sâmbătă, 27 octombrie 2007
1166/30.04.97 Legea achiziţiei de mărfuri, lucrări şi servicii pentru necesităţile statului

L E G E A

achiziţiei de mărfuri, lucrări şi servicii pentru necesităţile statului

 

nr. 1166-XIII  din  30.04.97

 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.67-68/551 din 16.10.1997

 

* * *

Abrogat: 27.10.2007

Legea R.Moldova nr.96-XVI din 13.04.2007

 

C U P R I N S

 

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 1. Noţiuni principale

Articolul 2. Legislaţia privind achiziţiile

Articolul 3. Sfera de aplicare a legii

Articolul 4. Subiecţii şi obiectele achiziţiilor

 

Capitolul II

REGLEMENTAREA DE STAT A ACHIZIŢIILOR

Articolul 5. Reglementarea de stat a achiziţiilor

 

Capitolul III

CERINŢELE PRINCIPALE FAŢĂ DE PROCEDURA DE ACHIZIŢIE

Articolul 6. Datele de calificare ale furnizorilor (antreprenorilor)

Articolul 7. Procedura de preselecţie

Articolul 8. Participarea furnizorilor (antreprenorilor)

Articolul 9. Forma comunicării

Articolul 10. Cerinţa confirmării documentelor

Articolul 11. Darea de seamă privind procedura de achiziţie

Articolul 12. Respingerea tuturor ofertelor

Articolul 13. Încheierea contractului de achiziţie

Articolul 14. Avizul privind încheierea contractului

Articolul 15. Respingerea ofertei din cauza actelor de corupţie

Articolul 16. Caracteristicile mărfurilor, lucrărilor şi serviciilor

Articolul 17. Limba

 

Capitolul IV

METODELE DE ACHIZIŢIE

Articolul 18. Metodele şi condiţiile de achiziţie

Articolul 19. Licitaţia publică

Articolul 20. Licitaţia în două etape

Articolul 21. Licitaţia cu participare limitată

Articolul 22. Licitaţia specială cu participare limitată

Articolul 23. Cererea ofertelor de preţuri

Articolul 24. Achiziţia dintr-o singură sursă

Articolul 24/1. Achiziţia prin Bursa Universală de Mărfuri

Articolul 25. Interzicerea divizării şi măririi achiziţiilor

 

Capitolul V

PROCEDURA DE LICITAŢIE

 

Secţiunea 1

Atragerea ofertelor şi cererilor pentru preselecţie

Articolul 26. Licitaţia internă

Articolul 27. Solicitarea ofertelor şi cererilor pentru preselecţie

Articolul 28. Invitaţia de participare la licitaţie şi invitaţia de participare la preselecţie

Articolul 29. Condiţiile oferirii documentelor de tender

Articolul 30. Documentele de tender

Articolul 31. Lămuririle asupra documentelor de tender, modificarea lor

 

Secţiunea a 2-a

Depunerea ofertelor

Articolul 32. Condiţiile depunerii ofertei

Articolul 33. Termenul de valabilitate a ofertei, modificarea şi retragerea ei

Articolul 34. Garanţia pentru ofertă

Articolul 35. Asigurarea executării contractului

Articolul 36. Responsabilitatea deschiderii ofertelor

 

Secţiunea a 3-a

Evaluarea şi compararea ofertelor

Articolul 37. Deschiderea ofertelor

Articolul 38. Examinarea, evaluarea şi compararea ofertelor

Articolul 39. Interzicerea negocierilor cu ofertanţii

Articolul 40. Acceptarea ofertei şi încheierea contractului de achiziţie

 

Capitolul VI

PARTICULARITĂŢILE ACHIZIŢIEI DE SERVICII

Articolul 41. Atragerea ofertelor de servicii

Articolul 42. Documentele de solicitare a ofertelor de servicii

Articolul 43. Criteriile de evaluare a ofertelor de servicii

Articolul 44. Procedura de selectare a ofertelor de servicii

Articolul 45. Confidenţialitatea

 

Capitolul VII

CONTESTAREA

Articolul 46. Dreptul la contestare

Articolul 47. Contestarea pe cale administrativă

Articolul 48. Unele reguli ale procedurii de contestare

Articolul 49. Suspendarea procedurii de achiziţie

Articolul 50. Recursul în instanţă de judecată

Articolul 51. Răspunderea pentru încălcarea prezentei legi

 

Capitolul VIII

DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII

Articolul 52 Intrarea în vigoare

Articolul 53 Îndatoririle Guvernului

Articolul 54 Îndatoririle Agenţiei pentru Achiziţii

Articolul 55 Aplicarea legii

Articolul 56 Dispoziţii tranzitorii

 

 

 

Notă: În cuprinsul legii, sintagma "Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice" se substituie prin sintagma "Agenţia Rezerve Materiale, Achiziţii Publice şi Ajutoare Umanitare", iar sintagma "Agenţia pentru Achiziţii" se substituie prin cuvîntul "Agenţie" conform Legii nr.294-XVI din 17.11.05, în vigoare 16.12.05

 

Prezenta lege stabileşte temeiurile juridice de efectuare a achiziţiei de mărfuri, lucrări şi servicii pentru necesităţile statului din contul banilor publici, drepturile şi obligaţiile Agenţiei Rezerve Materiale, Achiziţii Publice şi Ajutoare Umanitare, ale grupurilor de lucru pentru achiziţii şi ale furnizorilor (antreprenorilor).

Obiectivul prezentei legi este asigurarea economiei şi eficacităţii achiziţiilor, participării largi a furnizorilor (antreprenorilor) la procedurile de achiziţie, a dezvoltării concurenţei între ei, obiectivităţii şi nepărtinirii procedurilor de achiziţie şi încrederii publice faţă de ele.

 

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 1. Noţiuni principale

Noţiunile utilizate în prezenta lege desemnează:

Agenţia Rezerve Materiale, Achiziţii Publice şi Ajutoare Umanitare – subdiviziune care efectuează reglementarea de stat şi coordonarea interramurală în domeniul achiziţiilor pentru necesităţile statului;

beneficiar de stat – autoritate a administraţiei publice sau agent economic care efectuează proceduri de achiziţie cu bani publici;

grup de lucru pentru achiziţii – grup de specialişti în cadrul autorităţii administraţiei publice sau al unui agent economic care efectuează proceduri de achiziţie cu bani publici;

achiziţii publice – procurarea de mărfuri, lucrări şi servicii pentru necesităţile statului cu bani publici în orice mod neinterzis de lege;

bani publici – mijloacele bugetului de stat, bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, bugetului asigurărilor sociale de stat, fondurilor speciale, mijloacele speciale ale instituţiilor publice, mijloacele fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală, împrumuturile externe raportate la datoriile de stat directe sau garantate;

mărfuri – bunuri de orice tip şi cu orice aspect, inclusiv materii prime, în stare solidă, lichidă sau gazoasă, electricitate;

lucrări – orice lucrări legate de construcţia, reconstrucţia, demolarea, reparaţia clădirilor sau încăperilor de producţie;

servicii – orice alte obiecte ale achiziţiilor, în afară de mărfuri şi lucrări;

licitaţie – concurs, organizat de grupul de lucru pentru achiziţii de selectare a ofertelor optime în vederea efectuării de achiziţii publice;

ofertă – propunere, făcută de furnizor (antreprenor), de încheiere a unui contract de achiziţie de mărfuri, lucrări şi servicii;

marjă preferenţială – înlesnire procentuală aplicată la evaluarea ofertelor de lucrări propuse de antreprenori naţionali sau a ofertelor de mărfuri indigene, pentru a stimula participarea producătorilor şi furnizorilor naţionali la licitaţie;

ofertant – furnizorul (antreprenorul) admis (invitat) la procedura de achiziţie;

acceptarea ofertei – manifestare de voinţă de a încheia un contract în condiţiile ofertei;

contract de achiziţie – contract, încheiat între grupul de lucru pentru achiziţii şi ofertantul cîştigător conform rezultatului procedurii de achiziţie şi prevederilor prezentei legi, prin care furnizorul (antreprenorul) se obligă să transmită grupului de lucru pentru achiziţii marfa, lucrarea, serviciul, iar grupul de lucru se obligă să le recepţioneze şi să plătească pentru ele preţul stabilit;

garanţie pentru ofertă – asigurare a îndeplinirii obligaţiei, acordată de ofertant grupului de lucru pentru achiziţii, care prevede forme de garantare ca garanţia bancară, cauţiunea, acreditivul "stand-by", cecul, conform cărora obligaţiile primare sînt asumate de o bancă, depunerile în bani lichizi, cambia simplă şi trata;

asigurarea executării contractului – garanţie privind executarea obligaţiilor stipulate în contractul de achiziţie, remisă de ofertant grupului de lucru, care prevede formele de asigurare expuse în alineatul precedent;

valuta ofertei – unitate monetară legală a Republicii Moldova sau a unei alte ţări utilizată în procedura de achiziţie.

[Art.1 modificat prin Legea nr.154-XVI din 21.07.05, în vigoare 23.09.05]

[Art.1 modificat prin Legea nr.283-XV din 22.07.04, în vigoare 01.01.05]

[Art.1 modificat prin Legea nr.1574-XV din 20.12.02, în vigoare 28.01.03]

 

Articolul 2. Legislaţia privind achiziţiile

Legislaţia privind achiziţiile constă din prezenta lege şi din alte acte normative cu privire la achiziţii.

 

Articolul 3. Sfera de aplicare a legii

(1) Sub incidenţa prezentei legi cad toate achiziţiile efectuate în Republica Moldova cu bani publici pentru necesităţile statului, cu excepţia achiziţiilor efectuate în scop de revînzare.

(2) Dacă tratatul sau acordul internaţional la care Republica Moldova este parte stabileşte alte norme decît cele ale prezentei legi, se vor aplica normele tratatului sau ale acordului internaţional.

[Art.3 modificat prin Legea nr.283-XV din 22.07.04, în vigoare 01.01.05]

 

Articolul 4. Subiecţii şi obiectele achiziţiilor

(1) Subiecţi ai achiziţiilor sînt persoanele fizice şi juridice ale Republicii Moldova şi ale altor state, indiferent de tipul de proprietate şi de forma de organizare juridică (în cele ce urmează – furnizori (antreprenori), care desfăşoară activitate în modul stabilit. Drepturile şi interesele subiecţilor de achiziţii sînt apărate de prezenta lege şi de alte acte normative cu privire la achiziţii.

(2) Obiecte ale achiziţiilor, efectuate în conformitate cu prevederile prezentei legi, sînt mărfurile şi serviciile a căror valoare totală depăşeşte 10000 de lei şi lucrările a căror valoare totală depăşeşte 20000 de lei. Achiziţiile care nu depăşesc valorile totale menţionate se efectuează în conformitate cu Regulamentul achiziţiilor de mărfuri, lucrări şi servicii de valoare mică, care se aprobă de Guvern.

