joi, 15 mai 1997
982/19.09.96 Lege cu privire la fondul locativ cu statut special

L E G E

cu privire la fondul locativ cu statut special

 

nr. 982-XIII  din  19.09.1996

 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.31-32/286 din 15.05.1997

 

* * *

Parlamentul adoptă prezenta lege.

 

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

Art.1. – Prezenta lege reglementează modul de atribuire, utilizare şi eliberare a locuinţelor de serviciu destinate necesităţilor autorităţilor publice, denumite în continuare locuinţe din fondul special, şi care constituie fondul locativ cu statut special.

 

Art.2. – (1) Fondul locativ cu statut special se constituie din apartamente sau case de locuit separate, situate în municipiul sau oraşul-reşedinţă unde se află autorităţile publice respective.

(2) Locuinţele menţionate trebuie să corespundă cerinţelor sanitare şi tehnice stabilite pentru municipiul sau oraşul respectiv.

 

Art.3. – Construcţia locuinţelor din fondul special este finanţată din bugetul de stat sau din bugetul local, cheltuielile fiind trecute, respectiv, la balanţa Parlamentului, Cancelariei de Stat şi autorităţilor administraţiei publice locale.

 

Art.4. – (1) Locuinţele din fondul special se atribuie exclusiv persoanelor ce deţin funcţii elective sau desemnate indicate în anexă, care este parte integrantă a prezentei legi, pe termenul exercitării acestor funcţii, dacă persoanele menţionate nu au o altă locuinţă în municipiul sau oraşul-reşedinţă sau spaţiul locativ de care dispun este sub norma stabilită de art.42 din Codul cu privire la locuinţe.

(2) Atribuirea de locuinţe din fondul special persoanelor indicate la alin.(1) nu le privează de dreptul la îmbunătăţirea condiţiilor de locuit în conformitate cu legislaţia.

 

Capitolul II

MODUL DE ATRIBUIRE A LOCUINŢELOR DIN FONDUL SPECIAL

Art.5. – Locuinţele din fondul special se atribuie conform deciziei organului în administrarea căruia se află acest fond locativ, cu înştiinţarea ulterioară a organului executiv al autorităţii administraţiei publice locale şi cu prezentarea copiei de pe mandatul de deputat sau de pe hotărîrea de alegere sau de desemnare în funcţie şi a altor documente prevăzute de legislaţie.

 

Art.6. – Locuinţele din fondul special se atribuie în limitele normelor prevăzute de art.42 al Codului cu privire la locuinţe.

 

Art.7. – Ordinul de repartiţie a locuinţelor din fondul special este eliberat de organul executiv respectiv al autorităţii administraţiei publice locale.

 

Art.8. – În ordinul de repartiţie a locuinţelor din fondul special, în plus la informaţia prevăzută de legislaţie, se indică termenul valabilităţii lui, care nu poate depăşi termenul aflării în funcţia electivă sau desemnată, dacă acest termen este stabilit de legislaţie sau de contractul de muncă.

 

Capitolul III

MODUL DE UTILIZARE A LOCUINŢELOR DIN FONDUL SPECIAL

Art.9. – (1) În baza ordinului de repartiţie a locuinţelor din fondul special, chiriaşul încheie contractul de închiriere a locuinţei cu autoritatea administraţiei publice locale respectivă.

(2) Membrii familiei chiriaşului nu sînt în drept să încheie contractul de închiriere menţionat.

 

Art.10. – Locuinţa din fondul special nu poate fi schimbată, subînchiriată, rezervată şi privatizată.

 

Art.11. – Chiriaşul şi membrii familiei lui se folosesc de locuinţa din fondul special conform actelor normative în vigoare.

 

Capitolul IV

MODUL DE ELIBERARE A LOCUINŢEI DIN FONDUL SPECIAL

Art.12. – Chiriaşul şi membrii familiei lui eliberează locuinţa din fondul special în termen de 3 luni de la data încetării exercitării funcţiei elective sau desemnate.

 

Art.13. – În caz de încetare înainte de termen a exercitării funcţiei elective sau desemnate sau de deces al chiriaşului, locuinţa din fondul special se eliberează în termenul prevăzut de art.12.

 

Art.14. – În caz de refuz de eliberare a locuinţei din fondul special, evacuarea se efectuează în baza hotărîrii instanţei judecătoreşti.

 

Art.15. – Faţă de locuinţele din fondul special nu se aplică prevederile art.110 al Codului cu privire la locuinţe.

 

Capitolul V

DISPOZIŢII FINALE

Art.16. – Prezenta lege intră în vigoare la data publicării.

 

VICEPREŞEDINTELE PARLAMENTULUI Dumitru MOŢPAN

Chişinău, 19 septembrie 1996.
Nr.982-XIII.

 

Anexă

la Legea cu privire la fondul

locativ cu statut special

 

LISTA

categoriilor de persoane cărora li se atribuie locuinţe din fondul special

 

1. Preşedintele Republicii Moldova

2. Deputaţii Parlamentului

3. Prim-ministrul şi locţiitorii lui

4. Miniştrii şi locţiitorii lor

5. Procurorul General şi locţiitorii lui

6. Judecătorii Curţii Constituţionale

7. Preşedintele Curţii de Conturi şi locţiitorii lui

8. Judecătorii instanţelor judecătoreşti

9. Preşedinţii comitetelor executive raionale şi locţiitorii lor