H O T Ă R Â R E

cu privire la aprobarea Cerinţelor sanitar-veterinare faţă

de aditivii pentru hrana animalelor

 

nr. 27  din  22.01.2020

 

Monitorul Oficial nr.63-68/160 din 28.02.2020

 

* * *

În temeiul art.36 din Legea nr.221/2007 privind activitatea sanitar-veterinară (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.125-129, art.396), cu modificările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Cerinţele sanitar-veterinare faţă de aditivii pentru hrana animalelor (se anexează).

2. La punctul 1 din Hotărârea Guvernului nr.462/2013 cu privire la aprobarea unor cerinţe faţă de furaje (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.141-144, art.551), cu modificările ulterioare, subalineatul întâi se abrogă.

3. Controlul asupra executării prezentei hotărâri se pune în sarcina Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor.

 

 

 

Aprobate

prin Hotărârea Guvernului

nr.27 din 22.01.2020

 

CERINŢE SANITAR-VETERINARE

faţă de aditivii pentru hrana animalelor

 

Cerinţele sanitar-veterinare faţă de aditivii pentru hrana animalelor (în continuare – Cerinţe):

- transpun parţial Regulamentul (CE) nr.1831/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind aditivii din hrana animalelor (text cu relevanţă pentru SEE), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 268 din 18 octombrie 2003, aşa cum a fost modificat ultima oară prin Regulamentul (UE) 2015/2294 al Comisiei din 9 decembrie 2015 (text cu relevanţă pentru SEE);

- transpun Regulamentul (CE) nr.141/2007 al Comisiei din 14 februarie 2007 privind cererea de autorizare, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr.183/2005 al Parlamentului European şi al Consiliului, a unităţilor din sectorul hranei pentru animale care produc sau introduc pe piaţă aditivi pentru hrana animalelor din categoria „coccidiostatice şi histomonostatice” (text cu relevanţă pentru SEE), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 43 din 15 februarie 2007, aşa cum a fost modificat ultima oară prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr.1157/2014 al Comisiei din 29 octombrie 2014;

- transpun Regulamentul (CE) nr.429/2008 al Comisiei din 25 aprilie 2008 privind normele de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr.1831/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului cu privire la pregătirea şi prezentarea cererilor, precum şi la evaluarea şi autorizarea aditivilor din hrana animalelor (text cu relevanţă pentru SEE), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 133 din 22 mai 2008;

- transpun Regulamentul (UE) nr.892/2010 al Comisiei din 8 octombrie 2010 privind statutul anumitor produse în ceea ce priveşte aditivii furajeri care intră sub incidenţa Regulamentului (CE) nr.1831/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului (text cu relevanţă pentru SEE), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 266 din 9 octombrie 2010;

- transpun Regulamentul (CE) nr.1876/2006 al Comisiei din 18 decembrie 2006 privind autorizarea provizorie sau permanentă a anumitor aditivi din hrana animalelor (text cu referinţă pentru SEE) publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 360 din 19 decembrie 2006, aşa cum a fost modificat ultima oară prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr.403/2013 al Comisiei din 2 mai 2013;

- transpun Regulamentul (UE) nr.1270/2009 al Consiliului din 21 decembrie 2009 privind autorizarea permanentă a anumitor aditivi din hrana animalelor (text cu referinţă pentru SEE) publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 339 din 22 decembrie 2009, aşa cum a fost modificat ultima oară prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr.2017/1145 al Comisiei din 8 iunie 2017.

[Clauza de armonizare modificată prin Hot.Guv. nr.1047 din 21.12.2023, în vigoare 22.01.2024]

 

Capitolul I

DOMENIUL DE APLICARE ŞI TERMINOLOGIE

1. Prezentele Cerinţe prevăd stabilirea unui cadru normativ pentru introducerea pe piaţă şi utilizarea aditivilor în hrana animalelor, precum şi stabilirea normelor de etichetare a aditivilor pentru hrana animalelor şi a preamestecurilor, astfel încât să se asigure baza care să garanteze un nivel ridicat de protecţie a mediului, a sănătăţii oamenilor, a sănătăţii şi bunăstării animalelor. Prezentele Cerinţe nu se aplică:

1) auxiliarilor tehnologici şi medicamentelor de uz veterinar, cu excepţia coccidiostaticelor şi a histomonostaticelor utilizate ca aditivi pentru hrana animalelor;

2) produselor enumerate în anexa nr.4.

2. În sensul prezentelor Cerinţe, se utilizează următoarele noţiuni:

aditiv pentru hrana animalelor – substanţe, microorganisme sau preparate, altele decât materiile prime pentru furaje şi preamestecurile, adăugate în mod expres în furaje sau apă;

preamestecuri – amestecuri de unul sau mai mulţi aditivi pentru hrana animalelor cu materii prime pentru furaje sau cu apă, folosite ca materii de bază, care nu sunt destinate hrănirii directe a animalelor;

antimicrobieni – orice substanţă produsă pe cale sintetică sau naturală pentru a distruge sau a împiedica dezvoltarea de microorganisme, de exemplu bacteriile, viruşii sau ciupercile, precum şi paraziţii, în special protozoarele.

coccidiostatice şi histomonostatice – substanţe destinate distrugerii sau inhibării protozoarelor;

limită maximă de reziduuri – conţinutul maxim de reziduuri rezultat din utilizarea unui aditiv în furaje, recunoscut ca acceptabil în produsele alimentare sau pe produsele alimentare;

specii minore – animalele de la care se obţin produse alimentare, altele decât bovinele (animalele crescute pentru lapte şi carne, inclusiv viţeii), ovinele (animalele crescute pentru carne), porcinele, puii (inclusiv găinile ouătoare), curcanii şi peştii, inclusiv din familia Salmonidae;

animale de companie şi alte animale de la care nu se obţin produse alimentare – animale care aparţin speciilor care sunt de obicei hrănite, crescute sau deţinute de către oameni, fără a fi consumate, cu excepţia cailor.

 

Capitolul II

CLASIFICAREA ŞI UTILIZAREA ADITIVILOR

PENTRU HRANA ANIMALELOR

 

Secţiunea 1

Categoriile de aditivi pentru hrana animalelor

3. Aditivii pentru hrana animalelor, după funcţiile şi proprietăţile lor, se clasifică în următoarele categorii:

1) aditivi tehnologici (substanţele adăugate furajelor în scop tehnologic):

a) conservanţi (substanţe care protejează furajele de alterările cauzate de microorganisme sau de metaboliţii acestora);

b) antioxidanţi (substanţe care prelungesc durata de conservare a furajelor pentru animale şi a materiilor prime pentru furaje, protejându-le de oxidare);

c) emulgatori (substanţe care permit formarea sau menţinerea unui amestec omogen a două sau mai multe faze imiscibile în furaje);

d) stabilizatori (substanţe care permit menţinerea stării fizico-chimice a furajului);

e) agenţi de îngroşare (substanţe care sporesc viscozitatea furajului);

f) gelifianţi (substanţe care conferă consistenţă furajului prin formarea unui gel);

g) lianţi (substanţe care măresc capacitatea particulelor de a adera);

h) substanţe pentru controlul contaminării cu radionucleide (substanţe care elimină absorbţia radionucleidelor sau favorizează eliminarea acestora);

i) agenţi antiaglomeranţi (substanţe care au rolul de a reduce tendinţa particulelor de a adera);

j) corectori de aciditate (substanţe care modifică pH-ul din furaj);

k) aditivi de însilozare (substanţe, inclusiv enzimele sau microorganismele, care se găsesc în furaje pentru a ameliora producţia pentru însilozare);

l) agenţi denaturanţi (substanţe utilizate la fabricarea furajelor prelucrate, care permit determinarea originii anumitor materii prime pentru produsele alimentare sau furaje);

m) substanţe pentru reducerea contaminării furajelor cu micotoxine (substanţe care împiedică sau reduc absorbţia, favorizează eliminarea micotoxinelor sau modifică modul de acţiune al acestora);

n) amelioratori ai condiţiilor de igienă (substanţe sau microorganisme care au un efect pozitiv asupra caracteristicilor igienice ale furajelor, prin reducerea contaminării microbiologice specifice);

2) aditivi senzoriali (substanţele care, adăugate în hrana animalelor, ameliorează sau modifică proprietăţile organoleptice ale furajelor sau caracteristicile produselor alimentare de origine animală):

a) coloranţi;

b) substanţe care colorează furajele sau le redau culoarea;

c) substanţe care, utilizate în furaje, colorează alimentele de origine animală;

d) substanţe care au un efect pozitiv asupra culorii peştilor sau păsărilor de ornament. Această categorie poate include şi unele grupe de aditivi ce intră direct în componenţa compuşilor azotaţi;

e) compuşi aromatizanţi (substanţe care, fiind adăugate în furaj, îi sporesc mirosul);

3) aditivi nutriţionali:

a) vitamine, provitamine şi substanţe chimice cu efect similar;

b) compuşi de oligoelemente;

c) aminoacizi, săruri ale acestora şi produse analoge;

d) uree şi derivaţi ai acesteia;

4) aditivi zootehnici (aditivii utilizaţi cu scopul de a influenţa favorabil asupra randamentului animalelor sănătoase sau mediului):

a) promotori de digestibilitate (substanţe care, utilizate în furaje, sporesc digestibilitatea regimului alimentar, prin acţiunea asupra unor materii prime pentru furaje);

b) stabilizatori ai florei intestinale (microorganisme sau substanţe chimice care, utilizate în furaje, au un efect benefic asupra florei intestinale);

c) substanţe cu efect pozitiv asupra mediului;

d) alţi aditivi zootehnici;

5) coccidiostatice sau histomonostatice (substanţe destinate distrugerii sau inhibării protozoarelor).

4. La producerea şi introducerea pe piaţă a aditivilor compuşi din organisme modificate genetic, care conţin asemenea organisme ori sunt fabricaţi din acestea, operatorul din domeniul hranei pentru animale trebuie să fie titularul autorizaţiei eliberate conform Legii nr.755/2001 privind securitatea biologică, cu codul unic de identificare alocat organismului modificat genetic.

5. Conţinutul de aditivi pentru hrana animalelor nu poate să aibă o proporţie care să depăşească de peste 100 de ori valoarea maximă stabilită pentru furajele complete sau de peste 5 ori în cazul coccidiostaticelor sau al histomonostaticelor. Această valoare maximă stabilită pentru furajele complete poate fi depăşită doar în cazul în care compoziţia produselor corespunde scopului nutriţional special.

 

Secţiunea a 2-a

Plasarea pe piaţă şi utilizarea aditivilor

pentru hrana animalelor

6. Aditivii pentru hrana animalelor pot fi plasaţi pe piaţă (importaţi, distribuiţi, comercializaţi sau utilizaţi), separat sau încorporat în alte produse, numai dacă se regăseşte în Registrul aditivilor pentru hrana animalelor al Uniunii Europene sau este inclus/înregistrat în Lista naţională a aditivilor pentru hrana animalelor de către Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor conform prevederilor prezentei hotărâri de Guvern.

7. Registrul aditivilor pentru hrana animalelor al Uniunii Europene este recunoscut şi preluat integral de către Republica Moldova, actualizat la necesitate conform modificărilor operate de către Comisia UE şi publicat pe pagina web oficială a Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor (în continuare – Agenţie) în versiunea română.

8. Lista naţională a aditivilor pentru hrana animalelor este aprobată prin ordin al directorului general al Agenţiei şi publicată pe pagina web oficială a Agenţiei şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova conform prevederilor articolului 36 alineatul (7) din Legea nr.221/2007 privind activitatea sanitar-veterinară.

9. Operatorii din domeniul hranei pentru animale care produc, introduc pe piaţă sau importă aditivi pentru hrana animalelor şi care nu întrunesc prevederile punctului 6 depun o cerere la Agenţie conform anexei nr.1, în vederea includerii aditivilor respectivi în Lista naţională a aditivilor pentru hrana animalelor.

10. La cererea de înregistrare a aditivului furajer, menţionată la punctul 9, se anexează un dosar normativ tehnic întocmit conform capitolului IV şi anexelor nr.2 şi nr.3. Agenţia confirmă în scris sau online solicitantul despre primirea cererii, inclusiv a informaţiilor şi documentelor care sunt anexate la cerere, în termen de cinci zile de la primirea cererii.

11. Se interzice plasarea pe piaţă, prelucrarea sau utilizarea unui aditiv pentru hrana animalelor în cazul în care:

1) nu se respectă următoarele condiţii de utilizare:

a) cantitatea de aditivi pentru hrana animalelor prezentă în stare naturală în materiile prime pentru furaje se calculează astfel încât suma elementelor adăugate şi a elementelor prezentate în stare naturală să nu depăşească nivelul maxim;

b) amestecul de aditivi pentru hrana animalelor din preamestecuri şi furaje poate fi admis pe piaţă doar dacă există o compatibilitate fizico-chimică şi biologică între elementele amestecului în raport cu efectele dorite;

c) furajele complementare diluate nu pot avea un conţinut de aditivi care să-l depăşească pe cel stabilit pentru furajele complete;

d) la preamestecurile care conţin aditivi pentru însilozare, termenul „aditivi pentru însilozare” trebuie să fie adăugat clar pe etichetă după „preamestec”;

2) nu corespunde cerinţelor de etichetare reglementate de punctele 24-28;

3) este prezentat într-o manieră ce ar putea induce în eroare utilizatorul care administrează aditivul respectiv;

4) afectează consumatorul prin modificarea caracteristicilor specifice produselor de origine animală sau induce în eroare cumpărătorul în ceea ce priveşte caracteristicile produselor de origine animală.

12. Aditivii pentru hrana animalelor din categoriile aditivi zootehnici şi coccidiostatice sau histomonostatice pot fi plasaţi pe piaţă pentru prima dată doar de producător, precum şi de succesorul său legal sau de o persoană care acţionează cu acordul scris al acestuia.

13. Operatorii care produc, depozitează, importă sau introduc pe piaţă aditivi pentru hrana animalelor trebuie să fie autorizaţi sanitar-veterinar de către Agenţie în conformitate cu articolul 18 din Legea nr.221/2007 privind activitatea sanitar-veterinară.

14. Aditivul pentru hrana animalelor trebuie să întrunească următoarele cerinţe:

1) are un efect pozitiv asupra sănătăţii animalelor, oamenilor sau asupra mediului;

2) are un efect pozitiv asupra furajelor;

3) are un efect pozitiv asupra produselor de origine animală;

4) are un efect pozitiv asupra culorii peştilor sau păsărilor de ornament;

5) satisface cerinţele nutriţionale ale animalelor;

6) garantează calitatea ecologică a producţiei animaliere;

7) are un efect pozitiv asupra producţiei, randamentului sau bunăstării animalelor, influenţând mai ales asupra florei gastrointestinale sau digestibilităţii furajelor;

8) are un efect coccidiostatic sau histomonostatic.

15. Antibioticele, altele decât coccidiostaticele sau histomonostaticele, nu sunt înregistrate şi nu se permit a fi utilizate ca aditivi pentru hrana animalelor.

 

Secţiunea a 3-a

Sarcinile laboratorului de referinţă naţional

privind aditivii pentru hrana animalelor

16. Laboratoarele acreditate trebuie să dispună de echipamente şi utilaje necesare pentru efectuarea examenelor şi testelor privind aditivii pentru hrana animalelor.

17. Sarcinile laboratoarelor acreditate constau în:

1) recepţia probelor de aditivi pentru hrana animalelor, trimise de către solicitant;

2) realizarea testărilor de laborator;

3) prezentarea către Agenţie a rapoartelor complete de evaluare a aditivilor;

4) evaluarea metodelor de analiză a aditivului furajer.

18. În calitate de laborator de referinţă naţional este desemnată Instituţia Publică „Centrul Republican de Diagnostic Veterinar”.

 

Secţiunea a 4-a

Importul aditivilor pentru hrana animalelor

19. Importul aditivilor pentru hrana animalelor care întrunesc prevederile punctului 6 se efectuează în baza notificării prealabile, conform prevederilor articolului 34 din Legea nr.221/2007 privind activitatea sanitar-veterinară.

20. Importul aditivilor alimentari deja înregistraţi în Lista naţională de aditivi alimentari în vederea introducerii pe piaţă şi utilizării în hrana pentru animale se efectuează în conformitate cu procedura stabilită în articolul 16 din Legea nr.306/2018 privind siguranţa alimentelor.

 

Capitolul III

ETICHETAREA ŞI AMBALAREA ADITIVILOR

PENTRU HRANA ANIMALELOR

 

Secţiunea 1

Etichetarea şi ambalarea aditivilor pentru hrana

animalelor şi a preamestecurilor

21. Aditivul pentru hrana animalelor sau preamestecul de aditivi nu poate fi plasat pe piaţă fără etichetarea ambalajului sau a containerului de către un producător, ambalator, importator, vânzător sau distribuitor.

22. Aditivul pentru hrana animalelor conţinut în produs trebuie să aibă plasate pe etichetă următoarele informaţii vizibile, lizibile şi de neşters, în limba română şi în una dintre limbile de circulaţie internaţională:

1) denumirea aditivilor pentru hrana animalelor, precum este indicată în Registrul aditivilor pentru hrana animalelor al Uniunii Europene sau în Lista naţională a aditivilor pentru hrana animalelor, precedată de denumirea grupei funcţionale;

2) denumirea firmei şi adresa sau sediul înregistrat al producătorului, dacă acestea diferă;

3) greutatea netă sau, în cazul aditivilor lichizi şi preamestecurilor, volumul ori greutatea netă;

4) modul de utilizare şi recomandările de siguranţă privind utilizarea şi cerinţele specifice, inclusiv speciile şi categoriile de animale cărora le este destinat aditivul sau preamestecul de aditivi;

5) numărul de identificare;

6) numărul de referinţă al lotului şi data de fabricaţie.

23. Suplimentar faţă de informaţiile menţionate la punctele 21 şi 22, ambalajul sau containerul unui aditiv pentru hrana animalelor care face parte dintr-un grup funcţional sau dintr-un preamestec trebuie să conţină următoarele informaţii indicate în mod vizibil, lizibil şi de neşters:

1) aditivi zootehnici, coccidiostatice şi histomonostatice:

a) durata-limită de păstrare începând cu data de fabricaţie;

b) modul de utilizare;

c) concentraţia;

2) enzime, în afară de indicaţiile menţionate la punctul 22;

3) microorganisme:

a) durata-limită de păstrare începând cu data de fabricaţie;

b) modul de utilizare;

c) numărul de identificare;

d) numărul de unităţi care formează colonii pe gram;

4) aditivi nutriţionali:

a) conţinutul de substanţe active;

b) durata-limită de păstrare începând cu data de fabricaţie;

с) aditivi tehnologici şi senzoriali, cu excepţia substanţelor aromatice (conţinutul de substanţe active);

5) substanţe aromatice cu rata de încorporare în preamestecuri.

24. În ceea ce priveşte preamestecurile, termenul „preamestec” trebuie să figureze pe etichetă. Substanţele de bază, în cazul materiilor prime pentru furaje, sunt declarate în conformitate cu punctul 35 subpunctul 5) din anexa nr.2 la Hotărârea Guvernului nr.462/2013 cu privire la aprobarea unor cerinţe faţă de furaje, iar în cazurile în care apa este folosită ca suport, se declară conţinutul de umiditate al preamestecului.

25. În cazul preamestecurilor, prevederile punctului 22 subpunctele 2), 4) şi 6) nu se aplică aditivilor încorporaţi pentru hrana animalelor.

26. Aditivii pentru hrana animalelor şi preamestecurile se comercializează în ambalaje sau containere care trebuie să fie închise astfel încât sistemul de închidere să se deterioreze la deschidere şi să nu poată fi refolosit.

27. Aditivii încadraţi în categoriile menţionate la punctul 3 subpunctele 1)-3) şi care constau în preparate vor întruni următoarele cerinţe de etichetare:

1) indicarea pe ambalaj sau pe recipient a denumirii specifice, a numărului de identificare şi a nivelului fiecărui aditiv tehnologic care intră în compoziţia preparatului, pentru care sunt stabilite niveluri maxime;

2) denumirea oricărui produs sau a oricărei alte substanţe conţinute în preparat, indicate în ordinea descrescătoare a masei.

28. Preamestecurile care conţin aditivi încadraţi în categoriile menţionate la punctul 3 subpunctele 1)-3) şi care constau în preparate vor întruni următoarele condiţii:

1) indicarea pe ambalaj sau pe recipient a faptului că preamestecul conţine aditivi tehnologici incluşi în preparate de aditivi, pentru care sunt stabilite niveluri maxime;

2) la cererea cumpărătorului sau a utilizatorului, indicarea informaţiilor privind denumirea specifică, numărul de identificare, precum şi o indicaţie a nivelului de aditivi tehnologici menţionaţi la subpunctul 1) incluşi în preparatele de aditivi.

29. Produsele indicate în anexa nr.4 care sunt etichetate în calitate de aditivi pentru hrana animalelor şi preamestecuri şi materiile prime pentru furaje sau furajele combinate a căror etichetare menţionează prezenţa aditivilor pot fi comercializate până la epuizarea stocurilor.

 

Secţiunea a 2-a

Cerinţele de confidenţialitate

30. Solicitantul comunică Agenţiei informaţiile pe care le doreşte tratate ca fiind cu caracter confidenţial, având în vedere că divulgarea lor ar putea afecta poziţia sa concurenţială.

31. După consultarea solicitantului, Agenţia stabileşte în comun cu acesta informaţiile care ar trebui să rămână confidenţiale şi informează solicitantul cu privire la decizia adoptată.

32. Nu pot fi considerate confidenţiale următoarele informaţii:

1) denumirea şi compoziţia aditivului pentru hrana animalelor, datele privind locul de producţie;

2) proprietăţile fizico-chimice şi biologice ale aditivului pentru hrana animalelor;

3) concluziile studiului privind efectele aditivului pentru hrana animalelor asupra sănătăţii oamenilor, animalelor şi asupra mediului;

4) concluziile studiului privind efectele aditivului pentru hrana animalelor asupra produselor alimentare şi a proprietăţilor nutriţionale ale acestora;

5) metodele de identificare a aditivului pentru hrana animalelor, cerinţele de supraveghere şi rezumatul rezultatelor supravegherii.

