joi, 6 ianuarie 2000
659/29.10.99 Lege despre seminţe

L E G E

despre seminţe

 

nr. 659-XIV  din  29.10.1999

 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.1-4/6 din 06.01.2000

 

* * *

C U P R I N S

 

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 1. Noţiuni şi termeni de bază

Articolul 2. Cadrul juridic în domeniul producerii seminţelor

Articolul 3. Organele care promovează politica statală în domeniul producerii seminţelor

Articolul 4. Finanţarea organelor de stat pentru reglementarea producerii seminţelor

 

Capitolul II

PRODUCEREA, PRELUCRAREA ŞI COMERCIALIZAREA SEMINŢELOR

Articolul 5. Sistemul de producere a seminţelor

Articolul 6. Producerea, prelucrarea şi comercializarea seminţelor

Articolul 7. Ambalarea şi marcarea seminţelor

Articolul 8. Exportul şi importul seminţelor

Articolul 9. Fondul semincer de asigurare

Articolul 10. Zonele speciale pentru producerea seminţelor

 

Capitolul III

CONTROLUL DE STAT ASUPRA CALITĂŢII SEMINŢELOR

Articolul 11. Controlul semincer şi certificarea seminţelor

Articolul 12. Inspectorii de stat pentru controlul semincer

Articolul 13. Drepturile şi obligaţiile inspectorului de stat pentru controlul semincer

 

Capitolul IV

OBLIGAŢIILE ŞI RESPONSABILITATEA AGENŢILOR ECONOMICI LICENŢIAŢI

ÎN PRODUCEREA ŞI COMERCIALIZAREA SEMINŢELOR

Articolul 14. Obligaţiile agenţilor economici licenţiaţi în producerea şi comercializarea seminţelor

Articolul 15. Responsabilitatea pentru încălcarea prevederilor prezentei legi

 

Capitolul V

DISPOZIŢII FINALE

Articolul 16. Îndatoririle Guvernului

 

 

 

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

Prezenta lege stabileşte bazele juridice şi economice de organizare a producerii, controlului calităţii, comercializării şi folosirii seminţelor de plante agricole şi reglementează relaţiile juridice dintre organele de stat, producătorii şi consumatorii de seminţe.

 

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 1. Noţiuni şi termeni de bază

În sensul prezentei legi, noţiunile şi termenii utilizaţi semnifică:

seminţe – orice material de reproducere (seminţe, fructe, material săditor, produse prin orice metode de înmulţire) destinat multiplicării sau reproducerii unei plante agricole;

categorii biologice:

seminţele amelioratorului – seminţe obţinute prin metode ştiinţifice, pe calea selecţiei consecvente a formelor de plante genealogice şi aprecierii urmaşilor, în scopul menţinerii soiului, şi destinate producerii seminţelor de prebază;

seminţe de prebază (în terminologia curentă – seminţe superelită) – seminţe din toate verigile biologice între seminţele amelioratorului şi seminţele de bază, care:

- au fost produse de sau sub directa responsabilitate a menţinătorului;

- au fost produse din seminţele amelioratorului sau din seminţele de prebază;

- sînt destinate producerii de seminţe de prebază sau de bază;

- satisfac cerinţele impuse de reglementările în vigoare privind puritatea varietală, germinaţia etc., specificate pentru seminţele de prebază;

seminţe de bază (în terminologia curentă – seminţe de elit) înseamnă seminţe:

produse de către sau sub directa responsabilitate a menţinătorului;

- care au fost produse din seminţe de prebază;

- care sînt destinate producerii de seminţe certificate;

- care satisfac cerinţele impuse de reglementările în vigoare privind puritatea varietală, germinaţia etc., specificate pentru seminţele de bază;

seminţe certificate (în terminologia curentă – seminţele primei, a doua şi a treia reproducţie) înseamnă:

- în cazul hibrizilor comerciali, seminţe produse în loturi de hibridare, din seminţe de bază şi care sînt destinate pentru semănat;

