miercuri, 15 martie 2023
133/15.03.2023 Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.522/2019 cu privire la modelele actelor de identitate din sistemul naţional de paşapoarte

H O T Ă R Â R E

pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.522/2019 cu privire

la modelele actelor de identitate din sistemul

naţional de paşapoarte

 

nr. 133  din  15.03.2023

 

Monitorul Oficial nr.87-88/178 din 16.03.2023

 

* * *

În temeiul art.4 alin.(1) din Legea nr.273/1994 privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.9, art.89), cu modificările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Hotărârea Guvernului nr.522/2019 cu privire la modelele actelor de identitate din sistemul naţional de paşapoarte (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2019, nr.346-351, art.855) se modifică după cum urmează:

1) în hotărâre:

a) punctul 1 se completează cu subpunctul 10) cu următorul cuprins:

„10) modelul paşaportului cetăţeanului Republicii Moldova, având forma şi conţinutul prevăzute în anexa nr.91.”;

b) la punctul 2, după textul „la punctul 1” se introduce textul „subpunctele 1)-9)”;

c) se completează cu punctul 21 cu următorul cuprins:

21. Paşaportul cetăţeanului Republicii Moldova de modelul prevăzut la punctul 1 subpunctul 10) se pune în circulaţie pe măsura epuizării stocului de blanchete (modelul nr.6 din anexa nr.25), dar nu mai târziu de data de 30 aprilie 2023.”;

d) la punctul 4:

în propoziţia introductivă, cuvintele „modelul paşaportului cetăţeanului Republicii Moldova şi” se exclud;

subpunctul 3) se abrogă;

e) la punctul 5:

în propoziţia introductivă, după cifra „2” se introduce textul „, 21”;

la subpunctul 10), cifra „5” se substituie cu cifra „6”;

2) la poziţia „Datele de identificare ale titularului” din anexa nr.3, cuvintele „şi la evidenţa automatizată în Registrul de stat al populaţiei” se exclud;

3) se completează cu anexa nr.91 cu următorul cuprins:

 

„Anexa nr.91

la Hotărârea Guvernului

nr.522 din 6 noiembrie 2019

 

FORMA ŞI CONŢINUTUL

paşaportului cetăţeanului Republicii Moldova pus în circulaţie în anul 2023

 

 

 

Coperta 1Pagina cu date de identificare ale titularului

 

Formatul paşaportului cetăţeanului Republicii Moldova– carnet de formatul TD 3, cu dimensiunile: 125,0 mm lungime, 88,0 mm lăţime, constituit din copertă şi file interioare: fila din policarbonat cu pagina cu date de identificare ale titularului şi file din hârtie
Culoarea copertei– roşie-vişinie (nuanţa burgundy-red)
Coperta 1 (exterior)– inscripţiile „REPUBLICA MOLDOVA”, „PAŞAPORT”, imaginea grafică a Stemei de Stat a Republicii Moldova şi simbolul internaţional al documentului cu circuit integrat
Coperta 1 (interior)– denumirea statului „REPUBLICA MOLDOVA”, amplasată în partea superioară
– Stema de Stat a Republicii Moldova color, amplasată pe mijloc
– inscripţiile cu privire la condiţiile de păstrare şi utilizare a documentului, în limba de stat şi în limba engleză, şi imaginea latentă cu conţinutul „MOLDOVA”, amplasate în partea inferioară
Coperta 2 (interior)– menţiuni privind obligaţiile titularului, în limba de stat şi în limba engleză, harta Republicii Moldova conturată
Numărul de pagini– 34 (numerotarea începe de la pagina a treia, cu numărul 3)
Seria şi numărul– formate din 2 litere şi 7 cifre
Fila din policarbonat: Pagina 1 – pagina de titlu– inscripţiile „REPUBLICA MOLDOVA” şi „Acest paşaport conţine 34 de pagini” în limba de stat, în limbile engleză şi franceză
Pagina 2 – pagina cu datele de identificare ale titularului– inscripţiile „REPUBLICA MOLDOVA” şi „PAŞAPORT” în limba de stat, în limbile engleză şi franceză
– simbolul internaţional al documentului cu circuit integrat
– element holografic cu imaginea Stemei de Stat a Republicii Moldova
– datele de personalizare:
a) codul documentului „PA” şi codul statului emitent „MDA”, seria şi numărul documentului
b) datele biometrice afişate: fotografia alb-negru şi semnătura, fotografia repetată cu seria şi numărul documentului
c) datele de identificare ale titularului: numele, prenumele, cetăţenia, data naşterii, numărul de identificare, sexul, locul naşterii
d) alte date: data emiterii documentului, data expirării termenului de valabilitate, autoritatea emitentă
e) datele din zona de citire automată cu caractere identificabile optic
Pagina 3– rezervată pentru menţiuni 
– inscripţiile „MENŢIUNI” şi „Acest paşaport este valabil pentru toate ţările” în limba de stat, în limbile engleză şi franceză
– seria şi numărul documentului tipărit în partea superioară şi perforat în partea inferioară
Paginile 4-34– rezervate pentru vize şi ştampile
– inscripţia „VIZE” în limba de stat, în limbile engleză şi franceză, amplasată în partea superioară
– seria şi numărul documentului perforat în partea inferioară a paginilor 4-34, inclusiv pe a doua copertă
Desenul de fond– format din elementele grafice personalizate în formă de motive populare tradiţionale moldoveneşti, „Pomul vieţii” şi imaginile stilizate ale monumentelor culturale şi arhitecturale din Republica Moldova (monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, Mănăstirea Căpriana, Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Cetatea Soroca, Arcul de Triumf, Complexul Orheiul Vechi, Clopotniţa Catedralei Mitropolitane „Naşterea Domnului” din Chişinău), care se repetă pe paginile corespondente
Mediul de stocare electronică a datelor– circuit integrat fără contact (RFID), în care sunt stocate, în format digital, datele privind numele, prenumele, cetăţenia, data naşterii, numărul de identificare, sexul, seria şi numărul documentului, data emiterii, data expirării termenului de valabilitate, autoritatea emitentă şi datele biometrice ale titularului: imaginea facială color şi amprentele digitale”;

 

4) anexa nr.25 se completează cu modelul nr.6 cu următorul cuprins:

 

„MODELUL nr.6

al paşaportului cetăţeanului Republicii Moldova pus în

 circulaţie cu începere de la 10 octombrie 2018

 

”.

 

2. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

 

PRIM-MINISTRUDorin RECEAN

 

Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
ministrul afacerilor externe şi integrării europeneNicolae Popescu
Ministrul afacerilor interneAna Revenco

 

Nr.133. Chişinău, 15 martie 2023.