33. Datele cu caracter ştiinţific şi celelalte informaţii din dosarul normativ tehnic de la anexa nr.2 impuse în temeiul punctului 10 nu pot fi utilizate în beneficiul altui solicitant pe o perioadă de zece ani de la data înregistrării, cu excepţia cazului în care celălalt solicitant a convenit cu solicitantul iniţial că se pot utiliza aceste date şi informaţii.

34. La încheierea perioadei de zece ani, rezultatele evaluărilor sau ale unei părţi din evaluările efectuate în baza datelor ştiinţifice şi a informaţiilor cuprinse în dosarul normativ tehnic pot fi utilizate de către Agenţie în beneficiul altui solicitant.

35. Agenţia prezintă, la cerere, Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului un raport privind aditivii utilizaţi în hrana animalelor, care include toate informaţiile, inclusiv cele cu caracter confidenţial.

36. Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului şi Agenţia nu divulgă informaţia cu caracter confidenţial, cu excepţia cazului în care este necesar ca informaţiile respective să fie făcute publice pentru a proteja sănătatea oamenilor, animalelor sau mediul.

37. În cazul în care solicitantul îşi retrage cererea, Agenţia respectă confidenţialitatea informaţiilor comerciale şi industriale, inclusiv a metodelor de cercetare şi dezvoltare şi a informaţiilor faţă de care nu s-a căzut de acord în ceea ce priveşte caracterul confidenţial.

38. La încheierea perioadei de funcţionare a unităţii, informaţiile cuprinse în dosarul de cerere depus la autoritatea competentă pot fi utilizate în beneficiul altui solicitant.

 

Capitolul IV

CONŢINUTUL DOSARULUI NORMATIV-TEHNIC.

CERINŢE GENERALE

39. Dosarul normativ-tehnic menţionat la punctul 10 conţine un rezumat public şi un rezumat ştiinţific, pentru a permite identificarea şi descrierea aditivului pentru hrana animalelor.

40. Rezumatul public şi cel ştiinţific sunt întocmite conform capitolului I din anexa nr.2.

41. Prin derogare de la punctul 10, pentru anumite categorii de aditivi sau anumite situaţii specifice dosarul normativ-tehnic va fi întocmit conform anexei nr.3.

42. Dosarul normativ-tehnic va conţine studii despre evaluarea siguranţei utilizării aditivului în relaţie cu:

1) speciile ţintă, la cele mai ridicate niveluri propuse de concentraţie din apă sau furaje şi la un multiplu al acestui nivel, pentru stabilirea marjei de siguranţă;

2) persoanele care consumă produse alimentare obţinute de la animale care au primit aditivul, reziduurile şi metaboliţii acestuia. În acest caz, siguranţa va fi asigurată prin stabilirea limitelor maxime ale reziduurilor (LMR – conţinutul maxim de reziduuri rezultat din utilizarea unui aditiv în furaje) şi a perioadelor de retragere pe baza dozei zilnice admise (DZA) sau a limitei superioare tolerabile (UL);

3) persoanele care se pot expune la un aditiv prin inhalarea sau contactul cu pielea, mucoasele şi ochii în timpul manipulării aditivului sau al încorporării acestuia în nutreţurile combinate ori în furajele complete sau în timpul utilizării apei ori furajului care conţine aditivul în cauză;

4) animalele şi oamenii, în ceea ce priveşte selecţia şi răspândirea genelor de rezistenţă la antimicrobieni;

5) mediul, ca urmare a aditivului însuşi sau a produselor derivate din aditiv, direct şi/sau în excrementele animalelor.

Pentru aditivii care au constituenţi multipli, fiecare constituent poate fi analizat separat pentru siguranţa consumatorului şi apoi se examinează efectul cumulativ (în cazul în care se poate demonstra că nu există interacţiuni între constituenţi), altfel analizând amestecul final.

43. Dosarul normativ-tehnic conţine studii menite să determine eficacitatea aditivului în ceea ce priveşte scopurile utilizării sale.

44. Studiile, inclusiv cele care au fost realizate şi publicate anterior, se efectuează şi se documentează conform standardelor de calitate corespunzătoare (buna practică de laborator (BPL) sau standardelor Organizaţiei Internaţionale pentru Standardizare (ISO)).

45. În cazul în care studiile in vivo sau in vitro se efectuează în afara ţării, solicitantul demonstrează că echipamentele folosite respectă principiile bunei practici de laborator ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) sau standardele ISO.

46. Determinarea proprietăţilor fizico-chimice, toxicologice şi ecotoxicologice se realizează cu ajutorul metodelor stabilite în Legea nr.277/2018 privind substanţele chimice sau cu ajutorul metodelor recunoscute de organismele ştiinţifice internaţionale.

47. Utilizarea metodelor in vitro sau a metodelor de îmbunătăţire sau de înlocuire a testelor obişnuite folosind animale de laborator sau reducând numărul animalelor folosite în cadrul acestor teste este încurajată. Aceste metode au aceeaşi calitate şi oferă acelaşi nivel de siguranţă ca şi metoda pe care încearcă să o înlocuiască.

48. Descrierea metodelor de analiză privind hrana şi apa pentru animale este conformă cu normele bunei practici de laborator, sau EN ISO/IEC 17025. Aceste metode respectă cerinţele prevăzute la articolul 11 din Legea nr.50/2013 cu privire la controalele oficiale pentru verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate şi de bunăstare a animalelor.

 

Anexa nr.1

la Cerinţele sanitar-veterinare

faţă de aditivii pentru hrana animalelor

 

Model de cerere

de înregistrare/includere a aditivilor pentru hrana animalelor

 

Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor

Adresa:

Data:

1. Numele solicitantului sau al societăţii

2. Adresa (strada, numărul, codul poştal, oraşul, ţara)

3. Telefon

4. Fax

5. E-mail (opţional)

1. Identificarea şi caracterizarea aditivului

Denumirea aditivului (substanţei/substanţelor sau a agentului/agenţilor active/activ(i) conform punctului 5 din anexa nr.2):

…

Denumirea comercială a operatorului din domeniul hranei pentru animale:

…

încadrat în categoria/categoriile şi grupa/grupurile funcţionale de aditivi (listă) (se indică doar pentru grupul „alţi aditivi zootehnici”):

…

speciile-ţintă:

…

Numele titularului autorizaţiei eliberate conform prevederilor Legii nr.755/2001 privind securitatea biologică (se indică în cazul aditivilor compuşi din organisme modificate genetic, care conţin asemenea organisme sau fabricaţi din acestea):

…

Acest aditiv este înregistrat deja în Lista naţională a aditivilor pentru hrana animalelor prin ……………….. cu numărul … drept (categoria de aditivi)

…

Acest aditiv este înregistrat deja în Lista naţională a aditivilor alimentari prin … cu numărul … drept

…

folosit pentru

…

În cazul în care produsul este compus din organisme modificate genetic (OMG), conţine asemenea organisme sau este obţinut din organisme modificate genetic, introduceţi următoarele informaţii:

□ identificatorul unic:

…

□ fie orice altă informaţie acordată în conformitate cu Regulamentul privind autorizarea activităţilor legate de obţinerea, testarea, utilizarea şi comercializarea organismelor modificate genetic, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1153/2003

…

□ fie detaliile privind orice cerere de înregistrare …

2. Condiţii de utilizare

1) Utilizarea în furajele complete

Specia sau categoria de animale:

…

Vârsta sau greutatea maximă:

…

Doza minimă: mg sau unităţi de activitate sau unităţi formatoare de colonii (UFC) sau ml/kg de furaje complete cu un conţinut de umiditate de 12%

…

Doza maximă: mg sau unităţi de activitate sau UFC sau ml/kg de furaje complete cu un conţinut de umiditate de 12%

…

Pentru hrana lichidă pentru animale, dozele minime şi maxime pot fi exprimate per litru.

2) Utilizarea în apă

Doza minimă: mg sau unităţi de activitate sau UFC sau ml/l de apă

…

Doza maximă: mg sau unităţi de activitate sau UFC sau ml/l de apă

…

3) Condiţii speciale de utilizare (după caz)

Specia animală sau categoria de animale:

…

Vârsta maximă:

…

Doza minimă: mg sau unităţi de activitate sau UFC/kg de furaje complementare cu un conţinut de umiditate de 12%

…

Doza maximă: mg sau unităţi de activitate sau UFC/kg de furaje complementare cu un conţinut de umiditate de 12%

…

Pentru hrana lichidă pentru animale, dozele minime şi maxime pot fi exprimate per litru.

Condiţii şi restricţii de utilizare:

…

Condiţii şi restricţii specifice de manipulare:

…

Limita maximă a reziduurilor:

specia animală sau categoria de animale:

…

reziduu marker:

…

ţesuturi şi produse vizate:

…

Reziduu maxim în ţesuturi sau produse (μg/kg):

…

Perioada de retragere:

…

3. Eşantioane de referinţă

Numărul eşantionului acordat de laboratorul de referinţă naţional:

…

Numărul lotului/codul lotului:

…

Data de fabricaţie:

…

Data expirării:

…

Concentraţia:

…

Greutatea:

…

Descrierea fizică:

…

Descrierea recipientului:

…

Cerinţe privind depozitarea:

…

4. Modificare solicitată

…

Copia cererii a fost transmisă împreună cu dosarul direct către direcţia de profil din cadrul Agenţiei.

Semnătura …

5. Anexe:

□ dosarul normativ-tehnic (numai pentru Agenţie);

□ rezumatul public al dosarului;

□ rezumatul ştiinţific al dosarului;

□ lista elementelor din dosar pentru care se solicită tratament confidenţial şi un exemplar al elementelor respective din dosar (numai pentru Agenţie);

□ copia datelor administrative ale solicitantului/solicitanţilor;

□ trei eşantioane ale aditivului pentru hrana animalelor, transmise către laboratorul de referinţă naţional

□ fişa tehnică de siguranţă (numai pentru laboratorul de referinţă naţional);

□ certificate de identificare şi analiză (numai pentru laboratorul de referinţă naţional)

 

 

Anexa nr.2

la Cerinţele sanitar-veterinare

faţă de aditivii pentru hrana animalelor

 

DOSARUL NORMATIV-TEHNIC

 

Capitolul I

REZUMATELE DOSARULUI NORMATIV-TEHNIC

1. Solicitantul prezintă rezumatul public al dosarului, care include caracteristicile principale ale aditivului, având următorul cuprins:

1) numele şi adresa sa;

2) identificarea aditivului furajer, o propunere pentru clasificarea acestuia după categorie şi grupă funcţională, în baza capitolului II secţiunea 1 din Cerinţele sanitar-veterinare faţă de aditivii pentru hrana animalelor, şi specificaţiile tehnice ale acestuia, inclusiv, atunci când este cazul, criterii de puritate;

3) o descriere a metodei de producţie, de fabricaţie şi a utilizării propuse pentru aditivul furajer, a metodei de analiză a aditivului din furaj în conformitate cu utilizarea destinată a acestuia şi, atunci când se consideră necesar, a metodei de analiză pentru stabilirea nivelului de reziduuri al aditivului furajer sau a metaboliţilor acestuia în produsele alimentare;

4) o copie a studiilor ce au fost efectuate şi orice alt material disponibil. Rezultatele studiilor pot fi incluse sub formă de tabel în susţinerea concluziilor prezentate de solicitant/solicitanţi. Numai studiile menţionate în anexa nr.3 sunt indicate în rezumat;

5) condiţiile de utilizare propuse. În special, solicitantul descrie nivelul de utilizare a aditivului în apa sau hrana pentru animale, precum şi condiţiile de utilizare în furajele complementare. De asemenea, sunt necesare informaţii atunci când se folosesc alte metode în legătură cu administrarea sau concentraţia apei sau a hranei pentru animale. Se descriu oricare condiţii de utilizare specifice (de exemplu incompatibilităţi), cerinţe de etichetare specifice şi specia de animale căreia îi este destinat aditivul.

2. Solicitantul prezintă rezumatul ştiinţific al dosarului, care cuprinde detaliile fiecărui element al documentelor prezentate în susţinerea cererii, conform prezentei anexe şi anexei nr.3. Rezumatul cuprinde concluziile solicitantului/solicitanţilor. Rezumatul trebuie să respecte ordinea din prezenta anexă şi să abordeze toate elementele, făcând trimitere la paginile relevante ale dosarului.

3. Solicitantul identifică numărul şi titlurile volumelor documentelor prezentate în susţinerea cererii. Se adaugă un indice cu trimitere la volumele şi paginile respective.

4. Solicitantul indică lista elementelor din dosar pentru care se solicită tratament confidenţial, cu trimitere la volumele şi paginile relevante ale dosarului.

 

Capitolul II

CARACTERIZAREA ŞI CONDIŢIILE DE UTILIZARE A ADITIVULUI.

METODELE DE ANALIZĂ

5. Denumirea aditivilor compuşi din organisme modificate genetic, care conţin asemenea organisme sau sunt fabricaţi din acestea, autorizaţi conform prevederilor Legii nr.755/2001 privind securitatea biologică, se asociază, după caz, cu denumirea comercială a titularului autorizaţiei eliberate.

6. Se face o propunere de clasificare a unui aditiv în una sau mai multe categorii şi grupuri funcţionale conform principalelor sale funcţii stipulate în punctul 3 din Cerinţele sanitar-veterinare faţă de aditivii pentru hrana animalelor.

7. Se prezintă informaţii şi date pentru alte utilizări cunoscute ale substanţelor sau agenţilor activi identici (de exemplu utilizarea în alimente, în medicina umană sau veterinară, în agricultură şi în industrie) sau orice altă utilizare permisă a aditivilor alimentari, a aditivilor pentru hrana animalelor, a medicamentelor de uz veterinar sau a substanţelor active.

8. Pentru aditivii compuşi din organisme modificate genetic, care conţin asemenea organisme sau sunt fabricaţi din acestea, autorizaţi conform prevederilor Legii nr.755/2001 privind securitatea biologică, se prezintă informaţiile relevante privind procesul folosit de fabricant pe baza standardelor existente pentru alte scopuri corelate. Urmează a fi folosite specificaţiile privind originea, criteriile de puritate şi orice alte informaţii stabilite în anexele nr.1 şi nr.2 la Regulamentul sanitar privind aditivii alimentari, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.229/2013.

9. Pentru celelalte categorii de aditivi decât cele menţionate la punctul 8 se indică standardele care conţin specificaţii pentru aditivii alimentari autorizaţi în Uniunea Europeană, sau specificaţiile Comitetului mixt FAO/OMS de experţi pentru aditivii alimentari (CMEEA). În cazul în care aceste standarde nu sunt disponibile sau în alte cazuri relevante pentru procesul de fabricaţie, se descriu cel puţin următoarele elemente şi se determină concentraţiile acestora:

1) pentru microorganisme: contaminarea microbiologică, micotoxinele, metalele grele;

2) pentru produsele de fermentaţie (care nu conţin microorganisme drept agenţi activi): acestea respectă aceleaşi cerinţe ca în cazul microorganismelor (a se vedea mai sus). De asemenea, se indică măsura în care mediul de cultură folosit este încorporat în produsul final;

3) pentru substanţele de origine vegetală: contaminarea microbiologică şi botanică (de exemplu ricinul, seminţele de buruieni, cornul secarei în special), micotoxinele, contaminarea cu pesticide, valorile maxime pentru solvenţi şi, după caz, substanţele care prezintă risc toxicologic aflate în planta de origine;

4) pentru substanţele provenite de la animale: contaminarea microbiologică, metalele grele şi valorile maxime pentru solvenţi, după caz;

5) pentru substanţele minerale: metalele grele, dioxinele şi bifenilii policloruraţi (PCB);

6) pentru produsele realizate prin sinteză chimică şi procese chimice: se identifică toate substanţele chimice folosite în procesele sintetice şi produsele intermediare rămase în produsul final, specificând concentraţiile acestora.

10. Selecţia micotoxinelor pentru analiză se efectuează conform diferitor matrice, după caz.

 

Secţiunea 1

Compoziţia calitativă şi cantitativă (agentul/substanţa activă, alţi

compuşi, impurităţi, variabilitatea de la un lot la altul)

11. Agentul sau agenţii/substanţa sau substanţele active şi toţi ceilalţi constituenţi ai aditivului sunt enumeraţi, fiind specificată proporţia în masa produsului final. Se determină variabilitatea calitativă şi cantitativă de la un lot la altul a agentului sau a agenţilor/a substanţei sau a substanţelor active.

12. Pentru microorganisme: se determină numărul de spori sau de celule viabile exprimate în unităţi formatoare de colonii per gram.

13. Pentru enzime: se descrie fiecare activitate (principală) declarată şi numărul unităţilor de activitate în produsul final respectiv. Se menţionează, de asemenea, activităţile secundare relevante. Unităţile de activitate se definesc, de preferinţă, în μmoli de produs eliberaţi pe minut din substrat, indicând pH-ul şi temperatura.

În cazul în care constituentul activ al aditivului este un amestec de agenţi sau substanţe active, fiecare dintre acestea putând fi definită în mod clar (din punct de vedere calitativ şi cantitativ), constituenţii substanţei active se descriu separat şi se specifică proporţiile amestecului.

14. Celelalte amestecuri, ai căror constituenţi nu pot fi descrişi printr-o singură formulă chimică sau în care nu pot fi identificaţi toţi constituenţii, se descriu prin constituentul sau constituenţii care contribuie la acţiunea acestora ori prin constituentul sau constituenţii tipici majori.

15. Solicitantul poate omite descrierea altor constituenţi care nu presupun cerinţe de siguranţă, alţii decât substanţele sau agenţii pentru aditivii care nu se încadrează în categoria de aditivi zootehnici, coccidiostatice şi histomonostatice şi care nu se încadrează în domeniul de aplicare a furajelor modificate genetic, conform prevederilor Regulamentului privind autorizarea activităţilor legate de obţinerea, testarea, utilizarea şi comercializarea organismelor modificate genetic, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1153/2003. În orice caz, toate studiile prezentate în dosar trebuie să aibă la bază aditivul respectiv pentru care se cere înregistrarea, acestea putând oferi informaţii cu privire la celelalte preparate diferite care se pot realiza. Se poate permite un identificator intern, integrat în documentele terţilor, şi se solicită un raport pentru enumerarea identificatorilor şi confirmarea faptului că identificatorul sau identificatorii se referă la substanţa sau substanţele pentru care se face cererea.

16. Solicitantul identifică şi cuantifică impurităţile chimice şi microbiene, substanţele cu proprietăţi toxice sau alte proprietăţi nedorite care nu sunt adăugate în mod intenţionat şi nu contribuie la activitatea aditivului. În plus, pentru produsele de fermentaţie, solicitantul confirmă absenţa organismelor de producţie din aditiv. Se descrie protocolul folosit la examinarea de rutină a loturilor de producţie pentru depistarea contaminanţilor şi a impurităţilor.

17. Toate datele furnizate trebuie să susţină propunerea de clasificare a aditivului.

18. Pentru preparatele solide, se furnizează datele privind distribuţia granulometrică, forma particulelor, densitatea, densitatea în vrac, potenţialul de pudraj şi folosirea proceselor care afectează proprietăţile fizice. Pentru preparatele lichide, se specifică datele privind vâscozitatea şi tensiunea superficială. Atunci când aditivul este destinat utilizării în apă, se determină solubilitatea şi gradul de dispersie.

 

Secţiunea a 2-a

Caracterizarea substanţei/substanţelor active

sau a agentului/agenţilor activ(i)

19. Se prezintă o descriere calitativă a substanţei active sau a agentului activ. Aceasta cuprinde puritatea şi originea substanţei sau a agentului, precum şi alte caracteristici relevante.

20. Substanţele bine definite din punct de vedere chimic se descriu după denumirea generică, denumirea chimică conform nomenclaturii IUPAC (Uniunea Internaţională pentru Chimie Pură şi Aplicată), după alte denumiri şi abrevieri generice internaţionale şi/sau după numărul CAS (Serviciul de catalogare a chimicalelor). Se includ formula structurală şi moleculară şi masa moleculară.

21. Pentru compusul definit chimic folosit ca aromă, se include numărul FLAVIS (numărul de identificare pentru substanţele aromatizante definite din punct de vedere chimic, folosit în Sistemul informaţional al UE privind aromele) în relaţie cu grupul chimic respectiv. Pentru extractele din plante, se includ markerii fitochimici.

22. Amestecurile în care constituenţii nu pot fi descrişi printr-o formulă chimică şi/sau în care nu pot fi identificaţi toţi constituenţii se descriu prin constituentul sau constituenţii care contribuie la acţiunea acestora şi/sau prin constituentul sau constituenţii tipici majori. Se identifică compusul marker pentru a permite evaluarea stabilităţii şi pentru a oferi un mijloc de trasabilitate.

23. Pentru enzime şi preparate enzimatice, se specifică pentru fiecare acţiune declarată numărul şi denumirea sistematică propusă de Uniunea Internaţională de Biochimie (UIB) în cea mai recentă ediţie a „Nomenclaturii enzimelor”. Pentru activităţile care nu sunt incluse încă, se utilizează o denumire sistematică în conformitate cu normele de nomenclatură ale Uniunii Internaţionale de Biochimie. Se acceptă denumiri neştiinţifice cu condiţia ca acestea să nu fie ambigue, să fie utilizate în mod constant pe tot cuprinsul dosarului şi să poată fi asociate în mod clar cu denumirea sistematică şi cu numărul conform nomenclaturii Uniunii Internaţionale de Biochimie atunci când sunt menţionate pentru prima dată. Se specifică originea biologică a fiecărei activităţi enzimatice.

24. La substanţe se descriu proprietăţile fizice şi chimice. După caz, se furnizează constanta de disociere, pKa-ul, proprietăţile electrostatice, punctul de topire, punctul de fierbere, densitatea, tensiunea de vapori, solubilitatea în apă şi în solvenţii organici, valorile K_ow şi K_d/K_oc, spectrul de masă şi de absorbţie, datele rezonanţei magnetice nucleare (RMN), eventualii izomeri şi orice altă proprietate fizică corespunzătoare.

25. Substanţa produsă prin fermentaţie nu are activităţi antimicrobiene legate de utilizarea antibioticelor pentru oameni sau animale.

