HOTĂRÎREA GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA cu privire la Regulamentul, structura şi statele de personal ale Agenţiei de Stat Relaţii Funciare şi Cadastru Nr.1000 din 19.09.2001 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.116-118/1049 din 27.09.2001 * * * Întru executarea Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr. 429 din 8 iunie 2001 "Cu privire la reorganizarea Agenţiei Naţionale Cadastru, Resurse Funciare şi Geodezie (Monitorul Oficial, 2001, nr. 62, art. 463), Guvernul Republicii Moldova HOTĂRĂŞTE: 1. Se aprobă: Regulamentul Agenţiei de Stat Relaţii Funciare şi Cadastru, conform anexei nr. 1; Structura aparatului central al Agenţiei de Stat Relaţii Funciare şi Cadastru, conform anexei nr. 2; Lista instituţiilor, organizaţiilor subordonate Agenţiei de Stat Relaţii Funciare şi Cadastru, conform anexei nr. 3. 2. Se stabileşte efectivul limită al aparatului central al Agenţiei de Stat Relaţii Funciare şi Cadastru în număr de 58 unităţi (cu excepţia personalului de deservire a clădirii), precum şi efectivul limită al direcţiilor de stat relaţii funciare şi cadastru desconcentrate în teritoriu ale Agenţiei, în număr de 99 unităţi, cu fondul anual de retribuire a muncii, conform legislaţiei în vigoare. 3. Se învesteşte Agenţia de Stat Relaţii Funciare şi Cadastru cu dreptul de a modifica cu acordul Guvernului structura aparatului, în limitele schemei de încadrare şi ale fondului de salarizare. 4. Se permite Agenţiei de Stat Relaţii Funciare şi Cadastru să includă în state doi vicedirectori, inclusiv un prim-vicedirector, numiţi în funcţie şi eliberaţi din funcţie de Guvern, şi să formeze un colegiu, componenţa nominală a căruia va fi aprobată de Guvern. 5. În punctul 1 al Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr. 686 din 23 iulie 1997 "Cu privire la aprobarea Statutului Asociaţiei Republicane de Stat pentru Protecţia Solurilor şi Regulamentului beneficiarului unic al construcţiei obiectelor antierozionale de restabilire şi recultivare a solurilor" (Monitorul Oficial, 1997, nr. 57-58, art. 622; 1999, nr. 94-95, art. 822) cuvintele "pe lîngă Agenţia Naţională pentru Geodezie, Cartografie şi Cadastru" se substituie prin cuvintele "din cadrul Agenţiei de Stat Relaţii Funciare şi Cadastru". 6. Se abrogă Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.538 din 14 iunie 1999 "Cu privire la aprobarea Regulamentului şi Structurii Agenţiei Naţionale Cadastru, Resurse Funciare şi Geodezie" (Monitorul Oficial, 1999, nr. 65-66, art. 570; 2000, nr. 31-33, art. 328; 2000, nr. 163-165, art. 1371). PRIM-MINISTRU AL REPUBLICII MOLDOVA Vasile TARLEV Contrasemnată: Viceprim-ministru, ministrul agriculturii şi industriei alimentare Dmitrii Todoroglo Ministrul justiţiei Ion Morei Chişinău, 19 septembrie 2001. Nr. 1000. Anexa nr. 1 la Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 1000 din 19 septembrie 2001 REGULAMENTUL Agenţiei de Stat Relaţii Funciare şi Cadastru I. Dispoziţii generale 1. Agenţia de Stat Relaţii Funciare şi Cadastru (în continuare - Agenţia) este reorganizată în baza Agenţiei Naţionale Cadastru, Resurse Funciare şi Geodezie, prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 429 din 8 iunie 2001, în calitate de organ al administraţiei publice centrale care asigură realizarea politicii statului în domeniul administrării fondului funciar şi reglementarea relaţiilor funciare, cadastrului, geodeziei, cartografiei, topografiei şi prospecţiunilor tehnice. Agenţia se subordonează Guvernului Republicii Moldova. 2. În activitatea sa Agenţia se călăuzeşte de Constituţia Republicii Moldova, de Legea cu privire la Guvern şi de alte legi, de hotărîrile Parlamentului Republicii Moldova, decretele Preşedintelui Republicii Moldova, hotărîrile şi ordonanţele Guvernului Republicii Moldova, precum şi de acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte, de alte acte normative şi de prezentul Regulament. 3. Agenţia este persoană juridică, dispune de ştampilă cu Stema de Stat a Republicii Moldova şi cu denumirea sa, de conturi trezoreriale şi de alte atribute indispensabile. 