H O T Ă R Î R E
pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de determinare
a venitului global al unei persoane (familiei)
nr. 1084 din 04.10.2004
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.186-188/1275 din 15.10.2004
* * *
Notă: În tot textul hotărîrii, sintagmele "Ministerul Economiei", "Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale", "Departamentul Statistică şi Sociologie", "Institutul Naţional de Economie şi Informaţie" se substituie, respectiv, cu sintagmele "Ministerul Economiei şi Comerţului", "Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului", "Biroul Naţional de Statistică", "Institutul de Economie, Finanţe şi Statistică" conform Hot.Guv. nr.1302 din 27.11.2007, în vigoare 07.12.2007
Întru executarea art.5 al Legii asistenţei sociale nr.547-XV din 25 decembrie 2003 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.42-44, art.249) şi în scopul reformării eficiente şi complexe a sistemului existent de asistenţă socială, în baza unui principiu nou în funcţie de venitul global al unei persoane, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Regulamentul cu privire la modul de determinare a venitului global al unei persoane (familiei) (se anexează).
2. Ministerul Economiei şi Comerţului şi Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, în comun cu instituţiile ştiinţifice din domeniu şi Biroul Naţional de Statistică, în termen de 3 luni, vor elabora şi aproba Instrucţiunea privind determinarea cuantumului normativ al venitului brut de la utilizarea loturilor de pămînt pentru gospodăriile ţărăneşti (de fermier) şi gospodăriile personale auxiliare, inclusiv de la creşterea vitelor şi păsărilor.
3. Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, prin intermediul Institutului Economie şi Perfecţionare în Domeniul Agroalimentar va elabora în termen pînă la 1 februarie 2005, normativele cheltuielilor materiale de producere a producţiei agricole în gospodăriile ţărăneşti (de fermier), care lucrează terenurile individuale şi gospodăriile personale auxiliare ale cetăţenilor.
4. Ministerul Economiei şi Comerţului, prin intermediul Institutului de Economie, Finanţe şi Statistică, va asigura anual, calcularea în profil teritorial a venitului brut normativ, obţinut de la utilizarea loturilor de pămînt a gospodăriilor ţărăneşti (de fermier) şi a gospodăriilor personale auxiliare ale cetăţenilor, inclusiv de la creşterea animalelor şi păsărilor, utilizînd informaţia statistică vizînd structura suprafeţelor însămînţate, producţia medie a culturilor agricole şi productivitatea animalelor şi altă informaţie necesară, precum şi normativele cheltuielilor materiale de producere a producţiei agricole.
5. Biroul Naţional de Statistică:
va asigura, în modul stabilit, prezentarea datelor statistice necesare pentru calcularea în profil teritorial a venitului brut normativ;
va elabora şi prezenta Guvernului, în comun cu Ministerul Economiei şi Comerţului, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului şi Ministerul Finanţelor, în termen de o lună, propuneri concrete în vederea creării reţelei cercetărilor statistice selective asupra sectorului individual agricol pentru obţinerea informaţiei autentice privind structura suprafeţelor însămînţate, producţia globală şi medie a culturilor agricole şi productivitatea animalelor şi păsărilor etc. În gospodăriile ţărăneşti (de fermier) şi gospodăriile personale auxiliare ale populaţiei în profil teritorial (pe raioane).
PRIM-MINISTRU | Vasile TARLEV
|
Contrasemnează: | |
Viceprim-ministru, ministrul agriculturii şi | |
industriei alimentare | Dmitrii TODOROGLO |
Ministrul economiei | Marian LUPU |
Ministrul finanţelor | Zinaida GRECIANÎI |
Ministrul muncii şi protecţiei sociale | Valerian REVENCO |
Ministrul justiţiei | Victoria IFTODI |
Chişinău, 4 octombrie 2004. | |
Nr.1084. |
Aprobat
prin Hotărîrea Guvernului
nr.1084 din 4 octombrie 2004
Notă: În tot textul Regulamentului, cuvintele „organele fiscale” se substituie prin cuvintele „Serviciul Fiscal de Stat”, conform Hot.Guv. nr.522 din 06.07.2017, în vigoare 14.07.2017
REGULAMENTUL
cu privire la modul de determinare a venitului global al unei persoane (familiei)
Prezentul Regulament stabileşte componenţa şi modul de calculare a venitului global al unei persoane (familiei), care pretinde să li se acorde asistenţă socială, necesitatea căreia se stabileşte în baza testării veniturilor obţinute.
