L E G E
privind restructurarea datoriilor întreprinderilor din sectorul energetic
nr. 336-XIV din 01.04.1999
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.50-52/232 din 20.05.1999
* * *
Notă: În denumirea şi în textul legii cuvîntul "electroenergetic" se substituie prin cuvîntul "energetic" conform Legii nr.398-XV din 16.10.2003, în vigoare 07.11.2003
Notă: În textul legii cuvîntul "Rusia" se înlocuieşte cu cuvintele "Federaţia Rusă" conform Legii nr.1369-XIV din 10.11.2000, în vigoare 16.11.2000
În scopul ameliorării situaţiei financiare a întreprinderilor din sectorul energetic,
[Preambulul în redacţia Legii nr.231-XVI din 06.11.2008, în vigoare 25.11.2008]
[Preambulul în redacţia Legii nr.398-XV din 16.10.2003, în vigoare 07.11.2003]
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Art.1. – Întreprinderile din sectorul energetic – societăţile pe acţiuni Reţelele Electrice de Distribuţie, municipiul Chişinău, Reţelele Electrice de Distribuţie Centru, oraşul Vatra, municipiul Chişinău, Reţelele Electrice de Distribuţie Sud, municipiul Comrat, se privatizează fără datoriile creditoare şi debitoare cu termenul de peste 60 de zile la data semnării contractelor de vînzare-cumpărare a pachetelor lor de acţiuni de control, fără datoriile debitoare ale instituţiilor bugetare pentru consumul de energie electrică şi termică, fără datoriile debitoare ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat la compensaţiile nominative lunare acordate păturilor defavorizate ale populaţiei în legătură cu majorarea tarifelor la energia electrică şi fără datoriile debitoare ale bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale la compensarea diferenţei dintre preţuri la energia electrică categoriilor care beneficiază de înlesniri, indiferent de perioada formării acestor datorii, cu excepţia datoriilor debitoare ale populaţiei la energie electrică şi a datoriilor creditoare ale acestor întreprinderi care se privatizează la salarii şi la decontări cu bugetul asigurărilor sociale de stat.
[Art.1 modificat prin Legea nr.231-XVI din 06.11.2008, în vigoare 25.11.2008]
[Art.1 modificat prin Legea nr.401-XV din 26.07.2001, în vigoare 17.08.2001]
Art.2. – La situaţia existentă la 1 ianuarie 1999, se anulează:
1) restanţa agenţilor economici la impozite, la penalităţile şi amenzile calculate pentru neefectuarea plăţilor fiscale la bugetul de stat şi la bugetele locale, precum şi restanţa la creditele acordate de Ministerul Finanţelor (creditele, dobînzile şi penalităţile), restanţă în al cărei cont a fost expediată producţie în Federaţia Rusă în vederea onorării datoriei Republicii Moldova faţă de societatea pe acţiuni “Gazprom” din Federaţia Rusă pentru livrarea de gaze naturale conform anexei nr.1;
2) datoriile instituţiilor bugetare pentru consumul de gaze naturale, de gaze lichefiate, de energie electrică şi termică, datoriile bugetului asigurărilor sociale de stat la compensaţiile nominative lunare acordate păturilor defavorizate ale populaţiei în legătură cu majorarea tarifelor la energie electrică şi la gaze naturale şi datoriile bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale la compensarea diferenţei de preţuri la gaze naturale, la gaze lichefiate şi la energie electrică categoriilor care beneficiază de înlesniri;
3) datoriile societăţilor pe acţiuni Reţelele Electrice de Distribuţie, municipiul Chişinău, Reţelele Electrice de Distribuţie Centru, Reţelele Electrice de Distribuţie Nord, Reţelele Electrice de Distribuţie Nord-Vest, Reţelele Electrice de Distribuţie Sud faţă de Întreprinderea de Stat “Moldtranselectro” pentru livrarea de energie electrică, în sumă echivalentă cu 140 milioane dolari S.U.A. în lei moldoveneşti la cursul oficial stabilit de Banca Naţională a Moldovei la data transmiterii către societatea pe acţiuni “Gazprom” din Federaţia Rusă a obligaţiunilor de stat;
4) datoriile Întreprinderii de Stat “Moldtranselectro” la impozitele, penalităţile şi amenzile calculate pentru neefectuarea plăţilor fiscale la bugetul de stat şi bugetele locale, în limita depăşirii datoriilor anulate conform pct.2) asupra datoriilor anulate conform pct.1) din prezentul articol.
