H O T Ă R Â R E

privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi

de la articolul 78¹ din Codul contravenţional

(Sesizarea nr.111g/2018)

 

nr. 28  din  22.11.2018

 

Monitorul Oficial nr.448-460/185 din 07.12.2018

 

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dlui Mihai POALELUNGI, preşedinte,

dlui Aurel BĂIEŞU,

dlui Igor DOLEA,

dlui Victor POPA,

dlui Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dlui Dumitru Avornic, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă pe 2 august 2018,

Înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând sesizarea menţionată în şedinţă plenară publică,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea hotărâre:

 

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a textului „se sancţionează cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 40 la 60 de ore sau cu arest contravenţional de la 7 la 15 zile” de la articolul 78¹ din Codul contravenţional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.218 din 24 octombrie 2008, excepţie ridicată din oficiu de către dna judecător Maria Frunze de la Judecătoria Chişinău, sediul Centru, în dosarul nr.4-1386/2017.

2. Excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională pe 2 august 2018, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

3. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a pretins că norma contestată contravine articolelor 7, 8, 16, 20, 26 şi 54 din Constituţie.

4. Prin decizia Curţii Constituţionale din 6 septembrie 2018, sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost declarată admisibilă, fără a se prejudeca fondul cauzei.

5. În procesul examinării excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului şi Procuraturii Generale.

6. În şedinţa publică a Curţii, excepţia de neconstituţionalitate a fost susţinută de către dna judecător Maria Frunze. Parlamentul a fost reprezentat de către dl Valeriu Kuciuk, şef al Serviciului reprezentare la Curtea Constituţională şi organele de drept din cadrul Direcţiei generale juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de către dl Eduard Serbenco, secretar de stat la Ministerul Justiţiei.

 

ÎN FAPT

A. Circumstanţele litigiului principal

7. Pe 30 iunie 2017, un agent constatator din cadrul Inspectoratului de Poliţie Centru a întocmit în privinţa dlui Alexandru Roşca un proces-verbal cu privire la comiterea contravenţiei prevăzute de articolul 78¹ [Violenţa în familie] din Codul contravenţional. Din materialele dosarului rezultă că dl Alexandru Roşca este pensionar.

8. În conformitate cu articolul 395 alin.(1) pct.1) lit.c) din Codul contravenţional, procesul-verbal a fost trimis spre examinare la Judecătoria Chişinău, sediul Centru.

9. Prin încheierea din 11 iunie 2018, instanţa de judecată a ridicat din oficiu excepţia de neconstituţionalitate a textului „se sancţionează cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 40 la 60 de ore sau cu arest contravenţional de la 7 la 15 zile” din articolul 78¹ din Codul contravenţional şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională în vederea soluţionării acesteia.

 

B. Legislaţia pertinentă

10. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 24

Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică

„[...]

(2) Nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane ori degradante.

[...]”

11. Prevederile relevante ale Codului contravenţional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.218 din 24 octombrie 2008, sunt următoarele:

Articolul 37

Munca neremunerată în folosul comunităţii

„(1) Munca neremunerată în folosul comunităţii constă în antrenarea contravenientului persoană fizică, în afara timpului de serviciu de bază sau de studii, la munca stabilită de autoritatea administraţiei publice locale.

(2) Munca neremunerată în folosul comunităţii se stabileşte pe o durată de la 10 la 60 de ore şi se execută în 2-4 ore pe zi. În cazul contravenientului care nu este angajat în câmpul muncii, nu este antrenat în activităţi de bază sau de studii, la solicitarea sau cu acordul acestuia, pedeapsa poate fi executată până la 8 ore pe zi

(3) Munca neremunerată în folosul comunităţii poate fi aplicată doar persoanelor care acceptă să execute o asemenea sancţiune.

(4) După pronunţarea hotărârii judecătoreşti, preşedintele şedinţei de judecată explică esenţa sancţiunii muncii neremunerate în folosul comunităţii, fapt care se consemnează în procesul-verbal al şedinţei de judecată.

(5) Contravenientului sancţionat cu muncă neremunerată în folosul comunităţii i se ia în scris un angajament prin care se obligă să se prezinte în termen de 10 zile la organul de probaţiune în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul.

(6) În caz de eschivare de la munca neremunerată în folosul comunităţii, această sancţiune se înlocuieşte cu arest contravenţional, calculându-se o zi de arest pentru 2 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii.

(7) Munca neremunerată în folosul comunităţii nu poate fi aplicată militarilor prin contract şi persoanelor care nu au atins vârsta de 16 ani.

(8) Munca neremunerată în folosul comunităţii se prestează în cel mult 6 luni, timp care curge de la data luării la evidenţă a contravenientului şi punerii în executare a hotărârii judecătoreşti.

(9) Militarii în termen şi militarii cu termen redus sancţionaţi cu muncă neremunerată în folosul comunităţii execută această sancţiune contravenţională în unitatea militară.”

Articolul 38

Arestul contravenţional

„(1) Arestul contravenţional este o sancţiune contravenţională excepţională care constă în privarea de libertate pe un termen stabilit prin hotărâre judecătorească şi care se execută în condiţiile prevăzute de Codul de executare.

(2) Arestul contravenţional se aplică, de regulă, pentru săvârşirea unei fapte care ameninţă sau pune în pericol real sănătatea ori integritatea corporală a persoanei.

(3) Arestul contravenţional poate fi aplicat şi în cazul neexecutării intenţionate a unei alte sancţiuni contravenţionale.

(4) Durata arestului contravenţional este de la 3 la 15 zile. În cazul concursului de contravenţii sau al cumulului de hotărâri de sancţionare, pentru care, conform legii, se prevede în calitate de sancţiune arestul contravenţional, instanţa de judecată poate aplica această sancţiune pe un termen de până la 30 de zile.

(5) Durata reţinerii contravenţionale se include în durata arestului contravenţional.

(6) Arestul contravenţional nu poate fi aplicat persoanelor cu dizabilităţi severe şi accentuate, militarilor în termen, militarilor şi angajaţilor cu statut special ai Ministerului Afacerilor Interne, angajaţi în bază de contract, minorilor, femeilor gravide, femeilor care au copii cu vârsta de până la 8 ani, persoanei care este unicul întreţinător al copilului cu vârsta de până la 16 ani şi nici persoanelor care au împlinit vârsta generală de pensionare.”

Articolul 78¹

Violenţa în familie

„Maltratarea sau alte acţiuni violente, comise de un membru al familiei în privinţa altui membru al familiei, care au provocat vătămare neînsemnată a integrităţii corporale

se sancţionează cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 40 la 60 de ore sau cu arest contravenţional de la 7 la 15 zile.”

12. Prevederile relevante ale Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale sunt următoarele:

Articolul 3

Interzicerea torturii

„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”

 

ÎN DREPT

A. ADMISIBILITATEA

13. În Decizia sa din 6 septembrie 2018, Curtea a constatat respectarea condiţiilor de admisibilitate a unei excepţii de neconstituţionalitate.

14. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a Codului contravenţional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.218 din 24 octombrie 2008, ţine de competenţa Curţii Constituţionale. Aşadar, Curtea a considerat că în acest caz are competenţă ratione materiae.

15. Excepţia a fost ridicată din oficiu de către dna judecător Maria Frunze în dosarul nr.4-1386/2017, aflat pe rolul Judecătoriei Chişinău, sediul Centru. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost formulată de către un subiect abilitat cu această competenţă.

