H O T Ă R Î R E
cu privire la crearea Departamentului de executare a deciziilor judiciare
nr. 34 din 15.01.2002
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.13-15/104 din 24.01.2002
* * *
Abrogat: 22.10.2010
Hotărîrea Guvernului nr.958 din 15.10.2010
Notă: Se abrogă Hotărîrea cu excepţia punctului 1, alineatele unu şi doi ale punctului 5, alineatul trei al punctului 6 şi a punctului 7 conform nr.1305 din 12.12.05, în vigoare 23.12.05
În scopul eficientizării activităţii în vederea organizării controlului asupra executării reale, în termene rezonabile, şi sporirii responsabilităţii pentru modul de executare a hotărîrilor, deciziilor, încheierilor şi sentinţelor emise de instanţele judecătoreşti cu privire la cauzele civile, contravenţionale, penale non-privative, precum şi a altor hotărîri prevăzute de lege, Guvernul Republicii Moldova
HOTĂRĂŞTE:
1. Se creează pe lîngă Ministerul Justiţiei Departamentul de executare a deciziilor judiciare cu subdiviziuni teritoriale în circumscripţia judecătoriilor de sector, prin reorganizarea structurilor, modificarea statelor de personal şi redistribuirea alocaţiilor bugetare prevăzute pentru instanţele judecătoreşti şi Departamentul Instituţiilor Penitenciare.
2. Se stabileşte că:
Departamentul de executare a deciziilor judiciare şi subdiviziunile lui teritoriale sînt instituţii publice cu statut de serviciu de stat, au statut de persoană juridică, dispun de conturi trezoreriale în unităţile Trezoreriei de Stat şi conturi bancare în lei moldoveneşti şi în valută (cu autorizaţia Ministerului Finanţelor) şi de ştampile cu Stema de Stat;
departamentul nominalizat este condus de director, numit în funcţie şi eliberat din funcţie de ministrul justiţiei;
directorul Departamentului de executare a deciziilor judiciare are doi vicedirectori, numiţi în funcţie şi eliberaţi din funcţie de către ministrul justiţiei.
[Pct.2 modificat prin Hot.Guv. nr.614 din 23.05.03, în vigoare 31.05.03]
3. Se aprobă efectivul-limită al aparatului central al Departamentului de executare a deciziilor judiciare în număr de 50 unităţi, dintre care 15 unităţi vor fi întreţinute din mijloacele extrabugetare, şi al subdiviziunilor lui teritoriale în număr de 445 unităţi, dintre care 69 de unităţi vor fi întreţinute din mijloace extrabugetare.
Remunerarea muncii personalului auxiliar se va efectua din mijloace extrabugetare, în conformitate cu prevederile Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr.286 din 24 mai 1993 " Cu privire la condiţiile de salarizare a personalului din unităţile bugetare în baza Reţelei tarifare unice.
[Pct.3 în redacţia Hot.Guv. nr.614 din 23.05.03, în vigoare 31.05.03]
4. Departamentul de executare a deciziilor judiciare va prelua de la instanţele judecătoreşti Departamentul Instituţiilor Penitenciare şi instituţiile subordonate acestora, prin transfer, funcţiile şi unităţile de personal cu alocaţiile respective pentru întreţinerea lor, care sînt prevăzute în bugetul de stat.
5. Departamentul Instituţiilor Penitenciare:
va delega, conform Regulamentului cu privire la satisfacerea serviciului de către efectivul de trupă şi corpul de comandă din sistemul penitenciar al Ministerului Justiţiei, aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.950 din 14 octombrie 1997, în Departamentul de executare a deciziilor judiciare colaboratorii atestaţi ai Serviciului afaceri corecţionale şi ai inspectoratelor afacerilor corecţionale, care pînă la 1 ianuarie 2007 vor atinge vechimea în muncă ce le va permite stabilirea pensiei conform Legii asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor cu corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne, cu menţinerea lor în cadrul Departamentului Instituţiilor Penitenciare;
va transfera colaboratorii Serviciului afacerilor corecţionale şi inspectoratelor afacerilor corecţionale de sector, care nu sînt specificaţi în alineatul întîi al prezentului punct, în alte subdiviziuni ale Departamentului Instituţiilor Penitenciare sau, după caz, îi va concedia în legătură cu reducerea statelor.
Colaboratorii Departamentului Instituţiilor Penitenciare, eliberaţi în legătură cu reducerea statelor, vor fi angajaţi în Departamentul de executare a deciziilor judiciare în mod prioritar.
6. Retribuirea muncii personalului de conducere, a specialiştilor aparatului central al Departamentului de executare a deciziilor judiciare şi subdiviziunilor lui teritoriale se va efectua în temeiul Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr.139 din 9 februarie 1998 (cu aplicarea anexei nr.5).
Categoriile de salarizare a executorilor judecătoreşti se vor stabili la nivelul categoriilor de salarizare prevăzute pentru specialişti.
Retribuirea muncii colaboratorilor atestaţi ai Departamentului Instituţiilor Penitenciare delegaţi în Departamentul de executare a deciziilor judiciare se va efectua în temeiul Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr.298-VIII din 26 mai 1993.
7. Instanţele judecătoreşti şi Departamentul Instituţiilor Penitenciare vor asigura subdiviziunile teritoriale cu încăperi de serviciu, reieşind din normativele în vigoare, vor lăsa la dispoziţia acestora încăperile ocupate de subdiviziunile teritoriale transferate şi vor transmite, conform actelor normative, la balanţa Departamentului de executare a deciziilor judiciare bunurile, echipamentul şi mijloacele de transport din dotare.
8. Departamentul de executare a deciziilor judiciare îşi va desfăşura activitatea fiind finanţat din mijloacele bugetului de stat şi, parţial, din mijloacele extrabugetare, constituite din taxa de executare a documentelor, conform legislaţiei.
9. Ministerul Finanţelor, în comun cu Ministerul Justiţiei şi Departamentul Instituţiilor Penitenciare, în termen de trei luni, vor înainta propuneri privind modificarea anexei nr.1 la Legea bugetului pe anul 2002 şi a planurilor de finanţare pe anul 2002 a structurilor nominalizate.
10. Cancelaria de Stat a Republicii Moldova, în termen de o lună, va soluţiona problema atribuirii de spaţiu necesar amplasării aparatului central al Departamentului de executare a deciziilor judiciare.
11. Ministerul Justiţiei, în termen de două luni:
va elabora proiectele de modificare şi completare a actelor legislative şi normative din domeniu;
va aproba statele de personal ale aparatului Departamentului de executare a deciziilor judiciare, precum şi ale subdiviziunilor lui teritoriale.
12. Ministerul Justiţiei, în termen de o lună, va înainta Guvernului spre aprobare structura şi Regulamentul de funcţionare a Departamentului de executare a deciziilor judiciare.
PRIM-MINISTRU | |
AL REPUBLICII MOLDOVA | Vasile TARLEV |
Contrasemnată: | |
Ministrul justiţiei | Ion Morei |
Ministrul finanţelor | Mihail Manoli |
Chişinău, 15 ianuarie 2002. | |
Nr.34. |
