D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.48g/2018 privind excepţia de neconstituţionalitate

a articolului 364¹ din Codul de procedură penală (judecata în baza

probelor administrate în faza de urmărire penală)

 

nr. 40  din  08.05.2018

 

Monitorul Oficial nr.256-265/115 din 13.07.2018

 

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

Dlui Mihai POALELUNGI, preşedinte,

Dlui Aurel BĂIEŞU,

Dlui Igor DOLEA,

Dlui Victor POPA,

Dlui Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dlui Gheorghe Reniţă, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 2 mai 2018,

Înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 8 mai 2018 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

 

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a articolului 364¹ din Codul de procedură penală, ridicată de către domnul avocat Iurie Bargan, în dosarul nr.1-96/2018, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituţională, la 2 mai 2018, de către doamna judecător Maria Frunze de la Judecătoria Chişinău, sediul Centru, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

 

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Pe rolul Judecătoriei Chişinău, sediul Centru, se află cauza penală de învinuire a domnilor Mihail Bocan, Nicolai Bolondău, Ivan Bolondău, Alexandru Cibric, Alexandru Cojocari, Igor Popînin şi Alexandru Spian de comiterea infracţiunii prevăzute la articolul 248 alin.(5) literele b) şi d) din Codul penal, normă care stabileşte răspunderea penală pentru contrabandă.

4. În cadrul şedinţei de judecată, domnii Mihail Bocan, Nicolai Bolondău şi Ivan Bolondău au înaintat cereri în baza articolului 364¹ din Codul de procedură penală, prin care au recunoscut comiterea faptelor menţionate în rechizitoriu şi au solicitat judecarea în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

5. Totodată, pe 23 aprilie 2018, în cadrul şedinţei de judecată, domnul avocat Iurie Bargan (apărătorul domnilor Igor Popînin şi Alexandru Spian) a solicitat ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a articolului 364¹ din Codul de procedură penală, care reglementează judecata în baza probelor administrate la faza de urmărire penală.

6. Prin încheierea din aceeaşi dată, Judecătoria Chişinău, sediul Centru, a dispus trimiterea excepţiei de neconstituţionalitate la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

 

B. Legislaţia pertinentă

7. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 16

Egalitatea

„[…]

(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.”

Articolul 21

Prezumţia nevinovăţiei

„Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale.”

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

„(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”

Articolul 26

Dreptul la apărare

„(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale.

(3) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

[...]”

8. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală sunt următoarele:

Articolul 364¹

Judecata pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală

„(1) Până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara, personal prin înscris autentic, că recunoaşte săvârşirea faptelor indicate în rechizitoriu şi solicită ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

(2) Judecata nu poate avea loc pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, decât dacă inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele indicate în rechizitoriu şi nu solicită administrarea de noi probe.

(3) În cadrul şedinţei preliminare sau până la începerea cercetării judecătoreşti, instanţa îl întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi asupra cărora nu are obiecţii, apoi acordă cuvântul procurorului, părţii vătămate şi celorlalte părţi asupra cererii formulate.

(4) Instanţa de judecată admite, prin încheiere, cererea dacă din probele administrate rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite şi dacă sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse şi procedează la audierea inculpatului potrivit regulilor de audiere a martorului.

(5) În caz de admitere a cererii, preşedintele explică persoanei vătămate dreptul de a deveni parte civilă şi întreabă partea civilă, partea civilmente responsabilă dacă propun administrarea de probe, după care instanţa procedează la dezbateri judiciare. Dezbaterile judiciare se compun din discursurile procurorului, apărătorului şi inculpatului, care pot lua încă o dată cuvântul în formă de replică.

(6) În caz de admitere a cererii privind judecarea cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, sentinţa se adoptă în condiţiile prevăzute de prezentul cod, cu derogările din prezentul articol.

(7) În caz de soluţionare a cauzei prin aplicarea prevederilor alin.(1), dispoziţiile art.382-398 se aplică în mod corespunzător. Partea introductivă a sentinţei conţine, pe lângă datele expuse la art.393, menţiunea despre judecarea cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

(8) Inculpatul care a recunoscut săvârşirea faptelor indicate în rechizitoriu şi a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare, cu muncă neremunerată în folosul comunităţii şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu amendă. Dacă pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă, se aplică pedeapsa închisorii de 30 de ani.

