H O T Ă R Â R E

pentru modificarea unor hotărâri ale Guvernului

 

nr. 128  din  02.03.2022

 

Monitorul Oficial nr.61-67/161 din 04.03.2022

 

* * *

În temeiul art.43 alin.(2) din Legea nr.60/2012 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.155-159, art.508), cu modificările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Regulamentul cu privire la modul de asigurare a unor categorii de cetăţeni cu mijloace ajutătoare tehnice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.567/2011 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.128-130, art.642), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1) la punctul 2, cuvintele „anexei la prezentul Regulament” se substituie cu textul „anexei nr.1”;

2) punctul 3 se completează cu următoarele noţiuni:

dispozitive asistive de corecţie optică şi ajutor vizual pentru slabvăzători – dispozitive menite să compenseze limitele impuse de dizabilitatea de vedere prin îmbunătăţirea capacităţii de vedere. Acestea sunt de mai multe tipuri: dispozitive optice care integrează lentile pentru magnificare, dispozitive electronice, dispozitive complexe utilizând tehnologii avansate;

dispozitive asistive pentru slabvăzători şi nevăzători, altele decât cele pentru corecţie optică şi ajutor vizual – dispozitive externe destinate, produse sau adaptate pentru asistarea persoanei nevăzătoare sau slabvăzătoare la realizarea unor sarcini de orientare, învăţare, comunicare, independenţă, mobilitate şi control.”;

3) denumirea capitolului II va avea următorul cuprins:

„II. ASIGURAREA CU MIJLOACE AJUTĂTOARE TEHNICE PENTRU DIMINUAREA,

COMPENSAREA, MONITORIZAREA SAU NEUTRALIZAREA

LIMITĂRILOR LOCOMOTORII”;

4) se completează cu capitolul II1 cu următorul cuprins:

„II1. ASIGURAREA CU MIJLOACE AJUTĂTOARE TEHNICE PENTRU DIMINUAREA,

COMPENSAREA, MONITORIZAREA SAU NEUTRALIZAREA

LIMITĂRILOR VIZUALE

241. Pentru prescrierea dispozitivelor asistive, conform anexei nr.2, persoanele cu dizabilităţi vizuale severe, accentuate şi medii se adresează pentru examinare la medicul oftalmolog în a cărui evidenţă se află.

242. În funcţie de necesităţile de asigurare cu dispozitive, medicul oftalmolog, în baza criteriilor de eligibilitate pentru prescrierea dispozitivelor asistive, aprobate de Ministerul Sănătăţii:

1) redirecţionează persoanele cu dizabilităţi către instituţii medico-sanitare publice sau private, inclusiv organizaţiile necomerciale specializate abilitate cu dreptul de prescriere a dispozitivelor asistive, contractate de către Compania Naţională de Asigurări în Medicină (în continuare – prestatori abilitaţi cu dreptul de prescriere a dispozitivelor asistive);

2) prescrie dispozitivele asistive, altele decât cele de corecţie optică şi ajutor vizual.

243. Prestatorii abilitaţi cu dreptul de prescriere a dispozitivelor asistive sunt responsabili de prescrierea dispozitivelor asistive şi de instruirea beneficiarilor privind utilizarea acestora.

Asigurarea cu dispozitive asistive de corecţie optică şi ajutor vizual pentru slabvăzători

244. Dispozitivele de corecţie optică şi ajutor vizual pentru slabvăzători se prescriu şi se eliberează în mod gratuit persoanelor cu dizabilităţi vizuale severe, accentuate şi medii care, după intervenţia medicală, chirurgicală şi/sau corecţia optică, au acuitatea vizuală corectată la ochiul mai bun ≤ de 0,3 şi percepţia luminii sau un câmp vizual central mai mic de 20 de grade, dar care utilizează sau au potenţialul de a utiliza vederea pentru planificarea şi/sau executarea sarcinilor cotidiene.

245. Prescrierea dispozitivelor asistive de corecţie optică şi ajutor vizual se face în baza tabelului 1 din anexa nr.2, conform cerinţelor aprobate de Ministerul Sănătăţii, de către prestatorii abilitaţi cu dreptul de prescriere a dispozitivelor asistive, care transmit/expediază Centrului concluzia medicală, cu indicarea diagnosticului şi prescrierea dispozitivului/dispozitivelor asistiv(e) recomandat(e).

Asigurarea cu dispozitive asistive pentru slabvăzători şi nevăzători, altele decât cele pentru corecţie optică şi ajutor vizual

246. Dispozitivele asistive, altele decât cele pentru corecţie optică şi ajutor vizual, se prescriu şi se eliberează în mod gratuit nevăzătorilor şi slabvăzătorilor/persoanelor cu dizabilităţi vizuale severe, accentuate şi medii care, după intervenţia medicală, chirurgicală şi/sau corecţia optică, au acuitatea vizuală corectată la ochiul mai bun ≤ de 0,3 şi percepţia luminii sau un câmp vizual central mai mic de 20 de grade, dar care utilizează sau au potenţialul de a utiliza vederea pentru planificarea şi/sau executarea sarcinilor cotidiene.

