sâmbătă, 8 iunie 2024
50/09.04.2021 Lege cu privire la grupurile de acţiune locală

L E G E

cu privire la grupurile de acţiune locală

 

nr. 50  din  09.04.2021

 

Monitorul Oficial nr.117-121/127 din 14.05.2021

 

* * *

C U P R I N S

 

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 1. Scopul legii şi obiectul de reglementare

Articolul 2. Noţiuni generale

Articolul 3. Statutul juridic al GAL-ului

Articolul 4. Scopul şi sarcinile GAL-ului

Articolul 5. Proprietatea GAL-ului

Articolul 6. Principiile de activitate ale GAL-ului

Articolul 7. Principiile Programului LEADER

 

Capitolul II

CALITATEA DE MEMBRU ŞI CONSTITUIREA

Articolul 8. Fondatorii şi calitatea de membru

Articolul 9. Comitetul de constituire

Articolul 10. Procedura şi condiţiile de constituire

Articolul 11. Adunarea de constituire

Articolul 12. Actele de constituire

Articolul 13. Stabilirea conformităţii actelor de constituire

Articolul 14. Înregistrarea GAL-ului

Articolul 15. Drepturile şi obligaţiile membrilor

Articolul 16. Aderarea noilor membri

Articolul 17. Încetarea calităţii de membru

Articolul 18. Reorganizarea şi lichidarea

 

Capitolul III

ORGANELE DE CONDUCERE

Articolul 19. Organele de conducere

Articolul 20. Adunarea generală şi competenţele sale

Articolul 21. Convocarea adunării generale

Articolul 22. Atribuirea voturilor

Articolul 23. Atribuţiile consiliului de administraţie

Articolul 24. Componenţa consiliului de administraţie

Articolul 25. Convocarea consiliului de administraţie

Articolul 26. Preşedintele GAL-ului

Articolul 27. Comitetul de selectare

Articolul 28. Comisia de cenzori

Articolul 29. Prevederi comune referitoare la persoanele cu funcţii eligibile

Articolul 30. Organul executiv şi personalul GAL-ului

 

Capitolul IV

MANAGEMENTUL FINANCIAR INTERN

 

Articolul 31. Sursele de finanţare

Articolul 32. Cotizaţia anuală de membru

Articolul 33. Registrele de evidenţă

Articolul 34. Raportarea anuală

 

Capitolul V

MONITORIZAREA, SUPRAVEGHEREA ŞI LISTA

GRUPURILOR DE ACŢIUNE LOCALĂ

Articolul 35. Monitorizarea

Articolul 36. Supravegherea

Articolul 361. Emiterea deciziei de neconformitate

Articolul 37. Lista grupurilor de acţiune locală

 

Capitolul VI

DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII

Articolul 38. Dispoziţii finale

Articolul 39. Dispoziţii tranzitorii

 

 

 

Notă: În cuprinsul legii, sintagma „Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului”, la orice formă gramaticală, se substituie cu sintagma „Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare” la forma gramaticală corespunzătoare, conform Legii nr.156 din 09.06.2022, în vigoare 01.07.2022

 

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

 

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 1. Scopul legii şi obiectul de reglementare

(1) Scopul prezentei legi este crearea cadrului legal privind constituirea şi funcţionarea grupurilor de acţiune locală.

(2) Prezenta lege reglementează modul de constituire, activitatea, reorganizarea şi lichidarea grupurilor de acţiune locală.

 

Articolul 2. Noţiuni generale

În sensul prezentei legi, următoarele noţiuni principale semnifică:

LEADER – dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunităţii;

dezvoltare rurală – dezvoltare astfel cum este definită în Legea nr.71/2023 cu privire la subvenţionarea în agricultură şi mediul rural;

grup de acţiune locală (în continuare – GAL) – asociaţie nonprofit, apolitică, cu statut de persoană juridică, creată în scopul elaborării şi implementării strategiilor de dezvoltare locală în cadrul Programului LEADER, în bază de parteneriat teritorial stabilit la nivel local între sectoarele public, antreprenorial şi civic, în care niciunul dintre aceste sectoare nu poate avea mai mult de 49% dintre drepturile de vot la nivel decizional;

Program LEADER – program astfel cum este definit în Legea nr.71/2023 cu privire la subvenţionarea în agricultură şi mediul rural;

sector antreprenorial – totalitatea persoanelor fizice şi juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător, înregistrate în modul stabilit de legislaţie;

sector civic – totalitatea cetăţenilor activi şi a formelor asociative de tip apolitic, care nu sunt părţi ale unei instituţii publice sau ale sectorului antreprenorial;

sector public – totalitatea autorităţilor administraţiei publice locale de nivelul întâi, care sunt constituite şi activează pe teritoriul unităţilor administrativ-teritoriale care intră în componenţa unui GAL;

strategie de dezvoltare locală ansamblu de acţiuni integrate axate pe dezvoltarea locală, elaborate şi implementate de un GAL în baza principiilor Programului LEADER, care contribuie la atingerea obiectivelor stabilite la nivel local şi naţional.

[Art.2 modificat prin Legea nr.83 din 12.04.2024, în vigoare 08.06.2024]

 

Articolul 3. Statutul juridic al GAL-ului

(1) GAL-ul se constituie benevol şi are statut de persoană juridică.

(2) GAL-ul are simbolică proprie, care nu coincide cu simbolica de stat a Republicii Moldova, a altor state sau a altor entităţi.

(3) GAL-ul dispune de sediu.

(4) GAL-ul activează în baza Constituţiei Republicii Moldova, a Codului civil, a Legii nr.71/2023 cu privire la subvenţionarea în agricultură şi mediul rural, a Legii nr.436/2006 cu privire la administraţia publică locală, a prezentei legi, a statutului şi a regulamentelor sale interne.

[Art.3 modificat prin Legea nr.83 din 12.04.2024, în vigoare 08.06.2024]

 

Articolul 4. Scopul şi sarcinile GAL-ului

(1) GAL-ul se constituie în scopul dezvoltării teritoriilor rurale din componenţa acestuia, inclusiv pentru elaborarea şi implementarea strategiilor de dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunităţii.