26. De asemenea, se descrie originea microbiană a substanţelor chimice produse prin fermentaţie conform punctului 27.

27. Pentru toate microorganismele, folosite fie drept produs, fie drept tulpină de producţie, se specifică originea.

28. Pentru microorganismele folosite drept produs sau drept cultură de producţie, se indică toate modificările operate. Se specifică denumirea şi clasificarea taxonomică a fiecărui microorganism conform celor mai recente informaţii publicate în Codurile Internaţionale de Nomenclatură (CIN). Tulpinile microbiene se depozitează într-o colecţie de culturi recunoscută pe plan internaţional (de preferat, în Uniunea Europeană) şi se menţin în colecţia de culturi pentru durata de valabilitate a aditivului. Se prezintă un certificat de îndepărtare din colecţie care să specifice numărul de înregistrare la care este deţinută cultura. În plus, sunt descrise toate caracteristicile morfologice, fiziologice şi moleculare relevante necesare pentru stabilirea identificării unice a tulpinii şi mijloacele de confirmare a stabilităţii sale genetice.

29. Se demonstrează că toxinele sau factorii de virulenţă sunt absenţi sau nu prezintă motive de îngrijorare. Tulpinile de bacterii aparţinând unui grup taxonomic care cuprinde membri despre care se cunoaşte că sunt capabili să producă toxine sau alţi factori de virulenţă fac obiectul unor teste corespunzătoare pentru a demonstra absenţa oricăror motive de îngrijorare la nivel molecular şi, după caz, la nivel celular.

30. Pentru tulpinile de microorganisme pentru care nu există un istoric al utilizării în condiţii de mare siguranţă şi a căror biologie nu este suficient înţeleasă, este necesar un set complet de studii toxicologice.

31. Microorganismele folosite ca aditivi sau drept tulpini de producţie nu au activitate antibiotică şi nu produc substanţe antibiotice care se asociază cu antibioticele folosite pentru oameni sau animale.

32. Tulpinile de microorganisme destinate utilizării ca aditivi nu trebuie să contribuie şi mai mult la rezervorul genelor de rezistenţă la antibiotice prezente deja în flora intestinală a animalelor şi în mediul înconjurător. În consecinţă, toate tulpinile de bacterii sunt testate pentru rezistenţa la antibioticele utilizate în medicina umană şi veterinară. Atunci când se depistează rezistenţa la antibiotice, se stabileşte baza genetică a rezistenţei şi posibilitatea ca aceasta să se transfere la alte organisme prezente în intestine.

33. Tulpinile de microorganisme care au o rezistenţă dobândită la antimicrobieni nu se utilizează ca aditivi pentru hrana animalelor decât dacă se poate demonstra că rezistenţa este rezultatul unei/unor mutaţii cromozomiale şi că nu este transferabilă.

34. Pentru definirea punctelor critice ale procesului care pot influenţa puritatea agentului/substanţei active sau a aditivului, se face o descriere a procesului de producţie. Se prezintă o fişă tehnică de siguranţă a substanţelor chimice folosite în procesul de producţie.

35. Se prezintă o descriere, după caz, sub forma unei scheme, a procesului de producţie (de exemplu sinteza chimică, fermentaţia, cultivarea, extracţia din materialul organic sau distilarea) folosit la prepararea substanţei/substanţelor active sau a agentului/agenţilor activ(i) ai aditivului. Se precizează compoziţia mediilor de fermentaţie/cultivare. Se descriu în amănunt metodele de purificare.

36. Pentru microorganismele modificate genetic (MMG) folosite drept sursă a aditivilor şi dezvoltaţi în condiţii controlate, se aplică Regulamentul privind autorizarea activităţilor legate de obţinerea, testarea, utilizarea şi comercializarea organismelor modificate genetic, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1153/2003, şi se include o descriere a procesului de fermentaţie (mediul de cultură, condiţiile de fermentaţie şi prelucrarea ulterioară a produselor de fermentaţie).

 

Secţiunea a 3-a

Proprietăţile fizico-chimice şi tehnologice ale aditivului

37. Se prezintă o descriere detaliată a procesului de fabricaţie a aditivului. Se prezintă, după caz, sub forma unei scheme, etapele cheie în prepararea aditivului, inclusiv momentul/momentele introducerii substanţei/substanţelor active sau a agentului/agenţilor activ(i) şi a altor constituenţi, şi toate celelalte etape de prelucrare ulterioare care contribuie la prepararea aditivului.

38. Stabilitatea se măsoară în general prin analiza ulterioară a substanţei/substanţelor active sau a agentului/agenţilor activ(i) sau a activităţii/viabilităţii acestora. Pentru enzime, stabilitatea se poate defini în funcţie de încetarea activităţii catalitice, pentru microorganisme – în funcţie de pierderea viabilităţii, pentru substanţele aromatizante – în funcţie de pierderea aromei. Pentru alte amestecuri sau extracte chimice, stabilitatea poate fi estimată prin monitorizarea concentraţiei unuia sau a mai multor markeri corespunzători.

39. Se studiază stabilitatea fiecărei preparări a aditivului în urma expunerii la diferite condiţii de mediu (lumină, temperatură, pH, umiditate, oxigen şi ambalaj). Termenul de valabilitate preconizat al aditivului comercializat are la bază cel puţin două situaţii-model care descriu limitele probabile privind condiţiile de utilizare (de exemplu 25°C, 60% umiditate relativă a aerului (HR) şi 40°C, 75% HR).

40. Pentru aditivii folosiţi în preamestecuri şi în furaje, cu excepţia compuşilor aromatizanţi, se studiază stabilitatea fiecărui preparat aditiv în condiţii comune de fabricaţie şi depozitare privind preamestecurile şi furajele. Studiile în materie de stabilitate cu privire la preamestecuri vor avea o durată de cel puţin şase luni. Stabilitatea se testează, de preferinţă, la preamestecurile care conţin oligoelemente; în caz contrar, aditivul ar trebui să fie etichetat astfel: „a nu se amesteca cu oligoelemente”.

41. Studiile de stabilitate cu privire la furaje se desfăşoară în mod normal pe o perioadă de cel puţin trei luni. În general, stabilitatea se verifică în hrana brasată şi granulată (inclusiv influenţa granulării sau a altor forme de tratament) pentru principalele specii de animale care fac obiectul cererii.

42. Pentru aditivii destinaţi utilizării în apă, stabilitatea fiecărui preparat aditiv trebuie să fie studiată în apă prin simularea utilizării practice.

43. Atunci când se înregistrează o pierdere a stabilităţii, în cazul în care se consideră adecvat, se descriu eventualele produse de degradare sau de descompunere.

44. Datele se furnizează în urma analizelor, care includ cel puţin o observaţie la începutul şi la sfârşitul perioadei de depozitare.

45. Studiile trebuie să cuprindă compoziţia cantitativă şi calitativă completă a preamestecurilor şi a furajelor folosite în experimente.

46. Capacitatea distribuţiei omogene a aditivului pentru hrana animalelor (altul decât compuşii aromatizanţi) din preamestecuri, furaje sau apă trebuie să fie determinată.

47. Alte caracteristici, precum potenţialul de pudraj, proprietăţile electrostatice sau gradul de dispersie în lichide, trebuie să fie determinate.

48. Trebuie indicate incompatibilităţile sau interacţiunile fizico-chimice care pot apărea cu hrana animalelor, cu agenţi microbieni, cu alţi aditivi sau cu medicamente.

 

Secţiunea a 4-a

Condiţiile de utilizare a aditivului

49. La metodele de utilizare a aditivilor se indică specia animală sau categoriile de animale, grupa de vârstă sau stadiul de producţie al animalelor conform categoriilor enumerate în tabelele 1-8. Se menţionează eventualele contraindicaţii. Se defineşte utilizarea propusă în apa sau în hrana animalelor.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

50. Se oferă detalii privind metoda de administrare propusă şi nivelul concentraţiei pentru preamestecuri, furaje sau apa de băut. În plus, trebuie precizate, după caz, doza propusă pentru hrana completă şi durata de administrare propusă, precum şi perioada de retragere propusă. Atunci când se propune o utilizare specială a unui aditiv în furajele complementare, este necesară o justificare.

51. Se întocmeşte o fişă tehnică de siguranţă structurată pentru definirea şi stabilirea normelor metodologice privind sistemul specific de informare referitor la preparatele periculoase şi la expunerea la agenţi biologici. Dacă este necesar, se propun măsuri de prevenire a riscurilor profesionale şi mijloace de protecţie în timpul fabricaţiei, al manipulării, al utilizării şi al eliminării produselor.

52. Fără a aduce atingere dispoziţiilor privind etichetarea şi ambalarea prevăzute în capitolul III din Cerinţele sanitar-veterinare faţă de aditivii pentru hrana animalelor, se indică cerinţele specifice privind etichetarea şi, după caz, condiţiile specifice de utilizare şi manipulare (inclusiv privind incompatibilităţile şi contraindicaţiile cunoscute) şi instrucţiunile de utilizare corespunzătoare.

 

Secţiunea a 5-a

Metode de analiză şi eşantioane de referinţă

53. Metodele de analiză incluse în această secţiune sunt evaluate de laboratorul de referinţă naţional. Acesta transmite Agenţiei un raport de evaluare care indică dacă metodele sunt adecvate pentru a fi folosite în controalele oficiale ale aditivului pentru hrana animalelor care face obiectul cererii. Evaluarea efectuată de laboratorul de referinţă naţional se axează pe metodele specificate la punctele 54-58.

54. Se prezintă o caracterizare detaliată a metodei/metodelor analitice calitative şi, după caz, cantitative pentru determinarea respectării nivelurilor maxime şi minime propuse ale substanţei/substanţelor active sau ale agentului/agenţilor activ(i) din aditivi, preamestecuri, furaje şi, dacă este cazul, din apă.

55. Metodele îndeplinesc aceleaşi cerinţe ca în cazul metodelor de analiză folosite în controalele oficiale, fiind prevăzute la articolul 11 din Legea nr.50/2013 cu privire la controalele oficiale pentru verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate şi de bunăstare a animalelor. În special, metodele îndeplinesc cel puţin una dintre următoarele cerinţe:

1) să respecte metodele de analiză relevante;

2) să respecte normele sau protocoalele recunoscute pe plan internaţional, de exemplu cele acceptate de Comitetul European pentru Standardizare (CEN) sau cele agreate de legislaţia naţională;

3) să fie adecvate scopului propus, să se realizeze conform protocoalelor ştiinţifice şi să fie validate în urma unui test interlaboratoare (ring test) conform protocolului recunoscut pe plan internaţional privind testele interlaboratoare (de exemplu ISO 5725 sau IUPAC);

4) să corespundă cerinţelor prevăzute la articolul 13 din Legea nr.50/2013 cu privire la controalele oficiale pentru verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate şi de bunăstare a animalelor.

56. Se furnizează o prezentare detaliată a metodei/metodelor analitice calitative şi cantitative pentru determinarea reziduurilor marker şi/sau a metaboliţilor aditivului din produsele de origine animală şi ţesuturile vizate.

57. Metodele îndeplinesc aceleaşi cerinţe ca în cazul metodelor de analiză folosite în controalele oficiale, fiind prevăzute la articolul 11 din Legea nr.50/2013 cu privire la controalele oficiale pentru verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate şi de bunăstare a animalelor. În special, metodele îndeplinesc cel puţin una dintre cerinţele menţionate la punctul 55.

58. În vederea detectării reziduurilor de substanţe din produsele de origine animală, sunt luate în considerare prevederile stipulate în Norma sanitar-veterinară privind măsurile de supraveghere şi control al unor substanţe şi al reziduurilor acestora la animalele vii şi la produsele lor, precum şi al reziduurilor de medicamente de uz veterinar în produsele de origine animală, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.298/2011.

Limita de cuantificare (LOQ) pentru fiecare metodă nu trebuie să depăşească jumătate din valoarea limitelor maxime ale reziduurilor (LRM) corespunzătoare şi trebuie să fie validată pe o scară cuprinsă între cel puţin jumătate din valoarea LRM şi valoarea dublă a LRM.

59. Excepţie de la prevederile punctului 56 fac substanţele pentru care s-au stabilit LMR conform Regulamentului privind măsurile şi procedurile de stabilire a limitelor maxime admise de reziduuri ale substanţelor farmacologic active în produsele alimentare de origine animală, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.195/2011, şi nu sunt evaluate de către laborator. Solicitantul prezintă Agenţiei metoda, informaţiile şi avizul ştiinţific.

60. Solicitantul prezintă o descriere a metodelor folosite pentru determinarea caracteristicilor enumerate la punctele 11, 16, 18, 24, 29, 38, 46, 47 şi 48.

61. Metodele descrise în această secţiune trebuie să fie recunoscute pe plan internaţional. În cazul metodelor care nu sunt recunoscute pe plan internaţional, studiile sunt efectuate de laboratoare acreditate.

62. Metodele de identificare şi caracterizare a aditivului îndeplinesc aceleaşi cerinţe ca în cazul metodelor de analiză folosite în controalele oficiale, fiind prevăzute la articolul 11 din Legea nr.50/2013 cu privire la controalele oficiale pentru verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate şi de bunăstare a animalelor.

 

Capitolul III

STUDIILE PRIVIND SIGURANŢA ADITIVULUI

 

Secţiunea 1

Studiile privind siguranţa utilizării aditivului pentru animalele-ţintă

63. Studiile cuprinse în prezenta secţiune sunt destinate pentru evaluarea siguranţei utilizării aditivului pentru speciile-ţintă şi evaluarea oricărui risc asociat cu selecţia şi/sau transferul rezistenţei la antimicrobieni şi cu persistenţa şi răspândirea crescute ale enteropatogenilor.

64. Testele de toleranţă pentru animalele-ţintă se efectuează pentru evaluarea limitată a toxicităţii pe termen scurt a aditivului. De asemenea, testul stabileşte o marjă de siguranţă în cazul în care aditivul este consumat în doze mai mari decât cele recomandate. Testele de toleranţă trebuie efectuate pentru a confirma siguranţa fiecărei specii sau categorii de animale-ţintă care face obiectul unei cereri. În unele cazuri, se acceptă includerea unor elemente ale testului de toleranţă în unul dintre testele de eficacitate, cu condiţia ca cerinţele de mai jos să fie îndeplinite. Toate studiile descrise în prezenta secţiune trebuie să aibă la bază aditivul descris în capitolul II.

65. Modelul unui test de toleranţă cuprinde minimum trei grupe:

1) un grup fără doze suplimentate;

2) un grup cu doza maximă recomandată;

3) un grup experimental cu doza maximă recomandată administrată multiplicat.

66. Pentru grupul experimental, aditivul este administrat, în general, de zece ori doza maximă recomandată. Animalele supuse testului sunt monitorizate în mod regulat pentru constatarea vizuală a efectelor clinice, a caracteristicilor de performanţă, a calităţii produselor, după caz, pentru analiza chimică sau hematologică de rutină şi pentru alţi parametri care pot fi asociaţi cu proprietăţile biologice ale aditivului. Se iau în considerare parametrii critici identificaţi în urma studiilor toxicologice pentru animalele de laborator. De asemenea, secţiunea cuprinde orice efect advers depistat în timpul testelor de eficacitate. Decesurile neexplicate survenite în timpul testului de toleranţă sunt investigate prin necropsie şi, dacă este necesar, prin analiză histologică.

67. Dacă se poate demonstra că doza maximă recomandată mărită de o sută de ori este tolerată, nu se cere nicio analiză chimică a sângelui sau hematologică de rutină. În cazul în care produsul este tolerat la un nivel mai mic decât de zece ori doza maximă recomandată, studiul este conceput în aşa fel încât să poată fi calculată o marjă de siguranţă a aditivului, iar parametrii adiţionali (prin necropsie, analiză histologică, după caz, şi alte criterii corespunzătoare) sunt specificaţi.

68. Pentru unii aditivi, în funcţie de toxicologia şi metabolismul sau utilizarea acestora, efectuarea testelor de toleranţă poate să nu fie necesară.

69. Modelul experimental folosit trebuie să ia în considerare eficacitatea statistică adecvată.

70.Testele de toleranţă pentru animalele-ţintă se vor efectua conform duratelor indicate în tabelele 9-13.

 

 

 

 

 

 

71. În cazul în care aditivul este destinat exclusiv utilizării pentru stocul de material de reproducţie, loturilor de reproducători de peşti, testele de toleranţă se efectuează cât mai aproape posibil de perioada de depunere a icrelor. Testele de toleranţă durează 90 de zile, acordând atenţie calităţii icrelor şi supravieţuirii acesteia şi ouălor şi supravieţuirii acestora.

72. Pentru animalele de companie şi alte animale nedestinate producţiei de alimente, testele de toleranţă vor avea duratele de timp indicate în tabelele 14 şi 15.

 

 

 

 

73. În cazul în care se depune cerere pentru un aditiv pentru o perioadă specifică mai scurtă decât cea stipulată în definiţia categoriei de animale, acesta se administrează conform condiţiilor de utilizare propuse. Cu toate acestea, perioada de observaţie nu este mai scurtă de 28 de zile şi trebuie să cuprindă parametrii relevanţi (de exemplu, în cazul scroafelor pentru reproducţie, numărul purceilor născuţi vii, atunci când se ia în considerare perioada de gestaţie, sau numărul şi greutatea purceilor înţărcaţi, atunci când se ia în considerare perioada de lactaţie).

74. Studiile se raportează individual şi specifică detaliile tuturor grupurilor experimentale. Protocolul studiului se formulează în mod precis, ţinând cont de datele generale descriptive. În special, se înregistrează următoarele date:

1) turma: locul şi dimensiunea; condiţiile de alimentaţie şi de creştere, modul de alimentaţie; pentru speciile acvatice, dimensiunea şi numărul bazinelor sau al parcurilor de la exploataţie, condiţiile de lumină şi calitatea apei, inclusiv temperatura şi salinitatea apei;

2) animalele: specia (pentru speciile acvatice destinate consumului uman, identificarea se face folosind numele popular urmat de denumirea latinească între paranteze), rasa, vârsta (dimensiunea pentru speciile acvatice), sexul, procedura de identificare, stadiul fiziologic şi starea generală de sănătate;

3) data şi durata exactă a testării: data şi natura examinărilor efectuate;

4) regimurile alimentare: descrierea procesului de fabricaţie şi a compoziţiei cantitative a regimului/regimurilor alimentar(e) prin specificarea ingredientelor folosite, a elementelor nutritive relevante (valorile analizate) şi a valorii energetice. Date privind raţia alimentară;

5) concentraţia substanţei/substanţelor active sau a agentului/agenţilor activ(i) (şi, după caz, a substanţelor folosite în scopuri comparative) din furaje se stabileşte printr-o analiză de control conform metodelor recunoscute adecvate: numărul sau numerele de referinţă ale loturilor;

6) numărul grupelor tratate şi netratate, numărul animalelor din fiecare grupă: numărul animalelor folosite la teste trebuie să permită o analiză statistică. Este necesară indicarea metodelor de evaluare statistică utilizate. Raportul cuprinde toate animalele şi/sau unităţile experimentale supuse testelor. Se raportează cazurile care nu pot fi evaluate din cauza unei lipse sau pierderi de date, iar distribuţia acestor cazuri în cadrul grupelor de animale este clasificată;

7) apariţia şi frecvenţa oricăror efecte nedorite ale tratamentului la indivizi sau grupuri trebuie să fie semnalate (a se oferi detalii privind programul de observaţie utilizat în cadrul studiului);

8) tratamentele terapeutice/preventive, dacă este cazul, nu interacţionează cu modul de acţiune a aditivului şi se înregistrează individual.

75. Se vor efectua studiile microbiene pentru determinarea capacităţii aditivului de a genera o rezistenţă încrucişată la antibioticele folosite în medicina umană sau veterinară, de a selecţiona tulpinile bacteriene rezistente în condiţiile de utilizare la speciile-ţintă, de a produce efecte asupra unor patogeni oportunişti prezenţi în tubul digestiv, de a cauza răspândirea sau excreţia de microorganisme zoonotice.

76. În cazul în care substanţa sau substanţele active prezintă activitate antimicrobiană la nivelul concentraţiei hranei pentru animale, se determină concentraţia minimă inhibitoare (CMI) pentru speciile de bacterii relevante conform procedurilor standardizate. În cazul în care este demonstrată o activitate antimicrobiană relevantă, se stabileşte capacitatea aditivului de a selecţiona tulpinile bacteriene rezistente in vitro şi la speciile-ţintă şi de a genera o rezistenţă încrucişată la antibiotice.

77. Se prezintă teste la nivelul de utilizare recomandată pentru toţi aditivii microbieni şi pentru ceilalţi aditivi la care se poate anticipa un efect asupra microflorei intestinale. Studiile demonstrează că utilizarea aditivului nu creează condiţii care să genereze creşterea exagerată şi răspândirea microorganismelor potenţial patogene.

78. Alegerea microorganismelor care trebuie să fie monitorizate depinde de speciile-ţintă, dar include speciile zoonotice relevante, fie că acestea produc sau nu simptome în rândul animalelor-ţintă.

 

Secţiunea a 2-a

Studii privind siguranţa utilizării aditivului pentru consumatori

79. Se efectuează evaluarea siguranţei aditivului pentru consumator şi stabilirea eventualelor reziduuri de aditiv sau de metaboliţi ai acestuia în alimentele provenite de la animale hrănite cu furaje sau adăpate cu apă tratată cu aditiv.

80. Stabilirea stării metabolice a aditivului pentru speciile-ţintă reprezintă un pas determinant în identificarea şi cuantificarea reziduurilor din ţesuturile sau produsele comestibile provenite de la animalele hrănite cu furaje sau apă având conţinut de aditiv. Trebuie să se prezinte studii privind absorbţia, distribuţia, metabolismul şi excreţia substanţei (sau a metaboliţilor acesteia).

81. Studiile trebuie să fie efectuate folosind metodele de testare validate la nivel internaţional şi se realizează în conformitate cu legislaţia europeană sau cu Orientările Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) privind detaliile metodologice şi cu principiile bunei practici de laborator. Studiul respectă normele stipulate de legislaţia Uniunii Europene privind bunăstarea animalelor şi nu se repetă dacă nu este necesar.

82. Studiile privind metabolismul şi ale reziduurilor privind animalul/animalele-ţintă se efectuează cu substanţa activă încorporată în hrana pentru animale (şi nu administrată prin gavaj, decât dacă acest lucru se justifică în mod adecvat).

