L E G E
cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative
nr. 60 din 03.05.2018
Monitorul Oficial nr.176-180/324 din 01.06.2018
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Art.I. – Articolul 6 din Legea nr.728/1996 cu privire la pomicultură (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.52-53, art.161), cu modificările ulterioare, va avea următorul cuprins:
„Articolul 6. Importul şi exportul materialului săditor pomicol
Importul şi exportul materialului săditor pomicol se efectuează de către agenţii economici înregistraţi în conformitate cu prevederile Legii nr.68/2013 despre seminţe.”
Art.II. – Legea viei şi vinului nr.57/2006 (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.64-68, art.193), cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 7, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
„(2) În producţie se utilizează doar soiurile de viţă de vie înregistrate în Catalogul soiurilor de plante şi/sau în Catalogul comun al soiurilor de viţă de vie al Uniunii Europene (The Common Catalogue of Varieties of Vine).”
2. La articolul 9, alineatul (11) va avea următorul cuprins:
„(11) Importul şi exportul materialului de înmulţire şi săditor viticol se efectuează în conformitate cu prevederile Legii nr.68/2013 despre seminţe.”
3. La articolul 10, alineatul (2) se completează în final cu textul „şi/sau în Catalogul comun al soiurilor de viţă de vie al Uniunii Europene (The Common Catalogue of Varieties of Vine)”.
4. La articolul 36 alineatul (2), litera c) va avea următorul cuprins:
„c) înfiinţarea plantaţiilor viticole pentru producţie marfă cu soiuri care nu sînt înregistrate în Catalogul soiurilor de plante sau în Catalogul comun al soiurilor de viţă de vie al Uniunii Europene (The Common Catalogue of Varieties of Vine), inclusiv cu hibrizi simpli (producători direcţi);”.
Art.III. – Legea nr.68/2013 despre seminţe (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.130-134, art.417), cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. Articolul 9:
alineatul (2) va avea următorul cuprins:
„(2) Sînt admise pentru comercializare şi utilizare în scop de înfiinţare a plantaţiilor de producţie-marfă doar seminţele de soiuri înregistrate în Catalogul soiurilor de plante, Catalogul comun al soiurilor de plante agricole al Uniunii Europene (The Common Catalogue of Varieties of Agricultural Plant Species), Catalogul soiurilor de specii de legume al Uniunii Europene (The Catalogue of Varieties of Vegetable Species), Catalogul comun al soiurilor de viţă de vie al Uniunii Europene (The Common Catalogue of Varieties of Vine) şi/sau în Sistemul informaţional al materialului de înmulţire şi plantare fructifer FRUMATIS (Fruit Reproductive Material Information System).”
articolul se completează cu alineatul (21) cu următorul cuprins:
„(21) Agenţii economici înregistraţi pentru producerea şi/sau prelucrarea, şi/sau comercializarea seminţelor au obligaţia de a depozita, manipula, trata şi transporta seminţele pe specii, pe soiuri de plante, pe categorii şi loturi de seminţe, ambalate şi etichetate conform legislaţiei.”
alineatul (4) va avea următorul cuprins:
„(4) Agenţii economici înregistraţi pentru producerea şi/sau prelucrarea, şi/sau comercializarea seminţelor poartă răspundere pentru identitatea şi calitatea acestora, precum şi repară prejudiciile cauzate în rezultatul comercializării seminţelor care nu corespund cerinţelor legislaţiei.”
alineatul (7) va avea următorul cuprins:
„(7) Normele şi cerinţele privind producerea, prelucrarea şi plasarea pe piaţă a seminţelor sînt elaborate de autoritatea administrativă centrală responsabilă de domeniul agriculturii şi aprobate de Guvern, cu respectarea prevederilor prezentei legi.”
2. Articolul 11:
alineatul (1) va avea următorul cuprins:
„(1) Este admis importul doar al seminţelor soiurilor de plante înregistrate în Catalogul soiurilor de plante, Catalogul comun al soiurilor de plante agricole al Uniunii Europene (The Common Catalogue of Varieties of Agricultural Plant Species), Catalogul soiurilor de specii de legume al Uniunii Europene (The Catalogue of Varieties of Vegetable Species), Catalogul comun al soiurilor de viţă de vie al Uniunii Europene (The Common Catalogue of Varieties of Vine) şi/sau în Sistemul informaţional al materialului de înmulţire şi plantare fructifer FRUMATIS (Fruit Reproductive Material Information System).”
la alineatul (4), partea introductivă va avea următorul cuprins:
„Este admis importul seminţelor soiurilor de plante care nu sînt înregistrate în Catalogul soiurilor de plante, Catalogul comun al soiurilor de plante agricole al Uniunii Europene (The Common Catalogue of Varieties of Agricultural Plant Species), Catalogul soiurilor de specii de legume al Uniunii Europene (The Catalogue of Varieties of Vegetable Species), Catalogul comun al soiurilor de viţă de vie al Uniunii Europene (The Common Catalogue of Varieties of Vine) şi/sau în Sistemul informaţional al materialului de înmulţire şi plantare fructifer FRUMATIS (Fruit Reproductive Material Information System), cu transmiterea unei notificări către Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor cu cel puţin 10 zile lucrătoare pînă la data importului, dacă seminţele sînt destinate:”.
Art.IV. – Prevederile prezentei legi care se referă la Catalogul comun al soiurilor de plante agricole al Uniunii Europene (The Common Catalogue of Varieties of Agricultural Plant Species), Catalogul soiurilor de specii de legume al Uniunii Europene (The Catalogue of Varieties of Vegetable Species), Catalogul comun al soiurilor de viţă de vie al Uniunii Europene (The Common Catalogue of Varieties of Vine) şi la Sistemul informaţional al materialului de înmulţire şi plantare fructifer FRUMATIS (Fruit Reproductive Material Information System) se aplică doar în cazul în care agenţii economici înregistraţi pentru producerea şi comercializarea seminţelor şi/sau a materialului săditor, precum şi agenţii economici care importă seminţe şi/sau material săditor pentru necesităţi proprii de plantare, fără drept de multiplicare sau de comercializare pe piaţa internă, depun declaraţii pe propria răspundere privind identitatea soiurilor şi puritatea varietală. Forma şi modul de depunere a acestor declaraţii vor fi reglementate de către Guvern. În cazul necorespunderii parametrilor declaraţi ai soiurilor importate cu rezultatele obţinute, Comisia de Stat pentru Testarea Soiurilor de Plante le va include în lista, pe care o va elabora, cu statut de recomandare, a soiurilor neindicate pentru utilizarea pe teritoriul Republicii Moldova.
Art.V. – (1) Prezenta lege intră în vigoare în termen de 6 luni de la data publicării.
(2) Pînă la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul:
a) va prezenta Parlamentului propuneri privind aducerea legislaţiei în vigoare în concordanţă cu prezenta lege;
b) va elabora şi va aproba normele şi cerinţele privind producerea, prelucrarea şi plasarea pe piaţă a seminţelor, ţinînd cont de prevederile prezentei legi;
c) va aduce actele sale normative în concordanţă cu prezenta lege.
PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Andrian CANDU
|
Nr.60. Chişinău, 3 mai 2018. |