(2) Sarcinile principale ale GAL-ului sunt următoarele:

a) identificarea unui teritoriu rural constituit din localităţi învecinate, coeziv din punct de vedere social, economic şi natural, caracterizat prin identitate locală, tradiţii, nevoi şi aşteptări comune, în cadrul căruia se va implementa strategia de dezvoltare locală;

b) elaborarea şi aprobarea strategiei de dezvoltare locală;

c) atragerea surselor financiare pentru implementarea strategiei de dezvoltare locală;

d) consolidarea capacităţilor membrilor GAL-ului în domeniul dezvoltării şi implementării proiectelor de dezvoltare rurală, inclusiv a competenţelor manageriale ale acestora;

e) asigurarea implementării proiectelor de dezvoltare a teritoriului GAL-ului;

f) organizarea şi desfăşurarea concursului de selectare a proiectelor susţinute de GAL care vor fi finanţate prin intermediul Programului LEADER;

g) selectarea proiectelor în bază de concurs, conform priorităţilor stabilite în strategia de dezvoltare locală a GAL-ului;

h) dezvoltarea parteneriatelor locale, regionale, naţionale şi internaţionale;

i) monitorizarea implementării proiectelor de dezvoltare rurală în cadrul GAL-ului;

j) colaborarea cu autorităţile publice;

k) realizarea sarcinilor suplimentare agreate de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare (în continuare – organ central de specialitate).

(3) GAL-ul susţine şi finanţează proiecte de dezvoltare locală, în bază de concurs, conform procedurii aprobate de adunarea generală.

 

Articolul 5. Proprietatea GAL-ului

(1) GAL-ul poate avea în proprietate orice bunuri, cu excepţia celor interzise de lege. Proprietatea GAL-ului este folosită exclusiv în vederea realizării scopurilor statutare.

(2) Proprietatea GAL-ului se formează din orice surse neinterzise de lege, inclusiv:

a) cotizaţii de membru;

b) granturi şi donaţii;

c) fonduri publice, incluzând şi mijloace financiare obţinute în urma desemnării procentuale.

 

Articolul 6. Principiile de activitate ale GAL-ului

În vederea realizării scopului şi sarcinilor sale, GAL-ul respectă următoarele principii:

a) principiul nediscriminării – neadmiterea niciunui fel de discriminare a membrilor săi sau a categoriilor de membri, inclusiv pe criterii de gen, religie sau etnie;

b) principiul transparenţei şi participării – desfăşurarea activităţii în mod transparent şi promovarea participării membrilor săi în procesul de luare a deciziilor;

c) principiul imparţialităţii şi echităţii – asigurarea imparţialităţii şi echităţii în procesul luării deciziilor, în alocarea şi utilizarea resurselor;

d) principiul rentabilităţii – asigurarea realizării sarcinilor la un nivel profesional înalt, cu utilizarea optimă a resurselor financiare.

 

Articolul 7. Principiile Programului LEADER

La constituirea GAL-urilor trebuie să se ţină cont de următoarele principii esenţiale ale Programului LEADER:

a) abordare teritorială – reprezentarea de către un GAL a unui teritoriu rural omogen, coeziv din punct de vedere social, economic, natural, constituit din cel puţin trei unităţi administrativ-teritoriale de nivelul întâi învecinate. Programul LEADER se aplică în teritorii cu o populaţie cuprinsă între 10000 şi 60000 de locuitori reprezentate de un GAL;

b) parteneriate locale – crearea de parteneriate ce implică reprezentanţi ai sectoarelor public, antreprenorial şi civic, în care niciunul dintre aceste sectoare nu are mai mult de 49% dintre drepturile de vot la nivel decizional;

c) abordare „de jos în sus” – participarea activă a populaţiei locale la planificarea activităţilor, la luarea deciziilor şi la implementarea strategiilor de dezvoltare locală;

d) acţiuni integrate şi multisectoriale – elaborarea strategiilor de dezvoltare locală ce cuprind acţiuni integrate şi multisectoriale bazate pe interacţiunea partenerilor locali, în scopul dezvoltării echilibrate a teritoriului;

e) colaborare în reţea – colaborarea în cadrul reţelelor regionale, naţionale şi internaţionale prin stabilirea legăturilor şi realizarea proiectelor de dezvoltare a teritoriului GAL-ului;

f) inovaţie – stimularea unor abordări noi în dezvoltarea zonelor rurale, inclusiv transferul şi modernizarea cunoştinţelor tradiţionale sau găsirea unor soluţii noi la problemele rurale persistente care nu au putut fi rezolvate în mod satisfăcător şi durabil prin aplicarea altor metode;

g) cooperare – desfăşurarea unor proiecte comune cu grupuri similare în procesul de cooperare interteritorială şi transnaţională.

 

Capitolul II

CALITATEA DE MEMBRU ŞI CONSTITUIREA

Articolul 8. Fondatorii şi calitatea de membru

(1) Grupul de acţiune locală se constituie de către:

a) persoane juridice de drept public sau privat sau persoanele fizice care au sediul juridic sau sediul profesional şi desfăşoară activitate pe teritoriul unităţilor administrativ-teritoriale ce intră în componenţa GAL-ului;

b) persoane fizice care îşi au domiciliul pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale ce intră în componenţa GAL-ului.

(2) Subiecţii enumeraţi la alin.(1) se consideră fondatorii GAL-ului şi obţin calitatea de membri ai acestuia din momentul înregistrării GAL-ului de către organul înregistrării de stat.

(3) Orice persoană fizică sau juridică de drept public sau privat care are domiciliu sau sediul profesional, sau sediul juridic pe teritoriul unităţilor administrativ-teritoriale ce intră în componenţa GAL-ului are dreptul să devină membru al acestuia.

(4) O persoană fizică sau o persoană juridică de drept public sau privat poate face parte doar dintr-un singur GAL.

(5) Fiecare membru reprezintă doar un sector din cadrul GAL-ului.

(6) Membrii GAL-ului participă la activitatea acestuia pe principii de egalitate.

[Art.8 în redacţia Legii nr.83 din 12.04.2024, în vigoare 08.06.2024]

 

Articolul 9. Comitetul de constituire

(1) Comitetul de constituire al GAL-ului se formează din reprezentanţi ai sectoarelor public, antreprenorial şi civic din teritoriul GAL-ului, în vederea asigurării unei reprezentări sectoriale şi teritoriale echitabile.

