D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.55g/2019 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor

prevederi conţinute de articolele 52, 53¹, 67 alineatele (5) pct.5) şi (6) pct.3)

şi de articolul 72 alin.(4) din Codul de procedură penală

(înlăturarea apărătorului din proces)

 

nr. 59  din  25.04.2019

 

Monitorul Oficial nr.230-237/152 din 19.07.2019

 

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dlui Mihai POALELUNGI, preşedinte,

dnei Raisa APOLSCHII,

dlui Aurel BĂIEŞU,

dlui Corneliu GURIN,

dlui Artur REŞETNICOV,

dlui Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dlui Dumitru Avornic, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă pe 21 martie 2019,

Înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând pe 25 aprilie 2019 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

 

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate:

– a articolelor 52 şi 53¹;

– a textului „persoană care a efectuat urmărirea penală” de la articolul 67 alin.(5) pct.5);

– a textului „procurorul sau instanţa l-a înlăturat de la participarea în această cauză în legătură cu constatarea unor circumstanţe ce exclud participarea lui în această calitate” de la articolul 67 alin.(6) pct.3);

– a articolului 72 alin.(4) din Codul de procedură penală, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003;

– şi a întregului Cod de procedură penală, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003,

ridicată de către dl avocat Gheorghe Malic, în dosarul nr.10–638/19, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana.

2. Sesizarea a fost trimisă la Curtea Constituţională pe 21 martie 2019 de către dl judecător Sergiu Ciobanu de la Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana, în baza articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie.

 

A. CIRCUMSTANŢELE LITIGIULUI PRINCIPAL

3. Pe 24 octombrie 2018, un procuror din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale a emis o ordonanţă prin care l-a înlăturat pe dl Gheorghe Malic, care avea calitatea de apărător, din cadrul procesului penal, pentru că se afla într-o situaţie de incompatibilitate. Din materialele prezentate Curţii rezultă că incompatibilitatea identificată de către procuror se referă la faptul că dl Gheorghe Malic a deţinut anterior funcţia de şef al Direcţiei Generale de Urmărire Penală a Inspectoratului General al Poliţiei şi a investigat acţiunile imputate persoanei pe care o reprezintă. Astfel, dl procuror a considerat că până a demisiona din funcţia respectivă, adică până pe 29 iunie 2015, dl Gheorghe Malic deţinea atribuţii care pot fi încadrate în incompatibilitatea prevăzută de articolul 72 alin.(1) pct.2) lit.a) din Codul de procedură penală [apărătorul nu are dreptul să participe la procesul penal în cazul în care el a participat în această cauză în calitate de persoană care a efectuat urmărirea penală].

4. Nefiind de acord cu ordonanţa de înlăturare din proces, dl Gheorghe Malic a contestat-o, pe 30 octombrie 2018, atât în faţa Procurorului general, cât şi în faţa judecătorului de instrucţie, solicitând anularea acesteia.

5. În cadrul şedinţei de judecată din 28 ianuarie 2019, care a avut loc în faţa judecătorului de instrucţie din cadrul Judecătoriei Chişinău, sediul Ciocana, dl Gheorghe Malic a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale menţionate la §1 din prezenta Decizie.

6. Prin încheierea din 6 februarie 2019, instanţa de judecată a admis cererea privind ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a dispus trimiterea sesizării către Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

 

B. LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

7. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

„(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.”

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

„(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”

Articolul 26

Dreptul la apărare

„(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale.

(3) În tot cursul procesului părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

(4) Amestecul în activitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele prevăzute se pedepseşte prin lege.”

Articolul 46

Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia

„(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate.

(2) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

(3) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.

(4) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii.

(5) Dreptul de proprietate privată obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului înconjurător şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii, revin proprietarului.

(6) Dreptul la moştenire a proprietăţii private este garantat.”

8. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:

Articolul 52

Atribuţiile procurorului în cadrul urmăririi penale

„(1) În cadrul urmăririi penale, procurorul, în limita competenţei sale materiale şi teritoriale:

1) porneşte urmărirea penală, dispunând printr-o ordonanţă motivată fie efectuarea urmăririi penale de către alte organe de urmărire penală, fie exercitarea sa nemijlocită a urmăririi penale în conformitate cu prevederile prezentului cod, sau refuză pornirea urmăririi penale, sau dispune încetarea urmăririi penale;

2) exercită nemijlocit urmărirea penală, revenindu-i atribuţiile organului de urmărire penală;

3) conduce personal urmărirea penală şi controlează legalitatea acţiunilor procesuale efectuate de organul de urmărire penală, decide excluderea din dosar a probelor obţinute conform prevederilor articolului 94 alin.(1);

4) controlează permanent executarea procedurii de primire şi înregistrare a sesizărilor privind infracţiunile;

5) cere de la organul de urmărire penală, pentru control, dosare penale, documente, acte procedurale, materiale şi alte date cu privire la infracţiunile săvârşite şi persoanele identificate în cauzele penale în care exercită controlul şi dispune conexarea sau, după caz, disjungerea cauzei dacă se impune aceasta;

6) verifică calitatea probelor administrate, veghează ca orice infracţiune să fie descoperită, orice infractor să fie tras la răspundere penală şi ca nici o persoană să nu fie urmărită penal fără să existe indici temeinici că a săvârşit o infracţiune;

7) asigură respectarea termenului rezonabil de urmărire penală în fiecare cauză penală;

8) anulează ordonanţele ilegale, modifică sau completează ordonanţele neîntemeiate ale organului de urmărire penală;

9) retrage motivat cauza penală de la ofiţerul de urmărire penală şi preia urmărirea penală sau transmite cauza conducătorului organului de urmărire penală pentru desemnarea altui ofiţer de urmărire penală pe cauza dată;

10) ordonă efectuarea urmăririi penale de un grup de ofiţeri de urmărire penală;

11) soluţionează abţinerile sau recuzările ofiţerilor de urmărire penală;