16. Curtea a observat că, deşi se solicită controlul constituţionalităţii textului „se sancţionează cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 40 la 60 de ore sau cu arest contravenţional de la 7 la 15 zile” de la articolul 78¹ din Codul contravenţional, în motivarea sesizării autoarea face referire la articolul 37 alin.(3) din Cod, care stabileşte că munca neremunerată în folosul comunităţii poate fi aplicată doar cu acordul persoanei, precum şi la articolul 38 alin.(6) din Cod, care prevede că arestul contravenţional nu poate fi aplicat faţă de persoanele care au împlinit vârsta generală de pensionare. În acest sens, având în vedere faptul că aplicarea textului legal contestat depinde de normele de referinţă, Curtea a considerat că trebuie să examineze şi constituţionalitatea articolelor 37 alin.(3) şi 38 alin.(6) din Codul contravenţional.

17. Curtea a acceptat argumentele autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit cărora articolele 37 alin.(3), 38 alin.(6) şi textul „se sancţionează cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 40 la 60 de ore sau cu arest contravenţional de la 7 la 15 zile” din articolul 78¹ al Codului contravenţional sunt aplicabile la soluţionarea cauzei.

18. Curtea a reţinut că prevederile contestate nu au făcut anterior obiectul controlului de constituţionalitate.

19. Curtea a mai observat că autoarea excepţiei a susţinut că prevederile contestate sunt contrare articolelor 7, 8, 16, 20, 26 şi 54 din Constituţie.

20. Pentru că este suverană cu privire la competenţa sa, Curtea a reţinut că nu este constrânsă, la examinarea constituţionalităţii unui text de lege, să analizeze dispoziţiile criticate prin prisma normelor constituţionale invocate de către autoarea excepţiei, ci este liberă să le analizeze şi în raport cu prevederile constituţionale relevante pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, importante fiind argumentele prezentate de către autoarea acesteia (a se vedea, mutatis mutandis, practica Curţii Europene a Drepturilor Omului din Valiulienė v. Lituania, 26 martie 2013, §43).

21. Sub acest aspect, Curtea a observat că imposibilitatea instanţei de judecată de a aplica o sancţiune pentru comiterea contravenţiei prevăzute de articolul 78¹ [Violenţa în familie] din Codul contravenţional poate avea consecinţe din perspectiva obligaţiilor autorităţilor statale care decurg din articolul 24 alin.(2) din Constituţie şi articolul 3 din Convenţia Europeană, potrivit cărora nimeni nu va fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor crude, inumane ori degradante. Astfel, pentru a examina conformitatea normei contestate cu prevederile articolului 24 alin.(2) din Constituţie, Curtea a trebuit să verifice dacă urmările prejudiciabile – vătămare neînsemnată a integrităţii corporale – cauzate unui membru al familiei de către un alt membru al familiei, în sensul articolului 78¹ din Cod, sunt suficiente pentru a atinge pragul minim de severitate al suferinţelor prevăzut de articolul 24 alin.(2) din Constituţie şi de articolul 3 din Convenţie.

22. Deşi din articolul 78¹ din Cod rezultă că gravitatea vătămării integrităţii corporale cauzate victimei trebuie să atingă un prag neînsemnat pentru întregirea laturii obiective a contravenţiei, Curtea a observat că în cauza Valiulienė, citată mai sus, Curtea Europeană a analizat dacă suferinţele fizice provocate reclamantei de către concubinul ei pot face incident articolul 3 din Convenţie, având în vedere faptul că în toate cele cinci episoade de violenţă declarate experţii au conchis, de fiecare dată, că leziunile corporale suferite au fost minore şi că acestea nu au provocat probleme de sănătate pe termen scurt. Astfel, în această cauză, Curtea Europeană a menţionat că cele cinci episoade de violenţă soldate cu leziuni corporale minore, combinate cu sentimentele de teamă şi de neputinţă, au fost suficient de grave pentru a atinge pragul de gravitate stabilit de articolul 3 al Convenţiei (Valiulienė v. Lituania, 26 martie 2013, §70).

23. În acest context, Curtea a reţinut că, în funcţie de circumstanţele particulare ale cauzei, până şi un episod izolat de violenţă comis de un membru al familiei în privinţa altui membru al familiei, soldat cu o vătămare neînsemnată a integrităţii corporale în sensul articolului 78¹ din Codul contravenţional, poate să atingă pragul minim de gravitate avut în vedere de articolul 24 alin.(2) din Constituţie şi de articolul 3 din Convenţie. Incidenţa articolului 3 din Convenţie este şi mai probabilă în cazul în care violenţa este aplicată în mai multe rânduri, chiar dacă fiecare episod izolat s-a soldat cu vătămarea neînsemnată a integrităţii corporale, deoarece toate actele de aplicare a violenţei, combinate cu sentimentele de teamă şi de neputinţă, generează, în ansamblu, o „situaţie continuă” în sensul hotărârii Valiulienė (a se vedea §68 din hotărârea citată). Aşadar, Curtea a considerat că dispoziţiile contestate pot fi examinate prin prisma articolului 24 alin.(2) din Constituţie şi a articolului 3 din Convenţie.

24. Prin urmare, Curtea a considerat că sesizarea nu poate fi respinsă ca inadmisibilă şi că nu există niciun alt motiv de sistare a procesului, în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul jurisdicţiei constituţionale.

 

B. FONDUL CAUZEI

I. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 24 ALIN.(2) DIN CONSTITUŢIE

1. Argumentele autoarei excepţiei de neconstituţionalitate

25. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că restricţiile stabilite de articolele 37 alin.(3) şi 38 alin.(6) din Codul contravenţional, şi anume faptul că munca neremunerată în folosul comunităţii nu poate fi aplicată fără acordul persoanei şi faptul că arestul contravenţional nu poate fi aplicat faţă de persoanele care au împlinit vârsta generală de pensionare, plasează instanţa de judecată în imposibilitatea de a sancţiona contravenţional pentru comiterea faptei prevăzute de articolul 78¹ din Codul contravenţional.

26. În acest sens, autoarea excepţiei menţionează că legislatorul nu poate reglementa sancţiunile contravenţionale într-un mod care ar face imposibil ca instanţa de judecată să aplice o sancţiune individualizată, având în vedere circumstanţele particulare ale cazului examinat.

2. Argumentele autorităţilor

27. În opinia sa scrisă, Parlamentul a susţinut că legea contravenţională nu împiedică instanţele judecătoreşti să stabilească o pedeapsă pentru comiterea contravenţiei prevăzute de articolul 78¹. Prin urmare, Parlamentul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată.

28. În opinia Preşedintelui Republicii Moldova se menţionează că persoanele care au atins vârsta generală de pensionare nu trebuie exonerate în totalitate de răspunderea contravenţională. În acest sens, Preşedintele consideră că, pentru a se evita imposibilitatea aplicării unei sancţiuni, ar fi optim ca contravenţia prevăzută de articolul 78¹ să fie sancţionată şi cu amendă. În acelaşi timp, Preşedintele menţionează că Curtea poate emite o Adresă către Parlament pentru lichidarea lacunelor de reglementare.