(2) Comitetul de constituire elaborează:

a) proiectul acordului de constituire;

b) proiectul statutului;

c) lista fondatorilor GAL-ului, cu delimitarea sectoarelor pe care le reprezintă;

d) procesul-verbal al şedinţei adunării de constituire.

(3) Comitetul de constituire asigură elaborarea proiectului strategiei de dezvoltare locală a GAL-ului, consultându-l cu populaţia de pe teritoriul acestuia.

(4) Comitetul de constituire convoacă adunarea de constituire a GAL-ului.

(5) După alegerea organelor de conducere ale GAL-ului, comitetul de constituire îşi încetează activitatea.

 

Articolul 10. Procedura şi condiţiile de constituire

(1) Un GAL se constituie benevol, în conformitate cu prevederile prezentei legi.

(2) Teritoriul unui GAL trebuie să cuprindă doar unităţi administrativ-teritoriale învecinate.

(3) Oraşele fac parte din GAL doar în cazul în care numărul populaţiei acestora nu depăşeşte limita de 10000 de locuitori.

(31) Consiliul local al unităţii administrativ-teritoriale (oraşe sau municipii) cu o populaţie mai mare de 10000 de locuitori poate decide constituirea sau aderarea la un GAL a localităţilor rurale din componenţa unităţii administrativ-teritoriale. Doar localitatea rurală specificată în decizia consiliului local se consideră parte componentă a GAL-ului.

(4) Decizia privind constituirea unui GAL sau aderarea unităţii administrativ-teritoriale de nivelul întâi la un GAL se adoptă de către consiliul local, în condiţiile stabilite de Legea nr.436/2006 privind administraţia publică locală.

(5) Crearea GAL-ului are loc prin semnarea acordului de constituire de către fondatori sau de către reprezentanţii acestora.

(6) GAL-ul are propria viziune şi acţionează în beneficiul teritoriului său, bazându-se pe priorităţile de dezvoltare locală reflectate în strategia sa de dezvoltare locală.

(7) Comitetul de constituire consultă proiectele de documente enumerate la art.9 alin.(2) lit.a) şi b) şi alin.(3) cu potenţialii membri ai GAL-ului, consemnând eventualele propuneri, obiecţii şi recomandări într-un proces-verbal.

(8) Organul central de specialitate elaborează şi aprobă ghidul GAL-ului privind constituirea şi funcţionarea acestuia.

[Art.10 completat prin Legea nr.83 din 12.04.2024, în vigoare 08.06.2024]

 

Articolul 11. Adunarea de constituire

(1) La adunarea de constituire a GAL-ului, fondatorii:

a) semnează acordul de constituire şi statutul GAL-ului;

b) adoptă, cu votul a cel puţin 2/3 dintre fondatorii prezenţi, proiectul strategiei de dezvoltare locală a GAL-ului;

c) aleg consiliul de administraţie şi preşedintele GAL-ului.

(2) După semnarea şi adoptarea documentelor prevăzute la alin.(1) lit.a) şi b), preşedintele GAL-ului le depune la organul central de specialitate, cu anexarea procesului-verbal al şedinţei adunării de constituire.

[Art.11 modificat prin Legea nr.83 din 12.04.2024, în vigoare 08.06.2024]

 

Articolul 12. Actele de constituire

(1) Actele de constituire ale GAL-ului sunt acordul de constituire şi statutul acestuia.

(2) În acordul de constituire al GAL-ului, în mod obligatoriu, trebuie să fie indicate:

a) denumirea deplină şi, după caz, cea prescurtată a GAL-ului, precum şi adresa juridică a acestuia;

b) scopul şi obiectivele strategice ale GAL-ului;

c) perioada de activitate a GAL-ului;

d) lista fondatorilor;

e) modalitatea de stabilire şi cuantumul cotizaţiei fiecărui membru;

f) modul şi termenele de constituire şi înregistrare a GAL-ului.

(3) În statutul GAL-ului, în mod obligatoriu, trebuie să fie indicate:

a) denumirea deplină a GAL-ului;

b) forma juridică de organizare;

c) adresa juridică;

 

[Lit.d) abrogată prin Legea nr.83 din 12.04.2024, în vigoare 08.06.2024]

 

e) scopul şi obiectivele strategice ale GAL-ului;

f) organele de conducere şi control, modul de numire şi revocare, competenţa, procedura de convocare şi durata mandatului acestora;

g) condiţiile şi procedura de aderare la GAL, temeiurile şi procedura de încetare a calităţii de membru al GAL-ului;

h) drepturile, obligaţiile şi responsabilităţile membrilor;

i) sancţiunile aplicabile membrilor care au încălcat prevederile statutului sau ale regulamentelor interne;

j) procedura de stabilire a cotizaţiei de membru;

k) procedura de adoptare şi modificare a statutului;

l) modalitatea prin care GAL-ul asigură transparenţa activităţii sale;

m) condiţiile şi procedura de reorganizare şi de încetare a activităţii GAL-ului;

n) procedura şi termenele de convocare a adunării generale;

o) sursele, modul de formare şi de folosire a proprietăţii şi a altor bunuri ale GAL-ului.

(4) Statutul poate conţine şi alte clauze ce nu contravin legislaţiei.

(5) Acordul de constituire se semnează de către toţi fondatorii, iar procesul-verbal al adunării de constituire – de către preşedintele şi secretarul adunării.

(6) Procesul-verbal al adunării de constituire trebuie să conţină în mod obligatoriu următoarele informaţii:

a) data şi locul desfăşurării;

b) ordinea de zi;

c) lista participanţilor;

d) deciziile aprobate.

[Art.12 modificat prin Legea nr.83 din 12.04.2024, în vigoare 08.06.2024]

 

Articolul 13. Stabilirea conformităţii actelor de constituire

(1) Organul central de specialitate, în baza unei proceduri aprobate de acesta, emite decizia de conformitate a actelor de constituire a GAL-ului cu principiile Programului LEADER.

(2) Pentru stabilirea conformităţii se prezintă următoarele documente:

a) cererea privind emiterea deciziei de conformitate;

b) acordul de constituire;

c) procesul-verbal al şedinţei adunării de constituire;

d) statutul;

e) lista fondatorilor;

f) strategia de dezvoltare locală a GAL-ului.

