miercuri, 2 aprilie 1997
1133/02.04.97 Lege privind revocarea primarului satului (comunei), oraşului

L E G E

privind revocarea primarului satului (comunei), oraşului

 

nr. 1133-XIII  din  02.04.97

 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.31-32/288 din 15.05.1997

 

* * *

Abrogat: 08.12.1997

Legea Republicii Moldova nr.1381-XIII din 21.11.1997

 

Parlamentul adoptă prezenta lege.

 

Art.1. – (1) Primarul satului (comunei), oraşului, denumit în cele ce urmează primar, poate fi revocat la cererea alegătorilor, consiliului local sau consiliului ierarhic superior.

(2) Revocarea primarului se iniţiază în cazul în care acesta nu respectă Constituţia, legile şi interesele comunităţii locale, participă la activitatea organelor neconstituţionale, încalcă normele morale şi etice sau nu-şi îndeplineşte îndatoririle.

 

Art.2. – Alegătorii, consiliul local sau consiliul ierarhic superior care cere revocarea primarului înştiinţează în termen de 10 zile, în scris sau oral, primarul şi autorităţile ierarhic superioare ale administraţiei publice asupra motivelor iniţierii revocării.

 

Art.3. – Primarul a cărui revocare se cere este în drept să prezinte alegătorilor, consiliului local sau consiliului ierarhic superior explicaţii în legătură cu motivele iniţierii revocării.

 

Art.4. – (1) Dreptul de a colecta semnăturile cetăţenilor pentru iniţierea revocării îl are grupul de iniţiativă, alcătuit din alegători şi înregistrat de autoritatea ierarhic superioară a administraţiei publice, în termen de 3 zile de la data prezentării cererii şi a procesului-verbal de constituire.

(2) Listele pentru colectarea semnăturilor trebuie să cuprindă numele şi prenumele cetăţeanului, anul naşterii acestuia, domiciliul, numărul actului de identitate, semnătura personală.

(3) Numele cetăţenilor se numerotează separat pe fiecare foaie, începînd cu cifra 1, şi se autentifică de secretarul consiliului local. Listele se prezintă autorităţii ierarhic superioare a administraţiei publice.

(4) Colectarea semnăturilor prin recurgere la violenţă, şantaj, constrîngere, precum şi falsificarea listelor cetăţenilor care cer revocarea primarului au drept consecinţă anularea listelor de către judecătorie.

 

Art.5. – În cazul în care revocarea primarului se iniţiază de consiliul local sau consiliul ierarhic superior, acesta va adopta, cu votul majorităţii consilierilor aleşi, o hotărîre.

 

Art.6. – (1) Primarul este în drept să atace în judecătorie acţiunile grupului de iniţiativă, hotărîrea consiliului local sau consiliului ierarhic superior privind iniţierea revocării sale.

(2) Judecătoria examinează plîngerea primarului în termen de 10 zile de la data primirii ei în modul prevăzut de Codul de procedură civilă.

(3) Hotărîrea judecătoriei poate fi atacată în instanţa judecătorească ierarhic superioară în modul prevăzut de Codul de procedură civilă.

 

Art.7. – Listele cu semnăturile a cel puţin 1/3 din alegători ori hotărîrea consiliului local sau a consiliului ierarhic superior, însoţită de explicaţiile respective, va fi prezentată Parlamentului în termen de 10 zile de la data adoptării hotărîrii de către autoritatea ierarhic superioară a administraţiei publice.

 

Art.8. – Parlamentul, în termen de 15 zile de la data primirii materialelor prevăzute la art.7, va fixa data votării pentru revocarea primarului.

 

Art.9. – (1) În scopul organizării şi supravegherii procedurii de vot pentru revocarea primarului, Parlamentul, la propunerea consiliului local, în termen de 5 zile de la fixarea datei votării, va înfiinţa comisii de circumscripţie şi comisii ale secţiilor de votare, în componenţa preşedintelui şi pînă la 10 membri ai comisiei.

(2) În cazul în care satul (comuna) reprezintă o singură localitate, comisia secţiei de votare nu se înfiinţează, atribuţiile ei fiind exercitate de comisia de circumscripţie.

(3) La prima şedinţă a comisiei se aleg vicepreşedintele şi secretarul.