29. În opinia prezentată, Guvernul face referire la jurisprudenţa Curţii, prin care s-a statuat că legislatorul nu poate determina sancţiunea pentru fiecare situaţie posibilă de facto în viitor. El fixează doar anumite criterii, în limita cărora instanţa stabileşte şi aplică sancţiunea concretă (HCC nr.10 din 10 mai 2016, §58). În acest sens, Guvernul menţionează că deficienţele de aplicare a sancţiunilor prevăzute de articolul 78¹ din Codul contravenţional pot fi eliminate pe cale legislativă.

30. În opinia prezentată de către Procuratura Generală se menţionează că imposibilitatea aplicării unei sancţiuni contravenţionale pentru comiterea unei contravenţii afectează grav principiul individualizării sancţiunilor. De asemenea, se susţine că prin imposibilitatea aplicării unei sancţiuni judecătorul joacă un rol de observator pasiv, deoarece el poate constata contravenţia fără a putea aplica o sancţiune individualizată.

3. Aprecierea Curţii

31. Curtea reţine că, prin contestarea textului „se sancţionează cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 40 la 60 de ore sau cu arest contravenţional de la 7 la 15 zile” de la articolul 78¹ din Codul contravenţional, autoarea excepţiei, în calitatea sa de judecător, prezintă o problemă cu care se confruntă la soluţionarea cauzei, în particular la etapa aplicării pedepsei pentru comiterea contravenţiei referitoare la violenţa în familie. Sub acest aspect, Curtea observă că, deşi textul „nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane ori degradante” de la articolul 24 alin.(2) din Constituţie este redactat de o manieră generală, interzicerea torturii ca deziderat constituţional trebuie examinat inclusiv prin prisma obligaţiilor care revin autorităţilor statale în baza jurisprudenţei Curţii Europene. Astfel, în cauza Bălşan v. România, 23 mai 2017, §57, Curtea Europeană a reţinut că articolul 1 din Convenţie, coroborat cu articolul 3, le impune statelor obligaţii pozitive de a se asigura că persoanele aflate sub jurisdicţia lor sunt protejate împotriva tuturor formelor de rele tratamente interzise în baza articolului 3, inclusiv atunci când un asemenea tratament este provocat de particulari. Vulnerabilitatea deosebită a victimelor violenţei în familie generează imperativul implicării active a autorităţilor statale în protejarea acestora. În acest sens, Curtea Europeană a menţionat că statele au o obligaţie pozitivă de a stabili şi de a aplica un sistem efectiv de sancţionare a tuturor formelor de violenţă în familie şi de a le oferi garanţii suficiente victimelor (Opuz v. Turcia, 9 iunie 2009, §145).

32. Astfel, Curtea observă că problema abordată de către autoarea excepţiei, problemă referitoare la imposibilitatea aplicării unei sancţiuni contravenţionale pentru comiterea contravenţiei prevăzute de articolul 78¹ din Codul contravenţional, trebuie examinată prin raportare la obligaţia procedurală a autorităţilor statale de a stabili şi de a aplica un sistem efectiv de sancţionare a tuturor formelor de violenţă în familie.

33. Curtea constată că articolul 78¹ din Codul contravenţional prevede două sancţiuni care pot fi aplicate în mod alternativ. Prima sancţiune este munca neremunerată în folosul comunităţii, care poate fi aplicată de la 40 la 60 de ore. Condiţiile de aplicare a sancţiunii muncii neremunerate în folosul comunităţii sunt prevăzute de articolul 37 din Cod. Principala condiţie de aplicare a acestei sancţiuni este acordul persoanei de a executa o asemenea sancţiune [articolul 37 alin.(3) din Cod]. În lipsa unui asemenea acord, instanţa de judecată este nevoită să aleagă o altă sancţiune contravenţională dintre cele prevăzute ca sancţiune la contravenţia a cărei comitere i se impută persoanei. Singura alternativă la prima sancţiune în cazul contravenţiei prevăzute de articolul 78¹ din Cod este arestul contravenţional, care poate fi aplicat de la 7 la 15 zile. Condiţiile de aplicare a arestului contravenţional sunt prevăzute de articolul 38 din Cod. Astfel, articolul 38 alin.(6) din Cod prevede, inter alia, faptul că arestul contravenţional nu le poate fi aplicat persoanelor care au împlinit vârsta generală de pensionare.

34. Curtea observă că, de vreme ce arestul contravenţional nu poate fi aplicat ope legis în cazul persoanelor care au împlinit vârsta generală de pensionare, munca neremunerată în folosul comunităţii poate fi aplicată în funcţie de acordul persoanei de a executa o asemenea sancţiune. În acest context, Curtea constată că, în cazul comiterii faptei contravenţionale prevăzute de articolul 78¹ din Codul contravenţional de către o persoană care a împlinit vârsta generală de pensionare, aplicarea sancţiunii contravenţionale pentru fapta săvârşită depinde exclusiv de acordul persoanei de a executa sancţiunea muncii neremunerate în folosul comunităţii. În lipsa unui astfel de acord al persoanei de a executa sancţiunea contravenţională rămâne un vid în materie de sancţionare. Acest vid se manifestă prin imposibilitatea instanţelor de judecată de a sancţiona violenţa în familie şi conduce la încălcarea obligaţiilor procedurale ale autorităţilor statale din perspectiva articolului 24 alin.(2) din Constituţie şi a articolului 3 din Convenţie, referitoare la funcţionarea efectivă a sistemului de sancţionare a tuturor formelor de violenţă în familie.

35. Aşadar, Curtea va examina sub aspectul proporţionalităţii cele două condiţii impuse de articolele 37 alin.(3) şi 38 alin.(6) din Codul contravenţional, condiţii care se referă, pe de o parte, la acordul persoanei de a executa munca neremunerată în folosul comunităţii, iar pe de altă parte, la interdicţia de a sancţiona cu arest contravenţional persoanele care au împlinit vârsta generală de pensionare.

(a) Dacă acordul persoanei de a executa munca neremunerată reprezintă o condiţie proporţională

36. Cu privire la condiţia impusă de articolul 37 alin.(3) din Codul contravenţional referitoare la acordul persoanei de a executa munca neremunerată în folosul comunităţii, Curtea constată că aceasta trebuie examinată având în vedere contextul special al contravenţiei prevăzute de articolul 78¹ din Codul contravenţional, care sancţionează violenţa în familie. Specificul acestei contravenţii constă în faptul că, în dependenţă de circumstanţele particulare ale cauzei, ea cade sub incidenţa articolului 24 alin.(2) din Constituţie, împrejurare care presupune declanşarea obligaţiilor procedurale ale autorităţilor statale în această privinţă, inclusiv a obligaţiei de a sancţiona în mod efectiv faptele incriminate. Prin urmare, trebuie pus în balanţă un eventual refuz al persoanei de a executa munca neremunerată în folosul comunităţii cu obligaţia pozitivă a autorităţilor statale de a sancţiona contravenţional faptele de violenţă în familie. În acest context, Curtea menţionează că sancţiunile pentru comiterea faptelor de violenţă în familie trebuie să fie suficient de disuasive.

