L E G E
pentru completarea unor acte legislative
nr. 274 din 15.12.2017
Monitorul Oficial nr.464-470/802 din 29.12.2017
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Art.I. – Articolul 11 din Legea nr.1134/1997 privind societăţile pe acţiuni (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.1–4, art.1), cu modificările şi completările ulterioare, se completează cu alineatele (7) şi (8) cu următorul cuprins:
„(7) În cazul tranzacţiei de vînzare-cumpărare cu valori mobiliare emise de bănci, efectuate pe piaţa reglementată conform alin.(6) sau în cadrul sistemului multilateral de tranzacţionare, părţile sînt în drept să efectueze tranzacţia:
a) în baza contractului de vînzare-cumpărare încheiat direct între vînzător şi cumpărător la preţul liber convenit între ei şi în condiţiile contractuale stabilite de aceştia conform legii; sau
b) în condiţiile regulilor pieţei reglementate sau ale sistemelor multilaterale de tranzacţionare.
(8) Comisia Naţională a Pieţei Financiare şi operatorul de piaţă care administrează piaţa reglementată sau sistemul multilateral de tranzacţionare nu sînt în drept să stabilească restricţii sau cerinţe suplimentare celor prevăzute de lege în privinţa tranzacţiilor cu valori mobiliare ale băncilor efectuate conform alin.(7) lit.a).”
Art.II. – Legea nr.121/2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.90–93, art.401), cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:
1. La articolul 6 alineatul (1), litera e2) se completează în final cu textul „ , precum şi a acţiunilor băncilor de importanţă sistemică”.
2. Capitolul IV se completează cu articolul 541 cu următorul cuprins:
„Articolul 541. Cumpărarea şi deetatizarea acţiunilor emise de băncile de importanţă sistemică
(1) Guvernul cumpără acţiuni ale băncilor de importanţă sistemică în scopul expunerii la vînzare a acestora. În vederea punerii în aplicare a dispoziţiilor prezentului alineat, necesitatea implicării statului în vînzarea acţiunilor băncilor de importanţă sistemică este determinată de autoritatea naţională macroprudenţială la expirarea a 3 luni de la expunerea acţiunilor la vînzare pe piaţa reglementată sau în cadrul sistemului multilateral de tranzacţionare.
(2) Prevederile prezentului articol se aplică doar în cazul acţiunilor noi ale băncilor de importanţă sistemică, emise prin decizia organului executiv al băncii ca urmare a anulării acţiunilor neînstrăinate ale foştilor deţinători asupra cărora au devenit incidente prevederile legislaţiei aferente activităţii bancare care vizează anularea acţiunilor în cazul achiziţionării acestora fără aprobarea prealabilă a Băncii Naţionale a Moldovei sau în cazul retragerii aprobării prealabile deţinătorilor de deţinere calificată din motivul nerespectării cerinţelor privind calitatea acţionariatului.
(3) Cumpărarea acţiunilor conform alin.(1) se efectuează în temeiul unei hotărîri de Guvern, al antecontractului şi al aprobării prealabile pentru dobîndirea sau majorarea deţinerii în capitalul social al băncii acordată de Banca Naţională a Moldovei achizitorului potenţial al acestor acţiuni.
(4) Antecontractul prevăzut la alin.(3) se negociază şi se încheie între Guvern şi un achizitor potenţial al acţiunilor emise de banca de importanţă sistemică. Negocierile între părţile antecontractului se iniţiază la propunerea autorităţii naţionale macroprudenţiale.
(5) Antecontractul prevăzut la alin.(3) va conţine cel puţin următoarele prevederi:
a) preţul de cumpărare a acţiunilor de către achizitorul potenţial, care nu poate fi mai mic decît preţul la care acestea au fost cumpărate de Guvern plus costurile suportate la cumpărarea-vînzarea acestor acţiuni;
b) perioada în care achizitorul potenţial va cumpăra acţiunile, care nu poate depăşi perioada menţionată la alin.(7);
c) obligaţia achizitorului potenţial de a participa la licitaţiile desfăşurate în condiţiile alin.(9) şi de a propune, în cadrul acestora, cumpărarea acţiunilor la un preţ egal cu cel puţin preţul prevăzut la lit.a);
d) obligaţiile statului contra evicţiunii şi viciilor bunului vîndut, care nu vor depăşi valoarea achiziţiei, exprimată în euro la data efectuării acesteia, majorată cu pînă la 3% anual în funcţie de data revendicării, pe un termen de cel mult 5 ani de la data încheierii contractului, cu deducerea oricăror dividende sau alte forme de distribuţii obţinute de către cumpărător în perioada de deţinere a dreptului de proprietate;
e) expunea acţiunilor la vînzare, ca pachet unic, de către Guvern conform alin.(9);
f) alte condiţii agreate între părţi.
(6) La cumpărarea şi deetatizarea acţiunilor băncilor de importanţă sistemică conform prezentului articol, se prezumă că, în virtutea legii, Guvernul şi autorităţile împuternicite de către acesta, Ministerul Finanţelor şi Agenţia Proprietăţii Publice, îndeplinesc criteriile ce ţin de calitatea achizitorului potenţial prevăzute de cadrul legal aferent activităţii bancare şi deţin aprobarea prealabilă a Băncii Naţionale a Moldovei pentru dobîndirea unei deţineri în capitalul social al băncilor.
(7) Perioada totală de deţinere de către Guvern a dreptului de proprietate asupra acţiunilor cumpărate potrivit prezentului articol nu trebuie să depăşească 90 de zile din data cumpărării acţiunilor. În această perioadă, Guvernul este obligat să asigure o guvernare corporativă sănătoasă a băncilor de importanţă sistemică în al căror capital deţine acţiuni, respectînd cadrul legal aferent activităţii băncilor şi ţinînd cont de cele mai bune practici internaţionale în domeniul guvernării corporative, inclusiv prin comportamentul organului de conducere al respectivelor bănci care presupune administrarea acestora în mod profesionist şi pe baze comerciale.
