H O T Ă R Â R E

pentru controlul constituţionalităţii Hotărârii Parlamentului nr.172

din 15 octombrie 2015 privind încuviinţarea ridicării imunităţii

parlamentare a deputatului în Parlament Vladimir Filat

(Sesizarea nr.39a/2015)

 

nr. 27  din  17.11.2015

 

Monitorul Oficial nr.69-77/12 din 25.03.2016

 

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, statuând în componenţa:

Dl Igor DOLEA, preşedinte de şedinţă,

Dl Aurel BĂIEŞU,

Dl Tudor PANŢÎRU,

Dl Victor POPA, judecători,

cu participarea dlui Maxim Iurcu, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 19 octombrie 2015

şi înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând sesizarea în şedinţă plenară publică,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Pronunţă următoarea hotărâre:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională în data de 19 octombrie 2015, în temeiul articolelor 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale, de către 18 deputaţi din fracţiunea parlamentară a Partidului Liberal Democrat din Moldova, pentru controlul constituţionalităţii Hotărârii Parlamentului nr.172 din 15 octombrie 2015 privind încuviinţarea ridicării imunităţii parlamentare a deputatului în Parlament Vladimir Filat.

2. Autorii sesizării au pretins că actul contestat a fost adoptat cu încălcarea procedurii prevăzute de lege şi a prezumţiei nevinovăţiei, fiind astfel contrar articolelor 1 alin.(3), 21 şi 66 lit.a) şi j) din Constituţie.

3. La 19 octombrie 2015, Curtea a respins solicitarea de suspendare a acţiunii actului contestat, în favoarea examinării acestuia în regim de urgenţă. Totodată, Curtea a decis conexarea admisibilităţii cu examinarea în fond a sesizării, fără a prejudeca fondul cauzei.

4. În şedinţa plenară publică a Curţii autorii sesizării au fost reprezentaţi de către Tudor Deliu, Angel Agache, Nae-Simion Pleşca, Grigore Cobzac, deputaţi în Parlament. Parlamentul a fost reprezentat de dl Iurie Cojocaru, consultant principal în Secţia drept public din cadrul Direcţiei generale juridice a Secretariatului Parlamentului.

ÎN FAPT

5. La 15 octombrie 2015 Procurorul General a informat Parlamentul că în data de 13 octombrie 2015 a fost pornită urmărirea penală în baza suspiciunilor rezonabile privind săvârşirea de către deputatul Vladimir Filat a infracţiunilor prevăzute de articolele 324 alin.(3) lit.a) şi b) şi 326 alin.(3) lit.a) din Codul penal şi a cerut ridicarea imunităţii parlamentare a acestuia.

6. În aceeaşi zi, cu votul a 79 de deputaţi, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat hotărârea prin care a încuviinţat ridicarea imunităţii parlamentare pentru reţinere, arestare, percheziţie şi trimitere în judecată a deputatului Vladimir Filat.

LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

7. Prevederile relevante ale Constituţiei (M.O., 1994, nr.1) sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

„(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sânt garantate.”

Articolul 7

Constituţia, Lege Supremă

„Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică.”

Articolul 21

Prezumţia nevinovăţiei

„Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale.”

Articolul 34

Dreptul la informaţie

„(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.

(2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sânt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.

(3) Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a cetăţenilor sau siguranţa naţională.”

Articolul 65

Caracterul public al şedinţelor

„(1) Şedinţele Parlamentului sunt publice.

(2) Parlamentul poate hotărî ca anumite şedinţe să fie închise.”

Articolul 66

Atribuţiile de bază

„Parlamentul are următoarele atribuţii de bază:

a) adoptă legi, hotărâri şi moţiuni; […]”

Articolul 70

Incompatibilităţi şi imunităţi

„(3) Deputatul nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă, sau trimis în judecată fără încuviinţarea Parlamentului, după ascultarea sa.”

Articolul 74

Adoptarea legilor şi a hotărârilor

„(1) Legile organice se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor aleşi, după cel puţin două lecturi.

(2) Legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.

[…]”

8. Prevederile relevante ale Legii nr.39-XIII din 7 aprilie 1994 despre statutul deputatului în Parlament (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.59–61, art.201) sunt următoarele:

„Art.10. – (1) Deputatul nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă, sau trimis în judecată pe cauză penală ori contravenţională fără încuviinţarea prealabilă a Parlamentului după ascultarea sa.

(2) Cererea la reţinere, arest, percheziţie sau trimitere în judecată penală ori contravenţională este adresată Preşedintelui Parlamentului de către Procurorul General. Preşedintele Parlamentului o aduce la cunoştinţa deputaţilor în şedinţă publică în cel mult 7 zile de la parvenirea acesteia şi o trimite de îndată spre examinare Comisiei juridice, pentru numiri şi imunităţi, care, în cel mult 15 zile, va constata existenţa unor motive temeinice pentru aprobarea cererii. Hotărârea comisiei este adoptată prin votul secret a cel puţin jumătate plus unu din membrii ei.

(3) Procurorul General va depune în comisie toate documentele pe care acesta le solicită. În caz de refuz comisia va face apel în Parlament.

(4) Raportul comisiei este supus examinării şi aprobării în Parlament imediat, în cel mult 7 zile de la prezentarea acestuia.

(5) Parlamentul decide asupra cererii Procurorului General cu votul secret al majorităţii deputaţilor aleşi.

(6) Acţiunea penală împotriva deputatului poate fi intentată numai de Procurorul General.

9. Prevederile relevante ale Regulamentului Parlamentului, adoptat prin Legea nr.797-XIII din 2 aprilie 1996 (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.50, art.237), sunt următoarele:

Articolul 94

Imunitatea parlamentară

„(2) Deputatul nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă, sau trimis în judecată fără încuviinţarea prealabilă a Parlamentului, după ascultarea sa.”

Articolul 95

Cererea de ridicare a imunităţii parlamentare

„(1) În cazul în care deputatul a comis o infracţiune sau o contravenţie, Procurorul General poate cere Parlamentului ridicarea imunităţii acestuia pentru a efectua măsuri procesuale de reţinere, percheziţionare, arestare sau trimitere în judecată.