(9) În caz de respingere a cererii, instanţa dispune judecarea cauzei în procedură generală.”

 

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul a invocat că dispoziţiile articolului 364¹ din Codul de procedură penală – i.e. cele care îi acordă instanţei de judecată posibilitatea de a respinge cererea prin care se solicită judecarea în baza probelor administrate în faza de urmărire penală – sunt imprevizibile. În opinia sa, legea nu prevede condiţiile în baza cărora instanţa de judecată ar putea respinge cererea în discuţie, competenţa acordată acesteia putându-se transforma într-un abuz de necenzurat.

10. Totodată, autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că se încalcă principiul egalităţii, principiul prezumţiei nevinovăţiei şi dreptul la apărare, în situaţia în care unele persoane ar solicita judecarea cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, iar altele nu.

11. Potrivit autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile contestate contravin articolelor 16 alin.(2), 21 şi 26 din Constituţie.

 

B. Aprecierea Curţii

12. Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea constată următoarele.

13. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a Codului de procedură penală, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

14. Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de către domnul avocat Iurie Bargan, în dosarul nr.1-96/2018, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru. Astfel, sesizarea în discuţie este formulată de către subiectul abilitat cu acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

15. Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile articolului 364¹ din Codul de procedură penală, care stabilesc regulile de judecare a cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

16. Potrivit autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile contestate sunt imprevizibile şi contravin articolelor 16 („Egalitatea”), 21 („Prezumţia nevinovăţiei”) şi 26 („Dreptul la apărare”) din Constituţie.

17. Cu titlu preliminar, Curtea reaminteşte că articolul 364¹ din Codul de procedură penală a mai fost supus controlului de constituţionalitate. În acest sens, a fost pronunţată Hotărârea nr.9 din 9 martie 2017, prin care s-a constatat constituţionalitatea articolului în discuţie.

18. De principiu, această situaţie nu poate să constituie un impediment pentru a solicita controlul de constituţionalitate din perspectiva altor critici de neconstituţionalitate.

19. Curtea observă că în sesizare se invocă şi alte argumente, prin urmare, aceasta conţine elemente noi. Aşadar, instanţa de judecată a procedat corect atunci când a sesizat Curtea în vederea examinării excepţiei de neconstituţionalitate.

20. Cu privire la pretinsa imprevizibilitate a dispoziţiilor articolului 364¹ din Codul de procedură penală, i.e. alineatul (9) al acestui articol, care îi acordă instanţei de judecată posibilitatea de a respinge cererea prin care se solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate la faza de urmărire penală şi de a dispune judecarea cauzei în procedură obişnuită, Curtea observă că legea nu-i conferă instanţei o putere discreţionară nelimitată, aşa cum susţine autorul excepţiei.

21. Potrivit articolului 364¹ alin.(1) din Codul de procedură penală, instanţa poate dispune judecarea cauzelor penale în baza probelor administrate în faza de urmărire penală în cazul în care, până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul declară personal, prin înscris autentic, că recunoaşte comiterea faptelor indicate în rechizitoriu.

22. În acest sens, judecătorul cauzei nu poate fi obligat să pronunţe o soluţie în funcţie de acceptarea vinovăţiei de către inculpat. Acestuia îi revine sarcina să se asigure că persoana în discuţie şi-a asumat în mod liber calitatea de autor al faptelor şi să verifice realitatea acestora. Judecătorul nu trebuie să verifice doar existenţa consimţământului persoanei, ci şi onestitatea acesteia. De asemenea, instanţei de judecată îi revine sarcina încadrării juridice a faptelor şi nu este obligată să adopte încadrarea dată de către procuror (a se vedea, mutatis mutandis, Aksu v. Turcia [MC], 15 martie 2012, §43, şi Döner şi alţii v. Turcia, 7 martie 2017, §79).

23. Totodată, în conformitate cu alineatul (4) al aceluiaşi articol, instanţa de judecată este obligată să examineze dosarul în baza acestei proceduri doar dacă: 1) din probele administrate rezultă că sunt stabilite faptele inculpatului şi 2) există date suficiente cu privire la persoana sa pentru a se permite stabilirea unei pedepse.

24. Prin urmare, în ipoteza în care nu sunt întrunite condiţiile pentru dispunerea judecării cauzei în conformitate cu procedura prevăzută de articolul 364¹ din Codul de procedură penală, judecătorul va respinge cererea inculpatului de judecare a cauzei în procedură simplificată.