[Art.4 modificat prin Legea nr.283-XV din 22.07.04, în vigoare 01.01.05]

[Art.4 modificat prin Legea nr.1574-XV din 20.12.02, în vigoare 28.01.03]

 

Capitolul II

REGLEMENTAREA DE STAT A ACHIZIŢIILOR

Articolul 5. Reglementarea de stat a achiziţiilor

(1) Pentru asigurarea executării prezentei legi, pentru reglementarea de stat şi coordonarea interramurală în domeniul achiziţiilor, pe lîngă Guvern se înfiinţează Agenţia Rezerve Materiale, Achiziţii Publice şi Ajutoare Umanitare, denumită în continuare Agenţie, care este autoritate administrativă centrală.

(2) În activitatea sa Agenţia se conduce de Constituţia Republicii Moldova, de prezenta lege şi de alte acte normative.

(3) Agenţia efectuează controlul legalităţii desfăşurării licitaţiilor sau procedurilor de negocieri directe pentru necesităţile statului şi, în cazul încălcării legislaţiei în vigoare, anulează rezultatele acestora.

(4) Pentru executarea funcţiilor cu care este abilitată, Agenţia:

a) elaborează actele normative cu privire la achiziţii;

b) acordă grupurilor de lucru pentru achiziţii ajutor metodologic în probleme de achiziţie, elaborează şi editează imprimatele tip obligatorii ale documentelor de tender şi ale altor documente;

c) editează Buletinul Achiziţiilor Publice şi elaborează şi menţine în Internet un website, în care se publică invitaţiile de participare la licitaţii, anunţuri publicitare referitoare la achiziţii şi reclame, informaţii privind procedurile de achiziţie;

d) înregistrează documentele şi rezultatele preselecţiei de calificare (în cele ce urmează preselecţie) efectuate de grupurile de lucru pentru achiziţii;

e) înregistrează documentele de tender elaborate de grupurile de lucru pentru achiziţii;

f) examinează dările de seamă privind procedurile de achiziţie, prezentate de grupurile de lucru pentru achiziţii;

g) înregistrează, în baza dărilor de seamă, contractele de achiziţii încheiate prin metoda licitaţiei şi prin metoda achiziţiei dintr-o singură sursă;

h) verifică plîngerile furnizorilor (antreprenorilor) şi ia decizii pe marginea lor;

i) colaborează cu instituţii internaţionale şi agenţii străine similare în problemele funcţionării sistemului de achiziţii publice;

j) coordonează lucrul de utilizare a asistenţei tehnice străine în domeniul achiziţiilor publice;

k) întocmeşte, în modul stabilit de Guvern, lista de interdicţie a furnizorilor (antreprenorilor), care participă la procedurile de achiziţie şi ţine evidenţa acestora.

(5) La nivelul unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul doi Agenţia îşi exercită atribuţiile prin intermediul subdiviziunilor sale teritoriale.

(6) Grupul de lucru pentru achiziţii (în continuare – grupul de lucru) planifică achiziţiile de mărfuri, lucrări şi servicii, pregăteşte invitaţii de participare la preselecţie sau la licitaţie, efectuează preselecţia, elaborează documentele de tender şi le prezintă furnizorilor (antreprenorilor), atrage, deschide, examinează, evaluează şi compară ofertele furnizorilor (antreprenorilor), întocmeşte dările de seamă privind procedurile de achiziţie şi gestionează contractele de achiziţie încheiate cu furnizorii (antreprenorii).

[Art.5 modificat prin Legea nr.294-XVI din 17.11.05, în vigoare 16.12.05]

[Art.5 modificat prin Legea nr.283-XV din 22.07.04, în vigoare 01.01.05]

[Art.5 modificat prin Legea nr.482-XV din 04.12.03, în vigoare 01.01.04]

[Art.5 modificat prin Legea nr.1574-XV din 20.12.02, în vigoare 28.01.03]

 

Capitolul III

CERINŢELE PRINCIPALE FAŢĂ DE PROCEDURA DE ACHIZIŢIE

Articolul 6. Datele de calificare ale furnizorilor (antreprenorilor)

(1) Pentru constatarea datelor de calificare ale furnizorilor (antreprenorilor), se aplică prevederile prezentului articol la orice etapă a procedurii de achiziţie, luîndu-se în considerare dreptul furnizorului (antreprenorului) la protecţia proprietăţii lui intelectuale şi a secretelor comerciale.

(2) Pentru a fi admis la procedura de achiziţie, furnizorul (antreprenorul) trebuie să prezinte documentele care certifică:

a) competenţa managerială, experienţa, buna reputaţie, asigurarea cu personal de profesionalitate, capacitatea financiară, dotarea tehnică, alte capacităţi necesare executării calitative a contractului de achiziţie;

b) împuternicirea de a încheia contract de achiziţie;

c) bonitatea (certificate ce atestă că furnizorul (antreprenorul) nu se află în proces de lichidare sau de faliment, că patrimoniul său nu este sechestrat, iar activitatea de afaceri nu este suspendată);

d) efectuarea regulată a plăţii impozitelor, contribuţiilor şi altor plăţi obligatorii în conformitate cu legislaţia ţării furnizorului (antreprenorului);

e) neaplicarea, pe parcursul ultimilor 5 ani, faţă de funcţionarii furnizorului (antreprenorului) a unor sancţiuni disciplinare, administrative şi penale în legătură cu activitatea lor profesională sau cu furnizarea de informaţii eronate în scopul încheierii de contract de achiziţie.

(3) Cerinţele prezentului articol se expun în documentele pentru preselecţia de calificare (în cele ce urmează – documente de preselecţie), dacă acestea există, şi în documentele de tender, în alte documente de atragere a ofertelor şi se aplică în măsură egală tuturor furnizorilor (antreprenorilor). Grupul de lucru nu stabileşte alte criterii, cerinţe sau proceduri privind datele de calificare ale furnizorilor (antreprenorilor) şi nici criterii, cerinţe sau proceduri discriminatorii faţă de o anumită categorie de furnizori (antreprenori).

(4) Grupul de lucru evaluează datele de calificare ale furnizorilor (antreprenorilor) conform criteriilor şi modului expuse în documentele de preselecţie, dacă acestea există, în documentele de tender sau în alte documente de atragere a ofertelor.

(5) Grupul de lucru:

a) poate descalifica ofertantul la orice etapă a procedurii de achiziţie dacă va constata că datele de calificare pe care acesta le-a prezentat sînt în esenţă eronate sau incomplete;

b) nu va descalifica ofertantul numai în baza faptului că datele de calificare pe care acesta le-a prezentat sînt într-o măsură neînsemnată imprecise sau incomplete. Ofertantul poate fi descalificat dacă nu oferă cu promptitudine informaţia suplimentară solicitată de grupul de lucru.

 

Articolul 7. Procedura de preselecţie

(1) Pentru a identifica înainte de prezentarea ofertelor furnizorii (antreprenorii) calificaţi, grupul de lucru poate desfăşura procedura de preselecţie. La această procedură se vor aplica prevederile art.6.

(2) În cazul efectuării procedurii indicate, grupul de lucru va oferi cîte un set de documente de preselecţie fiecărui furnizor (antreprenor), care le va solicita potrivit invitaţiei de participare la preselecţie şi va achita costul lor dacă un atare serviciu se plăteşte. O astfel de plată va conţine numai cheltuielile de tipărire a documentelor şi de livrare a lor către furnizori (antreprenori).

(3) Documentele de preselecţie conţin:

a) instrucţiuni privind pregătirea şi prezentarea cererilor pentru preselecţie;

b) expunerea succintă a principalelor clauze ale contractului de achiziţie, care va fi încheiat potrivit rezultatului procedurilor de achiziţie;

c) specificarea documentelor pe care furnizorii (antreprenorii) trebuie să le prezinte pentru confirmarea datelor lor de calificare;

d) informaţii despre modul, locul şi termenul de prezentare a cererilor pentru preselecţie (indicîndu-se data limită şi ora limită de prezentare);

e) orice alte cerinţe privitoare la pregătirea şi prezentarea cererilor pentru preselecţie şi la procedura ei, pe care grupul de lucru le stabileşte în conformitate cu prezenta lege şi cu alte acte normative privind achiziţiile;

f) informaţia, în cazul procedurii de licitaţie, indicată la art.28 alin.(1) lit.a) – e) şi h), iar dacă aceasta este cunoscută, informaţia indicată la lit.j) a aceluiaşi articol;

g) informaţia, în cazul procedurii de achiziţie a serviciilor, indicată la art.42 lit.a) şi c), iar dacă aceasta este cunoscută, informaţia indicată la lit.b), f), o) şi r) ale aceluiaşi articol.

(4) Grupul de lucru este obligat să răspundă la orice demers al furnizorului (antreprenorului) referitor la documentele de preselecţie primit cu 10 zile înainte de expirarea termenului de prezentare a cererilor pentru preselecţie. Grupul de lucru trebuie să dea răspunsul în termene utile, astfel încît furnizorul (antreprenorul) să poată prezenta la timp cererea. Răspunsul la orice demers care ar prezenta interes şi pentru alţi furnizori (antreprenori) va fi expediat tuturor furnizorilor (antreprenorilor) cărora grupul de lucru le-a remis documentele de preselecţie, fără a se indica sursa demersului.

(5) Criteriile de preselecţie se expun în documentele de preselecţie. Numai aceste criterii se aplică la evaluarea datelor de calificare ale fiecărui furnizor (antreprenor) care a depus cerere pentru preselecţie.

(6) După ce Agenţia înregistrează rezultatele preselecţiei, grupul de lucru comunică imediat fiecărui furnizor (antreprenor) depunător de cerere pentru preselecţie rezultatele acesteia şi prezintă, la cererea oricărui solicitant public, lista tuturor furnizorilor (antreprenorilor) preselectaţi. Numai aceşti furnizori (antreprenori) participă în continuare la procedura de achiziţie.

(7) Grupul de lucru va comunica, la cererea furnizorilor (antreprenorilor) care nu au fost preselectaţi, temeiurile unei atare decizii, însă el nu este obligat să-şi justifice deciziile.

[Art.7 modificat prin Legea nr.283-XV din 22.07.04, în vigoare 01.01.05]

 

Articolul 8. Participarea furnizorilor (antreprenorilor)

(1) Furnizorii (antreprenorii) sînt admişi să participe la procedura de achiziţie indiferent de cetăţenie, cu excepţia cazurilor cînd grupul de lucru, din interese de stat şi în conformitate cu legislaţia în vigoare, decide limitarea cercului de furnizori (antreprenori) la cei naţionali. În darea de seamă privind procedura de achiziţie se vor consemna temeiurile unei astfel de decizii.

(2) Grupul de lucru este obligat să informeze furnizorii (antreprenorii) invitaţi să participe la procedura de achiziţie despre modul de participare la această procedură, mod care nu poate fi schimbat ulterior.