12) decide aplicarea măsurii preventive, modificarea şi revocarea ei în limitele prevăzute de prezentul cod;

13) efectuează controlul asupra legalităţii reţinerii persoanei;

14) dă indicaţii în scris cu privire la efectuarea acţiunilor de urmărire penală şi a măsurilor speciale de investigaţii în vederea căutării persoanelor care au săvârşit infracţiuni;

15) emite, conform prevederilor prezentului cod, ordonanţe privind reţinerea persoanei, aducerea forţată a persoanei, ridicarea de obiecte şi documente, privind alte acţiuni de urmărire penală;

16) adresează în instanţa de judecată demersuri pentru obţinerea autorizării arestării şi prelungirii acesteia, liberării provizorii a persoanei reţinute sau arestate, reţinerii, cercetării, predării, percheziţionării sau ridicării trimiterilor poştale, interceptării comunicărilor, suspendării provizorii a învinuitului din funcţie, urmăririi fizice şi prin mijloace electronice a persoanei, exhumării cadavrului, controlului video şi audio al încăperii, instalării în încăpere a mijloacelor tehnice de înregistrare audio şi video, controlării comunicărilor cu caracter informativ adresate bănuitului, internării persoanei în instituţie medicală pentru efectuarea expertizei judiciare şi a altor acţiuni pentru care se cere autorizarea judecătorului de instrucţie;

17) poate asista la efectuarea oricărei acţiuni de urmărire penală sau o efectuează personal;

18) solicită participarea judecătorului de instrucţie la efectuarea unor acţiuni de urmărire penală dacă legea dispune participarea obligatorie a acestuia;

19) restituie dosarele penale organului de urmărire penală cu indicaţiile sale în scris;

20) înlătură persoana care efectuează urmărirea penală dacă aceasta a încălcat legea în procesul urmăririi penale;

21) înaintează organului respectiv sesizări cu privire la ridicarea imunităţii unor persoane şi tragerea lor la răspundere penală;

22) încetează urmărirea penală, clasează cauza penală, dispune scoaterea persoanei de sub urmărire penală sau aplică măsuri de constrângere cu caracter educativ în cazurile prevăzute de lege;

23) pune sub învinuire şi ascultă învinuitul;

24) asigură părţilor posibilitatea de a lua cunoştinţă de materialele cauzei în condiţiile prezentului cod;

24¹) prezintă, la solicitarea mediatorului, informaţia din dosarul penal necesară pentru derularea procesului de mediere, fără a prejudicia desfăşurarea urmăririi penale;

25) întocmeşte rechizitoriul în cauza penală, copia căruia o înmânează învinuitului, şi trimite cauza în instanţa de judecată competentă;

26) sesizează organele de urmărire penală şi cele care exercită activitate specială de investigaţii despre înlăturarea încălcării legii;

27) se pronunţă în actele procedurale dacă a avut loc sau nu încălcarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului prin prisma jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în cazul în care părţile invocă încălcarea Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale;

28) informează bănuitul, învinuitul, inculpatul, victima, partea vătămată, partea civilă despre posibilitatea recurgerii la mediere în temeiul articolului 219 alin.(9) şi al articolului 276 alin.(7).

[Alineatele (2) şi (2¹) din articolul 52 excluse prin Legea nr.152 din 1 iulie 2016, în vigoare din 1 august 2016]

[Alineatele (3) şi (4) din articolul 52 excluse prin Legea nr.66 din 5 aprilie 2012, în vigoare din 27 octombrie 2012]

[Alineatul (4¹) din articolul 52 exclus prin Legea nr.152 din 1 iulie 2016, în vigoare din 1 august 2016]

(4²) Indicaţiile scrise ale procurorului date ofiţerului de urmărire penală în cadrul procesului penal sunt obligatorii pentru executare.

(5) În cadrul urmăririi penale, procurorul dispune şi de alte drepturi şi obligaţii prevăzute de prezentul cod.”

Articolul 53¹

Procurorul ierarhic superior

„(1) Procuror ierarhic superior este:

a) pentru procurorii din procuratura teritorială – procurorul-şef al procuraturii teritoriale sau adjunctul acestuia, conform competenţelor stabilite;

b) pentru procurorii din procuratura specializată – procurorul-şef al procuraturii specializate sau adjunctul acestuia, conform competenţelor stabilite;

c) pentru procurorii-şefi adjuncţi ai procuraturilor teritoriale – procurorul-şef al procuraturii teritoriale;

d) pentru procurorii-şefi adjuncţi ai procuraturilor specializate – procurorul-şef al procuraturii specializate;

e) pentru procurorii-şefi ai procuraturilor teritoriale, inclusiv pentru procurorul-şef al Procuraturii unităţii teritoriale autonome Găgăuzia – procurorii-şefi ai subdiviziunilor Procuraturii Generale, conform competenţelor stabilite;

f) pentru procurorii-şefi ai procuraturilor specializate – Procurorul General sau adjuncţii săi, conform competenţelor stabilite;

g) pentru procurorii din cadrul subdiviziunilor Procuraturii Generale – procurorii-şefi ai subdiviziunilor Procuraturii Generale;

h) pentru adjuncţii procurorilor-şefi ai subdiviziunilor Procuraturii Generale – procurorii-şefi ai subdiviziunilor Procuraturii Generale;

i) pentru procurorii-şefi ai subdiviziunilor Procuraturii Generale – Procurorul General sau adjuncţii săi, conform competenţelor stabilite;

j) pentru adjuncţii Procurorului General – Procurorul General;

k) pentru toţi procurorii din cadrul sistemului Procuraturii – Procurorul General.