37. Astfel, Curtea constată că, în cazul în care persoana nu îşi manifestă acordul de a executa munca neremunerată în folosul comunităţii, instanţa de judecată este plasată în faţa unei singure alternative, şi anume aplicarea arestului contravenţional. De altfel, legislatorul nu a prevăzut sancţiunea amenzii ca alternativă, deoarece aceasta poate afecta în mod indirect victima agresiunii (a se vedea Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, Istanbul, 11 mai 2011, articolul 48 §2; Raportul explicativ al Convenţiei citate, §253). Cu privire la alternativa aplicării arestului contravenţional, Curtea observă că această sancţiune nu poate fi aplicată în cazurile în care contravenientul este o persoană care a împlinit vârsta generală de pensionare. Prin urmare, Curtea constată că, în cazul lipsei unui acord de a executa munca neremunerată în folosul comunităţii, autorităţile nu pot aplica alte sancţiuni suficient de disuasive.

38. În acest sens, Curtea consideră că, în lipsa unei alternative punitive, sancţionarea persoanei cu pedeapsa muncii neremunerate în folosul comunităţii în lipsa consimţământului constituie o reacţie a statului la comiterea violenţei în familie. În această situaţie, acordul persoanei de a executa munca neremunerată în folosul comunităţii apare ca un detaliu insignifiant în raport cu obligaţia autorităţilor statale de a garanta un sistem efectiv de sancţionare a tuturor formelor de violenţă în familie în baza articolului 24 alin.(2) din Constituţie şi a articolului 3 din Convenţie. De altfel, autorităţile statale nu pot invoca dezacordul făptuitorului de a executa munca neremunerată în folosul comunităţii pentru a justifica nesancţionarea acestuia pentru violenţa aplicată victimei. În acest sens, Curtea subliniază că în cauza Opuz v. Turcia, citată supra, §147, Curtea Europeană a menţionat că în cauzele de violenţă în familie drepturile agresorului nu pot substitui drepturile victimelor la viaţă şi la integritate fizică şi mintală. De asemenea, în cauza Valeriu şi Nicolae Roşca v. Republica Moldova, 20 octombrie 2009, §71, Curtea Europeană a menţionat că instanţele judecătoreşti nu trebuie să accepte în nici un caz ca suferinţele fizice şi psihice provocate victimei să rămână nesancţionate. Această condiţie este esenţială pentru susţinerea şi menţinerea încrederii publice în sistemul judiciar, precum şi pentru prevenirea suspiciunilor potrivit cărora autorităţile tolerează sau acceptă în mod tacit acţiunile ilegale.

39. Prin urmare, în cazul în care este comisă contravenţia prevăzută de articolul 78¹, instanţele de judecată pot aplica sancţiunea muncii neremunerate în folosul comunităţii fără acordul persoanei. Curtea notează că această soluţie este dictată de obligaţiile procedurale care decurg din articolul 24 alin.(2) din Constituţie şi din articolul 3 din Convenţie.

40. Cu toate acestea, Curtea constată că, deşi munca neremunerată în folosul comunităţii ar putea fi aplicată fără acordul persoanei, aceasta din urmă se poate sustrage de la executarea sancţiunii, fapt care conduce la înlocuirea sancţiunii cu arestul contravenţional [articolul 37 alin.(6) din Cod]. Totuşi, arestul contravenţional nu poate fi aplicat faţă de persoanele care au împlinit vârsta generală de pensionare [articolul 38 alin.(6) din Cod]. Aşadar, având în vedere faptul că în cazul neexecutării muncii neremunerate în folosul comunităţii sistemul de sancţionare prezintă, din nou, un vid, Curtea consideră că aplicarea sancţiunii în discuţie fără acordul persoanei este insuficientă pentru ca statul să-şi îndeplinească pe deplin obligaţiile procedurale referitoare la stabilirea unui sistem efectiv de sancţionare a tuturor formelor de violenţă în familie. Prin urmare, este necesară examinarea proporţionalităţii celei de-a doua condiţii referitoare la arestul contravenţional.

(b) Dacă interdicţia aplicării arestului contravenţional faţă de persoanele care au împlinit vârsta generală de pensionare este proporţională

41. Cu privire la articolul 38 alin.(6) din Codul contravenţional, care se referă la interdicţia de a sancţiona cu arest contravenţional persoanele care au împlinit vârsta generală de pensionare, Curtea reţine următoarele. Legislatorul se bucură de o marjă de discreţie în privinţa stabilirii „pedepselor”, în măsura în care o asemenea alegere nu este de natură să contravină prevederilor Constituţiei (DCC nr.15 din 7 februarie 2017, §22). Având în vedere faptul că legislativul este suveran în materie de stabilire a pedepselor, acesta mai poate stabili, urmărind realizarea unui scop legitim, categoriile de persoane în privinţa cărora nu pot fi aplicate anumite pedepse.

42. Până a examina dacă interdicţia stabilită de articolul 38 alin.(6) din Cod urmăreşte un scop legitim, Curtea va analiza dacă noţiunea „persoanele care au împlinit vârsta generală de pensionare” este certă şi previzibilă. Curtea constată că prin utilizarea textului „vârsta generală de pensionare” legislatorul s-a referit la „vârsta standard de pensionare”, aşa cum o stabileşte articolul 41 alin.(1) din Legea nr.156 din 14 octombrie 1998 privind sistemul public de pensii. Astfel, potrivit tabelului nr.2 de la articolul citat, vârsta standard de pensionare pentru perioada 1 iulie 2017 – 30 iunie 2018 este de 62 ani şi 4 luni pentru bărbaţi şi 57 ani şi 6 luni pentru femei, iar pentru perioada 1 iulie 2018 – 30 iunie 2019 este de 62 ani şi 8 luni pentru bărbaţi şi 58 ani pentru femei. Potrivit tabelului menţionat, legislatorul creşte anual vârsta standard de pensionare. Prin urmare, noţiunea „vârsta generală de pensionare” prevăzută de articolul 38 alin.(6) din Codul contravenţional poate fi stabilită în baza tabelului nr.2 de la articolul 41 alin.(1) din Legea nr.156 din 14 octombrie 1998 privind sistemul public de pensii. Aşadar, cerinţa cu privire la claritatea legii este îndeplinită.

43. Cu privire la scopul legitim urmărit de interdicţia prevăzută la articolul 38 alin.(6) din Codul contravenţional, Curtea admite că legislatorul a exceptat persoanele care au împlinit vârsta generală de pensionare de la executarea arestului contravenţional din motive care se referă la statutul pensionarilor, la starea de sănătate a acestora etc.

44. Cu privire la proporţionalitatea articolului 38 alin.(6) din Codul contravenţional, Curtea constată că scutirea persoanelor care au împlinit vârsta generală de pensionare de o eventuală privare de libertate nu există în legea penală. Vârsta înaintată a persoanei reprezintă o circumstanţă atenuantă în sensul articolului 76 alin.(1) lit.k) din Codul penal, care trebuie avută în vedere la stabilirea pedepsei. Astfel, teoretic, pedeapsa închisorii le poate fi aplicată şi persoanelor care au atins vârsta pensionării. În acelaşi timp, în cazurile penale, instanţele de judecată pot ţine cont, la stabilirea pedepsei, şi de starea de sănătate a persoanei, fapt care le permite judecătorilor să aplice pedeapsa închisorii pe un termen mai mic. Pe de altă parte, în cazurile contravenţionale, persoana trebuie exceptată de la aplicarea arestului contravenţional doar în baza criteriului vârstei. Curtea menţionează că această diferenţiere apare în contextul în care măsura lipsirii de libertate, impusă ca sancţiune pentru săvârşirea unei contravenţii, intră, în general, sub incidenţa dreptului penal, cu excepţia cazului în care aceasta nu este vătămătoare, prin natura, durata sau modul ei de executare (Frumkin v. Rusia, 5 ianuarie 2016, §154; Menesheva v. Rusia, 9 martie 2006, §97).