(2) Cererea de ridicare a imunităţii deputatului în Parlament este adresată Preşedintelui Parlamentului.

(3) Preşedintele Parlamentului aduce la cunoştinţa deputaţilor cererea în plenul Parlamentului la şedinţa următoare de la data prezentării acesteia şi o trimite imediat spre examinare Comisiei juridice, pentru numiri şi imunităţi.

(4) Dacă cererea Procurorului General prevăzută la alin.(2) a parvenit în Parlament în perioada dintre sesiuni, aceasta va fi adusă la cunoştinţa deputaţilor la prima şedinţă plenară a sesiunii următoare.

(5) Cererea de ridicare a imunităţii deputatului se înaintează pentru fiecare infracţiune sau contravenţie separat. […]”

Articolul 96

Procedura de examinare a cererii Procurorului General

în Comisia juridică, pentru numiri şi imunităţi

„(1) Comisia juridică, pentru numiri şi imunităţi va examina cererea Procurorului General în cel mult 15 zile după aducerea acesteia la cunoştinţa deputaţilor de către Preşedintele Parlamentului şi va constata existenţa sau inexistenţa unor motive temeinice pentru acceptarea sau respingerea cererii.

(2) Procurorul General este obligat să prezinte Comisiei juridice, pentru numiri şi imunităţi documentele referitoare la caz, solicitate de aceasta.

(3) Data şi locul desfăşurării şedinţei Comisiei juridice, pentru numiri şi imunităţi se comunică Procurorului General şi deputatului în privinţa căruia se cere ridicarea imunităţii. Absenţa nemotivată a oricăruia dintre ei nu împiedică examinarea cererii.

(4) După ascultarea cererii Procurorului General şi a deputatului în privinţa căruia se cere ridicarea imunităţii, Comisia juridică, pentru numiri şi imunităţi, cu votul majorităţii membrilor ei, exprimat secret, adoptă o hotărâre.

(5) În urma examinării cererii Procurorului General, Comisia juridică, pentru numiri şi imunităţi întocmeşte un raport care se prezintă Biroului permanent.

(6) Raportul Comisiei juridice, pentru numiri şi imunităţi se înscrie cu prioritate în ordinea de zi.”

Articolul 97

Procedura de ridicare a imunităţii parlamentare

„(1) Raportul Comisiei juridice, pentru numiri şi imunităţi se supune examinării şi aprobării de către Parlament în cel mult 7 zile de la prezentarea acestuia Biroului permanent.

(2) Prezenţa la şedinţa plenară a deputatului în privinţa căruia se cere ridicarea imunităţii este obligatorie. Absenţa motivată a acestuia atrage suspendarea examinării cererii. Absenţa nemotivată a deputatului nu împiedică examinarea cererii în lipsa lui.

(3) Preşedintele Comisiei juridice, pentru numiri şi imunităţi sau un alt membru al acesteia prezintă raportul comisiei pe marginea examinării cererii Procurorului General.

(4) Procurorul General va motiva cererea de ridicare a imunităţii deputatului şi va răspunde la întrebările deputaţilor, după care va fi ascultat deputatul în privinţa căruia a fost înaintată cererea de ridicare a imunităţii, şi el va răspunde la întrebări.

(5) Înainte de votare, deputaţii sunt în drept să-şi exprime poziţia asupra cererii de ridicare a imunităţii deputatului.

(6) Parlamentul decide asupra cererii Procurorului General cu votul majorităţii deputaţilor aleşi, exprimat secret.

(7) La votarea secretă, prevederile art.8 se vor aplica în mod corespunzător.

(8) Rezultatele votării secrete se perfectează prin hotărâre a Parlamentului, care va încuviinţa ridicarea imunităţii deputatului sau va respinge cererea Procurorului General.

(9) Hotărârea Parlamentului se remite Procurorului General în termen de 3 zile de la data adoptării.”

ÎN DREPT

10. Din conţinutul sesizării, Curtea observă că aceasta vizează în esenţă ridicarea imunităţii parlamentare a deputatului.

11. Astfel, sesizarea se referă la un ansamblu de elemente şi principii cu valoare constituţională interconexe, precum statul de drept, inviolabilitatea deputatului, prezumţia nevinovăţiei.

 

A. ADMISIBILITATEA

12. Curtea reţine că, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, articolului 4 alin.(1) lit.a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi articolului 4 alin.(1) lit.a) din Codul jurisdicţiei constituţionale, exercită, la sesizare, controlul constituţionalităţii legilor şi hotărârilor Parlamentului.

13. Articolele 25 lit.h) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.h) din Codul jurisdicţiei constituţionale abilitează fracţiunea parlamentară cu dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.

14. Curtea constată că hotărârea supusă controlului aparţine plenului Parlamentului, sesizarea fiind formulată de o fracţiune parlamentară, care, potrivit dispoziţiilor legale, are calitatea de subiect cu drept de sesizare.

15. Curtea reaminteşte că, în acord cu jurisprudenţa sa anterioară, prin art.135 alin.(1) lit.a), Constituţia Republicii Moldova abilitează Curtea Constituţională cu controlul constituţionalităţii tuturor actelor adoptate de Parlament, fără a face distincţie între actele normative şi cele individuale (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.10 din 16 aprilie 2010).

16. În acelaşi timp, Curtea reţine că o condiţie de admisibilitate a sesizărilor privind neconstituţionalitatea hotărârilor parlamentare o constituie relevanţa constituţională a obiectului acestora. În acord cu jurisprudenţa constantă a Curţii, pot fi supuse controlului de constituţionalitate hotărârile Parlamentului care afectează valori, reguli şi principii constituţionale sau, după caz, organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional (a se vedea Hotărârile nr.8 din 20 mai 2013, nr.27 din 20 septembrie 2013).