[Art.8 modificat prin Legea nr.283-XV din 22.07.04, în vigoare 01.01.05]

 

Articolul 9. Forma comunicării

(1) Documentele, deciziile, avizele şi alte notificări pe care Agenţia sau grupul de lucru le comunică furnizorului (antreprenorului) sau furnizorul (antreprenorul) le comunică Agenţiei sau grupului de lucru vor fi elaborate într-o formă ce asigură înregistrarea conţinutului comunicării.

(2) Astfel de comunicări se mai pot face prin mijloace de telecomunicaţii care nu asigură înregistrarea conţinutului lor dacă destinatarului i se va da confirmarea comunicării într-o formă care asigură înregistrarea.

[Art.9 modificat prin Legea nr.283-XV din 22.07.04, în vigoare 01.01.05]

 

Articolul 10. Cerinţa confirmării documentelor

Grupul de lucru este în drept să ceară ofertantului confirmarea documentelor pe care le-a prezentat spre certificarea datelor sale de calificare în condiţiile stabilite pentru această categorie de documente.

 

Articolul 11. Darea de seamă privind procedura de achiziţie

(1) Darea de seamă privind procedura de achiziţie se întocmeşte de către grupul de lucru şi se prezintă Agenţiei în termen de 5 zile de la data încheierii contractului. Darea de seamă conţine:

a) descrierea succintă a mărfurilor, lucrărilor şi serviciilor pentru care grupul de lucru a solicitat oferte;

b) denumirile şi datele pentru relaţii ale ofertanţilor, precum şi denumirea şi datele pentru relaţii ale furnizorului (antreprenorului) cu care este încheiat contractul de achiziţie, preţul acestui contract;

c) datele de calificare ale ofertanţilor;

d) preţul ofertei sau baza determinării lui, expunerea succintă a altor condiţii esenţiale ale fiecărei oferte şi ale contractului de achiziţie;

e) rezumatul evaluării şi comparării ofertelor, ţinîndu-se cont de aplicarea marjei preferenţiale;

f) decizia respectivă cu argumentele de rigoare în cazul în care toate ofertele sînt respinse;

g) expunerea motivelor alegerii metodei respective de achiziţie în cazul procedurilor de achiziţie prin alte metode decît licitaţiile publice;

h) decizia şi temeiurile în cazul aplicării unor proceduri de achiziţie altele decît licitaţiile publice dacă procedurile respective nu s-au soldat cu încheierea unui contract de achiziţie;

i) motivarea respingerii în cazul respingerii ofertei conform prevederilor art.15;

j) expunerea motivelor alegerii procedurii de selectare în cazul achiziţiei de servicii;

k) expunerea motivelor aplicării metodei respective în cazul procedurilor de achiziţie în care se solicită atragerea directă a ofertelor de servicii;

l) expunerea motivelor restricţiilor în cazul procedurilor de achiziţie în care grupul de lucru a limitat participarea furnizorilor (antreprenorilor) conform art.8 alin.(1);

m) rezumatul demersurilor în care s-au solicitat explicaţii referitoare la documentele de preselecţie sau la documentele de tender, al răspunsurilor la ele, precum şi expunerea rezumativă a oricărei modificări operate în aceste documente.

(2) Informaţiile indicate la alin.(1) lit.a) şi b) se acordă la solicitarea oricărei persoane după acceptarea ofertei sau după terminarea procedurii de achiziţie care nu s-a soldat cu încheierea unui contract de achiziţie.

(3) Informaţiile indicate la alin.(1) lit.c) – h) şi m) se prezintă la cererea furnizorilor (antreprenorilor) care au făcut oferte sau cereri pentru preselecţie după acceptarea ofertei sau după terminarea procedurii de achiziţie ce nu s-a soldat cu încheierea unui contract de achiziţie. Cu excepţia cazurilor în care instanţa de judecată o cere, grupul de lucru nu divulgă informaţiile indicate la alin.(1) lit.c) – e) şi m) dacă dezvăluirea informaţiei contravine legislaţiei în vigoare şi intereselor statului, prejudiciază interesele comerciale legitime ale părţilor sau împiedică concurenţa loială.

[Art.11 modificat prin Legea nr.283-XV din 22.07.04, în vigoare 01.01.05]

 

Articolul 12. Respingerea tuturor ofertelor

(1) Dacă documentele de tender sau alte documente privind atragerea ofertelor prevăd posibilitatea respingerii tuturor ofertelor, grupul de lucru poate respinge oricînd ofertele pînă la acceptarea lor. O astfel de acţiune este justificată în lipsa unei concurenţe efective ori dacă ofertele nu corespund cerinţelor stabilite în documentele de tender.

(2) Înştiinţarea privind respingerea tuturor ofertelor se va expedia neîntîrziat tuturor ofertanţilor. Grupul de lucru va comunica, la orice interpelare a oricărui ofertant, temeiurile respingerii.

[Art.12 modificat prin Legea nr.283-XV din 22.07.04, în vigoare 01.01.05]

 

Articolul 13. Încheierea contractului de achiziţie

(1) În cadrul procedurii de achiziţie la licitaţie, înştiinţarea cîştigătorului şi încheierea contractului de achiziţie se efectuează în conformitate cu art.40.

(2) În cazul utilizării unor alte metode de achiziţie, ofertanţii sînt informaţi în momentul solicitării ofertelor despre condiţiile de încheiere a contractului de achiziţie.

 

Articolul 14. Avizul privind încheierea contractului

(1) Agenţia publică un aviz privind încheierea contractului de achiziţie în termen de 30 de zile de la data semnării lui. Avizul va include cel puţin denumirea furnizorului (antreprenorului) cu care se încheie contractul, obiectul contractului, preţul sau valoarea de deviz a contractului.

(2) Sub incidenţa alin.(1) nu cad contractele al căror preţ este mai mic de 100 mii de lei şi nici contractele încheiate în urma efectuării de licitaţii speciale cu participare limitată.

[Art.14 modificat prin Legea nr.283-XV din 22.07.04, în vigoare 01.01.05]

[Art.14 modificat prin Legea nr.520-XV din 11.10.2001]

 

Articolul 15. Respingerea ofertei din cauza actelor de corupţie

(1) Grupul de lucru respinge oferta în cazul în care constată că furnizorul (antreprenorul) care a prezentat o oferă (consimte să ofere), direct sau indirect, oricărui factor de răspundere sau salariat de rînd (fost sau actual) al grupului de lucru o favoare în orice formă, o ofertă de angajare sau orice alt serviciu ca recompensă pentru anumite acţiuni, decizii sau aplicare a unor proceduri de achiziţie în avantajul lui.

(2) Respingerea ofertei şi motivele respingerii se vor consemna în darea de seamă privind procedura de achiziţie şi se va comunica imediat furnizorului (antreprenorului) în cauză.

(3) Agenţia va raporta organelor competente fiecare caz de corupere.

[Art.15 modificat prin Legea nr.283-XV din 22.07.04, în vigoare 01.01.05]

 

Articolul 16. Caracteristicile mărfurilor, lucrărilor şi serviciilor

(1) Caracteristicile mărfurilor, lucrărilor şi serviciilor solicitate de grupul de lucru trebuie să reprezinte o descriere exactă şi completă a obiectului achiziţiei.

(2) Caracteristicile trebuie să răspundă cerinţelor grupului de lucru privind calitatea, eficienţa, testarea, securitatea, dimensiunile, simbolurile, terminologia, ambalajul, modul de transportare, marcarea, etichetarea, procesele şi metodele de producere a obiectului achiziţiilor, precum şi procedeele de determinare a conformităţii lui cu cerinţele documentelor de tender.

(3) La redactarea caracteristicilor tehnice, proiectelor, desenelor tehnice, schiţelor şi descrierilor solicitate de grupul de lucru:

a) se efectuează descrierea fizică a mărfurilor, lucrărilor şi serviciilor solicitate, în baza caracteristicilor tehnice şi calitative, obiective şi relevante;

b) se fac caracteristici din punctul de vedere al calităţilor de exploatare ale mărfurilor şi al eficienţei lucrărilor şi serviciilor dacă descrierea fizică este imposibilă sau dacă parametrii de eficienţă primează;

c) se utilizează, la descrierea mărfurilor, lucrărilor şi serviciilor solicitate, caracteristicile, cerinţele, simbolurile şi termenii standard ori standardele internaţionale şi cele naţionale recunoscute pe plan internaţional, aprobate de Departamentul Standarde, Metrologie şi Supraveghere Tehnică.

(4) Caracteristicile tehnice nu vor face referinţă la o anumită marcă comercială sau la o firmă, la un brevet, schiţă sau tip de marfă, de lucrări şi de servicii, nu vor indica o origine, un producător sau un furnizor concret. În cazul în care nu există un mod de expunere suficient de exact a cerinţelor faţă de achiziţie, iar o astfel de referinţă este inevitabilă, caracteristicile vor include cuvintele "sau echivalentul".

 

Articolul 17. Limba

(1) Documentele de preselecţie, documentele de tender şi alte documente privind atragerea ofertelor se elaborează în limba de stat.

(2) Documentele indicate la alin.(1) pot fi redactate şi în limbile rusă şi engleză în cazurile în care:

a) natura mărfurilor, lucrărilor şi serviciilor solicitate impune atragerea de agenţi, resurse, tehnologii străine, prestarea de servicii de expertiză sau antrenarea de concurenţi străini;

b) preţul estimativ al mărfurilor, lucrărilor şi serviciilor solicitate depăşeşte:

450 de mii de lei la mărfuri;

900 de mii de lei la lucrări;

225 de mii de lei la servicii.

(3) Ofertele se prezintă în limba documentelor de tender. Orice furnizor (antreprenor) are dreptul să facă referinţe la documentele de tender şi să-şi formuleze cerinţele în limba în care a prezentat oferta.

[Art.17 modificat prin Legea nr.520-XV din 11.10.2001]

 

Capitolul IV

METODELE DE ACHIZIŢIE

Articolul 18. Metodele şi condiţiile de achiziţie

(1) Achiziţiile se pot face prin:

a) licitaţie publică;

b) licitaţie în două etape;

c) licitaţie cu participare limitată;

d) licitaţie specială cu participare limitată;

e) cerere a ofertelor de preţuri;

f) achiziţie dintr-o singură sursă;

g) achiziţie prin Bursa Universală de Mărfuri.

(2) La achiziţia de mărfuri şi lucrări, metoda preferabilă este cea a licitaţiei publice. Alte metode de achiziţie pot fi folosite numai în condiţiile stabilite de prezenta lege.

(3) În lipsa documentaţiei de proiect însoţite de calcule de deviz, aprobate şi expertizate în modul stabilit, se interzice organizarea şi desfăşurarea procedurii licitaţiilor publice, indiferent de metodele de achiziţie la categoriile de lucrări cu caracter investiţional (construcţii, lucrări de modernizare, modificare, transformare, consolidare şi de reparaţii ale acestora), pe obiecte cu valoarea mai mare de 100 de mii de lei, finanţarea cărora se efectuează din contul mijloacelor bugetului public naţional.

