H O T Ă R Î R E

pentru aprobarea Normei sanitar-veterinare privind condiţiile de sănătate

şi certificare animală la comerţul (importul şi exportul) cu ovine şi caprine

 

nr. 686  din  29.06.2018

 

Monitorul Oficial nr.309-320/845 din 17.08.2018

 

* * *

În temeiul art.29 alin.(1) din Legea nr.221-XVI din 19 octombrie 2007 privind activitatea sanitar-veterinară (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.125-129, art.396), cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Norma sanitar-veterinară privind condiţiile de sănătate şi certificare animală la comerţul (importul şi exportul) cu ovine şi caprine (se anexează).

2. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor.

 

 

Aprobată

prin Hotărîrea Guvernului

nr.686 din 29 iunie 2018

 

NORMA SANITAR-VETERINARĂ

privind condiţiile de sănătate şi certificare animală la comerţul

(importul şi exportul) cu ovine şi caprine

 

Norma sanitar-veterinară privind condiţiile de sănătate şi certificare animală la comerţul (importul şi exportul) cu ovine şi caprine (în continuare – Normă) transpune prevederile Directivei 91/68/CEE a Consiliului din 28 ianuarie 1991 privind condiţiile de sănătate animală care reglementează schimburile intracomunitare de ovine şi caprine, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L 046, din 19 februarie 1991, p.19, astfel cum a fost modificată ultima oară (a 16-a) prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/2002 a Comisiei, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L 308, p.29 din 16 noiembrie 2016.

 

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

1. Prezenta Normă (în temeiul Legii nr.221-XVI din 19 octombrie 2007 privind activitatea sanitar-veterinară, actul permisiv inclus în Nomenclatorul actelor permisive din anexa nr.1 la Legea nr.160 din 22 iulie 2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător) stabileşte condiţiile de sănătate şi certificare veterinară la importul şi exportul ovinelor şi caprinelor.

2. În sensul prezentei Norme se utilizează următoarele noţiuni:

ovine sau caprine pentru carne – animale din specia ovină sau caprină transportate la abator, fie direct, fie printr-un centru de colectare autorizat, în scopul sacrificării;

ovine sau caprine pentru reproducere – animale din specia ovină sau caprină transportate către locul de destinaţie, fie direct, fie printr-un centru de colectare autorizat, în scopul reproducerii şi producerii;

ovine sau caprine pentru îngrăşare – animale din specia ovină sau caprină transportate către locul de destinaţie, fie direct, fie printr-un centru de colectare autorizat, în scopul îngrăşării şi a unei sacrificări ulterioare;

exploataţie de ovine sau caprine indemnă oficial de bruceloză – exploataţie ce corespunde cerinţelor stabilite în prezenta Normă faţă de acestea;

exploataţie de ovine sau caprine indemnă de bruceloză – exploataţie ce corespunde cerinţelor stabilite în prezenta Normă faţă de acestea;

boală cu declarare obligatorie – una dintre bolile menţionate în secţiunea I a anexei B;

exploataţie de origine – exploataţie în care au existat permanent ovine şi caprine, în care s-au completat registre ce atestă prezenţa acestor animale şi care pot fi controlate de către autoritatea competentă;

centru de colectare autorizat – centru de colectare autorizat în temeiul art.18 alin.(1) din Legea nr.221-XVI din 19 octombrie 2007 privind activitatea sanitar-veterinară (actul permisiv fiind inclus în Nomenclatorul actelor permisive, anexa nr.1 la Legea nr.160 din 22 iulie 2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător), în care sînt colectate şi întreţinute, sub controlul medicului veterinar oficial sau împuternicit, ovinele şi caprinele provenind din diferite exploataţii indemne de bruceloză în vederea constituirii unor loturi de animale destinate comerţului;

operator din businessul alimentar – persoană fizică sau juridică care cumpără şi vinde, în mod direct sau indirect, animale în scopuri comerciale, care rulează în mod regulat stocuri de animale din aceste specii şi care, în termen de cel mult 29 de zile de la cumpărarea animalelor, le revinde sau le transferă de la un obiect la altul sau le transportă direct la un abator care nu îi aparţine;

unitate autorizată a operatorului din businessul alimentar – obiect administrat de un operator din businessul alimentar, autorizat de autoritatea competentă în temeiul art.18 alin.(1) din Legea nr.221-XVI din 19 octombrie 2007 privind activitatea sanitar-veterinară, în care sînt colectate şi întreţinute ovine şi caprine provenind din diferite exploataţii indemne de bruceloză, în vederea constituirii de loturi de animale destinate comerţului;

regiune – parte din teritoriul unei ţări a cărei suprafaţă este de cel puţin 2000 km² şi care este supusă controlului autorităţii competente.

De asemenea, se aplică noţiunile specificate în Hotărîrea Guvernului nr.1099 din 29 septembrie 2008 „Cu privire la normele sanitar-veterinare privind controalele sanitar-veterinare la importul animalelor”.

 

Capitolul II

CERINŢE FAŢĂ DE ANIMALELE DIN SPECIA OVINĂ ŞI CAPRINĂ

 DESTINATE COMERŢULUI

 

Secţiunea 1

Cerinţe comune pentru toate categoriile de ovine şi caprine

3. Ovinele şi caprinele pot fi destinate comerţului în cazul în care corespund următoarelor cerinţe:

1) sînt identificate şi înregistrate în temeiul Legii nr.231-XVI din 20 iulie 2006 privind identificarea şi înregistrarea animalelor şi în conformitate cu prevederile Hotărîrii Guvernului nr.507 din 18 iulie 2012 „Pentru aprobarea unor norme privind identificarea şi trasabilitatea animalelor”;

2) sînt controlate de către un medic veterinar oficial într-un interval de 24 de ore pînă la încărcarea animalelor şi nu prezintă niciun semn clinic de boală;

3) nu provin sau nu au intrat în contact cu animale dintr-o exploataţie care prezintă interdicţii din motive de sănătate animală, durata acestei interdicţii, de la sacrificare şi/sau de la eliminarea ultimului animal infectat sau susceptibil de a fi infectat cu una dintre următoarele boli, fiind:

a) 42 de zile, în cazul brucelozei;

b) 30 de zile, în cazul rabiei;

c) 15 zile, în cazul antraxului;

4) nu provin dintr-o exploataţie sau nu au intrat în contact cu animale dintr-o exploataţie situată într-o zonă cu restricţii din motive de sănătate sau care face obiectul unei interdicţii sau al unei restricţii privind specia în cauză;

5) nu fac obiectul unor măsuri de sănătate animală privind febra aftoasă şi nu au fost vaccinate împotriva febrei aftoase.

4. Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (în continuare – Agenţie) supraveghează respectarea următoarelor cerinţe:

1) nu fac obiectul comerţului ovinele şi caprinele:

a) care pot fi eliminate în cadrul unui program naţional de eradicare împotriva bolilor care nu au fost menţionate la punctul 16 subpunctul 1) din prezenta Normă;

b) care nu pot fi comercializate din motive sanitare sau de sănătate animală;

2) ovinele şi caprinele:

a) care sînt născute şi crescute pe teritoriul ţării;

b) care sînt importate în conformitate cu prevederile prezentei Norme;

c) care au fost ţinute în exploataţia de origine pe o perioadă de 30 de zile sau de la naştere, dacă au mai puţin de 30 de zile;

d) care nu provin dintr-o exploataţie în care ovinele şi caprinele au fost introduse în intervalul de 21 de zile anterior expedierii;

e) care nu provin dintr-o exploataţie în care ovinele şi caprinele importate din alte ţări au fost introduse în intervalul de 30 de zile anterior expedierii;

f) care sînt izolate complet înainte de export de alte animale prezente în exploataţie, excepţie făcînd animalele ţinute în exploataţia de origine pe o perioadă de 30 de zile sau de la naştere, dacă au mai puţin de 30 de zile.

5. În cazul importului/exportului toate ovinele şi caprinele nu sînt ţinute în afara exploataţiei de origine mai mult de 6 zile de la obţinerea documentelor de însoţire către ţara de destinaţie indicată în certificatul sanitar-veterinar.

În cazul transportului maritim, intervalul de 6 zile se prelungeşte cu durata transportului pe mare.

6. După plecare din exploataţia de origine, animalele sînt expediate direct către destinaţia finală.

Ovinele şi caprinele, după plecare din exploataţia de origine şi înainte de sosirea în ţara de destinaţie, pot să treacă doar printr-un singur centru de colectare autorizat, care este situat în ţara de origine.

7. Animalele pentru carne trebuie sacrificate în termen de pînă la 72 de ore de la sosirea lor la abator.

8. Toate categoriile de ovine şi caprine, de la plecarea lor din exploataţia de origine şi pînă la sosirea la destinaţie, nu trebuie:

1) să intre în contact în niciun moment cu alte animale biongulate decît cu cele care beneficiază de acelaşi statut sanitar;

2) să compromită statutul sanitar al ovinelor şi caprinelor care nu sînt destinate comerţului.

9. Fără a aduce atingere garanţiilor suplimentare exigibile, stabilite în prezenta Normă, ovinele şi caprinele de reproducere, creştere sau îngrăşare trebuie să corespundă prevederilor prezentei secţiuni, iar pentru a fi introduse într-o exploataţie de ovine şi caprine declarată oficial indemnă de bruceloză sau indemnă de bruceloză – cerinţelor:

a) punctului 44; sau

b) punctului 51.

 

Secţiunea a 2-a

Cerinţe suplimentare faţă de ovinele şi caprinele pentru carne

10. Ovinele şi caprinele pentru carne pot fi:

1) destinate comerţului numai dacă corespund cerinţelor comune pentru toate categoriile de ovine şi caprine şi prevederilor specificate în prezenta secţiune;

2) comercializate după ce au fost ţinute permanent în exploataţia de origine o perioadă de cel puţin 21 de zile;

3) expediate direct dintr-o exploataţie de origine în care animalele au fost aduse într-un interval de 21 de zile anterior expedierii, cu condiţia să fie transportate direct către un abator situat într-o altă ţară în vederea sacrificării imediate, fără să mai treacă printr-un centru de colectare.

11. Se admite trecerea animalelor printr-un centru de colectare suplimentar, după plecarea din exploataţia de origine, în cazul în care:

1) înainte de a trece prin centrul de colectare autorizat şi situat în ţara de origine, animalele corespund următoarelor condiţii:

a) după plecarea lor din exploataţia de origine, animalele trec printr-un singur centru de colectare, sub controlul unui medic veterinar oficial, care autorizează prezenţa simultană numai a animalelor cu acelaşi statut sanitar;

b) identificarea ovinelor şi caprinelor individuală se face cel mai tîrziu în acest centru de colectare pentru a putea identifica în fiecare caz exploataţia de origine;

c) la plecarea din centrul de colectare, animalele, însoţite de un document veterinar oficial, sînt transportate direct către un abator din ţara de destinaţie; sau

2) animalele pot trece, după expedierea lor din ţara de origine, printr-un centru de colectare autorizat, înainte să fie expediate către abatorul din ţara de destinaţie, în următoarele condiţii:

a) centrul de colectare autorizat este situat în ţara de destinaţie, de unde animalele trebuie să fie transportate, sub responsabilitatea medicului veterinar oficial, direct către un abator, în scopul sacrificării într-un interval de 5 zile de la sosirea lor în centrul de colectare; sau

b) centrul de colectare autorizat este situat într-o ţară de tranzit, din care animalele sînt expediate direct către abatorul din ţara de destinaţie indicat pe certificatul de sănătate animală, eliberat în conformitate cu modelul pentru lotul respectiv, specificat în anexa la prezenta Normă.

În cazul ovinelor şi caprinelor pentru carne, centrul de colectare autorizat poate fi înlocuit cu unităţile supuse controalelor sanitar-veterinare autorizate, situate în ţara de origine.

 

Secţiunea a 3-a

Cerinţe suplimentare faţă de ovinele şi caprinele pentru îngrăşare

12. Ovinele şi caprinele pentru îngrăşare pot fi destinate comerţului numai dacă:

1) corespund cerinţelor comune pentru toate categoriile de ovine şi caprine;

2) corespund prevederilor specificate în secţiunea a 2-a şi prezenta secţiune;

3) întrunesc garanţiile suplimentare exigibile specificate în prezenta Normă.

13. În cazul situaţiei epidemiologice favorabile la bolile specifice ovinelor şi caprinelor, Agenţia permite circulaţia acestor specii pentru reproducere şi îngrăşare destinate exclusiv păşunatului, cu titlu temporar, în apropierea frontierelor ţărilor învecinate, pentru a fi introduse într-o exploataţie de ovine şi caprine declarată oficial indemnă de bruceloză sau indemnă de bruceloză, în conformitate cu prevederile prezentei Norme.

