H O T Ă R Î R E

cu privire la transmiterea unor imobile

 

nr. 218  din  25.03.2013

 

Monitorul Oficial nr.64-68/272 din 29.03.2013

 

* * *

În temeiul art.2 lit.c) şi art.8 alin.(2) din Legea nr.523-XIV din 16 iulie 1999 cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr.124-125, art.611), cu modificările şi completările ulterioare, art.6 alin.(1) lit.a) şi art.14 alin.(1) lit.a) din Legea nr.121-XVI din 4 mai 2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.90-93, art.401), cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se transmit din proprietatea publică a statului în proprietatea publică a comunei Ivancea, raionul Orhei, cu acordul Consiliului comunei Ivancea, raionul Orhei, edificiile punctului de conducere extraurban pentru situaţii excepţionale, aflat în administrarea Ministerului Finanţelor şi situat în subsolul Casei de cultură din comuna Ivancea, raionul Orhei, cu o suprafaţă de 1200 m2, avînd numărul cadastral 6440000390.01.001.

2. Ministerul Finanţelor, în comun cu Primăria comunei Ivancea, raionul Orhei, va institui Comisia de predare-primire şi, în termen de 60 de zile, va asigura transmiterea bunurilor menţionate în conformitate cu prevederile Regulamentului cu privire la modul de transmitere a întreprinderilor, organizaţiilor, instituţiilor de stat, a subdiviziunilor lor, clădirilor, edificiilor, mijloacelor fixe şi altor active, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.688 din 9 octombrie 1995 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr.10, art.45), cu modificările şi completările ulterioare.

3. Autorităţile administraţiei publice locale vor asigura înregistrarea dreptului de proprietate publică a comunei Ivancea, raionul Orhei, asupra bunurilor imobile respective, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

4. Poziţia 35 din anexa nr.3 la Hotărîrea Guvernului nr.351 din 23 martie 2005 “Cu privire la aprobarea listelor bunurilor imobile proprietate publică a statului şi la transmiterea unor bunuri imobile” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.129-131, art.1072), cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.

 

PRIM-MINISTRU Vladimir FILAT

Contrasemnează:
Viceprim-ministru, ministrul economiei Valeriu Lazăr
Ministrul afacerilor interne Dorin Recean
Ministrul finanţelor Veaceslav Negruţa

Chişinău, 25 martie 2013.
Nr.218.