45. Sub acest aspect, Curtea consideră că arestul contravenţional de la 7 la 15 zile, aşa cum este reglementat acesta de articolul 78¹ din Codul contravenţional, are un caracter suficient de punitiv pentru a atrage incidenţa aceloraşi principii conţinute în legea penală. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a reţinut că sancţiunea arestului contravenţional, fie că este aplicată pentru o perioadă de cinci zile (Menesheva v. Rusia, 9 martie 2006, §97) sau pentru o perioadă care variază între cinci şi treisprezece zile (Hajibeyli şi alţii v. Azerbaidjan, 30 iunie 2016, §41), are un scop pur punitiv.

46. Prin urmare, Curtea consideră că, în contextul contravenţiei prevăzute de articolul 78¹, aplicarea legii contravenţionale într-un mod diferit faţă de legea penală în privinţa măsurii lipsirii de libertate faţă de persoanele care au împlinit vârsta generală de pensionare nu este justificată. Caracterul nejustificat al acestei diferenţieri constă în faptul că cele două legi, contravenţională şi penală, sunt guvernate de aceleaşi principii în contextul sancţiunii lipsirii de libertate.

47. Acestea fiind spuse, Curtea va examina care ar fi impactul lipsei sancţionării cu arest contravenţional a persoanelor care au comis fapte de violenţă în familie şi care au împlinit vârsta generală de pensionare, în contextul în care acestea refuză să execute munca neremunerată în folosul comunităţii.

48. Pentru a constata, pe de o parte, amploarea fenomenului violenţei în familie, iar pe de altă parte, în ce măsură rămâne nesancţionată comiterea contravenţiei prevăzute de articolul 78¹ de către persoanele care au împlinit vârsta generală de pensionare, Curtea va opera cu constatările din studiul „Violenţa împotriva femeilor în familie în Republica Moldova”, Chişinău, 2011, realizat de către Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova în parteneriat cu Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, UN Women şi Fondul ONU pentru populaţie, având în vedere faptul că acest studiu conţine informaţii referitoare la criteriul vârstei în cazurile de violenţă în familie. Curtea admite că datele din studiul menţionat nu sunt cele mai recente, totuşi, ele exprimă o tendinţă şi sunt utile pentru conturarea unei opinii privind tabloul general din această materie.

49. Astfel, în baza cercetărilor efectuate s-a constatat că, deşi violenţa din partea soţului/partenerului se înregistrează în cazul tuturor grupurilor de vârstă, rata prevalenţei violenţei pe parcursul vieţii creşte odată cu vârsta (pag.79). În acest sens, cercetările au scos în evidenţă faptul că 69,1% de femei din grupul de vârstă de 55-59 ani şi 64,3% de femei din grupul de vârstă de 60-65 ani suferă de violenţă din partea soţului/partenerului (pag. 22).

50. Cu privire la aplicarea violenţei fizice, în acest studiu se menţionează că femeile cu vârsta cuprinsă între 45-59 ani sunt cele mai vulnerabile faţă de violenţa fizică pe parcursul vieţii (pag. 81). De asemenea, în studiu a fost analizată încadrarea femeilor victime după cele mai tipice forme ale violenţei fizice pe parcursul vieţii de la vârsta de 15 ani, şi s-a constatat că majoritatea victimelor au fost pălmuite (87,9%), împinse, bruscate sau trase de păr (59,9%), lovite cu pumnul (49,3%), lovite cu piciorul (27,3%), ameninţate cu arma (16,1%) şi sugrumate sau arse pe porţiuni ale corpului (13,7%). Pălmuirea a fost raportată şi de către femeile din grupul de vârstă de 60-65 ani (circa 92% dintre femeile-victime din această categorie). În baza acestor date, autorii studiului au constatat un risc sporit de vulnerabilitate a femeilor în vârstă, care poate fi determinat în mod direct de statutul socioeconomic al femeii (pag. 35-36)

51. În cazul violenţei psihologice, în studiu (pag. 25) se arată că cele mai afectate sunt femeile din mediul rural (62,9%), pe când cele din mediul urban sunt expuse acestei forme de violenţă în proporţie de 55,1%. Violenţa psihologică este mai frecventă în cazul femeilor din grupul de vârstă de 45-59 de ani (66%), fiind afectate mai puţin femeile tinere (50,2%).

52. Studiul menţionat conţine şi date referitoare la vârsta agresorilor sau a posibililor agresori. Astfel, cercetările arată că din numărul total de victime care au suferit cel puţin un tip de violenţă, circa 32% sunt femeile al căror soţ/partener este mai în vârstă cu 3-6 ani, după care urmează femeile cu o diferenţă de vârstă între soţi/parteneri mai mică de 3 ani. Femeile-victime care sunt sau au fost căsătorite cu bărbaţi mai în vârstă cu 7 ani reprezintă cea mai mică pondere. Şi în structura femeilor care nu au suferit de violenţă conjugală această categorie de femei este cel mai puţin reprezentată (pag. 43).

53. Având în vedere faptul că în 32% de cazuri diferenţa de vârstă între agresor şi victimă este de 3-6 ani, în 30% de cazuri este mai mică de 3 ani, iar în 13,5% din cazuri agresorul şi victima au aceeaşi vârstă (a se vedea pag. 135 din studiu), Curtea constată că probabilitatea ca soţii/partenerii să fie de aceeaşi vârstă este suficient de ridicată. Raportând aceste date care se referă la identitatea vârstelor dintre agresor şi victimă la datele potrivit cărora 69,1% de femei din grupul de vârstă de 55-59 ani şi 64,3% de femei din grupul de vârstă de 60-65 ani suferă de violenţă din partea soţului/partenerului, Curtea reţine că există un număr suficient de mare de persoane care au împlinit vârsta generală de pensionare [în sensul articolului 38 alin.(6) din Codul contravenţional şi articolului 41 alin.(1), tabelul nr.2 din Legea nr.156 din 14 octombrie 1998 privind sistemul public de pensii (a se vedea §42 din prezenta hotărâre)] şi care nu pot fi sancţionate cu arest contravenţional pentru comiterea violenţei în familie. Mai mult, imposibilitatea aplicării arestului contravenţional în privinţa persoanelor care au împlinit vârsta generală de pensionare apare în contextul în care victimele violenţei în familie, în acest caz femeile în vârstă, întâmpină un risc sporit de vulnerabilitate (a se vedea §49-51 din prezenta hotărâre cu privire la datele despre violenţa fizică şi psihologică).

54. Prin urmare, Curtea constată că, sub aspect cantitativ, impactul lipsei sancţionării cu arest contravenţional a persoanelor care au comis fapte de violenţă în familie şi care au împlinit vârsta generală de pensionare, în contextul în care acestea refuză să execute munca neremunerată în folosul comunităţii, ar atinge un asemenea nivel încât s-ar încălca în mod vădit cerinţa referitoare la menţinerea încrederii publice în ordinea de drept şi sistemul judiciar. Mai mult, lipsa sancţionării violenţei în familie, chiar dacă este comisă de către o persoană care a împlinit vârsta generală de pensionare, generează suspiciuni că autorităţile tolerează sau acceptă în mod tacit aceste acţiuni ilegale (a se vedea Valeriu şi Nicolae Roşca, §71, citat supra).

