L E G E

privind aprobarea Strategiei de Creştere Economică

şi Reducere a Sărăciei (2004-2006)

 

nr. 398-XV din 02.12.2004

 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.5-12/44 din 14.01.2005

 

* * *

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

 

Art.1. – Se aprobă Strategia de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei (2004-2006) (se anexează).

 

Art.2. – Guvernul se abilitează cu dreptul de a opera modificări şi completări în anexele nr.1–7 ale Strategiei de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei ce nu contravin conţinutului acesteia (capitolelor I–IX).

 

Art.3. – Guvernul:

în termen de o lună de la data intrării în vigoare a prezentei legi,

va ajusta programele de dezvoltare economică şi socială şi planurile de acţiuni la obiectivele, priorităţile şi politicile expuse în strategie;

va prezenta anual Parlamentului un raport asupra mersului implementării strategiei.

 

 

 

STRATEGIA

de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei

(2004-2006)

 

I. INTRODUCERE

 

1.1. Necesitatea elaborării SCERS

1. Strategia de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei reprezintă cadrul politic suprem pentru dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova pe termen mediu. Acest document va servi drept bază pentru elaborarea şi implementarea noilor strategii de asistenţă tehnică ale organizaţiilor financiare internaţionale şi ale ţărilor donatoare, precum şi pentru elaborarea bugetelor anuale ale ţării pe perioada anilor 2005–2006.

2. Necesitatea unei abordări strategice a chestiunilor privind asigurarea creşterii economice şi reducerea sărăciei este dictată de experienţa celor 10 ani ce au precedat relansarea economiei începînd cu anul 2000. În perioada menţionată PIB s-a redus de circa 3 ori, veniturile reale ale populaţiei au scăzut cu 72%, pensia medie, evaluată prin prisma capacităţii de cumpărare, s-a micşorat cu 75%.

3. Prin urmare, în pofida înfăptuirii în Republica Moldova a unor transformări radicale atît în direcţia constituirii instituţiilor de bază ale economiei de piaţă, cît şi în cea a afirmării valorilor şi procedurilor democratice practic în toate sferele vieţii, societatea moldovenească nu a izbutit să realizeze obiectivele sale strategice formulate încă în anul 1990, an în care crearea economiei de piaţă a fost declarată drept sarcina numărul unu a politicii de stat. Aceste obiective vizau, în primul rînd, creşterea nivelului de trai al populaţiei.

4. În anii 2001–2003 a fost înregistrată o îmbunătăţire substanţială a indicatorilor economici şi sociali. Deşi în aceşti trei ani, în termeni reali, PIB a crescut cu 21,6%, salariul mediu lunar – cu 70,1%, iar pensia medie lunară – cu 93%, fenomenul sărăciei rămîne o problemă majoră.

5. În anul 2002, peste 40% din populaţie se afla sub pragul absolut al sărăciei. Sărăcia a generat multiple probleme, inclusiv un exod în proporţie de 35-40% din totalul populaţiei economic active. Deşi în ultimii trei ani a avut loc o anumită redresare a situaţiei, Republica Moldova, după nivelul PIB pe cap de locuitor (542 dolari SUA în 2003), continuă să se plaseze pe penultimul loc printre ţările postsovietice şi pe ultimul loc printre ţările Europei Centrale şi de Sud-Est.

6. Această situaţie este cauzată în mare măsură de asemenea factori, cum ar fi: (i) lipsa la clasa politică moldovenească din anii 90 a unei viziuni clare şi ample asupra perspectivelor dezvoltării, pe termen lung, a ţării în ansamblu şi a economiei ei în particular; (ii) ineficienţa politicilor economice şi sociale adoptate, precum şi a instrumentelor aplicate pentru implementarea lor; (iii) devansarea ritmului transformărilor economice, inclusiv a celor instituţionale, în raport cu mecanismele de protecţie socială; (iv) evoluţia divergentă a priorităţilor economice ale cercurilor guvernante din anii 90 faţă de cele sociale ale majorităţii populaţiei.

7. Fenomenele negative înregistrate în evoluţia ţării implică necesitatea unor schimbări majore în politicile sociale şi economice, în mediul de afaceri, în administraţia publică de toate nivelurile, în activităţile ce ţin de plasarea populaţiei în cîmpul muncii. Este necesară înlocuirea unor componente ale actualului cadru instituţional cu noi structuri instituţionale, capabile să asigure o dezvoltare social-economică durabilă şi echilibrată. Necesitatea depăşirii situaţiei actuale a determinat conducerea ţării să-şi însuşească o viziune strategică, sistemică şi participativă asupra dezvoltării social-economice şi să o propună întregii societăţi spre discuţii şi contribuţii.

8. Necesitatea elaborării Strategiei este impusă şi de imperativul consolidării societăţii în jurul unor obiective transparente şi acceptate de societate în ansamblu, precum şi de grupurile populaţiei interesate nemijlocit în realizarea lor – persoanele defavorizate, întreprinzătorii şi reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice. Strategia de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei va constitui o bază pentru această consolidare în perspectiva pe termen mediu. Suportul întregii societăţi este factorul decisiv în elaborarea şi implementarea cu succes a SCERS. Reuşita nu va fi posibilă fără asigurarea unei participări masive, conştiente şi hotărîte a celor mai largi segmente ale societăţii în procesul de elaborare a Strategiei.

9. SCERS posedă potenţialul de instrument eficient de planificare strategică continuă, pentru prioritizarea obiectivelor strategice şi pentru implementarea acţiunilor corespunzătoare. Strategia reprezintă un instrument pentru repartizarea eficientă şi transparentă a resurselor disponibile, precum şi pentru armonizarea obiectivelor pe termen mediu cu cele pe termen lung, fapt ce impune revizuirea anuală a Strategiei în vederea ajustării parametrilor acesteia la realităţile schimbătoare.

10. SCERS reprezintă, de asemenea, un instrument pentru coordonarea strategiilor sectoriale, direcţionîndu-le spre realizarea obiectivelor supreme ale SCERS.

11. SCERS oferă o viziune de ansamblu asupra necesităţilor ţării în asistenţă tehnică internaţională şi în resurse externe, fapt ce va permite distribuirea eficientă a resurselor oferite de organizaţiile financiare internaţionale şi de donatori pentru soluţionarea celor mai importante probleme social-economice şi ecologice.

12. Un prim pas în elaborarea SCERS l-a constituit aprobarea, de către Guvern, la 29 decembrie 2000, a Strategiei Preliminare de Reducere a Sărăciei. O versiune actualizată a acestui document a fost aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.524 din 24 aprilie 2002. Conform acestei hotărîri, ministerele au elaborat strategii preliminare sectoriale, ale căror prevederi principale au fost integrate în prezenta versiune a SCERS.

 

1.2. Principiile elaborării şi implementării SCERS

13. Guvernul Republicii Moldova consideră că:

(i) reducerea sărăciei necesită un angajament special pe care şi-l asumă cu maximă responsabilitate;

(ii) creşterea economică durabilă este o premisă fundamentală pentru reducerea sărăciei.

14. Ţinînd cont de orientarea pronunţat socială a politicilor economice ale Guvernului, SCERS este îndreptată spre îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei, ameliorarea protecţiei sociale a celor mai sărace categorii de cetăţeni, inclusiv prin dezvoltarea sistemului de garanţii sociale, crearea unor noi locuri de muncă, în special pentru cei săraci, asigurarea accesibilităţii serviciilor medicale calitative, constituirea unui capital uman apt de performanţă, prin dezvoltarea învăţămîntului şi a ştiinţei.

15. Realizarea acestor obiective va fi posibilă doar prin menţinerea ritmurilor înalte de creştere economică, obţinute în ultimii 3 ani, fapt ce va necesita încadrarea în structurile şi în fluxurile financiare şi umane la nivel regional, european şi mondial. Adiţional va fi necesară formarea unui cadru legislativ coerent şi stabil, armonizat cu principiile şi standardele europene şi orientat spre crearea unui climat de afaceri şi investiţional maxim favorabil.

16. Elaborarea SCERS a fost inspirată şi de preocuparea globală de reducere a sărăciei, exprimată în “Declaraţia Mileniului a Naţiunilor Unite: Dezvoltarea umană – obiectiv de importanţă primordială”, semnată de Republica Moldova la New-York în anul 2000, alături de alte 146 de ţări. Semnînd acest document, ţara şi-a exprimat ataşamentul faţă de valorile fundamentale ale umanităţii: libertate, egalitate, solidaritate, toleranţă, afirmarea păcii, respectarea drepturilor omului, asigurarea dezvoltării durabile.

17. Pornind de la imperativele care dictează necesitatea SCERS, precum şi de la locul şi rolul ei în asigurarea dezvoltării Republicii Moldova, la elaborarea acestei Strategii au fost aplicate următoarele principii generale:

i) reflectarea consecventă în obiectivele şi acţiunile SCERS a unei viziuni integratoare şi cuprinzătoare asupra: (a) problemelor economice şi sociale cu care se confruntă ţara în ansamblu şi, în special păturile social-vulnerabile ale populaţiei; (b) modalităţilor de utilizare a resurselor disponibile pentru soluţionarea acestor probleme;

ii) corelarea tuturor eforturilor de realizare a SCERS cu aspiraţiile fundamentale ale poporului Moldovei pentru următorii 15 ani, în vederea armonizării obiectivelor pe termen mediu cu cele pe termen lung;

iii) orientarea acţiunilor de realizare a SCERS spre obţinerea în decursul următorilor 3 ani a unor rezultate concrete în vederea creşterii bunăstării populaţiei;

iv) prioritizarea obiectivelor şi a acţiunilor corespunzătoare în scopul obţinerii unor efecte maxime cu utilizarea resurselor disponibile, astfel încît: (a) să se asigure efecte benefice evidente asupra celor mai largi pături ale populaţiei defavorizate; (b) efectele corespunzătoare să fie resimţite în perioada vizată de SCERS;

v) reflectarea în obiectivele SCERS, în măsurile şi acţiunile de realizare a acestora a năzuinţelor, intereselor sociale şi a capacităţilor reale ale participanţilor şi ale principalilor beneficiari ai Strategiei – persoanele defavorizate, întreprinzătorii şi reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice de toate nivelurile – asigurînd angajarea plenară a tuturor grupurilor menţionate în elaborarea SCERS, precum şi în monitorizarea şi evaluarea procesului de implementare a acesteia.

18. Aplicarea principiilor enumerate va contribui la asigurarea antrenării societăţii în realizarea SCERS. Totodată, aceasta va implica: (i) eficientizarea guvernării, inclusiv prin asumarea de către Guvern a responsabilităţii pentru implementarea SCERS; (ii) valorificarea consecventă a relaţiilor cu partenerii cointeresaţi în dezvoltarea ţării; (iii) stimularea participării largi şi active a societăţii civile la elaborarea şi implementarea SCERS.

19. Guvernul va promova cursul strategic de încadrare în procesele de globalizare. În perspectiva aderării la Uniunea Europeană, în Strategie sînt stipulate acţiuni şi măsuri de implementare a criteriilor de la Copenhaga, care includ afirmarea unei economii de piaţă eficiente, capacitatea de a suporta presiunile concurenţei şi de a corespunde cerinţelor economiei de piaţă, asigurarea respectării legislaţiei în vigoare şi a capacităţii de a onora viitoarele obligaţii de membru al Uniunii Europene.

20. În scopul asigurării competitivităţii economiei naţionale pe piaţa mondială, se preconizează valorificarea eficientă de către Republica Moldova a aspectelor pozitive ale globalizării, a avantajelor şi oportunităţilor oferite de calitatea de membru al Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est.

21. Pentru Republica Moldova este vital necesară crearea, printr-un profund proces de reformare, a unui sistem de administrare publică modern, responsabil, previzibil, transparent şi incoruptibil. O mai bună guvernare şi o activitate mai eficientă a sectorului public în parteneriat cu societatea civilă constituie premise de importanţă majoră pentru asigurarea creşterii economice durabile şi pentru reducerea sărăciei.

22. Implementarea prevederilor prezentei Strategii necesită conjugarea eforturilor autorităţilor administraţiei publice, societăţii civile, reprezentanţilor mediilor de afaceri şi ale partenerilor internaţionali, astfel încît să fie atins scopul comun de creştere a bunăstării populaţiei ţării.

 

II. PROCESUL DE PARTICIPARE

 

2.1. Principiile şi obiectivele procesului de participare

23. SCERS reprezintă rezultatul unui proces participativ, vast şi orientat, realizat prin angajarea tuturor părţilor interesate în atingerea obiectivelor ei. În proces au fost antrenaţi: (i) reprezentanţii societăţii civile; (ii) săracii; (iii) reprezentanţii mediilor de afaceri; (iv) autorităţile administraţiei publice centrale şi locale şi (v) donatorii internaţionali.

24. O asemenea participare largă are următoarele avantaje:

i) o înţelegere mai profundă a naturii schimbătoare a sărăciei şi a extinderii acesteia;

ii) îmbunătăţirea interacţiunii dintre Guvern şi societate în ansamblu;

iii) un dialog mai realist în prioritizarea acţiunilor publice;

iv) alocarea şi utilizarea mai eficientă a resurselor;

v) perceperea de către societate a SCERS drept condiţie inerentă pentru creşterea bunăstării populaţiei.

25. În vederea valorificării acestor avantaje, procesul de participare este ghidat de următoarele principii:

i) asigurarea transparenţei şi a relevanţei în promovarea viziunilor autorităţilor publice şi ale societăţii civile;

ii) documentarea activităţii tuturor forurilor – de la grupurile de lucru pînă la organele de decizie şi de avizare, în vederea asigurării coerenţei, continuităţii, responsabilităţii şi transparenţei;

iii) promovarea caracterului explicit al deciziilor, propunerilor, iniţiativelor, solicitărilor etc. în ceea ce priveşte motivarea şi argumentarea lor;

iv) reflectarea corectă şi amplă prin intermediul mijloacelor de informare în masă a activităţii forurilor participative, a poziţiilor tuturor participanţilor la elaborarea, dezbaterea, implementarea şi monitorizarea SCERS.

26. Definitivarea SCERS în cadrul unui proces participativ deschis a avut menirea de a spori gradul de responsabilitate al factorilor de decizie şi serveşte ca bază pentru extinderea continuă a parteneriatului dintre puterea executivă şi societatea civilă. În acelaşi timp, Strategia, ca proprietate intelectuală a ţării, trebuie să fie preluată şi implementată indiferent de schimbările ce pot surveni ca rezultat al proceselor electorale. Numai prin realizarea principiului continuităţii va putea fi asigurată o creştere economică stabilă şi, în consecinţă, reducerea sărăciei.

 

2.2. Cadrul instituţional al procesului de participare

27. Procesul privind SCERS cuprinde următoarele etape: elaborarea, aprobarea, implementarea, monitorizarea şi evaluarea Strategiei (EAIMES).

28. Cadrul instituţional al SCERS este format din două componente majore. Prima componentă ţine de elaborarea documentului şi antrenarea diferitelor grupuri şi instituţii interesate din cadrul statului – Preşedinţia, Parlamentul, Guvernul şi agenţiile specializate, pe de o parte, şi lideri de opinie, persoane de referinţă din cadrul societăţii civile, reprezentanţi ai mediilor de afaceri şi ai comunităţii ştiinţifice, pe de altă parte.

29. Această componentă instituţională a SCERS are în calitate de organ suprem Consiliul Naţional pentru Dezvoltarea Durabilă şi Reducerea Sărăciei (CNDDRS), constituit prin decret al Preşedintelui Republicii Moldova. Acest Consiliu este condus de Preşedintele ţării şi are menirea să coordoneze activităţile de planificare strategică în domeniul politicii social-economice orientate spre dezvoltarea durabilă a ţării şi sporirea calităţii vieţii populaţiei.

30. În calitate de organ executiv al CNDDRS, a fost desemnat, prin hotărîre de Guvern, Comitetul Interministerial pentru Dezvoltarea Durabilă şi Reducerea Sărăciei (CIDDRS). Conform regulamentului său, CIDDRS “... asigură elaborarea, promovarea şi implementarea procesului de realizare a Planului Naţional de Dezvoltare Durabilă şi Reducere a Sărăciei, a Strategiei de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei, a Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului şi a altor documente de planificare strategică”.

31. Cea de-a doua componentă a cadrului instituţional este axată pe asigurarea participării tuturor segmentelor societăţii civile la elaborarea SCERS. Această componentă este reprezentată de către Consiliul pentru Participare la elaborarea SCERS (CP), creat în septembrie 2002 cu concursul Băncii Mondiale şi al Guvernului. Componenţa nominală a consiliului în cauză, precum şi regulamentul acestuia au fost aprobate prin hotărîre de Guvern.

32. În componenţa Consiliului pentru Participare intră reprezentanţi ai Parlamentului, Preşedinţiei, Guvernului, societăţii civile (organizaţiilor neguvernamentale (ONG) specializate în activităţi relevante pentru scopurile SCERS – creşterea economică şi reducerea sărăciei), mediilor de afaceri, comunităţii ştiinţifice, organismelor internaţionale care activează pe teritoriul Republicii Moldova, donatorilor.

33. În calitate de organ executiv al Consiliului pentru Participare, a fost instituită Unitatea de Implementare a Grantului BM (UIG) pentru elaborarea SCERS, care şi-a început activitatea la 1 mai 2003. UIG administrează mijloacele financiare acordate din fondul fiduciar internaţional pentru susţinerea procesului de elaborare a SCERS.

34. În conformitate cu Planul de participare, elaborat şi aprobat în septembrie 2003 de către Consiliul pentru Participare, procesul a fost organizat în trei etape: (i) campania de informare generală şi evaluare a necesităţilor; (ii) participarea la definirea obiectivelor strategice şi a politicilor specifice pentru satisfacerea necesităţilor; (iii) determinarea mecanismului de participare a părţilor interesate în etapa de implementare şi monitorizare. Planul de participare a fost realizat prin desfăşurarea a 80 de activităţi publice, cu utilizarea instrumentelor de comunicare socială. Aceste instrumente – sondajele naţionale şi sondajele orientate spre grupurile de bază ale SCERS, intervievarea anumitor grupuri, seminarele, mesele rotunde, forurile, campaniile informaţionale etc. – au avut menirea să asigure un dialog amplu şi transparent cu toţi participanţii la procesul de elaborare a SCERS.

35. Amploarea şi volumul activităţilor preconizate în Planul de participare au condiţionat necesitatea selectării şi angajării unei organizaţii facilitatoare, care să dispună de un potenţial uman bine instruit, de o reţea de filiale pe întreg teritoriul republicii şi de experienţă în desfăşurarea activităţilor la nivel naţional şi local. În perioada iulie-septembrie 2003, în urma desfăşurării unui concurs transparent, coordonat de Consiliul pentru Participare, în calitate de organizaţie facilitatoare a fost selectată Reţeaua de organizaţii neguvernamentale ce activează în domeniul social, reprezentată de Forul Organizaţiilor de Femei din Republica Moldova.

36. Este răspîndită opinia că săracii sînt mai puţin “organizaţi”, adică nu sînt asociaţi după anumite principii pentru soluţionarea problemelor cu care se confruntă. Acest lucru a fost analizat de Consiliul pentru Participare, apoi a fost înaintată propunerea privind consultarea celor săraci prin metode specifice. Pentru realizarea acestei sarcini a fost selectată, în mod transparent, o agenţie sociologică care a efectuat un studiu calitativ al celor săraci.

37. A fost elaborată şi aprobată o strategie de colaborare, susţinută de Planul de participare, avînd ca scop: (i) oferirea de informaţii ample privind toate aspectele relevante ale SCERS; (ii) contribuirea la implicarea activă în dialogul social a grupurilor interesate. În octombrie 2003 a fost lansată pagina web a SCERS (www.scers.md), unde părţile interesate pot găsi ultimele versiuni ale documentelor de bază şi de sector, informaţii privind programul şi locul discuţiilor publice, precum şi rezumatele acestor discuţii. Informaţia este expusă în trei limbi: moldovenească, engleză şi rusă.

 

2.3. Campania de comunicare şi desfăşurare a consultaţiilor publice

38. Campania de comunicare a avut ca obiective principale:

i) informarea populaţiei despre importanţa participării publice la elaborarea SCERS;

ii) încurajarea dezbaterilor publice în procesul elaborării participative a SCERS;

iii) promovarea unei participări largi a societăţii civile în vederea acceptării procesului de către toate părţile interesate.

39. În cadrul campaniei au fost implicate tehnici comunicaţionale ce se referă la mobilizarea administrativă, mobilizarea socială, publicitate, comunicarea interpersonală şi promovarea serviciilor informaţionale.

40. Mass-media a avut o importanţă esenţială în procesul de comunicare. Iniţial a fost întocmită o listă, care a inclus toate instituţiile mass-media existente în ţară, informaţiile pentru relaţii şi numele jurnaliştilor specializaţi. Această listă a fost un instrument eficient de comunicare rapidă cu jurnaliştii, de transmitere a comunicatelor de presă, a invitaţiilor şi a notelor informative. De asemenea, în contextul colaborării cu jurnaliştii, s-a desfăşurat un concurs de materiale la temele prioritare incluse în SCERS. Unul dintre rezultatele de bază ale concursului a fost numărul mare de materiale apărute în mass-media scrisă şi cea electronică referitoare la SCERS, la procesul de participare în cadrul acesteia, la Strategie şi la activităţile realizate în vederea aprobării ei.

41. Comunicarea cu autorităţile administraţiei publice s-a realizat direct, în cadrul meselor rotunde şi al seminarelor la care ele au fost invitate. Toate autorităţile administraţiei publice locale au primit cîte un plic ce conţinea un mesaj motivator şi materiale promoţionale editate de UIG. Informaţia a ajuns la toate cele aproximativ 900 de primării şi autorităţi ale administraţiei publice locale.

42. În cadrul strategiei de comunicare, un rol însemnat le-a revenit şi organizaţiilor neguvernamentale, mai întîi în calitate de audienţă, apoi în calitate de canal de informare. Dat fiind accesul ONG-urilor la segmentul de public socialmente activ, colaborarea cu acestea este primordială în cazul implicării publicului în procesul de elaborare şi monitorizare a politicilor şi strategiilor de dezvoltare social-economică. În acest sens a fost întocmită o listă de adrese electronice ale organizaţiilor neguvernamentale, prin care acestea au primit periodic informaţii despre derularea procesului de elaborare a SCERS şi despre procesul de participare. Baza de date cu adrese electronice include peste 800 de adrese ale organizaţiilor neguvernamentale şi ale grupurilor de iniţiativă din diferite domenii. Această informaţie a fost transmisă, de asemenea, donatorilor şi instituţiilor mass-media.

43. Reţelele de organizaţii au fost incluse în procesul de transmitere a informaţiei şi de colectare a contribuţiilor din partea publicului. Rămîne şi în continuare relevantă plasarea accentelor pe reţelele existente, pe coaliţiile de organizaţii neguvernamentale pe domenii care sînt mai lucrative şi reprezintă canale sigure de diseminare a informaţiei şi de colectare a contribuţiilor.

44. Pe lîngă obiectivul de promovare a procesului de elaborare şi de participare în cadrul SCERS, un alt obiectiv al strategiei de comunicare a fost promovarea ideii de responsabilitate personală a fiecăruia în procesele ce se realizează la nivel naţional sau local. În acest sens a fost organizat concursul naţional de eseuri “O soluţie pentru ţara mea”, în care tinerii au fost încurajaţi să scrie un eseu despre importanţa implicării fiecăruia în soluţionarea problemelor existente şi să ofere soluţii pentru depăşirea situaţiei din ţară. Această acţiune s-a dovedit a fi eficientă. Ca rezultat, la concurs au parvenit circa 560 de eseuri. Conform unui calcul estimativ, fiecare participant a implicat în procesul de scriere minimum 4 persoane (părinţi, colegi, profesori etc.). Deci, putem vorbi de implicarea a circa 2500-3000 de participanţi activi.

45. La capitolul publicitate au fost realizate acţiuni de promovare, emisiuni radio şi televizate. Pentru o perioadă de trei luni a fost plasat un spot tematic la televiziunea naţională, postul cu cea mai mare acoperire. Au fost, de asemenea, editate pliante (10.000 exemplare) şi afişe (3000 exemplare) despre SCERS. Acestea au fost distribuite prin intermediul punctelor de informare ale organizaţiei facilitatoare şi prin intermediul distribuirii directe, în cadrul activităţilor organizate, precum şi prin poştă.

46. Au fost editate 4 numere ale buletinului informativ SCERS, fiecare cu cîte un tiraj de 77.200 de exemplare, în total 308.800 de exemplare în limbile moldovenească şi rusă. Buletinele au fost distribuite prin intermediul ziarelor raionale, precum şi în unele publicaţii locale din partea stîngă a Nistrului, şi au oglindit procesul de elaborare şi discutare a Strategiei, au promovat exemple pozitive de soluţionare a problemei sărăciei la nivel individual şi local, au inclus materiale privind acţiunile realizate în procesul de participare în cadrul SCERS, au inserat comentarii cu privire la textul propriu-zis al Strategiei.

47. Elaborarea, gestionarea şi actualizarea paginii web – www.scers.md a constituit o altă activitate desfăşurată în procesul de participare în cadrul SCERS. Pe pagina web au fost plasate versiunile electronice atît ale SCERS, cît şi ale strategiilor sectoriale. În prezent această pagină poate fi accesată în versiunile moldovenească, rusă şi engleză. Plasarea pe internet a versiunii în limba engleză a fost apreciată de comunitatea donatorilor din ţară şi de peste hotare.

48. Planul de participare, aprobat de Consiliul pentru Participare, a presupus desfăşurarea seminarelor, conferinţelor, meselor rotunde la nivel naţional şi local, a conferinţelor de presă şi a altor forme de comunicare socială, în total în număr de 80.

49. Procesul de participare la discutarea proiectului de Strategie poate fi împărţit în două componente:

i) prima componentă vizează participarea funcţionarilor din ministere şi departamente, care au atribuţie nemijlocită la SCERS. Participarea acestora la dezbateri este importantă pentru asigurarea unei înţelegeri unitare şi clare a priorităţilor Strategiei, a obiectivelor sectoriale şi a sarcinilor care stau în faţa fiecărui minister şi departament. În plus, există o interdependenţă clară între componentele sectoriale ale SCERS (de exemplu, realizarea obiectivelor de asigurare a accesului populaţiei din spaţiul rural la serviciile de sănătate, învăţămînt, sociale etc. depinde în mare măsură de dezvoltarea infrastructurii care, la rîndul ei, depinde şi de afluxul de investiţii în sectorul privat etc.);

ii) cea de-a doua componentă ţine de participarea reprezentanţilor sindicatelor, organizaţiilor neguvernamentale, mediilor ştiinţifice, donatorilor, mass-media, autorităţilor administraţiei publice locale etc., fapt ce a asigurat o transparenţă a procesului de definitivare a SCERS şi a oferit posibilitatea de expunere pe marginea proiectului, iar ulterior – de implicare la diferite etape de implementare, evaluare şi monitorizare a Strategiei.

50. În total, la nivel local au fost desfăşurate 25 de mese rotunde în 23 de localităţi, la care au participat 890 de persoane: reprezentanţi ai autorităţilor administraţiei publice locale – 24,3%, ai întreprinzătorilor – 14,7%, ai ONG-urilor locale – 20,1%, ai sindicatelor – 1,7%, ai lucrătorilor instituţiilor publice – 23,8% (şcoli, spitale, policlinici, biblioteci, grădiniţe de copii, centre de asistenţă socială, şcoli polivalente, instituţii de învăţămînt superior etc.), ai mass-media locale – 4,8%. Nu mai puţin importantă a fost prezenţa persoanelor din categoriile de populaţie social-vulnerabile – 10,2%.

51. Mesele rotunde la nivel local s-au desfăşurat într-o manieră participativă, participanţii implicîndu-se la maximum. Fiecare masă rotundă la nivel local a fost dedicată unui domeniu din cadrul SCERS. Participanţii au fost selectaţi şi invitaţi în funcţie de subiect, păstrînd o prezenţă echilibrată a reprezentanţilor autorităţilor administraţiei publice raionale, primăriilor, organizaţiilor neguvernamentale relevante domeniului discutat, sindicatelor, mass-media, sectorului privat, instituţiilor publice, reprezentanţilor bisericii, instituţiilor de învăţămînt superior, gospodăriilor de fermieri, altor organizaţii obşteşti.

52. În calitate de prezentatori ai proiectelor de strategii sectoriale, iar mai apoi ai compartimentelor respective din cadrul SCERS, au fost reprezentanţii ministerelor şi departamentelor de resort. Consiliul pentru Participare a insistat asupra faptului ca proiectele de documente să fie prezentate în exclusivitate de reprezentanţii ministerelor şi departamentelor, prin aceasta demonstrînd şi accentuînd că SCERS este un produs intelectual intern, iar funcţionarii publici au o înţelegere clară a priorităţilor şi acţiunilor ce trebuie realizate.

53. Sarcina reprezentanţilor ministerelor a constat în prezentarea conţinutului documentelor respective şi oferirea răspunsurilor la întrebările, criticile şi comentariile adresate de participanţi. Restul timpului a fost dedicat unor activităţi şi procedee participative, cum ar fi lucrul în grupuri, şi mai apoi prezentarea la şedinţele în plen a rezultatelor discuţiilor. Această modalitate de desfăşurare a meselor rotunde a permis implicarea la maximum a participanţilor şi le-a oferit acestora posibilitatea de a se pronunţa pe marginea proiectelor de documente. Întreaga discuţie a fost moderată de o echipă de formatori cu experienţă în desfăşurarea activităţilor participative.

54. Spre deosebire de acţiunile la nivel local, cele la nivel naţional au avut menirea să colecteze contribuţii şi comentarii de la persoane cu competenţă profesională în domeniu, lideri de opinie, medii ştiinţifice, organizaţii internaţionale, donatori etc. Dacă în cadrul acţiunilor la nivel local participanţii şi-au expus părerea pe cît de adecvate şi reale sînt acţiunile propuse, participanţii la întrunirile de nivel naţional s-au pronunţat şi asupra motivării şi identificării corecte a problemelor în domeniu, asupra formulării obiectivelor, priorităţilor şi calităţii indicatorilor de monitorizare.

55. La nivel naţional au avut loc 32 de evenimente (seminare, mese rotunde şi ateliere) cu o prezenţă totală de 1086 de persoane: reprezentanţi ai ministerelor şi departamentelor – 18,4%, ai instituţiilor publice – 23,9%, ai ONG-urilor naţionale – 21,2%, ai mass-media – 14,3%, ai donatorilor – 11,8%, ai autorităţilor administraţiei publice locale – 3,4% etc.

56. Donatorii şi-au adus contribuţia în cadrul Consiliului pentru Participare şi al discuţiilor publice, efectuînd de fiecare dată o analiză minuţioasă a proiectelor de Strategie, oferind comentarii ample. Grupul de sinteză şi grupurile de lucru sectoriale au folosit aceste comentarii pentru definitivarea documentului.

57. În aprilie 2004, Guvernul Republicii Moldova a organizat Forul Naţional pentru prezentarea Strategiei de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei. La For au participat conducerea ţării, reprezentanţii Băncii Mondiale, FMI, PNUD şi ai altor instituţii internaţionale, precum şi ai societăţii civile, ai mediilor de afaceri şi ai mediilor ştiinţifice, în total 307 persoane. În cadrul Forului a fost prezentată şi discutată varianta pre-finală a Strategiei, precum şi sinteza comentariilor şi propunerilor expuse de părţile interesate în cadrul discuţiilor publice. Deşi o parte din propuneri şi recomandări şi-au găsit reflectarea în proiectul de document, participanţii au subliniat necesitatea continuării dezbaterilor publice.

58. Astfel, în perioada imediat următoare după Forul Naţional, a urmat un ciclu de ateliere la nivel naţional, avînd ca obiectiv definitivarea componentelor Strategiei. O bună parte din comentariile şi propunerile expuse în cadrul discuţiilor publice şi-au găsit reflectarea în SCERS. Pentru o prezentare mai detaliată a propunerilor va fi efectuată o analiză în care se vor menţiona comentariile ce au fost incluse şi cele ce nu au fost integrate sau se află pe lista de aşteptare. Analiza va fi prezentată tuturor părţilor interesate pentru a putea fi apreciat gradul de participare la proces. Acest lucru este important pentru a asigura legătura inversă, de la Guvern spre societatea civilă, drept condiţie a unei deschideri şi motivări a participării la etapele de implementare, monitorizare şi evaluare. Etapele menţionate sînt descrise în capitolul VIII al prezentei Strategii.

59. Numărul total de participanţi nemijlociţi la discuţiile publice asupra SCERS se cifrează la 2283 de persoane, dar, ţinînd cont de faptul că reprezentanţii ONG-urilor, instituţiilor de stat, sectorului privat etc. reprezintă, la rîndul lor, alte zeci de persoane, numărul celor implicaţi indirect poate fi considerat cu mult mai mare.

60. În perioada de după aprobarea documentului vor urma: (i) acţiuni de prezentare publică a componentelor SCERS şi (ii) acţiuni de identificare a căilor şi modalităţilor de participare, în etapa de implementare, a publicului interesat. Toate aceste propuneri vor fi incluse în Matricea Parteneriatului şi vor sta la baza unui parteneriat durabil pe întreaga perioadă de implementare a Strategiei.

 

III. EVOLUŢIA SOCIAL-ECONOMICĂ: REALIZĂRI ŞI PROBLEME

 

3.1. Transformările şi criza din anii 1990–1999

61. Ţările aflate în tranziţie se confruntă cu probleme complexe, generate de factorii moşteniţi de la sistemul social-economic precedent şi de incertitudinile şi instabilităţile instituţionale ale perioadei de tranziţie. Aceste schimbări se deosebesc de reformele realizate în alte ţări, deoarece transformările trebuiau să fie sistemice şi să schimbe radical temelia instituţiilor stabilite în trecut. În acest sens, evenimentele pe care le-a parcurs Moldova în istoria sa recentă nu prezintă o excepţie prin complexitatea şi profunzimea lor.

62. Analizînd evoluţia Moldovei postsovietice, trebuie de subliniat că ţările mai mici, foste republici ale Uniunii Sovietice, în prezent dependente în mare măsură de comerţ, cum sînt Moldova, Georgia, Armenia şi Tadjikistan, au trecut printr-o criză economică fără precedent. În anii imediat următori după obţinerea independenţei, produsul intern brut al acestor ţări s-a redus cu circa două treimi, comparativ cu aproximativ o treime sau mai puţin în alte foste republici sovietice. Ruperea legăturilor economice şi declinul economic au avut un impact material şi psihologic negativ asupra multor domenii ale vieţii sociale şi economice.

63. După obţinerea independenţei, Republica Moldova a trebuit să soluţioneze un şir de probleme complexe de ordin politic, economic şi social, bazîndu-se pe resursele şi potenţialul propriu. Procesul de formare şi autodeterminare s-a produs în condiţiile unei acute crize social-economice şi ale transformării radicale a sistemului economic. Lipsa experienţei în contracararea “şocurilor” externe, a fenomenelor de criză în economie şi în sfera socială, lipsa experienţei în efectuarea reformelor sistemice, precum şi instabilitatea politicii interne, dezintegrarea teritorială a ţării – toate acestea au predeterminat greşelile şi spezele considerabile suportate în perioada de tranziţie.

64. Pînă la obţinerea independenţei Moldovei, economia a fost integrată adînc în economia Uniunii Sovietice prin mecanismul interrepublican al diviziunii muncii şi al legăturilor economice cu alte republici unionale. Gradul înalt de integrare era condiţionat de absenţa aproape totală a carburanţilor proprii, materiei prime neagricole, tehnicii, utilajului şi articolelor de completare a majorităţii sortimentului de producţie, precum şi de subvenţionarea din bugetul unional a sectorului agrar al ţării. Dezintegrarea URSS a provocat distrugerea sistemului de relaţii economice, a condus la apariţia unor obstacole în calea circulaţiei mărfurilor, a unor restricţii în accesul noilor state independente la pieţele nou-formate.

65. Conflictul transnistrean a condus la întreruperea relaţiilor economice şi în interiorul ţării. Ca urmare a dezintegrării teritoriale, Moldova a pierdut controlul asupra frontierei de est şi asupra unei părţi considerabile a sectorului energetic şi industrial.

66. Procesele dezintegraţioniste au afectat nu numai legăturile dintre agenţii economici, dar şi sistemul bancar, monetar şi cel financiar. A crescut volumul operaţiilor barter şi al neplăţilor, fapt ce a subminat stabilitatea financiară atît a agenţilor economici, cît şi a statului. Insuficienţa resurselor bugetare în condiţiile menţinerii unui nivel comparativ înalt al sarcinilor bugetare a provocat un deficit bugetar, care a condus la sporirea inflaţiei.

67. Perioada de adaptare la efectele dezmembrării Uniunii Sovietice şi dezintegrării teritoriale interne a coincis, practic, cu etapa iniţială de reformare fundamentală a sistemului economic. Trecerea de la economia centralizată şi planificată la cea de piaţă s-a efectuat destul de activ în toate direcţiile principale, inclusiv în liberalizarea preţurilor, activitatea economică externă, formarea pieţei interne, privatizarea în masă, punerea în circulaţie a valutei naţionale în anul 1993, crearea unui nou sistem bancar. Au fost schimbate condiţiile şi regulile activităţii economice. Însă, în acelaşi timp, nu au fost prognozate destul de exact rezultatele reformelor efectuate, impactul lor asupra dezvoltării sociale, nu s-a ţinut cont de gradul de pregătire a agenţilor economici şi a populaţiei pentru a activa în condiţii instabile. Măsurile întreprinse şi modalităţile de reformare nu întotdeauna au fost corectate la timp, guvernele erau înlocuite frecvent. De aceea bilanţurile practice ale reformării în mare măsură nu au corespuns aşteptărilor societăţii şi puterii.

68. Cea mai importantă şi radicală a fost reforma relaţiilor de proprietate. Privatizarea în masă a patrimoniului statului contra bonuri patrimoniale naţionale nu a justificat aspiraţiile privind apariţia unei clase de proprietari interesaţi în dezvoltarea producţiei pe baza sporirii competitivităţii, renovării şi modernizării mijloacelor fixe, măririi volumului de investiţii. Drepturile noilor proprietari erau deseori lezate, aceştia nefiind protejaţi suficient la nivel legislativ şi instituţional. Reforma agrară şi privatizarea pămîntului se efectuau în lipsa unui sistem de susţinere din partea statului a producătorilor agricoli, în lipsa unei infrastructuri adecvate pentru prestarea de servicii informaţionale, tehnologice, comerciale, financiare şi de consulting ţăranilor. Ca rezultat, în sectorul agrar s-au agravat problemele legate de productivitatea scăzută, tehnologiile învechite, dimensiunile mici ale exploataţiilor agricole, dependenţa exagerată de condiţiile climaterice.

69. Dezintegrarea economică şi teritorială, precum şi erorile comise în efectuarea reformelor au determinat caracterul îndelungat şi profund al crizei din anii 90. Criza economică a durat în Moldova 10 ani (din 1990 pînă în 1999 inclusiv), pe parcursul cărora PIB a scăzut practic de trei ori.

70. Criza din anii 90 a avut o evoluţie neuniformă. Pe parcursul anilor 1990-1996 în toate sectoarele economiei s-a înregistrat un declin continuu. Volumul producţiei în industrie şi în agricultură s-a micşorat de circa două ori, al investiţiilor capitale – mai mult de şapte ori. Declinul masiv al producţiei era agravat de dezechilibrarea sistemului financiar la macro- şi micronivel, fapt ce se manifesta prin inflaţia înaltă şi chiar prin hiperinflaţie (anii 1992-1993), prin deficitul bugetar substanţial, care în 1996 a atins 9,7% din PIB, prin creşterea neplăţilor şi a barterului, precum şi a numărului de întreprinderi nerentabile.

71. În 1997 au apărut primele semnale ale atenuării crizei şi înviorării economice: a încetat declinul producţiei industriale, în agricultură volumul producţiei s-a mărit cu 11,4%, s-a înregistrat creşterea PIB cu 1,6%. Nivelul inflaţiei s-a micşorat pînă la 12%, s-a redus nivelul deficitului bugetar. Însă criza financiară din Rusia din anul 1998 a provocat o reacţie de “şoc” în economia naţională, ce era dependentă în mare măsură de situaţia pieţei ruseşti, căreia îi revenea aproximativ 60% din exportul moldovenesc.

72. În perioada crizei din anii 1998-1999, în termeni reali, PIB s-a redus cu 10%, volumul producţiei industriale – cu 25%, al producţiei agricole – cu 20%. S-a înregistrat un declin fără precedent al activităţii economice externe, volumul importului şi al exportului s-a micşorat cu aproximativ 50%. Criza comercială externă a fost provocată, în mare parte, de întărirea cursului real al leului în raport cu rubla rusească, deoarece deprecierea valutei moldoveneşti în raport cu dolarul şi cu alte valute convertibile a fost mai mică decît a monedei ruseşti. Deprecierea leului faţă de dolarul american (de 2,5 ori în perioada decembrie 1997 – decembrie 1999) a provocat o creştere considerabilă a cheltuielilor de deservire a datoriei externe, recalculate în valută naţională. S-au intensificat procesele inflaţioniste – pe parcursul anului 1998 preţurile de consum au crescut cu 18,3%, în 1999 – cu 43,7%. Deşi inflaţia este “un impozit universal”, ea a afectat într-o măsură mai mare păturile mai puţin asigurate ale populaţiei. În consecinţă, a crescut brusc nivelul sărăciei.

73. În perioada crizei din anii 90, pierderile totale ale economiei Moldovei au fost considerabile. În 1999, an în care criza a atins apogeul, PIB, în termeni reali, a constituit doar 34% din nivelul anului 1990, volumul producţiei industriale – 32%, al producţiei agricole – 50%. S-a produs o degradare substanţială a procesului de reproducere a fondurilor fixe ca urmare a reducerii aproape de zece ori a investiţiilor în capitalul fix, acestea constituind în 1999 doar 11% din nivelul anului 1990. În general, poziţiile iniţiale, “de start”, ale economiei moldoveneşti înainte de relansare erau extrem de nefavorabile.

 

3.2. Creşterea economică, dezechilibre şi constrîngeri

74. În anul 2000 economia Moldovei s-a plasat pe o traiectorie ascendentă. Această creştere a fost condiţionată de următorii factori: (i) stabilizarea situaţiei pe pieţele ţărilor de Est, în primul rînd, pe cea rusească; (ii) creşterea cererii interne, inclusiv pe seama majorării sumelor încasate de la cetăţenii Republicii Moldova care muncesc în străinătate (denumiţi în continuare remitenţi); (iii) limitarea creşterii masei monetare în circulaţie şi, respectiv, a inflaţiei. În perioada 2000 – 2003, în termeni reali, PIB a crescut cu 24,1%, volumul producţiei industriale – cu 54,1%, investiţiile în capitalul fix – cu 21,5%.

75. În perioada relansării, economia a intrat cu o structură renovată. În urma reformelor efectuate, sectorul nestatal a devenit dominant. În 2002 ponderea acestui sector în PIB a constituit 75%, în producerea producţiei industriale – mai mult de 80%, în comerţul cu amănuntul – mai mult de 95%, în sectorul agrar – aproape 100%, în sfera prestării de servicii contra plată populaţiei – 54%. De aceea, rezultatele şi ritmurile dezvoltării economiei ţării sînt determinate, în special, de dinamismul şi rezultatele activităţii sectorului privat. Concomitent cu sporirea ponderii sectorului privat în structura economiei, a crescut şi ponderea sferei serviciilor, constituind în anii 2000-2002 circa 50% din PIB. Schimbările structurale menţionate au un caracter pozitiv şi sînt o dovadă a tendinţelor progresiste în transformarea economiei naţionale.

76. În pofida succeselor obţinute, dezvoltarea ulterioară a economiei ţării poate fi perturbată de dezechilibrul şi constrîngerile formate şi acumulate în perioada crizei din anii 90. Principalele dintre acestea sînt: (i) structura pronunţat agrară a economiei, cu ponderea insuficientă a industriei prelucrătoare; (ii) rata scăzută a economiilor, a formării brute de capital fix şi a investiţiilor capitale; (iii) dependenţa excesivă a creşterii economice şi a cererii de consum intern de proporţiile migraţiunii; (iv) rămînerea în urmă a dezvoltării economiilor regionale, disproporţia considerabilă în nivelul de dezvoltare social-economică al capitalei şi al celorlalte regiuni ale ţării.

77. În perioada crizei din anii 90, volumul producţiei industriale s-a micşorat mai rapid în raport cu volumul producţiei agricole. În consecinţă, ponderea şi rolul sectorului agrar în PIB au devenit mai importante decît cele ale sectorului industrial. În anii înviorării economice, ponderea agriculturii s-a redus puţin, iar cea a industriei în structura economiei a crescut nesemnificativ. Însă corelaţia dintre aceste sectoare rămîne nefavorabilă – în anul 2002 în agricultură s-a produs 21% din PIB, în domeniu fiind ocupaţi aproape jumătate dintre toţi lucrătorii din economie (49,6%), industriei i-au revenit 17,3% din PIB şi ceva mai mult de o zecime din numărul total de lucrători (11,4%).

78. Structura existentă a sferei de producţie şi a ocupării forţei de muncă limitează posibilităţile de dezvoltare social-economică a Moldovei. Productivitatea muncii şi eficienţa economică a activităţii în agricultură sînt mult mai scăzute decît în alte sectoare, inclusiv în cel industrial. În 2002 valoarea adăugată brută, produsă de un lucrător agricol, a fost de 2,1 ori mai mică decît în medie pe economie şi de 3,6 ori mai mică decît în industrie. De aceea veniturile obţinute de fermierii şi de lucrătorii agricoli, precum şi veniturile fiscale ale bugetului încasate din sectorul agrar sînt relativ mici. Acest fapt împiedică reducerea nivelului de sărăcie în localităţile rurale, dezvoltarea bazei tehnice şi tehnologice a producţiei agricole, sporirea eficacităţii acesteia şi creşterea resurselor bugetare ale ţării.

79. Nivelul scăzut al formării brute de capital fix (17,1% din PIB în anul 2003) şi al investiţiilor în capitalul fix demonstrează că, deocamdată, nu s-au format bazele unei creşteri stabile şi durabile a economiei. Relansarea economiei nu a adus schimbări cardinale în situaţia investiţională, volumul investiţiilor în capital fix a fost doar cu 4,7% mai mare decît în apogeul crizei din anii 90 (1999). Creşterea volumului producţiei se bazează, în mare măsură, pe sporirea coeficientului de utilizare a echipamentului învechit moral şi fizic. Procesul investiţional este concentrat numai în anumite sectoare – în industria prelucrătoare, în energetică, în alimentarea cu gaze şi cu apă, în transporturi şi comunicaţii, cărora le revin aproximativ 70% din toate investiţiile capitale din economie. În industria prelucrătoare, mai mult de 60% din investiţii sînt utilizate pentru producerea produselor alimentare, a băuturilor alcoolice, a articolelor din tutun, iar procesul de producere a celorlalte produse industriale resimte o insuficienţă acută de investiţii. Procesele investiţionale erau susţinute, într-o oarecare măsură, de intrarea capitalului străin, cota căruia în finanţarea investiţiilor capitale atingea 37,2% în 1999 şi 25,3% în 2000. În ultimii ani, ponderea investiţiilor străine s-a redus considerabil (19,5% în 2001 şi 11,9% în 2002), fapt ce confirmă aprecierea de către investitorii străini a climatului investiţional din Moldova drept nefavorabil. În acelaşi timp, volumul limitat al formării brute de capital nu permite de a soluţiona problema investiţională exclusiv din contul resurselor proprii.

80. Relansarea economiei naţionale este însoţită de accentuarea dezechilibrului dintre volumul cererii interne şi volumul producţiei. Ritmul de creştere a consumului final în perioada anilor 2000–2002 a depăşit mai mult de două ori ritmul de creştere a PIB. În consecinţă, volumul consumului final în fiecare din aceşti ani a depăşit volumul PIB produs cu 1-3%. Rolul principal în creşterea cererii finale, care a stimulat înviorarea economiei, l-a jucat creşterea consumului gospodăriilor casnice, condiţionată nu doar de majorarea pensiilor, salariilor, alocaţiilor şi a compensaţiilor, dar şi de afluxul de mijloace ale remitenţilor. Totodată, veniturile remitenţilor au avut un impact destul de puternic asupra creşterii cererii interne. Conform indicatorilor Sistemului Conturilor Naţionale, în 1997 veniturile acestora au constituit 8,5% din venitul disponibil brut al gospodăriilor casnice, iar în 2002 – 19,5%.

81. Ritmurile de creştere economică şi cele ale transformărilor structurale rămîneau în urma ritmurilor de creştere a cererii interne. Decalajul era acoperit din contul sporirii cotei importului, fapt ce a determinat mărirea soldului negativ al exportului net, care în 2002 constituia 24,9% din PIB. Ca urmare a dezechilibrului continuu dintre cererea internă şi producţie, dintre export şi import, economia ţării a obţinut statutul de debitor net faţă de restul lumii. Datoria externă considerabilă (81,9% din PIB în anul 2002) şi necesitatea direcţionării unor mijloace substanţiale spre deservirea ei limitează esenţial resursele necesare pentru dezvoltarea ulterioară a ţării.

82. Economia Moldovei se dezvoltă nearmonios sub aspect regional. În anii de criză s-a mărit decalajul dintre nivelul social-economic de dezvoltare a Chişinăului şi a restului teritoriului ţării. Diferenţierea considerabilă dintre potenţialul economic al capitalei şi cel al regiunilor a fost determinată de degradarea accelerată a industriei şi a infrastructurii micilor oraşe în perioada crizei din anii 90, de poziţia dominantă în structura economiilor regionale a sectorului agrar cu o eficienţă scăzută şi de lipsa condiţiilor şi a resurselor necesare pentru dezvoltare.

83. În regiuni locuieşte circa 80% din populaţia ţării, căreia îi revine mai puţin de 20% din volumul total de investiţii străine, mai puţin de 40% din export, nivelul salariului în periferie fiind de aproximativ două ori mai mic decît în capitală.

84. Produsul regional brut pe locuitor în afara Chişinăului este de trei ori mai mic decît în capitală. În structura producţiei regionale predomină agricultura (43%), a cărei pondere în regiuni este de două ori mai înaltă decît în ansamblu pe economia ţării. În acelaşi timp, cota sferei serviciilor în economia regiunilor (37%) este de aproape două ori mai joasă decît în economia capitalei (71%). Regiunile Moldovei nu se pot autofinanţa. Bugetele tuturor unităţilor administrativ-teritoriale (cu excepţia municipiului Chişinău) sînt dotate din bugetul de stat, de aceea resursele bugetelor locale sînt utilizate, în principal, pentru finanţarea cheltuielilor curente, dar nu pentru investiţii şi dezvoltare.

 

3.3. Rezultatele dezvoltării sociale

85. Criza socială din anii 90 a fost mult mai profundă şi mai dramatică decît cea economică. Ca urmare a eliberării în masă a forţei de muncă din economie, a inflaţiei înalte şi a micşorării în termeni reali a volumului cheltuielilor de stat pentru nevoile sociale, s-au redus atît sursele de venit ale populaţiei, capacitatea acesteia de cumpărare, cît şi posibilităţile de obţinere a ajutorului social din partea statului sub formă de prestaţii şi servicii sociale fără plată. În apogeul crizei (anul 1999), salariul mediu lunar, în termeni reali, constituia doar aproximativ 25% din nivelul anului 1990, iar pensia medie – circa 17%, nivelul şomajului, conform metodologiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM), a atins 11,1%.

86. Înrăutăţirea condiţiilor şi a calităţii vieţii majorităţii cetăţenilor Moldovei a provocat modificări în evoluţia demografică a populaţiei. Pe parcursul anilor 90 s-a înregistrat reducerea natalităţii şi a duratei de viaţă, precum şi creşterea mortalităţii. Ca urmare a acestei tendinţe, cu începere de la mijlocul anilor 90, se reduce numărul populaţiei ţării. Relansarea economiei în anii 2000–2002 şi creşterea veniturilor reale ale populaţiei nu au avut, deocamdată, un impact pozitiv esenţial asupra proceselor demografice.

87. Creşterea economică a influenţat favorabil dinamica veniturilor şi a consumului populaţiei. Venitul disponibil global al gospodăriilor casnice, conform datelor Sistemului Conturilor Naţionale, în anul 2000 a crescut în expresie reală cu 10,1%, în 2001 – cu 12,7%, în 2002 – cu 21,2%. Ritmurile de creştere a venitului disponibil global al gospodăriilor casnice au fost mai înalte decît ritmurile de creştere a PIB. În perioada 2000–2002, practic, în toate sectoarele economiei s-a înregistrat creşterea salariului real – în ansamblu pe economie salariul mediu lunar a crescut cu aproximativ 50%. Totodată, salariul a crescut în cele mai înalte ritmuri în sectoarele în care nivelul său era tradiţional cel mai scăzut – în agricultură, învăţămînt şi ocrotirea sănătăţii. Începînd cu anul 2001, s-a mărit volumul pensiilor, în decursul anilor 2001– 2002 mărimea reală a pensiei medii a sporit cu aproape 64%.

88. Creşterea veniturilor bugetare a permis majorarea cheltuielilor de stat cu destinaţie socială, în primul rînd, în domeniul ocrotirii sănătăţii şi al învăţămîntului. Din 1999 pînă în 2002 cheltuielile de stat în domeniul sănătăţii au crescut de la 2,9% din PIB la 3,6%, în învăţămînt – de la 4,7% din PIB pînă la 5,6%. Totuşi, accesul populaţiei la serviciile sociale rămîne limitat, deoarece volumul real al finanţării de stat nu a fost restabilit şi nu a atins nivelul de pînă la criză, iar o parte considerabilă a serviciilor se prestează contra plată – circa 40% din serviciile medicale şi mai mult de 30% din serviciile sferei învăţămîntului.