Prevederile prezentului Regulament se extind asupra persoanelor, cetăţeni ai Republicii Moldova, cu domiciliul legal şi obişnuit în teritoriul Republicii Moldova.
I. Noţiuni generale
1. Venitul global al unei persoane, care constituie o parte din venitul global al familiei, reprezintă suma mijloacelor obţinute sub formă bănească şi naturală într-o anumită perioadă de timp sub formă de venituri obţinute din munca retribuită (salariul de la locul de muncă de bază şi prin cumul), din toate tipurile de activitate antreprenorială, prestaţiile sociale (pensii, burse, alocaţii, plăţi compensatorii, ajutor material), venituri de la folosirea terenurilor agricole din gospodăria ţărănească (de fermier) şi loturilor de pămînt, precum şi cele obţinute de la creşterea animalelor şi păsărilor, altor tipuri de venituri, inclusiv de la proprietate.
2. Venitul global al unei persoane (familiei) se calculează în baza datelor despre toate veniturile, obţinute de o persoană sau de toţi membrii familiei.
3. Venitul global al unei persoane sau al familiei, care pretinde la obţinerea asistenţei sociale, se calculează după reţinerea impozitului pe venit, contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii şi primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, iar de la desfăşurarea activităţii agricole în gospodăriile ţărăneşti (de fermier) şi gospodăriile personale auxiliare - impozitului funciar etc.
4. La determinarea venitului global al unei persoane (familiei) în calcul se iau următoarele tipuri de venituri impozabile şi neimpozabile:
a) veniturile de la locul serviciului de bază, serviciului militar (militarii), de la locul de studii, sub formă de plată a muncii, bursele, pensiile, precum şi prestaţiile sociale (pensiile, compensaţiile, indemnizaţiile);
b) veniturile ce nu depind de locul serviciului de bază (prin cumul), serviciului militar (militarii), de la locul de studii;
c) veniturile din activitatea de antreprenoriat;
d) veniturile obţinute de la terenurile gospodăriilor ţărăneşti (de fermier);
e) veniturile obţinute de la terenul agricol de lîngă casă;
g) veniturile de la închirierea bunurilor mobiliare şi imobiliare;
f) veniturile obţinute de la creşterea animalelor şi păsărilor;
k) veniturile obţinute din activitatea notarială, de avocaţi;
l) veniturile obţinute sub formă de dobîndă royalti, dividende;
m) alte venituri prevăzute de legislaţia în vigoare.
5. Calcularea venitului global se efectuează de către personalul specializat al direcţiilor municipale asistenţă socială, secţiilor raionale asistenţă socială şi protecţie a familiei la locul de trai al familiilor sau persoanelor, care pretind să li se acorde asistenţă socială.
II. Veniturile din serviciul de bază, serviciul militar (militarii),
de la locul de studii etc.
6. La veniturile din serviciul de bază, serviciul militar (militarii), de la locul de studii etc. al persoanelor se raportă la salariul obţinut de la locul principal de muncă şi din munca prin cumul, inclusiv suplimentele, premiile şi alte plăţi obţinute la locul de muncă.
7. Alte tipuri de venituri obţinute de persoane:
a) sumele de compensare a prejudiciului în caz de pierdere a capacităţii de muncă, legate de mutilare sau o altă vătămare a sănătăţii;
b) ajutorul material în expresie bănească sau naturală;
c) sumele echivalente costului alimentaţiei şi altor compensaţii primite gratuit de lucrători în unele ramuri ale economiei.
8. Veniturile militarilor, efectivului de trupă şi corpului de comandă al organelor afacerilor interne includ salariul de întreţinere, sporurile şi suplimentele, ajutorul material, premiile, indemnizaţiile, precum şi aprovizionarea alimentară şi cu echipament sau sumele plătite în schimbul acestei aprovizionări, stabilite conform legislaţiei în vigoare.