(2) Procurorul ierarhic superior, pe lângă atribuţiile prevăzute la articolul 52 alin.(1), în cadrul urmăririi penale realizează următoarele atribuţii pentru exercitarea controlului ierarhic:

a) poate cere de la procurorii ierarhic inferiori, pentru control, dosare penale, documente, acte procedurale, materiale şi alte date cu privire la infracţiunile săvârşite şi la persoanele identificate în cauzele penale în care exercită controlul;

b) retrage, prin ordonanţă motivată, în cazurile prevăzute la alineatul (3), materialele şi cauzele penale repartizate şi le transmite altui procuror pentru examinare;

c) decide, în termen de cel mult 15 zile, prin ordonanţă motivată, asupra contestaţiei depuse de ofiţerul de urmărire penală împotriva indicaţiilor scrise ale procurorului;

d) anulează, total ori parţial, modifică sau completează, prin ordonanţă motivată, în condiţiile prezentului cod, actele procurorilor ierarhic inferiori şi ale ofiţerilor de urmărire penală;

e) soluţionează, prin ordonanţă motivată, abţinerile şi recuzările procurorilor ierarhic inferiori;

f) examinează plângerile depuse împotriva actelor şi acţiunilor procurorilor ierarhic inferiori;

g) asigură repartizarea către procurori a sesizărilor pentru examinare sau a cauzelor penale pentru exercitarea ori, după caz, pentru conducerea urmăririi penale;

h) reţine materialele, cauzele penale pentru exercitarea urmăririi penale în mod personal sau pentru conducerea urmăririi penale, adoptând o ordonanţă motivată în acest sens;

i) retrage, prin ordonanţă motivată, cauzele penale de la un organ de urmărire penală, dacă acesta nu este competent să efectueze urmărirea penală, şi le transmite altui organ de urmărire penală, conform competenţei;

j) restituie, cu indicaţiile sale scrise, dosarele penale procurorilor ierarhic inferiori;

k) exercită alte atribuţii prevăzute de lege.

(3) Materialele şi cauzele penale repartizate unui procuror pot fi retrase şi transmise altui procuror în cazul:

a) transferului, delegării, detaşării, suspendării sau eliberării din funcţie a procurorului, potrivit legii;

b) absenţei procurorului, dacă există cauze obiective care justifică urgenţa şi care împiedică prezentarea acestuia;

c) neîntreprinderii acţiunilor necesare pe cauza penală în mod nejustificat mai mult de 30 de zile;

d) constatării, din oficiu sau la plângere, a unei încălcări grave a drepturilor persoanelor participante la procesul penal sau în cazul admiterii unor omisiuni ireparabile în procesul de administrare a probelor.

(4) Procurorul General poate da instrucţiuni cu caracter general procurorilor, organelor de urmărire penală, organelor care exercită activitatea specială de investigaţii şi organelor de constatare în scopul asigurării legalităţii urmăririi penale.”

Articolul 67

Apărătorul

„[…]

(5) Apărătorul nu este în drept să-şi asume această funcţie şi nu poate fi desemnat în această calitate de către coordonatorul oficiului teritorial al Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat în cazul în care:

1) nu întruneşte condiţiile indicate la alin.(2);

2) nu poate fi apărător conform restricţiilor prevăzute de lege sau sentinţei judecătoreşti;

3) a acordat sau acordă asistenţă juridică persoanei ale cărei interese sunt în contradicţie cu interesele persoanei pe care o apără;

4) se află în legături de rudenie sau în relaţii de subordonare cu persoana ale cărei interese sunt în contradicţie cu interesele persoanei apărate de el;

5) a participat mai înainte în această cauză în calitate de judecător, procuror, persoană care a efectuat urmărirea penală, expert, specialist, interpret, traducător, martor.

(6) Apărătorul încetează participarea în cauză în această calitate dacă:

1) persoana pe care o apără a renunţat la el sau a reziliat contractul cu el, sau i-a suspendat împuternicirile;

2) nu are împuterniciri de a participa în continuare în această cauză;

3) procurorul sau instanţa l-a înlăturat de la participarea în această cauză în legătură cu constatarea unor circumstanţe ce exclud participarea lui în această calitate sau, la cererea acestuia, din alte motive întemeiate;

4) procurorul sau instanţa a admis cererea bănuitului, învinuitului, inculpatului de renunţare la apărător;

5) avocatul străin şi-a declinat împuternicirile;

6) procurorul sau instanţa a admis renunţarea la apărător declarată de către persoana pe care o apără avocatul care acordă asistenţă juridică garantată de stat.”

Articolul 72

Înlăturarea apărătorului din procesul penal

„(1) Apărătorul nu are dreptul să participe la procesul penal în cazul în care este prezentă cel puţin una din următoarele circumstanţe:

1) dacă el se află în relaţii de rudenie sau în relaţii de dependenţă personală cu persoana care a participat la urmărirea penală sau la judecarea cauzei;

2) dacă el a participat în această cauză în calitate de:

a) persoană care a efectuat urmărirea penală;

b) procuror care a luat parte la desfăşurarea procesului penal;

c) judecător care a judecat cauza;

d) grefier, interpret, traducător, specialist, expert sau martor;

3) dacă nu poate fi apărător în baza legii sau sentinţei instanţei judecătoreşti.

(2) Avocatul care acordă asistenţă juridică garantată de stat va fi înlăturat din procesul penal dacă persoana pe care o apără are temeiuri reale de a pune la îndoială competenţa sau buna-credinţă a avocatului şi va depune o cerere pentru înlăturarea acestui apărător din proces.

(3) Apărătorul nu poate participa în procesul penal dacă a acordat anterior sau acordă în prezent asistenţă juridică unei persoane ale cărei interese vin în contradicţie cu interesele persoanei pe care o apără, precum şi dacă se află în relaţii de rudenie sau în relaţii de dependenţă personală de prima.

(4) Cererea de înlăturare din procesul penal a apărătorului se soluţionează de către procuror sau de instanţă şi hotărârea respectivă nu este susceptibilă de a fi atacată.”