17. Curtea reţine că legiuitorul constituant a considerat necesar să introducă în textul Legii fundamentale garanţii ce trebuie respectate în cazul ridicării imunităţii parlamentare, ca o condiţie pentru efectuarea unor măsuri şi acţiuni procesuale restrictive (reţinere, arest, percheziţie) şi trimiterea în judecată, penală sau contravenţională, a parlamentarilor. Această procedură urmăreşte prevenirea riscului exercitării sale cu rea-credinţă, abuziv sau şicanator, ca instrument de presiune ori constrângere a parlamentarilor. În acelaşi sens, de altfel, Curtea Constituţională a statuat, prin Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.2 din 20 ianuarie 2015, că în condiţiile articolului 70 alin.(3) din Constituţie inviolabilitatea parlamentară în Republica Moldova asigură deputaţilor o protecţie împotriva urmăririlor judiciare pentru fapte care nu au legătură cu funcţia parlamentară, care pot afecta funcţionarea Parlamentului şi perturba serenitatea lucrărilor parlamentare (§ 72-73). De aceea, încuviinţarea Parlamentului are ca scop prevenirea unor astfel de posibile abuzuri.

18. În aplicarea acestor considerente, Curtea reţine că obiectul Hotărârii Parlamentului nr.172 din 15 octombrie 2015, respectiv soluţionarea cererii de încuviinţare a reţinerii, arestării şi trimiterii în judecată a deputatului Vladimir Filat, se situează indubitabil în materia constituţională, cererea Procurorului General fiind formulată şi soluţionată în temeiul art.70 alin.(3) din Constituţie.

19. De asemenea, Curtea constată că obiectul hotărârii este nemijlocit legat de regulile consacrate de articolul 74 din Constituţie, care stabileşte cvorumul decizional cu care se adoptă actele Parlamentului, ceea ce se raportează la valori, principii şi reguli constituţionale.

20. Având în vedere cele menţionate, Curtea constată relevanţa constituţională a obiectului hotărârii criticate, această condiţie de admisibilitate fiind, astfel, îndeplinită în cauză.

21. În conformitate cu articolul 6 alin.(2) din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională îşi stabileşte ea însăşi limitele de competenţă.

22. În temeiul articolului 6 alin.(3) din Codul jurisdicţiei constituţionale, controlând constituţionalitatea actului contestat, Curtea Constituţională poate pronunţa o hotărâre şi în privinţa altor norme de constituţionalitatea cărora depinde în întregime sau parţial constituţionalitatea actului contestat.

23. În acest context, Curtea reţine că, în prezenta cauză, constituţionalitatea hotărârii contestate a Parlamentului se află în conexiune cu constituţionalitatea normei legale invocate.

24. Curtea reţine că pentru exercitarea controlului constituţionalităţii normelor legale invocate este necesară interpretarea prevederilor articolelor 34, 65, 68 şi 74 din Constituţie în lumina posibilităţii instituirii unor cvorumuri decizionale şi a secretizării nereglementate expres de Constituţie.

25. În aceste condiţii, Curtea reţine că, în prezenta cauză, controlul constituţionalităţii absoarbe interpretarea normelor constituţionale.

26. Prin urmare, Curtea apreciază că sesizarea nu poate fi respinsă ca inadmisibilă şi nu există nici un temei de sistare a procesului în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul jurisdicţiei constituţionale. Curtea reţine că a fost sesizată legal şi este competentă să hotărască asupra constituţionalităţii Hotărârii Parlamentului nr.172 din 15 octombrie 2015. Prin urmare, Curtea va examina în continuare fondul sesizării.

27. Cele două probleme supuse Curţii spre soluţionare sunt interdependente. Având în vedere faptul că verificarea constituţionalităţii instituirii cvorumurilor decizionale şi secretizării nereglementate de Constituţie influenţează raţionamentul privind constituţionalitatea actului contestat, fondul articolului 97 alin.(6) din Regulamentul Parlamentului şi articolului 10 alin.(5) din Legea despre statutul deputatului în Parlament vor fi abordate în comun, în cadrul examinării problemei privind forma şi procedura de adoptare (I), urmând ca problema privind prezumţia nevinovăţiei să fie examinată separat (II).

28. Curtea reţine că articolul 66 lit.j) din Constituţie este inaplicabil în speţă, deoarece hotărârea contestată nu se referă la alegerea sau numirea unei persoane oficiale. Mai mult, retragerea imunităţii nu antrenează încetarea mandatului deputatului.

29. Pentru a elucida aspectele abordate în sesizare, Curtea va opera, în special, cu prevederile articolelor 1 alin.(3), 7, 34, 65, 68 şi 74 din Constituţie, cu jurisprudenţa sa anterioară, precum şi cu principiile consacrate de dreptul internaţional, utilizând toate metodele de interpretare legală.

 

B. FONDUL CAUZEI

I. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 1 ALIN.(3) DIN CONSTITUŢIE, ÎN PARTEA CE ŢINE DE PROCEDURA DE ADOPTARE

30. Potrivit autorilor sesizării, actul contestat a fost adoptat cu încălcarea articolului 1 alin.(3) din Constituţie, potrivit căruia:

„(3) Republica Moldova este un stat de drept [...].”

31. De asemenea, în viziunea autorilor sesizării, la adoptarea actului contestat a fost încălcat şi articolul 66 lit.a) din Constituţie, care prevede atribuţiile Paramentului de a adopta hotărâri.

 

1. Argumentele autorilor sesizării

32. Autorii sesizării susţin că hotărârea contestată contravine prevederilor constituţionale ale art.1 alin.(3) referitoare la principiul legalităţii şi art.66 lit.a) privind atribuţiile Paramentului de a adopta hotărâri.

33. Potrivit autorilor sesizării, fiind propus de Preşedintele Parlamentului, după prezentarea cererii, contrar normelor legale, de către Procurorul General, şi votat de către Parlament prin vot deschis, actul contestat a fost adoptat cu încălcarea procedurii prevăzute de lege, şi anume a art.10 alin.(2) şi (5) din Legea despre statutul deputatului în Parlament şi art.89 alin.(4), 95 alin.(2)-(3) şi 97 alin.(6)-(8) din Regulamentul Parlamentului.

