L E G E
privind protecţia mediului înconjurător
nr. 1515-XII din 16.06.1993
Monitorul Parlamentului Republicii Moldova nr.10/283 din 1993
* * *
Parlamentul Republicii Moldova adoptă prezenta lege.
Protecţia mediului înconjurător (denumit în continuare mediu) constituie o prioritate naţională, care vizează în mod direct condiţiile de viaţă şi sănătatea populaţiei, realizarea intereselor economice şi social-umane, precum şi capacităţile de dezvoltare durabilă a societăţii pe viitor.
PRINCIPII ŞI DISPOZIŢII GENERALE
Art.1. – Relaţiile omului şi societăţii cu mediul se reglementează de Constituţie, de prezenta lege şi de prevederile altor legi şi acte legislative ce ţin cont de problematica protecţiei mediului şi folosirii raţionale a resurselor naturale.
Art.2. – Prezenta lege constituie cadrul juridic de bază pentru elaborarea actelor normative speciale şi instrucţiunilor în probleme aparte din domeniul protecţiei mediului în scopul:
a) asigurării tuturor cetăţenilor Republicii Moldova cu un mediu sănătos şi estetic plăcut;
b) realizării supremei responsabilităţi a fiecărei generaţii pentru protecţia mediului în faţa generaţiilor viitoare;
c) obţinerii unui diapazon cît mai larg de folosire a resurselor naturale fără a depăşi limitele admisibile, evitîndu-se epuizarea şi degradarea lor, riscul pentru sănătatea oamenilor şi alte consecinţe nedorite şi imprevizibile;
d) protecţiei solului şi subsolului, apelor şi aerului de poluare chimică, fizică şi biologică, de alte acţiuni care dereglează echilibrul ecologic;
e) păstrării biodiversităţii şi genofondului, integrităţii sistemelor naturale, valorilor naţionale istorice şi culturale;
f) restabilirii ecosistemelor şi componentelor lor, afectate prin activitatea antropică sau calamităţi naturale.
Art.3. – Principiile de bază ale protecţiei mediului:
a) prioritatea scopurilor şi activităţii de protecţie a mediului în cadrul realizării intereselor de ordin economic şi social-uman ale populaţiei pentru prezent şi viitor;
b) obligativitatea executării legislaţiei cu privire la protecţia mediului, respectării standardelor, normativelor şi limitelor admisibile de folosire a resurselor naturale şi energiei, de aplicare a factorilor chimici, fizici şi biologici asupra componenţilor mediului, de emisii şi deversări nocive, de depozitare a deşeurilor provenite din activităţile economice;
c) responsabilitatea tuturor persoanelor fizice şi juridice pentru prejudiciul cauzat mediului; prevenirea, limitarea, combaterea poluării, precum recuperarea pagubei, cauzate mediului şi componenţilor lui din contul persoanelor fizice şi juridice care au admis (chiar şi inconştient sau din neglijenţă) dauna;
d) proiectarea şi punerea în funcţie a obiectivelor social-economice realizarea programelor şi activităţilor care presupun schimbări ale mediului natural se admit numai în baza avizului pozitiv al expertizei ecologice de stat şi cu acordul populaţiei din aria de influenţă a obiectelor în cauză;
e) folosirea cu plată a solului, subsolului, apei, pădurilor în scopuri economice şi social-umane conform legislaţiei în vigoare; perceperea de taxe şi aplicarea de amenzi pentru încălcarea legislaţiei cu privire la protecţia mediului; folosirea în exclusivitate a mijloacelor astfel obţinute pentru combaterea poluării mediului, secătuirii resurselor naturale, dezvoltării unor procese geologice primejdioase, pentru redresarea mediului şi componenţilor lui şi regenerarea resurselor naturale;
f) aplicarea de înlesniri fiscale la impunerea mijloacelor, alocate pentru protecţia mediului, stimularea aplicării tehnologiilor de economisire a resurselor prin acordarea de credite preferenţiale şi prin alte metode; sporirea responsabilităţii beneficiarilor prin arendă pe termen lung a resurselor naturale;
g) conştientizarea populaţiei asupra necesităţii de a stabili relaţii eficiente şi armonioase între om şi mediul ce-l înconjoară şi de a lua măsuri pentru prevenirea pericolului pentru biosferă şi sănătatea omului; încurajarea iniţiativelor promovate de mişcările şi formaţiunile obşteşti în sistarea activităţilor dăunătoare mediului;
h) respectarea tratatelor şi acordurilor interstatale şi internaţionale, care au fost ratificate de către Parlament; coordonarea legislaţiei Republicii Moldova cu privire la protecţia mediului cu principiile legislative în acest domeniu ale statelor vecine, ale comunităţii europene şi mondiale.
Art.4. – (1) Resursele naturale – solul, subsolul, apele, flora şi fauna, aflate pe teritoriul republicii, precum şi aerul din spaţiul de deasupra acestui teritoriu constituie patrimoniul naţional al Republicii Moldova.
(2) Dreptul de gestiune al tuturor resurselor naturale în Republica Moldova este exercitat în numele statului de către Parlament.
(3) Transmiterea dreptului de proprietate şi de folosire a resurselor naturale persoanelor fizice şi juridice nu-i scuteşte pe beneficiarii acestor drepturi de respectarea legislaţiei cu privire la protecţia mediului.
Art.5. – (1) Cunoştinţele în domeniul protecţiei mediului şi folosirii raţionale a resurselor naturale constituie o condiţie calificativă obligatorie pentru suplinirea funcţiilor de conducere în toate organele de stat.
(2) Minimul necesar de cunoştinţe în domeniul protecţiei mediului şi folosirii raţionale a resurselor naturale obligatoriu pentru persoanele cu funcţii de conducere este stabilit de către Departamentul de Stat pentru Protecţia Mediului Înconjurător şi Resursele Naturale (denumit în continuare Departament).
COMPETENŢA PARLAMENTULUI, PREŞEDINTELUI REPUBLICII, GUVERNULUI
ŞI A ORGANELOR DE AUTOADMINISTRARE LOCALĂ ÎN DOMENIUL
PROTECŢIEI MEDIULUI
Art.6. – Parlamentul:
a) aprobă principiile politice generale în domeniul protecţiei mediului şi folosirii resurselor naturale;
b) adoptă acte legislative cu privire la protecţia mediului şi folosirea resurselor naturale;
c) aprobă la propunerea comună a Guvernului şi Departamentului limitele de folosire a resurselor naturale de importanţă naţională, limitele de emisii şi deversări nocive în mediu, limitele de depozitare a deşeurilor de producţie şi menajere pe teritoriul republicii, taxele pentru folosirea resurselor naturale, pentru poluarea mediului şi pentru depozitarea deşeurilor;
d) aprobă programe de redresare a mediului;
e) declară teritorii drept zone de criză ecologică sau de catastrofă ecologică, stabileşte regimul de administrare în ele şi statutul cetăţenilor;
f) numeşte şi eliberează din funcţie directorul general al Departamentului şi adjuncţii lui;
g) audiază avizele comisiilor permanente ale Parlamentului asupra dărilor de seamă anuale ale Departamentului;
h) audiază dările de seamă anuale ale Departamentului privind starea mediului în republică.
Art.7. – Preşedintele Republicii:
a) reprezintă interesele Republicii Moldova în domeniul protecţiei mediului în relaţiile internaţionale;
b) este responsabil în faţa comunităţii mondiale pentru starea mediului în republică.
Art.8. – Guvernul:
1) de comun acord cu Departamentul:
a) realizează politica Parlamentului în domeniul protecţiei mediului şi asigură folosirea raţională a resurselor naturale, stabileşte înlesniri pentru activităţile de protecţie a mediului, pentru activităţile economice nonpoluante, pentru prelucrarea şi neutralizarea deşeurilor de producţie şi menajere;
b) întocmeşte cadastrul resurselor naturale;
c) adoptă decizii cu privire la scoaterea temporară sau definitivă din circuitul agricol a terenurilor secătuite sau periclitate de procese geologice, la stabilirea terenurilor destinate împăduririi, la crearea zonelor sanitare şi de protecţie, precum şi a perdelelor forestiere de protecţie;
d) asigură în comun cu organele de autoadministrare locală acţiuni de conservare a diversităţii biologice;
e) coordonează activitatea de protecţie a mediului, desfăşurarea de ministere, departamente şi organe de autoadministrare locală;
f) elaborează şi propun anual Parlamentului, nu mai tîrziu de 1 decembrie, programe de ameliorare a calităţii mediului pe anul următor;
g) elaborează măsuri de prevenire a crizelor, accidentelor şi catastrofelor ecologice, iar în caz de producere a acestora organizează un complex de acţiuni pentru lichidarea consecinţelor lor;
h) determină amplasarea şi regimul poligoanelor de nivel republican pentru depozitarea şi prelucrarea deşeurilor de producţie, păstrarea substanţelor toxice şi radioactive, precum şi reglementează transportarea şi inactivarea acestora;
i) organizează şi susţine activitatea de educaţie ecologică, creează sistemul de instruire ecologică la toate nivelurile sistemului de învăţămînt, asigură pregătirea cadrelor de specialişti în domeniul protecţiei mediului;
j) asigură relaţiile externe ale Republicii Moldova cu alte state şi cu organismele internaţionale în domeniul protecţiei mediului;
2) suportă finanţarea activităţii şi înzestrarea tehnico-materială a Departamentului şi a subdiviziunilor acestuia, finanţarea comenzii de stat pentru cercetări ştiinţifice în probleme de protecţie a mediului şi folosire raţională a resurselor naturale;
3) cere autorităţilor de administrare a economiei să elaboreze şi să asigure realizarea în comun cu organele de autoadministrare locală, cu instituţiile de cercetări în domeniile respective şi cu autorităţile pentru mediu programe şi recomandări cu privire la:
a) protecţia şi ameliorarea terenurilor în procesul gospodăririi în conformitate cu destinaţia lor şi specificul funcţional al ecosistemelor; schimbarea destinaţiei terenurilor conform rezultatelor expertizei ecologice de stat;
b) reducerea consumului de apă industrială şi prevenirea pierderilor ei, creşterea gradului ei de utilizare, preîntîmpinarea eutrofizării neechilibrate a apelor de suprafaţă şi a poluării apelor freatice cu substanţe chimice;
c) economisirea energiei, obţinerea unei maxime eficienţe la folosirea ei, reorientarea politicii energetice spre producerea decentralizată şi locală a energiei preferenţial pe seama aplicării surselor de energie alternativă (energia vîntului, soarelui, masei biologice);
d) îmbunătăţirea performanţelor tehnice pentru reducerea noxelor evacuate în atmosferă, sistarea folosirii de clorofluorocarbonaţi, diminuarea poluării atmosferei cu bioxid de sulf, oxizi de azot, compuşi organici volatili, reducerea noxelor evacuate prin gazele de eşapament, a zgomotelor şi vibraţiilor în conformitate cu prevederile tratatelor şi acordurilor interstatale şi internaţionale în acest domeniu;
e) elaborarea instrumentelor economice şi de gospodărire pentru minimalizarea deşeurilor prin utilizarea cît mai eficientă a materiei prime, reducerea folosirii substanţelor toxice, corozive şi inflamabile sau înlocuirea lor cu materiale alternative interne, prin mărirea termenului de utilizare a producţiei şi prin reciclarea ei.