 

Secţiunea a 4-a

Cerinţe suplimentare faţă de ovinele şi caprinele pentru reproducere

14. Ovinele şi caprinele pentru reproducere pot fi destinate comerţului numai dacă:

1) corespund cerinţelor comune pentru toate categoriile de ovine şi caprine;

2) corespund prevederilor specificate în prezenta secţiune;

3) întrunesc garanţiile suplimentare exigibile specificate în prezenta Normă.

15. Fără a aduce atingere garanţiilor suplimentare exigibile stabilite în prezenta Normă, animalele de reproducere şi creştere trebuie să corespundă, în afară de acestea, următoarelor cerinţe:

1) să fi fost achiziţionate dintr-o exploataţie şi să nu fi venit în contact decît cu animale dintr-o exploataţie:

a) în care următoarele boli să nu fi fost constatate clinic:

- în cursul ultimelor 6 luni – agalaxia contagioasă a oilor (Mycoplasma agalactiae) şi agalaxia contagioasă a caprelor (Mycoplasma agalactiae, M. capricolum, M. mycoïdes subsp. Mycoïdes Large colony);

- în cursul ultimelor 12 luni – paratuberculoza sau limfadenita cazeoasă;

- în cursul ultimilor trei ani – adenomatoza pulmonară, Maedi-Visna sau artrita encefalita virală caprine, cu reducerea acestei perioade pînă la 12 luni, în cazul în care animalele atinse de Maedi-Visna sau de artrita encefalita virală caprină au fost sacrificate şi în cazul în care animalele rămase au reacţionat negativ la două teste recunoscute; sau care

b) fără a aduce atingere respectării cerinţelor prevăzute pentru celelalte boli, oferă, pentru una sau mai multe dintre bolile menţionate în prezentul punct, în cadrul unui program aprobat în conformitate cu garanţiile suplimentare exigibile stabilite în prezenta Normă – garanţii de sănătate echivalente pentru boala sau bolile în cauză, în care niciun fapt care să permită concluzia că nu au fost respectate cerinţele prezentului subpunct şi să nu fi fost adus la cunoştinţa medicului veterinar oficial abilitat cu eliberarea certificatului sanitar-veterinar (act permisiv inclus în Nomenclatorul actelor permisive din anexa nr.1 la Legea nr.160 din 22 iulie 2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător);

c) a cărei proprietar a declarat că nu a avut cunoştinţă cu un asemenea fapt şi care, în afară de aceasta, a declarat în scris că animalul sau animalele destinate schimburilor comerciale corespund criteriilor prevăzute la prezentul subpunct;

2) în ceea ce priveşte epididimita ovină contagioasă (B. ovis), berbecii necastraţi de reproducere şi de crescătorie trebuie:

a) să provină dintr-o exploataţie în care nu s-a constatat niciun caz de epididimită ovină contagioasă (B. ovis) în cursul ultimelor 12 luni;

b) să fi fost ţinuţi în permanenţă în această exploataţie timp de 60 de zile înainte de expediere,

c) să fi fost, în cursul celor 30 de zile înainte de expediere, supuşi, cu un rezultat negativ, unui test serologic efectuat în conformitate cu prevederile prezentei Norme sau să corespundă garanţiilor de sănătate recunoscute ca echivalente;

3) să se menţioneze respectarea acestor cerinţe pe un certificat sanitar-veterinar, în conformitate cu modelul stabilit în prezenta Normă.

 

Capitolul III

GARANŢII SUPLIMENTARE EXIGIBILE

 

Secţiunea 1

Programe naţionale de supraveghere pentru anumite boli

16. Autoritatea competentă dispune de un program, obligatoriu sau opţional, de combatere sau de supraveghere:

1) pentru una dintre următoarele boli:

a) febră aftoasă;

b) bruceloză (B. melitensis);

c) epididimită ovină contagioasă (B. ovis);

d) antrax;

e) rabie;

f) agalaxie contagioasă;

g) paratuberculoză;

h) limfadenită cazeoasă;

i) adenomatoză pulmonară;

j) Maedi-Visna;

k) artrita encefalită virală caprine;

2) poate să îl prezinte organismelor internaţionale la care este parte, indicînd în special:

a) distribuţia bolii în ţară;

b) motivaţia pentru elaborarea programului, ţinînd seama de gravitatea bolii şi de beneficiul estimat al programului în raport cu costurile acestuia;

c) aria geografică în care programul se va pune în aplicare;

d) diferitele categorii de statut care se acordă exploataţiilor şi standardele care trebuie atinse pentru fiecare categorie, precum şi procedurile de testare;

e) procedurile de control al programelor;

f) acţiunile ce trebuie întreprinse în cazul în care, din orice motiv, o exploataţie îşi pierde statutul;

g) măsurile care trebuie luate în cazul în care rezultatele controalelor, efectuate în conformitate cu dispoziţiile programului, sînt pozitive.

17. Garanţiile suplimentare exigibile, generale sau limitate trebuie prezentate, la solicitare, în cadrul comerţului, pentru a verifica echivalenţa acestora cu cele aplicate la nivel naţional.

Agenţia propune modificări şi completări ale programelor prezentate şi ale garanţiilor în funcţie de măsurile strategice stabilite la nivel naţional, finanţate din bugetul de stat, conform prevederilor Legii nr.221-XVI din 19 octombrie 2017 privind activitatea sanitar-veterinară de stat.

18. Ţara care consideră că este total sau parţial indemnă de una dintre bolile menţionate la punctul 16 din prezenta Normă la care ovinele şi caprinele sînt sensibile trebuie să prezinte documentele justificative, precizînd în special:

1) natura bolii şi istoricul apariţiei acesteia pe teritoriul; sau

2) rezultatele testelor de supraveghere, bazate pe o cercetare serologică, microbiologică sau patologică şi epidemiologică, precum şi pe faptul că această boală trebuie obligatoriu declarată autorităţilor competente;

3) perioada în care s-a efectuat supravegherea;

4) după caz, perioada în care vaccinarea împotriva acestei boli a fost interzisă şi zona geografică care a făcut obiectul acestei interdicţii;

5) normele care permit controlul absenţei bolii.