83. Se efectuează identificarea structurală a metaboliţilor care reprezintă peste 10% din reziduurile totale din ţesuturile şi produsele comestibile şi peste 20% din reziduurile totale din excremente. În cazul în care calea de metabolizare a substanţei active ridică probleme de natură toxicologică, se identifică metaboliţii aflaţi sub limitele menţionate anterior.

84. Studiile cinetice ale reziduurilor vor forma punctul de plecare pentru determinarea expunerii consumatorilor şi stabilirea perioadei de retragere şi a LMR, după caz. Se prezintă o propunere de reziduu marker.

85. Pentru anumiţi aditivi, în funcţie de natura sau utilizarea acestora, este posibil ca efectuarea studiilor privind metabolismul şi a studiilor reziduurilor să nu fie întotdeauna necesară.

86. Scopul studiilor privind metabolismul este evaluarea absorbţiei, a distribuţiei, a biotransformării şi a excreţiei aditivului la speciile-ţintă. Studiile cerute presupun:

1) bilanţul metabolic după administrarea unei singure doze de substanţă activă la dozele propuse pentru utilizare (cantitatea totală corespunzătoare raţiei zilnice) şi, eventual, o doză multiplă (dacă se justifică) pentru estimarea ratei şi a gradului aproximativ de absorbţie, distribuţie (plasmă/sânge) şi excreţie (urină, bilă, fecale, lapte sau ouă, aer expirat, excreţie prin branhii) la masculi şi femele, după caz; şi

2) profilul metabolic, identificarea metabolitului sau a metaboliţilor în excremente şi ţesuturi şi distribuţia în ţesuturi şi produse, care se stabilesc în urma administrării repetate a dozei de compus etichetat pentru animale în starea stabilă (echilibrul metabolic) identificată de nivelurile plasmatice. Doza aplicată corespunde dozei maxime propuse pentru utilizare şi este încorporată în hrana pentru animale.

87. Se acordă atenţie cantităţii şi naturii reziduurilor care nu pot fi extrase, aflate în ţesuturile sau produsele comestibile. Studiile reziduurilor sunt cerute în cazul tuturor substanţelor pentru care sunt necesare studii privind metabolismul.

88. În cazul în care substanţa este un constituent natural al fluidelor sau al ţesuturilor corporale ori este prezentă în mod natural în alimente sau furaje în cantităţi semnificative, cerinţa privind studiile reziduurilor se limitează la compararea nivelurilor de ţesut/produs dintr-un grup netratat cu cele din grupul suplimentat cu doza maximă solicitată.

89. Pentru speciile majore, studiile evaluează simultan reziduurile totale cu conţinut toxicologic semnificativ şi identifică reziduul marker de substanţă activă din ţesutul comestibil (ficat, rinichi, muşchi, piele, piele + grăsimi) şi din produsele comestibile (lapte, ouă şi miere).

90. Reziduul marker este reziduul selectat pentru a determina concentraţia acelui produs/ţesut care are legătură cu reziduul total cu conţinut toxicologic din ţesuturi. De asemenea, studiile arată existenţa permanentă a reziduurilor în ţesuturi sau produse pentru stabilirea unei perioade de retragere adecvate.

91. Pentru determinarea perioadei de retragere, numărul minim recomandat al animalelor de la care se prelevă probe şi/sau al produselor la fiecare punct de măsurare este după cum urmează:

1) ţesuturi comestibile:

a) bovine, ovine, porcine şi specii minore: 4;

b) păsări: 6;

c) peşti, inclusiv din familia Salmonidae: 10;

2) produse:

a) lapte: 8 probe la fiecare punct de măsurare;

b) ouă: 10 ouă la fiecare punct de măsurare;

c) miere: 8 probe la fiecare punct de măsurare.

92. Se ia în considerare distribuţia corespunzătoare între sexe.

93. Reziduurile se măsoară la momentul de retragere zero (starea stabilă) şi la cel puţin alte trei puncte de măsurare a eşantioanelor. Se prezintă o propunere de reziduu marker.

94. Studiile privind absorbţia, distribuţia şi excreţia, inclusiv identificarea principalilor metaboliţi, trebuie să se efectueze la animalele de laborator la care s-a obţinut cea mai scăzută valoare a nivelului concentraţiei la care nu se observă niciun efect advers (NOAEL) sau, prin lipsă, la şobolani (ambele sexe). Pot fi necesare studii suplimentare privind anumiţi metaboliţi în cazul în care aceşti metaboliţi sunt produşi de speciile-ţintă şi nu se dezvoltă într-o măsură semnificativă la speciile de laborator.

95. Se efectuează un studiu al metabolismului cuprinzând bilanţul metabolic şi profilul metabolic, precum şi identificarea principalilor metaboliţi din urină şi fecale. În cazul în care o altă specie de laborator prezintă o diferenţă clară faţă de şobolan în ceea ce priveşte sensibilitatea, vor fi solicitate informaţii suplimentare.

96. Evaluarea riscurilor pentru consumator legate de reziduurile înrudite din produsele animale poate lua în considerare un factor de siguranţă suplimentar fondat pe biodisponibilitatea acestora, folosind animale de laborator adecvate şi metode recunoscute.

97. Siguranţa aditivului se determină pe baza studiilor toxicologice efectuate in vitro şi in vivo la animalele de laborator. Acestea includ, în general, măsurători ale:

1) toxicităţii acute;

2) genotoxicităţii (mutagenicităţii, clastogenicităţii);

3) toxicităţii orale subcronice;

4) toxicităţii/cancerigenicităţii orale cronice;

5) toxicităţii reproductive, inclusiv ale teratogenicităţii;

6) alte studii.

98. Se efectuează studii suplimentare furnizând informaţiile suplimentare necesare pentru evaluarea siguranţei substanţei active şi a reziduurilor acesteia, în cazul în care există motive de îngrijorare. Pe baza rezultatelor acestor studii trebuie stabilită valoarea toxicologică NOAEL.

99. Pot fi necesare studii suplimentare privind anumiţi metaboliţi în cazul în care aceştia sunt produşi de speciile-ţintă şi nu se dezvoltă într-o măsură semnificativă la speciile de laborator. În cazul în care sunt disponibile studii privind metabolismul uman, se iau în considerare toate datele în momentul stabilirii naturii eventualelor studii suplimentare.

100. Studiile toxicologice trebuie să se efectueze pe substanţa activă. În cazul în care substanţa activă este prezentă într-un produs de fermentaţie, acesta este testat. Produsul de fermentaţie testat trebuie să fie identic cu cel care urmează să fie folosit în produsul comercial.

101. Studiile trebuie să fie efectuate folosind metodele de testare validate la nivel internaţional şi se realizează în conformitate cu legislaţia europeană sau cu Orientările OCDE privind detaliile metodologice şi cu principiile bunei practici de laborator. Studiile care implică animale de laborator respectă normele stipulate de legislaţia Uniunii Europene privind bunăstarea animalelor şi nu se repetă dacă nu este necesar.

102. Studiile de toxicitate acută sunt necesare pentru clasificarea şi caracterizarea limitată a toxicităţii compusului. Studiile de toxicitate se realizează la cel puţin două specii de mamifere. După caz, o specie de laborator poate să fie înlocuită cu o specie-ţintă.

103. Nu va fi necesară determinarea unei valori precise a LD₅₀; este suficientă determinarea aproximativă a dozei letale minime. Dozajul maxim nu depăşeşte 2000 mg/kg de greutate corporală.

104. Pentru a reduce numărul şi suferinţa animalelor folosite, se dezvoltă în permanenţă noi protocoale privind testarea toxicităţii acute a dozei. Studiile efectuate prin intermediul acestor noi proceduri vor fi acceptate în momentul validării corespunzătoare a acestora.

105. Orientările privind toxicitatea dermală acută (402), metoda dozei fixe (420), metoda toxicităţii acute (423), procedura variabilă (425) ale OCDE trebuie să fie respectate.

106. Pentru identificarea substanţelor active şi, după caz, a metaboliţilor acestora, precum şi a produselor de degradare cu proprietăţi mutagenice şi genotoxice, trebuie să se efectueze o combinaţie selectată de teste de genotoxicitate diferite. După caz, testele se realizează cu şi fără activare metabolică asupra mamiferelor, luându-se în considerare compatibilitatea materialului de testat cu sistemul de testare.

107. Setul principal cuprinde următoarele teste:

1) detectarea mutaţiilor genetice la bacterii şi/sau la celule de mamifere (de preferat, analiza celulei de limfom tk de şoarece);

2) detectarea aberaţiilor cromozomiale la celule de mamifere;

3) testul in vivo la speciile de mamifere.

108. Pot fi necesare teste suplimentare în funcţie de rezultatul testelor menţionate anterior şi luând în considerare întregul profil de toxicitate al substanţei şi utilizarea preconizată a acesteia.

109. Protocoalele trebuie să respecte orientările OCDE pentru testul de mutaţie inversă pe Salmonella typhimurium (471), testul de mutaţie inversă pe Escherichia coli (472), testul in vitro de aberaţie cromozomială pe celule de mamifere (473), testul de micronucleu pe eritrocite de mamifere (474), testul de aberaţie cromozomială pe măduvă osoasă de mamifere (475), testul in vitro de mutaţie genică pe celule de mamifere (476) sau sinteza neprogramată a ADN-ului pe celule de mamifere in vitro (482), precum şi alte orientări ale OCDE pentru testele in vitro şi in vivo.

110. Pentru a investiga potenţialul toxic subcronic al substanţei active, trebuie prezentat cel puţin un studiu asupra unei specii de rozătoare cu durata de cel puţin 90 de zile. Atunci când se consideră necesar, se efectuează un al doilea studiu pe o specie de nerozătoare.

111. Elementul de testat trebuie să fie administrat pe cale orală la cel puţin trei niveluri pentru un grup de control, pentru a obţine un răspuns la doza folosită. Doza maximă folosită trebuie să evidenţieze efectele adverse. Dozele cele mai mici nu trebuie să producă niciun semn de toxicitate.

112. Protocoalele pentru aceste studii trebuie să se conformeze orientării 408 (rozătoare) sau 409 (nerozătoare) ale OCDE.

113. Pentru investigarea potenţialului toxic cronic şi a potenţialului cancerigen, trebuie să se efectueze un studiu al toxicităţii orale cronice la cel puţin o specie cu o durată de cel puţin 12 luni. Speciile cele mai adecvate sunt alese pe baza tuturor datelor ştiinţifice disponibile, inclusiv a rezultatelor studiilor de 90 de zile.

114. Specia standard este şobolanul. În cazul în care se solicită un al doilea studiu, se foloseşte o specie de mamifere rozătoare sau nerozătoare. Elementul de testat trebuie să fie administrat pe cale orală la cel puţin trei niveluri pentru un grup de control, pentru a obţine un răspuns la doza folosită.

115. În cazul în care studiul de toxicitate cronică se combină cu examinarea cancerigenicităţii, durata se prelungeşte la 18 luni pentru şoareci şi hamsteri şi la 24 de luni pentru şobolani.

116. Studiile de cancerigenicitate pot să nu fie necesare în cazul în care substanţa activă şi metaboliţii acesteia:

1) dau în mod sistematic rezultate negative la testele de genotoxicitate;

2) prezintă o analogie structurală cu substanţele cancerigene cunoscute;

3) nu produc niciun efect care să indice o (pre)neoplazie în timpul testelor de toxicitate cronică.

117. Protocoalele ar trebui să se conformeze orientării 452 (studiul de toxicitate cronică) sau 453 (studiul de toxicitate cronică combinată/de cancerigenicitate) a OCDE.

118. Pentru a identifica eventualele modificări ale funcţiei reproductive masculine sau feminine ori eventualele efecte asupra progeniei care ar putea rezulta din administrarea substanţelor active, studiile funcţiei reproductive trebuie să cuprindă:

1) studiul de toxicitate la nivelul reproducţiei pentru două generaţii;

2) studiul de toxicitate la nivelul dezvoltării prenatale (studiu de teratogenicitate).

119. Pentru noile teste, pot fi folosite metodele alternative validate de reducere a experimentării animalelor.

120. Studiile funcţiei reproductive trebuie să se efectueze şi să se extindă pe cel puţin două generaţii în linie directă (F1, F2), la cel puţin o specie, de obicei un rozător, şi poate fi combinată cu un studiu de teratogenicitate. Substanţa supusă studiului se administrează pe cale orală la masculi şi la femele, la un moment adecvat care precede împerecherea. Administrarea continuă până la înţărcarea animalelor din generaţia F2.

121. Toţi parametrii privind fertilitatea, gestaţia, parturiţia, comportamentul matern, alăptarea, creşterea şi dezvoltarea animalelor din generaţia F1, de la fertilizare la maturitate, precum şi dezvoltarea generaţiei F2 până la înţărcare trebuie să fie observaţi şi semnalaţi cu atenţie. Protocoalele pentru studiul de toxicitate la nivelul reproducţiei ar trebui să se conformeze orientării 416 a OCDE.

122. Obiectivul studiului de toxicitate la nivelul dezvoltării prenatale (studiul teratogenicităţii) îl constituie depistarea efectelor adverse asupra femelei gestante şi asupra dezvoltării embrionului şi fetusului ca urmare a expunerii, de la implantare şi până la sfârşitul perioadei de gestaţie. Efectele includ toxicitatea crescută la femelele gestante, decesul embrionului/fetusului, modificări ale creşterii fetusului, precum şi anormalităţi sau anomalii structurale ale fetusului.

123. Pentru primul studiu, se alege drept specie, de obicei, şobolanul. În cazul în care se observă un rezultat negativ sau echivoc privind teratogenicitatea, se efectuează un alt studiu de toxicitate la nivelul dezvoltării la o a doua specie, de preferat, iepurele. Atunci când studiul pe şobolan este pozitiv privind teratogenicitatea, nu este necesar un studiu la o a doua specie decât în cazul în care o reexaminare a studiilor principale atestă faptul că doza zilnică admisă ar avea la bază teratogenicitatea la şobolan. În acest caz, este necesar studiul la o a doua specie pentru a determina speciile cele mai sensibile pentru acest parametru. Protocoalele ar trebui să se conformeze orientării 414 a OCDE.

124. Se efectuează studii ulterioare furnizând informaţii suplimentare utile pentru evaluarea siguranţei substanţei active şi a reziduurilor acesteia, în cazul în care există motive de îngrijorare. Aceste studii pot cuprinde examinarea efectelor farmacologice, a efectelor asupra animalelor juvenile (prepubere), imunotoxicitatea sau neurotoxicitatea.

125. În general, determinarea nivelului concentraţiei la care nu se observă niciun efect advers (NOAEL) are la bază efectele toxicologice, dar, uneori, efectele farmacologice pot fi mai adecvate.

126. Se selectează valoarea NOAEL cea mai scăzută. Toate constatările de la secţiunile anterioare împreună cu toate datele relevante publicate (inclusiv informaţiile privind efectele substanţei active asupra oamenilor) şi informaţiile, după caz, referitoare la substanţele chimice care au o structură chimică strâns corelată sunt luate în considerare în momentul identificării valorii NOAEL minime, exprimate în mg/kg de greutate corporală pe zi.

127. Siguranţa consumatorilor se evaluează prin compararea DZA cu doza calculată teoretică a aditivului sau a metaboliţilor acestuia din alimente. În cazul vitaminelor şi al oligoelementelor, se poate folosi nivelul tolerabil superior al dozei (UL) în locul DZA.

128. DZA (exprimată în mg de aditiv sau de materie înrudită cu aditivul, de persoană pe zi) se obţine împărţind concentraţia minimă NOAEL (mg/kg de greutate corporală) la un factor de siguranţă corespunzător şi înmulţind cu greutatea medie a corpului uman de 60 kg.

129. Se propune, după caz, o DZA. De asemenea, DZA poate să fie „nespecificată” datorită toxicităţii reduse în urma testelor pe animale. Nu se propune o DZA în cazul în care substanţa prezintă proprietăţi genotoxice sau cancerigene relevante pentru oameni.

130. Stabilirea unei DZA cere în mod normal ca starea metabolică a substanţei active din animalele-ţintă să fie similară cu cea din animalele de laborator (a se vedea punctul 96), garantând astfel că consumatorii sunt expuşi la aceleaşi reziduuri precum animalele de laborator folosite în studiile toxicologice. În caz contrar, studiile suplimentare la o altă specie de laborator sau cu metaboliţii specifici speciei-ţintă pot permite stabilirea DZA.

131. Factorul de siguranţă folosit la determinarea DZA pentru un anumit aditiv va lua în considerare natura efectelor biologice şi calitatea datelor folosite pentru identificarea NOAEL, relevanţa acestor efecte pentru om şi reversibilitatea acestora, precum şi orice informaţii referitoare la efectul/efectele directe ale reziduurilor asupra oamenilor. Se foloseşte un factor de siguranţă de cel puţin 100 în calcularea DZA (în cazul în care s-a prezentat un pachet toxicologic complet). Atunci când datele privind substanţa activă sunt disponibile pentru oameni, se poate accepta un factor de siguranţă mai scăzut. Se pot aplica factori de siguranţă mai ridicaţi pentru a justifica alte surse de incertitudine privind datele sau atunci când NOAEL se stabileşte pe baza unui parametru critic specific, cum ar fi teratogenicitatea.

132. Pentru unii aditivi, poate fi mai adecvat ca evaluarea siguranţei să se bazeze pe UL, care reprezintă nivelul maxim al dozei zilnice cronice totale dintr-un nutrient (din toate sursele) considerat (de organismele ştiinţifice internaţionale sau naţionale) ca având puţine şanse de a avea efecte adverse pentru sănătatea consumatorilor sau a unui grup specific de consumatori.

133. Dosarul conţine date care să demonstreze că utilizarea aditivului nu va genera o situaţie în care UL ar putea fi depăşit luând în considerare toate sursele posibile ale nutrientului.

134. În cazul în care nivelurile de reziduu rezultate ale aditivului nutritiv sau ale metabolitului/metaboliţilor acestuia din produsele de origine animală sunt mai ridicate decât cele considerate normale sau prevăzute pentru aceste produse, acest lucru este indicat cu precizie.

135. Doza totală a aditivului şi/sau a metabolitului/metaboliţilor acestuia din toate sursele, ingerată de către consumator, este sub valorile DZA sau UL. Calcularea dozei teoretice din alimentele de origine animală se efectuează ţinând cont de concentraţia (reziduuri totale ca medie aritmetică şi valoare unică maximă) măsurată în ţesuturi şi produse la terminarea utilizării aditivului. În plus, dacă este necesar, la momente de retragere diferite, se determină valorile consumului zilnic de alimente conform scenariului celui mai nefavorabil.

136. În cazul aditivilor destinaţi speciilor multiple, expunerea consumatorilor la ţesuturi se calculează independent pentru mamifere, păsări şi peşti şi se stabileşte valoarea maximă. După caz, la această cifră se adaugă expunerea la ouă şi lapte. De exemplu, atunci cînd se foloseşte un aditiv pentru mamifere de lapte sau păsări ouătoare, valorile maxime respective ale ţesutului comestibil se adaugă la cele pentru consumul de lapte şi ouă. Atunci cînd se foloseşte un aditiv pentru peşti, păsări ouătoare şi mamifere de lapte, valorile maxime respective ale ţesutului comestibil se adaugă la cele pentru consumul de lapte şi ouă. În mod analog, se iau în calcul alte combinaţii.

137. În anumite situaţii (de exemplu, unii aditivi nutriţionali şi senzoriali sau aditivi destinaţi speciilor minore), evaluarea expunerii umane poate fi îmbunătăţită ulterior folosind cifre mai realiste privind consumul, dar păstrînd în continuare abordarea cea mai conservatoare. Evaluarea expunerii umane se va baza pe datele din tabelul 16.

 

 

138. Limita maximă a reziduurilor (LMR) înseamnă concentraţia maximă a reziduurilor (exprimată în μg de reziduu marker pe kg de ţesut sau produs umed) care poate fi acceptată de laborator ca fiind permisă din punct de vedere legal sau recunoscută ca acceptabilă în alimente. Ea se bazează pe tipul şi cantitatea de reziduu considerat ca neprezentând riscuri de ordin toxicologic pentru sănătatea oamenilor şi exprimat prin DZA. O valoare LMR nu poate fi stabilită în absenţa DZA.

139. În momentul stabilirii LMR pentru aditivii din hrana animalelor, trebuie luate în considerare, de asemenea, reziduurile provenite de la alte surse (de exemplu, hrana de origine vegetală). Mai mult decât atât, LMR poate fi redusă pentru a respecta condiţiile de utilizare a aditivilor pentru hrana animalelor şi în măsura în care sunt disponibile metode practice de analiză.

140. După caz, LMR individuale (exprimate în mg de reziduu marker pe kg de ţesut sau produs natural comestibil) se stabilesc pentru diferitele ţesuturi sau produse ale speciilor de animale-ţintă. LMR individuale ale diferitor ţesuturi sau produse ţin cont de cinetica de epuizare şi de variabilitatea nivelurilor reziduurilor prezente în ţesuturile/produsele speciilor de animale destinate utilizării. În mod normal, variabilitatea se indică folosind limita de încredere a mediei de 95%. În cazul în care limita de încredere nu poate fi calculată din cauza unui număr scăzut de probe, variabilitatea se exprimă luând în calcul valoarea individuală maximă.

141. Studiile privind limitele maxime ale reziduurilor pentru coccidiostatice şi histomonostatice trebuie să fie efectuate conform normelor adecvate în vigoare pentru medicamentele de uz veterinar.

142. Studiile privind stabilirea limitelor maxime ale reziduurilor pentru alte categorii de aditiv decât coccidiostaticele şi histomonostaticele, dacă sunt necesare, sunt prezentate conform prezentei anexe.

Pentru a determina expunerea consumatorilor la totalitatea reziduurilor (calculate la punctele 135 şi 136), LMR propuse pentru ţesuturi şi produse iau în considerare proporţia reziduului marker faţă de reziduul total conform tabelului 17.

 

 

 

143. Valorile măsurate pentru CTR şi CMR se introduc în mod corespunzător în şablonul prezentat în tabelul 18 şi se calculează celelalte valori. În cazul în care nu este disponibil un set complet de date, deoarece valorile se află sub limita de detecţie (LOD), se poate accepta o extrapolare a RMTR.