- în cazul soiurilor, seminţele produse direct din seminţele de bază, destinate pentru reînmulţire şi care satisfac cerinţele impuse de reglementările în vigoare privind puritatea varietală, germinaţia etc., specificate pentru seminţele certificate;

ameliorator – persoana juridică sau fizică autor al soiului înscris în Registrul soiurilor şi hibrizilor de plante, responsabilă de menţinerea soiului sau a formelor parentale ale hibrizilor;

menţinător – persoana juridică sau fizică responsabilă de menţinerea unui soi cu caracteristicile avute la data înscrierii în Registrul soiurilor şi hibrizilor de plante. Menţinătorul poate fi ameliorator sau persoană autorizată (licenţiat), căreia amelioratorul i-a transferat dreptul de menţinere a soiului printr-o tranzacţie legală;

lot de seminţe – o anumită cantitate de seminţe, omogene prin origine, calităţile cărora sînt adeverite printr-un certificat de calitate;

calităţile valorii culturale ale seminţelor – totalitatea indicilor de calitate ai seminţelor, ce caracterizează pretabilitatea lor;

seminţe necondiţionate – seminţe ce nu corespund cerinţelor de calitate ale standardelor în vigoare;

calităţile de soi ale seminţelor – totalitatea indicilor biologici ce caracterizează apartenenţa seminţelor la un anumit soi;

control semincer – totalitatea măsurilor şi acţiunilor legate de monitorizarea şi supravegherea producerii seminţelor, precum şi de certificarea lor, în conformitate cu normele tehnice în vigoare şi reglementările internaţionale în domeniu;

soi – o populaţie de plante, creată ca rezultat al selecţiei, care:

- corespunde condiţiilor de brevetabilitate;

- are caracteristicile unui anumit genotip sau ale unei combinaţii de genotipuri;

- se distinge de alte grupe de plante din acelaşi taxon botanic prin cel puţin una dintre caracteristici;

- poate fi reprezentată prin una sau mai multe plante, una sau mai multe părţi de plante, cu condiţia că această parte sau aceste părţi pot fi folosite pentru reproducerea plantelor în întregime;

Registrul soiurilor şi hibrizilor de plante – registru în care sînt înscrise soiurile şi hibrizii de plante înregistrate de Consiliul Naţional al Republicii Moldova pentru Soiurile de Plante şi recomandate pentru cultivare în ţară;

Registrul producătorilor de seminţe – registru în care sînt incluşi agenţii economici, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, care dispun de licenţă pentru producerea şi comercializarea seminţelor;

producerea seminţelor – ramură a fitotehniei ce asigură multiplicarea seminţelor de soiuri şi hibrizi înregistraţi, menţinerea purităţii soiurilor, calităţilor lor biologice şi productive.

 

Articolul 2. Cadrul juridic în domeniul producerii seminţelor

(1) Cadrul juridic în domeniul producerii, comercializării şi utilizării seminţelor se constituie din prezenta lege, Legea privind protecţia soiurilor de plante şi alte acte normative în domeniu aprobate de Guvern, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, conform competenţei lor.

(2) Cadrul juridic în domeniul producerii seminţelor reglementează relaţiile care apar în procesul activităţii de producere, prelucrare, păstrare, comercializare şi utilizare a seminţelor de soiurile înscrise în Registrul soiurilor şi hibrizilor de plante, precum şi relaţiile care apar în procesul efectuării controlului semincer.

 

Articolul 3. Organele care promovează politica statală în domeniul producerii seminţelor

(1) Promovarea politicii statului în domeniul producerii seminţelor şi reglementarea statală în acest domeniu se efectuează de către Ministerul Agriculturii şi Industriei Prelucrătoare, Comisia de Stat pentru Încercarea Soiurilor de Plante, Inspectoratul de Stat pentru Seminţe, alte organe şi instituţii statale, conform competenţei lor.