Art.9. – Organele de autoadministrare ale judeţului (raionului), municipiului în comun cu autorizaţiile locale pentru mediu şi pentru sănătate:
a) asigură respectarea legislaţiei de protecţie a mediului;
b) aprobă de comun acord cu Departamentul limitele de folosire a resurselor naturale, cu excepţia limitelor de folosire a resurselor de importanţă naţională, limitele de emisii şi deversări nocive în mediu, cu excepţia celor ce depăşesc teritoriul judeţului (raionului), municipiului, limitele poluării fonice; limitele de depozitare a deşeurilor de producţie şi menajere;
c) supraveghează şi coordonează activitate primăriilor şi preturilor în domeniul depozitării şi prelucrării deşeurilor de producţie şi menajere, construcţiei şi funcţionării instalaţiilor de epurare a apelor reziduale, instalării utilajelor şi dispozitivelor de reţinere şi neutralizare a noxselor, prevenirii şi combaterii alunecărilor de teren, eroziunii, salinizării, compactării şi poluării solurilor cu îngrăşăminte minerale şi pesticide, folosirii raţionale a pajiştilor, repartizării de terenuri pentru asigurarea gradului necesar de împădurire, creării perdelelor forestiere de protecţie şi a spaţiilor verzi;
d) constituie şi administrează fondurile ecologice extrabugetare judeţene (raionale), municipale;
e) organizează elaborarea şi realizarea programelor ecologice judeţene (raionale), municipale, asigură efectuarea lucrărilor de reconstrucţie ecologică şi de restabilire a echilibrului ecologic în zonele afectate prin activitatea antropică;
f) declară drept zone protejate monumente ale naturii de interes ecologic şi peizagistic judeţean (raional), municipal;
g) asigură informarea sistematică şi operativă a populaţiei, întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor privind starea mediului în judeţ (raion), municipiu;
h) contribuie la instruirea şi conştientizarea populaţiei în problemele protecţiei mediului şi folosirii raţionale a resurselor naturale.
Art.10. – Organele de autoadministrare ale comunei (satului), oraşului în comun cu autorităţile locale pentru mediu şi pentru sănătate:
a) asigură păstrarea unui mediu înconjurător sănătos şi folosirea raţională a resurselor naturale, exercită un control permanent asupra respectării legislaţiei cu privire la protecţia mediului;
b) aprobă anual de comun cu autorităţile pentru mediu limitele de folosire a resurselor naturale, cu excepţia limitelor de folosire a resurselor de importanţă judeţeană (raională); limitele de emisii şi deversări nocive în mediu, cu excepţia celor ce depăşesc teritoriul comunei (satului), oraşului; limitele poluării fonice; limitele de depozitare a deşeurilor de producţie şi menajere;
c) stabilesc perimetrele pentru depozitarea deşeurilor de producţie şi menajere, a moluzului rezultat din construcţii, fierului vechi, organizează inactivarea şi utilizarea acestora, stabilesc locurile pentru cimitirele de animale, pentru acumularea, prelucrarea, utilizarea precum şi pentru neutralizarea rezidurilor ce nu pot fi prelucrate;
d) asigură construirea şi funcţionarea instalaţiilor de epurare în conformitate cu standardele stabilite pentru apele reziduale, supraveghează echipamentele şi dispozitivele de preepurare a apelor reziduale, de reţinere a noxelor;
e) organizează refacerea landşafturilor şi reconstrucţia zonelor afectate profund sun aspect peisagistic şi al echilibrului ecologic cum sînt: terenurile de exploatări miniere la suprafaţă, haldele de cenuşă, fosfoghips, depozitele de şlamuri industriale din contul agenţilor economici care au produs afectarea;
f) restabilesc şi menţin raportul ştiinţific argumentat în cadrul zonei între terenurile arabile, pentru păşunat, păduri şi ape pentru a păstra echilibrul natural în ecosisteme, delimitează terenurile pentru păşunat, luînd în considerare încărcarea lor cu animale, potenţialul de producţie şi cerinţele de protecţie a solului şi vegetaţiei;
g) asigură realizarea măsurilor de prevenire şi combatere a alunecărilor de teren, eroziuni, salinizării, compactării şi poluării solului cu îngrăşăminte minerale şi pesticide; repartizarea de terenuri pentru noi obiective, plantaţii multianuale, masive de irigare care sînt admise numai în baza autorizaţiei serviciului geologic;
h) repartizează terenuri pentru asigurarea gradului necesar de împădurire, îndeosebi în zonele cu deficit de păduri, organizează împădurirea terenurilor agricole impracticabile, sădirea şi întreţinerea perdelelor forestiere de protecţie, aliniamentelor de arbori şi arbuşti, spaţiilor verzi, parcurilor şi grădinilor vii;
i) acordă priorităţi şi înlesniri întreprinderilor ce desfăşoară activităţi economice nonpoluante şi sistemelor de producţie cu circuit închis, sistează planificarea, construirea şi lucrările pentru efectuarea cărora s-a obţinut autorizaţia autorităţilor pentru mediu.
DEPARTAMENTUL DE STAT PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI
ÎNCONJURĂTOR ŞI RESURSELE NATURALE
Secţiunea 1
Competenţa, sarcinile, structura şi dirijarea Departamentului
Art.11. – Departamentul ca autoritate centrală, dotată cu împuterniciri prioritare în problemele de protecţie a mediului şi de folosire raţională a resurselor naturale, se află în subordonarea directă a Parlamentului.
Art.12. – Departamentul activează în conformitate cu Constituţia, cu prezenta lege, cu Regulamentul Departamentului de Stat pentru Protecţia Mediului Înconjurător şi Resursele Naturale, aprobat de către Parlament, cu alte legi şi acte normative. Departamentul este persoana juridică cu drept de iniţiativă legislativă, are ştampila sa cu imaginea Stemei de Stat a Republicii Moldova şi cu denumirea acestuia, dispune de conturi, inclusiv valutare, în băncile republicii. Bugetul Departamentului şi al subdiviziunilor lui principale se aprobă de Parlament.
Art.13. – Departamentul îşi realizează scopul, funcţiile şi sarcinile direct sau prin intermediul subdiviziunilor sale. Deciziile Departamentului, adoptate în limitele competenţei sale, sînt executorii pentru toate ministerele, departamentele, organele de autoadministrare locală, unităţile militare şi pentru persoanele fizice şi juridice.
Art.14. – Departamentul prezintă Parlamentului, pînă la 1 decembrie a anului calendaristic, rapoarte detaliate asupra stării mediului pe scară naţională, rapoarte asupra activităţii sale, precum şi programe de ameliorare a calităţii mediului, elaborate în comun cu Guvernul, iar, după caz, şi de sine stătător.
Art.15. – Sarcinile de bază a Departamentului:
a) efectuarea controlului de stat asupra stării mediului şi componenţilor lui, respectării legislaţiei cu privire la protecţia mediului, a acordurilor interstatale şi internaţionale, elaborarea şi desfăşurarea de acţiuni în scopul diminuării presingului antropic asupra ecosistemelor, biodiversităţii şi sănătăţii oamenilor, prognozarea eventualelor crize, accidente şi catastrofe ecologice;
b) organizarea şi asigurarea funcţionării monitoringului ecologic complex;
c) efectuarea recensămîntului resurselor naturale, reglementarea în comun cu Guvernul a folosirii lor pentru satisfacerea cerinţelor economice şi sociale ale generaţiilor prezente şi viitoare, stabilirea limitelor de folosire a resurselor naturale, de emisii şi deversări nocive în mediu, de depozitare a deşeurilor de producţie şi menajere;
d) ocrotirea ecosistemelor naturale, landşafturilor, monumentelor naturii de importanţă ştiinţifică, instructivă şi istorico-culturală;
e) organizarea şi coordonarea cercetărilor ştiinţifice în problemele ecologice, elaborarea de programe pentru restabilirea ecosistemelor degradate, organizarea pregătirii şi reciclării cadrelor în domeniul ecologiei;
f) gestionarea fondului silvic de stat, a rezervaţiilor naturale, parcurilor naţionale, a zonelor care, în conformitate cu legislaţia în vigoare sînt destinate ocrotirii naturii;
g) formarea şi gestionarea fondului ecologic extrabugetar naţional;
h) generalizarea practicii de aplicare a legislaţiei cu privire la protecţia mediului, elaborarea de propuneri legislative în domeniul ecologiei;
i) informarea opiniei publice despre starea mediului, propagarea cunoştinţelor ecologice.
Art.16. – În scopul realizării sarcinilor sale Departamentul:
a) efectuează în exclusivitate expertiza ecologică de stat, vizează actele normative, coordonează programele şi proiectele ce se referă la starea mediului şi folosirea resurselor naturale, elaborate de ministere departamente, organe de autoadministrare locală;
b) activează în cadrul comisiilor de stat pentru amplasarea şi darea în folosinţă a obiectivelor de producţie, administrative, locative şi de altă destinaţie;
c) acordă şi anulează anual autorizaţiile pentru importul, depozitarea, transportarea şi folosirea pesticidelor şi altor substanţe toxice;
d) examinează rapoartele de activitate ale conducătorilor organelor de stat, întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor ce conţin referinţe la protecţia mediului, folosirea şi reproducerea resurselor naturale, respectarea legislaţiei cu privire la protecţia mediului;
e) cere de la organele de stat, întreprinderi, instituţii, organizaţii din republică să prezinte informaţia obligatorie privind starea mediului, folosirea şi reproducerea resurselor naturale, îndeplinirea măsurilor pentru protecţia mediului, iar organele de stat, întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile prezintă Departamentului întreaga informaţie de care dispun în domeniul vizat în mod gratuit şi necondiţionat;
f) antrenează savanţi, specialişti din organele de stat, întreprinderi, instituţii, organizaţii la efectuarea expertizei ecologice de stat, la elaborarea programelor de protecţie a mediului;
g) formează consilii tehnico-ştiinţifice, comisii, organizează conferinţe şi consfătuiri în problemele protecţiei mediului;
h) suspendă şi interzice proiectarea, construcţia, reconstrucţia obiectivelor industriale, agricole şi de menire socială, lucrările de exploatare a resurselor naturale şi alte lucrări, dacă acestea se produc prin încălcarea legislaţiei cu privire la protecţia mediului;
i) intentează acţiuni civile, împotriva organelor de stat, întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor şi persoanelor fizice, care au cauzat daune republicii prin poluarea mediului şi folosirea neraţională a resurselor naturale;
j) analizează tendinţele şi nivelul de dezvoltare a activităţii de ocrotire a naturii din străinătate, generalizează şi propagă experienţa internaţională pozitivă în acest domeniu;
k) participă la elaborarea de contracte şi acorduri interstatale şi internaţionale referitoare la problemele ecologice şi folosirea resurselor naturale;
l) stabileşte şi întreţine în corespundere cu legislaţia în vigoare legături cu alte state, organisme internaţionale în problemele ce ţin de componenţa Departamentului;
m) efectuează alte acţiuni, ce decurg din scopul, funcţiile şi sarcinile lui.