247. Prescrierea dispozitivelor asistive, altele decât cele pentru corecţie optică şi ajutor vizual, se face, în baza tabelului 2 din anexa nr.2, conform cerinţelor aprobate de Ministerul Sănătăţii, de către medicul oftalmolog în a cărui evidenţă se află persoana cu dizabilităţi de vedere, care transmite/expediază Centrului concluzia medicală, cu indicarea diagnosticului şi prescrierea dispozitivului/dispozitivelor asistiv(e) recomandat(e).

Reglementări generale pentru asigurarea cu dispozitive asistive pentru slabvăzători şi nevăzători

248. Centrul ţine evidenţa nominală a solicitanţilor şi a beneficiarilor de dispozitive asistive conform datelor personale: nume, prenume, codul numeric personal (IDNP), gradul de dizabilitate, gen, vârstă, domiciliu, tipul dispozitivului.

249. Dispozitivele asistive se eliberează în mod gratuit de către medicul oftalmolog din cadrul Centrului direct beneficiarului sau, după caz, reprezentantului legal al acestuia ori medicului oftalmolog în a cărui evidenţă se află beneficiarul.

2410. Achiziţionarea dispozitivelor asistive pentru slabvăzători şi nevăzători se face de către Centru, în baza anexei nr.2, în limitele mijloacelor financiare aprobate anual în bugetul de stat, în coordonare cu Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

2411. Termenul de garanţie pentru dispozitivele asistive constituie termenul de garanţie oferit de către producător, care începe să curgă odată cu eliberarea dispozitivului. Pe perioada garanţiei dispozitivele asistive se deservesc/repară în mod gratuit de către centrele contractate de producători/reprezentanţii acestora.

2412. Dispozitivele asistive achiziţionate şi eliberate beneficiarilor pot fi schimbate după expirarea termenului de garanţie stabilit de producători, la care se adaugă un termen de utilizare de 2 ani, iar pentru cele primite din loturile de ajutoare umanitare termenul de utilizare se stabileşte individual de către Centru, în funcţie de starea lor tehnică.

2413. Prescrierea noilor dispozitive asistive înainte de expirarea termenului stabilit se realizează de către prestatorii abilitaţi cu dreptul de prescriere a dispozitivelor asistive, în cazul uzării/defectării precoce a acestora sau al schimbării caracterului maladiei.

2414. După expirarea termenului de garanţie şi utilizare sau a termenului stabilit de către prestatorii abilitaţi cu dreptul de prescriere a dispozitivelor asistive, beneficiarul poate solicita, conform procedurii stabilite, un alt dispozitiv asistiv.

2415. În cazurile în care nu mai sunt utile posesorului, dispozitivele asistive oferite în mod gratuit urmează a fi restituite Centrului.”;

5) la punctul 69, după cuvântul „tehnice” se introduc cuvintele „şi a dispozitivelor asistive”;

6) la punctele 70 şi 72, după cuvântul „tehnice” se introduc cuvintele „şi dispozitive asistive”;

7) anexa la Regulament devine anexa nr.1;

8) se completează cu anexa nr.2 cu următorul cuprins:

 

„Anexa nr.2

la Regulamentul cu privire la modul

de asigurare a unor categorii de cetăţeni

cu mijloace ajutătoare tehnice

 

NOMENCLATORUL

dispozitivelor asistive destinate persoanelor

slabvăzătoare şi nevăzătoare

 

Tabelul 1

Dispozitive asistive de corecţie optică şi ajutor

vizual pentru slabvăzători

 

1. Produse de citit
1.1. Cititoare de ecran
1.2. Ochelari pentru văz diminuat/citit
2. Dispozitive de mărire a imaginii
2.1. Lupe digitale manuale/portabile
2.2. Lupe/Lupe PC
2.3. Telescop

 

 

Tabelul 2

 

Dispozitive asistive pentru slabvăzători şi nevăzători, altele

decât cele pentru corecţie optică şi ajutor vizual

 

1. Produse pentru scris
1.1. Echipament de scriere Braille
1.2. Afişaje Braille cu opţiunea de actualizare
2. Produse pentru citit
2.1. Program text – vorbire
3. Dispozitive voce
3.1. Ceasuri cu voce/tactile
4. Bastoane tactile
4.1. Bastoane albe (pliabile şi nonpliabile)”.

 

2. Punctul 9 din anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.22/2019 privind constituirea Instituţiei Publice „Centrul Republican Experimental Protezare, Ortopedie şi Reabilitare”, abrogarea şi modificarea unor acte normative (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2019, nr.24-28, art.41), cu modificările ulterioare, se completează cu subpunctul 11) cu următorul cuprins:

„11) asigurarea cu dispozitive asistive de corecţie optică şi ajutor vizual pentru slabvăzători şi cu dispozitive asistive pentru slabvăzători şi nevăzători, altele decât cele pentru corecţie optică şi ajutor vizual;”.

3. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

 

PRIM-MINISTRU Natalia GAVRILIŢA
 
Contrasemnează:
Ministrul muncii şi protecţiei sociale Marcel Spatari
Ministrul finanţelor Dumitru Budianschi
 
Nr.128. Chişinău, 2 martie 2022.