joi, 30 mai 2024
134/30.05.2024 Lege pentru modificarea unor acte normative

L E G E

pentru modificarea unor acte normative

 

nr. 134  din  30.05.2024

 

Monitorul Oficial nr.260-263/375 din 20.06.2024

 

* * *

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

 

Art.I.Codul civil al Republicii Moldova nr.1107/2002 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2019, nr.66–75, art.132), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 2235, cuvintele „de la locul deschiderii moştenirii” se substituie cu cuvintele „care desfăşoară procedura succesorală”.

2. La articolul 2403, cuvintele „de la locul deschiderii moştenirii” se substituie cu cuvintele „de la locul în care se desfăşoară procedura succesorală”.

3. La articolul 2541 alineatul (1), cuvintele „notarul de la locul deschiderii moştenirii” se substituie cu cuvântul „notar”.

 

Art.II. – La articolul 411 alineatul (1) din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova nr.225/2003 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.285–294, art.436), cu modificările ulterioare, în partea introductivă, cuvintele „de la locul deschiderii moştenirii” se substituie cu cuvintele „de la locul în care se desfăşoară procedura succesorală”.

 

Art.III.Legea nr.246/2018 privind procedura notarială (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2019, nr.30–37, art.89), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 11 alineatul (3), literele a) şi b) se abrogă.

2. La articolul 69:

alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) Pentru deschiderea procedurii succesorale, persoanele stabilite la art.70 alin.(2) pot depune o cerere autentificată de deschidere a procedurii succesorale la oricare notar cu teritoriul de activitate în una dintre unităţile administrativ-teritoriale de nivelul al doilea ale Republicii Moldova sau în cadrul unităţii teritoriale autonome Găgăuzia. Îndeplinirea procedurii succesorale este de competenţa primului notar sesizat care a înregistrat dosarul succesoral în Registrul electronic al dosarelor succesorale şi testamentelor.”

articolul se completează cu alineatul (11) cu următorul cuprins:

„(11) Notarul care desfăşoară procedura succesorală poate transfera dosarul succesoral către un alt notar la cererea comună a unei majorităţi simple a moştenitorilor cărora li s-a eliberat certificat de calitate de moştenitor, însoţită de acordul scris al notarului care urmează să preia dosarul succesoral respectiv. Fiecare dintre notari întocmeşte o încheiere cu privire la transferul, respectiv, la primirea dosarului succesoral, care se comunică participanţilor la procedura succesorală. Transferul dosarului succesoral se face doar cu condiţia achitării tuturor cheltuielilor legate de desfăşurarea procedurii succesorale către notarul care transferă dosarul succesoral. Cheltuielile respective se indică în încheierea de transfer.”

 

Art.IV. – Modificările operate prin prezenta lege se aplică inclusiv succesiunilor deschise până la data intrării în vigoare a prezentei legi.

 

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUIIgor GROSU

 

Nr.134. Chişinău, 30 mai 2024.