144. LMR se poate obţine numai dacă suma DITR individuale este sub valoarea DZA. În cazul în care DZA este depăşită, o metodă alternativă ar fi utilizarea datelor care corespund unui termen de retragere/aşteptare mai lung sau unor dozaje mai mici. O primă propunere de LMR se poate obţine folosind valoarea CMR drept model şi luând în considerare limita de cuantificare a metodei analitice. Suma DITR_LMRobţinută din LRM propuse trebuie să fie sub valoarea DZA şi aproape de suma DITR individuale. Atunci când se depăşeşte DZA, se propune o LMR mai scăzută şi se repetă procedeul de comparare.

145. Pentru anumiţi aditivi, reziduurile pot apărea sub valorile LMR din lapte, ouă sau carne şi pot totuşi să afecteze calitatea alimentelor în anumite proceduri de prelucrare a acestora. Pentru astfel de aditivi, pe lângă stabilirea valorilor LMR, poate fi indicat să se ia în considerare un „reziduu maxim compatibil cu prelucrarea (produselor alimentare)”.

 

 

146. Termenul de retragere cuprinde perioada următoare încetării administrării aditivului care este necesară pentru a permite nivelurilor reziduurilor să scadă sub valorile LMR.

 

Secţiunea a 3-a

Studii privind siguranţa folosirii aditivului pentru utilizatori/lucrători

147. Lucrătorii pot fi expuşi în principal prin inhalare sau expunere topică în timpul fabricaţiei, al manipulării sau al utilizării aditivului. De exemplu, lucrătorii agricoli sunt potenţial expuşi în timpul manipulării sau al amestecării aditivului. Trebuie să fie furnizate informaţii suplimentare privind modalităţile de manipulare a substanţelor.

148. Se include o evaluare a riscurilor pentru lucrători. Atunci când este disponibilă, experienţa dobândită în unitatea de producţie constituie deseori o importantă sursă de informaţii pentru evaluarea riscurilor pentru lucrători în urma expunerii la aditivul propriu-zis pe căi atmosferice sau topice. Substanţele care prezintă un interes special sunt aditivii, hrana animalelor tratată cu aditivi şi/sau excreţiile animale sub formă de pudră uscată sau care pot produce pudră uscată şi aditivii din hrana animalelor care au un potenţial alergen.

149. Riscurile pentru lucrători se evaluează într-o serie de studii folosind aditivul în forma pentru care a fost depusă cererea. Studiile de toxicitate acută prin inhalare se efectuează dacă produsul este susceptibil să formeze o ceaţă sau prafuri respirabile. Trebuie să fie efectuate studii privind iritarea pielii şi, în cazul în care acestea dau rezultate negative, trebuie să fie evaluat potenţialul de iritare pentru mucoase (de exemplu, ochi).

150. Potenţialul alergic sau de sensibilizare cutanată trebuie, de asemenea, să fie evaluat. Datele de toxicitate produse pentru a răspunde exigenţelor privind siguranţa consumatorilor (a se vedea punctul 97) trebuie să fie folosite pentru a determina toxicitatea sistemică potenţială a aditivului. Se evaluează, dacă este necesar, toate aceste date prin măsurători directe şi studii specifice.

151. Trebuie să se dovedească faptul că nivelurile de prafuri şi ceaţă din atmosferă ale aditivului nu constituie un risc pentru sănătatea utilizatorilor/lucrătorilor. Dacă este necesar, aceste dovezi trebuie să cuprindă:

1) testele de inhalare pe animalele de laborator;

2) datele epidemiologice publicate şi/sau datele solicitantului privind instalaţia acestuia şi/sau potenţialul iritant; şi

3) testele de sensibilizare a sistemului respirator.

152. Studiile de toxicitate acută prin inhalare se efectuează în cazul în care particulele sau picăturile cu un diametru de cel mult 50 μm constituie peste 1% din greutatea produsului.

153. Protocoalele pentru studiile de toxicitate acută prin inhalare trebuie să se conformeze orientării 403 a OCDE. În cazul în care se consideră necesare studiile de toxicitate subcronică, acestea trebuie să se conformeze orientării 412 (Toxicitatea prin inhalarea dozelor repetate: studiu de 28 de zile sau de 14 zile) sau 413 (Toxicitatea subcronică prin inhalare: studiu de 90 de zile) a OCDE.

154. Atunci când sunt disponibile, se furnizează dovezi directe privind absenţa potenţialului iritant şi/sau de sensibilizare. Acestea trebuie să fie completate de constatările în urma testelor validate pe animale în ceea ce priveşte iritarea pielii şi a ochilor şi potenţialul de sensibilizare în urma utilizării aditivului corespunzător. De asemenea, se evaluează potenţialul alergic/de sensibilizare a pielii. Protocoalele pentru aceste studii ar trebui să se conformeze orientărilor 404 (Iritarea/coroziunea cutanată), 405 (Iritarea/coroziunea ochilor), 406 (Sensibilizarea pielii), 429 (Sensibilizarea pielii – testul stimulării locale a ganglionilor limfatici) ale OCDE.

155. În cazul în care sunt cunoscute proprietăţile corozive, fie din datele publicate, fie în urma testelor in vitro specifice, nu se efectuează alte teste in vivo.

156. Toxicitatea cutanată trebuie să fie luată în considerare în cazul în care aditivul este toxic pentru respiraţie. Studiile ar trebui să se conformeze orientării 402 a OCDE (Toxicitatea cutanată acută).

157. Pentru evaluarea toxicităţii sistemice, se folosesc datele obţinute pentru a răspunde exigenţelor privind siguranţa consumatorilor şi altor cerinţe (inclusiv testele pentru toxicitatea dozelor repetate, mutagenicitate, cancerigenicitate şi funcţia de reproducţie, precum şi starea metabolică).

158. Se furnizează informaţii referitoare la modul prin care aditivul este susceptibil să producă o expunere prin toate căile (inhalare, contactul cu pielea sau prin ingestie). Aceste informaţii trebuie să includă o evaluare cantitativă, dacă aceasta există (de exemplu, concentraţia caracteristică din aer, contaminarea cutanată sau ingestia). În lipsa datelor cantitative, se oferă informaţii suficiente pentru a permite o evaluare adecvată a expunerii.

159. Cu ajutorul informaţiilor provenite din evaluarea toxicologică şi a expunerii, se trage o concluzie privind riscurile pentru sănătatea utilizatorilor/lucrătorilor (inhalarea, potenţialul iritant, sensibilizarea şi toxicitatea sistemică). Pot fi propuse măsuri de precauţie pentru reducerea sau eliminarea expunerii. Cu toate acestea, utilizarea echipamentelor de protecţie individuală trebuie să fie considerată drept o măsură de ultim recurs destinată protecţiei împotriva oricărui risc rezidual de îndată ce măsurile de control au fost stabilite. Este de preferat, de exemplu, să se ia în considerare o reformulare a produsului.

 

Secţiunea a 4-a

Studiile privind siguranţa utilizării aditivului pentru mediu

160. Impactul aditivilor asupra mediului este demn de luat în considerare întrucât administrarea aditivilor are loc, în general, pe perioade lungi, implică deseori grupuri mari de animale, iar substanţa sau substanţele active pot fi eliminate prin excremente într-o măsură considerabilă, fie sub formă de compus principal, fie sub formă de metaboliţi ai acestuia.

161. Pentru determinarea impactului aditivului asupra mediului, trebuie adoptată o abordare progresivă. Toţi aditivii trebuie să fie evaluaţi folosind Faza I pentru identificarea acelor aditivi care nu mai necesită testări suplimentare. Pentru ceilalţi aditivi, este necesară o a doua fază de evaluare (Faza II) pentru a obţine informaţii suplimentare în baza cărora pot fi considerate necesare alte studii.

162. Obiectivul Fazei I de evaluare este de a determina dacă un aditiv sau metaboliţii acestuia sunt sau nu susceptibili de a avea un efect semnificativ asupra mediului şi dacă este necesară Faza II de evaluare conform cu arborele de decizie de mai jos:

 

 

163. Se poate face excepţie de la Faza II pe baza unuia sau a două criterii, cu condiţia să nu existe motive de îngrijorare justificate din punct de vedere ştiinţific:

1) natura chimică şi efectul biologic al aditivului, precum şi condiţiile de utilizare a acestuia indică faptul că impactul este neglijabil, şi anume atunci cînd aditivul este:

a) o substanţă fiziologică sau naturală care nu va genera o creştere substanţială a concentraţiei în mediul înconjurător; sau

b) destinat animalelor de la care nu se obţin alimente;

2) cea mai defavorabilă concentraţie prevăzută pentru mediu (PEC) este prea scăzută pentru a ridica probleme. PEC se evaluează pentru fiecare compus (a se vedea mai jos), presupunând că 100% din doza ingerată se elimină prin excremente sub formă de compus principal.

164. În cazul în care solicitantul nu poate demonstra că aditivul se încadrează în una dintre aceste excepţii, se aplică Faza II de evaluare.

165. Atunci când excrementele animalelor ajung pe pământ, utilizarea aditivilor pentru hrana animalelor poate duce la contaminarea solului, a apei subterane sau de suprafaţă (prin scurgeri şi infiltraţii).

166. PEC cea mai defavorabilă pentru sol (PEC_sol) va creşte ţinând cont de toţi compuşii excretaţi care sunt răspândiţi pe pământ. În cazul în care PEC_sol(standard: 5 cm adâncime) este sub 10 μg/kg, nu este necesară o evaluare ulterioară.

167. În cazul în care PEC de contaminare a apei subterane (PEC_{apă subterană}) este sub 0,1 μg/l, nu este necesară Faza II de evaluare a impactului de mediu al aditivului asupra apei subterane.

168. Aditivii pentru hrana animalelor folosiţi în acvacultură pot genera o contaminare a sedimentelor sau a apei. Componenta relevantă pentru evaluarea riscurilor de mediu pentru peştii de crescătorie închisă se presupune că este sedimentul. Pentru peştii crescuţi în sistemele terestre, se consideră că efluentul care ajunge la apa de suprafaţă prezintă un risc major pentru mediu.

PEC cea mai defavorabilă pentru sediment (PEC_sediment) apare ţinînd cont de toţi compuşii excretaţi care se depozitează în sedimente. În cazul în care PEC_sediment (standard: 20 cm adâncime) este sub 10 μg/kg de greutate umedă, atunci nu este necesară o evaluare ulterioară.

În cazul în care PEC din apa de suprafaţă (PEC_{apă de suprafaţă}) este sub 0,1 μg/l, nu este necesară o evaluare ulterioară.

169. Obiectivul Fazei II este de a evalua potenţialul aditivilor de a afecta speciile nevizate din mediul înconjurător, atât speciile acvatice, cât şi cele terestre, sau de a ajunge în apa subterană la niveluri nepermise. Nu se practică evaluarea efectelor aditivilor asupra fiecărei specii din mediu care poate fi expusă la aditiv în urma administrării acestuia la speciile vizate. Nivelurile taxonomice testate servesc drept surogat sau indicatori pentru gama de specii prezente în mediu.

170. Faza II de evaluare se bazează pe o abordare a proporţiei riscurilor, prin care se compară valorile PEC şi ale concentraţiei prevăzute fără efect (PNEC) pentru fiecare componentă. PNEC se obţine prin împărţirea parametrilor determinaţi experimental la un factor de evaluare corespunzător. Valoarea PNEC se calculează pentru fiecare componentă.

171. Faza II de evaluare începe printr-o modificare a PEC, dacă este posibil, şi recurge la o abordare pe două niveluri a evaluării riscului asupra mediului.

172. La primul nivel, Faza IIA, se foloseşte un număr limitat de studii privind starea şi efectele, pentru a obţine o evaluare conservatoare a riscului bazată pe expunerea şi efectele în ceea ce priveşte componenta de mediu vizată. În cazul în care proporţia PEC faţă de PNEC este mai mică de unu (>1), nu este necesară o evaluare suplimentară, decât în cazul în care se anticipează o bioacumulare.

173. În cazul în care proporţia PEC/PNEC întrevede un risc inacceptabil (proporţia>1), solicitantul trebuie să treacă la Faza IIB pentru modificarea evaluării riscului asupra mediului.

174. Faza IIA prevede că pe lângă elementele luate în considerare în Faza I, PEC_{apă de suprafaţă} trebuie să fie calculată ţinând cont de scurgeri şi infiltraţii.

175. Pe baza datelor care nu au fost luate în considerare în Faza I, se poate calcula o PEC îmbunătăţită pentru componenta de mediu vizată. Pentru determinarea unei PEC modificată, trebuie să se ia în considerare:

1) concentraţia substanţei sau a substanţelor active/metaboliţilor în cauză din gunoiul de grajd/fecalele peştilor în urma administrării aditivului la doza propusă. Acest calcul trebuie să ia în considerare ratele de dozaj şi volumele de excreţii;

2) degradarea potenţială a substanţei sau a substanţelor active/metaboliţilor excretaţi în timpul tratamentului normal al îngrăşământului şi al stocării acestuia înaintea aplicării pe sol;

3) adsorbţia/desorbţia substanţei sau a substanţelor active/metaboliţilor în cauză pe sol sau sediment pentru acvacultură, determinată, de preferinţă, prin studii privind solul/sedimentele (orientarea 106 a OCDE);

4) degradarea solului şi a apei/sedimentului (orientările 307 şi, respectiv, 308 ale OCDE); şi

5) alţi factori, precum hidroliza, fotoliza, evaporarea, diluarea prin arare.

176. Valoarea maximă pentru PEC obţinută în urma acestor calcule pentru fiecare componentă de mediu vizată se adoptă în vederea evaluării riscului pentru Faza II.

177. În cazul în care se anticipează o persistenţă ridicată în sol/sediment (perioada până la o degradare de 90% a concentraţiei iniţiale a compusului: DT₉₀> 1 an), se ia în considerare potenţialul de acumulare.

178. Concentraţiile aditivilor (sau ale metaboliţilor) care produc efecte adverse grave la diferite niveluri trofice ale componentelor de mediu trebuie să fie determinate. Aceste teste sunt, în cea mai mare parte, teste de toxicitate acută şi trebuie să respecte orientările OCDE sau alte orientări bine definite.

179. Studiile pentru mediul terestru trebuie să cuprindă: toxicitatea pentru rîme, trei plante terestre şi microorganisme ale solului (de exemplu, efectele asupra fixării azotului). Studiile pentru apa dulce trebuie să cuprindă: toxicitatea pentru peşti; Daphnia magna; alge şi un organism care trăieşte pe sedimente. În cazul cuştilor marine, trebuie să se studieze trei specii de categorii taxonomice diferite de organisme care trăiesc pe sedimente.

180. Calcularea valorii PNEC se efectuează pentru fiecare componentă vizată. În mod normal, PNEC se obţine din valoarea minimă de toxicitate observată la testele de mai sus împărţită la un factor de siguranţă de cel puţin 100, în funcţie de parametru şi de numărul de specii supuse testelor.

181. Potenţialul pentru bioacumulare poate fi estimat din valoarea coeficientului de partiţie n-octanol/apă, Log K_ow. Valorile ≥ 3 indică faptul că substanţa poate să fie bioacumulată. Pentru a evalua riscul intoxicării secundare, se are în vedere posibilitatea efectuării unui studiu privind factorul de bioconcentraţie (BCF) la Faza IIB.

182. Faza IIB (studii ecotoxicologice mai detaliate) prevede ca în cazul aditivilor pentru care, în urma Fazei IIA de evaluare, nu poate fi exclus riscul de mediu, sunt necesare informaţii suplimentare privind efectele asupra speciilor biologice din componenta sau componentele de mediu în care studiile Fazei IIA indică eventuale motive de îngrijorare. În această situaţie, sunt necesare teste suplimentare pentru determinarea efectelor cronice specifice asupra speciilor microbiene, vegetale şi animale corespunzătoare. Aceste informaţii suplimentare acordă cererii un factor de siguranţă mai scăzut.

183. Testele de ecotoxicitate suplimentare adecvate sunt descrise într-o serie de publicaţii, precum orientările OCDE. Aceste teste trebuie să fie alese cu atenţie pentru a garanta că sunt adecvate pentru situaţia în care aditivul şi/sau metaboliţii acestuia pot fi eliberaţi sau răspândiţi în mediul înconjurător. Îmbunătăţirea evaluării efectelor pentru sol (PNEC_sol) se poate baza pe studiile privind efectele cronice asupra râmelor, studiile suplimentare privind microflora solului şi o serie de soiuri de plante importante, precum şi pe studiile privind nevertebratele de fâneaţă (inclusiv, insectele) şi păsările sălbatice.

184. Îmbunătăţirea evaluării efectelor pentru apă/sedimente se poate baza pe testele de toxicitate cronică asupra organismelor acvatice/bentonice cele mai sensibile identificate în Faza IIA de evaluare.

185. Studiile de bioacumulare, în cazul în care sunt necesare, trebuie să se efectueze conform orientării 305 a OCDE.

 

Capitolul IV

STUDII PRIVIND EFICACITATEA ADITIVULUI

186. Studiile trebuie să demonstreze eficacitatea pentru fiecare utilizare propusă şi să satisfacă cel puţin una dintre caracteristicile prevăzute în punctul 14 subpunctele 4)-8) din Cerinţele sanitar-veterinare faţă de aditivii pentru hrana animalelor, conform categoriilor şi grupurilor funcţionale de aditivi pentru hrana animalelor prevăzute în punctul 3 din Cerinţele sanitar-veterinare faţă de aditivii pentru hrana animalelor.

187. Protocolul experimental folosit trebuie să fie justificat în raport cu utilizarea aditivului, specia animală şi categoriile de animale. Atunci când sunt folosite animalele, testele trebuie să se realizeze în aşa fel încât condiţiile de sănătate şi de creştere să nu afecteze în mod negativ interpretarea rezultatelor. Efectele pozitive şi negative, de natură atât tehnologică, cât şi biologică, trebuie să fie descrise pentru fiecare experiment.

188. De asemenea, trebuie să se demonstreze absenţa efectelor care deteriorează trăsăturile distinctive ale produselor animale. Testele trebuie să respecte criteriile stabilite printr-un sistem recunoscut de audit extern şi de asigurare a calităţii. În lipsa unui astfel de sistem, trebuie să se demonstreze că activitatea a fost efectuată de un personal calificat care foloseşte instalaţii şi echipamente corespunzătoare şi care răspunde faţă de un director desemnat al studiului.

189. Protocolul de studiu trebuie să fie formulat cu atenţie de către directorul de studiu, ţinând cont de datele descriptive generale (de exemplu metodele, aparatele şi materialele folosite, detaliile privind specia, rasa sau originea animalelor, numărul acestora şi condiţiile în care au fost crescute şi hrănite). Pentru toate studiile care implică animale, trebuie să fie descrise condiţiile experimentale în conformitate cu punctul 74. Rapoartele finale, datele brute, planurile de studiu şi substanţele pentru testare identificate şi caracterizate în mod corespunzător trebuie să fie arhivate pentru consultare în viitor.

190. Studiile trebuie să fie concepute pentru a demonstra eficacitatea dozei minime recomandate a aditivului prin vizarea parametrilor sensibili comparativ cu un lot martor negativ şi, opţional, un lot martor pozitiv. De asemenea, studiile trebuie să includă doza maximă recomandată, atunci când aceasta este propusă. Nu se recomandă un protocol unic, fiind prevăzută o marjă de flexibilitate pe plan ştiinţific pentru elaborarea şi efectuarea studiilor.

191. De asemenea, trebuie să se acorde atenţie interacţiunilor biologice sau chimice cunoscute sau potenţiale între aditiv, alţi aditivi şi/sau medicamente veterinare şi/sau compuşi ai regimului alimentar, în cazul în care acest lucru este relevant pentru eficacitatea aditivului în cauză (de exemplu, compatibilitatea aditivului microbian cu coccidiostaticele şi histomonostaticele sau cu acidul organic).

192. Pentru toţi aditivii tehnologici şi pentru unii aditivi senzoriali care influenţează caracteristicile hranei pentru animale, eficacitatea se demonstrează pe baza unui studiu de laborator. Studiul trebuie să cuprindă o gamă reprezentativă de materiale care vor fi tratate cu aditiv. Rezultatele se evaluează, de preferinţă, prin teste care nu iau în calcul parametrii şi care trebuie să demonstreze schimbările preconizate cu o probabilitate de P ≤ 0,05.

193. Studiile in vitro, în special cele care simulează aspecte alte tractului gastrointestinal, pot fi folosite pentru alte tipuri de aditiv pentru a spori eficacitatea. Studiile ar trebui să fie supuse unei evaluări statistice.

194. Studiile de biodisponibilitate pot fi folosite pentru a demonstra măsura în care o nouă formă sau sursă de nutrient sau colorant poate substitui un aditiv echivalent deja stabilit şi aprobat. Studiile de digestie/bilanţ pot fi folosite în sprijinul studiilor de performanţă a animalelor pentru a demonstra modul de acţiune. În unele cazuri, în special cu privire la beneficiile de mediu, eficacitatea poate fi demonstrată, de preferinţă, prin studiile de bilanţ şi poate fi folosită în locul studiilor de eficacitate pe termen lung. Experimentele trebuie să folosească numerele şi speciile/categoriile de animale corespunzătoare condiţiilor de utilizare propuse.

195. Pot fi propuse, după caz, alte studii de eficacitate pe termen scurt pentru animale, acestea putând substitui studiile de eficacitate pe termen lung la animale, în condiţiile unei justificări amănunţite.

196. Studiile ar trebui să se efectueze în cel puţin două locaţii. Protocolul experimental trebuie să ia în considerare eficacitatea statistică adecvată şi riscurile de tip 1 şi 2. Protocolul trebuie să fie suficient de sensibil pentru a detecta orice efecte ale aditivului la doza minimă recomandată (risc de tip 1-α, P ≤ 0,05 în general şi P ≤ 0,1 pentru rumegătoare, specii minore, animale de companie şi animale de la care nu se obţin alimente) şi să aibă o eficacitate statistică suficientă pentru a garanta că protocolul experimental îndeplineşte obiectivul studiului. Riscul de tip 2-β trebuie să fie mai mic sau egal cu 20% în general şi de 25% pentru experimentele pe rumegătoare, specii minore, animale de companie şi animale de la care nu se obţin alimente, prin urmare o eficacitate (1-β) mai mare sau egală cu 80% (75% pentru rumegătoare, specii minore, animale de companie şi animale de la care nu se obţin alimente).

