D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.129g/2019 privind excepţia de

neconstituţionalitate a articolului 342 alineatele

(2) şi (3) din Codul de procedură penală

(motivarea încheierii de refuz

privind audierea martorilor

apărării)

nr. 123  din  25.11.2019

Monitorul Oficial nr.388-392/220 din 27.12.2019

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dlui Vladimir ŢURCAN, preşedinte,

dlui Eduard ABABEI,

dnei Domnica MANOLE,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN, judecători,

cu participarea dlui Dumitru Avornic, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea depusă pe 10 iulie 2019,

Înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând pe 25 noiembrie 2019 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a articolului 342 alineatele (2) şi (3) din Codul de procedură penală, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, ridicată de către dl avocat Tudor Osoianu, în dosarul nr.1-1028/18, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani.

2. Sesizarea a fost trimisă la Curtea Constituţională pe 10 iulie 2019 de către dna Angela Vasilenco, judecător în cadrul Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani, în baza articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie.

A.

CIRCUMSTANŢELE LITIGIULUI PRINCIPAL

3. Pe rolul Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani, se află cauza penală de învinuire a dlui Eugeniu Panfil de comiterea infracţiunilor prevăzute de articolele 190 alin.(5) [Escrocherie în proporţii deosebit de mari] şi 335 alin.(1¹) [Abuzul de serviciu] din Codul penal.

4. În cadrul şedinţei de judecată, dl Tudor Osoianu, apărător al dlui Eugeniu Panfil, a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a articolului 342 alineatele (2) şi (3) din Codul de procedură penală.

5. Prin încheierea din 1 iulie 2019, instanţa de judecată a admis cererea privind ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a dispus trimiterea sesizării către Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

6. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

„(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.”

7. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:

Articolul 342

Încheierile instanţei judecătoreşti

„(1) Toate chestiunile care apar în timpul judecării cauzei se soluţionează prin încheiere a instanţei de judecată.

(2) Încheierile privind măsurile preventive, de ocrotire şi asiguratorii, recuzările, declinarea de competenţă, strămutarea cauzei, dispunerea expertizei judiciare, precum şi încheierile interlocutorii, se adoptă sub formă de documente aparte şi se semnează de judecător sau, după caz, de toţi judecătorii din completul de judecată.

(3) Încheierile instanţei asupra celorlalte chestiuni se includ în procesul-verbal al şedinţei de judecată.

(4) Încheierile date pe parcursul judecării cauzei se pronunţă public.”

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

8. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că textul articolului 342 alineatele (2) şi (3) din Codul de procedură penală împiedică acuzatul care a solicitat în instanţă audierea unui martor să obţină o încheiere motivată în cazul în care cererea îi este respinsă. În acest sens, autorul excepţiei susţine că norma contestată este contrară articolelor 20, 23 alin.(2), 26 alin.(2) şi 54 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

9. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

10. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a Codului de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

11. Curtea observă că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate, ridicată de către dl avocat Tudor Osoianu în dosarul nr.1-1028/18, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani, este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în constituie articolul 342 alineatele (2) şi (3) din Codul de procedură penală.

13. Deşi autorul excepţiei de neconstituţionalitate a invocat mai multe norme din Constituţie, Curtea reţine că aspectele de drept menţionate în sesizare privesc o pretinsă încălcare a articolului 20 din Constituţie.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că legislaţia procesual-penală stabileşte că toate chestiunile care apar în timpul judecării cauzei se soluţionează printr-o încheiere a instanţei de judecată [articolul 342 alin.(1) din Cod]. Totodată, legislatorul a stabilit că asemenea chestiuni ca măsurile preventive, măsurile de ocrotire, măsurile asiguratorii, recuzările, declinarea de competenţă, strămutarea cauzei, dispunerea expertizei judiciare şi încheierile interlocutorii se soluţionează prin emiterea unei încheieri separate [articolul 342 alin.(2) din Cod]. Încheierile instanţei asupra celorlalte chestiuni se includ în procesul-verbal al şedinţei de judecată [articolul 342 alin.(3) din Cod].

15. Dincolo de diferenţa stabilită de legislator între încheierile separate şi încheierile care se includ în procesul-verbal al şedinţei de judecată, Curtea reţine că articolul 20 din Constituţie stabileşte o cerinţă de bază pentru respectarea garanţiilor dreptului la un proces echitabil – cea cu privire la motivarea oricărui act judecătoresc prin care se soluţionează chestiunile apărute în timpul judecării cauzei.

16. În acest sens, în cauza Murtazaliyeva v. Rusia [MC], 18 decembrie 2018, Curtea Europeană a stabilit anumite exigenţe privind motivarea deciziilor judecătoreşti în cazul în care instanţa decide să respingă cererea acuzatului de a audia un martor, după cum urmează:

„163. […] pe de o parte, admisibilitatea probelor este, în principal, o chestiune reglementată de legislaţia naţională şi, ca regulă generală, instanţele interne sunt cele competente să decidă asupra problemei în discuţie, iar, pe de altă parte, articolul 6 §3 lit.d) din Convenţie nu impune prezenţa şi audierea oricărui martor al apărării, dar urmăreşte să asigure egalitatea armelor în această materie. În acest sens, ţine în primul rând de competenţa tribunalelor să examineze cu prudenţă problemele relevante dacă apărarea înaintează o cerere suficient de motivată pentru a examina un anumit martor.