(8) În perioada prevăzută la alin.(7) nu pot fi adoptate decizii privind achitarea de către bancă a dividendelor şi decizii privind modificarea componenţei organului de conducere a acesteia din motivul schimbării componenţei acţionarilor băncii ca rezultat al deţinerii de către stat a unei deţineri în capitalul social al băncii.
(9) Guvernul expune la vînzare, ca pachet unic, acţiunile deţinute potrivit alin.(1) pe piaţa reglementată prin intermediul licitaţiei cu strigare. Condiţiile de vînzare a acţiunilor vor fi aceleaşi pentru orice achizitor potenţial care deţine aprobarea prealabilă a Băncii Naţionale a Moldovei şi vor corespunde prevederilor antecontractului prevăzute la alin.(5), aprobat prin hotărîre de Guvern. Contractul de vînzare-cumpărare a acţiunilor se încheie între cumpărătorul acţiunilor şi Guvern.
(10) Preţul iniţial de vînzare a acţiunilor cumpărate conform alin.(1) se stabileşte de Guvern, dar nu va fi mai mic decît preţul la care acestea au fost cumpărate plus costurile suportate la cumpărarea-vînzarea acestor acţiuni.
(11) La efectuarea tranzacţiilor cu acţiuni conform prezentului articol:
a) prevăzute la alin.(1), nu se aplică taxe şi plăţi percepute de autorităţile publice, conform legislaţiei privind piaţa de capital;
b) nu se aplică prevederile art.10–54, 55–68 din prezenta lege, prevederile Legii concurenţei nr.183/2012, precum şi ale Legii nr.139/2012 cu privire la ajutorul de stat;
c) în cazul vînzării acţiunilor prin licitaţie, cererea pentru desfăşurarea licitaţiei conform alin.(1) şi (9) se depune în adresa pieţei reglementate cu cel puţin 7 zile, dar nu mai mult de 60 de zile, pînă la data desfăşurării licitaţiei.
(12) Dacă acţiunile nu vor fi vîndute în termenul prevăzut la alin.(7), prin derogare de la prevederile art.78 din Legea nr.1134/1997 privind societăţile pe acţiuni, organul executiv al băncii care a emis acţiunile etatizate cumpără acţiunile nevîndute de către Guvern în limita profitului net al emitentului, cu respectarea cerinţelor faţă de capital stabilite în actele normative ale Băncii Naţionale a Moldovei. Preţul de cumpărare a acţiunilor va fi preţul la care acestea au fost cumpărate de către Guvern plus costurile suportate la cumpărarea-vînzarea acestor acţiuni, cu aplicarea unei rate de dobîndă egală cu rata la valorile mobiliare de stat pentru perioada de deţinere a acţiunilor de către Guvern.”
Art.III. – Articolul 67 din Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181/2014 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.223–230, art.519), cu modificările şi completările ulterioare, se completează cu alineatul (41) cu următorul cuprins:
„(41) Plăţile legate de cumpărarea de către stat, în conformitate cu art.541 din Legea nr.121/2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice, a acţiunilor emise de băncile de importanţă sistemică prin decizia organului executiv al băncii ca urmare a anulării acţiunilor neînstrăinate ale foştilor deţinători asupra cărora au devenit incidente prevederile legislaţiei aferente activităţii bancare se efectuează indiferent de faptul dacă sînt sau nu prevăzute mijloace pentru acest scop în legea bugetului de stat pentru anul în curs.”
Art.IV. – La articolul 52 din Legea nr.202/2017 privind activitatea băncilor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.434–439, art.727), alineatul (3) se completează în final cu textul: „Nulitatea sau altă cauză de nevalabilitate a deciziei organului executiv al băncii privind anularea acţiunilor care nu au fost înstrăinate în termenul prevăzut la alin.(2) şi privind emiterea de noi acţiuni în acelaşi număr şi de aceeaşi clasă sau a deciziei Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare de înregistrare a emiterii de noi acţiuni prevăzute la art.111 din Legea nr.171/2012 privind piaţa de capital nu atrage invaliditatea şi nu afectează în alt mod emiterea de acţiuni astfel efectuată. Dreptul persoanelor vătămate de a cere emitentului deciziei repararea prejudiciului cauzat de decizia organului executiv al băncii şi de decizia Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare rămîne neafectat.”
Art.V. – Termenul de lichidare a băncilor al căror proces de lichidare silită nu a fost încheiat în termenele prevăzute la art.IV din Legea nr.182/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative poate fi prelungit de către Banca Naţională a Moldovei cu una sau mai multe perioade de un an în baza demersului argumentat al lichidatorului băncii, dar care nu poate depăşi 2 ani.
Art.VI. – (1) Actele normative subordonate legii se aplică în măsura în care nu contravin prezentei legi.
(2) Completările introduse la articolul 52 alineatul (3) din Legea nr.202/2017 privind activitatea băncilor, conform art.IV din prezenta lege, se aplică şi în privinţa deciziei organului executiv al băncii şi a deciziei Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare adoptate înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi, dacă nu au fost contestate în instanţa de judecată competentă pînă la data intrării in vigoare a prezentei legi.
(3) Pînă la operaţionalizarea autorităţii naţionale macroprudenţiale, atribuţiile conferite acesteia prin prezenta lege sînt exercitate de Comitetul Naţional de Stabilitate Financiară.
PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Andrian CANDU
|
Nr.274. Chişinău, 15 decembrie 2017. |