197. Este recunoscut faptul că natura unor aditivi face dificilă definirea condiţiilor experimentale în care pot fi obţinute rezultate optime. În consecinţă, trebuie avută în vedere posibilitatea folosirii metaanalizei atunci când numărul testelor disponibile este mai mare de trei. Din acest motiv, trebuie să se utilizeze protocoale similare pentru toate testele astfel încât datele să poată fi verificate în final din punctul de vedere al omogenităţii şi regrupate (dacă testele o cer) în scopul unei evaluări statistice la un nivel de P ≤ 0,05.

198. În general, durata testelor de eficacitate trebuie să corespundă perioadei care face obiectul cererii. Testele de eficacitate se efectuează conform practicilor agricole din Uniunea Europeană şi au durata minimă stipulată în punctul 49.

199. În cazul în care aditivul se aplică pentru o perioadă specifică mai scurtă decât cea stipulată în definiţia categoriei de animale, acesta se administrează conform condiţiilor de utilizare propuse. Cu toate acestea, perioada de observaţie nu trebuie să fie mai scurtă de 28 de zile şi trebuie să cuprindă parametrii relevanţi (de exemplu, în cazul scroafelor pentru reproducţie, numărul purceilor născuţi vii, atunci când se ia în considerare perioada de gestaţie, sau numărul şi greutatea purceilor înţărcaţi, atunci când se ia în considerare perioada de lactaţie).

201. În cazul altor specii sau categorii de animale pentru care nu s-a stabilit în punctul 49 o durată minimă a studiilor, se ia în considerare o perioadă de administrare conform condiţiilor de utilizare propuse.

202. Pentru toţi aditivii pentru care se urmăreşte obţinerea unui efect asupra animalelor sunt necesare studii in vivo. Pentru categoriile de aditivi zootehnici şi pentru coccidiostatice şi histomonostatice, eficacitatea se demonstrează prin cel puţin trei studii de eficacitate pe termen lung. Cu toate acestea, pentru unii aditivi zootehnici şi alte categorii de aditivi care au efect asupra animalelor, pot fi acceptate studii de eficacitate pe termen scurt în cazul în care eficacitatea poate fi demonstrată în mod neechivoc. Pentru alte categorii de aditivi care nu au efect direct asupra animalelor, se prezintă cel puţin un studiu de eficacitate in vitro.

203. Pentru a demonstra că aditivul nu are un efect negativ sau alt efect nedorit asupra caracteristicilor organoleptice şi nutriţionale (de natură igienică şi tehnologică, după caz) ale alimentelor provenite de la animale hrănite cu aditiv (atunci când acesta nu este efectul dorit), trebuie să fie prelevate probe corespunzătoare în cadrul unui test de eficacitate. Se iau în considerare două grupuri: un grup fără doză suplimentată şi un grup cu doza maximă propusă pentru aditiv. Datele trebuie să permită o evaluare statistică. Absenţa acestor studii trebuie să fie justificată în mod corespunzător.

 

Capitolul V

PLANUL DE SUPRAVEGHERE DUPĂ INTRODUCEREA PE PIAŢĂ

204. Agenţia supraveghează după introducerea pe piaţă categoriile de aditivi pentru hrana animalelor care intră sub incidenţa domeniului organismelor modificate genetic sau a produselor compuse din organisme modificate genetic, care conţin asemenea organisme sau sunt fabricate din acestea, conform prevederilor Legii nr.755/2001 privind securitatea biologică, pentru a putea detecta şi identifica orice efect direct sau indirect, imediat, întîrziat sau neprevăzut asupra sănătăţii oamenilor ori a animalelor sau asupra mediului, cauzat de utilizarea aditivului, conform caracteristicilor produselor în cauză. Planul de supraveghere este aprobat prin ordin al directorului general al Agenţiei.

205. Operatorul din domeniul hranei pentru animale comunică Agenţiei orice informaţie care poate influenţa siguranţa aditivului menţionat în punctul 204, utilizat în hrana pentru animale, în special în ceea ce priveşte problemele de sănătate ale unor categorii de consumatori.

206. În cazurile în care substanţa activă este, de asemenea, un antibiotic recunoscut, iar utilizarea acesteia a arătat că poate selecta tulpini bacteriene rezistente la nivelul utilizării ca hrană a animalelor, operatorul din domeniul hranei pentru animale trebuie să se efectueze studii de teren în cadrul supravegherii după introducerea pe piaţă în vederea observării rezistenţei bacteriene la aditiv.

207. Pentru coccidiostatice şi histomonostatice, operatorul din domeniul hranei pentru animale trebuie să monitorizeze pe teren rezistenţa la Eimeria spp. şi, respectiv, la Histomonas meleagridis.

 

 

Anexa nr.3

la Cerinţele sanitar-veterinare

faţă de aditivii pentru hrana animalelor

 

Cerinţele specifice pe care trebuie să le îndeplinească

dosarul normativ-tehnic cu privire la anumite categorii

de aditivi sau anumite proceduri specifice

 

1. Cerinţele specifice pentru pregătirea dosarului normativ-tehnic (în continuare – Cerinţe) se aplică pentru:

1) aditivii tehnologici;

2) aditivii senzoriali;

3) aditivii nutriţionali;

4) aditivii zootehnici;

5) coccidiostatice şi histomonostatice;

6) extrapolarea de la speciile majore la speciile minore;

7) animalele de companie şi alte animale de la care nu se obţin alimente;

8) aditivii înregistraţi deja pentru utilizarea în alimente;

9) reevaluarea anumitor aditivi deja înregistraţi.

Toţi aditivii alimentari se vor afla sub supraveghere continuă şi vor fi reevaluaţi de fiecare dată, când este necesar, în condiţii neesenţial modificate de utilizare şi noi informaţii ştiinţifice.

 

Capitolul I

ADITIVII TEHNOLOGICI

 

Secţiunea 1

Caracterizarea şi condiţiile de utilizare a aditivului.

Metodele de analiză

2. Pentru întocmirea rezumatului dosarului normativ-tehnic se aplică capitolul I din anexa nr.2.

3. Pentru aditivii care nu fac obiectul unui anumit titular al autorizaţiei se aplică punctele 6, 7, 9, 11-17, 19-23, 26-28, 35-46, 48-62 şi secţiunile a 4-a şi a 5-a din capitolul II al anexei nr.2.

4. Pentru aditivii care fac obiectul unui titular al autorizaţiei eliberate conform prevederilor Legii nr.755/2001 privind securitatea biologică se aplică capitolul II din anexa nr.2.

 

Secţiunea a 2-a

Studiile privind siguranţa aditivului

5. Secţiunile 1, a 2-a şi a 4-a din capitolul III al anexei nr.2 nu se aplică în cazul aditivilor utilizaţi pentru operaţiunile de însilozare, în cazul în care se poate demonstra că:

1) nicio cantitate detectabilă de substanţă sau substanţe active sau de metaboliţi relevanţi sau de agent ori agenţi activi nu se regăseşte în hrana finală; sau

2) substanţa/substanţele activă/active şi agentul/agenţii activ(i) se găsesc în constituenţii obişnuiţi ai furajelor însilozate, iar utilizarea aditivului nu măreşte în mod substanţial concentraţia acestora comparativ cu furajele însilozate pregătite fără aditiv (atunci când nu se observă nicio schimbare în ceea ce priveşte expunerea).

6. În celelalte cazuri se aplică capitolul III din anexa nr.2.

7. La efectuarea studiilor privind siguranţa utilizării aditivului pentru animalele-ţintă pentru substanţele xenobiotice – substanţe chimice care nu sunt o componentă naturală a organismului expus la aceasta, acesta poate să cuprindă substanţe în concentraţii mult mai mari decât de obicei (se aplică secţiunea 1 din capitolul III al anexei nr.2).

8. Studiile de toleranţă pentru speciile-ţintă pentru aditivii de însilozare se efectuează conform următoarelor cerinţe:

1) produsul se adaugă la un regim alimentar de bază, iar rezultatele se compară cu un control negativ folosind acelaşi regim alimentar. Regimul de bază poate să conţină o singură sursă de furaje însilozate pregătite fără aditiv;

2) doza selectată pentru studiile de toleranţă trebuie să fie un multiplu al concentraţiei prezente în materialul însilozat la momentul utilizării normale în cazul în care acest lucru se poate determina cu precizie. Trebuie să se acorde o atenţie specială produsului care conţine microorganisme viabile şi capacităţii acestora de supravieţuire şi de înmulţire în perioada însilozării.

9. Studiile de toleranţă pot să se limiteze în general la o specie de rumegătoare, în mod normal vacile de lapte. Studiile care implică alte specii sunt necesare numai atunci când materialului însilozat poate fi folosit prin natura sa pentru nerumegătoare.

10. În cazul altor substanţe care necesită a fi incluse ca aditivi tehnologici în Lista naţională a aditivilor pentru hrana animalelor, trebuie să se demonstreze că animalele nu sunt afectate în urma administrării dozei maxime propuse. Demonstraţia poate să se limiteze la un experiment pe una dintre speciile-ţintă cele mai sensibile sau pe o specie de laborator.

11. La efectuarea studiilor microbiene se aplică punctele 75-78 din anexa nr.2.

12. Studiile privind siguranţa utilizării aditivului pentru consumatori care prevăd studiile privind metabolismul şi reziduurilor, nu sunt necesare în cazul în care:

1) substanţa sau metaboliţii acesteia nu sunt prezenţi în furaje la momentul administrării alimentelor; sau

2) substanţa excretată este nemodificată sau se poate demonstra că metaboliţii acesteia nu sunt absorbiţi în esenţă; sau

3) substanţa este absorbită sub formă de compuşi fiziologici; sau

4) compusul sau compuşii activi ai aditivului conţin numai microorganisme sau enzime.

13. De asemenea, studiile privind metabolismul nu sunt necesare în cazul în care substanţa se găseşte în mod natural în cantităţi importante în alimente sau furaje sau substanţa este un constituent normal al fluidelor şi al ţesuturilor din corp. Cu toate acestea, în astfel de cazuri, studiile privind reziduurile se pot limita la compararea nivelurilor ţesuturilor/produselor de la un grup netratat cu cele de la un grup suplimentat cu doza maximă recomandată.

14. Studiile toxicologice nu sunt necesare în cazul în care:

1) substanţa sau metaboliţii acesteia nu sunt prezenţi în furaje la momentul administrării alimentelor; sau

2) substanţa este absorbită sub formă de compus/compuşi fiziologici; sau

3) produsul constă în microorganisme întâlnite de obicei în materialele însilozate sau în cele folosite deja în alimente; sau

4) produsul constă în enzime cu un înalt grad de puritate provenite de la microorganisme a căror siguranţă în utilizare este recunoscută şi documentată.

15. Pentru microorganismele şi enzimele care nu sunt excluse conform celor menţionate mai sus, sunt necesare studii de genotoxicitate (inclusiv de mutagenicitate) şi un studiu de toxicitate orală subcronică. Studiile de genotoxicitate nu trebuie să se efectueze în prezenţa celulelor vii.

16. Pentru substanţele xenobiotice care nu sunt excluse conform celor menţionate mai sus se aplică punctele 97-126 din anexa nr.2.

17. Pentru evaluarea siguranţei consumatorilor se aplică punctele 97-126 din anexa nr.2 în cazul aditivilor solicitaţi pentru animalele de la care se obţin alimente.

18. Pentru efectuarea studiilor privind siguranţa utilizării aditivului pentru utilizatori/lucrători se aplică punctele 147-159 din secţiunea a 3-a a anexei nr.2. Aditivii care conţin enzime şi microorganisme sunt consideraţi alergeni respiratori în cazul în care nu se aduc dovezi care să justifice contrariul.

19. Pentru efectuarea studiilor privind siguranţa utilizării aditivului pentru mediu se aplică punctele 160-185 din secţiunea a 4-a a anexei nr.2. Pentru aditivii utilizaţi pentru operaţiunile de însilozare, trebuie să fie luate în considerare efectele aditivului asupra producţiei de efluenţi proveniţi din fânar sau siloz în timpul însilozării.

20. Aditivii tehnologici sunt destinaţi îmbunătăţirii sau stabilizării caracteristicilor hranei animalelor, dar, în general, nu au niciun efect biologic direct asupra producţiei animale. Trebuie să se facă dovada eficacităţii aditivului folosind criteriile corespunzătoare indicate de metodele acceptabile recunoscute, conform condiţiilor practice de utilizare în comparaţie cu condiţiile de control corespunzătoare ale hranei animalelor.

21. Eficacitatea va fi evaluată în cadrul studiilor in vitro, excepţie făcând substanţele pentru controlul contaminării cu radionuclizi. Parametrii corespunzători pentru diferite grupuri funcţionale sunt indicaţi în tabelul 1.

 

 

22. Pentru aditivii de însilozare se efectuează teste separate pentru a demonstra efectul cerut asupra procesului de însilozare (procesul prin care deteriorarea naturală a materiei organice este controlată prin acidifierea în condiţii anaerobe rezultată în urma fermentaţiei naturale şi a adăugării aditivilor de însolizare). Testele trebuie să se efectueze folosind un exemplu din fiecare dintre următoarele categorii (atunci când este vorba de toate furajele sau de furajele nespecificate):

1) furaj uşor de însilozat: > 3% carbohidraţi solubili în materie nouă (de exemplu, porumb, raigras, bromus sau pulpă de sfeclă de zahăr);

2) furaj relativ dificil de însilozat: 1,5-3,0% carbohidraţi solubili în materie nouă (de exemplu, firuţă, păiuş sau lucernă uscată);

3) furaj dificil de însilozat: < 1,5% carbohidraţi solubili în materie nouă (de exemplu, iarbă de livadă, leguminoase).

23. Atunci când cererile se limitează la subcategoriile de furaj descrise în funcţie de materia uscată, gama de materie uscată trebuie să fie declarată în mod explicit. Se efectuează trei teste cu materia reprezentativă a gamei, folosind, dacă este posibil, exemple de plante de origine diferită.

24. În mod normal, durata studiului trebuie să fie de 90 de zile sau mai lungă, la o temperatură constantă (limita recomandată 15-25°C). În cazul în care durata este mai scurtă, acest lucru trebuie să se justifice.

25. De regulă, trebuie să se furnizeze următorii parametri în comparaţie cu controlul negativ:

1) materia uscată şi pierderile calculate de materie uscată (corectate pentru substanţele volatile);

2) scăderea pH-ului;

3) concentraţia acizilor graşi volatili (de exemplu, acidul acetic, butiric şi propionic) şi a acidului lactic;

4) concentraţia alcoolurilor (etanolului);

5) concentraţia amoniacului (g/kg din totalul de azot); şi

6) conţinutul de carbohidraţi hidrosolubili.

26. În plus, trebuie să se includă alţi parametri microbiologici şi chimici adecvaţi în sprijinul declaraţiei specifice (de exemplu, numărul fermenţilor de acumulare a lactatelor, numărul clostridiilor, numărul listeriilor şi aminele biogenice).

27. Se va analiza efectul urmărit pentru reducerea efluenţilor ţinând cont de volumul total de efluenţi produşi pe toată perioada experimentală, luând în considerare efectul probabil asupra mediului (de exemplu, ecotoxicitatea efluentului sau consumul biochimic de oxigen). Reducerea producţiei de efluenţi trebuie să se demonstreze fără întârziere. Capacitatea silozului trebuie să fie suficientă pentru a permite eliberarea efluentului fără aplicarea unei presiuni. În mod normal, durata studiului este de 50 de zile. În cazul în care durata este diferită, acest lucru trebuie justificat.

28. Trebuie să se demonstreze stabilitatea aerobă îmbunătăţită în comparaţie cu un control negativ. Studiile privind stabilitatea trebuie să dureze cel puţin şapte zile după expunerea la aer şi trebuie să se facă dovada stabilităţii aditivului pentru cel puţin două zile în plus faţă de cea arătată de martorul netratat.

29. Se recomandă ca experimentul să se efectueze la o temperatură ambiantă de 20°C, iar o creştere a temperaturii cu 3°C sau mai mult peste prag trebuie să fie considerată un semn de instabilitate. Măsurarea temperaturilor poate fi înlocuită cu măsurarea cantităţii de CO₂.

 

Capitolul II

ADITIVII SENZORIALI

 

Secţiunea 1

Caracterizarea şi condiţiile de utilizare a aditivului (coloranţii).

Metodele de analiză

30. Pentru coloranţi la întocmirea rezumatului dosarului normativ-tehnic se aplică prevederile capitolului I din anexa nr.2.

31. Pentru aditivii care nu fac obiectul unui anumit titular al autorizaţiei, se aplică punctele 6, 7, 9, 11-17, 19-23, 26-28, 35-46, 48-62 şi secţiunile a 4-a şi a 5-a din capitolul II al anexei nr.2.

32. Pentru aditivii care fac obiectul unui titular al autorizaţiei eliberate conform prevederilor Legii nr.755/2001 privind securitatea biologică se aplică capitolul II al anexei nr.2.

 

Secţiunea a 2-a

Studii privind siguranţa utilizării aditivului

33. Secţiunea a 3-a din capitolul III al anexei nr.2 se aplică pentru fiecare aditiv.

34. Pentru substanţele care, utilizate în furaje, colorează alimentele de origine animală, se aplică secţiunile 1, a 2-a şi a 4-a din capitolul III al anexei nr.2.

35. Pentru substanţele care colorează furajele sau le redau culoarea, studiile trebuie să se efectueze pe animalele tratate cu aditivul la doza recomandată. De asemenea, se pot aduce dovezi prin trimiteri la literatura ştiinţifică existentă. Se aplică secţiunile a 2-a şi a 4-a din capitolul III al anexei nr.2.

36. Pentru substanţele care au un efect pozitiv asupra culorii peştilor sau a păsărilor de ornament, sunt necesare studiile menţionate în secţiunea 1 din capitolul III al anexei nr.2 şi trebuie să se efectueze pe animalele tratate cu aditivul la doza recomandată. De asemenea, se pot aduce dovezi prin trimiteri la literatura ştiinţifică existentă. Cu toate acestea, dispoziţiile de la secţiunile a 2-a şi a 4-a nu sunt obligatorii.

 

Secţiunea a 3-a

Studii privind eficacitatea aditivului

37. Se aplică capitolul IV din anexa nr.2:

1) pentru substanţele care, utilizate în furaje, colorează alimentele de origine animală: schimbările în privinţa culorii produselor obţinute de la animalele tratate cu aditiv conform condiţiilor de utilizare recomandate trebuie să fie măsurate folosind metodologia corespunzătoare. Trebuie să se demonstreze faptul că utilizarea aditivului nu are un efect negativ asupra stabilităţii produsului sau asupra calităţilor organoleptice şi nutritive ale alimentelor. În principiu, în cazul în care efectele unei substanţe specifice asupra compoziţiei/caracteristicilor produselor animale sunt bine documentate, atunci alte studii (de exemplu, studii de biodisponibilitate) pot aduce dovezi adecvate privind eficacitatea;

2) pentru substanţele care colorează furajele sau le redau culoarea, dovada eficacităţii se face prin studii adecvate de laborator conform condiţiilor de utilizare prevăzute în comparaţie cu furajele de control;

3) pentru substanţele care au un efect pozitiv asupra culorii peştilor sau a păsărilor de ornament: studiile care demonstrează efectul/efectele se realizează pe animalele tratate cu aditiv la doza de utilizare recomandată. Schimbările în privinţa culorii trebuie să fie măsurate folosind metodologia corespunzătoare. De asemenea, dovada eficacităţii se poate face prin alte studii experimentale (de exemplu, studii de biodisponibilitate) sau prin trimiteri la literatura ştiinţifică.

 

Secţiunea a 4-a

Caracterizarea şi condiţiile de utilizare a aditivului

(compuşii aromatizanţi). Metodele de analiză

38. Pentru coloranţi la întocmirea rezumatul dosarului normativ-tehnic se aplică prevederile capitolului I din anexa nr.2.

39. În general, în cazul grupului de „produse naturale”, plantele întregi, animalele şi celelalte organisme sau părţi ori produse ale acestora rezultate în urma prelucrării parţiale prin zdrobire, măcinare sau uscare (de exemplu, numeroase ierburi şi mirodenii) nu se consideră ca aparţinând grupei funcţionale de arome din categoria aditivilor senzoriali.

40. În scopul evaluării cererilor pentru aceste produse, aromele se clasifică după cum urmează:

1) produse naturale:

a) produse naturale – definite din punct de vedere botanic;

b) produse naturale de origine nonvegetală;

2) arome naturale sau arome sintetice echivalente definite din punct de vedere chimic;

3) substanţe artificiale.

Se indică grupul relevant din care face parte produsul care face obiectul cererii. În cazul în care produsul nu se încadrează în niciuna dintre grupele de mai sus, acest lucru trebuie să fie menţionat şi justificat.

41. Pentru caracterizarea substanţei/substanţelor active sau a agentului/agenţilor activi se aplică secţiunea a 2-a din capitolul II al anexei nr.2.

De asemenea, pentru toate grupele de arome trebuie să se specifice întotdeauna, după caz, numărul/numerele de identificare sau orice alt sistem de numerotare acceptat la nivel internaţional folosit în mod specific pentru identificarea produselor aromatizante din hrana animalelor şi produsele alimentare.