Art.17. – (1) Departamentul este condus de un director general, confirmat de către Parlament la propunerea Preşedintelui Parlamentului.
(2) Directorul general:
a) propune Parlamentului pentru confirmare pe adjuncţii săi, numeşte şi eliberează din funcţie pe conducătorii subdiviziunilor, aprobă în limita competenţei sale schema de încadrare şi salarizare a colaboratorilor Departamentului, semnează documentele financiare şi de altă natură, aprobă regulamentele subdiviziunilor Departamentului;
b) aprobă Regulamentul cu privire la Cartea Roşie a Republicii Moldova, reprezintă interesele Departamentului în relaţiile cu organele de stat, întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile din Republica Moldova, din alte state, cu organismele internaţionale, cu cetăţenii Republicii Moldova şi a altor state, încheie de comun acord cu Guvernul republicii contracte cu autorităţile centrale pentru protecţia mediului ale statelor străine.
Art.18. – Directorul general al Departamentului are trei adjuncţi: primul adjunct este concomitent şef al Inspecţiei de Stat a Calităţii Mediului, alţi doi adjuncţi sînt concomitent şefi ai subdiviziunilor principale "Moldsilva" şi "Hidrometeo".
Art.19. – (1) Colegiul Departamentului este un organ consultativ, condus de către directorul general şi format din şapte membri: directorul general, cei trei adjuncţi ai săi, directorul Institutului Naţional de Ecologie, şeful direcţiei de expertiză ecologică de stat a Departamentului şi preşedintele Consiliului Calităţii Mediului, numit de Preşedintele republicii.
(2) Colegiul Departamentului:
a) îşi ţine şedinţele conform planului anual al activităţii sale nu mai rar decît o dată la două luni şi în prezenţa a cel puţin cinci membri, examinează probleme ce ţin de prevederile articolelor 15 şi 16, de activitatea Departamentului, rapoarte anuale despre calitatea mediului, programe anuale de ameliorarea a calităţii lui;
b) adoptă în limita competenţei sale decizii, în baza cărora directorul general emite ordine. Deciziile se adoptă prin votul majorităţii simple a colegiului. În caz de dezacord cu decizia adoptată membrii colegiului au dreptul de a apela la instanţele ierarhic superioare. Directorul general poate lua decizii în dezacord cu colegiul dar în acest caz este obligat a pune la curent instanţele ierarhic superioare.
Art.20. – (1) Departamentul este format din subdiviziuni, direcţii şi secţii.
(2) Subdiviziunile principale ale Departamentului sînt: Inspecţia de Stat a Calităţii Mediului, asociaţia de stat "Moldsilva", serviciul "Hidrometeo" şi Institutul Naţional de Ecologie, care în calitatea lor de persoane juridice au ştampilă cu imaginea Stemei de Stat a Republicii Moldova şi au denumirea acestora, dispun de conturi, inclusiv valutare, în băncile republicii.
(3) Structura direcţiilor şi a secţiilor Departamentului, a subdiviziunilor lui este determinată prin Regulamentul Departamentului de Stat pentru Protecţia mediului Înconjurător şi Resursele Naturale.
Secţiunea 2
Expertiza ecologică de stat
Art.21. – Expertiza ecologică de stat (denumită în continuare expertiză) este o activitate de protecţie a mediului efectuată în scopul:
a) prevenirii sau minimalizării unui eventual impact direct, indirect sau cumulativ al noilor activităţi economice asupra mediului, componenţilor lui, ecosistemelor, sănătăţii oamenilor;
b) aprecierii din punct de vedere al impactului asupra mediului a tuturor activităţilor economice, luate aparte sau în ansamblu, care în prezent sau pe viitor pot afecta mediul, starea sănătăţii oamenilor, nivelul lor de trai.
Art.22. – Expertiza se efectuează în termen de pînă la trei luni de către experţii ecologi de stat de la direcţia expertizei ecologice de stat a Departamentului, care au studii superioare şi o experienţă practică în domeniul dat de cel puţin zece ani. Experţii ecologi de stat poartă răspundere de aprecierea corectă a documentelor, calitatea avizului, respectarea termenilor de avizare şi de executarea legislaţiei cu privire la protecţia mediului.
Art.23. – (1) Sînt supuse obligatoriu expertizei noile programe şi proiecte:
a) de dezvoltare economică şi socială a republicii, a zonelor aparte a judeţelor (raioanelor), municipiilor, oraşelor, comunelor (satelor); de reconstrucţie a municipiilor, oraşelor, comunelor (satelor); de aprovizionare cu căldură, apă, gaz, energie electrică; de construcţie a sistemelor de canalizare în localităţi; de urbanism şi de amenajare a teritoriilor;
b) de construire, extindere, reconstrucţie şi modernizare a obiectivelor economice şi sociale susceptibile să afecteze mediul, indiferent de amplasament, surse de finanţare, mărimea investiţiei, de titular, de modul lor de construire şi echipare;
c) de construire a căilor de comunicaţie rutieră, feroviară, navală, de reconstrucţie a cursurilor de apă, a construcţiilor hidrotehnice, a sistemelor de irigaţii, indigurilor şi dispozitivelor de desecare;
d) de explorare, prospectare şi exploatare a resurselor subsolului; de amenajare a zonei de litoral şi de exploatare a resurselor naturale ale acestei zone;
e) de înfiinţare de plantaţii viti-pomicule în zone cu regim de protecţie a apelor;
f) de fabricare, comercializare şi utilizare a pesticidelor şi altor substanţe toxice;
g) în executare a tratamentelor fitosanitare în zone de protecţie sau în perimetre supuse unui regim de protecţie;
h) de import şi export al pesticidelor şi altor substanţe toxice şi de transportare a lor pe teritoriul republicii;
i) de amplasare şi amenajare a depozitelor de deşeuri şi reziduuri toxice, precum şi de construcţie sau de amplasare a instalaţiilor pentru tratarea, neutralizarea sau lichidarea acestora;
j) de orice alte activităţi care pot influenţa negativ calitatea mediului.
(2) Aprobarea programelor şi proiectelor prevăzute la literele a)-j) ale alineatului (1), finanţarea şi realizarea lor este admisă numai în cazul avizului pozitiv al expertizei şi cu respectarea recomandărilor acestuia.
Art.24. – Beneficiarii prezintă la expertiză documentaţia de proiect conform normativelor în vigoare cu acordul ministerelor, departamentelor organelor de autoadministrare locală, a organizaţiilor interesate privind amplasarea şi asigurarea tehnică a obiectivului, precum şi autorizaţia autorităţilor pentru supraveghere şi control de stat, pentru realizarea activităţii economice respective conform listei aprobate de Guvern.
Art.25. – Expertiza situaţiilor prevăzute la litera b) a articolului 21, precum şi a oricărui obiectiv de pe teritoriul republicii se va face la iniţiativa Departamentului de Stat pentru Protecţia Mediului Înconjurător şi Resursele Naturale, altor departamente şi ministere, a organizaţiilor obşteşti.
Secţiunea 3
Inspecţia de Stat a Calităţii Mediului
Art.26. – (1) Inspecţia de Stat a Calităţii Mediului are funcţia de exercitare a controlului de stat asupra respectării legilor şi altor acte normative în problemele protecţiei mediului şi folosirii resurselor naturale.
(2) Controlul de Stat este efectuat de către inspectorul principal de stat, inspectorii superiori de stat, inspectorii de stat, inspectorii principali zonali, inspectorii superiori zonali şi inspectorii zonali ai mediului.
(3) Inspectorul principal de stat al mediului este şeful Inspecţiei de Stat al Calităţii Mediului şi primul adjunct al directorului general al Departamentului; inspectorii principali zonali ai mediului sînt şefii agenţiilor zonale ale Departamentului; inspectorii superiori de stat, inspectorii de stat, inspectorii superiori zonali şi inspectorii zonali ai mediului sînt salarizaţii Departamentului sau ai subdiviziunilor lui şi sînt desemnaţi în aceste funcţii conform studiilor şi rezultatelor atestării.
Art.27. – (1) Inspectorul principal de stat al mediului şi inspectorii principali zonali ai mediului, iar în absenţa lor adjuncţii lor au dreptul:
a) de a sista din propria iniţiativă sau la propunerea organelor de autoadministrare locală orice activitate, dacă aceasta contravine legislaţiei cu privire la protecţia mediului;
b) de a înainta pretenţii persoanelor fizice şi juridice, inclusiv străine, pentru repararea prejudiciilor cauzate mediului ca rezultat al poluării lui şi folosirii neraţionale a resurselor naturale;
c) de a cere de la organele de resort pedepsirea disciplinară a persoanelor de decizie care nu au asigurat respectarea legislaţiei cu privire la protecţia mediului, înfăptuirea acţiunilor de protecţie a lui şi folosire raţională a resurselor naturale;
d) de a examina materialele (dosarele) despre încălcarea legislaţiei cu privire la protecţia mediului şi de a lua decizii conform legislaţiei în vigoare.
(2) Directorul general al Departamentului cu acordul colegiului are dreptul de a sista sau anula dispoziţiile inspectorului principal de stat al mediului. Inspectorul principal de stat al mediului are dreptul de a sista sau anula dispoziţiile inspectorului principal zonal al mediului.
