joi, 11 iunie 2020
97/11.06.2020 Lege pentru modificarea unor acte normative

L E G E

pentru modificarea unor acte normative

 

nr. 97  din  11.06.2020

 

Monitorul Oficial nr.153-158/286 din 26.06.2020

 

* * *

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

Prezenta lege transpune art.2 alin.(1), art.3 alin.(1) lit.(a), (b), (d), (g) şi (w), art.4 alin.(1), art.6 alin.(1) şi (4), art.7 alin.(1), (2) şi (5), art.8 alin.(1), (3) şi (5), art.9, art.10 alin.(6), art.14 alin.(1) şi (3), art.15 alin.(4), art.16 alin.(1), (2) şi (3), art.19 alin.(1) şi (2) teza II, art.20 alin.(1), art.22a alin.(1), art.23, art.23b alin.(1) şi (4), art.36, pct.1–15 şi 17 din anexa II din Regulamentul (CE) nr.1060/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 septembrie 2009 privind agenţiile de rating de credit, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 302 din 17 noiembrie 2009, aşa cum a fost modificat ultima oară prin Regulamentul (UE) 2017/2402 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2017 de stabilire a unui cadru general privind securitizarea şi de creare a unui cadru specific pentru o securitizare simplă, transparentă şi standardizată, şi de modificare a Directivelor 2009/65/CE, 2009/138/CE şi 2011/61/UE, precum şi a Regulamentelor (CE) nr.1060/2009 şi (UE) nr.648/2012.

 

Art.I. Legea nr.192/1998 privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.117–126 BIS), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 4 alineatul (1), după textul „piaţa de capital,” se introduce textul „agenţiile de rating de credit,”.

2. Articolul 8:

se completează cu litera c1) cu următorul cuprins:

„c1) înregistrează şi supraveghează agenţiile de rating de credit conform Legii nr.171/2012 privind piaţa de capital;”

la litera m), după textul „brokerilor de asigurare şi/sau reasigurare şi al actuarilor,” se introduce textul „registrul agenţiilor de rating de credit,”.

 

Art.II.Legea nr.171/2012 privind piaţa de capital (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.193–197, art.665), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Clauza de armonizare a legii:

în partea introductivă, cuvântul „directive” se substituie cu cuvântul „acte”;

clauza se completează cu textul:

„Regulamentul (UE) nr.1060/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 septembrie 2009 privind agenţiile de rating de credit, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 302 din 17 noiembrie 2009, aşa cum a fost modificat ultima oară prin Regulamentul (UE) 2017/2402 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2017 de stabilire a unui cadru general privind securitizarea şi de creare a unui cadru specific pentru o securitizare simplă, transparentă şi standardizată, şi de modificare a Directivelor 2009/65/CE, 2009/138/CE şi 2011/61/UE, precum şi a Regulamentelor (CE) nr.1060/2009 şi (UE) nr.648/2012 (art.2 alin.(1), art.3 alin.(1) lit.(a), (b), (d), (g) şi (w), art.4 alin.(1), art.6 alin.(1) şi (4), art.7 alin.(1), (2) şi (5), art.8 alin.(1), (3) şi (5), art.9, art.10 alin.(6), art.14 alin.(1) şi (3), art.15 alin.(4), art.16 alin.(1), (2) şi (3), art.19 alin.(1) şi (2) teza II, art.20 alin.(1), art.22a alin.(1), art.23, art.23b alin.(1) şi (4), art.36, pct.1–15 şi 17 din anexa II).”