9. Prestaţiile sociale constituie pensiile şi alte plăţi compensatorii şi suplimente la pensii, stabilite în corespundere cu legislaţia în vigoare, precum şi sumele pensiilor suplimentare, plătite din fondurile nestatale de pensii.
10. La veniturile de la locul de studii se raportă bursele doctoranţilor, studenţilor din instituţiile de învăţămînt superior şi mediu special (colegii), elevilor din şcolile profesionale, bursele stabilite şi plătite din mijloacele fondurilor de binefacere, a întreprinderilor, organizaţiilor obşteşti şi alte surse.
III. Veniturile neprovenite de la locul serviciului de bază
11. Se iau în considerare următoarele venituri ale unei persoane (familii):
a) sub formă de onorarii, inclusiv sumele pentru descoperire, invenţie, mostre industriale şi propuneri de raţionalizare, precum şi crearea, publicarea, interpretarea sau altă utilizare a operelor literare şi de artă; sumele recompenselor obţinute pentru executarea funcţiilor nepermanente (comisii electorale, activitate sindicală etc.);
b) sub formă de cîştiguri la loteriile şi obligaţiile de stat şi municipale;
c) din asigurări;
d) obţinute în calitate de moştenire sau donaţie, în expresie bănească sau naturală;
e) obţinute de la comercializarea bunurilor mobiliare şi imobiliare ce le aparţin cu drept de proprietate;
f) obţinute sub formă de ajutor filantropic de la organizaţiile statale, neguvernamentale, religioase, publice;
g) sub formă de dividende, plătite persoanelor ca venit din acţiunile societăţilor pe acţiuni ce le aparţin, sau sub formă de plăţi în conformitate cu cota acestora în fondul statutar (al fondatorilor);
h) sub formă de pensii alimentare, obţinute în conformitate cu legislaţia în vigoare;
i) sub formă de transferuri băneşti ale membrilor familiilor ce lucrează în afara hotarelor Republicii Moldova;
k) mijloacele băneşti, acordate pentru întreţinerea copiilor în casele de copii tip familial, familiilor adoptive şi care au copii sub tutelă.
12. Concomitent, se ţine cont de prestaţiile sociale obţinute de o persoană (familie):
a) indemnizaţia pentru incapacitatea temporară de muncă; indemnizaţia de maternitate (sarcină şi lăuzie); indemnizaţia adresată familiilor cu copii (pentru îngrijirea copilului, tutelă, curatelă etc.); alocaţia pentru îngrijire, însoţire şi supraveghere acordată persoanelor care îngrijesc, însoţesc şi supraveghează la domiciliu un copil cu dizabilităţi severe în vîrstă de pînă la 18 ani şi persoanelor cu dizabilităţi severe din copilărie, cu condiţia că aceste persoane nu se află la întreţinerea deplină a statului;
b) ajutorul de şomaj şi alocaţia de integrare sau de reintegrare profesională a şomerilor;
c) alocaţiile sociale, în afară de cele menţionate în p.21 stabilite de legislaţia în vigoare;
d) compensaţiile nominative, acordate unor categorii de cetăţeni conform prevederilor Legii nr.933-XIV din 14 aprilie 2000 cu privire la protecţia socială specială a unor categorii de populaţie.
[Pct.12 modificat prin Hot.Guv. nr.592 din 24.07.2017, în vigoare 11.08.2017]
[Pct.12 modificat prin Hot.Guv. nr.1302 din 27.11.2007, în vigoare 01.01.2008]
IV. Veniturile unei persoane (familii) de la realizarea
activităţii de antreprenoriat
13. Se includ veniturile unei persoane (familii) obţinute din administrarea activităţii de antreprenoriat în baza:
a) certificatului înregistrării de stat a acestuia (acesteia) ca antreprenor;
b) patentei, oferite de organele de stat corespunzătoare;
c) dării în arendă a bunurilor mobiliare şi imobiliare (arendă, închiriere, utilizare);
d) realizării altor genuri de activitate antreprenorială, inclusiv activitatea pedagogică şi juridică privată.