 

 

89. Relansarea economiei în anii 2000–2002 nu a fost însoţită de o creştere corespunzătoare a numărului de locuri de muncă şi a gradului de ocupare a forţei de muncă. Numărul celor ocupaţi în economie a crescut doar cu 0,7%, de aceea problema şomajului rămîne destul de acută. Cauza neconcordanţei dintre ritmurile creşterii economice şi ritmurile sporirii gradului de ocupare a forţei de muncă constă în faptul că relansarea economiei se bazează nu atît pe creşterea investiţiilor şi a numărului locurilor de muncă, cît pe utilizarea mijloacelor fixe existente şi pe economisirile făcute pe seama forţei de muncă în scopul asigurării competitivităţii de preţ a produselor.

90. Pe parcursul anilor 90, Guvernul Republicii Moldova, în diferite componenţe, a luat o serie de măsuri pentru contracararea şocurilor externe cauzate de destrămarea Uniunii Sovietice, de impactul crizei financiare din Rusia, de reformele şi liberalizarea economiei. Prin aplicarea mecanismelor monetare s-a reuşit reducerea inflaţiei la un nivel ce asigură o bază stabilă pentru investiţiile private. Cu toate acestea, reforma macroeconomică şi restructurarea economiei nu au generat beneficiile preconizate în reducerea sărăciei şi creşterea economică.

91. Una din cauze constă în faptul că sistemele şi structurile de guvernămînt nu s-au schimbat la fel de rapid precum mediul macroeconomic. Progresele în crearea unui mediu favorabil creşterii economice în baza principiilor economiei de piaţă şi eficienţa prestării serviciilor deocamdată nu sînt satisfăcătoare. Creşterea economică durabilă depinde de reformele efectuate în domeniile administrării publice şi sectorului privat, de aceea reformele în cauză ocupă un loc esenţial în Strategie.

92. O evaluare echilibrată a progreselor înregistrate denotă că în Moldova au apărut primele elemente instituţionale ale economiei moderne, care în prezent se află la o etapă incipientă de dezvoltare. În opinia mai multor experţi, transformările sociale şi economice se produc foarte lent, iar uneori sînt imperceptibile. Actualmente, problema principală constă nu atît în efectuarea reformelor, cît în asigurarea transparenţei acestor reforme, a înţelegerii lor de către participanţii la proces.

 

IV. SĂRĂCIA ÎN MOLDOVA

 

4.1. Trăsăturile principale ale sărăciei

93. Micşorarea volumului producţiei naţionale, al investiţiilor, reducerea gradului de ocupare a forţei de muncă şi scăderea veniturilor reale ale populaţiei în perioada anilor 90 a fost însoţită de creşterea sărăciei pe tot parcursul acestei perioade. Cu toate acestea, problema sărăciei a apărut pe agenda Guvernului în anul 1997, cînd PNUD şi Banca Mondială au acordat suport tehnic şi financiar pentru efectuarea studiilor analitice asupra sărăciei.

94. Studiile efectuate în baza datelor Cercetării Bugetului Gospodăriilor Casnice demonstrează că sărăcia în Moldova are aceleaşi caracteristici ca în alte ţări din regiune. La fel ca în multe alte ţări aflate în tranziţie, sărăcia este un fenomen multidimensional constituit din:

i) nivel redus de venituri, de consum şi de ocupare a forţei de muncă;

ii) alimentaţia insuficientă sau de calitate proastă¹;

________________

 

 

iii) starea precară a sănătăţii;

iv) accesul limitat la învăţămînt;

v) participarea limitată la luarea de decizii;

vi) lipsa mijloacelor personale de abilitare, reflectată în posibilitatea limitată de a influenţa propriul nivel de trai.

95. În virtutea situaţiei sale geografice şi geopolitice, Moldova are trăsături specifice ce amplifică vulnerabilitatea ei la sărăcie – criza economică regională, calamităţile naturale, în special, secetele, instabilitatea politică şi cea socială, separatismul teritorial, nesiguranţa pentru viitor, generate de evenimentele recente din istoria ţării.

96. Sărăcia în Moldova afectează nu doar categoriile tradiţional vulnerabile ale populaţiei, cum sînt persoanele cu un nivel scăzut de instruire sau necalificate, persoanele aflate în şomaj îndelungat sau angajate periodic, dar şi persoanele apte de muncă, calificate şi sănătoase.

97. În ţară persistă sărăcia infantilă, în special în localităţile rurale, unde 4 din 10 copii sub vîrsta de 10 ani trăiesc în sărăcie extremă. Sărăcia infantilă este larg răspîndită în familiile cu mulţi copii, atît în mediul rural, cît şi în cel urban. Printre cei care trăiesc într-o sărăcie persistentă, adică se află în sărăcie timp de cel puţin 4 ani consecutiv, cu o incidenţă crescîndă, sînt şi copiii lăsaţi fără îngrijirea părinţilor ca rezultat al emigrării acestora în căutarea unui loc de muncă.

 

 

Rata frecventării de către cei săraci a instituţiilor de învăţămînt, medicale şi de cultură este extrem de joasă, indicînd o inechitate în accesul la serviciile menţionate.

98. Deşi diverse studii apreciază sărăcia drept fenomen specific preponderent localităţilor rurale, realitatea denotă că cel mai înalt nivel de sărăcie se înregistrează în oraşele mici, care au fost afectate de criza economică în cea mai mare măsură. Locuitorii oraşelor mari sînt cei mai protejaţi de riscul sărăciei.

 

4.2. Definiţia sărăciei şi evaluarea ei

99. Aspectele conceptuale ale definiţiei şi evaluării sărăciei sînt prezentate în boxa nr.1.

 

 

100. Pentru ca politicile de reducere a sărăciei să fie eficiente, sînt necesare informaţii exacte şi complete despre particularităţile ei, adică despre numărul, compoziţia şi situaţia social-economică a populaţiei sărace. În acest scop se efectuează monitorizarea sărăciei care permite identificarea părţii sărace a populaţiei prin aplicarea unui criteriu special – pragul sărăciei. Se consideră săracă acea parte a populaţiei care are nivelul de bunăstare situat mai jos de acest prag.

101. În Republica Moldova, pragul sărăciei se calculează în baza cheltuielilor de consum reale ale gospodăriilor casnice, şi nu în baza veniturilor acestora. În condiţiile unei economii agrare, cu mari oscilaţii sezoniere ale veniturilor gospodăriilor casnice rurale şi cu un sector neoficial semnificativ, evaluarea sărăciei în baza nivelului cheltuielilor de consum este preferabilă celei în baza nivelului veniturilor.

102. Calcularea pragului sărăciei se efectuează în două etape. În prima etapă se determină volumul cheltuielilor pentru produsele alimentare ce asigură consumul zilnic necesar de calorii. Volumul acestor cheltuieli în expresie bănească reprezintă aşa-numitul prag extrem al sărăciei. Gospodăriile casnice al căror nivel de consum se află sub acest prag sînt incluse în categoria celor extrem de sărace. În etapa a doua se determină volumul real al cheltuielilor nealimentare ale celor mai puţin asigurate gospodării casnice, la care se adaugă cheltuielile minime necesare pentru produsele alimentare (pragul extrem al sărăciei). În consecinţă, se determină pragul sărăciei, care fixează nivelul minim necesar al cheltuielilor pentru produse alimentare, mărfuri nealimentare şi servicii.

103. Instrumentarul tehnic de calculare a pragului sărăciei este destul de variat. Specialiştii Băncii Mondiale şi ai UMSP au aceeaşi abordare metodică la stabilirea pragului sărăciei în baza analizei consumului, însă rezultatele nu coincid în totalitate din cauza deosebirilor de ordin tehnic. Conform datelor Băncii Mondiale, incidenţa sărăciei în 2001 a constituit 62,3%, în 2002 – 48,3%; conform datelor UMSP – 54,6% şi, respectiv, 40,4%. Deosebirile principale în stabilirea pragului sărăciei constau în alegerea diferită a: (i) volumului fiziologic necesar al consumului zilnic de calorii (2100 calorii faţă de 2282 calorii); (ii) grupelor gospodăriilor casnice de bază (decilele 3-5 şi decilele 2-4 ale profilului consumului); (iii) perioadelor de bază pentru ajustarea preţurilor şi cheltuielilor (trimestrul 4 al anului 2001 şi ianuarie 2002); (iv) metodelor de calculare a cheltuielilor pe cap de locuitor (media aritmetică a cheltuielilor la un membru al gospodăriei casnice şi cheltuielile calculate în baza scării echivalenţei ţărilor OCED).

104. În pofida unor diferenţe în metoda de calculare a pragului sărăciei, tendinţele şi principalele rezultate obţinute sînt compatibile, atît în ceea ce priveşte identificarea grupurilor principale aflate în sărăcie, cît şi a celor care se confruntă cu cel mai mare risc de a deveni sărace:

i) incidenţa, profunzimea şi severitatea sărăciei sînt strîns legate de dinamica economică. Incidenţa sărăciei a crescut brusc în anii 1998-1999 ca urmare a crizei financiar-economice şi s-a redus substanţial în anii 2001-2002, în perioada relansării economice;

ii) din punct de vedere geografic, majoritatea săracilor trăiesc în zonele rurale – asocierea gospodăriei casnice cu sectorul agricol sporeşte riscul sărăciei. Însă populaţia urbană care locuieşte în oraşele mici se confruntă cu cel mai mare risc de a deveni săracă. Din punctul de vedere al caracteristicilor socioeconomice şi demografice, şomerii (inclusiv cei neangajaţi în cîmpul muncii şi cei angajaţi temporar) formează cel mai mare grup de săraci, urmaţi de copii şi bătrîni (pensionari), deşi ultimii se confruntă cu riscuri mai mici decît primele două categorii – copiii din familiile mari sau adoptive se confruntă cu cel mai mare risc de a fi săraci sau (fiind săraci) au cele mai mici şanse de a ieşi din sărăcie.

105. Pentru diagnosticarea mai precisă a sărăciei este necesară soluţionarea a două probleme principale. Prima problemă constă în ameliorarea substanţială a bazei de date, fapt ce va necesita: (i) efectuarea recensămîntului populaţiei, alcătuirea unui eşantion reprezentativ pentru cercetarea bugetelor gospodăriilor casnice; (ii) ameliorarea calităţii completării registrelor şi anchetelor respondenţilor; (iii) evidenţa completă a consumului efectuat de gospodăriile casnice din rezervele acumulate anterior. Din cauza imperfecţiunii bazei de date existente în ţară, informaţia cu privire la sărăcie, inclusiv indicatorii incidenţei, profunzimii şi severităţii sărăciei, nu este suficient de precisă şi reprezentativă. A doua problemă constă în necesitatea aprobării metodicii oficiale de calcul al pragului sărăciei şi identificarea populaţiei sărace. Ameliorarea diagnosticării sărăciei va permite elaborarea unor politici sociale mai întemeiate şi mai consecvente.

106. Deşi CBGC (realizat de DSS) constituie principala contribuţie la evaluarea sărăciei, Unitatea de Monitorizare a Sărăciei şi Politicilor utilizează şi alte surse de date, ce se aplică în analiza aspectelor monetare şi nemonetare ale sărăciei. Aceste surse includ date administrative, în special ale primăriilor şi agenţiilor centrale care au propriul sistem de dări de seamă (în particular privind sănătatea, învăţămîntul, ecologia, şomajul etc.). De asemenea, sînt utilizate date din alte studii specializate, atît cele întreprinse cu regularitate, cum ar fi studiile forţei de muncă şi ale sectorului agricol, realizate de DSS, cît şi date din studiile realizate ocazional de diferite agenţii şi instituţii ştiinţifice.

107. Datele CBGC sînt distribuite şi puse la dispoziţia utilizatorilor interesaţi, inclusiv a celor care nu fac parte din structurile Guvernului. În scopuri de analiză a sărăciei, utilizatorii vor avea acces, de asemenea, la baza de date integrată analitică, care este în proces de elaborare la UMSP.

 

4.3. Indicatorii şi dinamica sărăciei

108. În condiţiile relansării economice şi creşterii veniturilor reale ale populaţiei, în anii 2001-2002 s-au ameliorat indicatorii de bază ai sărăciei – s-a redus nivelul acesteia (ponderea populaţiei sărace), profunzimea (diferenţa dintre pragul sărăciei şi consumul populaţiei sărace) şi severitatea ei (inegalitatea între săraci). Ameliorarea situaţiei se datorează nu doar dezvoltării economiei, ci şi creşterii considerabile a migraţiunii forţei de muncă şi, respectiv, a transferurilor băneşti de peste hotare, fapt ce a sporit veniturile şi cheltuielile de consum ale populaţiei. Conform indicatorilor Sistemului Conturilor Naţionale, veniturile obţinute ca urmare a migraţiunii forţei de muncă au crescut în 2002 de 3,2 ori faţă de 1997, în timp ce volumul nominal al fondului de salarii a crescut de 2,4 ori.

109. Conform ambelor surse (BM şi UMSP), menţionate la pct.103, în 2002 ponderea populaţiei aflate în sărăcie absolută a constituit mai puţin de 41%, în timp ce în 1999 ea depăşea 70%. Sărăcia extremă, adică numărul şi ponderea familiilor şi a cetăţenilor aflaţi într-o situaţie extrem de dificilă care suportă penurii deosebite, s-a micşorat cu mai mult de 2 ori. S-au diminuat considerabil (cu mai mult de 2 ori) profunzimea şi severitatea sărăciei. Situaţia celor săraci în 2002 a continuat să fie dificilă, dar nu atît de dramatică, ca în 1999.

 

 

110. Au fost depăşite efectele sociale negative ale crizei financiare din Rusia, care s-au manifestat prin creşterea bruscă a incidenţei sărăciei, a profunzimii şi severităţii acesteia. După “şocul” din anii 1998–1999, situaţia privind sărăcia a revenit la starea iniţială. În acelaşi timp, incidenţa, profunzimea şi severitatea sărăciei rămîn inacceptabil de mari.

 

4.4. Sărăcia şi inegalitatea

111. Inegalitatea, în percepţia populaţiei sărace, este componenta principală a fenomenului sărăciei. Implementarea cîtorva măsuri de piaţă, cum ar fi liberalizarea preţurilor şi anularea subvenţiilor, precum şi criza economică din anii 90 au fost însoţite de creşterea inegalităţii. Alţi factorii ce au contribuit la intensificarea inegalităţii au fost privatizarea în masă şi redistribuirea proprietăţii, reducerea gradului de ocupare a forţei de muncă, reducerea numărului angajaţilor, creşterea diferenţierii în remunerarea muncii, diminuarea rolului statului în redistribuirea resurselor, apariţia unei clase de întreprinzători şi autoangajaţi, extinderea sectorului neformal şi a corupţiei, deficienţele politicilor sociale şi degradarea economiilor regionale.

112. Inegalitatea în venituri, exprimată prin coeficientul Gini, a crescut din 1990 şi a ajuns la 0,44 la sfîrşitul anilor 90. Însă, în anii 2000-2002 acest indice s-a redus nesemnificativ pînă la 0,42. Totuşi, incompatibilitatea datelor pentru perioada de pînă la 1997 şi după implementarea noii CBGC în 1997, îngreuiază compararea indicatorilor de inegalitate din aceste două perioade. În ultimii ani, la 20% din populaţia cea mai puţin asigurată a revenit mai puţin de 5% din volumul total al veniturilor tuturor gospodăriilor casnice, iar la 20% din populaţia cea mai asigurată – aproape 50%. Veniturile celor mai asigurate familii depăşesc cu mai mult de 10 ori veniturile familiilor celor mai puţin asigurate. Inegalitatea consumului (în general mai mică decît cea a venitului) a urmat aceeaşi tendinţă, în uşoară descreştere – de la 0,39 în 1998 pînă la 0,36 în 2002. Creşterea economică reduce incidenţa, profunzimea şi severitatea sărăciei, dar, deocamdată, influenţează insuficient asupra diminuării inegalităţii.

 

 

113. Problema inegalităţii veniturilor se agravează prin faptul că populaţia cea mai puţin asigurată primeşte o parte considerabilă a venitului nu în expresie bănească, ci în natură. În consecinţă, accesul populaţiei sărace la mărfuri şi servicii este limitat (mai limitat decît potenţialul agregat al venitului în bani şi în natură).

114. Programele de stat de asistenţă socială şi de susţinere a populaţiei nu au, deocamdată, un impact pozitiv asupra reducerii inegalităţii din cauza orientării inadecvate a acestor programe. În 2002, la 20% din populaţia cea mai puţin asigurată au revenit doar 6,6% din suma totală a transferurilor sociale (fără pensii), iar la 20% din populaţia cea mai asigurată au revenit 46,0%. Pentru a reduce incidenţa sărăciei şi inegalitatea, este necesar de a efectua redistribuirea, în favoarea săracilor, a asistenţei sociale şi a rezultatelor dezvoltării economice.

 

 

4.5. Profilul şi principalele cauze ale sărăciei

115. Profilul (structura şi componenţa) sărăciei în Moldova corespunde în multe privinţe profilului sărăciei din alte ţări cu economie în tranziţie. Acest fapt este condiţionat într-o măsură considerabilă de factori economici şi, parţial, demografici, principalii dintre care sînt: productivitatea scăzută a muncii în sectorul agrar; dezvoltarea insuficientă a economiilor regionale; numărul crescînd al persoanelor întreţinute din contul populaţiei active, cauzat de şomajul în masă şi de îmbătrînirea populaţiei; pensiile şi alocaţiile sociale mici; diferenţierea considerabilă a salariilor în diferite sectoare ale economiei.

116. Sărăcia este răspîndită neuniform printre locuitorii oraşelor mari şi mici şi ai localităţilor rurale. Conform datelor UMSP, cea mai mare incidenţă a sărăciei se înregistrează în oraşele mici (53,2%), o incidenţă mai mică – în localităţile rurale (45,1%) şi cea mai mică – în oraşele mari (16,5%). Această diferenţiere teritorială a incidenţei sărăciei este condiţionată, în principal, de starea economiei în oraşele mari şi mici şi în localităţile rurale. În perioada crizei economice, cel mai mult a avut de suferit economia oraşelor mici. Majoritatea dintre ele erau monostructurale şi depindeau de activitatea unui număr mic de întreprinderi situate pe teritoriul lor (inclusiv oraşele mici cu o singură uzină). Lichidarea sau reducerea substanţială a volumului de producţie al acestor întreprinderi a provocat şomajul în masă. Dezvoltarea insuficientă a sferei serviciilor şi a infrastructurii împiedicau şi continuă să împiedice atragerea investiţiilor şi reabilitarea economică a multor oraşe mici, fapt ce determină nivelul înalt al sărăciei.

117. Incidenţa înaltă a sărăciei în localităţile rurale este determinată de decalajul dintre nivelul preţurilor relative la produsele agricole şi cele neagricole, creat ca urmare a liberalizării preţurilor, de productivitatea relativ scăzută a muncii şi de veniturile mici ale angajaţilor din agricultură. Economia oraşelor mari, în special cea a capitalei ţării, a păstrat şi chiar a amplificat avantajele sale relative, determinate de structura mai diversificată a producţiei, de caracterul dezvoltat al infrastructurii şi al sferei serviciilor. Locuitorii oraşelor mari dispun de posibilităţi mai largi de angajare în cîmpul muncii, de recalificare, de iniţiere a unei afaceri private etc. De aceea, riscurile şi incidenţa sărăciei aici sînt mai reduse decît în oraşele mici sau în localităţile rurale.

118. Dintre grupele de vîrstă ale populaţiei, cele mai sărace sînt cele ale copiilor şi ale persoanelor în etate. Incidenţa sărăciei absolute printre copii în 2002 a constituit 45,2%. Totodată, în toate grupele de vîrstă ale copiilor (pînă la 5 ani, 5-9 ani, 10-14 ani, 15-18 ani), incidenţa sărăciei este mai înaltă decît în medie în rîndul locuitorilor ţării. Cu cît sînt mai mulţi copii în familie, cu atît e mai mare riscul acesteia de a nimeri în categoria celor sărace. Sărăcia este răspîndită, în special, în rîndul copiilor din localităţile rurale (50%) şi este determinată de numărul mai mare de membri şi de veniturile relativ mici ale gospodăriilor casnice rurale.

119. Este înaltă ponderea săracilor printre persoanele în etate care depăşesc vîrsta de 60 de ani – 43,7%, 70-75 de ani – 46,9% şi în vîrstă de peste 75 de ani – 52,1%. Cauza principală a sărăciei persoanelor în etate este nivelul scăzut al pensiei, care în 2002 a constituit doar 29,9% din minimul necesar pentru existenţă oficial şi 21,5% din salariul mediu lunar.

120. Nivelul scăzut al pensiilor, al indemnizaţiilor sociale şi al compensaţiilor provoacă extinderea substanţială a sărăciei (59,1%) în rîndul gospodăriilor casnice, a căror sursă principală de venituri sînt transferurile sociale. În stare de sărăcie se află mai mult de jumătate din şomeri (54,5%) şi o parte considerabilă dintre angajaţii sezonieri (46,5%). Pierderea locului de muncă sporeşte cu mult riscul de a nimeri în categoria celor săraci. Şomajul pe scară largă şi ocuparea parţială, temporară în cîmpul muncii sînt principalele cauze ale nivelului înalt al sărăciei în ansamblu pe ţară.

121. La fel ca în multe alte ţări cu un sector agrar important, în Moldova sărăcia este destul de răspîndită în rîndul angajaţilor din agricultură (56%) şi al fermierilor (47,3%), fapt cauzat de nivelul scăzut al veniturilor obţinute din activitatea agricolă.

122. Bunăstarea se află într-o mare dependenţă de gradul de instruire. Nivelul sărăciei în rîndul gospodăriilor casnice, unde capul familiei este o persoană cu studii medii incomplete constituie 49,4%, iar în cazul celor fără studii – 59,2%. Categoriile menţionate de gospodării reprezintă 36,1% din toate gospodăriile casnice. Totodată, numai 13,3% din gospodăriile casnice, unde capul familiei este o persoană cu studii superioare, sînt sărace. De aceea, dezvoltarea sistemului de învăţămînt şi creşterea nivelului de instruire a populaţiei vor diminua riscurile şi incidenţa sărăciei.

 

4.6. Veniturile şi cheltuielile de consum ale săracilor

123. Sursa principală a veniturilor gospodăriilor casnice sărace este activitatea agricolă. În cazul populaţiei sărace, venitul obţinut din această activitate constituie 39,8% din venitul disponibil. Importanţa sporită a sectorului agrar în formarea veniturilor se datorează faptului că majoritatea populaţiei ţării (58,6%), inclusiv cea săracă, locuieşte în localităţi rurale şi practică activităţi agricole. Posesia pămîntului nu garantează bunăstarea – 79,2% dintre familiile rurale sărace dispun de terenuri agricole. Problema constă în productivitatea scăzută a activităţii agricole, în lipsa tehnicii agricole, în dimensiunile reduse ale terenurilor agricole, fapt ce determină nivelul scăzut al veniturilor. Dependenţa substanţială a volumului veniturilor de condiţiile climaterice este un factor de risc specific şi suplimentar pentru gospodăriile rurale sărace.

 

 

124. Venitul obţinut din munca salariată constituie numai 25,3% din venitul disponibil al familiilor sărace, fapt determinat de nivelul mai scăzut al calificării, al salariului, precum şi de angajarea sezonieră a celor săraci. Pentru cei nesăraci, munca salariată este cea mai importantă sursă de venit. Aceasta se poate spune şi despre angajaţii din oraşe. Un rol destul de important în formarea veniturilor oamenilor săraci îl joacă alocaţiile sociale (pensiile, indemnizaţiile, compensaţiile). Cota înaltă a transferurilor sociale (24,0%) în structura veniturilor disponibile demonstrează că obţinerea transferurilor nu garantează ieşirea din starea de sărăcie.

125. Din totalul veniturilor disponibile ale gospodăriilor casnice sărace, “alte transferuri” constituie 10,5%. Acestea includ şi transferurile băneşti ale remitenţilor. Informaţia parvenită din alte surse (Banca Naţională a Moldovei) sugerează că volumul şi cota acestor transferuri în veniturile disponibile ale gospodăriilor casnice sînt mult mai mari. Migraţiunea forţei de muncă şi transferurile băneşti de peste hotare au devenit unul din mijloacele principale de depăşire a sărăciei pentru gospodăriile casnice sărace.

126. În structura cheltuielilor de consum ale săracilor predomină cheltuielile pentru produsele alimentare (75,8%). O parte considerabilă a produselor alimentare consumate sînt cele fabricate de gospodăriile casnice, un fapt tipic pentru familiile rurale care produc jumătate din producţia consumată. Accesul populaţiei sărace la alte mărfuri şi servicii este puternic limitat, fapt ce se manifestă în cota scăzută a cheltuielilor pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte (2,6%), sănătate (2,1%), transport şi comunicaţii (2,3%), învăţămînt (0,4%). Cheltuielile pentru întreţinerea locuinţei (10,4%) au în mare măsură un caracter “prestabilit”, volumul şi cota lor în cheltuielile de consum depind de nivelul tarifelor la serviciile comunale şi carburanţi. De aceea, politica tarifară are un impact substanţial asupra structurii cheltuielilor populaţiei sărace şi asupra accesului ei la alte mărfuri şi servicii.

 

 

4.7. Sărăcia non-monetară

Sănătatea

127. În perioada de tranziţie, sănătatea populaţiei a fost afectată grav. Durata medie a vieţii în Republica Moldova este de 68,5 ani. Mortalitatea copiilor pînă la 5 ani, în 2002, a constituit 18,3 la 1000 de nou-născuţi vii, iar rata mortalităţii materne este de 28,0 la 100.000 de naşteri.

128. În Moldova săracii au un acces foarte redus la serviciile de ocrotire a sănătăţii. Conform studiilor, proporţia dintre numărul de zile de spitalizare a săracilor şi nesăracilor este de 1:11, iar durata medie de spitalizare a săracilor este de 9-13,5 ori mai scurtă decît cea a nesăracilor. Insuficienţele financiare în accesul la ocrotirea sănătăţii sînt mai acute în zonele rurale decît în cele urbane şi situaţia se înrăutăţeşte o dată cu creşterea numărului de membri în gospodărie şi cu descreşterea nivelului de venituri ale acesteia. Potenţialul instructiv al capului de gospodărie de asemenea afectează accesul la serviciile de ocrotire a sănătăţii: cei cu un nivel redus de studii au un acces mai scăzut la serviciile medicale.

 

Învăţămîntul

129. Studiile obţinute influenţează semnificativ nivelul sărăciei. Persoanele fără studii primare şi analfabeţii constituie 5,5% din numărul celor săraci, în timp ce persoanele cu studii primare şi medii incomplete sînt în proporţie de 42,6%, constituind în total 48,1%. Pentru cei nesăraci aceste două grupe constituie 33,2%.

130. Nesăracilor le este caracteristic un nivel mai înalt al ratei de înmatriculare în ansamblu, diferenţele fiind deosebit de pronunţate în cazul învăţămîntului superior. Rata de înmatriculare la instituţiile de învăţămînt superior este de 3 ori mai joasă pentru cei săraci decît pentru cei nesăraci. Problema accesului la învăţămîntul superior este deosebit de serioasă în localităţile rurale, unde rata netă de înmatriculare este de numai 0,10 (în comparaţie cu 0,44 în localităţile urbane). Diferenţa dintre mediul rural şi cel urban este şi mai mare în ce priveşte înmatricularea tinerilor din familiile sărace: înmatricularea celor din familiile rurale sărace este de 7 ori mai joasă decît cea a tinerilor din familiile urbane sărace.

 

4.8. Evaluarea subiectivă a sărăciei

131. Majoritatea gospodăriilor casnice ale Moldovei (61,2%) se autoevaluează drept sărace, fapt demonstrat de rezultatele sondajului selectiv “Opinii privind fenomenul sărăciei”, efectuat în august 2002 de Departamentul Statistică şi Sociologie, cu susţinerea metodică a Unităţii de Monitorizare a Sărăciei şi Politicilor. Această “reevaluare subiectivă” a sărăciei (în comparaţie cu datele cercetărilor Băncii Mondiale, Departamentului Statistică şi Sociologie, Unităţii de Monitorizare a Sărăciei şi Politicilor) este condiţionată, în special, de neconcordanţa percepţiilor standardelor de viaţă ale respondenţilor cu nivelul bunăstării reale.

132. Noţiunea de sărăcie pentru majoritatea respondenţilor, indiferent de locul de trai şi de faptul dacă se consideră sau nu săraci, are un sens comun. În opinia lor, cel mai important criteriu al sărăciei sînt veniturile mici (78,3% din respondenţi), al doilea criteriu al sărăciei după importanţă este starea şubredă a sănătăţii (33,6%), al treilea criteriu – alimentaţia insuficientă (29,9%). Pentru o parte considerabilă din respondenţi sărăcia se asociază, de asemenea, cu condiţiile locative precare şi cu nivelul scăzut al securităţii economice.

133. Conştientizarea sărăciei de către gospodăriile casnice ce se consideră sărace se bazează pe realităţile în care se află acestea. Nivelul scăzut al veniturilor a fost identificat drept cauză principală a sărăciei de către 68,6% din gospodăriile casnice de la oraş şi de 73% din cele rurale. Deopotrivă cu înrăutăţirea sănătăţii membrilor familiei, drept factor de risc al sărăciei au fost considerată pierderea locului de muncă şi imposibilitatea angajării în cîmpul muncii.

134. Gospodăriile casnice ce se consideră sărace au o reacţie critică faţă de manifestările inegalităţii în societate. Ele consideră că, în comparaţie cu situaţia de acum 3-5 ani în urmă, inegalitatea în ţară s-a accentuat. Creşterea gradului de inegalitate în sfera distribuirii veniturilor băneşti a fost menţionată de 50% din respondenţii din oraşe şi localităţile rurale, iar inegalitatea în consumul de produse alimentare, în condiţiile locative, în accesul la servicii medicale, la studii a fost menţionată de 35% pînă la 48% din respondenţi din oraşe şi de 22% pînă la 43% – din respondenţi din sate.

135. Este alarmant faptul că săracii apreciază negativ perspectivele lor pentru viitor. Scăderea nivelului propriei bunăstări este prognozată de către fiecare a treia gospodărie casnică, atît orăşenească, cît şi rurală, în timp ce ameliorarea condiţiilor materiale de viaţă este aşteptată doar de fiecare a şaptea familie de la oraş şi de fiecare a douăsprezecea familie de la sat.

136. În cazul unei situaţii financiare critice, majoritatea absolută (aproximativ 90% – în oraşe şi mai mult de 92% – în localităţile rurale) a gospodăriilor casnice ce se consideră sărace mizează pe ajutorul din exterior. Cele mai mari speranţe sînt legate de ajutorul financiar din partea celor mai apropiate rude. În acelaşi context, ajutorul vecinilor, prietenilor şi colegilor este pus pe locul doi, iar pe locul trei – împrumuturile private. Pe susţinerea din partea organelor de protecţie socială a populaţiei, precum şi a autorităţilor administraţiei publice locale, organizaţiilor obşteşti, bisericii contează un număr mult mai mic de gospodării casnice.

137. Cota transferurilor private (alte transferuri) în veniturile disponibile ale gospodăriilor casnice cu venituri mici înregistrează, totuşi, o tendinţă de descreştere începînd cu anul 2000². În acelaşi timp, cota venitului din transferuri sociale ale aceluiaşi grup de gospodării casnice a crescut semnificativ – în mare parte datorită implementării în anul 2000 a noului sistem de alocaţii pentru serviciile comunale (compensaţiile nominative) şi majorării pensiilor şi alocaţiilor pentru copii. Însă nivelul asistenţei sociale continuă a fi insuficient pentru a ajuta gospodăriile sărace să iasă din sărăcie.

________________

 

 

V. OBIECTIVELE ŞI PRIORITĂŢILE SCERS

 

5.1. Obiectivele de dezvoltare pe termen lung

138. Elaborarea şi implementarea SCERS reprezintă etapa de bază de realizare a obiectivelor pe termen lung ale dezvoltării social-economice a ţării. Strategia stabileşte obiective şi priorităţi, îndeplinirea cărora nu numai că este posibilă în perioada pe termen mediu, dar şi necesară pentru realizarea unor obiective globale pe termen lung, ce derivă din prevederile Constituţiei Republicii Moldova, ale Programului de activitate a Guvernului “Renaşterea Economiei – Renaşterea Ţării” şi corespund standardelor şi practicilor general acceptate pe plan internaţional, european şi naţional. Aceste obiective sînt:

i) dezvoltarea durabilă şi social orientată;

ii) reintegrarea ţării;

iii) integrarea europeană.

139. Dezvoltarea durabilă şi social orientată reprezintă, concomitent, un obiectiv pe termen lung şi un principiu practic al dezvoltării pe termen mediu. Acest principiu este fixat în documentele ONU, semnate de conducerea Republicii Moldova. Printre cele mai importante dintre acestea sînt declaraţia Conferinţei ONU pentru Mediul Ambiant şi Dezvoltare (Rio de Janeiro, 1992) şi cea a Summitului ONU cu privire la Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului (New-York, 2000).

140. Dezvoltarea social-economică durabilă se va baza pe următoarele principii:

i) îmbunătăţirea guvernării ţării din punct de vedere politic şi economic. O guvernare bună este esenţială pentru asigurarea succesului dezvoltării. Lărgirea participării populaţiei la guvernare, asigurarea supremaţiei legii şi a drepturilor omului sînt indispensabile. Nu mai puţin importante sînt implementarea managementului economic performant şi asigurarea stabilităţii macroeconomice;

ii) dezvoltarea sectorului privat. Proprietatea privată asupra bunurilor economice, liberalizarea preţurilor şi a comerţului, reducerea reglementărilor în sectorul privat, promovarea concurenţei reprezintă platforma necesară pentru creşterea economică;

iii) modificarea rolului guvernării, astfel încît autorităţile administraţiei publice să asigure cadrul politic pentru: (a) prestarea eficientă a bunurilor şi serviciilor; (b) reglementarea necesară în cazurile monopolurilor naturale (sistemul energetic, telecomunicaţiile), protecţiei sănătăţii şi muncii; (c) creşterea gradului de independenţă în luarea de decizii de către instituţiile prestatoare de servicii medicale şi de învăţămînt (centrului revenindu-i rolul de monitorizare); (d) asigurarea echităţii în distribuirea beneficiilor provenite din creşterea economică pentru ridicarea nivelului de bunăstare a populaţie în ansamblu.

141. Orientarea socială a dezvoltării presupune creşterea consecventă a nivelului şi a calităţii vieţii populaţiei, în special a celor săraci, depăşirea rapidă a diferenţierii sociale nejustificate, fapt ce corespunde Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, ce cuprind: (i) eradicarea sărăciei extreme şi a foamei; (ii) realizarea accesului universal la educaţia primară; (iii) promovarea egalităţii genurilor şi abilitarea femeilor; (iv) reducerea mortalităţii copiilor; (v) îmbunătăţirea sănătăţii materne; (vi) combaterea HIV/SIDA, malariei şi a altor boli; (vii) asigurarea durabilităţii mediului; (viii) crearea parteneriatelor globale pentru dezvoltare.

142. Reintegrarea ţării urmează să constituie baza stabilităţii pe termen lung, fără de care perspectivele dezvoltării Moldovei vor rămîne în mare măsură neclare. Reintegrarea este un proces complicat şi de lungă durată, deoarece conflictul transnistrean îndelungat a provocat divizarea şi izolarea practic a tuturor sistemelor de importanţă vitală, inclusiv a sferei creditar-monetare, bancare, a infrastructurii, a administraţiei vamale, a sistemului de învăţămînt, de ocrotire a sănătăţii, de asistenţă socială. Sarcina constă în restabilirea consecventă a unităţii statului sub aspect politic, juridic, economic, social şi cultural.

143. O importanţă primordială are soluţionarea politică a problemei. În acest scop este necesară iniţierea unui dialog constructiv permanent între părţi şi susţinerea din partea ţărilor garante şi a OSCE. Reglementarea politică a conflictului va crea baza pentru soluţionarea în comun a problemelor sociale şi economice.

144. După reglementarea politică a conflictului, principala problemă va deveni reintegrarea economică a ţării prin formarea consecventă a unui spaţiu economic unic. Procesul creării unui spaţiu economic unic are drept scop eliminarea barierelor interne în scopul circulaţiei libere a mărfurilor, a capitalului, a persoanelor, creării condiţiilor pentru creşterea economică stabilă şi dezvoltarea socială dinamică pe întreg teritoriul ţării. Acest proces va încuraja dezvoltarea liberă a activităţii de întreprinzător şi cooperarea agenţilor economici în interiorul ţării, crearea unor condiţii stabile pentru activitatea investiţională, integrarea sistemelor bancare şi, în final, creşterea potenţialului economic pentru reducerea sărăciei.

145. Integrarea europeană este stabilită de Moldova în calitate de obiectiv fundamental al dezvoltării, fapt ce impune implementarea consecventă a valorilor democratice, a modelului de dezvoltare economică şi a standardelor de viaţă europene.

146. Relaţiile dintre Moldova şi Uniunea Europeană se bazează pe Acordul de Parteneriat şi Cooperare (APC), intrat în vigoare în 1998. Acordul stabileşte principiile relaţiilor reciproce şi obiectivele colaborării, bazate pe dezvoltarea în Moldova a democraţiei, apărarea drepturilor omului şi ale minorităţilor naţionale, crearea unui stat de drept şi a economiei de piaţă. Acordul prevede armonizarea treptată a legislaţiei naţionale cu cea europeană în domeniul comerţului, activităţii de întreprinzător, sistemului vamal, bancar, fiscal şi social, al infrastructurii. Perspectivele de dezvoltare a colaborării, inclusiv posibilitatea de încheiere a acordurilor cu privire la comerţul liber, vor depinde de succesele Moldovei în dezvoltarea sistemului juridic, economic, social şi a altor sisteme în corespundere cu principiile şi standardele UE.

147. Extinderea Uniunii Europene creează pentru Moldova noi condiţii şi posibilităţi de integrare în cadrul politicii de vecinătate. În decembrie 2004, Comisia Europeană a aprobat Planul individual de acţiuni “Republica Moldova – Uniunea Europeană”, ce concretizează şi dezvoltă principiile Acordului de Parteneriat şi Cooperare.

 

5.2. Obiectivele şi priorităţile SCERS pe termen mediu

148. Pentru realizarea energică şi eficientă a obiectivelor de dezvoltare pe termen lung, în perioada pe termen mediu este necesară orientarea eforturilor spre atingerea următoarelor obiective:

i) creşterea economică durabilă şi cuprinzătoare;

ii) reducerea sărăciei şi a inechităţii, extinderea participării celor săraci la dezvoltarea economică;

iii) dezvoltarea resurselor umane.

 

Creşterea economică durabilă şi cuprinzătoare

149. Creşterea economică înregistrată în ultimii ani este bazată în mare măsură pe exportul forţei de muncă. Afluxul de venituri din munca remitenţilor stimulează creşterea consumului intern. Din cauza rigidităţii în asigurarea cu bunuri şi servicii autohtone, creşterea bazată, în anumită măsură, pe consum a condus la majorarea importurilor, la creşterea soldului negativ al balanţei comerciale şi a inflaţiei. Calitatea creşterii economice în Moldova este afectată de structura dezechilibrată a economiei, de exportul monostructural şi de nivelul scăzut al investiţiilor în capital fix. O asemenea paradigmă de creştere economică nu poate servi drept bază a creşterii durabile, necesare pentru reducerea sărăciei.

150. Se impune o trecere de la starea curentă de creştere bazată pe veniturile remitenţilor şi pe consum la un model de creştere mai echilibrat, în care accentul să fie pus pe atragerea investiţiilor, pe substituirea mărfurilor de import cu cele de producţie autohtonă, pe extinderea exporturilor. Viziunea de viitor include perceperea remitenţilor ca sursă de finanţare şi o oportunitate pentru investiţii în condiţiile unui mediu de afaceri îmbunătăţit. Cea mai bună politică în acest sens este de a încuraja investiţiile în întreprinderile mici şi mijlocii. Întreprinderile producătoare de mărfuri ce vor substitui importul şi cele orientate spre export vor genera venituri şi noi locuri de muncă, utilizînd îmbunătăţirea oportunităţilor de pe pieţele tradiţionale, dar şi valorificînd pieţele noi. Acest proces va fi stimulat prin punerea accentelor în SCERS pe dezvoltarea sectorului privat şi asigurarea unui mediu de afaceri liberalizat, ce va permite prosperarea activităţii de întreprinzător.

151. Schimbarea paradigmei şi a calităţii creşterii necesită mobilizarea noilor surse şi a factorilor de creştere pe calea atragerii unui volum considerabil de investiţii, în primul rînd, în industria prelucrătoare şi în infrastructură, pentru diversificarea structurii economiei, pentru înlocuirea exportului forţei de muncă cu exportul de mărfuri şi servicii.

152. Ritmurile de creştere şi succesele dezvoltării economice vor depinde în mare măsură de condiţiile de desfăşurare a activităţii de întreprinzător şi investiţionale atît la nivel naţional, cît şi la nivel local. Pe termen mediu este necesar de a ameliora substanţial climatul investiţional şi de afaceri pe seama promovării unei politici regulatorii stabile, transparente şi eficiente, prin dezvoltarea concurenţei şi susţinerea businessului mic şi mijlociu. Aceasta va mobiliza propriul potenţial investiţional al economiei, format din acumulările băneşti ale remitenţilor, resursele sistemului bancar, ale sectorului tenebru şi capitalul exportat.

153. Ameliorarea condiţiilor pentru creşterea stabilă pe întreg teritoriul ţării, incluzînd restabilirea şi dezvoltarea infrastructurii (drumurile, reţelele de aprovizionare cu apă, căldură, electricitate şi gaze, telecomunicaţiile), va constitui o preocupare de bază. Soluţionarea acestei probleme va duce la atenuarea discrepanţelor social-economice dintre centru şi periferie şi va asigura creşterea nivelului şi a calităţii vieţii populaţiei din oraşele mici şi din localităţile rurale. Sarcina constă în intensificarea dezvoltării potenţialului economic al regiunilor, în înviorarea activităţii de întreprinzător în teritorii şi atragerea investiţiilor în regiuni.

154. Preconizînd realizarea transformărilor menţionate, s-a estimat că o creştere anuală a PIB cu 5-10% este posibilă, o creştere cu 5% reprezentă scenariul moderat de dezvoltare, iar o creştere anuală a PIB cu 8-10% este un scenariu optimist. Analiza expusă în subcapitolul 6.1. “Asigurarea stabilităţii macroeconomice” al prezentei Strategii demonstrează că aceste obiective sînt realizabile.

 

Reducerea sărăciei şi a inechităţii, extinderea participării celor săraci la dezvoltarea economică

155. Reducerea inegalităţii, extinderea gradului de participare a săracilor la procesul de dezvoltare economică şi la rezultatele acesteia este un obiectiv atît al politicii sociale, cît şi al celei economice. În pofida creşterii economice, nivelul dezvoltării sociale rămîne, în general, extrem de scăzut, iar nivelul sărăciei şi al inechităţii sociale – deosebit de înalt. Inegalitatea şi sărăcia nu sînt doar atribute sociale negative ale etapei actuale de dezvoltare a ţării, ci şi obstacole în calea creşterii economice durabile. Acest fapt limitează posibilităţile unei părţi a cetăţenilor de a participa la producerea bunurilor, de a-şi aplica în practică capacităţile şi potenţialul de muncă.

156. Sarcina constă în ameliorarea condiţiilor de trai ale populaţiei sărace prin direcţionarea mai precisă a asistenţei sociale, prin facilitarea accesului celor săraci la serviciile sociale, precum şi în sprijinul acordat unor familii şi cetăţeni în depăşirea stării de sărăcie prin dezvoltarea micului business, creşterea numărului de locuri de muncă, susţinerea categoriilor social-vulnerabile la angajarea în cîmpul muncii.

 

Dezvoltarea resurselor umane

157. Dezvoltarea resurselor umane reprezintă concomitent un factor al creşterii economice şi un rezultat al acesteia. Schimbarea paradigmei creşterii impune ameliorarea permanentă a calităţii “capitalului uman” care participă la dezvoltare. În acelaşi timp, intensificarea tendinţei sociale a creşterii presupune orientarea maximă a politicii şi a rezultatelor dezvoltării spre susţinerea dezvoltării umane.

158. În condiţiile actuale, din cauza nivelului înalt al şomajului şi remunerării scăzute a muncii, resursele umane sînt utilizate insuficient, fapt ce provoacă degradarea lor treptată. Păturile sărace ale societăţii sînt izolate în mare măsură de sistemul de dezvoltare a resurselor umane. Ele au un acces extrem de limitat la serviciile medicale şi de învăţămînt calitative, de aceea o parte din resursele umane ale ţării se reproduc în condiţii nefavorabile, ce nu contribuie la dezvoltarea lor.

159. În perspectivă pe termen mediu trebuie îmbunătăţită substanţial calitatea serviciilor medicale şi de învăţămînt, trebuie extins accesul săracilor la ele, fapt ce va contribui nu doar la creşterea stabilă a economiei, ci şi la depăşirea sărăciei de către o parte a populaţiei.

160. Stabilind priorităţile de dezvoltare pe termen mediu, Guvernul conştientizează restricţiile impuse de austeritatea resurselor financiare publice ce va persista în perioada vizată de Strategie. Pornind de la considerentele inerente obiectivelor SCERS şi selectînd acele domenii în care resursele limitate disponibile pot fi utilizate cu maximă eficienţă pentru creşterea economică şi reducerea sărăciei, au fost stabilite următoarele priorităţi:

i) sectorul privat;

ii) administraţia publică;

iii) protecţia socială;

iv) sănătatea şi învăţămîntul;

v) infrastructura;

vi) dezvoltarea regională;

vii) mediul ambiant.

 

5.3. SCERS şi Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului

161. Obiectivele şi priorităţile şi pe termen mediu şi termen lung ale SCERS sînt strîns corelate cu Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului. În Strategie sînt determinate sarcinile şi indicatorii concreţi, adaptaţi la condiţiile de dezvoltare a Moldovei. Atingerea acestora este necesară pentru realizarea cu succes a obiectivelor naţionale şi globale. Indicatorii selectaţi sînt incluşi în sistemul de monitorizare a SCERS. În procesul implementării SCERS, sistemul de indicatori va fi precizat şi extins în scopul ameliorării procesului de monitorizare a realizării obiectivelor fixate în SCERS şi în Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului.

162. Implementarea reuşită a SCERS în perioada 2004-2006 va fi corelată cu progresul realizat în atingerea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului pînă în anul 2015. În continuare sînt prezentate obiectivele în cauză, ajustate la realităţile Republicii Moldova, şi indicatorii care reflectă realizarea acestora către anii 2006, 2010 şi 2015:

Reducerea cu mai mult de 2 ori, în perioada 2002-2015, a numărului de oameni cu un venit zilnic sub 2,15 dolari SUA (conform PPC):

• de la 39,8% în anul 2002 pînă la 28,0% în 2006, la 23,0% în 2010 şi la 18,0% în 2015.

Asigurarea, pentru toţi copiii, a posibilităţilor de frecventare a gimnaziului:

• majorarea ratei încadrării nete în învăţămîntul gimnazial de la 88,0% în anul 2002 pînă la 88,9% în 2006, la 93,8% în 2010 şi la 100% în 2015.

Reducerea, în perioada 2002-2015, cu mai mult de 2 ori a ratei mortalităţii copiilor în vîrstă de pînă la 5 ani:

• diminuarea ratei mortalităţii copiilor în vîrstă de pînă la 5 ani de la 18,3 (la 1000 de copii) în anul 2002 pînă la 15,0 în 2006, la 11,9 în 2010 şi la 8,4 în 2015;

• diminuarea ratei mortalităţii infantile de la 14,7 (la 1000 de născuţi-vii) în anul 2002 pînă la 12,1 în 2006, la 9,6 în 2010 şi la 6,3 în 2015;

• creşterea ponderii copiilor în vîrstă de pînă la 2 ani vaccinaţi împotriva rujeolei de la 99,2% în anul 2002 pînă la 100% începînd cu 2006.

Reducerea, în perioada 2002-2015, cu mai mult de 2 ori a ratei mortalităţii materne:

• micşorarea ratei mortalităţii materne de la 28,0 (la 100.000 de naşteri) în anul 2002 pînă la 23,0 în 2006, la 21,0 în 2010 şi la 13,3 în 2015;

• asistarea tuturor naşterilor de către un personal medical calificat, începînd cu 2006 (actualmente – 99%).

Stoparea, către anul 2015, a răspîndirii şi demararea procesului de reducere a incidenţei HIV/SIDA:

• reducerea incidenţei HIV/SIDA de la 4,66 (la 100.000 de locuitori) în anul 2002 pînă la 4,0 în 2006, la 3,5 în 2010 şi la 3,2 în 2015;

• reducerea incidenţei HIV printre populaţia cu vîrstă între 15-24 de ani de la 6,0 în anul 2002 pînă la 4,9 în 2006, la 4,2 în 2010 şi la 4,0 în 2015.

Stoparea, către anul 2015, a răspîndirii şi demararea procesului de reducere a incidenţei tuberculozei şi a malariei:

• reducerea ratei mortalităţii cauzate de tuberculoză de la 15,8 (la 100.000 de locuitori) în anul 2002 pînă la 12,0 în 2010 şi la 7,0 în 2015.

Integrarea principiilor dezvoltării durabile în politicile şi programele ţării şi reducerea pierderilor de resurse naturale:

• creşterea ponderii terenurilor acoperite de pădure de la 10,3% în anul 2002 pînă la 11,0% în 2006, la 12,1% în 2010 şi la 13,2% în 2015;

• creşterea ponderii ariilor naturale protejate în vederea conservării diversităţii biologice de la 1,96% în anul 2002 pînă la 2,1% în 2006, la 2,2% în 2010 şi la 2,4 % în 2015.

Reducerea în jumătate, către anul 2015, a numărului de oameni fără acces stabil la sursele de apă îmbunătăţite:

• majorarea ponderii populaţiei cu acces stabil la sursele de apă îmbunătăţite de la 38,5% în anul 2002 pînă la 47,7% în 2006, la 57,0% în 2010 şi la 68,5% în 2015.

Se preconizează creşterea ponderii populaţiei cu acces la sistemele de salubrizare îmbunătăţite de la 40,0% în anul 2001 pînă la 56,0% în 2006, la 73,3% în 2010 şi la 90,0% în 2015.

 

VI. MĂSURI STRATEGICE PENTRU REDUCEREA SĂRĂCIEI

 

A. POLITICI DE CREŞTERE ECONOMICĂ

 

6.1. Asigurarea stabilităţii macroeconomice

Analiza situaţiei

163. Conform celor descrise în capitolul III al prezentei Strategii, în ultimii ani dinamica principalilor indicatori macroeconomici a fost destul de pozitivă. Pe parcursul anilor 2000–2002 s-a înregistrat o creştere continuă a PIB. În anul 2003 ritmul creşterii PIB s-a redus, dar nivelul de creştere a rămas destul de înalt – 6,3%. Cea mai esenţială creştere a fost înregistrată în industrie, ritmurile acesteia fiind în ascensiune de la – 7,7% în 2000 pînă la 13,6% în 2003. În acest răstimp, în sectorul agrar, perioadele de creştere au alternat cu perioadele de recesiune. În anii 2000 şi 2003 volumul producţiei agricole s-a redus cu 3,3% şi, respectiv, cu 14,1%, în 2001 el a crescut cu 6,4%, iar în 2002 – cu 3,4%.

164. Creşterea investiţiilor în capital fix a început abia în 2001, adică după un an de la începutul creşterii PIB. Volumul de investiţii a crescut semnificativ în anii 2001 şi 2002 – cu 11% anual, în 2003 – 16%. Însă, în general, rata investiţiilor în capital fix rămîne scăzută – circa 14% din PIB în 2003. Pe parcursul perioadei de creştere economică s-a mărit volumul exporturilor şi al importurilor. În 2000 exporturile au crescut doar cu 1,7%, iar în 2003 – cu 22,7%. În acelaşi timp, volumul importurilor a crescut mai rapid decît volumul exporturilor. Cu ritmuri deosebit de înalte a crescut volumul importurilor în 2000 şi în 2003 – cu 32,4% şi, respectiv, cu 35,1%. În 2001 importul a crescut cu 15%, în 2002 – cu 16,3%. Creşterea importului în comparaţie cu exportul a condus la formarea unui deficit persistent al balanţei comerciale, ce s-a majorat brusc în 2003 – în acest an deficitul balanţei comerciale a fost de două ori mai mare decît în 2000.

165. În pofida creşterii economice şi îmbunătăţirii principalilor indicatori macroeconomici, se menţine un anumit dezechilibru. Pentru a-l depăşi va fi necesară îmbunătăţirea condiţiilor ce asigură stabilitatea creşterii prin continuarea reformelor structurale ce vor permite menţinerea unor ritmuri înalte de creştere a producţiei industriale, a exportului şi a investiţiilor. Reformele structurale vor fi orientate spre sporirea potenţialului de creştere a diferitelor sectoare, spre crearea mai multor locuri de muncă şi spre creşterea veniturilor populaţiei, fapt ce va servi drept bază pentru reducerea sărăciei.

 

Obiective

166. În perspectiva pe termen mediu, politica va fi orientată spre asigurarea unor condiţii stabile, necesare pentru continuarea creşterii durabile a economiei şi reducerea sărăciei.