42. Caracterizarea produselor naturale definite din punct de vedere botanic trebuie să cuprindă denumirea ştiinţifică a plantei de origine, clasificarea botanică a acesteia (familia, genul, specia, după caz, subspecia şi varietatea) şi denumirile obişnuite şi sinonimele în cât mai multe limbi europene sau în altă limbă ori alte limbi (cum ar fi limba sau limbile locului/locurilor de cultivare sau de origine), după caz. Trebuie să se indice elementele care se folosesc (frunzele, florile, seminţele, fructele, tuberculii), iar pentru plantele mai puţin cunoscute – locul de cultivare, criteriile de identificare şi alte aspecte relevante ale plantelor respective. Principalii compuşi ai substanţei extrase trebuie să fie identificaţi şi cuantificaţi şi trebuie să se specifice gama sau variabilitatea acesteia. Se acordă o atenţie specială impurităţilor menţionate în punctul 14 din capitolul II al anexei nr.2. De asemenea, se descriu concentraţiile substanţelor care prezintă risc toxicologic (substanţe cu o doză zilnică sau săptămânală tolerabilă DZT sau DST, o DZA sau o substanţă supune unei restricţii privind utilizarea acesteia) pentru oameni sau animale şi care sunt prezente în planta din care se extrage produsul. Proprietăţile farmacologice sau asociate ale plantei de origine sau ale elementelor acesteia sau ale produselor derivate din aceasta trebuie să fie examinate şi specificate în detaliu.

43. Produse naturale – origine nonvegetală. Se poate folosi o abordare echivalentă faţă de cea descrisă mai sus.

44. Arome naturale sau arome sintetice echivalente definite din punct de vedere chimic (se specifică originea aromei şi cerinţele generale de la punctele 20-22 din anexa nr.2).

45. Pentru determinarea Metodelor de producţie şi de fabricaţie se aplică punctele 34-37 din capitolul II al anexei nr.2.

46. În cazul produselor naturale nedefinite din punct de vedere chimic şi al amestecurilor complexe obişnuite de diferiţi compuşi obţinuţi printr-un proces de extracţie, trebuie să se facă o descriere detaliată a procesului de extracţie. Se recomandă ca aceasta să cuprindă terminologia relevantă, precum uleiul esenţial, tinctura, extractul şi termenii asociaţi folosiţi la scară largă pentru produsele aromatizante definite din punct de vedere botanic, în scopul descrierii procesului de extracţie. Trebuie să se specifice solvenţii de extracţie folosiţi, măsurile preventive în vederea evitării reziduurilor de solvenţi şi nivelurile reziduurilor care prezintă interes din punct de vedere toxicologic, în cazul în care prezenţa acestora este inevitabilă. Termenii utilizaţi pentru caracterizarea extractului pot include o trimitere la metoda de extracţie.

47. Pentru produsele naturale (fie definite din punct de vedere botanic, fie de origine nonvegetală) care nu conţin substanţe care prezintă risc toxicologic pentru oameni sau animale, cerinţa standard privind metodele de analiză de la secţiunea a 5-a din capitolul II al anexei nr.2 poate fi înlocuită printr-o metodă de analiză calitativă mai simplă adecvată scopului privind compuşii majori sau caracteristici ai produsului.

48. Pentru aromele naturale sau aromele sintetice echivalente definite din punct de vedere chimic care nu sunt substanţe care prezintă risc toxicologic pentru oameni sau animale, cerinţa standard pentru metodele de analiză de la secţiunea a 5-a din capitolul II al anexei nr.2 poate fi înlocuită printr-o metodă de analiză calitativă mai simplă adecvată scopului.

49. Se aplică secţiunea a 5-a din capitolul II al anexei nr.2 pentru toate celelalte arome, cum ar fi extractele naturale care conţin substanţe care prezintă risc toxicologic, aromele naturale sau aromele sintetice echivalente definite din punct de vedere chimic care sunt substanţe care prezintă risc toxicologic prin ele însele, precum şi aromele artificiale.

 

Secţiunea a 5-a

Studii privind siguranţa aditivului

50. Pentru toate aromele trebuie să se precizeze expunerea animală şi calcularea dozelor, atât în urma expunerii naturale, cât şi în urma adăugării aromei în hrana animalelor.

51. Pentru aromele care aparţin grupei de substanţe artificiale se aplică capitolul III din anexa nr.2.

52. Studiile privind siguranţa utilizării aditivului la animalele-ţintă se efectuează după cum urmează:

1) produse naturale (fie definite din punct de vedere botanic, fie de origine nonvegetală)

Siguranţa acestor produse poate fi evaluată pe baza compuşilor majori şi caracteristici şi luând în considerare substanţele recunoscute care prezentă un risc toxicologic. În cazul în care compuşii majori sau caracteristici nu sunt încă permise ca drept arome definite din punct de vedere chimic sau drept aditivi pentru furaje, atunci trebuie să se verifice dacă aceştia sunt substanţe care prezintă risc toxicologic pentru oameni şi animale, iar proprietăţile toxicologice ale acestora trebuie să fie specificate conform secţiunii 1 din capitolul III al anexei nr.2;

2) aromele naturale sau aromele sintetice echivalente, definite din punct de vedere chimic

a) în cazul în care aceste substanţe sunt arome autorizate pentru oameni, siguranţa pentru speciile-ţintă poate fi evaluată comparând nivelul dozei consumate de către speciile-ţintă din hrana propusă de către solicitant cu cel consumat de către oameni din alimente. Trebuie să se prezinte datele privind metabolismul şi toxicitatea pe baza cărora s-a efectuat evaluarea consumului uman;

b) în toate celelalte cazuri diferite de cel în care nivelurile dozei sunt similare, de exemplu, atunci când nivelul dozei consumate de animalele-ţintă propus de solicitant este semnificativ mai mare decât cel consumat de oameni din alimente sau atunci când substanţa nu este autorizată pentru alimente, siguranţa pentru animalele-ţintă poate fi evaluată luând în considerare următoarele date: principiul pragului de toxicitate, datele disponibile privind metabolismul şi toxicitatea pentru compuşii asociaţi, precum şi considerentul alertei chimice structurale.

Studiile de toleranţă sunt necesare numai atunci când valorile pragului sunt depăşite sau nu pot fi determinate.

53. Trebuie să se aducă dovezi că metaboliţii substanţei aromatizante nu generează o acumulare, în corpul animalului, de produse care prezintă risc toxicologic pentru oameni. În cazul în care utilizarea produsului aromatizant solicitat, în urma adăugării acestuia în furaje, are ca rezultat reziduuri în alimentele de origine animală, trebuie să se prezinte un calcul detaliat al expunerii consumatorilor.

54. Studiile privind metabolismul şi studiile reziduurilor la produsele naturale (fie definite din punct de vedere botanic, fie de origine nonvegetală) prevăd siguranţa acestor produse pentru oameni în ceea ce priveşte metabolismul acestora, atunci când sunt folosite ca arome în hrana animalelor, poate avea la bază studiile privind metabolismul (la animalele-ţintă) şi ale reziduurilor pentru compuşii majori şi caracteristici şi absenţa din extract a substanţelor care prezintă risc toxicologic.

55. În cazul în care compuşii majori sau caracteristici nu sunt încă permişi ca arome definite din punct de vedere chimic sau dacă nivelul dozei consumate de animalele-ţintă din hrană este substanţial mai mare decât cel consumat de oameni din alimente, se aplică punctele 80-85 din capitolul III al anexei nr.2.

56. Studiile privind metabolismul şi studiile reziduurilor la aromele naturale sau aromele sintetice echivalente definite din punct de vedere chimic prevăd ca în cazul în care aceste produse nu sunt autorizate ca substanţe aromatizante pentru oameni sau dacă nivelul dozei consumate de animalele-ţintă din hrană, propus de solicitant, este substanţial mai mare decât cel consumat de oameni din alimente, trebuie să se pună la dispoziţie date privind starea metabolică, care să fie folosite pentru evaluarea eventualelor acumulări în ţesuturile şi produsele comestibile, conform punctelor 80-85 din capitolul III al anexei nr.2.

57. Studiile toxicologice la produsele naturale (fie definite din punct de vedere botanic, fie de origine nonvegetală) prevăd ca siguranţa acestor produse pentru oameni, atunci când sunt folosite ca arome în hrana pentru animale, poate avea la bază datele toxicologice privind compuşii majori sau caracteristici şi absenţa din extract a substanţelor care prezintă un risc toxicologic.

58. Este necesar de efectuat un pachet toxicologic atunci când studiile privind metabolismul pentru compuşii majori sau caracteristici indică prezenţa unei acumulări în ţesuturile şi produsele animale şi depăşirea pragului toxicologic pentru animalele-ţintă. Acest pachet toxicologic trebuie să cuprindă studiile de genotoxicitate, inclusiv cele de mutagenicitate, precum şi un studiu de toxicitate orală subcronică, conform punctelor 97-126 din capitolul III al anexei nr.2.

59. Studiile toxicologice la aromele naturale sau aromele sintetice echivalente, definite din punct de vedere chimic, prevăd un pachet toxicologic care să cuprindă studii de genotoxicitate, inclusiv studii de mutagenicitate, precum şi un studiu de toxicitate orală subcronică, conform punctelor 97-126 din capitolul III al anexei nr.2 atunci când studiile privind metabolismul pentru aceste produse arată prezenţa unei acumulări în ţesuturile şi produsele animale şi depăşirea pragului toxicologic pentru animalele-ţintă.

60. Pentru studiile privind siguranţa utilizării aditivului pentru utilizatori/lucrători se aplică secţiunea a 3-a din capitolul III al anexei nr.2.

61. Pentru studiile privind siguranţa utilizării aditivului pentru mediu se aplică secţiunea a 4-a din capitolul III al anexei nr.2.

 

Secţiunea a 6-a

Studii privind eficacitatea aditivului

62. Trebuie să se prezinte dovezi privind proprietăţile aromatizante, de obicei pe baza studiilor publicate. Acestea pot fi, de asemenea, demonstrate prin experienţa utilizării practice, acolo unde este posibil, în caz contrar sunt necesare studii pe animale.

63. Trebuie să se cerceteze pe deplin şi să se raporteze dacă produsul care face obiectul cererii îndeplineşte alte funcţii în legătură cu hrana pentru animale, animal sau alimentele de origine animală, în afară de cele incluse în definiţia compuşilor aromatizanţi din punctul 2 din prezentele Cerinţe.

 

Capitolul III

ADITIVI NUTRIŢIONALI

 

Secţiunea 1

Caracterizarea şi condiţiile de utilizare a aditivului. Metodele de analiză

64. Pentru coloranţi la întocmirea rezumatul dosarului normativ-tehnic se aplică prevederile capitolului I din anexa nr.2.

65. Pentru aditivii care nu fac obiectul unui anumit titular al autorizaţiei se aplică punctele 6, 7, 9, 11-17, 19-23, 26-28, 35-46, 48-62 şi secţiunile a 4-a şi a 5-a din capitolul II al anexei nr.2.

66. Pentru aditivii care fac obiectul unui titular al autorizaţiei eliberate conform prevederilor Legii nr.755/2001 privind securitatea biologică se aplică capitolul II din anexa nr.2.

 

Secţiunea a 2-a

Studii privind siguranţa aditivilor

67. În cazul speciilor-ţintă nu sunt necesare studii privind siguranţa utilizării aditivului pentru uree, aminoacizi, sărurile acestora şi produsele analoage, precum şi pentru compuşii de oligoelemente şi vitamine, provitamine şi substanţe bine definite chimic, cu efect similar, care nu au potenţialul de a se acumula şi care au fost deja înregistraţi ca aditivi pentru hrana animalelor numai dacă acesta:

1) este sănătos, original, pur, adaptat utilizării prevăzute şi de calitate comercială; şi

2) este etichetat, ambalat şi prezentat în conformitate cu prevederile prezentului act normativ.

68. În ceea ce priveşte aditivii care intră în grupul funcţional „vitamine, provitamine şi substanţe bine definite chimic, cu efect similar” şi care au potenţialul de a se acumula, este necesară demonstrarea toleranţei numai pentru compuşii a căror acţiune se preconizează sau s-a demonstrat că este diferită de cea a vitaminelor bine stabilite. În anumite cazuri, elementele testului de toleranţă (modelul sau criteriile) pot fi combinate cu unul dintre elementele testului de eficienţă.

69. Toleranţa trebuie demonstrată pentru derivaţii din uree, analogii aminoacizilor şi compuşii de oligoelemente care nu au fost autorizaţi anterior. Toleranţa produselor pe bază de fermentaţie trebuie demonstrată, cu excepţia cazului în care substanţa activă este separată de produsul brut de fermentaţie şi foarte bine purificată sau dacă organismul de producţie pare să fi fost folosit în siguranţă în trecut, iar proprietăţile sale biologice sunt destul de bine cunoscute astfel încât să excludă posibilitatea producerii de metaboliţi toxici.

70. În cazul în care cererea vizează toate speciile/categoriile de animale, este suficientă realizarea unui sigur studiu de toleranţă pentru specia cea mai sensibilă (sau chiar pe un animal de laborator adecvat), conform datelor celor mai recente.

71. În privinţa studiilor microbiene se aplică punctele 75-78 din capitolul III al anexei nr.2.

72. De obicei nu sunt necesare studii privind metabolismul. Pentru derivaţii din uree, metabolismul rumegătoarelor trebuie studiat în testele de eficienţă.

73. Studiile privind reziduurile sau depunerile sunt necesare numai pentru aditivii care intră în grupul funcţional al „vitaminelor, provitaminelor şi a substanţelor bine definite chimic, cu efecte similare” care au potenţialul de a se acumula în corp şi pentru grupul funcţional al compuşilor de oligoelemente a căror biodisponibilitate a fost sporită. În acest caz, procedura descrisă în punctele 80-85 din capitolul III al anexei nr.2 nu se aplică. Cerinţele sunt limitate la compararea nivelurilor din ţesuturi sau produse între grupul suplimentat cu cea mai mare doză din substanţa vizată şi un compus care a dat rezultat pozitiv (compus de referinţă).

74. Pentru evaluarea siguranţei consumatorului se aplică punctele 127-146 din secţiunea 2. Pentru studiile privind siguranţa utilizării aditivului pentru utilizatori/lucrători se aplică punctele 147-159 din secţiunea a 3-a a capitolului III al anexei nr.2.

75. Pentru studiile privind siguranţa utilizării aditivului pentru mediu se aplică punctele 186-203 din secţiunea a 4-a a capitolului III al anexei nr.2 pentru noile substanţe active care aparţin compuşilor oligoelementelor.

 

Secţiunea a 3-a

Studii privind eficienţa aditivului

76. Nu sunt necesare studii de eficienţă pentru uree, aminoacizi, săruri şi analogi ai aminoacizilor, pentru compuşii oligoelementelor şi pentru vitaminele, provitaminele şi substanţele bine definite chimic, cu efecte similare, care au fost deja înregistrate ca aditivi pentru hrana animalelor.

77. Este necesar de efectuat un studiu pe termen scurt pentru a dovedi eficienţa derivaţilor din uree, a sărurilor şi a analogilor aminoacizilor, a compuşilor oligoelementelor şi a vitaminelor, a provitaminelor şi a substanţelor bine definite chimic, cu efecte similare, care nu au fost încă înregistrate ca aditivi pentru hrana animalelor.

78. În ceea ce priveşte alte substanţe pentru care se cere demonstrarea efectului nutritiv, este necesară efectuarea a cel puţin unui test de eficienţă pe termen lung, în temeiul dispoziţiilor punctelor 186-203 din capitolului IV al anexa nr.2.

79. Acolo unde este necesar, studiile vor demonstra că aditivul poate satisface necesităţile nutriţionale ale animalelor. Testele vor include şi un grup de studiu cu un regim alimentar care conţine nutrientul vizat într-o concentraţie mai mică decât necesităţile animalelor. Cu toate acestea, se vor evita testele care folosesc un grup de control cu restricţii severe. În general, este suficientă demonstrarea eficienţei la o singură specie sau categorie de animale, inclusiv animale de laborator.

 

Capitolul IV

ADITIVII ZOOTEHNICI

 

Secţiunea 1

Caracterizarea şi condiţiile pentru utilizarea aditivilor zootehnici:

enzimele şi microorganismele. Metodele de analiză

80. Pentru enzime şi microorganisme la întocmirea rezumatul dosarului normativ-tehnic se aplică prevederile capitolului I din anexa nr.2.

81. Pentru caracterizarea şi condiţiile de utilizare a aditivului şi pentru metodele de analiză se aplică capitolul II din anexa nr.2.

 

Secţiunea a 2-a

Studii privind siguranţa aditivilor

82. Pentru animalele menţionate se aplică studiile privind siguranţa utilizării aditivului în conformitate cu punctele 64-74 din capitolul III al anexei nr.2.

83. Solicitanţii sunt încurajaţi să folosească, acolo unde este posibil, o supradoză de cel puţin 100 de ori mai mare la grupul experimental şi, în consecinţă, să reducă numărul de puncte-limită cerut. În acest scop, poate fi folosită o formă concentrată a aditivului. Concentraţia trebuie ajustată prin reducerea cantităţii de substanţă purtătoare prezente, însă proporţia agenţilor/substanţelor active faţă de celelalte produse de fermentaţie trebuie să rămână aceeaşi ca şi în produsul final. Pentru enzime, regimul oferă substratul/substraturile adecvate.

84. Punctele 75-78 din secţiunea 1 a capitolului III al anexei nr.2 se aplică pentru toate microorganismele şi pentru enzimele cu un efect catalitic direct asupra elementelor din microbiotă sau despre care se consideră că afectează microbiota intestinală.

85. Acolo unde există o nouă expunere sau o creştere substanţială a nivelului de expunere la microorganisme, pot fi necesare studii suplimentare pentru a demonstra absenţa efectelor adverse asupra microbiotei simbiotice din tractul digestiv. Pentru rumegătoare, estimarea directă a microbiotei este necesară doar dacă există dovezi care arată o modificare nedorită a funcţiei de rumegare (măsurată in vitro ca fiind o modificare a concentraţiilor de acizi graşi volatili, reducerea concentraţiei de propionat sau reducerea fragmentării celulozei).

86. Nu sunt necesare studii cu privire la metabolism şi reziduuri.

87. Studii toxicologice, se vor efectua conform punctelor 97-126 din capitolul III al anexei nr.2.

88. Enzimele şi microorganismele reprezintă doar o parte a întregului aditiv care, în majoritatea cazurilor, poate include şi alte componente provenite din procesul de fermentaţie. În consecinţă, este necesară testarea aditivului pentru a se asigura că nu conţine materiale mutagene sau de altă natură care pot dăuna consumatorilor umani aflate în hrana sau nutreţul animalelor ori în apa de băut care au fost tratate cu aceşti aditivi.

89. Cu toate acestea, majoritatea bacteriilor viabile menite să fie ingerate direct sau indirect de către mamifere (inclusiv oameni) sunt selectate din grupuri de organisme care par să fi fost folosite în siguranţă în trecut sau din grupuri în care riscurile toxice sunt bine definite. În mod similar, riscurile asociate cu microorganismele folosite în prezent pentru producerea de enzime sunt în general binecunoscute şi reduse considerabil prin metodele moderne de producţie. De aceea, pentru enzimele din surse microbiene şi pentru microorganismele care par să fi fost folosite în siguranţă în trecut şi în cazurile în care componentele procesului de fermentaţie sunt bine definite şi cunoscute, testele de toxicitate nu sunt considerate necesare (de exemplu, testele de toxicitate orală sau de genotoxicitate). Totuşi, atât pentru organismele vii, cât şi pentru cele folosite pentru producerea de enzime, trebuie să se aibă mereu în vedere problemele specifice menţionate în punctele 29-33 din capitolul II al anexei nr.2.

90. Atunci când organismul sau aplicarea acestuia este nou şi nu există suficiente date cu privire la proprietăţile biologice ale organismului (de producţie) pentru a exclude potenţiala producţie de metaboliţi toxici, trebuie introduse studii de genotoxicitate şi de toxicitate orală cu aditivi care conţin microorganisme sau enzime viabile. În acest caz, acestea vor lua forma unor studii de genotoxicitate care includ un studiu de mutagenicitate şi de toxicitate orală subcronică. Se recomandă ca aceste studii să fie efectuate cu un amestec de fermentare fără celule sau, în cazul unei fermentaţii în stare solidă, cu un extras adecvat.

91. Pentru studiile privind siguranţa aditivului pentru utilizatori/lucrători se aplică punctele 147-159 din secţiunea a 3-a a capitolul III al anexei nr.2, cu excepţia următoarelor:

1) enzimele şi microorganismele, ca substanţe proteice, sunt considerate a fi antigene respiratorii, cu excepţia cazului în care se dovedeşte în mod convingător contrariul. Prin urmare, nu sunt necesare teste directe;

2) forma produsului (de exemplu, microîncapsularea) poate anula necesitatea de a efectua unele sau chiar toate testele. În astfel de cazuri, trebuie să se ofere o justificare adecvată.

92. Pentru studiile privind siguranţa aditivului pentru mediu se aplică punctele 160-185 din secţiunea a 4-a a capitolului III al anexei nr.2 pentru microorganismele care nu sunt de origine intestinală sau care nu se găsesc în mod obişnuit în mediu.

 

Secţiunea a 3-a

Studii privind eficienţa aditivilor

93. Pentru studiile privind eficienţa aditivilor se aplică punctele 186-203 din capitolul IV al anexei nr.2 cu următoarele cerinţe specifice:

1) pentru aditivii care influenţează în mod favorabil producţia, performanţele sau bunăstarea animalelor şi pentru grupul funcţional „alţi aditivi zootehnici”, efectele pot fi demonstrate numai pentru fiecare specie sau categorie de animale vizată. În funcţie de proprietăţile aditivului, estimarea rezultatelor se poate face fie pe baza caracteristicilor referitoare la performanţe (de exemplu, eficienţa hranei pentru animale, sporul mediu zilnic, creşterea cantităţii de produse animaliere), compoziţia carcasei, performanţele turmei, parametrii de reproducţie, fie bunăstarea animalelor. Dovezile privind modalitatea de acţiune pot fi obţinute din studii de eficienţă pe termen scurt sau din studii de laborator pentru măsurarea punctelor-limită relevante;

2) pentru aditivii care influenţează în mod favorabil consecinţele producţiei animaliere asupra mediului (de exemplu, reducerea excreţiei de azot sau fosfor ori reducerea cantităţii de metan produse, a mirosurilor neplăcute), dovezile eficienţei pentru speciile vizate pot fi furnizate prin trei studii de eficienţă pe animale pe termen scurt care indică efecte benefice semnificative. Studiile trebuie să ţină seama de o potenţială reacţie adaptativă la aditiv.

 

Secţiunea a 4-a

Caracterizarea şi condiţiile pentru utilizarea altor aditivi zootehnici

pe lângă enzime şi microorganisme. Metode de analiză

94. Pentru aditivii alţii decât enzimele şi microorganismele la întocmirea rezumatul dosarului normativ-tehnic se aplică prevederile capitolului I din anexa nr.2.