[Art.13 în redacţia Legii nr.83 din 12.04.2024, în vigoare 08.06.2024]

 

Articolul 14. Înregistrarea GAL-ului

(1) GAL-ul se supune înregistrării la Agenţia Servicii Publice în conformitate cu prezenta lege şi cu Legea nr.220/2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor individuali, ultima fiind aplicată doar în măsura în care nu contravine prezentei legi. Pentru înregistrare se prezintă următoarele acte:

a) cererea de înregistrare;

b) procesul-verbal al şedinţei adunării de constituire şi actele de constituire;

c) statutul;

 

[Lit.d) abrogată prin Legea nr.83 din 12.04.2024, în vigoare 08.06.2024]

 

e) lista fondatorilor, care cuprinde: numele, prenumele, sectorul, localitatea, organizaţia/instituţia pe care o reprezintă, adresa de domiciliu/adresa juridică, funcţia deţinută şi semnătura acestora;

f) decizia de conformitate emisă de organul central de specialitate.

 

[Alin.(2) art.14 abrogat prin Legea nr.83 din 12.04.2024, în vigoare 08.06.2024]

 

(3) În termen de 15 zile de la data depunerii actelor prevăzute la alin.(1), Agenţia Servicii Publice:

a) emite o decizie de înregistrare a GAL-ului în cazul în care acestea corespund prezentei legi;

b) emite o decizie privind refuzul înregistrării în cazul în care acestea nu corespund prezentei legi.

(4) Decizia privind refuzul înregistrării GAL-ului poate fi atacată în instanţa de contencios administrativ competentă în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia.

(5) GAL-ul, la data înregistrării sale, devine persoană juridică şi se înscrie în Registrul de stat al persoanelor juridice.

(6) GAL-ul comunică organului central de specialitate despre decizia organului înregistrării de stat, pentru a fi inclus în Lista grupurilor de acţiune locală, ţinută de acesta, în termenele prevăzute de Codul administrativ.

[Art.14 modificat prin Legea nr.83 din 12.04.2024, în vigoare 08.06.2024]

 

Articolul 15. Drepturile şi obligaţiile membrilor

(1) Membrii GAL-ului au următoarele drepturi:

a) de a beneficia de informaţii, consultări, servicii prestate de GAL;

b) de a alege şi de a fi aleşi în organele GAL-ului;

c) de a propune subiecte de discuţie pentru agenda adunării generale;

d) de a solicita şi a obţine informaţii privind activitatea GAL-ului, inclusiv privind modalitatea de administrare a resurselor financiare;

e) de a renunţa la calitatea de membru al GAL-ului.

(2) Membrii GAL-ului au următoarele obligaţii:

a) de a respecta prevederile statutului şi ale regulamentelor interne;

b) de a achita în termen plăţile şi de a-şi onora obligaţiile financiare, în conformitate cu statutul GAL-ului;

c) de a participa şi a se implica în activitatea GAL-ului;

d) de a participa la elaborarea proiectului strategiei de dezvoltare locală şi la revizuirea acesteia.

[Art.15 modificat prin Legea nr.83 din 12.04.2024, în vigoare 08.06.2024]

 

Articolul 16. Aderarea noilor membri

(1) Orice persoană fizică sau juridică care doreşte să devină membru al GAL-ului prezintă o cerere scrisă de aderare consiliului de administraţie al GAL-ului.

(2) Cererea de aderare la GAL se respinge în cazul în care:

a) domiciliul, sediul profesional sau sediul juridic al solicitantului se află în afara teritoriului GAL-ului;

b) solicitantul nu desfăşoară activitate pe teritoriul GAL-ului;

c) există riscul ca, prin admiterea unui nou membru, să se încalce proporţionalitatea prevăzută la art.7 lit.b);

d) solicitantul este membru al altui GAL;

e) solicitantul are antecedente penale nestinse.

(3) Consiliul de administraţie, în cel mult 60 de zile, notifică solicitantul cu privire la rezultatul examinării cererii lui de aderare la GAL. Datele persoanelor admise în calitate de membri se înscriu în registrul membrilor GAL-ului.

 

Articolul 17. Încetarea calităţii de membru

(1) Încetarea calităţii de membru al GAL-ului poate avea loc prin renunţare sau prin excludere.

(2) Renunţarea la calitatea de membru se comunică adunării generale.

(3) Membrul GAL-ului se exclude în cazul:

a) refuzului de a achita cotizaţia de membru;

b) aducerii unui prejudiciu material sau al afectării reputaţiei profesionale a GAL-ului;

c) incompatibilităţii activităţii/funcţiei cu calitatea de membru;

d) condamnării în baza unei sentinţe judecătoreşti definitive;

e) schimbării domiciliului, a sediului juridic sau a sediului profesional în afara teritoriului GAL-ului;

f) încetării activităţii persoanei juridice sau a persoanei fizice.

(4) Decizia adunării generale de excludere a unui membru poate fi contestată în conformitate cu prevederile legislaţiei.

(5) Încetarea calităţii de membru atrage radierea numelui sau denumirii acestuia din registrul membrilor GAL-ului.

[Art.17 în redacţia Legii nr.83 din 12.04.2024, în vigoare 08.06.2024]

 

Articolul 18. Reorganizarea şi lichidarea

(1) GAL-ul se reorganizează şi se lichidează în temeiurile stabilite de prezenta lege şi de Codul civil.

(2) În afară de cazurile de dizolvare prevăzute la art.224 alin.(1) din Codul civil nr.1107/2002, instanţa de judecată dizolvă GAL-ul la cererea organului central de specialitate, în baza deciziei de neconformitate a activităţii GAL-ului cu principiile Programului LEADER.

[Art.18 în redacţia Legii nr.83 din 12.04.2024, în vigoare 08.06.2024]

 

Capitolul III

ORGANELE DE CONDUCERE

Articolul 19. Organele de conducere

(1) Organele de conducere ale GAL-ului sunt:

a) adunarea generală;

b) consiliul de administraţie;

c) comitetul de selectare;

d) comisia de cenzori;

e) organul executiv.