[Art.18 modificat prin Legea nr.154-XVI din 21.07.05, în vigoare 23.09.05]

[Art.18 modificat prin Legea nr.283-XV din 22.07.04, în vigoare 01.01.05]

 

Articolul 19. Licitaţia publică

(1) La procedura licitaţiei publice sînt atrase ofertele sau cererile pentru preselecţie ale tuturor furnizorilor (antreprenorilor) care doresc să participe la licitaţie.

(2) Grupul de lucru publică anticipat, pentru informarea unor potenţiali participanţi, condiţiile de participare la licitaţia publică, astfel încît aceştia să poată pregăti ofertele sau cererile pentru preselecţie.

[Art.19 modificat prin Legea nr.283-XV din 22.07.04, în vigoare 01.01.05]

 

Articolul 20. Licitaţia în două etape

(1) Licitaţia în două etape se efectuează în cazul în care:

a) grupul de lucru este nevoit să organizeze negocieri suplimentare cu ofertanţii din cauza imposibilităţii formulării caracteristicilor detaliate ale mărfurilor, lucrărilor, determinării particularităţilor serviciilor şi luării deciziei optime privind achiziţiile;

b) contractul se încheie în scopul efectuării de cercetări, experimentări, prospectări sau elaborări, cu excepţia cazului în care contractul prevede producerea de mărfuri în cantităţi satisfăcătoare pentru asigurarea randamentului comercial sau compensarea cheltuielilor pentru aceste acţiuni.

(2) La prima etapă a procedurii licitaţiei în două etape, în documentele de tender se propune furnizorilor (antreprenorilor) să prezinte ofertele fără a indica preţul lor, se solicită o informaţie privind caracteristicile tehnice, calitative şi alte particularităţi ale mărfurilor, lucrărilor şi serviciilor, privind clauzele contractului, datele de competenţă profesională, tehnică şi de calificare ale furnizorilor (antreprenorilor), după caz.

(3) La prima etapă a procedurii licitaţiei în două etape, grupul de lucru are dreptul să facă negocieri cu orice furnizor (antreprenor) a cărui ofertă nu a fost respinsă.

(4) La etapa a doua a procedurii licitaţiei în două etape, ofertanţii participanţi la prima etapă ale căror oferte nu au fost respinse prezintă ofertele finale, indicînd preţurile. Grupul de lucru poate exclude sau modifica orice prevedere stabilită iniţial în documentele de tender, poate adăuga noi caracteristici sau criterii conform prezentei legi. Informaţia despre efectuarea unei astfel de excluderi, modificări sau completări în documentele de tender se comunică ofertanţilor prin invitaţia de prezentare a ofertelor finale. Ofertantul care nu doreşte să facă oferta finală poate abandona procedura licitaţiei fără a pierde dreptul la retragerea garanţiei pentru oferta sa. Ofertele finale se evaluează şi se compară pentru determinarea celei cîştigătoare.

[Art.20 modificat prin Legea nr.283-XV din 22.07.04, în vigoare 01.01.05]

 

Articolul 21. Licitaţia cu participare limitată

(1) Grupul de lucru poate să efectueze achiziţii prin licitaţie cu participare limitată dacă:

a) mărfurile, lucrările şi serviciile cu caracter complex sau specializat sînt disponibile unui număr restrîns de furnizori (antreprenori);

b) valoarea de deviz a contractului de achiziţii este mai mică de 225 de mii de lei, iar cheltuielile necesare examinării şi evaluării unui număr mare de oferte vor fi mai mari decît costul mărfurilor, lucrărilor şi serviciilor solicitate.

(2) La organizarea licitaţiei cu participare limitată, Grupul de atrage ofertele preselectate, conform cerinţelor, ale furnizorilor (antreprenorilor) care dispun de mărfurile, lucrările şi serviciile solicitate, asigurînd numărul suficient de participanţi pentru o concurenţă efectivă.

(3) Despre efectuarea licitaţiei cu participare limitată Agenţia dă informaţii în publicaţia sa.

[Art.21 modificat prin Legea nr.283-XV din 22.07.04, în vigoare 01.01.05]

[Art.21 modificat prin Legea nr.520-XV din 11.10.2001]

 

Articolul 22. Licitaţia specială cu participare limitată

(1) Dacă obiectul achiziţiilor este armamentul sau mărfurile, lucrările şi serviciile necesare apărării ţării şi securităţii naţionale ori dacă se cere păstrarea secretului sau confidenţialităţii, grupul de lucru poate efectua licitaţie specială cu participare limitată.

(2) La efectuarea unei astfel de licitaţii, grupul de lucru este obligat să respecte prevederile art.21, cu condiţia păstrării secretului sau confidenţialităţii informaţiei referitoare la securitatea şi apărarea naţională.

[Art.22 modificat prin Legea nr.283-XV din 22.07.04, în vigoare 01.01.05]

 

Articolul 23. Cererea ofertelor de preţuri

(1) Grupul de lucru, prin cererea ofertelor de preţuri, poate face achiziţii de mărfuri, lucrări şi servicii, care se prezintă conform unor specificaţii concrete, cu condiţia ca valoarea estimativă a achiziţiei să nu depăşească 100000 de lei pentru mărfuri şi servicii şi un milion de lei pentru lucrări.

(2) Ofertele de preţuri se solicită unui număr de furnizori (antreprenori) considerat raţional, dar nu mai mic de 3. Dacă se constată că numai 2 furnizori (antreprenori) cunoscuţi întrunesc cerinţele de calificare pentru livrarea mărfurilor, efectuarea lucrărilor şi prestarea serviciilor solicitate, cererile de acordare a ofertelor de preţuri se remit acestor furnizori (antreprenori). În cazul în care doar un singur furnizor (antreprenor) poate livra mărfurile, efectua lucrările sau presta serviciile solicitate, cererea de acordare a ofertei de preţ se remite acestui furnizor (antreprenor) conform art.24. Orice furnizor (antreprenor) căruia i se cere ofertă de preţ este informat dacă în preţ se includ, pe lîngă cheltuielile pentru mărfuri şi servicii, şi cheltuielile pentru transport, asigurare, plata taxelor vamale şi impozitelor.

(3) Grupul de lucru poate stabili, ca o completare la preţ, şi alte cerinţe, care vor fi luate în considerare la evaluarea ofertelor de preţuri. În astfel de cazuri, în cererea ofertelor de preţuri se remarcă fiecare cerinţă de acest fel şi valoarea ei relativă.

(4) Fiecare furnizor (antreprenor) poate să depună o singură ofertă de preţ, fără dreptul de a fi schimbată. Asupra unei astfel de oferte, între grupul de lucru şi ofertant nu are loc nici un fel de negociere.

(5) Cîştigătoare este oferta care satisface toate cerinţele la cel mai mic preţ.

(6) La achiziţia de lucrări a cărei valoare estimativă depăşeşte 500 de mii de lei, anticipat, în Buletinul Achiziţiilor Publice şi în Internet se publică o invitaţie de participare.

[Art.23 modificat prin Legea nr.283-XV din 22.07.04, în vigoare 01.01.05]

[Art.23 modificat prin Legea nr.1574-XV din 20.12.02, în vigoare 28.01.03]

[Art.23 modificat prin Legea nr.520-XV din 11.10.2001]

 

Articolul 24. Achiziţia dintr-o singură sursă

(1) Grupul de lucru efectuează achiziţii dintr-o singură sursă dacă:

a) s-a format o necesitate urgentă de mărfuri, lucrări şi servicii ca urmare a unor situaţii excepţionale;

b) de mărfurile, lucrările şi serviciile necesare dispune numai un singur furnizor (antreprenor) sau un singur furnizor (antreprenor) dispune de drepturi prioritare asupra lor şi nu există o altă alternativă, sau furnizorul (antreprenorul) este stabilit prin lege;

c) contractul cu acest furnizor (antreprenor) se încheie în scopul efectuării de cercetări, experimente, prospectări sau elaborări, cu excepţia cazurilor în care contractul prevede producerea de mărfuri în cantităţi suficiente pentru asigurarea randamentului lor comercial sau pentru recuperarea cheltuielilor în scopurile menţionate;

d) după efectuarea procedurii de achiziţie, grupul de lucru, ca răspuns la solicitare, a primit o singură ofertă, iar efectuarea unei noi proceduri de licitaţie nu este raţională;

e) grupul de lucru realizează achiziţia de sine stătător sau o încredinţează uneia dintre subdiviziunile beneficiarului.

(2) Achiziţia dintr-o singură sursă se efectuează în baza unui regulament aprobat de Guvern.

[Art.24 modificat prin Legea nr.283-XV din 22.07.04, în vigoare 01.01.05]

[Art.24 modificat prin Legea nr.1574-XV din 20.12.02, în vigoare 28.01.03]

 

Articolul 24/1. Achiziţia prin Bursa Universală de Mărfuri

Achiziţia unor categorii de mărfuri prin Bursa Universală de Mărfuri se efectuează în modul stabilit de Guvern.

[Art.24/1 introdus prin Legea nr.283-XV din 22.07.04, în vigoare 01.01.05]

 

Articolul 25. Interzicerea divizării şi măririi achiziţiilor

(1) Contractul de achiziţie se încheie pentru întreaga sumă de bani publici atribuiţi achiziţiei unui anumit fel de mărfuri, lucrări şi servicii pe an, conform clasificaţiei bugetare.

(2) Agenţia şi grupul de lucru nu au dreptul să divizeze achiziţia prin contracte separate în scopul de a aplica o altă metodă decît metoda de achiziţie care ar fi fost utilizată în conformitate cu prezenta lege, în cazul în care achiziţia nu ar fi fost divizată. Excepţie constituie achiziţia de mărfuri şi servicii sezoniere, care impune încheierea unor contracte separate pe diferite perioade de timp. Pentru achiziţiile de lucrări şi servicii a căror perioadă de realizare este mai mare de un an contractul poate fi încheiat pentru întreaga achiziţie, însă realizarea lui urmează să fie asigurată în limitele alocaţiilor anuale prevăzute în aceste scopuri şi precizate anual în contract.

(3) Grupul de lucru nu are dreptul să mărească volumul mărfurilor, lucrărilor şi serviciilor, stabilit de contractele încheiate, pentru a evita efectuarea unor noi achiziţii, cu excepţia cazului în care, achiziţionînd mărfuri, utilaje, tehnologii, servicii sau lucrări de la un anumit furnizor (antreprenor), decide să efectueze achiziţii suplimentare de la acelaşi furnizor (antreprenor), cu condiţia ca volumul lor să nu depăşească 30 la sută din cuantumul achiziţiilor iniţiale, iar preţul şi celelalte cerinţe să rămînă neschimbate.

