C O D U L
administrativ al Republicii Moldova
nr. 116 din 19.07.2018
Monitorul Oficial nr.309-320/466 din 17.08.2018
* * *
C U P R I N S
CARTEA ÎNTÎI
DISPOZIŢII GENERALE
Capitolul I
LEGISLAŢIA ADMINISTRATIVĂ
Articolul 1. Legislaţia administrativă
Articolul 2. Reglementarea raporturilor administrative
Articolul 3. Scopul legislaţiei administrative
Articolul 4. Legislaţia administrativă şi tratatele internaţionale
Capitolul II
DISPOZIŢII DEFINITORII
Articolul 5. Activitatea administrativă
Articolul 6. Procedura administrativă
Articolul 7. Autorităţile publice
Articolul 8. Regimul de putere publică
Articolul 9. Petiţia
Articolul 10. Actul administrativ individual
Articolul 11. Categoriile actelor administrative individuale
Articolul 12. Actul administrativ normativ
Articolul 13. Contractul administrativ
Articolul 14. Actele reale
Articolul 15. Operaţiunile administrative
Articolul 16. Dreptul discreţionar al autorităţii publice
Articolul 17. Dreptul vătămat
Articolul 18. Interesul public
Articolul 19. Cererea prealabilă
Articolul 20. Acţiunea în contencios administrativ
Capitolul III
PRINCIPII
Secţiunea 1
Principii comune
Articolul 21. Legalitatea
Articolul 22. Cercetarea din oficiu
Articolul 23. Egalitatea de tratament
Articolul 24. Buna-credinţă
Articolul 25. Imparţialitatea
Articolul 26. Limba de procedură
Articolul 27. Aplicarea termenului rezonabil
Secţiunea a 2-a
Principiile procedurii administrative
Articolul 28. Eficienţa
Articolul 29. Proporţionalitatea
Articolul 30. Securitatea raporturilor juridice
Articolul 31. Motivarea
Articolul 32. Comprehensibilitatea şi transparenţa acţiunilor autorităţilor publice
Articolul 33. Comunicarea
Articolul 34. Cooperarea
Articolul 35. Răspunderea
Secţiunea a 3-a
Principiile procedurii de contencios administrativ
Articolul 36. Supremaţia dreptului
Articolul 37. Independenţa judecătorilor
Articolul 38. Audierea juridică şi dreptul la un proces echitabil
Articolul 39. Accesul liber la justiţie
Articolul 40. Dreptul la apărare
Articolul 41. Oralitatea
Articolul 42. Nemijlocirea
Articolul 43. Contradictorialitatea şi egalitatea în drepturi procedurale a participanţilor la proces
CARTEA A DOUA
PROCEDURA ADMINISTRATIVĂ
TITLUL I
DISPOZIŢII GENERALE
Capitolul I
PARTICIPANŢII LA PROCEDURA ADMINISTRATIVĂ
Articolul 44. Participanţii la procedura administrativă
Articolul 45. Reprezentarea în cadrul procedurii administrative
Articolul 46. Reprezentanţii împuterniciţi
Articolul 47. Acţiunile procedurale ale reprezentanţilor împuterniciţi
Articolul 48. Continuarea procedurii administrative
Articolul 49. Persoanele care nu au dreptul să acţioneze în procedura administrativă
Articolul 50. Suspiciuni de părtinire
Articolul 51. Declaraţia de abţinere
Articolul 52. Recuzarea la cererea unui participant
Capitolul II
REGIMUL JURIDIC AL COMPETENŢEI
AUTORITĂŢILOR PUBLICE
Articolul 53. Competenţa
Articolul 54. Competenţa materială
Articolul 55. Competenţa teritorială
Articolul 56. Obligativitatea competenţei
Articolul 57. Consecinţele lipsei de competenţă
Articolul 58. Conflictele de competenţă
Articolul 59. Delegarea competenţei
Capitolul III
TERMENELE ÎN PROCEDURA ADMINISTRATIVĂ
Articolul 60. Termenul general
Articolul 61. Stabilirea termenelor
Articolul 62. Prelungirea termenelor
Articolul 63. Calcularea termenelor
Articolul 64. Refuzul sau nesoluţionarea în termen a unei cereri
Articolul 65. Repunerea în termen
Capitolul IV
ASPECTE INSTITUŢIONALE ŞI DE TRANSPARENŢĂ
Articolul 66. Responsabilii de relaţiile cu publicul
Articolul 67. Transparenţa prin intermediul şedinţelor publice
Articolul 68. Obligaţiile autorităţilor publice
TITLUL II
ETAPELE PROCEDURII ADMINISTRATIVE
Capitolul I
INIŢIEREA ŞI FINALIZAREA PROCEDURII ADMINISTRATIVE
Articolul 69. Iniţierea procedurii administrative
Articolul 70. Înştiinţarea participanţilor
Articolul 71. Înştiinţarea publică a participanţilor
Articolul 72. Depunerea petiţiei
Articolul 73. Înregistrarea petiţiei
Articolul 74. Readresarea petiţiei
Articolul 75. Conţinutul petiţiei
Articolul 76. Sancţiuni pentru lipsa elementelor petiţiei
Articolul 77. Soluţionarea petiţiei
Articolul 78. Finalizarea procedurii administrative
Capitolul II
INCIDENTE ŞI DREPTURI PROCEDURALE
Articolul 79. Participarea mai multor autorităţi publice
Articolul 80. Conexarea procedurilor
Articolul 81. Suspendarea procedurii administrative
Articolul 82. Întocmirea dosarului administrativ
Articolul 83. Accesul participanţilor la dosarul administrativ
Articolul 84. Modificarea petiţiei
Capitolul III
CLARIFICAREA STĂRII DE FAPT ŞI OBŢINEREA PROBELOR
Articolul 85. Investigaţii
Articolul 86. Citarea
Articolul 87. Probele
Articolul 88. Obligaţia de colaborare a participanţilor
Articolul 89. Dreptul de colaborare al participanţilor
Articolul 90. Martorii şi experţii/specialiştii
Articolul 91. Obligaţia de tolerare
Articolul 92. Aprecierea probelor
Articolul 93. Sarcina probaţiunii
Capitolul IV
AUDIEREA PARTICIPANŢILOR
Articolul 94. Audierea participanţilor
Articolul 95. Renunţarea la audiere
Capitolul V
COMUNICAREA ÎN CADRUL PROCEDURII ADMINISTRATIVE
Articolul 96. Modalităţi de comunicare şi notificare
Articolul 97. Notificarea
Articolul 98. Notificarea reprezentantului legal sau împuternicit
Articolul 99. Notificarea efectuată de autoritatea publică prin act de recunoaştere a recepţionării
Articolul 100. Locul notificării
Articolul 101. Notificarea pe timp de noapte, duminică şi în zile de sărbătoare nelucrătoare
Articolul 102. Notificarea în cazul refuzului de primire
Articolul 103. Notificarea de substituire a altor persoane
Articolul 104. Notificarea de substituire prin introducerea în cutia poştală
Articolul 105. Notificarea de substituire prin depunere la oficiul poştal
Articolul 106. Menţiunea notificării
Articolul 107. Notificarea prin poştă cu act de notificare
Articolul 108. Actul de notificare
Articolul 109. Notificarea prin poştă cu scrisoare recomandată
Articolul 110. Notificarea cu act de recunoaştere a recepţionării
Articolul 111. Notificarea în străinătate
Articolul 112. Notificarea publică
Articolul 113. Notificarea publică a mai mult de 50 de persoane
Articolul 114. Înlăturarea viciilor de notificare
Capitolul VI
CHELTUIELILE PROCEDURII
Articolul 115. Cheltuielile procedurii
Articolul 116. Taxele
TITLUL III
PROCEDURA EMITERII ACTELOR ADMINISTRATIVE INDIVIDUALE
Capitolul I
FORMALITĂŢI PROCEDURALE PENTRU EMITEREA
ACTELOR ADMINISTRATIVE INDIVIDUALE
Articolul 117. Procesul-verbal
Articolul 118. Motivarea
Articolul 119. Certitudinea şi forma actului administrativ individual
Articolul 120. Structura actului administrativ individual emis sau confirmat în scris
Articolul 121. Semnarea
Articolul 122. Contrasemnarea
Articolul 123. Înlăturarea greşelilor de formă şi procedură
Articolul 124. Conţinutul informaţiei cu privire la exercitarea căilor de atac
Articolul 125. Aprobarea
Articolul 126. Comunicarea
Articolul 127. Forma comunicării
Articolul 128. Producerea comunicării
Articolul 129. Comunicarea prin poştă a unui act administrativ individual scris
Articolul 130. Admisibilitatea comunicării publice
Articolul 131. Rectificarea
Capitolul II
EMITEREA ACTELOR ADMINISTRATIVE INDIVIDUALE
Articolul 132. Emiterea actelor administrative individuale
Articolul 133. Cvorumul
Articolul 134. Majoritatea
Articolul 135. Tipuri de majoritate
Articolul 136. Calculul cvorumului şi al majorităţii
Articolul 137. Dreptul discreţionar
Articolul 138. Dispoziţii adiţionale pentru actul administrativ individual
Capitolul III
EFECTELE JURIDICE ALE ACTULUI ADMINISTRATIV INDIVIDUAL
Articolul 139. Valabilitatea actelor administrative individuale
Articolul 140. Puterea lucrului decis al actelor administrative individuale
Articolul 141. Nulitatea
Articolul 142. Prescripţia
Capitolul IV
ANULAREA ŞI ÎNCETAREA EFECTELOR JURIDICE ALE
ACTELOR ADMINISTRATIVE INDIVIDUALE
Articolul 143. Retragerea unui act administrativ individual ilegal defavorabil
Articolul 144. Retragerea unui act administrativ individual ilegal favorabil
Articolul 145. Revocarea unui act administrativ individual legal defavorabil
Articolul 146. Revocarea unui act administrativ individual legal favorabil
Articolul 147. Anularea actelor administrative individuale de acordare periodică a prestaţiilor materiale sau băneşti în cazul schimbării situaţiei
Articolul 148. Competenţa
Articolul 149. Retragerea, modificarea şi revocarea în cadrul procedurii de exercitare a căilor de atac
Articolul 150. Restituirea prestaţiilor acordate în baza unui act administrativ individual
Articolul 151. Restituirea prestaţiilor acordate în lipsa unui act administrativ individual
Articolul 152. Dobînda
Articolul 153. Restituirea actelor şi a bunurilor
TITLUL IV
CONTRACTUL ADMINISTRATIV
Articolul 154. Admisibilitatea contractului administrativ
Articolul 155. Contractul de împăcare
Articolul 156. Contractul de schimb
Articolul 157. Acordul persoanelor terţe şi al autorităţilor publice
Articolul 158. Nulitatea contractului administrativ
Articolul 159. Ajustarea şi rezilierea în cazuri speciale
Articolul 160. Supunerea executării imediate
Articolul 161. Aplicarea suplimentară a prevederilor
TITLUL V
PROCEDURA PREALABILĂ
Articolul 162. Scopul procedurii prealabile
Articolul 163. Neefectuarea procedurii de examinare a cererii prealabile
Articolul 164. Depunerea cererii prealabile
Articolul 165. Termenul pentru depunerea cererii prealabile
Articolul 166. Dreptul de a depune cererea prealabilă
Articolul 167. Soluţionarea cererii prealabile de către autoritatea emitentă
Articolul 168. Decizia autorităţii publice ierarhic superioare
Articolul 169. Prevederi procedurale suplimentare
TITLUL VI
RELUAREA PROCEDURII
Articolul 170. Reluarea procedurii
TITLUL VII
EXECUTAREA ACTELOR ADMINISTRATIVE INDIVIDUALE ŞI
A CONTRACTELOR ADMINISTRATIVE
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
Articolul 171. Executarea
Articolul 172. Suspendarea executării actului administrativ individual de către autoritatea publică
Articolul 173. Executarea unui contract administrativ
Articolul 174. Proporţionalitatea măsurilor de executare
Capitolul II
EXECUTAREA CREANŢELOR BĂNEŞTI
Articolul 175. Domeniul de aplicare
Articolul 176. Debitorul executării
Articolul 177. Mandatul de executare
Articolul 178. Executarea creanţelor băneşti în cazul persoanelor juridice de drept public
Capitolul III
IMPUNEREA ACŢIUNILOR, A TOLERĂRILOR
SAU A INACŢIUNILOR
Articolul 179. Măsurile coercitive
Articolul 180. Realizarea prin substituire
Articolul 181. Amenda de constrîngere
Articolul 182. Executarea amenzii de constrîngere
Articolul 183. Executarea după aplicarea amenzii
Articolul 184. Constrîngerea directă
Articolul 185. Somaţia privind măsurile coercitive
Articolul 186. Aplicarea măsurilor coercitive
Articolul 187. Executarea imediată
Articolul 188. Prescripţia executării
CARTEA A TREIA
PROCEDURA CONTENCIOSULUI ADMINISTRATIV
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
Articolul 189. Înaintarea acţiunii în contencios administrativ
Articolul 190. Excluderea acţiunii în contenciosul administrativ
Articolul 191. Competenţa jurisdicţională pentru acţiunea în contencios administrativ
Articolul 192. Specializarea judecătorilor pentru examinarea acţiunilor în contencios administrativ
Articolul 193. Componenţa instanţei de judecată
Articolul 194. Limitele examinării judiciare
Articolul 195. Aplicarea suplimentară a prevederilor
Capitolul II
PROCEDURA ÎN PRIMA INSTANŢĂ
Articolul 196. Competenţa teritorială pentru acţiunea în contencios administrativ
Articolul 197. Imutabilitatea competenţei jurisdicţionale
Articolul 198. Strămutarea acţiunii în contencios administrativ
Articolul 199. Declinarea competenţei în cauze civile
Articolul 200. Soluţionarea conflictelor de competenţă
Articolul 201. Competenţa în caz de concurenţă a pretenţiilor
Articolul 202. Soluţionarea declaraţiilor de abţinere şi a cererilor de recuzare
Articolul 203. Participanţii la proces
Articolul 204. Părţile
Articolul 205. Persoanele atrase în proces de instanţa de judecată
Articolul 206. Felurile acţiunilor în contencios administrativ
Articolul 207. Examinarea admisibilităţii acţiunii în contencios administrativ
Articolul 208. Respectarea procedurii prealabile
Articolul 209. Termenul de înaintare a acţiunii în contencios administrativ
Articolul 210. Repunerea în termenul de înaintare a acţiunii în contencios administrativ
Articolul 211. Forma şi conţinutul cererii de chemare în judecată
Articolul 212. Actele anexate la cererea de chemare în judecată
Articolul 213. Nerespectarea cerinţelor cererii de chemare în judecată
Articolul 214. Suspendarea executării actului administrativ individual contestat
Articolul 215. Ordonanţa provizorie
Articolul 216. Pregătirea dezbaterilor judiciare
Articolul 217. Tranzacţia de împăcare
Articolul 218. Examinarea în fond a acţiunii în contencios administrativ
Articolul 219. Asigurarea protecţiei efective a drepturilor
Articolul 220. Obţinerea probelor
Articolul 221. Prezentarea dosarului administrativ
Articolul 222. Accesul la dosar
Articolul 223. Notificările în procedura contenciosului administrativ
Articolul 224. Hotărîrile instanţei de judecată
Articolul 225. Limitele controlului judecătoresc
Articolul 226. Motivarea hotărîrilor în fond
Articolul 227. Publicarea unei hotărîri de control normativ
Articolul 228. Efectele anulării unui act administrativ individual sau normativ
Articolul 229. Caracterul obligatoriu al hotărîrii judecătoreşti
Articolul 230. Încheierea judecătorească
Capitolul III
PROCEDURA DE APEL
Articolul 231. Apelul
Articolul 232. Depunerea apelului
Articolul 233. Forma şi conţinutul cererii de apel
Articolul 234. Actele care se anexează la cererea de apel
Articolul 235. Nerespectarea cerinţelor cererii de apel
Articolul 236. Examinarea admisibilităţii apelului
Articolul 237. Repunerea în termen
Articolul 238. Limitele examinării în instanţa de apel
Articolul 239. Procedura soluţionări cererii de apel
Articolul 240. Deciziile instanţei de apel
Capitolul IV
RECURSUL ÎMPOTRIVA ÎNCHEIERILOR JUDECĂTOREŞTI
Articolul 241. Încheierile judecătoreşti supuse recursului
Articolul 242. Depunerea recursului împotriva încheierii judecătoreşti
Articolul 243. Deciziile instanţei competente să soluţioneze recursul împotriva încheierii judecătoreşti
Capitolul V
PROCEDURA DE RECURS
Articolul 244. Recursul împotriva hotărîrilor şi deciziilor curţii de apel
Articolul 245. Depunerea cererii de recurs
Articolul 246. Examinarea admisibilităţii cererii de recurs
Articolul 247. Procedura scrisă
Articolul 248. Deciziile instanţei de recurs
Capitolul VI
EXECUTAREA HOTĂRÎRILOR JUDECĂTOREŞTI
ŞI A TRANZACŢIILOR JUDICIARE DE ÎMPĂCARE
Articolul 249. Dispoziţii generale
Articolul 250. Titlul executoriu
Articolul 251. Caracterul executoriu al hotărîrilor judecătoreşti
Articolul 252. Executarea în privinţa persoanelor fizice şi juridice de drept privat
Articolul 253. Executarea în privinţa persoanelor juridice de drept public
Articolul 254. Amenda de constrîngere
Articolul 255. Emiterea actelor administrative individuale de către instanţa de judecată
Articolul 256. Persoana cu mandat de executare
CARTEA A PATRA
DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII
Articolul 257. Intrarea în vigoare
Articolul 258. Dispoziţii tranzitorii
Parlamentul adoptă prezentul cod.
CARTEA ÎNTÎI
DISPOZIŢII GENERALE
Capitolul I
LEGISLAŢIA ADMINISTRATIVĂ
Articolul 1. Legislaţia administrativă
(1) Legislaţia administrativă reprezintă cadrul juridic principal prin care se asigură reglementarea raporturilor administrative la înfăptuirea activităţii administrative şi a controlului judecătoresc asupra acesteia.
(2) Legislaţia administrativă se întemeiază pe normele constituţionale dezvoltate în prezentul cod, în alte legi şi în alte acte normative subordonate legii, care reglementează raporturile administrative şi care trebuie să fie în concordanţă cu Constituţia Republicii Moldova.
(3) Actele normative subordonate legii se aplică la reglementarea raporturilor administrative doar în cazurile în care sînt emise în temeiul legii şi nu contravin ei.
Articolul 2. Reglementarea raporturilor administrative
(1) Prevederile prezentului cod determină statutul juridic al participanţilor la raporturile administrative, atribuţiile autorităţilor publice administrative şi ale instanţelor de judecată competente pentru examinarea litigiilor de contencios administrativ, drepturile şi obligaţiile participanţilor în procedura administrativă şi cea de contencios administrativ.
(2) Anumite aspecte ce ţin de activitatea administrativă privind domenii specifice de activitate pot fi reglementate prin norme legislative speciale derogatorii de la prevederile prezentului cod numai dacă această reglementare este absolut necesară şi nu contravine principiilor prezentului cod.
(3) Prevederile prezentului cod nu se aplică:
a) raporturilor juridice de drept privat la care participă autorităţile publice;
b) raporturilor juridice ale autorităţilor publice care acţionează în baza Codului contravenţional sau Codului penal;
c) actelor supuse controlului de constituţionalitate de către Curtea Constituţională;
d) procedurii de elaborare şi adoptare a actelor normative.
Articolul 3. Scopul legislaţiei administrative
Legislaţia administrativă are drept scop reglementarea procedurii de înfăptuire a activităţii administrative şi a controlului judecătoresc asupra acesteia, în vederea asigurării respectării drepturilor şi a libertăţilor prevăzute de lege ale persoanelor fizice şi juridice, ţinîndu-se cont de interesul public şi de regulile statului de drept.
Articolul 4. Legislaţia administrativă şi tratatele internaţionale
Dacă printr-un tratat internaţional la care Republica Moldova este parte sînt stabilite alte dispoziţii decît cele prevăzute de legislaţia administrativă, se aplică dispoziţiile tratatului internaţional.
Capitolul II
DISPOZIŢII DEFINITORII
Articolul 5. Activitatea administrativă
Activitatea administrativă reprezintă totalitatea actelor administrative individuale şi normative, a contractelor administrative, a actelor reale, precum şi a operaţiunilor administrative realizate de autorităţile publice în regim de putere publică, prin care se organizează aplicarea legii şi se aplică nemijlocit legea.
Articolul 6. Procedura administrativă
(1) Procedura administrativă este activitatea autorităţilor publice cu efect în exterior, îndreptată spre examinarea condiţiilor, pregătirea şi emiterea unui act administrativ individual, spre examinarea condiţiilor, pregătirea şi încheierea unui contract administrativ sau examinarea condiţiilor, pregătirea şi întreprinderea unei măsuri strict de autoritate publică.
(2) Emiterea unui act administrativ individual, încheierea unui contract administrativ sau întreprinderea unei măsuri strict de autoritate publică sînt părţi ale procedurii administrative.
Articolul 7. Autorităţile publice
Autoritate publică se consideră orice structură organizatorică sau organ instituită/instituit prin lege sau printr-un alt act normativ, care acţionează în regim de putere publică în scopul realizării unui interes public.
Articolul 8. Regimul de putere publică
Regimul de putere publică reprezintă ansamblul competenţelor prevăzute de lege în vederea realizării sarcinilor autorităţilor publice, care le conferă posibilitatea de a se impune cu forţă juridică obligatorie în raporturile lor cu persoane fizice sau juridice.
Articolul 9. Petiţia
(1) Prin petiţie, în sensul prezentului cod, se înţelege orice cerere, sesizare sau propunere adresată unei autorităţi publice de către o persoană fizică sau juridică.
(2) Prin cerere se solicită emiterea unui act administrativ individual sau efectuarea unei operaţiuni administrative.
(3) Prin sesizare se informează autoritatea publică cu privire la o problemă de interes personal sau public.
(4) Prin propunere se urmăreşte realizarea de către autoritatea publică a unor acţiuni de interes public.
Articolul 10. Actul administrativ individual
(1) Actul administrativ individual este orice dispoziţie, decizie sau altă măsură oficială întreprinsă de autoritatea publică pentru reglementarea unui caz individual în domeniul dreptului public, cu scopul de a produce nemijlocit efecte juridice, prin naşterea, modificarea sau stingerea raporturilor juridice de drept public.
(2) Decizia autorităţii publice privind acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin activitatea administrativă ilegală este un act administrativ individual.
Articolul 11. Categoriile actelor administrative individuale
(1) Actele administrative individuale pot fi:
a) acte defavorabile – actele care impun destinatarilor lor obligaţii, sancţiuni, sarcini sau afectează drepturile/interesele legitime ale persoanelor ori care resping, în tot sau în parte, acordarea avantajului solicitat;
b) acte favorabile – actele care creează destinatarilor săi un beneficiu sau un avantaj de orice fel.
(2) Destinatarul unui act administrativ individual este doar persoana către care actul administrativ se îndreaptă. Terţii, ale căror drepturi sînt afectate de actul administrativ individual, nu sînt destinatarii acestuia.
(3) Un act administrativ de acordare periodică a prestaţiilor materiale sau băneşti este un act administrativ individual prin care o astfel de prestaţie se acordă pentru un număr determinat sau nedeterminat de perioade succesive.
Articolul 12. Actul administrativ normativ
Un act administrativ normativ este actul juridic subordonat legii adoptat, aprobat sau emis de o autoritate publică în baza prevederilor constituţionale sau legale, care nu se supune controlului constituţionalităţii şi stabileşte reguli de aplicare obligatorii pentru un număr nedeterminat de situaţii identice.
Articolul 13. Contractul administrativ
Contractul administrativ este contractul care poate da naştere, modifica sau stinge un raport juridic de drept public, dacă legea nu prevede altfel.
Articolul 14. Actele reale
(1) Actul real este activitatea administrativă de drept public care nu are drept scop o reglementare concretă sau abstractă, ci un rezultat real.
(2) Sînt acte reale, în special, informaţiile, avertizările sau recomandările autorităţilor publice şi acţiunile întreprinse de acestea.
(3) În măsura în care prevederile prezentului cod nu conţin reglementări imperative, în privinţa actelor reale se aplică corespunzător dispoziţiile referitoare la actele administrative individuale, dacă acest lucru nu este exclus în baza diferenţelor dintre actul administrativ individual şi actul real.
Articolul 15. Operaţiunile administrative
(1) Operaţiunile administrative sînt manifestările de voinţă sau activităţile autorităţilor publice care nu produc ca atare efecte juridice.
(2) Operaţiunile administrative pot fi contestate doar concomitent cu actul administrativ individual, cu excepţia operaţiunilor administrative executorii sau îndreptate împotriva unui terţ.
Articolul 16. Dreptul discreţionar al autorităţii publice
(1) Dreptul discreţionar al autorităţii publice reprezintă posibilitatea acesteia de a opta între mai multe soluţii posibile corespunzătoare scopului legii atunci cînd aplică o dispoziţie legală.
(2) Exercitarea dreptului discreţionar nu permite desfăşurarea unei activităţi administrative arbitrare.
Articolul 17. Dreptul vătămat
Drept vătămat este orice drept sau libertate stabilit/stabilită de lege căruia/căreia i se aduce atingere prin activitate administrativă.
Articolul 18. Interesul public
Interesul public vizează ordinea de drept, democraţia, garantarea drepturilor şi a libertăţilor persoanelor, precum şi obligaţiile acestora, satisfacerea necesităţilor sociale, realizarea competenţelor autorităţilor publice, funcţionarea lor legală şi în bune condiţii.
