HOTĂRÎREA GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA despre crearea Serviciului de stat pentru reglementarea regimului proprietăţii funciare şi cadastru funciar general Nr.1202 din 29.12.97 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.12-13/80 din 19.02.1998 * * *
Abrogat: 24.06.1999 Hotărîrea Guvernului nr.538 din 14.06.1999 În temeiul articolului 18 al Legii privind reglementarea de stat a regimului proprietăţii funciare, cadastrul funciar de stat şi monitoringul funciar (Monitor, 1992, nr. 12, art. 366) şi al articolului 21 al Legii privind preţul normativ şi modul de vînzare-cumpărare a pămîntului (Monitorul Oficial, 1997,nr. 57-58, art. 515) Guvernul Republicii Moldova HOTĂRĂŞTE: 1. Se creează Serviciul de stat pentru reglementarea regimului proprietăţii funciare şi cadastru funciar general în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Geodezie, Cartografie şi Cadastru în baza Direcţiei generale pentru reglementarea regimului proprietăţii funciare şi reforma funciară a Agenţiei nominalizate. 2. Se aprobă Regulamentul Serviciului de stat pentru reglementarea regimului proprietăţii funciare şi cadastru funciar general, conform anexei nr. 1. 3. Se stabilesc structura şi personalul scriptic ale organelor Serviciului de stat pentru reglementarea regimului proprietăţii funciare şi cadastru funciar general, conform anexei nr. 2. 4. Retribuirea muncii personalului organelor Serviciului de stat pentru reglementarea regimului proprietăţii funciare şi cadastru funciar general se efectuează conform Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr. 139 din 9 februarie 1998 "Cu privire la salarizarea funcţionarilor publici şi persoanelor care efectuează deservirea tehnică ce asigură funcţionarea autorităţilor publice în baza Reţelei tarifare unice.
[Pct.4 modificat prin Hot. Guv. nr.505 din 15.05.98] 5. Se stabileşte că pe lîngă Serviciul de stat pentru reglementarea regimului proprietăţii funciare şi cadastru funciar general vor funcţiona: Institutul de Proiectări pentru Organizarea Teritoriului; Banca de informaţii "Cadastru". 6. Coordonarea activităţii organelor abilitate cu reglementarea de stat a regimului proprietăţii funciare şi cadastrul funciar general constituie atribuţia Serviciului de stat pentru reglementarea regimului proprietăţii funciare şi cadastru funciar general. 7. Agenţia Naţională pentru Geodezie, Cartografie şi Cadastru şi organele administraţiei publice locale în termen de o lună vor elabora regulamentele de funcţionare a structurilor Serviciului nou-înfiinţat, subordonate comitetelor executive raionale, primăriilor municipiilor, oraşelor şi comunelor. PRIM-MINISTRU AL REPUBLICII MOLDOVA Ion CIUBUC Chişinău, 29 decembrie 1997. Nr. 1202. Anexa nr. 1 la Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 1202 din 29 decembrie 1997 R E G U L A M E N T U L Serviciului de stat pentru reglementarea regimului proprietăţii funciare şi cadastru funciar general I. Dispoziţii generale 1. Regulamentul Serviciului de stat pentru reglementarea regimului proprietăţii funciare şi cadastru funciar general (în continuare - Serviciul) este elaborat în temeiul Legiinr. 1247-XII din 22 decembrie 1992 privind reglementarea de stat a regimului proprietăţii funciare, cadastrul funciar de stat şi monitoringul funciar. 2. Sarcinile Serviciului decurg din legislaţia funciară în vigoare şi constau în formularea şi realizarea concepţiei unice de dezvoltare a relaţiilor funciare pe întreg teritoriul ţării, indiferent de forma organizaţional-juridică, tipul de proprietate asupra pămîntului şi hotarele administrativ-teritoriale. 3. Serviciul dispune de ştampilă cu imaginea Stemei de Stat şi denumirea sa în limba de stat, de formulare cu antet şi funcţionează cu o structură a Agenţiei Naţionale pentru Geodezie, Cartografie şi Cadastru. II. Structura Serviciului şi interacţiunea cu organele sale raionale şi municipale 4. Serviciul este creat în baza Direcţiei generale pentru reglementarea regimului proprietăţii funciare şi reforma funciară a Agenţiei Naţionale pentru Geodezie, Cartografie şi Cadastru şi condus de un director, care este prim-vicedirector general al Agenţiei, numit de Guvern. Pe lîngă Serviciu vor funcţiona: Institutul de Proiectări pentru Organizarea Teritoriului; Banca de informaţii "Cadastru". 