Art.28. – Inspectorii superiori de stat, inspectorii de stat, inspectorii superiori zonali şi inspectorii zonali al mediului au dreptul:
a) să controleze nestingheriţi orice obiectiv de pe teritoriul republicii indiferent de apartenenţa departamentală şi forma de proprietate, în cazul unei activităţi sau situaţii ce pot influenţa negativ mediul sau componenţii lui;
b) să oprească şi să inspecteze orice mijloc de transport, orice alte mijloace tehnice în caz de încălcare a legislaţiei cu privire la protecţia mediului sau de acţiuni susceptibile de a aduce prejudicii mediului şi resurselor naturale;
c) să ceară persoanelor fizice şi juridice prezentarea documentelor prevăzute de legislaţie ce atestă dreptul lor de folosinţă a resurselor naturale;
d) să reţină persoanelor vinovate de încălcarea legislaţiei cu privire la protecţia mediului şi, în caz de necesitate (pentru identificarea persoanei), să le predea la cel mai aprobat post de poliţie sau primărie;
e) să întocmească procese-verbale şi alte documente despre încălcările legislaţiei cu privire la protecţia mediului, despre neexecutarea de către persoanele fizice şi juridice a deciziilor organelor de resort în problemele protecţiei mediului, despre nerespectarea condiţiilor expuse în autorizaţia de mediu;
f) să efectueze controlul lucrurilor personale şi al mijloacelor de transport ale infractorilor legislaţiei cu privire la protecţia mediului al producţiei, dobîndite în mod ilicit, al instrumentelor de dobîndire a acestuia şi al altor corpuri delicte în locurile de dobîndire, prelucrare şi comercializare;
g) să ridice producţia, dobîndită în mod ilicit, instrumentele de dobîndire a ei şi alte corpuri delicte, ce au servit la încălcarea legislaţiei cu privire la protecţia mediului în locurile de dobîndire, de păstrare, prelucrare şi comercializare a producţiei, dobîndite în mod ilicit;
h) să ceară persoanelor fizice şi juridice explicaţii în scris pentru fiecare caz de încălcare de către ele a legislaţiei cu privire la protecţia mediului;
i) să interzică pe teritoriile rezervaţiilor naturale, monumentelor naturii, braniştilor, parcurilor naţionale, pe terenuri cu destinaţie specială efectuată de lucrări ce contravin regimului acestor teritorii;
j) să obţină gratuit de la toate persoanele fizice şi juridice, pentru exercitarea funcţiilor de control, informaţia şi explicaţiile necesare;
k) să examineze materiale despre contravenţiile administrative în domeniul protecţiei mediului şi să tragă contravenienţii la răspundere în limitele competenţei lor;
l) să participe la lucrările comisiilor de stat de repartizare a terenurilor şi de dare în folosinţă a obiectelor nou construite sau reconstruite;
m) să efectueze şi alte acţiuni, în limitele competenţei lor, în domeniul protecţiei mediului şi folosirii raţionale a resurselor naturale.
Art.29. – (1) Inspectorii mediului poartă în exercitarea funcţiilor lor uniforma de serviciu, dispun de ştampilă de metal şi de plombator de modelul stabilit şi au dreptul la deplasare gratuită cu mijloacele de transport public în raza teritoriului subordonat.
(2) Inspector de stat şi zonali ai mediului, care exercită controlul asupra pădurilor şi bazelor acvatice, li se permite purtarea, păstrarea şi aplicarea armelor de vînătoare şi a armelor de serviciu; inspectorii mediului, conform regulamentului privind statului lor juridic, au dreptul de a folosi şi aplica arma de foc pentru a se apăra în exercitarea funcţiilor lor.
(3) Inspectorii de stat şi zonali ai mediului sînt supuşi asigurării de stat obligatorii; în caz de prejudiciu adus averii, sănătăţii lor, precum şi în caz de moarte a inspectorilor mediului în exerciţiul funcţiei prejudiciul va fi recuperat totalmente de către persoanele fizice şi juridice responsabile de prejudiciul cauzat.
DREPTURI ŞI OBLIGAŢIUNI ALE PERSOANELOR FIZICE
ŞI JURIDICE PRIVIND PROTECŢIA MEDIULUI
Art.30. – Statul recunoaşte tuturor persoanelor fizice dreptul la un mediu sănătos, în care scop asigură, în conformitate cu legislaţia în vigoare:
a) accesul deplin, operativ şi liber la informaţiile privind starea mediului şi starea sănătăţii populaţiei;
b) dreptul de a se asocia în organizaţii, partide, mişcări, asociaţii de protecţie a mediului, de a adera la cele existente;
c) dreptul de a participa la dezbaterea proiectelor de legi, diverselor programe economice sau de altă natură ce vizează direct sau indirect protecţia mediului şi folosirea resurselor naturale; dreptul la informare şi consultare asupra proiectelor de amplasare şi construire a obiectelor cu efecte negative asupra mediului, de refacere şi amenajare a teritoriului, a localităţilor urbane şi rurale;
d) dreptul de a interveni cu demersuri la instanţele de stat, pentru suspendarea temporară sau definitivă a activităţii agenţilor economici care aduc daune ireparabile mediului; dreptul de a solicita efectuarea expertizei obiectivelor şi de a participa la efectuarea expertizei obşteşti;
e) dreptul de a organiza referendumuri naţionale şi locale în probleme majore de protecţie a mediului;
f) dreptul la educaţie şi instruire ecologică;
g) dreptul de a se adresa, direct sau prin intermediul unor organizaţii, partide, mişcări, asociaţii, autorităţilor pentru mediu, administrative sau judecătoreşti pentru a sista acţiunile care aduc daune mediului, indiferent dacă agenţii economici vor fi sau nu prejudecaţi în mod direct; dreptul de a trage la răspundere persoanele, care au comis contravenţii sau infracţiuni ecologice;
h) dreptul la despăgubire pentru prejudiciul suferit cu urmare a poluării sau a altor acţiuni de afectare a mediului, precum şi pentru prejudiciul adus sănătăţii oamenilor;
i) dreptul de a beneficia de facilităţile prevăzute de legislaţie pentru investiţiile capitale, care au drept scop ameliorarea calităţii mediului.
Art.31. – Protecţia mediului constituie o obligaţiune generală a locuitorilor republicii, ei fiind datori:
a) să respecte legislaţia cu privire la protecţia mediului şi să protejeze mediul, să folosească raţional resursele naturale, să nu lezeze drepturile şi interesele altor beneficiari ai resurselor naturale să semnaleze operativ autorităţile pentru mediu sau organizaţiile ecologice despre daunele, provocate naturii de persoanele fizice şi juridice;
b) să contribuie la amenajarea teritoriilor, la cererea aliniamentelor de arbori şi arbuşti şi a spaţiilor verzi, să nu admită distrugerea acestora, să nu polueze teritoriul, unde activează sau locuiesc;
c) să recupereze pierderile şi să repare prejudiciul cauzat mediului şi populaţiei.
Art.32. – Agenţii economici, indiferent de forma de proprietate, sînt obligaţi:
a) să obţină, conform articolul 24, şi să reactualizeze în termenele stabilite autorizaţia expertizei ecologice pentru folosinţa resurselor naturale;
b) să folosească cît mai economicos energia, apa, să întreprindă măsuri pentru prevenirea alunecărilor de teren, să nu admită eroziunea solului, salinizarea sau înmlăştinirea secundară, compactarea şi poluarea solului cu îngrăşăminte minerale şi pesticide, să respecte normativele solului cu îngrăşăminte minerale şi pesticide, să respecte normativele aplicării în agricultură a substanţelor chimice;
c) să retehnologizeze procesele de producţie în vederea minimalizării deşeurilor prin folosirea cît mai eficientă a materiei prime, să reducă folosirea substanţelor toxice, inflamabile şi să le înlocuiască cu materiale alternative inerte, care asigură obţinerea unei producţii finale cît mai durabile, să producă, să utilizeze şi să pună în circulaţie ambalaje recuperabile, refolosibile, reciclabile sau uşor degradabile;
d) să doteze sursele generatoare de noxe cu dispozitive, echipamente şi instalaţii de epurare, capabile de a reduce noxele evacuate sub limitele admisibile, stabilite de autorizaţiile pentru mediu;
e) să planteze şi să întreţină în jurul unităţilor industriale, a complexelor zootehnice perdele forestiere de protecţie şi spaţii verzi, să ţină sub o supraveghere permanentă starea mediului din jurul unităţilor industriale şi complexelor zootehnice şi să întreprindă măsuri de protecţie a mediului;
f) să asigure supravegherea permanentă a construcţiilor şi instalaţiilor în cursul funcţionării lor, să ia măsuri pentru prevenirea avariilor şi poluării accidentale a mediului, iar în caz de producere a acestora să ia măsuri operative pentru înlăturarea cauzelor lor, să anunţe imediat autorităţile pentru mediu, să lichideze pe cont propriu toate consecinţele avariilor şi poluării accidentale, să repare prejudiciile aduse mediului, componenţilor lui, averii altor proprietăţi şi sănătăţii persoanelor afectate;
g) să execute hotărîrile şi dispoziţiile ministerelor, departamentelor şi organelor de autoadministrare locală referitoare la problemele protecţiei mediului, să prezinte autorităţilor pentru mediu întreaga informaţie referitore la influenţa activităţii economice promovate asupra mediului şi componenţilor lui, să admită accesul necondiţionat şi la orice oră al inspectorilor mediului la unităţile de producţie pentru a efectua controlul acţiunilor activităţilor, susceptibile să afecteze mediul;
h) să solicite autorităţilor pentru mediu expertizarea activităţilor, susceptibile să afecteze mediul;
i) să asigure condiţiile corespunzătoare pentru prevenirea poluării mediului cu substanţe toxice, volatile, corozive, inflamabile sau cu pulberi de orice fel în timpul transportării şi păstrării lor.
PROTECŢIA RESURSELOR NATURALE ŞI CONSERVAREA BIODIVERSITĂŢII
Secţiunea 1
Protecţia solului şi a geoecosistemelor
Art.33. – Politica în domeniul gospodăririi solurilor se bazează pe următoarele principii:
a) recunoaşterea faptului că menţinerea resurselor naturale, a biodiversităţii, a aspectului peisagistic rural, a landşafturilor culturale este la fel de importantă ca şi asigurarea populaţiei cu produse alimentare şi obţinerea de venit din agricultură.
b) promovarea unei agriculturi durabile cu reducerea îngrăşămintelor minerale şi a pesticidelor, aplicarea tehnologiilor ecologic inofensive, restabilirea şi menţinerea echilibrului ecologic şi geoecosisteme.
Art.34. – În completarea articolului 8, organele de administrare în economie în comun cu instituţiile de ramură de cercetare, cu autorităţile pentru mediu şi cu organele de autoadministrare locală sînt obligate;
a) să propună producătorilor agricol tehnologii nonpoluante de cultivare a plantelor, bazate pe principiile agriculturii ecologice, în măsură să asigure atît producţiile necesare de bună calitate, cît şi protecţia şi ameliorarea calităţii solurilor, să creeze un sistem de asistenţă fitosanitară operativă pentru evaluarea corectă a stării culturilor, pentru aplicarea măsurilor adecvate şi prevenirea utilizării greşite sau abuzive a substanţelor chimice şi să asigure asistenţa tehnică agricolă;
b) să elaboreze şi să implementeze programe anuale de combatere a eroziunii solului, subinundării, înmlăştinirii, salinizării, uscării excesive a terenurilor agricole, de prevenire şi stopare a alunecărilor de teren, de menţinere a potenţialului diferenţiat al terenurilor agricole în funcţie de valorile naturale la nivelul de suportabilitate a geoecosistemelor; să exercite o supraveghere sistematică asupra structurii culturilor agricole, asolamentelor şi rotaţiei lor pentru a se menţine un bilanţ pozitiv de humus şi elemente nutritive în sol şi a se reduce pierderile prin eroziune sub limita restituirii lui naturale de 5 t/ha pe an;
c) să estimeze terenurile cu regim hidrotehnic secetos, să elaboreze tehnologii de majorare a efectului precipitaţiilor, de folosire raţională a apei pentru irigaţii;
d) să constituie în perimetre de ameliorare terenuri agricole degradate, care pot fi reamenajate, să supravegheze efectuarea lucrărilor de revalorificare a acestor terenuri;
e) să organizeze un subsistem unic de monitoring al calităţii solurilor şi agroecosistemelor pentru supravegherea calităţii solurilor, evidenţierea la timp şi evaluarea schimbărilor neprevăzute, pentru elaborarea programelor şi luarea măsurilor de corectare a tendinţelor negative.