4. Structura şi personalul scriptic se aprobă de Guvern. Fondul anual de retribuţie a personalului se stabileşte prin Legea bugetului adoptată de Parlamentul Republicii Moldova. II. Sarcinile şi funcţiile de bază ale Agenţiei Secţiunea 1 Atribuţii generale 5. Agenţia are următoarele atribuţii de ordin general: participă la elaborarea şi promovarea politicii şi strategiilor statului în domeniile relaţii funciare şi cadastru, participă la elaborarea (ce ţine de competenţele sale) pronosticurilor privind dezvoltarea social-economică a ţării; identifică problemele prioritare în relaţiile funciare şi cadastru, elaborează şi promovează programe şi planuri naţionale de acţiuni în domeniu, coordonează acţiunile ministerelor, departamentelor şi autorităţilor administraţiei publice locale în ceea ce priveşte elaborarea şi promovarea programelor şi planurilor naţionale, ramurale şi locale ce ţin de relaţiile funciare şi cadastru; promovează reforma organizaţional-economică în domeniile sale, integrează relaţiile funciare şi cadastrul în procesele reformei economice, armonizează actele legislative şi normative din sfera competenţelor încredinţate cu standardele şi normele europene; coordonează lucrările ce ţin de crearea cadastrului bunurilor imobile; promovează implementarea noilor tehnologii, echipamentelor şi aparatelor în domeniile sale de activitate; contribuie la realizarea reformei funciare; contribuie la dezvoltarea pieţei imobiliare (inclusiv funciare); exercită controlul de stat prin acordarea, suspendarea sau retragerea licenţelor, autorizaţiilor, prin elaborarea instrucţiunilor şi recomandărilor; administrează patrimoniul de stat al întreprinderilor ramurale, capitalul social al cărora este integral sau parţial de stat, poartă răspundere pentru funcţionarea întreprinderilor de stat din ramură, precum şi pentru rezultatele activităţii economico-financiare a acesteia, fondează întreprinderi de stat în domeniile sale de activitate, le reorganizează şi le lichidează în conformitate cu legislaţia în vigoare; numeşte, pe bază de concurs, şi încheie contracte cu managerii întreprinderilor de stat; coordonează activitatea privind pregătirea, instruirea, reciclarea, recalificarea şi atestarea cadrelor în domeniul relaţiilor funciare (organizarea teritoriului, geodezie, cartografie, cadastru); exercită, în comun cu Departamentul Situaţiei Excepţionale măsuri de organizare a securităţii cetăţenilor; organizează expoziţii, seminare, conferinţe, simpozioane tematice în domeniile sale de activitate; contribuie la colaborarea internaţională în domeniile relaţii funciare şi cadastru; antrenează mass-media, formaţiunile neguvernamentale şi populaţia în procesul de luare a deciziilor şi de realizare a acţiunilor în domeniile sale de activitate; asigură respectarea şi realizarea prevederilor actelor legislative şi normative în domeniile relaţii funciare şi cadastru; examinează şi soluţionează, în conformitate cu legislaţia, petiţiile cetăţenilor ce ţin de domeniile relaţii funciare şi cadastru; aprobă, în limitele prevăzute de lege, tipizatele documentelor care se folosesc pentru executarea lucrărilor cadastrale, lucrărilor ce ţin de organizarea teritoriului, relaţiile funciare, lucrările topogeodezice, cartografice, stereo-fotogrammetrice, gravimetrice şi de prospecţiuni tehnice; întocmeşte şi aprobă, în condiţiile legii, în comun cu Ministerul Apărării, Ministerul Afacerilor Interne şi Serviciul de Informaţii şi Securitate, nomenclatorul departamental al informaţiilor gestionate de Agenţie şi care urmează să fie secretizate; fondează direcţiile de stat relaţii funciare şi cadastru, desconcentrate în teritoriu, oficiile cadastral-teritoriale, aprobă statele acestora; creează în unităţile administrativ-teritoriale servicii publice, conform legislaţiei în vigoare; înfiinţează şi administrează, conform legislaţiei în vigoare, Fondul de garanţie; gestionează, elaborează, aprobă finanţarea şi exercită controlul asupra folosirii mijloacelor pentru realizarea programelor anuale de valorificare a terenurilor noi şi de sporire a fertilităţii solurilor efectuate de către Asociaţia Republicană de Stat pentru