joi, 1 noiembrie 2018
229/01.11.2018 Lege cu privire la modificarea unor acte legislative

L E G E

cu privire la modificarea unor acte legislative

 

nr. 229  din  01.11.2018

 

Monitorul Oficial nr.441-447/705 din 30.11.2018

 

* * *

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

 

Art.I.Codul fiscal nr.1163/1997 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, ediţie specială din 8 februarie 2007), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 7, alineatul (11) se abrogă.

2. La articolul 19, litera d) cuvintele „termenul lor de acordare” se substituie cu textul „termenul de acordare al acestora. Prevederile prezentei litere nu se aplică creditelor acordate de bănci angajaţilor acestora în condiţiile generale ale pieţei”.

3. Articolul 20 se completează cu litera d7) cu următorul cuprins:

„d7) compensaţia bănească anuală acordată personalului didactic din instituţiile publice de învăţămînt general, conform modului stabilit de Guvern;”.

4. Articolul 261 se completează cu alineatul (111) cu următorul cuprins:

„(111) Este permisă deducerea în mărime de 100% a cheltuielilor aferente reparaţiei mijloacelor de transport proprii utilizate la prestarea serviciilor de transport rutier de persoane în regim de taxi.”

5. Articolul 6911 se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins:

„(3) Pentru contribuabilii care încetează activitatea pe parcursul perioadei fiscale, cota impozitului pe venit constituie 1% din obiectul impunerii, dar nu mai puţin de 250 de lei pentru fiecare lună în care a desfăşurat activitate.”

6. Articolul 6912 se completează cu alineatul (21) cu următorul cuprins:

„(21) Pentru contribuabilii care încetează activitatea pe parcursul perioadei fiscale, calcularea impozitului pe venit se efectuează prin aplicarea cotei impozitului asupra venitului din activităţi independente, care nu poate constitui mai puţin de 250 de lei pentru fiecare lună în care a desfăşurat activitate.”

7. La articolul 96 litera b), liniuţele a opta şi a noua vor avea următorul cuprins:

„- 10% – la serviciile de cazare, indiferent de categoria de confort, în hotel, hotel-apartament, motel, vilă turistică, bungalou, pensiune turistică, pensiune agroturistică, camping, sat de vacanţă sau tabără de vacanţă, prestate de către agenţii economici a căror activitate se atribuie la secţiunea I a Clasificatorului Activităţilor din Economia Moldovei;

- 10% – la produsele alimentare, băuturi, cu excepţia mărfurilor supuse accizelor, livrate de către agenţii economici în cadrul desfăşurării activităţilor de cazare şi/sau alimentaţie publică conform secţiunii I a Clasificatorului Activităţilor din Economia Moldovei.”

8. La articolul 103 alineatul (1), punctul 18) va avea următorul cuprins:

„18) energia electrică importată şi livrată către operatorul reţelei de transport şi de sistem, operatorii reţelelor de distribuţie şi furnizorii energiei electrice şi energia electrică importată de operatorul reţelei de transport şi de sistem, de operatorii reţelelor de distribuţie şi furnizorii energiei electrice, cu excepţia serviciilor de transport şi de distribuţie a energiei electrice;”.

9. Articolul 117 se completează cu alineatul (12) cu următorul cuprins:

„(12) Începînd cu 1 iulie 2019, la efectuarea livrării impozabile în cadrul achiziţiilor publice pe teritoriul ţării, subiectul impozabil este obligat să prezinte cumpărătorului (beneficiarului) pentru livrarea respectivă factura fiscală electronică (e-factura). Prevederile prezentului alineat nu se aplică pentru livrările de energie electrică, de energie termică, de gaz natural, pentru serviciile de comunicaţii electronice şi serviciile comunale.”

10. Articolul 1171 se completează cu alineatul (23) cu următorul cuprins:

„(23) La livrarea energiei electrice către operatorii reţelelor de distribuţie şi furnizorii energiei electrice, producătorul, în baza informaţiei prezentate de furnizorii energiei electrice, eliberează factura fiscală cu divizarea volumului de energie electrică în funcţie de cota T.V.A. aplicată.”

11. Articolul 1322 se completează cu alineatul (61) cu următorul cuprins:

„(61) În cadrul Serviciului Fiscal de Stat este instituit Colegiul Serviciului Fiscal de Stat, în conformitate cu Legea nr.98/2012 privind administraţia publică centrală de specialitate.”