(4) Contractul de achiziţie se încheie, în mod obligatoriu, conform metodelor de achiziţie prevăzute de prezenta lege şi se înregistrează în una din unităţile Trezoreriei de Stat după înregistrarea lui de către Agenţia. Excepţie constituie contractele de achiziţii încheiate prin metoda ofertelor de preţuri şi contractele de achiziţii încheiate prin metoda achiziţiei dintr-o singură sursă cu furnizorul (antreprenorul) monopolist natural stabilit anual de Guvern, care se înregistrează la una din unităţile Trezoreriei de Stat, fără înregistrarea lui de către Agenţia. Contractele de achiziţie care nu au fost înregistrate în modul stabilit sînt nule.

(5) Se interzice modificarea oricărui element al contractului încheiat şi introducerea unor elemente noi dacă asemenea acţiuni sînt de natură să schimbe condiţiile ofertei, care au constituit temei pentru selectarea ei, şi să majoreze valoarea acesteia.

(6) Furnizorul (antreprenorul) trebuie să ia măsuri pentru executarea necondiţionată a clauzelor contractului încheiat, respectînd cerinţele de calitate şi preţul stabilit. Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale implică răspunderea furnizorului (antreprenorului) conform contractului şi legislaţiei în vigoare.

(7) Faţă de întreprinderile şi organizaţiile, indiferent de tipul lor de proprietate şi forma de organizare juridică, care modifică unilateral elementele contractului de achiziţie sau execută lucrări şi prestează servicii neprevăzute în contract, sau majorează nejustificat preţurile stipulate în contract, organele abilitate cu funcţii de control aplică sancţiuni pecuniare în proporţie de 10% din valoarea contractului.

[Art.25 modificat prin Legea nr.154-XVI din 21.07.05, în vigoare 23.09.05]

[Art.25 modificat prin Legea nr.283-XV din 22.07.04, în vigoare 01.01.05]

[Art.25 completat prin Legea nr.224-XV din 01.07.04, în vigoare 01.01.05]

[Art.25 în redacţia Legii nr.1574-XV din 20.12.02, în vigoare 28.01.03]

 

Capitolul V

PROCEDURA DE LICITAŢIE

 

Secţiunea 1

ATRAGEREA OFERTELOR ŞI CERERILOR PENTRU PRESELECŢIE

Articolul 26. Licitaţia internă

Grupul de lucru are dreptul să efectueze licitaţie internă dacă:

a) cercul de ofertanţi se limitează la furnizorii (antreprenorii) naţionali, conform art.8 alin.(1);

b) se presupune că numai furnizorii (antreprenorii) naţionali vor fi interesaţi să prezinte oferte pentru a participa la licitaţie din cauza costului redus al mărfurilor, lucrărilor şi serviciilor, sub nivelul indicat la art.17 alin.(2) lit.b).

[Art.26 modificat prin Legea nr.283-XV din 22.07.04, în vigoare 01.01.05]

 

Articolul 27. Solicitarea ofertelor şi cererilor pentru preselecţie

(1) Grupul de lucru atrage oferte sau cereri pentru preselecţie, publicînd în limba de stat în Buletinul Achiziţiilor Publice o invitaţie de participare la licitaţie sau o invitaţie de participare la preselecţie.

(2) În cazurile prevăzute la art.17 alin.(2), astfel de invitaţii se publică şi în limbile rusă şi engleză în mijloacele de informare în masă de difuzare internaţională.

[Art.27 modificat prin Legea nr.283-XV din 22.07.04, în vigoare 01.01.05]

 

Articolul 28. Invitaţia de participare la licitaţie şi invitaţia de participare la preselecţie

(1) În invitaţia de participare la licitaţie se indică:

a) denumirea, sediul beneficiarului de stat;

b) mărfurile, cantitatea şi locul livrării lor, lucrările, locul efectuării lor, serviciile, locul prestării lor;

c) termenul livrării mărfurilor, finalizării lucrărilor, graficul prestării serviciilor;

d) criteriile şi modul de estimare a datelor de calificare ale furnizorilor (antreprenorilor);

e) prevederea, care nu poate fi schimbată ulterior, că furnizorii (antreprenorii) participă la procedura de achiziţie indiferent de cetăţenie sau prevederea că cercul de participanţi este limitat conform art.8 alin.(1);

f) modul şi locul obţinerii documentelor de tender;

g) taxa (dacă se percepe) pentru documentele de tender;

h) valuta şi modul de achitare a taxei pentru documentele de tender;

i) limba (sau limbile) în care se elaborează documentele de tender;

j) locul şi termenul de depunere a ofertelor.

(2) În invitaţia de participare la preselecţie se indică:

a) modul şi locul obţinerii documentelor de preselecţie;

b) taxa (dacă se percepe) pentru documentele de preselecţie;

c) valuta şi modul de achitare a taxei pentru documentele de preselecţie;

d) limba (sau limbile) în care se elaborează documentele de preselecţie;

e) locul şi termenul de depunere a cererilor pentru preselecţie.

[Art.28 modificat prin Legea nr.283-XV din 22.07.04, în vigoare 01.01.05]

 

Articolul 29. Condiţiile oferirii documentelor de tender

Grupul de lucru va oferi documentele de tender furnizorilor (antreprenorilor) conform prevederilor expuse în invitaţia de participare la licitaţie. În cazul procedurii de preselecţie, grupul de lucru va oferi un set de documente de tender fiecărui furnizor (antreprenor) preselectat care a plătit (dacă se percepe o astfel de plată) pentru documentele menţionate. Taxa pe care grupul de lucru are dreptul să o perceapă pentru documentele de tender include numai cheltuielile de tipărire şi livrare a lor către furnizori (antreprenori).

[Art.29 modificat prin Legea nr.283-XV din 22.07.04, în vigoare 01.01.05]

 

Articolul 30. Documentele de tender

Documentele de tender conţin:

a) instrucţiuni privind pregătirea ofertelor;

b) criteriile şi modul de estimare a datelor de calificare ale ofertanţilor şi de confirmare a acestor date;

c) cerinţele faţă de documente sau de o altă informaţie, care urmează să fie depuse de ofertanţi pentru confirmarea datelor lor de calificare;

d) caracteristicile tehnice şi calitative cerute ale mărfurilor, lucrărilor şi serviciilor solicitate; volumul mărfurilor; serviciile aferente; locul efectuării lucrărilor, locul prestării serviciilor; termenele de livrare a mărfurilor, de efectuare a lucrărilor şi de prestare a serviciilor;

e) criteriile de determinare a ofertei cîştigătoare, inclusiv orice marjă preferenţială, valoarea lor relativă;

f) clauzele contractului de achiziţie şi forma contractului ce urmează a fi încheiat de părţi;

g) declaraţia respectivă şi expunerea modului de evaluare şi comparare a ofertelor alternative, dacă se admit alternative ale caracteristicilor mărfurilor, lucrărilor şi serviciilor, ale clauzelor contractului, sau alte cerinţe;

h) descrierea părţii (sau a părţilor) pentru care pot fi prezentate ofertele dacă furnizorilor (antreprenorilor) li se permite să depună oferte numai pentru o parte din mărfurile, lucrările şi serviciile solicitate;

i) modalitatea de calculare şi exprimare a preţului, inclusiv indicaţiile asupra necesităţii includerii în preţ a altor elemente, în afară de costul propriu-zis al mărfurilor, lucrărilor şi serviciilor, ca, de exemplu, cheltuielile pentru transport şi asigurare, plata taxelor vamale şi impozitelor etc.;

j) informaţia despre valuta (sau valutele) în care se va calcula şi exprima preţul ofertei;

k) informaţia despre limba (sau limbile) ofertelor;

l) cerinţele grupului de lucru faţă de emitent şi informaţia despre forma, volumul şi alte condiţii de bază ale garanţiei pentru ofertă, garanţie care urmează să fie prezentată de ofertant, şi cerinţele faţă de asigurarea executării contractului de către furnizorul (antreprenorul) cu care se încheie contractul de achiziţie;

m) avizul despre posibilitatea furnizorului (antreprenorului) de a-şi modifica sau retrage oferta pînă la expirarea termenului de depunere a ofertelor, fără a pierde dreptul de a-şi retrage garanţia pentru ofertă;

n) modul, locul, data limită şi ora limită a termenului de depunere a ofertelor;

o) modul în care furnizorii (antreprenorii) pot solicita explicaţii asupra documentelor de tender şi avizul privind intenţia grupului de lucru de a convoca la etapa respectivă o întrunire a furnizorilor (antreprenorilor);

p) termenul de valabilitate a ofertelor;

q) locul, data şi ora deschiderii ofertelor;

r) procedura de deschidere şi de examinare a ofertelor;

s) informaţia despre valuta de estimare şi comparare a ofertelor sau cursul de schimb la care va fi echivalat preţul ofertei în valuta specificată sau declaraţia privind faptul că va fi aplicat cursul publicat de o anumită instituţie financiară, valabil la o anumită dată;

t) referinţa la prezenta lege şi la alte acte normative privind achiziţiile, lipsa unei astfel de referinţe neconstituind un motiv de contestare sau de impunere a unor obligaţiuni grupului de lucru;

u) numele, prenumele, funcţia şi datele pentru relaţii ale unui sau mai multor factori de decizie ori salariaţi de rînd ai beneficiarului de stat autorizaţi să comunice nemijlocit cu furnizorii (antreprenorii);

v) avizul privind dreptul de a contesta o acţiune sau decizie a grupului de lucru ori a unei proceduri de achiziţie aplicate de acesta;

w) avizul privind dreptul grupului de lucru de a respinge toate ofertele conform art.12;

x) formalităţile necesare, după acceptarea ofertei, pentru încheierea contractului de achiziţie, inclusiv, după caz, aprobarea unui organ superior şi termenul prezumtiv de obţinere a acestei aprobări;

y) alte cerinţe stabilite de grupul de lucru, conform prezentei legi şi altor acte normative privind achiziţiile.

[Art.30 modificat prin Legea nr.283-XV din 22.07.04, în vigoare 01.01.05]

 

Articolul 31. Lămuririle asupra documentelor de tender, modificarea lor

(1) Furnizorul (antreprenorul) poate solicita grupului de lucru lămuriri asupra documentelor de tender. La orice demers de acest fel primit pînă la expirarea termenului de depunere a ofertelor, grupul de lucru va răspunde în termene care ar oferi furnizorului (antreprenorului) posibilitatea de a depune la timp oferta. Fără a indica sursa de la care provine demersul, grupul de lucru va comunica lămuririle în cauză tuturor furnizorilor (antreprenorilor) cărora a oferit documente de tender.

(2) Pînă la expirarea termenului de depunere a ofertelor, grupul de lucru are dreptul de a modifica documentele de tender, fie din proprie iniţiativă, fie ca răspuns la demersul cu privire la lămuriri al unui furnizor (antreprenor). Modificarea, fiind obligatorie, este adusă imediat la cunoştinţa tuturor furnizorilor (antreprenorilor) cărora grupul de lucru a oferit documente de tender şi la cunoştinţa Agenţiei.