5. Înfiinţarea unor întreprinderi noi, care intenţionează să funcţioneze pe principiul autogestiunii şi să execute lucrări de cadastru, organizare a teritoriului, combatere a eroziunii şi sporire a fertilităţii solurilor, se permite numai cu autorizaţia direcţiei Serviciului. 6. Guvernul coordonează activitatea organelor abilitate cu reglementarea de stat a regimului proprietăţii funciare şi cadastrul funciar general prin intermediul Serviciului. 7. Conducătorii direcţiilor şi secţiilor pentru reglementarea regimului proprietăţii funciare şi reforma funciară ale comitetelor executive raionale şi primăriilor municipiilor Chişinău, Bălţi, Bender, Tiraspol şi ai unităţii teritorial-administrative Găgăuzia (Gagauz-Yeri) sînt conducători ai serviciilor pentru reglementarea regimului proprietăţii funciare şi cadastru funciar general din teritoriile respective şi funcţionează în baza regulamentelor aprobate de organele administraţiei publice locale şi de numitul Serviciu. Încadrarea şi eliberarea lor din funcţii (din motiv de competenţă profesională) se face cu acordul Serviciului. 8. Specialiştii în domeniul reglementării regimului proprietăţii funciare din primăriile comunelor (satelor), oraşelor şi unităţii teritorial-administrative Găgăuzia (Gagauz-Yeri) activează în baza regulamentelor serviciilor raionale (municipale) şi al unităţii teritorial-administrative Găgăuzia (Gagauz-Yeri). 9. Încadrarea sau eliberarea din funcţii (din motiv de competenţă profesională) a specialiştilor din primăriile comunelor oraşelor se efectuează numai cu acordul conducătorului serviciului pentru reglementarea regimului proprietăţii funciare şi cadastru funciar general din cadrul executivului raional sau municipal respectiv. III. Atribuţiile Serviciului 10. Serviciul pentru reglementarea regimului proprietăţii funciare şi cadastru funciar general are următoarele atribuţii de bază: dirijarea procesului de reglementare a regimului proprietăţii funciare; controlul asupra folosirii raţionale a terenurilor; ţinerea cadastrului funciar general; ţinerea monitoringului funciar. 11. Dirijarea procesului de reglementare a regimului proprietăţii funciare în scopul elaborării şi realizării programului de reformare a relaţiilor funciare include: a) elaborarea schemelor de reglementare a regimului proprietăţii funciare la scară naţională, raională, municipală, orăşenească şi comunală şi asigurarea lor cu programe concrete de ameliorare şi protecţie a terenurilor; b) argumentarea şi stabilirea hotarelor terenurilor cu regimuri speciale de ocrotire a naturii, a celor ce urmează să fie regenerate şi celor aparţinînd rezervaţiilor; c) elaborarea proiectelor şi stabilirea pe teren a hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale şi a intravilanului localităţilor; d) elaborarea proiectelor privind delimitarea terenurilor destinate transmiterii în proprietate, posesiune şi folosinţă, organizarea unor noi forme de activitate de întreprinzător, reglementarea hotarelor întreprinderilor existente şi ale gospodăriilor individuale în scopul înlăturării incomodităţilor de amplasare a lor; e) repartizarea terenurilor în natură şi perfectarea titlurilor de autentificare a dreptului deţinătorului de teren; f) examinarea şi aprobarea schemelor, proiectelor şi altor documentaţii referitoare la organizarea teritoriului; g) elaborarea proiectelor de reglementare a regimului proprietăţii funciare intragospodăreşti pentru deţinătorii de terenuri; h) elaborarea proiectelor de lucru privind valorificarea, ameliorarea, protecţia antierozională a terenurilor şi realizarea lor în natură; i) planificarea, coordonarea şi executarea (cu forţele organizaţiilor de construcţie specializate) a lucrărilor antierozionale şi în vederea sporirii fertilităţii solurilor; î) supravegherea de autor a realizării schemelor şi proiectelor de reglementare a regimului proprietăţii funciare; j) efectuarea cercetărilor landşaftologice complexe şi a prospecţiunilor topografice, geologice, geomorfologice, hidrologice, pedologice, geobotanice etc., determinarea particularităţilor climaterice, a gradului de împădurire şi de poluare a terenurilor, precum şi a impactului antropic asupra lor. 12. În cadrul controlului asupra respectării legislaţiei funciare, Serviciul are scopul de a preveni sau de a combate cazurile de încălcare a legislaţiei funciare privind: a) lucrarea pămîntului de către deţinători; b) ocuparea neautorizată a terenurilor; c) împroprietărirea ilicită cu pămînt; d) recultivarea terenurilor deteriorate; e) restabilirea fertilităţii solului şi îmbunătăţirea calităţii lui; f) păstrarea şi folosirea stratului de sol fertil decopertat în timpul lucrărilor de construcţie; g) amplasarea obiectelor cu impact nefast asupra stării terenurilor; h) păstrarea bornelor de hotar; i) restituirea în termen a terenurilor atribuite în folosinţă provizorie (arendă); î) examinarea şi formularea propunerilor de soluţionare a litigiilor funciare. Controlul de stat asupra respectării legislaţiei funciare se înfăptuieşte în baza unui regulament adoptat de Guvern. 