(2) Structura, drepturile şi obligaţiile organelor de conducere ale GAL-ului sunt stabilite de prezenta lege şi de statutul acestuia.

 

Articolul 20. Adunarea generală şi competenţele sale

(1) Adunarea generală este organul suprem de conducere al GAL-ului.

(2) De competenţa exclusivă a adunării generale ţin:

a) definirea direcţiilor prioritare de activitate ale GAL-ului;

b) modificarea statutului;

c) modificarea limitelor ariei teritoriale a GAL-ului în cazul aderării/excluderii unităţilor administrativ-teritoriale;

d) alegerea şi revocarea preşedintelui, a vicepreşedintelui, a membrilor consiliului de administraţie, ai comitetului de selectare şi ai comisiei de cenzori;

e) aprobarea şi modificarea strategiei de dezvoltare locală a GAL-ului;

f) aprobarea regulamentelor privind organizarea şi desfăşurarea concursurilor de selectare a proiectelor;

f1) aprobarea planului operaţional privind implementarea strategiei de dezvoltare locală a GAL-ului;

g) aprobarea deciziei comitetului de selectare privind proiectele propuse de GAL spre finanţare;

h) stabilirea cuantumului cotizaţiei de membru;

i) aprobarea dărilor de seamă financiare anuale, a rapoartelor de activitate, a rapoartelor cu privire la venituri şi cheltuieli, a bilanţului şi a rapoartelor anuale ale consiliului de administraţie, comitetului de selectare, comisiei de cenzori, organului executiv;

j) aprobarea bugetului, planului de activitate şi planului financiar anual;

k) aprobarea vânzării, achiziţionării, gajării sau ipotecării oricărui obiect de infrastructură aflat în proprietatea GAL-ului, aprobarea contractării de împrumuturi, credite sau a altor angajamente financiare de către GAL ori stabilirea unor limite pentru acestea, în funcţie de interesele GAL-ului;

l) adoptarea organigramei şi regulamentelor interne ale GAL-ului;

m) adoptarea deciziei de lichidare a GAL-ului;

n) admiterea de noi membri;

n1) constatarea renunţării la calitatea de membru sau excluderea din GAL;

o) soluţionarea oricărei alte probleme pentru care statutul cere aprobarea adunării generale.

(3) Cvorumul se stabileşte prin statut.

(4) Competenţa adunării generale de adoptare a deciziilor, atribuită prin prezenta lege sau prin statutul GAL-ului, nu poate fi delegată unui alt organ al GAL-ului.

[Art.20 modificat prin Legea nr.83 din 12.04.2024, în vigoare 08.06.2024]

 

Articolul 21. Convocarea adunării generale

(1) Adunarea generală a GAL-ului se convoacă în şedinţă ordinară cel puţin o dată pe an, în baza deciziei consiliului de administraţie, conform statutului.

(2) Adunarea generală extraordinară a GAL-ului se convoacă:

a) la iniţiativa consiliului de administraţie;

b) la cererea comisiei de cenzori;

c) la cererea comitetului de selectare;

d) la cererea unui grup de membri ai GAL-ului, constituit dintr-un număr de cel puţin 20% din totalul de membri;

e) la cererea organului central de specialitate, în condiţiile art.36 alin.(4).

(3) În cazul în care consiliul de administraţie nu convoacă adunarea generală extraordinară, conform alin.(2), aceasta se convoacă de către comisia de cenzori sau de către comitetul de selectare, sau de către membrii GAL-ului menţionaţi la alin.(2) lit.d), sau de către organul executiv.

(4) Preşedintele GAL-ului, cu cel puţin 15 zile înainte de data desfăşurării adunării generale extraordinare, anunţă în această privinţă, în scris, fiecare membru al GAL-ului şi/sau publică avizul respectiv, în conformitate cu statutul şi cu regulile interne de comunicare.

 

Articolul 22. Atribuirea voturilor

(1) În cadrul GAL-ului, fiecare membru dispune de un singur vot.

(2) Membrul GAL-ului nu participă la vot în cazul:

a) revocării lui din funcţia eligibilă deţinută în GAL;

b) declarării de către el a unui conflict de interese;

c) excluderii lui din GAL.

(3) Membrii consiliului de administraţie, ai comitetului de selectare şi ai comisiei de cenzori nu participă la vot în cazul în care adunarea generală adoptă decizii ce vizează activitatea organului în care aceştia activează.

 

Articolul 23. Atribuţiile consiliului de administraţie

(1) Consiliul de administraţie este responsabil faţă de adunarea generală pentru funcţionarea şi gestionarea GAL-ului.

(2) Atribuţiile consiliului de administraţie sunt următoarele:

a) asigurarea implementării deciziilor adoptate de adunarea generală, a executării bugetului şi planului de activitate;

b) monitorizarea performanţelor GAL-ului;

c) aprobarea încheierii contractelor, în conformitate cu bugetul şi planul de activitate;

d) convocarea adunării generale;

e) selectarea, numirea şi revocarea din funcţie a directorului şi a contabilului-şef ai GAL-ului;

f) elaborarea proiectului de buget, a planului de activitate, a raportului anual, a regulamentelor interne şi a altor acte şi prezentarea acestora pentru aprobare adunării generale;

g) asigurarea respectării procedurilor în activitatea GAL-ului, conform prevederilor statutare;

h) asigurarea respectării procedurilor financiare şi a celor de evidenţă contabilă;

i) deciderea asupra semnării de către director a contractelor a căror valoare este egală sau depăşeşte mărimea stabilită în statutul GAL-ului;

j) alte atribuţii ce pot fi stabilite de adunarea generală sau stipulate de statut.

[Art.23 modificat prin Legea nr.83 din 12.04.2024, în vigoare 08.06.2024]

 

Articolul 24. Componenţa consiliului de administraţie

(1) Consiliul de administraţie se constituie dintr-un număr impar de membri, din cel puţin 5 persoane şi din cel mult 11 persoane, toţi fiind membri/reprezentanţi ai membrilor GAL-ului, conform art.7 lit.b).

(2) Componenţa numerică a consiliului de administraţie, durata mandatului de membru, retragerea unui membru şi posibilitatea substituirii acestuia cu altul pe durata mandatului neexercitat se stabilesc în statut.

