H O T Ă R Î R E
Cu privire la indexarea veniturilor băneşti ale populaţiei
nr. 122 din 01.03.96
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.16/110 din 14.03.1996
* * *
Întru executarea Legii nr.824-XII din 24 decembrie 1991 “Privind indexarea veniturilor băneşti ale populaţiei” şi Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr.153 din 3 martie 1995 “Cu privire la indexarea veniturilor băneşti ale populaţiei” şi în legătură cu faptul că indicele preţurilor la mărfurile de consum şi a tarifelor la servicii a atins în perioada 1 martie – 31 octombrie 1995 un total cumulativ de 107,8%, iar în luna noiembrie – 106%, Guvernul Republicii Moldova
HOTĂRĂŞTE:
1. Se indexează, cu începere de la 1 noiembrie 1995 cu 7,8%, iar de la 1 decembrie 1995 – cu 6% următoarele venituri ale populaţiei, cu excepţia celor ce au caracter unic:
salariile angajaţilor din organizaţiile şi instituţiile bugetare, al căror cîştig lunar nu depăşeşte 6 salarii minime;
pensiile – pentru limita de vîrstă, de invaliditate, pentru pierderea întreţinătorului, pentru vechimea în muncă şi pensiile sociale. Totodată pensionarilor li se menţin compensaţiile în mărimile stabilite anterior;
[Alin.3 modificat prin Hot.Guv. nr.246 din 14.03.2000, în vigoare 23.03.2000]
Notă: Se declară neconstituţională sintagma "cu excepţia pensiilor pensionarilor încadraţi în cîmpul muncii" din pct.1 alin. trei conform Hot. Curţii Constituţionale nr.58 din 09.11.1999, în vigoare 09.11.1999
Notă: În legătură cu fixarea noului cuantum al pensiei minime, asupra categoriilor de persoane ale căror pensii au fost stabilite după 1 ianuarie 1999 conform Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat, nu se extinde acţiunea alin.3 pct.1 din Hot.Guv. nr.122 din 01.03.96 în partea ce ţine de determinarea cuantumului pensiilor conform Hot.Guv. nr.738 din 02.08.99
indemnizaţiile şi compensaţiile de stat – indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 1,5 ani, compensaţia lunară pentru copiii cu vîrsta între 1,5 şi 16 ani (pentru elevii şi studenţii ce nu primesc bursă – pînă la 18 ani), indemnizaţia lunară pentru copiii, ai căror părinţi se eschivează de la plata pensiei alimentare, indemnizaţia lunară pentru mamele singure, indemnizaţia lunară acordată văduvelor, văduvelor pentru copiii aflaţi sub tutelă (curatelă), precum şi familiilor cu venituri mici, şomerilor etc., cu excepţia alocaţiilor băneşti unice;
bursele acordate studenţilor instituţiilor de învăţămînt superior şi elevilor instituţiilor de învăţămînt mediu de specialitate şi tehnico-profesional, persoanelor care frecventează şcoli şi cursuri de pregătire a cadrelor;
bursele acordate doctoranzilor şi postdoctoranzilor;
sumele compensaţiei, plătite de întreprinderi, organizaţii, instituţii sau persoane fizice cetăţenilor pentru pierderea capacităţii de muncă în urma unui accident de muncă sau a unei afecţiuni profesionale.
2. Se recomandă unităţilor cu autonomie financiară şi organizaţiilor publice, indiferent de tipul proprietăţii lor, să aplice măsurile de protecţie socială, prevăzute de prezenta hotărîre.
Se stabileşte că aceste persoane juridice sînt în drept să indexeze salariile angajaţilor lor în conformitate cu hotărîrea colectivului de muncă.
3. Veniturile cetăţenilor, provenite din proprietatea privată şi activităţile antreprenoriale, nu se indexează.
4. Veniturile băneşti ale cetăţenilor străini care activează pe teritoriul Republicii Moldova se indexează în modul stabilit pentru cetăţeni autohtoni, în cazul cînd aceasta se stipulează în acordurile bilaterale interguvernamentale.
5. De la 1 ianuarie 1996 suma ultimei plăţi, rezultate din indexare, se include în cuantumurile salariilor tarifare (de funcţie), ale pensiilor, burselor, indemnizaţiilor şi compensaţiilor.
Notă: În legătură cu fixarea noului cuantum al pensiei minime, asupra categoriilor de persoane ale căror pensii au fost stabilite după 1 ianuarie 1999 conform Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat, nu se extinde acţiunea alin.1 pct.5 din Hot.Guv. nr.122 din 01.03.96 în partea ce ţine de determinarea cuantumului pensiilor conform Hot.Guv. nr.738 din 02.08.99 Pentru lucrătorii sferei bugetare, salarizaţi în baza Reţelei tarifare unice, suma de indexare se include în salariile tarifare şi de funcţie în mărimile ce urmează:
5,94 lei – pentru categoria 1 de salarizare;
6,21 lei – pentru categoriile 2-14 de salarizare.
6. Dat fiind că în perioada ianuarie-aprilie curent se va efectua majorarea pe etape a salariilor angajaţilor din sfera bugetară, a pensiilor cetăţenilor, burselor studenţilor şi elevilor, la indexarea ulterioară a veniturilor băneşti ale populaţiei se va aplica indicele preţurilor de consum, evaluat în modul stabilit printr-o hotărîre a Guvernului.
7. Ministerul Finanţelor şi Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei vor aloca mijloacele financiare necesare pentru indexarea veniturilor băneşti ale populaţiei.
8. Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, în comun cu Ministerul Finanţelor şi Ministerul Economiei, va elabora în termen de trei luni propuneri privind optimizarea sistemului de retribuire a salariaţilor din sfera bugetară şi perfecţionarea modului de calculare a pensiilor, va prezenta proiectele modificărilor respective la Legea salarizării şi Legea cu privire la asigurarea cu pensii de stat în Republica Moldova şi va asigura introducerea noilor mecanisme de stabilire a salariilor tarifare (de funcţie) şi a pensiilor cu începere de la 1 iunie 1996.
PRIM-MINISTRU | |
AL REPUBLICII MOLDOVA | Andrei SANGHELI
|
Chişinău, 1 martie 1996 | |
Nr.122. |