13. Funcţiile Serviciului în ceea ce priveşte ţinerea cadastrului funciar general includ: a) coordonarea la toate nivelurile (sat, comunitate de sate, oraş, raion, municipiu, ţară) a lucrărilor de întocmire a cadastrului funciar general; b) acordarea de ajutor organelor administraţiei publice locale la întocmirea cadastrelor raionale (municipale); c) sistematizarea cadastrelor raionale (municipale) şi întocmirea cadastrului funciar general; d) prezentarea spre examinare Guvernului a cadastrului funciar general, anexînd propuneri concrete privind regenerarea cantitativă şi calitativă a terenurilor; e) acumularea informaţiei cadastrale ample despre toţi deţinătorii de terenuri pe întreg teritoriul ţării, indiferent de tipul de proprietate, categoria terenului, inclusiv despre terenurile fondului de stat neatribuite în folosinţă; f) furnizarea către organele de stat, judecătoreşti, fiscale, notariale, bancare, instituţiile economice, ştiinţifice şi persoanele particulare a informaţiei cadastrale solicitate; g) dirijarea metodologică a lucrărilor de ţinere a cadastrului funciar general; h) tirajarea pe hîrtie cu semne de protecţie a titlurilor de autentificare a dreptului deţinătorului de teren; i) eliberează licenţe persoanelor juridice care desfăşoară activităţi ce ţin de domeniul cadastrului funciar general, de elaborarea proiectelor de organizare a teritoriului şi de evaluarea terenurilor; î) asigură controlul de stat asupra îndeplinirii lucrărilor ce ţin de cadastrul funciar general şi asupra elaborării proiectelor de organizare a teritoriului. Conţinutul documentaţiei cadastrului funciar general şi termenele de prezentare a ei organului ierarhic superior sînt prevăzute de Guvern într-un regulament special. Ţinerea cadastrului funciar general, modul de întocmire şi păstrare a documentaţiei cadastrale se efectuează în conformitate cu instrucţiunile respective, aprobate de Serviciu. 14. Funcţiile Serviciului privind ţinerea monitoringului funciar includ: a) dirijarea proceselor de supraveghere permanentă a modificării resurselor funciare; b) crearea sistemului informaţional; c) furnizarea informaţiei despre starea fondului funciar şi prezentarea propunerilor concrete de folosire raţională a resurselor funciare. Lucrările de ţinere a monitoringului funciar se înfăptuiesc în baza unui regulament aprobat de Guvern. IV. Drepturile şi responsabilităţile Serviciului 15. Serviciul are dreptul: a) să exercite controlul asupra folosirii raţionale a terenurilor de către toţi deţinătorii, indiferent de tipul de proprietate şi forma de organizare a producţiei; b) să ceară deţinătorilor de terenuri îndeplinirea elementelor obligatorii ce ţin de organizarea teritoriului şi lichidarea încălcărilor în acest domeniu; c) să facă propuneri organelor administraţiei publice locale referitor la privarea de dreptul la proprietate; d) să curme acţiunile nelegitime ale deţinătorilor de terenuri care pot aduce pagube pămîntului prin folosirea lui neraţională; e) să facă propuneri organelor de resort privind tragerea la răspundere administrativă sau penală, după caz, a deţinătorilor de terenuri pentru încălcarea legislaţiei în vigoare; f) să controleze activitatea serviciilor raionale şi municipale pentru reglementarea de stat a regimului proprietăţii funciare şi cadastru funciar general. 16. Directorul Serviciului are dreptul: a) de a emite instrucţiuni, dispoziţii şi alte acte obligatorii pentru toate structurile Serviciului, inclusiv cele autogestionare; b) de iniţiativă în Guvern privind chestiunile conceptuale ale reformei funciare, controlul asupra folosirii raţionale a pămîntului, cadastrul funciar general, lucrările antierozionale etc.; c) de a adopta decizii, obligatorii pentru părţile implicate (inclusiv organele administraţiei publice locale), la soluţionarea litigiilor funciare, care pot fi anulate numai de către Agenţie şi Guvern sau atacate în organele judecătoreşti ori în instanţa economică în conformitate cu legislaţia în vigoare. 