Protecţia Solurilor şi alte organizaţii; asigură, în modul stabilit, aplicarea pe teritoriul Republicii Moldova a standardelor şi normativelor internaţionale în domeniile sale de activitate; sprijină şi întreprinde măsuri pentru impulsionarea procesului de atragere a investiţiilor străine în domeniu; coordonează cercetările ştiinţifice în domeniile relaţii funciare, cadastru şi implementarea tehnicii şi tehnologiilor noi în sferele sale de activitate; coordonează activitatea privind pregătirea, perfecţionarea şi atestarea specialiştilor primăriilor satelor (comunelor), oraşelor, municipiilor în domeniul relaţiilor funciare şi cadastru, conform legislaţiei în vigoare; acordă consultanţă ce ţine de activitatea Agenţiei; exercită şi alte funcţii, potrivit legislaţiei în vigoare. Secţiunea 2 Atribuţii speciale În domeniul organizării teritoriului: 6. În domeniul organizării teritoriului Agenţia are următoarele atribuţii; dirijează procesul de organizare a teritoriului; elaborează scheme de folosire raţională a pămîntului la scară naţională, judeţeană, municipală, orăşenească şi comunală, programe concrete de ameliorare şi protecţie a terenurilor; argumentează şi stabileşte, în comun cu autoritatea centrală pentru mediu, hotarele terenurilor cu regimuri speciale de conservare a naturii, ale celor ce urmează a fi ameliorate prin împădurire şi alte metode, precum şi ale celor ce ţin de fondul ariilor naturale protejate de stat, ce urmează să fie regenerate şi ale celor ce aparţin rezervaţiilor; elaborează proiecte de organizare a teritoriului şi marchează pe teren hotarele unităţilor administrativ-teritoriale şi ale intravilanului localităţilor; participă, în comun cu autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, la perfectarea materialelor ce ţin de atribuirea terenurilor pentru construcţii şi în alte scopuri neagricole, la vînzarea-cumpărarea terenurilor proprietate publică şi la schimbul terenurilor, conform legislaţiei în vigoare; elaborează proiecte privind delimitarea terenurilor destinate transmiterii în proprietate, posesiune şi folosinţă, organizarea noilor forme de activitate de întreprinzător, de reglementare a hotarelor întreprinderilor existente şi ale gospodăriilor individuale; examinează şi aprobă scheme, proiecte, alte documente referitoare la organizarea teritoriului; elaborează proiecte de execuţie privind valorificarea, ameliorarea, protecţia antierozională a terenurilor, crearea plantaţiilor de vii şi livezi, fîşiilor şi plantaţiilor forestiere; planifică şi execută (cu forţele organizaţiilor de construcţie specializate) lucrările antierozionale şi de sporire a fertilităţii solului; efectuează supravegherea de autor a realizării schemelor şi proiectelor de organizare a teritoriului; efectuează, în comun cu alte organe şi instituţii de specialitate peisajistice, cercetări complexe şi prospecţiuni geologice, geomorfologice, hidrologice, pedologice, geobotanice etc., determină particularităţile climaterice, ale gradului de împădurire şi de poluare a terenurilor, precum şi ale impactului antropogenic asupra lor. În domeniul controlului asupra folosirii raţionale a terenurilor: 7. În activitatea sa privind folosirea terenurilor Agenţia, conform competenţei sale, controlează: folosirea raţională a terenurilor; dreptul asupra terenului; dreptul asupra construcţiilor; respectarea proiectului de organizare a teritoriului; respectarea termenului de restituire a terenurilor; recuperarea pierderilor cauzate de excluderea terenurilor din circuitul agricol; menţinerea bornelor de hotar; tranzacţiile cu pămîntul (vînzarea-cumpărarea terenurilor, punerea în gaj, moştenirea, schimbul, donarea, arenda). În domeniul cadastrului: 8. În domeniul cadastrului Agenţia are următoarele atribuţii: asigură crearea şi ţinerea cadastrului bunurilor imobile şi a cadastrului funciar; ţine registrul bunurilor imobile; elaborează şi prezintă autorităţilor administraţiei publice locale, pentru a fi completate reieşind din modificările curente, registrele deţinătorilor de teren, exercită controlul asupra ţinerii lor; coordonează la toate nivelurile (sat, comună, oraş, judeţ, municipiu, ţară) lucrările de întocmire a cadastrului funciar; sistematizează cadastrele judeţene (municipale) şi întocmeşte cadastrul funciar la nivel naţional; prezintă spre examinare Guvernului cadastrul funciar, anexînd propuneri concrete privind regenerarea cantitativă şi calitativă a terenurilor; acumulează informaţii cadastrale ample despre toţi deţinătorii de terenuri pe întreg teritoriul ţării, indiferent de tipul de proprietate, categoria terenului, inclusiv despre terenurile fondului de rezervă, neatribuite în folosinţă; furnizează organelor de stat, judecătoreşti, fiscale, notariale, bancare, instituţiilor economice, ştiinţifice şi persoanelor particulare informaţii cadastrale solicitate; dirijează metodologic lucrările de ţinere a cadastrului funciar; asigură crearea şi ţinerea cadastrului de specialitate printr-un sistem unificat de înregistrare a bunurilor imobile, a drepturilor patrimoniale asupra lor şi a tranzacţiilor acestora; coordonează la nivel interdepartamental efectuarea măsurilor de creare şi ţinere a cadastrului de specialitate; contribuie, în comun cu structurile de resort din republică şi autorităţile administraţiei publice locale, la dezvoltarea cadastrelor de specialitate; stabileşte modul de efectuare a lucrărilor cadastrale, necesare colectării de date pentru cadastrul de specialitate, modul de elaborare şi actualizare a planului cadastral şi a planului geometric şi modul de efectuare a înscrisurilor în registrul bunurilor imobile; coordonează activitatea de monitorizare a bunurilor imobile; asigură unificarea bazei topogeodezice a cadastrelor de specialitate, sistemelor de clasificare şi codificare, modalitatea de prezentare a informaţiei privind cadastrul de specialitate, a planurilor cadastrale, hărţilor digitale şi electronice în Oficiul Informaţional Central "Cadastru"; asigură aplicarea unor metodologii şi tehnologii unice în cadrul inventarierii tehnice şi evaluării bunurilor imobiliare; organizează concursul pentru suplinirea funcţiei de registrator în oficiul cadastral teritorial; sistematizează şi editează anual Cadastrul funciar şi Buletinul monitoringului funciar. În domeniul evaluării terenurilor şi construcţiilor (bunurilor imobile): 9. În domeniul evaluării bunurilor imobile Agenţia are următoarele atribuţii: reglementează activitatea în domeniul evaluării bunurilor imobile; elaborează acte normative ce ţin de organizarea şi dezvoltarea activităţii de evaluare; creează baza metodologică pentru evaluarea bunurilor imobile, inclusiv în scopuri de impozitare; elaborează şi aprobă instrucţiuni şi indicaţii metodice ce ţin de estimarea bunurilor imobile; asigură crearea şi ţinerea Registrului de estimare a bunurilor imobile; asigură organizarea şi ţinerea bazei de date privind preţurile tranzacţiilor curente cu bunuri imobile; asigură aplicarea unor metodologii unice în cadrul inventarierii tehnice; participă la elaborarea, în comun cu asociaţiile obşteşti ale evaluatorilor, a Standardelor Naţionale de Evaluare; organizează procesul de instruire a cadrelor în domeniul evaluării bunurilor imobile, inclusiv pentru scopuri de impozitare. În domeniul geodeziei şi cartografiei: 10. În domeniul geodeziei şi cartografiei Agenţia exercită următoarele atribuţii: elaborează, examinează şi aprobă acte normativ-tehnice, tarife şi norme de timp pentru genurile noi de lucrări; supraveghează, în limitele competenţelor sale, executarea de către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, persoanele fizice şi juridice a prevederilor actelor normative; exercită controlul de stat asupra organizaţiilor, instituţiilor, întreprinderilor care execută lucrări topo-geodezice, cartografice şi prospecţiuni tehnice (cu excepţia celora ce sînt de resortul Ministerului Apărării), inclusiv asupra respectării regimului şi modului de elaborare (întocmire), utilizare, multiplicare, păstrare, transmitere şi evidenţă a materialelor speciale şi a geoinformaţiei în cadrul executării acestor lucrări; efectuează, prin intermediul Inspectoratului de stat pentru supravegherea geodezică, tehnică şi regim, controlul asupra