H O T Ă R Î R E
pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de evaluare a gradului de
cunoaştere a prevederilor Constituţiei Republicii Moldova şi a limbii de stat
nr. 1279 din 19.11.2001
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.141-143/1327 din 22.11.2001
* * *
Notă: În textul hotărîrii şi al anexelor, sintagmele “Ministerul Educaţiei şi Tineretului” şi “ministrul educaţiei şi tineretului” se substituie, respectiv, prin sintagmele “Ministerul Educaţiei” şi “ministrul educaţiei” conform Hot.Guv. nr.280 din 15.04.2010, în vigoare 23.04.2010
Notă: În textul hotărîrii şi al anexelor, sintagmele “Ministerul Educaţiei, Tineretului şi Sportului” şi “ministrul educaţiei, tineretului şi sportului” se substituie, respectiv, prin sintagmele “Ministerul Educaţiei şi Tineretului” şi “ministrul educaţiei şi tineretului”, conform Hot.Guv. nr.168 din 27.02.2009, în vigoare 03.03.2009
Notă: În textul hotărîrii şi al anexelor nr.1 şi nr.3 sintagmele "Ministerul Educaţiei", "ministrul educaţiei" şi "Departamentul Relaţii Interetnice" se substituie prin sintagmele "Ministerul Educaţiei, Tineretului şi Sportului", "ministrul educaţiei, tineretului şi sportului" şi "Biroul Relaţii Interetnice" conform Hot.Guv. nr.1367 din 23.12.05, în vigoare 30.12.05
Notă: În textul hotărîrii şi al anexelor sintagmele "Ministerul Învăţămîntului" şi "ministrul învăţămîntului" se substituie, prin sintagmele "Ministerul Educaţiei" şi "ministrul educaţiei", conform Hot.Guv. nr.170 din 23.02.04, în vigoare 05.03.04
Guvernul Republicii Moldova HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă:
Regulamentul cu privire la modul de evaluare a gradului de cunoaştere a prevederilor Constituţiei Republicii Moldova şi a limbii de stat (anexa nr.1);
componenţa Comisiei de examinare pentru evaluarea gradului de cunoaştere a prevederilor Constituţiei Republicii Moldova şi a limbii de stat (anexa nr.2);
modelul de adeverinţă (anexa nr.3), eliberată persoanelor care au promovat examenul de evaluare a gradului de cunoaştere a prevederilor Constituţiei Republicii Moldova şi a limbii de stat.
2. Ministerul Educaţiei va asigura organizarea şi desfăşurarea examenelor de evaluare a gradului de cunoaştere a prevederilor Constituţiei Republicii Moldova şi a limbii de stat de către persoanele care solicită dobîndirea cetăţeniei Republicii Moldova.
3. Se stabileşte că, în cazul eliberării din funcţiile deţinute a membrilor Comisiei angajaţi în serviciul public, atribuţiile lor în cadrul acesteia vor fi exercitate de persoanele nou-desemnate în funcţiile respective, fără emiterea altei hotărîri de Guvern.
[Pct.3 introdus prin Hot.Guv. nr.280 din 15.04.2010, în vigoare 23.04.2010]
PRIM-MINISTRU | |
AL REPUBLICII MOLDOVA | Vasile TARLEV
|
Contrasemnată: | |
Ministrul educaţiei | Ilie Vancea |
Ministrul justiţiei | Ion Morei |
Chişinău, 19 noiembrie 2001. | |
Nr.1279. |
Anexa nr.1
la Hotărîrea Guvernului
nr.1279 din 19 noiembrie 2001
REGULAMENTUL
cu privire la modul de evaluare a gradului de cunoaştere a
prevederilor Constituţiei Republicii Moldova şi a limbii de stat
DISPOZIŢII GENERALE
1. Prezentul Regulament stabileşte modul de organizare şi desfăşurare a examenelor de evaluare a gradului de cunoaştere a prevederilor Constituţiei Republicii Moldova şi a limbii de stat de către persoanele care solicită dobîndirea cetăţeniei Republicii Moldova.
ORGANIZAREA EXAMENELOR
2. Persoanele care solicită dobîndirea cetăţeniei Republicii Moldova susţin două examene: unul pentru stabilirea gradului de cunoaştere de către solicitanţi a prevederilor Constituţiei Republicii Moldova şi al doilea - pentru evaluarea gradului de cunoaştere a limbii oficiale a statului.
3. Examenele de evaluare a gradului de cunoaştere a prevederilor Constituţiei Republicii Moldova şi a limbii de stat sînt organizate de Ministerul Educaţiei.