19. Documentele justificative prezentate de ţara exportatoare, inclusiv garanţiile suplimentare, generale sau limitate, care se pot cere în cadrul schimburilor comerciale trebuie să fie echivalente cu cele pe care le pune în aplicare la nivel naţional.

 

Secţiunea a 2-a

Cerinţe faţă de centrele de colectare

20. Autoritatea competentă supraveghează din punct de vedere sanitar-veterinar ca centrele de colectare să întrunească cel puţin următoarele condiţii:

1) se află sub controlul unui medic veterinar oficial, care se asigură în special de respectarea dispoziţiilor, specificate la punctul 8 din prezenta Normă;

2) sînt situate într-o zonă care nu face obiectul unei interdicţii;

3) sînt curăţate şi dezinfectate înainte de fiecare utilizare în conformitate cu instrucţiunile medicului veterinar oficial;

4) dispun, în funcţie de capacitatea de primire:

a) de o unitate destinată exclusiv acestui scop, în cazul în care sînt utilizate ca centre de colectare;

b) de unităţi pentru încărcarea şi descărcarea diferitor specii de animale, adăpostirea lor în condiţii corespunzătoare speciei respective, adăparea, hrănirea şi administrarea oricărui tratament necesar, care trebuie să fie uşor de curăţat şi dezinfectat;

c) de infrastructuri ce ar permite efectuarea inspecţiei;

d) de infrastructuri de izolare a diferitor specii de animale;

e) de un echipament pentru curăţarea şi dezinfectarea sălilor şi a camioanelor;

f) de o suprafaţă de depozitare a furajelor, a aşternutului de paie şi a gunoiului de grajd;

g) de un sistem pentru colectarea şi prelucrarea gunoiului de grajd şi a apelor uzate;

h) de un birou sau un spaţiu pentru medicul veterinar oficial;

i) de personal instruit în securitatea muncii, asigurat cu echipament de protecţie şi condiţii de prelucrare a acestuia şi, de asemenea alte condiţii pentru respectarea igienei muncii;

5) să accepte doar animale care întrunesc condiţiile de sănătate animală stabilite în prezenta Normă, pentru categoria de animale respectivă şi care sînt însoţite, la intrare, de certificat sanitar-veterinar respectiv (document de sănătate pentru speciile şi categoriile în cauză), prezentat de proprietar sau persoana responsabilă de centru;

6) să facă obiectul unor inspecţii periodice, efectuate de către autoritatea competentă, pentru a se asigura că acestea continuă să întrunească condiţiile de sănătate animală care au stat la baza acceptării, conform prevederilor Legii nr.131 din 8 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător.

21. Proprietarul sau persoana responsabilă de centrul de colectare trebuie să înscrie într-un registru sau într-o bază de date, pe baza documentelor de însoţire ale animalelor sau pe baza numerelor sau mărcilor de identificare ale animalelor, şi să păstreze timp de cel puţin trei ani următoarele informaţii:

1) numele proprietarului, originea, data intrării, data ieşirii, numărul şi datele de identificare ale ovinelor şi ale caprinelor sau numărul de înregistrare al exploataţiei de origine a animalelor care intră în centru, dacă este cazul, numărul autorizaţiei sau numărul de înregistrare al centrului de adunare (act permisiv fiind inclus în Nomenclatorul actelor permisive din anexa nr.1 la Legea nr.160 din 22 iulie 2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător), prin care au trecut animalele înainte să intre în centru, precum şi destinaţia propusă;

2) numărul de înregistrare al transportatorului şi numărul de înmatriculare al camionului care descarcă sau încarcă animalele în centru, în temeiul art.18 alin.(1) din Legea nr.221-XVI din 19 octombrie 2007 privind activitatea sanitar-veterinară (actul permisiv fiind inclus în Nomenclatorul actelor permisive din anexa nr.1 la Legea nr.160 din 22 iulie 2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător).

22. Autoritatea competentă, în conformitate cu prevederile art.18 alin.(1) din Legea nr.221-XVI din 19 octombrie 2007 privind activitatea sanitar-veterinară:

1) atribuie fiecărui centru de colectare autorizat un număr de autorizaţie sanitar-veterinară, prevăzută în Nomenclatorul actelor permisive (anexa nr.1 la Legea nr.160 din 22 iulie 2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător), limitată la una sau mai multe specii reglementate de prezenta Normă, la animalele pentru reproducere sau pentru îngrăşare sau la animalele pentru sacrificare;

2) întocmeşte şi menţine actualizată o listă a centrelor de colectare autorizate şi a numerelor de autorizare unice ale acestora şi o face cunoscută publicului, plasînd-o pe pagina oficială a autorităţii competente;

3) suspendă sau retrage autorizaţia conform prevederile art.17 din Legea nr.235-XVI din 20 iulie 2006 cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător, în cazul încălcării cerinţelor privind sănătatea animală stipulate în prezenta Normă;

4) reacordă autorizaţia conform prevederile art.17 din Legea nr.235-XVI din 20 iulie 2006 cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător, dacă se asigură că centrul de colectare întruneşte toate cerinţele prezentei Norme;

5) verifică ca centrele de colectare în funcţiune să dispună de medici veterinari oficiali sau împuterniciţi pentru realizarea sarcinilor stabilite;

6) aplică uniform prevederile prezentului punct.

23. Operatorii din businessul alimentar trebuie să demonstreze că sînt autorizaţi în scopul comerţului, dispun de un număr de autorizaţie atribuit de către autoritatea competentă şi că îndeplinesc cel puţin următoarele condiţii:

1) comercializează numai animalele identificate care provin din exploataţii care îndeplinesc condiţiile menţionate în capitolul II din prezenta Normă. În acest scop, comerciantul se asigură că animalele sînt identificate corect şi însoţite de certificate sanitar-veterinare în conformitate cu prezenta Normă;

2) înscrie într-un registru sau într-o bază de date, pe baza documentelor de însoţire a animalelor sau pe baza numerelor sau mărcilor de identificare ale animalelor, şi păstrează timp de cel puţin trei ani următoarele informaţii:

a) numele proprietarului, originea, data cumpărării, categoriile, numărul şi datele de identificare ale ovinelor şi ale caprinelor sau numărul de înregistrare al exploataţiei de origine a animalelor cumpărate, dacă este cazul, numărul autorizaţiei sau numărul de înregistrare al centrului de adunare prin care au trecut animalele înainte să fie cumpărate, precum şi destinaţia lor;

b) numărul de înregistrare al transportatorului şi/sau numărul de înmatriculare al camionului care descarcă sau încarcă animalele;

c) numele şi adresa cumpărătorului şi destinaţia animalelor;

d) copiile planurilor de parcurs şi/sau numărul de serie al certificatelor de sănătate animală;

3) în cazul în care comerciantul deţine animale în unităţile sale, el se va asigura că:

a) personalul responsabil de animale primeşte o instruire specifică în ceea ce priveşte aplicarea cerinţelor prezentei Norme, precum şi în ceea ce priveşte îngrijirea şi bunăstarea animalelor;

b) medicul veterinar oficial efectuează periodic controale şi, dacă este cazul, teste asupra animalelor şi că sînt luate toate măsurile necesare pentru evitarea răspîndirii unei boli.