nivelului tehnic, calităţii, asigurării metrologice a lucrărilor topo-geodezice şi fotogrammetrice; îndeplineşte lucrări geodezice şi gravimetrice de precizie înaltă şi de trecere la sistemul de coordonate global şi de referinţă şi proiecţiile cartografice respective; efectuează, în limitele competenţei sale, conform legislaţiei în vigoare, lucrări în domeniul standardizării, metrologiei şi certificării, asigurarea măsurărilor geodezice, verificarea mijloacelor geodezice de măsurare, standardizarea mijloacelor geodezice de verificare, certificarea producţiei geodezice şi cartografice, controlul metrologic şi de supraveghere în domeniu; studiază gradul de asigurare a Republicii Moldova cu materiale topografice şi cartografice şi întreprinde măsuri pentru satisfacerea cererii la ele; participă la stabilirea, cartografierea, delimitarea şi demarcarea hotarelor de stat ale Republicii Moldova, hotarelor administrative şi celor de folosinţă a deţinătorilor de terenuri, la schimbarea denumirilor fizico-geografice a obiectelor, asigură, în modul stabilit, reprezentarea grafică amplă şi corectă pe hărţi a acestora; în comun cu Ministerul Apărării şi Serviciul de Informaţii şi Securitate, verifică şi coordonează conţinutul topografic al hărţilor, corectitudinea reprezentării în ele a amplasării frontierei de stat şi a hotarelor administrative, a obiectelor cu regim şi a informaţiei specifice pentru care se stabilesc restricţii de acces; dirijează activitatea Fondului cartografo-geodezic de stat; participă la coordonarea metodologică privind elaborarea, păstrarea şi utilizarea sistemelor geoinformaţionale. III. Drepturile Agenţiei 11. Agenţia are dreptul: să elaboreze proiecte de acte normative, să aprobe, să emită, să modifice şi să anuleze, în limitele competenţelor sale, hotărîri ale colegiului, să emită ordine, directive şi instrucţiuni vizînd relaţiile funciare şi cadastru, executorii pentru persoanele fizice şi juridice cu orice formă de proprietate, să efectueze expertiza proiectelor şi atestarea specialiştilor, conform legislaţiei; să elibereze, în conformitate cu legislaţia în vigoare, licenţe pentru următoarele genuri de activitate: a) lucrări topogeodezice şi cartografice din cadrul prospecţiunilor tehnice pentru diferite genuri de activitate, prospecţiuni tehnice complexe în construcţii; b) activităţi ce ţin de domeniul cadastrului, de elaborarea proiectelor de organizare a teritoriului şi de evaluarea terenurilor; c) lucrări de inventariere şi de estimare a bunurilor imobiliare; să avizeze şi să coordoneze actele normative ale ministerelor şi departamentelor în problemele vizînd relaţiile funciare şi cadastru, conform Regulilor cu privire la elaborarea actelor normative departamentale, aprobate prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 128 din 5 februarie 1998; să înainteze, în modul stabilit, propuneri în vederea suspendării deciziilor administraţiei publice centrale şi locale ce contravin actelor legislative şi normative în vigoare privind domeniile relaţii funciare şi cadastru; să organizeze licitaţii privind proiectarea şi executarea investigaţiilor publice, să ţină evidenţa tuturor licitaţiilor desfăşurate în domeniul relaţiilor funciare, să depisteze încălcările comise în urma desfăşurării acestora şi să înainteze Ministerului Finanţelor propuneri privind sancţionarea contravenienţilor, în conformitate cu prevederile legale; să negocieze şi să încheie, în modul stabilit, contracte şi acorduri cu autorităţile publice, persoanele juridice şi fizice din ţară şi din străinătate pentru soluţionarea problemelor atribuite în sarcina sa; să delegheze în străinătate specialişti din cadrul Agenţiei şi unităţilor subordonate; să recepţioneze, în mod gratuit, informaţiile necesare pentru executarea atribuţiilor sale de la Departamentul Statistică şi Sociologie, alte ministere şi departamente, precum şi de la autorităţile administraţiei publice locale, întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile înregistrate pe teritoriul republicii; să solicite, prin dispoziţii speciale, şi să primească rapoartele cu privire la lucrările