 

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

9. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că articolele 52 şi 53¹ din Codul de procedură penală nu conţin prevederi exprese care i-ar permite procurorului să înlăture, din proprie iniţiativă, apărătorul ales de către învinuit, fapt care ar permite adoptarea unor soluţii arbitrare. De asemenea, autorul excepţiei susţine că normele în discuţie şi întregul Cod de procedură penală nu prevăd garanţii pentru situaţiile în care apărătorul ales este înlăturat de către procuror din proprie iniţiativă.

10. Totodată, autorul menţionează că textul „persoană care a efectuat urmărirea penală” de la articolul 67 alin.(5) pct.5) din Codul de procedură penală este neclar, deoarece permite interpretări extensive, în sensul în care acesta ar fi incident şi în cazul apărătorului care a deţinut anterior o funcţie care implica responsabilităţi de ordin organizatoric în domeniul desfăşurării urmăririi penale, ca funcţia de şef al Direcţiei Generale de Urmărire Penală a Inspectoratului General al Poliţiei. Astfel, autorul menţionează că, prin textul „persoană care a efectuat urmărirea penală”, legislatorul s-a referit doar la situaţia procurorilor şi a ofiţerilor de urmărire penală desemnaţi să exercite urmărirea penală.

11. Cu privire la textul „procurorul sau instanţa l-a înlăturat de la participarea în această cauză în legătură cu constatarea unor circumstanţe ce exclud participarea lui în această calitate” de la articolul 67 alin.(6) pct.3) din Codul de procedură penală, autorul excepţiei consideră că acesta conţine formulări vagi care le permit procurorilor şi instanţelor judecătoreşti să înlăture, din proprie iniţiativă, apărătorii aleşi din motive care nu au legătură cu incompatibilităţile prevăzute în mod expres de Cod. De asemenea, autorul menţionează că dispoziţiile contestate permit înlăturarea apărătorilor aleşi prin încălcarea dreptului la apărare. Autorul excepţiei mai susţine că dispoziţiile criticate contravin principiului contradictorialităţii, deoarece le permit procurorilor să înlăture, din proprie iniţiativă, apărătorii aleşi. În fine, el menţionează că dispoziţiile contestate încalcă dreptul de proprietate al apărătorului, deoarece, după înlăturare, apărătorul ales nu-şi poate onora obligaţiile contractuale faţă de persoana apărată şi, prin urmare, pierde posibilitatea de a fi remunerat.

12. Cu privire la articolul 72 alin.(4) din Codul de procedură penală, autorul consideră că acesta este interpretat extensiv. Astfel, autorul sesizării menţionează că din interpretarea stricto sensu a normei în discuţie rezultă că imposibilitatea contestării ordonanţelor de înlăturare a apărătorului se referă doar la cazurile în care ordonanţa a fost adoptată în baza unei cereri venite din partea părţii apărate. Totodată, acesta menţionează că în prezenta cauză imposibilitatea contestării a fost invocată chiar dacă ordonanţa de înlăturare a fost adoptată de către procuror în lipsa unei astfel de cereri.

13. Potrivit autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale contestate contravin articolelor 4, 23, 26, 43, 46, 53, 54 din Constituţie.

 

B. Aprecierea curţii

14. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

15. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a Codului de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

16. Curtea observă că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate, ridicată de către dl Gheorghe Malic în dosarul nr.10–638/19, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana, este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

17. Deşi autorul excepţiei de neconstituţionalitate a invocat mai multe norme din Constituţie, Curtea reţine că acesta a motivat neconstituţionalitatea prevederilor contestate prin prisma articolelor 20 [Accesul liber la justiţie], 23 [Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle], 26 [Dreptul la apărare], 46 [Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia] şi 54 [Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi] din Constituţie.

18. Cu privire la contestarea articolelor 52 şi 53¹ din Codul de procedură penală, autorul excepţiei susţine că ele nu conţin prevederi exprese care i-ar permite procurorului să înlăture, din proprie iniţiativă, apărătorul ales de către învinuit, fapt care lasă loc arbitrarului. Sub acest aspect, Curtea reţine că normele în discuţie reglementează atribuţiile procurorului în cadrul urmăririi penale [articolul 52 din Cod] şi atribuţiile procurorului ierarhic superior [articolul 53¹ din Cod]. Faptul că normele în discuţie nu conţin prevederi exprese referitoare la înlăturarea apărătorului ales din cadrul procesului penal nu constituie o bază suficientă pentru a se conchide că ele sunt neclare. De altfel, Curtea constată că atribuţiile descrise de normele contestate nu sunt exhaustive [a se vedea articolul 52 alin.(5) şi articolul 53¹ alin.(2) lit.k) din Cod], fapt care presupune că atât procurorul, cât şi procurorul ierarhic superior pot exercita şi alte atribuţii prevăzute de lege. Curtea menţionează că va aborda problema înlăturării apărătorului din proces de către procuror la §37 şi 42 din prezenta Decizie.

19. Cu privire la contestarea textului „persoană care a efectuat urmărirea penală” de la articolul 67 alin.(5) pct.5) din Codul de procedură penală, Curtea reţine următoarele. Restricţiile şi incompatibilităţile prevăzute de articolul 67 alin.(5) din Cod se referă la situaţia în care acestea au fost constatate până în momentul în care apărătorul îşi asumă această funcţie sau este desemnat în această calitate. Spre deosebire de primele, restricţiile şi incompatibilităţile prevăzute de articolul 67 alin.(6) se referă la situaţia în care au fost constatate după ce apărătorul a fost ales sau a fost desemnat în această calitate. Diferenţa în discuţie rezultă din formularea utilizată la alin.(5), care prevede că „apărătorul nu este în drept să-şi asume această funcţie” şi „nu poate fi desemnat în această calitate”, faţă de alin.(6), care stabileşte că „apărătorul încetează participarea”. În această cauză, Curtea observă că autorul excepţiei a fost înlăturat din proces după ce a fost ales în această calitate de către persoana apărată (a se vedea §3 din prezenta Decizie). Prin urmare, având în vedere faptul că textul de lege contestat de către autorul excepţiei nu este aplicabil la soluţionarea cauzei, acest capăt al sesizării trebuie declarat inadmisibil.