167. Obiectivele principale pe termen mediu sînt următoarele:

i) diminuarea inflaţiei în scopul asigurării unor condiţii favorabile pentru activităţile de liberă iniţiativă şi investiţionale, precum şi pentru protecţia veniturilor reale ale populaţiei;

ii) promovarea politicii flexibile a cursului de schimb al monedei naţionale şi crearea unor condiţii favorabile pentru activitatea economică externă;

iii) stabilizarea situaţiei în domeniul datoriei externe şi ameliorarea gestionării datoriei pentru diminuarea riscurilor externe;

iv) realizarea unei politici bugetar-fiscale ce ar asigura un echilibru între veniturile şi cheltuielile bugetare.

 

Prognoza macroeconomică pe termen mediu

168. Prognoza macroeconomică expusă în continuare se bazează pe următoarele premise:

i) creşterea medie anuală a PIB va fi determinată de ritmul creşterii volumului producţiei industriale, de extinderea sectorului de servicii, a exportului şi a investiţiilor în capital fix;

ii) implementarea politicilor macroeconomice şi structurale orientate spre:

(a) ameliorarea mediului de afaceri; (b) dezvoltarea industriei şi a sectorului de servicii în baza tehnologiilor avansate; (c) atragerea investiţiilor autohtone şi străine; (d) restructurarea şi modernizarea întreprinderilor; (e) promovarea exporturilor şi substituirea importurilor; (f) perfecţionarea managementului întreprinderilor de stat şi private.

169. Ultima prognoză macroeconomică pentru anii 2004-2006 a fost elaborată de Ministerul Economiei, cu luarea în considerare a faptului că, probabil, în această perioadă va avea loc o încetinire a ritmurilor de creştere economică, înregistrată, de regulă, după atingerea unor cote înalte de creştere. Creşterea PIB în 2002 a constituit 7,8%, iar în 2003 el s-a redus pînă la 6,3%.

170. Scenariul de bază al prognozei prevede creşterea PIB în 2004 cu 6%, iar în următorii doi ani – cu 5% anual. Ritmurile prognozate sînt considerate ca minim necesare pentru formarea resurselor şi a condiţiilor de reducere a nivelului sărăciei în perspectiva pe termen mediu.

171. Implementarea consecventă a reformelor structurale va consolida potenţialul de creştere economică. Se prevede că ritmurile de creştere a producţiei industriale vor fi mai înalte decît ritmurile de creştere a PIB. În 2004 se prevede mărirea volumelor de producţie industrială cu 12%, iar în anii 2005-2006 – în medie cu 10,5% anual. Volumul serviciilor prestate populaţiei în 2004 va creşte cu 7%, iar în anii 2005-2007 – cu 6% anual. Ritmurile de creştere a producţiei agricole se prevăd a fi destul de moderate şi în uşoară scădere. În 2004 volumul producţiei agricole se va mări cu 7,5% (“compensarea” recesiunii din anul 2003), în 2005 – cu 4% şi în 2006 – cu 3%. În realitate, dinamica producţiei agricole în Moldova este foarte imprevizibilă, deoarece este influenţată puternic de condiţiile climaterice variabile.

172. Creşterea producţiei industriale va influenţa dinamica exportului. Sporul exportului, conform prognozei, va constitui în 2004 – 14%, în 2005 – 13% şi în 2006 – 12%. Se presupune că mărirea volumelor producţiei industriale va contribui la substituirea importului, fapt ce va atenua întrucîtva tendinţa de depăşire a creşterii importului faţă de export şi problema deficitului balanţei comerţului exterior. În 2004 se prevede o creştere a importului cu 9%, în 2005 – cu 7%, în 2006 – cu 6%.

173. Menţinerea ritmurilor prognozate de creştere economică va fi asigurată în mare măsură prin majorarea volumului de investiţii în capitalul fix. Se presupune că ritmurile de creştere a investiţiilor vor fi mai înalte decît cele ale PIB. În 2004 volumul investiţiilor capitale se va mări cu 13%, în 2005 – cu 10% şi în 2006 – cu 9%. În acelaşi timp, există riscul ca mărirea volumului investiţiilor să fie sub nivelul prognozat din cauza imprevizibilităţii dinamicii şi volumului investiţiilor străine, precum şi din cauza condiţiilor nefavorabile de creditare bancară, dintre care e de menţionat nivelul comparativ înalt al ratelor dobînzii.

174. Promovarea unei politici monetar-creditare echilibrate reprezintă o prioritate pentru reducerea inflaţiei şi crearea de condiţii pentru creşterea economică durabilă în perioada pe termen mediu. Creşterea nivelului inflaţiei pînă la 15,7% în 2003 a avut un impact negativ asupra activităţii investiţionale şi de afaceri. Izbucnirea inflaţiei a fost provocată de creşterea preţurilor la cereale şi la făină, de majorarea pe cale administrativă a tarifelor la gazele naturale şi la energia electrică, la serviciile de transport şi de telecomunicaţii, precum şi de mărirea volumului de transferuri băneşti ale remitenţilor.

175. Pentru sterilizarea excedentului de valută şi completarea propriilor rezerve, BNM a sporit volumul achiziţiilor de valută străină. În consecinţă, la sfîrşitul anului 2003, masa monetară a crescut cu 30,7%. BNM a fost nevoită să înăsprească politica monetar-creditară, majorînd normativele formării rezervelor obligatorii şi rata dobînzii de bază pentru creditele acordate.

176. Politica monetar-creditară a BNM în perioada pe termen mediu va fi orientată spre reducerea inflaţiei şi menţinerea stabilităţii pe piaţa monetară, fapt ce va asigura condiţii favorabile pentru creşterea activităţii investiţionale şi de afaceri a sectorului privat, pentru creşterea veniturilor reale şi a capacităţii de cumpărare a populaţiei.

177. Pornind de la prognoza macroeconomică, elaborată de Ministerul Economiei pentru perioada anilor 2004-2007, BNM a elaborat programul monetar ce prevede:

i) monitorizarea proceselor inflaţioniste în scopul reducerii ritmurilor de creştere a preţurilor (de la 9% în 2004 pînă la 5% în 2007);

ii) saturarea echilibrată a economiei cu resurse monetare – creşterea nivelului de monetizare (M3 în % faţă de PIB) de la 31,2% în 2003 pînă la 47,0% în 2007;

iii) creşterea moderată a creditării economiei (cu 34,8% în 2004 şi cu micşorarea ulterioară a sporului pînă la 19% în 2007).

178. Politica BNM în domeniul ratei de schimb, precum şi politica monetar-creditară în ansamblu sînt orientate spre susţinerea creşterii economice durabile şi prevăd:

i) menţinerea în continuare a regimului fluctuant al cursului valutar şi formarea cursului monedei naţionale în funcţie de dinamica cererii şi ofertei, de situaţia economică din ţară şi de pe pieţele externe;

ii) intervenirea pe piaţa valutară pentru atenuarea oscilaţiilor exagerate ale cursului valutar;

iii) menţinerea rezervelor valutare internaţionale la un nivel adecvat şi plasarea activelor valutare ale BNM în instrumente investiţionale, ce corespund criteriilor de securitate şi lichiditate.

179. De remarcat că, în condiţiile deficitului persistent al balanţei comerţului exterior, deprecierea monedei naţionale ar fi putut îmbunătăţi întrucîtva soldul balanţei prin sporirea competitivităţii produselor exportate şi creşterea preţurilor la produsele importate. Însă efectele deprecierii sînt foarte limitate, deoarece scăderea considerabilă a cursului monedei naţionale va majora rata inflaţiei din cauza dependenţei sporite a economiei Republicii Moldova de import, inclusiv de importul mărfurilor strategice (resurselor energetice). În afară de aceasta, rata de schimb a leului moldovenesc pe piaţă este mult mai scăzută decît rata acestuia calculată după paritatea puterii de cumpărare. Apropierea treptată a cursului de piaţă de cursul calculat după paritatea puterii de cumpărare împiedică deprecierea considerabilă a monedei naţionale. Se prevede o reducere moderată a ratei de schimb a leului cu 19,3% din decembrie 2003 pînă în decembrie 2007.

180. Dependenţa considerabilă a dezvoltării economiei Republicii Moldova de factorii economici externi, înrăutăţirea condiţiilor şi a rezultatelor activităţii economice externe şi scăderea nivelului investiţiilor străine în 2003 transformă problema îmbunătăţirii relaţiilor economice externe în una primordială. În 2003, deficitul balanţei comerciale a atins 31,3% din PIB. Deşi volumul transferurilor remitenţilor a crescut (pînă la 18,6% din PIB), faptul acesta nu a compensat creşterea deficitului balanţei comerciale. În consecinţă, a crescut soldul negativ al contului curent pînă la nivelul de 10,8% din PIB. Sistarea finanţării Republicii Moldova de către organizaţiile internaţionale a avut un impact negativ asupra balanţei de plăţi. Pentru prima dată în ultimii ani, pe lîngă deficitul contului curent, s-a înregistrat un deficit al contului financiar. S-a agravat problema formării volumului necesar de rezerve internaţionale, a căror mărime nu a acoperit volumul importului pe trei luni.

181. Merită a fi menţionat faptul că transferurile remitenţilor, menţionate în paragraful 180, reprezintă numai fluxurile financiare înregistrate de către sistemul bancar. În realitate, remitenţii transferă din străinătate sume foarte importante de bani pe căi nebancare.

182. Conform Prognozei indicatorilor de bază ai balanţei de plăţi, alcătuite de BNM, în perioada anilor 2004-2007 se va produce o oarecare stabilizare a poziţiilor economice externe ale ţării, ca urmare a:

i) creşterii exportului şi reducerii nivelului deficitului balanţei comerciale (de la 27,6% din PIB în 2004 pînă la 20,3% din PIB în 2007);

ii) afluxului de transferuri băneşti ale remitenţilor, al căror volum va constitui anual în medie circa 17% din PIB;

iii) afluxului de mijloace pe linia asistenţei tehnice şi a reluării finanţării externe de către creditori.

183. Se prognozează o reducere treptată a deficitului conturilor curente (de la 7,7% din PIB în 2004 pînă la 3% din PIB în 2007).

184. Se prevede soluţionarea consecventă a problemei datoriei publice în baza stabilizării în continuare a sistemului bugetar-fiscal, îmbunătăţirii balanţei comerciale şi de plăţi şi administrarea mai eficientă a datoriilor. În strategia de gestionare a datoriei publice pe termen mediu (anii 2004-2007), elaborată de Ministerul Finanţelor, sînt stabilite direcţiile principale de stabilizare a datoriei externe:

i) îmbunătăţirea disciplinei plăţilor ce ţin de deservirea şi stingerea datoriilor acumulate de stat;

ii) atragerea resurselor creditare în corespundere cu evaluarea posibilităţii rambursării şi utilizării lor eficiente;

iii) asigurarea transparenţei procesului de plasare şi utilizare a resurselor atrase;

iv) continuarea procesului de restructurare a datoriei externe pe bază bilaterală şi identificarea posibilităţilor de refinanţare a datoriilor multilaterale.

185. Un rol important în asigurarea stabilităţii macroeconomice îi va reveni menţinerii echilibrului bugetar şi stabilităţii procesului de redistribuire a resurselor bugetare.

186. Conform prognozelor, în anii 2004–2006 totalul veniturilor bugetului public raportat la PIB se va diminua nesemnificativ şi va constitui în anul 2004 36,1%, în anul 2005 – 35,6% şi în anul 2006 – 34,6%. În proporţii neînsemnate va varia şi volumul cheltuielilor bugetului public raportat la PIB: în 2004 va fi de 36,5%, în 2005 – de 36,4%, în 2006 – de 35%. Se prevede un mic deficit bugetar anual în raport cu PIB (în 2004 – 0,3%, în 2005 – 0,8%, în 2006 – 0,4%).

 

6.2. Politica bugetară şi fiscală

 

6.2.1. Politica fiscală

187. Obiectivele generale ale politicii fiscale pe termen mediu şi lung se bazează pe prevederile Concepţiei reformei fiscale, aprobate de Parlament, şi anume:

i) asigurarea stabilităţii şi previzibilităţii veniturilor publice, în special a încasărilor fiscale, în scopul onorării depline a obligaţiilor faţă de buget;

ii) asigurarea echităţii fiscale, a stabilităţii şi transparenţei legislaţiei fiscale;

iii) stimularea activităţii economice, în special prin încurajarea dezvoltării micului business, atragerea investiţiilor atît străine, cît şi a celor autohtone în economia naţională, crearea noilor locuri de muncă etc.

188. Obiectivele menţionate se vor realiza prin: (i) optimizarea cotelor impozitelor în vederea reducerii poverii fiscale şi extinderea în continuare a bazei fiscale; (ii) raţionalizarea sistemului de facilităţi fiscale în vederea menţinerii acelor facilităţi care sînt direcţionate spre susţinerea creşterii economice şi reducerea sărăciei; (iii) îmbunătăţirea şi eficientizarea administrării fiscale.

189. Politica fiscală pe anii 2004-2006 este în concordanţă cu evoluţia reformării întregului sistem fiscal naţional şi nu prevede modificări radicale faţă de politica promovată în anii precedenţi.

190. Odată cu creşterea economică şi îmbunătăţirea administrării fiscale, impozitul pe venitul persoanelor fizice şi juridice se preconizează să devină o sursă din ce în ce mai importantă de venituri bugetare. Acest impozit are un rol semnificativ de pîrghie economică pentru stimularea investiţiilor şi distribuirea echitabilă a veniturilor între diferite pături ale societăţii. Aplicarea lui rezonabilă poate conduce la sporirea volumului de impozite colectate ca urmare a ieşirii contribuabililor din economia tenebră.

191. În scopul susţinerii persoanelor cu venituri mici şi trecerii treptate a poverii asupra populaţiei cu venituri medii şi mai sus de medii, în 2004 a fost modificată grila de impozitare a persoanelor fizice, iar începînd cu 2005 se prevede majorarea treptată a sumei scutirilor anuale personale de la 3600 lei în 2004 la 3960 lei în 2005 şi la 4500 lei în 2006. Scutirile şi deducerile la achitarea impozitului pe venitul persoanelor fizice vor avea tendinţa de majorare pe măsura creşterii minimului de existenţă. Totodată, ţinînd cont de starea materială a populaţiei, se prevede şi majorarea scutirilor acordate pentru persoanele întreţinute (copii, părinţi, alţi membri ai familiei etc.) de la 240 lei în 2004 la 600 lei în 2005 şi la 840 lei în 2006. Din 2005 se propune să nu se impoziteze contribuţiile individuale ale asigurărilor sociale de stat.

192. Totodată se planifică reducerea în continuare a cotelor impozitului pe venitul persoanelor fizice. Astfel, pentru veniturile anuale de pînă la 16200 lei cota impozitului se va reduce de la 10% în 2004 la 8% în 2006, pentru veniturile anuale de la 16200 lei la 21000 lei cota se va reduce de la 15% în 2004 la 13% în 2006 şi pentru veniturile anuale mai mari de 21000 lei – de la 22% în 2004 la 18% în 2006. Aceste măsuri fiscale vor conduce la diminuarea presiunii financiare asupra veniturilor populaţiei şi, în acelaşi timp, vor stimula activitatea de întreprinzător.

193. În scopul diminuării în continuare a poverii fiscale şi ieşirii contribuabililor din economia tenebră, în ultimii ani cota impozitului pe venit pentru persoanele juridice a fost redusă substanţial – de la 28% în 2001 la 20% în 2004. Această tendinţă va continua în anii 2005 şi 2006, cota impozitului constituind 18%, respectiv 15%. Modificarea cotelor la impozitul pe venitul persoanelor juridice este determinată de necesitatea extinderii bazei fiscale prin legalizarea veniturilor acumulate în sectorul economiei tenebre şi se va realiza concomitent prin luarea măsurilor de ameliorare a disciplinei fiscale.

194. În anii 2004-2006 vor fi păstrate facilităţile la impozitul pe venit în scopul încurajării activităţii investiţionale, creării de noi locuri de muncă, dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, inclusiv a celor din agricultură. Totodată, în scopul extinderii bazei fiscale, vor fi propuse modificări în legislaţie în vederea perfecţionării mecanismului de impozitare a nerezidenţilor care practică activitate de întreprinzător pe teritoriul Republicii Moldova.

195. Taxa pe valoarea adăugată. Se prevede menţinerea modului de încasare, la locul de destinaţie, a TVA în relaţiile cu toate ţările, precum şi cu agenţii economici din ţară care nu au relaţii fiscale cu sistemul bugetar. Structura şi mărimea cotelor TVA nu vor fi supuse modificării. Totodată, vor fi revăzute facilităţile fiscale acordate la plata TVA şi vor fi menţinute doar acele care sînt eficiente din punct de vedere economic sau au un caracter social deosebit.

196. Accizele. În anii 2004-2006 se va menţine modul de încasare, la locul de destinaţie, a accizelor la mărfurile destinate exportului. Lista mărfurilor supuse accizelor şi mărimea cotelor accizelor nu vor suporta modificări.

197. Impozitul pe bunurile imobiliare. Progresul înregistrat în descentralizarea administrării impozitelor pe proprietate la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale va depinde de eforturile depuse la crearea Sistemului Naţional al Cadastrului. În perioada vizată de SCERS se preconizează elaborarea şi implementarea Programului de evaluare a bunurilor imobile. Valoarea de piaţă a imobilului, care va fi determinată ca rezultat al evaluării, va servi drept bază de impunere a proprietăţii. Pînă la finalizarea procesului de evaluare a bunurilor imobile, impozitul respectiv se va aplica conform practicii anului 2003.

Taxele locale. Începînd cu 2005 se prevede punerea în aplicare a titlului Codului fiscal “Taxele locale”, care va simplifica procedura de încasare a taxelor locale şi va oferi posibilităţi autorităţilor administraţiei publice locale de a majora veniturile bugetelor locale, intensificînd rolul acestora în dezvoltarea teritoriilor.

198. Contribuţiile de asigurări sociale de stat. În scopul sporirii echităţii sociale şi al asigurării unei legături strînse între riscurile asigurate, contribuţii şi beneficii, în 2004 a început procesul de revizuire treptată a contribuţiilor de asigurări sociale de stat în vederea reducerii cotei achitate de către angajator şi a majorării cotei individuale a angajatului concomitent cu reducerea cotei generale de la 30% în 2004 la 29% în 2005. Astfel, în 2004 acest raport este de 28% pentru angajator şi de 2% pentru angajat, în 2005 – de 27%, respectiv 2%, în 2006 – de 26%, respectiv 3%.

199. În anii 2005-2006 se preconizează implementarea Strategiei privind reformarea sistemului de pensionare a persoanelor care activează în sectorul agrar, ce prevede trecerea de la principiul achitării contribuţiilor bazat pe evaluarea proprietăţii asupra pămîntului şi a calităţii acestuia la principiul achitării contribuţiilor din venit – pentru proprietarii terenurilor agricole care sînt angajaţi în baza contractului individual de muncă, precum şi la utilizarea mărimilor fixe ale contribuţiilor pentru proprietarii de terenuri agricole care lucrează pămîntul individual.

200. Contribuţiile de asigurări obligatorii de asistenţă medicală. Începînd cu 2004, sistemul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală a fost introdus pe întreg teritoriul ţării. În anii 2004-2006 se prevede menţinerea primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală la nivelul de 4%, din care 2% se achită de către angajator din fondul de salarii şi 2% – de către angajat.

201. În scopul îmbunătăţirii şi eficientizării administrării fiscale, vor fi întreprinse următoarele acţiuni:

i) perfecţionarea mecanismului de colectare a impozitelor

Aceasta se va realiza prin consolidarea serviciilor de colectare a impozitelor şi a taxelor locale şi prin concentrarea eforturilor Inspectoratului Fiscal Principal de Stat asupra colectării mai eficiente a celorlalte venituri ale statului. De asemenea, se prevede elaborarea şi implementarea sistemului automatizat de evidenţă a produselor petroliere şi a alcoolului;

ii) eficientizarea metodelor de control şi coordonarea activităţii de control

În acest scop va continua implementarea metodei de selectare computerizată a contribuabililor pentru efectuarea controalelor în baza riscurilor. Concomitent, se va aplica intens metoda controlului în baza analizei informaţionale a rapoartelor fiscale şi financiare, precum şi a altor surse, folosind posibilităţile determinării nivelului de diminuare a impozitelor de către agenţii economici;

iii) computerizarea procedurilor fiscale

Pentru realizarea acestei acţiuni este necesar:

- a elabora şi implementa sistemul informaţional şi mecanismele de notificare a contribuabililor, de prezentare a rapoartelor în formă electronică Inspectoratului Fiscal Principal de Stat şi de deservire de sine stătător a contribuabililor prin intermediul site-ului www.fisk.md;

- a elabora concepţia, mecanismul şi sistemul informaţional de furnizare a informaţiilor fiscale către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale;

- a perfecţiona mecanismul de interacţiune cu sistemele informaţionale ale altor instituţii publice;

iv) popularizarea legislaţiei fiscale şi educarea contribuabililor în spiritul achitării benevole a impozitelor, prin organizarea unui ciclu de emisiuni şi crearea unor spoturi publicitare cu privire la importanţa îndeplinirii obligaţiilor fiscale.

Realizarea acestor măsuri va contribui la eficientizarea administrării fiscale, la reducerea substanţială a subiectivismului în procesul managementului fiscal, la creşterea operativităţii în aplicarea pîrghiilor de administrare fiscală.

 

6.2.2. Politica cheltuielilor publice

202. În conformitate cu Prognoza CCTM, în următorii 3 ani Guvernul va continua să se confrunte cu o insuficienţă acută de resurse financiare în legătură cu necesitatea onorării obligaţiilor externe. Aceasta va necesita promovarea unei politici bugetare restrictive, punîndu-se accent pe raţionalizarea şi eficientizarea cheltuielilor publice, precum şi pe redistribuirea resurselor existente de la programe mai puţin importante la programe prioritare care au un impact substanţial asupra creşterii economice şi reducerii sărăciei.

203. Potrivit estimărilor preliminare, cheltuielile publice totale vor creşte de la 9 miliarde lei în 2003 la 13,5 miliarde lei în 2006, majorîndu-se concomitent toate elementele cheltuielilor. Deşi valoarea nominală a cheltuielilor creşte, ponderea acestora în PIB are tendinţa de diminuare ca urmare a diminuării ponderii veniturilor în PIB. Aceasta se explică parţial prin reducerea poverii fiscale, precum şi prin faptul că încasarea unor venituri care au cote fixe stabile nu este influenţată de creşterea PIB.

204. Cheltuielile fondurilor de asigurare medicală şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat vor creşte cu ritmuri mai înalte decît cheltuielile bugetului consolidat ca urmare a efectuării măsurilor respective de politică în domeniul asigurărilor sociale de stat şi în domeniul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală, precum şi în legătură cu creşterea prognozată a fondului de salarii.

205. La promovarea politicii în domeniul cheltuielilor publice, în următorii ani o atenţie sporită se va acorda transferurilor sociale către populaţie şi cheltuielilor de salarizare, ţinîndu-se cont de impactul direct asupra reducerii sărăciei. Transferurile către populaţie, inclusiv cele efectuate prin sistemul asigurării sociale de stat, vor spori considerabil ca urmare a implementării unor măsuri de intensificare a protecţiei sociale a persoanelor asigurate şi a celor neasigurate în sistemul de asigurări sociale de stat. Aceste măsuri se referă în principal la implementarea mecanismului de indexare a pensiilor, la majorarea cuantumurilor unor indemnizaţii şi compensaţii nominative, precum şi la optimizarea numărului beneficiarilor de asistenţă socială.

206. Începînd cu 2005 şi pînă în 2010 se preconizează aplicarea legii cu privire la sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică, adoptarea căreia este prevăzută pentru anul 2004. Noul sistem de salarizare va asigura un nivel echitabil de salarizare pentru toate categoriile de angajaţi, în funcţie de calificarea, responsabilitatea, complexitatea muncii, şi va fi bazat pe performanţele profesionale individuale ale salariaţilor. Reforma salarizării în sectorul bugetar urmează a fi implementată în contextul reformei generale a sectorului public prin optimizarea structurii instituţionale şi a numărului de personal în sectorul public.

207. Alocarea resurselor pe sectoare pentru anii 2003-2006 se va efectua în baza analizei programelor sectoriale de cheltuieli, ţinîndu-se cont de factorii de influenţă strategică asupra dezvoltării sectoarelor, precum şi de rezervele de eficientizare a cheltuielilor în unele sectoare, identificate de CCTM.

Analiza structurii cheltuielilor publice în 2004 denotă că, din toate cheltuielile publice, circa 66% revin sectorului social-cultural, inclusiv protecţiei sociale – 30%, învăţămîntului – 20%, ocrotirii sănătăţii – 14%. În plus, circa 18% din toate cheltuielile publice revin cheltuielilor pentru serviciile generale de stat, menţinerea ordinii publice şi securităţii naţionale şi circa 13% – cheltuielilor pentru finanţarea infrastructurii şi ramurilor economiei naţionale.

208. În contextul priorităţilor strategice de cheltuieli pentru următorii 3 ani, se evidenţiază blocul cheltuielilor de ordin social-cultural, ca avînd importanţă socială şi influenţă directă asupra reducerii sărăciei.

Odată cu implementarea asigurării obligatorii de asistenţă medicală şi crearea fondurilor respective de asigurări, în sistemul ocrotirii sănătăţii vor fi atrase resurse suplimentare, punîndu-se totodată accentul pe utilizarea eficientă a acestora.

Priorităţile în alocarea resurselor între sectoare şi în cadrul sectoarelor în contextul CCTM vor fi determinate de următorii factori:

i) intensificarea controlului asupra cheltuielilor administrative din cadrul instituţiilor publice;

ii) raţionalizarea sistemului educaţional pentru sporirea eficienţei utilizării resurselor, direcţionarea de alocaţii suplimentare pentru majorarea normelor de alimentaţie în instituţiile preşcolare şi internate, precum şi pentru majorarea burselor cu circa 20%;

iii) creşterea costului pachetului de servicii medicale acordate prin intermediul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală şi lărgirea categoriilor de persoane asigurate de către stat;

iv) asigurarea unei distribuiri mai eficiente a cheltuielilor pentru protecţia socială, care prevede: (a) o echitate mai mare a sistemului de pensionare; (b) restructurarea programelor de asistenţă socială, accentul fiind pus pe criteriile de selecţie a beneficiarilor, ţinîndu-se cont de venit şi nivelul sărăciei; (c) reforma serviciilor pe piaţa forţei de muncă;

v) orientarea cheltuielilor sectorului real spre susţinerea agriculturii şi dezvoltării rurale, infrastructurii drumurilor publice şi sectorului energetic, care au un impact sporit asupra reducerii sărăciei;

vi) modificarea volumului cheltuielilor de implementare a proiectelor investiţionale, ca urmare a finalizării unor proiecte sau a demarării unor proiecte investiţionale noi, în conformitate cu priorităţile SCERS.

Proiectele investiţionale cu finanţare externă, precum şi fondurile şi resursele extrabugetare sînt surse importante de finanţare a anumitor activităţi sectoriale, ele sporesc fluxurile financiare ce influenţează considerabil bugetul sau întreţinerea ulterioară a infrastructurii. În scopul asigurării principiului complexităţii în planificarea bugetară, precum şi al sporirii transparenţei bugetar-fiscale şi reducerii treptate a operaţiilor în afara bugetului, este important ca proiectele cu finanţare externă, precum şi fondurile şi resursele extrabugetare să fie tratate ca parte integrantă a cheltuielilor publice generale pe sectoare.

209. Ţinînd cont de posibilităţile limitate de sporire a resurselor financiare publice pe termen mediu, un management bugetar-fiscal prudent poate influenţa favorabil asupra realizării unei anumite creşteri a cheltuielilor publice pe calea antrenării organismelor financiare internaţionale şi asigurării susţinerii de către acestea a programelor economice şi sociale ce se implementează în ţară.

 

6.3. Reforma sectorului public

 

6.3.1. Reforma administraţiei publice

Analiza situaţiei

210. În perioada de tranziţie, reformele macroeconomice şi structurale în sectorul de producţie şi în cel social s-au efectuat cu un ritm mai rapid decît reforma în domeniul administraţiei publice. Cea din urmă consta, în principal, în reducerea numărului de funcţionari publici. Această reducere a fost impusă de necesitatea minimizării deficitului bugetar şi de constrîngerile ce existau la achitarea salariilor şi pensiilor funcţionarilor publici.

211. Numărul total al funcţionarilor în autorităţile administraţiei publice centrale în prezent este de 8500, iar în autorităţile administraţiei publice locale – de 6500. Numărul funcţionarilor publici din cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale situate în municipiul Chişinău este relativ mic, cea mai mare parte a lor fiind concentrată în inspectoratele fiscale raionale, în organele vamale şi statistice.

212. În general, reforma şi restructurarea administraţiei publice au fost realizate în funcţie de schimbările de ordin politic şi nu în baza unui plan coerent şi consecvent pe termen lung. În ultimul timp, numărul structurilor în cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale s-a mărit, constituind 16 ministere, 14 departamente, cu buget şi contabilitate separate, şi peste 20 de agenţii, servicii, centre şi inspectorate extradepartamentale.

213. În procesul reformării recente a administraţiei publice, accentul principal s-a pus pe descentralizarea funcţiilor şi responsabilităţii prin reorganizarea autorităţilor administraţiei publice locale. În scopul sporirii posibilităţilor autorităţilor administraţiei publice legate de satisfacerea cerinţelor comunităţii locale, în anul 2003, în locul celor 10 judeţe au fost formate 32 raioane.

214. Starea actuală a administraţiei publice se caracterizează prin următoarele:

i) din punct de vedere funcţional şi instituţional, administraţia publică nu s-a adaptat suficient la rigorile impuse de tranziţia de la economia planificată la economia de piaţă. Abordarea strategică a problemei reformei administraţiei publice a fost utilizată într-o măsură limitată, manifestîndu-se doar în elaborarea Cadrului de cheltuieli pe termen mediu;

ii) principiile, metodele de selectare şi avansare a funcţionarilor publici nu corespund obiectivelor de asigurare a unei administrări eficiente, de elaborare şi promovare a unei politici eficiente de calitate;

iii) posibilităţile actuale sînt insuficiente pentru utilizarea metodelor moderne de management;

iv) nivelul scăzut al salarizării are un impact negativ asupra motivării şi eficienţei activităţii funcţionarilor publici;

v) suprareglementarea complică administrarea eficientă a proceselor de dezvoltare social-economică. Aceasta constituie un impediment în dezvoltarea sectorului privat, contribuie la extinderea corupţiei şi subminează încrederea societăţii în autorităţile administraţiei publice;

vi) sistemul în vigoare de colectare a impozitelor nu asigură participarea deplină şi echitabilă a tuturor contribuabililor potenţiali la formarea veniturilor publice, ceea ce măreşte povara fiscală a contribuabililor oneşti;

vii) elaborarea şi realizarea politicii macroeconomice, sectoriale şi regionale se bazează insuficient pe studii analitice, ceea ce împiedică promovarea unei politici de calitate;

viii) în procesul de luare a deciziilor de către autorităţile administraţiei publice persistă un grad inferior de transparenţă.

215. Reforma administraţiei publice locale creează condiţii pentru continuarea procesului de descentralizare. Drepturile şi obligaţiile autorităţilor administraţiei publice locale au fost stipulate în legile ce ţin de elaborarea şi aprobarea bugetelor locale, gestionarea finanţelor publice locale, garanţiile autonomiei locale, componenţa şi împuternicirile autorităţilor administraţiei publice locale, administrarea patrimoniului unităţilor administrativ-teritoriale.

216. În acelaşi timp, există multiple probleme serioase ce necesită soluţionare în perspectiva pe termen mediu:

i) imperfecţiunea cadrului juridic normativ şi a mecanismelor de descentralizare economică şi fiscală eficientă;

ii) lipsa unei delimitări clare a atribuţiilor şi obligaţiilor între autorităţile administraţiei publice centrale şi locale;

iii) nivelul profesional insuficient al funcţionarilor din autorităţile administraţiei publice locale;

iv) imperfecţiunea sistemului de pregătire şi reciclare a funcţionarilor autorităţilor administraţiei publice locale;

v) consultarea insuficientă a autorităţilor administraţiei publice locale în problemele elaborării şi aplicării actelor juridice normative;

vi) dotarea insuficientă cu computere şi tehnologii informaţionale;

vii) lipsa accesului la baza de date interguvernamentală a Consiliului Europei în domeniul autonomiei locale.

 

Obiective

217. Principalul obiectiv este instituirea unui sistem modern şi eficient al administrării publice, care va consolida procesele democratice şi economia de piaţă, va fi imparţial şi depolitizat, ale cărui principii de funcţionare vor corespunde celor mai avansate practici europene.

 

Strategie pe termen lung

218. Sistemul administraţiei publice va fi subordonat rolului nou al statului în calitate de promotor al democraţiei şi economiei de piaţă. În acest context, noţiunea de administraţie publică cuprinde totalitatea de organizaţii, regulamente, sisteme de management şi principii de funcţionare a autorităţilor administraţiei publice.

219. Cadrul strategic al reformei administraţiei publice este corelat cu obiectivele şi principiile de dezvoltare de care statul se conduce în activitatea sa. Acestea decurg din SCERS în care sînt specificate măsurile şi acţiunile respective. Se prevede:

i) perfecţionarea administrării politice şi economice;

ii) dezvoltarea sectorului privat;

iii) schimbarea rolului autorităţilor administraţiei publice în vederea eficientizării procesului de administrare, prestării serviciilor, reglementării şi distribuirii echitabile a bunurilor create în procesul dezvoltării economice.

220. În contextul general al dezvoltării sistemului de administrare în Republica Moldova, principiile fundamentale ale reformei administraţiei publice sînt următoarele:

i) definirea clară a rolului şi a funcţiilor de bază ale autorităţilor administraţiei publice;

ii) delegarea rezonabilă către autorităţile administraţiei publice locale şi sectorul privat a împuternicirilor şi obligaţiilor legate de activitatea de asigurare cu bunuri şi servicii;

iii) excluderea paralelismului şi a dublării funcţiilor în activitatea autorităţilor administraţiei publice, în scopul utilizării eficiente a resurselor;

iv) utilizarea raţională a resurselor bugetare limitate şi managementul resurselor prin concentrarea lor în domeniile prioritare;

v) abordarea unică a elementelor reformei funcţionale, structurale şi organizatorice a administraţiei publice;

vi) separarea funcţiilor de elaborare şi promovare a politicii de funcţiile de reglementare şi de prestare a serviciilor în scopul concentrării activităţii la activitatea de bază;

vii) raţionalizarea sistemelor de rapoarte şi management pentru evitarea dispersării responsabilităţilor manageriale;

viii) stabilirea unui sistem de salarizare capabil să asigure consolidarea potenţialului şi profesionalismului personalului;

ix) armonizarea standardelor administrării publice cu cele ale UE.

221. Strategia reformării administraţiei publice centrale va fi orientată spre:

i) eficientizarea administraţiei publice la nivel central;

ii) perfecţionarea procesului de luare a deciziilor utilizînd abordările strategice;

iii) creşterea eficienţei pe calea dezvoltării sistemului instituţional şi a resurselor umane;

iv) ameliorarea interacţiunii dintre autorităţile administraţiei publice şi societatea civilă.

222. Continuarea procesului de descentralizare la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale va implica formarea unor institute şi mecanisme eficiente de administrare, care vor fi flexibile, transparente şi accesibile pentru public. La promovarea politicii de descentralizare, se vor lua în considerare următoarele priorităţi:

i) perfecţionarea legislaţiei privind autonomia locală şi administrarea publică locală;

ii) delimitarea clară a funcţiilor şi responsabilităţilor între autorităţile administraţiei publice centrale şi locale;

iii) creşterea independenţei financiar-economice a autorităţilor administraţiei publice locale;

iv) sporirea eficienţei (transparenţei şi subordonării) activităţii autorităţilor administraţiei publice locale.

223. Politica de promovare profesională şi dezvoltare a resurselor umane în autorităţile administraţiei publice centrale şi locale va avea la bază următoarele principii:

i) selecţionarea, angajarea cadrelor şi avansarea în serviciu pe bază de concurs şi într-un mod transparent;

ii) elaborarea instrucţiunilor de serviciu, ţinîndu-se cont de revizuirea rolului şi atribuţiilor autorităţilor administraţiei publice;

iii) creşterea nivelului profesional al funcţionarilor publici prin intermediul sistemului de perfecţionare şi ridicare continuă a calificării;

iv) evaluarea şi atestarea anuală a performanţelor;

v) implementarea unui sistem adecvat de salarizare, care, în perspectivă, se va baza pe remunerare în funcţie de performanţe;

vi) minimizarea presiunii politice asupra activităţii funcţionarilor publici.

224. Interacţiunea dintre administrarea publică şi societatea civilă va fi îmbunătăţită. Societatea civilă, organizaţiile neguvernamentale, asociaţiile, mass-media independentă şi păturile largi ale populaţiei vor avea un acces sporit la activitatea administraţiei publice. Aceasta se va efectua prin difuzarea informaţiei prin mijloace electronice, inclusiv prin Internet, precum şi prin mass-media. În chestiuni importante de politică, inclusiv cele expuse în SCERS, vor avea loc audieri şi discuţii publice. Va fi asigurată o transparenţă totală a procesului de administrare a cheltuielilor publice direcţionate pentru protecţia socială a populaţiei.

225. Se vor constitui grupuri permanente de consultanţi, din care vor face parte reprezentanţi ai autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, organizaţiilor obşteşti şi necomerciale, în scopul generalizării şi diseminării experienţei parteneriatului social şi autoorganizării populaţiei în teritoriu.

226. Autorităţile administraţiei publice locale vor fi susţinute de mass-media pentru a explica populaţiei politica promovată şi acţiunile întreprinse.

 

Acţiuni prioritare pentru anii 2004–2006

227. În primul rînd, reforma administraţiei publice va fi fundamentată conceptual. Prioritar, în acest context, va deveni Planul strategic al reformei. Planul se va baza pe evaluarea complexă a rolului, responsabilităţii, atribuţiilor şi rezultatelor activităţii autorităţilor administraţiei publice locale şi centrale din punct de vedere al caracterului adecvat principiilor democratice şi cerinţelor economiei de piaţă.

228. Evaluarea complexă se va realiza sub aspect funcţional şi organizatoric. Ea va include evaluarea atribuţiilor ministerelor şi departamentelor stipulate în documentele oficiale (legi şi regulamente), care determină atribuţiile şi responsabilităţile lor, după aceasta se va determina gradul de conformitate cu cerinţele economiei de piaţă. Vor fi revizuite principiile de organizare şi procedurile aplicate în sistemul actual de administrare publică. În acest scop, ele vor fi comparate cu principiile şi procedurile elaborate de ţările aflate în proces de aderare la UE şi care au aproximativ aceleaşi dimensiuni teritoriale şi aceeaşi componenţă numerică a populaţiei. Aceste acţiuni vor servi drept bază pentru restructurarea şi armonizarea funcţiilor, procedurilor şi obligaţiilor.

229. În urma evaluării, vor fi formulate propuneri de reformare şi de restructurare, luîndu-se în considerare principiile prezentate în strategia pe termen lung, şi determinate măsurile care urmează a fi întreprinse de către autorităţile administraţiei publice pentru stabilirea şi executarea sarcinilor fundamentale corespunzătoare rolului acesteia în condiţiile actuale ale democraţiei şi ale economiei de piaţă.

230. Aceste sarcini vor fi orientate spre elaborarea politicii, formarea sistemului de reglementare şi monitorizarea prestării serviciilor publice. Activitatea de reglementare directă de către autorităţile administraţiei publice va fi limitată.

231. Planul strategic va conţine acţiunile prioritare, procedurile lor de implementare şi de monitorizare, termenele de executare şi resursele necesare pentru reformarea administraţiei publice. Planul se va baza pe o metodologie generală şi pe principii unice de realizare a proceselor de reorganizare internă şi de reformare a ministerelor şi departamentelor. Autoreorganizarea se va baza pe principiile planificării strategice, care va fi implementată prin intermediul unor programe-pilot şi cu sprijin financiar în scopul antrenării de către ministere şi departamente a experţilor care vor oferi consultanţa necesară.

232. Procesul de elaborare şi evaluare a Planului strategic va fi supravegheat şi administrat de Unitatea de Management al Reformei Administraţiei Publice. Unitatea va necesita sprijinul direct al Comitetului interministerial în frunte cu Primul-ministru căruia îi va fi subordonată. Această unitate ar putea soluţiona probleme ce ţin de dezvoltarea centralizată a resurselor umane şi îndeplini atribuţiile de manager al personalului administrativ.

233. Pe lîngă prevederile de reformare organizatorică şi de restructurare, Planul strategic va conţine şi reglementări privind crearea unui potenţial adecvat al administraţiei publice, inclusiv crearea cadrului legislativ, a sistemelor de management şi dezvoltare a resurselor umane. Acestea vor cuprinde:

i) un model de organizare a institutului serviciului public continuu, asigurat cu profesionişti care posedă abilităţi manageriale şi analitice;

ii) cadrul legislativ privind organizarea administraţiei publice, serviciile publice, procedurile administrative, accesibilitatea şi transparenţa informaţiilor oficiale, achiziţiile publice, administrarea bugetului, publicarea de către autorităţile administraţiei publice a rapoartelor anuale privind activitatea lor etc.;

iii) sisteme de management, proceduri şi reguli practice în domeniul administrării publice;

iv) un sistem eficient de clasificare şi gradare a funcţionarilor publici în conformitate cu cerinţele înaintate faţă de nivelul de calificare;

v) un sistem transparent de selecţionare a cadrelor şi de promovare în serviciul public, bazat pe criteriul competitivităţii;

vi) un sistem eficient de salarizare, care va contribui la antrenarea în serviciul public a profesioniştilor, va stimula şi va ţine cont de rezultatele activităţii funcţionarilor;

vii) aplicarea principiului responsabilităţii publice prin implementarea sistemului de management al rezultatelor (evaluarea sistematică a rezultatelor şi asigurarea legăturii lor cu nivelul de remunerare şi promovare profesională);

viii) un sistem de instruire a personalului orientat, în special, spre formarea la funcţionarii publici a capacităţilor de planificare strategică. Noua Unitate de Management al Reformei Administraţiei Publice urmează să determine sfera de cuprindere şi conţinutul instruirii în lumina necesităţilor reformei.

234. La întocmirea Planului strategic se va ţine cont de cercetările realizate anterior în acest domeniu, care au fost finanţate de TACIS şi Banca Mondială.

235. În procesul descentralizării administrării publice va fi necesară îndeplinirea următoarelor sarcini:

i) implementarea unui cadru legal şi instituţional mai complet pentru eficientizarea activităţii autorităţilor administraţiei publice locale. Aceasta se va realiza prin ajustarea cadrului juridic normativ la standardele europene în domeniul autonomiei locale, în conformitate cu recomandările şi prevederile Cartei Europene a Autonomiei Locale;

ii) schimbarea sistemului de delegare a funcţiilor către autorităţile administraţiei publice locale în baza subsidiarităţii şi delimitării sferelor de competenţă între toate nivelurile administraţiei publice;

iii) determinarea procedurilor de delegare a funcţiilor şi împuternicirilor ministerelor şi departamentelor către autorităţile administraţiei publice locale, precum şi a mecanismelor şi responsabilităţilor pentru realizarea acestui proces;

iv) revizuirea legislaţiei şi determinarea măsurilor necesare pentru sporirea veniturilor bugetelor locale pînă la nivelul care ar garanta independenţa financiară a administraţiei publice locale pe termen lung. De asemenea, vor fi revizuite şi perfecţionate procesele de elaborare şi aprobare a bugetelor locale, ce asigură supravegherea strictă a utilizării finanţelor publice;

v) elaborarea unor norme, reguli şi proceduri simple şi accesibile ce reglementează activitatea autorităţilor administraţiei publice locale. Se prevede a elabora şi a implementa în activitatea autorităţilor administraţiei publice locale a unor sisteme avansate de management şi proceduri pentru analiza dezvoltării economice şi sociale, a managementului patrimoniului public şi a procesului bugetar;

vi) asigurarea creşterii profesionale a funcţionarilor din autorităţile administraţiei publice locale prin sistemul de pregătire, reciclare şi ridicare a calificării. Vor fi, de asemenea, studiate posibilităţile de asigurare a protecţiei sociale şi juridice a acestora;

vii) dezvoltarea practicii şi diseminarea experienţei avansate a parteneriatului social, utilizarea eficientă a resurselor locale şi a altor resurse disponibile pentru soluţionarea problemelor locale;

viii) asigurarea transparenţei şi sporirea responsabilităţii autorităţilor administraţiei publice locale în domeniul administrării, prestării serviciilor publice, îmbunătăţirii condiţiilor pentru desfăşurarea activităţii de întreprinzător, folosirii patrimoniului şi a resurselor financiare.

236. Elaborarea Planului strategic va necesita revizuirea cadrului legal şi instituţional în baza unor studii complexe coordonate, efectuate cu sprijinul şi cu asistenţa tehnică a donatorilor internaţionali.

 

6.3.2. Gestionarea finanţelor publice

237. În perioada de tranziţie la economia de piaţă, în domeniul gestionării finanţelor publice au fost iniţiate o serie de măsuri, menite să asigure funcţionarea adecvată a sistemului bugetar în noile condiţii economice. La etapa actuală însă, în acest domeniu există o serie de probleme: (i) caracterul fragmentar al cadrului juridic normativ; (ii) fundamentarea insuficientă şi scoaterea în evidenţă a priorităţilor sectoriale şi intersectoriale la soluţionarea problemelor privind alocarea resurselor bugetare; (iii) utilizarea limitată a sistemului trezorerial şi imperfecţiunea contabilităţii şi rapoartelor în sistemul bugetar; (iv) sisteme şi tehnologii informaţionale slabe şi învechite; (v) sisteme de control inadecvate.

238. Asigurarea îndeplinirii eficiente a programelor guvernamentale şi realizarea priorităţilor necesită o perfecţionare continuă a gestionării finanţelor publice.

239. Obiectivul pe termen lung rezidă în constituirea unui sistem eficient şi durabil de management financiar, bazat pe instrumente şi mecanisme moderne ce corespund standardelor europene. Pentru realizarea consecventă a obiectivului de bază, sarcinile de bază într-un termen mediu vor fi următoarele:

i) îmbunătăţirea procesului de alocare a resurselor financiare publice prin aplicarea practicii moderne de elaborare a bugetului;

ii) consolidarea disciplinei financiare prin dezvoltarea sistemului trezorerial şi perfecţionarea procedurilor de executare a bugetului;

iii) îmbunătăţirea metodelor şi mecanismelor de gestionare a datoriei publice în vederea minimizării costurilor de serviciu al acesteia;

iv) perfecţionarea administrării fiscale şi eficientizarea controlului financiar;

v) raţionalizarea şi optimizarea managementului bugetar prin crearea unui sistem informaţional de management financiar integral;

vi) aducerea cadrului juridic normativ în sfera bugetar-fiscală în concordanţă cu cerinţele şi standardele Uniunii Europene.

240. În scopul optimizării modului de alocare a resurselor bugetare, în conformitate cu politica şi strategia guvernamentală prevăzută în SCERS, se va perfecţiona şi în continuare elaborarea Cadrului de cheltuieli pe termen mediu, ca instrument de planificare strategică a bugetului, şi se va extinde antrenarea autorităţilor administraţiei publice în vederea elaborării bugetelor pe bază de programe şi performanţe. Dezvoltarea practicii de elaborare a CCTM se va axa pe: (i) îmbunătăţirea calităţii prognozelor prin implementarea şi utilizarea modelului de prognoză macrofinanciară; (ii) consolidarea şi aprofundarea analizei problemelor sectoriale şi intersectoriale de dezvoltare, de folosire a practicii, de elaborare a planurilor strategice de cheltuieli pentru sectoarele noi altele decît educaţia, ocrotirea sănătăţii, protecţia socială; (iii) optimizarea modului de determinare a plafoanelor de cheltuieli pe sectoare prin determinarea priorităţilor strategice la repartizarea resurselor. Importanţa aplicării CCTM în planificarea bugetară, precum şi legătura dintre SCERS şi CCTM este descrisă în boxa nr.2.

 

 

241. În sfera relaţiilor bugetare dintre autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, politica va fi orientată spre diminuarea dependenţei financiare a autorităţilor administraţiei publice locale şi stimularea autonomiei financiare locale. Aceasta se va realiza prin perfecţionarea legislaţiei ce reglementează relaţiile financiare dintre bugetul de stat şi bugetele unităţilor administrativ-teritoriale, efectuarea analizei potenţialului fiscal al teritoriilor, întreprinderea măsurilor de sporire a bazei fiscale a acestora şi prin perfecţionarea mecanismului de alocare a transferurilor pentru nivelarea asigurării bugetare.

242. În scopul optimizării procesului de executare a bugetului, sînt identificate priorităţile pe termen mediu, care includ: (i) consolidarea şi dezvoltarea sistemului trezorerial şi (ii) perfecţionarea contabilităţii şi a rapoartelor financiare în sectorul public. Consolidarea sistemului trezorerial se va realiza în baza reutilării tehnice şi modernizării tehnologiilor existente în vederea dezvoltării sistemului informaţional performant al trezoreriei de stat. Acest sistem va permite crearea unui spaţiu unic informaţional pentru toţi participanţii la procesul bugetar, atît la nivel central, cît şi la nivel local.

243. În scopul perfecţionării contabilităţii şi rapoartelor financiare, va fi elaborată concepţia de reformare a contabilităţii în sectorul public, în baza căreia va fi creat un cadru normativ unic de reglementare a contabilităţii şi vor fi elaborate standarde naţionale de contabilitate pentru sistemul bugetar. Vor fi revizuite formele rapoartelor privind executarea bugetelor de toate nivelurile pentru a furniza informaţia respectivă în scopuri de analiză financiară.

244. Integrarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi a fondurilor de asigurare medicală în sistemul unic de clasificare bugetară şi deservirea acestora prin sistemul trezorerial vor îmbunătăţi esenţial calitatea şi operativitatea prezentării rapoartelor financiare de către instituţiile respective.

245. Un mare rol în gestionarea finanţelor publice îl joacă gestionarea datoriei de stat. Se prevede perfecţionarea cadrului juridic normativ de gestionare a datoriei de stat în vederea aducerii în concordanţă cu cerinţele internaţionale şi aplicării noilor instrumente şi operaţii financiare speciale. Vor fi, de asemenea, întreprinse măsuri de îmbunătăţire a procesului de negocieri cu creditorii externi în vederea restructurării datoriilor şi difuzării informaţiei privind emisiunea şi circulaţia hîrtiilor de valoare de stat. O deosebită atenţie va fi acordată dezvoltării posibilităţilor tehnice, îmbunătăţirii analizei strategice şi managementului riscurilor în domeniul datoriei de stat, inclusiv prin actualizarea programului aplicativ de gestiune a datoriei al Sistemului de Management al Datoriei şi Analiză Financiară (DMFAS).

246. În vederea consolidării controlului financiar, accentul va fi pus pe delimitarea strictă a funcţiilor de control între diferite organe de control şi pe asigurarea unei cooperări eficiente între aceste instituţii, precum şi pe planificarea şi coordonarea eficientă a controalelor în vederea excluderii paralelismului şi dublării. În acelaşi scop va fi elaborată strategia dezvoltării auditului intern în sectorul public.

247. Pentru perfecţionarea pe termen mediu şi lung a managementului financiar în sectorul bugetar, se propune crearea unui sistem informaţional integrat de management al finanţelor publice. Scopul şi rezultatele scontate ale măsurilor preconizate sînt expuse în boxa nr.3.

 

 

248. Pentru implementarea sistemului informaţional integrat de management al finanţelor publice vor fi întreprinse următoarele măsuri:

i) crearea spaţiului unic informaţional pentru subdiviziunile interne ale Ministerului Finanţelor şi subdiviziunile lui teritoriale: trezoreriile teritoriale, serviciile fiscale teritoriale, precum şi direcţiile financiare ale unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul al doilea şi ale municipiului Bălţi, ale Departamentului Vamal şi organelor subordonate lui;

ii) crearea unei baze informaţionale unice ale executorilor bugetului (ministere, departamente, instituţii publice) pentru procesul elaborării şi executării bugetului de stat, precum şi pentru elaborarea rapoartelor privind executarea bugetului în regimul timpului real, cu utilizarea tehnologiilor Internet şi cu asigurarea accesului utilizatorilor de informaţie la acest proces.

249. Vor fi de asemenea luate măsuri în vederea ajustării cadrului juridic normativ al sistemului bugetar-fiscal la cerinţele Uniunii Europene. Pentru anii 2004-2006 se prevede:

i) finalizarea elaborării Codului fiscal prin elaborarea şi punerea în aplicare a titlurilor privind taxele locale, plata pentru folosirea resurselor naturale, taxele vamale şi alte venituri;

ii) perfecţionarea şi sistematizarea legislaţiei privind sistemul bugetar şi procesul bugetar;

iii) elaborarea Clasificaţiei bugetare în redacţie nouă conform standardelor internaţionale actuale;

iv) perfecţionarea cadrului juridic normativ în domeniul evidenţei contabile în sectorul public şi elaborarea planului unic de conturi în sistemul bugetar.

250. Condiţia de bază pentru realizarea obiectivelor propuse este dezvoltarea posibilităţilor analitice şi instituţionale ale Ministerului Finanţelor şi subdiviziunilor acestuia, precum şi ale autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale antrenate în gestionarea finanţelor publice. În acest scop va fi elaborat un program vast de pregătire şi ridicare a calificării cadrelor în domeniul gestionării finanţelor publice. O deosebită atenţie se va acorda dezvoltării deprinderilor de analiză şi planificare strategică a bugetului, de analiză şi management al riscurilor legate de creanţe, de perfecţionare a cadrelor în domeniul auditului şi controlului financiar. În legătură cu implementarea sistemului informaţional unic de management financiar, va fi necesară instruirea în probleme de tehnologii informaţionale a specialiştilor, ceea ce va contribui la dezvoltarea sistemului informaţional al procesului bugetar.