Articolul 19. Cererea prealabilă
Cererea prealabilă este instituţia care oferă o cale de soluţionare prejudiciară a litigiilor administrative.
Articolul 20. Acţiunea în contencios administrativ
Dacă printr-o activitate administrativă se încalcă un drept legitim sau o libertate stabilită prin lege, acest drept poate fi revendicat printr-o acţiune în contencios administrativ, cu privire la care decid instanţele de judecată competente pentru examinarea procedurii de contencios administrativ, conform prezentului cod.
Capitolul III
PRINCIPII
Secţiunea 1
Principii comune
Articolul 21. Legalitatea
(1) Autorităţile publice şi instanţele de judecată competente trebuie să acţioneze în conformitate cu legea şi alte acte normative.
(2) Exercitarea atribuţiilor legale nu poate fi contrară scopului pentru care acestea au fost reglementate.
(3) Autorităţile publice şi instanţele de judecată competente nu pot dispune limitarea exercitării drepturilor şi a libertăţilor persoanelor decît în cazurile şi în condiţiile expres stabilite de lege.
Articolul 22. Cercetarea din oficiu
(1) Autorităţile publice şi instanţele de judecată competente cercetează starea de fapt din oficiu. Acestea stabilesc felul şi volumul cercetărilor şi nu sînt legate nici de expunerile participanţilor, nici de cererile lor de reclamare a probelor.
(2) Faptele deja cunoscute autorităţilor publice sau instanţelor de judecată competente, faptele general notorii şi faptele prezumate în virtutea prevederilor legale nu necesită a fi probate, pînă la proba contrarie.
Articolul 23. Egalitatea de tratament
(1) Autorităţile publice şi instanţele de judecată competente acţionează respectînd principiul egalităţii şi nediscriminării.
(2) Autorităţile publice şi instanţele de judecată competente trebuie să trateze în mod egal persoanele aflate în situaţii similare. Orice diferenţă de tratament trebuie justificată în mod obiectiv.
(3) Atît în cadrul procedurii administrative, cît şi în cadrul procedurii de contencios administrativ sau ca rezultat al acestora, nicio persoană nu poate beneficia de privilegii, nu poate fi dezavantajată, lipsită de drepturi sau scutită de obligaţii pe motiv de rasă, origini familiale, sex, limbă, cetăţenie, apartenenţă etnică, religie, convingeri politice sau ideologice, educaţie, situaţie economică, condiţie socială.
Articolul 24. Buna-credinţă
(1) Participanţii la procedura administrativă şi procedura de contencios administrativ trebuie să îşi exercite drepturile şi să îşi îndeplinească obligaţiile cu bună-credinţă, fără a încălca drepturile procesuale ale altor participanţi.
(2) Participantul care îşi exercită drepturile procesuale în mod abuziv şi nu îşi îndeplineşte obligaţiile procesuale cu bună-credinţă răspunde potrivit legii pentru prejudiciile materiale şi morale cauzate.
Articolul 25. Imparţialitatea
Autorităţile publice şi instanţele de judecată competente trebuie să îşi exercite atribuţiile legale în mod imparţial, indiferent de propriile convingeri sau interesele persoanelor care le reprezintă.
Articolul 26. Limba de procedură
Limba de procedură în faţa autorităţilor publice şi a instanţelor de judecată competente este cea prevăzută de legislaţie.
Articolul 27. Aplicarea termenului rezonabil
În cazul în care prezentul cod sau alte legi speciale nu impun un anumit termen, autorităţile publice şi instanţele de judecată competente trebuie să acţioneze într-un termen rezonabil.
Secţiunea a 2-a
Principiile procedurii administrative
Articolul 28. Eficienţa
(1) Procedura administrativă se realizează într-un mod simplu, adecvat, rapid, eficient şi corespunzător scopului.
(2) Procedura administrativă se realizează în scris, dacă caracterul urgent al măsurii nu cere o realizare verbală a procedurii administrative.
Articolul 29. Proporţionalitatea
(1) Orice măsură întreprinsă de autorităţile publice prin care se afectează drepturile sau libertăţile prevăzute de lege trebuie să corespundă principiului proporţionalităţii.
(2) O măsură întreprinsă de autorităţile publice este proporţională dacă:
a) este potrivită pentru atingerea scopului urmărit în temeiul împuternicirii atribuite prin lege;
b) este necesară pentru atingerea scopului;
c) este rezonabilă.
(3) Măsura întreprinsă de autorităţile publice este una rezonabilă dacă ingerinţa produsă prin ea nu este disproporţională în raport cu scopul urmărit.
Articolul 30. Securitatea raporturilor juridice
(1) Autorităţile publice nu pot întreprinde măsuri cu efect retroactiv, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.
(2) Autorităţile publice nu pot întreprinde măsuri care să afecteze situaţiile juridice definitive sau drepturile dobîndite, decît în situaţii în care, în condiţiile stabilite de lege, acest lucru este absolut necesar pentru interesul public.
Articolul 31. Motivarea
Actele administrative individuale şi operaţiunile administrative scrise trebuie să fie motivate.
Articolul 32. Comprehensibilitatea şi transparenţa acţiunilor autorităţilor publice
(1) Procedura administrativă se structurează astfel încît participanţii să poată înţelege fiecare etapă a procedurii. Dacă este necesară contribuţia unui participant, acestuia i se comunică neîntîrziat, într-un limbaj clar şi uşor de înţeles, acţiunile care trebuie întreprinse.
(2) În condiţiile legii, autorităţile publice trebuie să asigure participarea neîngrădită la procedura administrativă a persoanelor interesate.
Articolul 33. Comunicarea
Comunicarea interinstituţională şi comunicarea cu participanţii sau cu publicul în cadrul procedurii administrative se face prin orice mijloc (verbal, poştă, telefon, fax, poştă electronică etc.), acordîndu-se prioritate mijloacelor care asigură o mai mare eficienţă, rapiditate şi economie de costuri.
Articolul 34. Cooperarea
Autorităţile publice au obligaţia să contribuie şi să colaboreze în vederea realizării competenţelor ce le revin potrivit legii.
Articolul 35. Răspunderea
Autorităţile publice şi persoanele fizice care le reprezintă răspund, după caz, penal, contravenţional, civil sau disciplinar pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a activităţii administrative, în condiţiile legii.
Secţiunea a 3-a
Principiile procedurii de contencios administrativ
Articolul 36. Supremaţia dreptului
(1) Instanţa de judecată competentă să soluţioneze acţiunile în contencios administrativ este obligată să respecte principiul supremaţiei dreptului, în conformitate cu care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui sînt considerate valori supreme şi sînt garantate de stat.
(2) Instanţele de judecată competente aplică principiul supremaţiei dreptului cu luarea în considerare a jurisprudenţei Curţii Europene pentru Drepturile Omului.
Articolul 37. Independenţa judecătorilor
La înfăptuirea controlului judecătoresc asupra activităţii administrative, instanţele de judecată competente şi judecătorii competenţi sînt independenţi şi se supun numai legii. Orice imixtiune în activitatea de judecată este inadmisibilă şi atrage răspunderea prevăzută de lege.
Articolul 38. Audierea juridică şi dreptul la un proces echitabil
(1) Înaintea fiecărei decizii judecătoreşti pe fond, participanţilor la proces li se oferă posibilitatea de a-şi expune punctul de vedere. Audierea poate fi făcută verbal sau în scris.
(2) Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei în mod echitabil, în termen rezonabil, de către o instanţă de judecată independentă, imparţială şi instituită prin lege. În acest scop, instanţa de judecată este obligată să dispună toate măsurile permise de lege şi să asigure desfăşurarea cu celeritate a procesului.
Articolul 39. Accesul liber la justiţie
(1) Controlul judecătoresc al activităţii administrative este garantat şi nu poate fi îngrădit.
(2) Orice persoană care revendică un drept vătămat de către o autoritate publică în sensul art.17 sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri se poate adresa instanţei de judecată competente.
Articolul 40. Dreptul la apărare
(1) Dreptul la apărare este garantat.
(2) Participanţilor la proces li se asigură posibilitatea de a participa la toate etapele de desfăşurare a procesului.
(3) Instanţa de judecată poate dispune înfăţişarea în persoană a participanţilor la proces, chiar şi atunci cînd acestea sînt reprezentate.
Articolul 41. Oralitatea
Dezbaterile judiciare în cauzele de contencios administrativ se desfăşoară verbal, dacă legea nu prevede altfel.
Articolul 42. Nemijlocirea
Probele se administrează nemijlocit de către instanţa de judecată competentă care soluţionează litigiul, dacă legea nu prevede altfel.
Articolul 43. Contradictorialitatea şi egalitatea în drepturi procedurale a participanţilor la proces
Examinarea judiciară a cauzelor de contencios administrativ se desfăşoară în baza principiului contradictorialităţii şi al egalităţii în drepturi procedurale a participanţilor la proces.
CARTEA A DOUA
PROCEDURA ADMINISTRATIVĂ
TITLUL I
DISPOZIŢII GENERALE
Capitolul I
PARTICIPANŢII LA PROCEDURA ADMINISTRATIVĂ
Articolul 44. Participanţii la procedura administrativă
(1) Participanţi la procedura administrativă sînt: autoritatea publică, orice persoană fizică şi juridică care a solicitat iniţierea procedurii sau în privinţa căreia procedura a fost iniţiată, precum şi orice altă persoană atrasă de autoritatea publică în procedura administrativă.
(2) Dacă procedura administrativă implică necesitatea soluţionării unei chestiuni cu privire la drepturile şi obligaţiile comune ale mai multor participanţi sau drepturile şi obligaţiile participanţilor decurg din aceleaşi temeiuri de fapt sau de drept, participarea lor la procedura administrativă este obligatorie.
(3) Autoritatea publică este obligată să atragă în procedura administrativă, din oficiu sau la cerere, persoanele ale căror drepturi pot fi afectate prin procedura administrativă. Dacă are cunoştinţă despre astfel de persoane, autoritatea publică le informează despre iniţierea sau desfăşurarea procedurii administrative.
(4) Pentru desfăşurarea cu celeritate a procedurii administrative, autoritatea publică este în drept să admită examinarea concomitentă a mai multor petiţii depuse de mai mulţi participanţi la aceeaşi autoritate publică cînd, în baza raportului material-juridic dintre participanţi, ele se află în conexiune prin pretenţiile revendicate sau problemele comune şi cînd există posibilitatea examinării lor în aceeaşi procedură şi de aceeaşi autoritate publică. Fiecare participant participă în cadrul procedurii administrative în mod independent faţă de ceilalţi participanţi.
(5) O persoană audiată în cadrul procedurii administrative în calitate de martor, expert, specialist sau din alte motive nu devine prin aceasta participant la procedura administrativă.
Articolul 45. Reprezentarea în cadrul procedurii administrative
(1) Persoanele fizice participă la procedura administrativă personal sau prin reprezentanţii lor.
(2) Persoanele fizice care, conform dreptului civil, nu au capacitate de exerciţiu sau sînt limitate în capacitatea lor de exerciţiu acţionează în cadrul procedurii administrative prin reprezentanţii lor legali.
(3) Persoanele juridice acţionează prin reprezentanţii lor.
(4) Autorităţile publice acţionează prin intermediul conducătorilor sau al reprezentanţilor.
Articolul 46. Reprezentanţii împuterniciţi
(1) În procedura administrativă participanţii pot fi reprezentaţi de o persoană împuternicită. Împuternicirile reprezentantului se consemnează în procură. În măsura în care din conţinutul procurii nu rezultă altceva, aceasta conferă împuterniciri pentru toate acţiunile procedurale ce ţin de procedura administrativă.
(2) La solicitare, reprezentantul împuternicit prezintă procura. Valabilitatea procurii este reglementată de Codul civil.
(3) Dacă pentru procedură a fost desemnat un reprezentant împuternicit, autoritatea publică urmează să se adreseze acestuia. Autoritatea publică se poate adresa nemijlocit şi participantului reprezentat, dacă acesta este obligat să contribuie la procedura administrativă. Despre acest fapt reprezentantul împuternicit urmează să fie informat neîntîrziat.
Articolul 47. Acţiunile procedurale ale reprezentanţilor împuterniciţi
(1) Acţiunile procedurale întreprinse de reprezentantul împuternicit se atribuie participantului reprezentat. În măsura în care participantul nu contrazice neîntîrziat acţiunile întreprinse de reprezentantul împuternicit, acestea se consideră ca fiind întreprinse de participant.
(2) În pofida desemnării unui reprezentant împuternicit, participantul este în drept să întreprindă el însuşi acţiuni procedurale.
(3) Culpa reprezentantului împuternicit se atribuie participantului reprezentat.
Articolul 48. Continuarea procedurii administrative
(1) În cazul în care un participant decedează şi procedura administrativă se referă la drepturile sau obligaţiile strict personale ale defunctului, procedura se consideră încetată.
(2) În cazul decesului unui participant, dacă procedura administrativă se referă la drepturi sau obligaţii transmisibile, sau în cazul înstrăinării bunului care este obiectul unei proceduri administrative, autoritatea publică decide discreţionar cu privire la continuarea procedurii cu succesorul defunctului sau cu persoana care a dobîndit bunul. Această prevedere se aplică corespunzător în cazul lichidării sau reorganizării unei persoane juridice.
(3) Dacă procedura administrativă continuă, autoritatea publică o suspendă pînă la stabilirea succesorului de drepturi sau pînă la desemnarea din oficiu a unui reprezentant al succesorului de drepturi necunoscut.
(4) Suspendarea procedurii administrative atrage suspendarea curgerii tuturor termenelor de procedură.
Articolul 49. Persoanele care nu au dreptul să acţioneze în procedura administrativă
(1) Într-o procedură administrativă, pentru o autoritate publică nu au dreptul să acţioneze persoanele care:
a) înseşi au statut de participant la procedura administrativă;
b) sînt membri de familie ai unui participant;
c) în virtutea legii sau în baza procurii, reprezintă în general sau în această procedură administrativă un participant;
d) sînt membri de familie ai reprezentantului unui participant în această procedură administrativă;
e) desfăşoară activitate remunerată la un participant al procedurii administrative sau activează la el în calitate de membru al consiliului de conducere, al consiliului de supraveghere sau al unui alt organ de acest gen. Această prevedere nu se aplică persoanelor angajate la o instituţie de drept public participantă la procedura administrativă;
f) în chestiunea respectivă au întocmit o expertiză sau au acţionat în mod similar în afara calităţii lor funcţionale/de serviciu.
(2) Persoana care, prin activitate sau decizie, poate avea nemijlocit avantaje sau dezavantaje este asimilată participantului. Această prevedere nu se aplică dacă avantajul sau dezavantajul se bazează doar pe faptul că cineva face parte dintr-un grup de populaţie sau grup profesional ale cărui interese comune sînt atinse de chestiunea în cauză.
(3) Membru de familie în sensul alin.(1) lit.b) şi d) sînt:
a) logodnicul/logodnica;
b) soţul/soţia;
c) ruda sau afinul pe linie dreaptă sau colaterală pînă la gradul IV inclusiv;
d) persoanele care printr-un raport de îngrijire creat pe o durată mai îndelungată sînt legate unele de altele ca părinţii cu copilul (părinţi educatori şi copil îngrijit).
(4) Persoanele indicate la alin.(3) se consideră membri de familie şi atunci cînd căsătoria pe care se întemeia relaţia sau comunitatea domestică nu mai există dacă persoanele sînt legate în continuare între ele ca soţ şi soţie sau ca părinţi şi copil.
Articolul 50. Suspiciuni de părtinire
(1) Pentru o autoritate publică într-o procedură administrativă nu pot acţiona, de asemenea, persoanele în privinţa cărora există un motiv de justificare a neîncrederii faţă de o exercitare imparţială a funcţiei.
(2) Motivul indicat la alin.(1) poate exista, în special, atunci cînd persoana care acţionează pentru autoritatea publică:
a) întreţine relaţii personale strînse cu un participant la procedura administrativă ori cu reprezentantul legal sau împuternicit al acestuia;
b) şi-a expus părerea în public în mod depreciativ sau într-un alt mod ce poate fi contestat în privinţa unui participant la această procedură;
c) şi-a expus părerea în public cu privire la finalitatea procedurii sau la aprecierea probelor pînă la încheierea procedurii;
d) are un interes economic sau personal faţă de rezultatul procedurii administrative.
Articolul 51. Declaraţia de abţinere
(1) Persoana aflată într-una din situaţiile prevăzute la art.49 sau 50 are obligaţia să declare în scris superiorului său ierarhic conflictul de interese care există. Participanţilor li se expediază o copie a respectivei declaraţii. Pînă la adoptarea deciziei pe marginea declaraţiei şi/sau soluţionarea conflictului de interese, persoana nu are dreptul să acţioneze pentru autoritatea publică pe acest caz.
(2) Prin excepţie, dacă există pericol iminent sau un risc de întîrziere, persoana aflată în conflict de interese trebuie să ia toate măsurile urgente care nu suferă amînare.
(3) În cazurile prevăzute la alin.(1), precum şi în cazurile în care conflictul de interese este constatat din oficiu sau la sesizarea unei persoane interesate, şeful ierarhic dispune repartizarea petiţiei altei persoane competente. Dacă nu are superior ierarhic, persoana aflată în conflict de interese transmite petiţia spre soluţionare unei alte persoane din cadrul autorităţii publice.
(4) Membrul organului colegial care se află în conflict de interese are obligaţia de a informa despre aceasta preşedintele organului. În acest caz, prevederile alin.(1)–(3) se aplică corespunzător.
Articolul 52. Recuzarea la cererea unui participant
(1) În temeiurile prevăzute la art.49 şi 50, participanţii la procedura administrativă pot recuza persoanele care acţionează pentru autoritatea publică în această procedură pînă la finalizarea ei. Cererea de recuzare se depune în scris sau verbal prin consemnarea ei într-un proces-verbal.
(2) Decizia cu privire la cererea de recuzare se ia în decursul unei săptămîni şi se comunică în scris participanţilor.
(3) O nouă cerere de recuzare a aceleiaşi persoane se admite numai dacă are la bază fapte noi.
(4) Prevederile art.51 se aplică corespunzător.
Capitolul II
REGIMUL JURIDIC AL COMPETENŢEI
AUTORITĂŢILOR PUBLICE
Articolul 53. Competenţa
(1) Competenţa reprezintă totalitatea atribuţiilor acordate autorităţilor publice sau persoanelor din cadrul acestora prin lege sau alte acte normative.
(2) Competenţa se stabileşte la momentul iniţierii procedurii administrative.
(3) Modificarea dispoziţiilor legale privind competenţa pe parcursul derulării procedurii administrative nu afectează competenţa stabilită iniţial, cu excepţia cazului în care autoritatea publică este desfiinţată sau dacă pentru procedurile administrative în desfăşurare legea prevede în mod expres transferul de competenţă.
Articolul 54. Competenţa materială
(1) Competenţa materială poate fi generală sau specială şi este reglementată prin lege.
(2) Dacă legea nu reglementează competenţa materială, competentă este autoritatea publică a cărei activitate este cea mai apropiată de natura raporturilor juridice.
Articolul 55. Competenţa teritorială
(1) Competenţă teritorială:
1) în chestiuni referitoare la bunuri imobile şi/sau drepturi asupra lor o are autoritatea publică în a cărei circumscripţie se află bunul imobil;
2) în chestiuni referitoare la funcţionarea unei întreprinderi sau a filialei acesteia, la exercitarea unei profesii sau la o altă activitate de durată o are autoritatea publică în a cărei circumscripţie funcţionează întreprinderea ori filiala acesteia sau este exercitată ori urmează a fi exercitată profesia sau activitatea de durată;
3) în alte chestiuni decît cele prevăzute la pct.1) şi 2) referitoare la:
a) o persoană fizică o are autoritatea publică în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul persoana fizică;
b) o persoană juridică o are autoritatea publică în a cărei circumscripţie îşi are sediul persoana juridică;
4) în chestiuni în care competenţa nu rezultă din pct.1)–3) o are autoritatea publică în a cărei rază teritorială se va întreprinde acţiunea oficială.
(2) Prin lege pot fi admise reglementări suplimentare sau derogatorii de la dispoziţiile privind competenţa teritorială.
Articolul 56. Obligativitatea competenţei
Orice act sau contract prin care autoritatea publică renunţă la competenţa atribuită prin lege sau la exercitarea ei este nul. Aceste dispoziţii nu aduc atingere posibilităţii de delegare a competenţei în conformitate cu prevederile art.59.
Articolul 57. Consecinţele lipsei de competenţă
(1) Activitatea administrativă se realizează numai de autoritatea publică competentă şi în limitele competenţei legale.
(2) În cazul în care există riscul de amînare a efectuării unui act/operaţiuni urgente, orice autoritate publică este competentă să ia măsurile urgente dacă evenimentul care impune măsura s-a produs în aria sa de competenţă teritorială, chiar dacă acea autoritate publică nu are competenţa materială. Autoritatea publică competentă material este informată în cel mult 3 zile, dată de la care competenţa de urgenţă încetează de drept.
Articolul 58. Conflictele de competenţă
(1) Autoritatea publică în faţa căreia s-a ivit conflictul de competenţă suspendă din oficiu procedura administrativă şi o înaintează către autoritatea publică în drept să soluţioneze conflictul apărut.
(2) Conflictele de competenţă pot fi:
a) pozitive – cînd două sau mai multe autorităţi publice se declară competente să desfăşoare o anumită activitate administrativă;
b) negative – cînd nicio autoritate publică nu se declară competentă să desfăşoare o anumită activitate administrativă.
(3) Conflictele de competenţă între autorităţi publice se soluţionează după cum urmează:
a) de către autoritatea publică ierarhic superioară comună, în cazul în care cele două autorităţi publice sînt subordonate aceleiaşi autorităţi publice;
b) de către preşedintele raionului, în cazul conflictului de competenţă între autorităţile publice locale din cadrul aceluiaşi raion;
c) de către secretarul general al Guvernului, în alte cazuri decît cele prevăzute la lit.a) şi b).
(4) Decizia pe marginea soluţionării conflictului de competenţă poate fi contestată odată cu actul administrativ individual.
Articolul 59. Delegarea competenţei
Organele colegiale pot încredinţa, în anumite cazuri, unei persoane sau comisii din cadrul autorităţii publice să conducă o procedură administrativă în cazuri determinate. În acest caz, persoana sau comisia prezintă organului colegial un raport scris cu propuneri. Decizia este luată de organul colegial.
Capitolul III
TERMENELE ÎN PROCEDURA ADMINISTRATIVĂ
Articolul 60. Termenul general
(1) Termenul general în care o procedură administrativă trebuie finalizată este de 30 de zile, dacă legea nu prevede altfel.
(2) Termenul general curge de la:
a) data prevăzută în lege pentru exercitarea unei atribuţii stabilite;
b) data înregistrării cererii de către autoritatea publică ierarhic superioară sau de cea de control;
c) data înregistrării cererii complete, după caz cu toate actele necesare, sau de la data la care petiţia a fost transferată autorităţii publice competente. Dacă cererea nu este completă, autoritatea publică propune petiţionarului să prezinte actele lipsă şi stabileşte un termen în acest sens.
(3) În cazul depunerii cererii privind acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin emiterea unui act administrativ individual sau normativ ilegal, termenul general începe să curgă din data în care hotărîrea instanţei de judecată prin care s-a anulat actul administrativ ilegal a rămas definitivă. Dacă autoritatea publică a anulat un act administrativ ilegal, termenul general începe să curgă din data în care decizia cu privire la anularea actului administrativ ilegal a rămas incontestabilă.
(4) Din motive justificate legate de complexitatea obiectului procedurii administrative, termenul general poate fi prelungit cu cel mult 15 zile. Această prelungire are efect doar dacă este comunicată în scris participanţilor la procedura administrativă în termen de 30 de zile, împreună cu motivele prelungirii.
(5) În mod excepţional, cînd în procedura administrativă se înregistrează cazuri de complexitate deosebită care necesită timp pentru prelucrarea documentelor, autoritatea publică poate stabili un termen mai mare pentru finalizarea procedurii administrative, care nu va depăşi 90 de zile.
Articolul 61. Stabilirea termenelor
(1) Autoritatea publică poate stabili participanţilor la procedura administrativă termene pentru efectuarea anumitor acţiuni.
(2) În cazul în care durata unui termen nu este stabilită prin lege, la luarea deciziei cu privire la rezonabilitatea duratei unui termen autoritatea publică va lua în considerare circumstanţele de fapt ale fiecărui caz în parte.
Articolul 62. Prelungirea termenelor
(1) Termenele stabilite de o autoritate publică pot fi prelungite la cerere. Cererea se depune pînă la expirarea termenului.
(2) Termenele legale pot fi prelungite numai dacă acest lucru este stabilit expres în lege.
Articolul 63. Calcularea termenelor
(1) Calcularea termenelor în procedura administrativă se efectuează în conformitate cu prevederile art.259–266 din Codul civil.
(2) Dacă o autoritate publică trebuie să efectueze prestaţii doar pentru o anumită perioadă de timp, atunci această perioadă expiră în ultima zi a ei, chiar şi atunci cînd aceasta este o zi de sîmbătă, duminică sau o zi liberă stabilită prin lege.
Articolul 64. Refuzul sau nesoluţionarea în termen a unei cereri
(1) Autoritatea publică este obligată să soluţioneze o cerere potrivit competenţelor sale şi în termenul stabilit de lege.
(2) Refuzul de a primi sau a examina o cerere se consideră drept respingere a cererii. Aceeaşi regulă se aplică şi în cazul nesoluţionării unei cereri în termen legal.
(3) Prin derogare de la prevederile alin.(2), în cazurile prevăzute de lege, nesoluţionarea în termen a unei cereri se consideră drept acceptare a acesteia.
