L E G E
pentru modificarea anexei nr.3 la Legea nr.270/2018 privind
sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar
nr. 15 din 02.02.2023
Monitorul Oficial nr.42-44/71 din 14.02.2023
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Art.I. – În anexa nr.3 la Legea nr.270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.441–447, art.715), cu modificările ulterioare, în notele la tabelul 2, punctul 11 va avea următorul cuprins:
„11. Clasele de salarizare pentru următoarele funcţii publice din cadrul Comisiei Electorale Centrale se majorează faţă de cele stabilite în tabel după cum urmează:
– cu 5 clase succesive – pentru funcţiile publice de conducere;
– cu 10 clase succesive – pentru funcţiile publice de execuţie.”
Art.II. – Prin derogare de la prevederile art.56 alin.(1) din Legea nr.100/2017 cu privire la actele normative, prezenta lege intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi se pune în aplicare începând cu 1 ianuarie 2023.
PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Igor GROSU
|
Nr.15. Chişinău, 2 februarie 2023. |