[Art.2 modificat prin Legea nr.231-XVI din 06.11.2008, în vigoare 25.11.2008]
[Art.2 modificat prin Legea nr.401-XV din 26.07.2001, în vigoare 17.08.2001]
[Art.2 completat prin Legea nr.693-XIV din 25.11.1999, în vigoare 16.12.1999]
Art.3. – Pînă la semnarea contractelor de vînzare-cumpărare a pachetelor de acţiuni de control ale întreprinderilor din sectorul energetic, datoriile creditoare, existente la 1 ianuarie 1999, reduse prin efectuarea măsurilor prevăzute la art.2, ale societăţilor pe acţiuni Reţelele Electrice de Distribuţie, municipiul Chişinău, Reţelele Electrice de Distribuţie Centru, oraşul Vatra, municipiul Chişinău, Reţelele Electrice de Distribuţie Sud, municipiul Comrat, faţă de Întreprinderea de Stat “Moldtranselectro” pentru livrarea de gaze naturale şi de energie electrică se îngheaţă.
[Art.3 în redacţia Legii nr.231-XVI din 06.11.2008, în vigoare 25.11.2008]
[Art.3 modificat prin Legea nr.693-XIV din 25.11.1999, în vigoare 16.12.1999]
Art.4. – În limita echivalentului în lei moldoveneşti al sumei de 90 milioane dolari S.U.A. la cursul oficial stabilit de Banca Naţională a Moldovei la data încheierii de către Consiliul Creditorilor a acordurilor-memorandum cu întreprinderile din sectorul energetic se anulează:
1) datoriile întreprinderilor din sectorul energetic, îngheţate conform art.3;
2) datoriile instituţiilor bugetare pentru consumul de gaze naturale, de gaze lichefiate, de energie electrică şi termică, ale bugetului de stat la compensaţiile nominative lunare acordate păturilor defavorizate ale populaţiei în legătură cu majorarea tarifelor la energie electrică şi datoriile bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale la compensarea diferenţei de preţuri la gaze naturale, la gaze lichefiate şi la energie electrică categoriilor care beneficiază de înlesniri, datorii formate în perioada dintre 1 ianuarie 1999 şi data semnării contractelor de vînzare-cumpărare a pachetelor de acţiuni de control ale întreprinderilor din sectorul energetic;
3) datoriile bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale faţă de întreprinderile Societăţii pe Acţiuni moldo-ruse de tip deschis "Moldova-Gaz", situate în zona de activitate a societăţilor pe acţiuni privatizate Reţelele Electrice de Distribuţie, municipiul Chişinău, Reţelele Electrice de Distribuţie Centru şi Reţelele Electrice de Distribuţie Sud, la compensarea diferenţei de preţuri la gazele naturale şi lichefiate, livrate de către întreprinderile menţionate categoriilor populaţiei care beneficiază de înlesniri, pentru perioada dintre 7 februarie şi 30 iunie 2000;
4) datoriile bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale faţă de întreprinderile Societăţii pe Acţiuni moldo-ruse de tip deschis "Moldova-Gaz" la compensarea diferenţei de preţuri la gazele naturale şi lichefiate, livrate de către întreprinderile menţionate categoriilor populaţiei care beneficiază de înlesniri, datorii care, conform situaţiei din 1 ianuarie 1999, însumau 652,777 mii lei şi nu au fost achitate în limita datoriilor anulate conform art.2 pct.1);
