L E G E
pentru modificarea şi completarea
Legii cu privire la Guvern
nr. 1086-XIII din 24.01.97
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.9/111 din 06.02.1997
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege.
Art.I. – Legea nr.64-XII din 31 mai 1990 cu privire la Guvern (Veştile Sovietului Suprem şi ale Guvernului R.S.S. Moldova, 1990, nr.8, art.191; Legea nr.582-XII din 17 mai 1991; Monitorul Parlamentului Republicii Moldova, 1992, nr.7, art.150; 1994, nr.4, art.77; Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr.6, art.35; 1995, nr.29-30, art.324) se modifică şi se completează după cum urmează:
1. Articolul 4:
după alineatul cinci se introduce un nou alineat, care devine alineatul şase, cu următorul cuprins:
"În termen de trei zile de la data numirii Guvernului, Prim-ministrul, viceprim-miniştrii, miniştrii şi ceilalţi membri ai Guvernului vor depune individual, în faţa Preşedintelui Republicii Moldova, jurămîntul al cărui text este prevăzut la art.79 alin.(2) din Constituţie.";
alineatele şase, şapte şi opt devin alineatele şapte, opt şi nouă.
2. Titlul IV va avea următorul cuprins:
"Titlul IV
STRUCTURA ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE
Articolul 24. Organele de specialitate ale administraţiei publice centrale
În republică activează următoarele organe de specialitate ale administraţiei publice centrale:
Ministerul Afacerilor Externe
Ministerul Afacerilor Interne
Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei
Ministerul Apărării
Ministerul Comunicaţiilor şi Informaticii
Ministerul Culturii
Ministerul Dezvoltării Teritoriului, Construcţiilor şi Gospodăriei Comunale
Ministerul Economiei şi Reformei
Ministerul Finanţelor
Ministerul Industriei şi Comerţului
Ministerul Învăţămîntului, Tineretului şi Sportului
Ministerul Justiţiei
Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei
Ministerul Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat
Ministerul Sănătăţii
Ministerul Securităţii Naţionale
Ministerul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor.
Pe lîngă Guvern activează următoarele departamente:
Departamentul Controlului Vamal
Departamentul Edituri, Poligrafie şi Comerţul cu Cărţi
Departamentul Energetică, Resurse Energetice şi Combustibil
Departamentul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale
Departamentul Protecţiei Mediului Înconjurător
Departamentul Relaţiilor Naţionale
Departamentul Standarde, Metrologie şi Supraveghere Tehnică
Departamentul Statisticii."
3. Articolul 31:
la alineatul întîi, cuvintele "Preşedintele Republicii Moldova şi" se exclud;
la alineatul doi, cuvintele "Preşedintelui Republicii Moldova" se exclud;
la alineatele trei şi patru, cuvintele "Preşedintele Republicii Moldova" se substituie prin cuvîntul "Guvern".
4. Articolul 32 se exclude.
Art.II. – Prezenta lege intră în vigoare la data adoptării.
VICEPREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Dumitru MOŢPAN |
Chişinău, 24 ianuarie 1997. | |
Nr.1086-XIII. |