Art.35. – Agenţii economici, deţinători de terenuri agricole, indiferent de forma de proprietate, vor gospodări solul în vederea obţinerii de produse alimentare şi de venituri, avînd grijă de păstrarea lui pentru generaţiile prezente şi viitoare, în care sînt obligaţi:
a) să respecte prevederile actelor normative, celor menţionate în articolul 68, litera e) din prezenta lege, recomandările autorităţilor agricole cu privire la organizarea asolamentelor şi rotaţiei lor, respectarea structurii culturilor agricole, fertilizarea fundamentală ştiinţific, ameliorările funciare, menţinerea unui bilanţ pozitiv de humus şi reducerea pierderilor prin eroziune sub limita restituirii lui naturale;
b) să nu admită compactarea şi poluarea solului cu îngrăşăminte minerale şi pesticide, subinundarea, înmlăştinirea, salinizarea, uscarea excesivă a terenurilor agricole, să întreprindă măsuri de prevenire şi stopare a eroziunii solului, a alunecărilor de teren;
c) să definitiveze în colaborare cu autorităţile silvice sistemul de perdele forestiere de protecţie.
Art.36. – Scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri agricole pentru realizarea unor obiective economice sau de destinaţie socială se produce numai printr-o hotărîre specială a organelor de autoadministrare locală cu acordul Departamentului; în cazul unei hotărîri pozitive se va asigura decopertarea stratului de sol fertil şi utilizarea lui pentru refacerea terenurilor degradate.
Art.37. – Împrăştierea pe terenuri agricole a unor ape uzate şi a nămolului, provenite de la unităţile industriale, complexele zootehnice, de la stanţiile de epurare se admite numai cu autorizaţia autorităţilor pentru agricultură, pentru mediu şi pentru sănătate.
Art.38. – Este interzisă şi se sancţionează, conform legii, depozitarea şi împrăştierea pe sol, în afara perimetrelor admise şi special amenajate a deşeurilor de producţie şi menajere, a moluzului rezultat din construcţii, a fierului vechi, a ambalajelor de orice fel, a reziduurilor industriale, a substanţelor chimice şi radioactive.
Art.39. – Agenţii economici, care administrează terenuri cu destinaţie specială, sînt obligaţi să întreţină în curăţenie şi ordine şi să amenajeze cu spaţii verzi toate suprafeţele neocupate productiv, aşa cum sînt cele limitrofe căilor ferate, drumurilor, cele din curţile şi perimetrele unităţilor economice şi sociale.
Art.40. – Este interzisă şi se sancţionează, conform legii, vătămarea sau tăierea, efectuată fără autorizaţia autorităţilor pentru mediu, a arborilor în păduri, în perdele forestiere de protecţie, în zonele de protecţie a cîmpurilor, bazinelor de apă, şi în cele limitrofe căilor ferate, drumurilor şi străzilor.
Art.41. – În scopul protecţiei solurilor şi ecosistemelor din fondul silvic, considerat drept element de bază pentru menţinerea echilibrului ecologic este interzisă sub orice motiv reducerea suprafeţelor fondului silvic existent.
Art.42. – Departamentul pe întreg teritoriul fondului silvic din subordine va asigura:
a) protecţia şi regenerarea pădurilor, urmărindu-se în primul rînd restabilirea biocenozelor silvice autohtone prin reconstrucţie ecologică în baza amenajamentelor silvice;
b) valorificarea masei lemnoase numai în limita tăierilor sanitare şi de reconstrucţie, conform amenajamentelor silvice prin tehnologii ecologic argumentate de recoltare, colectare şi transport, care să asigure protecţia solurilor, a florei şi faunei sălbatice, stabilirea pantelor şi a ecosistemelor silvice;
c) extinderea suprafeţelor de păduri cu un regim deosebit de conservare;
d) restabilirea şi conservarea biodiversităţii caracteristice pădurilor republicii, exploatarea şi explorarea resurselor regenerabile ale pădurilor fiind dimensionate potrivit limitelor de suportabilitate ecologică a zonei. Vînatul şi pescuitul în fondul silvic, capturarea păsărilor şi animalelor, recoltarea plantelor, ciupercilor şi pomuşoarelor în scopul comercializării, comercializarea în stare brută sau prelucrată fiind admise numai în baza autorizaţiei autorităţilor silvice;
e) interzicerea activităţilor economice şi social-obşteşti care pot afecta echilibrul ecologic al ecosistemelor terestre, al pădurilor, al pajiştilor şi fineţelor, al oricăror formaţiuni naturale care conservă diversitatea floristică şi faunistică a zonei.
Art.43. – Departamentul în comun cu Guvernul, în decurs de un an de la intrarea în vigoare a prezentei legi, vor prezenta Parlamentului pentru aprobare un program de extindere a suprafeţei fondului silvic pînă la rata de 20-25 procente din teritoriul republicii prin împădurirea, mai ales, a terenurilor în zonele cu deficit de păduri, în cele cu microclimat deteriorat, pe pantele periclitate de alunecări de teren, pe terenuri degradate, pe halde şi prundişuri, în zonele de protecţie a cursurilor şi bazinelor de apă, precum şi prin extinderea perdelelor de protecţie a cîmpurilor.
Secţiunea 2
Protecţia resurselor acvatice şi a ecosistemelor acvatice
Art.44. – Este supus protecţiei întregul potenţial acvatic al Republicii Moldova – apele subterane cu biocenozele lor, apele de suprafaţă (cursurile de apă, lacurile naturale şi de acumulare, zonele umede aferente acestora) împreună cu resursele lor naturale, cu biocenozele lor specifice şi cu zonele sanitare şi de protecţie a apelor.
Art.45. – În scopul protecţiei resurselor acvatice sînt interzise:
a) deversarea în apele de suprafaţă, în canalele de irigare şi de desecare a apelor uzate neepurate, a celor poluate termic şi radioactive a apelor contaminate cu germeni patogeni şi paraziţi, a produselor sau reziduurilor petroliere şi a altor poluanţi;
b) deversarea în apele de suprafaţă, depozitarea în albiile acestora sau în zonele de protecţie a apelor a deşeurilor de orice natură, a dejecţiilor, a moluzului rezultat din construcţii, a altor reziduuri şi pesticide, precum şi introducerea de explozibile, otrăvuri, narcotice şi alte substanţe de acest fel;
c) spălarea în apele naturale a mijloacelor de transport, utilajelor şi ambalajelor de acest fel.
Art.46. – În completarea articolelor 9 şi 10, organele de autoadministrare locală, autorităţile pentru mediu şi pentru sănătate, autorităţile pentru resursele acvatice în comun cu instituţiile de ramură de cercetare sînt obligate:
a) să menţină sub control strict debitele captate, folosirea şi evacuarea apei în toate domeniile de folosire a ei, să obţină reducerea necesarului de apă tehnologică, creşterea gradului de reciclare a acesteia, respectarea normelor specifice de consum, evitarea risipei şi a pierderilor de apă. Pierderile prin neglijenţă sau prin folosirea neraţională a apei la recuperarea persoanelor fizice şi juridice conform taxelor stabilite;
b) să aplice, conform legii, măsurile necesare pentru prevenirea eutrofizării neechilibrate a apelor de suprafaţă şi a poluării apelor subterane cu nitraţi, pesticide şi alte produse toxice, şi în acest scop să exercite controlul asupra respectării normelor de ambalare, transportare, depozitare, a regulilor de manipulare şi utilizare a acestora pe anumite suprafeţe, mai ales pe cele situate în zonele de protecţie a cursurilor şi bazinelor de apă;
c) să asigure respectarea regimului special de gestionare a zonelor de protecţie şi a zonelor sanitare, limitrofe cursurilor rîurilor, pîraielor, lacurilor, construcţiilor hidrotehnice şi de acumulare a apei să nu admită în zonele de protecţie hidrogeologică lucrări şi activităţi ce vin în contradicţie cu regimul zonelor de protecţie şi a zonelor sanitare;
d) să supravegheze în permanenţă starea izvoarelor, pîraielor, rîurilor mici, apelor subterane, a biocenozelor lor naturale, a zonelor adiacente, să aplice, conform legii, măsuri de prevenire a poluării şi degradării lor, să întreprindă lucrări de restabilire a biosistemelor afectate;
e) să identifice şi să propună, pentru a fi declarate drept zone protejate, conform legii, sectoarele acvatice şi terenurile mlăştinoase cu biocenoze reprezentative sau cu populaţii ale unor specii endemice, rare sau periclitate, autohtone sau migratoare.
Art.47. – Agenţii economici, indiferent de forma de proprietate, care folosesc resursele acvatice şi care evacuează ape uzate sînt obligaţi:
a) să reactualizeze, în decurs de un an de la intrarea în vigoare a prezentei legi, autorizaţiile emise de autorităţile pentru mediu în conformitate cu articolul 24 pentru captarea necesarului de apă şi deversarea apelor uzate în locurile de amplasare a barajelor şi altor instanţii hidrotehnice pe albiile cursurilor de apă şi să execute în termenele stabilite lucrările recomandate;
b) să asigure preepurarea apelor reziduale la nivelul standardelor stabilite înainte de deversarea lor în reţeaua de canalizare a localităţilor. Acumularea apelor reziduale în orice rezervoare este admisă numai cu acordul comun al organelor de autoadministrare locală, al autorităţilor pentru mediu şi al serviciului sanitar epidemiologic;
c) să aplice soluţii tehnice pentru a asigura durabilitatea apeductelor şi pentru îmbunătăţirea tehnicii de irigaţie în scopul evitării pierderilor de apă, preîntîmpinării deteriorării solurilor şi altor fenomene negative;
d) să nu afecteze potenţialul de refacere a resurselor biologice specifice, calitatea apelor şi stabilitatea ecosistemelor acvatice prin activităţi de exploatare a construcţiilor hidrotehnice, prin piscicultură şi pescuit.