 

2. Argumentele Parlamentului

34. În cadrul şedinţei publice a Curţii, reprezentantul Parlamentului a recunoscut că, în condiţiile articolului 74 din Constituţie, hotărârile Parlamentului se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi la şedinţă. În acelaşi timp, acesta a menţionat că, în şedinţa Parlamentului, cu majoritatea absolută a deputaţilor (79 de voturi), s-a votat ad hoc pentru votul deschis în locul celui secret, prevăzut de Regulamentul Parlamentului pentru procedura de aprobare a ridicării imunităţii, aceasta fiind voinţa politică a corpului legiuitor, care se încadrează în prevederile constituţionale.

 

3. Aprecierea Curţii

3.1. Principii fundamentale

3.1.1. Autonomia parlamentară

35. În temeiul principiului autonomiei regulamentare, prevăzut de art.64 alin.(1) din Constituţie, Parlamentul are dreptul de a dispune cu privire la propria organizare şi procedurile de desfăşurare a lucrărilor parlamentare.

36. Autonomia regulamentară constituie expresia statului de drept, a principiilor democratice, însă poate opera exclusiv în limitele stabilite de Legea fundamentală.

37. Astfel, autonomia regulamentară nu poate fi exercitată în mod discreţionar, abuziv, cu încălcarea atribuţiilor constituţionale ale Parlamentului sau a normelor imperative privind procedura parlamentară.

38. În acest context, normele regulamentare reprezintă instrumentele juridice care permit desfăşurarea activităţilor parlamentare în scopul îndeplinirii atribuţiilor constituţionale ale forului legislativ şi trebuie interpretate şi aplicate cu bună-credinţă şi în spiritul loialităţii faţă de Legea fundamentală (a se vedea şi Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.9 din 21 mai 2013).

3.1.2. Transparenţa lucrărilor parlamentare

39. Dreptul la informaţie este unul din drepturile fundamentale ale omului, fiind garantat de art.34 alin.(1) din Constituţie: „Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit”.

40. Acest drept obligă autorităţile publice să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal. Dreptul la informaţie nu poate fi asigurat decât printr-un nivel adecvat al transparenţei autorităţilor publice.

41. Transparenţa decizională, prin finalitatea urmărită, trebuie să asigure punerea în exerciţiu de către cetăţeni a dreptului la administrare, statuat prin art.39 din Constituţie. Astfel, de rând cu dreptul de a accesa o funcţie publică, cetăţenilor Republicii Moldova li se garantează dreptul de a participa la administrarea treburilor publice nemijlocit, precum şi prin reprezentanţii lor.

42. Având în vedere rolul şi ponderea Parlamentului în arhitectura instituţională a statului, este necesar să se garanteze faptul că Parlamentul reprezintă interesele cetăţenilor într-o manieră complet deschisă şi transparentă.

43. Potrivit articolului 65 alin.(1) din Constituţie, şedinţele Parlamentului sunt publice.

44. Importanţa transparenţei în activitatea parlamentară este determinată de rolul unic al Legislativului într-o democraţie, şi anume de a-şi reprezenta electoratul şi de a se ghida în activitate de necesităţile, interesele şi aspiraţiile cetăţenilor.

45. Principiul transparenţei derivă din mandatul reprezentativ, consacrat de articolul 68 din Constituţie, care dispune că, în exercitarea mandatului, deputaţii sunt în serviciul poporului. Astfel, cetăţeanul îi încredinţează deputatului un mandat de reprezentare. Prin urmare, pe tot parcursul mandatului, deputaţii trebuie să se afle permanent sub supravegherea şi controlul opiniei publice. Mandatul reprezentativ garantează faptul că întreaga activitate a parlamentarilor se află sub control electoral prin intermediul întâlnirilor cu alegătorii, interviurilor sau conferinţelor de presă, participarea alegătorilor la şedinţele Parlamentului şi urmărirea comportamentului aleşilor, caracterul deschis al votului în Parlament, televizarea unor şedinţe parlamentare, publicitatea dezbaterilor parlamentare, publicarea actelor adoptate.

46. Prin urmare, cetăţenii au dreptul de a urmări îndeaproape activităţile deputaţilor pe care i-au ales, asigurându-se că aceştia respectă principii stricte de conduită şi că menţin relaţii echilibrate cu reprezentanţii grupurilor de interese. Cetăţenii sunt, de asemenea, îndreptăţiţi să aibă cele mai mari aşteptări în ceea ce priveşte standardele de conduită şi eficienţă ale membrilor Parlamentului. Nu în ultimul rând, cetăţenilor trebuie să li se acorde dreptul de a accesa documentele Parlamentului în limitele corespunzătoare descrise în lege. În esenţă, toate instrumentele de transparenţă au drept obiectiv să le permită cetăţenilor să supravegheze activităţile şi, mai ales, lucrările legislative ale Parlamentului.

47. Principiul transparenţei este fundamental într-o democraţie şi este transpus în mod adecvat în sistemele legale ale ţărilor cu vechi tradiţii democratice, fiind de neconceput ca poziţia şi votul unui parlamentar pe un anumit subiect să nu fie cunoscute electoratului. Transparenţa trebuie să fie regula principală, excepţiile putând fi definite doar limitativ şi exhaustiv, în situaţii excepţionale ce ţin de siguranţa naţională sau de secretul de stat.

48. În acest context, principiul constituţional al transparenţei lucrărilor parlamentare implică dreptul la informaţie al oricărui cetăţean cu privire la activitatea tuturor membrilor Parlamentului. Astfel, este necesar a da dovadă de transparenţă în activitatea parlamentară, inclusiv în ceea ce priveşte voturile exprimate de către fiecare deputat în parte.

49. Fără votul deschis, transparent şi trasabil, cetăţeanul nu poate urmări activitatea deputatului care îl reprezintă şi, în consecinţă, nu poate evalua în mod corect felul în care este reprezentat în Parlament. Or, deputaţii trebuie să-şi asume responsabilitatea poziţiilor politice exprimate, în primul rând prin votul deschis.

3.2. Aplicarea principiilor enunţate în prezenta cauză

50. În ceea ce priveşte aprecierea juridică a problemei de compatibilitate cu prevederile Constituţiei a Hotărârii Parlamentului nr.172 din 15 octombrie 2015 sub aspectul formei şi procedurii de adoptare, Curtea Constituţională consideră necesară elucidarea cerinţelor de rang constituţional.