Articolul 65. Repunerea în termen
(1) Dacă o persoană, din motive independente de voinţa ei, nu a putut respecta un termen legal, atunci, la cerere, ea poate fi repusă în termen. Culpa unui reprezentant legal sau împuternicit se atribuie reprezentatului.
(2) Cererea de repunere în termen se depune în termen de 15 zile de la înlăturarea impedimentului. La cerere se anexează probele care confirmă faptele pe care aceasta se întemeiază şi, suplimentar, se recuperează acţiunile omise.
(3) După 6 luni de la expirarea termenului omis repunerea în termen nu mai poate fi solicitată, iar acţiunea omisă nu mai poate fi recuperată, cu excepţia cazului cînd acest lucru nu a fost posibil pînă la expirarea termenului de un an ca urmare a forţei majore.
(4) Persoanele interesate pot contesta actul/refuzul autorităţii publice de repunere în termen cu acţiune în contencios administrativ numai odată cu fondul.
(5) Repunerea în termen nu se permite în cazurile excluse prin lege.
Capitolul IV
ASPECTE INSTITUŢIONALE ŞI DE TRANSPARENŢĂ
Articolul 66. Responsabilii de relaţiile cu publicul
(1) Autorităţile publice sînt obligate să instituie o subdiviziune sau să desemneze o persoană responsabilă de relaţiile cu publicul, care:
a) informează direct publicul şi mass-media despre activitatea autorităţii publice şi asigură comunicarea interinstituţională;
b) asigură primirea şi înregistrarea petiţiilor; transmite petiţiile spre soluţionare subdiviziunilor de specialitate, în funcţie de obiectul acestora, cu indicarea termenului de expediere a răspunsului, astfel încît petiţionarul să primească răspunsul în termenul legal; expediază răspunsurile petiţionarilor; clasifică şi arhivează petiţiile;
c) gestionează pagina web oficială a autorităţii publice, organizează şi asigură funcţionarea ghişeului de informare şi documentare;
d) asigură participarea publicului la şedinţele organelor colegiale şi organizează dezbaterile publice.
(2) Atribuţiile, organizarea şi funcţionarea subdiviziunii responsabile de relaţiile cu publicul, precum şi atribuţiile persoanei responsabile de relaţiile cu publicul se stabilesc în baza dispoziţiilor din prezentul cod, prin regulamentul intern de activitate a autorităţii publice respective.
Articolul 67. Transparenţa prin intermediul şedinţelor publice
(1) Şedinţele organelor colegiale sînt publice, dacă legea nu prevede altfel.
(2) Autorităţile publice au obligaţia să asigure condiţiile pentru participarea persoanelor interesate la şedinţele organelor colegiale, cu respectarea următoarelor reguli:
a) anunţul privind şedinţa publică se afişează la sediul autorităţii publice, se publică pe pagina web oficială a acesteia şi se transmite instituţiilor mass-media, cu cel puţin 5 zile înainte de desfăşurarea şedinţei;
b) anunţul privind şedinţa publică trebuie adus la cunoştinţa cetăţenilor şi a asociaţiilor legal constituite care au prezentat în scris sugestii şi propuneri, cu valoare de recomandare, referitoare la unul dintre domeniile de interes public ce urmează să fie abordat în şedinţa publică;
c) anunţul va conţine data, ora şi locul de desfăşurare a şedinţei publice, precum şi ordinea de zi.
(3) Difuzarea anunţului şi invitarea specială a unor persoane la şedinţa publică se fac de către subdiviziunea responsabilă de relaţiile cu publicul.
(4) Participarea la şedinţele publice a persoanelor şi a asociaţiilor interesate se face în limita locurilor disponibile în sala de şedinţe, iar persoana care prezidează şedinţa publică poate acorda prioritate celor care au depus în scris sugestii relevante pentru subiectul şedinţei. Accesul mass-mediei la şedinţele publice poate fi limitat doar în mod rezonabil.
(5) Persoana care prezidează şedinţa publică poate oferi persoanelor care participă din proprie iniţiativă posibilitatea de a-şi expune opiniile cu privire la problemele conţinute pe ordinea de zi.
(6) Punctele de vedere/avizele exprimate în cadrul şedinţelor publice au valoare de recomandare.
Articolul 68. Obligaţiile autorităţilor publice
Autorităţile publice sînt obligate să asigure:
a) buna organizare şi desfăşurare a procedurii administrative;
b) primirea, înregistrarea şi soluţionarea petiţiilor înaintate, precum şi legalitatea deciziilor şi comunicarea lor în termen legal;
c) aplicarea dispoziţiilor privind transparenţa administraţiei şi accesul la informaţiile publice.
TITLUL II
ETAPELE PROCEDURII ADMINISTRATIVE
Capitolul I
INIŢIEREA ŞI FINALIZAREA PROCEDURII ADMINISTRATIVE
Articolul 69. Iniţierea procedurii administrative
(1) Procedura administrativă se iniţiază la cerere sau din oficiu. Procedura administrativă iniţiată din oficiu începe odată cu efectuarea primei acţiuni procedurale, iar cea iniţiată la cerere se consideră iniţiată din momentul depunerii cererii.
(2) În cazul depunerii unei petiţii, autoritatea publică este obligată să iniţieze o procedură administrativă.
(3) Iniţierea unei proceduri administrative din oficiu rămîne la discreţia autorităţii publice. În cazurile prevăzute de lege sau în baza unei decizii a autorităţii publice ierarhic superioare, iniţierea procedurii administrative din oficiu este obligatorie.
(4) Dacă dintr-o prevedere legală reiese că autoritatea publică poate acţiona doar în baza unei petiţii, atunci autoritatea publică nu poate iniţia nicio procedură administrativă fără o astfel de petiţie.
Articolul 70. Înştiinţarea participanţilor
(1) Dacă iniţiază o procedură administrativă din oficiu, autoritatea publică informează în scris participanţii despre aceasta în decursul unui termen rezonabil.
(2) Dacă iniţiază o procedură administrativă la cerere şi la procedură participă şi alte persoane, autoritatea publică îi informează în scris, în decursul unui termen rezonabil, despre procedura iniţiată.
(3) În cazul în care petiţionarul solicită confirmarea înregistrării cererii, autoritatea publică este obligată să-i confirme petiţionarului în scris data şi numărul de înregistrare.
Articolul 71. Înştiinţarea publică a participanţilor
(1) Autoritatea publică este în drept să iniţieze o procedură administrativă prin înştiinţare publică atunci cînd:
a) în mod previzibil procedura se referă la mai mult de 50 de participanţi;
b) nu este cunoscută identitatea unei persoane;
c) acest lucru este prevăzut prin dispoziţii legale speciale.
(2) Anunţul despre iniţierea procedurii administrative trebuie:
a) să conţină denumirea autorităţii publice care desfăşoară procedura administrativă;
b) să indice obiectul procedurii administrative;
c) să explice condiţiile participării la procedura administrativă;
d) să stabilească un termen de 30 de zile pentru anunţarea participării la procedura administrativă;
e) să informeze despre consecinţele juridice în caz de nerespectare a termenelor şi de neparticipare la procedura administrativă.
(3) Înştiinţarea publică despre iniţierea procedurii administrative se afişează la sediul autorităţii publice, se publică pe pagina web oficială a autorităţii publice, iar în cazul autorităţilor publice centrale – şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Articolul 72. Depunerea petiţiei
(1) Prin petiţie poate fi iniţiată o procedură administrativă sau aceasta poate face parte dintr-o procedură administrativă deja iniţiată.
(2) Petiţia poate fi:
a) depusă în scris la autoritatea publică ori expediată prin poştă sau fax;
b) transmisă în formă electronică;
c) depusă verbal, fiind consemnată într-un proces-verbal.
(3) Dacă se transmite în formă electronică, petiţia trebuie să corespundă cerinţelor legale stabilite pentru un document electronic.
Articolul 73. Înregistrarea petiţiei
(1) Autoritatea publică este obligată să primească şi să înregistreze imediat petiţia sau alte documente depuse în cadrul procedurii administrative. Autoritatea publică nu are dreptul să refuze primirea petiţiilor doar din motiv că nu se consideră competentă sau pentru că ar considera petiţia ca fiind inadmisibilă sau neîntemeiată.
(2) În cazul petiţiilor sau al altor documente depuse la sediul autorităţii publice, subdiviziunea responsabilă de relaţiile cu publicul eliberează dovada înregistrării lor.
(3) Petiţiile sau alte documente depuse în scris la o autoritate publică sau prin fax se consideră a fi depuse odată cu înregistrarea lor în cadrul autorităţii publice.
(4) Petiţiile sau alte documente trimise prin poştă se consideră depuse în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poştal înainte de expirarea termenului.
(5) În cazul petiţiilor sau al documentelor depuse în formă electronică, autoritatea publică este obligată să comunice în cel mult 2 zile, prin aceleaşi mijloace, numărul de înregistrare al petiţiei. În caz de litigiu, dovada depunerii petiţiei în formă electronică, respectiv a comunicării numărului de înregistrare, este mesajul salvat în dosarul „Trimise” al contului de poştă electronică. Pentru o gestionare în bune condiţii a activităţii de soluţionare a petiţiilor prin mijloace electronice, autorităţile publice sînt obligate să ofere posibilitatea depunerii petiţiilor on-line prin intermediul propriilor pagini web oficiale, iar petiţionarul să primească automat dovada de înregistrare.
(6) Petiţiile pot fi formulate verbal în cadrul programului de audienţă cu publicul. Aceste petiţii se consemnează într-un proces-verbal şi se înregistrează de către subdiviziunea sau persoana responsabilă de relaţiile cu publicul din cadrul autorităţii publice.
Articolul 74. Readresarea petiţiei
Dacă petiţia ţine de competenţa altei autorităţi publice, originalul petiţiei se expediază autorităţii publice competente în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării petiţiei, fapt despre care petiţionarul este informat.
Articolul 75. Conţinutul petiţiei
(1) Petiţia conţine următoarele elemente:
a) numele şi prenumele sau denumirea petiţionarului;
b) domiciliul sau sediul petiţionarului şi adresa de poştă electronică dacă se solicită răspuns pe această cale;
c) denumirea autorităţii publice;
d) obiectul petiţiei şi motivarea acesteia;
e) semnătura petiţionarului ori a reprezentantului său legal sau împuternicit, iar în cazul petiţiei transmise în formă electronică – semnătura electronică.
(2) Pentru celeritatea exercitării dreptului de petiţionare, autorităţile publice pot să ofere petiţionarilor formulare de cereri în domeniile de competenţă, atît în format electronic, prin intermediul propriilor pagini web oficiale, cît şi în format tipărit, prin intermediul subdiviziunii sau persoanei responsabile de relaţiile cu publicul.
(3) Formularele de cerere se utilizează în măsura în care acestea sînt puse la dispoziţie de autoritatea publică. Petiţiile depuse fără utilizarea formularului pot fi trecute pe formular într-un termen stabilit de autoritatea publică.
(4) Petiţia este însoţită, după caz, de documentul confirmativ al reprezentantului legal sau de procura reprezentantului împuternicit, de documente sau dovezi prevăzute de reglementările legale în vigoare sau considerate utile de către petiţionar pentru susţinerea petiţiei sale.
Articolul 76. Sancţiuni pentru lipsa elementelor petiţiei
(1) Petiţiile anonime sau cele depuse fără indicarea adresei poştale sau electronice a petiţionarului nu se examinează.
(2) Dacă petiţia nu corespunde cerinţelor prevăzute la art.72 alin.(3) sau art.75 alin.(1) lit.c)–e), solicitantului i se indică asupra neajunsurilor şi i se acordă un termen rezonabil pentru înlăturarea lor. În cazul în care petiţionarul nu înlătură neajunsurile în termenul acordat, petiţia nu se examinează.
(3) Autoritatea publică sau persoana oficială are dreptul să nu examineze în fond petiţiile ce conţin un limbaj necenzurat sau ofensator, ameninţări la securitatea naţională, la ordinea publică, la viaţa şi sănătatea persoanei oficiale, precum şi a membrilor familiei acesteia.
(4) Petiţiile care conţin ameninţări la securitatea naţională, la ordinea publică, la viaţa şi sănătatea persoanei oficiale sau a membrilor familiei acesteia, precum şi ameninţări la adresa altor autorităţi şi/sau a altor persoane oficiale sau grupuri de persoane, se remit organului de drept competent.
Articolul 77. Soluţionarea petiţiei
Colaboratorii din cadrul autorităţilor publice sînt obligaţi să soluţioneze numai petiţiile care le sînt repartizate, fiindu-le interzis să le primească direct de la petiţionari sau să intervină în soluţionarea acestora în afara cadrului legal. Încălcarea acestor dispoziţii constituie abatere disciplinară şi se sancţionează conform legislaţiei în vigoare.
Articolul 78. Finalizarea procedurii administrative
(1) Procedura administrativă se finalizează prin efectuarea unei operaţiuni administrative sau prin emiterea unui act administrativ individual, respectiv încheierea unui contract administrativ.
(2) Participantul care a iniţiat procedura poate retrage petiţia iniţială pînă la finalizarea procedurii. Prin renunţare procedura se declară finalizată, cu excepţia cazului în care există obligaţia continuării ei din oficiu, despre aceasta fiind informaţi şi ceilalţi participanţi.
(3) În cazul în care participantul care a iniţiat procedura nu prezintă documentele sau dovezile solicitate de autoritatea publică în termenele rezonabile stabilite de aceasta şi nu există temeiuri de suspendare a procedurii sau de repunere în termen, autoritatea publică poate constata renunţarea tacită la procedură. Decizia se notifică participantului în cauză conform prevederilor prezentului cod. Odată cu stabilirea termenului, participantul este informat despre posibilitatea încetării procedurii.
Capitolul II
INCIDENTE ŞI DREPTURI PROCEDURALE
Articolul 79. Participarea mai multor autorităţi publice
(1) Dacă prin prevedere legală este stabilit că întreprinderea unei acţiuni de către autoritatea publică necesită consimţămîntul unei alte autorităţi publice, atunci autoritatea publică competentă va solicita consimţămîntul celeilalte autorităţi publice.
(2) Dacă cealaltă autoritate publică nu îşi dă consimţămîntul în decursul unei luni, consimţămîntul se consideră dat. Termenul începe să curgă odată cu înregistrarea de către cealaltă autoritate publică a solicitării de acordare a consimţămîntului.
(3) Dacă pînă la acordarea consimţămîntului cealaltă autoritate publică solicită decizia unui organ legitimat democratic, termenul prevăzut la alin.(2) va fi de 3 luni. Dacă intenţionează să solicite o astfel de decizie, cealaltă autoritate publică anunţă în scris autoritatea publică competentă. Dacă această anunţare nu se înregistrează la autoritatea publică competentă pînă la expirarea termenului prevăzut la alin.(2), consimţămîntul se consideră dat.
(4) Prelungirea termenelor prevăzute la alin.(2) şi (3) poate fi făcută prin prevederi legale.
Articolul 80. Conexarea procedurilor
(1) În cazul în care drepturile sau interesele legitime, respectiv obligaţiile care formează obiectul diferitor proceduri administrative iniţiate în faţa aceleiaşi autorităţi publice, au la bază aceeaşi situaţie de fapt sau acelaşi temei de drept, procedurile pot fi conexate, chiar dacă scopul lor este diferit.
(2) În cazul în care un petiţionar adresează aceleiaşi autorităţi publice mai multe petiţii cu acelaşi obiect, acestea se conexează, petiţionarul urmînd să primească un singur răspuns care trebuie sa facă referire la toate petiţiile depuse.
(3) Dacă după expedierea răspunsului se depune o nouă petiţie de acelaşi petiţionar, cu acelaşi obiect, aceasta nu se examinează şi se conexează la dosarul iniţial.
Articolul 81. Suspendarea procedurii administrative
(1) În cazul în care actul administrativ individual al autorităţii publice depinde de un act, o operaţiune preliminară sau de un raport juridic care trebuie constatat de o altă autoritate publică ori formează obiectul unei alte proceduri administrative sau judiciare pendinte, autoritatea publica suspendă procedura administrativă pînă la emiterea actului administrativ respectiv, efectuarea operaţiunii administrative respective sau pînă la emiterea unei hotărîri judecătoreşti definitive.
(2) Dacă în cadrul unei proceduri administrative actul administrativ individual depinde de un act sau o operaţiune a unui participant, autoritatea publică suspendă procedura administrativă pentru un termen rezonabil. Suspendarea repetată se admite numai dacă are la bază un motiv care nu putea fi prevăzut la prima suspendare.
(3) Suspendarea se comunică participantului de către autoritatea publică/ persoana care conduce procedura.
(4) Pe perioada suspendării procedurii administrative termenul prevăzut la art.60 alin.(1) nu curge.
Articolul 82. Întocmirea dosarului administrativ
(1) Dacă procedura administrativă trebuie realizată în scris conform art.28 alin.(2) sau se realizează în scris, autoritatea publică întocmeşte, odată cu iniţierea procedurii, un dosar, care va conţine toate documentele ce se referă la procedura în cauză.
(2) În momentul în care este pus la dosar, un document se vizează cu numere continue de pagini.
(3) Dacă din dosar se extrag documente pentru o anumită perioadă, despre aceasta se face o menţiune, care va cuprinde:
a) denumirea documentului extras;
b) numărul paginilor extrase;
c) motivul extragerii documentului;
d) numele persoanei care a dispus extragerea documentului;
e) data la care documentul a fost extras.
Menţiunea se pune la dosar în locul documentului extras.
(4) Dosarele administrative se păstrează pînă la expirarea termenului de păstrare, ce rezultă din dispoziţiile legale existente în acest sens.
Articolul 83. Accesul participanţilor la dosarul administrativ
(1) Autoritatea publică care conduce procedura administrativă acordă participanţilor la procedură accesul la dosarul administrativ.
(2) Pînă la finalizarea procedurii, participanţii nu vor avea acces la proiectele de acte administrative individuale.
(3) Accesul la dosarul administrativ nu este permis în cazul în care prin aceasta se afectează îndeplinirea regulamentară a sarcinilor autorităţii publice sau în cazul în care se urmăreşte protejarea unui secret ocrotit de lege ori există necesitatea protecţiei drepturilor participanţilor la procedura administrativă sau ale terţilor.
(4) În cazul în care există un interes îndreptăţit, autoritatea publică care conduce procedura administrativă poate permite, la cerere, accesul la dosar şi în cadrul unei alte autorităţi publice sau unei reprezentanţe diplomatice ori consulare a Republicii Moldova din străinătate.
(5) În cadrul accesului la dosar participanţii îşi pot face notiţe sau copii de pe dosar. Costurile pentru copii le suportă fiecare participant în parte, ele fiind de 0,02 unităţi convenţionale pentru fiecare pagină.
Articolul 84. Modificarea petiţiei
(1) Participantul poate modifica petiţia iniţială sau petiţiile depuse în cadrul procedurii pînă la finalizarea acesteia, cu excepţia obiectului ei. În acest caz, termenul de finalizare a procedurii nu se modifică.
(2) În cazul modificării obiectului petiţiei, aceasta este considerată o petiţie nouă.
Capitolul III
CLARIFICAREA STĂRII DE FAPT ŞI OBŢINEREA PROBELOR
Articolul 85. Investigaţii
(1) Participanţii la procedura administrativă expun faptele pe care se întemeiază petiţia lor în mod clar, concis şi cu bună-credinţă. Expunerea verbală se consemnează într-un proces-verbal.
(2) În cadrul investigării stării de fapt participanţii la procedura administrativă sînt obligaţi să colaboreze cu autoritatea publică şi să indice asupra probelor şi faptelor care le sînt cunoscute, să prezinte documentele pe care le deţin.
(3) Autoritatea publică trebuie să stabilească din oficiu aspectele de fapt ale cazului care face obiectul procedurii, fără a se limita la dovezile şi afirmaţiile participanţilor. Pentru aceasta, autoritatea publică stabileşte scopul investigaţiilor necesare şi felul acestora.
(4) Investigaţiile nu sînt necesare:
a) atunci cînd faptele sînt probate fondat de către participanţi şi nu sînt înaintate obiecţii;
b) atunci cînd faptele rezultă din studii, cercetări, statistici publice, cu condiţia ca aceste surse să fie indicate şi accesibile opiniei publice;
c) în cazul unor proceduri cu caracter de urgenţă, întemeiate pe interesul public, dacă faptele au fost stabilite şi în mod evident nu sînt contestabile.
Articolul 86. Citarea
(1) Autoritatea publică care conduce procedura administrativă poate cita orice persoană a cărei prezenţă este necesară în vederea derulării procedurii.
(2) În vederea asigurării eficienţei procedurii, participanţii sau alte persoane sînt citate la sediul autorităţii publice doar în cazurile în care citarea lor este absolut necesară pentru derularea procedurii. Dacă se solicită declaraţii, petiţii sau alte documente scrise, acestea se vor expedia prin poştă electronică, poştă sau prin alte mijloace de comunicaţie.
(3) Neprezentarea participantului citat legal nu împiedică autoritatea publică să emită actul administrativ individual.
Articolul 87. Probele
(1) Autoritatea publică se conduce de probele pe care le consideră necesare, conform dreptului discreţionar, pentru investigarea stării de fapt. În special ea poate:
a) să solicite informaţii de tot felul;
b) să audieze participanţi, martori şi experţi/specialişti sau să solicite declaraţii scrise din partea acestora;
c) să solicite acte şi dosare;
d) prin sesizarea directă a lucrurilor, să îşi creeze propria impresie despre un caz sau despre situaţia de la faţa locului (cercetarea probei la faţa locului).
(2) Audierea participanţilor, a martorilor sau a experţilor/specialiştilor, precum şi cercetarea probelor la faţa locului se consemnează într-un proces-verbal.
Articolul 88. Obligaţia de colaborare a participanţilor
(1) Participanţii la procedura administrativă sînt obligaţi să colaboreze în cadrul cercetării stării de fapt. Ei urmează să indice, în special, asupra faptelor şi probelor care le sînt cunoscute şi să prezinte documentele pe care le deţin.
(2) Participanţii la procedura administrativă nu sînt obligaţi să prezinte acte sau alte înscrisuri care nu se mai află în posesia lor dacă autoritatea publică poate clarifica o faptă prin adresarea unei solicitări către altă autoritate publică. Reglementări derogatorii sînt admisibile doar în baza prevederilor legale.
Articolul 89. Dreptul de colaborare al participanţilor
(1) Autoritatea publică le poate permite participanţilor să asiste la acţiunile unui expert, la audierea verbală a martorilor şi a experţilor/specialiştilor, precum şi la cercetarea la faţa locului, şi să pună în cadrul acestora întrebări relevante cazului. În cadrul exercitării dreptului discreţionar autoritatea publică se conduce, în special, de necesitatea unei colaborări avantajoase pentru caz a participanţilor la procedură.
(2) Dacă printr-o colaborare a participanţilor s-ar periclita scopul administrării probelor, atunci permiterea participării lor se exclude.
Articolul 90. Martorii şi experţii/specialiştii
(1) Martorii sînt obligaţi să facă declaraţii, experţii – să întocmească expertize, iar specialiştii – să dea consultaţii şi explicaţii. Prevederile Codului de procedură civilă referitoare la martori şi experţi/specialişti, în special la dreptul de a refuza depunerea declaraţiilor, întocmirea expertizelor sau acordarea consultaţiilor şi explicaţiilor, se aplică corespunzător.
(2) Daca autoritatea publică atrage martori sau experţi/specialişti, acestora le sînt compensate cheltuielile, inclusiv venitul ratat la serviciu, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor Codului de procedură civilă.
Articolul 91. Obligaţia de tolerare
Proprietarul sau posesorul bunului ce urmează a fi cercetat, proprietarul sau posesorul terenului pe care se află un astfel de bun, precum şi proprietarul sau posesorul terenului la care urmează să existe acces sau care urmează să fie traversat pentru cercetarea la faţa locului sînt obligaţi să tolereze acţiunile necesare cercetării la faţa locului, inclusiv intrarea pe teren sau traversarea acestuia.
Articolul 92. Aprecierea probelor
(1) Autoritatea publică decide conform convingerii sale libere dacă consideră o faptă drept existentă, luînd în considerare întreaga procedură administrativă, inclusiv toate probele.
(2) Autoritatea publică ia în considerare toate faptele care au importanţă pentru caz, inclusiv cele favorabile participanţilor.
Articolul 93. Sarcina probaţiunii
(1) Fiecare participant probează faptele pe care îşi întemeiază pretenţia.
(2) Prin derogare de la prevederile alin.(1), fiecare participant probează faptele atribuite exclusiv sferei sale.
(3) Reglementări suplimentare sau derogatorii sînt admisibile doar în baza prevederilor legale.
Capitolul IV
AUDIEREA PARTICIPANŢILOR
Articolul 94. Audierea participanţilor
(1) Înainte de emiterea unui act administrativ individual defavorabil pentru un participant sau înainte de respingerea unui act administrativ individual favorabil, participantul are dreptul să fie audiat în legătură cu faptele şi circumstanţele relevante pentru actul ce urmează a fi emis.
(2) Audierea poate fi făcută verbal sau în scris.
Articolul 95. Renunţarea la audiere
(1) Autoritatea publică poate renunţa la audiere în cazul în care actul este exclusiv avantajos pentru participant şi nu există participanţi cu interese opuse care să fie afectaţi prin actul respectiv.
(2) Audierea nu este necesară în cazul emiterii unui act de urgenţă datorită interesului public şi riscului major ce l-ar presupune neemiterea. În acest caz, audierea trebuie realizată şi consemnată într-un proces-verbal în cel mult 5 zile de la emiterea actului. Dacă în urma audierii se consideră că actul trebuie modificat şi acest lucru este posibil, actul se modifică cu luarea în considerare a audierii sau declaraţiei participantului. Audierea ulterioară poate fi realizată şi cu ocazia soluţionării cererii prealabile, dacă aceasta a fost înaintată.