164. Oricare evaluare de acest fel presupune neapărat luarea în considerare a circumstanţelor particulare ale cazului şi motivarea tribunalelor trebuie să fie proporţională, i.e. adecvată din punct de vedere al domeniului de aplicare şi al nivelului de detaliere în raport cu argumentele prezentate de partea apărării.

165. Pentru că Convenţia nu impune prezenţa şi audierea fiecărui martor al apărării, nu este de aşteptat ca tribunalele să ofere un răspuns detaliat la fiecare cerere a apărării, însă trebuie să ofere motive adecvate […].

166. În general, relevanţa mărturiei şi caracterul suficient al motivelor prezentate de partea apărării în circumstanţele cauzei vor determina domeniul de aplicare şi nivelul de detaliere al aprecierii tribunalelor cu privire la necesitatea de a asigura prezenţa şi audierea martorilor. Prin urmare, cu cât sunt mai solide şi mai grele argumentele avansate de partea apărării, cu atât mai atent trebuie să fie controlul şi mai convingătoare trebuie să fie motivarea tribunalelor, dacă refuză cererea părţii apărării de a audia un martor”.

17. Astfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a constatat încălcarea dreptului la un proces echitabil în cazul în care instanţele au respins cererile părţii apărării cu privire la audierea unor martori fără a motiva soluţia adoptată (a se vedea cauzele Popov v. Rusia, 13 iulie 2006, §§35 şi 187-188; Vidal v. Belgia, 22 aprilie 1992, §34; Polyakov v. Rusia, 29 ianuarie 2009, §36), cu o motivare insuficientă a soluţiei (a se vedea Topić v. Croaţia, 10 octombrie 2013, §47, în care tribunalul a respins cererea pentru că toate faptele relevante au fost stabilite în mod suficient) sau pentru că eventuala audiere a martorilor solicitaţi de partea apărării nu ar avea niciun efect asupra rezultatului procedurii (a se vedea Kuveydar v. Turcia, 19 decembrie 2017, §44-45).

18. În acest context, în cauza Mehdiyev v. Azerbaidjan, 31 octombrie 2019, reclamantul a susţinut în faţa Curţii încălcarea dreptului de a obţine prezenţa unui martor al apărării, în contextul în care cererea sa a fost respinsă de către prima instanţă printr-o încheiere care a fost inclusă în procesul-verbal al şedinţei de judecată, fără a se indica motivele respingerii. Curtea Europeană a menţionat, în această privinţă, că având în vedere natura şi conţinutul cererii depuse de partea apărării, instanţa de judecată era obligată să-şi motiveze decizia prin care a respins-o, în conformitate cu obligaţia sa generală de a efectua o examinare adecvată a observaţiilor, a argumentelor şi a probelor prezentate de către părţi, şi era obligată să pronunţe o decizie motivată în mod adecvat. Totodată, având în vedere faptul că instanţele superioare nu au remediat deficienţa admisă de către prima instanţă, Curtea Europeană a constatat că a fost afectată corectitudinea generală a procedurii (a se vedea §41 din hotărârea citată supra).

19. În prezenta cauză, Curtea reţine că, deşi articolul 342 alin.(2) din Codul de procedură penală nu obligă instanţele de judecată să pronunţe o încheiere separată în cazul în care resping o cerere de audiere a unui martor al apărării, prevederile articolului 20 din Constituţie nu le eliberează de obligaţia prezentării unor motive suficiente în această privinţă.

20. Lipsa unui remediu procesual de reparare a erorii în cazul emiterii unei încheieri de refuz de audiere a unui martor al apărării ar putea afecta, reieşind din circumstanţele cauzei concrete, echitatea procesului. Astfel, atunci când instanţa refuză nejustificat audierea unui martor al apărării, omisiunea ar putea fi reparată prin căile de atac.

21. Curtea observă că, în cazul în care instanţa de judecată respinge cererea inculpatului cu privire la audierea unui martor, inculpatul poate contesta soluţia instanţei odată cu fondul cauzei prin calea de atac a apelului [articolul 400 alin.(2) din Codul de procedură penală]. În acest sens, instanţa de apel este obligată ca, în afară de temeiurile invocate şi cererile formulate de apelant, să examineze aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, însă fără a înrăutăţi situaţia apelantului [articolul 409 alin.(2) din Codul de procedură penală]. Astfel, apelul, fiind o cale de atac, de fapt şi de drept deschide calea examinării oricărui viciu de drept material sau procesual.

22. Dacă instanţa de apel omite să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate în apel (i.e. asupra cererii inculpatului cu privire la audierea unui martor), hotărârea instanţei de apel poate fi supusă recursului pentru a repara erorile de drept şi de fapt comise de instanţa de fond şi/sau de instanţa de apel [articolul 427 alin.(1) pct.6) din Codul de procedură penală]. Refuzul nejustificat de a audia un martor al apărării, dacă declaraţia acestuia este pertinentă cauzei examinate, constituie o eroare gravă de fapt.

23. Aşadar, normele procesual-penale asigură căi eficiente de a ataca încheierile judecătoreşti, indiferent de forma în care au fost emise acestea (încheieri adoptate sub forma de documente aparte sau încheieri ce se includ în procesul-verbal al şedinţei de judecată). Astfel, Curtea observă că legislaţia procesual-penală conţine suficiente garanţii pentru cazurile în care inculpaţii primesc un refuz nemotivat din partea instanţelor judecătoreşti cu privire la audierea unor martori propuşi de ei.

24. Prin urmare, în baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 342 alineatele (2) şi (3) din Codul de procedură penală, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, ridicată de către dl avocat Tudor Osoianu, în dosarul nr.1-1028/18, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.