L E G E
pentru modificarea şi completarea Legii nr.1308-XIII
din 25 iulie 1997 privind preţul normativ şi modul
de vînzare-cumpărare a pămîntului
nr. 1254-XV din 19.07.2002
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.146-148/1121 din 31.10.2002
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Art.I. – Legea nr.1308-XIII din 25 iulie 1997 privind preţul normativ şi modul de vînzare-cumpărare a pămîntului (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.147-149, art. 1161), cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 4 alineatul (4), după textul "de pînă la 10 ani", se introduce textul "şi de pînă la 5 ani pentru terenurile neutilizate în procesul tehnologic aferente obiectivelor privatizate sau care se privatizează".
2. Nota la anexă:
la punctul 5, cifrele "2001" se substituie prin cifrele "2005";
la punctul 6, textul "Ministerului Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat" se substituie prin textul "Departamentului Privatizării";
se introduce punctul 9, cu următorul cuprins:
"9. Repunerea în aplicare a prevederilor punctelor 3 şi 4 din notă se efectuează de la data publicării Legii nr.1254-XV din 19 iulie 2002".
3. În cuprinsul legii, textul "întreprindere privată" se substituie prin textul "obiectiv privat".
Art.II. – Guvernul, în termen de 3 luni, va aduce actele sale normative în conformitate cu prezenta lege.
PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Eugenia OSTAPCIUC |
Chişinău, 19 iulie 2002. | |
Nr.1254-XV. |
