miercuri, 11 martie 2020
162/11.03.2020 Hotărâre pentru modificarea Regulamentului cu privire la permisul de conducere, organizarea şi desfăşurarea examenului pentru obţinerea permisului de conducere ...

H O T Ă R Â R E

pentru modificarea Regulamentului cu privire la permisul de conducere,

organizarea şi desfăşurarea examenului pentru obţinerea permisului

de conducere şi condiţiile de admitere la traficul rutier,

aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1452/2007

 

nr. 162  din  11.03.2020

 

Monitorul Oficial nr.75-83/227 din 13.03.2020

 

* * *

În temeiul art.VI alin.(2) din Legea nr.138/2018 privind modificarea unor acte legislative (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.347-357, art.584), Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Regulamentul cu privire la permisul de conducere, organizarea şi desfăşurarea examenului pentru obţinerea permisului de conducere şi condiţiile de admitere la traficul rutier, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1452/2007 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.8-10, art.42), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1) pe tot parcursul textului, cuvintele „autoritate competentă”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele „subdiviziune competentă”, la forma gramaticală corespunzătoare;

2) la punctul 2, textul „(cu excepţia subcategoriei AM)” se exclude;

3) la punctul 7:

a) litera a) se completează cu textul „ , cu înscrierea acesteia în permis”;

b) la litera g), textul „şi pentru autovehiculele din subcategoria A1” se substituie cu textul „şi pentru vehiculele din subcategoriile AM şi A1, iar permisul pentru subcategoria A1 este valabil şi pentru vehiculele din subcategoria AM”;

c) litera h) va avea următorul cuprins:

„h) persoana care posedă permis de conducere valabil pentru una din categoriile/subcategoriile indicate la punctul 4 al prezentului Regulament (cu excepţia categoriei A şi a subcategoriilor A1 şi A2) poate obţine şi dreptul de a conduce vehicule din subcategoria AM, cu condiţia susţinerii probei practice a examenului pentru această subcategorie”;

4) la punctul 10, textul „unei şcoli auto, organizate de unităţile licenţiate (în continuare – şcoli)” se substituie cu textul „unui prestator de servicii educaţionale auto, organizate de unităţi acreditate sau a căror funcţionare este autorizată provizoriu”;

5) la punctul 13:

a) la litera a), după textul „de 16 ani – pentru subcategoriile” se introduce textul „AM,”;

b) la litera d), cuvintele „unei şcoli” se substituie cu cuvintele „unui prestator de servicii educaţionale auto”, iar textul „ , organizate de unităţi licenţiate, în condiţiile legii” se exclude;

6) la punctul 15, cuvintele „unei şcoli” se substituie cu cuvintele „unui prestator de servicii educaţionale”;

7) se completează cu punctul 161 cu următorul cuprins:

161. Nu se admite la examen şi/sau nu se documentează cu permis de conducere solicitantul al cărui dosar de examinare este incomplet, conţine documente care nu sunt autentice şi/sau veridice, precum şi în cazurile în care, la verificarea solicitantului prin intermediul evidenţelor respective ale Instituţiei publice „Agenţia Servicii Publice” privind evidenţa restricţiilor la documentarea cu permis de conducere, precum şi ale Ministerului Afacerilor Interne privind evidenţa restricţiilor aplicate asupra dreptului de a conduce vehicule, se constată înregistrate pe numele acestuia unele restricţii în acest sens.”;

8) la punctul 17:

a) litera a) va avea următorul cuprins:

„a) actul de identitate (se prezintă)”;

b) la litera b), textul „(anexa nr.1)” se substituie cu textul „(conform modelului aprobat de Instituţia publică „Agenţia Servicii Publice”);

c) la litera c), cuvintele „fişa de şcolarizare” se substituie cu cuvintele „actul de studii”;

d) litera d) va avea următorul cuprins:

„d) dovada frecventării programului probaţional antialcoolic şi antidrog, eliberată de către subdiviziunile Inspectoratului Naţional de Probaţiune, sau confirmarea respectivă ce se conţine în sistemul informaţional, pentru persoanele care solicită repunerea în dreptul de a conduce vehicule după un termen de privare sau redobândirea dreptului de a conduce vehicule anulat ca urmare a conducerii vehiculului în stare de ebrietate produsă de alcool sau de alte substanţe”;

e) litera e) se completează cu un alineat cu următorul cuprins:

„Pentru persoanele care solicită repunerea în dreptul de a conduce vehicule după un termen de privare sau redobândirea dreptului de a conduce vehicule anulat ca urmare a conducerii vehiculului în stare de ebrietate produsă de alcool sau de alte substanţe, adeverinţa medicală a conducătorului de vehicul şi a candidatului pentru obţinerea permisului de conducere necesită a fi datată cu cel mult 30 de zile calendaristice înaintea solicitării redobândirii dreptului de a conduce vehicule”;

f) litera f) va avea următorul cuprins:

„f) dovada achitării tarifului stabilit, cu excepţia plăţilor electronice”;

g) la litera h), cuvintele „şi copia autentificată a acestuia” se exclud;

h) la litera i), cuvintele „copia autentificată a diplomei de absolvire şi certificatului de şcolarizare” se substituie cu cuvântul „diploma şi actul de studii”;

i) la litera j), textul „în vederea obţinerii permisului de conducere în condiţiile punctului 121 al” se substituie cu textul „şi obţinerea permisului de conducere în condiţiile punctului 121 şi punctului 20 alineatul al doilea ale”;

9) la punctul 18:

a) la litera e), textul „(anexa nr.3)” se substituie cu textul „(conform modelului aprobat de Instituţia publică „Agenţia Servicii Publice”)”;

b) la litera f), textul „copia autentificată a certificatului de conducător de tractoare, maşini şi utilaje autopropulsate agricole sau pentru lucrări rutiere” se substituie cu textul „certificatul de tractorist-mecanic (se prezintă)”;

10) se completează cu punctul 181 cu următorul cuprins:

181. Persoanele care deţin permis de conducere eliberat în stânga Nistrului sau în municipiul Bender, în cazul în care dispun de acte de identitate aprobate prin Legea nr.273/1994 privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte, pot solicita confirmarea în sistemul naţional al categoriilor/subcategoriilor de vehicule a dreptului de a conduce vehicule din anumite categorii/subcategorii, conform permisului de conducere deţinut, precum şi eliberarea permisului de conducere naţional, fără susţinerea examenului.

Solicitantul, suplimentar prevederilor punctului 17 literele a), b), e) şi f), va mai depune:

a) permisul de conducere eliberat în stânga Nistrului sau în municipiul Bender;

b) declaraţia pe proprie răspundere că asupra dreptului de a conduce vehicule deţinut de către persoană nu sunt aplicate restricţii, că datele completate în cerere, precum şi cele ce se conţin în documentele anexate la cerere sunt veridice şi autentice.”;

11) la punctul 23, alineatul întâi va avea următorul cuprins:

„Programarea şi admiterea la examenul pentru obţinerea permisului de conducere se va efectua în modul stabilit de către Instituţia publică „Agenţia Servicii Publice.”;

12) la punctul 24, cuvintele „unei şcoli” se substituie cu cuvintele „unui prestator de servicii educaţionale”;

13) la punctul 26:

a) litera b) va avea următorul cuprins:

„b) proba practică de conducere a autovehiculului în funcţie de categoria/subcategoria de vehicule pentru care se solicită permis de conducere:

- pentru categoria B, proba practică se desfăşoară atât pe poligon, cât şi pe traseu. Persoana care nu susţine proba pe poligon nu se admite la proba pe traseu;

- pentru categoriile/subcategoriile BE, C1, C1E, C, CE, D1, D1E şi D, proba practică se desfăşoară pe traseu, cu testarea în condiţii de traseu a dexterităţii exercitării unor manevre speciale de conducere, specifice testării în condiţii de poligon;

- pentru categoria A şi subcategoriile AM, A1, A2 şi B1, proba practică se desfăşoară pe poligon.”;

b) la litera c), cuvântul „şcolile” se substituie cu cuvintele „prestatorii de servicii educaţionale”;

14) la punctul 37, textul „sau, după caz, comisariatului de poliţie de la locul de domiciliu sau reşedinţă” se exclude;

15) punctul 40 va avea următorul cuprins:

40. Permisele de conducere ale persoanelor condamnate printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă cu pedepse penale de anulare sau privare de dreptul de a conduce vehicule, precum şi ale persoanelor sancţionate contravenţional cu privare de dreptul de a conduce vehicule, însoţite de hotărârile judecătoreşti pe caz, se remit, în termen de 10 zile, de către organele care asigură executarea pedepsei penale sau sancţiunii contravenţionale Instituţiei publice „Agenţia Servicii Publice”, pentru anulare în Sistemul informaţional automatizat „Registrul de stat al conducătorilor de vehicule”, în ordinea stabilită de către această autoritate. Un exemplar al hotărârilor judecătoreşti pe caz se remite serviciului specializat al Ministerului Afacerilor Interne pentru evidenţa restricţiilor respective aplicate asupra dreptului de a conduce vehicule în Sistemul informaţional automatizat „Registrul informaţiei criminalistice şi criminologice”.

În cazul în care persoanele condamnate printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă cu pedeapsă penală de anulare sau privare de dreptul de a conduce vehicule, precum şi persoanele sancţionate contravenţional cu privare de dreptul de a conduce vehicule nu au predat permisul de conducere deţinut, autorităţile indicate la alineatul întâi, în termen de 10 zile, remit Instituţiei publice „Agenţia Servicii Publice” hotărârile judecătoreşti pe caz, pentru anularea permiselor de conducere în cauză.