17. Serviciul este responsabil de: realizarea reformei funciare; elaborarea în termen a documentelor privind folosirea raţională a pămîntului, prezentarea lor organelor administraţiei publice locale şi deţinătorilor de terenuri; ţinerea cadastrului funciar general şi a monitoringului funciar, prezentarea la Guvern în termenul stabilit a materialelor cadastrale şi de monitoring; exercitarea controlului de stat asupra folosirii şi ocrotirii pămîntului. În caz de falsificare a materialelor cadastrale şi de monitoring, persoanele vinovate poartă răspundere în conformitate cu legislaţia în vigoare. Pentru nerespectarea termenelor şi regulilor de elaborare a documentelor cadastrale se prevăd pedepse administrative în conformitate cu legislaţia în vigoare. V. Finanţarea 18. Activitatea Serviciului de stat pentru reglementarea regimului proprietăţii funciare şi cadastru funciar general din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Geodezie, Cartografie şi Cadastru este finanţată din bugetul de stat şi bugetele locale. Institutul de Proiectări pentru Organizarea Teritoriului şi Banca de informaţii "Cadastru" funcţionează pe bază de autogestiune. 19. Finanţarea lucrărilor de reglementare a regimului proprietăţii funciare, organizare a teritoriului, ţinere a cadastrului funciar general, ameliorare şi sporire a fertilităţii solurilor şi combatere a eroziunii se efectuează conform Legii cu privire la impozitul funciar şi modul de impozitare şi Legii privind preţul normativ şi modul de vînzare-cumpărare a pămîntului din contul special al bugetului de stat, precum şi pe bază de contract cu persoanele fizice şi juridice interesate. VI. Reorganizarea Serviciului 20. Crearea Serviciului, modificarea personalului scriptic, inclusiv al structurilor sale teritoriale, sînt de competenţa Guvernului. Anexa nr. 2 la Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 1202 din 29 decembrie 1997 Structura şi personalul scriptic ale organelor Serviciului de stat pentru reglementarea regimului proprietăţii funciare şi cadastru funciar general I. Structura şi personalul scriptic ale Serviciului de stat pentru reglementarea regimului proprietăţii funciare şi cadastru funciar general (17 persoane): 1) Direcţia controlul de stat asupra folosirii, protecţiei terenurilor şi monitoringul funciar (5 persoane); 2) Direcţia cadastru funciar general şi organizarea teritoriului (5 persoane); 3) Direcţia reforma funciară (6 persoane). II. Structura şi personalul scriptic ale Serviciului pentru reglementarea regimului proprietăţii funciare şi cadastru funciar general al unităţii teritorial-administrative Găgăuzia (Gagauz-Yeri): Direcţia pentru reglementarea regimului proprietăţii funciare şi cadastru funciar general, care include: secţia controlul de stat asupra folosirii şi protecţiei terenurilor (3 persoane); secţia cadastru funciar general (3 persoane); secţia reforma funciară (3 persoane); secţia organizarea teritoriului (3 persoane). III. Structura serviciului raional pentru reglementarea regimului proprietăţii funciare şi cadastru funciar general: secţia pentru reglementarea regimului proprietăţii funciare şi reforma funciară (5 persoane): specialist principal pentru exercitarea controlului de stat asupra folosirii şi protecţiei terenurilor; specialist principal pentru organizarea şi întocmirea cadastrului funciar general; specialist principal pentru organizarea reformei funciare; specialist principal pentru organizarea teritoriului. IV. Structura serviciului municipal pentru reglementarea regimului proprietăţii funciare şi cadastru funciar general: Direcţia pentru reglementarea regimului proprietăţii funciare şi cadastru funciar general (10 persoane): secţia controlul de stat asupra folosirii şi protecţiei terenurilor (3 persoane); secţia cadastru funciar general (3 persoane); secţia reforma funciară (3 persoane). V. Structura serviciului orăşenesc, comunal pentru reglementarea regimului proprietăţii funciare şi cadastru funciar general este constituită din două persoane: specialist principal pentru exercitarea controlului de stat asupra folosirii şi protecţiei terenurilor; specialist principal pentru întocmirea cadastrului funciar general şi de reformă funciară.