24. Autoritatea sanitar-veterinară competentă monitorizează ca fiecare unitate utilizată de către un operator din businessul alimentar să primească un număr de autorizaţie sanitar-veterinară de funcţionare, în temeiul alin.(1) art.18 din Legea nr.221-XVI din 19 octombrie 2007 privind activitatea sanitar-veterinară (actul permisiv inclus în Nomenclatorul actelor permisive din anexa nr.1 la Legea nr.160 din 22 iulie 2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător), şi să corespundă cel puţin următoarelor cerinţe:

1) se află sub controlul unui medic veterinar oficial;

2) este situată într-o zonă care nu face obiectul niciunei interdicţii;

3) dispune de:

a) unităţi de infrastructuri de inspecţie şi infrastructuri de izolare pentru a putea izola toate animalele în cazul apariţiei unei boli contagioase;

b) unităţi pentru descărcarea animalelor şi, dacă este necesar, pentru adăpostirea lor în condiţii corespunzătoare speciei, adăparea, hrănirea şi administrarea oricărui tratament necesar şi care trebuie să fie uşor de curăţat şi dezinfectat;

c) o suprafaţă pentru depozitarea aşternutului de paie şi a gunoiului de grajd;

d) un sistem pentru colectarea apelor uzate;

4) să fie curăţată şi dezinfectată înainte de fiecare utilizare în conformitate cu instrucţiunile medicului veterinar oficial;

5) suspendă sau retrage autorizaţia în cazul încălcării dispoziţiilor privind sănătatea animal conform prevederile art.17 din Legea nr.235-XVI din 20 iulie 2006 cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător, care poate fi reacordată în cazul în care autoritatea competentă s-a asigurat că operatorul din businessul alimentar respectă în totalitate dispoziţiile relevante ale prezentei Norme;

6) efectuează inspecţii regulate pentru a se asigura că cerinţele prezentului punct sînt respectate;

7) actualizează lista operatorilor din businessul alimentar autorizaţi şi a spaţiilor utilizate de aceştia, precum şi a numerelor de autorizare atribuite operatorilor din businessul alimentar respectivi şi pune această listă la dispoziţia publicului.

25. Autoritatea sanitar-veterinara competentă verifică dacă transportatorii de animale îndeplinesc prevederile Hotărîrii Guvernului nr.793 din 22 octombrie 2012 „Pentru aprobarea Normei sanitar-veterinare privind protecţia şi bunăstarea animalelor în timpul transportului”, precum şi cel puţin următoarele condiţii suplimentare:

1) pentru transportul animalelor, aceştia trebuie să utilizeze mijloace de transport care:

a) să fie construite în aşa fel încît materiile fecale, aşternutul de paie şi furajele să nu se poată scurge sau să nu poată cădea din vehicul;

b) să fie curăţate şi dezinfectate cu substanţe dezinfectante, înregistrate oficial de către autoritatea competentă, conform prevederilor Legii nr.221-XVI din 19 octombrie 2007 privind activitatea sanitar-veterinară, imediat după fiecare transport de animale sau de orice produse care ar putea afecta sănătatea animală şi, dacă este necesar, înainte de orice transport nou de animale;

2) dispun de unităţi de curăţare şi de dezinfectare adecvate, inclusiv de spaţii pentru depozitarea aşternutului de paie şi a gunoiului de grajd sau să facă dovada că aceste operaţiuni sînt efectuate de către persoane împuternicite în acest scop.

26. Transportatorul:

1) ţine un registru despre fiecare vehicul utilizat pentru transportul animalelor, păstrat timp de cel puţin 3 ani, în care include următoarele informaţii:

a) locul şi data încărcării, numele sau denumirea comercială şi adresa exploataţiei sau a centrului de colectare în care sînt încărcate animalele;

b) locul şi data livrării, numele sau denumirea comercială, precum şi adresa destinatarului(ilor);

c) specia şi numărul animalelor transportate;

d) data şi locul dezinfecţiei;

e) precizări privind documentele de însoţire, numărul etc.;

2) se asigură că, de la plecarea din exploataţie sau din centrul de colectare de origine şi pînă la sosirea la destinaţie, lotul de animale nu intră în niciun moment în contact cu animale avînd un statut sanitar inferior;

3) se angajează în scris:

a) să ia toate măsurile necesare pentru a se conforma dispoziţiilor prezentei Norme privind documentaţia care trebuie să însoţească animalele;

b) să încredinţeze transportul animalelor unor persoane care posedă aptitudinile, competenţele profesionale şi cunoştinţele necesare.

 

Capitolul IV

CERTIFICAREA SANITAR-VETERINARĂ

27. Loturile de ovine şi caprine trebuie să fie însoţite pe durata transportului către locul de destinaţie de un certificat sanitar-veterinar (certificat de sănătate animală), respectiv pentru specia şi categoria de animale, modelul cărora este specificat în anexă la prezenta Normă.

Certificatul respectiv trebuie să aibă o singură filă sau, atunci cînd este nevoie de mai mult de o pagină, să fie prezentat într-o asemenea formă încît fiecare pereche sau grup de pagini să facă parte dintr-un ansamblu indivizibil şi să aibă înscris un număr de serie.

Certificatul trebuie întocmit în ziua în care se efectuează controlul sanitar, în cel puţin una dintre limbile oficiale ale ţării de destinaţie sau traducerea autentificată a acestuia.

Durata valabilităţii certificatului sanitar-veterinar este de 10 zile de la data controlului sanitar.