(3) În cazul întrunirii furnizorilor (antreprenorilor), grupul de lucru va întocmi procesul-verbal al întrunirii, care va include demersurile privind explicaţiile referitoare la documentele de tender prezentate la întrunire, precum şi răspunsurile la aceste demersuri, fără indicarea sursei lor. Procesul-verbal se va aduce imediat la cunoştinţa tuturor furnizorilor (antreprenorilor) cărora Agenţia a oferit documente de tender, pentru ca aceştia să-l poată lua în considerare la pregătirea ofertelor şi aduse la cunoştinţa Agenţiei. Procesul-verbal este parte componentă a documentelor de tender şi prevederile lui pe care grupul de lucru le consideră modificări sau completări ale documentelor de tender urmează a fi menţionate respectiv.

[Art.31 modificat prin Legea nr.283-XV din 22.07.04, în vigoare 01.01.05]

 

Secţiunea a 2-a

DEPUNEREA OFERTELOR

Articolul 32. Condiţiile depunerii ofertei

(1) Grupul de lucru fixează locul, data limită şi ora limită a termenului de depunere a ofertelor. Acest termen este de cel puţin 10 zile şi începe după 45 de zile de la data emiterii documentelor de tender.

(2) Dacă grupul de lucru dă lămuriri sau face modificări în documentele de tender sau dacă ţine o întrunire a furnizorilor (antreprenorilor), termenul de depunere a ofertelor se prelungeşte, după caz, astfel încît furnizorii (antreprenorii) să aibă timp suficient pentru a lua în considerare lămurirea, modificarea sau prevederile procesului-verbal al întrunirii.

(3) Înainte de expirarea termenului de depunere a ofertelor, grupul de lucru are dreptul să prelungească, la decizia sa, acest termen.

(4) Avizul despre prelungirea termenului va fi expediat imediat fiecărui furnizor (antreprenor) căruia grupul de lucru a oferit documente de tender şi Agenţiei.

(5) Oferta, scrisă şi semnată, se va depune în plic sigilat. Se prevede, de asemenea, posibilitatea transmiterii prin fax a ofertei la anumite mărfuri standardizate, conform unor reguli elaborate de Agenţia. Grupul de lucru eliberează, obligatoriu furnizorului (antreprenorului), o recipisă în care indică data şi ora recepţionării ofertei.

(6) Oferta recepţionată de grupul de lucru după expirarea termenului de depunere a ofertelor nu se deschide, ci se restituie furnizorului (antreprenorului) care a prezentat-o.

[Art.32 modificat prin Legea nr.283-XV din 22.07.04, în vigoare 01.01.05]

 

Articolul 33. Termenul de valabilitate a ofertei, modificarea şi retragerea ei

(1) Oferta este valabilă în termenul specificat în documentele de tender.

(2) Pînă la expirarea termenului de valabilitate a ofertei, grupul de lucru poate adresa ofertantului propunerea de a prelungi termenul de valabilitate. Ofertantul este în drept:

a) să respingă propunerea, fără a pierde dreptul la retragerea garanţiei pentru oferta sa;

b) să accepte propunerea, prelungind termenul de valabilitate a garanţiei pentru oferta sa ori oferind noi garanţii pentru ofertă pe termenul de valabilitate a ofertei prelungit. Ofertantul care nu a prelungit termenul de valabilitate a garanţiei pentru ofertă, nu a acordat o nouă garanţie pentru ofertă se consideră că a refuzat prelungirea perioadei de valabilitate a ofertei.

(3) Dacă în documentele de tender nu a fost prevăzut altceva, ofertantul are dreptul să modifice sau să retragă oferta înainte de expirarea termenului de depunere a ofertelor, fără a pierde dreptul la retragerea garanţiei pentru ofertă. O astfel de modificare sau avizul despre retragerea ofertei este valabilă dacă a fost primită de grupul de lucru înainte de expirarea termenului de depunere a ofertelor.

[Art.33 modificat prin Legea nr.283-XV din 22.07.04, în vigoare 01.01.05]

 

Articolul 34. Garanţia pentru ofertă

(1) În cazul achiziţiei de mărfuri şi lucrări, grupul de lucru va cere ca furnizorul (antreprenorul) care depune oferta să depună totodată şi garanţia pentru ofertă.

(2) Documentele de tender pot stipula cerinţele grupului de lucru faţă de admisibilitatea emitentului garanţiei pentru ofertă sau a părţii care confirmă, în cazul existenţei acesteia, faţă de forma şi condiţiile garanţiei pentru ofertă. Grupul de lucru nu va respinge oferta din motivul că garanţia a fost prezentată de un emitent străin (dacă aceasta nu vine în contradicţie cu legislaţia în vigoare), cu condiţia că garanţia pentru ofertă şi emitentul corespund cerinţelor stipulate în documentele de tender.

(3) Furnizorul (antreprenorul), înainte de a prezenta oferta, poate cere grupului de lucru să confirme admisibilitatea emitentului garanţiei pentru ofertă sau a părţii care confirmă. Grupul de lucru va răspunde imediat la un astfel de demers. Această confirmare nu poate împiedica grupul de lucru să respingă garanţia pentru ofertă dacă emitentul sau partea care confirmă a devenit falit(ă) sau a pierdut credibilitatea.

(4) Grupul de lucru prevede în documentele de tender cerinţele faţă de emitent, forma, cuantumul şi alte condiţii de bază ale garanţiei pentru ofertă, faţă de furnizorul (antreprenorul) care depune garanţia pentru ofertă, pentru cazul în care:

a) acesta retrage sau modifică oferta după expirarea termenului de depunere a ofertelor;

b) ofertantul cîştigător nu semnează contractul de achiziţie;

c) ofertantul nu acceptă rectificările, conforme art.38 alin.(1), a greşelilor aritmetice;

d) nu se dă asigurarea executării contractului după acceptarea ofertei sau nu se execută vreo condiţie, specificată în documentele de tender înainte de semnarea contractului de achiziţie.

(5) La achiziţia de mărfuri şi lucrări cu un cost mai mic de 100 de mii de lei, grupul de lucru are dreptul să nu ceară furnizorului (antreprenorului) garanţie pentru ofertă. Dacă grupul de lucru cere o astfel de garanţie, el va respecta prevederile prezentului articol.

(6) Cuantumul garanţiei pentru ofertă nu trebuie să depăşească 3 procente din valoarea de deviz a contractului de achiziţie.

(7) Grupul de lucru nu are dreptul să pretindă plata garanţiei pentru ofertă şi va restitui imediat documentul de garanţie pentru ofertă după producerea oricărui eveniment dintre cele de mai jos:

a) expirarea termenului de valabilitate a garanţiei pentru ofertă;

b) încheierea unui contract de achiziţie şi depunerea asigurării executării contractului, dacă o astfel de asigurare este prevăzută în documentele de tender;

c) suspendarea procedurii de licitaţie fără încheierea unui contract de achiziţie;

d) retragerea ofertei înainte de expirarea termenului de prezentare a ofertelor dacă documentele de tender nu prevăd inadmisibilitatea unei astfel de retrageri.

[Art.34 modificat prin Legea nr.283-XV din 22.07.04, în vigoare 01.01.05]

[Art.34 modificat prin Legea nr.520-XV din 11.10.2001]

 

Articolul 35. Asigurarea executării contractului

(1) La achiziţia de mărfuri şi lucrări, grupul de lucru va cere ca ofertantul să depună în timpul încheierii contractului asigurarea executării lui.

(2) Grupul de lucru va indica în documentele de tender cerinţele faţă de emitent, forma, cuantumul şi alte condiţii de bază ale asigurării solicitate pentru executarea contractului.

(3) Înainte de a depune asigurarea executării contractului, ofertantul poate cere grupului de lucru să confirme admisibilitatea unui emitent propus al asigurării executării contractului sau a unei părţi care confirmă. Grupul de lucru trebuie să reacţioneze prompt la un astfel de demers.

(4) La achiziţia de mărfuri şi lucrări cu un cost mai mic de 100 de mii de lei, grupul de lucru este în drept de a nu cere ofertanţilor să prezinte asigurarea executării contractului. Dacă grupul de lucru cere depunerea unei astfel de asigurări, el va respecta prevederile prezentului articol.

(5) Cuantumul asigurării executării contractului nu trebuie să depăşească 15 procente din valoarea de deviz a contractului de achiziţie.

[Art.35 modificat prin Legea nr.283-XV din 22.07.04, în vigoare 01.01.05]

[Art.35 modificat prin Legea nr.520-XV din 11.10.2001]

 

Articolul 36. Responsabilitatea deschiderii ofertelor

La achiziţia de mărfuri, lucrări şi servicii, grupul de lucru poartă răspundere pentru deschiderea ofertelor şi ulterioara lor examinare, evaluare şi comparare.

[Art.36 în redacţia Legii nr.283-XV din 22.07.04, în vigoare 01.01.05]

 

Secţiunea a 3-a

EVALUAREA ŞI COMPARAREA OFERTELOR

Articolul 37. Deschiderea ofertelor

(1) Ofertele se deschid la timpul specificat în documentele de tender ca dată limită a termenului de depunere a ofertelor sau la timpul specificat ca dată limită a termenului prelungit, în locul şi în conformitate cu procedurile stabilite în documentele de tender. La deschiderea ofertelor asistă toţi ofertanţii sau reprezentanţii lor.

(2) Denumirea şi datele pentru relaţii ale fiecărui ofertant a cărui ofertă se deschide şi costul ofertei se vor comunica celor prezenţi la deschidere, precum şi celor care au absentat sau nu au fost reprezentaţi la deschidere, la demersul lor, şi se vor înregistra imediat în darea de seamă privind procedura de achiziţie.

 

Articolul 38. Examinarea, evaluarea şi compararea ofertelor

(1) Pentru a facilita examinarea, evaluarea şi compararea ofertelor, grupul de lucru poate solicita ofertantului lămuriri asupra ofertei. Nu se admit modificări, inclusiv ale preţului, ce ar face ca oferta să corespundă unor cerinţe cărora iniţial nu le corespundea. Grupul de lucru va corecta doar greşelile aritmetice, depistate în ofertă în timpul examinării ei, înştiinţînd fără întîrziere ofertantul.

(2) Grupul de lucru are dreptul să considere oferta conformă cerinţelor dacă ea conţine unele abateri neînsemnate de la prevederile documentelor de tender, erori sau omiteri ce pot fi corectate fără a se afecta esenţa ei. Orice deviere de acest fel se va exprima, în măsura posibilităţilor, cantitativ şi se va lua în considerare la evaluarea şi compararea ofertelor.