25. Curtea a subliniat în jurisprudenţa sa că atunci când există dubii cu privire la vinovăţia inculpatului sau în cazul unei recunoaşteri parţiale a situaţiei de fapt, ori chiar în cazul unei recunoaşteri totale a faptelor imputate, când nu este convins în privinţa împrejurărilor de fapt ale cauzei şi consideră că judecata nu poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, judecătorul trebuie să respingă cererea inculpatului de judecare a cauzei în procedură simplificată (HCC nr.9 din 9 martie 2017, §50).

26. Curtea constată că marja de discreţie pe care o are judecătorul atunci când poate respinge cererea formulată este delimitată de criterii obiective şi rezonabile, care rezultă din analiza deplină a articolului 364¹ din Codul de procedură penală.

27. Posibilitatea judecătorului de a respinge cererea de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate constituie o garanţie a dreptului la un proces echitabil, prevăzut de articolul 20 din Constituţie şi de articolul 6 din Convenţia Europeană.

28. Mai mult, sentinţa adoptată de prima instanţă după judecarea în procedură simplificată poate fi supusă căilor de atac. Astfel, instanţele ierarhic superioare sunt obligate să verifice şi corectitudinea dispunerii judecării cauzei în conformitate cu articolul 364¹ din Codul de procedură penală, putând remedia orice pretins „abuz” al instanţei de fond.

29. Prin urmare, Curtea constată caracterul nefondat al criticii autorului excepţiei de neconstituţionalitate privind lipsa de previzibilitate a articolului 364¹ alin.(9) din Codul de procedură penală.

30. Cu privire la pretinsa neconformitate a prevederilor contestate cu principiul egalităţii, Curtea reţine că acest principiu este încălcat atunci când se aplică un tratament diferenţiat în situaţii similare, fără să existe o justificare obiectivă şi rezonabilă. În acelaşi context, şi Curtea Europeană a subliniat în jurisprudenţa sa că tratamentul diferenţiat echivalează cu o discriminare dacă nu are la bază o justificare obiectivă şi rezonabilă (Sejdić şi Finci v. Bosnia şi Herţegovina [MC], 22 decembrie 2009, §42; Stummer v. Austria [MC], 7 iulie 2011, §87; Khamtokhu şi Aksenchik v. Rusia [MC], 24 ianuarie 2017, §64).

31. Curtea reţine că, potrivit articolului 73 alin.(3) lit.n) din Constituţie, Parlamentul are competenţa exclusivă de a reglementa prin lege organică infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora. În virtutea acestei prevederi constituţionale, legislatorul este liber sa aprecieze, pe lângă pericolul social, în funcţie de care urmează să stabilească natura juridică a faptei incriminate, şi condiţiile răspunderii juridice pentru această faptă. Reglementarea unui regim sancţionator inclusiv în funcţie de atitudinea acuzatului reprezintă expresia principiului egalităţii în faţa legii, care impune în aceleaşi situaţii juridice să se aplice acelaşi regim şi aplicarea unui regim diferit în situaţii juridice diferite.

32. În acest sens, persoanele judecate în baza probelor administrate la faza de urmărire penală nu se află în situaţii comparabile cu persoanele care nu au optat pentru o asemenea procedură.

33. Prin urmare, dispoziţiile articolului 364¹ din Codul de procedură penală nu contravin principiului egalităţii în drepturi.

34. Cu privire la pretinsa încălcare articolului 21 din Constituţie, care garantează principiul prezumţiei nevinovăţiei, Curtea relevă că acest principiu presupune, prin definiţie, că orice persoană este prezumată nevinovată atât timp cât vinovăţia sa nu este stabilită în conformitate cu legea. Privită ca o garanţie procedurală în contextul unui proces penal, prezumţia de nevinovăţie impune exigenţe în privinţa sarcinii probei (Barberà, Messegué şi Jabardo v. Spania, 6 decembrie 1988, §77; Telfner v. Austria, 20 martie 2001, §15), a prezumţiilor legale de fapt şi de drept (Salabiaku v. Franţa, 7 octombrie 1988, §28; Radio France şi alţii v. Franţa, 30 martie 2004, §24), a dreptului de a nu se autoincrimina (Saunders v. Marea Britanie, 17 decembrie 1996, §68; Heaney şi McGuinness v. Irlanda, 21 decembrie 2000, §40) şi a afirmaţiilor premature din partea instanţei de judecată sau din partea altor funcţionari publici, cu privire la vinovăţia inculpatului (Allenet de Ribemont v. Franţa, 10 februarie 1995, §35-36; Nešťák v. Slovacia, 27 februarie 2007, §88).