Art.48. – Exploatarea apelor minerale, a resurselor naturale aferente fondului apelor (nisipului, petrişului, nămolului terapeutic), recoltarea în scopul comercializării şi comercializarea unor resurse acvatice naturale, precum: peşti, raci, broaşte, moluşte, lipitori, păsări de apă, ouă de păsări de apă se admit numai cu autorizaţia organelor de autoadministrare locală.
Art.49. – Agenţii economici care deţin nave, platforme plutitoare sînt obligaţi să le doteze cu instalaţii de stopare sau epurare a deşeurilor şi apelor uzate şi cu racorduri de descărcare a acestora în instalaţii de mal sau plutitoare, în conformitate cu regulile naţionale şi internaţionale referitoare la prevenirea poluării apelor. Administraţiile portuare sînt obligate să asigure construcţia imobilelor portuare pentru preluarea, prelucrarea, reciclarea sau neutralizarea reziduurilor petroliere, menajere şi de altă natură, stocate pe navele fluviale, precum şi crearea unor subunităţi specializate pentru intervenţii operative în caz de poluare accidentală a apelor şi pentru acţiuni de depoluare.
Secţiunea 3
Protecţia subsolului
Art.50. – Sînt supuse protecţiei toate resursele subsolului:
roci materie primă minerală, agenţi termici naturali, bazine subterane de apă, precum şi cavităţi naturale şi artificiale pe întreg teritoriul republicii.
Art.51. – La efectuarea lucrărilor de explorare, extragere, prelucrare şi transportare a zăcămintelor şi de transportare a diverselor materiale din ele sînt interzise:
a) deteriorarea stratului de sol fertil, a cursurilor de apă împreună cu biocenozele lor naturale, a landşafturilor, cu excepţia cazurilor autorizate în mod special de organele de autoadministrare locală de comun acord cu autorizaţiile pentru mediu;
b) depozitarea materiei prime minerale, a deşeurilor, amplasarea diverselor instalaţii, mecanisme, mijloace tehnice în afara perimetrelor zonei de protecţie;
c) poluarea mediului în cursul transportării materiei prime minerale şi a deşeurilor;
d) producerea de zgomote şi vibraţii peste limitele admise în preajma localităţilor, monumentelor istorice şi ale naturii, rezervaţiile naturale, zonelor recreative şi balneoclimaterice.
Art.52. – Este interzisă îngroparea şi depozitarea în spaţii subterane, fără acordul autorităţilor pentru mediu, pentru sănătate şi al organelor de autoadministrare locală, a unor deşeuri solide, lichide şi gazoase, chimice şi radioactive, care pot polua resursele subsolului şi deteriora calitatea acestora.
Art.53. – În completarea articolelor 9 şi 10 organele de autoadministrare locală, autorităţile pentru mediu, pentru sănătate, pentru gestionarea resurselor subsolului şi instituţiile de ramură de cercetare sînt obligate:
a) să asigure ţinerea cadastrului resurselor subsolului, evidenţa extracţiei şi prelucrării lor, a deşeurilor survenite din aceste activităţi, să elaboreze programe de folosire a resurselor subsolului pentru dezvoltarea durabilă a societăţii;
b) să supravegheze în permanenţă lucrările de exploatare a resurselor subsolului, respectarea limitelor de folosire a acestora, să propună şi să ceară beneficiarilor implementarea de tehnologii, care să asigure un randament superior la extragerea şi preluarea resurselor subsolului şi o reducere maximă a pierderilor şi a deşeurilor;
c) să identifice formaţiunile geologice minerologice, paleontologice şi alte formaţiuni rare ale subsolului de o deosebită valoare ştiinţifică şi a culturii pentru a fi luate sub protecţia specială a statului.
Art.54. – Agenţii economici, antrenaţi în exploatarea şi folosirea resurselor subsolului, indiferent de forma de proprietate, sînt obligaţi:
a) să reactualizeze în termen de un an de la intrarea în vigoare a prezentei legi autorizaţiile emise de autorităţile pentru mediu, conform articolului 24. Eschivarea de la această prevedere sau nerespectarea recomandărilor expertizei atrage după sine sistarea activităţii în cauză;
b) să delimiteze pe teren cu acordul organelor de autoadministrare locală şi al autorităţilor pentru mediu perimetrele zonelor de protecţie şi ale zonelor sanitare în jurul activităţilor de exploatare, extragere şi prelucrare a resurselor subsolului, să le amenajeze şi să le întreţină în regimul stabilit;
c) să efectueze lucrări de reconstrucţie ecologică a terenurilor afectate în urma activităţilor de explorare, extragere şi prelucrare a resurselor subsolului, şi să le recultiveze.
Secţiunea 4
Protecţia atmosferei
Art.55. – Departamentul în comun cu Ministerul Sănătăţii şi cu Academia de Ştiinţe în termen de un an de la intrarea în vigoare a prezentei legi vor elabora şi vor propune spre aprobare Parlamentului standardele calităţii aerului.
Art.56. – În completarea articolului 9 organele de administrare în energetică, în industrie, agricultură, transport, exploatarea spaţiului locativ în comun cu instituţiile de ramură de cercetare, organele de autoadministrare locală şi autorităţile pentru mediu şi pentru sănătate sînt obligate:
a) să elaboreze si să propună Guvernului spre aprobare limitele anuale de producere şi consum a energiei, limitele anuale admisibile de emisii nocive în atmosfera din surse fixe şi mobile, şi nu permită depăşirea limitelor şi normelor stabilite;
b) să creeze şi să asigure funcţionarea unui sistem de supraveghere a calităţii aerului pe întreg teritoriul republicii, bazat pe standardele internaţionale;
c) să propună şi să ceară consumatorilor de energie implementarea de soluţii tehnice, care ar asigura reducerea consumului de energie în toate domeniile de activitate, utilizarea de materie primă şi combustibil cu conţinut redus de substanţe nocive;
d) să retehnologizeze activităţile de producţie pentru a sista emisia în atmosferă a substanţelor care provoacă destrucţiunea stratului de ozon;
e) să supravegheze în permanenţă respectarea regimului de emisii nocive în atmosferă, să sancţioneze cu promptitudine încălcările admise; în cazul unor condiţii meteorologice nefavorabile dispersiei poluanţilor în atmosferă cu acumulări locale de substanţe toxice să dispună suspendarea temporară a activităţilor, care sînt supuse de poluare a atmosferei.
Art.57. – Agenţii economici, indiferent de forma de proprietate, activitatea cărora este legată de surse de poluare fixe sau mobile sînt obligaţi:
a) să doteze liniile tehnologice cu utilaje şi dispozitive de captare şi neutralizare a pulberilor şi gazelor nocive, să nu încalce normativele concentraţiei substanţelor nocive în emisii supra limitelor legal admise;
b) să aplice măsurile necesare pentru a nu admite poluarea atmosferei cu pulberi sau substanţe volatile la transportarea şi păstrarea deşeurilor de orice fel;
c) să creeze şi să întreţină spaţii verzi în jurul obiectivelor industriale, să sădească aliniamente de arbori şi arbuşti în zonele limitrofe drumurilor pentru îmbunătăţirea calităţii aerului şi protecţiei fonice;
d) să asigure măsurile de izolare a surselor generatoare de zgomote şi vibraţii şi de protecţie fonică a populaţiei, să nu admită depăşirea limitelor admise de zgomote şi vibraţii, radiaţii neionizante (electromagnetică, infraroşie, ultravioletă, laser).
Secţiunea 5
Conservarea biodiversităţii şi protecţia monumentelor naturii
Art.58. – Statul reconfirmă dreptul la existenţă a tuturor speciilor naturii vii (indiferent de importanţa lor pentru om), ca element esenţial al ciclului planetar de materie, de formare a climei şi al potenţialului de renovare a resurselor naturale.
Art.59. – Departamentul în comun cu Academia de Ştiinţe în termen de un an de la adoptarea prezentei legi vor elabora şi vor prezenta Parlamentului un program de activităţi pentru conservarea biodiversităţii, orientat spre protejarea speciilor de plante şi animale rare sau periclitate de dispariţie de presingul comercial, de cultivare în centre speciale a speciilor periclitate de dispariţie, de reintroducere a speciilor noi, de creare a unei bănci genetice naturale a unor teritorii sub protecţie specială, de respectare a acordurilor interstatale şi internaţionale cu privire la conservarea biodiversităţii.
Art.60 – Autorităţile pentru mediu, în comun cu organele de autoadministrare locală vor exercita controlul asupra colectării plantelor, pescuitului, vînatului, numai în limitele nepericlităţii potenţialului de reproducere a diferitor specii de plante şi animale. Sînt interzise colectarea plantelor, pescuitul şi vînatul speciilor introduse în Cartea Roşie.
Art.61. – Introducerea de specii noi de microorganisme, plante şi animale în scopuri alimentare, tehnice, decorative, estetice într-un habitat natural, unde speciile date nu au existat, se admite cu permisiunea Departamentului. Persoanele fizice şi juridice care vor introduce în mod neautorizat specii noi în ecosistemele existente vor suporta, conform legii, răspunderea pentru toate consecinţele unui eventual dezechilibru în ecosisteme.
Art.62. – Este interzisă şi se sancţionează prin lege arderea miriştilor, a învelişului vegetal uscat al perdelelor forestiere de protecţie, al cîmpurilor, de pe marginile drumurilor, arderea deşeurilor nocive în afara perimetrelor admise şi special amenajate.
Art.63. – În scopul conservării biodiversităţii şi a unor formaţiuni naturale cu valoare ecologică, ştiinţifică şi estetică se formează sisteme: de zone naturale protejate (rezervaţii naturale, branişti şi parcuri naţionale), de monumente ale naturii (formaţiuni şi structuri geomorfologice; reliefuri unicale, peşteri, formaţiuni fosilifere; complexe naturale unicale, arbori izolaţi etc.), de monumente ale artei horticole (grădini botanice, parcuri dendrologice, parcuri istorice vechi, parcuri silvice), de parcuri zoologice. Statutul de zonă naturală protejată, monument al naturii, monument al artei horticole, parc zoologic se atribuie sau se retrage de Parlament la propunerea Departamentului şi a Academiei de Ştiinţe. Zonele naturale protejate şi monumentele naturii, declarate astfel prin decrete şi hotărîri guvernamentale, prin decizii ale organelor de autoadministrare locală, emise pînă la adoptarea prezentei legi, îşi păstrează legal această calitate.
Art.64. – Teritoriile şi acvatoriile declarate prin lege sau hotărîre a Parlamentului zone naturale protejate sînt administrate de autorităţile pentru mediu. Monumentele naturii, monumentele artei horticole şi parcurile zoologice rămîn în proprietatea beneficiarilor funciari. Valorificarea resurselor naturale şi alte activităţi pe teritoriile monumentelor naturii, monumentelor artei horticole, parcurilor zoologice, precum şi în zonele de tampon ale rezervaţiilor naturale se vor desfăşura conform regimului obiectivelor şi zonelor respective.