(3) Grupul de lucru nu acceptă oferta dacă:

a) ofertantul nu corespunde cerinţelor de calificare;

b) ofertantul nu acceptă corectarea unei greşeli aritmetice;

c) oferta nu corespunde cerinţelor expuse în documentele de tender;

d) s-a constatat comiterea unor acte de corupţie.

(4) Grupul de lucru evaluează şi compară ofertele primite pentru a determina oferta cîştigătoare, folosind modul şi criteriile expuse în documentele de tender. Nu se va folosi nici un criteriu neexpus în documentele de tender.

(5) Cîştigătoare va fi oferta:

a) cu cel mai mic preţ, ţinîndu-se cont de orice marjă preferenţială;

b) cu cea mai mică valoare estimativă, dacă faptul acesta se prevede în documentele de tender, determinată în baza următoarelor criterii care vor fi evaluate prin valori relative şi, dacă este posibil, printr-un echivalent de cost:

- preţul ofertei, ţinîndu-se cont de orice marjă preferenţială;

- cheltuielile pentru exploatare, deservire tehnică şi reparaţie; termenele de livrare a mărfurilor, de finalizare a lucrărilor şi de prestare a serviciilor; caracteristicile funcţionale ale mărfurilor şi lucrărilor; condiţiile de plată şi de garantare a mărfurilor, lucrărilor şi serviciilor;

- prioritatea asigurării apărării şi securităţii naţionale.

(6) La evaluarea şi compararea ofertelor, grupul de lucru are dreptul să aplice marja preferenţială în favoarea ofertelor de lucrări efectuate de antreprenori interni sau ofertelor de mărfuri indigene, precum şi celor propuse de organizaţiile şi întreprinderile cooperaţiei de consum. Această marjă preferenţială nu depăşeşte 10 procente din preţul ofertei (pentru întreprinderile societăţilor orbilor, surzilor şi invalizilor – 15 procente) şi se reflectă în dările de seamă privind procedura de achiziţie.

(7) Dacă preţurile ofertelor sînt exprimate în două sau mai multe valute, atunci, pentru înlesnirea evaluării şi comparării ofertelor, preţurile tuturor ofertelor vor fi recalculate într-o singură valută conform cursului stabilit în documentele de tender.

(8) Dacă ofertantul nu execută cererea grupului de lucru de a confirma a doua oară datele de calificare pentru încheierea de contract, oferta i se respinge şi se selectează o altă ofertă cîştigătoare din ofertele rămase în vigoare. Totodată, grupul de lucru este în drept să respingă celelalte oferte.

(9) Informaţia privind examinarea, evaluarea şi compararea ofertelor nu va fi divulgată ofertanţilor sau altor persoane neimplicate oficial în aceste proceduri sau în determinarea ofertei cîştigătoare.

[Art.38 modificat prin Legea nr.218-XVI din 06.10.05, în vigoare 04.11.05]

[Art.38 modificat prin Legea nr.283-XV din 22.07.04, în vigoare 01.01.05]

 

Articolul 39. Interzicerea negocierilor cu ofertanţii

Între grupul de lucru, pe de o parte, şi ofertant, pe de altă parte, nu vor avea loc nici un fel de negocieri privind oferta acestuia.

[Art.39 modificat prin Legea nr.283-XV din 22.07.04, în vigoare 01.01.05]

 

Articolul 40. Acceptarea ofertei şi încheierea contractului de achiziţie

(1) În termen de 3 zile de la data la care a acceptat oferta, grupul de lucru va expedia ofertanţilor o comunicare scrisă despre acceptarea ofertei.

(2) Faţă de ofertantul a cărui ofertă a ieşit cîştigătoare, documentele de tender pot conţine cerinţa semnării contractului de achiziţie în termen de 20 de zile după ce a fost remis acestuia spre semnare. Contractul se consideră încheiat la data semnării de către părţi şi intră în vigoare din momentul înregistrării în modul stabilit la art.25 alin.(4).

(3) Dacă documentele de tender stipulează aprobarea contractului de achiziţie de către o instanţă superioară, acesta nu intră în vigoare înainte de obţinerea aprobării. Perioada estimativă necesară obţinerii aprobării este indicată în documentele de tender. Neobţinerea aprobării în această perioadă nu va prelungi termenul de valabilitate a ofertei sau a garanţiei pentru ofertă, garanţie care poate fi solicitată dacă între grupul de lucru şi ofertant nu există o altă înţelegere scrisă.

(4) Cu excepţia cazurilor prevăzute la alin.(2) şi (3), contractul de achiziţie intră în vigoare la momentul expedierii comunicării de acceptare a ofertei, cu condiţia expedierii acestei comunicări în perioada de valabilitate a ofertei.

(5) Dacă ofertantul care a primit, în termenul stabilit în documentele de tender, comunicarea de acceptare a ofertei nu a semnat contractul de achiziţie sau nu a prezentat asigurarea solicitată a executării contractului, grupul de lucru este în drept să respingă oferta şi să selecteze o altă ofertă cîştigătoare din ofertele rămase în vigoare. Totodată, grupul de lucru poate respinge toate celelalte oferte.

(6) Despre încheierea contractului de achiziţie, ceilalţi ofertanţi participanţi la licitaţie trebuie să fie informaţi de grupul de lucru în decursul a 10 zile de la încheiere, indicîndu-se denumirea şi datele pentru relaţii ale furnizorului (antreprenorului) cu care s-a încheiat contractul, precum şi preţul contractului.

[Art.40 modificat prin Legea nr.283-XV din 22.07.04, în vigoare 01.01.05]

 

Capitolul VI

PARTICULARITĂŢILE ACHIZIŢIEI DE SERVICII

Articolul 41. Atragerea ofertelor de servicii

(1) În toate cazurile în care există îndoieli privind faptul că obiectul achiziţiei ar fi sau nu marfă ori serviciu, achiziţia va fi tratată ca o achiziţie de marfă.

(2) Grupul de lucru atrage ofertele de servicii sau cererile pentru preselecţie prin anunţuri în Buletinul Achiziţiilor Publice şi în mijloacele de informare în masă de difuzare internaţională. În anunţuri se va da denumirea şi sediul beneficiarului de stat, descrierea succintă a serviciilor solicitate, modalitatea primirii documentelor de solicitare a ofertelor de servicii sau a documentelor de preselecţie şi cuantumul plăţii pentru ele, dacă aceasta se percepe.

(3) Grupul de lucru nu va aplica prevederile alin.(2) dacă:

a) serviciile solicitate sînt disponibile unui număr restrîns de furnizori (antreprenori), cu condiţia solicitării de oferte tuturor furnizorilor (antreprenorilor) vizaţi;

b) cheltuielile necesare examinării şi evaluării unui număr mare de oferte sînt neproporţionale costului serviciilor solicitate, cu condiţia atragerii de oferte ale unui număr suficient de furnizori (antreprenori) pentru a se asigura o concurenţă efectivă;

c) solicitarea directă este unica metodă de asigurare a confidenţialităţii sau este cerută de interese naţionale, cu condiţia prevăzută la lit.b).

(4) La achiziţionarea serviciilor de consulting pot fi invitaţi consultanţi calificaţi, conform listei aprobate de Agenţia.

(5) Grupul de lucru va oferi furnizorilor (antreprenorilor) documentele de solicitare a ofertelor de servicii sau documentele de preselecţie conform procedurii şi cerinţelor expuse în anunţ sau, în cazurile prevăzute la alin.(3), nemijlocit furnizorilor (antreprenorilor). Taxa pe care grupul de lucru o poate percepe pentru oferirea documentelor de solicitare a ofertelor sau documentelor de preselecţie va include numai cheltuielile de tipărire şi de transmitere a lor către furnizori (antreprenori). Dacă s-au iniţiat proceduri de preselecţie, Agenţia va prezenta documentele de solicitare a ofertelor fiecărui furnizor (antreprenor) preselectat care a achitat taxa pentru solicitare.

[Art.41 modificat prin Legea nr.283-XV din 22.07.04, în vigoare 01.01.05]

 

Articolul 42. Documentele de solicitare a ofertelor de servicii

Documentele de solicitare a ofertelor de servicii conţin:

a) denumirea şi sediul beneficiarului de stat;

b) modul, locul şi termenul de prezentare a ofertelor;

c) declaraţia că grupul de lucru îşi rezervă dreptul de a respinge toate ofertele;

d) cerinţele faţă de documente sau de o altă informaţie care urmează să fie depuse de furnizori (antreprenori) pentru confirmarea datelor lor de calificare;

e) descrierea serviciilor solicitate, de regulă, sub forma unor indici informativi, indicîndu-se locul şi timpul prestării lor;

f) informaţia despre faptul că grupul de lucru atrage oferte vizînd diferitele modalităţi de alternativă de satisfacere a necesităţilor;

g) permisiunea acordată furnizorilor (antreprenorilor) de a prezenta oferte numai pentru o parte din serviciile solicitate, descrierea părţii de servicii pentru care pot fi prezentate oferte;

h) informaţii despre valuta (sau valutele) în care se calculează sau se exprimă preţul ofertei, cu excepţia cazurilor în care preţul nu se ia în considerare;

i) modul de calculare sau exprimare a preţului ofertei, precum şi indicaţia că în preţ trebuie incluse, pe lîngă preţul serviciului propriu-zis, şi cheltuielile de transport, de cazare, de asigurare, de exploatare a utilajului, de achitare a taxelor şi impozitelor, cu excepţia cazurilor în care preţul nu se ia în considerare;

j) modul de determinare a ofertei cîştigătoare;

k) criteriile folosite la determinarea ofertei cîştigătoare, cuantumul relativ şi modul aplicării lor;

l) informaţii despre valuta folosită la evaluarea şi compararea ofertelor, rata de schimb de recalculare a preţului ofertelor în valuta specificată sau declaraţia că va fi folosit cursul publicat de o anumită instituţie financiară la o anumită dată;

m) declaraţia respectivă şi descrierea modului de evaluare şi comparare a ofertelor de alternativă dacă se admit caracteristici de alternativă ale serviciilor, clauze de alternativă ale contractului sau alte cerinţe de alternativă;

n) numele, prenumele, funcţia şi datele pentru relaţii ale unui sau mai multor factori de decizie ori salariaţi de rînd ai beneficiarului de stat autorizaţi să comunice nemijlocit cu furnizorii (antreprenorii);

o) modul în care furnizorii (antreprenorii) pot cere lămuriri asupra solicitării de oferte, conform art.31, şi avizul privind intenţia grupului de lucru de a convoca la etapa respectivă o întrunire a ofertanţilor;

p) clauzele contractului de achiziţie sau forma contractului ce urmează a fi semnat de părţi;

q) referinţe la prezenta lege, la alte acte normative privind procedurile de achiziţie, lipsa unor atare referinţe neconstituind un motiv de contestaţie sau de impunere a unor obligaţiuni grupului de lucru;

r) menţionarea dreptului prevăzut de prezenta lege de a contesta sau de a cere revizuirea unei acţiuni sau decizii a grupului de lucru în legătură cu procedura de achiziţie;

s) condiţiile de încheiere a contractului de achiziţie şi aprobarea, după caz, de către instanţa superioară, precum şi termenul estimativ de obţinere a unei astfel de aprobări;

t) în cazul oferirii serviciilor de consulting care pot genera conflicte de interese, o declaraţie despre faptul că furnizorii (antreprenorii) cu care este încheiat un contract de servicii de consulting se vor abţine de la achiziţia de mărfuri şi lucrări legate de serviciile de consulting sau care ar constitui rezultatul acestora;

u) alte cerinţe, aprobate de grupul de lucru conform prezentei legi şi altor acte normative, referitoare la pregătirea şi prezentarea de oferte, la alte aspecte ale procedurii de achiziţie.