 

6.3.3. Consolidarea sistemului judiciar

251. Reforma judiciară şi de drept a fost lansată în 1994 ca rezultat al aprobării de către Parlament a Concepţiei reformei judiciare şi de drept. Concepţia avea la bază ideea că, în perioada de tranziţie de la sistemul totalitar şi economia centralizată la un stat democratic şi la economia de piaţă, este necesară formarea noilor mecanisme juridice: o autoritate judecătorească independentă, un mecanism eficient de protecţie a drepturilor omului şi a proprietăţii private. Concepţia elaborată a determinat direcţiile prioritare ale restructurării instanţelor judecătoreşti şi a evidenţiat două aspecte ale reformei: (i) crearea unui cadru juridic normativ adecvat şi (ii) reformarea instituţională.

252. Principalul pas în crearea cadrului legislativ şi a statului de drept l-a constituit adoptarea Constituţiei, care conţine un capitol special consacrat autorităţii judecătoreşti. Acest pas a fost urmat de adoptarea mai multor legi: Legea cu privire la Curtea Constituţională, Legea privind organizarea judecătorească, Legea cu privire la statutul judecătorului, Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, Legea cu privire la colegiul disciplinar şi la răspunderea disciplinară a judecătorilor.

253. Prin art.114 din Constituţie se stipulează că justiţia se înfăptuieşte în numele legii numai de instanţele judecătoreşti. Alte principii constituţionale fundamentale includ: dreptul la apărare (art.26), prezumţia nevinovăţiei (art.21), egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice (art.16), interzicerea înfiinţării de instanţe extraordinare (art.115), independenţa, imparţialitatea şi inamovibilitatea judecătorilor (art.116), garantarea exercitării căilor de atac (art.119) etc. A fost formată Curtea Constituţională, unica autoritate de jurisdicţie constituţională în Republica Moldova care exercită controlul constituţional la nivel de stat.

254. Reforma judiciară a cauzat modificări esenţiale privind statutul, rolul şi funcţiile instanţelor judecătoreşti, determinînd introducerea competenţei judiciare în toate sferele de reglementare a relaţiilor social-economice. Instituirea instanţelor specializate – judecătoria economică şi judecătoria militară – a condus la specializarea judecătorilor.

255. Ideea de bază a constat în axarea organizării judecătoreşti preponderent pe protejarea drepturilor persoanei, asigurînd astfel principiul liberului acces la justiţie şi dreptul la satisfacere efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente. Principiul accesului la justiţie este reflectat în Codul de procedură penală, potrivit căruia în tot cursul procesului penal părţile au dreptul să fie asistate sau, după caz, reprezentate de un apărător ales sau numit din oficiu. În cazul în care bănuitul, învinuitul, inculpatul nu are mijloace de a plăti un apărător, el este asistat de un avocat din oficiu. Această procedură nu este aplicabilă în alte categorii de cauze.

256. A fost modificat şi statutul judecătorului – actualmente acesta se sprijină pe principiile independenţei, imparţialităţii şi inamovibilităţii. O atenţie sporită s-a acordat şi altor instituţii importante ca procuratura, avocatura, notariatul, organele de urmărire penală etc. A fost instituită o nouă structură responsabilă de executarea hotărîrilor judecătoreşti nonprivative de libertate şi a deciziilor altor autorităţi – Departamentul de executare a deciziilor judecătoreşti de pe lîngă Ministerul Justiţiei. Potrivit relatărilor, acest fapt a condus la o anumită ameliorare a situaţiei în domeniu.

257. Procesul de reformare este complex şi de lungă durată. Experienţa a demonstrat că sistemul judiciar reformat după 1996 a devenit un impediment în realizarea dreptului constituţional al persoanei la accesul liber la justiţie. Întrucît reforma judiciară şi de drept s-a efectuat pe parcursul a mai multor ani, s-a reliefat necesitatea unei noi restructurări a sistemului judiciar. Astfel, în conformitate cu Legea nr.1471-XV din 21 noiembrie 2002 pentru modificarea Constituţiei Republicii Moldova, a fost pusă temelia unei noi organizări a sistemului instanţelor judecătoreşti, ce prevedea excluderea unei verigi, deoarece structura precedentă s-a dovedit a fi foarte complexă. Ca urmare, instanţele de fond, de apel şi de recurs vor examina mai operativ cauzele, sporind astfel accesul cetăţenilor la Curtea Supremă de Justiţie. Prin adoptarea la 8 mai 2003 a Legii nr.191-XV pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, a fost stabilit mecanismul de implementare a noului sistem de instanţe.

258. În cadrul reformei judiciare şi de drept au fost adoptate cele mai importante coduri: penal, civil, de procedură penală, de procedură civilă. Se definitivează Codul de executare şi Codul contravenţional.

 

Obiectivul

259. Scopul final al reformei judiciare este revizuirea cadrului legal şi instituţional al constituirii unui stat de drept şi a unei economii moderne de piaţă.

 

Strategie pe termen lung

260. Problemele consolidării sistemului judiciar sînt complexe şi multidimensionale şi trebuie studiate în permanenţă. Deşi a fost adoptat un număr mare de acte legislative şi normative în domeniu, a fost efectuată restructurarea instituţională, totuşi, au rămas foarte multe probleme nesoluţionate care nu numai că prejudiciază imaginea justiţiei, ci şi afectează dezvoltarea economică, socială şi politică a statului în general, nivelul de credibilitate faţă de stat în plan extern. La etapa actuală este necesară continuarea consecventă a procesului de realizare a reformelor.

261. Direcţiile prioritare ale schimbărilor necesare sînt:

i) îmbunătăţirea calităţii elaborării actelor legislative şi normative în ansamblu şi, în special, a celor ce sînt necesare pentru asigurarea dezvoltării economiei;

ii) dezvoltarea sistemului de educaţie juridică;

iii) dezvoltarea pieţei serviciilor juridice, cu respectarea drepturilor consumatorilor de servicii juridice (implementarea anumitor standarde de calitate);

iv) executarea hotărîrilor judecătoreşti.

262. Legislaţia, ca bază de drept pentru constituirea statului de drept, trebuie să fie adecvată necesităţilor reglementării întregului sistem de relaţii sociale şi economice. Procesul elaborării actelor legislative va fi perfecţionat în vederea asigurării unei coerenţe atît în ansamblu, cît şi în fiecare domeniu în parte. Acest proces va defini clar scopurile acţiunilor preconizate, care vor fi orientate spre apărarea intereselor şi libertăţilor persoanei şi asigurarea accesului la justiţie, atragerea investiţiilor, excluderea reglementării excesive, ajustarea legislaţiei naţionale la principiile dreptului internaţional, în special la cele ale legislaţiei Uniunii Europene. O altă prioritate la revizuirea standardelor de elaborare a actelor normative şi iniţierea mecanismului de evaluare a impactului legislaţiei este crearea premiselor pentru consolidarea securităţii juridice a agenţilor economici, investitorilor străini etc.

263. Problemele-cheie în domeniu sînt: finanţarea insuficientă a organelor judiciare (fapt ce afectează imparţialitatea judecătorilor şi eficienţa justiţiei), managementul inadecvat al instanţelor judecătoreşti, neasigurarea principiului egalităţii părţilor în proces, insuficienţa informaţională etc. Se impune, de asemenea, asigurarea selecţionării de cadre calificate pentru funcţiile de judecător, procuror, avocat, notar, grefier etc. şi ridicarea nivelului de competenţă profesională a acestora prin înfiinţarea Institutului Naţional al Justiţiei, care să asigure pregătirea iniţială şi instruirea continuă a acestora. Institutul va trebui să fie înfiinţat în baza Centrului pentru pregătirea şi perfecţionarea cadrelor din sistemul Ministerului Justiţiei şi al Procuraturii Generale, actualmente subordonat Ministerului Justiţiei, şi va contribui la formarea viitoarelor cadre din sectorul justiţiei, precum şi la instruirea continuă a acestora, condiţionată de modificarea frecventă a legislaţiei.

264. Sistemul organizării managementului justiţiei nu este pe deplin ajustat la realităţile zilelor noastre. Astfel, structurile existente în Ministerul Justiţiei, responsabile de administrarea sistemului judiciar, sînt dispersate şi nu desfăşoară o activitate comună şi coerentă. De aceea, este necesar a crea o structură unică.

265. Reformarea sistemului de educaţie juridică trebuie să înceapă de la etapa instruirii universitare a viitorilor jurişti. Vor fi luate măsurile necesare pentru asigurarea unor standarde înalte şi uniforme de instruire juridică şi moralitate care să constituie premisele admiterii în profesie. Instruirea juridică, inclusiv programele instruirii continue, vor urmări consolidarea abilităţilor juridice, conştientizarea problemelor deontologice şi a celor ce ţin de drepturile omului, precum de administrarea adecvată a justiţiei. Un alt obiectiv va fi ajustarea cunoştinţelor obţinute la cerinţele economiei de piaţă, pieţei muncii, precum şi ale comerţului exterior. Urmează a fi iniţiat şi dezvoltat institutul propagării cunoştinţelor juridice în vederea diminuării nihilismului juridic din societate.

266. Din punct de vedere al influenţei asupra creşterii economice şi reducerii sărăciei, institutul justiţiei va asigura garanţia că obstacolele economice nu pot opri realizarea drepturilor persoanei în orice instanţă judecătorească. Toate persoanele trebuie să aibă dreptul la asistenţa juridică necesară în procesul de judecată. Astfel, aspectele asigurării accesului la justiţie trebuie să ia forma unei politici consecvente a statului în cadrul căreia să fie expres determinate şi bine conturate categoriile de beneficiari ai unor asemenea servicii, genurile asistenţei acordate. Întrucît cheltuielile de judecată constituie un impediment în realizarea justiţiei, acestea ar trebui revăzute. În acest context, sistemul cheltuielilor de judecată existent (cheltuielile de expertiză, taxa de stat, achitarea serviciilor avocaţilor etc.) va fi analizat în vederea creării unor mecanisme de stabilire a cheltuielilor de judecată reale şi adecvate. Un alt aspect sensibil al asigurării accesului la justiţie îl constituie necesitatea asigurării accesului publicului larg la sursele de informare juridică (acces la unele versiuni electronice ale bazelor de date ale actelor normative, difuzarea unor materiale juridice cu caracter informativ, dezvoltarea continuă a Centrului Republican de Informaţii Juridice de pe lîngă Ministerul Justiţiei etc.).

267. Executarea hotărîrilor judecătoreşti (atît penale, cît şi civile) de asemenea are deficienţe grave. În pofida reformelor realizate în domeniu, numărul de hotărîri judecătoreşti neexecutate rămîne a fi foarte mare, fapt ce provoacă nemulţumirea persoanelor implicate în acest proces.

268. Este îngrijorătoare situaţia condamnaţilor din penitenciare. Numărul deţinuţilor, precum şi termenul de detenţie sînt în creştere. În prezent penitenciarele sînt suprapopulate, condiţiile de deţinere în închisori fiind calificate de diverse organisme naţionale şi internaţionale ca inumane şi degradante. În acelaşi timp, adoptarea anuală a legilor cu privire la amnistia unor categorii de persoane nu s-a dovedit a fi un remediu eficient.

269. Un alt aspect care trebuie abordat se referă la posibilitatea instituirii unor măsuri orientate spre facilitarea soluţionării litigiului sau spre încurajarea concilierii părţilor pe cale amiabilă înainte de începerea procedurii în instanţa de judecată sau chiar pe parcursul procesului. Actualmente, institutul medierii este aplicabil doar în cazul procedurii penale. Introducerea acestui institut va permite a reduce considerabil cheltuielile persoanelor implicate în dezbateri judiciare şi va contribui la micşorarea numărului de cauze examinate de către instanţele judecătoreşti. Astfel se impune dezvoltarea şi aplicarea în continuare a căilor alternative de soluţionare a litigiilor.

 

Acţiuni prioritare pentru anii 2004–2006

270. Legislaţia:

i) revizuirea cadrului juridic normativ, precum şi a standardelor de elaborare a reglementărilor în domeniul justiţiei;

ii) instituirea unui mecanism de evaluare a influenţei legislaţiei asupra proceselor sociale şi economice, stabilirea indicatorilor de evaluare etc.

271. Accesul la justiţie:

i) elaborarea şi implementarea politicii şi legilor subsecvente în domeniul asistenţei juridice garantate de stat;

ii) elaborarea mecanismelor de acordare a asistenţei juridice gratuite păturilor defavorizate ale populaţiei;

iii) asigurarea aplicării permanente a căilor alternative de soluţionare a litigiilor, inclusiv medierea şi arbitrajul (judecata arbitrală);

iv) examinarea posibilităţilor de diminuare a cheltuielilor judiciare;

v) crearea condiţiilor necesare în vederea asigurării accesului publicului larg la informaţia legală.

272. Sistemul judiciar:

i) realizarea unor studii şi evaluări care să vizeze diverse aspecte ale organizării şi funcţionării justiţiei din punct de vedere al protejării drepturilor persoanei şi al perspectivelor de dezvoltare economică durabilă;

ii) ameliorarea posibilităţilor instituţionale şi organizarea adecvată a personalului justiţiei, evaluarea performanţelor;

iii) asigurarea accesului la echipamentul şi tehnologiile informaţionale performante.

273. Dezvoltarea sistemului de educaţie juridică:

i) revizuirea standardelor învăţămîntului juridic;

ii) optimizarea programului de studii şi a planurilor de învăţămînt;

iii) iniţierea şi dezvoltarea institutului de propagare a cunoştinţelor juridice.

274. Executarea eficientă a hotărîrilor judecătoreşti – evaluarea rezultatelor şi a modului de funcţionare a sistemului actual de executare a hotărîrilor judecătoreşti.

 

6.3.4. Combaterea corupţiei

Analiza situaţiei

275. În înţelesul larg al cuvîntului, corupţia poate fi definită ca abuz de influenţă. Ea există la toate nivelurile şi este alimentată de posibilităţi şi stimulente pe care le creează sistemul de guvernare. Salariile mici în sectorul public de asemenea contribuie la răspîndirea corupţiei la nivelurile inferioare ale administraţiei publice. Răspîndirea corupţiei este însoţită de extinderea economiei tenebre şi înrăutăţirea calităţii serviciilor publice. O îngrijorare deosebită provoacă practica de cumpărare a funcţiilor – activitatea de corupere ce contribuie la înrădăcinarea continuă a acestui flagel în instituţiile de stat.

276. De regulă, cea mai afectată de corupţie este activitatea de întreprinzător. Corupţia este foarte costisitoare pentru întreprinzători, cheltuielile ei directe şi indirecte (angajarea personalului din serviciul de securitate) depăşesc cu mult beneficiile. Într-o măsură exagerată corupţia afectează agenţii economici în procesul de licenţiere şi inspecţie, precum şi populaţia nevoiaşă din mediul rural, în primul rînd persoanele care practică activitate comercială.

277. Corupţia este preocuparea serioasă a Guvernului, eradicarea ei este condiţia absolută a creşterii economice şi depăşirii sărăciei. Conform datelor Organizaţiei Internaţionale Anticorupţie “Transparency International”, Republica Moldova se plasează pe locul 102 din cele 133 de ţări studiate. Printre cele mai corupte sectoare menţionate de reprezentanţii lumii de afaceri sînt vama, organele fiscale şi poliţia. Pentru reprezentanţii societăţii civile aceste sectoare sînt educaţia şi ocrotirea sănătăţii.

 

Obiective

278. Accentul principal în combaterea corupţiei se pune pe înlăturarea barierelor birocratice în calea activităţii de întreprinzător care deschide cele mai mari posibilităţi pentru corupţie.

 

Strategie pe termen lung

279. Eradicarea corupţiei va stimula activitatea economică în ţară. Prin aceasta Moldova va deveni mai atractivă pentru investitorii străini, vor creşte veniturile în sectorul privat, va spori eficienţa sistemului de colectare a resurselor bugetare, vor apărea condiţii pentru majorarea remunerării funcţionarilor publici, se va îmbunătăţi calitatea serviciilor prestate populaţiei şi va deveni posibilă promovarea mai eficientă a politicii sociale, dezvoltarea sistemului de ocrotire a sănătăţii şi a celui educaţional.

280. Autoritatea abilitată cu combaterea corupţiei este Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei. În scopul eficientizării activităţii acestei autorităţi, Guvernul a propus elaborarea Strategiei naţionale de prevenire şi combatere a corupţiei. Această strategie va fi orientată spre identificarea cauzelor corupţiei, a celor mai afectate structuri şi organizaţii, evaluarea corupţiei în contextul reformei instituţionale a sectorului public. Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei va îndeplini rolul de organ responsabil pentru elaborarea şi implementarea strategiei. Un rol important în identificarea cazurilor şi a cauzelor corupţiei va juca Curtea de Conturi.

281. Obiectivele principale ale Strategiei naţionale de prevenire şi combatere a corupţiei vor fi:

i) minimizarea reglementării;

ii) accesul liber la informaţii;

iii) elaborarea codului deontologic, a cărui respectare va elimina corupţia în organizaţii;

iv) instituirea regulilor care interzic participarea la procesul de luare a deciziilor în cazurile în care îndeplinirea funcţiilor publice implică interese personale;

v) declararea veniturilor de către funcţionarii publici şi monitorizarea lor eficientă;

vi) promovarea coaliţiilor dintre grupuri cu interese similare întru prevenirea corupţiei;

vii) crearea unor canale de comunicare ce vor permite populaţiei să informeze autorităţile publice despre cazurile de corupţie şi protecţia informatorilor;

viii) crearea unităţilor de vigilenţă;

ix) testarea aleatorie a persoanelor care deţin funcţii de răspundere.

282. În scopul eficientizării normelor şi a regulamentelor existente, vor fi consolidate sistemele de control în ministere şi departamente. În perspectivă, părţi integrante ale Strategiei naţionale de prevenire şi combatere a corupţiei vor deveni aplicarea tehnologiilor informaţionale, reforma sectorului public, instruirea legiuitorilor şi a funcţionarilor publici.

 

Acţiuni prioritare pentru anii 2004–2006

283. În calitate de prioritate pe termen mediu va fi reducerea şi simplificarea reglementărilor pentru întreprinzători şi întreprinderi. Această acţiune va fi realizată, preponderent, în baza strategiei de dezvoltare a sectorului privat.

284. În cadrul reformei administraţiei publice, Guvernul, cu asistenţa donatorilor, va implementa un proiect pentru crearea potenţialului sectorului public în scopul dezvoltării profesionale şi consolidării posibilităţilor. Această acţiune va fi efectuată în baza strategiei reformei administraţiei publice.

285. În conformitate cu strategia reformei administraţiei publice, Guvernul se va angaja în discuţii publice cu cele trei ramuri ale puterii de stat, partenerii de dezvoltare şi societatea civilă în problemele reformei instituţionale pe termen mediu.

 

6.4. Dezvoltarea sectorului privat

286. În urma efectuării reformelor economice, sectorul privat a devenit unul dominant în structura economiei. Dezvoltarea social-economică pe termen mediu depinde de asigurarea unor condiţii stabile şi favorabile pentru sectorul privat, în special de eliminarea restricţiilor şi a barierelor administrative care, actualmente, impun cheltuieli mari. Principalele impedimente pentru sectorul privat sînt:

i) instabilitatea cadrului juridic normativ;

ii) birocraţia excesivă care se manifestă prin solicitarea unui număr exagerat de permisiuni şi autorizaţii administrative, rezultînd în cheltuieli suplimentare la înregistrarea şi dezvoltarea businessului privat;

iii) tutelarea excesivă din partea organelor de control;

iv) administrarea fiscală ineficientă;

v) insuficienţa capitalului circulant şi accesul limitat la sursele financiare;

vi) accesul îngreuiat la piaţa internă şi externă, precum şi asigurarea insuficientă cu servicii de marketing;

vii) nivelul redus al abilităţilor manageriale şi al culturii de afaceri, ineficienţa sistemului de informare şi consultare a agenţilor economici;

viii) persistenţa corupţiei.

287. Ameliorarea mediului de afaceri pentru încurajarea şi sprijinirea producătorului autohton se va efectua prin perfecţionarea cadrului juridic normativ, înlăturarea restricţiilor şi barierelor existente. Priorităţile pe termen mediu sînt:

i) reforma cadrului regulatoriu;

ii) dezvoltarea şi protecţia concurenţei;

iii) optimizarea managementului corporativ;

iv) susţinerea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM);

v) promovarea comerţului exterior;

vi) îmbunătăţirea climatului investiţional;

vii) crearea cadastrului bunurilor imobile.

288. Majoritatea direcţiilor reformei sînt de natură legislativă şi administrativă şi nu vor implică o povară financiară directă asupra bugetului.

 

6.4.1. Reforma cadrului regulatoriu

289. Cadrul regulatoriu existent exercită o influenţă negativă asupra dezvoltării majorităţii sectoarelor economiei naţionale, în special asupra sectorului ÎMM şi a climatului investiţional, fapt ce imobilizează considerabil spiritul activ în comparaţie cu potenţialul existent.

290. Guvernul va promova activ reforma regulatorie. Scopul final al reformei este mutarea accentului în administraţia publică de pe reglementarea excesivă pe estimarea şi monitorizarea impactului reglementărilor asupra activităţii de întreprinzător.

291. La prima etapă, reforma regulatorie, promovată de Ministerul Economiei, va fi orientată spre:

i) simplificarea şi optimizarea procedurilor de înregistrare şi postînregistrare a afacerilor şi a procedurilor de obţinere a autorizaţiilor, permisiunilor, licenţelor şi a altor acte similare, precum şi reducerea gradului de implicare a instituţiilor publice în procedurile menţionate;

ii) reducerea numărului formelor de control din partea statului, orientarea controlului spre colectarea impozitelor şi acordarea sprijinului instructiv-consultativ;

iii) eficientizarea sistemului de servicii contra plată, acordate de instituţiile publice, prin stabilirea tarifelor pentru servicii la nivelul cheltuielilor reale şi prin prestarea gratuită a serviciilor care nu implică cheltuieli adiţionale;

iv) optimizarea politicii şi procedurilor fiscale, în special pentru ÎMM.

292. Reforma cadrului regulatoriu va fi însoţită de trecerea la aplicarea benevolă a standardelor şi introducerea reglementărilor tehnice. Obiectivul în acest domeniu rezidă în alinierea la practica legislativă şi administrativă a UE şi la practica internaţională de evaluare a conformităţii produselor. Reglementările privind evaluarea conformităţii produselor şi conversiunea standardelor obligatorii în standarde benevole sînt cuprinse în proiectul Planului de Acţiuni UE – Republica Moldova. Aceste sisteme interdependente unesc reglementările propriu-zise şi alţi parametri ai activităţii de întreprinzător – piaţa, inofensivitatea produselor, protecţia sănătăţii şi a drepturilor consumatorului, inspecţia pieţei.

293. Evaluarea conformităţii produselor se bazează pe sistemul de acreditare şi sistemul de asigurare a conformităţii, principiul de bază obligatoriu fiind divizarea funcţională şi instituţională a acestor două sisteme. Acreditarea este un instrument de recunoaştere de către stat a competenţei organismelor de evaluare a conformităţii, bazat pe următoarele criterii: imparţialitate, confidenţialitate, responsabilitate pentru deciziile luate, sistem propriu al calităţii. Sistemul de asigurare a conformităţii, precum şi de aplicare benevolă a standardelor în baza reglementărilor tehnice obligatorii are menirea de a contribui la protecţia pieţei interne, concomitent cu promovarea exporturilor de mărfuri moldoveneşti pe pieţele internaţionale, asigurarea competitivităţii produselor autohtone şi sporirea responsabilităţii producătorului. Crearea sistemului de evaluare a conformităţii se află la etapa iniţială.

294. Ministerul Economiei va întreprinde următoarele măsuri iniţiale:

i) perfecţionarea bazei metodologice şi a procedurilor legate de asigurarea conformităţii produselor şi de acreditare în conformitate cu criteriile şi practica internaţională/europeană;

ii) sporirea responsabilităţii producătorului prin stabilirea de prevederi legale, paralel cu dezvoltarea practicii de declarare a conformităţii de către producător;

iii) demonopolizarea procedurii de asigurare a conformităţii;

iv) promovarea aplicării benevole a standardelor prin elaborarea reglementărilor tehnice şi/sau acceptarea celor europene, concomitent cu aplicarea standardelor internaţionale/europene în sistemul naţional;

v) crearea condiţiilor adecvate pentru introducerea sistemelor de management al calităţii ISO 9000 şi al mediului ISO 14000;

vi) perfecţionarea activităţii organismelor de acreditare şi de asigurare a conformităţii produselor în scopul dinamizării procesului de integrare a acestora în circuitul internaţional;

vii) crearea condiţiilor interne pentru încheierea acordurilor de recunoaştere reciprocă a certificatelor/declaraţiilor de conformitate ca parte a comerţului internaţional.

 

6.4.2. Promovarea şi protecţia concurenţei

295. Politica în domeniul protecţiei concurenţei are la bază următoarele principii:

(i) dreptul agenţilor economici, asigurat de legislaţie, la concurenţă loială şi existenţa regulilor de efectuare corectă şi onestă a activităţii de întreprinzător;

(ii) inadmisibilitatea limitării concurenţei, abuzului de situaţia dominantă pe piaţă, lezării drepturilor legitime ale consumatorilor;

(iii) obligaţia autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale de a contribui la dezvoltarea şi protecţia concurenţei.

296. Situaţia existentă în domeniul protecţiei concurenţei nu este satisfăcătoare. Una dintre cauze constă în lipsa reglementării eficiente a activităţilor antimonopol şi de protecţie a concurenţei, deoarece pînă în prezent nu a existat o politică relevantă coerentă şi strictă, iar efectuarea funcţiilor antimonopol a fost dispersată între mai multe structuri de stat.

297. Crearea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Concurenţei şi Reglementarea Monopolurilor este primul pas în promovarea politicii de stat în domeniu. Agenţia va prelua funcţiile de reglementare antimonopol, inclusiv în sfera monopolurilor naturale. Aceasta va permite concentrarea funcţiilor de reglementare antimonopol într-un singur organ, ceea ce va asigura aplicarea uniformă a principiilor şi practicii, precum şi promovarea politicii competitive coerente în toate domeniile economiei naţionale. Elaborarea legilor noi ce ţin de protecţia concurenţei, inclusiv a celor privind monopolurile naturale, companiile holding, reglementarea pieţei serviciilor financiare, va asigura creşterea numărului de pieţe faţă de care va fi promovată o politică antimonopol eficientă. Reglementarea activităţii de întreprinzător propusă de autorităţile publice la nivel naţional şi local va conţine elemente stimulatorii pentru dezvoltarea concurenţei, inclusiv reducerea costurilor şi protecţia drepturilor consumatorilor.

298. Agenţia îşi va crea pagină web, unde vor fi publicate rezultatele studiilor speciale şi materiale informaţionale. Acest fapt va contribui la asigurarea transparenţei politicii în domeniu şi a activităţii agenţiei. Luînd în considerare perspectiva intensificării cooperării internaţionale, precum şi obligaţiile asumate în cadrul OMC, Guvernul va asigura condiţii echitabile pentru toţi participanţii pieţei prin stabilirea unor reguli clare şi unice de comportare, prin care se va asigura o concurenţă eficientă.

 

6.4.3. Optimizarea managementului corporativ

299. Reformarea rapidă a economiei a fost însoţită de consolidarea bazelor proprietăţii private, dezvoltarea noilor forme de organizare juridică a activităţii de întreprinzător. Actualmente, corporaţiile în Moldova reprezintă societăţi pe acţiuni medii şi mari, în care sînt concentrate active financiare şi materiale substanţiale. Companiile de acest fel reprezintă 2,6% din numărul total de întreprinderi, încadrează 25,7% din numărul total de salariaţi şi generează 34,8% din vînzările nete. Structura proprietăţii corporaţiilor se caracterizează prin concentrarea sporită a capitalului investit în acţiuni. Corporaţiile contribuie esenţial la formarea părţii de venituri a bugetului, promovează exportul de mărfuri şi servicii, au un impact pozitiv asupra politicii economice.

300. Cu toate acestea, dezvoltarea corporaţiilor este împiedicată de următoarele probleme:

i) ponderea joasă a investiţiilor străine în structura capitalului corporaţiilor şi, concomitent, existenţa riscurilor interne la atragerea investiţiilor din exterior;

ii) prezenţa insuficientă a capitalului bancar în structura proprietăţii, inclusiv din cauza imperfecţiunii legislaţiei şi a ineficienţei administrării corporative;

iii) lipsa mecanismelor de protecţie a drepturilor acţionarilor minoritari;

iv) responsabilitatea scăzută a managerilor şi lipsa Codului administrării corporative;

v) insuficienţa mecanismelor de mobilizare a economiilor populaţiei în activitatea investiţională;

vi) protecţia insuficientă a investitorilor, lipsa transparenţei şi insuficienţa unei informaţii obiective cu privire la corporaţii şi la piaţa hîrtiilor de valoare.

301. Există mai multe probleme de ordin organizatoric:

(i) insuficienţa informaţiei şi a stimulentelor împiedică implementarea standardelor şi a regulamentelor administrării corporative;

(ii) personalul autorităţilor publice, inclusiv judiciare şi de drept, nu cunoaşte suficient scopul, rolul şi metodele specifice de reglementare a activităţii corporaţiilor;

(iii) lipsesc tradiţii de comportament corporativ;

(iv) problemele raporturilor corporative nu sînt suficient analizate.

302. Obiectivele de bază ale politicii managementului corporativ în Republica Moldova sînt:

i) formarea unor reguli transparente şi stabile ale culturii corporative, înţelese şi acceptate de către toţi participanţii la relaţiile corporative;

ii) eficientizarea managementului corporativ prin eliminarea restricţiilor administrative;

iii) sporirea competitivităţii corporaţiilor moldoveneşti şi dezvoltarea concurenţei loiale;

iv) asigurarea compatibilităţii sistemului corporativ intern cu sistemele internaţionale;

v) contribuirea la eradicarea corupţiei.

303. În acest context, acţiunile menite să perfecţioneze sistemul corporativ, care urmează a fi promovate pe termen mediu, vor fi axate pe:

i) elaborarea, în conformitate cu principiile internaţionale şi europene, a proiectului Codului administrării corporative;

ii) perfecţionarea legislaţiei în vigoare şi a mecanismului de aplicare a acestuia;

iii) asigurarea conformităţii normelor şi procedurilor juridice cu ramurile de drept;

iv) formarea unui mediu de concurenţă corespunzător economiei de piaţă;

v) desfăşurarea unui dialog continuu şi constructiv între sectorul public şi cel privat pentru obţinerea unui echilibru între interesele Guvernului şi ale comunităţii oamenilor de afaceri, precum şi ale tuturor participanţilor la relaţiile corporative.

 

6.4.4. Susţinerea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii

304. ÎMM au o importanţă vitală pentru antrenarea populaţiei în activitatea economică, crearea noilor locuri de muncă, saturarea pieţei cu mărfuri şi servicii, cultivarea spiritului de întreprinzător, dezvoltarea regională şi reducerea sărăciei.

305. Transformările cardinale în economie (privatizarea întreprinderilor de stat, restructurarea multor întreprinderi mari, reformarea agriculturii, acordarea dreptului de desfăşurare a activităţii de întreprinzător) au situat ÎMM pe una dintre primele poziţii în economia ţării. ÎMM încadrează 29% din numărul salariaţilor şi deţin circa 30% din cifra de afaceri pe ţară. Întreprinderile mici şi microîntreprinderile se caracterizează printr-un grad sporit de eficienţă economică. Din numărul total al întreprinderilor care au obţinut beneficiu, 85% sînt întreprinderi mici, dintre care 60% – microîntreprinderi.

306. Acest sector s-a consolidat îndeosebi în domeniul comerţului, fiind accesibil investiţiilor mici de capital şi atractiv din punctul de vedere al vitezei de rotaţie a capitalului. Astfel, în 2003 întreprinderile mici de comerţ au acoperit 45% din volumul total al vînzărilor din ţară, deţinînd cota de 96% din numărul total de unităţi comerciale. În industria prelucrătoare, ponderea întreprinderilor mici în valoarea producţiei realizate a constituit 16%, însumînd 87% din numărul total al întreprinderilor cu activitate industrială şi 21% din numărul de salariaţi.

307. ÎMM sînt constrînse de dificultăţile tranziţiei, dar şi de alţi factori, precum:

i) incoerenţa politicilor şi lipsa unei strategii a statului în domeniul ÎMM;

ii) bariere administrative împovărătoare (înregistrarea, autorizarea, acordarea licenţei, controalele numeroase însoţite de aplicarea amenzilor, reglementarea ineficientă a relaţiilor de leasing/arendă etc.);

iii) presiunea fiscală excesivă şi sistemul complicat şi costisitor de rapoarte, inclusiv în contabilitate;

iv) accesul dificil la surse financiare şi lipsa unor mecanisme eficiente de susţinere din partea statului la etapa iniţierii afacerilor;

v) posibilităţi reduse de asigurare a împrumuturilor cu gaj şi ratele înalte ale dobînzii la băncile comerciale, lipsa fondurilor de garantare a creditelor;

vi) lipsa infrastructurii de asistenţă informaţional-consultativă şi de dezvoltare a potenţialului activităţii de întreprinzător, în special la nivel regional;

vii) calificarea insuficientă a personalului şi nivelul redus de pregătire şi de cultură a spiritului întreprinzător al managerilor din întreprinderile mici.

308. Obiectivele de bază ale politicii de dezvoltare şi susţinere a ÎMM sînt:

(i) majorarea aportului ÎMM la creşterea economică;

(ii) consolidarea rolului ÎMM în soluţionarea problemelor privind ocuparea forţei de muncă, reducerea şomajului şi a sărăciei.

309. Întrucît întreprinderile mici şi mijlocii se caracterizează printr-o vulnerabilitate sporită faţă de barierele ce afectează mediul de afaceri, Guvernul va asigura acestora posibilitatea de a beneficia în mod prioritar de reforma cadrului regulatoriu, ce preconizează simplificarea procedurilor de obţinere a avizelor, autorizaţiilor, certificatelor şi licenţelor de funcţionare, precum şi implementarea principiului ghişeului unic la efectuarea acestor proceduri în instituţiile publice respective. Totodată, se vor promova mecanismele de colaborare şi coordonare a acţiunilor instituţiilor publice în promovarea politicilor de dezvoltare a sectorului ÎMM, precum şi mecanismele de susţinere şi cooperare cu organizaţiile ce reprezintă interesele ÎMM la nivel naţional şi local.

310. Acţiunile principale de susţinere şi dezvoltare a ÎMM, preconizate de Ministerul Economiei pe termen mediu, vor fi direcţionate spre:

i) revizuirea şi perfecţionarea cadrului legislativ şi instituţional ce ţine de activitatea ÎMM şi transformarea acestuia în unul stimulativ pentru crearea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii; promovarea concepţiei dezvoltării ÎMM, elaborate în baza celor mai bune practici internaţionale;

ii) facilitarea accesului ÎMM la finanţarea prin acţiuni specifice, cum ar fi: dezvoltarea organizaţiilor de microfinanţare pentru majorarea ofertei de microcredite cu o rată accesibilă a dobînzii; asigurarea folosirii eficiente a resurselor financiare alocate din/prin bugetul de stat, inclusiv a suportului financiar din partea instituţiilor financiare internaţionale şi a altor donatori. Pentru facilitarea accesului întreprinderilor la finanţare pe termen lung, se vor crea condiţii necesare pentru dezvoltarea fondurilor de capital de risc;

iii) îmbunătăţirea accesului ÎMM la serviciile de informare şi consultanţă, dezvoltarea iniţiativei de întreprinzător şi promovarea schimbului de experienţă, inclusiv prin crearea unei reţele naţionale de centre informaţional-consultative, business-incubatoare, cu participarea activă a autorităţilor publice locale şi atragerea asistenţei tehnice;

iv) pregătirea personalului calificat pentru ÎMM şi promovarea culturii de afaceri prin punerea accentului pe instruirea economică a tinerilor.

 

6.4.5. Promovarea comerţului exterior

311. Dezvoltarea comerţului are o importanţă deosebită pentru creşterea economică. Moldova dispune de un regim comercial liberalizat atît pentru export, cît şi pentru import. Pe parcursul întregii perioade de dezvoltare în condiţii de independenţă, balanţa comercială a Moldovei a avut un deficit considerabil. În anii 1995–2003, deficitul comercial a crescut de la 6,6% la 31,3% din PIB. Această tendinţă negativă, precum şi dezvoltarea rapidă a procesului de globalizare impun reformarea strategiei de promovare a intereselor comerciale ale ţării prin diversificarea partenerilor comerciali şi stimularea exporturilor cu valoare adăugată înaltă.

312. Politica comerţului exterior va fi promovată în baza legislaţiei, elaborate în contextul aderării la OMC. Aceasta prevede îndeplinirea unei serii de angajamente ale Guvernului privind crearea unui sistem economic bine dezvoltat, care va susţine şi va asigura eficienţa tranzacţiilor economice externe, va garanta îndeplinirea regulilor şi a normelor prevăzute în acordurile OMC. Moldova şi-a asumat angajamente clare în domeniul politicii economice şi fiscale, în domeniul vamal şi al protecţiei drepturilor de proprietate intelectuală, în domeniul standardizării şi barierelor tehnice, procedurilor veterinare şi fitosanitare.

313. În scopul promovării comerţului exterior, vor fi soluţionate următoarele sarcini de bază:

i) revizuirea cadrului juridic normativ pentru asigurarea stabilităţii, accesibilităţii şi previzibilităţii;

ii) înlăturarea şi neadmiterea introducerii barierelor netarifare nejustificate;

iii) optimizarea procedurilor regulatorii în vederea reducerii la minimum a costurilor de intrare în/ieşire din activităţile comerciale şi tranzacţiile comerciale internaţionale;

iv) dinamizarea procesului de pătrundere pe pieţele externe;

v) optimizarea administrării vamale.

314. În perspectiva pe termen mediu, Guvernul îşi va direcţiona eforturile spre:

i) analiza şi evaluarea, în comun cu BNM şi cu alte instituţii financiare, a factorilor care pot asigura echilibrul balanţei comerciale şi accelerarea exporturilor în cadrul consultărilor sistematice cu sectorul privat şi cu organizaţiile profesionale din mediul de afaceri;

ii) mediatizarea tratatelor internaţionale din domeniul colaborării economico-comerciale în vederea promovării intereselor capitalului naţional prin intermediul instrumentelor comerciale bilaterale şi multilaterale prevăzute de aceste tratate;

iii) valorificarea posibilităţilor oferite de aranjamentele preferenţiale acordate de UE şi alte ţări dezvoltate, analizînd avantajele comparative ale produselor autohtone pentru identificarea intereselor şi potenţialului de perspectivă;

iv) eficientizarea participării Republicii Moldova la negocierile multilaterale din cadrul OMC, negocierea cu UE a unui regim comercial preferenţial, dinamizarea creării şi participarea activă a ţării în zona regională de liber schimb cu ţările participante la Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est şi renegocierea acordurilor de comerţ liber cu România şi Federaţia Rusă;

v) dezvoltarea cadrului juridic şi instituţional pentru sectorul serviciilor conform prevederilor acordului respectiv al OMC;

vi) colectarea, sistematizarea şi diseminarea informaţiilor privind condiţiile de acces ale produselor şi serviciilor autohtone pe pieţele externe;

vii) dezvoltarea posibilităţilor informaţionale moderne, ceea ce va conduce la creşterea transparenţei ofertelor comerciale de export, în special ale întreprinderilor mici şi mijlocii;

viii) utilizarea instrumentelor de promovare a exporturilor, precum:

a) susţinerea parţială prin resurse publice a participării exportatorilor la diverse tîrguri, expoziţii şi misiuni economice internaţionale;

b) asigurarea resurselor financiare necesare promovării şi susţinerii exporturilor moldoveneşti din fondurile cu destinaţie specială create în acest scop;

c) simplificarea şi standardizarea documentaţiei şi reducerea taxelor pentru îndeplinirea formalităţilor vamale, inclusiv aderarea la convenţiile internaţionale privind facilitarea introducerii/scoaterii temporare a produselor pentru participare la tîrguri, expoziţii, foruri etc., ca instrumente de stimulare a exporturilor;

d) reducerea barierelor administrative la export: perfecţionarea procedurii de restituire a sumelor TVA şi a accizelor la export, de restituire a taxelor vamale; revizuirea termenului şi a procedurii de repatriere a valutei în funcţie de produse/sectoare;

e) implementarea programelor de instruire specializată în domeniul exportului (marketingul, dezvoltarea vînzărilor, planificarea strategică, finanţarea exportului etc.);

f) înfiinţarea Agenţiei de Asigurare şi Garantare a Creditelor de Export în vederea diminuării riscurilor comerciale şi politice şi a facilitării operaţiunilor comerciale, precum şi pentru dezvoltarea infrastructurii de export;

ix) încurajarea IMM în formarea alianţelor de export, fapt ce va consolida şi va facilita accesul exportatorilor autohtoni la pieţele externe, tehnologiile noi şi sursele de capital;

x) eficientizarea activităţii ambasadelor şi reprezentanţelor comerciale ale ţării în exterior, în scopul promovării produselor autohtone, mai cu seamă a celor din sectoarele prioritare, al acordării asistenţei companiilor exportatoare şi al oferirii de informaţii ample importatorilor potenţiali.

315. O deosebită atenţie va fi acordată serviciului vamal. Graţie specificului său, acesta este interconectat cu circuitul comercial, cu diversificarea şi intensificarea schimburilor comerciale. Misiunea serviciului vamal constă în facilitarea comerţului prin asigurarea transparenţei şi a corectitudinii sistemului de proceduri vamale, a căror destinaţie constă în diminuarea costurilor activităţilor comerciale şi stimularea integrării economiei ţării în circuitul comercial internaţional. Eforturile depuse în ultimii ani în direcţia reformării şi modernizării administrării vamale s-au soldat cu o serie de rezultate pozitive. Cu toate acestea, ţinîndu-se cont de necesitatea corespunderii sistemului de administrare vamală exigenţelor OMC, vor fi continuate eforturile pentru dezvoltarea relaţiilor comerciale şi ameliorarea climatului investiţional şi de afaceri în ţară.

316. Strategia include:

i) diminuarea rolului de agent fiscal al serviciului vamal şi mutarea accentului pe funcţiile regulatorii în scopul facilitării fluxurilor comerciale;

ii) eficientizarea aplicării legislaţiei prin consolidarea capacităţilor instituţionale;

iii) eficientizarea sistemului de control al mărfurilor interzise, periculoase şi de calitate proastă pentru asigurarea protecţiei societăţii şi mediului;

iv) optimizarea sistemului de încasări a taxelor la import, de prevenire şi combatere a fraudelor vamale;

v) eficientizarea serviciilor publice;

vi) eradicarea corupţiei.

317. Acţiunile prioritare pe termen mediu vor fi următoarele:

i) revizuirea legislaţiei vamale care vizează interesele agenţilor economici şi dezvoltarea unei cooperări deschise şi transparente cu sectorul comercial;

ii) identificarea şi aplicarea practicilor performante, în special în audit şi analiza riscurilor, precum şi optimizarea procedurilor;

iii) introducerea sistemului de prevenire a încălcărilor, în special prin verificarea operativă a informaţiilor la posturile vamale;

iv) facilitarea schimburilor comerciale prin standardizarea şi optimizarea procedurilor şi controalelor vamale, precum şi prin dezvoltarea statisticii operative;

v) îmbunătăţirea evaluării vamale prin uniformizarea clasificării tarifare în cooperare cu instituţiile vizate;

vi) dezvoltarea sistemelor informaţionale şi de comunicare pentru asigurarea continuităţii accesului agenţilor economici la vamă, promovarea creării mediului vamal electronic;

vii) dezvoltarea instruirii şi reprofilării profesionale cu un accent aparte asupra motivaţiilor ce vor permite eradicarea corupţiei;

viii) stabilirea unui sistem de estimare a performanţelor administrării vamale.

 

6.4.6. Îmbunătăţirea climatului investiţional

318. Investiţiile sînt de o necesitate vitală în restructurarea economiei şi introducerea tehnologiilor noi şi competitive ca o precondiţie pentru creşterea productivităţii, profitabilităţii, veniturilor populaţiei şi pentru reducerea şomajului. La momentul actual, economia este afectată de o insuficienţă acută de investiţii, situaţie condiţionată, în mare măsură, de impactul negativ al crizei din anii 90. În pofida faptului că, începînd cu 2001, există o tendinţă de creştere a volumului investiţiilor în capitalul fix, ponderea investiţiilor în PIB rămîne a fi extrem de redusă. În plus, activitatea investiţională este foarte diferenţiată sub aspect sectorial. Cea mai mare parte a investiţiilor este direcţionată în industria alimentară şi vinicolă, sectorul energetic şi în telecomunicaţii.

319. Pe parcursul ultimilor ani s-a redus substanţial afluxul investiţiilor străine directe, acestea constituind doar 6,8% din PIB în 2002, comparativ cu 10–10,5% din PIB în anii 2000–2001. Volumul investiţiilor străine directe în 2002 a fost de 2,6 ori mai mic decît volumul transferurilor băneşti ale remitenţilor. Volumul total al investiţiilor străine directe din perioada 1993–2002, calculat pe un locuitor, a constituit mai puţin de 198 dolari SUA, în timp ce afluxul anual al investiţiilor în ţările Europei de Sud-Est a constituit în medie 444 dolari SUA, iar în ţările din Europa Centrală şi de Est – circa 1958 dolari SUA pe locuitor. Astfel, este evident că Moldova, după nivelul atragerii capitalului străin, rămîne în urma ţărilor din regiune, îndeosebi a celor care avansează rapid în procesul integrării în Uniunea Europeană.

320. Pentru perioada de dezvoltare pe termen mediu, sarcina de bază constă în ameliorarea considerabilă a climatului investiţional cu scopul creării posibilităţilor de creştere accelerată a investiţiilor private interne şi străine. Obiectivele primordiale ale politicii statului în acest domeniu sînt susţinerea stabilităţii macroeconomice şi promovarea reformei sectorului public şi a cadrului regulatoriu.

321. Concomitent cu realizarea obiectivelor de bază ale politicii generale, în perspectiva pe termen mediu vor fi realizate şi alte sarcini ce ţin de ameliorarea calitativă a climatului investiţional:

i) perfecţionarea legislaţiei în direcţia consolidării garanţiilor şi protecţiei drepturilor investitorilor şi creditorilor, precum şi a protecţiei drepturilor de proprietate industrială şi intelectuală;

ii) neadmiterea introducerii barierelor în calea activităţii investiţionale şi, după caz, eliminarea operativă a unor asemenea impedimente;

iii) perfecţionarea şi uniformizarea regimului fiscal facilitat, precum şi a modalităţilor de aplicare a acestuia faţă de investitorii autohtoni şi străini.

322. Punerea în aplicare a Legii cu privire la investiţii în activitatea de întreprinzător, racordată la principiile legislaţiei europene în acest domeniu, va permite crearea unor condiţii mai favorabile şi introducerea garanţiilor stabile de ordin juridic pentru activitatea investiţională.

323. Acţiunile prioritare promovate de Ministerul Economiei sînt:

i) continuarea privatizării proprietăţii publice, inclusiv a terenurilor aferente, în scopul eficientizării utilizării acesteia şi al atragerii investitorilor eficienţi;

ii) modificarea legislaţiei fiscale în direcţia perfecţionării prevederilor de stimulare a investitorilor autohtoni şi străini;

iii) dezvoltarea infrastructurii regionale în scopul ameliorării condiţiilor pentru activitate investiţională la nivel regional;

iv) susţinerea dezvoltării pieţei financiare sub aspect instituţional şi de infrastructură pentru consolidarea rolului sectorului financiar în mobilizarea şi circulaţia resurselor investiţionale, precum şi reducerea riscurilor investiţionale;

v) desfăşurarea continuă a dialogului cu reprezentanţii comunităţii investitorilor şi ai oamenilor de afaceri în scopul optimizării soluţionării problemelor ce ţin de ameliorarea climatului investiţional;

vi) elaborarea instrumentelor şi mecanismelor de stimulare a băncilor pentru oferirea creditelor pe termen lung, precum şi pentru atragerea economiilor populaţiei, inclusiv a transferurilor băneşti ale remitenţilor, în activitatea investiţională;

vii) formarea unui sistem eficient de diseminare a informaţiei, destinate atît investitorilor străini, cît şi celor locali, privind oportunităţile de investire în Moldova.

 

6.4.7. Crearea cadastrului bunurilor imobile

324. Cadastrul bunurilor imobile impulsionează creşterea economică prin: (i) promovarea garanţiei drepturilor de proprietate, de posesie şi de dispoziţie; (ii) facilitarea funcţionării pieţei imobiliare; (iii) sprijinirea privatizării pămîntului, (iv) sprijinirea planificării urbane; (v) încurajarea dezvoltării sectorului privat şi a proceselor investiţionale; (vi) implementarea unui nou sistem de evaluare şi impozitare; (vii) administrarea eficientă a resurselor funciare. Cadastrul bunurilor imobile se implementează în conformitate cu Programul de stat de creare a cadastrului bunurilor imobile, aprobat de Guvern în octombrie 1998.

325. Promovarea privatizării terenurilor. Concomitent cu implementarea cadastrului, în unităţile administrativ-teritoriale s-au accelerat: (i) procesele de atribuire în proprietate privată a terenurilor şi (ii) lucrările de delimitare a terenurilor ce se află în proprietatea municipală şi a statului. În anii 1998–2001 s-a încheiat procesul de atribuire în proprietate privată a terenurilor agricole, fiind eliberate circa 2,8 milioane de titluri de autentificare a dreptului deţinătorului de teren. Concomitent cu executarea lucrărilor cadastrale în localităţi, autorităţile administraţiei publice locale finalizează procesul de atribuire în proprietate privată a loturilor de lîngă casă. În anii 1999–2003 au fost executate lucrări cadastrale în circa 500 de localităţi rurale (30% din numărul total), fiind eliberate circa 500000 de titluri de autentificare a dreptului deţinătorului de teren pentru loturile de lîngă casă.

326. Înregistrarea bunurilor imobile. Conform estimărilor preliminare, la ora actuală există circa 5,7 milioane de bunuri imobile, inclusiv 3,0 milioane de terenuri cu destinaţie agricolă, 2,3 milioane de bunuri din intravilanul localităţilor, 0,4 milioane de încăperi izolate. În cadrul Primului Proiect de Cadastru (1999–2003) au fost identificate şi înregistrate circa 4,2 milioane de bunuri imobile, inclusiv 2,9 milioane de terenuri agricole, 1,0 milioane de bunuri imobile din intravilanul localităţilor şi grădini, 0,3 milioane de încăperi izolate.

327. Sprijinirea pieţei imobiliare. Dezvoltarea pieţei imobiliare contribuie la creşterea economică prin sporirea investiţiilor în bunurile imobile astfel încît proprietăţile profitabile să fie deţinute de acele persoane care le utilizează mai eficient din punct de vedere economic. În anii 1999–2003 numărul tranzacţiilor anuale cu bunuri imobile a crescut de 6,5 ori (în anul 1999 au fost înregistrate 23 mii de tranzacţii, iar în 2003 – 150 mii). De 10 ori a crescut numărul ipotecilor asigurate prin bunuri imobile (în 1999 au fost înregistrate 1000 de ipoteci, iar în 2003 – 10.000 de ipoteci).

328. Promovarea noului sistem de evaluare şi impozitare a bunurilor imobile. Colectarea impozitelor contribuie la sporirea posibilităţilor autorităţilor administraţiei publice locale de a acumula venituri care pot fi utilizate la realizarea unor proiecte în cadrul comunităţilor. Evaluarea în masă a bunurilor imobile va fi efectuată conform Programului de măsuri privind implementarea noului sistem de evaluare a bunurilor imobile în scopul impozitării, aprobat de Guvern în iunie 2003, care va servi drept bază pentru implementarea noului sistem de impozitare.

329. Dezvoltarea rurală şi planificarea urbană. Fiind un sistem unificat de înregistrare a terenurilor şi a construcţiilor, cadastrul conţine informaţii pentru: (i) amenajarea terenurilor agricole (consolidarea terenurilor, corectarea greşelilor comise la elaborarea proiectelor de organizare a teritoriului) şi (ii) sprijinirea planificării urbane şi a sistemului de impozitare a bunurilor imobile, impulsionînd astfel creşterea economică.

330. Aspectele legate de sărăcie. Cadastrul are un impact direct asupra păturilor sărace ale populaţiei prin asigurarea protecţiei drepturilor de proprietate. Eliberarea titlurilor de proprietate şi înregistrarea lor în cadastrul bunurilor imobile se efectuează gratuit. Acest fapt facilitează crearea capitalului prin ipotecare, sporind posibilităţile de ameliorare a condiţiilor de viaţă a populaţiei.

331. Obiectivele principale pe termen mediu în domeniul cadastrului sînt:

i) perfecţionarea sistemului naţional unificat de înregistrare a bunurilor imobile;

ii) finalizarea procesului de privatizare a terenurilor pentru facilitarea dezvoltării unei reale pieţe imobiliare;

iii) implementarea noului sistem de evaluare în masă a bunurilor imobile în scopuri fiscale;

iv) asigurarea durabilităţii financiare şi instituţionale a sistemului naţional de cadastru.