4. Examenele sînt susţinute în aceeaşi zi în faţa Comisiei de examinare, constituită din opt membri, inclusiv preşedintele şi secretarul ei.
[Pct.4 modificat prin Hot.Guv. nr.170 din 23.02.04, în vigoare 05.03.04]
5. În componenţa Comisiei de examinare sînt incluşi doi reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei şi cîte un reprezentant al Ministerului Justiţiei şi Biroului Relaţii Interetnice, doi profesori universitari specialişti în drept şi doi profesori universitari - specialişti în filologie.
Preşedinte al Comisiei de examinare este reprezentantul Ministerului Educaţiei.
[Pct.5 modificat prin Hot.Guv. nr.170 din 23.02.04, în vigoare 05.03.04]
6. Componenţa nominală a Comisiei de examinare este propusă de Ministerul Educaţiei şi se aprobă prin hotărîrea Guvernului pe termen de 4 ani.
7. Comisia de examinare se convoacă, de regulă, cel puţin o dată pe lună.
8. Remunerarea muncii membrilor Comisiei de examinare se efectuează de către Ministerul Educaţiei, conform prevederilor Hotărîrii Guvernului nr.286 din 24 mai 1993 "Cu privire la Condiţiile de salarizare a personalului din unităţile bugetare în baza Reţelei tarifare unice", cu modificările ulterioare, în limita alocaţiilor bugetare aprobate pentru anul respectiv.
[Pct.8 în redacţia Hot.Guv. nr.170 din 23.02.04, în vigoare 05.03.04]
9. Ministerul Educaţiei asigură baza tehnico-materială a Comisiei în limita mijloacelor bugetare alocate în acest scop.
[Pct.9 introdus prin Hot.Guv. nr.170 din 23.02.04, în vigoare 05.03.04]
10. Persoanele care solicită dreptul de a dobîndi cetăţenia Republicii Moldova depun la Ministerul Educaţiei o cerere de înscriere la examenele de evaluare a gradului de cunoaştere a prevederilor Constituţiei Republicii Moldova şi a limbii de stat.
11. Persoanele care au depus cererea de înscriere la examene sînt trecute într-un registru şi anunţate în scris despre data şi locul desfăşurării examenului, în termen de cel mult 30 de zile din data depunerii cererii.
12. Accesul la examene este permis în baza actului de identitate al solicitantului.
DESFĂŞURAREA EXAMENELOR
13. Examenul de evaluare a gradului de cunoaştere a prevederilor Constituţiei Republicii Moldova este susţinut în scris, în limba română, în baza unui test-grilă elaborat şi aprobat de Ministerul Educaţiei. Durata examenului este de 60 de minute.
[Pct.13 modificat prin Hot.Guv. nr.616 din 20.08.2013, în vigoare 30.08.2013]
[Pct.13 modificat prin Hot.Guv. nr.168 din 27.02.2009, în vigoare 03.03.2009]
[Pct.14, 15 excluse prin Hot.Guv. nr.168 din 27.02.2009, în vigoare 03.03.2009]
16. Examenul la limba de stat este susţinut în baza unui test-grilă, care conţine 3 probe: 1) proba de citire (citirea şi înţelegerea unui text), 2) proba orală (conversaţie pe o temă cotidiană), 3) proba scrisă (redactarea unui text pe o temă cotidiană). Testul-grilă pentru examenul la limba de stat este elaborat şi aprobat de Ministerul Educaţiei. Durata examinării unui candidat la cunoaşterea limbii de stat este de 20 min.
[Pct.16 în redacţia Hot.Guv. nr.168 din 27.02.2009, în vigoare 03.03.2009]
17. Pentru verificarea lucrărilor scrise se acordă cîte 0,25 ore pentru o lucrare de control.
[Pct.17 introdus prin Hot.Guv. nr.170 din 23.02.04, în vigoare 05.03.04]
[Pct.18 exclus prin Hot.Guv. nr.168 din 27.02.2009, în vigoare 03.03.2009]
EVALUAREA GRADULUI DE CUNOAŞTERE A PREVEDERILOR
CONSTITUŢIEI REPUBLICII MOLDOVA ŞI A LIMBII DE STAT
19. Gradul de cunoaştere a prevederilor Constituţiei Republicii Moldova se evaluează după criterii, stabilite de Ministerul Educaţiei.