28. Controalele sanitare pentru eliberarea certificatului sanitar-veterinar, inclusiv a garanţiilor suplimentare, pentru un lot de animale, pot fi efectuate:

1) în exploataţia de origine, într-un centru de colectare autorizat sau, în cazul animalelor pentru carne, în unităţile autorizate ale operatorilor din businessul alimentar;

2) de medicul veterinar oficial în urma inspecţiilor, vizitelor şi controalelor prevăzute de prezenta Normă, urmate de întocmirea certificatului sanitar-veterinar respectiv.

29. Medicul veterinar oficial responsabil de centrul de colectare efectuează toate controalele necesare asupra animalelor încă de la sosirea lor.

30. În cazul ovinelor şi caprinelor pentru îngrăşare şi pentru reproducere expediate dintr-un centru de colectare autorizat situat în ţara origine, certificatul de sănătate animală respectiv poate fi eliberat numai în urma controalelor care să conţină informaţiile necesare şi care să fie întocmit de medicul veterinar oficial responsabil de exploataţia de origine.

31. În cazul ovinelor şi caprinelor pentru carne expediate dintr-un centru de colectare autorizat sau din unităţi autorizate ale operatorilor din businessul alimentar, certificatul de sănătate animală respectiv poate fi eliberat numai în urma controalelor, care să conţină informaţiile necesare şi care să fie întocmit de medicul veterinar oficial responsabil de exploataţia de origine sau centru de colectare autorizat.

32. Ovinele şi caprinele pentru carne expediate dintr-un centru de colectare, prin tranzit printr-un alt centru de colectare, trebuie să fie însoţite de al doilea certificat de sănătate animală, completat cu informaţiile necesare din certificatul(ele) original(e) şi la care ataşează o copie certificată de către medicul veterinar oficial responsabil al acestuia, conformă cu acesta, fără a modifica durata de valabilitate.

33. Medicul veterinar oficial care eliberează certificatul de sănătate animală în conformitate cu modelele stabilite în anexa la prezenta Normă înregistrează circulaţia animalelor în sistemul informaţional automatizat în ziua eliberării certificatului.

34. Experţii veterinari internaţionali:

1) pot solicita şi efectua, în colaborare cu Agenţia, controale la faţa locului în măsura în care este necesar verificarea aplicării uniforme a prezentei Norme;

2) tot sprijinul necesar autorităţii competente la îndeplinirea misiunii;

3) informează autoritatea sanitar-veterinară competentă cu privire la rezultatul controalelor efectuate.

 

Capitolul V

CERINŢE FAŢĂ DE EXPLOATAŢIA DE OVINE SAU CAPRINE

DECLARATĂ OFICIAL INDEMNĂ DE BRUCELOZĂ

(B. MELITENSIS)

 

Secţiunea 1

Acordarea statutului

35. Se consideră exploataţie de ovine sau caprine declarată oficial indemnă de bruceloză (B. melitensis) exploataţia în care:

1) niciun animal din speciile sensibile la bruceloză (B. melitensis) nu prezintă semne clinice sau orice alt semn de bruceloză (B. melitensis) cel puţin 12 luni;

2) nu există animale din specia ovină sau caprină vaccinate împotriva brucelozei (B. melitensis), cu excepţia cazului în care este vorba de animale care au fost vaccinate cu cel puţin doi ani înainte cu vaccinul Rev.1 sau cu orice alt vaccin autorizat;

3) s-au efectuat două teste, cu rezultate negative, la un interval de cel puţin 6 luni, în conformitate cu secţiunea 1 a capitolului VII din prezenta Normă privind testele pentru detectarea brucelozei (B. melitensis), pe toate ovinele sau caprinele din exploataţie, cu vîrsta peste 6 luni la data testului; şi

4) după încheierea testelor menţionate în subpunctul 3) din prezentul punct, nu se mai găsesc decît ovine şi caprine născute în exploataţie sau provenite dintr-o exploataţie declarată oficial indemnă de bruceloză sau dintr-o exploataţie indemnă de bruceloză, în condiţiile stabilite în secţiunea a 4-a din prezentul capitol şi respectarea continua a cerinţelor prevăzute în secţiunea a 2-a din prezentul capitol.

 

Secţiunea a 2-a

Menţinerea statutului

36. În cazul exploataţiilor de ovine sau caprine oficial indemne de bruceloză (B. melitensis) care nu se situează pe o parte a teritoriului declarată oficial indemnă de bruceloză şi în care, după calificarea lor, introducerea de animale se face în conformitate cu cerinţele stabilite în secţiunea a 4-a din prezentul capitol, un număr reprezentativ de ovine sau caprine din fiecare exploataţie cu vîrsta de peste 6 luni se controlează anual.

Statutul exploataţiei se poate menţine dacă rezultatele testelor sînt negative.

37. În fiecare exploataţie numărul reprezentativ de animale care trebuie controlate constituie:

1) toţi masculii necastraţi, cu vîrsta de peste 6 luni;

2) toate animalele introduse în exploataţie de la controlul precedent;

3) 25% din femelele de reproducere (mature din punct de vedere sexual) sau în lactaţie, fără ca numărul lor să fie mai mic de 50 de capete pe exploataţie – în afară de cazul exploataţiilor unde există mai puţin de 50 de asemenea femele, caz în care toate aceste femele trebuie controlate.

38. În cazul unei regiuni care nu este declarată oficial indemnă de bruceloză, dar în care peste 99% din exploataţii au fost declarate oficial indemne de bruceloză (B. melitensis), periodicitatea controlului exploataţiilor de ovine sau caprine oficial indemne de bruceloză se poate prelungi la trei ani, cu condiţia ca exploataţiile care nu sînt oficial indemne de bruceloză să fie plasate sub control oficial sau să fie supuse unui program de eradicare a bolii.

 

Secţiunea a 3-a

Riscul apariţiei sau apariţia brucelozei

39. În cazul în care, într-o exploataţie de ovine sau caprine oficial indemnă de bruceloză:

1) se constată un risc de bruceloză (B. melitensis) la una sau mai multe ovine sau caprine, calificarea acestei ferme se retrage de către autoritatea competentă. Cu toate acestea, calificarea se poate suspenda provizoriu în cazul în care animalul sau animalele se elimină sau izolează de îndată, în aşteptarea unei confirmări sau infirmări oficiale a brucelozei (B. melitensis);

2) bruceloza (B. melitensis) se confirmă, suspendarea provizorie nu este retrasă de către autoritatea competentă decît în cazul în care toate animalele infectate sau toate animalele din speciile susceptibile de a fi infectate sînt sacrificate şi în cazul în care două teste efectuate, în conformitate secţiunea 1 din capitolul VII la prezenta Normă, la un interval de cel puţin 3 luni pe toate animalele cu vîrstă de peste 6 luni din exploataţie dau un rezultat negativ.