51. Curtea reţine că, în exercitarea atribuţiilor constituţionale, potrivit art.66 din Constituţie referitor la categoriile de acte juridice, Parlamentul adoptă legi, hotărâri şi moţiuni.

52. În speţă, forma nu prezintă obiect de dispută. Având în vedere normele constituţionale, Curtea conchide că ridicarea imunităţii parlamentare se circumscrie domeniului hotărârilor Parlamentului. Prin urmare, actul contestat corespunde cerinţelor de formă prevăzute de articolul 66 lit.a) din Constituţie.

53. Curtea reţine că, potrivit art.74 din Constituţie, Parlamentul adoptă legi şi hotărâri, în prezenţa majorităţii deputaţilor. Prevederile constituţionale menţionate stabilesc categoriile de acte juridice pe care le adoptă Parlamentul, precum şi cvorumul legal necesar desfăşurării şedinţelor şi adoptării actelor. Astfel, potrivit alin.(1) al art.74, legile organice se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor aleşi, iar potrivit alin.(2) al aceluiaşi articol, legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.

54. Aşadar, potrivit dispoziţiilor constituţionale, regula care guvernează adoptarea hotărârilor Parlamentului este întrunirea cvorumului decizional minim al majorităţii simple de voturi, respectiv jumătate plus unu din numărul deputaţilor prezenţi la şedinţă, excepţiile de la această regulă fiind expres prevăzute de Legea fundamentală. Astfel, Constituţia prevede patru situaţii în care Parlamentul adoptă hotărâri cu votul majorităţii absolute a membrilor săi, respectiv jumătate plus unu din numărul deputaţilor aleşi, şi anume în cazurile care privesc: alegerea Preşedintelui Parlamentului – art.64 alin.(2), acordarea încrederii Guvernului – art.98 alin.(3), adoptarea moţiunii de cenzură prin care se retrage încrederea Guvernului – art.106 alin.(1) sau adoptarea moţiunii de cenzură în procedura angajării răspunderii Guvernului – art.106/1 alin.(2). De asemenea, Constituţia cere întrunirea unei majorităţi calificate de voturi, respectiv două treimi din numărul deputaţilor, în cazul revocării Preşedintelui Parlamentului – art.64 alin.(2) – şi punerii sub acuzare a Preşedintelui Republicii Moldova – art.81 alin.(3). Într-un singur caz, Constituţia cere întrunirea unei majorităţi de trei cincimi: alegerea Preşedintelui Republicii Moldova – art.78 alin.(3). Din analiza acestor dispoziţii constituţionale rezultă că toate hotărârile adoptate de Parlament, cu excepţia celor referitoare la cazurile menţionate mai sus, urmează regula stabilită de dispoziţiile art.74 alin.(2) din Constituţie, respectiv se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi. Or, Constituţia nu face distincţie între hotărârile adoptate în funcţie de obiectul acestora, iar potrivit principiului „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus” – unde legea nu distinge, nici interpretul său nu o poate face.

55. Pe de altă parte, Constituţia nu reglementează cerinţe speciale privind caracterul votului (deschis sau secret) pentru ridicarea imunităţii deputatului.

56. Curtea reţine că, potrivit articolului 65 din Constituţie, şedinţele Parlamentului sunt publice. În coroborare cu dispoziţiile articolelor 34 (dreptul cetăţenilor la informaţie) şi 68 (mandatul reprezentativ), pentru a asigura principiul constituţional al transparenţei, votul fiecărui deputat este deschis. Excepţiile de la această regulă sunt prevăzute expres şi exhaustiv în Constituţie. Astfel, Constituţia prevede trei situaţii în care Parlamentul adoptă hotărâri prin vot secret, şi anume în cazurile care privesc: alegerea şi revocarea Preşedintelui Parlamentului – art.64 alin.(2), alegerea Preşedintelui Republicii Moldova – art.78 alin.(5).

57. Potrivit articolului 54 alin.(2) din Constituţie, exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sînt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

58. Cu referire la posibilitatea restrângerii dreptului la informaţie, în Hotărârea nr.19 din 22.06.2015 privind interpretarea articolului 34 alin.(3) din Constituţie, Curtea Constituţională a statuat condiţiile în care dreptul persoanei de a avea acces la informaţie poate fi restricţionat:

„- restrângerea dreptului la informaţie poate avea loc doar atunci când are la bază un scop real şi justificat de protecţie a unui interes legitim privind protecţia cetăţenilor sau siguranţa naţională, iar interesul public pentru aflarea informaţiei nu prevalează;

- orice restrângere a accesului la informaţie, inclusiv categoriile de informaţii, specifice şi limitate, care nu pot fi dezvăluite în vederea protecţiei cetăţenilor sau siguranţei naţionale, trebuie să fie prevăzută de lege şi necesară într-o societate democratică pentru protecţia unui interes legitim;

- justificarea interesului legitim se fundamentează pe gravitatea prejudicierii acestuia în cazul publicării unor informaţii, autorităţile publice urmând să demonstreze că divulgarea informaţiei ar ameninţa în mod grav protecţia cetăţenilor sau siguranţa naţională”.

59. Din analiza dispoziţiilor constituţionale menţionate rezultă că toate hotărârile Parlamentului, cu excepţia celor referitoare la cazurile menţionate mai sus (a se vedea paragraful 57 supra), precum şi a situaţilor excepţionale ce ţin de protecţia cetăţenilor sau siguranţa naţională, se adoptă prin vot deschis.

60. Pornind de la raţionamentele enunţate, Curtea reţine că dispoziţiile articolului 97 alin.(6) din Regulamentul Parlamentului, care prevede că hotărârea privind ridicarea imunităţii deputatului se adoptă „[...] cu votul majorităţii deputaţilor aleşi, exprimat secret”, sunt neconstituţionale prin raportare la prevederile articolului 65 coroborat cu articolul 34 din Constituţie, precum şi la prevederile articolului 74 alin.(2) din Constituţie. Pentru aceleaşi raţionamente, sunt neconstituţionale prevederile alineatului (7), precum şi cuvântul „secret” din alineatul (8) de la articolul 97 din Regulamentul Parlamentului, adoptat prin Legea nr.797-XIII din 2 aprilie 1996, şi alineatul (5) de la articolul 10 din Legea nr.39-XIII din 7 aprilie 1994 despre statutul deputatului în Parlament, care consacră aceeaşi soluţie legislativă neconstituţională.