V. Veniturile de la utilizarea sectoarelor de pămînt ale gospodăriilor
ţărăneşti (de fermier) şi gospodăriilor casnice auxiliare,
precum şi de la creşterea animalelor şi păsărilor
[Cap.V modificat prin Hot.Guv. nr.514 din 10.05.2007, în vigoare 25.05.2007]
14. În calitate de indicator al venitului de la desfăşurarea activităţii agricole în gospodăriile ţărăneşti (de fermier) şi gospodăriile casnice auxiliare ale cetăţenilor se utilizează mărimea venitului net normat.
15. Venitul unei persoane (familii) de la cultivarea culturilor agricole, care pretinde să i se acorde asistenţă socială, se calculează prin înmulţirea cuantumului normativ al venitului net normat de la utilizarea unui hectar al sectorului de pămînt pentru gospodăriile ţărăneşti (de fermier) (unui ar - pentru gospodăriile casnice auxiliare), la mărimea lotului de pămînt, pe care se desfăşoară activitatea agricolă a acesteia (acestuia).
16. Venitul net normat obţinut de la folosirea loturilor de pămînt se calculează separat pentru gospodăriile ţărăneşti (de fermier) şi gospodăriile casnice auxiliare. Calcularea venitului net normat obţinut de la creşterea animalelor (pe specii) şi pasărilor se efectuează pentru sectorul individual în ansamblu, fără divizarea acestuia în gospodăriile ţărăneşti (de fermier) şi gospodăriile casnice auxiliare, deoarece, în ambele cazuri, creşterea animalelor şi păsărilor se efectuează, în fond, în gospodăriile personale.
17. Venitul persoanei (familiei) de la creşterea animalelor şi păsărilor se calculează prin înmulţirea cuantumului venitului net normat normativ, calculat pentru o vită (pe specii) şi o pasăre la numărul de capete ale acestora în gospodărie.
18. Venitul persoanei (familiei) de la desfăşurarea de către acesta (aceasta) a activităţii agricole se determină prin sumarea rezultatelor calculelor obţinute la p.15 şi 17 din prezentul capitol.
19. Calcularea venitului lunar al unei persoane (al familiei) se efectuează prin împărţirea rezultatelor calculelor, efectuat în conformitate cu p.18 din prezentul capitol, la doisprezece.
20. Determinarea cuantumului normativ al venitului net normat de la utilizarea unui hectar de pămînt pentru gospodăriile ţărăneşti (de fermier) şi gospodăriile casnice auxiliare, precum şi calculat pentru o vită (pe specii) şi o pasăre se efectuează în corespundere cu Instrucţiunea privind determinarea cuantumului normativ al venitului net normat de la utilizarea loturilor de pămînt pentru gospodăriile ţărăneşti (de fermieri) şi gospodăriile casnice auxiliare, precum şi de la creşterea animalelor şi păsărilor.
VI. Tipurile de venituri de care nu se ţine cont la
determinarea venitului global
21. La determinarea venitului global al unei persoane (familii) nu se ţine cont de următoarele alocaţii sociale:
a) indemnizaţia unică la naşterea copilului;
b) alocaţia pentru înmormîntare;
c) asistenţa socială, oferită la lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale sau circumstanţelor excepţionale;
22. Nu se iau în calcul cheltuielile de deplasare şi indemnizaţiile unice (în limitele normelor stabilite de Guvern). Nu se ţine cont de următoarele indemnizaţii şi plăţi unice:
indemnizaţia unică de încadrare a şomerilor cu contract individual de muncă în localităţile situate la o distanţă de 50 km de la localitatea în care îşi au domiciliul, egală cu un salariu mediu pe economie pentru anul precedent, conform prevederilor art.20 alin.(1) al Legii nr.102-XV din 13 martie 2003 privind ocuparea forţei de muncă şi protecţia socială a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă;
indemnizaţia unică de instalare a şomerilor care se încadrează cu contract individual de muncă într-o altă localitate, egală cu 3 salarii medii pe economie pentru anul precedent, conform prevederilor art.20 alin.(2) al Legii nr.102-XV din 13 martie 2003 privind ocuparea forţei de muncă şi protecţia socială a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă;
indemnizaţia unică pentru tinerii specialişti, angajaţi la lucru conform repartizării în instituţiile de învăţămînt, instituţiile ocrotirii sănătăţii, asistenţei sociale, ştiinţifice şi celor din cultură şi artă, adolescenţii instituţiilor rurale şi urbane, conform prevederilor art.5 al Hotărîrii Guvernului nr.321 din 20 martie 1998 "Cu privire la majorarea salariilor angajaţilor din sfera bugetară";
pensia alimentară plătită de către persoană (sau membru al familiei) conform legislaţiei.