5) 12909,6 mii lei – datoria Societăţii pe Acţiuni moldo-ruse de tip deschis “Moldova-Gaz” faţă de Ministerul Finanţelor, formată ca rezultat al preluării de către stat a datoriilor acestei societăţi faţă de Societatea pe Acţiuni “Gazprom” din Federaţia Rusă, concomitent anulîndu-se datoriile: Societăţii pe Acţiuni “Reţelele Termice Cahul” în sumă de 887,9 mii lei, ale Întreprinderii Municipale a Reţelelor şi Centralelor Termice Comrat în sumă de 1326,3 mii lei, ale Societăţii pe Acţiuni “Reţelele Termice Edineţ” în sumă de 8468,4 mii lei şi ale Întreprinderii Municipale “Reţelele Termice din Ceadîr-Lunga” în sumă de 2227,0 mii lei faţă de Societatea pe Acţiuni moldo-rusă de tip deschis “Moldova-Gaz”;
6) datoriile societăţilor pe acţiuni Centrala Electrică de Termoficare nr.1, municipiul Chişinău, Centrala Electrică de Termoficare nr.2, municipiul Chişinău, Centrala Electrică de Termoficare Nord, municipiul Bălţi, Întreprinderii de Stat “Moldtranselectro” faţă de Societatea pe Acţiuni moldo-rusă de tip deschis “Moldova-Gaz” pentru consumul de gaze naturale, conform anexei nr.2;
7) datoriile societăţilor pe acţiuni Centrala Electrică de Termoficare nr.1, municipiul Chişinău, Centrala Electrică de Termoficare Nord, municipiul Bălţi, Reţelele Electrice de Distribuţie Nord, municipiul Bălţi, Reţelele Electrice de Distribuţie Nord-Vest, oraşul Donduşeni, faţă de Întreprinderea de Stat “Moldtranselectro” pentru livrarea de gaze naturale şi de energie electrică, conform anexei nr.3;
8) datoriile bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale faţă de întreprinderile Societăţii pe Acţiuni moldo-ruse de tip deschis “Moldova-Gaz” la compensarea diferenţei de preţuri la gazele naturale şi lichefiate, livrate de întreprinderile menţionate categoriilor de populaţie care beneficiază de înlesniri, în sumă de 4084,2 mii lei;
9) datoriile Societăţii pe Acţiuni moldo-ruse de tip deschis “Moldova-Gaz” faţă de Ministerul Finanţelor, formate ca rezultat al preluării de către stat a datoriilor acestei societăţi faţă de Societatea pe Acţiuni “Gazprom” din Federaţia Rusă în sumă de 786966,5 mii lei.
[Art.4 modificat prin Legea nr.231-XVI din 06.11.2008, în vigoare 25.11.2008]
[Art.4 completat prin Legea nr.398-XV din 16.10.2003, în vigoare 07.11.2003]
[Art.4 completat prin Legea nr.1375-XV din 10.10.2002, în vigoare 07.11.2002]
[Art.4 modificat prin Legea nr.401-XV din 26.07.2001, în vigoare 17.08.2001]
[Art.4 modificat prin Legea nr.1369-XIV din 10.11.2000, în vigoare 16.11.2000]
[Art.4 modificat prin Legea nr.890-XIV din 23.03.2000, în vigoare 13.04.2000]
[Art.4 modificat prin Legea nr.693-XIV din 25.11.1999, în vigoare 16.12.1999]
Art.5. – Datoriile, cu termenul de peste 60 de zile la data semnării contractelor de vînzare-cumpărare a pachetelor de acţiuni de control, ale agenţilor economici faţă de întreprinderile din sectorul energetic pasibile de privatizare se transformă în datorii ale acestor agenţi economici faţă de întreprinderea de stat “Moldtranselectro”.