55. În acest sens, Curtea consideră că arestul contravenţional ar trebui să reprezinte mai curând un element care ar încuraja persoanele să execute munca neremunerată în folosul comunităţii. În acelaşi timp, Curtea reţine că, în contextul neexecutării muncii neremunerate în folosul comunităţii, faptul că persoana a împlinit vârsta generală de pensionare nu poate justifica lipsa sancţionării acesteia.

56. În acest caz, Curtea va pune în balanţă interdicţia aplicării arestului contravenţional în privinţa persoanelor care au împlinit vârsta generală de pensionare cu obligaţia procedurală a autorităţilor statale de a stabili un sistem efectiv de sancţionare a tuturor formelor de violenţă în familie, prin prisma următorilor factori:

(i) aplicarea muncii neremunerate în folosul comunităţii fără acordul persoanei nu este suficientă, deoarece în cazul neexecutării ea nu poate fi înlocuită cu aplicarea arestului contravenţional (a se vedea §40 din prezenta hotărâre);

(ii) legislatorul nu a prevăzut alte sancţiuni suficient de disuasive în caz de neexecutare a muncii neremunerate în folosul comunităţii (a se vedea §37 din prezenta hotărâre);

(iii) sancţiunea amenzii nu poate fi aplicată, deoarece poate afecta în mod indirect victima (a se vedea §37 din prezenta hotărâre);

(iv) scutirea persoanelor care au împlinit vârsta generală de pensionare de o eventuală privare de libertate nu există în legea penală (a se vedea §44 din prezenta hotărâre);

(v) există un număr suficient de mare de persoane care au împlinit vârsta generală de pensionare şi care nu pot fi sancţionate cu arest contravenţional pentru comiterea violenţei în familie (a se vedea §53 din prezenta hotărâre).

57. Astfel, având în vedere toţi aceşti factori, Curtea consideră că, în contextul comiterii contravenţiei prevăzute de articolul 78¹ din Codul contravenţional, interdicţia absolută a aplicării arestului contravenţional în cazul peroanelor care au împlinit vârsta generală de pensionare este disproporţionată în raport cu obligaţia procedurală a autorităţilor statale de a stabili un sistem efectiv de sancţionare a tuturor formelor de violenţă în familie. Mai mult, Curtea consideră că, la comiterea faptelor de violenţă în familie, această interdicţie contravine şi standardului stabilit de către Curtea Europeană în cauza Valeriu şi Nicolae Roşca, potrivit căruia instanţele judecătoreşti nu trebuie să accepte în niciun caz ca suferinţele fizice şi psihice provocate victimei să rămână nesancţionate (§71).

(c) Concluzii

58. Curtea constată faptul că problema dedusă judecăţii sale denotă o omisiune de ordin legislativ în sistemul punitiv al statului, în contextul comiterii faptelor de violenţă în familie. Pentru a înlătura această omisiune, Parlamentul trebuie să modifice legea contravenţională astfel încât să se asigure că acest sistem funcţionează de o manieră efectivă. În acelaşi timp, Curtea reţine că a fost sesizată de către un judecător care se află în imposibilitatea de a aplica o sancţiune în cauza pe care o examinează, pentru că sancţiunea instituită de lege este, pur şi simplu, lipsită de efectivitate. Acest fapt reclamă o soluţie, cel puţin temporară, din partea Curţii.

59. În acest sens, Curtea reţine că până la modificarea legii contravenţionale de către Parlament, în cazul comiterii faptelor de violenţă în familie, în sensul articolului 78¹ din Codul contravenţional, instanţele de judecată pot recurge la aplicarea sancţiunii muncii neremunerate în folosul comunităţii fără acordul persoanei. Totodată, în cazul neexecutării acestei sancţiuni, instanţele de judecată o pot înlocui cu arestul contravenţional, dacă starea de sănătate a persoanei care a împlinit vârsta generală de pensionare permite acest lucru.

60. Această soluţie a Curţii nu împiedică instanţele judecătoreşti să aplice din prima arestul contravenţional pentru comiterea faptelor de violenţă în familie în privinţa persoanelor care au împlinit vârsta generală de pensionare fără aplicarea prealabilă a sancţiunii muncii neremunerate în folosul comunităţii, dacă circumstanţele particulare ale cauzei, personalitatea contravenientului, starea sănătăţii acestuia şi interesele victimei justifică această măsură. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea a menţionat că se poate aplica o pedeapsă mai aspră din rândul celor alternative prevăzute pentru comiterea contravenţiei numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă nu asigură atingerea scopului pedepsei (DCC nr.15 din 7 februarie 2017, §27). Cu toate acestea, faptul că contravenţia prevăzută de articolul 78¹ din Codul contravenţional a fost comisă de către o persoană pensionată trebuie apreciat ca circumstanţă atenuantă.

61. În acelaşi timp, Curtea reţine că starea sănătăţii făptuitorului poate reprezenta un impediment pentru aplicarea arestului contravenţional pentru comiterea faptelor de violenţă în familie. În acest sens, arestul contravenţional nu trebuie aplicat în privinţa persoanei care a împlinit vârsta generală de pensionare dacă există motive justificate ce ţin de starea sa de sănătate.

62. Cu titlu de excepţie, în cazul în care munca neremunerată în folosul comunităţii aplicată fără acordul persoanei nu este executată de către făptuitor şi această sancţiune nu poate fi înlocuită cu arestul contravenţional din motive care ţin de starea sa de sănătate, instanţele de judecată pot recurge la aplicarea amenzii ca sancţiune contravenţională doar dacă prin plata acesteia de către făptuitor nu se va afecta în mod indirect victima contravenţiei. De altfel, Curtea observă că posibilitatea condiţionată de a aplica amenda în cazurile de violenţă în familie este prevăzută şi de Raportul explicativ al Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, care prevede la §253 că articolul 48 §2 din Convenţia în discuţie obligă părţile să asigure faptul că orice amendă pe care un făptuitor este obligat să o plătească nu va crea dificultăţi financiare în mod indirect pentru victimă. Prin urmare, amenda îi poate fi aplicată făptuitorului pentru comiterea violenţei în familie doar dacă se respectă următoarea ordine consecutivă: (i) nu este executată munca neremunerată în folosul comunităţii aplicată fără acordul persoanei; (ii) nu poate fi aplicat arestul contravenţional din motive ce ţin de starea de sănătate, în cazul persoanelor care au împlinit vârsta generală de pensionare, şi (iii) amenda nu va afecta în mod indirect victima.

63. Curtea reţine că soluţia stabilită la §59-62 din prezenta hotărâre este temporară, fapt care presupune că Parlamentul trebuie să intervină cu o soluţie legislativă adecvată. Cu privire la procedura prin care poate fi constatat acordul persoanei de a executa munca neremunerată în folosul comunităţii, poate fi evaluată starea de sănătate a persoanei pentru a fi aplicat arestul contravenţional şi prin care se poate verifica dacă victima violenţei în familie ar fi afectată în mod indirect prin aplicarea amenzii, reglementarea acesteia ţine de competenţa legislatorului.