(4) Din necesitate, prin hotărîre a comisiei, preşedintele sau vicepreşedintele, sau secretarul poate fi degrevat de obligaţiile de producţie sau de serviciu pe perioada de organizare şi desfăşurare a votării pentru revocarea primarului.

(5) Şedinţele comisiei sînt constituite valabil dacă la ele participă majoritatea membrilor acesteia.

(6) Hotărîrile comisiei se iau prin vot deschis, cu votul majorităţii membrilor prezenţi. În caz de paritate de voturi, votul preşedintelui este decisiv.

 

Art.10. – Şedinţa consiliului local, în cadrul căreia se iniţiază revocarea primarului sau se discută asupra candidaturilor propuse pentru comisiile de circumscripţie pentru efectuarea votării şi comisiile secţiilor de votare, este prezidată de cel mai în vîrstă consilier.

 

Art.11. – Listele de alegători participanţi la votarea pentru revocarea primarului se întocmesc în conformitate cu prevederile secţiunii a 5-a capitolul II din Legea cu privire la alegerile locale.

 

Art.12. – (1) Modelul buletinului de vot, precum şi modelul procesului-verbal privind stabilirea rezultatului votării, se aprobă prin hotărîre a comisiei de circumscripţie pentru efectuarea votării.

(2) Buletinele de vot se imprimă prin metodă tipografică şi se distribuie comisiilor de circumscripţie pentru efectuarea votării cel mai tîrziu cu 5 zile, iar comisiilor secţiilor de votare, cel mai tîrziu cu 2 zile înainte de votare, pe bază de proces-verbal.

(3) Buletinele de vot din circumscripţia electorală vor avea aceleaşi dimensiuni, vor fi imprimate cu aceleaşi caractere, pe hîrtie de aceeaşi culoare.

(4) Buletinele de vot se imprimă în limba de stat sau în limba vorbită de alegătorii din circumscripţia electorală dată, în baza hotărîrii comisiei de circumscripţie pentru efectuarea votării.

(5) Buletinele de vot vor fi imprimate într-un număr egal cu numărul alegătorilor înscrişi în liste.

 

Art.13. – (1) Votarea pentru revocarea primarului se efectuează în conformitate cu prevederile capitolului III din Legea cu privire la alegerile locale.

(2) Participanţii la vot îşi exprimă voinţa marcînd în buletinul de vot varianta de răspuns la întrebarea propusă.

 

Art.14. – (1) După încheierea votării, toate buletinele rămase neîntrebuinţate, buletinele completate greşit şi remise de către alegători se numără şi se anulează de comisia secţiei de votare.

(2) Comisia secţiei de votare totalizează rezultatul votării, constatînd:

a) numărul alegătorilor potrivit listelor de alegători;

b) numărul alegătorilor care au primit buletine de vot;

c) numărul voturilor exprimate pentru revocarea primarului;

d) numărul voturilor exprimate împotriva revocării primarului;

e) numărul buletinelor de vot nule;

f) numărul buletinelor de vot anulate;

g) numărul buletinelor de vot primite de comisie.

(3) Sînt nule buletinele de alt model decît cel stabilit, buletinele fără semnătura preşedintelui comisiei secţiei de votare, buletinele în care sînt marcate ambele răspunsuri sau nu este marcat nici un răspuns la întrebarea formulată.

 

Art.15. – (1) Rezultatul numărării voturilor se examinează la şedinţa comisiei secţiei de votare şi se înscrie într-un proces-verbal, care se va semna de preşedinte şi de membrii comisiei. Lipsa semnăturilor unor membri ai comisiei nu influenţează asupra valabilităţii procesului-verbal. Motivele refuzului lor de a semna se înscriu într-un document aparte.

(2) Procesul-verbal împreună cu listele electorale şi buletinele de vot sigilate, cu toate reclamaţiile, întîmpinările primite şi cu hotărîrile comisiei secţiei de votare asupra lor se vor înainta a doua zi comisiei de circumscripţie pentru efectuarea votării.