(3) Se renunţă la audiere şi în cazul în care trebuie emise acte de executare silită.
Capitolul V
COMUNICAREA ÎN CADRUL PROCEDURII ADMINISTRATIVE
Articolul 96. Modalităţi de comunicare şi notificare
(1) Notificările şi comunicările către participanţii la procedura administrativă se realizează în orice formă de comunicare adecvată, rapidă şi eficientă din punctul de vedere al costurilor. Comunicarea prin mijloace electronice are prioritate dacă este adecvată obiectului comunicării şi acceptată de participantul la procedură.
(2) Autorităţile publice trebuie să se asigure că participanţii la procedură indică, în cadrul procedurii, o modalitate principală de comunicare, precum şi modalităţi alternative.
(3) Participantul la procedura administrativă care nu locuieşte în Republica Moldova este obligat, la cererea autorităţii publice, să desemneze un reprezentant împuternicit în Republica Moldova responsabil de recepţionarea corespondenţei.
Articolul 97. Notificarea
(1) Notificarea este comunicarea, dispusă de autoritatea publică, a unui înscris în forma stabilită de prezentul cod.
(2) Notificarea se face în cazurile prevăzute de lege sau prin dispoziţia autorităţii publice.
(3) Autoritatea publică poate alege între următoarele forme de notificare:
a) notificare prin act de recunoaştere a recepţionării;
b) notificare prin poştă cu act de notificare;
c) notificare prin poştă cu scrisoare recomandată.
(4) La celelalte forme de notificare prevăzute la art.110–113 se poate recurge numai în condiţiile reglementate de prezentul cod.
Articolul 98. Notificarea reprezentantului legal sau împuternicit
(1) Dacă în cadrul procedurii administrative un participant este reprezentat, conform art.45, de către un reprezentant legal, notificările se adresează acestuia.
(2) Dacă în cadrul procedurii administrative un participant este reprezentat conform art.46, notificările se adresează reprezentantului împuternicit imediat ce acesta sau persoana reprezentată prezintă o procură în acest sens.
(3) În cazul mai multor reprezentanţi legali sau împuterniciţi este suficientă notificarea unuia dintre ei.
(4) Dacă reprezentantul legal sau împuternicit reprezintă mai mulţi participanţi, acestuia i se notifică atîtea exemplare sau copii de înscrisuri de notificat cîţi participanţi reprezintă.
Articolul 99. Notificarea efectuată de autoritatea publică prin act de recunoaştere a recepţionării
(1) În cazul notificării înscrisului de către autoritatea publică, persoana care efectuează notificarea îi înmînează înscrisul, într-un plic închis, persoanei care urmează să fie notificată. Aceasta din urmă semnează un act de recunoaştere a recepţionării vizat cu data înmînării înscrisului. Persoana care efectuează notificarea menţionează data notificării pe plicul de înmînat.
(2) Autoritatea publică poate încredinţa efectuarea notificării propriilor colaboratori sau colaboratorilor altor autorităţi publice.
(3) În completarea dispoziţiilor prezentului articol se aplică prevederile art.100–106.
Articolul 100. Locul notificării
Înscrisul poate fi transmis persoanei care urmează să fie notificată în orice loc unde este întîlnită.
Articolul 101. Notificarea pe timp de noapte, duminică şi în zile de sărbătoare nelucrătoare
Pe timp de noapte (între orele 22:00 şi 06:00), duminica şi în zilele de sărbătoare nelucrătoare notificarea poate fi făcută doar cu permisiunea conducătorului autorităţii publice, care se anexează în copie la înscrisul de notificat. O notificare pentru care nu sînt respectate aceste prevederi se consideră valabilă dacă a fost acceptată.
Articolul 102. Notificarea în cazul refuzului de primire
(1) Dacă persoana care urmează a fi notificată refuză primirea înscrisului de notificat fără să aibă acest drept, atunci, în condiţiile în care încercarea de notificare are loc în locuinţa acesteia, în spaţiile ei de activitate sau într-o instituţie comunitară în care locuieşte, înscrisul se lasă la locul încercării de notificare. Persoana care efectuează notificarea menţionează data notificării pe plicul înscrisului de notificat.
(2) Dacă încercarea de notificare se efectuează în alte locuri decît cele indicate la alin.(1), atunci înscrisul de notificat se expediază înapoi autorităţii publice care a dispus notificarea. Persoana care efectuează notificarea menţionează data notificării pe plicul înscrisului care se expediază înapoi.
(3) Înscrisul se consideră notificat odată cu refuzarea primirii.
(4) Dacă una dintre persoanele specificate la art.103 refuză primirea înscrisului de notificat, se aplică prevederile art.104 şi 105.
Articolul 103. Notificarea de substituire a altor persoane
Dacă persoana care urmează a fi notificată nu este găsită în locuinţa sa, în spaţiile sale de activitate sau într-o instituţie comunitară în care locuieşte, înscrisul poate fi notificat:
a) în locuinţa acesteia – unui membru matur de familie, unei persoane care lucrează pentru familie sau unei persoane mature care locuieşte permanent acolo;
b) în spaţiile de activitate ale acesteia – unei persoane angajate acolo;
c) în instituţia comunitară în care locuieşte – conducătorului instituţiei sau unui reprezentant împuternicit în acest sens.
Articolul 104. Notificarea de substituire prin introducerea în cutia poştală
(1) Dacă notificarea nu poate fi efectuată conform art.103 lit.a) sau b), înscrisul de notificat poate fi introdus într-o cutie poştală ce aparţine locuinţei sau spaţiilor de activitate ale persoanei care urmează a fi notificată sau într-un dispozitiv asemănător pe care aceasta l-a instalat pentru recepţionarea poştei şi care în mod obişnuit este potrivit pentru o păstrare sigură. Persoana care efectuează notificarea menţionează data notificării pe plicul înscrisului de notificat.
(2) Odată cu depunerea conform alin.(1), înscrisul se consideră notificat.
Articolul 105. Notificarea de substituire prin depunere la oficiul poştal
(1) Dacă notificarea nu poate fi efectuată conform art.103 lit.c) sau art.104, înscrisul de notificat poate fi depus la oficiul poştal în a cărui circumscripţie se află locul notificării. Persoana care efectuează notificarea menţionează data notificării pe plicul înscrisului de notificat.
(2) Despre depunere se întocmeşte o înştiinţare scrisă, care se ataşează la uşa locuinţei persoanei ce urmează a fi notificată, la uşa spaţiilor ei de activitate sau la uşa instituţiei comunitare în care locuieşte. Înştiinţarea trebuie să conţină data ataşării, denumirea şi adresa oficiului poştal la care se depune înscrisul de notificat, precum şi date despre durata termenului de păstrare şi începutul curgerii acestuia.
(3) Înscrisul se consideră notificat odată cu ataşarea înştiinţării scrise.
(4) Oficiul poştal ţine înscrisul depus la îndemînă pentru a fi ridicat pe parcursul a 3 luni. Termenul începe să curgă din ziua în care a fost ataşată înştiinţarea. După expirarea termenului, înscrisurile care nu au fost ridicate se expediază înapoi autorităţii publice care a dispus notificarea.
Articolul 106. Menţiunea notificării
Pentru probarea notificării, în dosarul administrativ se menţionează:
a) în cazul refuzului de primire conform art.102 – numele persoanei care a refuzat primirea, ora şi locul refuzului, precum şi faptul dacă înscrisul de notificat a fost lăsat la locul notificării sau a fost trimis expeditorului;
b) în cazul notificării de substituire conform art.103 – motivul care justifică această formă de notificare;
c) în cazul notificărilor de substituire conform art.104 şi 105 – motivul notificării de substituire, precum şi ora şi locul introducerii documentului în cutia poştală sau depunerii la oficiul poştal, respectiv în ce mod a avut loc ataşarea.
Articolul 107. Notificarea prin poştă cu act de notificare
(1) Dacă notificarea urmează să se facă prin poştă cu act de notificare, autoritatea publică transmite oficiului poştal mandatul de notificare, înscrisul de notificat într-un plic închis şi un formular pregătit pentru actul de notificare.
(2) În completarea dispoziţiilor prezentului articol se aplică prevederile art.100–105 şi 108.
(3) Pentru mandatul de notificare, plicul indicat la alin.(1) şi actul de notificare se folosesc aceleaşi formulare ca şi pentru notificările corespunzătoare din procedura civilă.
Articolul 108. Actul de notificare
(1) Pentru probarea notificării conform art.107 alin.(1) se întocmeşte un act de notificare. Acesta trebuie să conţină:
a) numele şi prenumele sau denumirea persoanei care este notificată;
b) numele şi prenumele sau denumirea persoanei căreia i-a fost transmisă scrisoarea sau înscrisul;
c) în cazul prevăzut la art.98 alin.(2), menţiunea cu privire la prezenţa procurii;
d) în cazul prevăzut la art.102, numele persoanei care a refuzat primirea, ora şi locul refuzului, precum şi faptul dacă înscrisul de notificat a fost lăsat la locul notificării sau a fost trimis expeditorului;
e) în cazul prevăzut la art.103, motivul care justifică această formă de notificare;
f) în cazurile prevăzute la art.104 şi 105, motivul notificării de substituire, precum şi ora şi locul introducerii documentului în cutia poştală sau depunerii la oficiul poştal, respectiv în ce mod s-a făcut ataşarea;
g) menţiunea că data notificării este indicată pe plicul care conţine înscrisul de notificat;
h) locul şi data notificării, iar la dispoziţia autorităţii publice – şi ora notificării;
i) numele, prenumele şi semnătura persoanei care efectuează notificarea, precum şi denumirea întreprinderii poştale mandatate.
(2) Actul de notificare se trimite neîntîrziat înapoi autorităţii publice care a dispus notificarea.
Articolul 109. Notificarea prin poştă cu scrisoare recomandată
(1) Un înscris poate fi notificat prin poştă cu scrisoare recomandată cu aviz de recepţie.
(2) Pentru probarea notificării este suficient avizul de recepţie.
Articolul 110. Notificarea cu act de recunoaştere a recepţionării
(1) În adresa autorităţilor publice, instituţiilor, organizaţiilor şi fundaţiilor, avocaţilor, notarilor, executorilor judecătoreşti, auditorilor, notificarea înscrisurilor poate fi expediată şi cu act de recunoaştere a recepţionării.
(2) Actul de recunoaştere a recepţionării semnat se trimite neîntîrziat înapoi autorităţii publice care a dispus notificarea.
Articolul 111. Notificarea în străinătate
(1) O notificare în străinătate se face:
a) prin scrisoare recomandată cu aviz de recepţie, în condiţiile în care dreptul internaţional permite notificarea documentelor direct prin poştă;
b) la solicitarea autorităţii publice, prin autorităţile statului străin sau prin reprezentanţa diplomatică sau consulară competentă a Republicii Moldova;
c) la solicitarea autorităţii publice, prin Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, către o persoană care beneficiază de imunitate şi face parte dintr-o reprezentanţă a Republicii Moldova în străinătate, precum şi către membrii de familie ai unei astfel de persoane, dacă aceştia beneficiază de imunitate.
(2) Pentru probarea notificării conform alin.(1) lit.a) este suficient avizul de recepţie. Notificarea conform alin.(1) lit.b) şi c) se probează prin certificatul autorităţii publice solicitate.
(3) Pentru probarea notificării în dosarele administrative se face menţiunea despre ora şi adresa la care documentul a fost predat la oficiul poştal.
Articolul 112. Notificarea publică
(1) Notificarea poate fi făcută prin comunicare publică dacă:
a) nu este cunoscut locul de aflare al destinatarului şi nu este posibilă notificarea unui reprezentant;
b) în cazul persoanelor juridice obligate să înregistreze în Registrul de stat al persoanelor juridice o adresă de activitate din ţară, notificarea nu este posibilă nici la adresa înregistrată, nici la adresa persoanei împuternicite cu recepţionarea notificărilor, indicată în registrul respectiv, nici la o altă adresă din ţară cunoscută fără investigaţii;
c) nu poate fi efectuată în condiţiile art.111 sau nu promite succes.
(2) Decizia cu privire la notificarea publică este luată de conducătorul autorităţii publice sau de un colaborator împuternicit de conducător în acest scop.
(3) Notificarea publică se face prin comunicarea unei înştiinţări în locul general stabilit de autoritatea publică pentru acest scop. Din notificare trebuie să fie recunoscute:
a) autoritatea publică pentru care se face notificarea;
b) numele şi ultima adresă cunoscută a persoanei care este notificată;
c) data şi numărul de dosar al înscrisului;
d) locul unde poate exista acces la înscris;
e) data cînd a fost făcută publică.
(4) Înştiinţarea trebuie să indice asupra faptului că înscrisul este notificat public şi că termenul începe să curgă, la expirarea căruia există pericolul pierderii dreptului/drepturilor. În cazul notificării unei citaţii, înştiinţarea trebuie să indice asupra faptului că înscrisul conţine o citaţie la o şedinţă/întrevedere, neprezentarea putînd avea drept consecinţă dezavantajarea în drepturi. În dosarele administrative se face menţiunea cu privire la data şi modul în care a fost făcută publică înştiinţarea.
(5) Înscrisul se consideră notificat după expirarea unui termen de 2 săptămîni de la data comunicării înştiinţării.
(6) După efectuarea notificării, persoana notificată poate solicita în scris autorităţii publice competente înscrisul notificat. Acest drept se specifică în înştiinţare.
Articolul 113. Notificarea publică a mai mult de 50 de persoane
(1) Dacă un înscris trebuie notificat unui număr mai mare de 50 de persoane, notificarea, la fel, poate fi făcută prin comunicare publică.
(2) În cazul prevăzut la alin.(1), textul înscrisului de notificat se publică de către autoritatea publică în publicaţia oficială a autorităţii, într-un ziar/cotidian naţional şi, suplimentar, cel puţin în unul din ziarele/cotidienele locale răspîndite în regiunea unde există previzibilitatea efectului deciziei.
(3) Dacă autoritatea publică nu are o publicaţie oficială, textul înscrisului de notificat se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
(4) Prevederile art.112 alin.(2)–(6) se aplică corespunzător.
Articolul 114. Înlăturarea viciilor de notificare
Dacă o notificare a înscrisului, care îndeplineşte condiţiile de formă, nu poate fi probată sau dacă înscrisul a ajuns cu încălcarea prevederilor obligatorii de notificare, atunci acesta se consideră notificat din momentul în care într-adevăr a ajuns la persoana care urma să fie notificată.
Capitolul VI
CHELTUIELILE PROCEDURII
Articolul 115. Cheltuielile procedurii
(1) Cheltuielile procedurii administrative se compun din taxele pentru desfăşurarea procedurii administrative şi din spezele aferente acesteia.
(2) Participanţii la procedura administrativă suportă spezele pentru petiţionare şi spezele pentru participarea la procedură, iar autoritatea publică care conduce procedura suportă restul costurilor procedurii.
(3) Experţilor/specialiştilor, interpreţilor, traducătorilor şi martorilor li se compensează cheltuielile în conformitate cu legea.
Articolul 116. Taxele
(1) Pentru desfăşurarea unei proceduri administrative şi emiterea unui act sau realizarea unei operaţiuni pot fi percepute taxe, dacă acestea sînt prevăzute de lege.
(2) Taxele ce urmează a fi percepute în baza legii de la petiţionari au ca scop doar acoperirea cheltuielilor efective ale autorităţii publice în cadrul procedurii administrative.
(3) Nu pot fi percepute taxe pentru exercitarea atribuţiilor autorităţilor publice care trebuie realizate din oficiu sau în mod obligatoriu.
TITLUL III
PROCEDURA EMITERII ACTELOR ADMINISTRATIVE INDIVIDUALE
Capitolul I
FORMALITĂŢI PROCEDURALE PENTRU EMITEREA
ACTELOR ADMINISTRATIVE INDIVIDUALE
Articolul 117. Procesul-verbal
Modul de îndeplinire a cerinţelor legale privind cvorumul şi majoritatea necesară emiterii unui act administrativ individual de către organele colegiale se consemnează în procesul-verbal al şedinţei de către persoana care prezidează şedinţa sau de altă persoană competentă potrivit legii. Opiniile minoritare se consemnează separat.
Articolul 118. Motivarea
(1) Motivarea este operaţiunea administrativă prin care se expun considerentele care justifică emiterea unui act administrativ individual. În motivare se indică temeiurile esenţiale de drept şi de fapt pe care le-a luat în considerare autoritatea publică pentru decizia sa. Din motivarea deciziilor discreţionare trebuie să poată fi recunoscute şi punctele de vedere din care autoritatea publică a reieşit la exercitarea dreptului discreţionar. Motivarea trebuie să se refere şi la argumentele expuse în cadrul audierii.
(2) Motivarea completă a unui act administrativ individual cuprinde:
a) motivarea în drept – temeiul legal pentru emiterea actului administrativ, inclusiv formele procedurale obligatorii pe care se bazează actul;
b) motivarea în fapt – oportunitatea emiterii actului administrativ, inclusiv modul de exercitare a dreptului discreţionar, dacă este cazul;
c) în cazul actelor administrative defavorabile – o descriere succintă a procedurii administrative care a stat la baza emiterii actului: investigaţii, probe, audieri, opinii ale participanţilor contrare conţinutului final al actului etc.
(3) Motivarea completă este obligatorie, este parte integrantă a actului administrativ individual şi condiţionează legalitatea acestuia.
(4) Motivarea nu este obligatorie în cazul în care:
a) autoritatea publică admite o petiţie în totalitate fără ca prin decizia de soluţionare a ei să fie afectate drepturile sau interesele legitime ale altor persoane;
b) acest lucru este prevăzut expres de lege; sau
c) autoritatea publică emite acte administrative individuale de acelaşi fel într-un număr mai mare sau automatizat şi, conform circumstanţelor de fapt ale cazului în parte, nu se cere o motivare.
Articolul 119. Certitudinea şi forma actului administrativ individual
(1) Conţinutul unui act administrativ individual trebuie să fie suficient de cert.
(2) Un act administrativ individual poate fi emis în scris, verbal sau prin comportament concludent. Forma actului administrativ individual este aleasă de autoritatea publică care emite actul administrativ în baza dreptului discreţionar corespunzător obligaţiilor sale.
(3) La cererea unui participant, actul administrativ individual emis verbal este confirmat în scris în termen de o săptămînă. Cererea se depune în decursul unei luni de la comunicarea actului administrativ.
(4) Autoritatea publică poate elibera o confirmare scrisă şi din oficiu.
Articolul 120. Structura actului administrativ individual emis sau confirmat în scris
(1) Un act administrativ individual emis sau confirmat în scris trebuie să cuprindă:
a) numele/denumirea autorităţii publice care a emis actul administrativ;
b) numele colaboratorului autorităţii publice care a emis actul administrativ;
c) numele destinatarului actului administrativ;
d) data la care a fost emis actul administrativ;
e) decizia luată (partea dispozitivă a actului administrativ);
f) motivarea deciziei luate, inclusiv indicarea actelor normative pentru a căror punere în aplicare se emite actul administrativ;
g) decizia cu privire la cheltuieli;
h) informaţia cu privire la exercitarea căilor de atac;
i) semnătura colaboratorului autorităţii publice care a emis actul administrativ.
(2) Prin derogare de la prevederile alin.(1) lit.b) şi i), în cazul unui act administrativ individual scris emis în mod automatizat, pot lipsi datele despre nume şi semnătură. Pentru indicarea conţinutului pot fi utilizate semne-cheie dacă, în baza explicaţiilor făcute în acest sens, persoana căreia îi este destinat actul administrativ sau care este afectată de acesta poate recunoaşte clar conţinutul actului administrativ.
Articolul 121. Semnarea
(1) Semnarea actului administrativ individual se face de conducătorul autorităţii publice sau de către persoana împuternicită de acesta, dacă legea nu prevede altfel.
(2) În cazul organelor colegiale, persoana competentă să semneze actul administrativ este preşedintele organului colegial sau, după caz, persoana desemnată conform normelor de organizare şi funcţionare a organului colegial.
(3) Refuzul unei persoane competente de a semna actul administrativ individual emis în mod valabil de un organ colegial poate fi acoperit prin semnarea actului de către persoane stabilite prin lege sau desemnate de însuşi organul colegial de conducere şi atrage răspunderea celor vinovaţi.
(4) Actul administrativ individual nesemnat este nul.
Articolul 122. Contrasemnarea
(1) În cazurile expres prevăzute de lege, actele administrative individuale se contrasemnează de persoanele abilitate în privinţa legalităţii sau oportunităţii conţinutului.
(2) Contrasemnarea angajează responsabilitatea persoanelor în cauză doar în ceea ce priveşte obiectul contrasemnării.
(3) Sancţiunea lipsei contrasemnării este nulitatea actului.
Articolul 123. Înlăturarea greşelilor de formă şi procedură
(1) O încălcare a prevederilor de formă şi procedură, care nu duce la nulitatea actului administrativ individual, este neînsemnată atunci cînd:
a) cererea necesară emiterii actului administrativ se întocmeşte ulterior;
b) motivarea necesară se recuperează ulterior de către autoritatea publică;
c) audierea necesară a unui participant se face ulterior;
d) decizia unei comisii, necesară pentru emiterea actului administrativ, se ia ulterior;
e) colaborarea necesară a unei autorităţi publice are loc ulterior.
(2) Acţiunile prevăzute la alin.(1) pot fi recuperate pînă la finalizarea dezbaterilor judiciare în prima instanţă.
Articolul 124. Conţinutul informaţiei cu privire la exercitarea căilor de atac
Informaţia cu privire la exercitarea căilor de atac va conţine date privind:
a) calea de atac care urmează să fie înaintată;
b) denumirea şi adresa autorităţii publice sau ale instanţei de judecată la care trebuie înaintată calea de atac;
c) termenul pentru exercitarea căii de atac.
Articolul 125. Aprobarea
(1) Aprobarea reprezintă încuviinţarea dată de o autoritate publică pentru un act administrativ individual emis de către o altă autoritate publică.
(2) Aprobarea este obligatorie numai în cazurile expres prevăzute de lege şi se realizează în scris în termenul general de soluţionare a petiţiilor, calculat de la data solicitării de aprobare.
(3) Necomunicarea în termenul legal a răspunsului la solicitarea de aprobare echivalează cu aprobarea tacită a actului administrativ individual.
(4) Actele supuse aprobării produc efecte juridice doar din momentul aprobării exprese sau tacite.
Articolul 126. Comunicarea
(1) Un act administrativ individual se comunică persoanei căreia îi este destinat sau ale cărei drepturi sînt atinse de acesta. Această prevedere se aplică şi atunci cînd persoana ale cărei drepturi sînt atinse de actul administrativ nu a participat la procedura administrativă.
(2) Dacă o persoană este reprezentată de un reprezentant legal sau împuternicit, se aplică corespunzător prevederile art.98.
Articolul 127. Forma comunicării
(1) Autoritatea publică este cea care stabileşte forma de comunicare. Reglementări derogatorii sînt admisibile doar în baza prevederilor legale.
(2) Comunicarea publică a unui act administrativ individual este admisibilă doar dacă este dispusă în baza prevederilor legale.
(3) Dacă notificarea unui act administrativ individual este prevăzută de lege sau autoritatea publică alege această formă de comunicare, se aplică prevederile art.96–114.
Articolul 128. Producerea comunicării
(1) Comunicarea se consideră că a avut loc dacă actul administrativ individual a ajuns la persoana căreia urma să-i fie comunicat. Pentru valabilitatea comunicării este suficient ca la persoana în cauză să ajungă partea dispozitivă a actului administrativ.
(2) Un act administrativ individual se consideră a fi ajuns dacă a nimerit în sfera persoanei căreia urma să-i fie comunicat, astfel încît în circumstanţe normale ea are posibilitate să afle despre el.
Articolul 129. Comunicarea prin poştă a unui act administrativ individual scris
(1) Un act administrativ individual emis în scris care pe teritoriul ţării se expediază prin scrisoare simplă se consideră comunicat în a şaptea zi lucrătoare de la predarea lui la poştă.
(2) Prevederile alin.(1) nu se aplică dacă actul administrativ individual nu a ajuns sau a ajuns mai tîrziu la destinatar.
(3) În caz de îndoială, autoritatea publică este cea care probează ajungerea actului administrativ individual la destinatar, precum şi data/ora ajungerii lui.
Articolul 130. Admisibilitatea comunicării publice
(1) Dacă un act administrativ individual scris trebuie să fie comunicat unui număr mai mare de 50 de persoane, acesta poate fi comunicat public. Reglementări derogatorii şi de completare se admit în baza prevederilor legale. Comunicarea publică a unui act administrativ individual scris se face conform art.113 alin.(2)–(4).
(2) Comunicarea publică a unui act administrativ individual emis verbal se permite numai în cazuri de urgenţă, cînd o comunicare pe altă cale nu se poate face la timp. Comunicarea publică a actelor administrative individuale emise verbal se face prin comunicarea părţii dispozitive a actului administrativ în formă de anunţ la difuzor, la radio, televizor sau într-un mod similar.
Articolul 131. Rectificarea
(1) Rectificarea este operaţiunea de corectare a erorilor evidente (greşeli de redactare, de calcul sau similare) dintr-un act administrativ individual.
(2) Pe calea rectificării nu se permite modificarea efectelor juridice ale actelor administrative individuale.
(3) Competenţa de a rectifica aparţine, din oficiu sau la cererea participanţilor, autorităţii publice care a emis actul administrativ individual.
(4) Rectificarea produce efecte juridice din momentul comunicării ei participanţilor.