VII. Cercul de persoane care se iau în considerare
la determinarea venitului global
23. Componenţa familiei se determină la momentul prezentării cererii privind acordarea asistenţei sociale.
24. Componenţa familiei - persoanele ce locuiesc în comun, au relaţii de rudenie (soţ, soţie, copii, părinţi, fraţi, surori, bunici, străbunici), cu o gospodărie comună şi un buget comun.
Alte persoane pot fi luate în considerare la calcularea venitului global al familiei, dacă aceste persoane locuiesc împreună cu persoanele indicate, gospodăresc în comun şi dispun de un buget (cont) unic.
În cazul în care, pe aceeaşi adresă locuiesc mai multe familii (persoane), care nu se află în relaţii de rudenie sau sînt rude, dar au bugete (conturi personale pentru plata serviciilor locativ-comunale) diferite şi nu ţin în comun gospodăria, venitul se calculează pentru fiecare familie (persoană) în parte.
25. Pentru confirmarea numărului de persoane şi componenţei familiei se prezintă certificatele autorităţilor administraţiei publice locale corespunzătoare, secţiilor de exploatare a locuinţelor, organelor centrale de specialitate ale administraţiei publice, întreprinderilor, organizaţiilor şi instituţiilor la balanţa cărora se află spaţiul locativ. Certificatele se pun la dispoziţie în mod gratuit.
[Pct.25 modificat prin Hot.Guv. nr.1302 din 27.11.2007, în vigoare 07.12.2007]
VIII. Cercul de persoane care nu se iau în considerare
la determinarea venitului global
26. La persoanele de care nu se ţine cont în cazul determinării venitului global se raportă:
a) membrii familiei care satisfac serviciul militar în termen în rîndul Armatei Naţionale;
b) membrii familiei condamnaţi, care se află în locurile de detenţie;
c) membrii familiei care se află la întreţinerea totală a statului: în orfelinate, internate şi aziluri pentru persoane în etate şi persoane cu dizabilităţi;
d) dispărute fără urmă.
[Pct.26 modificat prin Hot.Guv. nr.592 din 24.07.2017, în vigoare 11.08.2017]
IX. Determinarea venitului global
27. Calcularea venitului global al unei persoane (familii) se efectuează prin sumarea tuturor tipurilor de venituri obţinute de aceasta (aceştia), menţionate în p.4. al prezentului Regulament. Veniturile obţinute de la utilizarea loturilor de pămînt, precum şi de la creşterea animalelor şi păsărilor se stabilesc în baza Instrucţiunii privind determinarea cuantumului normativ al venitului brut de la utilizarea loturilor de pămînt a gospodăriilor (de fermier) şi a gospodăriilor personale auxiliare ale cetăţenilor, precum şi de la creşterea animalelor şi păsărilor.
28. Venitul global lunar al unei persoane (familii) se calculează prin împărţirea venitului global pe anul calendaristic, precedent anului de adresare pentru acordarea asistenţei sociale, la doisprezece.
29. Calcularea veniturilor angajaţilor în gospodăriile colective şi cooperativele agricole se efectuează în baza salariului plătit în bani sau în natură, precum şi din veniturile obţinute pe terenurile de lîngă casă şi creşterea animalelor şi păsărilor, alte prestaţii.