2. La articolul 6 alineatul (1):

după textul „se definesc următoarele noţiuni:” se introduc trei noţiuni noi cu următorul cuprins:

activităţi de rating de credit – analiza datelor şi a informaţiilor, precum şi evaluarea, aprobarea, acordarea şi revizuirea ratingurilor de credit;

agenţie de rating de credit – persoană juridică a cărei activitate include acordarea, cu titlu profesional, de ratinguri de credit, înregistrată în modul stabilit de Comisia Naţională;

analist de rating – persoană fizică care execută funcţii de analiză necesare pentru acordarea unui rating de credit;”

după noţiunea „persoane relevante” se introduce o noţiune nouă cu următorul cuprins:

perspectivă de rating – opinie privind direcţia probabilă a unui rating de credit pe termen scurt, pe termen mediu sau în ambele cazuri;”

după noţiunea „proiect de achiziţie” se introduce o noţiune nouă cu următorul cuprins:

rating de credit – opinie, acordată pe baza unui sistem de clasificare bine stabilit şi definit al categoriilor de rating, referitoare la bonitatea unei entităţi, a unei creanţe sau a unei obligaţii financiare, a unui titlu de creanţă sau a unei acţiuni preferenţiale şi altor instrumente financiare ori a unui emitent de astfel de creanţe sau obligaţii financiare, titluri de creanţă sau acţiuni preferenţiale şi alte instrumente financiare;”.

3. Capitolul IV se completează cu secţiunea a 7-a cu următorul cuprins:

„Secţiunea a 7-a

Agenţiile de rating de credit

Articolul 881. Dispoziţii generale privind agenţiile de rating de credit

(1) Prevederile prezentei secţiuni se aplică ratingurilor de credit acordate de agenţiile de rating de credit înregistrate de Comisia Naţională, care sunt fie publicate, fie distribuite în baza unui abonament.

(2) Ratingurile de credit care sunt fie publicate, fie distribuite în baza unui abonament sunt acordate doar de agenţiile de rating de credit înregistrate de Comisia Naţională sau de Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare şi Pieţe (în continuare – ESMA).

(3) Ratingurile de credit pot fi utilizate în scopuri de reglementare (respectare a cerinţelor actelor normative de natură prudenţială) numai dacă acestea sunt acordate de agenţiile de rating de credit înregistrate de Comisia Naţională sau de ESMA.

(4) Atunci când un prospect conţine o trimitere la unul sau la mai multe ratinguri de credit, emitentul, ofertantul sau persoana care solicită admiterea la tranzacţionare pe o piaţă reglementată se asigură că prospectul cuprinde, de asemenea, informaţii clare şi vizibile care precizează dacă ratingurile în cauză sunt emise de către o agenţie de rating înregistrată de Comisia Naţională sau de ESMA.

 

Articolul 882. Înregistrarea şi supravegherea agenţiilor de rating de credit

(1) Pentru înregistrarea agenţiei de rating de credit, solicitantul depune în adresa Comisiei Naţionale o cerere însoţită de documentele necesare care vor conţine:

a) datele de identificare şi de contact ale agenţiei de rating de credit (denumirea completă, sediul, numărul de înregistrare de stat (IDNO), numele şi prenumele administratorului, numărul de telefon şi de fax, adresa electronică şi pagina web);

b) datele de identificare şi de contact ale responsabilului de verificarea conformităţii (numele şi prenumele, domiciliul, numărul personal de identitate (IDNP), numărul de telefon);

c) actul de constituire (statutul);

d) clasa ratingurilor de credit pentru care agenţia de rating de credit solicită înregistrarea (ratinguri de entităţi, de instrumente financiare);

e) datele de identificare şi de contact ale acţionarilor/asociaţilor şi ale beneficiarilor efectivi (numele şi prenumele/denumirea completă, domiciliul/sediul, numărul personal de identitate (IDNP)/numărul de înregistrare de stat (IDNO)), precum şi mărimea cotelor deţinute de aceştia direct sau indirect în capitalul social al agenţiei de rating de credit;

f) structura organizatorică şi conducerea agenţiei de rating de credit;

g) resursele financiare pentru desfăşurarea activităţilor de rating de credit;

h) personalul agenţiei de rating de credit şi competenţele acestuia;