(5) Autoritatea publică are dreptul să ceară prezentarea actului administrativ individual ce urmează a fi rectificat, inclusiv toate copiile legalizate ale acestuia care au fost eliberate.
Capitolul II
EMITEREA ACTELOR ADMINISTRATIVE INDIVIDUALE
Articolul 132. Emiterea actelor administrative individuale
(1) Prin emiterea unui act administrativ individual se înţelege atît emiterea lui de către prim-ministru şi autorităţile publice cu conducere unipersonală, cît şi adoptarea lui de către Guvern şi autorităţile publice cu conducere colegială.
(2) Conducerea colegială a unei autorităţi publice adoptă decizii prin vot.
Articolul 133. Cvorumul
(1) Cvorumul reprezintă numărul minim necesar de membri prevăzut de lege pentru întrunirea valabilă a unui organ colegial sau emiterea unui act administrativ individual.
(2) Organul colegial acţionează legal dacă sînt prezenţi jumătate plus unul din membrii săi, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel.
Articolul 134. Majoritatea
Majoritatea reprezintă numărul minim de voturi ale membrilor organului colegial necesar conform legii pentru ca un act administrativ individual să poată fi emis.
Articolul 135. Tipuri de majoritate
(1) Majoritatea poate fi: simplă, absolută sau calificată.
(2) Majoritatea simplă reprezintă cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor prezenţi.
(3) Majoritatea absolută reprezintă cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor organului colegial.
(4) Majoritatea calificată reprezintă orice proporţie mai mare decît majoritatea absolută, raportată la numărul total de membri ai organului colegial.
(5) Dacă pentru emiterea unui act administrativ individual de către un organ colegial legea nu prevede în mod expres majoritatea necesară, se aplică regula majorităţii simple.
(6) Orice abţinere de la vot este considerată drept vot negativ.
(7) În caz de paritate de voturi, procedura de votare se va repeta. Dacă egalitatea de voturi se înregistrează repetat, actul administrativ individual se consideră respins.
Articolul 136. Calculul cvorumului şi al majorităţii
(1) Calculul cvorumului şi al majorităţii se face prin jumătate plus unu cu aproximare în minus, dacă este cazul (ex.: 4 din 7; 14 din 27).
(2) La calculul cvorumului şi al majorităţii necesare nu se iau în considerare membrii organului colegial obligaţi prin lege să se abţină de la vot.
(3) Cvorumul şi majoritatea se calculează la fiecare procedură de vot din cadrul şedinţei organului colegial.
Articolul 137. Dreptul discreţionar
(1) În exercitarea dreptului discreţionar atribuit, autorităţile publice trebuie să acţioneze cu bună-credinţă în limitele legal stabilite şi cu respectarea scopului pentru care le-a fost atribuit dreptul.
(2) Daca autoritatea publică poate decide discreţionar şi doar una din mai multe consecinţe juridice este legală, atunci dreptul discreţionar al autorităţii publice se reduce la alegerea consecinţei juridice/soluţiei legale.
(3) Stările de fapt identice în esenţă se tratează identic. O tratare neidentică a două stări de fapt identice se admite numai dacă există un motiv obiectiv.
(4) Dacă într-un caz autoritatea publică şi-a exercitat dreptul discreţionar într-un anumit mod, atunci în cazuri similare ea este obligată să îşi exercite dreptul discreţionar în acelaşi mod. Această regulă nu se aplică dacă autoritatea publică intenţionează să îşi schimbe în viitor practica de exercitare a dreptului discreţionar în cazuri similare.
Articolul 138. Dispoziţii adiţionale pentru actul administrativ individual
(1) Dispoziţiile adiţionale sînt reglementări care restricţionează reglementarea principală decisă printr-un act administrativ individual. Aceste dispoziţii nu pot contraveni scopului actului administrativ.
(2) Un act administrativ individual care nu este emis în baza dreptului discreţionar al autorităţii publice poate fi însoţit de dispoziţii adiţionale numai dacă legea prevede acest lucru sau dacă urmează să asigure îndeplinirea condiţiilor legale ale actului administrativ.
(3) Un act administrativ individual emis în baza dreptului discreţionar al autorităţii publice poate avea dispoziţii adiţionale.
(4) Dispoziţii adiţionale admisibile sînt:
a) limitarea în timp (o facilitate sau o obligaţie începe sau încetează într-un anumit moment ori este valabilă o anumită perioadă);
b) condiţionarea (survenirea sau încetarea unei facilităţi sau a unei obligaţii depinde de survenirea unui eveniment viitor);
c) obligarea (destinatarul actului administrativ individual este obligat la acţiune, tolerare sau inacţiune);
d) rezerva obligării (autoritatea publică îşi rezervă dreptul de stabilire, modificare sau completare a unei obligaţii);
e) rezerva revocării (autoritatea publică îşi rezervă dreptul de revocare a unui act administrativ individual).
Dispoziţiile adiţionale prevăzute la lit.c) şi d) se aplică doar în cazul actelor administrative individuale favorabile.
Capitolul III
EFECTELE JURIDICE ALE ACTULUI ADMINISTRATIV INDIVIDUAL
Articolul 139. Valabilitatea actelor administrative individuale
(1) Un act administrativ individual devine valabil pentru persoana căreia îi este destinat sau care este afectată de el în momentul în care i se comunică acesteia, cu excepţia cazului cînd actul administrativ însuşi stabileşte o dată ulterioară pentru obligativitatea sa.
(2) Un act administrativ individual obţine valabilitate cu acel conţinut cu care este comunicat.
(3) Un act administrativ individual rămîne valabil atîta timp cît nu este retras, revocat sau anulat într-un alt mod ori nu s-a consumat prin expirarea timpului sau într-un alt mod.
(4) Actele administrative individuale se respectă de către autoritatea publică emitentă, alte autorităţi publice, destinatarii acestora şi persoanele terţe.
(5) Un act administrativ individual nul nu produce efecte juridice.
Articolul 140. Puterea lucrului decis al actelor administrative individuale
Un act administrativ individual obţine puterea lucrului decis atunci cînd nu mai poate fi contestat nici pe cale prealabilă, nici prin acţiune în instanţa de judecată competentă. Dacă un act administrativ individual are mai mulţi destinatari sau mai multe persoane sînt afectate de acesta, puterea lucrului decis poate surveni în momente diferite pentru fiecare din aceste persoane.
Articolul 141. Nulitatea
(1) Un act administrativ individual este nul dacă conţine un viciu deosebit de grav şi acest lucru este evident în cadrul aprecierii concludente a tuturor circumstanţelor care se iau în considerare.
(2) Un act administrativ individual este, de asemenea, nul:
a) dacă executarea lui cere săvîrşirea unei fapte ilegale, care constituie o componenţă de contravenţie sau de faptă penală;
b) dacă din motive reale nimeni nu-l poate executa;
c) dacă contravine bunelor moravuri;
d) dacă la emiterea lui a contribuit o persoană care nu are dreptul să participe în procedură administrativă conform art.49 alin.(1);
e) dacă a fost emis în scris, dar nu poate fi identificată autoritatea publică emitentă;
f) în alte cazuri prevăzute de lege.
(3) În cazul nulităţii parţiale a unui act administrativ individual, acesta este nul în totalitate dacă autoritatea publică nu ar fi emis actul administrativ respectiv fără partea lovită de nulitate.
(4) Autoritatea publică poate constata nulitatea oricînd din oficiu. La cerere nulitatea se constată în măsura în care solicitantul are un interes îndreptăţit pentru a o solicita.
Articolul 142. Prescripţia
Un act administrativ individual emis pentru constatarea sau realizarea dreptului unui subiect de drept public împiedică prescrierea acestui drept. Impedimentul încetează odată cu survenirea imposibilităţii de contestare a actului administrativ sau după 6 luni de la soluţionarea lui într-un alt mod.
Capitolul IV
ANULAREA ŞI ÎNCETAREA EFECTELOR JURIDICE ALE
ACTELOR ADMINISTRATIVE INDIVIDUALE
Articolul 143. Retragerea unui act administrativ individual ilegal defavorabil
(1) Un act administrativ individual ilegal defavorabil poate fi retras în tot sau în parte cu efect pentru viitor sau trecut chiar şi după ce a devenit incontestabil.
(2) Aprecierea legalităţii sau ilegalităţii unui act administrativ individual se face în funcţie de situaţia la momentul emiterii lui, iar în cazul desfăşurării unei proceduri prealabile – de situaţia la momentul adoptării deciziei cu privire la cererea prealabilă.
(3) Dacă la emiterea unui act administrativ individual de acordare a prestaţiilor sociale legislaţia nu a fost corect aplicată sau s-a pornit de la o stare de fapt care s-a dovedit a fi incorectă şi prin aceasta, în mod greşit, nu s-au efectuat prestaţii sociale corespunzătoare, atunci actul administrativ, chiar şi după ce a devenit incontestabil, se anulează în tot sau în parte cu efect pentru trecut sau viitor. Această normă nu se aplică dacă actul administrativ se bazează în esenţă pe date eronate sau incomplete, pe care persoana defavorizată le-a prezentat intenţionat sau din neglijenţă gravă.
(4) Dacă un act administrativ individual este retras conform alin.(3) cu efect pentru trecut, prestaţiile sociale se efectuează conform prevederilor legale corespunzătoare pentru o perioadă de cel mult 3 ani pînă la retragere. Dacă retragerea se face la cerere, calcularea perioadei pentru care se vor acorda retroactiv prestaţii sociale se face din momentul depunerii cererii.
(5) Prevederile alin.(1)–(4) din prezentul articol nu se aplică dacă sînt întrunite condiţiile stabilite la art.147 alin.(3).
Articolul 144. Retragerea unui act administrativ individual ilegal favorabil
(1) Un act administrativ individual ilegal favorabil poate fi retras în tot sau în parte cu efect pentru viitor sau trecut, chiar şi după ce a devenit incontestabil, numai în condiţiile limitărilor stabilite la alin.(2)–(6).
(2) Un act administrativ individual ilegal favorabil prin care se acordă o prestaţie bănească periodică sau unică ori o prestaţie materială sau care reprezintă condiţia pentru aceasta nu poate fi retras dacă beneficiarul a avut încredere în existenţa actului administrativ şi, luînd în considerare interesul public, se cere protejarea încrederii privind retragerea. De regulă, încrederea se impune a fi protejată atunci cînd beneficiarul a consumat prestaţiile făcute sau a decis în privinţa unei disponibilităţi patrimoniale pe care nu o mai poate revoca sau o poate revoca numai cu dezavantaje inacceptabile. Beneficiarul nu poate invoca încrederea dacă:
a) a obţinut actul administrativ prin inducere dolosivă în eroare, ameninţare sau corupere;
b) actul administrativ se bazează pe date în esenţă eronate sau incomplete pe care beneficiarul le-a prezentat intenţionat sau din neglijenţă gravă;
c) cunoştea la momentul comunicării actului administrativ despre ilegalitatea lui sau nu cunoştea acest fapt din neglijenţă gravă.
(3) Dacă beneficiarul nu poate invoca încrederea conform alin.(2), actul administrativ individual se retrage, de regulă, cu efect pentru trecut.
(4) Un act administrativ individual ilegal favorabil de acordare periodică a prestaţiilor materiale sau băneşti poate fi retras conform alin.(2) doar timp de 3 ani de la comunicarea lui. Această restricţie nu se aplică dacă:
a) beneficiarul a obţinut actul administrativ prin inducere dolosivă în eroare, ameninţare sau corupere;
b) actul administrativ se bazează pe date în esenţă eronate sau incomplete pe care beneficiarul le-a prezentat intenţionat;
c) beneficiarul cunoştea la momentul comunicării actului administrativ despre ilegalitatea lui;
d) actul administrativ a fost emis cu o rezervă admisibilă a revocării.
Dacă actul administrativ individual se bazează pe date în esenţă eronate sau incomplete pe care beneficiarul le-a prezentat din neglijenţă gravă sau dacă acesta din neglijenţă gravă nu cunoştea la momentul comunicării actului administrativ despre ilegalitatea lui, atunci în locul termenului de 3 ani prevăzut în acest alineat se va aplica un termen de 10 ani.
(5) Dacă se retrage un act administrativ individual ilegal favorabil care nu cade sub incidenţa alin.(2) sau (4), atunci, la cererea persoanei favorizate afectate de retragere, autoritatea publică compensează dezavantajul patrimonial pe care îl va suporta pentru încrederea în existenţa actului administrativ în condiţiile în care, luînd în considerare interesul public, se cere protejarea încrederii. Prevederile alin.(2) referitoare la imposibilitatea invocării încrederii de către beneficiar se aplică corespunzător. Dezavantajul patrimonial nu poate fi totuşi compensat peste suma interesului pe care l-a avut persoana afectată în existenţa actului administrativ. Cererea de compensare poate fi depusă doar în decursul unui an. Termenul începe să curgă imediat ce autoritatea publică competentă conform art.148 indică în scris persoanei afectate asupra retragerii.
(6) Dacă autoritatea publică află despre fapte care justifică retragerea unui act administrativ individual ilegal favorabil, atunci retragerea este admisă doar în decursul unui an din momentul în care autoritatea publică competentă conform art.148 află despre toate faptele necesare unei decizii de retragere. Această prevedere nu se aplică dacă:
a) beneficiarul a obţinut actul administrativ prin inducere dolosivă în eroare, ameninţare sau corupere;
b) actul administrativ se bazează pe date în esenţă eronate sau incomplete pe care beneficiarul le-a prezentat intenţionat;
c) beneficiarul cunoştea la momentul comunicării actului administrativ despre ilegalitatea lui.
Articolul 145. Revocarea unui act administrativ individual legal defavorabil
Un act administrativ individual legal defavorabil poate fi revocat în tot sau în parte cu efect pentru viitor chiar şi după ce a devenit incontestabil, cu excepţia cazului cînd ar trebui emis un nou act administrativ cu acelaşi conţinut sau cînd revocarea nu se admite din alte motive.
Articolul 146. Revocarea unui act administrativ individual legal favorabil
(1) Un act administrativ individual legal favorabil poate fi revocat în tot sau în parte cu efect pentru viitor, chiar şi după ce a devenit incontestabil, numai atunci cînd:
a) revocarea este admisă prin prevedere legală sau actul administrativ conţine rezerva revocării;
b) actul administrativ este legat de o obligare şi beneficiarul nu a îndeplinit-o sau nu a îndeplinit-o în termenul stabilit;
c) în baza faptelor survenite ulterior, autoritatea publică ar avea dreptul să nu emită actul şi fără revocarea lui s-ar periclita interesul public;
d) în baza unei prevederi legale modificate autoritatea publică ar avea dreptul să nu emită actul administrativ, beneficiarul încă nu a făcut uz de avantajul respectiv sau nu a primit încă nicio prestaţie în baza actului administrativ şi fără revocarea lui s-ar periclita interesul public;
e) revocarea este necesară prevenirii sau înlăturării dezavantajelor grave pentru bunăstarea comună.
(2) Un act administrativ individual legal favorabil prin care se acordă o prestaţie bănească unică sau periodică ori o prestaţie materială pentru îndeplinirea unui anumit scop sau care reprezintă condiţia pentru aceasta poate fi revocat în tot sau în parte cu efect pentru viitor sau trecut, chiar şi după ce a devenit incontestabil, şi atunci cînd prestaţia nu se foloseşte deloc, nu se foloseşte imediat după acordare sau nu se foloseşte în scopul stabilit în actul administrativ.
(3) Dacă autoritatea publică află despre fapte care justifică revocarea unui act administrativ conform alin.(1) sau (2) din prezentul articol, revocarea se admite doar în decursul unui an din momentul în care autoritatea publică competentă conform art.148 a aflat despre toate faptele necesare pentru o decizie de revocare. Această prevedere nu se aplică dacă beneficiarul a obţinut actul administrativ prin inducere dolosivă în eroare, ameninţare sau corupere.
(4) Dacă un act administrativ individual legal favorabil este revocat conform alin.(1) lit.c), d) sau e) din prezentul articol, atunci, la cerere, autoritatea publică despăgubeşte persoanei afectate dezavantajul patrimonial cauzat ca urmare a încrederii în existenţa actului administrativ, în condiţiile în care, luînd în considerare interesul public, se cere protejarea încrederii. Beneficiarul nu poate invoca încrederea în cazurile stabilite la art.144 alin.(2). Prevederile art.144 alin.(5) se aplică corespunzător.
(5) Prevederile alin.(1) lit.c), d) şi e) din prezentul articol nu se aplică dacă nu sînt întrunite condiţiile din art.147.
Articolul 147. Anularea actelor administrative individuale de acordare periodică a prestaţiilor materiale sau băneşti în cazul schimbării situaţiei
(1) Dacă în situaţia de fapt sau de drept care a stat la baza emiterii unui act administrativ individual de acordare periodică a prestaţiilor materiale sau băneşti a survenit o schimbare esenţială, atunci actul administrativ se anulează sau se modifică cu efect pentru viitor. Actul administrativ urmează a fi anulat sau modificat din momentul schimbării situaţiei dacă:
a) modificarea are efect în favoarea destinatarului prestaţiei;
b) destinatarul prestaţiei, intenţionat sau din neglijenţă gravă, nu a îndeplinit obligaţia, stabilită prin prevedere legală, de comunicare a schimbării esenţiale dezavantajoase pentru el a situaţiei;
c) după depunerea cererii sau emiterea actului administrativ a fost obţinut venit sau alte avantaje patrimoniale care ar fi dus la omiterea completă sau parţială a dreptului de revendicare a prestaţiei ce rezultă din actul administrativ; sau
d) destinatarul prestaţiei a ştiut sau nu a ştiut din neglijenţă gravă că, în virtutea legii, dreptul de revendicare a prestaţiei ce rezultă din actul administrativ nu se mai achită sau a decăzut total ori parţial.
(2) Dacă în baza unei reglementări legale pentru o perioadă din trecut se calculează venit sau alte avantaje patrimoniale, atunci în calitate de moment de schimbare a situaţiei se consideră începutul perioadei de calcul.
(3) Un act administrativ individual de acordare periodică a prestaţiilor materiale sau băneşti se anulează sau se modifică cu efect pentru viitor şi atunci cînd Curtea Supremă de Justiţie schimbă practica judiciară existentă şi aceasta este favorabilă persoanei îndreptăţite.
(4) Dacă un act administrativ individual ilegal favorabil de acordare periodică a prestaţiilor materiale şi băneşti nu poate fi retras conform art.144, iar în favoarea destinatarului prestaţiei a survenit o schimbare conform alin.(1) sau (3) din prezentul articol, atunci destinatarul prestaţiei nu va beneficia de modificare atîta timp cît suma stabilită prin actul administrativ ilegal favorabil sau, după caz, cuantumul stabilit prin acest act administrativ depăşeşte suma/cuantumul prevăzută/prevăzut de lege. Această prevedere se aplică corespunzător dacă la baza unui act administrativ individual ilegal de acordare periodică a prestaţiilor materiale sau băneşti stă un act administrativ individual ilegal favorabil care nu poate fi retras conform art.144.
(5) Prevederile art.143 alin.(4) şi ale art.144 alin.(4) şi (6) se aplică corespunzător.
Articolul 148. Competenţa
(1) Retragerea, revocarea sau anularea unui act administrativ individual incontestabil se decide de autoritatea publică competentă conform art.53–59 sau conform altor prevederi legale.
(2) Autoritatea publică competentă conform alin.(1) din prezentul articol soluţionează şi cererile de compensare a dezavantajului patrimonial conform art.144 alin.(5) şi art.146 alin.(4).
Articolul 149. Retragerea, modificarea şi revocarea în cadrul procedurii de exercitare a căilor de atac
Prevederile art.144, 146 şi 147 nu se aplică dacă un act administrativ individual favorabil contestat de un terţ este anulat în cadrul procedurii prealabile sau în cadrul procedurii de contencios administrativ, în măsura în care prin aceasta se remediază procedura prealabilă sau acţiunea în contencios administrativ.
Articolul 150. Restituirea prestaţiilor acordate în baza unui act administrativ individual
(1) Prestaţiile deja acordate se restituie dacă un act administrativ individual a fost rectificat, retras, revocat sau anulat din cauza unei erori evidente ori a devenit nevalabil în condiţiile art.138 alin.(4) lit b). Prestaţiile acordate în servicii şi cele materiale se restituie în bani.
(2) Cu excepţia dobînzii, pentru volumul restituirii se aplică corespunzător prevederile Codului civil cu privire la restituirea prestaţiilor în cazul îmbogăţirii fără justă cauză. Beneficiarul nu poate invoca omiterea îmbogăţirii dacă cunoştea sau ca urmare a neglijenţei grave nu cunoştea circumstanţele care au dus la rectificarea, retragerea, revocarea sau anularea actului administrativ individual.
(3) Prestaţia ce urmează a fi restituită se stabileşte prin act administrativ individual scris. Stabilirea se condiţionează, de regulă, de rectificarea, retragerea, revocarea sau anularea actului administrativ individual.
(4) Decizia de restituire se emite de autoritatea publică care a decis în privinţa rectificării, retragerii, revocării sau anulării actului administrativ individual. Dacă actul administrativ individual a devenit nevalabil ca urmare a survenirii unei condiţii de dizolvare, atunci competenţa îi aparţine autorităţii publice care a emis actul administrativ.
Articolul 151. Restituirea prestaţiilor acordate în lipsa unui act administrativ individual
(1) Prestaţiile acordate în lipsa actului administrativ individual se restituie. Această prevedere nu se aplică dacă a trecut mai mult de un an după ce autoritatea publică care a făcut prestaţia a aflat despre toate faptele necesare pentru decizia de restituire.
(2) Prevederea alin.(1) referitoare la nerestituirea prestaţiei nu se aplică dacă:
a) beneficiarul a obţinut prestaţia prin inducere dolosivă în eroare, ameninţare sau corupere;
b) efectuarea prestaţiei se bazează pe date în esenţă eronate sau incomplete pe care beneficiarul le-a prezentat intenţionat;
c) beneficiarul cunoştea despre ilegalitatea acordării prestaţiei.
(3) Prevederile art.150 alin.(1) referitoare la restituirea prestaţiilor în bani, alin.(2), alin.(3) referitoare la stabilirea prestaţiei prin act administrativ scris se aplică corespunzător.
(4) Decizia de restituire se emite de autoritatea publică care a făcut prestaţia.
Articolul 152. Dobînda
(1) O sumă ce urmează să fie restituită se supune unei dobînzi anuale egale cu rata de bază a Băncii Naţionale a Moldovei din perioada de referinţă.
(2) Obligaţia de achitare a dobînzii decade dacă suma ce urmează să fie restituită se achită în decursul termenului stabilit de autoritatea publică şi este întrunită cel puţin una dintre următoarele condiţii:
a) beneficiarul nu se face vinovat de circumstanţele care au dus la retragerea, revocarea sau anularea actului administrativ individual;
b) beneficiarul informează în termen de 3 luni autoritatea publică care a emis actul administrativ individual despre existenţa unei erori evidente;
c) beneficiarul informează în termen de 3 luni autoritatea publică care a emis actul administrativ individual despre survenirea unei condiţii care anulează prestaţia;
d) destinatarul unei prestaţii care a fost făcută în lipsa unui act administrativ individual informează în termen de 3 luni autoritatea publică care a făcut prestaţia despre primirea ei.
(3) Obligaţia de achitare a dobînzii începe să curgă din momentul în care beneficiarul a primit pe nedrept prestaţia acordată.
(4) Dacă o prestaţie nu se foloseşte imediat după achitarea ei pentru scopul stabilit în actul administrativ individual, autoritatea publică care a emis actul administrativ poate cere pentru perioada de pînă la utilizarea corespunzătoare scopului o dobîndă anuală egală cu rata de bază a Băncii Naţionale a Moldovei din perioada de referinţă, fiind posibilă o revocare ulterioară a actului administrativ individual conform art.146 alin.(1) lit.a).
Articolul 153. Restituirea actelor şi a bunurilor
(1) Dacă revocarea, retragerea sau anularea unui act administrativ individual nu mai poate fi contestată sau dacă acesta nu este valabil ori nu mai este valabil din alt motiv, atunci autoritatea publică poate cere restituirea actelor eliberate în baza actului administrativ sau a bunurilor destinate probării drepturilor ce reies din actul administrativ sau exercitării lor. Deţinătorul, în măsura în care el nu este posesorul, precum şi posesorul acestor acte sau bunuri sînt obligaţi să le restituie.
(2) Deţinătorul sau posesorul poate cere ca actele sau bunurile să-i fie din nou înmînate după ce au fost marcate de autoritatea publică ca fiind nevalabile. Această prevedere nu se aplică în cazul bunurilor pentru care nu este posibilă o astfel de marcare sau marcarea nu poate fi făcută cu caracter public necesar ori ca să dureze în timp.
TITLUL IV
CONTRACTUL ADMINISTRATIV
Articolul 154. Admisibilitatea contractului administrativ
(1) Un raport juridic în domeniul dreptului public poate fi întemeiat, modificat sau stins prin contract administrativ, dacă aceasta nu contravine prevederilor legii. În special, autoritatea publică poate încheia, în locul emiterii unui act administrativ individual, un contract administrativ cu persoana căreia i-ar fi adresat actul administrativ.
(2) Un contract administrativ se încheie în scris, sub sancţiunea nulităţii, dacă prin lege nu sînt prevăzute alte cerinţe de formă.
Articolul 155. Contractul de împăcare
Contractul de împăcare este un contract de drept public prin care, în baza unei cedări reciproce, în rezultatul unei aprecieri raţionale a stării de fapt sau de drept, se înlătură o incertitudine existentă.
