L E G E
pentru modificarea Legii nr.330/1999 cu
privire la cultura fizică şi sport
nr. 297 din 30.11.2018
Monitorul Oficial nr.13-21/74 din 18.01.2019
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Art.I. – Legea nr.330/1999 cu privire la cultura fizică şi sport (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr.83–86, art.399), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 34 va avea următorul cuprins:
„Articolul 34. Protecţia socială a sportivilor de performanţă
(1) Sportivii cetăţeni şi rezidenţi ai Republicii Moldova care au obţinut pentru Republica Moldova una sau mai multe medalii de aur, de argint sau de bronz la probele individuale sau pe echipe la Jocurile Olimpice sau la Jocurile Paralimpice, la campionatele mondiale sau la campionatele europene de seniori, la probe olimpice sau paralimpice (inclusiv cei care au participat în calitate de membri ai echipelor sportive ale fostei URSS) au dreptul, la cerere şi cu confirmarea autorităţii centrale de specialitate, la o indemnizaţie lunară viageră dacă întrunesc cumulativ următoarele condiţii:
a) au împlinit vîrsta de 35 de ani;
b) au fost membri ai loturilor naţionale timp de cel puţin 8 ani.
(2) Indemnizaţia viageră prevăzută la alin.(1) reprezintă echivalentul a 2 salarii medii pe economie, se achită lunar în lei şi nu este impozabilă.
(3) La stabilirea cuantumului indemnizaţiei viagere se utilizează datele privind salariul mediu pe economie, comunicate de Biroul Naţional de Statistică, pentru luna anterioară celei în care se face plata drepturilor.
(4) Indemnizaţia viageră prevăzută la alin.(1) se acordă începînd cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care sportivul şi-a anunţat retragerea din activitate. La revenirea acestuia în activitate, plata indemnizaţiei se suspendă.
(5) Mijloacele necesare pentru achitarea indemnizaţiei viagere sportivilor de performanţă se alocă din bugetul de stat şi se achită de către Casa Naţională de Asigurări Sociale. Modul de calcul şi de plată a indemnizaţiei viagere se stabileşte prin regulament aprobat de Guvern.
(6) Plata indemnizaţiei viagere se efectuează, în funcţie de nivelul performanţei sportive, în mărime de:
a) 100% – pentru prima medalie de aur obţinută la Jocurile Olimpice sau la Jocurile Paralimpice;
b) 90% – pentru prima medalie de argint obţinută la Jocurile Olimpice sau la Jocurile Paralimpice ori pentru prima medalie de aur obţinută la campionatele mondiale;
c) 80% – pentru prima medalie de bronz obţinută la Jocurile Olimpice sau la Jocurile Paralimpice ori pentru prima medalie de argint obţinută la campionatele mondiale, ori pentru prima medalie de aur obţinută la campionatele europene;
d) 70% – pentru prima medalie de bronz obţinută la campionatele mondiale ori pentru prima medalie de argint obţinută la campionatele europene;
e) 60% – pentru prima medalie de bronz obţinută la campionatele europene;
f) 50% din valoarea indemnizaţiei corespunzătoare cuvenite potrivit lit.a)–c) – pentru următoarele medalii de aur obţinute la Jocurile Olimpice sau la Jocurile Paralimpice, la campionatele mondiale sau la campionatele europene.
(7) Pentru sportivii care cumulează titlul de campion olimpic sau paralimpic cu cel de campion mondial sau european ori titlul de campion mondial cu cel de campion european, indemnizaţia viageră acordată pentru cea mai bună performanţă se cumulează cu cea pentru performanţa inferioară la nivel de 50%.
(8) Sportivii care au fost sancţionaţi pentru încălcarea legislaţiei antidoping sînt privaţi de dreptul de a beneficia de indemnizaţia viageră prevăzută în prezentul articol.”
2. Legea se completează cu articolul 341 cu următorul cuprins:
„Articolul 341. Protecţia socială a antrenorilor sportivilor de performanţă
(1) Antrenorii cetăţeni şi rezidenţi ai Republicii Moldova care au pregătit sportivi medaliaţi la probele individuale sau pe echipe la Jocurile Olimpice sau la Jocurile Paralimpice, la campionatele mondiale ori la campionatele europene de seniori la probe olimpice sau paralimpice (inclusiv cei care au activat în calitate de antrenori ai echipelor sportive din fosta URSS) au dreptul la o indemnizaţie viageră dacă întrunesc cumulativ următoarele condiţii:
a) au împlinit vîrsta legală de pensionare;
b) au un stagiu de activitate de cel puţin 20 de ani în calitate de antrenor;
c) au pregătit sportivi în ultima perioadă de minimum 4 ani, în calitate de antrenor la probele individuale sau pe echipe, obţinînd cu aceştia medalii la Jocurile Olimpice sau la Jocurile Paralimpice, la campionatele mondiale sau la campionatele europene.
(2) Antrenorii care întrunesc condiţiile prevăzute la alin.(1) pot depune pentru confirmare o cerere la autoritatea centrală de specialitate.
(3) La stabilirea cuantumului indemnizaţiei viagere se utilizează datele privind salariul mediu pe economie, comunicate de Biroul Naţional de Statistică, pentru luna anterioară celei în care se face plata drepturilor.
(4) Mijloacele necesare pentru achitarea indemnizaţiei viagere antrenorilor se alocă din bugetul de stat şi se achită de către Casa Naţională de Asigurări Sociale. Modul de calcul şi de plată a indemnizaţiei viagere se stabileşte prin regulament aprobat de Guvern.
(5) Plata indemnizaţiei viagere acordate antrenorilor se efectuează lunar în lei, în funcţie de nivelul performanţelor sportivilor antrenaţi de ei, în mărime de:
a) un salariu mediu pe economie (100%) – pentru prima medalie de aur la Jocurile Olimpice sau la Jocurile Paralimpice;
b) 90% – pentru prima medalie de argint obţinută la Jocurile Olimpice sau la Jocurile Paralimpice;
c) 80% – pentru prima medalie de bronz obţinută la Jocurile Olimpice sau la Jocurile Paralimpice, pentru prima medalie de aur obţinută la campionatele mondiale;
d) 70% – pentru prima medalie de argint obţinută la campionatele mondiale;
e) 60% – pentru prima medalie de bronz obţinută la campionatele mondiale sau pentru prima medalie de aur obţinută la campionatele europene;
f) 50% – pentru prima medalie de argint obţinută la campionatele europene;
g) 40% – pentru prima medalie de bronz obţinută la campionatele europene.
(6) Pentru antrenorii ai căror sportivi cumulează titlul de campion olimpic sau paralimpic cu titlul de campion mondial sau titlul de campion mondial cu titlul de campion european, indemnizaţia viageră acordată pentru cea mai bună performanţă a sportivului se cumulează cu cea acordată pentru performanţa inferioară la nivelul de 50%.
(7) Nu sînt eligibili antrenorii ai căror sportivi au sancţiuni nestinse pentru încălcarea legislaţiei antidoping.”
Art.II. – (1) Prezenta lege intră în vigoare la 1 ianuarie 2019.
(2) Guvernul, în termen de 6 luni de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, va aduce actele sale normative în concordanţă cu prezenta lege.
PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Andrian CANDU |
Nr.297. Chişinău, 30 noiembrie 2018. |