 

Art.16. – În baza proceselor-verbale ale comisiilor secţiilor de votare, comisia de circumscripţie pentru efectuarea votării stabileşte:

a) numărul alegătorilor potrivit listelor de alegători;

b) numărul alegătorilor care au primit buletine de vot;

c) numărul voturilor exprimate pentru revocarea primarului;

d) numărul voturilor exprimate împotriva revocării primarului;

e) numărul buletinelor de vot nule;

f) numărul buletinelor de vot anulate;

g) numărul buletinelor de vot primite de comisie.

 

Art.17. – (1) Rezultatul numărării voturilor se examinează la şedinţa comisiei de circumscripţie pentru efectuarea votării şi se înscrie într-un proces-verbal, care se va semna de preşedinte şi de membrii comisiei. Lipsa semnăturilor unor membri ai comisiei nu influenţează asupra valabilităţii procesului-verbal. Motivele refuzului lor de a semna se înscriu într-un document aparte.

(2) După recunoaşterea de către judecătorie a legalităţii votării, listele de alegători şi buletinele de vot, reclamaţiile şi întîmpinările primite de ea se vor nimici de comisia de circumscripţie pentru efectuarea votării, pe bază de proces-verbal, care ulterior se transmite judecătoriei.

 

Art.18. – Primarul se consideră revocat dacă pentru revocare au votat cel puţin 50% din alegătorii înscrişi în listele de alegători.

 

Art.19. – Primarul se consideră revocat şi în cazul pronunţării de către instanţa judecătorească a sentinţei definitive.

 

Art.20. – Comisia de circumscripţie pentru efectuarea votării, cel tîrziu a doua zi după stabilirea rezultatului votării, înaintează judecătoriei darea de seamă privind desfăşurarea votării împreună cu materialele prevăzute la art.15 alin.(2).

 

Art.21. – (1) Judecătoria, în modul prevăzut de Codul de procedură civilă, în termen de 10 zile de la data primirii dării de seamă, ia hotărîre privind legalitatea votării.

(2) Hotărîrea definitivă a judecătoriei se aduce la cunoştinţa alegătorilor.

(3) Reclamaţiile, protestele şi cererile primite în termen de 10 zile după luarea de către judecătorie a hotărîrii vor fi examinate de instanţa judecătorească ierarhic superioară în modul prevăzut de Codul de procedură civilă.

 

Art.22. – (1) Comisia electorală de circumscripţie poate să declare nevalabilă votarea pe întreaga circumscripţie electorală ori pe unele secţii de votare.

(2) Votarea se consideră nevalabilă dacă la desfăşurarea ei au fost comise falsificări sau alte încălcări ale prezentei legi, care au influenţat asupra rezultatului votării.

 

Art.23. – Dacă votarea a fost declarată nevalabilă, prin decizie a comisiei de circumscripţie, în termen de 2 săptămîni, se procedează la votare repetată, utilizîndu-se aceleaşi liste de alegători.

 

Art.24. – În cazul revocării primarului cu mandat de consilier care i-a fost acordat conform art.52 alin.(4) din Legea cu privire la alegerile locale, consiliul local va retrage acest mandat înainte de termen.

 

Art.25. – În cazul în care primarul a fost revocat, Parlamentul va fixa data noilor alegeri în condiţiile Legii cu privire la alegerile locale.

 

Art.26. – Iniţierea revocării primarului este posibilă la expirarea unui an de aflare a acestuia în funcţie sau la expirarea unui an de la încercarea precedentă de a-l revoca.

 

Art.27. – Cheltuielile legate de desfăşurarea votării pentru revocarea primarului sînt suportate din bugetul local.

 

Art.28. – Autorităţile administraţiei publice locale vor asigura comisiile de circumscripţie pentru efectuarea votării şi comisiile secţiilor de votare cu încăperi, cu hîrtie pentru executarea listelor de alegători, buletinelor de vot şi altor documente, cu mijloace de transport şi alte mijloace materiale şi financiare necesare desfăşurării votării, le vor acorda alt ajutor la organizarea şi desfăşurarea votării.

 

Art.29. – Pe perioada organizării şi desfăşurării votării pentru revocarea primarului, Ministerul Afacerilor Interne va asigura menţinerea ordinii publice, paza localurilor de votare, a urnelor şi buletinelor de vot.

 

Art.30. – Prezenta lege intră în vigoare la data publicării.

 

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUIDumitru MOŢPAN

Chişinău, 2 aprilie 1997.
Nr.1133-XIII.