20. Autorul excepţiei susţine că textul „procurorul sau instanţa l-a înlăturat de la participarea în această cauză în legătură cu constatarea unor circumstanţe ce exclud participarea lui în această calitate” de la articolul 67 alin.(6) pct.3) din Codul de procedură penală contravine Constituţiei, deoarece conţine formulări vagi şi nu asigură dreptul la apărare şi contradictorialitatea între părţi.

21. Cu titlu preliminar, Curtea observă că în jurisprudenţa Curţii Europene s-a reţinut că, dincolo de importanţa relaţiei de încredere între avocat şi client, dreptul de a-ţi alege propriul avocat nu poate fi considerat absolut (Karpyuk şi alţii v.Ucraina, 6 octombrie 2015, §144). Astfel, autorităţile statale trebuie să ţină cont de voinţa acuzatului de a-şi alege propriul avocat, însă pot trece dincolo de voinţa acuzatului atunci când există motive convingătoare şi suficiente pentru a se considera că interesele justiţiei impun o asemenea măsură (Correia de Matos v.Portugalia [MC], 4 aprilie 2018, §126).

22. Curtea observă că înlăturarea apărătorului din procesul penal este reglementată de articolul 72 din Codul de procedură penală. Norma în discuţie prevede la alineatele (1), (2) şi (3) motivele de înlăturare a apărătorului din proces. Unul din motivele de înlăturare a apărătorului din proces are în vedere situaţia în care apărătorul a participat în această cauză în calitate de persoană care a efectuat urmărirea penală [a se vedea articolul 72 alin.(1) pct.2) lit.a) din Cod]. Totodată, Curtea constată că apărătorul poate fi înlăturat din proces şi în legătură cu „constatarea unor circumstanţe ce exclud participarea lui în această calitate” [a se vedea articolul 67 alin.(6) pct.3) din Cod]. Curtea observă că, în acest ultim motiv, legea conţine formulări care permit a fi adaptate la multitudinea situaţiilor care pot impune înlăturarea apărătorului din proces.

23. Curtea constată că, în prezenta sesizare, autorul excepţiei pune în discuţie situaţia în care apărătorul este înlăturat din proces în legătură cu faptul că a deţinut funcţia de şef al Direcţiei Generale de Urmărire Penală a Inspectoratului General al Poliţiei, în aceeaşi perioadă în care Direcţia menţionată a investigat acţiunile persoanei pe care o apără în prezent. Pe de o parte, autorul consideră, în situaţia prezentată, că apărătorul nu poate fi înlăturat în baza articolului 72 alin.(1) pct.2) lit.a) din Cod, deoarece nu el este persoana care a efectuat urmărirea penală. Pe de altă parte, autorul menţionează că textul „constatarea unor circumstanţe ce exclud participarea lui în această calitate” de la articolul 67 alin.(6) pct.3) din Cod este prea vag pentru a înlătura apărătorul din proces în legătură cu deţinerea funcţiei de şef al Direcţiei menţionate. Sub acest aspect, Curtea reţine că soluţionarea problemei referitoare la caracterul justificat al înlăturării apărătorului din proces nu ţine de competenţa ei. Competenţa Curţii în acest caz se limitează la verificarea existenţei unor garanţii împotriva deciziilor arbitrare de înlăturare a apărătorilor aleşi.

24. Curtea observă că înlăturarea apărătorului ales reprezintă o situaţie în care trebuie puse în balanţă mai multe interese care se află în conflict, şi anume: (i) interesul persoanei de a-şi alege propriul apărător şi (ii) încrederea publicului în integritatea profesiei de avocat, însoţit de interesul tragerii la răspundere a infractorilor, fără ca aceştia să fie facilitaţi în mod injust.

25. Cu privire la interesul persoanei de a-şi alege propriul apărător, Curtea a menţionat la §21 supra că el nu poate fi considerat absolut. De exemplu, Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii a menţionat în jurisprudenţa sa că scopul acordării dreptului la apărare constă pur şi simplu în a asigura faptul că învinuiţii beneficiază de un proces echitabil. Astfel, în timp ce dreptul persoanei de a-şi alege şi de a fi reprezentată de apărătorul pe care îl preferă este conţinut în cel de-al Şaselea Amendament, scopul esenţial al Amendamentului constă mai curând în a asigura un apărător eficient pentru fiecare inculpat, şi nu a garanta că un inculpat va fi reprezentat în mod implacabil de apărătorul pe care îl preferă [a se vedea Wheat v.United States, 486 U.S.153, 159 (1988); Morris v.Slappy, 461 U.S.1, 13–14 (1983); Jones v.Barnes, 463 U.S.745 (1983)].

26. Cu privire la încrederea publicului în integritatea profesiei de avocat, Curtea observă că prezenta sesizare se referă la situaţia avocaţilor care au deţinut anterior o funcţie de conducere în cadrul unei autorităţi statale responsabile de investigarea infracţiunilor. Este evident că asemenea funcţii implică lucrul cu informaţii confidenţiale. Din acest motiv, în cazul în care un fost angajat al autorităţilor de investigare a infracţiunilor devine avocat, publicul poate avea îngrijorări că avocatul în discuţie va utiliza informaţiile strânse în exercitarea funcţiei deţinute în avantajul clientului său (a se vedea Frasier L.Margo, Disqualification of Criminal Defense Attorneys Due to Prior Government Service, Florida State University Law Review, vol.12, nr.1, 1984, pp.107–108). Astfel, până a accepta un nou client, avocatul trebuie să aibă în vedere dacă în relaţia sa cu noul client va trebui să utilizeze împotriva unuia dintre foştii clienţi orice cunoştinţe sau informaţii dobândite în virtutea funcţiei sale anterioare (a se vedea Irving R.Kaufman, The Former Government Attorney and the Canons of Professional Ethics, Harvard Law Review, vol.70, nr.4, 1957, p.661). În acest sens, Curtea reţine că, în vederea menţinerii unui nivel de încredere a publicului în integritatea profesiei de avocat, statul poate institui anumite interdicţii sub forma incompatibilităţilor pentru avocaţii care au participat anterior la examinarea unor cauze în calitate de funcţionari publici.