(3) Consiliul de administraţie se alege de către adunarea generală pentru un mandat de cel mult 3 ani.

(4) Un membru al consiliului de administraţie nu poate deţine mai mult de 2 mandate succesive. După expirarea celui de-al doilea mandat, membrul consiliului de administraţie are dreptul să fie reales pentru un al treilea mandat doar dacă între al doilea şi al treilea mandat a trecut cel puţin un an.

(5) Fiecare membru al consiliului de administraţie acţionează în interesele GAL-ului şi declară orice conflict de interese apărut în exercitarea atribuţiilor sale. Conflictul de interese declarat se soluţionează în conformitate cu regulamentul cu privire la procedurile interne de declarare a conflictelor de interese adoptat de adunarea generală.

(6) Consiliul de administraţie îşi alege secretarul din rândul membrilor săi.

 

Articolul 25. Convocarea consiliului de administraţie

(1) Consiliul de administraţie se convoacă la necesitate, dar nu mai rar decât o dată la două luni.

(2) Consiliul de administraţie se convoacă la solicitarea a cel puţin o treime dintre membrii săi, la solicitarea preşedintelui sau a directorului GAL-ului.

(3) Şedinţele consiliului de administraţie se consideră deliberative în cazul prezenţei la ele a cel puţin unei jumătăţi dintre membrii săi plus unul.

(4) Deciziile consiliului de administraţie se adoptă prin consens, iar dacă nu se ajunge la un consens – prin votul majorităţii simple a celor prezenţi.

(5) La şedinţele consiliului de administraţie, de regulă, participă, fără drept de vot, şi directorul GAL-ului.

(6) La şedinţele consiliului de administraţie se întocmeşte un proces-verbal, care se păstrează în conformitate cu statutul sau cu regulamentele interne ale GAL-ului.

 

Articolul 26. Preşedintele GAL-ului

(1) Preşedintele GAL-ului este, în acelaşi timp, preşedinte al consiliului de administraţie.

(2) Atribuţiile preşedintelui sunt următoarele:

a) convocarea şi prezidarea şedinţelor adunării generale şi ale consiliului de administraţie;

b) semnarea acordurilor de colaborare şi a altor acte, în conformitate cu deciziile adunării generale şi ale consiliului de administraţie;

c) exercitarea altor atribuţii specificate în statut.

(3) Vicepreşedintele exercită atribuţiile preşedintelui în cazul în care cel din urmă nu şi le poate exercita din motive obiective.

[Art.26 modificat prin Legea nr.83 din 12.04.2024, în vigoare 08.06.2024]

 

Articolul 27. Comitetul de selectare

(1) Comitetul de selectare al GAL-ului este un organ colegial compus din cel puţin 5 persoane şi din cel mult 11 persoane, alese, prin vot direct, de adunarea generală pe un termen de cel mult 3 ani.

(2) Componenţa numerică şi durata mandatului comitetului de selectare se stabilesc în statutul GAL-ului.

(3) Comitetul de selectare are următoarele atribuţii:

a) elaborarea documentaţiei pentru programe locale de finanţare;

b) evaluarea şi selectarea proiectelor recepţionate şi propunerea acestora adunării generale spre aprobare.

(4) Comitetul de selectare se constituie dintr-un număr impar de persoane, respectându-se condiţiile prevăzute la art.7 lit.b).

(5) Activitatea comitetului de selectare şi atribuţiile acestuia se stabilesc printr-un regulament aprobat de adunarea generală.

(6) În procesul selectării proiectelor, comitetul de selectare ţine cont de prevederile cadrului normativ, regulamentele interne şi obiectivele strategiei de dezvoltare locală a GAL-ului.

(7) În activitatea lor, membrii comitetului de selectare sunt obligaţi să-şi declare conflictele de interese. Acestea se soluţionează în conformitate cu regulamentul cu privire la procedurile interne de declarare a conflictelor de interese adoptat de adunarea generală.

 

Articolul 28. Comisia de cenzori

(1) Comisia de cenzori supraveghează activitatea financiar-economică a GAL-ului.

(2) Comisia de cenzori este formată din cel puţin 3 persoane, alese de adunarea generală pe un termen de cel mult 3 ani. Durata mandatului şi componenţa numerică a acesteia se stabilesc în statut.

(3) Membri ai comisiei de cenzori nu pot fi:

a) directorul GAL-ului, membrii consiliului de administraţie şi membrii comitetului de selectare;

b) soţul/soţia, rudele şi afinii directorului GAL-ului, ai membrilor consiliului de administraţie sau ai comitetului de selectare până la gradul al IV-lea inclusiv;

c) persoana cu antecedente penale nestinse.

(4) Atribuţiile comisiei de cenzori se stabilesc printr-un regulament aprobat de adunarea generală.

(5) Auditul activităţii financiar-economice a GAL-ului se efectuează cel puţin o dată pe an, la iniţiativa comisiei de cenzori, a consiliului de administraţie, a unei treimi din membrii GAL-ului, a comitetului de selectare sau a preşedintelui GAL-ului.

(6) La solicitarea comisiei de cenzori, consiliul de administraţie, comitetul de selectare şi directorul GAL-ului prezintă acesteia documentele privind activitatea financiar-economică a GAL-ului.

(7) Comisia de cenzori este responsabilă de controlul managementului financiar-economic al GAL-ului şi de elaborarea şi prezentarea raportului anual cu privire la acest subiect în faţa adunării generale.

[Art.28 completat prin Legea nr.83 din 12.04.2024, în vigoare 08.06.2024]

 

Articolul 29. Prevederi comune referitoare la persoanele cu funcţii eligibile

(1) Membrii consiliului de administraţie, ai comitetului de selectare şi ai comisiei de cenzori sunt persoane cu funcţii eligibile, nefiind angajate de GAL şi nici remunerate.

(2) Persoanele menţionate la alin.(1) au dreptul, în modul stabilit de statut sau de alte acte interne şi în funcţie de resursele financiare disponibile în bugetul GAL-ului, la rambursarea cheltuielilor suportate în cadrul exercitării propriilor atribuţii.

(3) Mandatul membrului consiliului de administraţie, al membrului comitetului de selectare şi al membrului comisiei de cenzori se stinge în cazul:

a) excluderii din lista membrilor GAL-ului;

b) renunţării la mandat în formă scrisă;

c) revocării prin hotărârea adunării generale;

d) decesului.