332. Acţiunile-cheie preconizate pe termen mediu sînt:

i) finalizarea elaborării proiectelor de acte legislative şi normative în scopul sprijinirii pieţei de imobile;

ii) finalizarea procesului de atribuire în proprietate a terenurilor;

iii) înregistrarea primară în masă a bunurilor imobile;

iv) evaluarea în masă în scopuri fiscale a: (a) tuturor apartamentelor, caselor de locuit individuale din localităţile urbane, (b) tuturor unităţilor comerciale, industriale şi de producţie;

v) reorganizarea sistemului organelor cadastrale şi crearea unei companii specializate de cadastru;

vi) crearea unui sistem informaţional integrat al cadastrului şi conectarea utilizatorilor;

vii) informarea publicului larg şi instruirea cadrelor din domeniul cadastrului.

 

6.5. Sectorul financiar

Analiza situaţiei

333. Dezvoltarea sectorului financiar este necesară pentru satisfacerea necesităţilor economiei în servicii financiare calitative şi în infrastructura financiară şi pentru asigurarea implementării eficiente a politicii economice şi sociale a statului.

334. Cel mai dezvoltat segment al infrastructurii financiare este sectorul bancar cu cele 16 bănci comerciale. În ansamblu, sectorul bancar se dezvoltă stabil şi rolul său în economie este în creştere. În anii 2002–2003 rata creşterii resurselor bancare era mai mare decît cea a PIB, drept rezultat resursele băncilor în raport cu PIB au crescut de la 29,1% la sfîrşitul anului 2000 la 37,7%, la sfîrşitul anului 2003. Volumul depozitelor în această perioadă a crescut de 2,8 ori, ceea ce indică o creştere a încrederii deponenţilor în sistemul bancar. În acelaşi timp, nivelul creditării economiei de către bănci rămîne relativ scăzut – în 2003 constituia 22% din PIB.

335. Programul monetar al BNM prevede o creştere continuă a creditării economiei de către băncile comerciale. Se prevede că rata creşterii creditării va continua să depăşească rata creşterii PIB, iar rolul creditării bancare în susţinerea creşterii economice se va majora. În acest context, se impune necesitatea unei mai strînse interacţiuni între BNM şi Guvern pentru a se asigura o mai bună coordonare a politicii monetare şi economice. Este necesară nu numai coordonarea politicii macroeconomice, dar şi a acţiunilor legate de ameliorarea condiţiilor de creditare, menţinerea stabilităţii sistemului bancar şi minimalizarea riscurilor bancare.

 

Obiective

336. Pentru dezvoltarea durabilă a sistemului bancar şi creşterea rolului acestuia în dezvoltarea economică de durată, BNM va întreprinde măsuri care vor avea drept scop:

i) consolidarea ulterioară a capitalurilor băncilor prin sporirea cerinţelor faţă de capitalul minim;

ii) perfecţionarea reglementării activităţii bancare şi a supravegherii ei;

iii) dezvoltarea sistemului de audit bancar intern pentru reducerea riscurilor;

iv) asigurarea transparenţei informaţiei privind activitatea sectorului bancar.

 

Strategie şi acţiuni prioritare

337. Dezvoltarea micului business şi a sectorului agricol (gospodăriilor de fermieri) necesită credite nu prea mari. Pentru moment, oportunităţile de împrumut bancar sînt foarte limitate din cauza dificultăţilor de depunere a gajului şi lipsei interesului din partea băncilor de a lucra cu debitorii mici din motivul costurilor înalte de administrare, control al stingerii împrumuturilor şi al perceperii forţate a datoriei în cazul acţionării în judecată. În domeniul microcreditării, peste 500 de asociaţii de economii şi împrumut ale cetăţenilor au fost înfiinţate şi se dezvoltă cu susţinerea financiară şi logistică a organizaţiilor internaţionale. Totuşi, suma împrumuturilor este mică – în medie 300 dolari SUA per credit, spectrul serviciilor fiind limitat.

338. Prioritare pentru dezvoltarea durabilă a asociaţiilor de economii şi împrumut ale cetăţenilor sînt:

i) dezvoltarea instituţională şi transformarea asociaţiilor în instituţii profesioniste de microfinanţare, care oferă o gamă vastă de servicii;

ii) atragerea mai largă a depunerilor de economii ale membrilor asociaţiilor;

iii) consolidarea şi fortificarea stabilităţii financiare a sistemului asociaţiilor prin capitalizare suficientă pentru acoperirea riscurilor asumate;

iv) dezvoltarea sistemului de control intern în asociaţii pentru prevenirea riscurilor;

v) întărirea sistemului de reglementare a activităţii asociaţiilor şi de supraveghere continuă şi eficientă în scopul protejării intereselor depunătorilor şi al neadmiterii riscurilor de sistem;

vi) constituirea fondului de asigurare a depozitelor în sistemul de microcreditare.

339. Pe piaţa serviciilor de asigurări a Moldovei activează circa 50 de companii. Deşi cererea de servicii de asigurări este în creştere, acest segment al pieţei financiare este destul de slab dezvoltat. Primele de asigurare constituie doar 1% din PIB. Potenţialul financiar al companiilor de asigurări este insuficient pentru acoperirea pierderilor mari şi efectuarea investiţiilor.

340. Piaţa serviciilor de asigurări trebuie să exercite mai activ funcţia de protecţie a activităţii de întreprinzător şi a populaţiei de riscurile potenţiale şi funcţia de creare a resurselor investiţionale pe termen lung. Pentru aceasta trebuie realizate următoarele acţiuni:

i) consolidarea pieţei de asigurări prin mărirea capitalului social minim al organizaţiilor de asigurări;

ii) optimizarea procesului de reglementare şi de supraveghere a respectării cerinţelor faţă de lichiditatea resurselor financiare ale companiilor de asigurări;

iii) monitorizarea permanentă a stării financiare a organizaţiilor de asigurări.

341. Piaţa de valori a Moldovei se dezvoltă lent. În cadrul ei activează 109 de subiecţi profesionişti. În Registrul de stat al valorilor mobiliare sînt înregistrate 3342 de societăţi pe acţiuni, valoarea acţiunilor emise constituind 72% din PIB. La sfîrşitul anului 2002, capitalizarea pieţei bursiere constituia 24% din PIB, a pieţei corporative – 68%. După declinul brusc al activităţii în 2000, piaţa de valori îşi revine treptat. Totuşi, numărul total al emisiilor hîrtiilor de valoare şi al tranzacţiilor înregistrate în 2003 a fost mai mic decît cel din 2000.

342. Principalele obstacole în dezvoltarea pieţei de valori sînt: lichiditatea joasă a pieţei, insuficienţa investiţiilor străine şi interne, numărul şi volumul în descreştere al emisiilor de hîrtii de valoare, gestionarea corporativă nesatisfăcătoare. Obstacolele menţionate sînt cauzate de activitatea financiară şi economică scăzută a emitenţilor, nivelul scăzut de dezvoltare a instrumentelor financiare, resursele financiare limitate ale populaţiei, profitabilitatea scăzută a hîrtiilor de valoare, lipsa unui sistem eficient de informare a investitorilor şi publicului. O altă problemă este activitatea fondurilor de investiţii înfiinţate în perioada privatizării contra bonuri patrimoniale (la sfîrşitul anului 2003 numărul acţionarilor acestora constituia 1,5 milioane) şi a companiilor fiduciare.

343. Pe termen mediu, rolul pieţei de valori în atragerea investiţiilor şi mişcarea eficientă a capitalului trebuie să crească semnificativ. Pentru a atinge acest obiectiv, accentul va fi pus pe:

i) optimizarea mecanismelor de atragere a investiţiilor prin intermediul pieţei de valori;

ii) ridicarea nivelului de protecţie a drepturilor şi a intereselor investitorilor şi acţionarilor;

iii) creşterea transparenţei pieţei de valori.

344. O importanţă prioritară vor avea următoarele acţiuni:

i) perfecţionarea cadrului juridic normativ pentru dezvoltarea unor instituţii investiţionale noi;

ii) formarea condiţiilor pentru implementarea instrumentelor financiare noi;

iii) implementarea sistemului naţional informaţional al pieţei hîrtiilor de valoare;

iv) simplificarea procedurilor aplicate la efectuarea emisiunilor şi tranzacţiilor pe piaţă;

v) optimizarea mecanismelor de control şi de supraveghere a activităţii participanţilor la piaţa hîrtiilor de valoare.

 

6.6. Industria

Analiza situaţiei

345. Creşterea economică durabilă şi reducerea sărăciei necesită modificarea structurii economiei, depăşirea stării de dependenţă a acesteia de sectorul agrar, marcat de un nivel scăzut al productivităţii. Sectorului industrial îi aparţine un rol-cheie în asigurarea cu locuri de muncă înalt productive şi în creşterea veniturilor populaţiei. Dezvoltarea durabilă a acestui sector depinde de antrenarea în economie a cadrelor calificate, ceea ce constituie un stimulent de creştere a nivelului de educaţie, de calificare şi contribuie la ameliorarea calităţii resurselor umane.

346. Pe tot parcursul anilor 90 industria s-a aflat într-o criză profundă, în urma căreia volumul producţiei industriale s-a redus practic de trei ori. În anii 2000–2003 s-au înregistrat ritmuri înalte de creştere a producţiei industriale, însă această creştere a urmat după un declin semnificativ din anii 1998–1999.

347. Sectorul privat a devenit dominant în industrie. Acestuia îi revine în prezent 92% din volumul total al producţiei, inclusiv întreprinderilor cu capital străin – 26%. În pofida reformării sectorului şi a ritmurilor înalte de creştere, există probleme ce împiedică dezvoltarea lui. În prezent, cota industriei de prelucrare constituie în PIB doar 15,7%, iar în numărul total al celor ocupaţi în economie – doar 9,4%.

348. Structura producţiei industriale este diversificată insuficient. O mare parte a sectorului (50% în 2002) produce produse alimentare şi băuturi, obţinute prin prelucrarea materiei prime agricole. Industria alimentară şi a băuturilor a beneficiat de cea mai mare parte a investiţiilor – 62% din volumul total al investiţiilor din industria prelucrătoare în 2002. În acelaşi timp, ponderea altor ramuri rămîne joasă. Astfel, producerii maşinilor şi echipamentului i-a revenit mai puţin de 6% din volumul producţiei şi mai puţin de 3% din investiţiile făcute în industria prelucrătoare în 2002. Lipsa îndelungată a investiţiilor necesare a provocat o degradare considerabilă a fondurilor fixe ale multor întreprinderi (uzura fondurilor fixe la o serie de întreprinderi ajunge la 80–90%). Utilizarea echipamentului şi tehnologiilor învechite conduce la consum excesiv de materie primă, materiale, resurse energetice, ceea ce reduce productivitatea muncii şi competitivitatea producţiei. Cea mai mare parte a producătorilor este concentrată în capitala ţării – aici se produce circa 60% din producţia industrială. Înapoierea economică a regiunilor este în mare parte cauzată de dezvoltarea insuficientă a industriei în teritoriu, fapt ce împiedică nu numai dezvoltarea economică, ci şi dezvoltarea socială a regiunilor.

349. Trecerea la principiile economiei de piaţă în activitatea multor întreprinderi nu a fost însoţită de schimbări în organizare şi management, de implementarea unei administrări corporative de calitate. La unele întreprinderi nu au fost încheiate procesele de restructurare şi privatizare.

350. Există problema coordonării neadecvate a acţiunilor autorităţilor administraţiei publice, abilitate cu promovarea politicii în domeniul industriei. În prezent, politica în domeniul dezvoltării diferitelor sectoare industriale (ramura produselor alimentare şi a băuturilor, materialelor de construcţie şi a altor tipuri de produse) este concepută şi promovată de trei ministere. Pentru obţinerea unui progres în soluţionarea problemelor privind sporirea competitivităţii, atragerea investiţiilor, creşterea productivităţii muncii, implementarea noilor tehnologii, este necesară elaborarea unei politici de stat unice şi coordonarea eficientă a acţiunilor diferitelor ministere şi departamente.

 

Obiective

351. Obiectivele dezvoltării industriei pe termen mediu sînt:

i) dezvoltarea durabilă a industriei şi sporirea contribuţiei ramurii în creşterea economică, în crearea de noi locuri de muncă;

ii) diversificarea producţiei industriale pe seama dezvoltării şi creşterii ponderii ramurilor ce nu sînt legate de prelucrarea materiei prime agricole;

iii) ameliorarea tuturor caracteristicilor calitative ale activităţii în domeniul producţiei industriale (management, competitivitate, nivel tehnologic etc.);

iv) dezvoltarea accelerată a producţiei industriale în regiuni pentru a contribui la relansarea economiilor regionale şi la reducerea nivelului sărăciei în teritoriu.

 

Strategie pe termen lung

352. Pentru soluţionarea problemelor menţionate este necesar a forma o politică de stat industrială clară şi eficientă, corelată cu politica investiţională, inovaţională, regională, politica comerţului exterior şi cu reforma cadrului regulatoriu, promovată în scopul dezvoltării sectorului privat. Este necesară, de asemenea, coordonarea maximă a acţiunilor ministerelor şi departamentelor, precum şi a autorităţilor publice locale, în formarea şi promovarea unei politici industriale complexe.

 

Acţiuni prioritare pentru anii 2004–2006

353. Acţiunile prioritare ale politicii industriale sînt:

i) accelerarea proceselor de privatizare şi restructurare a întreprinderilor industriale, intentarea procesului de insolvabilitate a întreprinderilor ineficiente;

ii) elaborarea programelor de dezvoltare pentru unele sectoare industriale în scopul atragerii investiţiilor, identificarea şi implementarea unor măsuri concrete de creştere a atractivităţii investiţionale a sectoarelor şi întreprinderilor;

iii) formarea cadrului juridic normativ necesar pentru elaborarea şi implementarea programelor de creare a parcurilor industriale, inovaţionale, tehnologice în vederea susţinerii dezvoltării tehnologiilor avansate;

iv) asigurarea legislativă a proceselor de consolidare a capitalului industrial, a formării şi dezvoltării diferitelor forme de asociaţii;

v) dezvoltarea infrastructurii de promovare a exportului producţiei industriale, de acordare a serviciilor informaţionale şi de consultanţă;

vi) elaborarea programului de implementare a sistemelor integrate de management al calităţii ce corespund standardelor internaţionale;

vii) examinarea posibilităţilor de creare a Băncii Industriale Investiţionale cu capital mixt (privat şi de stat).

 

6.7. Cercetarea şi inovaţiile

Analiza situaţiei

354. Necesitatea unor noi paradigme şi calităţi de creştere economică impune asigurarea unei puternice dimensiuni inovaţionale de dezvoltare drept condiţie obligatorie pentru modernizarea bazei ştiinţifico-tehnologice şi a structurii economice. Decalajul tehnologic al economiei naţionale creşte permanent faţă de nivelul ţărilor avansate ca urmare a activităţii inovaţionale scăzute. Cheltuielile din buget pentru ştiinţă raportate la PIB s-au redus de la 0,76% în 1991 la 0,2% în 2002. Acest nivel este cu mult mai jos nu numai faţă de nivelul de finanţare în ţările dezvoltate (Japonia – 3,6%, SUA – 2,84%, Germania – 2,29%, Franţa – 2,18%), dar şi faţă de cel din unele ţări postsocialiste (Cehia – 1,26%, Ungaria – 1,1%, Ucraina – 1,1%, Rusia – 0,85%, România – 0,54%).

355. Baza tehnico-materială a instituţiilor de cercetare s-a învechit atît moral, cît şi fizic. Numărul de instituţii de cercetare-dezvoltare s-a micşorat în anii 2000–2002 de la 83 la 76 de unităţi, iar numărul cercetătorilor ştiinţifici s-a redus în aceeaşi perioadă cu 22%. Permanent se reduce numărul cercetărilor tehnologico-ştiinţifice privind crearea unor noi tipuri de materiale, utilaje şi de mostre experimentale. Numai în anii 2000–2001 ponderea lucrărilor de proiectare, construcţie şi tehnologice, precum şi de producere a mostrelor (loturilor) de articole experimentale din volumul total al lucrărilor de cercetare-dezvoltare a scăzut de la 36,6% la 20,1%.

356. Infrastructura inovaţională şi a transferului tehnologic a fost distrusă. Întreprinderile mari care realizau ciclul inovaţional în anii 90 fie că au fost lichidate, fie că şi-au încetat activitatea din cauza insuficienţei de mijloace financiare. Majoritatea agenţilor economici nu sînt interesaţi de a investi pe termen lung în cercetare şi în implementarea inovaţiilor din cauza gradului sporit de risc financiar. Potenţialul intelectual din sfera de cercetare şi inovare (cercetătorii, inventatorii, inginerii, lucrătorii serviciilor de brevetare etc.) este în mare măsură nesolicitat, fapt ce provoacă degradarea sa rapidă.

357. Dată fiind importanţa dezvoltării domeniului de cercetare şi inovare în asigurarea creşterii durabile şi a competitivităţii economiei naţionale, în ultimii ani au fost adoptate o serie de acte legislative şi documente strategice orientate spre ameliorarea situaţiei create: cu privire la Academia de Ştiinţe a Moldovei, la politica de stat în sfera cercetare-dezvoltare, la politica de stat pentru inovare şi transfer tehnologic, la aprobarea Priorităţilor strategice ale cercetării-dezvoltării pentru anii 2004–2010, Strategia de dezvoltare a sistemului naţional de protecţie şi utilizare a obiectelor de proprietate intelectuală pînă în anul 2010, la ştiinţă şi inovare.

 

Obiective

358. Obiectivele principale ale politicii de stat în domeniul cercetărilor şi inovaţiilor sînt:

i) creşterea nivelului cercetării-dezvoltării;

ii) utilizarea eficientă a rezultatelor activităţii tehnologico-ştiinţifice în economie;

iii) dezvoltarea sferei inovaţionale în baza comercializării lucrărilor de cercetare-dezvoltare şi a rezultatelor acestora;

iv) valorificarea potenţialului intelectual existent, precum şi dezvoltarea continuă a potenţialului intelectual din sfera cercetărilor şi inovaţiilor.

 

Strategie şi acţiuni prioritare

359. Acţiunile prioritare ale politicii de dezvoltare a cercetărilor şi inovaţiilor sînt:

i) ajustarea legislaţiei naţionale în domeniul protecţiei proprietăţii intelectuale la normele acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care Republica Moldova este parte, înăsprirea controlului şi responsabilităţii pentru utilizarea nelegală a obiectelor de proprietate intelectuală;

ii) elaborarea unor mecanisme de ordin juridic organizatoric în vederea transmiterii drepturilor asupra proprietăţii intelectuale, create din contul mijloacelor bugetare, organizaţiilor care au executat lucrările respective;

iii) elaborarea unui cadru juridic normativ şi organizarea atestării instituţiilor de cercetări ştiinţifice de stat, reorganizarea sau lichidarea instituţiilor care şi-au pierdut profilul ştiinţific şi nu dispun de resurse umane şi tehnico-materiale suficiente;

iv) inventarierea patrimoniului instituţiilor de cercetări ştiinţifice de stat, comercializarea bunurilor nefolosite şi utilizarea mijloacelor obţinute pentru îmbunătăţirea bazei tehnico-materiale în domeniul cercetărilor;

v) elaborarea unui cadru juridic normativ ce ar reglementa formarea şi funcţionarea infrastructurii moderne în domeniul cercetărilor şi inovaţiilor, incluzînd instituţii financiare specializate, fonduri şi agenţii, parcuri inovaţionale, business-incubatoare;

vi) extinderea şi modernizarea sistemului de evidenţă şi de rapoarte statistice în sfera cercetărilor şi inovaţiilor, inventarierea obiectivelor proprietăţii intelectuale, programelor şi proiectelor inovaţionale;

vii) implementarea mecanismelor de asigurare a riscurilor legate de elaborarea şi implementarea inovaţiilor;

viii) perfecţionarea procedurilor de amortizare şi impunere fiscală a obiectelor proprietăţii intelectuale şi a altor rezultate ale activităţii inovaţionale, evaluarea şi includerea acestor obiecte în capitalul social al persoanelor juridice;

ix) elaborarea unor măsuri de ordin juridic şi organizatoric în vederea dezvoltării leasingului pentru utilajele şi aparatajele moderne unicate, utilizate în cercetări ştiinţifice şi în implementarea programelor şi proiectelor inovaţionale;

x) crearea unei baze de date electronice unice ce ar asigura înregistrarea inovaţiilor, obiectelor de proprietate intelectuală, precum şi efectuarea expertizei tehnologice şi a know-howului în vederea brevetării acestora;

xi) instruirea şi reciclarea specialiştilor în inovare, acordarea sprijinului din partea statului pentru aceste activităţi în instituţiile de învăţămînt superior;

xii) ajustarea programelor de studiu din învăţămîntul superior şi postuniversitar la nivelul european şi mondial de pregătire a cadrelor în domeniul cercetărilor şi inovaţiilor.

360. O deosebită atenţie va fi acordată dezvoltării întreprinderilor mici care posedă flexibilitatea necesară pentru efectuarea activităţii inovaţionale în condiţiile pieţei care se schimbă rapid. Se prevede:

i) implementarea mecanismelor de transmitere sau de punere la dispoziţie, în condiţii avantajoase, a patrimoniului public şi/sau a terenurilor pentru organizarea de întreprinderi inovaţionale mici;

ii) aplicarea unor regimuri speciale de creditare a activităţii inovaţionale efectuate de întreprinderile mici;

iii) implementarea unui regim special de impozitare a întreprinderilor mici ce se ocupă cu activitate inovaţională.

 

6.8. Dezvoltarea infrastructurii

 

6.8.1. Energetica

Analiza situaţiei

361. Situaţia actuală din domeniul energetic reflectă dificultăţile cauzate de procesul reformării sectorului şi tranziţiei la principiile funcţionării sectorului în condiţiile economiei de piaţă. Dezvoltarea sectorului energetic are loc în condiţiile lipsei aproape totale a resurselor energetice proprii (98% din resursele energetice consumate sînt importate) şi ale existenţei datoriilor externe considerabile faţă de furnizori. Combustibilul de bază pentru ţară sînt gazele naturale (80%).

362. Principalele probleme ale dezvoltării energeticii sînt cauzate de starea tehnică şi financiară nesatisfăcătoare a multor întreprinderi energetice, precum şi de organizarea ineficientă a livrării şi consumului energiei. Aceste probleme se manifestă prin:

i) gradul înalt de uzură a echipamentului energetic şi a reţelelor electrice (pînă la 70%); degradarea completă a sistemelor de termoficare (numai în 17 oraşe din 42 funcţionează sisteme de alimentare termică);

ii) coeficientul scăzut al utilizării echipamentului tehnologico-industrial şi a reţelelor electrice de înaltă tensiune, cu menţinerea tendinţei de micşorare a volumelor de consum al energiei electrice, energiei termice şi gazelor naturale;

iii) nivelul înalt al pierderilor de resurse energetice (pierderile de energie electrică se ridică pînă la 53%);

iv) datoriile mari ale populaţiei, agenţilor economici şi organizaţiilor bugetare pentru energia consumată, cauzate de capacitatea de plată scăzută a acestora;

v) lipsa unui sistem eficient de evidenţă a consumului de resurse energetice;

vi) accesul scăzut al populaţiei la principala sursă de combustibil – gazele naturale (numai 35% din localităţi sînt conectate la reţeaua de distribuţie a gazelor).

 

Obiective

363. Obiectivele dezvoltării sectorului energetic pe termen mediu sînt sporirea securităţii energetice a ţării şi crearea condiţiilor pentru dezvoltarea eficientă şi stabilă a sectorului.

 

Strategie pe termen lung

364. Pentru soluţionarea sarcinilor şi problemelor specifice sectorului energetic se vor întreprinde următoarelor acţiuni:

а) în domeniul electroenergeticii: (i) dezvoltarea continuă a pieţei energetice şi promovarea concurenţei; (ii) sporirea fiabilităţii livrărilor de energie electrică prin conectarea reţelelor interne la reţelele regionale şi internaţionale; (iii) susţinerea, prin acte legislative şi normative, precum şi prin măsuri organizatorice, a luptei contra furturilor de energie electrică;

b) în domeniul termoenergeticii: (i) contorizarea individuală a consumatorilor; (ii) promovarea acţiunilor de conservare a energiei, micşorarea pierderilor la transportare şi livrare; (iii) implementarea programelor de modernizare şi de descentralizare a sistemelor de aprovizionare cu energie termică a localităţilor;

c) în domeniul livrării gazelor naturale: (i) dezvoltarea sistemului de gazoducte magistrale şi a reţelei de distribuţie a gazelor naturale în corespundere cu Programul naţional de gazificare a Republicii Moldova; (ii) implementarea Sistemului naţional de evidenţă a importului şi tranzitului de gaze naturale.

365. În scopul diversificării importului de resurse energetice şi al cooperării internaţionale în domeniul energeticii se prevede:

i) participarea la activităţile şi programele/proiectele energetice ale structurilor internaţionale interesate în dezvoltarea şi coordonarea politicilor energetice regionale;

ii) cooperarea bilaterală şi multilaterală cu ţările din regiune în scopul formării unei pieţe energetice regionale eficiente şi transparente;

iii) elaborarea unui plan de acţiuni pentru participarea ţării pe piaţa energetică regională a Europei de Sud-Est.

 

Acţiuni prioritare pentru anii 2004–2006

366. Priorităţile pe termen mediu ale dezvoltării energeticii sînt:

i) gazificarea accelerată a ţării;

ii) diversificarea importului de resurse energetice şi liberalizarea pieţei energiei electrice, energiei termice şi a gazelor naturale;

iii) implementarea sistemelor moderne de încălzire în 19 centre raionale;

iv) perfecţionarea infrastructurii de piaţă şi consolidarea disciplinei comerciale în sectorul energetic (descentralizarea sistemelor de încălzire a blocurilor de locuinţe);

v) sporirea eficienţei în activitatea tuturor sectoarelor energetice şi promovarea măsurilor de conservare a energiei.

367. Pentru realizarea obiectivelor menţionate se vor întreprinde următoarele măsuri:

i) corelarea programelor de dezvoltare a sectorului energetic pe termen lung cu prevederile Strategiei energetice a Republicii Moldova pînă în anul 2010. Programele energetice vor fi corelate cu strategia generală de dezvoltare economică şi socială a ţării;

ii) restructurarea sectorului energetic, atragerea capitalului privat, inclusiv pe calea privatizării;

iii) atragerea surselor financiare externe, inclusiv a granturilor, pentru promovarea programelor de gazificare şi renovare a sistemelor de alimentare cu căldură a localităţilor;

iv) perfecţionarea cadrului regulatoriu al sectorului energetic pentru asigurarea condiţiilor de dezvoltare a pieţei energetice şi crearea mediului concurenţial;

v) ridicarea nivelului de achitare a plăţilor de către populaţie, agenţi economici şi organizaţii bugetare pentru resursele energetice consumate, inclusiv prin promovarea unei politici eficiente de protecţie socială a celor mai defavorizate pături ale populaţiei.

vi) majorarea în balanţa energetică a ponderii surselor netradiţionale de energie (energia soarelui, vîntului, biogazelor).

 

6.8.2. Drumurile şi transportul

Analiza situaţiei

368. Transportul auto şi cel feroviar reprezintă o componentă importantă a infrastructurii necesară pentru dezvoltarea economică şi socială, întreţinerea căruia necesită dezafectarea unor resurse considerabile din bugetul naţional. Transportul contribuie la dezvoltarea comerţului, atît interior, cît şi exterior, facilitează accesul populaţiei la locuri de muncă, educaţie, ocrotirea sănătăţii şi la alte servicii. Dezvoltarea transportului asigură o mai mare mobilitate, reduce cheltuielile şi sporeşte veniturile agenţilor economici.

369. Uzura parcului mijloacelor de transport în condiţiile posibilităţilor reduse de renovare a diminuat esenţial calitatea serviciilor de transport şi a dus la creşterea preţurilor din cauza creşterii cheltuielilor operaţionale. Reţeaua drumurilor publice din ţară este supusă unui proces de degradare rapidă şi continuă. Motivul principal este finanţarea insuficientă a infrastructurii rutiere. Pentru a menţine reţeaua drumurilor publice în stare tehnică bună este nevoie de circa 30 milioane dolari SUA anual. În anii 1999–2003, pentru reparaţia şi întreţinerea drumurilor au fost cheltuite anual cîte 6,9 milioane dolari SUA sau aproximativ 0,46% din PIB.

370. Din lungimea totală de 3325 km a drumurilor naţionale, 2885 km au o durată de exploatare depăşită, dintre care peste 900 km sînt în stare tehnică proastă. Reţeaua drumurilor locale cu o lungime de 6137 km prezintă o structură foarte eterogenă. Astfel, 2781 km sînt drumuri pietruite, 579 km sînt drumuri de ţară. Din lungimea totală (2777 km) de drumuri cu îmbrăcăminte modernă, 2253 km au o durată de exploatare depăşită (dintre care peste 2000 km sînt în stare proastă).

371. Peste 40 de localităţi nu au drumuri de acces pavate şi în condiţii atmosferice dificile devin, practic, izolate, cu toate consecinţele economice şi sociale negative. Actualmente, 26 sectoare pe drumurile naţionale şi 79 sectoare pe drumurile locale, cu o lungime totală de 13,5 km, sînt afectate de alunecări de teren. 14 poduri din reţeaua drumurilor publice sînt avariate şi prezintă pericol pentru circulaţia rutieră.

372. Costurile de operare a vehiculelor (COV), estimate în 2002, demonstrează clar că proasta calitate a infrastructurii rutiere îi costă pe utilizatorii drumurilor cel puţin 30 milioane de dolari SUA pe an şi complică mult transportarea mărfurilor şi persoanelor, în special în zonele rurale şi sărace. Conform estimărilor efectuate în diferite ţări, fiecare dolar SUA cheltuit pentru îmbunătăţirea drumurilor economiseşte anual cheltuielile utilizatorilor rutieri de la 3 la 5 dolari SUA. Volumul necesar de finanţare pentru întreţinerea reţelei de drumuri publice în starea ei actuală este de 4 ori mai mare decît cel disponibil în prezent.

373. Actualmente, transportul feroviar magistral al Republicii Moldova reprezintă o ramură a monopolului natural aflat în proprietatea statului, fiind reprezentat de Întreprinderea de Stat “Calea Ferată din Moldova” (CFM). În prezent, CFM este un monopolist ce cuprinde gestionarea capacităţilor, infrastructurii, efectuarea transporturilor feroviare şi dirijarea circulaţiei trenurilor. La 1 ianuarie 2003, asigurarea Republicii Moldova cu reţea de căi ferate de folosinţă generală a constituit 2,6 km la 10 mii locuitori. Lungimea totală a liniilor de cale ferată este de 2172 km, cea în exploatare – de 1121 km, inclusiv 1107 km cu ecartament larg (1520 mm). Reţeaua CFM nu dispune de linii electrice.

374. Lucrările de reabilitare a magistralelor feroviare se execută în măsură insuficientă (volumul reparaţiei capitale în 2002 a constituit 43,6 km, necesitatea normativă fiind de circa 80 km anual³). Modernizarea căilor ferate conform exigenţelor europene (creşterea vitezei circulaţiei trenurilor pe anumite sectoare pînă la 160 km/h, electrificarea liniilor principale, renovarea parcului materialului rulant, dezvoltarea sistemului informaţional) este împiedicată de lipsa de mijloace financiare.

________________

³ Conform calculelor Proiectului TACIS “Restructurarea CFM”, noiembrie 2002.

 

375. În prezent CFM activează rentabil în condiţiile acordului-memorandum cu Consiliul creditorilor, încheiat în august 2000, prin care se prevede stingerea eşalonată a datoriilor istorice şi restructurarea întreprinderii. Pe parcursul anilor 2000–2002 a fost obţinută o stabilizare a volumului traficului de călători la un nivel de 355 milioane călători-km şi o creştere a traficului mărfurilor pînă la 2751,4 milioane tone-km nete, după cîţiva ani de scădere bruscă a acestora. Rezultatele financiare după 3 ani de activitate a CFM în cadrul acordului-memorandum inspiră optimism moderat.

 

Obiective

376. Obiectivele principale pe termen mediu în domeniul transporturilor sînt:

i) ameliorarea accesului la serviciile economice şi sociale prin reabilitarea drumurilor şi căilor ferate, prin extinderea reţelei de drumuri naţionale şi locale;

ii) eficientizarea serviciilor de transport şi sporirea calităţii acestora prin dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii transporturilor, inclusiv prin valorificarea oportunităţilor oferite ţării în calitate de membru al Pactului de stabilitate pentru Europa de Sud-Est şi de cooperarea transfrontalieră în cadrul euroregiunilor;

iii) sporirea siguranţei în activitatea transportului şi asigurarea protecţiei mediului;

iv) facilitarea activităţii comercial-economice internaţionale prin integrarea drumurilor magistrale şi a căilor ferate în sistemul coridoarelor europene şi internaţionale de transport.

 

Acţiuni prioritare pentru anii 2004–2006

377. Acţiunile prioritare pentru îmbunătăţirea situaţiei în sectorul transporturilor auto sînt:

i) elaborarea şi implementarea unui program de lucrări pentru stoparea procesului de degradare a drumurilor, care va prevedea (luînd în considerare starea actuală de austeritate financiară) creşterea volumului lucrărilor periodice de întreţinere (tratamente cu bitum, covoare bituminoase într-un strat, reciclări în “situ” ale îmbrăcămintei asfaltice degradate etc.);

ii) crearea unui sistem durabil şi transparent de acumulare, administrare şi utilizare a mijloacelor financiare pentru întreţinerea reţelei de drumuri;

iii) realizarea unor proiecte regionale în vederea îmbunătăţirii accesului populaţiei rurale la pieţele de desfacere a producţiei şi la serviciile sociale, atragerea în acest scop de credite externe şi granturi;

iv) implementarea unor sisteme moderne de evaluare a stării tehnice a drumurilor şi optimizarea priorităţilor de întreţinere şi reparaţie a drumurilor;

v) realizarea în cadrul Pactului de stabilitate pentru Europa de Sud-Est a proiectului de reabilitare a drumului Chişinău–Giurgiuleşti;

vi) iniţierea negocierilor cu organismele financiare internaţionale (BERD, BM, BEI) în vederea acordării în condiţii avantajoase a unor împrumuturi pentru reabilitarea drumurilor naţionale (în primul rînd a celor care fac parte din coridoarele paneuropene) şi începerea lucrărilor de reabilitare a drumurilor incluse în prima etapă de reabilitare (circa 400 km).

378. Măsurile prioritare în domeniul dezvoltării căilor ferate sînt:

i) reabilitarea reţelei de căi ferate pînă la nivelul parametrilor proiectaţi şi asigurarea siguranţei circulaţiei trenurilor prin executarea lucrărilor sistematice de reparaţie capitală a infrastructurii CFM în funcţie de gradienţii de uzură şi cu respectarea ciclurilor lucrărilor (80 km de linie ferată anual);

ii) realizarea, pînă la 1 august 2005, a condiţiilor acordului-memorandum încheiat între Consiliul creditorilor şi CFM privind asanarea stării financiare a căii ferate;

iii) stingerea eşalonată a datoriilor CFM faţă de căile ferate ale Rusiei;

iv) realizarea planului existent de restructurare a CFM, separarea gestiunii infrastructurii feroviare de acordare a serviciilor de transport;

v) externalizarea obiectelor de menire social-culturală şi comunală din componenţa CFM;

vi) implementarea sistemului informaţional privind mersul trenurilor de circulaţie internaţională;

vii) renovarea parcului de vagoane de călători şi locomotive Diesel;

viii) elaborarea proiectelor investiţionale necesare şi atragerea investiţiilor pentru realizarea lor.

 

6.8.3. Alimentarea cu apă şi canalizarea

Analiza situaţiei

379. Alimentarea calitativă cu apă şi sistemul eficient de epurare şi evacuare a apelor reziduale reprezintă factori ce au impact direct asupra calităţii vieţii şi sănătăţii populaţiei. Pe parcursul ultimului deceniu s-a produs o degradare accelerată a sectorului de alimentare cu apă şi canalizare. În prezent, mai mult de 50% din populaţia ţării consumă apă potabilă ce nu corespunde normelor sanitare ca urmare a epuizării şi degradării calităţii resurselor de apă, a lipsei sau a stării nesatisfăcătoare a sistemelor de captare a apei şi tehnologiilor învechite de epurare a apei.

380. În cele 1533 localităţi din ţară, în anii 1970–1990 au fost construite 1038 sisteme centralizate de alimentare cu apă. Din cauza exploatării îndelungate, o mare parte a reţelelor necesită a fi înlocuite sau modernizate. Pierderile de apă potabilă constituie, în medie, 30% (în unele localităţi pînă la 70%). Randamentul pompelor de apă constituie 40–50%, determinînd o depăşire a consumului de energie cu 15–20%. Echipamentul instalaţiilor de epurare necesită renovare şi reparaţie, inclusiv în scopul reducerii cheltuielilor pentru energia electrică, care constituie în medie 34% din cheltuielile de exploatare. Este necesară, de asemenea, modernizarea tehnologiei de epurare.

381. Numai 17% din locuitorii rurali sînt asiguraţi cu aprovizionare centralizată cu apă. Totodată 67% din apeductele localităţilor rurale nu corespund cerinţelor igienice şi sînt într-o stare nesatisfăcătoare. Cealaltă parte a populaţiei de la sate în scopuri potabile foloseşte apa din fîntîni şi izvoare. Peste 80% de fîntîni şi 50% de izvoare nu pot fi folosite în calitate de sursă de apă potabilă. Instalaţiile de epurare a apelor reziduale din localităţile rurale nu funcţionează ca urmare a deconectării lor de la sistemul de alimentare cu energie electrică, a distrugerii sau sustragerii utilajului.

382. O altă problemă reprezintă tarifele pentru serviciile de alimentare cu apă şi canalizare. Tarifele existente nu asigură resursele financiare necesare pentru menţinerea şi dezvoltarea întreprinderilor sectorului. Totodată, nivelul scăzut al solvabilităţii şi al disciplinei de plată a populaţiei, agenţilor economici şi organizaţiilor bugetare conduce la creşterea datoriei şi agravează situaţia financiară critică a întreprinderilor din sector.

 

Obiective

383. Principalele obiective ale dezvoltării sectorului, pornind de la necesitatea soluţionării problemelor privind creşterea accesului populaţiei la apa potabilă de calitate şi la o mai bună canalizare, precum este prevăzut de Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, sînt:

i) creşterea accesului populaţiei la sursele de apă potabilă şi la canalizare şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor;

ii) ameliorarea protecţiei mediului şi protecţia de poluare şi epuizare a surselor de alimentare cu apă;

iii) conservarea resurselor de apă şi de energie;

iv) raţionalizarea tarifelor la serviciile de alimentare cu apă şi canalizare.

384. În scopul soluţionării sarcinii 10 din Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului “Reducerea în jumătate către anul 2015 a numărului de oameni fără acces durabil la apă potabilă”, în Moldova în anii 2002–2006 se prevede creşterea ponderii populaţiei cu acces durabil la surse îmbunătăţite de apă de la 38,5% la 68,5%. Pentru realizarea sarcinii 11 “Îmbunătăţirea semnificativă către anul 2020 a condiţiilor de trai a cel puţin 100 de milioane de locuitori din cartierele sărace”, în ţară se prevede o majorare a ponderii populaţiei care are acces la canalizare îmbunătăţită de la 40,0% în 2001 la 90,0% în 2006.

 

Strategie şi acţiuni prioritare

385. În scopul îmbunătăţirii calităţii serviciilor prestate şi creşterii numărului de consumatori se prevede:

i) dezvoltarea şi modernizarea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare în 156 de localităţi;

ii) amenajarea şi restabilirea a 93300 de fîntîni în localităţile săteşti;

iii) implementarea proiectelor-pilot privind epurarea resurselor de ape subterane poluate cu sulfit şi nitraţi prin metoda biologică;

iv) implementarea proiectului-pilot pentru aplicarea metodelor mecanice şi biologice de epurare a apelor reziduale.

386. În domeniul protecţiei mediului şi al conservării resurselor de apă se prevede:

i) perfecţionarea sistemului de supraveghere permanentă a nivelului şi calităţii apelor subterane şi îmbunătăţirea evidenţei utilizării lor;

ii) elaborarea şi efectuarea unui complex de măsuri pentru evacuarea apelor reziduale de suprafaţă;

iii) restabilirea şi crearea noilor zone de protecţie a apelor, fîşiilor de protecţie a apelor şi a zonelor sanitare.

387. În domeniul raţionalizării politicii tarifare se preconizează:

i) asigurarea consumatorilor cu aparate de măsurare a cantităţii de apă consumată;

ii) elaborarea unei metodologii unice de calculare a tarifelor, studierea posibilităţilor de diferenţiere a tarifelor şi de trecere la asigurarea acoperirii cheltuielilor reale;

iii) asigurarea transparenţei la formarea tarifelor prin intermediul campaniilor informaţionale;

iv) perfecţionarea cadrului juridic normativ al relaţiilor consumator-furnizor în domeniul alimentării cu apă şi înăsprirea cerinţelor faţă de datornici, creşterea nivelului de achitare pentru apa consumată.

388. Perfecţionarea cadrului juridic normativ al funcţionării întreprinderilor din sector presupune:

i) ajustarea legislaţiei, normelor şi regulamentelor în sfera alimentării cu apă şi canalizării la standardele europene şi internaţionale;

ii) perfecţionarea cadrului legislativ pentru atragerea capitalului privat în sector sub formă de concesii, arendă, administrare fiduciară, întreprinderi mixte, inclusiv privatizarea sistemelor rurale centralizate de alimentare cu apă şi canalizare;

iii) implementarea serviciilor de audit tehnologic al sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare.

 

6.8.4. Telecomunicaţiile şi tehnologiile informaţionale

Analiza situaţiei

389. Telecomunicaţiile şi tehnologiile informaţionale eficiente au un impact substanţial asupra ritmurilor şi calităţii creşterii economice, nivelului de trai al populaţiei. Dezvoltarea insuficientă şi funcţionarea ineficientă a telecomunicaţiilor şi tehnologiilor informaţionale în Republica Moldova sînt factori ce reţin creşterea activităţii de întreprinzător şi subminează dezvoltarea comerţului exterior şi atragerea investiţiilor. În prezent, în ţară nu există localităţi neasigurate cu legătură telefonică fixă, însă în 597 de localităţi nu sînt instalate taxofoane şi în 235 nu sînt posturi telefonice în localuri publice. În mediul rural, acces la reţeaua telefonică îl au doar 12,6% din locuitori. Circa 10% din populaţia ţării nu are posibilitatea de a viziona cele trei programe de televiziune cu acoperire naţională. După nivelul telefonizării (inclusiv sistemele de telefonie mobilă), calităţii şi echipării tehnice a reţelelor şi sistemelor de telecomunicaţii, Moldova rămîne considerabil în urma multor ţări din Europa Centrală şi de Sud-Est. Asigurarea cu legătură telefonică, în medie pe ţară, constituie 21,4 telefoane fixe şi circa 14 telefoane mobile la 100 locuitori. Ponderea liniilor cu fibre optice în volumul total al liniilor interurbane constituie circa 50%, iar ponderea centralelor telefonice electronice în totalitatea centralelor telefonice automate constituie circa 52% (în mediul rural această cotă este mai mică decît în mediul urban).

390. Utilizarea tehnologiilor informaţionale nu a înregistrat progrese esenţiale, avînd un nivel neuniform de implementare în diferite ramuri ale economiei naţionale. Accesul populaţiei la tehnologiile informaţionale şi comunicaţionale (TIC) şi nivelul dezvoltării infrastructurii în Moldova este de 2 ori inferior celui din Rusia şi de 6 ori inferior celui din Estonia, deşi poziţia de start, la începutul anilor 90, era aproximativ aceeaşi.

391. Principalele cauze ale situaţiei create sînt:

i) monopolul Întreprinderii “Moldtelecom”, politica subvenţionării tarifelor;

ii) insuficienţa resurselor financiare pentru dezvoltarea sectorului la nivel local şi naţional;

iii) imperfecţiunea cadrului legislativ în domeniul utilizării tehnologiilor informaţionale;

iv) ajustarea incompletă a cadrului juridic normativ şi organizatoric privind sectorul telecomunicaţiilor la cerinţele dezvoltării pieţei libere.

392. Conştientizînd importanţa dezvoltării sectorului telecomunicaţiilor şi a tehnologiilor informaţionale, Guvernul a întreprins o serie de măsuri pentru ameliorarea situaţiei. A fost elaborată şi aprobată Politica naţională în domeniul telecomunicaţiilor, creată Agenţia Naţională de Reglementare a Telecomunicaţiilor şi Informaticii, operate modificări în reglementarea pieţei de telecomunicaţii, iniţiată rebalansarea tarifelor la serviciile Întreprinderii “Moldtelecom” şi implementarea Planului Naţional de Numerotare.

 

Obiective

393. Obiectivele principale ale dezvoltării sectorului telecomunicaţiilor şi al tehnologiilor informaţionale sînt:

i) îmbunătăţirea calităţii serviciilor informaţionale şi de telecomunicaţii şi extinderea accesului consumatorilor la ele;

ii) liberalizarea pieţei telecomunicaţiilor;

iii) crearea premiselor pentru edificarea societăţii informaţionale;

iv) dezvoltarea cooperării internaţionale în domeniul telecomunicaţiilor şi tehnologiilor informaţionale.

 

Strategie şi acţiuni prioritare

394. Pentru realizarea obiectivelor menţionate vor fi întreprinse următoarele măsuri:

i) ajustarea legislaţiei naţionale, a regulamentelor şi procedurilor speciale la standardele UE, OMC şi Conferinţei Europene a Administraţiilor Comunicaţiilor Poştale şi Telecomunicaţionale;

ii) elaborarea şi adoptarea legilor cu privire la protecţia datelor personale, cu privire la documentul electronic şi semnătura digitală, cu privire la comerţul electronic;

iii) dezvoltarea reţelelor (inclusiv a celor cu fibre optice) şi modernizarea sistemelor de telecomunicaţii pe baza investiţiilor private;

iv) sporirea traficului de tranzit prin reţelele naţionale;

v) finalizarea implementării Planului Naţional de Numerotare;

vi) rebalansarea tarifelor Întreprinderii “Moldtelecom” în vederea asigurării accesului la serviciile pentru păturile sărace ale populaţiei;

vii) privatizarea Întreprinderii “Moldtelecom”;

viii) examinarea posibilităţilor de implementare a pachetului minim de servicii accesibil tuturor categoriilor de consumatori şi a mecanismului de compensaţii financiare pentru operatori (Serviciul Universal şi Fondul Serviciului Universal);

ix) elaborarea strategiei naţionale “Tehnologiile societăţii informaţionale pentru dezvoltare”;

x) elaborarea şi implementarea proiectului-pilot pentru crearea a şapte puncte de acces colectiv la informaţii pe baza oficiilor poştale, şcolilor, bibliotecilor etc.;

xi) elaborarea programului de implementare a tehnologiilor comunicaţionale şi informaţionale în activitatea autorităţilor administraţiei publice în scopul sporirii eficienţei şi transparenţei administraţiei publice.

395. Priorităţile dezvoltării cooperării internaţionale în domeniul telecomunicaţiilor şi tehnologiilor informaţionale sînt: (i) participarea la programele Uniunii Europene pentru dezvoltarea societăţii informaţionale şi (ii) cooperarea cu ţările din regiune.

 

6.8.5. Locuinţele şi construcţia de locuinţe

Analiza situaţiei

396. Conform datelor statistice, numărul familiilor care se află la evidenţă pentru a primi locuinţe şi a-şi ameliora condiţiile locative constituie aproximativ 82 mii (81,1 mii – în mediul urban şi 0,9 mii – în mediul rural). În oraşe, mai mult de 30% din fondul locativ este alcătuit din case construite cu 35–40 de ani în urmă. Pe parcursul ultimului deceniu fondul locativ s-a deteriorat substanţial şi s-a înregistrat o înrăutăţire a condiţiilor locative ale populaţiei, în special ale celei sărace.

397. Volumul lucrărilor în construcţii şi al reparaţiilor capitale s-a redus considerabil. Comparativ cu anul 1995, în 2002 numărul construcţiilor noi s-a micşorat de trei ori, iar al reparaţiilor capitale – de 1,5 ori. S-a redus considerabil volumul lucrărilor de reparaţie curentă a clădirilor şi locuinţelor şi s-a înrăutăţit calitatea lor.

398. Cauzele principale ale situaţiei create sînt legate de imposibilitatea finanţării construcţiei şi reparaţiei locuinţelor din bugetele de stat şi locale, precum şi pregătirea insuficientă a populaţiei pentru întreţinerea locuinţelor în condiţiile economiei de piaţă. Acestea au fost însoţite de:

i) creşterea bruscă a costului lucrărilor de construcţie şi reparaţie şi a materialelor utilizate;

ii) încetarea lucrărilor de construcţie a locuinţelor din contul mijloacelor bugetare şi reducerea finanţării publice a reparaţiilor capitale şi curente a fondului de locuinţe public;

iii) insuficienţa resurselor financiare ale populaţiei, în special ale păturilor defavorizate;

iv) aplicarea ineficientă a legislaţiei în vigoare privind condominiul în fondul locativ;

v) lipsa cadrului legal al creditării ipotecare a construcţiei de locuinţe;

vi) lipsa cadrului legal al construcţiei de locuinţe sociale.

399. Necesitatea cheltuielilor suplimentare pentru sporirea gradului de siguranţă a clădirilor şi asigurarea măsurilor de securitate contra impactului proceselor geologice periculoase complică situaţia din sector. În prezent, numărul construcţiilor, în special al celor locative, ameninţate de revărsări şi inundaţii, constituie peste 130 mii unităţi, de alunecări de teren – peste 150 mii unităţi. În urma activităţii seismice din anii 1976–1992, rezistenţa construcţiilor a scăzut considerabil.

400. Ţinînd cont de importanţa soluţionării problemei locative, Guvernul, în ultimii ani a aprobat o serie de documente şi programe: Concepţia locativă naţională, Strategia pieţei spaţiului locativ şi altor bunuri imobiliare, cu privire la protecţia localităţilor din Republica Moldova împotriva proceselor geologice periculoase, cu privire la renovarea şi reabilitarea termică a blocurilor de locuit construite, cu privire la alocaţii şi credite pentru locuinţă. A fost creată Agenţia Naţională “Locuinţe”, care are drept obiective principale dezvoltarea pieţei construcţiei de locuinţe şi perfecţionarea relaţiilor financiare în acest domeniu. Atribuţiile principale ale agenţiei constau în elaborarea actelor normative întru desfăşurarea activităţii sale. Se întreprind acţiuni în vederea asigurării funcţionării eficiente a sistemului cadastral în procesul de consolidare a pieţei locuinţelor şi dezvoltării construcţiilor locative (Vezi compartimentul “Crearea cadastrului bunurilor imobile”).

 

Obiective

401. Ţinînd cont de necesitatea îndeplinirii sarcinilor stabilite de Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, obiectivele principale ale dezvoltării sectorului de locuinţe în perioada pe termen mediu sînt:

i) sporirea accesibilităţii locuinţelor pentru populaţie, în special pentru păturile defavorizate;

ii) creşterea gradului de siguranţă şi confort al construcţiilor existente.

 

Strategie şi acţiuni prioritare pentru anii 2004-2006

402. Realizarea obiectivelor menţionate presupune efectuarea următoarelor măsuri:

i) elaborarea politicii de stat în domeniul locuinţelor sociale, care nu distorsionează funcţionarea eficientă a pieţei imobiliare;

ii) perfecţionarea cadrului juridic normativ al ipotecii şi formarea infrastructurii pentru atragerea mijloacelor în sfera creditării ipotecare pentru construcţia, reconstrucţia şi procurarea locuinţelor;

iii) perfecţionarea cadrului regulatoriu, a mecanismelor şi practicii aplicării lui în domeniul condominiului şi al formării asociaţiilor de proprietari ai locuinţelor;

iv) aprobarea şi realizarea Programului de stat “Încheierea lucrărilor de construcţie la blocurile de locuit nefinalizate”;

v) elaborarea şi implementarea proiectelor-pilot de modernizare şi reabilitare a locuinţelor existente.

 

6.9. Agricultura şi dezvoltarea rurală

Analiza situaţiei

403. Caracterul dominant al agriculturii în economia Moldovei se datorează climei moderate şi solurilor fertile. Cernoziomurile, care sînt cele mai fertile din lume, ocupă 80% din suprafaţa ţării. Printre produsele cele mai importante se numără: fructele, legumele, tutunul, strugurii, grîul de toamnă, porumbul, floarea-soarelui şi produsele animaliere. O asemenea varietate de produse se datorează solurilor fertile şi resurselor bogate de muncă.

404. Factorii menţionaţi, precum şi declinul din industria nealimentară au avut drept rezultat faptul că ponderea agriculturii, împreună cu industria prelucrătoare de materie primă agricolă, constituie circa 33% din PIB şi 65% din volumul total al exporturilor. Neavînd capacităţi de producere a îngrăşămintelor minerale, a pesticidelor, a adaosurilor minerale şi vitaminoase pentru nutreţuri, a preparatelor de uz veterinar şi a carburanţilor, Moldova depinde de importurile la aceste mărfuri. Astfel, din motive obiective, economia moldovenească este una deschisă. Datorită rolului important pe care-l joacă comerţul în economia agricolă, creşterea mai rapidă a preţurilor la mărfurile importate faţă de cele exportate a impus ajustări majore în domeniu.

405. Agricultura Moldovei a suferit un declin al producţiei şi productivităţii. Conform statisticii oficiale, producţia agricolă a scăzut cu circa 35% în prima jumătate a anilor 90 şi cu 20% – în a doua jumătate, constituind actualmente mai puţin de 50% din nivelul anilor 1989–1991.