Art.6. – Guvernul:
1) devine succesorul de drepturi:
"a) în persoana Ministerului Finanţelor, la datoriile creditoare ale Societăţii pe Acţiuni moldo-ruse de tip deschis "Moldova-Gaz", pentru consumul de gaze naturale livrate din Federaţia Rusă în anii 1994-1997, datorii stinse prin transmiterea către Societatea pe Acţiuni "Gazprom" din Federaţia Rusă a obligaţiunilor de stat şi cambiilor în sumă de 230 milioane dolari S.U.A.;
b) în persoana întreprinderii de stat “Moldtranselectro”, la datoriile creditoare ale întreprinderilor din sectorul energetic cu termenul de peste 60 de zile la data semnării contractelor de vînzare-cumpărare a pachetelor lor de acţiuni de control, cu excepţia datoriilor la salarii, la bugetul asigurărilor sociale de stat şi a datoriilor anulate conform art.4 pct.1);
2) va onora datoriile faţă de Societatea pe Acţiuni "Gazprom" din Federaţia Rusă, menţionate la pct.1) lit.a) din prezentul articol, ca o plată unică, cu un scont care să corespundă situaţiei de pe piaţă sau în rate conform unor grafice de achitare stabilite în Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova şi Societatea pe Acţiuni "Gazprom" din Federaţia Rusă privind principiile de reglementare a datoriilor Republicii Moldova pentru gazele naturale livrate de Federaţia Rusă în anii 1994-1997;
3) va înainta, în termen de o lună de la data trecerii către întreprinderea de stat “Moldtranselectro” a datoriilor creditoare şi debitoare conform art.5 din prezenta lege şi pct.1) lit.b) din prezentul articol, propuneri privind sursele de finanţare a diferenţei dintre datoriile creditoare şi datoriile debitoare menţionate;
4) va efectua, în comun cu societăţile pe acţiuni Centrala Electrică de Termoficare nr.1, Centrala Electrică de Termoficare nr.2, Centrala Electrică de Termoficare Nord, Reţelele Electrice de Distribuţie, municipiul Chişinău, Reţelele Electrice de Distribuţie Centru, Reţelele Electrice de Distribuţie Nord, Reţelele Electrice de Distribuţie Nord-Vest, Reţelele Electrice de Distribuţie Sud, “RAPDET”, Termocom, în comun cu asociaţia republicană de producţie “Termocomenergo”, cu întreprinderea de stat “Moldtranselectro” şi cu societatea pe acţiuni moldo-rusă “Moldova-Gaz”, decontările prin compensare în limita datoriilor anulate conform art.2 şi art.4. Rezultatele operaţiunilor nu se reflectă în executarea de casă a bugetului;
5) va prezenta Parlamentului, în termen de o lună de la finalizarea privatizării întreprinderilor din sectorul energetic, un raport despre rezultatele restructurării datoriilor acestora;
6) va prezenta propuneri privind rectificarea Legii bugetului pe anul 1999 conform prezentei legi.
[Art.6 modificat prin Legea nr.1369-XIV din 10.11.2000, în vigoare 16.11.2000]
[Art.6 modificat prin Legea nr.890-XIV din 23.03.2000, în vigoare 13.04.2000]
[Art.6 modificat prin Legea nr.693-XIV din 25.11.1999, în vigoare 16.12.1999]
[Art.7 abrogat prin Legea nr.231-XVI din 06.11.2008, în vigoare 25.11.2008]
[Art.7 modificat prin Legea nr.890-XIV din 23.03.2000, în vigoare 13.04.2000]
[Art.7 introdus prin Legea nr.693-XIV din 25.11.1999, în vigoare 16.12.1999]
Art.8. – Venitul obţinut de către Societatea pe Acţiuni moldo-rusă de tip deschis "Moldova-Gaz" în urma anulării datoriilor faţă de Societatea pe Acţiuni "Gazprom" din Federaţia Rusă în lei moldoveneşti, echivalent cu suma de 90 milioane dolari S.U.A., la cursul oficial stabilit de Banca Naţională a Moldovei la data transmiterii către Societatea pe Acţiuni "Gazprom" din Federaţia Rusă a cambiilor, cu excepţia sumelor utilizate pentru anularea datoriilor conform art.4 din prezenta lege, nu se ia în considerare la determinarea venitului impozabil la prezentarea de către Societatea pe Acţiuni moldo-rusă de tip deschis "Moldova-Gaz" a declaraţiei cu privire la impozitul pe venitul persoanei care practică activitate de întreprinzător în anul în care a fost obţinut acest venit şi se foloseşte la acoperirea pierderilor neacoperite din anii precedenţi.
[Art.8 introdus prin Legea nr.1369-XIV din 10.11.2000, în vigoare 16.11.2000]
Art.9. – Depăşirea datoriilor creditoare asupra datoriilor debitoare anulate conform pct.6) şi 7) din art.4 în sumă de 26209,9 mii lei se consideră sursă de finanţare a diferenţei dintre datoriile creditoare şi datoriile debitoare transmise către Întreprinderea de Stat “Moldtranselectro”, conform art.5 şi art.6 pct.1) lit.b).