20. Gradul de cunoaştere a limbii de stat se evaluează după criterii, stabilite de Ministerul Educaţiei de comun acord cu Biroul Relaţii Interetnice. Răspunsurile date la examene de către persoanele examinate se apreciază cu calificativele "admis" sau "respins".
21. Examenul se consideră promovat dacă persoana examinată a obţinut calificativul "admis" şi dă dovadă de cunoaşterea prevederilor Constituţiei şi a limbii de stat în măsură suficientă pentru integrarea în viaţa socială a ţării.
22. Deciziile Comisiei de examinare se adoptă prin vot deschis, în lipsa solicitantului, cu votul a cel puţin 3/5 din numărul membrilor Comisiei.
23. Şedinţele Comisiei de examinare sînt consemnate într-un proces-verbal, întocmit de secretarul acesteia. Procesul-verbal conţine deciziile Comisiei privind promovarea sau nepromovarea examenelor şi este semnat de preşedintele şi secretarul Comisiei.
24. În baza deciziei Comisiei de examinare, ministrul educaţiei emite un ordin privind rezultatele examenelor de evaluare a gradului de cunoaştere a prevederilor Constituţiei Republicii Moldova şi a limbii de stat de către persoanele care solicită dobîndirea cetăţeniei Republicii Moldova.
Persoanele, care nu au promovat unul sau ambele examene, pot repeta examenul/ examenele peste cel puţin o lună din data desfăşurării examenului precedent.
DISPOZIŢII FINALE
25. În timp de cel mult 10 zile din data susţinerii examenelor, persoanei, care a promovat examenele de evaluare a gradului de cunoaştere a prevederilor Constituţiei Republicii Moldova şi a limbii de stat, i se eliberează un certificat.
26. Modelul de certificat este elaborat de Ministerul Educaţiei şi aprobat de Guvernul Republicii Moldova.
27. Procesele-verbale ale şedinţelor Comisiei de examinare pentru evaluarea gradului de cunoaştere a prevederilor Constituţiei Republicii Moldova şi a limbii de stat se păstrează la Ministerul Educaţiei.
Anexa nr.2
la Hotărîrea Guvernului
nr.1279 din 19 noiembrie 2001
COMPONENŢA COMISIEI
de examinare pentru evaluarea gradului de cunoaştere a
prevederilor Constituţiei Republicii Moldova şi a limbii de stat
HANDRABURA Loretta | viceministru al educaţiei, preşedinte al Comisiei |
MIRON Valentina | director adjunct al Agenţiei de evaluare şi examinare, secretar al Comisiei |
PETUHOV Vera | vicedirector general al Biroului Relaţii Interetnice |
SECRIERU Maria | consultant superior în Direcţia avizare a actelor normative, Ministerul Justiţiei |
COBĂNEANU Sergiu | doctor în drept, Universitatea de Stat din Moldova |
ZAPOROJAN Veaceslav | doctor în drept, judecător-asistent la Curtea Constituţională |
GHERASIM Alexandra | doctor în filologie, Universitatea de Stat din Moldova |
PETRENCO Liuba | doctor în filologie, Universitatea Pedagogică de Stat “Ion Creangă” Chişinău |
[Anexa nr.2 în redacţia Hot.Guv. nr.280 din 15.04.2010, în vigoare 23.04.2010]
[Anexa nr.2 în redacţia Hot.Guv. nr.168 din 27.02.2009, în vigoare 03.03.2009]
[Anexa nr.2 în redacţia Hot.Guv. nr.1367 din 23.12.05, în vigoare 30.12.05]
[Anexa nr.2 în redacţia Hot.Guv. nr.170 din 23.02.04, în vigoare 05.03.04]
[Anexa nr.2 modificată prin Hot. Guv. nr.690 din 03.06.2002]
Anexa nr.3
la Hotărîrea Guvernului
nr.1279 din 19 noiembrie 2001
Model
MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA
ADEVERINŢĂ
Dl/dna ___________________________________________________________________________________ (numele, prenumele) născut(ă) în _______________________________________________________________________________ (locul naşterii) la _______________________________________________________________________________________ (data naşterii) a promovat la data de _______________________________________________________________________ (ziua, luna, anul)
examenul de evaluare a gradului de cunoaştere a prevederilor Constituţiei Republicii Moldova, obţinînd calificativul _________________________________________________________________________
şi examenul de evaluare a gradului de cunoaştere a limbii oficiale a statului, obţinînd calificativul _________________________________________________________________________
Prezentul certificat este eliberat în vederea obţinerii cetăţeniei Republicii Moldova.
Chişinău, ____________ 200___ |