61. Prin urmare, regimul juridic constituţional, legal şi regulamentar impune ca, în temeiul art.1 alin.(3) şi 7 din Constituţie, normele referitoare la încuviinţarea reţinerii, arestării, percheziţiei sau trimiterii în judecată a deputaţilor să fie interpretate şi aplicate cu respectarea principiilor ierarhiei actelor normative şi a supremaţiei Constituţiei.

62. Curtea reţine că cerinţele privind cvorumul decizional şi votul deschis constituie cerinţe de rang constituţional, în timp ce regulile de ordin procedural sunt stabilite prin Regulamentul Parlamentului, în temeiul principiului autonomiei regulamentare, prevăzut de articolele 64 alin.(1) şi 72 alin.(3) lit.c) din Constituţie, nefiind susceptibile controlului constituţionalităţii.

63. Referitor la argumentele autorilor sesizării vizând modalităţile procesului decizional, Curtea consideră că este util să sublinieze că imunitatea parlamentară înseamnă responsabilitate, şi nu privilegiu, iar mecanismul de punere în aplicare a responsabilităţii parlamentare ţine de exerciţiul autonomiei parlamentare.

64. Totuşi, autonomia regulamentară nu poate fi exercitată în mod discreţionar, cu încălcarea normelor imperative privind procedura parlamentară, menţionate mai sus.

65. Mai mult, Curtea reţine că Parlamentul nu are opţiunea de a alege între aplicarea unei legi (organice, în cazul de faţă) şi a Constituţiei, din moment ce art.7 consacră, în mod expres, supremaţia Constituţiei şi respectarea acesteia, iar art.74 alin.(2) din Constituţie este neechivoc cu privire la majoritatea de vot necesară a fi întrunită pentru adoptarea hotărârilor parlamentare, altele decât cele care privesc ipotezele de excepţie reglementate prin Constituţie (a se vedea paragraful 55 supra).

66. Curtea reţine supremaţia dispoziţiilor art.74 alin.(2) din Constituţie faţă de orice norme legale şi regulamentare cu forţă juridică inferioară Legii fundamentale. Activitatea parlamentară trebuie să se orienteze după aceleaşi reguli, în sensul de a se raporta la Constituţie şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, ceea ce echivalează cu îndepărtarea de la o reglementare legală care pune aceleaşi probleme de constituţionalitate, precum cea analizată în cauza de faţă. În acest context, Curtea va emite o adresă Parlamentului, în vederea eliminării unor dispoziţii legale contrare prevederilor Constituţiei vizând cvorumul decizional şi caracterul deschis al votului.

67. Imunitatea parlamentară nu trebuie folosită ca un scut, care să creeze deputaţilor un statut privilegiat în faţa justiţiei şi a legii, dincolo de activitatea strict parlamentară. Deputaţii nu se pot substitui justiţiei şi să facă paravan în jurul colegilor parlamentari, ascunzându-şi poziţia prin votul secret, netransparent. Deputaţii trebuie să-şi asume responsabilitatea poziţiilor politice exprimate, votul deschis fiind obligatoriu.

68. Astfel, Parlamentul trebuie să hotărască asupra cererii de ridicare a imunităţii prin votul deschis al majorităţii deputaţilor prezenţi, în şedinţă publică, prin respectarea prevederilor art.74 din Constituţie. Doar în condiţiile respectării procedurii constituţionale, Parlamentul are libertatea deplină de a decide cu privire la cererea de încuviinţare a ridicării imunităţii, prin hotărârea adoptată în şedinţa plenului exercitându-şi dreptul de a aproba sau de a respinge cererea cu un atare obiect.

69. Prin urmare, în acest caz votarea deschisă nu constituie o încălcare a Constituţiei, dimpotrivă, votarea secretă, nefiind o cerinţă expresă de rang constituţional pentru ridicarea imunităţii, este contrară prevederilor Constituţiei.

70. Potrivit stenogramei Parlamentului, cererea referitoare la încuviinţarea reţinerii, arestării, percheziţionării şi trimiterii în judecată a deputatului Vladimir Filat a fost aprobată cu 79 de voturi. Prin urmare, la adoptarea hotărârii Parlamentului de încuviinţare a reţinerii, arestării, percheziţionării şi trimiterii în judecată a fost îndeplinită cerinţa privind cvorumul decizional, cel al majorităţii deputaţilor prezenţi, prevăzută de articolul 74 alin.(2) din Constituţie.

71. Având în vedere concluziile de mai sus, Curtea reţine că la adoptarea hotărârii contestate au fost satisfăcute cerinţele prevăzute de Constituţie pentru adoptarea hotărârilor Parlamentului şi nu este competentă să se pronunţe în privinţa compatibilităţii acesteia cu dispoziţiile prevăzute de Regulamentul Parlamentului.

 

II. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 21 DIN CONSTITUŢIE, ÎN PARTEA CE ŢINE DE PREZUMŢIA NEVINOVĂŢIEI

72. Potrivit autorilor sesizării, actul contestat a fost adoptat cu încălcarea articolului 21 din Constituţie, potrivit căruia:

„Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată pînă cînd vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale.”

 

1. Argumentele autorilor sesizării

73. Autorii sesizării susţin că hotărârea contestată încalcă prezumţia nevinovăţiei, prin indicarea în conţinutul acesteia a textului „[…] şi trimitere în judecată penală”.

 

2. Argumentele Parlamentului

74. În cadrul şedinţei publice a Curţii, reprezentantul Parlamentului a menţionat că deputatul Vladimir Filat s-a prezentat la şedinţa în plen a Parlamentului şi a oferit explicaţii pe marginea acuzaţiilor care i-au fost aduse. De asemenea, acesta a fost invitat la şedinţa Comisiei juridice, numiri şi imunităţi, însă nu s-a prezentat. Astfel, deputatul Vladimir Filat nu a fost privat de dreptul de a prezenta explicaţii, exercitarea căruia se află la discreţia titularului.

