H O T Ă R Î R E

cu privire la aprobarea cuantumului premiilor pentru performanţele

obţinute la ediţia a XXX-a a Jocurilor Olimpice de vară şi ediţia

a XIV-a a Jocurilor Paralimpice din anul 2012, or. Londra,

Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord

 

nr. 491  din  06.07.2012

 

Monitorul Oficial nr.142/526 din 10.07.2012

 

* * *

În temeiul art.30 al Legii nr.330-XIV din 25 martie 1999 cu privire la cultura fizică şi sport (Monitorul Oficial al Republici Moldova, 1999, nr.83-86, art.399), cu modificările şi completările ulterioare, pct.2 din Regulamentul privind utilizarea mijloacelor fondului de rezervă al Guvernului, aprobat prin Legea nr.1228-XIII din 27 iunie 1997 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr.57-58, art.511), cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă, conform anexei, cuantumul premiilor pentru performanţele obţinute la ediţia a XXX-a a Jocurilor Olimpice de vară şi ediţia a XIV-a a Jocurilor Paralimpice din anul 2012, or.Londra, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

2. Ministerul Tineretului şi Sportului va stabili valorile premiilor, după cum urmează:

pentru sportivi – valoarea premiului va fi egală cu cuantumul premiului aprobat, conform anexei, în funcţie de performanţa obţinută;

pentru antrenori – valoarea premiului va fi egală cu valoarea premiului sportivului şi nu va depăşi suma acordată sportivului în cazul asistării mai multor antrenori;

pentru medici şi masori – valoarea premiului va constitui pînă la 20% din valoarea premiului stabilit pentru sportivul asistat pe perioada ciclului olimpic şi nu va depăşi 30% din valoarea premiului stabilit sportivului în cazul asistării mai multor medici.

3. Acoperirea cheltuielilor legate de plata premiilor respective se va efectua din contul mijloacelor fondului de rezervă al Guvernului.

4. La punctul 54 din Normele financiare pentru activitatea sportivă, aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr.1552 din 4 decembrie 2002 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.174-176, art.1750), cu modificările şi completările ulterioare, sintagma “locurilor I-VIII” se substituie cu sintagma “locurilor I-XII”.

 

PRIM-MINISTRUVladimir FILAT

 

Contrasemnează:
Viceprim-ministruMihail Moldovanu
Ministrul tineretului şi sportuluiIon Cebanu
Ministrul finanţelorVeaceslav Negruţa

Chişinău, 6 iulie 2012.
Nr.491.

 

 

Anexă

la Hotărîrea Guvernului

nr.491 din 6 iulie 2012

 

CUANTUMUL

premiilor pentru performanţele obţinute la ediţia a XXX-a a Jocurilor Olimpice

de vară şi ediţia a XIV-a a Jocurilor Paralimpice din anul 2012, or.Londra,

Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord

 

Medalia de aur– 100000 euro
Medalia de argint– 90000 euro
Medalia de bronz– 80000 euro
Locul IV– 70000 euro
Locul V– 60000 euro
Locul VI– 50000 euro
Locul VII– 40000 euro
Locul VIII– 30000 euro
Locul IX– 20000 euro
Locul X– 10000 euro
Locul XI– 7000 euro
Locul XII– 5000 euro