i) informaţii privind sucursalele agenţiei de rating de credit, în cazul în care urmează să-şi desfăşoare activitatea şi prin intermediul acestora;

j) descrierea procedurilor şi a metodologiilor utilizate în acordarea şi revizuirea ratingurilor de credit;

k) politicile agenţiei de rating de credit privind conflictele de interese;

l) informaţii referitoare la analiştii de rating;

m) condiţiile de remunerare şi de evaluare a performanţei;

n) alte servicii decât activităţile de rating de credit, pe care agenţia de rating de credit intenţionează să le presteze;

o) programul de activitate al agenţiei de rating de credit, aprobat prin decizia organului competent al acesteia;

p) documente şi informaţii detaliate cu privire la acordurile de externalizare preconizate, inclusiv cu privire la entităţile care îşi asumă funcţii externalizate.

(2) În termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la recepţionarea cererii de înregistrare, Comisia Naţională expediază agenţiei de rating de credit o notificare în acest sens.

(3) În termen de 60 de zile lucrătoare de la notificarea prevăzută la alin.(2), Comisia Naţională examinează cererea de înregistrare a agenţiei de rating de credit conform condiţiilor stabilite de prezenta secţiune şi de actele normative ale Comisiei Naţionale şi adoptă o decizie de înregistrare sau o decizie motivată de refuz a înregistrării agenţiei de rating de credit.

(4) În termen de cel mult 50 de zile lucrătoare de la recepţionarea cererii de înregistrare a agenţiei de rating de credit, Comisia Naţională solicită să i se furnizeze informaţii suplimentare sau să se opereze modificări în documentele depuse iniţial în cazul în care documentele prezentate conţin informaţii eronate sau incomplete.

(5) Taxa de înregistrare aplicată agenţiilor de rating de credit este de 10000 de lei şi se varsă în bugetul Comisiei Naţionale în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data adoptării deciziei de înregistrare a agenţiei de rating de credit.

(6) Agenţia de rating de credit înregistrată trebuie să îndeplinească, în orice moment, condiţiile prevăzute de prezenta secţiune şi de actele normative ale Comisiei Naţionale.

(7) Agenţia de rating de credit notifică Comisia Naţională, în termen de 10 zile lucrătoare, despre orice modificare a condiţiilor în al căror temei i-a fost acordată înregistrarea, inclusiv deschiderea sau închiderea unei sucursale, despre modificările materiale ce se referă la metodologiile de rating utilizate, la modelele sau ipotezele principale de rating sau la noile metodologii de rating.

(8) Agenţia de rating de credit poate furniza alte servicii decât realizarea de ratinguri de credit (servicii auxiliare). Serviciile auxiliare nu constituie activităţi de rating de credit şi includ prognoze de piaţă, estimări ale tendinţelor economice, analize de preţ şi alte analize generale de date, precum şi servicii de distribuţie conexe.

(9) Agenţia de rating de credit pune la dispoziţia Comisiei Naţionale, la solicitarea acesteia, informaţiile necesare pentru a-i permite să supravegheze în mod continuu respectarea de către agenţia de rating de credit a cerinţelor prezentei legi şi ale actelor normative ale Comisiei Naţionale.

(10) Comisia Naţională poate solicita, printr-o cerere simplă sau printr-o decizie, agenţiilor de rating de credit, persoanelor implicate în activităţi de rating de credit, entităţilor cărora li se acordă ratinguri şi părţilor terţe legate de acestea, părţilor terţe cărora agenţiile de rating de credit le-au externalizat funcţii operaţionale sau activităţi, precum şi altor persoane care acţionează în mod concertat cu agenţiile de rating de credit sau care au legătură cu activităţile de rating de credit, să furnizeze toate informaţiile necesare pentru îndeplinirea sarcinilor sale.