40. Autoritatea sanitar-veterinară competentă aplică toate măsurile ca exploataţiile de ovine sau caprine să fie declarate oficial indemne de bruceloză (B. melitensis), recunoscute de organismele internaţionale la care face parte (OIE).

41. Autoritatea competentă supraveghează ca:

1) toate animalele infectate şi toate animalele din speciile susceptibile de a fi infectate din exploataţia în cauză să fie sacrificate şi informează organismele internaţionale la care este parte cu privire la evoluţia situaţiei;

2) să fie efectuată o anchetă epidemiologică, iar efectivele legate din punct de vedere epidemiologic de efectivul infectat trebuie să fie supuse testelor prevăzute la punctul 40 subpunctul 2) din prezenta secţiune.

42. În cazul în care bruceloza este confirmată în conformitate cu punctul 41 din prezenta secţiune, autoritatea competentă:

1) evaluează circumstanţele reapariţiei brucelozei (B. melitensis);

2) adoptă, în cazul în care respectiva evaluare justifică acest lucru, o decizie vizînd suspendarea sau retragerea statutului acestei regiuni;

3) precizează condiţiile unei noi calificări, în cazul în care statutul este retras.

 

Secţiunea a 4-a

Introducerea animalelor într-o exploataţie

de ovine sau caprine declarată oficial

indemnă de bruceloză (B. melitensis)

43. Ovinele sau caprinele se pot introduce într-o exploataţie declarată oficial indemnă de bruceloză doar dacă corespund următoarelor condiţii:

1) provin dintr-o exploataţie de ovine sau caprine declarată oficial indemnă de bruceloză;

2) provin dintr-o exploataţie indemnă de bruceloză;

3) sînt identificate individual, în conformitate cu punctul 3 subpunctul 1) din prezenta Normă;

4) nu sînt vaccinate împotriva brucelozei sau, în cazul în care au fost vaccinate, acest lucru s-a întîmplat cu mai mult de doi ani în urmă. Femelele cu vîrsta mai mare de 2 ani şi care au fost vaccinate înainte de vîrsta de 7 luni pot fi, de asemenea, introduse; şi

e) sînt izolate în exploataţia de origine sub control oficial şi, în această perioadă, au fost supuse la două teste cu rezultate negative, într-un interval de cel puţin 6 săptămîni, în conformitate cu prevederile specificate în secţiunea 1 a capitolului VII din prezenta Normă.

44. Poate fi recunoscută oficial indemnă de bruceloză orice ţară sau orice regiune:

1) în care cel puţin 99,8% din exploataţiile de ovine sau caprine sînt exploataţii declarate oficial indemne de bruceloză; sau

2) care îndeplineşte următoarele condiţii:

a) bruceloza ovină sau caprină este o boală care se declară obligatoriu de cel puţin 5 ani;

b) niciun caz de bruceloză ovină sau caprină nu a fost confirmat oficial de cel puţin 5 ani;

c) vaccinarea este interzisă de cel puţin trei ani; şi

3) în care se respectă condiţiile din prezenta Normă;

4) în care condiţiile prevăzute la subpunctul 1 din prezentul punct sînt îndeplinite şi:

a) în primul an de după recunoaşterea ţării sau a regiunii ca oficial indemnă de bruceloză (B. melitensis), controale aleatorii, practicate fie la nivel de exploataţie, fie la nivel de abator, demonstrează cu un coeficient de certitudine de 99% că mai puţin de 0,2% din exploataţii sînt infectate sau mai puţin de 10% din ovinele şi caprinele în vîrstă de mai mult de 6 luni au fost supuse unor teste practicate în conformitate cu secţiunea 1 a capitolului VII din prezenta Normă, cu rezultat negativ;

b) anual, începînd cu al doilea an după recunoaşterea ţării sau a regiunii ca oficial indemnă de bruceloză (B. melitensis), controale aleatorii, practicate fie la nivel de exploataţie, fie la nivel de abator, demonstrează cu un coeficient de certitudine de 95% că mai puţin de 0,2% din exploataţii sînt infectate sau mai puţin de 5% din ovinele şi caprinele în vîrstă de mai mult de 6 luni au fost supuse unor teste practicate în conformitate cu secţiunea 1 a capitolului VII din prezenta Normă, cu rezultat negativ;

5) condiţiile pentru calificare sînt în continuare îndeplinite.

 

Capitolul VI

EXPLOATAŢII DE OVINE SAU CAPRINE INDEMNE

DE BRUCELOZĂ (B. MELITENSIS)

 

Secţiunea 1

Acordarea statutului

45. Se consideră exploataţie de ovine sau caprine indemnă de bruceloză (B. melitensis) exploataţia în care:

1) niciun animal din speciile sensibile la bruceloză (B. melitensis) nu prezintă semne clinice sau orice alt semn de bruceloză de cel puţin 12 luni;

2) toate ovinele sau caprinele sau o parte din ele au fost vaccinate cu vaccinul Rev. 1 sau cu orice alt vaccin autorizat înainte de vîrsta de 7 luni;

3) două teste, cu rezultate negative, au fost făcute la un interval de cel puţin 6 luni, în conformitate cu secţiunea 1 a capitolului VII din prezenta Normă, pe toate ovinele sau caprinele vaccinate din exploataţie cu vîrsta mai mare de 18 luni la data testului;

4) două teste, cu rezultate negative, au fost făcute la un interval de cel puţin 6 luni, în conformitate cu secţiunea 1 a capitolului VII din prezenta Normă, pe toate ovinele sau caprinele nevaccinate din exploataţie cu vîrsta mai mare de 6 luni la data testului; şi

5) după ce testele menţionate în subpunctele 3) sau 4) au fost efectuate, nu se mai găsesc decît ovine sau caprine născute în exploataţie sau provenite dintr-o exploataţie indemnă de bruceloză, în condiţiile prevăzute la secţiunea a 4-a din prezentul capitol; şi

6) în care, după calificarea sa, cerinţele de la secţiunea a 2-a din prezentul capitol sînt respectate.

 

Secţiunea a 2-a

Menţinerea statutului

46. Se efectuează un test anual pe un număr reprezentativ din populaţia de ovine sau caprine din fiecare exploataţie. Statutul exploataţiei nu se poate menţine decît în cazul în care rezultatele testelor sînt negative.