12. La articolul 133 alineatul (1), punctul 17) va avea următorul cuprins:

„17) administrează şi dezvoltă sistemul informaţional al Serviciului Fiscal de Stat;”

13. Articolul 1361:

la alineatul (4), cuvintele „Ministerul Finanţelor” se substituie cu cuvîntul „Guvern”;

articolul se completează cu alineatul (13) cu următorul cuprins:

„(13) Emiterea soluţiei fiscale individuale anticipate se aprobă prin decizia Colegiului Serviciului Fiscal de Stat.”

14. La articolul 164, alineatul (1) se completează în final cu textul: „Regulamentul privind conţinutul şi modul de administrare a sistemului informaţional al Serviciului Fiscal de Stat, precum şi procedura privind înregistrarea, modificarea şi radierea informaţiei din acesta se aprobă de către Serviciul Fiscal de Stat.”

15. La articolul 336, punctul 14) va avea următorul cuprins:

„14) Vinietă – taxă pentru folosirea drumurilor din Republica Moldova de autovehiculele neînmatriculate în Republica Moldova şi de remorcile ataşate la acestea, a cărei plată se atestă printr-o confirmare valabilă pentru o anumită perioadă.”

 

Art.II. – Articolul 42 al Legii nr.1164/1997 pentru punerea în aplicare a titlurilor I şi II ale Codului fiscal (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, ediţie specială din 8 februarie 2007), cu modificările ulterioare, se completează cu litera d) cu următorul cuprins:

„d) persoanelor fizice nerezidente, pentru veniturile specificate la art.71 alin.(1) lit.c), d), n) şi o) din Codul fiscal.”

 

Art.III.Legea nr.1380/1997 cu privire la tariful vamal (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, ediţie specială din 1 ianuarie 2007), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 28 se completează cu litera o1) cu următorul cuprins:

„o1) mărfurile importate pe teritoriul ţării de către parteneri în cadrul proiectului de parteneriat public-privat pentru proiectarea şi construcţia arenei polivalente de interes naţional, inclus în lista lucrărilor şi serviciilor de interes public naţional propuse parteneriatului public-privat, aprobată de către Guvern, conform art.11 lit.a) din Legea nr.179/2008 cu privire la parteneriatul public-privat, şi destinate nemijlocit implementării proiectului respectiv;”.

2. Nota la anexa nr.2 se completează cu punctul 18 cu următorul cuprins:

„18. Taxa pentru efectuarea procedurilor vamale nu se percepe pentru mărfurile şi serviciile importate pe teritoriul Republicii Moldova de către parteneri în cadrul proiectului de parteneriat public-privat pentru proiectarea şi construcţia arenei polivalente de interes naţional şi destinate nemijlocit implementării proiectului respectiv.”

 

Art.IV.Codul vamal al Republicii Moldova nr.1149/2000 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, ediţie specială din 1 ianuarie 2007), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 6, alineatul (21) se abrogă.

2. Articolul 20 alineatul (4):

la liniuţa întîi, după textele „8702” şi „8705,”, în ambele cazuri, se introduce textul „(cu excepţia autovehiculelor de epocă al căror termen de exploatare este mai mare de 50 de ani)”;

la liniuţa a doua, după textul „870190900,” se introduce textul „(cu excepţia tractoarelor de epocă al căror termen de exploatare este mai mare de 50 de ani)”;

la liniuţa a treia, după cifrele „870190500” se introduce textul „(cu excepţia tractoarelor de epocă al căror termen de exploatare este mai mare de 50 de ani)”;

la liniuţa a patra, după cuvintele „autovehiculelor de epocă” se introduce textul „al căror termen de exploatare este mai mare 30 de ani”;

la liniuţa a cincea, după cifrele „8702” se introduce textul „(cu excepţia autovehiculelor de epocă al căror termen de exploatare este mai mare de 50 de ani)”;

la liniuţa a şasea, după cifrele „8711” se introduce textul „(cu excepţia motocicletelor de epocă al căror termen de exploatare este mai mare de 50 de ani)”.

3. La articolul 30 alineatul (6), după textul „perfecţionare activă şi admitere temporară, cu excepţia” se introduce textul „situaţiilor prevăzute la art.50 alin.(2) lit.d),”.

4. La articolul 50, alineatul (2) se completează cu litera d) cu următorul cuprins:

„d) a mărfurilor destinate plasării şi/sau scoaterii din destinaţia vamală prevăzută la capitolul II secţiunea a 14-a, fără aplicarea drepturilor de import şi a măsurilor de politică economică.”