35. În prezenta cauză, autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că sunt încălcate principiul prezumţiei nevinovăţiei şi dreptul la apărare în situaţia în care unele persoane solicită judecarea cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, iar altele nu. Acest argument nu poate fi reţinut, pentru că persoana beneficiază de prezumţia de nevinovăţie atât timp cât vinovăţia sa nu este stabilită „dincolo de orice îndoială rezonabilă” (Boicenco v. Republica Moldova, 11 iulie 2006, §104; Hassan v. Marea Britanie [MC], 16 septembrie 2014, §48; Blokhin v. Rusia [MC], 23 martie 2016, §139).

36. Chiar în ipoteza în care s-a dispus judecarea cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, însă ca urmare a analizei probelor prezentate se ajunge la concluzia că făptuitorul nu este vinovat de cele imputate, judecătorul nu va putea pronunţa o sentinţă de condamnare. Altfel spus, simplul fapt al recunoaşterii vinovăţiei şi al dispunerii judecării cauzei conform articolului 364¹ din Codul de procedură penală nu echivalează cu pronunţarea unei sentinţe de condamnare. Din contra, dacă instanţa de judecată va constata în cadrul examinării conform procedurii simplificate, după audierea inculpatului şi/sau în timpul dezbaterilor, că au apărut circumstanţe care exclud aplicarea dispoziţiilor articolului 364¹ din Codul de procedură penală, ea trebuie să reia cercetarea judecătorească sau să dispună judecarea cauzei în procedura obişnuită, putând adopta o sentinţă de achitare.

37. Totodată, Curtea reţine că, atunci când unele persoane au ales ca judecarea cauzei să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, iar altele nu, instanţa de judecată trebuie să disjungă cauza penală, iar numele acestora nu vor fi incluse în sentinţă. Inclusiv din acest motiv, nu se poate pretinde că este încălcat principiul prezumţiei nevinovăţiei în această ipoteză.

38. Mai mult, principiul prezumţiei nevinovăţiei nu este încălcat nici în situaţia în care în cauza penală disjunsă vor fi chemate să dea declaraţii persoanele care au fost judecate în procedura simplificată. Declaraţiile acestor persoane nu pot avea valoare probantă prestabilită, acestea trebuind apreciate în coroborare cu alte probe. Respectarea standardelor articolului 21 din Constituţie constituie o obligaţie a instanţei de judecată.

39. În fine, Curtea nu poate vedea cum dispoziţiile contestate ar încălca articolul 26 din Constituţie, care garantează dreptul la apărare. Persoanele care au solicitat judecarea cauzei în baza procedurii simplificate beneficiază de acest drept în continuare, cu anumite excepţii.

40. În acest sens, Curtea Europeană a afirmat, în jurisprudenţa sa, că atunci când este înaintată o acuzaţie penală împotriva inculpatului printr-o procedură prescurtată sau accelerată, acest fapt presupune renunţarea la o serie de drepturi procedurale. Acest fapt nu poate constitui o problemă în sine, deoarece nici litera, nici spiritul articolului 6 din Convenţia Europeană nu împiedică o persoană să renunţe la aceste garanţii din proprie voinţă (Scoppola v. Italia (nr.2) [MC], 17 septembrie 2009, §135).

41. Totuşi, Curtea Europeană a subliniat că, pentru a fi considerată eficientă în sensul Convenţiei, renunţarea la anumite drepturi procedurale trebuie stabilită întotdeauna într-un mod lipsite de echivoc şi însoţită de garanţii minime, comensurabile cu importanţa acesteia. Mai mult, ea nu trebuie să contravină vreunui interes public important (Scoppola (nr.2), citată mai sus, §§135-136; Natsvlishvili şi Togonidze v. Georgia, 29 aprilie 2014, §91).

42. În baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea este nefondată.

Din aceste motive, în baza articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 364¹ din Codul de procedură penală, ridicată de către domnul avocat Iurie Bargan, în dosarul nr.1-96/2018, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.