[Art.42 modificat prin Legea nr.283-XV din 22.07.04, în vigoare 01.01.05]

 

Articolul 43. Criteriile de evaluare a ofertelor de servicii

Grupul de lucru aprobă criteriile de evaluare a ofertelor de servicii, valoarea lor relativă şi modul aplicării lor. Aceste criterii se aduc la cunoştinţa furnizorilor (antreprenorilor) prin documentul de solicitare a ofertelor şi se referă la:

a) datele de calificare, experienţa, reputaţia, fiabilitatea şi competenţa profesională şi managerială a furnizorului (antreprenorului) şi a personalului angajat în prestarea de servicii;

b) eficacitatea ofertei;

c) preţul ofertei, inclusiv cheltuielile auxiliare sau aferente;

d) necesităţile apărării şi securităţii naţionale.

[Art.43 modificat prin Legea nr.283-XV din 22.07.04, în vigoare 01.01.05]

 

Articolul 44. Procedura de selectare a ofertelor de servicii

(1) Dacă grupul de lucru decide să folosească procedura de selectare a ofertelor de servicii fără negocieri, ea stabileşte un anumit nivel de cerinţe faţă de caracteristicile calitative şi tehnice ale ofertelor conform criteriilor altele decît preţul, expuse în solicitarea ofertelor şi evaluează fiecare ofertă după aceste criterii, folosind procedura descrisă în documentele de solicitare a ofertelor.

Cîştigătoare este oferta:

a) cu cel mai mic preţ;

b) cu o evaluare optimă combinată după criteriile altele decît preţul şi de preţ.

(2) În cazul hotărîrii de a se aplica procedura de selectare prin negocieri consecutive cu ofertanţii, grupul de lucru aplică următoarele proceduri:

a) stabilirea nivelului de cerinţe conform alin.(1);

b) invitarea, la negocierile privind preţul ofertei, a ofertantului care a atins punctajul maxim conform alin.(1);

c) informarea ofertantului despre încetarea negocierilor în cazul imposibilităţii obţinerii unui preţ acceptabil;

d) invitarea la negocieri a ofertantului care s-a plasat pe locul al doilea conform punctajului stabilit; în cazul neîncheierii de contract nici cu acest ofertant, invitarea la negocieri a celorlalţi ofertanţi conform consecutivităţii punctajului lor, pînă la încheierea unui contract sau pînă la respingerea tuturor ofertelor.

[Art.44 modificat prin Legea nr.283-XV din 22.07.04, în vigoare 01.01.05]

 

Articolul 45. Confidenţialitatea

(1) Grupul de lucru examinează ofertele în mod confidenţial pentru a nu divulga conţinutul lor ofertanţilor concurenţi.

(2) Negocierile efectuate conform art.44 au un caracter confidenţial. Nici una dintre părţile participante la negocieri nu va divulga unui terţ, fără consimţămîntul celeilalte părţi, vreo informaţie discutată la negocieri.

[Art.45 modificat prin Legea nr.283-XV din 22.07.04, în vigoare 01.01.05]

 

Capitolul VII

CONTESTAREA

Articolul 46. Dreptul la contestare

(1) Orice furnizor (antreprenor) care consideră că a suportat sau că este pasibil de a suporta daune în urma procedurii de achiziţie are dreptul să contesteze acţiunile sau decizia grupului de lucru sau a Agenţiei.

(2) Obiect al contestaţiei nu poate fi:

a) alegerea procedurii de selectare a ofertelor de servicii;

b) limitarea participării la procedura de achiziţie prevăzută la art.8 alin. (1);

c) decizia de respingere a tuturor ofertelor;

d) lipsa de referinţe la prezenta lege, la alte acte normative privind procedura de achiziţie, precum şi lipsa avizului privind dreptul la contestare.

[Art.46 modificat prin Legea nr.283-XV din 22.07.04, în vigoare 01.01.05]

 

Articolul 47. Contestarea pe cale administrativă

(1) Furnizorul (antreprenorul) are dreptul să depună la Agenţia o contestaţie argumentată a acţiunilor, deciziei ori procedurii aplicate de ea sau de grupul de lucru.

(2) Agenţia nu examinează contestaţia dacă ea a fost depusă după expirarea a 20 de zile din ziua în care furnizorul (antreprenorul) care a depus-o a aflat despre circumstanţele ce au servit ca temei pentru contestaţie sau ar fi trebuit să afle despre aceste circumstanţe.

(3) Dacă contestaţia nu poate fi soluţionată prin consens, conducătorul Agenţiei emite, în termen de 30 de zile de la data depunerii contestaţiei, o decizie argumentată, conţinînd măsurile de redresare a situaţiei ce vor fi luate în cazul în care contestaţia se adevereşte integral sau parţial.

(4) Dacă Agenţia nu va emite decizia în termenul indicat la alin.(3) sau dacă furnizorul (antreprenorul) nu este satisfăcut de decizia luată, acesta are dreptul să intenteze o acţiune în instanţa de contencios administrativ competentă conform art.50. După intentarea unei astfel de acţiuni, Agenţia pierde competenţa soluţionării contestaţiei.

(5) Decizia Agenţiei este definitivă dacă furnizorul (antreprenorul) nu intentează acţiune în instanţă de judecată.

(6) Grupul de lucru sau Agenţia este responsabilă de repararea prejudiciilor pe care le-a cauzat furnizorului (antreprenorului) prin acţiuni ilegale, printr-o decizie nelegitimă sau prin aplicarea unei proceduri nelegitime, însă nu pentru profitul ratat sau pentru posibilitatea pierdută de a obţine beneficiu.

[Art.47 modificat prin Legea nr.283-XV din 22.07.04, în vigoare 01.01.05]

[Art.47 modificat prin Legea nr.240-XV din 13.06.03, în vigoare 08.07.03]

 

Articolul 48. Unele reguli ale procedurii de contestare

(1) Agenţia înştiinţează toţi furnizorii (antreprenorii) care participă la procedura de achiziţie despre conţinutul contestaţiei imediat după primirea ei.

(2) Furnizorul (antreprenorul) sau instituţia de stat ale cărei interese sînt lezate sau pot fi lezate prin procedura de contestare are dreptul să participe la această procedură. Furnizorul (antreprenorul) care nu a participat la procedura de contestare nu poate să facă ulterior contestaţii în probleme similare.

(3) Decizia Agenţiei se remite, în decursul a 5 zile după emitere, furnizorului (antreprenorului) care a depus contestaţia şi oricărui alt furnizor (antreprenor) sau instituţie de stat care a participat la procedura de contestare. Contestaţia şi decizia se aduc imediat la cunoştinţa tuturor persoanelor interesate, cu condiţia nedivulgării nici a unei informaţii dacă divulgarea contravine legislaţiei, intereselor publice, prejudiciază interesele comerciale legale ale părţilor sau împiedică concurenţa loială.

 

Articolul 49. Suspendarea procedurii de achiziţie

(1) Depunerea în termenul stabilit a contestaţiei suspendă procedurile de achiziţie pe 7 zile dacă această contestaţie este esenţială şi conţine declaraţia care, dovedită fiind, confirmă că:

a) fără o astfel de suspendare furnizorul (antreprenorul) va suporta prejudicii;

b) există probabilitatea satisfacerii acestei contestaţii;

c) suspendarea nu va cauza prejudicii părţilor implicate în procedura de achiziţie.

(2) În cazul încheierii unui contract de achiziţie, depunerea oportună a contestaţiei suspendă executarea contractului de achiziţie pe un termen de 7 zile dacă contestaţia satisface prevederile alin.(1).

(3) Agenţia poate prelungi termenul suspendării stabilit la alin.(1) şi (2) pentru a asigura drepturile furnizorului (antreprenorului) care a depus contestaţia sau care a intentat acţiunea, dacă termenul total de suspendare nu depăşeşte 30 de zile.

(4) Decizia Agenţiei adoptată conform prezentului articol, indicîndu-se temeiurile, se include în darea de seamă privind procedura de achiziţie.

(5) Suspendarea nu se aplică dacă Agenţia consideră că interesele publice urgente cer prelungirea achiziţiilor. Decizia, în care este dovedită existenţa unor astfel de interese şi care se consemnează în darea de seamă privind procedura de achiziţie, este definitivă, cu excepţia cazurilor de recurs în instanţă de judecată.

 

Articolul 50. Recursul în instanţă de judecată

Decizia emisă de Agenţia privind contestaţia depusă pe cale administrativă poate fi atacată în instanţa de contencios administrativ competentă conform legislaţiei în vigoare.

[Art.50 modificat prin Legea nr.240-XV din 13.06.03, în vigoare 08.07.03]

 

Articolul 51. Răspunderea pentru încălcarea prezentei legi

Personalul Agenţiei şi al beneficiarului de stat, membrii grupului de lucru şi subiectul achiziţiei care încalcă prevederile prezentei legi sînt traşi la răspundere materială, administrativă sau penală conform legislaţiei.

[Art.51 modificat prin Legea nr.283-XV din 22.07.04, în vigoare 01.01.05]

 

Capitolul VIII

DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII

Articolul 52

Prezenta lege intră în vigoare la data publicării.

 

Articolul 53

Guvernul, în termen de 3 luni:

va prezenta Parlamentului propuneri privind aducerea legislaţiei în vigoare în conformitate cu prezenta lege;

va asigura revizuirea şi abrogarea de către toate ministerele şi departamentele a actelor lor normative ce contravin prezentei legi;

va aproba componenţa Agenţiei Rezerve Materiale, Achiziţii Publice şi Ajutoare Umanitare şi regulamentul ei.

 

Articolul 54

Agenţia va elabora şi va aproba regulamentul cu privire la grupurile de lucru pentru achiziţii.

 

Articolul 55

Pînă la aducerea în conformitate cu prezenta lege, actele normative se vor aplica în măsura în care nu contravin acestei legi.

 

Articolul 56

Contractele de achiziţie de mărfuri, lucrări şi servicii pentru necesităţile publice încheiate înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămîn valabile pînă la expirarea termenului lor.

 

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI Dumitru MOŢPAN

Chişinău, 30 aprilie 1997.
Nr. 1166-XIII.