Articolul 156. Contractul de schimb
(1) Contractul de drept public prin care partenerul contractual se obligă faţă de autoritatea publică să execute o contraprestaţie poate fi încheiat dacă în contract contraprestaţia se convine pentru un anumit scop şi-i va servi autorităţii publice la realizarea sarcinilor sale publice. Conform tuturor circumstanţelor, contraprestaţia trebuie să fie adecvată şi să se afle în legătură obiectivă cu prestaţia contractuală a autorităţii publice.
(2) Dacă în privinţa prestaţiei autorităţii publice există un drept, poate fi convenită numai o astfel de contraprestaţie care, în cazul emiterii unui act administrativ individual, ar putea fi conţinutul unei clauze adiţionale conform art.138.
Articolul 157. Acordul persoanelor terţe şi al autorităţilor publice
(1) Un contract administrativ care intervine în drepturile unei persoane terţe produce efecte doar dacă aceasta îşi dă acordul scris pentru contract.
(2) Dacă în locul unui act administrativ individual pentru a cărui emitere, conform prevederilor legale, este necesară aprobarea, încuviinţarea sau acordul unei alte autorităţi publice, se încheie un contract, atunci acesta va produce efecte abia după contribuirea celeilalte autorităţi în forma stabilită.
Articolul 158. Nulitatea contractului administrativ
(1) Un contract administrativ este nul dacă nulitatea rezultă din aplicarea corespunzătoare a prevederilor de drept civil.
(2) Un contract administrativ este nul şi atunci cînd:
a) un act administrativ individual cu conţinut corespunzător ar fi nul;
b) un act administrativ individual cu conţinut corespunzător ar fi ilegal din cauza unei încălcări a dreptului material despre care cunoşteau părţile care au încheiat contractul;
c) nu au fost întrunite premisele pentru încheierea unui contract de împăcare şi un act administrativ individual cu conţinut corespunzător ar fi ilegal din cauza unei încălcări a dreptului material;
d) autoritatea publică lasă să-i fie promisă o contraprestaţie inadmisibilă conform art.156.
(3) Dacă nulitatea se referă doar la o parte din contractul administrativ, atunci doar această parte a contractului este nulă, restul contractului fiind valabil dacă se presupune că un astfel de contract ar fi fost încheiat şi fără partea nulă.
Articolul 159. Ajustarea şi rezilierea în cazuri speciale
(1) Dacă după încheierea contractului administrativ situaţia care a stat la baza încheierii lui s-a schimbat într-atît de considerabil încît părţile, prevăzînd această schimbare, nu ar fi încheiat contractul sau l-ar fi încheiat în alte condiţii, atunci, luînd în considerare toate împrejurările situaţiei survenite, în special repartizarea contractuală sau legală a riscurilor, poate fi cerută ajustarea contractului în măsura în care nu se poate pretinde unei părţi menţinerea neschimbată a contractului. Prevederile art.623 din Codul civil se aplică corespunzător.
(2) Autoritatea publică poate, de asemenea, rezilia contractul pentru a preveni sau a înlătura dezavantajele grave care împiedică bunăstarea comună. Rezilierea trebuie făcută în formă scrisă şi motivată. În privinţa temeiurilor, procedurii şi efectelor rezilierii contractului administrativ se aplică corespunzător prevederile art.733–735, 737, 741–746 şi 748 din Codul civil.
Articolul 160. Supunerea executării imediate
Orice persoană care încheie un contract administrativ se poate supune executării imediate ce reiese din contract, autoritatea publică fiind obligată să fie reprezentată în acest proces de conducătorul ei, de reprezentantul său general sau de un colaborator al autorităţii special împuternicit în acest scop.
Articolul 161. Aplicarea suplimentară a prevederilor
În măsura în care din art.154–160 nu rezultă derogări, se aplică celelalte prevederi din prezentul cod. Suplimentar se aplică corespunzător normele dreptului civil.
TITLUL V
PROCEDURA PREALABILĂ
Articolul 162. Scopul procedurii prealabile
(1) Procedura prealabilă urmăreşte scopul de a verifica legalitatea actelor administrative individuale.
(2) Dacă autoritatea publică nu soluţionează petiţia în termenele prevăzute de prezentul cod, persoana afectată este în drept să depună cerere prealabilă.
(3) Cererea prealabilă poate fi îndreptată spre:
a) anularea în tot sau în parte a unui act administrativ individual ilegal sau nul;
b) emiterea unui act administrativ individual.
Articolul 163. Neefectuarea procedurii de examinare a cererii prealabile
Procedura de examinare a cererii prealabile nu se efectuează dacă:
a) actul administrativ individual este emis de către Guvern, un consiliu local sau Adunarea Populară a Găgăuziei;
b) decizia cu privire la cererea prealabilă înrăutăţeşte situaţia unei persoane faţă de situaţia din decizia iniţială;
c) legea prevede expres adresarea nemijlocită în instanţa de judecată.
Articolul 164. Depunerea cererii prealabile
(1) Cererea prealabilă se depune în scris la autoritatea publică emitentă.
(2) Autoritatea publică emitentă este:
a) în cazul prevăzut la art.162 alin.(3) lit.a) – autoritatea publică care a emis actul administrativ individual;
b) în cazul prevăzut la art.162 alin.(3) lit.b) – autoritatea publică care a respins emiterea actului administrativ individual.
(3) Dacă cererea prealabilă se depune la autoritatea publică ierarhic superioară, aceasta transmite neîntîrziat autorităţii emitente cererea prealabilă şi o eventuală cerere de suspendare a executării actului administrativ individual. Ziua depunerii cererii la autoritatea publică ierarhic superioară se consideră ziua depunerii cererii la autoritatea publică emitentă. Termenul de soluţionare a cererii de suspendare a executării actului administrativ individual prevăzut la art.172 alin.(3) începe să curgă din data înregistrării cererii la autoritatea publică emitentă.
(4) Dacă nu este denumită ca atare, o cerere prealabilă nu poate fi respinsă din acest motiv dacă este clară intenţia de apărare împotriva unei decizii care are ca obiect emiterea unui act administrativ individual.
Articolul 165. Termenul pentru depunerea cererii prealabile
(1) Cererea prealabilă se depune în termen de 30 de zile de la comunicarea sau notificarea actului administrativ individual ori a respingerii petiţiei. Daca autoritatea publică nu soluţionează cererea în termenul prevăzut de prezentul cod, cererea prealabilă poate fi depusă în decursul unui an de la expirarea termenului.
(2) Dacă informaţia cu privire la exercitarea căilor de atac nu se conţine în actul administrativ individual sau este indicată incorect, cererea prealabilă poate fi depusă în termen de un an de la comunicarea sau notificarea actului administrativ ori a respingerii petiţiei.
(3) Nulitatea unui act administrativ individual poate fi invocată şi fără obligaţia de a respecta un termen.
Articolul 166. Dreptul de a depune cererea prealabilă
Cererea prealabilă poate fi depusă numai dacă persoana îşi revendică drepturile încălcate prin emiterea sau respingerea emiterii unui act administrativ individual.
Articolul 167. Soluţionarea cererii prealabile de către autoritatea emitentă
(1) Dacă consideră cererea prealabilă ca fiind admisibilă şi întemeiată, autoritatea publică emitentă anulează în tot sau în parte actul administrativ individual contestat sau emite actul administrativ individual solicitat.
(2) Dacă respinge în tot sau în parte cererea prealabilă ca fiind inadmisibilă sau neîntemeiată, autoritatea publică emitentă transmite dosarul administrativ cu toate actele autorităţii publice ierarhic superioare.
(3) Autoritatea publică emitentă soluţionează cererea prealabilă în termen de 15 zile calendaristice. Prevederile art.60 alin.(2)–(5) se aplică corespunzător.
(4) Dacă prin cererea prealabilă se solicită şi repararea prejudiciului, atunci cererea privind repararea prejudiciului se examinează de autoritatea publică emitentă în procedură administrativă separată.
Articolul 168. Decizia autorităţii publice ierarhic superioare
(1) Dacă autoritatea publică emitentă a respins în tot cererea prealabilă, decizia definitivă cu privire la cererea prealabilă este luată de autoritatea publică ierarhic superioară. Dacă autoritatea publică emitentă a respins în parte cererea prealabilă, autoritatea publică ierarhic superioară soluţionează doar partea respinsă a cererii prealabile.
(2) Dacă este necesară investigarea circumstanţelor, autoritatea publică ierarhic superioară poate efectua ea însăşi aceste investigaţii sau poate împuternici autoritatea emitentă să le efectueze.
(3) Soluţionînd cererea prealabilă, autoritatea publică ierarhic superioară poate decide în sensul agravării situaţiei participantului care a depus cererea prealabilă (reformatio in pejus), dacă legea nu prevede expres altfel.
Articolul 169. Prevederi procedurale suplimentare
(1) Dacă anularea sau emiterea unui act administrativ individual în cadrul procedurii prealabile dezavantajează persoane terţe, atunci atragerea lor în procedură şi audierea înainte de soluţionarea cererii prealabile sînt obligatorii.
(2) Decizia cu privire la cererea prealabilă se emite şi se motivează în scris şi se notifică participanţilor.
(3) Prevederile cu privire la actul administrativ individual se aplică corespunzător.
TITLUL VI
RELUAREA PROCEDURII
Articolul 170. Reluarea procedurii
(1) La cererea persoanei afectate, autoritatea publică trebuie să decidă în privinţa anulării unui act administrativ individual incontestabil dacă:
a) situaţia de fapt sau de drept care stă la baza actului administrativ s-a modificat ulterior în favoarea persoanei afectate;
b) există probe noi care ar fi dus la o decizie mai avantajoasă pentru persoana afectată;
c) există alte temeiuri de reluare conform art.449 lit.a), c), e) şi e1) din Codul de procedură civilă.
(2) Cererea se admite numai dacă persoana afectată, în afara culpei grave, nu era în stare să revendice, în special prin cale de atac, temeiul pentru reluare în procedura anterioară.
(3) Termenul de depunere a cererii este de 3 luni. Termenul începe să curgă din ziua în care persoana afectată a aflat sau trebuia să afle despre temeiul pentru reluarea procedurii.
(4) În privinţa cererii decide autoritatea publică competentă. Această prevedere se aplică şi atunci cînd actul administrativ individual a cărui anulare se solicită a fost emis de o altă autoritate publică.
(5) Autoritatea publică competentă poate oricînd, din oficiu, porni o procedură de anulare a unui act administrativ individual incontestabil.
(6) Anularea actului administrativ individual are loc în condiţiile art.143–147.
TITLUL VII
EXECUTAREA ACTELOR ADMINISTRATIVE INDIVIDUALE
ŞI A CONTRACTELOR ADMINISTRATIVE
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
Articolul 171. Executarea
(1) Actele administrative individuale se execută conform prevederilor prezentului titlu, dacă alte legi nu conţin reglementări derogatorii.
(2) Executarea se realizează de către autoritatea publică care a emis actul administrativ individual sau a încheiat contractul administrativ, dacă legea nu prevede altfel. În cazul în care executarea se face împotriva autorităţii publice în baza unui contract administrativ, competenţa îi aparţine instanţei de apel.
(3) La cererea autorităţii publice competente, autorităţile publice cu atribuţii în domeniul ordinii publice sînt obligate să acorde sprijinul necesar executării.
(4) Actele administrative individuale sînt executorii din momentul survenirii obligativităţii lor, cu excepţia cazului cînd executarea lor este suspendată prin decizia autorităţii publice sau prin act judecătoresc de dispoziţie. Dacă se depune o cerere de suspendare a executării actului administrativ individual, acesta poate fi executat doar după soluţionarea cererii respective.
(5) În cazurile stabilite de lege, suspendarea executării actului administrativ individual survine prin depunerea unei cereri prealabile sau acţiuni în judecată prin care se contestă actul administrativ individual.
(6) Faţă de persoanele de drept public executarea se realizează potrivit prevederilor prezentului titlu numai dacă legea conţine în mod expres dispoziţii în acest sens.
Articolul 172. Suspendarea executării actului administrativ individual de către autoritatea publică
(1) Daca un act administrativ individual defavorabil este contestat cu cerere prealabilă, autoritatea publică, din oficiu sau la cererea persoanei afectate, poate suspenda executarea lui pînă la finalizarea procedurii prealabile.
(2) Motivele suspendării sînt:
a) existenţa unor suspiciuni serioase şi rezonabile privind legalitatea actului administrativ individual defavorabil;
b) existenţa pericolului iminent de producere a unor prejudicii ireparabile prin executarea în continuare a actului administrativ individual defavorabil.
(3) Suspendarea executării actului administrativ individual defavorabil se decide de autoritatea publică competentă pentru soluţionarea cererii prealabile. Decizia cu privire la suspendarea executării se ia în termen de 5 zile lucrătoare din momentul înregistrării, daca legea nu prevede altfel.
Articolul 173. Executarea unui contract administrativ
(1) Executarea în baza unui contract administrativ presupune că:
a) partenerul contractual s-a supus executării imediate pentru prestaţia cu privire la care urmează executarea;
b) prestaţia este scadentă;
c) partenerul contractual interesat, după trecerea termenului de scadenţă, a fost somat să realizeze prestaţia în termen de o săptămînă.
(2) În măsura în care o autoritate publică s-a supus executării imediate în baza unui contract administrativ, executarea în baza acestui contract este posibilă şi faţă de autoritatea publică respectivă. Executarea faţă de autoritatea publică se efectuează potrivit dispoziţiilor cap.VI din cartea a treia.
(3) Pentru prescripţia obligaţiilor asumate prin contract administrativ se aplică corespunzător dispoziţiile referitoare la prescripţia obligaţiilor din contractele civile.
Articolul 174. Proporţionalitatea măsurilor de executare
(1) Măsurile de executare trebuie să fie într-un raport rezonabil faţă de scopul pe care îl au şi să fie selectate în aşa fel încît să afecteze la minimum individul şi societatea.
(2) Prejudiciile care pot rezulta dintr-o măsură de executare trebuie să nu fie disproporţionate faţă de rezultatul scontat.
(3) Executarea încetează imediat ce scopul ei este atins.
(4) Duminica, în zilele de sărbătoare nelucrătoare, precum şi noaptea (între orele 22:00 şi 06:00) nu este permisă executarea, cu excepţia situaţiei în care există riscul ca măsura să fie sortită eşecului sau îngreunată în mod substanţial dacă executarea nu se va efectua.
Capitolul II
EXECUTAREA CREANŢELOR BĂNEŞTI
Articolul 175. Domeniul de aplicare
(1) Prevederile prezentului capitol se aplică numai executării creanţelor băneşti bazate pe dispoziţii de drept public, cu excepţia creanţelor băneşti bazate pe dreptul statului de a percepe impozite, taxe şi alte plăţi cărora li se aplică prevederile Codului fiscal.
(2) Competenţa pentru executarea creanţelor băneşti în sensul alin.(1) îi revine Serviciului Fiscal de Stat. Prevederile titlului V cap.9 din Codul fiscal se aplică suplimentar la prevederile prezentului cod.
Articolul 176. Debitorul executării
(1) În calitate de debitor poate fi revendicat:
a) persoana care datorează o prestaţie (debitor principal);
b) persoana care răspunde personal pentru prestaţia altuia (debitor garant).
(2) Dacă legea nu prevede altfel, executarea se poate îndrepta spre debitorul garant doar în măsura în care nu a putut fi realizată de către debitorul principal sau în cazul în care există puncte de reper concrete care fac ca executarea de debitorul principal să nu ducă la vreun rezultat.
Articolul 177. Mandatul de executare
(1) Autoritatea publică îndreptăţită să revendice dreptul supus executării emite pentru autoritatea de executare un mandat de executare.
(2) Emiterea mandatului de executare presupune că:
a) există un act administrativ individual care obligă debitorul să realizeze prestaţia bănească sau un contract administrativ care obligă la realizarea unei prestaţii băneşti supuse executării imediate;
b) prestaţia este scadentă;
c) debitorul, după trecerea termenului de scadenţă, a fost somat să realizeze prestaţia bănească în termen de o săptămînă.
(3) La procedura de somare se poate renunţa în cazul în care există o suspiciune fondată că debitorul se va sustrage de la executare.
Articolul 178. Executarea creanţelor băneşti în cazul persoanelor juridice de drept public
(1) Executarea creanţelor băneşti în cazul persoanelor juridice de drept public este admisibilă numai potrivit alin.(2) şi (3).
(2) Înainte să înceapă executarea, autoritatea de executare prezintă ministrului de finanţe sau unei persoane abilitate de acesta o listă cu bunuri ale debitorului persoană juridică de drept public. Executarea se poate face doar în privinţa acelor bunuri pentru care ministrul finanţelor sau persoana abilitată de acesta îşi dă acordul.
(3) Ministrul de finanţe sau persoana abilitată de acesta nu va admite executarea silită a bunurilor din patrimoniul debitorului dacă prin aceasta este afectată îndeplinirea atribuţiilor de drept public ale debitorului sau aprovizionarea populaţiei.
Capitolul III
IMPUNEREA ACŢIUNILOR, A TOLERĂRILOR
SAU A INACŢIUNILOR
Articolul 179. Măsurile coercitive
O obligaţie bazată pe un act administrativ individual sau un contract administrativ, îndreptată spre predarea unui bun, spre realizarea unei alte acţiuni, spre tolerare sau inacţiune, poate fi realizată prin următoarele măsuri coercitive: realizarea prin substituire, amenda de constrîngere şi exercitarea nemijlocită a constrîngerii (constrîngerea directă).
Articolul 180. Realizarea prin substituire
(1) Dacă obligaţia de a efectua o acţiune a cărei realizare poate avea loc printr-o altă persoană (acţiune substituibilă) nu este îndeplinită, autoritatea abilitată cu dreptul de executare poate realiza ea însăşi acţiunea sau poate delega realizarea ei unei alte persoane, cheltuielile de executare fiind puse pe seama debitorului executării.
(2) Dacă debitorul executării nu achită în termen de 2 săptămîni cheltuielile de executare ce i-au fost facturate în temeiul alin.(1), aceste costuri se execută conform cap.II din prezentul titlu.
Articolul 181. Amenda de constrîngere
(1) Dacă o acţiune poate fi realizată doar de debitorul executării şi nu este realizată benevol, atunci acesta poate fi determinat să realizeze acţiunea prin amendă de constrîngere. În cazul acţiunilor substituibile poate fi stabilită o amendă de constrîngere atunci cînd realizarea prin substituire nu promite succes sau debitorul executării nu este în stare să suporte cheltuielile care rezultă din realizarea acţiunii de către un terţ.
(2) Amenda de constrîngere este admisă şi pentru impunerea unei obligaţii de tolerare sau de inacţiune.
(3) Dacă în pofida aplicării unei amenzi de constrîngere debitorul executării nu îşi îndeplineşte obligaţia, amenda de constrîngere poate fi aplicată repetat de cîte ori este necesar. La stabilirea repetată a amenzii de constrîngere, aceasta se va mări rezonabil în comparaţie cu amenda anterioară de constrîngere.
(4) Mărimea amenzii de constrîngere este de cel puţin 20 şi cel mult 10000 de unităţi convenţionale. O unitate convenţională constituie 50 de lei. La stabilirea amenzii de constrîngere se va ţine cont şi de interesul economic al debitorului executării în neîndeplinirea obligaţiei care îl priveşte.
Articolul 182. Executarea amenzii de constrîngere
(1) Dacă debitorul executării nu achită amenda de constrîngere în decursul unei săptămîni de la scadenţă, atunci suma fixată în calitate de amendă de constrîngere se execută în conformitate cu cap. II din prezentul titlu. Executarea încetează imediat ce debitorul executării îndeplineşte acţiunea cerută sau permite măsura ce urmează a fi tolerată.
(2) În cazul obligării de a realiza o acţiune, amenda de constrîngere devine scadentă odată cu expirarea termenului stabilit în somaţie, iar în cazul obligării de tolerare sau de inacţiune – odată cu încălcarea obligaţiei de tolerare sau de inacţiune.
(3) Dacă debitorul executării se opune obligaţiei de inacţiune, a cărei îndeplinire ar trebui obţinută prin dispoziţia de somaţie cu amenda de constrîngere, atunci pentru fiecare caz de opunere se va urmări suma dispusă prin somarea cu amenda de constrîngere.
Articolul 183. Executarea după aplicarea amenzii
(1) Dacă după aplicarea amenzii executarea rămîne fără succes, debitorul poate fi supus răspunderii contravenţionale sau penale, după caz.
(2) Atragerea la răspundere contravenţională sau penală a debitorului nu exclude realizarea altor acţiuni de executare silită şi nu duce la stingerea obligaţiilor acestuia.
Articolul 184. Constrîngerea directă
Dacă realizarea prin substituire sau amenda de constrîngere nu duc la atingerea scopului ori dacă acestea nu promit succes, autoritatea de executare poate impune debitorului să întreprindă acţiuni, să tolereze sau să nu întreprindă acţiuni.
Articolul 185. Somaţia privind măsurile coercitive
(1) Înainte ca măsurile coercitive să fie aplicate faţă de debitor, acesta este somat despre posibilitatea utilizării măsurilor coercitive. În somaţie se stabileşte un termen rezonabil pentru executare. Stabilirea termenului nu este necesară dacă urmează să fie impusă o tolerare a acţiunii sau o inacţiune.
(2) Dacă aplicarea imediată a măsurilor coercitive este necesară pentru respingerea/apărarea faţă de un pericol prezent, somaţia poate fi făcută verbal sau se poate renunţa la ea.
(3) În somaţie se indică măsura coercitivă care se intenţionează a fi aplicată. Dacă are loc o somare cu mai multe măsuri coercitive, atunci în ea se indică ordinea în care acestea urmează să fie aplicate. Dacă se face somarea cu aplicarea măsurii de realizare prin substituire, atunci în prealabil se apreciază costurile preliminare, iar în somaţie se indică suma concretă a acestora. În cazul somării cu o amendă, se indică mărimea amenzii. În cazul somării cu o amendă pentru impunerea unei obligaţii de inacţiune, suplimentar se indică asupra faptului că pentru fiecare caz de neexecutare va fi scadentă o amendă.
(4) Somaţia scrisă se notifică.
Articolul 186. Aplicarea măsurilor coercitive
(1) Măsurile coercitive se aplică în conformitate cu somaţia făcută.
(2) În cazul în care debitorul sau un terţ opune rezistenţă la realizarea prin substituire sau la constrîngerea directă, se poate recurge la forţă pentru a înfrînge această rezistenţă. La cererea autorităţii de executare, poliţia îi va acorda sprijin.
Articolul 187. Executarea imediată
Măsurile coercitive pot fi aplicate fără act administrativ individual preliminar dacă acest lucru este necesar pentru prevenirea unei fapte ilegale care întruneşte componenţa unei infracţiuni sau contravenţii ori dacă se cere prevenirea unui pericol iminent şi sînt întrunite condiţiile pentru emiterea unui act administrativ corespunzător.
Articolul 188. Prescripţia executării
Actele administrative individuale de restituire a unui bun ori realizare a altei acţiuni, de tolerare ori de inacţiune pot fi executate într-un termen de 3 ani. Termenul începe să curgă din ziua în care actul administrativ devine executoriu.
CARTEA A TREIA
PROCEDURA CONTENCIOSULUI ADMINISTRATIV
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
Articolul 189. Înaintarea acţiunii în contencios administrativ
(1) Orice persoană care revendică încălcarea unui drept al său prin activitatea administrativă a unei autorităţi publice poate înainta o acţiune în contencios administrativ.
(2) O acţiune în contencios administrativ poate fi înaintată şi atunci cînd autoritatea publică nu a soluţionat în termen legal o cerere.
(3) În cazurile prevăzute de lege, precum şi în scopul revendicării drepturilor ce reies dintr-un contract administrativ, acţiunea în contencios administrativ poate fi înaintată şi de autoritatea publică.
Articolul 190. Excluderea acţiunii în contenciosul administrativ
Nu pot fi contestate cu acţiune în contencios administrativ următoarele acte administrative:
a) actele exclusiv politice ale Parlamentului, ale Preşedintelui Republicii Moldova şi ale Guvernului;
b) actele administrative cu caracter diplomatic referitoare la politica externă a Republicii Moldova;
c) actele de comandament cu caracter militar.
Articolul 191. Competenţa jurisdicţională pentru acţiunea în contencios administrativ
(1) Cu excepţia cazurilor prevăzute la alin.(2) şi (3), judecătoriile soluţionează în fond toate acţiunile în contencios administrativ.
(2) Curţile de apel soluţionează în primă instanţă acţiunile în contencios administrativ împotriva actelor administrative normative, care nu se supun controlului de constituţionalitate.
(3) Curtea de apel Chişinău soluţionează în primă instanţă acţiunile în contencios administrativ împotriva hotărîrilor Consiliului Superior al Magistraturii, ale Consiliului Superior al Procurorilor, precum şi acţiunile în contencios administrativ atribuite în competenţa sa prin Codul electoral.
(4) Curţile de apel soluţionează şi cererile de apel împotriva hotărîrilor şi recursurile împotriva încheierilor emise de judecătorii.
(5) Curtea Supremă de Justiţie soluţionează cererile de recurs împotriva hotărîrilor, deciziilor şi încheierilor curţii de apel.
Articolul 192. Specializarea judecătorilor pentru examinarea acţiunilor în contencios administrativ
(1) Pentru examinarea acţiunilor în contencios administrativ la curţile de apel şi la Curtea Supremă de Justiţie se instituie complete şi/sau colegii specializate de judecători.
(2) În judecătorii acţiunile în contencios administrativ se examinează de judecători specializaţi.
Articolul 193. Componenţa instanţei de judecată
(1) În judecătorii acţiunile în contencios administrativ se soluţionează de un singur judecător.