Permisele de conducere ale persoanelor declarate de către cadrele medicale abilitate inapte de a deţine dreptul şi de a conduce vehicule se suspendă de către Instituţia publică „Agenţia Servicii Publice” în momentul parvenirii acestei informaţii, până la adoptarea deciziei de anulare a dreptului de a conduce vehicule, conform legislaţiei.”;

16) se completează cu punctul 401 cu următorul cuprins:

401. Persoanele condamnate printr-o hotărâre judecătorească cu pedeapsă penală de anulare a dreptului de a conduce vehicule, precum şi persoanele în privinţa cărora instanţa de judecată a dispus anularea dreptului de a conduce vehicule, fiind declarate inapte de a conduce vehicule de către autoritatea medicală competentă, pot redobândi dreptul de a conduce vehicule la decăderea temeiurilor prevăzute de lege, în condiţii generale, ca urmare a susţinerii probelor teoretică şi practică ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere la categoriile/subcategoriile de permis solicitate.

Persoanele condamnate printr-o hotărâre judecătorească cu pedeapsă penală sau sancţiune contravenţională de privare de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de un an şi mai mare pot fi repuse în dreptul de a conduce vehicule, la expirarea termenului de privare, cu condiţia susţinerii probei teoretice a examenului de obţinere a permisului de conducere la categoriile/subcategoriile de vehicule din permis solicitate.

Persoanele sancţionate contravenţional cu privare de dreptul de a conduce vehicule pe un termen mai mic de un an sunt repuse în dreptul de a conduce vehicule, la expirarea termenului de privare, fără susţinerea examenului de obţinere a permisului de conducere.

Persoanele cărora, pentru săvârşirea infracţiunilor în domeniul transporturilor sau pentru utilizarea vehiculului la săvârşirea infracţiunii, pentru care se prevede pedeapsa privării sau anulării dreptului de a conduce vehicule, li s-a aplicat măsura preventivă de ridicare a permisului de conducere deţinut sau altă restricţie, pe perioada ridicării/suspendării permisului de conducere nu se admit la examenul de obţinere a permisului de conducere şi nu pot obţine un alt permis de conducere.”;

17) se completează cu punctele 46 şi 47 cu următorul cuprins:

46. Procedurile de examinare pentru obţinerea permisului de conducere, proba teoretică şi proba practică, pot fi înregistrate în format audio/video, cu stocarea informaţiei audio/video respective de pe camerele din clasele şi autovehiculele speciale de examinare într-un Complex informaţional deţinut de Instituţia publică „Agenţia Servicii Publice”, care va asigura stocarea şi prelucrarea datelor cu caracter personal conform cerinţelor stabilite în Legea nr.133/2011 privind protecţia datelor cu caracter personal.

În clasele de examinare şi în autovehiculele speciale de examinare dotate cu sistem de supraveghere video se afişează formularul tipizat de informare privind efectuarea supravegherii video.

Termenul prelucrării (păstrării) datelor cu caracter personal în Complexul informaţional este de 6 luni.

47. Instituţia publică „Agenţia Servicii Publice” efectuează cercetări tehnico-ştiinţifice, la toate etapele procesului de documentare cu permis de conducere, privind autenticitatea documentelor depuse şi identificarea solicitantului.”;

18) anexele nr.1 şi nr.3 se abrogă;

19) în anexa nr.2, pe tot parcursul textului, cuvintele „Fişa de şcolarizare” se substituie cu cuvintele „Actul de studii”.

2. Agenţia Servicii Publice, Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul Naţional de Probaţiune vor asigura aplicarea modificărilor operate în Regulamentul cu privire la permisul de conducere, organizarea şi desfăşurarea examenului pentru obţinerea permisului de conducere şi condiţiile de admitere la traficul rutier, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1452/2007, potrivit punctului 1, pe domeniile de competenţă şi în conformitate cu procedurile stabilite.

3. Ministerul Afacerilor Interne va ţine evidenţa sancţiunilor contravenţionale de privare de dreptul de a conduce autovehicule, a pedepselor penale de privare şi anulare a dreptului de a conduce vehicule, precum şi a măsurilor preventive de ridicare provizorie a permisului de conducere în Sistemul informaţional automatizat „Registrul informaţiei criminalistice şi criminologice” şi va asigura accesul la informaţia respectivă al subdiviziunilor poliţiei implicate în supravegherea şi controlul traficului rutier (pe drumuri publice şi la punctele de trecere a frontierei de stat), precum şi al subdiviziunilor competente din cadrul Agenţiei Servicii Publice.

4. Prezenta hotărâre intră în vigoare după două luni de la data publicării.

 

PRIM-MINISTRU Ion CHICU
 
Contrasemnează:
Ministrul afacerilor interne Pavel Voicu
Ministrul economiei şi infrastructurii Anatol Usatîi
Ministrul justiţiei Fadei Nagacevschi
 
Nr.162. Chişinău, 11 martie 2020.