[Art.9 introdus prin Legea nr.231-XVI din 06.11.2008, în vigoare 25.11.2008]
PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Dumitru DIACOV |
Chişinău, 1 aprilie 1999. | |
Nr.336-XIV. |
Anexa nr.1
Datoriile, pasibile de anulare, existente la 1 ianuarie 1999, la plăţile fiscale în bugetul de stat şi în bugetele locale şi la creditele acordate de Ministerul Finanţelor agenţilor economici care au expediat producţie în contul stingerii datoriei Republicii Moldova faţă de societatea de acţiuni “Gazprom” din Federaţia Rusă pentru livrarea de gaze naturale
mii lei | |||||||||||||
Agenţii economici | Datorii la bugetul de stat | Datorii la bugetul local | Datorii la creditele acordate de Ministerul Finanţelor | Total | |||||||||
sumă, total | inclusiv | sumă, total | inclusiv | sumă, total | inclusiv | ||||||||
plăţi | pena- lităţi | amenzi | plăţi | pena- lităţi | amenzi | credi- tul | dobîn- da | penali- tatea | |||||
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
Chişinău | |||||||||||||
S.A. “Aroma” | 1100,1 | 1100,1 | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | 1100,1 |
S.A. “Artima” | 18,5 | 18,5 | - | - | 86,7 | 86,7 | - | - | - | - | - | - | 105,2 |
S.A. “Bucuria” | 2227,2 | 2227,2 | - | - | 329,3 | 329,3 | - | - | - | - | - | - | 2556,5 |
S.A. “Basvinex” | 620,2 | 620,2 | - | - | 63,2 | 63,2 | - | - | - | - | - | - | 683,4 |
S.A. “Carmez” | 2362,1 | 2362,1 | - | - | 46,4 | 46,4 | - | - | - | - | - | - | 2408,5 |
Combinatul de Tutun, S.A. | 29080,3 | 29080,3 | - | - | 1573,9 | 1573,9 | - | - | - | - | - | - | 30654,2 |
Combinatul de Articole din Carton, S.A. | 364,8 | 364,8 | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | 364,8 |
Compania “GB &CO”, S.A. | 2647,2 | 2647,2 | - | - | 191,6 | 191,6 | - | - | - | - | - | - | 2838,8 |
S.A. “Energoimpex” | 982,4 | 982,4 | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | 982,4 |
S.A. “Inteh” | 45,3 | 45,3 | - | - | 64,5 | 64,5 | - | - | - | - | - | - | 109,8 |
Fabrica de mobilă “Viitorul”, S.A. | 197,0 | 197,0 | - | - | 21,9 | 21,9 | - | - | - | - | - | - | 218,9 |
S.A. “Faprochim” | 116,4 | 116,4 | - | - | 15,6 | 15,6 | - | - | 479,3 | 479,3 | - | - | 611,3 |
S.A. “Floare-Carpet” | 1577,4 | 1577,4 | - | - | 236,7 | 236,7 | - | - | - | - | - | - | 1814,1 |
S.A. “Franzeluţa” | 1672,0 | 1672,0 | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | 1672,0 |
S.A. “Invincom” | 945,5 | 945,5 | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | 945,5 |
S.A. “Icam” | 230,0 | 230,0 | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | 230,0 |
S.A. “Introscop” | 1718,0 | 1718,0 | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | 1718,0 |
S.A. “Lemnar” | 450,0 | 450,0 | - | - | 100,0 | 100,0 | - | - | - | - | - | - | 550,0 |
S.A. “Mold-Itel” | 438,0 | 438,0 | - | - | 48,5 | 48,5 | - | - | - | - | - | - | 486,5 |
S.A. “Tehnovin” | 130,0 | 130,0 | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | 130,0 |
Combinatul de vinuri spumante şi de vinuri de marcă din Chişinău “Vismos”, S.A. | 1415,0 | 1415,0 | - | - | 641,6 | 641,6 | - | - | - | - | - | - | 2056,6 |
S.A. “Vitanta Intravest” | 1761,2 | 1761,2 | - | - | 123,6 | 123,6 | - | - | - | - | - | - | 1884,8 |
S.A. “Zicos-Production” | 120,0 | 120,0 | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | 120,0 |
Î.M. “Alimcom” | 200,0 | 200,0 | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | 200,0 |
Î.M. “AS-Petrol” | 19500,0 | 19500,0 | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | 19500,0 |
Compania “Bimaco” | 1401,8 | 1401,8 | - | - | 251,2 | 251,2 | - | - | - | - | - | - | 1653,0 |