(2) Ministerul Agriculturii şi Industriei Prelucrătoare, ca organ central de stat de specialitate:

a) asigură cadrul organizatoric şi măsurile în vederea respectării cadrului juridic privind producerea, controlul semincer, comercializarea şi folosirea seminţelor;

b) elaborează şi aprobă:

- programe de stat în domeniul producerii seminţelor;

- norme tehnice, instrucţiuni şi alte acte normative, care reglementează producerea, prelucrarea, păstrarea, comercializarea şi utilizarea seminţelor, precum şi controlul semincer;

c) acordă licenţe pentru activitate agenţilor economici, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, în domeniul producerii şi comercializării seminţelor;

d) prin organele sale abilitate, asigură controlul calităţii de soi, valorii culturale şi stării fitosanitare a seminţelor şi certificarea lor;

e) elaborează, aprobă şi verifică aplicarea tehnologiilor şi normelor tehnice pentru producerea seminţelor de către agenţii economici licenţiaţi în producerea şi comercializarea seminţelor;

f) stabileşte un sistem unic al documentaţiei pentru toate etapele de producere şi comercializare a seminţelor şi de control semincer;

g) acordă asistenţă agenţilor economici licenţiaţi în producerea şi comercializarea seminţelor, în pronosticarea producerii de seminţe pe specii, soiuri şi categorii biologice, în volume suficiente pentru satisfacerea pieţei interne şi asigurarea exportului cu seminţe;

h) creează şi gestionează fondul semincer de asigurare, format pentru asigurarea producătorilor agricoli cu seminţe în caz de calamităţi naturale şi alte situaţii excepţionale;

i) susţine dezvoltarea cercetărilor de ameliorare a soiurilor noi de plante şi de producere a seminţelor;

j) prezintă propuneri privitoare la relaţiile reciproce cu alte state în problemele organizării producerii, prelucrării, controlului semincer, comercializării seminţelor în conformitate cu convenţiile şi acordurile internaţionale;

k) colaborează cu organizaţiile internaţionale şi structurile similare ale altor state în domeniul producerii şi comercializării seminţelor.

 

Articolul 4. Finanţarea organelor de stat pentru reglementarea producerii seminţelor

(1) Finanţarea organelor de stat pentru reglementarea producerii seminţelor se efectuează din contul mijloacelor bugetului de stat, precum şi din mijloacele obţinute de la prestarea serviciilor contra plată.

(2) Veniturile obţinute de la prestarea serviciilor contra plată în domeniul producerii şi comercializării seminţelor urmează a fi vărsate în bugetul de stat proporţional finanţării de către stat a programelor de producere şi comercializare a seminţelor.

 

Capitolul II

PRODUCEREA, PRELUCRAREA ŞI COMERCIALIZAREA SEMINŢELOR

Articolul 5. Sistemul de producere a seminţelor

(1) Sistemul de producere a seminţelor include un complex de măsuri organizatorice, ştiinţifice şi agrotehnice şi stabileşte interdependenţa funcţională a agenţilor economici care activează în producerea seminţelor de toate categoriile biologice.

(2) Sistemul de producere a seminţelor se elaborează de către instituţiile ştiinţifice de ramură, organele de stat de dirijare şi reglementare a producerii seminţelor şi se aprobă de către Ministerul Agriculturii şi Industriei Prelucrătoare.

 

Articolul 6. Producerea, prelucrarea şi comercializarea seminţelor

(1) Producerea, prelucrarea (inclusiv tratarea), ambalarea, marcarea, depozitarea, păstrarea, transportarea şi comercializarea seminţelor se realizează de către agenţii economici, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, în baza licenţei eliberate de Ministerul Agriculturii şi Industriei Prelucrătoare.

(2) Licenţa se acordă agenţilor economici, care dispun de o bază materială adecvată şi de personal cu pregătire corespunzătoare, pentru producerea seminţelor de calitate, conform standardelor în vigoare.

(3) Agenţii economici licenţiaţi în producerea şi comercializarea seminţelor sînt incluşi în Registrul producătorilor de seminţe.

(4) Regulamentul privind modul de eliberare a licenţei pentru producerea şi comercializarea seminţelor certificate şi Regulamentul privind ţinerea Registrului producătorilor de seminţe sînt elaborate şi aprobate de Ministerul Agriculturii şi Industriei Prelucrătoare.