executate, informaţia de control şi originalele hărţilor şi planurilor (cu excepţia celor de autor, elaborate în scopuri ştiinţifice) pentru concentrarea materialelor supuse păstrării de stat de la toate ministerele, departamentele, întreprinderile şi organizaţiile, autorităţile administraţiei publice locale, care execută lucrări cadastrale, topogeodezice, cartografice, stereo-fotogrammetrice, gravimetrice, lucrări ce ţin de relaţiile funciare şi prospecţiuni tehnice sau care păstrează materialele de specialitate referitoare la aceste lucrări (cu excepţia organizaţiilor subordonate Ministerului Apărării); să activeze şi să întreprindă măsuri ce ţin de supravegherea executării actelor normative din domeniu; să înainteze, în modul stabilit, propuneri de modificare a actelor normative în problemele ce vizează activitatea Agenţiei; să controleze, dacă este necesar, în comun cu alte organe de control şi supraveghere, corectitudinea ţinerii evidenţei şi a gestiunii, precum şi veridicitatea datelor tehnice, statistice şi economice privind registrele bunurilor imobile ale oficiilor cadastrale teritoriale şi ale direcţiilor de stat relaţii funciare şi cadastru (desconcentrate în teritoriu); să exercite, în modul prevăzut de lege, controlul de stat asupra folosirii raţionale a terenurilor; să ceară şi să primească de la toţi deţinătorii de terenuri materialele şi datele necesare vizînd evidenţa şi utilizarea terenurilor, înfăptuirea măsurilor antierozionale şi de ameliorare; să încheie cu instituţiile din subordine şi cu alţi agenţi economici contracte pentru executarea lucrărilor finanţate de la bugetul de stat; să gestioneze informaţia cadastrală, geodezică, cartografică şi alte categorii de informaţii deţinute, în scopul analizei şi trecerii în evidenţă a acestora, precum şi pentru elaborarea documentaţiei de interes naţional şi transmiterea ei beneficiarilor; să creeze comisii de experţi şi grupuri de lucru, constituite din savanţi şi specialişti de înaltă calificare din ţară şi din străinătate, pentru soluţionarea problemelor metodologice ce ţin de competenţa Agenţiei; să participe, cu autorizarea Guvernului, la negocierile internaţionale privind chestiunile atribuite în competenţa sa; să creeze întreprinderi de stat, să aprobe statutele lor, să decidă asupra reorganizării sau lichidării acestora, în modul stabilit de legislaţia în vigoare; să gestioneze patrimoniul ce i-a fost atribuit; să editeze şi să difuzeze buletine informaţionale speciale şi documentaţie tehnico-normativă; să suspende şi să anuleze, în modul stabilit de lege, licenţele, certificatele şi autorizaţiile, eliberate de Agenţie; să înainteze organelor de drept materialele referitoare la încălcările depistate în urma controalelor; să participe în instanţa de judecată în calitate de reclamant pentru perceperea în ordine de regres de la persoanele vinovate a mijloacelor în Fondul de garanţie; să organizeze şi să desfăşoare, în modul stabilit, seminare, conferinţe, concursuri de proiecte, concursuri închise de proiecte cu caracter secret, studii şi lucrări ştiinţifice; să prezinte spre examinare demersuri privind decernarea distincţiilor de stat; să instituie, în limitele competenţelor sale, comisii de stat pentru recepţionarea lucrărilor în domeniu şi să aprobe actele corespunzătoare; să beneficieze de alte drepturi ce rezultă din prevederile legislaţiei în vigoare. IV. Organizarea activităţii Agenţiei 12. Agenţia este condusă de directorul general, numit în funcţie şi eliberat din funcţie de către Guvern. Directorul general al Agenţiei are doi vicedirectori, inclusiv un prim-vicedirector, numiţi în funcţie şi eliberaţi din funcţie de către Guvern, la propunerea directorului general. 