27. Curtea va examina dacă există garanţii care ar asigura un echilibru corect între cele două interese aflate în conflict. Curtea constată că problema înlăturării din proces a apărătorilor aleşi, pentru că au investigat anterior aceleaşi fapte care ulterior le-au fost incriminate persoanelor pe care le apără, a fost analizată în jurisprudenţa tribunalelor din Statele Unite ale Americii. Pentru a vedea dacă înlăturarea apărătorului ales este justificată, judecătorii americani au instituit două criterii care trebuie avute în vedere la adoptarea deciziei de înlăturare.

28. Cu titlu preliminar, Curtea observă că în jurisprudenţa americană înlăturarea apărătorului ales din proces este considerată o măsură drastică [Freeman v.Chicago Musical Instrument Co., 689 F.2d 715, 721 (7th Cir.1982)], extremă [Wyeth v.Abbott Laboratories, 692 F.Supp. 2d 453, 457 (D.N.J. 2010)] sau chiar draconică [University Patents, Inc.v.Kligman, 737 F.Supp. 325, 329 (E.D.Pa. 1990)] şi că este impusă adesea pentru a obţine un avantaj tactic în faţa adversarului [Armstrong v.McAlpin, 625 F.2d 433, 437 (2d Cir.1980)]. Din acest considerent, autorităţile ar trebui să ezite la impunerea acestei măsuri, cu excepţia cazului în care măsura este absolut necesară.

29. Astfel, până a impune înlăturarea din proces a apărătorului ales, autorităţile trebuie să verifice dacă cauza penală în care apărătorul reprezintă interesele persoanei apărate are la bază fapte care sunt „exact aceleaşi” sau „similare în mod semnificativ” ca în cauza investigată atunci când apărătorul fusese anterior angajat al autorităţilor de anchetă [United States v.Uzzi, 549 F.Supp. 979 (S.D.N.Y. 1982)].

30. Dacă se constată că faptele sunt „exact aceleaşi” sau „similare în mod semnificativ”, autorităţile trebuie să verifice dacă funcţia deţinută de către apărător în trecut implica o „responsabilitate reală” cu privire la cauză.

31. În cazul Cleary v.District Court, 704 P.2d 866, 870 (Colo.1985), Curtea Supremă din Colorado a reţinut că responsabilitatea reală are în vedere o relaţie mult mai strânsă şi mai directă decât cea a simplei aprobări sau dezaprobări a acţiunilor procesuale care sunt dispuse într-o cauză penală. Ea are în vedere o responsabilitate care îi impune funcţionarului implicarea la nivel personal, de o manieră concretă semnificativă, în procedurile de anchetă sau în deliberări cu privire la faptele cercetate. Astfel, simpla calitate de funcţionar-şef într-un birou sau într-o organizaţie care are un domeniu de activitate vast nu atrage ipso facto, în situaţia funcţionarului sau a angajatului autorităţii de anchetă, o „responsabilitate reală”.

32. Astfel, în cauza United States v.Clark, 333 F.Supp.2d 789 (E.D.Wis.2004), procurorul i-a cerut tribunalului să-l înlăture din proces pe apărătorul inculpatului, pentru că cei doi se aflau într-un conflict de interese. Procurorul a constatat că apărătorul deţinuse anterior funcţia de şef al Organized Crime Drug Enforcement Task Force („OCDETF”), cu atribuţii de supraveghere a urmăririi penale, în aceeaşi perioadă în care OCDETF desfăşura o investigaţie în privinţa unor fapte care i-au fost incriminate inculpatului. Ulterior, primul şi-a dat demisia din funcţia respectivă şi a devenit apărătorul inculpatului, fapt care l-a determinat pe procuror să-i ceară tribunalului înlăturarea apărătorului, pentru că a lucrat anterior la OCDETF. Apărătorul a declarat că nu îşi aminteşte să fi participat la exercitarea urmăririi penale în privinţa clientului său, motivând că în funcţia deţinută anterior avea doar atribuţii de supraveghere a urmăririi penale şi, chiar dacă ar fi fost implicat în anchetă, implicarea avea un caracter formal. Examinând demersul de înlăturare a apărătorului, tribunalul a constatat că învinuirea adusă inculpatului are la bază exact aceleaşi fapte care au fost investigate de OCDETF în perioada în care apărătorul deţinea funcţia de şef al instituţiei. Constatând că faptele sunt exact aceleaşi, tribunalul a analizat dacă apărătorul a participat în mod personal şi de o manieră concretă semnificativă la investigarea faptelor incriminate clientului său. Astfel, tribunalul a stabilit că apărătorul a deţinut funcţia de şef al OCDETF în perioada în care urmărirea penală a fost începută în privinţa faptelor incriminate inculpatului; că a primit rapoarte de la un subaltern care era responsabil direct de investigaţie, discutând cu acesta despre detaliile cauzei; că a participat la cel puţin o audiere; că a acordat asistenţă la obţinerea înregistrărilor telefonice şi a aprobat anumite acţiuni procesuale. Judecătorul a menţionat că, deşi o serie de acţiuni secundare se pot dovedi insuficiente pentru a se constata caracterul concret semnificativ al participării la anchetă, poate fi esenţial chiar şi un singur act de aprobare sau de participare într-o etapă critică. Analizând acţiunile apărătorului, tribunalul a considerat că participarea acestuia la investigaţie, în special prin aprobarea acţiunilor procesuale, poate fi considerată o implicare personală, de o manieră concretă semnificativă. Pentru a se asigura că apărătorul nu va utiliza informaţiile obţinute din deţinerea funcţiei publice în interesele părţii adverse, tribunalul l-a înlăturat pe apărător din proces, din motive de incompatibilitate.