X. Modalitatea de confirmare documentară a surselor
de formare a veniturilor
30. Persoanele (familiile) care s-au adresat direcţiilor municipale asistenţă socială, secţiilor raionale asistenţă socială şi protecţie a familiei cu cererea pentru a obţine asistenţă socială prezintă următoarele acte:
certificatul despre componenţa, locul de trai sau reşedinţa familiei, cu indicarea gradului de rudenie al membrilor familiei;
certificatul despre proprietatea comună asupra imobilului familiei;
certificatul despre salariu, cu indicarea mărimii impozitului pe venit, precum şi defalcărilor la bugetul asigurărilor sociale de stat şi medicale obligatorii de la locul serviciului de bază, serviciului militar (militarii), locul de studii etc. sub formă de burse, pensii şi indemnizaţii în cazul în care se achită la locul de muncă;
certificatul despre venituri în afara serviciului de bază, serviciului militar (militarii), de la locul de studii;
certificatul despre pensii, alocaţii, indemnizaţii şi alte plăţi sociale, eliberat de organele de asigurări sociale;
certificatul despre venituri, eliberat de către Serviciul Fiscal de Stat, din activitatea de antreprenoriat sau din alt tip de activitate.
31. Documentele care confirmă veniturile obţinute trebuie să fie întocmite conform legislaţiei în vigoare.
32. Actul care confirmă veniturile, obţinute de către persoană (familie) în afara serviciului de bază, serviciului militar (militarii), de la locul de studii, veniturile din activitatea de antreprenoriat, în baza adeverinţei înregistrării de stat a acestora în calitate de antreprenori şi deţinători de patentă, constituie adeverinţa avînd forma stabilită, eliberată de Serviciul Fiscal de Stat conform declaraţiei scrise a persoanelor. Totodată, Serviciul Fiscal de Stat confirmă în adeverinţă numai veniturile impozabile, prevăzute în Codul fiscal.
33. Pentru determinarea veniturilor de pe terenul gospodăriei ţărăneşti (de fermier) şi terenul de lîngă casă sînt necesare adeverinţe despre existenţa pămîntului, cu indicarea suprafeţei terenului şi excluderea suprafeţelor ocupate de construcţii. Stabilirea veniturilor de la creşterea animalelor şi păsărilor se efectuează în baza adeverinţei eliberate de autorităţile administraţiei publice locale (primării, preturi) despre efectivul (numărul) disponibil de animale agricole şi păsări.
34. Actul ce confirmă veniturile persoanelor (familiilor), care desfăşoară alte genuri de activitate antreprenorială, este adeverinţa eliberată de Serviciul Fiscal de Stat. În cazul în care persoanele (familia) pe parcursul perioadei respective nu au desfăşurat aceste genuri de activitate, Serviciul Fiscal de Stat înscriu notările corespunzătoare în declaraţia persoanelor fizice.
35. Pensia alimentară se ia în considerare în baza certificatelor eliberate de organele judiciare - întreprinderi, instituţii, organizaţii şi gospodării, în cazul existenţei titlului executoriu la momentul adresării după asistenţă socială.
36. Informaţia şi documentele necesare, care confirmă veniturile, se eliberează de către organele respective gratuit.
37. Organul de asistenţă socială este în drept să verifice datele menţionate în punctul 30, prezentate de către persoanele care pretind să li se acorde asistenţă socială.
XI. Precizarea veniturilor globale ale persoanelor (familiei)
pe parcursul anului
38. Precizarea veniturilor globale se efectuează în scopul reflectării în acestea a situaţiei materiale reale a persoanelor (familiilor).
39. Organele de protecţie socială efectuează verificarea veniturilor globale ale persoanelor (familiilor) cu scopul de a reflecta în cuantumul lor situaţia materială reală a acestora în următoarele cazuri:
a) schimbării surselor de venituri şi a mărimilor unor tipuri aparte de venituri, încadrarea pensionarilor şi a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, expirarea termenului de încadrare în grad de dizabilitate sau încadrarea în alt grad de dizabilitate;
b) modificării componenţei familiei;
c) schimbării domiciliului stabil al unor membri din familie sau plecării la lucru peste hotarele ţării;
d) plasării unui membru al familiei în instituţiile rezidenţiale de stat (aziluri etc.);
e) înrolării pentru îndeplinirea serviciului militar;
f) condamnării membrilor familiei la privaţiune de libertate (incluzînd timpul aflării sub urmărire) sau trimiterii acestora la tratament forţat.
[Pct.39 modificat prin Hot.Guv. nr.592 din 24.07.2017, în vigoare 11.08.2017]