64. În acest context, Curtea menţionează că posibilitatea de a aplica munca neremunerată în folosul comunităţii fără acordul persoanei (a se vedea §59 din prezenta hotărâre), posibilitatea condiţionată de a aplica arestul contravenţional în privinţa persoanelor care au împlinit vârsta generală de pensionare (a se vedea §59-61 din prezenta hotărâre), precum şi posibilitatea condiţionată de a aplica amenda (a se vedea §62 din prezenta hotărâre) se limitează doar la contextul contravenţiei prevăzute de articolul 78¹, deoarece doar această prevedere legală a constituit obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate. În acest sens, Curtea notează că necesitatea solicitării acordului persoanei pentru aplicarea muncii neremunerate în folosul comunităţii, precum şi interdicţia aplicării arestului contravenţional în privinţa persoanelor care au împlinit vârsta generală de pensionare rămân valabile în contextul celorlalte contravenţii.

65. Curtea reţine că sistemul de sancţionare al statului trebuie să funcţioneze de o asemenea manieră încât cei vulnerabili, i.e. victimele actelor de violenţă, să fie convinşi că sistemul judiciar va reacţiona împotriva ilegalităţilor comise împotriva lor şi nu le va tolera sau nu îi va lăsa pe făptuitori nepedepsiţi. De altfel, dacă la etapa examinării cauzei contravenţionale faptele ar fi investigate în mod efectiv, iar în faţa instanţei de judecată nu s-ar putea stabili o pedeapsă din cauza reglementării deficitare a legii, scopul legii contravenţionale nu ar fi atins, fapt care ar alimenta scepticismul public la adresa sistemului judiciar.

 

II. CU PRIVIRE LA PRESCRIPŢIA TRAGERII LA RĂSPUNDERE PENTRU COMITEREA FAPTELOR DE VIOLENŢĂ ÎN FAMILIE

66. Totodată, având în vedere circumstanţele litigiului principal, Curtea consideră că este necesar să se pronunţe cu privire la prescripţia răspunderii contravenţionale în raport cu contravenţia prevăzută de articolul 78¹. Astfel, Curtea observă că termenul general de prescripţie al răspunderii contravenţionale este de un an [articolul 30 alin.(2) din Codul contravenţional] şi doar în cazul contravenţiilor prevăzute la articolul 179 [Construcţii neautorizate şi intervenţii neautorizate la construcţiile existente] este de 18 luni.

67. În acest sens, Curtea observă că, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a reţinut că instanţele naţionale trebuie să acţioneze cu diligenţă şi într-un termen rezonabil pentru a examina fondul cauzei şi pentru a adopta o hotărâre până la expirarea termenului de prescripţie (Mažukna v. Lituania, 11 aprilie 2017, §86; Kosteckas v. Lituania, 13 iunie 2017, §44). Pe de altă parte, Curtea observă că în cauza Dimitar Shopov v. Bulgaria, 16 aprilie 2013, §52, Curtea Europeană a menţionat că scopul protecţiei eficiente împotriva relelor-tratamente nu poate fi atins în cazul în care procedura penală este încetată din motive ce ţin de expirarea termenului de prescripţie şi în cazul în care acest fapt a intervenit ca urmare a gestionării cauzei într-un mod deficitar de către autorităţile statului (a se vedea şi Valiulienė v. Lituania, 26 martie 2013, §85).

68. Curtea observă că jurisprudenţa Curţii Europene nu reflectă un standard referitor la modul exact de reglementare a termenului de prescripţie pentru tragerea la răspundere a persoanelor care au comis fapte ilegale. Singura exigenţă în acest sens este ca aplicarea termenelor de prescripţie, în cazurile care cad sub incidenţa articolelor 2 şi 3, să fie compatibilă cu cerinţele Convenţiei (Mažukna, citată supra, §86; Mocanu şi alţii v. România, [MC], 17 septembrie 2014, §326; Cestaro v. Italia, 7 aprilie 2015, §208). Dincolo de această formulare generală, Curtea constată că atât în cauza Mocanu şi alţii, cât şi în cauza Cestaro, Curtea Europeană a menţionat expres că este dificil să fie acceptate termene de prescripţie inflexibile, care să nu admită nicio excepţie (Mocanu şi alţii, citată supra, §326; Cestaro, citată supra, §208).

69. Astfel, în cauza Mažukna v. Lituania, 11 aprilie 2017, §86, reclamantul, care a suferit leziuni corporale grave ca urmare a unui accident la locul de muncă, nu a beneficiat de un control judecătoresc în privinţa prejudiciilor care i-au fost aduse pentru că la momentul judecării cauzei legislaţia naţională nu prevedea posibilitatea suspendării curgerii termenului de prescripţie pentru tragerea la răspundere a persoanelor responsabile în cazul amânării şedinţelor de judecată. Acest fapt a condus la încălcarea articolului 3 din Convenţie, sub aspect procedural.

70. Mai mult, în Valiulienė v. Lituania, 26 martie 2013, §84-86, Curtea Europeană a reţinut că încetarea procesului penal din cauza expirării termenului de prescripţie, date fiind acţiunile deficitare ale statului, nu a respectat exigenţele referitoare la asigurarea unei protecţii efective împotriva faptelor de violenţă în familie, aşa cum sunt garantate acestea de aspectul procedural al articolului 3 din Convenţie.

71. Având în vedere aceste circumstanţe juridice, Curtea reţine că, în contextul comiterii contravenţiei prevăzute de articolul 78¹, termenul de prescripţie pentru tragerea persoanei la răspundere contravenţională poate fi suspendat doar dacă persoana care a săvârşit contravenţia se sustrage de la procesul contravenţional [articolul 30 alin.(7) din Cod]. Legea nu prevede alte motive care ar suspenda curgerea termenului de prescripţie. Curtea notează că termenul general de prescripţie de un an de zile pentru tragerea persoanei la răspundere contravenţională poate fi problematic în contextul contravenţiei prevăzute de articolul 78¹. Din acest motiv, Curtea consideră că legislatorul are competenţa de a reglementa aceste omisiuni legislative, important fiind ca în cazurile de gestionare deficitară a cauzei de către autorităţile statului (Valiulienė v. Lituania, citată supra, §85), de amânare a şedinţelor de judecată (Mažukna v. Lituania, citată supra, §86) sau din alte motive, care nu îi pot fi imputate victimei, examinarea cauzei contravenţionale sau judecarea cauzei să nu înceteze în baza expirării termenului de prescripţie.

72. În acelaşi timp, identificarea unei probleme juridice de către Curte şi notificarea Parlamentului pentru soluţionarea acesteia nu reprezintă o soluţie pentru instanţele judecătoreşti care sunt plasate în situaţia de a da o apreciere juridică cazurilor pendinte. Această situaţie reclamă o soluţie temporară din partea Curţii. Astfel, Curtea observă că fapta de violenţă în familie este reglementată atât de legea contravenţională, cât şi de cea penală. Legea penală stabileşte că termenul de prescripţie pentru tragerea la răspundere penală pentru comiterea infracţiunii prevăzute de articolul 2011 alin.(1) din Codul penal este de 5 ani [articolele 16 alin.(3) şi 60 alin.(1) lit.b)], în comparaţie cu termenul de un an [articolul 30 alin.(2) din Codul contravenţional] pentru comiterea contravenţiei prevăzute de articolul 78¹.