Art.65. – Rezervaţiile naturale, braniştile, parcurile naţionale, monumentele artei horticole, parcurile zoologice sînt persoane juridice finanţate de stat, dispun de conturi proprii extrabugetare din mijloacele, obţinute prin activitatea ştiinţifică, editorială, recreaţională şi instructivă. Fondul extrabugetar este folosit în exclusivitate pentru buna întreţinere a rezervaţiilor naturale, braniştilor, parcurilor naţionale şi monumentelor naturii.
Art.66 – Departamentul va evita şi difuza Catalogul zonelor naturale protejate, monumentelor naturii, monumentelor artei horticole, parcurilor zoologice cu regulamentele lor şi cu modificările anuale în Catalog.
GESTIONAREA DEŞEURILOR, SUBSTANŢELOR TOXICE,
A ÎNGRĂŞĂMINTELOR MINERALE ŞI PESTICIDELOR
Art.67 – Politica de stat în domeniul gestionării deşeurilor are la bază:
a) recunoaşterea faptului că acumularea supradimensionată a deşeurilor este o consecinţă a folosirii neraţionale a energiei şi materiei prime ce afectează calitatea mediului, componenţii lui şi sănătatea oamenilor;
b) conştientizarea implementării de soluţii tehnice, a mecanismelor economice şi gestionare, care ar permite reducerea ritmurilor de acumulare a deşeurilor, obţinerea energiei şi a componenţilor reciclabili din deşeuri de producţie şi menajere, distrugerea şi izolarea eficientă a deşeurilor irecuperabile.
Art.68. – În completarea articolului 8, Guvernul de comun acord cu Departamentul:
a) recomandă şi implementează prin mecanisme economice şi gestionare tehnologii de vîrf de folosire raţională a apei şi materiei prime de limitare a folosirii în procesele de producţie a componenţilor cu efectiv negativ asupra mediului şi sănătăţii oamenilor, de substituire a acestora prin materiale alternative inerte, de obţinere a produselor finale reciclabile după perioada de utilizare, a energiei şi a componenţilor reciclabili din deşeuri de producţie şi menajere;
b) elaborează limitele anuale de acumulare a deşeurilor de producţie şi menajere, supraveghează respectarea acestor limite;
c) impun taxe depozitare şi de prelucrare a deşeurilor de producţie şi menajere, stabilesc standardele tehnice privind transportarea, depozitarea la suprafaţă, arderea şi îngroparea deşeurilor irecuperabile pentru a minimaliza efectele nocive asupra sănătăţii oamenilor şi calităţii mediului;
d) creează condiţii de favorizare şi încurajare pentru activităţile de colectare şi reciclare a deşeurilor metalice, textile, de pielărie, de masă lemnoasă, cauciuc uzat, uleiuri uzate, de obţinere a energiei reziduale;
e) aprobă, reactualizează anual şi dă publicităţii în termen de şase luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi Regulamentul privind modul de utilizare şi nimicire a materialelor şi deşeurilor toxice, Lista materialelor şi deşeurilor toxice, Regulamentul privind modul de transportare, păstrare şi utilizare a îngrăşămintelor minerale şi al pesticidelor, Lista îngrăşămintelor minerale şi a pesticidelor, fiind excluse substanţele cu toxicitate şi remanenţă ridicată, neselective şi cumulative, Normativele maxime admise de remanenţe ale pesticidelor şi altor substanţe toxice în sol, apă, furaj şi în produsele alimentare de origine vegetală şi animală.
Art.69. – În completarea articolelor 9 şi 10 organele de autoadministrare locală în comun cu autorităţile pentru mediu şi pentru sănătate sînt obligate:
a) să admită depozitarea deşeurilor de orice fel – menajere, industriale şi agricole, a nămolurilor reziduale, provenite prin activităţi industriale, agrozootehnice şi urbane, a moluzului, rezultat din construcţii, numai în perimetre special amenajate cu acordul proprietarilor funciar, avîndu-se în vedere protecţia terenurilor limitrofe apelor de suprafaţă şi freatice, a aşezărilor umane, a zonelor de interes turistic şi peisagistic, precum şi recultivarea terenurilor după epuizarea capacităţilor lor în scopul depozitării deşeurilor;
b) să stabilească limitele anuale de depozitare a deşeurilor pe teritoriul comunei (statului), oraşului, judeţului (raionului), municipiului, să supravegheze respectarea regimului perimetrelor de depozitare şi a standardelor tehnice de păstrare, prelucrare, ardere, îngropare a deşeurilor;
c) să controleze permanent în intravilan şi extravilan, inclusiv pe terenurile din perimetrele obiectivelor economice şi sociale, modul de respectare a legislaţiei cu privire la protecţia mediului, a Regulamentului privind modul de utilizare şi nimicire a materialelor şi deşeurilor toxice, să sancţioneze persoanele fizice şi juridice responsabile de încălcarea acestora.
Art.70. – Producătorii în comun cu unităţile comerciale vor organiza, iar primăriile şi preturile vor crea condiţiile necesare pentru colectarea materialelor de ambalaj folosite, precum: hîrtie, carton, masă lemnoasă, sticlă, metal, masă plastică, şi vor asigura refabricarea şi reciclarea acestora.
Art.71. – Agenţii economici, indiferent de forma de proprietate, sînt obligaţi:
a) să retehnologizeze procesele de producţie în vederea folosirii cît mai eficiente a energiei, apei şi materialelor, minimalizării formării de deşeuri de orice fel;
b) să ţină în permanenţă evidenţa deşeurilor de producţie, să efectueze identificarea, sortarea, ambalarea (brichetarea) lor, să asigure prelucrarea acestora pe loc sau predarea la unităţile specializate de recuperare a energiei şi a deşeurilor industriale reciclabile, precum şi transportarea şi depozitarea deşeurilor irecuperabile la poligoanele special amenajate;
c) să creeze condiţii necesare pentru prevenirea poluării accidentale a mediului cu substanţe chimice de orice fel, iar în caz de poluare a acestuia să lichideze urgent consecinţele şi să repare prejudiciul cauzat.
Art.72. – Agenţii economici, indiferent de forma de proprietate, şi instituţiile de ramură de cercetare, care folosesc, fabrică, transportă sau comercializează substanţe toxice sau radioactive, deşeuri nocive sînt obligaţi:
a) să reactualizeze în termen de şase luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi autorizaţiile emise de autorităţile pentru mediu, conform articolului 24. Eschivarea de la prezenta prevedere sau de la recomandările expertizei va atrage după sine sistarea activităţii în cauză;
b) să ţină un registru special, întocmit conform formelor stabilite, în care se vor înscrie date privind natura, originea, cantitatea, modul de depozitare, utilizare a pesticidelor şi altor substanţe toxice, caracteristicele lor fizice şi chimice, să furnizeze aceste date autorităţilor pentru mediu şi pentru sănătate;
c) să efectueze transportarea de pesticide şi alte substanţe toxice, inclusiv radioactive, numai în perimetrele special amenajate, cu mijloace utilate special pentru acest scop şi însoţite de persoane împuternicite în baza autorizaţiei, eliberate pentru fiecare caz aparte de către autorizaţiile pentru mediu.
Art.73. – Este interzisă introducerea în republică a deşeurilor, a reziduurilor de orice natură în stare brută sau prelucrată, în vederea prelucrării, stocării temporare, depozitării, împrăştierii pe sol sau în apă, distrugerii prin orice mijloace. Autorităţile vamale controlează şi poartă răspundere de aplicarea prevederilor prezentului articol, privind importarea şi transportarea deşeurilor şi reziduurilor de orice fel prin teritoriul republicii.
Art.74. – Producătorii şi furnizorii îngrăşămintelor minerale şi pesticidelor (erbicide, insecticide, raticide, desicanţi, reglatori ai proceselor de creştere) sînt obligaţi să respecte întocmai prevederile Regulamentului privind modul de transportare, păstrare şi utilizare a îngrăşămintelor minerale şi a pesticidelor în ceea ce priveşte condiţiile de fabricare, de ambalare (cu informaţia asupra componenţei şi instrucţiunile de păstrare şi aplicare şi cu avertizarea de evitare a riscului toxicologic asupra sănătăţii oamenilor şi calităţii mediului), de transportare a acestor produse şi de recuperare a reziduurilor, precum şi ambalajelor pentru furnizori.
Art.75. – În scopul reducerii riscului toxicologic pentru mediu şi sănătatea oamenilor la folosirea îngrăşămintelor minerale şi a pesticidelor se interzice:
a) depozitarea îngrăşămintelor minerale şi a pesticidelor în încăperi şi locuri neautorizate de autorităţile pentru mediu şi pentru sănătate, folosirea lor în zonele supuse măsurilor speciale de protecţie;
b) tratarea seminţelor cu pesticide în afara perimetrelor special amenajate fără respectarea tuturor măsurilor de protecţie a mediului şi sănătăţii oamenilor;
c) aplicarea de pesticide în perioada înfloritului la culturile a căror polenizare se realizează prin insecte;
d) folosirea de momeli toxice din pesticide neautorizate în acest scop;
e) depăşirea limitelor maxime admise de remanenţe ale pesticidelor şi altor substanţe toxice în sol, apă, furaj şi în produsele alimentare de origine vegetală şi animală. Orice produs alimentar, în care concentraţia de remanenţe toxice depăşeşte limitele maxime admise urmează a fi tratat conform prevederilor pentru reziduurile nocive pe contul producătorului.
Art.76. Autorităţile centrale pentru agricultură, pentru mediu şi pentru sănătate vor organiza pe întreg teritoriul republicii o reţea unică de laboratoare specializate pentru controlul reziduurilor de pesticide şi al altor substanţe toxice în sol, apă, furaj şi în produsele alimentare de origine vegetală şi animală.
PROTECŢIA ÎMPOTRIVA RADIAŢIEI IONIZATE
Art.77. – Republica Moldova nu va admite pe teritoriul ei construirea de termocentrale atomice, amplasarea şi tranzitul armelor atomice, importul, amplasarea şi tranzitul deşeurilor nucleare de orice fel.
Art.78. – Activităţile în domeniul nuclear, precum: importul, investigaţia ştiinţifică, retehnologizarea, elaborarea, producerea, prelucrarea, utilizarea, transportul, exportul, neutralizarea şi îngroparea surselor radioactive sînt admise numai în baza unei autorizaţii comune a autorităţilor centrale pentru mediu şi pentru sănătate.
Art.79. – Autorizaţiile pentru activităţile în domeniul nuclear se vor elibera numai cu condiţia înzestrării surselor de radiaţie ionizată cu sisteme sigure de radioprotecţie, blocare şi semnalizare pentru asigurarea protecţiei radiologice a personalului de serviciu, populaţiei şi mediului, a prezentării informaţiei despre nivelurile de radiaţie, măsurile şi instalaţiile de radioprotecţie“ aparatele şi metodele de control al sursei de radiaţie, regimul de protecţie în cursul exploatării şi deservirii.