406. Declinul a fost cauzat îndeosebi de scăderea productivităţii, deoarece suprafaţa totală a terenurilor agricole s-a schimbat neesenţial. Roada la hectar, în funcţie de cultură, este în prezent, cu 20-60% mai joasă decît în anii 1989–1991. De asemenea, a scăzut şi productivitatea muncii. Conform datelor statistice oficiale, pe parcursul ultimilor ani, valoarea adăugată brută pe un lucrător în agricultură a constituit circa 400 dolari SUA.

407. În ultimul deceniu s-a schimbat, de asemenea, şi structura producţiei agricole. În comparaţie cu situaţia de la începutul anilor 90, în ultimul timp au crescut suprafeţele ocupate de culturile a căror producere necesită un minimum de resurse, cu pieţe garantate de desfacere (grîu, porumb, floarea-soarelui), iar suprafeţele ocupate de culturile intensive (tutun, legume) au scăzut.

408. Industria prelucrătoare s-a adaptat mai bine la schimbările care au avut loc. În funcţie de starea tehnică şi economică a întreprinderilor agroindustriale, în ultimii ani între ele s-a produs o diferenţiere. Aceasta se referă, în special, la întreprinderile create în perioada economiei planificate. Aproximativ o treime dintre acestea au fost restructurate cu succes – ele fiind în stare să-şi modernizeze echipamentul, managementul, precum şi sistemul de aprovizionare cu materie primă. Însă cea mai mare parte a întreprinderilor continuă să se afle într-o profundă criză financiară. Unele posedă un potenţial substanţial de dezvoltare, cu condiţia dispunerii şi de mijloace financiare suficiente pentru modernizarea echipamentului. Pentru majoritatea acestor unităţi economice este de importanţă primordială implementarea noilor tehnologii, a metodelor performante de management şi marketing.

409. Procesul de privatizare a terenurilor agricole a decurs în două etape: prima – aşa-numita mică privatizare, care a condus la o creştere substanţială a suprafeţelor atribuite familiilor rurale (de la 180 mii ha în 1990 pînă la 300 mii ha în 1992), şi a doua – marea privatizare, care s-a extins asupra terenurilor agricole cultivate de fostele întreprinderi colective. În timpul celei de a doua etape, populaţiei rurale, prin oferirea de titluri de proprietate, i-au fost transmise în proprietate privată cote de teren agricol. Concomitent, au fost atribuite, şi în natură, cote de teren pentru persoanele particulare sau familiile care au părăsit gospodăriile colective.

410. Actualmente, privatizarea şi reorganizarea fostelor întreprinderi colective mari, practic, a luat sfîrşit, continuă să evolueze noile întreprinderi bazate pe proprietatea privată. Unităţile agricole recent fondate reprezintă un tablou contrastant: jumătate din suprafeţe sînt cultivate de întreprinderi medii şi mari, deseori aparţinînd unui număr mic de proprietari care consolidează terenurile micilor proprietari prin contracte de arendă de diferit tip, iar a doua jumătate din suprafeţe se află în proprietatea micilor fermieri independenţi.

411. Procesul de privatizare s-a soldat cu o structură extrem de fragmentată a proprietăţii funciare. Problemele iniţiale privind privatizarea terenurilor au fost soluţionate şi noile întreprinderi agricole bazate pe proprietatea privată corespund condiţiilor economiei de piaţă. Or, consolidarea proprietăţilor private şi a structurilor juridice de organizare va necesita timp şi politici publice adecvate.

412. Tranziţia la economia de piaţă în agricultură a dus la reducerea multor locuri de muncă. Deocamdată nu există date statistice exacte privind migraţia rurală, dar se estimează că în unele sate circa 40% din populaţia activă a plecat peste hotare sau în localităţile urbane.

413. În trecut, produsele agroalimentare, tradiţional, dominau exporturile moldoveneşti. Şi în prezent Moldova este un exportator net de produse agroalimentare preponderent în ţările CSI, dar contribuţia acestora în volumul de exporturi înregistrează un uşor declin. Sectorul agroalimentar asigura întotdeauna o balanţă pozitivă de proporţii în comerţul exterior (circa 200–400 milioane de dolari americani), dar, pe parcursul ultimilor ani, această contribuţie s-a redus simţitor. Se observă o creştere a importurilor de produse agroalimentare, care provoacă probleme serioase pe piaţa internă de produse autohtone. În acelaşi timp, importurile de materii prime au contribuit la creşterea exporturilor de produse prelucrate.

414. Lipsa resurselor financiare reprezintă una din principalele probleme pentru majoritatea întreprinderilor agricole. Aceasta se referă şi la întreprinderile de prelucrare a produselor agricole, care tind spre modernizare şi restructurare. Creditele acordate sectorului agricol din Moldova provin, în mare parte, din două surse de creditare rurală: băncile comerciale şi instituţiile financiare nebancare. O a treia sursă reprezintă agenţiile donatoare străine.

415. Partea cea mai mare a împrumuturilor/creditelor bancare este oferită întreprinderilor de prelucrare a produselor agricole şi furnizorilor de materii prime. Creditele oferite sectorului individual provin, în cea mai mare parte, de la instituţiile financiare nebancare sprijinite de Noile Iniţiative de Împrumut – RISP/BM. Proiectul de investiţii şi servicii rurale (RISP) a fost iniţiat de către Banca Mondiala la sfîrşitul anului 2000. În cadrul mecanismului RISP au fost promovate două tipuri de linii de creditare a întreprinderilor agricole şi a fermierilor individuali prin intermediul băncilor comerciale şi prin Corporaţia de Finanţare Rurală, prin asociaţiile de economii şi împrumut ale cetăţenilor (AEÎC).

416. Agenţiile donatoare străine joacă un rol deosebit de important în dezvoltarea economiei naţionale. Un număr mare de finanţatori internaţionali şi de organizaţii donatoare, cum ar fi USAID, TACIS, SIDA, DFID, Fundaţia Soros, organizaţii din Japonia, Polonia şi Olanda, şi-au sporit recent eforturile în a sprijini activităţile agricole, inclusiv prin investiţii, granturi, împrumuturi cu rată redusă a dobînzii şi garanţii bancare, prin asistenţă tehnică.

417. Ţinînd cont de obiectivul integrării europene în procesul de dezvoltare durabilă a localităţilor rurale la nivel regional şi local, se vor lua în considerare metodele UE de acordare a asistenţei pentru dezvoltarea rurală, preconizate în Recomandarea nr.1296/1996 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la Carta Europeană a Spaţiului Rural. În acest context, în scopul valorificării întregului potenţial din spaţiul rural şi, în primul rînd, în scopul folosirii eficiente a resurselor umane şi naturale din agricultură, care este şi va rămîne şi în următorii ani principala sferă de activitate, se vor desfăşura şi activităţi neagricole, care în prezent sînt slab dezvoltate.

418. Comparativ cu alte ţări, programele de asistenţă a agriculturii în Republica Moldova sînt destul de modeste. Statul sprijină agricultura pe două căi:

i) prin subvenţii băneşti din buget;

ii) prin suport nemonetar.

419. În ultimii ani, subvenţiile bugetare pentru agricultură n-au depăşit 3% din totalul cheltuielilor bugetare ale statului. Partea cea mai mare a acestor cheltuieli revine Fondului de subvenţionare şi stimulare a creditării agenţilor economici din agricultură. Restul mijloacelor sînt orientate spre finanţarea parţială a unor activităţi de producţie, a Unităţii pentru implementarea proiectelor agricole, a instituţiilor de cercetări ştiinţifice şi de învăţămînt, a structurilor de stat.

420. Partea principală a suportului nemonetar al agriculturii, acordat agenţilor economici de către stat sub formă de reduceri/scutiri de taxe, este menită să elimine consecinţele calamităţilor naturale.

421. Moldova, în calitatea sa de membru al OMC, are obligaţia să limiteze volumul subvenţiilor. Subvenţionarea exporturilor este interzisă. Reglementările privind Politica autohtonă sînt stabilite conform concepţiei privind Măsurile globale de sprijin (MGS). Obligaţiile Moldovei privind subvenţiile prevăd reducerea acestora pînă la nivelul de 20% în 2004. Luînd în considerare faptul că Moldova utilizează actualmente doar 8% din sprijinul autohton permis, rata MGS nu va afecta în viitorul apropiat sectorul agrar.

422. Contribuţiile agriculturii la bugetul de stat sînt mai mici decît ponderea ei în PIB. Componentele principale ale sistemului fiscal existent sînt: impozitul funciar, impozitul pe venit, TVA şi accizele, contribuţiile în bugetul asigurărilor sociale de stat. Producătorii şi proprietarii agricoli sînt impuşi şi cu alte impozite şi taxe, precum taxa pentru apă, impozitul pe imobil, tarifele vamale etc.

423. Moldova a semnat 17 acorduri bilaterale de comerţ liber: 10 acorduri cu ţările membre ale CSI (cu excepţia Tadjikistanului) şi 7 acorduri cu ţările beneficiare ale Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est. Toate aceste acorduri presupun conferirea unor preferinţe în relaţiile comerciale bilaterale. Începînd cu anul 1971, Comunitatea Europeană acordă preferinţe comerciale ţărilor în curs de dezvoltare, facilitînd accesul acestora pe pieţele UE prin reduceri de taxe vamale. Moldova beneficiază de Sistemul Generalizat de Preferinţe acordat de UE din anul 1993. Adiţional, Moldova beneficiază de sistemele generalizate de preferinţe acordate de SUA, Japonia şi Elveţia.

424. Politica tarifară a Moldovei privind importurile este liberalizată. Moldova, similar celorlalte ţări membre ale OMC, în procesul de aderare la această organizaţie, a negociat şi a convenit asupra plafoanelor maxime admisibile ale taxelor vamale la import. Aceste taxe sînt aplicate, în baza principiului clauzei naţiunii celei mai favorizate, faţă de toate ţările lumii. Mai mult ca atît, Moldova este în drept să utilizeze unele instrumente de apărare comercială (măsuri antidumping, compensatorii şi de salvgardare, licenţierea tranzacţiilor comerciale, subvenţii etc.). În procesul de aderare la OMC, Moldova şi-a asumat angajamentele de a nu utiliza contigente tarifare, preţuri minime la determinarea valorii în vamă, măsuri tarifare şi netarifare nejustificate de prevederile acordurilor OMC sau cele în favoarea întreprinderilor de stat etc.

425. Moldova, de rînd cu alte ţări în tranziţie, şi-a asumat angajamente privind accesul pe piaţă. Astfel, ţara contribuie la fortificarea sistemului comercial multilateral. În acelaşi timp, Republica Moldova are posibilităţi relativ reduse de protejare a producătorului autohton. Nivelul tarifelor vamale este mai mic cu 30-50% decît în ţările limitrofe.

 

Obiective

426. Creşterea bunăstării populaţiei rurale implică:

i) continuarea proceselor de reformare a complexului agroindustrial. Se urmăreşte crearea întreprinderilor agricole de dimensiuni optime, a capacităţilor avansate de producţie şi a sistemelor de conexiuni între diferite componente ale sferei agroindustriale necesare pentru asigurarea creşterii productivităţii şi competitivităţii produselor agricole pe plan internaţional, realizîndu-se astfel o trecere de la obiective privind sporirea cantităţii la cele privind ridicarea nivelului calităţii şi a ponderii valorii adăugate brute;

ii) crearea unui cadru comercial şi instituţional durabil, fondat pe principiile economiei de piaţă. Accentul principal, în acest sens, va fi pus pe implementarea standardelor internaţionale de calitate, pe eficienţa şi sortimentul produselor, pe dezvoltarea întregului spectru de servicii necesare să acopere întregul drum de la producător pînă la cumpărător;

iii) dezvoltarea activităţilor neagricole în spaţiul rural, în cadrul strategiilor de dezvoltare rurală şi regională;

iv) asigurarea suportului tehnic şi financiar din partea donatorilor internaţionali prin intermediul unor structuri eficiente care vor asigura interacţiunea tuturor participanţilor la proces.

 

Strategia pe termen lung

427. Moldova va menţine în continuare stabilitatea macroeconomică ca bază pentru relansarea agriculturii şi reducerea sărăciei. Cadrul juridic normativ nu este prea favorabil dezvoltării agriculturii, a economiei în ansamblu. Reglementările excesive, inconsecvenţele diverselor politici şi ale implementării acestora au cauzat extinderea economiei tenebre, crearea obstacolelor în calea apariţiei şi dezvoltării noilor întreprinderi, înrăutăţirea climatului investiţional. Conform stipulărilor din compartimentul “Dezvoltarea sectorului privat”, cadrul juridic normativ va fi substanţial îmbunătăţit, ceea ce va stimula procesele investiţionale, dezvoltarea comerţului şi creşterea economică.

428. În perspectiva pe termen lung, Guvernul va promova creşterea economică durabilă în sectorul agricol prin sporirea competitivităţii şi încurajarea iniţiativelor private. Guvernul reconfirmă angajamentul său de a implementa politici agricole şi de a acorda sprijin structurilor agricole în scopul dezvoltării unei economii rurale de piaţă viabile. Moldova va promova în următorii ani politici agricole liberale, în conformitate cu Memorandumul de înţelegere asupra sectorului agricol, semnat cu Banca Mondială în decembrie 2001. Guvernul consideră că, prin transformările din domeniile drepturilor de proprietate şi ale pieţelor, a fost creat fundamentul necesar pentru dezvoltarea agriculturii private. În perspectiva de termen mediu, eforturile vor fi focalizate spre: (i) consolidarea drepturilor de proprietate funciară; (ii) dezvoltarea pieţelor funciare; (iii) acordarea de servicii necesare susţinerii întreprinderilor agricole în perioada de postprivatizare prin crearea staţiunilor tehnologice de maşini din sectorul privat.

429. Pentru realizarea obiectivelor menţionate, Guvernul: (i) va asigura transparenţa procesului de fondare a întreprinderilor agricole şi determinarea dimensiunilor acestora pe baza principiilor de piaţă; (ii) va asigura ca tranzacţiile funciare să se desfăşoare liber, fără amestec administrativ din partea Guvernului, al autorităţilor locale sau al proprietarilor de terenuri limitrofe; (iii) va menţine capacităţile instituţionale şi tehnologice ale oficiilor cadastrale, inclusiv prin asigurarea acestora cu personal şi manageri instruiţi; (iv) va continua atragerea asistenţei din partea donatorilor în prestarea de servicii juridice, inclusiv prin promovarea unor campanii informaţionale privind drepturile proprietarilor funciari, soluţionarea litigiilor şi a problemelor legate de tranzacţiile funciare; (v) va desfăşura campanii informaţionale destinate fermierilor privind modalităţile alternative de arendare a terenurilor, schimburile de terenuri, procedurile aferente acestor tranzacţii: tipurile de contracte, termenele şi clauzele standard ale contractelor de arendă etc.

430. Consolidarea terenurilor va fi efectuată prin dezvoltarea în continuare a pieţei funciare agricole. În următorii 10 ani vor fi promovate politici orientate spre crearea şi dezvoltarea unor întreprinderi agricole viabile din punct de vedere economic. Acest scop va fi atins prin ameliorarea funcţionării pieţei funciare şi prin promovarea relaţiilor de arendă. Dat fiind faptul că nu există o singură mărime optimă a unităţilor agricole, dimensiunile adecvate ale acestora depind de intensitatea utilizării resurselor şi de nivelul preţurilor de piaţă la pămînt, capital, braţe de muncă, mijloace de producţie şi produse agricole. Dimensiunile mici şi medii de producţie sînt adecvate pentru culturile intensive şi valoroase. Pentru culturile extensive, cultivate mecanizat, sînt recomandabile unităţile agricole de dimensiuni mari. Este important, în acest sens, ca, la alegerea dimensiunilor şi formei juridice de organizare ale acestora, producătorii agricoli să ia în considerare obiectivele, resursele, oportunităţile şi alte circumstanţe specifice pentru fiecare caz. Este recunoscut faptul că eficienţa unităţilor agricole nu depinde numai de dimensiunile acestora. O importanţă mult mai mare îl au gradul de calificare a persoanelor care asigură funcţionarea lor, posibilităţile de care dispun şi impedimentele cu care se confruntă.

431. Accentul va fi pus pe furnizarea, către proprietarii de terenuri agricole, a informaţiilor privind drepturile lor de proprietate, formele alternative de organizare şi valorificare în producţie a resurselor disponibile, veniturile şi formele de angajare a forţei de muncă. În calitate de opţiuni pentru forma juridică de organizare sînt propuse gospodăriile ţărăneşti (de fermieri), societăţile pe acţiuni, cooperativele agricole de producţie, societăţile cu răspundere limitată şi diferite tipuri ale relaţiilor de arendă. Ca părţi integrante ale politicii generale de creare a unui sector agricol viabil şi competitiv vor servi raţionamentele de protecţie a mediului, de conservare a unor zone de interes ştiinţific şi recreaţional.

432. Moldova dispune de resurse limitate pentru subvenţionarea sectorului agricol. În acest sens, utilizarea eficientă a resurselor bugetare limitate este esenţială. De aceea, este foarte importantă selectarea minuţioasă a direcţiilor de alocare a subvenţiilor din punctul de vedere al contribuţiei lor în atingerea cu maximă eficienţă a obiectivelor Guvernului privind creşterea economică şi reducerea sărăciei. Un alt criteriu de selectare este încurajarea restructurării activităţilor la etapa de postprivatizare, într-un mod nepreferenţial, care nu va distorsiona funcţionarea pieţelor comerciale.

433. Guvernul, în scopul atenuării sărăciei va acorda sprijin atît gospodăriilor ţărăneşti, cît şi întreprinderilor agricole comerciale, prin subvenţionarea acestora. Subvenţiile, permise în limitele prevăzute de aşa-numita Boxă verde, negociată în procesul de aderare la OMC, pot fi utilizate pentru servicii de extensiune, consultanţă, marketing şi promoţionale, pentru menţinerea şi dezvoltarea infrastructurii, pentru asigurarea securităţii alimentare.

434. Avîndu-se în vedere obiectivele de creştere economică şi reducere a sărăciei prevăzute în SCERS, elaborarea şi implementarea politicilor de subvenţionare reprezintă un domeniu complex. În acest scop va fi utilizată experienţa mondială şi asistenţa tehnică internaţională.

435. Proiectul de Investiţii şi Servicii Rurale are un rol important în ameliorarea situaţiei financiare în spaţiul rural. Se preconizează că proiectul va fi extins pentru o a doua fază. După o evaluare obiectivă a activităţilor curente din cadrul RISP, va fi examinată oportunitatea continuării creditării pe direcţii tradiţionale, dar şi cu includerea unor direcţii noi, cum ar fi:

i) diminuarea riscurilor;

ii) comerţul agricol;

iii) irigarea;

iv) dezvoltarea infrastructurii.

436. Sistemul fiscal actual este bazat, în special, pe impozitarea indirectă (TVA, accize), care nu reflectă nivelul veniturilor şi rentabilitatea întreprinderilor agricole şi a gospodăriilor de fermier. În perspectiva pe termen lung, sistemul fiscal va fi înlocuit cu unul mai progresiv, accentuîndu-se rolul impozitelor directe.

437. Statele membre ale CSI, în special Rusia şi Ucraina, continuă să rămînă partenerii comerciali principali ai Moldovei, în pofida diminuării ponderii acestora în volumul total al exporturilor şi, îndeosebi, al importurilor. Perspectivele Moldovei în ceea ce priveşte pătrunderea pe pieţele europene necesită o evaluare realistă, cu luarea în considerare a două circumstanţe: (i) procesul de integrare europeană la etapa actuală şi la etapele viitoare; (ii) barierele tehnice ce cresc rapid în calea comerţului cu produse alimentare. Înmulţirea barierelor este condiţionată de amplificarea restricţiilor în domenii precum controalele fitosanitare, protecţia mediului şi a cerinţelor legate de aplicarea aşa-numitelor bune practici agricole. În legătură cu procesele de aderare, piaţa europeană, din punctul de vedre al furnizorilor externi, se împarte în trei zone:

i) cele mai mari ţări vest-europene (Marea Britanie, Franţa, Germania), care au introdus noile standarde de calitate şi de securitate pentru produsele alimentare. Pătrunderea pe pieţele acestor ţări în prezent este foarte dificilă;

ii) restul ţărilor din UE, care aplică cu ritmuri mai lente standardele tehnice. Actualmente pieţele acestor ţări sînt mai accesibile pentru noii furnizori, dar nu este exclus ca şi ele să înceapă introducerea rapidă a noilor standarde în anii imediat următori;

iii) ţările în curs de aderare, care, probabil, nu vor aplica noile standarde în viitorul apropiat. Însă aceste ţări ar putea lesne impune standardele respective concurenţilor externi ca bariere netarifare în calea comerţului.

438. Scopul politicii de dezvoltare a comerţului constă în acordarea asistenţei la reorientarea complexului agroindustrial spre noile oportunităţi ale pieţei. Vor fi valorificate toate căile de comercializare a produselor agricole, atît cele interne, cît şi cele externe. Fiecare din ele are diferite potenţiale de dezvoltare pe termen scurt, mediu şi lung. Guvernul va continua negocierile bilaterale cu organele oficiale ale partenerilor comerciali străini, responsabile de inspecţiile şi certificările sanitare în scopul armonizării standardelor moldoveneşti cu cele de pe principalele pieţe de desfacere.

439. Exportul produselor neprelucrate prezintă un potenţial considerabil atît pentru pieţele tradiţionale, cît şi pentru cele noi. Examinarea tendinţelor internaţionale în domeniul produselor alimentare prelucrate impune o orientare spre mecanismele de acces pe pieţele noi. Acest fapt este deosebit de important, deoarece Moldova nu poate conta numai pe pieţele tradiţionale. Însă accesul pe noi pieţe depinde preponderent de implementarea sistemului integral de management al calităţii şi nu de investiţii majore în marketing. Crearea reţelei de marketing al produselor de calitate asigurată implică încheierea de contracte între întreprinderile de prelucrare şi producătorii de materie primă în vederea furnizării unor volume de produse specificate, folosind mijloace de producţie şi tehnologii speciale. Astfel de modele integrate “producător-consumator” vor necesita atragerea şi implicarea partenerilor comerciali internaţionali prin implementarea Strategiei de dezvoltare a sectorului privat.

440. Ridicarea nivelului de competitivitate a agriculturii pe plan internaţional şi reorientarea pieţei vor avea consecinţe neprevăzute pentru mulţi lucrători agricoli. Competenţa lor profesională, precum şi vîrsta nu vor mai corespunde cerinţelor întreprinderilor agricole şi agroindustriale cu un grad înalt de specializare. În acelaşi timp, raţionalizarea procesului de producere agroalimentară va crea noi locuri de muncă şi noi oportunităţi pentru întreprinderile comerciale şi de prestare a serviciilor. Se vor impune şi iniţiative legate de necesitatea protecţiei celor afectaţi de procesele de ajustare, precum şi cele legate de protecţia mediului.

441. În consecinţă, strategia de dezvoltare a agriculturii şi a mediului rural va include următoarele elementele:

i) dezvoltarea sectorului privat, în special al întreprinderilor mici şi mijlocii;

ii) abordarea regională a proceselor de dezvoltare;

iii) dezvoltarea serviciilor sociale şi a infrastructurii;

iv) dezvoltarea resurselor umane;

v) concentrarea asupra soluţionării altor probleme ce ţin de sărăcie şi marginalizare socială;

vi) păstrarea moştenirii culturale în spaţiul rural şi protecţia mediului;

vii) protecţia socială, inclusiv asigurarea cu pensii.

Măsurile pentru realizarea acestor obiective sînt prezentate în secţiunile corespunzătoare ale SCERS, inclusiv educaţia, ocrotirea sănătăţii, asistenţa socială, infrastructura şi dezvoltarea regională. Studiul cu privire la strategia de dezvoltare rurală va fi propus pentru obţinerea asistenţei internaţionale. Strategia de dezvoltare rurală va include diferite elemente care necesită a fi combinate pentru a transforma mediul social şi economic din zonele rurale.

442. Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare va fi restructurat prin schimbarea rolului acestuia – de la cel executiv la cel de facilitare şi reglementare minimă. O atenţie deosebită se va acorda fortificării rolului ministerului în cauză în calitatea acestuia de autoritate publică centrală responsabilă de elaborarea politicilor argumentate şi monitorizarea implementării lor. Funcţiile regulatorii vor fi limitate la asigurarea securităţii alimentare, controlului veterinar şi fitosanitar prevăzut de convenţiile internaţionale. Pentru ameliorarea standardelor de calitate în agricultură, vor fi încurajate modele implementate în cadrul sectorului privat. Pentru elaborarea planului strategic de perspectivă privind restructurarea administraţiei publice din sectorul agricol, atît la nivelul autorităţilor centrale, cît şi al celor locale, va fi necesară asistenţa tehnică din partea donatorilor internaţionali.

443. Guvernul va promova raţionalizarea, coordonarea şi cooperarea între diferite proiecte şi organizaţii ce oferă asistenţă în dezvoltarea agriculturii. În acest context, accentul se va pune pe dezvoltarea structurilor existente, şi nu pe crearea unor noi organizaţii.

444. În ceea ce priveşte rezervele de stat de cereale, acestea în trecut au avut uneori un rol cu impact negativ asupra pieţelor. Menirea principală a rezervelor este de a fi folosite doar în cazuri excepţionale. În acest sens, Guvernul şi-a asumat angajamentele: (i) să limiteze rezervele maxime de stat pînă la un nivel echivalent cu consumul de cereale de către populaţie în timp de o lună şi jumătate; (ii) să menţină cantitatea de grîu păstrat în rezerve, pornind de la situaţia fiscală din ţară; (iii) să adere la principiile de operare a rezervelor de produse agricole, principii prevăzute în Scrisoarea cu privire la politica de dezvoltare, adresată Băncii Mondiale.

445. Realizarea unora dintre măsurile propuse, inclusiv a celor ce ţin de subvenţionare, necesită asistenţă tehnică din partea donatorilor. Practicile de implementare a proiectelor internaţionale trebuie schimbate în vederea asigurării compatibilităţii acestora cu cele ce ţin de asistenţa acordată ţărilor în proces de aderare la UE.

 

Acţiunile prioritare pentru anii 2004–2006

446. Programele adresate populaţiei rurale sărace vor fi elaborate în comun cu ONG-urile şi instituţiile internaţionale. Cadrul general pentru dezvoltarea rurală presupune necesitatea investiţiilor şi cheltuielilor menite să înlăture discrepanţele formate în asigurarea spaţiului rural cu infrastructură economică şi socială, cu servicii de ocrotire a sănătăţii, de educaţie etc. Va fi acordată o atenţie deosebită colaborării dintre sectorul privat şi cel public în activităţile de prestare a serviciilor informaţionale şi de consultanţă pentru micii fermieri. Vor fi intensificate activităţile de instruire şi pregătire profesională, finanţarea întreprinderilor mici şi a microîntreprinderilor efectuîndu-se prin intermediul ONG-urilor.

447. În perspectiva pe termen mediu, asigurarea populaţiei rurale şi a diferitelor segmente ale ei cu servicii informaţionale şi de consultanţă va constitui o prioritate. O atenţie deosebită va fi acordată sprijinului financiar şi consolidării capacităţilor de producţie la lansarea activităţii întreprinderilor specializate în fitotehnie, zootehnie, prelucrarea materiei prime agricole şi a celei nonagricole. Acest sprijin va fi acordat sub formă de informaţii şi consultanţă privind selectarea celor mai de perspectivă forme organizaţionale de producere, de management, privind aspectele juridice ale activităţii, privind accesul la pieţe şi fezabilitatea tehnică şi comercială a proiectelor. De asemenea, va fi acordat sprijin în contactele cu instituţiile financiare în scopul obţinerii de resurse financiare necesare dezvoltării Aceste activităţi vor fi delegate organizaţiilor locale pe bază contractuală, inclusiv ONG-urilor care au competenţa şi experienţa necesară în domeniu. Acţiunile vor fi în conexiune cu iniţiativele de promovare a sprijinului acordat întreprinderilor mici şi mijlocii.

448. Consolidarea terenurilor se va produce în baza unui studiu special, efectuat cu asistenţă tehnică internaţională. În cadrul acestui studiu vor fi analizate dinamica proceselor de consolidare a terenurilor în anii precedenţi, eficienţa funcţionării pieţei funciare, a operaţiunilor de vînzare şi arendă, sistemul cadastral şi de înregistrare, opţiunile organizaţionale disponibile pentru proprietarii funciari şi producătorii agricoli, necesităţile informaţionale şi de consultanţă ale acestora privind sporirea veniturilor, posibilităţile de ocupare a forţei de muncă şi beneficiile sociale care pot fi obţinute graţie resurselor disponibile. Studiul va cuprinde, de asemenea, un anumit număr de cazuri relevante din experienţa internaţională. În baza studiului vor fi elaborate recomandări privind acţiunile concrete, pe termen mediu şi lung, în domeniul consolidării terenurilor.

449. Vor fi create organizaţii de fermieri şi întreprinzători agricoli pentru a asigura un acces mai larg la informaţii, pieţe şi oportunităţi de producţie. Crearea şi dezvoltarea unor asemenea organizaţii prezintă soluţii posibile atît pentru problemele consolidării terenurilor, cît şi pentru asocierea în activităţile de procurare a mijloacelor de producţie şi comercializare pe piaţă a producţiei agricole. Organizaţiile de acest gen vor asigura scăderea preţurilor la procurarea mijloacelor de producţie şi reducerea costurilor la efectuarea tranzacţiilor. În acest scop va fi practicată crearea grupurilor de producători, a asociaţiilor şi cooperativelor pentru procurarea mijloacelor de producţie, a companiilor de distribuire, care încheie acorduri de procurări angro.

450. În întreprinderile comerciale şi cele de prelucrare a materiei prime agricole va fi promovată planificarea strategică. Vor fi încurajate fuziunile şi restructurările necesare pentru crearea unor “mase critice” de producţie capabile de a concura pe pieţele internaţionale, prin ajustarea profilului întreprinderilor noi la cerinţele pieţei.

451. Promovarea exporturilor va fi efectuată prin Organizaţia de Promovare a Exportului din Moldova (OPEM), precum şi prin cofinanţarea directă a întreprinderilor, cînd acestea vor investi în extinderea prezenţei lor pe pieţele din regiunile şi segmentele prioritare. Promovarea investiţiilor interne şi externe în agricultura Moldovei va fi efectuată în baza propunerilor specificate în compartimentul privind dezvoltarea sectorului privat.

452. În scopul realizării unei dezvoltări durabile a spaţiului rural în conformitate cu cerinţele UE, se va acorda asistenţă tehnică şi financiară pentru elaborarea programelor de dezvoltare a comunităţilor rurale (în baza principiului participativ), se va efectua un studiu privind oportunităţile de creare a Agenţiei Naţionale de Dezvoltare Rurală şi a Fondului Naţional de Dezvoltare Rurală, se va intensifica acordarea de asistenţă şi se vor crea motivaţii, inclusiv fiscale, pentru dezvoltarea activităţilor neagricole şi neeconomice ale populaţiei rurale. De asemenea, în baza unui studiu, va fi elaborat şi implementat mecanismul de transfer al industriilor, comerţului şi serviciilor spre localităţile rurale, inclusiv prin cooperarea întreprinderilor rurale cu întreprinderile urbane şi cu cele din străinătate.

453. Studiile cu privire la restructurarea Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, politicile de subvenţionare în agricultură în contextul creşterii economice şi reducerii sărăciei şi elaborarea strategiei de dezvoltare rurală vor fi efectuate în modul descris în subcompartimentul “Strategia pe termen lung”. Aceste trei studii, precum şi cel privind consolidarea terenurilor vor identifica elementele-cheie ale ameliorării cadrului general de elaborare a politicii de dezvoltare şi de reformare a agriculturii şi a transformărilor în zonele rurale.

 

6.10. Politica de dezvoltare regională

Analiza situaţiei

454. În perioada implementării pe scară largă a reformelor, aspectului regional al transformărilor i s-a acordat o atenţie insuficientă. Politicile erau orientate, în majoritatea cazurilor, spre macronivel. N-au fost create mecanismele şi cadrul instituţional şi legislativ necesare pentru dezvoltarea regiunilor şi a structurilor de administrare publică locală.

455. În acelaşi timp, criza economică a avut un impact extrem de negativ asupra economiilor periferice. În consecinţă, au crescut discrepanţele interregionale referitoare la nivelul dezvoltării social-economice, în special între capitala ţării şi restul regiunilor. Produsul regional brut pe un locuitor în municipiul Chişinău este de 3,2 ori mai mare comparativ cu cel din regiuni, iar volumul investiţiilor – de 5,9 ori. Există, de asemenea, diferenţe destul de mari şi între regiuni.

456. Deosebirile considerabile în nivelul de dezvoltare economică a regiunilor cauzează o diferenţiere teritorială substanţială a condiţiilor, nivelului şi calităţii vieţii populaţiei. Acest fenomen agravează problemele legate de inegalitate şi sărăcie, deoarece bunăstarea şi posibilităţile cetăţenilor şi familiilor se află într-o dependenţă puternică de locul lor de trai.

457. Dezvoltarea politică şi social-economică a ţării este afectată de existenţa diferendului transnistrean. Premisele interne ale reintegrării ţării sînt condiţionate de necesitatea consolidării statalităţii în baza normelor internaţionale, asigurării creşterii economice, ridicării nivelului de trai al populaţiei şi reducerii sărăciei, a democratizării vieţii sociale. Premisele externe sînt procesul de integrare europeană a Republicii Moldova şi internaţionalizarea procesului de soluţionare a problemei transnistrene, condiţionate de participarea în procesul de reglementare a statelor-garant şi a organismelor internaţionale, în special a OSCE.

 

Obiective

458. Politica de dezvoltare regională va fi modernizată şi consolidată astfel încît aceasta să devină o componentă eficientă a SCERS. Obiectivele principale ale politicii regionale sînt:

i) dezvoltarea social-economică echilibrată şi durabilă pe întreg teritoriul ţării şi reducerea deosebirilor în dezvoltarea social-economică dintre regiuni, în special dintre centru şi periferie;

ii) amplificarea potenţialului de resurse pentru soluţionarea problemelor ce ţin de dezvoltarea social-economică a regiunilor;

iii) acordarea de sprijin autorităţilor administraţiei publice locale în activităţile de dezvoltare social-economică a teritoriilor şi coordonarea acestor activităţi cu programele de dezvoltare naţionale, sectoriale şi teritoriale;

iv) realizarea unui progres semnificativ în soluţionarea problemei transnistrene şi în reintegrarea ţării în baza respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.

 

Strategia pe termen lung

459. Pentru realizarea obiectivelor menţionate vor fi implementate noi principii, instrumente şi mecanisme de promovare a politicii regionale, care corespund practicii europene şi experienţei ţărilor candidate la aderarea la UE. Dezvoltarea regională constituie una dintre priorităţile SCERS, fiind bazată pe următoarele principii:

i) eficienţă – utilizarea eficientă a resurselor naturale, umane, de producţie şi financiare;

ii) acces egal – toţi cetăţenii, indiferent de locul de trai, au drepturi egale privind accesul la bunurile economice, sociale şi culturale;

iii) subsidiaritate – autorităţile centrale efectuează doar acele măsuri şi acţiuni de susţinere a dezvoltării regionale care nu pot fi îndeplinite eficient la nivelurile mai joase ale administraţiei publice;

iv) durabilitate – susţinerea dezvoltării regionale se realizează pe o bază stabilă şi este asigurată cu resurse financiare şi prin instrumente necesare;

v) planificare – susţinerea dezvoltării regionale se efectuează în baza strategiilor de dezvoltare naţionale şi regionale şi au obiective, priorităţi, mecanisme bine definite;

vi) coordonare – toate măsurile de susţinere a dezvoltării regionale se coordonează la nivel naţional şi regional;

vii) parteneriat – planificarea, elaborarea şi efectuarea măsurilor de susţinere a dezvoltării regionale se realizează în baza colaborării dintre autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, sectoarele publice şi private, precum şi instituţiile societăţii civile;

viii) transparenţă – asigurarea transparenţei procesului de distribuire, alocare şi utilizare a resurselor pentru implementarea strategiei, programelor şi proiectelor de dezvoltare a regiunilor.

460. Măsurile şi programele pentru susţinerea dezvoltării regionale vor fi orientate preponderent spre:

i) îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii în localităţi (reţele de transport şi telecomunicaţii, servicii comunale);

ii) dezvoltarea micului business, a antreprenoriatului în ansamblu, sporirea rolului lor în relansarea economiilor regionale;

iii) dezvoltarea sferei serviciilor şi sectoarelor alternative sectorului agrar;

iv) atragerea investiţiilor locale şi străine în economiile regiunilor;

v) facilitarea creşterii producţiei şi promovarea exportului din regiuni;

vi) dezvoltarea sistemelor de asistenţă socială şi de servicii sociale prestate locuitorilor regiunilor;

vii) protecţia mediului şi menţinerea durabilităţii ecologice.

461. În scopul reintegrării ţării, politica Guvernului va fi orientată spre reglementarea politică a diferendului transnistrean, elaborarea şi implementarea programului de dezvoltare postconflictuală şi promovarea democratizării şi respectării drepturilor omului în regiune.

 

Acţiuni prioritare pentru 2004–2006

462. În scopul consolidării bazei legislative a politicii regionale modernizate va fi adoptată legea cu privire la susţinerea dezvoltării regionale, care va stabili obiectivele, instrumentele şi resursele financiare pentru efectuarea măsurilor de sprijinire a dezvoltării teritoriilor. Prin adoptarea legii în cauză va fi creat cadrul legal pentru formarea instituţiilor abilitate cu elaborarea, coordonarea, controlul şi asigurarea cu resurse necesare promovării politicii regionale de stat.

463. În conformitate cu Nomenclatorul unităţilor statistice teritoriale, utilizat de UE, vor fi identificate regiunile pentru dezvoltare şi acordare de sprijin, fiecare dintre acestea cuprinzînd cîteva unităţi administrativ-teritoriale existente (cu excepţia municipiului Chişinău).

464. În scopul susţinerii dezvoltării regionale va fi creat un sistem de coordonare şi administrare pe două niveluri. La nivel naţional vor funcţiona Consiliul de Coordonare pentru Dezvoltarea Regională şi Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Regională, la nivel local – comitetele pentru administrare şi agenţiile regionale pentru dezvoltare.

465. În cadrul politicii Guvernului de reintegrare a ţării vor fi întreprinse următoarele acţiuni:

i) securizarea frontierei de stat moldo-ucrainene, inclusiv a segmentului transnistrean;

ii) elaborarea programului de dezvoltare postconflictuală.

 

6.11. Turismul

Analiza situaţiei

466. Turismul reprezintă un sector al economiei naţionale cu posibilităţi de generare a beneficiilor socioeconomice pentru ţară şi comunităţile ei, care se compun din venituri directe, locuri de muncă noi, cîştiguri de valută, contribuţii la bugetul de stat. Totodată, turismul poate servi drept catalizator pentru dezvoltarea altor sectoare ale economiei naţionale.

467. Republica Moldova dispune de un bogat potenţial pentru o dezvoltare durabilă a turismului. Resursele turistice ale ţării reprezintă un ansamblu complex de mediu, atît natural (rezervaţii naturale şi peisagistice, monumente ale naturii, elemente de floră şi faună etc.), cît şi antropic (monumente şi situri arheologice, muzee, elemente de folclor şi artă populară etc.).

468. Activitatea turistică, în ultimul timp atestă o creştere vizibilă, în comparaţie cu anii precedenţi, a tuturor indicatorilor. Numărul total de vizitatori încadraţi în turismul organizat s-a majorat pe parcursul perioadei 2000–2003 cu 96%, atingînd în anul 2003 cifra de 153 mii de persoane. Evoluţia circulaţiei turistice în cadrul turismului internaţional organizat reflectă o dinamică pozitivă, inclusiv la turismul receptor. Astfel, numărul de sosiri a constituit în anul 2003 – 23598 de persoane, ceea ce reprezintă o creştere cu circa 25% în comparaţie cu anul 2000.

469. Problemele majore care împiedică dezvoltarea turismului sînt:

i) resurse financiare limitate pentru dezvoltarea infrastructurii turistice, a punctelor de atracţie, a serviciilor şi marketingului turistic, pentru promovarea turismului;

ii) nivelul scăzut sau lipsa totală a infrastructurii rutiere în zonele de interes turistic;

iii) insuficienţa de structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare şi servire a mesei conform standardelor internaţionale (cu excepţia capitalei);

iv) starea deplorabilă a unui număr mare de monumente şi obiective de interes turistic;

v) pregătirea profesională insuficientă a personalului angajat în industria turismului;

vi) procedura imperfectă de obţinere a vizelor de intrare în ţară şi costul lor înalt;

vii) conştientizarea publică insuficientă vizînd atît potenţialul existent pentru dezvoltarea turismului, cît şi beneficiile care ar putea fi generate de societate ca urmare a acestei dezvoltări etc.

 

Obiective

470. Obiectivele principale ale dezvoltării turismului sînt următoarele:

i) promovarea turismului pe plan internaţional;

ii) dezvoltarea într-un mod durabil şi echilibrat a patrimoniului naţional cu valoare turistică;

iii) perfecţionarea managementului turistic;

iv) ridicarea calităţii serviciilor turistice.

 

Strategia pe termen lung

471. Direcţiile strategice de dezvoltare durabilă a turismului în Republica Moldova vor contribui la:

i) mărirea numărului locurilor de muncă în spaţiul rural;

ii) îmbunătăţirea infrastructurii turistice;

iii) ajustarea şi menţinerea unui nivelul înalt al calităţii serviciilor turistice;

iv) încurajarea parteneriatului dintre sectorul public, cel privat şi ONG-uri;

v) majorarea volumului încasărilor valutare obţinute din turism;

vi) încurajarea fluxului de investiţii în întreprinderile turistice existente şi cele noi;

vii) ridicarea calităţii instruirii şi diversificării domeniilor de specializare conform cerinţelor sectorului turistic în conformitate cu standardele internaţionale;

viii) menţinerea calităţii mediului atît pentru vizitatori, cît şi pentru comunitatea receptoare;

ix) lansarea unor acţiunii eficiente de promovare a produsului turistic naţional.

 

Acţiuni prioritare pentru 2004 – 2006

472. În perioada pe termen mediu va fi pus accentul pe:

i) elaborarea proiectelor-pilot de dezvoltare a turismului rural;

ii) sporirea implicării autorităţilor locale în dezvoltarea şi promovarea turismului rural;

iii) dezvoltarea turismului ecologic prin amenajarea şi crearea de parcuri naţionale;

iv) elaborarea proiectelor de restaurare, renovare, dezvoltare a infrastructurii turistice, cu atragerea unor finanţări externe şi interne pentru efectuarea îmbunătăţirilor necesare;

v) identificarea obiectivelor patrimoniului cultural-istoric cu valoare turistică;

vi) crearea Centrului naţional pentru perfecţionarea cadrelor din industria turismului în scopul pregătirii profesionale de bază şi a instruirii continue pentru toate sectoarele din industria turismului;

vii) extinderea clasificării asupra tuturor tipurilor de structuri de primire a turiştilor;

viii) acordarea asistenţei metodologice agenţilor economici la elaborarea şi promovarea proiectelor investiţionale;

ix) elaborarea unor mecanisme eficiente de control al calităţii serviciilor prestate vizitatorilor;

x) elaborarea programelor de promovare a produsului turistic pentru pieţele-ţintă;

xi) simplificarea procedurilor de trecere a frontierei.

 

6.12. Protecţia mediului şi utilizarea durabilă a resurselor naturale

Analiza situaţiei

473. Starea mediului ambiant şi utilizarea durabilă a resurselor naturale influenţează condiţiile de creştere economică, nivelul şi calitatea vieţii populaţiei. Utilizarea iraţională a resurselor naturale în ultimele decenii, exploatarea intensivă a terenurilor agricole, utilizarea în agricultură şi în industrie a tehnologiilor nocive din punct de vedere ecologic, poluarea apei şi a aerului au condus la reducerea productivităţii potenţialului natural şi au avut un impact distructiv asupra mediului ambiant, în special asupra resurselor acvatice, aerului, solurilor şi a biodiversităţii.

474. Calitatea apei în principalele rîuri ale ţării variază de la “moderat poluată” (Nistru, Prut) pînă la “poluată” (Răut, Bîc). Majoritatea resurselor de ape subterane nu corespund standardelor şi cerinţelor de calitate a apei potabile, avînd o concentraţie excesivă de substanţe chimice nocive (fluor, fier, hidrogen sulfurat, cloruri, sulfaţi), mineralizare excesivă. Deosebit de nefavorabilă este situaţia în mediul rural, unde, în mare parte, populaţia utilizează apă din surse freatice (132 mii de fîntîni, captaje, izvoare) şi numai 17% din familii se alimentează din surse centralizate.

475. Cauzele principale ale poluării resurselor acvatice sînt: (i) deversarea apelor reziduale insuficient purificate din cauza lipsei sau deteriorării staţiilor de epurare a apelor reziduale; (ii) scurgerea îngrăşămintelor minerale, a erbicidelor şi/sau pesticidelor şi a altor substanţe poluante din depozite şi gunoişti neamenajate; (iii) utilizarea în scopuri agricole a terenurilor în zonele şi perdelele forestiere de protecţie şi lipsa unor zone sanitare amenajate; (iv) depozitarea deşeurilor animaliere şi menajere în perimetrul gospodăriilor şi localităţilor; (v) deversările accidentale de la întreprinderi; (vi) ineficienţa sistemului de monitorizare, evaluare şi compensare a pagubelor cauzate resurselor acvatice.

476. Impactul negativ pe care îl produce calitatea nesatisfăcătoare a resurselor de apă este reflectat de nivelul înalt de morbiditate a populaţiei, îndeosebi în mediul rural. Acest impact asupra sănătăţii condiţionează cheltuieli suplimentare din bugetul de stat, din partea populaţiei şi a agenţilor economici. Situaţia respectivă afectează în special păturile sărace ale populaţiei.

477. Starea solurilor este o problemă ecologică majoră. Solurile reprezintă o resursă naturală de care depinde cea mai mare parte a populaţiei. În prezent bonitatea terenurilor agricole este în descreştere. Calităţile naturale ale solurilor Moldovei pot servi drept bază pentru dezvoltarea unei agriculturi înalt productive şi a unei industrii alimentare orientate spre export. Însă procesul accelerat de degradare a resurselor funciare diminuează considerabil oportunităţile de dezvoltare a complexului agroindustrial şi a economiei naţionale în ansamblu.

478. Un pericol serios îl constituie procesele de eroziune a solurilor. Suprafaţa terenurilor erodate creşte anual cu 0,9%, iar de pe terenurile agricole se pierd 26 milioane de tone de sol fertil. Pagubele anuale aduse economiei naţionale ca urmare a degradării solurilor se estimează la circa 3,1 miliarde de lei, inclusiv: 1,5 miliarde – pierderi provocate de eroziune; 0,2 miliarde de lei – pierderi provocate de alunecări de teren şi rîpi; 1,4 miliarde de lei – valoarea estimativă a producţiei agricole care nu a fost obţinută în urma diminuării productivităţii terenurilor. Familiile care practică agricultura de subzistenţă, fiind printre cele mai sărace pături sociale, sînt deosebit de afectate de procesele de eroziune şi pierderile de sol fertil, precum şi de lipsa resurselor financiare pentru rezolvarea acestei probleme.

479. Cauzele principale ale degradării resurselor de sol sînt: (i) utilizarea tehnologiilor imperfecte de prelucrare a solului; (ii) alocarea resurselor în scopuri funciare cu luarea insuficientă în considerare a necesităţilor de conservare a solului; (iii) aplicarea insuficientă a asolamentelor; (iv) lipsa resurselor financiare la nivel naţional şi local, precum şi la noii proprietari de pămînt; (v) accesul limitat al populaţiei rurale la informaţia cu privire la exploatarea eficientă a pămîntului; (vi) tăierile ilicite ale perdelelor forestiere de protecţie a terenurilor agricole; vii) insuficienţa perdelelor forestiere de protecţie.

480. În localităţi, principala problemă o constituie poluarea aerului cauzată de unităţile de transport auto, centralele termoelectrice şi cazangerii. Concentraţia medie anuală a oxizilor de azot în municipiile Chişinău, Bălţi şi Tiraspol depăşeşte concentraţia maxim admisibilă de 1,5 ori, a oxizilor de sulf în municipiul Bender – de 1,7 ori. Cauzele principale ale poluării atmosferice sînt: (i) utilizarea excesivă a unităţilor de transport uzate; (ii) folosirea carburanţilor de calitate inferioară; (iii) utilizarea cărbunilor şi a păcurei şi lipsa instalaţiilor performante de purificare; (iv) utilizarea în producţie a tehnologiilor învechite; (v) insuficienţa monitorizării emisiilor, evaluării şi compensării pentru pagubele aduse mediului.

481. O consecinţă a poluării atmosferice este creşterea numărului persoanelor afectate de maladii grave, precum cancerul pulmonar, bolile căilor respiratorii superioare, alergiile etc. Situaţia creată are un impact extrem de negativ asupra păturilor sărace ale populaţiei (în primul rînd asupra copiilor şi pensionarilor), care nu dispun de suficiente mijloace financiare pentru profilaxie şi tratament calitativ.

482. O problemă importantă o constituie acumularea şi depozitarea deşeurilor industriale şi menajere. În prezent, în ţară sînt acumulate mai mult de 30 milioane tone de deşeuri, inclusiv peste 6 milioane tone de deşeuri industriale provenite din prelucrarea materialelor de construcţie, a produselor alimentare şi a băuturilor. Rampele existente de depozitare a deşeurilor (cu o suprafaţă totală de circa 1000 ha) nu pot asigura securitatea ecologică. În majoritatea localităţilor rurale şi oraşelor mici asemenea rampe de depozitare de fapt nici nu există. În consecinţă, o parte considerabilă a gospodăriilor casnice şi a agenţilor economici depozitează ilegal deşeurile menajere şi industriale pe terenuri neamenajate (pe marginea drumurilor, pe malurile rîurilor, în rîpi etc.). Practic, lucrări de neutralizare a deşeurilor acumulate nu se efectuează.

483. Un pericol major de poluare a mediului ambiant îl reprezintă substanţele şi deşeurile toxice, inclusiv pesticidele inutilizabile. Cantitatea acestora este de 1712 tone, stocate în 340 de depozite, 80% dintre care sînt în stare nesatisfăcătoare. Adiţional, 23920 tone de uleiuri contaminate şi posibil contaminate cu bifenili policloruraţi (BPC), utilizate în sectorul energetic, reprezintă un pericol major pentru mediu.

484. Cauzele principale ale apariţiei problemei pesticidelor neutilizabile şi ale poluării mediului sînt următoarele: (i) lipsa uzinelor de sortare şi prelucrare a deşeurilor; (ii) insuficienţele mecanismelor de prevenire, evaluare şi compensare a prejudiciului adus mediului şi resurselor naturale în urma activităţilor umane; (iii) insuficienţa resurselor financiare necesare la nivel naţional şi local; (iv) nivelul scăzut al cunoştinţelor şi al culturii ecologice a populaţiei şi agenţilor economici; (v) utilizarea şi păstrarea incorectă a substanţelor chimice şi a pesticidelor.

485. Resursele forestiere ale Republicii Moldova sînt constituite din resursele fondului forestier şi din cele ale vegetaţiei forestiere de pe terenurile din afara acestuia. Conform Cadastrului funciar la situaţia din 1 ianuarie 2002, fondul forestier ocupă o suprafaţă de 392,4 mii ha (11,6% din teritoriul ţării), inclusiv teritoriul acoperit cu pădure – 349,5 mii ha (10,3% reprezintă gradul de împădurire). Funcţia principală a resurselor forestiere în prezent şi în perspectiva pe termen lung trebuie să fie menţinerea echilibrului ecologic. Însă cota suprafeţei acoperite de pădure este insuficientă pentru asigurarea efectivă a acestei funcţii de protecţie a mediului. Gradul mic de împădurire provoacă un înalt nivel de erodare a solului, alunecările de teren, degradarea resurselor acvatice, intensifică secetele. Pe parcursul ultimului deceniu, suprafaţa împădurită a ţării s-a micşorat ca urmare atît a tăierilor autorizate, cît şi a celor ilicite.

486. Cauzele principale ale degradării resurselor forestiere sînt: (i) creşterea numărului de tăieri ilicite cauzate de majorarea preţurilor la materialul lemnos şi la carburanţi; (ii) lipsa unui control eficient din partea administraţiei locale; (iii) nivelul scăzut al cunoştinţelor şi culturii ecologice; (iv) păşunatul excesiv şi lipsa unui management adecvat al resurselor forestiere; (v) aplicarea îndelungată a regenerării din lăstari şi necorespunderea unor arboreturi condiţiilor staţionale.

487. Suprafaţa ariilor naturale protejate de stat constituie doar 1,96% din teritoriul ţării (pentru comparaţie: în Ucraina – 3%, în Franţa – 7%, în Germania – 13%, în Austria – 25%), fiind insuficientă pentru asigurarea conservării diversităţii biologice. Moldova este o ţară specifică în ceea ce priveşte situaţia geografică, clima şi condiţiile geologice, relieful şi structura solurilor. De asemenea, Moldova este frecvent afectată de calamităţi naturale precum inundaţiile, ploile torenţiale, grindina, vînturile puternice, alunecările de teren, îngheţurile, secetele, cutremurele de pămînt. Vulnerabilitatea economiei naţionale şi a populaţiei faţă de calamităţile naturale este agravată de predominarea complexului agroindustrial în economia naţională, de particularităţile istorice în amplasarea localităţilor şi de densitatea mare a populaţiei.