73. Curtea notează că există această diferenţă, deşi Curtea Europeană a menţionat că sfera contravenţiilor în sistemul de drept cuprinde anumite fapte care au o conotaţie penală, dar sunt prea neînsemnate pentru a fi reglementate de dreptul şi procedura penală (Milenković v. Serbia, 1 martie 2016, §34). De asemenea, ea a reţinut că referirea la natura „nu prea gravă” a faptelor nu exclude, în sine, clasificarea acestora ca fiind „penale” în sensul autonom al Convenţiei, deoarece nu există nimic în Convenţie pentru a sugera faptul că natura penală a unei infracţiuni trebuie să aibă în mod necesar, potrivit criteriilor Engel, o anumită gravitate (Ezeh şi Connors v. Regatul Unit, [MC], 9 octombrie 2003, §104). Pentru stabilirea caracterului penal al unei reglementări, este important dacă reglementarea în discuţie are ca obiective principale sancţionarea şi descurajarea.

74. Curtea a constatat în prezenta hotărâre că articolul 78¹ din Codul contravenţional are un caracter suficient de punitiv pentru a atrage incidenţa aceloraşi principii conţinute în legea penală (a se vedea §45 supra). Aşadar, până la modificarea legii contravenţionale de către Parlament, termenul de prescripţie de tragere la răspundere pentru comiterea contravenţiei prevăzute de articolul 78¹ va fi de 5 ani.

 

III. CU PRIVIRE LA CONFORMITATEA CONSIDERENTELOR CURŢII CU PRINCIPIUL NERETROACTIVITĂŢII LEGII PENALE

75. Având în vedere faptul că prezenta hotărâre extinde, de o manieră limitată, sfera de aplicare a celor trei sancţiuni contravenţionale – munca neremunerată în folosul comunităţii, arestul contravenţional şi amenda –, Curtea reţine că această extindere ar putea fi considerată contrară principiului neretroactivităţii legii penale, în contextul faptelor săvârşite anterior pronunţării prezentei hotărâri.

76. Curtea reţine că, într-adevăr, până la pronunţarea prezentei hotărâri, legea nu prevedea excepţii de la acordul preliminar al persoanei de a executa sancţiunea prevăzută de articolul 37 din Codul contravenţional. De asemenea, nici articolul 38 alin.(6) din Cod nu prevedea excepţii de la interzicerea aplicării arestului contravenţional în privinţa persoanelor care au împlinit vârsta generală de pensionare.

77. Important este ca prin efectul prezentei hotărâri să nu se încalce principiul nulla poena sine lege. Astfel, Curtea observă că, până la pronunţarea prezentei hotărâri, faptele prevăzute de articolul 78¹ din Codul contravenţional erau pedepsite de lege. Faptul că prin prezenta hotărâre Curtea a extins sfera de aplicare a muncii neremunerate în folosul comunităţii (a se vedea §59 din prezenta hotărâre), a arestului contravenţional (a se vedea §59-61 din prezenta hotărâre) şi a amenzii (a se vedea §62 din prezenta hotărâre) nu presupune o încălcare a obiectului şi a scopului articolelor 22 din Constituţie şi 7 din Convenţie, şi anume cele de a se garanta faptul că nimeni nu trebuie urmărit, condamnat sau pedepsit într-un mod arbitrar. Mai mult, stabilind anumite excepţii de la prevederile articolelor 37 alin.(3) şi 38 alin.(6) din Codul contravenţional în contextul contravenţiei prevăzute de articolul 78¹, Curtea a menţinut necesitatea solicitării acordului persoanei pentru aplicarea muncii neremunerate în folosul comunităţii, precum şi interdicţia aplicării arestului contravenţional în privinţa persoanelor care au împlinit vârsta generală de pensionare în contextul celorlalte contravenţii. Excepţiile în discuţie sunt necesare în raport cu obligaţiile autorităţilor statale de a asigura un sistem efectiv de sancţionare a tuturor formelor de violenţă în familie.

78. De altfel, în cauzele S.W. v. Regatul Unit (22 noiembrie 1995) şi C.R. v. Regatul Unit (22 noiembrie 1995), Curtea Europeană a analizat dacă condamnarea reclamanţilor pentru comiterea infracţiunii de viol împotriva soţiilor lor nu a avut un caracter retroactiv în contextul în care, până la data comiterii infracţiunii, principiile generale ale common law-ului stabileau că soţul nu poate fi condamnat pentru violarea soţiei sale, deoarece beneficiază de imunitate matrimonială. Reclamanţii au invocat principiul neretroactivităţii legii penale, pentru că instanţele naţionale şi-au modificat practica exact în cazul lor, renunţând la conceptul imunităţii matrimoniale care a existat până la condamnarea lor. În acest sens, Curtea Europeană a menţionat că interpretarea oferită de către tribunalele naţionale, potrivit căreia persoana poate fi condamnată pentru comiterea infracţiunii de viol indiferent de relaţia în care se află cu victima, nu contravine obiectului şi scopului articolului 7 din Convenţie. Curtea Europeană a reţinut că abandonarea ideii inacceptabile potrivit căreia soţul nu poate fi urmărit penal pentru violul soţiei sale a fost în acord nu doar cu conceptul civilizat al căsătoriei, ci şi cu obiectivele fundamentale ale Convenţiei, a cărei esenţă constă în respectul datorat demnităţii şi libertăţii umane (S.W., citată supra, §44; C.R., citată supra, §42).

79. Prin urmare, sancţionarea violenţei în familie în baza considerentelor prezentei hotărâri nu este contrară articolelor 22 din Constituţie şi 7 din Convenţie.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g) şi 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 lit.a) şi e) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se admite parţial excepţia de neconstituţionalitate ridicată de către dna Maria Frunze, judecător în cadrul Judecătoriei Chişinău, sediul Centru, în dosarul nr.4-1386/2017, pendinte la aceeaşi judecătorie.

2. Se recunosc constituţionale următoarele prevederi din Codul contravenţional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.218 din 24 octombrie 2008:

- textul „se sancţionează cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 40 la 60 de ore sau cu arest contravenţional de la 7 la 15 zile” de la articolul 78¹;

- articolul 37 alin.(3), în măsura în care, în cazul comiterii contravenţiei prevăzute de articolul 78¹, instanţele judecătoreşti pot aplica sancţiunea muncii neremunerate în folosul comunităţii fără acordul persoanei;

- articolul 38 alin.(6), în măsura în care, în cazul comiterii contravenţiei prevăzute de articolul 78¹, instanţele judecătoreşti le pot aplica arestul contravenţional persoanelor care au împlinit vârsta generală de pensionare, dacă starea lor de sănătate permite acest fapt.

3. Până la modificarea legii contravenţionale de către Parlament, instanţele de judecată pot aplica, cu titlu de excepţie, amenda pentru comiterea contravenţiei prevăzute de articolul 78¹, doar dacă se respectă următoarea ordine consecutivă: (i) nu este executată munca neremunerată în folosul comunităţii aplicată fără acordul persoanei; (ii) nu poate fi aplicat arestul contravenţional din motive ce ţin de starea de sănătate, în cazul persoanelor care au împlinit vârsta generală de pensionare, şi (iii) amenda nu va afecta în mod indirect victima.

4. Până la modificarea legii contravenţionale de către Parlament, termenul de prescripţie pentru comiterea contravenţiei prevăzute de articolul 78¹ va fi de 5 ani.

5. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.