Î.M. “Consona” | 682,6 | 682,6 | - | - | 37,2 | 37,2 | - | - | - | - | - | - | 719,8 |
Î.M. “Interforum” | 1362,3 | 1362,3 | - | - | 34,9 | 34,9 | - | - | - | - | - | - | 1397,2 |
Î.M. “Nectar-S” | 329,1 | 329,1 | - | - | 22,3 | 22,3 | - | - | - | - | - | - | 351,4 |
“Frontiera” S.R.L | 5014,5 | 5014,5 | - | - | 157,7 | 157,7 | - | - | - | - | - | - | 5172,2 |
Firma ştiinţifică de producţie “Crit”, S.R.L. | 556,0 | 556,0 | - | - | 62,0 | 62,0 | - | - | - | - | - | - | 618,0 |
Firma comercială de producţie “Corbul” | 349,0 | 349,0 | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | 349,0 |
Firma “Oldtabac International LTD” | 4193,3 | 4193,3 | - | - | 36,7 | 36,7 | - | - | - | - | - | - | 4230,0 |
Combinatul Poligrafic | 192,6 | 192,6 | - | - | 52,8 | 52,8 | - | - | - | - | - | - | 245,4 |
Total | 83999,8 | 83999,8 | - | - | 4198,3 | 4198,3 | - | - | 479,3 | 479,3 | - | - | 88677,4 |
Bălţi | |||||||||||||
S.A. “Basarabia-Nord” | 1182,3 | 1182,3 | - | - | - | - | - | - | 281,3 | 281,3 | - | - | 1463,6 |
S.A. “Floarea-Soarelui” | 92,8 | 92,8 | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | 92,8 |
Combinatul de Vinuri şi Coniacuri, S.A. | 4200,0 | 4200,0 | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | 4200,0 |
Combinatul de Produse Alimentare S.A. | 1528,1 | 1528,1 | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | 1528,1 |
S.A “Incomlac” | 400,0 | 400,0 | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | 400,0 |
S.A “Inter-Pet” | 380,7 | 380,7 | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | 380,7 |
S.A “Rada” | 12,9 | 12,9 | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | 12,9 |
S.A “Primăvara” | 124,6 | 124,6 | - | - | 14,2 | 14,2 | - | - | - | - | - | - | 138,8 |
Total | 7921,4 | 7921,4 | - | - | 14,2 | 14,2 | - | - | 281,3 | 281,3 | - | - | 8216,9 |
Cahul | |||||||||||||
Agrofirma “Vierul”, S.A. | 818,1 | 818,1 | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | 818,1 |
Soroca | |||||||||||||
S.A. “Alfa-Nistru” | 477,6 | 477,6 | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | 477,6 |
Orhei | |||||||||||||
S.A. “Galanta” | 46,5 | 46,5 | - | - | - | - | - | - | 319,6 | 319,6 | - | - | 366,1 |
S.A. “Stafeda-Agro” | 14,0 | 14,0 | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | 14,0 |
TOTAL | 60,5 | 60,5 | - | - | - | - | - | - | 319,6 | 319,6 | - | - | 380,1 |
Basarabeasca | |||||||||||||
Firma “Basarabia LWIN INVEST”, S.R.L. | 97,5 | 97,5 | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | 97,5 |
S.A. “Doina” | 198,6 | 198,6 | - | - | 7,4 | 7,4 | - | - | - | - | - | - | 206,0 |
Total | 296,1 | 296,1 | - | - | 7,4 | 7,4 | - | - | - | - | - | - | 303,5 |
Căinari | |||||||||||||
Întreprinderea agricolă de stat “Rezeni” | 334,3 | 334,3 | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | 334,3 |
Călăraşi | |||||||||||||
Fabrica de vinuri şi coniacuri “Călăraşi” | 1000,1 | 1000,1 | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | 1000,1 |
Comrat | |||||||||||||
”Vinuri de Comrat”, S.A. | 702,3 | 702,3 | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | 702,3 |
Criuleni | |||||||||||||
S.R.L. “Valovais” | 3883,2 | 3883,2 | - | - | 30,2 | 30,2 | - | - | - | - | - | - | 3913,4 |
Drochia | |||||||||||||
S.A. “Nord-Mobila” | 200,0 | 200,0 | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | 200,0 |
Edineţ | |||||||||||||
S.A. “Edineţ-Gaz” | 253,4 | 253,4 | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | 253,4 |
Mina din Cupcini, S.A. | 250,0 | 250,0 | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | 250,0 |