95. Pentru caracterizarea şi condiţiile de utilizare a aditivului şi pentru metodele de analiză se aplică capitolul II din anexa nr.2.

 

Secţiunea a 5-a

Studii privind siguranţa aditivilor

96. Pentru animalele menţionate se aplică studiile privind siguranţa utilizării aditivului în conformitate cu punctele 63-78 din secţiunea 1 a capitolului III al anexei nr.2.

97. Studiile privind siguranţa utilizării aditivului pentru consumator privind metabolismul şi studiile reziduurilor nu sunt necesare dacă:

1) se poate demonstra că substanţa sau metaboliţii săi sunt excretaţi nemodificaţi şi, în special, că nu sunt absorbiţi; sau

2) substanţa este absorbită sub formă fiziologică şi la nivelul compusului (compuşilor) fiziologic(i).

98. Nu sunt necesare studii privind metabolismul dacă substanţa este prezentă în mod natural în cantităţi suficiente în hrană sau furaje ori dacă substanţa face parte în mod normal din lichidele corporale sau din ţesuturi. Totuşi, în aceste cazuri, sunt necesare studii privind reziduurile care pot fi limitate la o comparare a nivelurilor din ţesuturile sau produsele unui grup netratat cu nivelurile înregistrate la un grup căruia i s-a administrat cea mai mare doză recomandată.

99. În toate celelalte cazuri se aplică punctele 75-78 din secţiunea 1 a capitolului III al anexei nr.2.

100. Studiile toxicologice nu sunt necesare dacă substanţa este absorbită sub formă de compus (compuşi) fiziologic(i). Pentru substanţele xenobiotice se aplică punctele 97-126 din capitolul III al anexei nr.2.

101. Pentru alte substanţe se va folosi o abordare adaptată fiecărui caz în parte, ţinând seama de nivelul şi modalitatea de expunere, iar orice omitere a datelor prevăzute în prezenta secţiune trebuie justificată pe deplin.

102. Pentru evaluarea siguranţei consumatorului la animalele de la care se obţin produse alimentare se aplică punctele 127-146 din capitolul III al anexei nr.2.

103. Pentru studiile privind siguranţa aditivului pentru mediu se aplică secţiunea a 4-a din capitolul III al anexei nr.2.

 

Secţiunea a 6-a

Studii privind eficienţa aditivilor

104. Pentru studiile privind eficienţa aditivilor se aplică capitolul IV din anexa nr.2 cu următoarele cerinţe specifice:

1) pentru aditivii care afectează în mod favorabil producţia, performanţele sau bunăstarea animalelor şi grupul funcţional „alţi aditivi zootehnici” efectele pot fi demonstrate numai pentru fiecare specie sau categorie de animale menţionată. În funcţie de proprietăţile aditivului, estimarea rezultatelor se poate baza fie pe caracteristicile privind performanţa (de exemplu, eficienţa hranei, sporul mediu zilnic, creşterea cantităţii de produse animaliere), compoziţia carcasei, performanţele turmei, parametrii de reproducţie, fie bunăstarea animalelor. Dovezile privind modul de acţiune pot fi furnizate de studii de eficienţă pe termen scurt sau de studii de laborator care măsoară punctul final relevant;

2) pentru aditivii care influenţează în mod favorabil mediul (de exemplu, reducerea excreţiei de azot sau fosfor ori reducerea cantităţii de metan produse, a mirosurilor neplăcute), dovezile eficienţei pentru speciile menţionate pot fi furnizate prin trei studii de eficienţă pe animale pe termen scurt care arată efecte benefice semnificative. Studiile trebuie să ţină seama de o potenţială reacţie adaptativă la aditiv.

 

Capitolul V

COCCIDIOSTATICELE ŞI HISTOMONOSTATICELE

 

Secţiunea 1

Caracterizarea şi condiţiile pentru utilizarea coccidiostaticelor

şi histomonostaticelor. Metodele de analiză

105. Pentru coccidiostaticele şi histomonostaticele la întocmirea rezumatului dosarului normativ-tehnic se aplică prevederile capitolului I din anexa nr.2.

106. Pentru caracterizarea şi condiţiile de utilizare a aditivului şi pentru metodele de analiză se aplică capitolul II din anexa nr.2.

 

Secţiunea a 2-a

Studii privind siguranţa aditivilor

107. Referitor la studiile privind siguranţa utilizării aditivului pentru animalele menţionate se aplică în întregime secţiunea 1 din capitolul III al anexei nr.2.

108. Pentru evaluarea siguranţei utilizării aditivului pentru consumator se aplică secţiunea a 2-a din capitolul III al anexei nr.2.

109. Pentru studiile privind siguranţa utilizării aditivului pentru utilizatori/lucrători se aplică secţiunea a 3-a din capitolul III al anexei nr.2.

110. Pentru studiile privind siguranţa utilizării aditivului pentru mediu se aplică secţiunea a 4-a din capitolul III al anexei nr.2.

 

Secţiunea a 3-a

Studii privind eficienţa aditivului

111. Aditivii în cauză protejează animalele de rezultatele unei invazii a Eimeria spp. sau Histomonas meleagridis. Trebuie să se acorde o importanţă deosebită dovezilor privind efectele specifice ale aditivului (de exemplu, speciile controlate) şi proprietăţile sale profilactice (de exemplu, reducerea morbidităţii, a mortalităţii, a numărului de oochisturi şi a leziunilor). De asemenea, trebuie furnizate, după caz, informaţii privind efectul asupra creşterii şi asupra conversiei hranei (păsări la îngrăşat, ouătoare de înlocuire şi iepuri), privind efectele asupra ecloziunii (la păsările de reproducţie).

112. Datele necesare privind eficienţa trebuie să provină din trei tipuri de experimente folosind animalele menţionate:

1) infecţii artificiale singulare şi mixte;

2) infecţie naturală/artificială pentru simularea condiţiilor de utilizare;

3) condiţii reale de utilizare în studiile efectuate pe teren.

113. Experimentele care implică infecţii artificiale singulare şi mixte (de exemplu, baterii pentru păsări) au scopul de a demonstra eficienţa relativă împotriva paraziţilor şi nu necesită replicarea. Trei rezultate semnificative sunt necesare pentru studiile care simulează condiţiile de utilizare (de exemplu, studiile privind ţarcurile de păsări, studiile privind bateriile pentru iepuri). Sunt necesare, de asemenea, trei studii pe teren în locaţii unde există un anumit grad de infecţie naturală.

 

Capitolul VI

EXTRAPOLAREA DE LA SPECIILE MAJORE LA SPECIILE MINORE

114. Se acceptă o cerere cu privire la o propunere de extindere a utilizării aditivului la o specie comparabilă din punct de vedere fiziologic cu o altă specie la care utilizarea aditivului a fost deja permisă.

115. Prezentul capitol se aplică doar pentru cererile de înregistrare pentru folosirea la speciile minore a unor aditivi a căror utilizare la speciile majore a fost deja permise. Pentru cererile privind aditivii noi pentru hrana animalelor, necesari doar pentru speciile minore, toate capitolele şi secţiunile se aplică în întregime, în funcţie de categoria/grupul funcţional din care face parte aditivul conform prezentelor Cerinţe.

 

Secţiunea 1

Caracterizarea şi condiţiile pentru utilizarea aditivilor. Metodele de analiză

116. La întocmirea rezumatului dosarului normativ-tehnic se aplică prevederile capitolului I din anexa nr.2.

117. Pentru caracterizarea şi condiţiile de utilizare a aditivului şi pentru metodele de analiză se aplică cerinţele specificate în capitolul II din anexa nr.2 după cum urmează:

1) pentru aditivii care fac obiectul unui titular al autorizaţiei eliberate conform prevederilor Legii nr.755/2001 privind securitatea biologică se aplică prevederile capitolului II din anexa nr.2;

2) pentru alţi aditivi se aplică punctele 6, 8, 11, 16, 19, 35, 37, 38, 46, 48 şi secţiunile a 4-a şi a 5-a din capitolul II al anexei nr.2.

 

Secţiunea a 2-a

Studii privind siguranţa utilizării aditivului

118. Pentru studiile privind siguranţa utilizării aditivului pentru animalele menţionate se aplică cerinţele pentru diferite categorii/grupuri funcţionale de aditivi. În principiu, studiile de toleranţă pentru speciile minore nu sunt necesare dacă aditivul a manifestat un grad mare de siguranţă (cel puţin un multiplu de zece) la speciile majore relevante similare din punct de vedere fiziologic.

119. Dacă trei specii majore vizate (inclusiv păsările şi mamiferele monogastrice şi rumegătoare) prezintă un grad înalt de siguranţă similar, nu sunt necesare studii de toleranţă suplimentare pentru speciile minore care nu sunt asemănătoare din punct de vedere fiziologic (de exemplu, caii şi iepurii). În cazul în care testarea toleranţei este necesară, durata studiilor pentru speciile minore (cu excepţia iepurilor) trebuie să fie de cel puţin 28 de zile pentru animalele aflate în proces de creştere şi de 42 de zile pentru animalele adulte. Pentru iepuri, se aplică următoarele durate: iepurii la îngrăşat – 28 de zile; iepuroaicele pentru reproducţie – un ciclu (de la inseminare la sfârşitul perioadei de înţărcare). Dacă se folosesc iepuri sugari şi înţărcaţi, o perioadă de 49 de zile (cu începere la o săptămână după fătare) este considerată suficientă şi trebuie să includă şi iepuroaicele până la înţărcare. Pentru peşti (cu excepţia salmonidelor) este necesară o perioadă de 90 de zile.

120. Pentru studiile privind siguranţa utilizării aditivului pentru consumatorii umani în ceea ce priveşte metabolismul se aplică cerinţele pentru diferitele categorii şi grupuri funcţionale de aditivi. În plus, nu sunt necesare studii privind metabolismul în cazul în care utilizarea aditivului este deja permisă pentru o specie asemănătoare din punct de vedere fiziologic cu specia minoră pentru care se solicită includerea aditivului respective în Lista naţională a aditivilor pentru hrana animalelor. În absenţa asemănării fiziologice, o comparaţie a profilului metabolic pe baza studiilor in vitro se consideră suficientă pentru evaluarea proximităţii metabolice (de exemplu, efectuate în hepatocite folosind un compus marcat). Dacă specia minoră nu este asemănătoare din punct de vedere fiziologic cu o specie majoră, atunci trebuie să se obţină o indicaţie cu privire la funcţionarea metabolică a aditivului la speciile minore.

121. Pentru studiile privind siguranţa utilizării aditivului pentru consumatorii umani în ceea ce priveşte reziduurile este necesară numai cuantificarea reziduurilor marcate în ţesuturile şi produsele comestibile atunci când se prezintă sau se demonstrează proximitatea metabolică. În toate celelalte cazuri se aplică punctele 87-94 din capitolul III al anexei nr.2.

122. Pentru evaluarea siguranţei consumatorului se stabilesc LMR. Stabilirea LMR poate fi realizată presupunând că nu apar diferenţe semnificative în conţinutul de reziduuri în ţesuturile comestibile ale speciilor minore în comparaţie cu o specie majoră similară.

123. LMR pot fi extrapolate în cadrul claselor de animale după cum urmează:

1) de la rumegătoarele majore aflate în proces de creştere la toate rumegătoarele aflate în proces de creştere;

2) de la laptele produs de vacile de lapte la laptele produs de alte rumegătoare de lapte;

3) de la porcine la toate mamiferele monogastrice, cu excepţia cailor;

4) de la pui sau curcani la alte păsări;

5) de la găinile ouătoare la alte păsări ouătoare; şi

6) de la salmonide la alţi peşti pentru pescuit.

124. LMR pentru cai poate fi extrapolat dacă există LMR pentru o rumegătoare majoră şi pentru un mamifer monogastric major.

125. Dacă se obţin LMR identice pentru vite (sau ovine), porcine şi pui (sau păsări), care constituie specii majore cu diferite capacităţi metabolice şi compoziţii ale ţesuturilor, aceleaşi LMR pot fi, de asemenea, stabilite pentru ovine, ecvidee şi iepuri, ceea ce înseamnă că este posibilă o extrapolare la toate animalele de la care se obţin produse alimentare, cu excepţia peştilor. Având în vedere orientările Comitetului pentru medicamente de uz veterinar privind stabilirea de LMR pentru salmonide şi alte specii de peşti, care permit deja o extrapolare de la LMR din muşchiul unei specii majore la salmonide şi alţi peşti, cu condiţia ca substanţa-mamă să fie acceptată ca reziduu marker pentru LMR în muşchi şi în piele, LMR poate fi extrapolat la toate animalele de la care se obţin produse alimentare.

126. Trebuie să existe metode analitice pentru monitorizarea reziduurilor în ţesuturile comestibile şi în produsele tuturor animalelor de la care se obţin produse alimentare.

127. Pentru studiile privind siguranţa utilizării aditivului pentru utilizatori/lucrători se aplică în întregime punctele 147-159 din secţiunea a 3-a a capitolului III al anexei nr.2.

128. Pentru studiile privind siguranţa utilizării aditivului pentru mediu poate fi extrapolată de la evaluarea realizată pentru specii majore asemănătoare din punct de vedere fiziologic. Pentru aditivii destinaţi a fi folosiţi pe iepuri, se aplică prezenta secţiune, având în vedere cerinţele pentru fiecare categorie/grup funcţional de aditivi.

 

Secţiunea a 3-a

Studii privind eficienţa aditivului

129. În cazul în care aditivul este deja aprobat pentru o specie majoră asemănătoare din punct de vedere fiziologic pentru aceeaşi funcţie şi în cazul în care modul în care acţionează aditivul este cunoscut sau demonstrat, dovezile privind acelaşi mod de acţiune la speciile minore pot fi considerate ca fiind dovezi de eficienţă. În cazul în care nu se poate face o astfel de legătură, eficienţa trebuie demonstrată pe baza normelor generale din punctele 186-203 din capitolul IV al anexei nr.2. În unele cazuri, poate fi adecvată combinarea speciilor de animale în acelaşi stadiu de producţie (de exemplu, caprele şi oile folosite pentru producţia de lapte). Importanţa acesteia ar trebui demonstrată în fiecare studiu (P ≤ 0,1) sau, dacă este posibil, prin metaanaliză (P ≤ 0,05).

130. Dacă este necesară demonstrarea eficienţei, durata studiilor de eficienţă trebuie să fie analoagă cu stadiile de producţie comparabile ale speciilor majore asemănătoare din punct de vedere fiziologic. În alte cazuri, durata minimă a studiului va fi stabilită conform prevederilor relevante din punctele 49, 198-201 din capitolul IV al anexei nr.2.

 

Capitolul VII

ANIMALELE DE COMPANIE ŞI ALTE ANIMALE

DE LA CARE NU SE OBŢIN PRODUSE ALIMENTARE

 

Secţiunea 1

Caracterizarea şi condiţiile pentru utilizarea aditivilor. Metodele de analiză

131. La întocmirea rezumatului dosarului normativ-tehnic se aplică prevederile capitolului I din anexa nr.2.

132. Pentru caracterizarea şi condiţiile de utilizare a aditivului şi pentru metodele de analiză se aplică cerinţele specificate în capitolul II din anexa nr.2 după cum urmează:

1) pentru aditivii care fac obiectul unui titular al autorizaţiei eliberate conform prevederilor Legii nr.755/2001 privind securitatea biologică se aplică capitolul II din anexa nr.2;

2) pentru alţi aditivi se aplică punctele 6, 7, 9, 11-17, 19-23, 26-28, 35-46, 48-62 şi secţiunile a 4-a şi a 5-a din capitolul II din anexa nr.2.

 

Secţiunea a 2-a

Studii privind siguranţa aditivului

133. Pentru studiile privind siguranţa utilizării aditivului pentru animalele menţionate se aplică cerinţele pentru diferite categorii/grupuri funcţionale de aditivi. În cazul în care este necesară efectuarea unui studiu de toleranţă, durata acestuia trebuie să fie de cel puţin 28 de zile.

134. Nu este necesară efectuarea unui studiu de toleranţă în cazul în care aditivul a manifestat un grad înalt de siguranţă asemănător la trei specii majore (inclusiv mamiferele monogastrice şi rumegătoare, precum şi păsările).

135. Studii privind siguranţa utilizării aditivului pentru consumatori nu sunt necesare.

136. Pentru studiile privind siguranţa utilizării aditivului pentru utilizatori/lucrători se aplică punctele 147-159 din secţiunea a 3-a a capitolului III al anexei nr.2.

137. Studii privind siguranţa utilizării aditivului pentru mediu nu sunt necesare.

 

Secţiunea a 3-a

Studii privind eficienţa aditivului

138. Pentru studiile privind eficienţa aditivului se aplică cerinţele pentru diferitele categorii/grupuri funcţionale de aditivi. În cazul în care aditivul pentru care sunt necesare studii pe animale a fost inclus în Lista naţională anterior pentru alte specii asemănătoare din punct de vedere fiziologic, nu mai este necesară demonstrarea eficienţei, cu condiţia ca efectul cerut şi modul de acţiune să fie aceleaşi. În cazul în care aditivul nu a mai fost înregistrat sau efectul provocat sau modul de acţiune sunt diferite, eficienţa trebuie demonstrată pe baza reglementărilor generale din capitolul IV a anexei nr.2.

139. Durata studiilor de eficienţă pe termen lung trebuie să fie de cel puţin 28 de zile.

 

Capitolul VIII

MODIFICAREA LISTEI NAŢIONALE A ADITIVILOR

PENTRU HRANA ANIMALELOR

140. Agenţia modifică şi actualizează Lista naţională a aditivilor pentru hrana animalelor în următoarele cazuri:

1) introducerea pentru prima dată pe piaţă a aditivilor pentru hrana animalelor;

2) modificări ale aditivilor survenite asupra metodei de producţie şi analiză;

3) utilizări noi ale aditivilor pentru hrana animalelor;

4) modificări survenite în privinţa siguranţei şi eficacităţii aditivului.

141. Operatorul din domeniul hranei pentru animale în vederea modificării Listei naţionale a aditivilor pentru hrana animalelor este obligat să prezinte Agenţiei cererea şi dosarul normativ-tehnic întocmit conform capitolului IV din prezentele Cerinţe şi prevederilor din anexele nr.2 şi nr.3.

 

 

Anexa nr.4

la Cerinţele sanitar-veterinare

faţă de aditivii pentru hrana animalelor

 

LISTA

produselor care nu intră sub incidenţa Cerinţelor sanitar-veterinare

faţă de aditivii pentru hrana animalelor

 

1. Carbonat de calciu

2. Dihidrogenortofosfat de sodiu

3. Hidrogenortofosfat disodic

4. Ortofosfat trisodic

5. Sulfat de sodiu

6. Tetrahidrogendiortofosfat de calciu

7. Hidrogenortofosfat de calciu

8. Difosfat tetrasodic

9. Trifosfat pentasodic

10. Difosfat dicalcic

11. Sulfat de calciu, dihidratat

12. Carbonat de sodiu

13. Hidrogencarbonat de sodiu

14. Săruri de sodiu, de potasiu şi de calciu ale acizilor graşi alimentari cu cel puţin patru atomi de carbon/stearaţi

15. Monogliceride şi digliceride ale acizilor graşi cu cel puţin patru atomi de carbon

16. Monogliceride şi digliceride ale acizilor graşi alimentari cu cel puţin patru atomi de carbon, esterificaţi cu următorii acizi: acetic, lactic, citric, tartaric, monoacetiltartaric şi diacetiltartaric

17. Glicerol

18. Propan-1,2-diol

19. Pectine

20. Clorură de potasiu

21. Clorură de calciu

22. Fosfat de calciu şi de sodiu

23. Fosfat de sodiu şi de magneziu

24. Metilsulfonilmetan (MSM)

25. Caramel obişnuit

26. Glucozamină, chitozamină (zahăr aminat (monozaharidă) făcând parte din structura polizaharidelor chitosan şi chitină, produs, de exemplu, prin hidroliza exoscheletelor de crustacee sau de alte artropode sau prin fermentarea unei cereale precum porumbul sau grâul)

27. Sulfat de condroitină (polizaharidă cu unităţi repetate compuse dintr-un zahăr aminat şi din acid D-glucuronic; esterii sulfataţi de condroitină sunt componente structurale importante ale cartilagiilor, tendoanelor şi oaselor)

28. Acid hialuronic (glucozaminoglican (polizaharidă) cu unităţi repetate compuse dintr-un zahăr aminat (N-acetil-D-glucozamină) şi din acid D-glucuronic prezent în piele, în lichidul sinovial şi în cordonul ombilical, produs, de exemplu, din ţesuturi animale sau prin fermentaţie bacteriană)

29. Praf de ouă (ouă uscate fără coji sau un amestec de albumină uscată şi de gălbenuş uscat)

30. Lactuloză (dizaharidă (4-O-D-galactopiranosil-D-fructoză) obţinută din lactoză prin izomerizarea glucozei în fructoză; este prezentă în mod natural în lapte şi în produsele lactate supuse unui tratament termic)

31. Steroli vegetali (fitosterolii sunt o grupă de alcooli steroizi, prezenţi în mod natural în plante în cantităţi mici şi prezentându-se sub formă de steroli liberi sau esterificaţi cu acizi graşi)

32. Făină din flori de crăiţă (făină măcinată din flori uscate de Tagetes spp.)

33. Făină din ardei roşu (făină măcinată din fructe uscate de Capsicum spp.)

34. Suspensie sau făină din Chlorella (suspensie din Chlorella spp. vie în apă sau făină uscată şi măcinată din Chlorella spp.)

35. Făină din alge (făină uscată şi măcinată din microalge precum Schizochytrium sp., ale căror celule au fost inactivate)

36. Produse şi subproduse de fermentaţie (materii prime pentru furaje fermentate după inactivarea microorganismului fermentativ şi subproduse de fermentaţie (subproduse de fermentaţie solidă sau lichidă, uscate şi măcinate), după extragerea componentei active sau a activităţii şi inactivarea microorganismului, produsul nepăstrând decât un conţinut (conţinuturi) rezidual(e) al(e) componentei (componentelor) active sau al(e) activităţii)