H O T Ă R Î R E
pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul
de angajare a asistenţilor sociali
nr. 24 din 10.01.2007
Monitorul Oficial nr.3-5/25 din 12.01.2007
* * *
În conformitate cu Legea asistenţei sociale nr.547-XV din 25 decembrie 2003 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.42-44, art.249) şi în scopul realizării eficiente a procesului de recrutare, selectare şi angajare a asistenţilor sociali, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Regulamentul cu privire la modul de angajare a asistenţilor sociali (se anexează).
2. Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului, în comun cu Ministerul Administraţiei Publice Locale, va monitoriza procesul de realizare a prezentei hotărîri.
PRIM-MINISTRU | Vasile TARLEV |
Contrasemnează: | |
Viceprim-ministru, | |
ministrul administraţiei publice locale | Vitalie Vrabie |
Ministrul sănătăţii şi protecţiei sociale | Ion Ababii |
Chişinău, 10 ianuarie 2007. | |
Nr.24. |
Aprobat
prin Hotărîrea Guvernului
nr.24 din 10 ianuarie 2007
REGULAMENT
cu privire la modul de angajare a asistenţilor sociali
Prezentul Regulament determină modul de angajare a asistenţilor sociali şi este elaborat în conformitate cu Legea asistenţei sociale nr.547-XV din 25 decembrie 2003 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.42-44, art.249).
1. Modul de angajare a asistentului social se efectuează în conformitate cu legislaţia în vigoare şi include următoarele etape:
a) recrutarea - care asigură succesul procesului de selectare a potenţialilor asistenţi sociali;
b) selectarea.
2. Criteriile de selectare şi angajare a asistentului social se stabilesc în conformitate cu art.17 al Legii asistenţei sociale nr.547-XV din 25 decembrie 2003 şi prevederile legislaţiei muncii.
3. Procesul de recrutare şi selectare a asistenţilor sociali se efectuează de comun acord între:
a) consiliul local;
b) consiliul raional, secţia /direcţia asistenţă socială şi protecţie a familiei;
c) Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului.
4. Primarul organizează publicitatea funcţiilor vacante de asistenţi sociali, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Anunţul funcţiei vacante de asistent social conţine informaţii detaliate pentru persoanele interesate: fişa de post care va cuprinde calificarea, competenţele, atribuţiile, drepturile şi responsabilităţile asistentului social.
5. Înscrierea candidaţilor pentru participare la concurs se efectuează prin depunerea următoarelor documente necesare:
a) cererea de înscriere;
b) curriculum vitae;
c) diploma de studii;
d) certificatul medical;
e) copia carnetului de muncă;
f) copia buletinului de identitate.
6. Selectarea candidaţilor la funcţia de asistent social se face de o comisie raională /municipală, formată din cel puţin cinci persoane:
primarul sau secretarul consiliului local;
un reprezentant al consiliului local;
şeful secţiei /direcţiei asistenţă socială şi protecţie a familiei;
cîte un reprezentant din domeniul sănătăţii şi educaţiei;
un reprezentant al societăţii civile etc.
Comisia se formează prin dispoziţia preşedintelui raionului /primarului municipiului.
7. Primarul prezintă comisiei raionale /municipale pentru examinare dosarele personale ale candidaţilor la funcţia de asistent social (cel puţin 3 candidaţi la un post), selectaţi de către consiliul local respectiv. În cazul în care comisia raională /municipală decide că nici unul din candidaţi nu corespunde cerinţelor fişei de post a asistentului social, comisia este în drept să înainteze cel puţin trei candidaţi pentru ocuparea postului de asistent social.
Comisia raională /municipală, în termen de 2 zile, prezintă Ministerului Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului spre examinare, formulare de propuneri şi recomandări de angajare la funcţia de asistent social.
8. Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului examinează, în termen de 5 zile, rezultatele concursului şi dosarele personale ale candidaţilor la funcţia de asistent social în cadrul comisiei create din specialişti în domeniu, reprezentanţi ai mediului educaţional şi reprezentanţi ai Ministerului Administraţiei Publice Locale şi îşi expune acordul, obiecţiile, înaintează propuneri şi recomandări de angajare la funcţia de asistent social.
9. Preşedintele raionului /primarul municipiului efectuează angajarea asistentului social în conformitate cu legislaţia muncii, ţinînd cont de propunerile şi recomandările Ministerului Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului.
10. Secţia /direcţia asistenţă socială şi protecţie a familiei este principalul organ ce monitorizează activitatea asistentului social şi întreprinde măsuri comune cu autorităţile administraţiei publice locale de ambele niveluri pentru realizarea în practică a cunoştinţelor, normelor şi valorilor asistenţei sociale pentru a interveni şi a acorda asistenţă persoanelor sau comunităţilor.