Total | 503,4 | 503,4 | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | 503,4 |
Hînceşti | |||||||||||||
S.R.L. “Petrocub” | 1180,0 | 1180,0 | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | 1180,0 |
S.A. “Vitas-Hînceşti” | 980,0 | 980,0 | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | 980,0 |
Total | 2160,0 | 2160,0 | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | 2160,0 |
Ialoveni | |||||||||||||
S.A. “Vinăria-Bardar” | 1425,8 | 1425,8 | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | 1425,8 |
Străşeni | |||||||||||||
Fabrica de vinuri “Cojuşna”, S.A. | 2390,6 | 2390,6 | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | 2390,6 |
S.A. “Fertilitatea - Străşeni” | 149,8 | 149,8 | - | - | - | - | - | - |
1600,4 |
1600,4 | - | - | 1750,2 |
Total | 2540,4 | 2540,4 | - | - | - | - | - | - |
1600,4 |
1600,4 | - | - | 4140,8 |
Ştefan-Vodă | |||||||||||||
S.A. “Carahasani-Vin” | 445,7 | 445,7 | - | - | 31,3 | 31,3 | - | - | - | - | - | - | 477,0 |
Taraclia | |||||||||||||
Combinatul de Vinuri din Taraclia, S.A. | 1742,6 | 1742,6 | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | 1742,6 |
Î.M. “Grape Valley” | 137,5 | 137,5 | - | - | 21,6 | 21,6 | - | - | - | - | - | - | 159,1 |
Total | 1880,1 | 1880,1 | - | - | 21,6 | 21,6 | - | - | - | - | - | - | 1901,7 |
Teleneşti | |||||||||||||
Fabrica de vinuri “Sărătenii Vechi”, S.A. | 436,3 | 436,3 | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | 436,3 |
Fabrica de vinuri “Teleneşti”, S.A. | 495,1 | 495,1 | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | 495,1 |
Total | 931,4 | 931,4 | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | 931,4 |
Vulcăneşti | |||||||||||||
Fabrica de Vinuri, S.A. | 614,3 | 614,3 | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | 614,3 |
Fabrica de vinuri “Etulia”, S.A. | 234,0 | 234,0 | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | 234,0 |
Total | 848,3 | 848,3 | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | 848,3 |
Floreşti | |||||||||||||
S.A. “Cristal-Flor” | 1374,0 | 1374,0 | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | 1374,0 |
Total pe ţară | 111802,5 | 111802,5 | 4303,0 | 4303,0 |
2680,6 |
2680,6 | 118786,1 |
Anexa nr.2
Datoriile întreprinderilor din sectorul energetic faţă de Societatea | ||
Nr. crt. | Agentul economic | Suma (mii lei) |
1. | Societatea pe Acţiuni Centrala Electrică de Termoficare nr.1, municipiul Chişinău | 53255,2 |
2. | Societatea pe Acţiuni Centrala Electrică de Termoficare nr.2, municipiul Chişinău | 139777,8 |
3. | Societatea pe Acţiuni Centrala Electrică de Termoficare Nord, municipiul Bălţi | 33199,4 |
4. | Întreprinderea de Stat “Moldtranselectro” | 321069,4 |
Total | 547301,8 |
[Anexa nr.2 introdusă prin Legea nr.231-XVI din 06.11.2008, în vigoare 25.11.2008]
Anexa nr.3
Datoriile întreprinderilor din sectorul energetic faţă de Întreprinderea
| ||
Nr. crt. | Agentul economic | Suma (mii lei) |
1. | Societatea pe Acţiuni Centrala Electrică de Termoficare nr.1, municipiul Chişinău | 19272,0 |
2. | Societatea pe Acţiuni Centrala Electrică de Termoficare Nord, municipiul Bălţi | 82778,7 |
3. | Societatea pe Acţiuni Reţelele Electrice de Distribuţie Nord, municipiul Bălţi | 121905,0 |
4. | Societatea pe Acţiuni Reţelele Electrice de Distribuţie Nord-Vest, oraşul Donduşeni | 70903,8 |
Total | 294859,5 |
[Anexa nr.3 modificată prin Legea nr.138 din 01.07.2010, în vigoare 23.07.2010]
[Anexa nr.3 introdusă prin Legea nr.231-XVI din 06.11.2008, în vigoare 25.11.2008]