(4) Reprezentantul persoanei juridice membre a GAL-ului poate fi revocat la solicitarea acesteia. În cazul dat, persoana juridică respectivă trebuie să prezinte decizia de revocare a reprezentantului şi de numire a unei alte persoane în calitate de reprezentant al său în cadrul GAL-ului.

(5) Membrii consiliului de administraţie, ai comitetului de selectare şi ai comisiei de cenzori se revocă prin hotărârea adunării generale în cazul:

a) constatării conflictului de interese nedeclarat;

b) absenţei nemotivate de la trei şedinţe planificate consecutive.

(6) În cazul în care o persoană cu funcţie eligibilă din cadrul GAL-ului este revocată de adunarea generală, la aceeaşi şedinţă a adunării se alege o nouă persoană pentru funcţia rămasă vacantă. Dacă alegerea eşuează, funcţia rămasă vacantă se suplineşte la următoarea şedinţă a adunării generale.

 

Articolul 30. Organul executiv şi personalul GAL-ului

(1) Directorul şi contabilul-şef ai GAL-ului se numesc în funcţie, pe bază de concurs, de către consiliul de administraţie.

(2) Concursul de suplinire a funcţiilor vacante de director şi contabil-şef este unul public, asigurându-se accesul la informaţia privind organizarea şi desfăşurarea acestuia.

(3) Funcţia de director poate fi ocupată de o persoană fizică care întruneşte cumulativ următoarele condiţii:

a) este cetăţean al Republicii Moldova;

b) este stabilit cu domiciliul sau activează pe teritoriul GAL-ului;

c) a absolvit o instituţie de învăţământ superior;

d) are experienţă în administrarea unei persoane juridice şi/sau în coordonarea proiectelor de dezvoltare;

e) nu are antecedente penale;

f) are capacitate deplină de exerciţiu.

(4) Contabil-şef poate fi o persoană fizică care întruneşte următoarele condiţii:

a) este cetăţean al Republicii Moldova;

b) are studii superioare de profil economico-financiar;

c) are experienţă de lucru de cel puţin 3 ani în domeniul financiar;

d) cunoaşte actele normative din domeniul de specialitate;

e) posedă cunoştinţe de operare PC (MS Office (Word, Excel));

f) posedă cunoştinţe de operare a programului de evidenţă contabilă 1C.

(5) Directorul reprezintă GAL-ul în relaţiile cu persoanele terţe în conformitate cu statutul.

(6) Directorul prezintă raportul de activitate în faţa consiliului de administraţie şi, de regulă, participă la şedinţele acestuia, dar nu participă la luarea deciziilor şi nici la vot.

(7) Exercitarea funcţiei de director se face în baza contractului de mandat, iar personalul executiv este angajat în conformitate cu legislaţia muncii.

(8) În cazul în care un angajat al GAL-ului este şi membru al acestuia, a doua calitate i se suspendă, de plin drept, pe perioada angajării.

 

[Alin.(9) art.30 abrogat prin Legea nr.83 din 12.04.2024, în vigoare 08.06.2024]

 

(10) La necesitate, în GAL poate fi angajat şi alt personal executiv.

[Art.30 modificat prin Legea nr.83 din 12.04.2024, în vigoare 08.06.2024]

 

Capitolul IV

MANAGEMENTUL FINANCIAR INTERN

Articolul 31. Sursele de finanţare

(1) Drept surse de finanţare ale GAL-ului pot servi:

a) cotizaţiile anuale de membru;

b) donaţiile şi/sau granturile;

c) subvenţiile acordate din Fondul naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural, în cadrul Programului LEADER;

d) dobânzile la mijloacele financiare depuse de GAL în conturi bancare;

e) mijloacele financiare obţinute de GAL pentru serviciile prestate.

(2) Fondurile GAL-ului se administrează de către consiliul de administraţie.

 

Articolul 32. Cotizaţia anuală de membru

(1) GAL-ul percepe o cotizaţie anuală de membru pentru acoperirea costurilor fixe şi a altor cheltuieli ce ţin de activitatea sa, aceasta fiind achitată de membrii GAL-ului la data sau înainte de data stabilită în statut sau în regulamentul intern.

(2) Suma cotizaţiei anuale se stabileşte în statutul GAL-lui.

 

Articolul 33. Registrele de evidenţă

(1) În procesul de activitate, GAL-ul ţine următoarele registre:

a) registrul membrilor;

b) registrul contractelor;

c) registrul proiectelor şi beneficiarilor de suport;

d) registrul monitorizărilor şi evaluărilor efectuate la beneficiarii GAL-ului;

e) registrele de evidenţă contabilă;

f) registrul de inventariere a mijloacelor;

g) registrul proceselor-verbale ale şedinţelor adunării generale, ale consiliului de administraţie, ale comitetului de selectare şi ale comisiei de cenzori.

(2) GAL-ul ţine evidenţa contabilă în conformitate cu Legea contabilităţii şi raportării financiare nr.287/2017.

 

Articolul 34. Raportarea anuală

Până la data de 15 mai a anului următor celui de raportare, GAL-ul prezintă organului central de specialitate raportul anual de activitate, copia de pe situaţia financiară însoţită de nota explicativă şi confirmarea prezentării acesteia la organul teritorial de statistică.

[Art.34 în redacţia Legii nr.83 din 12.04.2024, în vigoare 08.06.2024]

 

Capitolul V

MONITORIZAREA, SUPRAVEGHEREA ŞI LISTA

GRUPURILOR DE ACŢIUNE LOCALĂ

[Denumirea modificată prin Legea nr.83 din 12.04.2024, în vigoare 08.06.2024]

 

Articolul 35. Monitorizarea

(1) Activitatea GAL-ului şi impactul implementării proiectelor de dezvoltare locală gestionate de GAL se monitorizează de către organul central de specialitate, care este responsabil de implementarea Programului LEADER în Republica Moldova.

(2) Activitatea GAL-ului se monitorizează conform procedurilor aprobate de organul central de specialitate.