 

Obiective

Obiectivele principale în domeniu sînt:

i) prevenirea şi reducerea degradării resurselor naturale şi eficientizarea utilizării acestora;

ii) menţinerea calităţii mediului ca factor ce asigură păstrarea sănătăţii şi calităţii vieţii;

iii) crearea unui sistem eficient de monitorizare, prevenire şi compensare a pagubelor cauzate de calamităţile naturale.

488. În scopul soluţionării sarcinii din ODM, care prevede “integrarea principiilor dezvoltării durabile în politicele şi programele ţării şi reducerea pierderilor de resurse naturale”, în Moldova se aşteaptă o creştere a ponderii terenurilor acoperite de pădure de la 10,3% în 2002 pînă la 11,0% în 2006 şi a ponderii ariilor naturale protejate pentru conservarea diversităţii biologice, respectiv, de la 1,96% pînă la 2,1%.

 

Strategia pe termen lung

489. Direcţiile prioritare de activitate privind soluţionarea celor mai grave probleme actuale şi crearea premiselor pentru realizarea obiectivelor în domeniul protecţiei mediului şi utilizării durabile a resurselor naturale sînt:

i) reducerea poluării resurselor acvatice;

ii) perfecţionarea sistemului de gestionare a deşeurilor, reducerea impactului şi a cantităţilor de substanţe şi deşeuri toxice;

iii) protecţia şi extinderea fondului forestier;

iv) extinderea şi protecţia ariilor naturale protejate de stat;

v) reducerea ritmurilor de degradare a solurilor;

vi) perfecţionarea sistemului de monitorizare a calamităţilor naturale, informarea şi instruirea populaţiei în acest domeniu;

vii) perfecţionarea mecanismelor administrative, economice şi financiare de protecţie a mediului ambiant şi de gestionare durabilă a resurselor naturale;

viii) sporirea nivelului de cunoştinţe ecologice ale populaţiei, înlesnirea accesului populaţiei la informaţia despre mediu şi participarea publicului la luarea deciziilor privind managementul resurselor naturale.

 

Acţiuni prioritare pentru 2004–2006

490. Acţiunile vor fi orientate spre:

i) protecţia resurselor de apă:

a) elaborarea Planului de acţiuni privind armonizarea cadrului juridic normativ în domeniul apelor cu prevederile legislaţiei de mediu a Uniunii Europene;

b) elaborarea unei strategii naţionale în domeniul protecţiei şi gestionării durabile a resurselor de apă;

c) inventarierea potenţialului acvatic, determinarea calităţii lui şi depistarea surselor de poluare;

d) elaborarea şi implementarea măsurilor de lichidare a surselor de poluare;

ii) perfecţionarea managementului deşeurilor, reducerea impactului şi a cantităţilor de substanţe şi deşeuri toxice, care se bazează pe implementarea şi monitorizarea Programului naţional de valorificare a deşeurilor de producţie şi menajere, aprobat în anul 2000, şi a Planului naţional de implementare a Convenţiei de la Stockholm privind poluanţii organici şi persistenţi, aprobat în 2004:

a) reambalarea, depozitarea centralizată şi distrugerea a 1712 tone de pesticide, inclusiv din clasa poluanţilor organici persistenţi (POP);

b) inventarierea POP şi BPC, neutralizarea şi decontaminarea uleiurilor şi utilajului contaminat cu BPC;

c) efectuarea unui studiu de fezabilitate şi de evaluare a raportului cost-beneficiu pentru modernizarea rampelor de depozitare a deşeurilor, primii paşi constînd în trecerea la colectarea separată a deşeurilor şi iniţierea construcţiei unor unităţi de valorificare a deşeurilor, iniţial pentru municipiul Chişinău;

d) elaborarea şi implementarea proiectelor-pilot de valorificare a deşeurilor în zonele rurale;

e) inventarierea, renovarea şi reconstrucţia Gropilor Bekkari (depozitelor de deşeuri animaliere);

iii) protecţia şi extinderea fondului forestier care se bazează pe implementarea Strategiei dezvoltării durabile a sectorului forestier pentru anii 2003–2020:

a) ameliorarea sistemelor de evidenţă şi amenajament silvic;

b) sporirea numărului de plantaţii pe suprafeţele Fondului forestier şi ale administraţiei publice locale;

c) elaborarea programelor privind utilizarea raţională şi durabilă a produselor lemnoase şi nelemnoase ale pădurii;

iv) extinderea şi protecţia ariilor naturale protejate de stat în conformitate cu Strategia naţională şi Planul de acţiune în domeniul conservării diversităţii biologice:

a) conservarea diversităţii biologice în cursul de mijloc al rîului Prut şi dezvoltarea silviculturii comunale adiacente;

b) crearea reţelei ecologice naţionale;

c) crearea Parcului naţional “Nistrul Inferior”;

v) reducerea ritmurilor de degradare a solului prin implementarea Programului de valorificare a terenurilor noi şi de sporire a fertilităţii solurilor pentru anii 2003–2010:

a) elaborarea şi realizarea măsurilor de protecţie antierozională a solurilor şi reabilitarea terenurilor degradate;

b) elaborarea şi implementarea proiectelor-pilot privind utilizarea raţională şi irigarea solurilor, inclusiv protecţia zonelor umede;

c) instruirea fermierilor proprietari de pămînt în problemele de prelucrare a solului şi utilizare a îngrăşămintelor minerale şi a pesticidelor;

d) plantarea perdelelor forestiere de protecţie a terenurilor agricole;

e) reabilitarea, ameliorarea şi perfecţionarea managementului păşunilor comunale;

vi) perfecţionarea sistemului de monitorizare a calamităţilor naturale, informarea şi instruirea populaţiei în acest domeniu:

a) informarea şi sporirea gradului de conştientizare a populaţiei privind impactul calamităţilor naturale;

b) modernizarea echipamentului şi tehnologiilor sistemului de monitorizare a calamităţilor naturale în scopul prevenirii acestora;

vii) perfecţionarea mecanismelor administrative, economice şi financiare de protecţie a mediului şi de gestionare durabilă a resurselor naturale:

a) revizuirea şi perfecţionarea activităţii şi capacităţii de administrare a Fondului ecologic naţional;

b) elaborarea şi publicarea Ghidului pentru evaluarea prejudiciului cauzat mediului şi evaluarea acestuia;

viii) sporirea gradului de conştientizare a populaţiei, facilitarea accesului la informaţia privind mediul, acţiuni care vor fi realizate cu suportul organismelor internaţionale, al autorităţilor locale şi al ONG-urilor:

a) consolidarea cadrului legal şi instituţional de implementare a cerinţelor convenţiilor internaţionale de mediu la care Moldova este parte;

b) consolidarea capacităţilor autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale privind informarea şi abordările participative în domeniul protecţiei mediului;

c) instruirea privind utilizarea durabilă a resurselor naturale;

d) revizuirea şi perfecţionarea sistemului de monitorizare a mediului;

e) elaborarea Strategiei naţionale privind educaţia ecologică;

f) crearea centrelor locale de informare şi consultanţă ecologică;

g) elaborarea metodologiei privind crearea structurii bazei de date a resurselor naturale.

 

B. DEZVOLTAREA SOCIALĂ

 

6.13. Educaţia

Analiza situaţiei

491. Nivelul calitativ al educaţiei reprezintă unul din cei mai importanţi factori ai dezvoltării resurselor umane. Educaţia are un rol esenţial în asigurarea creşterii economice, în modernizarea componentelor tehnologice şi intelectuale şi în sporirea bunăstării populaţiei.

492. Republica Moldova a moştenit un sistem educaţional care se axează pe asigurarea accesului larg la studii al populaţiei. Unul dintre factorii care determină realizarea acestui obiectiv este volumul investiţiilor în domeniu. În anii 1996 şi 1997, pentru învăţămînt erau alocate circa ¼ din cheltuielile bugetului consolidat sau aproximativ 10% din PIB. În urma crizei economice din 1998, rata cheltuielilor pentru învăţămînt s-a redus substanţial. Astfel, în 1999, pentru educaţie au fost alocate doar 16,4% din suma totală a cheltuielilor bugetare (4,7% din PIB). În 2002, ca urmare a relansării economice, cheltuielile publice pentru învăţămînt au crescut constituind 23,9% din cheltuielile bugetului consolidat (5,6% din PIB). Totuşi, comparativ cu începutul anilor 90, în termeni reali, volumul finanţării publice a învăţămîntului s-a redus considerabil.

493. În condiţiile finanţării insuficiente de la bugetul de stat a instituţiilor de învăţămînt s-a recurs la prestarea serviciilor educaţionale contra plată, au apărut instituţii de învăţămînt private, iar instituţiile de învăţămînt de stat realizează admiterea inclusiv şi pe bază de contract. În prezent, 35% din universităţi şi 21% din colegii sînt private. Circa 77% din studenţii instituţiilor de învăţămînt superior achită taxa de studii. Taxele de studii variază între 3000 şi 9000 lei.

494. Finanţarea publică insuficientă, comercializarea serviciilor în domeniul învăţămîntului şi reducerea nivelului de trai al populaţiei au condiţionat diminuarea accesului populaţiei sărace la serviciile educaţionale. În condiţiile actuale doar 56% din copiii cu vîrsta de 3-6 ani frecventează instituţiile preşcolare, ceea ce se răsfrînge negativ asupra calităţii pregătirii acestora pentru debutul şcolar. Rata şcolarizării în învăţămîntul primar s-a redus de la 96% în 1997 pînă la 93% în 2002. În 2002 rata şcolarizării brute a copiilor în gimnazii a fost de 87,9%. Fiecare al cincilea absolvent de gimnaziu nu şi-a continuat studiile pe următoarea treaptă de învăţămînt.

495. Aprofundarea diferenţierii sociale a redus, de asemenea, accesul unor categorii sociale la studii. În 2002 gospodăriile casnice sărace au cheltuit pentru educaţie (la un membru al gospodăriei) de 10 ori mai puţin decît cele nesărace. Doar 74% din copiii familiilor sărace au fost şcolarizaţi în învăţămîntul secundar general, iar din familiile nesărace – 81%. Studii superioare au obţinut doar 7% din copiii familiilor sărace şi 24% – din cele nesărace. Există diferenţe esenţiale privind accesul la educaţie al copiilor din localităţile rurale şi cele urbane. În localităţile rurale, rata cuprinderii copiilor cu studii medii generale constituie 76%, cu studii superioare – 6%, pe cînd în localităţile urbane această rată este egală, respectiv, cu 81% şi 29%. Există discrepanţe considerabile între datele statistice oficiale şi cele bazate pe datele CBGC privind gradul de cuprindere cu studii a copiilor. Ele apar ca rezultat al utilizării unor baze de date diferite.

496. Instituţionalizarea copiilor orfani, a celor rămaşi fără îngrijirea părinţilor şi a celor din familiile defavorizate este una din modalităţile de protecţie socială a acestora. Actualmente în ţară funcţionează 63 de instituţii speciale şi de tip internat. Dintre ele: 3 case de copii cu un contingent de 153 de copii; 19 gimnazii de tip internat, cu un contingent de 5991 de copii; 13 şcoli speciale pentru copii cu deficienţe fizice şi senzoriale, cu boli cardiovasculare şi neuropsihice, cu devieri de comportament, cu un contingent de 1895 de copii; 28 de şcoli auxiliare pentru copii cu deficienţe mintale, cu un contingent de 3377 de copii. Din numărul total de copii aflaţi în instituţiile de tip internat, 35% sînt copii orfani şi rămaşi fără îngrijirea părinţilor, iar 65% provin din familii defavorizate. Circa 5500 de copii instituţionalizaţi au grave probleme de sănătate, fapt ce diminuează capacitatea acestora de însuşire a materiei de învăţămînt şi de adaptare la viaţa socială după finalizarea studiilor. Această categorie de minori necesită asistenţă psihopedagogică calificată şi tratament permanent, servicii ce nu pot fi acordate în condiţiile de finanţare actuale, cînd costul mediu de întreţinere a unui copil în aceste instituţii este de 4900–6000 lei pe an.

497. În circa 250 de localităţi (ceea ce constituie 16% din numărul lor total), unde locuiesc 10.000 de copii, nu pot fi create instituţii de învăţămînt. În 60 de localităţi există doar şcoli primare, în care învaţă 1700 de elevi, şi doar 500 de localităţi dispun de gimnazii. Calitatea proastă a drumurilor, lipsa mijloacelor de transport şi a resurselor financiare fac dificil accesul la studii de calitate.

498. Pe parcursul anilor 1990-2000, durata medie a studiilor unei persoane s-a redus cu 3 ani. În prezent, durata medie a studiilor în instituţiile de învăţămînt secundar general este cu 4 ani mai mică decît în ţările OCED. Rata încadrării în procesul educaţional al populaţiei cu vîrsta între 7 şi 24 de ani este de 61%, fiind mai joasă decît în ţările vecine: Rusia – 82%, Ucraina – 81%, România – 68%.

499. O dată cu implementarea reformelor în domeniul educaţional, au fost obţinute şi unele succese. Rezultatele testărilor naţionale ale elevilor clasei a VI-a demonstrează că media la matematică în anul 2002 a fost de 44,2 puncte din 100 posibile, iar la limba română – de 65 puncte (în anul 1997, respectiv, 32 şi 47 puncte). Totodată, nivelul de pregătire a elevilor din mediul rural rămîne a fi insuficient, fiind mai mic cu 20 puncte în comparaţie cu cel al elevilor din localităţile urbane. Impactul negativ asupra calităţii educaţiei este determinat şi de nivelul salariilor modeste în învăţămînt care, în 2003, a constituit doar 69% din salariul mediu anual pe economie. Din această cauză domeniul învăţămîntului nu este atractiv pentru tinerii specialişti, ceea ce duce la “îmbătrînirea” corpului didactic.

500. Reducerea accesului populaţiei la educaţie şi calitatea joasă a serviciilor acordate, baza tehnico-materială neîndestulatoare a multor instituţii de învăţămînt, precum şi alte probleme sînt generate nu doar de diminuarea finanţării publice a sectorului, ci şi de distribuirea şi utilizarea ineficientă a mijloacelor. În structura cheltuielilor publice pentru învăţămînt, cota celor destinate finanţării instituţiilor preşcolare constituie circa 16,2%, învăţămîntului primar şi secundar general – 57,2% (faţă de 69% în ţările OCED), învăţămîntului secundar profesional – 4,3%, iar învăţămîntului superior – 10,1%.

501. Devierea de la indicatorii normativi stabiliţi influenţează atît calitatea serviciilor oferite, cît şi accesul elevilor şi studenţilor la studii. Necesarul de cadre pedagogice pentru anul de studii 2003-2004 a constituit 2305 specialişti. Din cei 1800 de tineri specialişti cu profil pedagogic repartizaţi s-au prezentat la locul de muncă doar 1052, ceea ce constituie 45,6% din necesar. În sistemul de învăţămînt se atestă utilizarea ineficientă a resurselor financiare, umane şi materiale. Cheltuielile de educaţie pe unitate (lei/elev) diferă de la o instituţie la alta de 2-3 ori. Numărul de elevi ce revine unui profesor este mic, iar al personalului auxiliar – excesiv. O altă problemă este şi cea a resurselor energetice, cota cărora, ca urmare a randamentului scăzut al sistemelor termice, constituie 25% din toate cheltuielile destinate învăţămîntului. Capacităţile de proiect ale instituţiilor de învăţămînt sînt utilizate în prezent doar în proporţie de 75%, iar micşorarea numărului de elevi, cu circa 40% către anul 2010, va necesita optimizarea reţelei. Rămîne a fi slab dezvoltat sistemul de pregătire a managerilor educaţionali şi de perfecţionare a cadrelor didactice.

 

Obiectivul general

502. Obiectivul general în domeniu constă în asigurarea accesului la servicii educaţionale de calitate şi a funcţionării durabile a sistemului educaţional, sporirea rolului acestuia în dezvoltarea resurselor umane şi economiei.

 

Strategia pe termen lung

503. Dezvoltarea sistemului educaţional la început de mileniu va consta în realizarea următoarelor obiective specifice:

i) sporirea accesului la serviciile educaţionale, în special pentru copiii din familiile defavorizate;

ii) perfecţionarea sistematică a calităţii serviciilor educaţionale;

iii) eficientizarea managementului resurselor financiare, umane şi materiale;

iv) modernizarea sistemului de integrare socială a copiilor cu cerinţe educaţionale speciale şi a copiilor din familii defavorizate.

 

Direcţii prioritare pentru 2004-2006

504. Obiectivele specifice stabilite se vor realiza prin:

i) promovarea parteneriatelor publice şi private în vederea susţinerii şi dezvoltării sistemului educaţional;

ii) optimizarea reţelei instituţiilor de învăţămînt în mediul rural;

iii) perfecţionarea mecanismelor de alocare a resurselor financiare adecvate pentru dezvoltarea durabilă a învăţămîntului;

iv) motivarea performanţelor în sistemul educaţional prin protecţia socială a cadrelor didactice şi crearea unui mediu de activitate atractiv;

v) instruirea managerială a cadrelor cu funcţii de conducere din sistem.

505. Ţinînd cont de faptul că obiectivul 2 “Realizarea accesului universal la educaţia primară” din ODM nu este actual pentru Republica Moldova, acesta a fost reformulat în “Realizarea accesului universal la învăţămîntul gimnazial”. Se preconizează ca, pînă în 2006, rata încadrării nete în învăţămîntul gimnazial să atingă cota de 88,9%.

 

Acţiuni prioritare pentru 2004-2006

506. Sporirea accesului populaţiei, în special a celei sărace, la serviciile educaţionale necesită redistribuirea şi utilizarea eficientă a resurselor financiare. Aceste probleme vor fi soluţionate prin:

i) perfecţionarea cadrului juridic normativ privind consolidarea şi utilizarea fondurilor comunitare pentru şcolarizare, în special pentru cei săraci;

ii) repartizarea adecvată a resurselor între niveluri în favoarea învăţămîntului primar, secundar general şi secundar profesional;

iii) gestionarea eficientă şi alocarea prioritară a resurselor pentru majorarea salariilor angajaţilor din domeniul învăţămîntului, achiziţionarea manualelor, materialelor didactice şi a echipamentului;

iv) elaborarea şi implementarea programului de dezvoltare a învăţămîntului din mediul rural;

v) crearea în mediul rural a şcolilor de circumscripţie şi acordarea serviciilor de transport pentru elevi;

vi) implementarea unui sistem flexibil şi echitabil de susţinere a elevilor şi studenţilor prin acordarea de burse în funcţie de succesele obţinute şi de situaţia materială a familiilor;

vii) optimizarea reţelelor instituţiilor de învăţămînt preşcolar şi şcolar, reieşind din tendinţele demografice actuale, în vederea asigurării accesului tuturor copiilor la învăţămîntul general obligatoriu;

viii) extinderea schemelor de împrumut a manualelor pentru elevii din licee şi subvenţionarea manualelor pentru cei săraci.

507. Necesitatea ameliorării esenţiale a calităţii învăţămîntului de toate nivelurile derivă din rolul prioritar al dezvoltării resurselor umane. Aceste resurse trebuie să joace un rol-cheie în depăşirea de către Moldova a sărăciei şi în asigurarea unui nivel calitativ nou al dezvoltării economico-sociale a ţării. Realizarea acestui obiectiv va fi asigurată prin:

i) elaborarea şi implementarea standardelor educaţionale de stat;

ii) dezvoltarea curriculei şcolare şi universitare, inclusiv în domeniul educaţiei bazate pe deprinderi de viaţă, pe implementarea noilor tehnologii didactice;

iii) participarea sistematică la testările internaţionale (TIMSS, PISA etc.);

iv) elaborarea şi realizarea programului prezidenţial “SALT” de implementare a tehnologiilor informaţionale şi de comunicare în sistemul de învăţămînt;

v) perfecţionarea sistemului de pregătire iniţială şi formare continuă a cadrelor didactice;

vi) reconsiderarea locului şi rolului învăţămîntului secundar profesional şi racordarea lui la cerinţele comunităţii, actualizarea nomenclatorului de meserii şi profesii în colaborare cu partenerii sociali;

vii) elaborarea şi implementarea sistemului naţional de evaluare a cunoştinţelor şi abilităţilor elevilor şi monitorizarea eficientă a admiterii în instituţiile de învăţămînt superior;

viii) elaborarea mecanismelor de implementare a sistemului european de credite academice transferabile;

ix) racordarea nomenclatorului de specialităţi la Clasificarea naţională standard a educaţiei (ISCED 97) şi Clasificarea internaţională standard a ocupaţiilor (ISCO), restructurarea curriculei în vederea organizării învăţămîntului superior pe 2 cicluri universitare conform prevederilor Declaraţiei de la Bologna.

508. În scopul perfecţionării sistemului de integrare a copiilor cu cerinţe educaţionale speciale vor fi efectuate următoarele:

i) organizarea serviciilor de asistenţă a copiilor cu cerinţe educaţionale speciale în instituţiile de învăţămînt secundar general, dezvoltarea serviciilor comunitare de asistenţă şi de sprijin;

ii) crearea unei baze de date unice privind copiii cu cerinţe educaţionale speciale în vederea elaborării unor programe şi măsuri eficiente de asistenţă pentru aceştia;

iii) elaborarea şi implementarea programelor şi formelor diferenţiate de instruire a copiilor cu cerinţe educaţionale speciale;

iv) crearea şi dezvoltarea unui sistem de servicii alternative instituţionalizării;

v) elaborarea şi implementarea standardelor de îngrijire, educaţie, asistenţă medicală, recuperare, reabilitare a copiilor cu cerinţe educaţionale speciale;

vi) consolidarea bazei didactice, tehnico-materiale pentru pregătirea profesională de calitate a absolvenţilor instituţiilor de învăţămînt special în vederea facilitării integrării acestora în societate.

509. Eficientizarea managementului resurselor umane, financiare şi materiale din cadrul sistemului educaţional va fi asigurată prin:

i) perfecţionarea şi completarea cadrului legislativ în vederea asigurării coerenţei şi continuităţii dezvoltării sistemului educaţional;

ii) crearea sistemului informaţional pentru managementul educaţiei;

iii) modificarea metodologiei de finanţare a activităţilor de pregătire iniţială şi formare continuă a cadrelor didactice şi manageriale din învăţămîntul preuniversitar;

iv) perfecţionarea metodologiei de finanţare bugetară a sistemului de învăţămînt (finanţare bazată pe programe, pe unitate-persoană etc.);

v) modernizarea bazei tehnico-materiale a instituţiilor de învăţămînt şi implementarea unor măsuri de conservare a energiei;

vi) perfecţionarea sistemului de atestare a cadrelor didactice şi manageriale;

vii) stabilirea responsabilităţilor şi competenţelor autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, a partenerilor sociali în vederea asigurării unor condiţii normale de funcţionare a instituţiilor de învăţămînt.

 

6.14. Ocrotirea sănătăţii

Analiza situaţiei

510. Perioada de tranziţie a avut un impact nefavorabil asupra sănătăţii populaţiei şi a sistemului de ocrotire a sănătăţii. Situaţia creată împiedică realizarea unuia dintre cele mai importante obiective pe termen mediu – dezvoltarea resurselor umane. În afară de aceasta, inegalitatea crescîndă privind accesul la serviciile medicale conduce la deteriorarea sănătăţii populaţiei sărace şi, concomitent, restrînge posibilităţile acesteia de a participa la dezvoltarea economică şi creşterea nivelului de trai.

511. Deteriorarea sănătăţii este reflectată în dinamica indicatorilor mişcării naturale a populaţiei. Rata mortalităţii a crescut de la 9,7 decedaţi la 1000 de locuitori în 1990 pînă la 11,6 în 2002, iar rata natalităţii s-a redus, respectiv, de la 13,0 născuţi-vii la 1000 de locuitori pînă la 9,9. Reducerea natalităţii se constată atît în mediul urban, cît şi în cel rural.

512. Cele mai frecvente cauze ale morţii sînt bolile aparatului cardiovascular, tumorile maligne, intoxicaţiile, traumele, bolile aparatelor digestiv şi respiratoriu. Mortalitatea este înaltă printre populaţia de vîrstă aptă de muncă (26,4% din numărul total de decedaţi în 2002), în special printre bărbaţi (37,7% din numărul total de bărbaţi decedaţi). Aceşti indicatori reflectă nivelul scăzut al sănătăţii populaţiei Republicii Moldova.

513. În domeniul ocrotirii sănătăţii, Moldova se confruntă cu o problemă dublă. Se înregistrează boli tipice pentru ţările în curs de dezvoltare (infecţioase şi parazitare) şi un nivel înalt de boli specifice pentru ţările dezvoltate (boli cardiovasculare, cancer).

514. În ultimii ani, conform datelor oficiale, a fost înregistrată creşterea numărului de boli endocrine, de nutriţie, ale metabolismului, ale sîngelui şi organelor hematopoetice, ale aparatului circulator, precum şi creşterea numărului de complicaţii ale sarcinii, naşterii şi lăuziei. În acelaşi timp, nivelul general al morbidităţii s-a redus. În 1995 morbiditatea a constituit 1736,5 mii de cazuri (400,0 de cazuri la 1000 de locuitori), în 2002 – 1276,3 de mii cazuri (352,3 de cazuri la 1000 de locuitori). În ultimul timp, numărul de vizite la instituţiile medicale scade din cauza accesibilităţii reduse la serviciile medicale, precum şi a migraţiei masive peste hotare în căutarea unui loc de muncă.

515. În Republica Moldova se constată diferenţe teritoriale considerabile la nivelul bolilor ce afectează populaţia (hepatita cronică, ciroza ficatului, anemie etc.). Acest fapt este determinat de starea ecologică diferită în diverse regiuni ale ţării.

516. O problemă serioasă reprezintă creşterea numărului de boli condiţionate social – tuberculoza, HIV/SIDA, dereglările narcologice. În 1995 numărul bolnavilor de tuberculoză activă luaţi la evidenţă pentru prima dată a constituit 54,5 la 100000 de locuitori, în 2002, respectiv – 83,6. Numărul bolnavilor de SIDA a crescut de la 0,05 la 100000 de locuitori în 1995 pînă la 0,5 în 2002, iar a celor infectaţi cu HIV – de la 0,2 la 100000 de locuitori pînă la 4,5. Numărul narcomanilor şi toxicomanilor cu diagnostic stabilit pentru prima dată a crescut de la 7,1 la 100000 de locuitori în 1995 pînă la 33,9 în 2002. În ODM s-a pus sarcina de a stopa pînă în 2015 extinderea infecţiei HIV/SIDA şi a altor boli grave. Dată fiind incidenţa sporită a acestor boli în Republica Moldova, va fi necesară întreprinderea de eforturi majore pentru a le încetini proliferarea.

517. Printre tendinţele pozitive înregistrate în ultimul timp se remarcă reducerea mortalităţii infantile. Numărul copiilor decedaţi în vîrstă de pînă la 1 an s-a micşorat de la 21,2 la 1000 de nou-născuţi în 1995 pînă la 14,7 în 2002. A fost stabilizată situaţia epidemiologică în ce priveşte unele infecţii precum difteria, poliomielita, hepatita virală B etc., datorită asistenţei acordate de comunitatea internaţională pentru achiziţionarea vaccinurilor.

518. Reducerea finanţării publice în domeniul ocrotirii sănătăţii a contribuit la extinderea serviciilor medicale contra plată ca urmare a introducerii sistemului oficial de plăţi în instituţiile medico-sanitare de stat, a dezvoltării sectorului privat al sănătăţii, a plăţilor neoficiale. În conformitate cu datele CBGC, doar 44,1% din populaţia ţării are acces deplin la serviciile medicale, 40% – acces limitat, 15,5% – nu are acces. Există o inegalitate considerabilă în privinţa accesului diferitelor categorii sociale la serviciile sistemului de ocrotire a sănătăţii. Familiile sărace cheltuiesc pentru sănătate doar 2,1% din venitul disponibil, cele extrem de sărace – 1,8%. Gospodăriile casnice cu un nivel de trai decent cheltuiesc în aceste scopuri 4,4% din bugetul lor. În termeni băneşti, cheltuielile pentru sănătate (la o persoană) ale gospodăriilor casnice sărace sînt de 5 ori mai mici decît ale celor nesărace. Acces financiar la serviciile medicale au doar 27% din cetăţenii săraci. Locuitorii din mediul rural, persoanele în etate şi familiile numeroase au un acces mai redus la serviciile medicale decît în medie pe ţară.

519. Consecinţele negative ale crizei economice din anii 90 s-au manifestat nu doar prin accesul redus la serviciile medicale, ci şi prin micşorarea finanţării bugetare a instituţiilor medicale de stat. Cheltuielile bugetare totale pentru domeniul ocrotirii sănătăţii s-au redus de la 6,7% din PIB în 1996 pînă la 3,6% în 2002. Partea principală a resurselor bugetare a fost alocată pentru finanţarea cheltuielilor curente ale instituţiilor medico-sanitare, în consecinţă, deteriorîndu-se baza lor tehnică şi materială. În acelaşi timp, nivelul retribuirii muncii în domeniul ocrotirii sănătăţii rămîne a fi unul din cele mai scăzute. Insuficienţele îndelungate ale finanţării domeniului ocrotirii sănătăţii au împiedicat îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale. În scopul ameliorării situaţiei au fost întreprinse măsuri de restructurare a sectorului conform Concepţiei de dezvoltare a sistemului de ocrotire a sănătăţii a Republicii Moldova pentru anii 1997–2003, aprobată de Guvern. În rezultat, au fost consolidate instituţiile medicale, s-a redus numărul instituţiilor, al paturilor de spital, precum şi numărul personalului medical, accentul s-a deplasat pe asistenţa medicală primară şi pe asistenţa medicală de urgenţă.

520. Moldova a obţinut rezultate pozitive în reformarea sistemului de ocrotire a sănătăţii în direcţia diminuării cheltuielilor pentru serviciile auxiliare şi a modificării structurii finanţării prin redistribuirea resurselor din sectorul spitalicesc în sectoarele asistenţei medicale primare şi de urgenţă.

521. Începînd cu 1 ianuarie 2004, Guvernul a purces la implementarea sistemului de asigurare obligatorie de asistenţă medicală la scara întregii ţări. Programul Guvernului, care se bazează pe Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală, prevede ca întreaga populaţie să beneficieze de asistenţă medicală în cadrul asigurării obligatorii de asistenţă medicală. Prin intermediul unui proiect-pilot, implementat în raionul Hînceşti în perioada dintre 1 iulie şi 31 decembrie 2003, au fost testate actele normative, procedurile şi instrumentele elaborate pentru a fi aplicate la nivel naţional. Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) a semnat contracte de acordare a asistenţei medicale (de prestare a serviciilor medicale) cu instituţiile medico-sanitare publice din ţară, în temeiul cărora se va acorda pachetul unic de servicii medicale, în care intră servicii acordate la nivel de sector medical primar, asistenţă medicală de urgenţă la etapa prespitalicească, asistenţă medicală de ambulator şi asistenţă medicală în condiţii de spital, medicamente pentru copiii în vîrstă de pînă la 5 ani.

522. Serviciile la nivel de sector medical primar şi serviciile de urgenţă la etapa prespitalicească se acordă întregii populaţii, indiferent de faptul dacă persoana este asigurată sau nu. Acces la serviciile ambulatorii, la serviciile medicului de familie îl au doar persoanele asigurate, cu excepţia cazurilor de urgenţă. Finanţarea sistemului de asigurare obligatorie de asistenţă medicală se efectuează din trei surse: (i) prime de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în mărime de 4% în cazul angajaţilor, care sînt achitate în mărime egală de angajaţi şi patroni; (ii) contribuţii personale efectuate de persoanele ce practică activitate de întreprinzător, de alte persoane ce se asigură în mod individual; (iii) contribuţii din bugetul de stat pentru persoanele care, în baza legii, sînt asigurate de Guvern. Se preconizează că contribuţiile din contul bugetului vor acoperi circa 70% din cheltuielile prevăzute. Se prevede ca administraţiile publice locale să susţină material instituţiile medico-sanitare publice şi să participe la cofinanţarea programelor naţionale de sănătate.

 

Obiective

523. Obiectivele principale ale dezvoltării sectorului de ocrotire a sănătăţii sînt:

i) sporirea accesului populaţiei, în primul rînd a celei sărace, la serviciile medicale de bază prin dezvoltarea sectorului medicinii primare;

ii) îmbunătăţirea calităţii şi standardelor medico-economice de asistenţă medicală prin modernizarea protocoalelor clinice, a utilajului din domeniul asistenţei medicale primare, ridicarea nivelului de calificare a personalului, prelungirea procesului de acreditare a instituţiilor medicale, implementarea mecanismului de monitorizare şi evaluare;

iii) ameliorarea măsurilor de profilaxie şi tratare a bolilor social condiţionate;

iv) sporirea eficienţei utilizării în domeniul ocrotirii sănătăţii a resurselor financiare, umane şi materiale prin raţionalizarea continuă a sectorului spitalicesc şi implementarea sistemului de asigurări obligatorii de asistenţă medicală pentru menţinerea stabilităţii financiare.

În conformitate cu ODM în domeniul ocrotirii sănătăţii, către anul 2006 se preconizează ameliorarea unui şir de indicatori, în special:

i) diminuarea mortalităţii copiilor în vîrstă de pînă la 5 ani de la 18,2 la 1000 de născuţi-vii în anul 2002 pînă la 15,0 în anul 2006 şi a mortalităţii infantile, respectiv – de la 14,7 la 1000 de născuţi-vii pînă la 12,1;

ii) asigurarea imunizării împotriva rujeolei a copiilor în vîrstă de pînă la 2 ani în proporţie de 98%;

iii) reducerea mortalităţii materne de la 28,0 la 100000 de naşteri în anul 2002 pînă la 23,0 în anul 2006 şi asistarea tuturor naşterilor cu personal medical calificat;

iv) micşorarea mortalităţii cauzate de tuberculoza aparatului respirator de la 15,0 la 100000 de locuitori în anul 2002 pînă la 14,0 în anul 2006;

v) reducerea incidenţei HIV/SIDA de la 4,66 la 100000 locuitori în anul 2002 pînă la 4,00 în anul 2006.

 

Strategia pe termen lung

524. Dezvoltarea sistemului de asigurare obligatorie de asistenţă medicală reprezintă una din cele mai importante căi de soluţionare a problemelor menţionate, de ameliorare a situaţiei în sfera ocrotirii sănătăţii. Aplicarea principiilor economiei de piaţă, dezvoltarea concurenţei pe piaţa serviciilor medicale vor contribui la îmbunătăţirea calităţii acestor servicii, la ameliorarea managementului sanitar şi utilizarea durabilă a resurselor. Asigurarea de către stat a unor categorii sociale va permite acestora accesul garantat la serviciile medicale.

525. În procesul de implementare a sistemului de asigurare obligatorie de asistenţă medicală va fi acordată o atenţie deosebită mobilizării resurselor financiare suficiente pentru extinderea accesului celor săraci la serviciile medicale. Se presupune că trecerea la medicina asigurată va soluţiona parţial problema finanţării domeniului de ocrotire a sănătăţii, va stimula îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale, va spori accesul la serviciile medicale al cetăţenilor cu venituri mici.

526. În practică, implementarea sistemului de asigurare obligatorie de asistenţă medicală implică anumite riscuri. Printre acestea sînt: necolectarea în cuantumul şi termenele stabilite a contribuţiilor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală; serviciile instituţiilor medicale nu vor fi solicitate în permanenţă la acelaşi nivel, fapt ce poate provoca instabilitatea finanţării instituţiilor; insuficienţele managementului fluxurilor financiare şi informaţionale; menţinerea accesibilităţii scăzute a serviciilor pentru cei săraci, cauzată de plata obligatorie a serviciilor ce nu sînt incluse în Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală. De aceea, se prevede monitorizarea continuă a procesului de implementare a sistemului de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi a rezultatelor sale, ajustarea şi promovarea măsurilor necesare pentru ameliorarea mecanismelor de implementare a sistemului.

 

Acţiuni prioritare pentru 2004-2006

527. Pentru dezvoltarea eficientă a sistemului de ocrotire a sănătăţii este necesară efectuarea unui şir de măsuri orientate spre ameliorarea condiţiilor şi rezultatelor activităţii acestui sistem, principalele fiind următoarele:

i) perfecţionarea cadrului juridic normativ ce reglementează relaţiile dintre toţi participanţii la sistem, determinînd drepturile şi obligaţiile acestora;

ii) consolidarea capacităţilor instituţionale de acumulare şi transferare a mijloacelor prin ameliorarea evidenţei financiare, a managementului administrativ şi prin implementarea tehnologiilor informaţionale;

iii) asigurarea transparenţei operaţiunilor CNAM în scopul menţinerii credibilităţii printre contribuabili;

iv) continuarea procesului de acreditare a instituţiilor medico-sanitare;

v) elaborarea şi implementarea unui sistem informaţional medical integrat în sistemul public de sănătate;

vi) elaborarea şi implementarea sistemului de monitorizare şi evaluare a rezultatelor;

vii) implementarea mecanismelor de reglementare şi control al fluxurilor financiare şi al calităţii serviciilor prestate;

viii) consolidarea capacităţilor personalului medical la nivel naţional şi regional în vederea funcţionării acestuia în noile condiţii;

ix) consolidarea şi fortificarea bazei tehnico-materiale a sistemului de sănătate, dotarea instituţiilor medico-sanitare cu echipament şi tehnologii medicale moderne.

528. În cadrul reformării sistemului de ocrotire a sănătăţii va continua procesul de consolidare a instituţiilor medico-sanitare, ceea ce va permite concentrarea resurselor pentru dezvoltarea centrelor medicale specializate în municipiul Chişinău, conform programului de restructurare a serviciilor spitaliceşti. O deosebită atenţie se va acorda majorării semnificative a alocărilor pentru cercetare şi pentru asigurare informaţională.

529. Un rol major în ameliorarea sănătăţii populaţiei trebuie să-l joace programele naţionale, finanţate din bugetul de stat şi orientate spre profilaxia şi combaterea bolilor grave. Printre cele mai importante programe care vor fi revăzute şi perfecţionate sînt:

i) Programul naţional de imunizări pentru anii 2001-2005;

ii) Programul naţional de control al tuberculozei pentru anii 2001-2005;

iii) Programul de consolidare a bazei tehnico-materiale a Serviciului de sînge;

iv) Programul naţional de profilaxie şi combatere a diabetului zaharat “MoldDiab” pentru anii 2002-2005;

v) Programul serviciilor perinatale de calitate;

vi) Programul naţional de combatere a hepatitelor virale;

vii) Programul naţional de profilaxie şi combatere a infecţiei HIV/SIDA şi a infecţiilor sexual-transmisibile pentru anii 2001-2005;

viii) Programul naţional de profilaxie şi combatere a cancerului;

ix) măsurile de combatere a maladiilor psihice, a narcomaniei, toxicomaniei şi alcoolismului.

530. Cîteva programe au ca obiectiv ameliorarea sănătăţii mamelor şi copiilor, şi anume:

i) programele de asistenţă medicală a femeilor gravide şi a copiilor bolnavi;

ii) programele de asigurare a copiilor de vîrstă fragedă şi a gravidelor cu medicamente compensate în condiţii de ambulator.

 

6.15. Asigurarea socială

Analiza situaţiei

531. Sistemul de asigurări sociale reprezintă principalul instrument de protecţie socială şi este bazat pe contribuţii obligatorii. Din contribuţiile acumulate se efectuează următoarele prestaţii către persoanele asigurate:

i) pensii pentru limită de vîrstă;

ii) pensii de invaliditate;

iii) pensii de urmaş;

iv) indemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă;

v) indemnizaţii de şomaj;

vi) indemnizaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă;

vii) indemnizaţii de maternitate;

viii) indemnizaţii pentru creşterea copilului;

ix) indemnizaţii pentru îngrijirea copilului bolnav;

x) ajutor de deces.

532. Pentru unele categorii de cetăţeni, în special pentru cei săraci, plăţile din sistemul de asigurări sociale obligatorii constituie principalele surse de venituri. De aceea, de eficienţa acestui sistem va depinde, în mare măsură, dinamica sărăciei, nivelul, profunzimea şi severitatea ei.

533. Un impact substanţial asupra dezvoltării sistemului de asigurări sociale au avut un şir de factori condiţionaţi de criza din anii 90 şi de reformarea economiei. S-au produs modificări esenţiale la nivelul şi în structura ocupării populaţiei, care au avut o influenţă nefavorabilă asupra formării bugetului asigurărilor sociale de stat. Reducerea numărului de salariaţi din economie a provocat micşorarea numărului de persoane asigurate şi a limitat creşterea volumului contribuţiilor de asigurări sociale. Majoritatea cetăţenilor Republicii Moldova care muncesc peste hotare s-au pomenit în afara sistemului de asigurări sociale obligatorii, pentru ei existînd doar posibilitatea asigurării pe principii benevole.

534. În acelaşi timp, sistemul de pensii rămîne în continuare fragmentat. Existenţa numeroaselor înlesniri la pensionare conduce la încălcarea principiului echităţii sociale. Pe lîngă aceasta s-a creat o situaţie de criză în domeniul asigurării cu pensii a lucrătorilor din sectorul agricol care contribuie doar cu 14% la veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat, dar beneficiază de 52% din veniturile acestuia. Mijloacele acumulate din plata contribuţiilor nu acoperă nici a treia parte din cheltuielile necesare pentru acordarea prestaţiilor.

535. Pînă în 2003, menţinerea cuantumului real al pensiilor urma să fie realizată prin indexarea acestora cu cel puţin 5% anual. Însă datoriile existente în acea perioadă la plata pensiilor au condus la imposibilitatea implementării acestui mecanism, pensiile fiind majorate doar prin intermediul recalculării lor. Începînd cu 2003 a fost aplicată o modalitate nouă de indexare a pensiilor care se va efectua anual, ţinîndu-se cont nu numai de rata medie a inflaţiei, cum era prevăzut anterior de legislaţie, ci şi de creşterea salariului mediu pe ţară.

536. În sistemul de asigurări sociale s-au acumulat numeroase probleme care necesită o soluţionare pe parcursul reformării ulterioare a sistemului. Problemele-cheie sînt următoarele:

i) instabilitatea financiară a sistemului;

ii) legislaţia fragmentată şi neuniformă în domeniul asigurării cu pensii;

iii) redistribuirea considerabilă şi, în multe cazuri, inechitabilă a resurselor între diverse categorii de persoane asigurate;

iv) mărimea relativ mică a pensiilor şi indemnizaţiilor.

 

Obiective

537. Obiectivele sînt focalizate spre eliminarea deficienţelor sistemului actual şi includ:

i) consolidarea stabilităţii financiare a sistemului de asigurări sociale;

ii) asigurarea concordanţei dintre riscuri asigurate, contribuţii şi beneficii;

iii) perfecţionarea metodologiei de calculare şi revizuire a cuantumului plăţilor.

 

Strategia pe termen lung

538. Principala cauză a stabilităţii financiare insuficiente a sistemului de asigurări sociale rezidă în descreşterea numărului angajaţilor în cîmpul muncii şi, respectiv, în declinul finanţării sistemului de asigurări sociale, în gradul scăzut de cuprindere a cetăţenilor în cadrul sistemului de asigurări sociale. Pe măsura creşterii economice, a numărului celor ocupaţi şi a veniturilor din activitatea de muncă, impactul negativ al cauzelor menţionate mai sus se va diminua. Concomitent, există posibilităţi de sporire a stabilităţii financiare a sistemului în perioada pe termen mediu prin:

i) finalizarea procesului de evidenţă individuală a persoanelor asigurate şi a contribuţiilor corespunzătoare pentru asigurarea socială, ceea ce va stimula creşterea numărului de asiguraţi;

ii) definirea mai exactă a riscurilor sociale împotriva cărora se asigură fiecare categorie de cetăţeni, ceea ce va spori transparenţa sistemului;

iii) implementarea practicii de prognozare pe termen mediu a veniturilor şi cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale obligatorii de stat, luînd în considerare prognozele macroeconomice, demografice şi bugetare, ceea ce va permite ameliorarea managementului mijloacelor financiare;

iv) eficientizarea administrării sistemului de asigurări sociale prin computerizarea procedurilor evidenţei individuale a persoanelor asigurate şi ale evidenţei beneficiarilor prestaţiilor de asigurări sociale.

Pentru realizarea acestei acţiuni este necesară:

i) elaborarea şi implementarea sistemului informaţional computerizat de evidenţă individuală a persoanelor asigurate şi a beneficiarilor prestaţiilor de asigurări sociale, de prezentare a dărilor de seamă în format electronic către Casa Naţională de Asigurări Sociale şi de deservire a contribuabililor şi a beneficiarilor de prestaţii de asigurări sociale prin intermediul site-ului www.cnas.md;

ii) elaborarea concepţiei, mecanismului şi structurii sistemului informaţional computerizat de deservire a persoanelor asigurate, a autorităţilor administraţiei publice cu informaţii privind asigurările sociale;

iii) perfecţionarea mecanismului de interacţiune cu sistemele informaţionale de asigurări sociale ale agenţilor economici, ale autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale;

iv) popularizarea legislaţiei în domeniul asigurării sociale şi educarea contribuabililor în spiritul achitării benevole a obligaţiilor de asigurări sociale.

539. În domeniul asigurării cu pensii, sarcinile principale vor fi următoarele:

i) unificarea şi armonizarea în continuare a cadrului legislativ privind sistemul de pensionare, precum şi crearea unor condiţii unice de pensionare pentru toate categoriile de pensionari;

ii) reformarea sistemului de pensionare pentru persoanele care activează în sectorul agricol;

iii) realizarea principiului dependenţei dintre mărimea pensiilor şi a contribuţiilor pentru fiecare persoană asigurată;

iv) creşterea mărimii prestaţiilor de asigurări sociale prin indexare.

540. Eficientizarea sistemului de asigurări sociale va constitui o prioritate pentru perioada pe termen mediu. Va fi necesară revizuirea procedurilor şi a condiţiilor de acordare a prestaţiilor plătite către anumiţi beneficiari, determinarea mai clară a legăturii dintre riscuri, conform cărora se asigură persoana, şi prestaţiile care se plătesc în cazul riscului asigurat. Indemnizaţia pentru creşterea copilului de la 3 pînă la 16 ani va fi acordată în continuare prin sistemul de asigurări sociale. În perioada anilor următori va fi elaborat un nou mecanism de acordare a indemnizaţiilor respective. Dat fiind faptul că aceasta se acordă în funcţie de venitul realizat, pe viitor ea va fi comasată cu un nou tip de indemnizaţie acordată familiilor cu copii prin intermediul sistemului de asistenţă socială.

 

Acţiuni prioritare pentru 2004 – 2006

541. Acţiunile prioritare vor fi îndreptate spre realizarea obiectivelor strategiei. Perfecţionarea sistemului se va efectua, în primul rînd, în baza analizei rezultatelor cercetărilor anterioare realizate în domeniu şi a propunerilor respective privind reforma sistemului. Această analiză va fi efectuată de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale în anii 2004 şi 2005.

542. Alte acţiuni prioritare vor ţine de:

i) implementarea în continuare a evidenţei individuale a persoanelor asigurate şi a sistemului informaţional computerizat de evidenţă a contribuţiilor corespunzătoare pentru asigurarea socială;

ii) evaluarea mai exactă a riscurilor sociale;

iii) implementarea practicii de prognozare pe termen mediu a veniturilor şi cheltuielilor bugetului asigurării sociale de stat, luînd în calcul prognozele macroeconomice, demografice şi bugetare, ceea ce va permite îmbunătăţirea managementului mijloacelor financiare;

iv) reformarea sistemului de pensionare pentru cei ce activează în agricultură;

v) perfecţionarea metodelor de calculare a contribuţiilor;

vi) creşterea mărimii prestaţiilor de asigurări sociale.

543. În perioada pe termen mediu va fi prioritară sarcina majorării cuantumului pensiilor şi a prestaţiilor plătite din contul sistemului de asigurări sociale, deoarece se menţine o diferenţă mare între volumele acestor plăţi şi salariul mediu lunar. În acelaşi timp, pentru a reduce diferenţa considerabilă dintre volumele pensiilor şi ale salariilor, precum şi pentru majorarea prestaţiilor de asigurare socială sînt necesare resurse financiare bugetare suplimentare. Se prevede că sporirea gradului de transparenţă şi eficientizarea sistemului de asigurări sociale în combinaţie cu reformarea acestuia şi continuarea creşterii economice vor contribui la sporirea stabilităţii financiare a sistemului şi la creşterea resurselor sale.

 

6.16. Asistenţa socială

Analiza situaţiei

544. Sistemul de asistenţă socială reprezintă un instrument important de redistribuire a rezultatelor dezvoltării economice în favoarea păturilor defavorizate ale populaţiei. Realizarea obiectivelor de reducere a sărăciei şi inegalităţii depinde direct de eficientizarea substanţială a acestui sistem. Asistenţa socială este o componentă a sistemului protecţiei sociale şi cuprinde un ansamblu de programe, măsuri şi servicii specializate, orientate spre protecţia persoanelor, familiilor, grupurilor aflate în dificultate, care nu au posibilitatea de a-şi asigura prin eforturi proprii accesul la o viaţă decentă din cauza unor circumstanţe de natură economică, socioculturală, biologică sau psihologică.

545. Sistemul actual de asistenţă socială include două forme, aplicabile separat sau în comun, de satisfacere a necesităţilor persoanelor care se găsesc în situaţii de risc: prestaţiile sociale şi serviciile sociale.

546. Cu toate că în ultimii ani au avut loc schimbări considerabile în cadrul sistemului de asistenţă socială, atît la nivel de prestaţii, cît şi la nivel de servicii, sistemul în ansamblu rămîne ineficient. Problema principală o constituie direcţionarea incorectă a resurselor. În 2002, pe seama a 20% (quintila întîia) din populaţia cea mai săracă au revenit numai 6,6% din suma totală a prestaţiilor sociale (fără pensii), iar altor 20% (quintila a cincea) din numărul persoanelor celor mai înstărite le-au revenit 46,0%. Astfel, din sistemul susţinerii băneşti este exclusă o parte considerabilă a populaţiei sărace, spre care şi trebuie reorientate resursele existente.

547. Deficienţele principale ale sistemului existent de asistenţă socială:

i) prestaţiile sociale sînt acordate în baza principiului categorial (cu excepţia a două tipuri de prestaţii acordate în baza testării veniturilor beneficiarilor: indemnizaţiile lunare pentru copiii de la 1,5 pînă la 16 ani şi ajutoarele băneşti acordate de FSSP);

ii) lipseşte o bază metodologică fundamentată de stabilire a volumelor diferitelor prestaţii, a condiţiilor şi ordinii modificării cuantumului lor;

iii) nu există o evidenţă unică a beneficiarilor de prestaţii sociale şi, în consecinţă, unele persoane beneficiază de prestaţii în cadrul diferitelor programe, iar o parte a nevoiaşilor nu beneficiază de nici un fel de prestaţii sociale;

iv) lipseşte sistemul de monitorizare şi evaluare a rezultatelor realizării programelor de prestaţii sociale, a impactului lor asupra bunăstării beneficiarilor şi dinamicii sărăciei;

v) lipseşte un mecanism distinct de alocare şi utilizare a resurselor bugetare pentru asistenţa socială. Resursele alocate din bugetul de stat sînt direcţionate în bugetul asigurărilor sociale obligatorii şi administrate în cadrul acestuia de către CNAS;

vi) cadrul juridic normativ al asistenţei sociale băneşti nu este coerent. Diferite indemnizaţii şi compensaţii sînt reglementate de numeroase legi şi hotărîri guvernamentale insuficient corelate între ele.

548. În unele cazuri, intervenţia este mult mai eficientă dacă, pe lîngă prestaţiile sociale, persoana poate beneficia şi de un şir de servicii sociale. Acest lucru este deosebit de relevant în cazul persoanelor cu dizabilităţi. Sistemul serviciilor sociale este slab dezvoltat şi continuă a fi centralizat. Acest sistem este elaborat la nivel central şi apoi expediat spre executare în teritoriu. Modalitatea în cauză nu permite evaluarea necesităţilor reale ale comunităţilor locale şi a problemelor specifice ale acestora.

549. Serviciile sociale sînt adresate doar unui număr mic de grupuri de persoane. Serviciile la domiciliu sînt acordate doar persoanelor vîrstnice şi celor cu dizabilităţi, care locuiesc singure. Astfel de servicii nu se extind asupra altor grupuri, cum ar fi copiii şi adulţii cu dizabilităţi, familiile care au nevoie de asistenţă pentru a-şi întreţine membrii familiei.

550. În acelaşi timp, nici serviciile existente nu acoperă cererea pentru acestea. Numărul solicitanţilor depăşeşte aproape de două ori numărul beneficiarilor actuali. Lipsa resurselor financiare pentru menţinerea sistemului de asistenţă socială şi pentru angajarea unor noi lucrători sociali este una dintre cauzele neacoperirii cererii.

551. Faptul că în prezent formele de îngrijire instituţională sînt cele mai utilizate se explică şi prin subdezvoltarea serviciilor sociale. Sub aspectul raportului dintre costul şi calitatea lor, serviciile acordate nu prezintă cea mai eficientă formă de asistenţă nici pentru copii, nici pentru persoanele adulte şi vîrstnice.

 

Obiective

552. Obiectivele principale ale asistenţei sociale sînt următoarele:

i) eficientizarea sistemului de prestaţii sociale prin direcţionarea acestora către cei mai săraci şi focalizarea acestora pe grupuri sociale aflate în situaţii de risc;

ii) dezvoltarea sistemului de servicii sociale prin diversificarea şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor de asistenţă socială şi implicarea mai activă în acest proces a societăţii civile;

iii) dezvoltarea şi implementarea unor programe specifice, cum ar fi protecţia copiilor şi familiei, protecţia persoanelor cu dizabilităţi.