3. Aprecierea Curţii

75. În partea ce ţine de pretinsa încălcare a articolului 21 din Constituţie, Curtea relevă că prezumţia nevinovăţiei nu are incidenţă în procedura ridicării imunităţii, deoarece aceasta se referă la posibilitatea, măsurile şi acţiunile procesuale ce urmează a fi aplicate de către autoritatea competentă, iar nu la vinovăţia ori nevinovăţia deputatului.

76. Mai mult, votul Parlamentului nu obligă în vreun fel organul competent să dispună măsura sau acţiunea procesuală respectivă. Or, reţinerea, arestarea, percheziţionarea sau trimiterea în judecată se dispune doar de instanţa competentă, şi nu de către Parlament.

77. Comisia parlamentară abilitată să întocmească avizul şi raportul, precum şi plenul Parlamentului nu sunt organe de jurisdicţie şi nu sunt competente să analizeze corectitudinea sau legalitatea calificării juridice a faptelor ori să stabilească vinovăţia sau nevinovăţia persoanei, acestea fiind atribuţiile exclusive ale puterii judecătoreşti.

78. În acest context, Curtea reţine că încuviinţarea Parlamentului nu reprezintă un act procesual penal. Deciziile luate în acest sens de structurile Parlamentului, organe politice prin definiţie, sunt astfel decizii de natură politică, şi nu judiciară, prin urmare nu este necesar ca acestea să satisfacă aceleaşi criterii de motivaţie ca actele procesuale ale organelor judiciare (Hotărârea Kart c. Turciei din 3 decembrie 2009 a Marii Camere a CEDO, §101).

79. În acest context, Curtea reiterează că extinderea inutilă şi fără spirit critic a imunităţii parlamentare la problematici care nu au nimic comun cu funcţia publică respectivă nu face decât să afecteze gradul de încredere al societăţii în sistemul democraţiei parlamentare. Cu cât conduita de „acoperire” este mai îndepărtată de sarcinile funcţiei publice respective, cu atât trebuie justificată de o manieră mai solidă autorizarea aplicării beneficiului imunităţii şi, prin extensie, devine imperioasă justificarea refuzului de a ridica imunitatea parlamentară. Atunci când imunitatea operează într-o aşa manieră încât persoanele sunt protejate de acţiunea tribunalelor penale, trebuie stabilită, clar şi convingător, motivaţia refuzului de ridicare a imunităţii (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.2 din 20 ianuarie 2015, menţionată mai sus, §75).

80. De altfel, şi Comisia de la Veneţia în Raportul privind întinderea şi ridicarea imunităţilor parlamentare (CDL-AD(2014)011) din 14 mai 2014 a stabilit că:

„38. Argumentul principal invocat împotriva imunităţii parlamentare îl constituie principiul egalităţii în faţa legii, care este, de asemenea, un element al statului de drept. Orice formă a imunităţii parlamentare, prin definiţie, presupune faptul că deputaţilor în parlament li se oferă o protecţie juridică specială în raport cu alţi cetăţeni care nu o au. Pentru ca democraţia să funcţioneze este deosebit de important ca membrii legislativului înşişi să respecte cu stricteţe legile pe care le adoptă pentru alţii şi că ei sunt responsabili atât din punct de vedere juridic, cât şi din punct de vedere politic pentru acţiunile lor. Reglementările privind imunitatea parlamentară reprezintă un obstacol în acest sens, întrucât sunt pasibile a fi aplicate greşit şi pot obstrucţiona justiţia. Însăşi existenţa acestor reglementări contribuie la subminarea încrederii publicului în legislativ şi, totodată, creează dispreţ faţă de politicieni şi faţă de sistemul democratic ca atare.

39. Din aceste considerente, poziţia normativă de bază a Comisiei de la Veneţia este că reglementările naţionale privind imunitatea parlamentară trebuie privite ca fiind legitime doar în măsura în care acestea pot fi justificate în raport cu cerinţele publice exagerate. Acestea nu trebuie să depăşească limitele proporţionalităţii şi necesităţii într-o societate democratică. […]”

81. De asemenea, în Raportul menţionat Comisia de la Veneţia a stabilit următoarele criterii pentru ridicarea inviolabilităţii parlamentare:

189. Criterii pentru ridicarea inviolabilităţii:

- cererea pentru ridicarea inviolabilităţii se bazează pe temeiuri deschise, serioase şi corecte;

- deputatul vizat a fost prins în flagrant delict;

- incriminarea adusă este deosebit de gravă;

- cererea se referă la un comportament penal care nu este legat nemijlocit cu exercitarea atribuţiilor parlamentare, dar vizează actele comise în legătură cu alte atribuţii personale sau profesionale;

- este necesar de a permite continuarea procedurilor pentru a nu obstrucţiona justiţia;

- este necesar de a permite continuarea procedurilor pentru a proteja autoritatea şi legitimitatea Parlamentului;

- deputatul vizat solicită ridicarea imunităţii.

190. În fiecare din cazurile menţionate motivele corespunzătoare trebuie să fie apreciate între ele. În cazul în care solicitarea se bazează pe temeiuri deschise, serioase şi corecte şi dacă nu sunt motive pentru a suspecta fumus persecutionis, în acest caz trebuie să existe o probabilitate mare în favoarea ridicării inviolabilităţii. Aprecierea de bază urmează să se rezume la faptul că inviolabilitatea ar urma să fie menţinută doar în cazurile în care este justificată în legătură cu anumite considerente şi este proporţionată şi necesară pentru a garanta funcţionarea democratică şi eficientă a Parlamentului sau drepturile oricărui grup de deputaţi.

82. Urmând această logică, decizia pe care Parlamentul o ia cu privire la cererea formulată în acest sens nu face decât să evalueze dacă solicitarea este făcută cu bună-credinţă, în spiritul loialităţii instituţionale, şi dacă aceasta vizează fapte de natură să justifice atingerea adusă – prin măsurile menţionate – statutului de parlamentar. O conduită contrară ar încălca atribuţiile exclusive ale puterii judecătoreşti şi principiul separaţiei puterilor în stat.

