H O T Ă R Î R E

privind importul şi comercializarea unor mărfuri de uz personal folosite

 

nr. 427 din 07.06.2001

 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.62/461 din 09.06.2001

 

* * *

În conformitate cu prevederile art.11 din Legea reglementării de stat a activităţii comerciale externe nr.1031-XIV din 8 iunie 2000 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.119-120, art.838), în scopul asigurării sănătăţii şi securităţii consumatorilor, apărării drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice contra unor practici abuzive, Guvernul Republicii Moldova

HOTĂRĂŞTE:

1. Se interzice:

importul, inclusiv cu titlu de ajutor umanitar, al încălţămintei uzate, lenjeriei de corp, jucăriilor folosite şi al hainelor pentru copiii de pînă la 3 ani;

comercializarea mărfurilor primite cu titlu de ajutor umanitar, cu excepţia cazurilor prevăzute de Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.1036 din 14 octombrie 1998, cu modificările şi completările ulterioare;

comercializarea de produse sau prestarea de servicii care, utilizate în condiţii normale, pot pune în pericol viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor.

2. Se permite importul, comercializarea şi distribuirea gratuită a îmbrăcămintei şi articolelor textile folosite, altele decît cele prevăzute în pct.1 al prezentei hotărîri, numai în cazul în care acestea au fost supuse operaţiunilor de spălare, dezinfecţie şi dezinsecţie, certificate prin documente eliberate de instituţii abilitate din ţara de export sau de origine, distinct pentru fiecare lot.

3. Se stabileşte că:

distribuirea şi comercializarea îmbrăcămintei şi articolelor textile folosite se va efectua doar de persoane supuse controlului medical şi autorizate cu drept de comercializare, conform legislaţiei în vigoare;

comercializarea îmbrăcămintei şi articolelor textile folosite se va efectua doar în puncte comerciale autorizate de către organele administraţiei publice locale.

4. Distribuirea şi comercializarea îmbrăcămintei şi articolelor textile folosite se vor efectua de către agenţii economici care dispun de condiţiile necesare şi asigură respectarea cerinţelor de comercializare.

5. Departamentul Vamal va permite importul în ţară al îmbrăcămintei şi al articolelor textile folosite doar cu respectarea condiţiilor specificate la punctul 2 al prezentei hotărîri.

6. Ministerul Sănătăţii:

va informa permanent populaţia, prin intermediul mass-media, despre riscurile asociate de utilizarea mărfurilor folosite, procurate de la persoane neautorizate, ale căror produse nu corespund cerinţelor stabilite;

de comun acord cu instituţiile administraţiei publice, va elabora, în termen de o lună, un regulament care va stabili normele sanitaro-igienice pentru importul şi comercializarea mărfurilor de uz personal folosite.

7. Se permite comercializarea şi distribuirea gratuită a îmbrăcămintei şi articolelor textile folosite, recepţionate de la persoanele fizice şi juridice din Republica Moldova, altele decît cele prevăzute în punctul 1 al prezentei hotărîri, numai în cazul în care acestea au fost supuse procesului de curăţire şi de tratare în cadrul întreprinderilor specializate, care vor elibera un certificat de atestare a mărfurilor menţionate.

8. Produsele folosite, aflate în stoc la data punerii în aplicare a prezentei hotărîri, pot fi comercializate pînă la lichidarea acestuia, dar într-un termen care să nu depăşească 2 luni din data intrării în vigoare a prezentei hotărîri.

9. Prezenta hotărîre intră în vigoare după 30 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

 

PRIM-MINISTRU AL REPUBLICII MOLDOVA Vasile TARLEV
 
Contrasemnată:
Viceprim-ministru, ministrul economiei Andrei Cucu
Ministrul sănătăţii Andrei Gherman
Ministrul finanţelor Mihail Manoli
Ministrul justiţiei Ion Morei
 
Nr.427. Chişinău, 7 iunie 2001.