33. De asemenea, în United States v.Smith, 995 F.2d 662 (7th Cir.1993), procurorul i-a solicitat instanţei de judecată să-l înlăture din proces pe apărătorul desemnat de stat pentru a reprezenta interesele unui inculpat. Motivul invocat de către procuror reprezenta faptul că apărătorul deţinuse anterior funcţia de şef al Narcotics and Dangerous Drugs Section of the United States Attorney’s Office din districtul de sud al statului Florida, cu atribuţii de supraveghere a urmăririi penale într-o cauză similară cu cea a inculpatului. Judecătorii au observat că funcţia anterioară a apărătorului implica supravegherea directă a persoanei care exercita nemijlocit urmărirea penală într-o cauză strâns legată de ancheta desfăşurată în privinţa inculpatului. Totodată, apărătorul a semnat un acord (immunity agreement) cu cel mai important martor din dosar prin care l-a asigurat că nu va fi urmărit penal pentru declaraţiile sale şi a participat la şedinţele ţinute de departamentele de vârf cu privire la mersul anchetei. Judecătorii au considerat că aceste fapte sunt suficiente pentru a se constata că apărătorul a fost implicat de o manieră concretă semnificativă în desfăşurarea investigaţiei şi că ar cunoaşte informaţii confidenţiale despre caz. În concluzie, judecătorii au menţionat că, în acest caz, preocupările referitoare la integritatea procesului judiciar au o pondere mai mare decât dreptul inculpatului de a-şi alege apărătorul.

34. Astfel, în vederea iniţierii unui dialog judiciar cu instanţele judecătoreşti care se vor confrunta cu asemenea cazuri de înlăturare a apărătorilor aleşi, Curtea consideră că criteriile menţionate la §29–33 din prezenta Decizie pot fi relevante pentru fiecare judecător care trebuie să se pronunţe dacă se impune sau nu o asemenea măsură.

35. În prezenta cauză, Curtea observă că autorul excepţiei a fost înlăturat din proces, deoarece în perioada când a deţinut funcţia de şef al Direcţiei Generale de Urmărire Penală a Inspectoratului General al Poliţiei acesta a efectuat urmărirea penală în privinţa faptelor incriminate clientului său [a se vedea §3 supra]. Astfel, Curtea menţionează că aprecierea faptului dacă cauza penală la care avocatul a participat anterior în calitate de conducător al autorităţii de investigaţie are la bază fapte care sunt „exact aceleaşi” sau „similare în mod semnificativ” şi dacă în cauza respectivă apărătorul a avut o „responsabilitate reală” reprezintă chestiuni care ţin de competenţa procurorilor şi a instanţelor judecătoreşti.

36. Pentru Curte este suficient să constate că aplicarea testului „identităţii totale sau parţiale a faptelor” investigate de către apărător [a se vedea §29 supra] şi a testului „responsabilităţii reale” [a se vedea §31–33 supra] în cazurile de înlăturare a apărătorilor aleşi poate asigura un echilibru corect între interesul persoanei de a-şi alege propriul apărător, pe de o parte, şi încrederea publicului în integritatea profesiei de avocat, însoţit de interesul tragerii la răspundere a infractorilor, fără ca aceştia să fie facilitaţi în mod injust, pe de altă parte. Aplicarea corectă a testelor menţionate este în măsură să asigure condiţii care nu ar permite înlăturarea arbitrară a apărătorului ales de către învinuit.

37. Cu privire la susţinerile autorului excepţiei potrivit căruia textul de lege contestat contravine principiului contradictorialităţii, deoarece îi acordă procurorului posibilitatea de a înlătura, din proprie iniţiativă, apărătorul ales, Curtea admite că, în acest caz, procurorul poate obţine un avantaj tactic în faţa adversarului său [a se vedea §28 supra]. Totodată, pentru a vedea dacă dispoziţiile contestate afectează însăşi esenţa contradictorialităţii, Curtea va examina, la §42 din prezenta Decizie, dacă există garanţii împotriva acestei măsuri.

38. Cu privire la contestarea articolului 72 alin.(4) din Codul de procedură penală, care prevede că cererea de înlăturare din procesul penal a apărătorului se soluţionează de către procuror sau de instanţă şi hotărârea respectivă nu este susceptibilă de a fi atacată, autorul excepţiei pretinde că norma în discuţie este interpretată extensiv. Potrivit autorului excepţiei, textul „hotărârea respectivă nu este susceptibilă de a fi atacată” din norma contestată se referă doar la situaţia în care apărătorul este înlăturat din proces în baza cererii persoanei apărate, însă, în prezenta cauză, imposibilitatea contestării a fost invocată chiar dacă apărătorul a fost înlăturat din proces în lipsa unei astfel de cereri, adică prin ordonanţa procurorului.

39. Sub acest aspect, Curtea reaminteşte că ea poate să intervină atunci când este sesizată cu privire la existenţa unei practici neunitare de interpretare şi aplicare a legii de natură să încalce exigenţele Constituţiei, iar interpretările izolate, vădit eronate, nu pot face obiectul controlului de constituţionalitate, ci al controlului judecătoresc (a se vedea DCC nr.91 din 27 iulie 2018, §28; DCC nr.75 din 27 iulie 2017, §23; DCC nr.79 din 18 noiembrie 2016, §21).