Art.80. – Titularii de autorizaţii pentru activităţi în domeniul nuclear sînt obligaţi:
a) să asigure respectarea actelor normative, prescripţiilor tehnice şi normelor legale în vigoare, care garantează protecţia împotriva radiaţiilor ionizante a personalului de serviciu, a populaţiei şi a mediului;
b) să ţină o evidenţă strictă a materialelor radioactive şi de interes nuclear, să le asigure împotriva deteriorării, răspîndirii accidentale, pierderii sau sustragerii acestora;
c) să organizeze serviciul de control al situaţiei radiologice pe teritoriul întreprinderii, instituţiei, organizaţiei şi în zona sanitară de protecţie conform regimului special al acestor unităţi, aprobat de autorităţile centrale pentru mediu şi pentru sănătate;
d) să aplice măsuri de prevenire sau minimalizare a efectului radioactiv asupra omului, să nu depăşească limitele de radiaţie admise conform autorizaţiei;
e) să anunţe imediat autorităţile centrale pentru mediu, pentru sănătate, pentru menţinerea ordinii publice, organele de autoadministrare locală asupra deteriorării, răspîndirii accidentale, pierderii sau sustragerii materialelor radioactive, iar în cazul unui accident nuclear, produs în instalaţiile proprii, să participe nemijlocit la localizarea şi înlăturarea consecinţelor acestuia şi să repare prejudiciul cauzat de accident.
Art.81. – Autorităţile centrale pentru mediu, pentru sănătate şi pentru serviciul geologic vor crea, în decurs de un an de la intrarea în vigoare a prezentei legi, un Comitet Naţional de Protecţie Radiologică care va supraveghea nivelul de radioactivitate în sol, aer, apă, subsol, floră, faună, în produsele alimentare şi industriale pe întreg teritoriul republicii şi va informa sistematic populaţia asupra situaţiei radiologice, comunicînd valorile înregistrate în comparaţie cu nivelul admisibil de radiaţie, iar în cazul depăşirii nivelului maxim de radiaţie se vor comunica datele respective populaţiei, pe teritorii şi localităţi aparte. Tăinuirea şi denaturarea informaţiei asupra unui risc radioactiv pentru populaţie se va califica drept crimă de stat.
Art.82. – În caz de accident la obiectivele nucleare situate pe teritoriul altor ţări, care creează o situaţie de risc nuclear pentru republică, Guvernul informează imediat populaţia despre situaţia creată şi întreprinde măsurile necesare pentru protecţia ei şi lichidarea consecinţelor provocate de accident.
FONDURILE ECOLOGICE EXTRABUGETARE
Art.83. – (1) Fondurile ecologice extrabugetare: Fondul extrabugetar naţional şi fondurile ecologice extrabugetare judeţene (raionale), municipale se creează în scopul concentrării de resurse financiare suplimentare pentru activităţile de protecţie a mediului şi de reconstrucţie a ecosistemelor.
(2) Fondurile ecologice extrabugetare, precum şi depunerile benevole din partea persoanelor fizice şi juridice în aceste fonduri nu se supun impozitelor şi altor încasări.
(3) Mijloacele fondurilor ecologice extrabugetare nerealizate în cursul anului de dare de seamă sînt trecute pentru următorul an.
Art.84. – Sursele de formare a fondurilor ecologice extrabugetare sînt: cota parte a impozitului funciar, stabilită de Parlament, plăţile (impozitele) pentru folosirea subsolului, apei, de poluare a mediului, amenzile pentru încălcarea, legislaţiei cu privire la protecţia mediului mijloacele parvenite prin repararea prejudiciilor aduse mediului, prin realizarea producţiei confiscate, ce a fost obţinută prin exploatarea ilicită a florei şi faunei, donaţiile şi depunerile benevole. Toate mijloacele încasate se acumulează la conturi speciale la nivel de judeţ (raion), municipiu şi se repartizează între Fondul ecologic extrabugetar naţional şi fondul ecologic extrabugetar al judeţului (raionului), sau municipiului după cum urmează:
a) sumele cu referinţă la sol şi subsol (cu excepţia apelor subterane) în proporţie de 30 procente din mijloacele menţionate mai sus pentru Fondul ecologic extrabugetar naţional şi 70 procente pentru fondul ecologic extrabugetar al judeţului (raionului) sau municipiului;
b) sumele cu referinţă la resursele acvatice în proporţie de 51 procente din mijloacele menţionate pentru Fondul ecologic extrabugetar naţional şi 49 procente pentru fondul ecologic extrabugetar al judeţului (raionului) sau municipiului;
c) sumele cu referinţă la mediul aerian în proporţie de 70 procente din mijloacele menţionate în Fondul ecologic extrabugetar naţional şi 30 procente în fondul ecologic extrabugetar al judeţului (raionului) sau municipiului.
Art.85. – Mijloacele fondurilor ecologice extrabugetare pot fi folosite numai în limita următoarelor activităţi:
a) elaborarea şi implementarea programelor locale şi republicane de protecţie a mediului şi a biodiversităţii, de îmbunătăţiri funciare, amenajări silvice a teritoriilor, de reconstrucţie ecologică a landşafturilor şi rîurilor mici, afectate prin intervenţii antropice;
b) construirea, reconstruirea şi reutilarea obiectivelor de protecţie a mediului;
c) procurarea de mijloace tehnice, utilaje, aparatură, reactive pentru laboratoarele Departamentului şi subdiviziunile lui;
d) efectuarea de lucrări ştiinţifice în domeniul protecţiei mediului la comanda Departamentului;
e) reinstruirea şi reciclarea cadrelor în domeniul protecţiei mediului;
f) propaganda cunoştinţelor ecologice;
g) construirea şi întreţinerea colaborării internaţionale în domeniul protecţiei mediului;
h) premierea colectivelor – indiferent de apartenenţă departamentală – care au adus un aport real în domeniul protecţiei mediului. Sumele pentru premiere nu vor depăşi rata de 5 procente din Fondul ecologic extrabugetar naţional, din fondul ecologic extrabugetar al judeţului (raionului) sau municipiului.
Art.86. – Alocarea de mijloace pentru activităţile prevăzute la articolul 85 se efectuează prin hotărîrile consiliilor de administrare ale fondurilor respective, adoptate în baza examinării propunerilor argumentate din partea Departamentului, subdiviziunilor lui, ministerelor şi departamentelor, organelor de autoadministrare locală, organizaţiilor obşteşti.
Art.87. – (1) Fondul ecologic extrabugetar naţional este administrat de către Consiliul său de administrare, constituit din trei persoane: directorul general al Departamentului (în lipsa lui – primul adjunct) în calitate de preşedinte al Consiliului, un reprezentant permanent al Parlamentului, numit de către Preşedintele Parlamentului, şi un reprezentant permanent al Guvernului, numit de către Prim-ministru.
(2) Decizia Consiliului de administrare se adoptă prin consens. Preşedintele Consiliului poate adopta hotărîrea şi în caz de dezacord cu unul sau cu ambii membri ai Consiliului, fiind, însă, obligat să-l informeze oficial pe Preşedintele Parlamentului asupra situaţiei create.
(3) Consiliul de administrare al Fondului ecologic extrabugetar naţional va prezenta dări de seamă anuale despre activitatea sa, precum şi despre activitatea consiliilor de administrare ale fondurilor ecologice extrabugetare locale în cadrul rapoartelor anuale ale Departamentului asupra stării mediului.
Art.88. – (1) Fondul ecologic extrabugetar judeţean (raional) sau municipal este administrat de consiliul său de administrare constituit din trei persoane: prefectul judeţului (preşedintele executivului raional) sau primarul municipiului (iar în lipsa acestora – primii lor adjuncţi) în calitate de preşedinte al consiliului, un reprezentant permanent al autorităţilor locale pentru mediu şi un reprezentant permanent al autorităţilor locale pentru sănătate.
(2) Hotărîrile consiliului de administrare al fondului ecologic extrabugetar local se adoptă prin consens. Preşedintele consiliului poate adopta hotărîrea şi în caz de dezacord cu unul sau cu ambii membri ai consiliului, fiind, însă, obligat să informeze oficial Consiliul de administrare al Fondului ecologic extrabugetar naţional asupra situaţiei create.
(3) Consiliile de administrare ale fondurilor ecologice extrabugetare locale vor prezenta Consiliului de administrare al Fondului ecologic extrabugetar naţional dări de seamă anuale.
RESPONSABILITATEA PENTRU ÎNCĂLCAREA LEGISLAŢIEI.
REZOLVAREA LITIGIILOR ÎN DOMENIUL PROTECŢIEI MEDIULUI
Art.89. – Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage după sine răspunderea, după caz, civilă, administrativă sau penală, conform legislaţiei în vigoare.
Art.90. – Încălcarea sau neexecutarea prezentei legi atrage după sine sistarea, limitarea sau interzicerea activităţii persoanelor fizice şi juridice, indiferent de forma de proprietate.
Art.91. – Persoanele fizice şi juridice sînt obligate a recupera daunele şi prejudiciile produse prin încălcarea prezentei legi în modul şi mărimile stabilite de legislaţia în vigoare.
Art.92. – Reprezentanţii autorităţilor pentru mediu poartă răspundere personală, conform legislaţiei în vigoare, pentru asigurarea aplicării prezentei legi. Persoanele fizice şi juridice, în caz de dezacord cu deciziile reprezentanţilor autorităţilor pentru mediu, au dreptul de a se adresa instanţelor superioare de protecţie a mediului pentru examinarea şi soluţionarea cazului, iar în caz de dezacord cu decizia lor, au dreptul de a se adresa instanţelor de judecată.
Art.93. În cazul cînd, prin incompetenţă sau prin abuz de putere, decizia autorităţilor pentru mediu a adus pagube sau prejudicii persoanelor fizice sau juridice aceste daune şi prejudicii se recuperează de factorii care au luat decizia în modul şi măsura stabilită prin legislaţia în vigoare.
Art.94. – Litigiile în domeniul protecţiei mediului, care nu pot fi rezolvate în condiţiile unei concilieri amiabile între părţile interesate, sînt supuse spre rezolvare instanţelor de judecată conform legislaţiei în vigoare.
ACORDURILE INTERNAŢIONALE ÎN DOMENIUL PROTECŢIEI MEDIULUI
Art.95. – În cazul cînd un acord internaţional, la care Republica Moldova este parte, conţine alte prevederi, decît cele prevăzute de legislaţia cu privire la protecţia mediului în Republica Moldova, se vor aplica prevederile acordului internaţional.
| PREŞEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA | Mircea SNEGUR
|
| Chişinău, 16 iunie 1993. | |
| Nr.1515-XII |