 

[Alin.(3) art.35 abrogat prin Legea nr.83 din 12.04.2024, în vigoare 08.06.2024]

 

(4) Implementarea proiectelor de dezvoltare locală, conform strategiei de dezvoltare locală, plasată sub responsabilitatea GAL-ului în cadrul Programului LEADER, se monitorizează de către Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură.

(5) Orice modificare în actele de constituire sau în componenţa membrilor GAL-lui se comunică organului central de specialitate în termen de 30 de zile de la adoptarea deciziei de admitere.

(6) Organul central de specialitate monitorizează respectarea de către GAL-uri a principiilor Programului LEADER care au stat la baza constituirii şi înregistrării acestora.

[Art.35 modificat prin Legea nr.83 din 12.04.2024, în vigoare 08.06.2024]

 

Articolul 36. Supravegherea

(1) Organul central de specialitate este în drept să verifice registrele GAL-ului în cazul în care:

a) cel puţin 10% dintre membrii GAL-ului au depus un demers în care comunică existenţa unor incorectitudini în activitatea GAL-ului;

b) după analiza raportului anual de activitate, prezentat conform art.34, constată existenţa unor semne de încălcare a prevederilor prezentei legi;

c) Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură depune o sesizare.

(2) În cazul depistării unor încălcări, organul central de specialitate obligă GAL-ul să iniţieze un audit extern, angajând în acest scop o companie de audit licenţiată.

(3) Raportul de audit se prezintă organului central de specialitate. În cazul în care au fost constatate abateri financiare şi/sau ilegalităţi ori faptul că GAL-ul nu a activat în conformitate cu prezenta lege, organul central de specialitate solicită consiliului de administraţie să convoace adunarea generală extraordinară, în cadrul căreia raportul se prezintă membrilor GAL-ului.

(4) Dacă consiliul de administraţie nu convoacă adunarea generală în decurs de 30 de zile, organul central de specialitate convoacă adunarea generală din oficiu.

(5) Ca urmare a şedinţei adunării generale, consiliul de administraţie elaborează şi prezintă spre coordonare organului central de specialitate un plan de acţiuni pentru înlăturarea iregularităţilor din activitatea GAL-ului şi implementarea recomandărilor organului central de specialitate.

(6) Organul central de specialitate stabileşte un termen rezonabil, dar nu mai mare de 3 luni, pentru realizarea planului de acţiuni şi, ulterior, verifică realizarea acestuia.

(7) În cazul în care planul de acţiuni nu se realizează şi GAL-ul nu implementează recomandările, organul central de specialitate emite decizia de neconformitate şi radiază GAL-ul din Lista grupurilor de acţiune locală.

[Art.36 modificat prin Legea nr.83 din 12.04.2024, în vigoare 08.06.2024]

 

Articolul 361. Emiterea deciziei de neconformitate

(1) Organul central de specialitate emite decizia de neconformitate a GAL-ului în cazul în care acesta:

a) nu respectă principiile de abordare teritorială şi parteneriat local;

b) nu a realizat planul de acţiuni în termenul stabilit de art.36 alin.(6).

(2) Organul central de specialitate comunică decizia de neconformitate Agenţiei Servicii Publice.

(3) Decizia de neconformitate serveşte drept temei de excludere a GAL-ului din Lista grupurilor de acţiune locală.

[Art.361 introdus prin Legea nr.83 din 12.04.2024, în vigoare 08.06.2024]

 

Articolul 37. Lista grupurilor de acţiune locală

(1) Lista grupurilor de acţiune locală se instituie şi se ţine de către organul central de specialitate.

(2) În Lista grupurilor de acţiune locală datele privind GAL-ul se introduc în baza actelor ce atestă înregistrarea GAL-ului de către organul de înregistrare.

(3) Lista grupurilor de acţiune locală conţine următoarele date cu privire la fiecare GAL:

a) denumirea şi sediul juridic;

b) numărul unităţilor administrativ-teritoriale şi localităţilor ce intră în componenţa GAL-ului, precum şi denumirile acestora;

c) numărul populaţiei din teritoriul GAL-ului;

d) numărul membrilor;

e) numele şi prenumele directorului GAL-ului şi datele de contact;

f) date privind înregistrarea GAL-ului.

(4) Datele conţinute în Lista grupurilor de acţiune locală sunt publice în condiţiile şi în limitele prevăzute de legislaţia privind accesul la informaţie.

(5) Radierea datelor privind GAL-urile din Lista grupurilor de acţiune locală are loc în temeiul art.361 sau al Deciziei de radiere a persoanei juridice, emisă de organul înregistrării de stat.

[Art.37 în redacţia Legii nr.83 din 12.04.2024, în vigoare 08.06.2024]

 

Capitolul VI

DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII

Articolul 38. Dispoziţii finale

(1) Prezenta lege intră în vigoare peste o lună de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

(2) Guvernul, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, va aduce actele sale normative în concordanţă cu prezenta lege.

 

Articolul 39. Dispoziţii tranzitorii

(1) La articolul 14 alineatul (2) din Legea nr.436/2006 privind administraţia publică locală (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.32–35, art.116), cu modificările ulterioare, litera i2) va avea următorul cuprins:

„i2) decide, în condiţiile legii, în scopul dezvoltării locale, înfiinţarea asociaţiilor nonprofit, apolitice, în bază de parteneriat teritorial stabilit la nivel local între sectoarele public, antreprenorial şi civic, cu statut de persoane juridice, denumite grupuri de acţiune locală, precum şi stabileşte suport financiar în cazul cheltuielilor bugetare;”.

(2) La articolul 7 din Legea nr.220/2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor individuali (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.184–187, art.711), cu modificările ulterioare, alineatul (1) se completează cu litera e) cu următorul cuprins:

„e) decizia Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare – pentru grupurile de acţiune locală.”

(3) Legea nr.276/2016 cu privire la principiile de subvenţionare în dezvoltarea agriculturii şi mediului rural (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.67–71, art.93), cu modificările ulterioare, se modifică, după cum urmează:

1. La articolul 3, noţiunile „grup de acţiune locală” şi „strategie de dezvoltare locală” se exclud.

2. În cuprinsul legii, abrevierea „GAL”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele „grup de acţiune locală” la forma gramaticală corespunzătoare.

 

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI Zinaida GRECEANÎI
 
Nr.50. Chişinău, 9 aprilie 2021.