(5) Producerea seminţelor din categoriile biologice superioare (de prebază şi de bază) revine amelioratorului sau menţinătorului.

(6) Sînt admise pentru producere, comercializare şi folosire numai seminţele soiurilor înscrise în Registrul soiurilor şi hibrizilor de plante.

(7) Agenţii economici care încalcă normele tehnice, regulamentele şi instrucţiunile privind producerea, prelucrarea, ambalarea şi comercializarea seminţelor şi care nu execută obligaţiile ce se prevăd la art.14 sînt privaţi de dreptul de producere şi comercializare a seminţelor prin retragerea licenţei şi se exclud din Registrul producătorilor de seminţe.

(8) În cazul excluderii soiului din Registrul soiurilor şi hibrizilor de plante, seminţele lui pot fi ţinute în circuitul comercial pe parcursul următorilor 2 ani, în funcţie de categoriile biologice ale seminţelor.

(9) Producătorii agricoli, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, în conformitate cu acordurile încheiate în scris cu agenţii economici producători de seminţe, sînt obligaţi să respecte distanţele de izolare faţă de loturile semincere învecinate conform normelor tehnice stabilite.

(10) Este interzisă comercializarea seminţelor a căror calitate nu a fost controlată şi certificată în modul stabilit.

 

Articolul 7. Ambalarea şi marcarea seminţelor

(1) Seminţele introduse în circuitul comercial se ambalează şi se marchează în conformitate cu standardele în vigoare.

(2) În cazuri aparte, modul de ambalare poate fi stabilit prin acordul dintre cumpărător şi vînzător.

(3) Seminţele tratate cu preparate chimice şi biologice se introduc în circuitul comercial numai în stare ambalată. În acest caz, pe ambalaj se aplică o inscripţie de avertizare, în care se indică cu ce preparat au fost tratate seminţele şi posibilele urmări ale acestuia asupra sănătăţii omului şi animalelor.

(4) Normele tehnice privind producerea, prelucrarea (inclusiv tratarea), ambalarea, marcarea şi plumbuirea, formarea loturilor, depozitarea, păstrarea şi transportarea seminţelor sînt elaborate şi aprobate de Ministerul Agriculturii şi Industriei Prelucrătoare, cu respectarea prevederilor prezentei legi, convenţiilor şi acordurilor internaţionale ale Republicii Moldova.

 

Articolul 8. Exportul şi importul seminţelor

(1) Agenţii economici licenţiaţi în producerea şi comercializarea seminţelor pot efectua importul şi exportul de seminţe în conformitate cu legislaţia naţională şi cu reglementările organismelor internaţionale la care Republica Moldova este parte.

(2) Sînt admise la import numai seminţele soiurilor de plante înscrise în Registrul soiurilor şi hibrizilor de plante, cu avizul Ministerului Agriculturii şi Industriei Prelucrătoare.

(3) Sînt admise la import seminţele soiurilor de plante neînscrise în Registrul soiurilor şi hibrizilor de plante, cu avizul Ministerului Agriculturii şi Industriei Prelucrătoare, destinate:

a) cercetărilor ştiinţifice în cadrul schimburilor dintre instituţiile de cercetări ştiinţifice şi instituţiile de învăţămînt superior de profil agricol;

b) încercărilor oficiale, efectuate de către Comisia de Stat pentru Încercarea Soiurilor de Plante;

c) multiplicării, pe bază de contract, în vederea exportului integral atît ca seminţe, cît şi ca produs comercial.

 

Articolul 9. Fondul semincer de asigurare

(1) Fondul semincer de asigurare se creează pentru acordarea de ajutor producătorilor agricoli în caz de calamităţi naturale şi alte situaţii excepţionale.

(2) Modul de formare şi utilizare a fondului semincer de asigurare este determinat de către Ministerul Agriculturii şi Industriei Prelucrătoare.

 

Articolul 10. Zonele speciale pentru producerea seminţelor

În scopul creării unor condiţii fitosanitare deosebite pentru producerea seminţelor de unele plante agricole, Ministerul Agriculturii şi Industriei Prelucrătoare, de comun acord cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu organele Inspectoratului Principal de Stat pentru Carantina Fitosanitară pot stabili zone speciale cu un regim corespunzător de producere a seminţelor acestor plante.