40. Curtea observă că în Opinia consultativă a Curţii Supreme de Justiţie nr.105 din 2019 se menţionează că imposibilitatea de a ataca soluţiile de înlăturare a avocatului din proces se referă doar la cazurile în care soluţiile în discuţie au fost adoptate de către procuror sau de către instanţă în baza cererii persoanei apărate. Având în vedere faptul că articolul 72 alin.(4) din Cod nu reglementează, în mod expres, situaţia în care procurorul poate înlătura din proprie iniţiativă (proprio motu) apărătorul din proces, Curtea Supremă de Justiţie a reţinut că nu se poate susţine că [articolul 72 alin.(4)] poate fi aplicat, mutatis mutandis, pentru toate soluţiile de înlăturare a apărătorului, indiferent că acestea au fost adoptate în baza cererii persoanei apărate sau în lipsa unei astfel de cereri. Curtea Supremă a menţionat că, în cazul în care procurorul înlătură, din proprie iniţiativă, apărătorul din proces (adică atunci când lipseşte cererea persoanei apărate), soluţia procurorului este adoptată contrar voinţei persoanei apărate, fapt care presupune că ultima posedă un interes legitim de a se opune soluţiei procurorului prin posibilitatea contestării. În baza acestor argumente, Curtea Supremă a reţinut că, în cazul în care procurorul înlătură, din proprie iniţiativă, apărătorul din proces, soluţia acestuia poate fi contestată în faţa procurorului ierarhic superior (articolul 299 din Cod) şi în faţa judecătorului de instrucţie (articolul 313 din Cod). Astfel, Curtea constată că există premisele unificării practicii judiciare de o manieră conformă cu exigenţele constituţionale.

41. Curtea reţine că în prezenta cauză înlăturarea apărătorului din proces a fost dispusă în lipsa unei cereri din partea persoanei apărate. Din articolul 72 alin.(4) din Cod rezultă că imposibilitatea contestării se referă doar la soluţiile de înlăturare care au fost adoptate în baza cererii persoanei apărate. Autorul excepţiei nu a demonstrat că există o practică neunitară de interpretare şi aplicare a articolului 72 alin.(4) din Cod de natură să încalce exigenţele Constituţiei. Dimpotrivă, Curtea constată că în Opinia nr.105 din 2019 Curtea Supremă de Justiţie a menţionat că imposibilitatea contestării prevăzută de articolul 72 alin.(4) din Cod nu poate fi aplicată, mutatis mutandis, în cazul soluţiilor de înlăturare a apărătorului care au fost adoptate în lipsa unei cereri a persoanei apărate [a se vedea §40 supra]. Prin urmare, având în vedere faptul că norma contestată de către autorul excepţiei nu este aplicabilă la soluţionarea cauzei, acest capăt al sesizării trebuie declarat inadmisibil.

42. Ordonanţa de înlăturare a avocatului poate fi contestată în faţa procurorului ierarhic superior şi în faţa judecătorului de instrucţie [a se vedea Opinia consultativă a Curţii Supreme de Justiţie nr.105, menţionată la §40 supra]. Curtea reţine că există suficiente garanţii împotriva soluţiilor arbitrare. Aşadar, capătul sesizării care se referă la pretinsa încălcare a principiului contradictorialităţii [a se vedea §37 supra] trebuie respins ca nefondat.

43. Cu privire la susţinerile autorului sesizării potrivit cărora, prin înlăturarea din proces a apărătorului ales, dispoziţiile contestate încalcă dreptul de proprietate al apărătorului, Curtea reţine că contractul de asistenţă juridică reprezintă o bază suficientă pentru a crea o „aşteptare legitimă” de a obţine un „bun” în sensul articolului 46 din Constituţie. Totodată, Curtea observă că, până a accepta reprezentarea intereselor unui client, apărătorul este obligat să verifice dacă se află într-o situaţie de incompatibilitate (a se vedea articolul 67 alin.(5) din Cod şi §19 supra). Obligaţia în discuţie este justificată prin faptul că apărătorul poate reprezenta interesele unui client doar în condiţiile legii. Astfel, dacă nu există incompatibilităţi, apărătorul poate pretinde că are o „aşteptare legitimă” de a obţine un „bun” din asistenţa juridică acordată. În acelaşi timp, Curtea reţine că reprezentarea unei persoane în condiţii de incompatibilitate nu poate fi considerată o reprezentare în condiţiile legii. Prin urmare, în caz de înlăturare a unui apărător în legătură cu faptul că acesta se află în situaţie de incompatibilitate cu interesele clientului său, primul nu poate pretinde că a avut o „aşteptare legitimă” de a obţine un „bun”. De altfel, contractul de asistenţă juridică încheiat într-o situaţie de incompatibilitate nu este protejat de articolul 46 din Constituţie, deoarece acesta nu poate fundamenta o „aşteptare legitimă”. Prin urmare, articolul 46 din Constituţie este inaplicabil în situaţiile în care contractul de asistenţă juridică a fost semnat în condiţii de incompatibilitate. Totodată, având în vedere faptul că problema abordată de către autorul excepţiei poate fi soluţionată prin intermediul remediilor stabilite de lege, Curtea reţine că nu are competenţa să examineze acest capăt al sesizării.

44. Cu privire la alte capete ale sesizării, Curtea menţionează că excepţia de neconstituţionalitate reprezintă un instrument de apărare a drepturilor şi a libertăţilor fundamentale şi poate fi ridicată doar ca un incident în cadrul examinării acţiunii principale. Prin urmare, norma contestată trebuie să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei de judecată (a se vedea HCC nr.2 din 9 februarie 2016, §78).

45. Astfel, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, din această perspectivă, în partea referitoare la controlul constituţionalităţii întregului Cod de procedură penală.

Din aceste motive, în baza articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate:

– a articolelor 52 şi 53¹;

– a textului „persoană care a efectuat urmărirea penală” de la articolul 67 alin.(5) pct.5);

– a textului „procurorul sau instanţa l-a înlăturat de la participarea în această cauză în legătură cu constatarea unor circumstanţe ce exclud participarea lui în această calitate” de la articolul 67 alin.(6) pct.3);

– a articolului 72 alin.(4) din Codul de procedură penală, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003;

– şi a întregului Cod de procedură penală, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003,

ridicată de către dl avocat Gheorghe Malic, în dosarul nr.10–638/19, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.