(2) Curţile de apel, atît ca instanţă de fond, cît şi ca instanţă de apel sau recurs, soluţionează acţiunile în contencios administrativ în complete formate din 3 judecători.
(3) Curtea Supremă de Justiţie soluţionează recursurile împotriva încheierilor şi admisibilitatea cererilor de recurs în complete de 3 judecători, iar cererile de recurs – în complete de 5 judecători.
Articolul 194. Limitele examinării judiciare
(1) În procedura în prima instanţă, în procedura de apel şi în procedura de examinare a recursurilor împotriva încheierilor judecătoreşti se soluţionează din oficiu probleme de fapt şi de drept.
(2) În procedura de examinare a cererilor de recurs, hotărîrile şi deciziile contestate se examinează din oficiu în privinţa existenţei greşelilor procedurale şi aplicării corecte a dreptului material.
Articolul 195. Aplicarea suplimentară a prevederilor
Procedura acţiunii în contenciosul administrativ se desfăşoară conform prevederilor prezentului cod. Suplimentar se aplică corespunzător prevederile Codului de procedura civilă, cu excepţia art.169–171.
Capitolul II
PROCEDURA ÎN PRIMA INSTANŢĂ
Articolul 196. Competenţa teritorială pentru acţiunea în contencios administrativ
(1) Acţiunea în contencios administrativ se depune la instanţa de judecată în a cărei rază teritorială îşi are sediul autoritatea publică care a desfăşurat activitatea administrativă contestată, daca legea nu prevede altfel.
(2) Dacă la o procedură de contencios administrativ participă mai multe autorităţi publice, acţiunea în contencios administrativ se depune la instanţa de judecată în a cărei rază teritorială îşi are sediul autoritatea publică pîrîtă.
Articolul 197. Imutabilitatea competenţei jurisdicţionale
Nimeni nu poate fi lipsit de dreptul judecării procesului de către instanţa în a cărei competenţă este dată prin lege cauza, cu excepţiile expres stabilite de lege.
Articolul 198. Strămutarea acţiunii în contencios administrativ
(1) Acţiunea în contencios administrativ reţinută spre examinare de către o instanţă de judecată cu respectarea normelor de competenţă se soluţionează de către aceasta în fond, inclusiv în cazul devenirii ei ulterioare de competenţa unei alte instanţe.
(2) Dacă constată că nu este competentă teritorial sau material, instanţa de judecată transmite acţiunea în contencios administrativ instanţei de judecată competente printr-o încheiere nesusceptibilă de recurs.
(3) Instanţa ierarhic superioară decide, printr-o încheiere nesusceptibilă de recurs, strămutarea acţiunii în contencios administrativ la o altă instanţă de judecată dacă instanţa competentă nu poate adopta o hotărîre:
a) cînd, din motivul recuzării sau abţinerii unui sau mai multor judecători ori din alte motive întemeiate, substituirea judecătorilor devine imposibilă;
b) cînd, din cauza unor circumstanţe excepţionale, nu poate funcţiona o perioadă îndelungată.
(4) Instanţa ierarhic superioară remite instanţei competente dosarul în termen de 5 zile de la data adoptării încheierii de strămutare a acţiunii în contencios administrativ.
Articolul 199. Declinarea competenţei în cauze civile
(1) Dacă s-a constatat că judecătorului sau completului competent pentru examinarea acţiunilor în contencios administrativ i s-a distribuit o cauză civilă de competenţa aceleiaşi instanţe de judecată, acesta, printr-o încheiere nesusceptibilă de recurs, îşi declină competenţa şi remite preşedintelui de instanţă dosarul spre redistribuire aleatorie.
(2) Dacă s-a constatat că judecătorului sau completului competent pentru examinarea acţiunilor în contencios administrativ i s-a distribuit o cauză civilă de competenţa altei instanţe de judecată, acesta, printr-o încheiere nesusceptibilă de recurs, o transmite instanţei competente.
(3) Prevederile alin.(1) şi (2) se aplică corespunzător şi în cazul în care judecătorului sau completului de judecată competent pentru examinarea cauzelor civile i se repartizează o acţiune de contencios administrativ.
Articolul 200. Soluţionarea conflictelor de competenţă
(1) Instanţa de judecată în faţa căreia a apărut conflictul de competenţă de natura celui definit la art.58 alin.(2) suspendă din oficiu procesul şi prezintă dosarul instanţei competente să soluţioneze conflictul de competenţă.
(2) Conflictul de competenţă dintre două judecătorii din jurisdicţia aceleiaşi curţi de apel se soluţionează de către curtea de apel respectivă.
(3) Conflictul de competenţă dintre judecătoriile din jurisdicţia diferitor curţi de apel, dintre o judecătorie şi o curte de apel sau dintre două curţi de apel se soluţionează de către Curtea Supremă de Justiţie.
(4) Conflictul de competenţă se soluţionează fără citarea participanţilor la proces, printr-o încheiere nesusceptibilă de recurs.
Articolul 201. Competenţa în caz de concurenţă a pretenţiilor
(1) Dacă acţiunea în contencios administrativ depusă în instanţa de judecată conţine pretenţii inseparabile de drept administrativ şi de drept civil, acestea se examinează de instanţa de judecată competentă pentru examinarea acţiunii în contenciosul administrativ.
(2) Dacă acţiunea în contencios administrativ depusă în instanţa de judecată conţine pretenţii separabile de drept administrativ şi de drept civil, acestea se separă printr-o încheiere nesusceptibilă de recurs, în privinţa pretenţiilor de drept civil aplicîndu-se prevederile art.199 alin.(1) şi (2) din prezentul cod.
Articolul 202. Soluţionarea declaraţiilor de abţinere şi a cererilor de recuzare
(1) Judecătorul care examinează acţiunea în contencios administrativ trebuie să se abţină sau poate fi recuzat în baza temeiurilor prevăzute la art.49 şi 50.
(2) Nu este un motiv pentru suspiciuni de părtinire indicaţiile verbale ale judecătorului, în cadrul unei discuţii juridice, sau scrise asupra situaţiei de drept.
(3) Declaraţia de abţinere sau cererea de recuzare se face în scris, cu indicarea motivelor şi anexarea probelor pertinente.
(4) Recuzarea sau abţinerea judecătorului se examinează în ordinea prevăzută în Codul de procedură civilă.
Articolul 203. Participanţii la proces
Participanţi la proces sînt:
a) părţile;
b) persoanele atrase în proces de instanţa de judecată;
c) alţi subiecţi investiţi de lege cu drept de sesizare.
Articolul 204. Părţile
Părţi în procedura de contencios administrativ pot fi persoanele fizice sau juridice şi autorităţile publice în sensul art.7.
Articolul 205. Persoanele atrase în proces de instanţa de judecată
(1) La examinarea acţiunii în contencios administrativ, instanţa de judecată poate atrage în proces, din oficiu sau la cerere, persoane ale căror drepturi sînt afectate de litigiul în cauză.
(2) Dacă un terţ participă la raportul juridic litigios în aşa fel încît hotărîrea instanţei de judecată ar interveni direct în drepturile lui, atunci această persoană terţă trebuie atrasă în proces. Această prevedere se aplică, în special, cînd:
a) o persoană contestă actul administrativ individual favorabil eliberat unui terţ sau cere constatarea nulităţii acestuia;
b) o persoană contestă un act administrativ individual defavorabil emis la cererea unui terţ sau cere constatarea nulităţii acestuia;
c) o persoană înaintează acţiune în contencios administrativ pentru obligarea unei autorităţi publice să emită un act administrativ individual defavorabil pentru un terţ;
d) o persoană înaintează acţiune în contencios administrativ pentru obligarea unei autorităţi publice să emită un act administrativ individual favorabil pentru ea şi favorizarea poate fi acordată numai o singură dată sau doar pentru un număr limitat de persoane.
(3) Dacă o persoană înaintează acţiune în contencios administrativ pentru obligarea unei autorităţi publice să emită un act administrativ individual şi emiterea acestuia necesită încuviinţarea unei alte autorităţi publice, atunci ultima este atrasă în proces.
(4) Încheierea judecătorească prin care este atras în proces un terţ se notifică tuturor participanţilor la proces. Instanţa de judecată indică motivul atragerii în proces şi expediază terţului atras în proces o copie a înscrisurilor depuse pînă la acel moment în instanţa de judecată. Încheierea judecătorească cu privire la atragerea unui terţ în proces nu este susceptibilă de recurs. Încheierea judecătorească prin care se refuză atragerea în proces a unui terţ poate fi contestată separat cu recurs.
(5) Orice terţ atras în proces poate înainta atît cereri procesuale, cît şi cereri de alăturare la cererea reclamantului sau pîrîtului cu privire la fondul cauzei. Terţul atras în proces poate depune o cerere proprie cu privire la fondul cauzei doar în cazurile prevăzute la alin.(2).
Articolul 206. Felurile acţiunilor în contencios administrativ
(1) O acţiune în contencios administrativ poate fi depusă pentru:
a) anularea în tot sau în parte a unui act administrativ individual (acţiune în contestare);
b) obligarea autorităţii publice să emită un act administrativ individual (acţiune în obligare);
c) impunerea la acţiune, la tolerare a acţiunii sau la inacţiune (acţiune în realizare);
d) constatarea existenţei sau inexistenţei unui raport juridic ori nulităţii unui act administrativ individual sau a unui contract administrativ (acţiune în constatare); sau
e) anularea în tot sau în parte a unui act administrativ normativ (acţiune de control normativ).
(2) Acţiunea în constatare prezumă existenţa unui interes îndreptăţit pentru constatarea solicitată. Acţiunea în constatare nu poate fi înaintată dacă reclamantul îşi poate sau şi-ar putea revendica drepturile printr-o altă acţiune prevăzută la alin.(1), cu excepţia situaţiei cînd se urmăreşte constatarea nulităţii unui act administrativ individual sau normativ.
Articolul 207. Examinarea admisibilităţii acţiunii în contencios administrativ
(1) Instanţa verifică din oficiu dacă sînt întrunite condiţiile pentru admisibilitatea unei acţiuni în contenciosul administrativ. Dacă este inadmisibilă, acţiunea în contencios administrativ se declară ca atare prin încheiere judecătorească susceptibilă de recurs.
(2) Acţiunea în contencios administrativ se declară inadmisibilă în special cînd:
a) există o hotărîre judecătorească definitivă cu privire la un litigiu între aceleaşi părţi, cu acelaşi obiect şi pe aceleaşi temeiuri de drept;
b) există o încheiere judecătorească prin care s-a dispus încetarea procesului în legătură cu faptul că reclamantul a renunţat la acţiune sau şi-a retras acţiunea într-un litigiu între aceleaşi părţi, cu acelaşi obiect şi pe aceleaşi temeiuri de drept sau că între parţi s-a încheiat o tranzacţie de împăcare;
c) la aceeaşi sau la altă instanţă de judecată se examinează o acţiune între aceleaşi părţi, cu acelaşi obiect şi pe aceleaşi temeiuri de drept;
d) acţiunea a fost depusă după expirarea termenului prevăzut la art.209;
e) reclamantul nu poate revendica încălcarea, prin activitatea administrativă, a unui drept în sensul art.17;
f) nu sînt întrunite condiţiile prevăzute la art.208;
g) acţiunea a fost depusă de o persoană fără împuterniciri în acest sens;
h) cererea de chemare în judecată nu corespunde cerinţelor prevăzute la art.211 alin.(1) şi (2) şi art.212 alin.(1) şi reclamantul nu a înlăturat neajunsurile în termenul stabilit de instanţa de judecată.
(3) Declararea acţiunii ca inadmisibilă în baza temeiurilor specificate la alin.(2) lit.a)–e) exclude posibilitatea adresării repetate în judecată a aceluiaşi reclamant cu aceeaşi acţiune.
(4) Declararea acţiunii ca inadmisibilă în baza temeiurilor specificate la alin.(2) lit.f)–h) nu exclude posibilitatea adresării repetate în judecată a aceluiaşi reclamant cu aceeaşi acţiune.
Articolul 208. Respectarea procedurii prealabile
(1) În cazurile prevăzute de lege, pînă la înaintarea acţiunii în contencios administrativ, se va respecta procedura prealabilă.
(2) Dacă autoritatea publică competentă decide cu privire la cererea prealabilă, deşi termenul pentru depunerea cererii prealabile nu a fost respectat, acţiunea în contenciosul administrativ este oricum admisibilă. Această prevedere nu se aplică în cazul în care printr-un act administrativ individual este favorizat un terţ.
(3) Dacă procedura prealabilă nu este prevăzută de lege, acţiunea în obligare se admite numai în cazul în care reclamantul a depus anterior la autoritatea publică competentă o cerere de emitere a actului administrativ individual.
(4) O acţiune în realizare se admite numai dacă reclamantul a depus anterior la autoritatea publică competentă o cerere prin care a solicitat realizarea, tolerarea sau omiterea unei acţiuni.
(5) O acţiune în constatare este admisibilă numai dacă reclamantul s-a adresat anterior la autoritatea publică competentă cu cerere de constatare.
Articolul 209. Termenul de înaintare a acţiunii în contencios administrativ
(1) Acţiunea în contestare şi acţiunea în obligare se înaintează în decurs de 30 de zile, dacă legea nu prevede altfel. Acest termen începe să curgă de la:
a) data comunicării sau notificării deciziei cu privire la cererea prealabilă sau data expirării termenului prevăzut de prezentul cod pentru soluţionarea acesteia;
b) data comunicării sau notificării actului administrativ individual, dacă legea nu prevede procedura prealabilă. Prevederile art.165 alin.(1) referitoare la nesoluţionarea în termen se aplică corespunzător.
(2) Dacă informaţia cu privire la exercitarea căilor de atac nu se conţine în actul administrativ individual sau în decizia cu privire la cererea prealabilă ori este indicată incorect, înaintarea acţiunii în contencios administrativ se admite în termen de un an de la comunicarea sau notificarea actului administrativ sau a deciziei cu privire la cererea prealabilă.
(3) Pentru acţiunea în realizare, acţiunea în constatare şi acţiunea de control normativ nu există termen de înaintare a acţiunii în contencios administrativ.
Articolul 210. Repunerea în termenul de înaintare a acţiunii în contencios administrativ
(1) Prevederile art.65 alin.(1)–(3) şi (5) se aplică corespunzător şi pentru decizia cu privire la cererea de repunere în termen.
(2) Încheierea judecătorească prin care este respinsă cererea de repunere în termen poate fi contestată cu recurs. Încheierea judecătorească de repunere în termen poate fi contestată doar odată cu fondul.
Articolul 211. Forma şi conţinutul cererii de chemare în judecată
(1) În cererea de chemare în judecată se indică:
a) instanţa la care a fost depusă;
b) numele şi prenumele sau denumirea reclamantului, domiciliul sau sediul acestuia; dacă reclamantul este o persoană juridică, se indică datele bancare şi codul fiscal;
c) numele şi prenumele reprezentantului legal sau împuternicit şi adresa lui, în cazul în care cererea se depune de un reprezentant;
d) denumirea pîrîtului în calitate de autoritate publică şi sediul acesteia;
e) pretenţiile reclamantului;
f) circumstanţele de fapt şi de drept pe care reclamantul îşi întemeiază pretenţia;
g) enumerarea tuturor probelor pe care reclamantul le deţine şi le poate prezenta;
h) datele despre respectarea procedurii prealabile, dacă o astfel de procedură este prevăzută de lege.
(2) Cererea de chemare în judecată se semnează de reclamant sau de reprezentantul lui legal ori împuternicit.
(3) Cererea de chemare în judecată poate cuprinde şi alte date importante pentru soluţionarea cauzei, precum şi demersurile reclamantului.
Articolul 212. Actele anexate la cererea de chemare în judecată
(1) La cererea de chemare în judecată se anexează:
a) copia actului administrativ contestat şi copia deciziei cu privire la cererea prealabilă, dacă legea prevede o astfel de procedură;
b) copia actului de identitate al reclamantului persoană fizică sau extrasul din Registrul de stat al persoanelor juridice, dacă reclamantul este persoană juridică;
c) documentul care confirmă împuternicirile reprezentantului legal sau împuternicit;
d) copii de pe cererea de chemare în judecată şi de pe toate înscrisurile anexate, într-un număr egal cu numărul de participanţi la proces.
(2) Reclamantul poate anexa şi alte înscrisuri la cererea de chemare în judecată.
Articolul 213. Nerespectarea cerinţelor cererii de chemare în judecată
Dacă cererea de chemare în judecată nu corespunde prevederilor art.211 alin.(1) şi (2) şi ale art.212 alin.(1), judecătorul stabileşte reclamantului un termen pentru înlăturarea neajunsurilor. Dacă reclamantul a înlăturat neajunsurile în termenul stabilit de instanţă, cererea se consideră depusă la data iniţială.
Articolul 214. Suspendarea executării actului administrativ individual contestat
(1) Suspendarea executării actului administrativ individual contestat poate fi solicitată de către reclamant instanţei de judecată care examinează acţiunea de contencios administrativ. Reclamantul poate solicita instanţei de judecată competente suspendarea executării actului administrativ individual pînă la înaintarea acţiunii în contencios administrativ dacă autoritatea publica învestită cu soluţionarea cererii prealabile a refuzat suspendarea sau nu a soluţionat cererea de suspendare în termenul stabilit la art.172 alin.(3).
(2) Instanţa de judecată poate dispune suspendarea executării actului administrativ individual din motivele prevăzute la art.172 alin.(2).
(3) Pentru probarea faptelor, participanţii, în locul prezentării probelor obişnuite, pot depune o declaraţie pe propria răspundere.
(4) Instanţa de judecată decide cu privire la suspendarea executării actului administrativ individual printr-o încheiere susceptibilă de recurs, fără citarea participanţilor la proces. Dacă consideră necesar, instanţa de judecată citează părţile pentru audiere în privinţa temeiniciei cererii de suspendare. Prevederile art.177 alin.(2) din Codul de procedură civilă nu se aplică.
(5) Suspendarea executării poate fi condiţionată de plata unei cauţiuni, de îndeplinirea anumitor condiţii sau poate fi limitată în timp.
(6) Dacă la momentul suspendării executării actului administrativ individual de către instanţa de judecată acesta este deja executat, instanţa dispune, la cerere, întoarcerea executării, în măsura în care este real posibilă.
(7) Instanţa de judecată care examinează acţiunea în contenciosul administrativ poate modifica sau anula în orice moment încheierile privind cererile prevăzute la alin.(4). Participantul la proces poate solicita modificarea sau anularea unei astfel de încheieri ca urmare a schimbării circumstanţelor sau a neinvocării acestora în procedura iniţială din motive neimputabile lui.
(8) Nu pot fi suspendate actele Băncii Naţionale a Moldovei ce ţin de domeniul politicii monetare şi valutare, inclusiv de măsurile de salvgardare, actele Băncii Naţionale cu privire la administrarea specială asupra băncilor referitoare la retragerea licenţei entităţilor supravegheate de Banca Naţională, cu privire la iniţierea procedurii de lichidare silită a băncilor, actele Băncii Naţionale adoptate în procesul de evaluare şi supraveghere a calităţii acţionarilor entităţilor supravegheate de Banca Naţională, precum şi măsurile implementate de Banca Naţională, de administratorul special sau de lichidator în cursul administrării speciale sau lichidării silite a băncii.
Articolul 215. Ordonanţa provizorie
(1) În cazurile care nu cad sub incidenţa art.214, reclamantul poate solicita instanţei de judecată care examinează acţiunea în contencios administrativ emiterea unei ordonanţe provizorii. Pînă la înaintarea acţiunii în contencios administrativ, reclamantul poate solicita emiterea unei ordonanţe provizorii instanţei de judecată la care se va depune acţiunea.
(2) Instanţa de judecată poate emite o ordonanţă provizorie dacă:
a) în baza unei examinări sumare, ajunge la concluzia că pretenţia revendicată de reclamant este întemeiată; şi
b) emiterea ordonanţei este necesară pentru evitarea consecinţelor grave şi ireparabile pentru reclamant.
(3) Prevederile art.214 alin.(3)–(5), (7) şi (8) se aplică corespunzător.
Articolul 216. Pregătirea dezbaterilor judiciare
(1) Pentru pregătirea dezbaterilor judiciare, judecătorul sau, în cazul instanţei colegiale, judecătorul raportor efectuează următoarele acţiuni:
a) solicită pîrîtului şi celorlalţi participanţi la proces referinţe cu privire la acţiunea în contencios administrativ;
b) clarifică circumstanţele ce trebuie probate şi indică probele suplimentare care trebuie prezentate de către participanţi în termenul stabilit expres de instanţa de judecată;
c) solicită, la cerere sau din oficiu, probele necesare examinării complete şi soluţionării juste a cauzei de contencios administrativ printr-o încheiere în care este stabilit termenul-limită de prezentare a acestora;
d) efectuează orice alte acte de procedură necesare pentru examinarea cauzei de contencios administrativ, după posibilitate într-o singură şedinţă de judecată;
e) stabileşte data şi ora pentru începutul dezbaterilor judiciare, cu citarea legală a tuturor participanţilor la proces.
(2) Judecătorul informează participanţii la proces despre consecinţele nerespectării termenelor stabilite de instanţa de judecată.
(3) Dacă persoanele cărora instanţa de judecată le-a solicitat prezentarea probelor nu le deţin sau se află în imposibilitatea de a le prezenta în termenele stabilite, ele sînt obligate să comunice instanţei acest fapt în decursul a 3 zile de la data primirii solicitării. În caz contrar, în privinţa acestor persoane se aplică o amendă de pînă la 50 de unităţi convenţionale. Aplicarea amenzii nu scuteşte persoana care dispune de proba solicitată de obligaţia prezentării probei în instanţa de judecată.
Articolul 217. Tranzacţia de împăcare
Pentru soluţionarea integrală sau parţială a litigiului, părţile pot încheia o tranzacţie de împăcare prin consemnarea ei în procesul-verbal al şedinţei de judecată. O astfel de tranzacţie de împăcare poate să se refere exclusiv la drepturile şi obligaţiile părţilor la proces. O tranzacţie de împăcare poate fi încheiată în baza propunerii instanţei, acceptată în scris de părţi în instanţa de judecată. În toate cazurile, tranzacţia de împăcare se confirmă prin încheiere judecătorească.
Articolul 218. Examinarea în fond a acţiunii în contencios administrativ
Examinarea şi soluţionarea în fond a acţiunii în contencios administrativ are loc conform prevederilor Codului de procedură civilă, cu următoarele excepţii:
a) examinarea şi soluţionarea acţiunii în contencios administrativ are loc în şedinţă publică, iar în cazuri de excepţie stabilite de lege – în şedinţă închisă. Participanţii la proces se citează; în citaţie se comunică locul, data şi ora şedinţei. Dacă participanţii la proces convin de comun acord, examinarea şi soluţionarea acţiunii în contencios administrativ are loc în procedură scrisă;
b) instanţa de judecată acceptă probele prezentate după termenul stabilit în faza de pregătire pentru examinarea în fond a acţiunii în contencios administrativ, numai dacă participanţii la proces justifică şi probează imposibilitatea prezentării probelor în termenul stabilit de instanţă;
c) participanţii la proces care s-au prezentat cel puţin o dată în şedinţa de judecată pe parcursul examinării acţiunii în contencios administrativ sau au efectuat acte de procedură în contextul examinării acţiunii în contencios administrativ nu pot invoca lipsa citaţiei pentru efectuarea actelor de procedură la o dată ulterioară;
d) neprezentarea la şedinţa de judecată, fără motive temeinic justificate, a participanţilor şi/sau a reprezentanţilor lor nu împiedică soluţionarea acţiunii în contenciosul administrativ.
Articolul 219. Asigurarea protecţiei efective a drepturilor
(1) Instanţa de judecată este obligată să cerceteze starea de fapt din oficiu în baza tuturor probelor legal admisibile, nefiind legată nici de declaraţiile făcute, nici de cererile de solicitare a probelor înaintate de participanţi.
(2) Instanţa de judecată depune eforturi pentru înlăturarea greşelilor de formă, explicarea cererilor neclare, depunerea corectă a cererilor, completarea datelor incomplete şi pentru depunerea tuturor declaraţiilor necesare constatării şi aprecierii stării de fapt. Instanţa de judecată indică asupra aspectelor de fapt şi de drept ale litigiului care nu au fost discutate de participanţii la proces.
(3) Instanţa de judecată nu are dreptul să depăşească limitele pretenţiilor din acţiune, însă, totodată, nu este legată de textul cererilor formulate de participanţii la proces.
(4) Instanţa de judecată poate avea o discuţie juridică cu participanţii la proces sau poate da în scris indicaţii cu privire la situaţia de drept a cauzei examinate.
Articolul 220. Obţinerea probelor
(1) Obţinerea probelor în procedura contenciosului administrativ are loc conform art.87–93.
(2) O cerere de solicitare a probei depusă în şedinţa de dezbateri judiciare se respinge printr-o încheiere care se pronunţă în aceeaşi şedinţă. Încheierea se motivează verbal. Argumentele esenţiale ale motivării se consemnează în procesul-verbal al şedinţei.
(3) Probele obţinute cu încălcarea legii nu au forţă probantă şi nu pot fi puse la baza hotărîrii judecătoreşti.
Articolul 221. Prezentarea dosarului administrativ
(1) Autorităţile publice sînt obligate să prezinte instanţei de judecată, concomitent cu referinţa, dosarele administrative. La solicitarea instanţei de judecată, autorităţile publice sînt obligate să prezinte suplimentar şi alte documente pe care le deţin, inclusiv cele electronice, şi să acorde informaţii.
(2) La prezentarea documentelor şi a dosarelor administrative, precum şi la acordarea informaţiilor, autorităţile publice urmează să numească documentele, dosarele administrative sau informaţiile care, conform legii, au caracter secret, din care motiv, conform art.222 alin.(2), participanţii la proces nu vor avea acces la dosar.