13. Directorul general al Agenţiei: poartă răspundere pentru realizarea sarcinilor şi funcţiilor atribuite Agenţiei, asigură executarea legilor, decretelor, hotărîrilor, dispoziţiilor Preşedintelui Republicii, Parlamentului şi Guvernului, inclusiv respectarea prezentului Regulament; distribuie obligaţiunile şi stabileşte responsabilităţile vicedirectorilor, şefilor de direcţii şi secţii ale Agenţiei, ale şefilor (managerilor) instituţiilor, organizaţiilor şi întreprinderilor de stat din subordinea Agenţiei; aprobă schema de încadrare şi operează modificări în statele aparatului central al Agenţiei în limitele efectivului şi fondului de salarizare aprobate; poartă răspundere personală pentru folosirea raţională a mijloacelor financiare ale Agenţiei, înregistrarea bunurilor materiale, aprobarea indicilor economici; aprobă regulamentele subdiviziunilor din cadrul aparatului central al Agenţiei şi statutele întreprinderilor, organizaţiilor şi instituţiilor de stat subordonate, desemnează, în numele Guvernului, consiliile de administrare ale acestora; numeşte în funcţie şi eliberează din funcţie funcţionarii publici şi alţi salariaţi ai Agenţiei; numeşte şi destituie, în modul stabilit, conducătorii organizaţiilor şi instituţiilor de stat subordonate, managerii-şefi ai întreprinderilor subordonate, încheie sau reziliază cu ei contractul de management; propune spre aprobare Guvernului componenţa numerică a colegiului, organizează şi prezidează şedinţele acestuia; emite ordine şi dispoziţii în problemele ce constituie competenţe ale Agenţiei; organizează şi conduce şedinţele colegiului Agenţiei; aprobă, în limitele mijloacelor alocate de la bugetul de stat şi fondurile extrabugetare, planurile tematice de perspectivă şi anuale ale lucrărilor de cercetări ştiinţifice, de proiectare-experimentare şi ale prospecţiunilor tehnice, introduce, după caz, modificări şi completări în acestea: aprobă programele şi planurile tematice anuale de elaborare a proiectelor de acte legislative în domeniile relaţii funciare şi cadastru; reprezintă interesele Agenţiei în relaţiile cu organele de stat, cu persoanele fizice şi juridice din Republica Moldova şi din alte state, cu autorităţile şi organizaţiile internaţionale şi cu formaţiunile similare din alte ţări; aprobă, în comun cu alte ministere şi departamente şi servicii, ordine, regulamente, norme, instrucţiuni şi alte acte în domeniile relaţii funciare şi cadastru. 14. În scopul elaborării strategiei de dezvoltare a ramurii, pe lîngă Agenţie se formează Consiliul tehnico-economic de stat pentru relaţii funciare, cadastru, geodezie, cartografie, stereo-fotogrammetrie, gravimetrie şi prospecţiuni tehnice complexe. Preşedintele, componenţa nominală şi regulamentul consiliului se aprobă de către directorul general al Agenţiei. 15. Aparatul Agenţiei întreprinde măsuri în vederea realizării deciziilor, adoptate de conducerea Agenţiei şi de colegiu şi exercită controlul îndeplinirii lor. 16. Cheltuielile pentru întreţinerea aparatului Agenţiei sînt suportate din contul mijloacelor bugetului de stat, conform legislaţiei în vigoare. Anexa nr. 2 la Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 1000 din 19 septembrie 2001 STRUCTURA Agenţiei de Stat Relaţii Funciare şi Cadastru Direcţia principală relaţii funciare Direcţia organizarea teritoriului Direcţia controlul de stat şi monitoringul funciar Direcţia protecţia solurilor Direcţia principală cadastru Direcţia principală economie şi finanţe Direcţia principală geodezie şi cartografie Inspectoratul de stat pentru supravegherea geodezică, tehnică şi regim (cu statut de secţie) Fondul cartografo-geodezic central (cu statut de secţie) Direcţia administrativă Direcţiile de stat relaţii funciare şi cadastru (desconcentrate în teritoriu). Anexa nr. 3 la Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 1000 din 19 septembrie 2001 LISTA instituţiilor şi organizaţiilor subordonate Agenţiei de Stat Relaţii Funciare şi Cadastru Institutul de Proiectări pentru Organizarea Teritoriului; Institutul de Geodezie, Prospecţiuni Tehnice şi Cadastru "INGEOCAD"; Asociaţia Republicană de Stat pentru Protecţia Solurilor; Oficiul Informaţional Central "CADASTRU"; Oficiile cadastrale teritoriale.

Lasă-ne feedback-ul tău! 😊
Ne dorim să îți oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru și apreciem orice sugestie care ne poate ajuta să îl îmbunătățim.
Trimite-ne feedback-ul tău pe email-ul nostru moldlex@stisc.gov.md, facând click pe butonul de mai jos.
Opinia ta contează și ne ajută să devenim mai buni! 🚀