 

Capitolul III

CONTROLUL DE STAT ASUPRA CALITĂŢII SEMINŢELOR

Articolul 11. Controlul semincer şi certificarea seminţelor

(1) Autoritatea statală, desemnată prin prezenta lege, pentru exercitarea controlului semincer şi efectuarea certificării seminţelor pe teritoriul Republicii Moldova este Inspectoratul de Stat pentru Seminţe şi subdiviziunile lui teritoriale.

(2) Structura şi regulamentul Inspectoratului de Stat pentru Seminţe sînt aprobate de Ministerul Agriculturii şi Industriei Prelucrătoare, în limita alocaţiilor bugetare prevăzute de Ministerul Finanţelor.

(3) Controlul semincer, eliberarea certificatelor, monitorizarea şi supravegherea agenţilor economici licenţiaţi în producerea şi comercializarea seminţelor se efectuează de către Inspectoratul de Stat pentru Seminţe, în conformitate cu normele tehnice, instrucţiunile şi regulamentele aprobate de Ministerul Agriculturii şi Industriei Prelucrătoare.

(4) Categoriile biologice de seminţe care se supun controlului semincer şi se certifică în condiţiile prezentei legi sînt:

a) seminţele amelioratorului;

b) seminţele de prebază;

c) seminţele de bază;

d) seminţele certificate.

(5) Ministerul Agriculturii şi Industriei Prelucrătoare poate stabili în normele tehnice privind producerea, controlul, certificarea şi comercializarea seminţelor şi alte categorii biologice, caracteristice diferitelor specii de plante, în conformitate cu reglementările organismelor internaţionale la care Republica Moldova este parte.

 

Articolul 12. Inspectorii de stat pentru controlul semincer

(1) Regulamentul inspectorului de stat pentru controlul semincer este aprobat de Ministerul Agriculturii şi Industriei Prelucrătoare.

(2) Conducătorii Inspectoratului de Stat pentru Seminţe şi ai subdiviziunilor teritoriale ale acestuia sînt inspectorii principali de stat pentru controlul semincer.

 

Articolul 13. Drepturile şi obligaţiile inspectorului de stat pentru controlul semincer

(1) Inspectorul de stat pentru controlul semincer se călăuzeşte în activitatea sa de prezenta lege, Legea privind protecţia soiurilor de plante, alte acte normative în domeniu, ordinele şi instrucţiunile Ministerului Agriculturii şi Industriei Prelucrătoare, fiind abilitat cu funcţii de control.

(2) Inspectorul de stat pentru controlul semincer, prin actele pe care le eliberează, răspunde de autenticitatea şi calitatea seminţelor.

(3) Inspectorul de stat pentru controlul semincer, în limitele competenţei sale, are dreptul:

a) să efectueze controlul sectoarelor semincere şi al seminţelor, să rebuteze semănăturile semincere în caz de încălcare a tehnologiei de producere a seminţelor;

b) să preleve probe de seminţe pentru control;

c) să anuleze documentele eliberate anterior privind calitatea seminţelor în cazul necorespunderii dintre rezultatele controlului semincer şi probă;

d) să ceară de la agenţii economici licenţiaţi în producerea şi comercializarea seminţelor informaţiile şi documentele respective despre sectoarele semincere, precum şi despre cantitatea şi calitatea seminţelor;

e) să sisteze sau să interzică, pînă la efectuarea măsurilor necesare pentru înlăturarea încălcărilor normelor în vigoare, producerea, prelucrarea, ambalarea, marcarea, păstrarea, transportarea şi comercializarea seminţelor;

f) să interzică punerea în circuitul comercial a seminţelor fără certificate de confirmare a calităţilor de soi şi culturale şi fără certificat fitosanitar;

g) să interzică folosirea seminţelor fără acte de confirmare a calităţii lor;

h) să aibă acces liber pe sectoarele semincere, în depozitele de păstrare a seminţelor, la liniile tehnologice de prelucrare, ambalare şi marcare a lor.