(3) Dacă şi la a doua solicitare autoritatea publică nu îşi îndeplineşte obligaţia de prezentare a documentelor sau a dosarelor ori de acordare a informaţiilor, instanţa de judecată poate:
a) cita conducătorul autorităţii publice sau reprezentantul acestuia pentru explicarea motivului de neîndeplinire a obligaţiei; sau
b) după o înştiinţare prealabilă, aplica în privinţa autorităţii publice şi/sau conducătorului acesteia o amendă în mărime de la 100 la 500 de unităţi convenţionale. Atît înştiinţarea, cît şi aplicarea amenzii pot fi repetate.
Articolul 222. Accesul la dosar
(1) Participanţii la proces pot avea acces atît la dosarele instanţei de judecată, cît şi la dosarele administrative prezentate acesteia.
(2) Instanţa de judecată refuză accesul la dosar dacă, în virtutea legii, pentru protejarea secretului de stat sau comercial ori a intereselor supreme ale statului sau ale persoanelor private, trebuie respectat caracterul secret al documentelor, al dosarelor administrative sau al informaţiilor.
(3) Dacă un participant la proces invocă caracterul secret al documentelor, al dosarelor administrative sau al informaţiilor ori dacă instanţa de judecată este de această părere, atunci, prin încheiere judecătorească susceptibilă de recurs, se decide în ce măsură participanţilor la proces li se va acorda accesul la dosar. Contestarea cu recurs a unei încheieri judecătoreşti prin care se acordă accesul la dosar are efect suspensiv.
Articolul 223. Notificările în procedura contenciosului administrativ
Hotărîrile şi alte acte de dispoziţie prin care se stabilesc termene, precum şi numirea şedinţelor şi citaţiile se notifică participanţilor la proces conform art.96–114.
Articolul 224. Hotărîrile instanţei de judecată
(1) Examinînd acţiunea în contencios administrativ în fond, instanţa de judecată adoptă una dintre următoarele hotărîri:
a) în baza unei acţiuni în contestare, anulează în tot sau în parte actul administrativ individual, precum şi o eventuală decizie de soluţionare a cererii prealabile, dacă acestea sînt ilegale şi prin ele reclamantul este vătămat în drepturile sale;
b) în baza unei acţiuni în obligare, anulează în tot sau în parte actul administrativ individual de respingere a solicitării sau o eventuală decizie adoptată în procedura prealabilă şi obligă autoritatea publică să emită un act administrativ individual, dacă revendicarea pretenţiei reclamantului de emitere a actului este întemeiată;
c) în baza unei acţiuni în realizare, obligă la acţiune, tolerare sau inacţiune, dacă o astfel de pretenţie a reclamantului este întemeiată;
d) în baza unei acţiuni în constatare, constată existenţa sau inexistenţa unui raport juridic ori nulitatea unui act administrativ individual sau a unui contract administrativ, dacă raportul juridic există sau, respectiv, nu există ori actul administrativ individual sau contractul administrativ este nul;
e) în baza unei acţiuni de control normativ, anulează în tot sau în parte actul administrativ normativ, dacă acesta este ilegal, sau constată nulitatea acestuia, dacă acesta este nul;
f) respinge acţiunea ca fiind neîntemeiată, dacă nu sînt îndeplinite condiţiile de adoptare a unei hotărîri prevăzute la lit.a)–e).
(2) Dacă la momentul anulării actului administrativ individual de către instanţă acesta este deja executat, instanţa dispune, la cerere, întoarcerea executării, în măsura în care ea este real posibilă.
Articolul 225. Limitele controlului judecătoresc
(1) Instanţa de judecată nu este competentă să se pronunţe asupra oportunităţii unui act administrativ.
(2) Verificarea exercitării de către autoritatea publică a dreptului discreţionar se limitează la faptul dacă autoritatea publică:
a) şi-a exercitat dreptul discreţionar;
b) a luat în considerare toate faptele relevante;
c) a respectat limitele legale ale dreptului discreţionar;
d) şi-a exercitat dreptul discreţionar conform scopului acordat prin lege.
(3) În cazul în care au fost emise acte administrative individuale şi normative referitoare la securitatea naţională a Republicii Moldova, la exercitarea regimului stării excepţionale, la măsurile de urgenţă luate de autorităţile publice în vederea combaterii calamităţilor naturale, a incendiilor, a epidemiilor, a epizootiilor şi a altor fenomene similare, instanţa de judecată poate fi sesizată doar pentru exercitarea controlului următoarelor circumstanţe:
a) existenţa situaţiei excepţionale la data la care a fost emis actul;
b) competenţa autorităţii publice de a emite actul;
c) existenţa interesului public care justifică emiterea actului administrativ;
d) imposibilitatea efectivă a autorităţii publice de a emite actul în condiţii obişnuite.
Notă: Se declară neconstituţional art.225 alin.(3) în partea în care limitează competenţa instanţelor de judecată de a efectua controlul proporţionalităţii actelor administrative individuale şi normative, conform Hot. Curţii Constituţionale nr.27 din 13.11.2020, în vigoare 13.11.2020
Notă: Se declară neconstituţional art.225 alin.(3) în partea în care limitează competenţa instanţelor de judecată de a efectua controlul proporţionalităţii măsurilor dispuse de către autoritatea publică, conform Hot. Curţii Constituţionale nr.17 din 23.06.2020, în vigoare 23.06.2020
(4) Alte limitări ale examinării judiciare în cauzele de contencios administrativ sînt reglementate expres prin legi speciale.
Articolul 226. Motivarea hotărîrilor în fond
(1) La pronunţarea hotărîrii în fond, instanţa de judecată, la cerere, o poate explica succint verbal.
(2) Hotărîrile în fond se motivează în scris în termen de 45 de zile lucrătoare de la înregistrarea cererii de apel sau de recurs depuse în termen sau în termen de 45 de zile lucrătoare de la depunerea unei cereri de motivare a hotărîrii. Cererea de motivare a hotărîrii se depune în termenul de decădere de 15 zile de la pronunţarea dispozitivului hotărîrii.
(3) Dacă instanţa de apel repune apelantul sau instanţa de recurs repune recurentul în termenul de apel/recurs, hotărîrea în fond se motivează în termen de 15 zile de la primirea încheierii de repunere în termen.
(4) Hotărîrile în fond emise în baza acţiunilor de control normativ se motivează în scris în termen de 15 zile de la pronunţare, indiferent dacă a fost sau nu depus un recurs.
[Art.226 modificat prin Legea nr.13 din 12.02.2021, în vigoare 09.05.2021]
Articolul 227. Publicarea unei hotărîri de control normativ
(1) O hotărîre definitivă a instanţei de judecată privind anularea în tot sau în parte a unui act administrativ normativ intrat în vigoare în urma publicării în sursa oficială se publică în aceeaşi sursă. Instanţa de judecată poate dispune publicarea suplimentară într-o altă sursă de informare.
(2) Cheltuielile legate de publicarea hotărîrii le suportă pîrîtul.
Articolul 228. Efectele anulării unui act administrativ individual sau normativ
(1) Actul administrativ individual anulat în tot sau în parte de către instanţa de judecată nu produce efecte juridice, în totalitate sau în partea anulată, din momentul emiterii lui.
(2) Actul administrativ normativ anulat în tot sau în parte de către instanţa de judecată nu produce efecte juridice din momentul în care hotărîrea instanţei de judecată devine definitivă.
Articolul 229. Caracterul obligatoriu al hotărîrii judecătoreşti
(1) Hotărîrile judecătoreşti definitive sînt obligatorii pentru participanţii la proces şi succesorii de drept ai acestora.
(2) Persoanele atrase în proces de instanţa de judecată sînt obligate să respecte hotărîrea acesteia şi atunci cînd nu participă la procesul de judecată sau cînd înştiinţează expres că acceptă judecarea acţiunii în contencios administrativ în lipsa lor.
Articolul 230. Încheierea judecătorească
Încheierile judecătoreşti care se motivează se emit în procedură scrisă. Dacă consideră necesar, instanţa de judecată citează participanţii la proces.
Capitolul III
PROCEDURA DE APEL
Articolul 231. Apelul
(1) Hotărîrile judecătoriilor adoptate în contenciosul administrativ pot fi contestate cu apel.
(2) Pentru procedura în apel se aplică corespunzător prevederile cap. II din cartea a treia, dacă din prevederile prezentului capitol nu rezultă altceva.
Articolul 232. Depunerea apelului
(1) Apelul se depune la instanţa de judecată care a emis hotărîrea contestată în termen de 30 de zile de la pronunţarea dispozitivului hotărîrii, dacă legea nu stabileşte un termen mai mic. Instanţa de judecată care a emis hotărîrea contestată transmite neîntîrziat apelul împreună cu dosarul judiciar, după motivarea hotărîrii, instanţei de apel.
(2) Motivarea apelului se prezintă la instanţa de apel în termen de 30 de zile de la data notificării hotărîrii motivate. Dacă se depune împreună cu apelul, motivarea apelului se depune la instanţa de judecată care a emis hotărîrea contestată.
Articolul 233. Forma şi conţinutul cererii de apel
(1) Cererea de apel trebuie să conţină datele prevăzute la art.211 alin.(1) lit.a)–d) şi să indice hotărîrea care se contestă cu apel.
(2) Cererea de apel se semnează de apelant sau de reprezentantul lui legal ori împuternicit.
(3) Cererea de apel poate cuprinde şi alte date importante pentru soluţionarea cauzei, precum şi demersurile apelantului.
Articolul 234. Actele care se anexează la cererea de apel
(1) La cererea de apel se anexează o copie a hotărîrii contestate şi documentele prevăzute la art.212 alin.(1) lit.c) şi d).
(2) Apelantul poate anexa la cererea de apel şi alte înscrisuri.
Articolul 235. Nerespectarea cerinţelor cererii de apel
Dacă cererea de apel nu corespunde cerinţelor prevăzute la art.233 alin.(1) şi (2) şi art.234 alin.(1), judecătorul stabileşte apelantului un termen pentru înlăturarea neajunsurilor. Dacă apelantul a înlăturat neajunsurile în termenul stabilit de instanţă, cererea de apel se consideră depusă la data iniţială.
Articolul 236. Examinarea admisibilităţii apelului
(1) Instanţa de apel examinează din oficiu admisibilitatea apelului. Dacă este inadmisibil, apelul se declară ca atare printr-o încheiere susceptibilă de recurs.
(2) Apelul se declară inadmisibil în special cînd:
a) hotărîrea în fond nu poate fi contestată cu apel;
b) apelul este depus în mod repetat;
c) apelul este depus de o persoană neîmputernicită;
d) apelul a fost depus după expirarea termenului stabilit la art.232 alin.(1);
e) motivarea apelului nu a fost depusă sau a fost depusă după expirarea termenului prevăzut la art.232 alin.(2);
f) cererea de apel nu corespunde cerinţelor stabilite la art.233 alin.(1) şi (2) şi art.234 alin.(1) şi apelantul nu a înlăturat neajunsurile în termenul stabilit de instanţa de judecată.
Articolul 237. Repunerea în termen
(1) Prevederile art.65 alin.(1)–(3) şi (5) se aplică corespunzător pentru repunerea în termenul de apel şi în termenul de prezentare a motivării apelului.
(2) Încheierea instanţei de apel prin care este respinsă cererea de repunere în termenul de apel sau în termenul de prezentare a motivării apelului poate fi contestată cu recurs. Încheierea instanţei de apel prin care s-a făcut repunerea în termenul de apel sau în termenul de prezentare a motivării apelului poate fi contestată doar odată cu fondul.
Articolul 238. Limitele examinării în instanţa de apel
(1) În procedura de apel nu pot fi prezentate probe noi decît dacă un participant la proces dovedeşte că a fost în imposibilitate să le prezinte în procedura de examinare în fond şi instanţa de apel le admite printr-o încheiere nesusceptibilă de recurs.
(2) Instanţa de apel este în drept să solicite din oficiu probe noi, în măsura în care le consideră necesare pentru justa soluţionare a cauzei.
Articolul 239. Procedura soluţionări cererii de apel
(1) Examinarea şi soluţionarea cererii de apel are loc în şedinţă publică, iar în cazuri de excepţie stabilite de lege – în şedinţă închisă. Dacă participanţii la proces convin de comun acord, examinarea şi soluţionarea cererii de apel are loc în procedură scrisă.
(2) Participanţii la proces se citează. În citaţie se comunică locul, data şi ora şedinţei. Neprezentarea participanţilor la proces nu împiedică instanţa de apel să decidă în privinţa apelului.
Articolul 240. Deciziile instanţei de apel
(1) Examinînd cererea de apel, instanţa de apel adoptă una dintre următoarele decizii:
a) respinge apelul;
b) casează parţial hotărîrea primei instanţe şi emite o altă decizie în partea casată;
c) casează integral hotărîrea primei instanţei şi emite o nouă decizie.
(2) Instanţa de apel nu este în drept să trimită cauza spre rejudecare în instanţa de fond.
(3) Decizia de apel se motivează în scris în termen de 45 de zile lucrătoare de la data pronunţării.
[Art.240 modificat prin Legea nr.13 din 12.02.2021, în vigoare 09.05.2021]
Capitolul IV
RECURSUL ÎMPOTRIVA ÎNCHEIERILOR JUDECĂTOREŞTI
Articolul 241. Încheierile judecătoreşti supuse recursului
(1) Încheierile primei instanţe şi ale instanţei de apel pot fi contestate cu recurs, separat de hotărîre, în cazurile prevăzute de prezentul cod şi de alte legi.
(2) Încheierile primei instanţe şi ale instanţei de apel care nu se contestă separat cu recurs pot fi contestate odată cu fondul, dacă prezentul cod sau alte legi nu prevăd pentru încheierile judecătoreşti nicio cale de atac.
(3) Pentru contestarea cu recurs a încheierilor judecătoreşti se aplică corespunzător prevederile cap. III din cartea a treia, dacă din prevederile prezentului capitol nu rezultă altceva.
Articolul 242. Depunerea recursului împotriva încheierii judecătoreşti
Recursul împotriva încheierii judecătoreşti se depune motivat la instanţa de judecată care a emis încheierea contestată în termen de 15 zile de la notificarea încheierii judecătoreşti, dacă legea nu stabileşte un termen mai mic. Instanţa de judecată care a emis încheierea contestată transmite neîntîrziat recursul împotriva încheierii judecătoreşti împreună cu dosarul judiciar instanţei competente să soluţioneze recursul.
Articolul 243. Deciziile instanţei competente să soluţioneze recursul împotriva încheierii judecătoreşti
(1) Examinînd recursul împotriva încheierii judecătoreşti, instanţa adoptă una dintre următoarele decizii:
a) declară recursul inadmisibil;
b) respinge recursul;
c) anulează încheierea şi adoptă o nouă încheiere.
(2) Instanţa competentă soluţionează recursul împotriva încheierilor judecătoreşti fără şedinţă de judecată. Dacă consideră necesar, instanţa competentă poate cita participanţii la proces.
(3) Decizia prin care se soluţionează recursul împotriva încheierii judecătoreşti se motivează în scris.
(4) După finalizarea procedurii de soluţionare a recursului împotriva încheierii judecătoreşti, dosarul judiciar se transmite instanţei competente în termen de 3 zile.
Capitolul V
PROCEDURA DE RECURS
Articolul 244. Recursul împotriva hotărîrilor şi deciziilor curţii de apel
(1) Hotărîrile curţii de apel ca instanţa de fond, precum şi deciziile instanţei de apel pot fi contestate cu recurs.
(2) Pentru procedura de recurs se aplică corespunzător prevederile cap.III din cartea a treia, dacă din prevederile prezentului capitol nu rezultă altceva.
Articolul 245. Depunerea cererii de recurs
(1) Recursul se depune la instanţa de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanţei de apel, dacă legea nu stabileşte un termen mai mic. Instanţa de apel transmite neîntîrziat Curţii Supreme de Justiţie recursul împreună cu dosarul judiciar.
(2) Motivarea recursului se prezintă Curţii Supreme de Justiţie în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanţei de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se depune la instanţa de apel.
Articolul 246. Examinarea admisibilităţii cererii de recurs
(1) Curtea Supremă de Justiţie examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere.
(2) Recursul se declară inadmisibil în special cînd:
a) decizia instanţei de apel nu poate fi contestată cu recurs;
b) recursul este depus în mod repetat;
c) recursul este depus de o persoană neîmputernicită;
d) recursul a fost depus după expirarea termenului stabilit la art.245 alin.(1);
e) motivarea recursului nu a fost depusă sau a fost depusă după expirarea termenului prevăzut la art.245 alin.(2);
f) cererea de recurs nu corespunde cerinţelor stabilite la art.244 alin.(2), art.233 alin.(1) şi (2) şi art.234 alin.(2) şi recurentul nu a înlăturat neajunsurile în termenul stabilit de Curtea Supremă de Justiţie.
Articolul 247. Procedura scrisă
Curtea Supremă de Justiţie examinează şi soluţionează recursul fără şedinţă de judecată. Dacă consideră necesar, Curtea Supremă de Justiţie poate decide citarea participanţilor la proces.
Articolul 248. Deciziile instanţei de recurs
(1) Examinînd recursul, Curtea Supremă de Justiţie adoptă una dintre următoarele decizii:
a) respinge recursul;
b) casează parţial decizia instanţei de apel şi emite o altă decizie în partea casată;
c) casează integral decizia instanţei de apel şi emite o nouă decizie;
d) casează integral decizia instanţei de apel şi restituie cauza instanţei de apel dacă, în baza limitelor stabilite de lege ale examinării recursului, nu poate adopta o soluţie finală în acest caz.
(2) Decizia instanţei de recurs este irevocabilă din momentul emiterii. Decizia se consideră emisă din momentul plasării acesteia pe pagina web oficială a Curţii Supreme de Justiţie.
(3) Decizia instanţei de recurs se notifică participanţilor în termen de 5 zile de la data emiterii.
Capitolul VI
EXECUTAREA HOTĂRÎRILOR JUDECĂTOREŞTI
ŞI A TRANZACŢIILOR JUDICIARE DE ÎMPĂCARE
Articolul 249. Dispoziţii generale
(1) Hotărîrile judecătoreşti şi alte titluri executorii se execută conform prevederilor prezentului capitol.
(2) Pentru executarea hotărîrilor judecătoreşti şi a tranzacţiilor judiciare de împăcare sînt competente instanţele de apel.
(3) Executarea este iniţiată printr-o cerere a creditorului executării. Deciziile în procedura de executare se emit prin încheiere, care poate fi contestată cu recurs la Curtea Supremă de Justiţie în termen de 3 zile.
(4) Prevederile art.174 se aplică corespunzător.
Articolul 250. Titlul executoriu
Titluri executorii sînt:
a) hotărîrile judecătoreşti executorii;
b) încheierile judecătoreşti executorii conform art.214 şi 215; şi
c) tranzacţiile de împăcare conform art.217.
Articolul 251. Caracterul executoriu al hotărîrilor judecătoreşti
(1) Hotărîrile judecătoriilor sînt executorii după expirarea termenului de apel.
(2) Deciziile instanţelor de apel sînt executorii de la emiterea lor.
(3) Încheierile judecătoriilor şi ale instanţelor de apel sînt executorii după expirarea termenului de recurs împotriva acestora.
(4) Deciziile Curţii Supreme de Justiţie sînt executorii din momentul emiterii lor.
Articolul 252. Executarea în privinţa persoanelor fizice şi juridice de drept privat
Executarea în privinţa persoanelor fizice şi juridice de drept privat se face conform prevederilor titlului VII din cartea a doua, dacă din prevederile prezentului capitol nu rezultă altceva.
Articolul 253. Executarea în privinţa persoanelor juridice de drept public
(1) Pentru impunerea acţiunilor, a tolerărilor sau a inacţiunilor în privinţa persoanelor juridice de drept public sînt aplicabile măsurile coercitive conform art.254–256.
(2) Pentru executarea unei creanţe băneşti în privinţa unei persoane juridice de drept public, instanţa de apel poate proceda conform art.254 şi 256. Suplimentar, instanţa de apel poate mandata un executor judecătoresc şi cu alte măsuri de executare, instanţa de apel fiind cea care stabileşte fiecare măsură de executare în parte. Executorul judecătoresc este obligat să respecte dispoziţiile instanţei de apel şi să le execute în mod preferenţial.
(3) Înaintea desfăşurării executării, conducătorul persoanei juridice de drept public este informat în scris despre intenţia de executare. Această prevedere nu se aplică în cazul executării ordonanţelor provizorii şi în alte cazuri urgente.
(4) Scrisoarea de informare trebuie să indice asupra măsurii de executare care se intenţionează şi să stabilească un termen pentru îndeplinirea benevolă a obligaţiilor de executat. Acest termen nu poate depăşi 30 de zile.
(5) Prevederile art.178 se aplică corespunzător.
Articolul 254. Amenda de constrîngere
Dacă o persoană juridică de drept public nu îşi îndeplineşte obligaţia din titlul executoriu, instanţa de apel poate stabili şi încasa în privinţa ei sau a conducătorului ei o amendă de constrîngere în mărime de la 100 la 20000 de unităţi convenţionale. Stabilirea şi încasarea amenzii de constrîngere pot fi repetate.
Articolul 255. Emiterea actelor administrative individuale de către instanţa de judecată
(1) Dacă o persoană juridică de drept public nu îşi îndeplineşte obligaţia de emitere a unui act administrativ individual în termen de 15 zile, instanţa de apel poate emite ea însăşi, în cazuri adecvate, actul administrativ.
(2) La cererea persoanei juridice de drept public, instanţa de apel poate prelungi termenul pentru emiterea actului administrativ individual cu pînă la 45 de zile, dacă acest lucru este cerut de complexitatea actului administrativ ce trebuie emis.
Articolul 256. Persoana cu mandat de executare
(1) Dacă cel puţin două încercări de executare conform art.253 alin.(2) şi art.254 nu s-au soldat cu succes, instanţa de apel poate mandata o persoană cu executarea.
(2) Persoana cu mandat de executare acţionează sub controlul instanţei de apel, măsurile de executare întreprinse de aceasta considerîndu-se încheieri ale instanţei de apel. Persoana cu mandat de executare este în drept să întreprindă toate măsurile pentru îndeplinirea obligaţiei ce reiese din titlul executoriu. Conducătorul persoanei juridice de drept public, precum şi toţi colaboratorii acesteia se supun indicaţiilor persoanei cu mandat de executare îndreptate spre îndeplinirea obligaţiei ce reiese din titlul executoriu.
(3) În calitate de persoană cu mandat de executare se desemnează un funcţionar sau un judecător în exerciţiul funcţiunii ori o persoană care a deţinut o funcţie de demnitate publică. Colaboratorii persoanei juridice de drept public în privinţa căreia are loc executarea nu pot fi desemnaţi. Desemnarea poate fi exclusă doar din motive grave de sănătate sau din motive cu semnificaţie similară.
(4) Încheierea judecătorească de desemnare a persoanei cu mandat de executare se notifică participanţilor la procedura de executare. Odată cu notificarea, conducătorul persoanei juridice de drept public, precum şi toţi colaboratorii acesteia sînt degrevaţi de competenţă în cazul pentru care se face executarea.
(5) Persoana cu mandat de executare primeşte suplimentar la venitul ei obişnuit o remunerare de 10 unităţi convenţionale per oră.
(6) Cheltuielile de remunerare a persoanei cu mandat de executare, precum şi costurile măsurilor de executare întreprinse de aceasta sînt suportate de persoana juridică de drept public în privinţa căreia are loc executarea.
CARTEA A PATRA
DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII
Articolul 257. Intrarea în vigoare
(1) Prezentul cod intră în vigoare la 1 aprilie 2019.
(2) La data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă Legea contenciosului administrativ nr.793/2000 şi Legea nr.190/1994 cu privire la petiţionare.
(3) Guvernul, în termen de 6 luni de la publicarea prezentului cod:
a) va elabora şi va prezenta Parlamentului propuneri privind aducerea legislaţiei în vigoare în concordanţă cu prezentul cod;
b) va aduce actele sale normative în concordanţă cu prezentul cod şi va asigura elaborarea actelor normative necesare pentru punerea în aplicare a acestuia.
Articolul 258. Dispoziţii tranzitorii
(1) Procedurile administrative şi procedurile prealabile iniţiate pînă la data intrării în vigoare a prezentului cod, care nu au fost finalizate pînă la 1 aprilie 2019, se vor finaliza conform prevederilor legale valabile pînă la data intrării în vigoare a prezentului cod. Această dispoziţie este valabilă şi pentru procedurile prealabile iniţiate după data intrării în vigoare a prezentului cod referitoare la o procedură administrativă iniţiată pînă la data intrării în vigoare a acestuia.
(2) Procedurile de contencios administrativ atribuite înaintea intrării în vigoare a prezentului cod, prin legi speciale, în competenţa altor instanţe de judecată se vor transmite după intrarea în vigoare a prezentului cod instanţelor competente conform prevederilor prezentului cod.
(3) Procedurile de contencios administrativ iniţiate pînă la intrarea în vigoare a prezentului cod se vor examina în continuare, după intrarea în vigoare a prezentului cod, conform prevederilor prezentului cod. Prin derogare, admisibilitatea unei astfel de acţiuni în contenciosul administrativ se va face conform prevederilor în vigoare pînă la intrarea în vigoare a prezentului cod. Prevederile prezentului alineat se vor aplica corespunzător pentru procedurile de apel, de recurs şi de contestare cu recurs a încheierilor judecătoreşti.
| PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Andrian CANDU
|
| Nr.116. Chişinău, 19 iulie 2018. | |