 

Strategia pe termen lung

553. În scopul continuării reformei sistemului de prestaţii sociale vor fi înlăturate deficienţele actuale ale procedurilor de finanţare, organizare şi administrare a acestui sistem.

554. Modificarea mecanismului de acordare a prestaţiilor sociale urmează a fi efectuată prin realizarea următoarelor acţiuni menite să îmbunătăţească adresabilitatea şi să sporească eficienţa sistemului:

i) monitorizarea efectelor programelor în scopul perfecţionării principiilor de acordare a prestaţiilor sociale, raţionalizării tipurilor, formelor şi duratelor de acordare;

ii) introducerea prestaţiilor sociale pentru săraci în corespundere cu obiectivele sistemului de asistenţă socială, ceea ce va necesita elaborarea şi aprobarea criteriilor sărăciei, modelului de evaluare a nivelului de bunăstare a gospodăriilor casnice şi a altor instrumente necesare;

iii) formarea unui buget separat al asistenţei sociale, stabilirea unor proceduri clare de formare, administrare şi planificare a acestuia în cadrul planificării cheltuielilor bugetare pe termen mediu;

iv) elaborarea şi implementarea unei Baze unice de date ale beneficiarilor de asistenţă socială, în scopul utilizării şi direcţionării mai eficiente a mijloacelor către cetăţenii şi familiile mai puţin asigurate;

v) revizuirea, consolidarea şi perfecţionarea cadrului juridic normativ ce reglementează acordarea asistenţei sociale băneşti;

vi) eficientizarea coordonării măsurilor şi acţiunilor în domeniul asistenţei sociale, întreprinse la nivel naţional şi local de către organizaţiile neguvernamentale şi de către donatorii străini.

555. Dezvoltarea sistemului de servicii sociale se va efectua pe două direcţii:

i) diversificarea formelor şi tipurilor de servicii sociale;

ii) îmbunătăţirea calităţii serviciilor prestate de către instituţiile sociale, dezvoltarea formelor alternative de protecţie şi implementarea standardelor minime de calitate pentru acestea.

556. În scopul deinstituţionalizării copiilor, a persoanelor cu dizabilităţi şi a celor de vîrstă înaintată vor fi dezvoltate serviciile sociale acordate în cadrul comunităţii, ceea ce va permite menţinerea grupurilor de persoane aflate în situaţii de risc în familia sau comunitatea respectivă prin:

i) (re)integrarea în comunitate cu sprijinul serviciilor sociale existente şi cu asistenţa lucrătorilor sociali;

ii) (re)integrarea în familiile proprii, familiile extinse sau plasarea la asistenţi parentali (persoane/familii care asigură, prin activitatea pe care o desfăşoară la domiciliul, îngrijirea şi educarea necesare dezvoltării armonioase a copiilor în vederea asigurării (re)integrării în familia sa proprie (biologică), instituirii tutelei/curatelei, plasamentului în case de copii de tip familial sau în vederea adopţiei).

557. Dezvoltarea noilor forme de servicii sociale necesită participarea activă a autorităţilor administraţiei publice locale şi a comunităţilor locale, îmbunătăţirea serviciilor sociale locale şi încurajarea iniţiativelor civile locale. Prin urmare, este necesară extinderea spectrului de servicii sociale. În procesul dezvoltării şi diversificării sistemului de servicii sociale trebuie să crească semnificativ rolul autorităţilor publice locale şi al societăţii civile. Trecerea de la elaborarea unor politici sociale universale centralizate la formele comunitare ar conduce la o creştere masivă a participării societăţii civile la viaţa socială. În perspectivă, soluţionarea comunitară a problemelor sociale se va extinde considerabil.

 

Acţiuni prioritare pentru 2004–2006

558. Acţiunile pe termen mediu vor corespunde prevederilor strategiei pe termen lung.

559. Monitorizarea implementării programelor de asistenţă socială va avea loc în cadrul monitorizării generale a implementării SCERS.

560. Perfecţionarea sistemului actual al prestaţiilor sociale (în primul rînd al compensaţiilor nominative) se va produce prin implementarea treptată a principiului de evaluare a nivelului de trai al beneficiarilor.

561. Procesul de elaborare şi stabilire a mecanismului de acordare a prestaţiilor sociale pentru sărăcie va fi realizat treptat. Pentru 2004 sînt prevăzute, de asemenea, elaborarea cadrului legislativ necesar, identificarea responsabilităţilor, precum şi a aranjamentelor instituţionale respective. Se va apela la asistenţa tehnică externă pentru a elabora parametrii de referinţă pentru specificarea criteriului sărăciei, a modelului de evaluare a nivelului de bunăstare a gospodăriilor casnice şi alte instrumente necesare.

562. În anii 2005–2006, bugetul asistenţei sociale va fi separat de bugetul asigurărilor sociale, va fi creat un mecanism eficient şi implementate proceduri clare de planificare şi gestionare a resurselor financiare ale sistemului de asistenţă socială pe termen mediu.

563. Se preconizează implementarea bazei de date unice a beneficiarilor de asistenţă socială.

564. În anii 2005–2006 va fi creată o reţea primară de servicii sociale diversificate în baza Legii asistenţei sociale şi a Strategiei naţionale privind protecţia copilului şi a familiei. Vor fi elaborate, aprobate şi implementate standardele minime de calitate a serviciilor sociale pentru instituţiile rezidenţiale şi centrele comunitare. În 2005, în cadrul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale va fi instituit un sistem de acreditare şi monitorizare a serviciilor sociale şi de evaluare a calităţii acestora.

 

6.17. Piaţa muncii

Analiza situaţiei

565. Criza economică a provocat reducerea considerabilă a locurilor de muncă, şomajul în masă şi migraţia forţei de muncă peste hotare. În perioada 1994–1999 numărul celor ocupaţi în economie s-a micşorat cu 193 mii de salariaţi sau cu 11,4%. Deosebit de masivă a fost disponibilizarea forţei de muncă în anii 1989–1999 (151 mii de angajaţi sau 9,2%), condiţionată de efectele crizei financiar-economice din Rusia.

566. Creşterea economică recentă nu a avut un impact pozitiv esenţial asupra ocupării în cîmpul muncii şi a pieţei muncii. În perioada 2000–2002 numărul celor ocupaţi a crescut doar cu 10 mii de oameni (0,7%). În ansamblu, s-a păstrat un dezechilibru vădit între numărul locurilor de muncă şi cererea efectivă la ele, incluzînd potenţialul de cerere al muncitorilor emigranţi. Şomajul “statistic”, calculat conform metodologiei BIM, s-a redus de la 11,1% în 1999 pînă la 6,8% în 2002. Însă reducerea ratei şomajului “statistic” a fost provocată, în principal, de scurgerea masivă a forţei de muncă peste hotare, şi nu de creşterea numărului de locuri de muncă şi a populaţiei ocupate în economia naţională.

567. Reducerea locurilor de muncă a determinat micşorarea nivelului populaţiei ocupate, creşterea poverii persoanelor întreţinute asupra părţii active a populaţiei şi diminuarea rolului veniturilor din muncă în formarea veniturilor populaţiei. Veniturile provenite din angajarea în cîmpul muncii şi din activitatea neagricolă independentă în anii 2000-2002 constituiau în total circa 40% din suma totală a veniturilor disponibile ale populaţiei. În acelaşi timp se produceau schimbări nefavorabile în structura populaţiei ocupate. S-a majorat ponderea angajaţilor în sectorul agrar (49,6% în 2002) şi s-a păstrat o cotă relativ înaltă a celor din sfera bugetară (17,3% în 2002), unde mărimea salariului este limitată de posibilităţile bugetare.

568. S-a micşorat numărul şi cota salariaţilor. Acest fenomen a fost cauzat de criza economică, de cheltuielile considerabile ale angajatorilor pentru asigurarea socială a salariaţilor şi de creşterea numărului populaţiei autoangajate. De menţionat că în 2002 contribuţiile pentru asigurările sociale au constituit 26,5% din cheltuielile directe ale angajatorilor pentru salarizare.

569. Piaţa oficială a muncii se caracterizează printr-un nivel scăzut de înregistrare a şomerilor. Astfel, în 2002, în calitate de şomeri au fost înregistraţi 24 mii de persoane, în timp ce numărul lor, conform metodologiei BIM, constituia 110 mii de persoane. Numărul mic al celor care se adresează la serviciile agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă poate fi explicat prin posibilităţile limitate de soluţionare a problemelor ce ţin de plasarea în cîmpul muncii şi de acordarea ajutorului material. În 2002 numai 38% din persoanele care au apelat la aceste agenţii au fost angajate şi doar aproximativ 6% dintre acestea au primit indemnizaţii pentru şomaj.

570. Deficitul locurilor de muncă, nivelul insuficient al ocupări populaţiei în economie, ponderea înaltă a celor ce obţin venituri relativ mici din activitatea de muncă şi motivarea redusă a angajatorilor de a spori numărul locurilor de muncă şi a salariului sînt cei mai importanţi factori ce determină nivelul înalt de sărăcie al populaţiei Republicii Moldova.

571. Prevenirea şi reducerea şomajului în rîndul tineretului reprezintă una din priorităţile nu numai a politicii de pe piaţa muncii, dar şi a politicii de tineret. Problema şomajului în rîndul tineretului rămîne destul de acută chiar şi în perioada creşterii economice. În 2002 rata şomajului în rîndul persoanelor cu vîrsta între 15 şi 19 ani a constituit 15,3%, iar a celor cu vîrsta între 20 şi 24 de ani – 15,1%, ceea ce depăşeşte de două ori rata şomajului pe ţară. Această problemă este actuală pentru multe ţări, de aceea necesitatea soluţionării ei în mod consecvent este fixată în ODM.

572. În condiţiile create pe piaţa muncii, un al doilea grup, după tineri, afectat în cea mai mare măsură de riscul sărăciei sînt persoanele social-vulnerabile. Apare necesitatea de acordare a unei atenţii deosebite următoarelor categorii de populaţie: persoanelor cu dizabilităţi (de ordin fizic, mintal), persoanelor eliberate din locurile de detenţie şi din instituţii de reabilitare socială, persoanelor dependente de droguri etc. În Republica Moldova numărul persoanelor cu dizabilităţi (conform legislaţiei – invalizi) care beneficiază de ajutor social este de circa 111 mii de persoane. Politica de incluziune socială este promovată de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi de către unele asociaţii de invalizi, însă această activitate este foarte redusă. Prin sistemul ANOFM, în 2002, au fost plasate în cîmpul muncii doar 139 persoane invalide, numărul solicitanţilor fiind cu mult mai mare. Totodată, se impune necesitatea fondării unor instituţii specializate pentru acordarea serviciilor de integrare a acestor categorii de persoane pe piaţa muncii.

 

Strategia pe termen lung

573. În perspectivă, creşterea economică trebuie să fie însoţită de antrenarea mai activă a forţei de muncă în sfera de producţie şi de prestare a serviciilor, de majorarea numărului celor ocupaţi şi de sporirea rolului veniturilor provenite din activitatea de muncă în reducerea sărăciei. Şomajul este cauzat, în anumită măsură, şi de rigidităţile din reglementările de pe piaţa muncii, care conduc la majorarea costurilor legate de disponibilizarea şi angajarea personalului, precum şi de redistribuirea funcţiilor angajaţilor în interiorul organizaţiilor şi întreprinderilor. Cît priveşte politicile de dezvoltare a sectorului privat, se consideră că un impact major va avea liberalizarea reglementărilor menite să reducă barierele birocratice în crearea locurilor de muncă.

574. Pentru soluţionarea problemelor de angajare în cîmpul muncii, pentru creşterea veniturilor şi a salariilor sînt importante, de asemenea, crearea unui mediu favorabil pentru investiţiile private, susţinerea business-ului mic şi mijlociu şi dezvoltarea sectorului privat în ansamblu. Promovarea investiţiilor şi a micului business reprezintă soluţiile cele mai bune ale problemelor şomajului atît în perspectiva pe termen lung, cît şi în cea pe termen mediu.

575. Un element important al Strategiei îl va constitui evaluarea rezultatelor implementării politicilor de ocupare în cîmpul muncii în scopul ameliorării conţinutului şi impactului acestora. Politicile respective vor fi ajustate în baza monitorizării şi analizei eficienţei lor. Rezultatele evaluării vor fi utilizate pentru o selectare mai bună a măsurilor politicii respective, a conţinutului şi obiectivelor acestora.

 

Acţiuni prioritare pentru 2004–2006

576. În perspectiva pe termen mediu, abordarea problemelor privind piaţa muncii va avea loc pe două căi: ameliorarea cadrului regulatoriu şi acordarea sprijinului administrativ pentru eficientizarea activităţilor pe piaţa muncii.

577. Cadrul regulatoriu va fi revizuit în scopul asigurării unei flexibilităţi mai înalte a pieţei muncii şi stimulării angajărilor.

578. Un alt domeniu prioritar îl va constitui ameliorarea serviciilor şi instruirii şomerilor, în special a reprezentanţilor grupurilor socialmente vulnerabile. Politicile principale vor fi orientate spre:

i) diversificarea şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor de plasare în cîmpul muncii;

ii) sprijinirea persoanelor cu dizabilităţi la plasarea în cîmpul muncii;

iii) prevenirea şomajului în rîndul tinerilor şi sprijinirea tineretului la plasarea în cîmpul muncii.

579. Pentru ameliorarea calităţii şi diversificarea serviciilor de plasare în cîmpul muncii, se prevede efectuarea următoarelor măsuri: (i) îmbunătăţirea utilării tehnice a agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă; (ii) crearea sistemului informaţional al pieţei muncii care va informa populaţia privind posibilităţile de angajare şi de recalificare şi privind situaţia de pe piaţa muncii în ansamblu; (iii) modernizarea şi diversificarea serviciilor de mediere a muncii; (iv) dezvoltarea şi optimizarea sistemului de formare profesională şi recalificare a şomerilor în conformitate cu conjunctura pieţei muncii; (v) îmbunătăţirea sistemului de protecţie socială a şomerilor; (vi) implementarea cercetărilor de marketing şi prognoză pe piaţa muncii.

580. Acordarea asistenţei persoanelor cu dizabilităţi la plasarea în cîmpul muncii este unul din elementele protecţiei sociale a acestei categorii de populaţie. Pentru a facilita accesul persoanelor cu dizabilităţi la locurile de muncă, vor fi create 3 centre speciale unde acestea vor fi pregătite pentru plasarea în cîmpul muncii. Va fi elaborat şi implementat mecanismul de stimulare a formelor flexibile de ocupare a persoanelor cu dizabilităţi, bazat pe un studiu aprofundat al necesităţilor precum şi al barierelor acestui grup de populaţie în integrarea pe piaţa muncii.

581. Sarcina principală constă în reducerea riscurilor şomajului în rîndurile tineretului, determinate de lipsa experienţei de muncă şi a pregătirii profesionale necesare. Angajatorii nu sînt interesaţi să angajeze tineri fără experienţă care trebuie instruiţi şi adaptaţi la locurile concrete de muncă, deoarece aceasta necesită cheltuieli suplimentare. În anul 2002 cheltuielile angajatorilor pentru instruirea profesională a personalului au constituit doar 0,4% din volumul total de cheltuieli pentru forţa de muncă. De aceea orientarea profesională, informarea, serviciile de consultanţă, susţinerea tineretului la plasarea în cîmpul muncii, în special a persoanelor ce caută pentru prima dată un loc de muncă, vor fi realizate de organele competente ale administraţiei publice. Se prevede crearea unei reţele de centre de informare, orientare profesională şi integrare a tineretului pe lîngă primării, instituţii de învăţămînt, agenţii teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă. Aceste centre vor oferi, de asemenea, tineretului servicii de consultanţă în problemele iniţierii unei afaceri proprii, ceea ce, concomitent, va contribui la dezvoltarea micului business.

 

6.18. Politica de tineret

582. Situaţia social-economică din ţară a afectat toate categoriile sociale, însă principalii păgubaşi ai tranziţiei sînt copiii şi tinerii. Tinerii constituie 25,7% din numărul total al populaţiei, adică fiecare a patra persoană are vîrsta cuprinsă între 15 şi 29 ani. Sondajele de opinie din ultimii ani au demonstrat că, indiferent de locul de trai, pentru tineret cele mai actuale probleme sînt cele legate de veniturile mici, şomaj, ocrotirea sănătăţii, incertitudinea în ziua de mîine, criminalitatea înaltă în societate şi în rîndurile tinerilor, accesul limitat şi calitatea insuficientă a învăţămîntului. În perioada de tranziţie, tinerii au devenit una din păturile cele mai vulnerabile ale populaţiei.

583. Oportunităţile de angajare sînt insuficiente şi de aceea foarte mulţi tineri nu văd nici o perspectivă economică în Moldova. Mai mult, oportunităţile economice nu sînt accesibile în mod egal tinerilor din diferite zone. Tinerii din zonele rurale şi oraşele mici sînt afectaţi mai puternic, dar şi mai mult sînt afectaţi tinerii cu dizabilităţi. Insuficienţa oportunităţilor profesionale şi economice îi face pe foarte mulţi tineri să părăsească ţara. În consecinţă, dimensiuni îngrijorătoare a atins traficul cu persoane şi numărul tinerilor antrenaţi în activităţi criminale.

584. Mulţi tineri abandonează şcoala, foarte puţini obţin pregătirea profesională adecvată, inclusiv din cauza accesibilităţii şi posibilităţilor reduse, şi foarte puţine resurse sînt disponibile pentru a dezvolta un sistem educaţional calitativ şi competitiv. Metodele aplicate în sistemul educaţional naţional contribuie insuficient la dezvoltarea unei gîndiri critice şi independente, necesare în societatea actuală. Atunci cînd intră pe piaţa muncii, majoritatea tinerilor descoperă că nu au fost înzestraţi cu deprinderile şi competenţele necesare pentru a începe o viaţă independentă. Acest lucru este important mai ales în domeniile educaţiei şi instruirii profesionale, domenii care cer o atenţie deosebită.

585. Vulnerabilitatea generală a tinerilor este exacerbată de tranziţia continuă prin care trece ţara. Tinerii sînt expuşi unui şir de riscuri economice, fizice şi psihologice. Efectele acestui fenomen pot fi observate în societatea noastră, de exemplu, în existenţa unui grup mare de tineri excluşi sau marginalizaţi, în creşterea abuzului de droguri, a infecţiilor sexual transmisibile şi HIV/SIDA, în violenţa adoptată de tineri, precum şi în percepţia sumbră a viitorului îmbinată cu un sentiment general de incapacitate şi incertitudine. Toate acestea reprezintă pericole majore care subminează sănătatea reproductivă a tinerilor. În general, sărăcia extinsă are un impact dramatic asupra sănătăţii tinerilor.

586. În pofida şanselor şi oportunităţilor apărute în procesul dezvoltării democraţiei şi pluralismului în ţara noastră, participarea tinerilor la viaţa socială şi politică continuă să rămînă scăzută. În societatea noastră tinerii, de cele mai multe ori, sînt excluşi din procesul de luare a deciziilor. Prezentarea lor la vot continuă să fie nesemnificativă. De aici însă nu rezultă că nu sînt preocupaţi de problemele ce îi privesc sau că nu sînt pregătiţi să caute soluţii pentru rezolvarea acestor probleme. Din cauza absenţei tinerilor la luarea deciziilor, problemele cu care se confruntă sînt puţin cunoscute.

587. Obiectivele principale în acest domeniu sînt următoarele:

i) sporirea oportunităţilor de angajare şi autoangajare a tinerilor;

ii) sporirea accesibilităţii la serviciile educaţionale şi de sănătate, precum şi la informaţia privind modul de viaţă sănătos şi privind respectarea regulilor acestuia;

iii) dezvoltarea capacităţilor umane şi instituţionale în lucrul cu tinerii;

iv) stimularea participării tinerilor la procesul de luare a deciziilor în domeniile de dezvoltare socială, economică, culturală şi politică a ţării, prin crearea consiliilor locale ale tinerilor şi a altor forme de participare;

v) facilitarea accesului tinerilor la informaţie, la servicii şi la timp liber de calitate.

588. Acţiunile Guvernului în domeniul tineretului vor fi ghidate de respectarea a patru principii-cheie: (i) garantarea nediscriminării – fiecare tînăr are drepturi egale, indiferent de rasă, culoare, sex, vîrstă, confesiune, origine etnică, origine socială, orientare politică, familie, domiciliu sau orice altă caracteristică; (ii) asigurarea oportunităţilor egale – fiecărui tînăr, indiferent de origine, i se va oferi şansa de a-şi dezvolta potenţialul deplin atît ca individualitate, cît şi ca cetăţean; (iii) respectarea tinerilor în calitate de cetăţeni – tinerii sînt cetăţeni cu drepturi depline, avînd aceleaşi drepturi şi datorii ca şi oricare alt grup din societate, inclusiv dreptul la libertatea de exprimare, opinie şi întrunire; (iv) încurajarea participării tinerilor la viaţa societăţii – tinerii trebuie susţinuţi în exercitarea drepturilor lor de participare plenară în viaţa socială.

589. Tinerilor li se va oferi posibilitatea de a-şi exprima liber opinia asupra problemelor ce îi vizează şi de a fi ascultaţi de către instituţiile administrative, fie direct, fie prin intermediul unui organ reprezentativ, precum şi de a participa la formularea politicilor pentru tineret. Guvernul va realiza aceasta prin: (i) consolidarea parteneriatului social, a dialogului cu societatea civilă şi, în special, cu asociaţiile de tineret; (ii) impulsionarea dialogului şi a cooperării interministeriale privind problemele tineretului; (iii) consolidarea cooperării europene şi internaţionale în domeniul tineretului şi în domeniile aferente; (iv) crearea unui cadru legislativ adecvat în baza practicilor europene.

590. Pentru a asigura accesul la informaţie şi servicii, vor fi realizate următoarele măsuri: (i) efectuarea studiilor privind situaţia tinerilor şi perfecţionarea, în baza acestora, a politicilor de tineret; (ii) asigurarea accesului tinerilor la informaţii privind drepturile şi oportunităţile lor în toate domeniile (educaţie, sănătate, protecţie socială, timp liber etc.) prin crearea reţelei naţionale de centre de servicii pentru tineret; (iii) elaborarea unui program de promovare a mesajelor sociale ce ţin de modul de viaţă sănătos şi dezvoltarea tinerilor, prin intermediul mass-media (TV, radio, presa scrisă şi electronică); (iv) asigurarea unor servicii de calitate tinerilor în cadrul instituţiilor de educaţie, sănătate şi asistenţă socială; (v) promovarea politicilor de susţinere a tinerelor familii, căutîndu-se posibilităţi de asigurare a acestora cu locuinţe, facilităţi privind grija faţă de copii, consultaţii pentru mamele tinere etc.; (vi) promovarea programelor speciale pentru grupuri de tineri defavorizaţi şi aflaţi în situaţii de risc pentru prevenirea şi combaterea excluderii lor sociale.

591. Pentru a reduce şomajul în rîndurile tinerilor, se vor întreprinde un şir de măsuri, printre care: (i) instruirea profesională a tinerilor aflaţi în şomaj, revitalizarea şi modernizarea sistemului de instruire profesională a tinerilor; (ii) susţinerea tinerilor din spaţiul rural prin elaborarea unor programe de finanţare a activităţilor agricole şi neagricole; (iii) contribuirea la micşorarea ratei de emigrare a tinerilor şi încurajarea fluxului de revenire a tinerilor care studiază sau muncesc peste hotare, prin dezvoltarea oportunităţilor în ţară.

592. Un principiu de bază al politicii de tineret a statului va fi participarea activă a tinerilor la viaţa comunitară. Pentru a asigura realizarea acestui principiu, Guvernul va promova tinerii drept parteneri egali şi dinamici în viaţa politică, economică şi socială a ţării, va crea un mecanism de consultare permanentă intersectorială (educaţie, sănătate, protecţie socială, poliţie, armată, autorităţi ale administraţiei publice locale) cu participarea societăţii civile şi donatorilor străini la realizarea strategiei şi planului de acţiuni în domeniul tineretului. Guvernul va crea condiţii de cooperare a tinerilor şi asociaţiilor de tineret cu structurile guvernamentale şi autorităţile administraţiei publice locale, de promovare a serviciilor de voluntariat ca o formă de participare şi integrare socială a tinerilor, va susţine dezvoltarea reţelelor de organizaţii şi asociaţii de tineret pe întreg teritoriul ţării.

593. Vor fi create condiţii favorabile pentru organizaţiile şi persoanele care lucrează cu şi pentru tineri. Va fi facilitată formarea specialiştilor în domeniul tineretului şi oferite posibilităţi de instruire a liderilor voluntari de tineret. Departamentul Tineret şi Sport va asigura integrarea organizaţiilor şi programelor de tineret naţionale, regionale şi locale, precum şi legătură între activitatea acestora şi cea a organizaţiilor neguvernamentale. Situaţia tinerilor se va monitoriza şi evalua în permanenţă în baza unui Centru Naţional de Cercetări în Domeniul Tineretului.

594. Pentru ameliorarea valorificării timpului liber al tinerilor vor fi încurajate autorităţile administraţiei publice locale, şcolile, biserica în vederea utilizării oportunităţilor existente întru asigurarea intereselor şi necesităţilor tinerilor, va fi stimulat sectorul privat în susţinerea şi consolidarea bazei tehnico-materiale pentru organizarea timpului liber la nivel local, vor fi asigurate condiţiile necesare pentru dezvoltarea contractelor internaţionale ale tinerilor şi vor fi susţinuţi tinerii talentaţi în cele mai diverse domenii ale activităţii umane.

 

VII. REZULTATELE PRECONIZATE ŞI RISCURILE IMPLEMENTĂRII SCERS

595. Pe parcursul ultimilor patru ani, în Republica Moldova s-a înregistrat un proces de creştere economică modestă. S-a stabilizat situaţia macroeconomică, a crescut nivelul de venituri ale populaţiei în ansamblu. În acelaşi timp, creşterea economică nu este una durabilă, iar politicile sociale nu sînt destul de eficiente. Această contradicţie este condiţionată de faptul că la baza creşterii economice se află factorii extensivi tradiţionali, iar rezultatele acesteia nu sînt distribuite eficient şi echitabil. Prin urmare, nu a fost creat un nou potenţial al dezvoltării economice, care ar fi asigurat o dezvoltare durabilă a ţării în perspectiva pe termen lung şi ar fi garantat creşterea nivelului şi îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei.

596. De aceea, schimbarea calităţii şi modificarea caracterului dezvoltării economice, umanizarea principiilor şi procesului de distribuire a rezultatelor obţinute reprezintă obiectivul principal al SCERS. În acest scop este necesară concentrarea eforturilor pentru a depăşi dezechilibrul acumulat ce afectează dezvoltarea durabilă pe termen lung a economiei şi resurselor umane. Acest dezechilibru poate fi eliminat doar prin soluţionarea consecventă a problemelor în domeniul activităţii investiţionale şi antreprenoriale, ceea ce necesită transformarea calitativă a întregului sistem de gestionare a proceselor economice. Creşterea semnificativă a volumului de investiţii, a exportului, a locurilor de muncă sînt premisele principale de trecere a Republicii Moldova pe traiectoria unei dezvoltări previzibile şi social orientate.

597. În SCERS sînt formulate obiective moderate, realizarea cărora va contribui la obţinerea unor rezultate notorii. În premieră, într-un document unic au fost stabilite nu doar direcţiile generale ale politicii la macronivel, ci şi obiectivele şi priorităţile dezvoltării practic a tuturor sectoarelor economiei naţionale şi sferelor de activitate.

598. Caracterul unitar şi sistematic al politicii în perioada pe termen mediu este considerat de către conducerea ţării drept unul din factorii succesului. În ultimul deceniu a fost acumulată o anumită experienţă de activitate în condiţiile economiei de piaţă, precum şi de reformare a sistemului economic. Evaluarea critică a acestei experienţe şi utilizarea rezultatelor sale pozitive vor contribui, într-o oarecare măsură, la soluţionarea unor probleme calitativ noi.

599. Conducerea ţării mizează, de asemenea, pe susţinerea societăţii civile în realizarea obiectivelor şi priorităţilor SCERS. Acest raţionament se bazează pe speranţele cetăţenilor în transformările pozitive ce se vor produce în domeniul economiei şi în creşterea bunăstării lor personale. Transparenţa documentului, politicii şi dialogului cu societatea civilă este considerată drept unul din factorii principali ai realizării cu succes a strategiei.

600. Există, desigur, anumite riscuri care pot împiedica realizarea scopurilor propuse sau pot diminua efectele preconizate. În primul rînd, riscurile sînt determinate de lipsa experienţei în promovarea unei politici clar orientate, ceea ce necesită nu doar profesionalism, instituţii şi mecanisme speciale de promovare a acesteia, corectare în baza monitorizării, dar şi capacitatea de a supune toate acţiunile şi hotărîrile unor obiective şi priorităţi stabilite. De aceea, implementarea strategiei se poate solda cu succes doar în cazul modificării radicale a sistemului de gestionare şi a tuturor verigilor sale.

601. Nu este exclus că soluţionarea problemei ce ţine de modernizarea sistemului de gestionare va fi cea mai dificilă. Nivelul insuficient de dezvoltare a instituţiilor şi infrastructurii economiei de piaţă poate fi, de asemenea, o verigă slabă în procesul de realizare a obiectivelor şi sarcinilor preconizate, deoarece accentul se pune pe dezvoltarea sectorului privat, care presupune dezvoltare accelerată şi implementarea noilor mecanisme, instrumente şi, respectiv, a infrastructurii. O problemă specială, în acest context, reprezintă dezechilibrul regional în dezvoltarea infrastructurii pieţei şi dezvoltarea teritorială neuniformă a sectorului privat.

602. Şi, în cele din urmă, datoria externă considerabilă şi lipsa susţinerii externe pot împiedica atragerea investiţiilor în economie. Investiţiile insuficiente nu vor permite Moldovei să realizeze priorităţile preconizate în strategie, inclusiv în sfera socială. Modernizarea economiei în condiţiile deficitului de investiţii nu va soluţiona problema sărăciei exclusiv pe seama redistribuirii resurselor în favoarea săracilor. De aceea, implementarea cu succes a Strategiei va depinde nu doar de intenţiile şi acţiunile conducerii ţării, de susţinerea comunităţii de afaceri, ci şi de susţinerea externă.

 

VIII. IMPLEMENTAREA, MONITORIZAREA ŞI EVALUAREA SCERS

 

8.1. Implementarea

603. După aprobarea SCERS, programele de dezvoltare economică şi socială vor fi ajustate în conformitate cu politica şi priorităţile sectoriale specificate în acest document. Noile programe şi proiecte la nivel naţional, local şi sectorial se vor conforma şi vor promova realizarea strategiei pe termen mediu şi a obiectivelor de lungă durată prevăzute în SCERS.

604. Procesul de implementare a SCERS se va desfăşura la nivel naţional şi local. La nivel naţional, responsabilitatea pentru implementarea componentelor Strategiei o vor avea ministerele şi departamentele de resort, în timp ce la nivel local de implementare vor fi responsabile autorităţile administraţiei publice locale. Rolul coordonator în acest proces îi va reveni Ministerului Economiei.

605. Atît ministerele de resort, cît şi autorităţile administraţiei publice locale vor coopera cu societatea civilă şi organizaţiile din sectorul privat. Implementarea unor activităţi prevăzute poate fi delegată ONG-urilor relevante.

606. Un rol important în implementarea SCERS îl va avea societatea civilă, care urmează:

i) să activeze în calitate de “supraveghetor social” şi să participe activ în procesul de monitorizare, inclusiv prin generarea şi diseminarea datelor independente;

ii) să se angajeze într-un dialog pe politici cu Guvernul şi să ofere reacţii de răspuns privind eficienţa strategiilor şi politicilor alese;

iii) să militeze în favoarea opţiunilor de politici mai eficiente;

iv) să-şi asume responsabilitatea pentru implementarea iniţiativelor specifice.

607. Procesul de participare şi consultare, iniţiat în perioada elaborării SCERS, va continua în timpul implementării Strategiei, pentru a susţine monitorizarea, evaluarea şi ajustarea ei. Aceasta va fi ajustată în concordanţă cu experienţa obţinută pe parcursul perioadei de implementare. Modalităţile organizaţionale vor evolua şi ele pentru a satisface necesităţile de interacţiune a tuturor părţilor interesate în implementarea cu succes a Strategiei.

608. Rolul de coordonator al implementării, monitorizării, evaluării şi actualizării anuale a Strategiei va fi îndeplinit de CNDDRS, condus de Preşedintele Republicii Moldova. Sarcinile şi funcţiile Consiliului Naţional sînt: (i) coordonarea activităţilor de implementare, monitorizare, evaluare şi actualizare anuală a SCERS; (ii) aprobarea planurilor anuale de implementare a SCERS; (iii) audierea şi aprobarea raportului anual privind implementarea SCERS şi a ODM; (iv) facilitarea interacţiunii între toate verigile executivului cu legislativul şi autorităţile administraţiei publice locale în procesul de implementare a SCERS, precum şi interacţiunea cu societatea civilă.

 

8.2. Monitorizarea şi evaluarea

609. În cadrul implementării SCERS va fi organizat un proces continuu de monitorizare şi evaluare la nivel naţional şi local. Acesta va include:

i) monitorizarea implementării politicilor sectoriale şi a SCERS în ansamblu;

ii) monitorizarea şi evaluarea rezultatelor obţinute;

iii) evaluarea impactului politicilor promovate asupra sărăciei şi creşterii economice.

610. Indicatorii finali ai impactului vor fi utilizaţi pe larg, dar nu în exclusivitate, pe parcursul evaluării şi servesc pentru măsurarea gradului de atingere a scopurilor de bază. Indicatorii intermediari utilizaţi în timpul monitorizării evaluează contribuţiile, acţiunile şi factorii aplicaţi pentru atingerea rezultatelor finale. În timpul implementării SCERS, indicatorii vor fi revăzuţi şi îmbunătăţiţi în scopul unei mai bune evaluări a rezultatelor.

Monitorizarea şi evaluarea SCERS prevede utilizarea indicatorilor finali şi intermediari. Lista acestora este prezentată în anexa nr.5.

611. În ministere şi departamente, monitorizarea procesului de implementare a politicilor sectoriale şi a rezultatelor finale şi intermediare ale politicilor şi acţiunilor va fi realizată de către grupuri speciale formate din personalul diviziunii respective – Unităţii de Monitorizare (UM).

612. UM va fi responsabilă de:

i) monitorizarea implementării planurilor de acţiuni sectoriale;

ii) monitorizarea şi înregistrarea rezultatelor activităţilor în curs de desfăşurare;

iii) raportul privind progresul conform ţintelor stabilite, bazate pe indicatori sectoriali definiţi;

iv) monitorizarea tendinţelor sectoriale;

v) analiza impactului politicilor specifice asupra situaţiei din sector;

vi) elaborarea recomandărilor pentru politicile/intervenţiile alternative/viitoare din sector şi revizuirea planurilor de acţiuni sectoriale;

vii) asigurarea cooperării/coordonării activităţii instituţiilor relevante pentru implementarea iniţiativelor intersectoriale;

viii) asigurarea schimbului adecvat de informaţii.

613. Responsabile pentru coordonarea procesului de monitorizare şi evaluare la nivel local vor fi direcţiile/secţiile economice ale consiliilor municipale şi raionale. Vor fi implicate, de asemenea, comunităţile locale prin intermediul autorităţilor publice locale, organizaţiilor comunitare, reţelelor de organizaţii neguvernamentale etc.

614. Comunităţile locale vor primi suportul necesar din partea UM ministeriale şi departamentale de resort, astfel fiind asigurat circuitul informaţional de la nivel naţional la cel local, prin diseminarea materialelor relevante, publicaţiilor, rapoartelor etc.

615. Anual vor fi organizate forumuri regionale pentru a discuta rezultatele obţinute şi planurile şi a evalua impactul SCERS în fiecare regiune. Vor fi publicate rapoarte anuale pentru fiecare regiune în baza datelor de monitorizare, colectare şi evaluare a rezultatelor forumului regional.

616. Ministerul Economiei va efectua:

i) coordonarea procesului de monitorizare şi evaluare la nivel interdepartamental şi interregional;

ii) analiza de sinteză a impactului politicilor promovate asupra atingerii obiectivelor SCERS la nivel naţional.

617. Pentru realizarea acestor scopuri, pe lîngă Ministerul Economiei, va fi formată Unitatea de Monitorizare a Implementării SCERS (UMIS). În cadrul acesteia vor fi create 3 subdiviziuni:

- de monitorizare şi evaluare de sinteză a implementării SCERS;

- de monitorizare a sărăciei şi a impactului politicilor;

- de informare, comunicare şi participare.

 

 

618. UMIS va menţine o bază de date integrată a indicatorilor strategici de dezvoltare economică şi socială (ODM, SCERS, UE etc.) şi va activa în calitate de punct principal de contact pentru acumularea datelor despre dezvoltare. Această bază de date plasată în Internet va fi accesibilă pentru a stimula antrenarea şi participarea publicului.

619. CP va juca un rol activ în calitate de facilitator al participării tuturor părţilor interesate – la nivel naţional şi local, din cadrul şi din afara Guvernului. CP va asigura ca participarea să fie realizată eficient şi va fi responsabil pentru: (i) asigurarea implementării transparente a SCERS; (ii) mobilizarea şi antrenarea diferiţilor parteneri în realizarea activităţilor specifice; (iii) crearea unui mediu pentru discuţii cu participarea diferitelor părţi interesate în soluţionarea problemelor şi provocărilor; (iv) promovarea unui dialog semnificativ pe politici între societatea civilă şi Guvern; (v) facilitarea monitorizării participative şi evaluării independente a rezultatelor obţinute; (vi) asigurarea elaborării şi implementării unei strategicii eficiente de conlucrare, de diseminare largă şi la timp, în cooperare cu UMIS, a informaţiei relevante partenerilor.

620. CP va include reprezentanţi ai Parlamentului, Guvernului şi Preşedinţiei, ai altor autorităţi ale administraţiei publice, ai ONG-urilor, sectorului privat, sindicatelor şi donatorilor. CP va fi în mare parte format din reprezentanţi ai societăţii civile. Membrii consiliului vor fi delegaţi de organizaţii /coaliţii /uniuni reprezentative. Modalităţile de organizare a activităţii CP, periodicitatea şedinţelor vor fi stabilite în cadrul primelor şedinţe.

621. CP va iniţia crearea grupurilor de lucru în probleme specifice sectoriale sau intersectoriale. Grupurile de lucru vor reprezenta un mediu pentru discuţii cu participarea reprezentanţilor ministerelor/departamentelor şi societăţii civile.

622. SCERS va fi actualizată anual în baza informaţiilor colectate dintr-un şir de surse şi discutată mai întîi la nivel local, apoi la nivel naţional. Dezbaterile la nivel naţional vor conţine un şir de documente, care vor fi discutate de toţi participanţii-cheie din Guvern, societatea civilă şi donatori. Rezultatul acestor întîlniri va consta în identificarea progresului realizat pe parcursul anului, a modului de îmbunătăţire a politicilor şi planurilor pentru anul următor.

623. Anual va fi elaborat şi prezentat raportul “Impacturile politicii asupra reducerii sărăciei în Moldova”. Acesta va fi prezentat publicului pentru discuţii şi pentru sugestii privind modul de eficientizare a Strategiei. Consiliul Naţional va fi responsabil pentru examinarea şi aprobarea raportului.

 

 

8.3. Sursele de informare pentru monitorizare şi evaluare

624. Pentru monitorizarea şi evaluarea rezultatelor implementări SCERS, va fi utilizată o serie de date statistice şi administrative. Acestea vor fi elaborate şi prezentate de către DSS, BNM şi alte autorităţi ale administraţiei publice.

625. Va fi necesară îmbunătăţirea bazei informaţionale şi metodologice pentru monitorizare şi evaluare prin:

i) utilizarea datelor recensămîntului populaţiei, ceea ce va permite obţinerea de informaţii veridice privind situaţia demografică, îmbunătăţirea cadrului de eşantionare pentru efectuarea CBGC, a anchetei forţei de muncă şi a altor cercetări statistice;

ii) noi cercetări sociale privind starea sănătăţii, condiţiile de trai, accesul la studii etc., realizate cu ajutorul donatorilor, inclusiv evaluări participatorii ale sărăciei şi sondaje eficiente, utilizînd opiniile săracilor în calitate de indicator important al schimbărilor;

iii) aprobarea oficială a metodologiei pentru definirea nivelului sărăciei;

iv) elaborarea hărţii teritoriale a sărăciei pentru monitorizarea detaliată şi elaborarea politicilor mai eficiente de reducere a sărăciei la nivel local;

v) specificarea listei indicatorilor sărăciei pentru a fi publicată de către DSS.

626. Pentru a îmbunătăţi calitatea informaţiei utilizate de ministere şi departamente în monitorizarea şi evaluarea impactului acţiunilor din cadrul Strategiei, se va ameliora interacţiunea acestor organe cu DSS. Acesta se va concentra asupra definirii şi îmbunătăţirii indicatorilor utilizaţi pentru a asigura o legătură optimă între indicatori şi impacturile finale şi intermediare ale Strategiei.

627. Dezagregarea informaţiei colectate pentru raportare în baza indicatorilor va constitui o condiţie importantă a faptului că datele pot fi analizate în funcţie de diferite grupuri de participanţi şi de impactul strategiilor asupra diferitelor grupuri. Unde va fi posibil, datele vor fi structurate după sex, vîrstă, etnie, statut socioeconomic şi plasare geografică.

628. Informaţiile şi metodologiile aplicate în evaluarea progresului vor fi făcute publice pentru a asigura transparenţa. Aceasta va permite organelor externe, cum sînt coaliţiile ONG, să ofere posibilitatea de acces la informaţie pentru a oferi o evaluare independentă a eficienţei politicilor publice.

 

8.4. Dezvoltarea statisticii

629. În scopul alinierii la principiile fundamentale ale statisticii oficiale, aprobate de Diviziunea pentru Statistică a Organizaţiei Naţiunilor Unite în aprilie 1994, va fi perfecţionat cadrul legal ce vizează activitatea statistică în baza Legii cu privire la statistica oficială.

630. Va fi perfecţionat sistemul de indicatori statistici, metodologiile de calcul ale acestora şi metodele de colectare a datelor în conformitate cu standardele internaţionale, în special ale UE. Va fi considerată drept prioritară conceperea informaţiei credibile necesare pentru dezvoltarea durabilă a ţării (sub aspectele economic, social şi de mediu), îndeosebi elaborarea datelor necesare pentru monitorizarea implementării obiectivelor SCERS, a ODM, a indicatorilor incluşi în Sistemul general şi Sistemul special de distribuire a datelor ale FMI etc. În acest context, se vor implementa pe scară largă cercetările statistice prin sondaj şi îmbinarea optimă a acestora cu înregistrările administrative.

631. Un rol deosebit revine efectuării recensămîntului populaţiei (2004) şi recensămîntului general agricol (2006), care vor asigura atît obţinerea datelor statistice importante pentru societate privind situaţia demografică şi cea din agricultură, cît şi crearea bazelor de sondaj pentru organizarea cercetărilor statistice selective.

632. În domeniul statisticii economice, accentul se va pune pe crearea unui sistem integral al statisticii întreprinderilor, care va fi constituit dintr-un spectru coerent de cercetări statistice anuale şi intraanuale (lunare şi trimestriale), în conformitate cu normele internaţionale. Nucleul acestui sistem îl va constitui Registrul Naţional al Unităţilor Statistice (RENUS), care va fi actualizat în permanenţă pe baza datelor din surse administrative şi cercetări statistice.

633. În domeniul statisticii sociale vor fi perfecţionate studiile privind forţa de muncă şi nivelul de trai al populaţiei, prin crearea unei reţele universale de sondaj (“Master”) şi completarea acesteia cu diverse module noi, ceea ce va contribui la îmbunătăţirea calităţii (reprezentativităţii) datelor obţinute, precum şi la obţinerea unor date statistice noi, necesare pentru monitorizarea multidimensională a bunăstării populaţiei.

634. Se vor întreprinde acţiuni pentru dezvoltarea capacităţilor tehnice: (i) asigurarea cu echipamente, IT, programe licenţiate; (ii) modificarea cardinală a tehnologiilor de colectare, transmitere, prelucrare, stocare şi diseminare a informaţiei; (iii) crearea băncilor de date centralizate, utilizate atît în scopuri statistice, cît şi cu posibilitate de acces autorizat de către utilizatori (cu respectarea confidenţialităţii datelor); (iv) maximizarea capacităţilor de satisfacere a cerinţelor informaţionale crescînde ale utilizatorilor de date statistice variate în termene oportune; (v) asigurarea unei mai bune compatibilităţi cu alte sisteme informatice în vederea creării unui sistem informaţional naţional integru.

635. Se va dezvolta sistemul clasificărilor statistice prin elaborarea, dezvoltarea şi implementarea în practica statistică a clasificărilor de bază în domeniile economic, social, demografic, prin armonizarea cu clasificările UE. Din anul 2004, informaţia statistică este determinată doar în baza noilor clasificări statistice naţionale ale activităţilor economice şi ale produselor, din anul 2005 – în baza clasificării statistice naţionale ale produselor şi serviciilor industriale, ceea ce va permite modernizarea ciclului de colectare, prelucrare, stocare, transmitere a datelor statistice, utilizarea mai raţională a resurselor, îmbunătăţirea calităţii, reducerea termenelor de prelucrare şi dezvoltarea diseminării informaţiei statistice.

636. Un rol important revine dezvoltării resurselor umane, ceea ce presupune: (i) perfecţionarea nivelului de pregătire a personalului din cadrul organelor statistice; (ii) stagiul personalului în domeniul metodologiilor şi proiectelor avansate în statistică atît peste hotarele ţării, cît şi în ţară, prin antrenarea experţilor străini; (iii) perfecţionarea metodelor de motivaţie a personalului pentru eficientizarea activităţii acestuia; (iv) crearea unor condiţii de muncă mai bune pentru a spori atractivitatea activităţii din domeniul statisticii şi dezvoltarea capacităţilor profesionale ale fiecărui angajat.

637. Se va acorda o atenţie sporită colaborării internaţionale în domeniul statisticii prin: (i) elaborarea datelor în conformitate cu standardele internaţionale pentru asigurarea comparabilităţii în condiţiile perfecţionării continue a metodelor statistice şi IT; (ii) prezentarea informaţiei organismelor internaţionale, în conformitate cu obligaţiile asumate de stat.

 

IX. ACŢIUNILE, COSTURILE ŞI LEGĂTURILE CU CCTM

638. În anexa nr.6 sînt prezentate pachetele cuprinzătoare de acţiuni prioritare întru susţinerea strategiilor SCERS, autorităţile administraţiei publice responsabile, costurile acţiunilor şi termenele de desfăşurare a acestora.

639. În anexa nr.6 se conţin acţiuni prioritare pentru 17 domenii. Aproximativ 50% din acţiuni au implicaţii “zero” sau minime de finanţare adiţională. “Zero” se referă la acţiunile care vor fi realizate din bugetele existente şi include elaborarea legilor şi regulamentelor, a studiilor interne, a politicilor şi revizuirilor de strategii. Minime se consideră cheltuielile adiţionale care presupun o finanţare limitată, de exemplu, pentru studii, care necesită implicarea consultanţilor locali pentru instruirea grupurilor mici, pentru elaborarea sistemelor informaţionale locale etc.

640. Acţiunile au fost clasificate după prioritate per sector şi în unele cazuri per subsector. La etapa finală de elaborare a SCERS, ministerelor de resort le-au fost distribuite Recomandări pentru prioritizarea acţiunilor. La pregătirea deciziilor de stabilire a priorităţilor, ministerelor li s-a cerut să se axeze pe următoarele criterii:

i) activităţi şi cheltuieli care contribuie, direct sau indirect, la reducerea sărăciei şi/sau creşterea economică. Numărul, tipul şi amplasarea beneficiarilor, precum şi volumul beneficiilor, în mod ideal, ar trebui să fie identificabile;

ii) activităţi şi cheltuieli pe care mijloacele disponibile permit a le extinde asupra întregii populaţii şi nu doar asupra unei părţi a acesteia;

iii) cheltuieli care favorizează grupurile social-vulnerabile şi dezavantajate;

iv) cheltuieli care invocă efectuarea de economii, de exemplu, închiderea instalaţiilor uzate şi prestarea de servicii de înlocuire mai ieftine sau de o calitate mai bună;

v) cheltuieli pentru activităţi bine planificate, cu costuri reale.

641. La această etapă nu a fost posibilă aplicarea riguroasă a criteriilor de stabilire a priorităţilor. Aplicarea criteriilor sărăciei a fost limitată de introducerea lor la o etapă relativ tîrzie şi de capacităţile relativ slabe de analiză a politicilor existente în ministere. Pe lîngă aceasta, în mod tradiţional, politicile au avut o orientare exclusiv spre creştere, cu puţine considerente pentru beneficiile socioeconomice sau impactul asupra sărăciei. Pe viitor, la următoarele etape de actualizare a SCERS, instruirea şi recomandările se vor concentra asupra acestor aspecte pentru a consolida abordarea “pro-săraci” în conceperea şi aplicarea strategiilor şi acţiunilor sectoriale.

642. Cifrele indicative ale costurilor pentru acţiuni se conţin în anexa nr.7. În tabelul respectiv sînt incluse acţiunile (după cum acestea au fost identificate de ministerele de resort) care vor fi acoperite de resursele sectoriale prevăzute în CCTM de către Ministerul Finanţelor şi acţiunile a căror finanţare nu este asigurată. Costurile sînt estimate preliminar. Pentru acţiunile la care costurile nu au putut fi indentificate s-au inclus cheltuieli aproximative. Cerinţele sub formă de asistenţă tehnică, definite ca suport investiţional nonproiect, sînt indicate fără stabilirea costurilor.

  Tabelul de mai jos reflectă necesităţile agregate ale finanţării pentru anii 2004-2006.

 

 

643. Costurile totale vor creşte de la 2144,1 milioane de lei în 2004 pînă la 3778,9 milioane de lei în 2006. Cifrele indică că în cadrul CCTM vor putea fi finanţate aproximativ 44,2%, 34,9% şi 29,5% din costul total al activităţilor, respectiv, în 2004, 2005 şi 2006. Activităţile fără acoperire financiară vor fi propuse partenerilor de dezvoltare pentru a fi finanţate de către aceştia.

644. Evaluările Ministerului Finanţelor (confirmate de donatorii principali) sugerează că nu este real de a aştepta ca SCERS să genereze fluxuri mari de resurse adiţionale noi pe parcursul perioadei 2004–2006. Dimensiunile resurselor interne vor continua să fie extrem de limitate pe parcursul următorilor trei ani. La moment, nu există considerente reale pentru a aştepta fluxuri adiţionale de resurse interne suplimentare celor deja incluse în plafoanele CCTM.

645. Tendinţele recente ale finanţării externe a proiectelor (înregistrate de Ministerul Finanţelor) denotă că angajamentele anuale ale donatorilor în perioada 2000–2003 au fost în medie de 30 milioane de dolari SUA, din care aproape 90% au fost în formă de credite, restul fiind oferite ca granturi. Angajamentele preconizate pentru 2004 sînt de 33 milioane de dolari SUA în formă de credite noi şi de 2,3 milioane de dolari SUA în formă de granturi.

646. Din cauza termenelor mari de aşteptare ce ţin de finanţarea externă, cea mai mare parte a fluxurilor donatorilor externi pentru perioada 2004–2006 sînt deja contractate şi planificate. Analiza efectuată de Ministerul Finanţelor demonstrează că scenariul optimist al contractării granturilor şi al finanţării externe (atît pentru susţinerea bugetului, cît şi pentru proiecte) va fi de circa 60 milioane de dolari SUA în 2005 şi 67 milioane de dolari SUA în 2006. Totuşi, transferurile de noi finanţări vor fi semnificative sub acest nivel – circa 16 milioane de dolari SUA în 2005 şi circa 37,5 milioane de dolari SUA în 2006. Din aceste transferuri, o parte considerabilă a finanţării suportului bugetului (11 milioane de dolari SUA în 2005 şi 18 milioane de dolari SUA în 2006) deja este luată în considerare în plafoanele CCTM. Pentru acoperirea cheltuielilor noilor activităţi propuse în cadrul SCERS se prevăd doar 5 milioane de dolari SUA în 2005 şi 19,5 milioane de dolari SUA – în 2006.

647. Guvernul recunoaşte că o creştere a nivelului de asistenţă din partea partenerilor de dezvoltare depinde de constituirea şi menţinerea încrederii prin elaborarea şi implementarea eficientă a unei SCERS viabile, realiste şi orientate spre reforme, asumîndu-şi angajamentul în această privinţă. Guvernul speră că SCERS va fi capabilă să ofere o bază adecvată pentru fluxuri financiare adiţionale din partea partenerilor de dezvoltare.

648. De asemenea, se recunoaşte că noile activităţi de susţinere a SCERS necesită a fi finanţate parţial din resursele existente, restructurîndu-se bugetele corespunzătoare, reducîndu-se costurile şi utilizîndu-se resursele economisite pentru acoperirea costurilor unor priorităţi noi. Cele trei ministere (ale Educaţiei, Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale) de resort, care împreună cheltuiesc cea mai mare parte a surselor bugetare, au fost implicate în analiza riguroasă, efectuată în CCTM, a politicilor şi cheltuielilor. Aceasta generează îmbunătăţiri semnificative ale politicilor de cheltuieli ale ministerelor în cauză. Extinderea pe viitor a metodologiei CCTM asupra altor sectoare va contribui la noi eficientizări ale cheltuielilor publice.