83. În acelaşi context, Curtea menţionează că în Constituţie nu se face distincţie între hotărârile adoptate în funcţie de acţiunea sau măsura încuviinţată: reţinere, arestare, percheziţionare sau trimitere în judecată. Astfel, aceste acţiuni sau măsuri procesuale pot fi încuviinţate de către Parlament într-un singur act. În acelaşi timp, trimiterea în judecată a persoanei şi recunoaşterea calităţii de inculpat nu are semnificaţia recunoaşterii vinovăţiei persoanei, care ţine de competenţa exclusivă a instanţei de judecată. Trimiterea în judecată constă în înaintarea dosarului de urmărire penală instanţei de judecată competente, aceasta, în baza probelor prezentate, având posibilitatea să condamne sau să achite persoana.

84. Din această perspectivă, în speţă cererea înaintată Parlamentului conţine minimul necesar pentru informarea deputaţilor şi nu conduce la substituirea de către Parlament în atributele specifice puterii judecătoreşti, astfel că nu se poate susţine încălcarea prezumţiei nevinovăţiei.

Concluzii

85. Având în vedere argumentele expuse, Curtea reţine că la adoptarea hotărârii contestate au fost satisfăcute cerinţele prevăzute de Constituţie pentru adoptarea hotărârilor Parlamentului, în sensul cvorumului de adoptare şi modului de vot. Referitor la restul procedurilor stabilite de Regulamentul Parlamentului, Curtea nu este competentă să se pronunţe. Astfel, Curtea nu constată nici o încălcare a prevederilor constituţionale privind încuviinţarea reţinerii, arestării, percheziţionării şi trimiterii în judecată a deputaţilor în Parlament.

Din aceste motive, în temeiul articolelor 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 lit.a) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. În sensul articolului 70 din Constituţie, în coroborare cu articolele 1 alin.(3) şi 7 din Constituţie, Parlamentul nu poate institui alte cvorumuri decizionale decât cele expres stabilite de Constituţie.

2. În sensul articolului 68 din Constituţie, în coroborare cu articolele 2, 34, 39 şi 65 din Constituţie, pentru a asigura principiul constituţional al transparenţei şi responsabilităţii, votul fiecărui deputat este deschis, cu excepţia cazurilor prevăzute expres şi exhaustiv în Constituţie şi a situaţiilor excepţionale ce ţin de protecţia cetăţenilor sau siguranţa naţională.

3. Se declară neconstituţionale alineatele (6) şi (7), precum şi cuvântul „secret” de la alineatul (8), ale articolului 97 din Regulamentul Parlamentului, adoptat prin Legea nr.797-XIII din 2 aprilie 1996, şi alineatul (5) de la articolul 10 din Legea nr.39-XIII din 7 aprilie 1994 despre statutul deputatului în Parlament.

4. Până la revizuirea de către Parlament a dispoziţiilor legislative ce consacră cvorumuri decizionale şi secretizarea votului, altele decât cele prevăzute de Constituţie, se vor aplica direct prevederile constituţionale.

5. Se respinge ca nefondată sesizarea unui grup de deputaţi ai fracţiunii parlamentare a Partidului Liberal Democrat din Moldova pentru controlul constituţionalităţii Hotărârii Parlamentului nr.172 din 15 octombrie 2015 privind încuviinţarea ridicării imunităţii parlamentare a deputatului în Parlament Vladimir Filat.

6. Se recunoaşte constituţională Hotărârea Parlamentului nr.172 din 15 octombrie 2015 privind încuviinţarea ridicării imunităţii parlamentare a deputatului în Parlament Vladimir Filat.

7. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

 

 

 

 

ADRESĂ

La 17 noiembrie 2015 Curtea Constituţională a pronunţat Hotărârea nr.27 pentru controlul constituţionalităţii Hotărârii Parlamentului nr.172 din 15 octombrie 2015 privind încuviinţarea ridicării imunităţii parlamentare a deputatului în Parlament Vladimir Filat.

Prin această Hotărâre, Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor constituţionale [art.74 alin.(2)], regula care guvernează adoptarea hotărârilor Parlamentului este întrunirea cvorumului decizional minim al majorităţii simple de voturi, respectiv jumătate plus unu din numărul deputaţilor prezenţi la şedinţă, excepţiile de la această regulă fiind expres prevăzute de Legea fundamentală. Respectiv, în sensul articolului 70 din Constituţie, în coroborare cu articolele 1 alin.(3) şi 7 din Constituţie, Parlamentul nu poate institui alte cvorumuri decizionale decât cele expres stabilite de Constituţie.

De asemenea, Curtea a menţionat că, în sensul articolului 68 din Constituţie, în coroborare cu articolele 2, 34, 39 şi 65 din Constituţie, pentru a asigura principiul constituţional al transparenţei şi responsabilităţii, votul fiecărui deputat este deschis, cu excepţia cazurilor prevăzute expres şi exhaustiv în Constituţie şi a situaţilor excepţionale ce ţin de protecţia cetăţenilor sau siguranţa naţională.

Pornind de la raţionamentele enunţate, Curtea a reţinut că dispoziţiile articolului 97 alin.(6) din Regulamentul Parlamentului, care prevede că hotărârea privind ridicarea imunităţii deputatului se adoptă „[...] cu votul majorităţii deputaţilor aleşi, exprimat secret”, sunt neconstituţionale. Pentru aceleaşi raţionamente, sunt neconstituţionale şi prevederile alineatului (7), precum şi cuvântul „secret” din alineatul (8) de la articolul 97 din Regulamentul Parlamentului, şi alineatul (5) de la articolul 10 din Legea nr.39-XIII din 7 aprilie 1994 despre statutul deputatului în Parlament, care consacră aceeaşi soluţie legislativă neconstituţională.

Prin urmare, pentru a asigura unitatea reglementărilor legale în domeniu, Parlamentul urmează să elimine toate dispoziţiile legale contrare prevederilor Constituţiei care vizează cvorumul decizional şi caracterul deschis al votului.

Curtea solicită Parlamentului să examineze, în conformitate cu prevederile articolului 28/1 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, prezenta adresă şi să-i fie comunicate rezultatele examinării acesteia în termenele