47. În fiecare exploataţie, numărul reprezentativ de animale care trebuie controlate constă în:

1) toţi masculii necastraţi şi nevaccinaţi cu vîrsta mai mare de 6 luni;

2) toţi masculii necastraţi şi vaccinaţi cu vîrsta mai mare de 18 luni;

3) toate animalele introduse în exploataţie de la controlul precedent;

4) 25% din femelele de reproducere (mature din punct de vedere sexual) sau în lactaţie cu un efectiv mai mare de 50 de capete;

5) exploataţiile cu mai puţin de 50 de femele – toate femelele trebuie controlate.

 

Secţiunea a 3-a

Riscul apariţiei sau apariţia brucelozei

48. În cazul în care într-o exploataţie de ovine sau caprine se constată o suspiciune de bruceloză (B. melitensis) la una sau mai multe ovine sau caprine, calificarea acestei exploataţii se suspendă, animalul sau animalele suspectate se elimină sau se izolează de îndată, în aşteptarea unei confirmări sau infirmări oficiale a brucelozei (B. melitensis).

49. În cazul în care bruceloza (B. melitensis) se confirmă, suspendarea provizorie nu se ridică decît în cazul în care toate animalele infectate sau toate animalele din speciile susceptibile de a fi infectate au fost sacrificate şi în cazul în care două teste, efectuate în conformitate cu secţiunea 1 a capitolului VII din prezenta Normă, la interval de cel puţin 3 luni, au dat rezultate negative:

1) pe toate animalele cu vîrsta mai mare de 18 luni, în cazul în care au fost vaccinate;

2) pe toate animalele cu vîrsta mai mare de 6 luni, în cazul în care nu au fost vaccinate.

 

Secţiunea a 4-a

Introducerea animalelor într-o exploataţie de ovine sau caprine

declarată oficial indemnă de bruceloză (B. melitensis)

50. Nu se introduc într-o exploataţie de ovine sau caprine indemnă de bruceloză decît:

1) ovinele sau caprinele provenite dintr-o exploataţie de ovine sau caprine declarată oficial indemnă de bruceloză sau indemnă de bruceloză (B. melitensis);

2) ovinele sau caprinele provenite dintr-o altă exploataţie decît cea menţionată la subpunctul 1) din prezentul punct şi care corespund următoarelor condiţii:

a) sînt identificate individual în conformitate cu cerinţele de la punctul 4 subpunctul 2) litera b) din prezenta Normă;

b) sînt originare dintr-o exploataţie în care niciun animal din speciile sensibile la bruceloză (B. melitensis) nu prezintă semne clinice sau orice alt semn de bruceloză de cel puţin 12 luni;

c) nu sînt vaccinate în cursul ultimilor 2 ani;

d) au fost izolate în exploataţia de origine sub control veterinar şi, în cursul acestei perioade, au fost supuse la două teste, cu rezultate negative, la interval de cel puţin 6 săptămîni, în conformitate cu secţiunea 1 a capitolului VII din prezenta Normă; sau

e) au fost vaccinate cu vaccinul Rev. 1 sau cu orice alt vaccin autorizat înainte de vîrsta de 7 luni, dar nu mai tîrziu de 15 zile înainte de introducerea lor în exploataţia de destinaţie.

51. O exploataţie de ovine sau caprine indemnă de bruceloză (B. melitensis) poate obţine calificarea de exploataţie de ovine sau caprine declarată oficial indemnă de bruceloză (B. melitensis) după un termen de minimum 2 ani, în cazul în care:

1) nu există în aceasta niciun animal vaccinat împotriva brucelozei (B. melitensis) de cel puţin 2 ani;

2) condiţiile prevăzute în prezenta secţiune s-au respectat fără întrerupere în această perioadă indicată în subpunctul 1) din prezentul punct;

3) la sfîrşitul celui de-al doilea an, animalele cu vîrsta mai mare de 6 luni au prezentat un rezultat negativ la testul efectuat pentru detectarea brucelozei (B. melitensis).

 

Capitolul VII

TESTE PENTRU DETECTAREA BOLILOR

 

Secţiunea 1

Teste pentru detectarea brucelozei (B. melitensis)

52. Testele pentru detectarea brucelozei (B. melitensis) trebuie efectuate într-un laborator acreditat prin metode acreditate de organisme internaţionale recunoscute în acest scop.

53. Autoritatea competentă elaborează şi pune în aplicare manuale de diagnostic şi proceduri specifice pentru diagnosticul brucelozei (B. melitensis)

54. Pentru calificarea exploataţiilor, detectarea brucelozei (B. melitensis) se efectuează prin:

1) testul Rose Bengal; sau

2) testul de fixare a complementului acreditat de organisme internaţionale recunoscute sau prin orice altă metodă recunoscută care se efectuează pe animale transpus în Manualul de diagnostic pentru bruceloză, aprobat de autoritatea competentă.

55. În cazul în care mai mult de 5% din animalele din exploataţie prezintă o reacţie pozitivă la Rose Bengal, se efectuează un control suplimentar pe fiecare animal din exploataţie prin testul de fixare a complementului.

56. În cazul efectuării testului de fixare a complementului, rezultatul se consideră pozitiv dacă serul conţine cel puţin 20 de unităţi ICFT per ml.

57. Antigenele utilizate trebuie sa fie autorizate şi standardizate în raport cu al doilea ser standard internaţional anti-Brucella abortus.

 

Secţiunea a 2-a

Test oficial pentru detectarea epididimitei ovine contagioase

(Brucella ovis)

58. Testele pentru detectarea epididimitei ovine contagioase (B. ovis) trebuie efectuate într-un laborator acreditat prin metode acreditate de organisme internaţionale recunoscute în acest scop.

59. Autoritatea competentă elaborează şi pune în aplicare manuale de diagnostic şi proceduri specifice pentru diagnosticul epididimitei ovine contagioase (B. ovis).

60. Antigenul specific utilizat trebuie să fie autorizat şi standardizat în raport cu serul standard internaţional anti-Brucella ovis.

61. Serul de lucru (de control zilnic) trebuie standardizat în raport cu serul standard internaţional anti-Brucella ovis, preparat de Laboratorul veterinar central din Weybridge, Surrey, U.K.

Serul care conţine cel puţin 50 de unităţi internaţionale per ml se consideră pozitiv.