5. La articolul 56, alineatul (1) se completează cu litera c) cu următorul cuprins:

„c) de vînzare-cumpărare între deţinătorii licenţelor stabilite la capitolul II secţiunea a 14-a – pentru mărfurile prevăzute la art.50 alin.(2) lit.d).”

 

Art.V. – La articolul 10 alineatul (1) din Legea nr.1569/2002 cu privire la modul de introducere şi scoatere a bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova de către persoane fizice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.185–189, art.1416), cu modificările ulterioare, litera a) se modifică după cum urmează:

la liniuţa întîi, după textul „8702” şi „8705,”, în ambele cazuri, se introduce textul „(cu excepţia autovehiculelor de epocă al căror termen de exploatare este mai mare de 50 de ani)”;

la liniuţa a doua, după textul „870190900,” se introduce textul „(cu excepţia tractoarelor de epocă al căror termen de exploatare este mai mare de 50 de ani)”;

la liniuţa a treia, după cifrele „870190500” se introduce textul „(cu excepţia tractoarelor de epocă al căror termen de exploatare este mai mare de 50 de ani)”;

la liniuţa a patra, după cuvintele „autovehiculelor de epocă” se introduce textul „al căror termen de exploatare este mai mare 30 de ani”;

la liniuţa a cincea, după cifrele „8702” se introduce textul „(cu excepţia autovehiculelor de epocă al căror termen de exploatare este mai mare de 50 de ani)”;

la liniuţa a şasea, după cifrele „8711” se introduce textul „(cu excepţia motocicletelor de epocă al căror termen de exploatare este mai mare de 50 de ani)”.

 

Art.VI.Legea nr.121/2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.90–93, art.401), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 6 alineatul (2), litera d1) va avea următorul cuprins:

„d1) adoptarea hotărîrilor privind schimbul de bunuri, inclusiv acţiuni, precum şi privind vînzarea dreptului litigios;”.

2. La articolul 22, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) Obiect al privatizării pot fi şi bunurile restituite în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale în urma rezilierii/anulării contractelor de vînzare-cumpărare, inclusiv drepturile litigioase, bunurile transmise de persoane fizice ori juridice în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi bunurile/drepturile apărute ca urmare a convertirii datoriilor în acţiuni.”

 

Art.VII. – La articolul 7 alineatul (2) din Legea nr.171/2012 privind piaţa de capital (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.193–197, art.665), cu modificările ulterioare, după cuvintele „emise de societăţile pe acţiuni” se introduce textul „ , de societăţile cu răspundere limitată”.

 

Art.VIII. – (1) Prin derogare de la prevederile articolului 56 alineatul (2) din Legea 100/2017 cu privire la actele normative, prezenta lege intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, cu excepţia punctelor 8 şi 10 ale articolului I care intră în vigoare la data de 1 noiembrie 2018 şi punctelor 4 şi 9 ale articolului I care intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2019.

(2) Prin derogare de la prevederile Codului fiscal nr.1163/1997, ale Legii nr.1593/2002 cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi ale Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018 nr.281/2017, pentru anul 2018, aferent plăţilor suportate de angajator conform art.24 alin.(19)–(20) din Codul fiscal, nu se calculează contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii şi prime de asigurare obligatorie de asistenţă medicală.

(3) Prin derogare de la prevederile Codului fiscal nr.1163/1997, ale Legii nr.1593/2002 cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi ale Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018 nr.281/2017, în scopul aplicării impozitului unic pentru rezidenţii parcurilor pentru tehnologia informaţiei pentru perioada ianuarie-iulie 2018, noţiunea de venituri salariale semnifică orice plată efectuată angajaţilor sau în folosul acestora de către rezidenţii parcurilor pentru tehnologia informaţiei în baza legislaţiei muncii şi actelor normative ce conţin norme ale dreptului muncii.

(4) Prin derogare de la prevederile Codului fiscal nr.1163/1997, suma accizelor achitate pînă la intrarea în vigoare a prezentei legi la importul mărfurilor supuse accizelor de la poziţiile tarifare 2710 12 310, 2710 12 700 şi 2710 19 210 se restituie ulterior, în modul stabilit de Guvern, agenţilor economici care livrează mărfurile respective pentru alimentarea aeronavelor.

(5) Guvernul, în termen de 2 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, va elabora actele normative necesare aducerii legislaţiei în concordanţă cu prevederile prezentei legi.

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUIAndrian CANDU

 

Nr.229. Chişinău, 1 noiembrie 2018.