 

Capitolul IV

OBLIGAŢIILE ŞI RESPONSABILITATEA AGENŢILOR ECONOMICI LICENŢIAŢI

ÎN PRODUCEREA ŞI COMERCIALIZAREA SEMINŢELOR

Articolul 14. Obligaţiile agenţilor economici licenţiaţi în producerea şi comercializarea seminţelor

(1) Agenţii economici licenţiaţi în producerea şi comercializarea seminţelor, incluşi în Registrul producătorilor de seminţe, sînt obligaţi:

a) să respecte reglementările tehnologiei de producere, prelucrare, condiţiile de ambalare, păstrare, transportare şi comercializare a seminţelor, în conformitate cu normele tehnice şi instrucţiunile în vigoare;

b) să respecte prevederile privind protecţia drepturilor autorilor soiurilor de plante, în conformitate cu legislaţia;

c) să poarte răspundere pentru calităţile de soi şi culturale ale seminţelor, precum şi pentru autenticitatea lor, şi să compenseze prejudiciul adus prin comercializare de seminţe necorespunzătoare standardelor în vigoare;

d) să ţină evidenţa sectoarelor semincere, a condiţiilor de producere, prelucrare, păstrare şi comercializare a seminţelor, precum şi a circuitului seminţelor în volumul deplin al documentaţiei semenologice, după formularul stabilit de Ministerul Agriculturii şi Industriei Prelucrătoare, şi să le prezinte organelor abilitate cu funcţii de control la cererea acestora;

e) să comercializeze seminţe ale căror calităţi de soi şi culturale, să corespundă standardelor în vigoare;

f) să creeze condiţii colaboratorilor Inspectoratului de Stat pentru Seminţe şi subdiviziunilor respective ale Ministerului Agriculturii şi Industriei Prelucrătoare pentru efectuarea controlului semincer şi al controlului documentaţiei în domeniu.

(2) Agenţii economici licenţiaţi în producerea şi comercializarea seminţelor poartă răspundere, în conformitate cu legislaţia, pentru calitatea şi autenticitatea seminţelor şi sînt obligaţi să repare prejudiciul cauzat beneficiarilor prin comercializarea de seminţe necorespunzătoare documentelor eliberate.

 

Articolul 15. Responsabilitatea pentru încălcarea prevederilor prezentei legi

(1) Sînt pasibile de răspunderea prevăzută de legislaţie persoanele culpabile de:

a) comercializarea seminţelor fără actele de confirmare a calităţilor de soi şi culturale sau cu acte falsificate;

b) producerea şi comercializarea seminţelor fără licenţa respectivă;

c) comiterea, la comercializarea seminţelor, a falsificării:

- documentelor de însoţire;

- denumirii soiurilor şi categoriilor biologice ale seminţelor;

- calităţilor de soi şi culturale ale seminţelor;

d) neîntocmirea documentelor necesare pentru producerea şi realizarea seminţelor şi încălcarea metodicii de ţinere a lor, precum şi a tehnologiei de producere a seminţelor;

e) nepăstrarea, în termenele stabilite, a probelor de seminţe prezentate pentru controlul semincer;

f) neîndeplinirea cerinţelor normelor tehnice privind producerea, prelucrarea, păstrarea şi comercializarea seminţelor;

g) comercializarea seminţelor neconforme, după calitate, standardelor în vigoare.

(2) Contravenţiile la producerea şi comercializarea seminţelor se înregistrează de către inspectorii de stat pentru controlul semincer în acte şi dispoziţii.

 

Capitolul V

DISPOZIŢII FINALE

Articolul 16.

Guvernul, în termen de 3 luni:

va prezenta Parlamentului propuneri privind aducerea legislaţiei în vigoare în conformitate cu prezenta lege;

va aduce actele sale normative în conformitate cu prezenta lege;

va asigura revizuirea şi anularea de către ministere şi departamente a actelor normative care contravin prezentei legi.

 

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI Dumitru DIACOV

Chişinău, 29 octombrie 1999.
Nr.659-XIV.