(11) Persoanele menţionate la alin.(10) sau reprezentanţii acestora sunt obligaţi să furnizeze informaţiile solicitate de Comisia Naţională. Aceste persoane rămân pe deplin responsabile în cazul în care informaţiile furnizate sunt incomplete, incorecte sau induc în eroare.

(12) Comisia Naţională radiază înregistrarea unei agenţii de rating de credit dacă aceasta:

a) renunţă în mod expres la înregistrare sau nu a mai acordat ratinguri de credit în ultimele şase luni;

b) a obţinut înregistrarea prin declaraţii false sau prin alte măsuri ilegale;

c) nu mai îndeplineşte condiţiile în al căror temei i-a fost acordată înregistrarea.

 

Articolul 883. Cerinţe generale privind activitatea agenţiilor de rating de credit

(1) Agenţiile de rating de credit iau măsurile necesare pentru a se asigura că acordarea unui rating de credit sau a unei perspective de rating nu este afectată de existenţa sau de potenţiala existenţă a unor conflicte de interese.

(2) Agenţiile de rating de credit publică metodologiile, modelele şi ipotezele principale pe care le folosesc în activităţile lor de rating de credit, precum şi modificările acestora.

(3) Agenţiile de rating de credit utilizează metodologii de rating riguroase, sistematice şi continue, care sunt supuse validării bazate pe experienţa anterioară, inclusiv pe controlul a posteriori.

(4) Agenţiile de rating de credit monitorizează ratingurile de credit şi îşi revizuiesc ratingurile şi metodologiile în permanenţă, cel puţin o dată pe an, în special atunci când intervin schimbări semnificative care ar putea influenţa un rating de credit.

(5) Agenţiile de rating de credit instituie proceduri interne pentru monitorizarea impactului pe care îl au schimbările conjuncturii macroeconomice sau ale condiţiilor de pe piaţa financiară asupra ratingurilor de credit.

(6) Pentru îndeplinirea sarcinilor care le revin în temeiul legislaţiei în domeniul pieţei de capital, nici Comisia Naţională şi nici altă autoritate publică nu intervin în conţinutul ratingurilor de credit sau în metodologiile utilizate.

(7) Agenţiile de rating de credit nu pot utiliza numele Comisiei Naţionale sau al ESMA într-un mod care ar putea indica sau sugera aprobarea de către acestea a ratingurilor de credit sau a oricăror activităţi de rating ale agenţiei de rating de credit.

(8) Comisia Naţională nu poartă nicio responsabilitate şi nu oferă asigurări în ceea ce priveşte corectitudinea şi exactitatea ratingurilor de credit acordate de către agenţiile de rating de credit.

(9) Prevederile art.39 alin.(1) lit.a)–d), f) şi alin.(4), art.41 alin.(1) lit.a)–f), h) şi alin.(3)–(7), art.42 alin.(1), (2) şi (3), art.46 alin.(1)–(4), art.50 alin.(4) se aplică corespunzător în raport cu agenţiile de rating de credit.

 

Articolul 884. Reglementarea activităţii agenţiilor de rating de credit

(1) Cerinţele privind desfăşurarea activităţii agenţiilor de rating de credit, inclusiv condiţiile de acordare şi de publicare a ratingurilor de credit, regulile referitoare la organizarea şi modul în care acţionează agenţiile de rating de credit şi acţionarii acestora, sunt reglementate de actele normative ale Comisiei Naţionale.

(2) În cazul în care nu se respectă prevederile prezentei secţiuni, Comisia Naţională este în drept să aplice sancţiuni în conformitate cu art.144.”

 

Art.III. – (1) Prezenta lege intră în vigoare la 1 ianuarie 2021.

(2) Comisia Naţională a Pieţei Financiare, în termen de 6 luni de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, va adopta actele normative prevăzute de prezenta lege şi/sau va aduce actele sale normative în concordanţă cu prezenta lege.

 

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI Zinaida GRECEANÎI
 
Nr.97. Chişinău, 11 iunie 2020.