L E G E
pentru modificarea şi completarea unor acte legislative
nr. 318 din 22.12.2017
Monitorul Oficial nr.7-17/74 din 12.01.2018
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Art.I. – Legea nr.589/1995 privind rezervele materiale de stat şi de mobilizare (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr.11–12, art.114), cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 1 alineatul (2), în partea introductivă, după cuvintele „elaborate de” se introduce textul „Ministerul Afacerilor Interne,”, iar sintagma „Agenţia Rezerve Materiale, Achiziţii Publice şi Ajutoare Umanitare” se substituie cu cuvintele „autoritatea responsabilă de implementarea politicilor în domeniul rezervelor materiale de stat şi de mobilizare”.
2. Articolul 2 va avea următorul cuprins:
„Articolul 2. Administrarea rezervelor materiale ale statului
Administrarea, coordonarea şi exercitarea controlului în domeniul rezervelor materiale ale statului sînt efectuate de autoritatea responsabilă de implementarea politicilor în domeniul rezervelor materiale de stat şi de mobilizare (în continuare – autoritate responsabilă), desemnată de către Guvern în condiţiile legii.”
3. La articolul 3 alineatul (3), după cuvintele „corelate cu” se introduce textul „Ministerul Afacerilor Interne,”.
4. La articolul 4, textul „elaborate de Agenţia – regulamente, instrucţiuni – coordonate cu organele de stat respective şi” se exclude.
5. În textul legii, sintagma „Ministerul Economiei şi Comerţului” se substituie cu sintagma „Ministerul Economiei şi Infrastructurii”, iar cuvîntul „Agenţia”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele „autoritatea responsabilă” la forma gramaticală corespunzătoare.
Art.II. – La punctul 16 din anexa la Legea contenciosului administrativ nr.793/2000 (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, ediţie specială din 3 octombrie 2006), cu modificările şi completările ulterioare, textul „al Agenţiei Rezerve Materiale,” se exclude.
Art.III. – La articolul 418 alineatul (2) din Codul contravenţional al Republicii Moldova nr.218/2008 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.78–84, art.100), cu modificările şi completările ulterioare, cuvintele „directorul general al Agenţiei” se substituie cu cuvintele „conducătorul Agenţiei”.
Art.IV. – La poziţia 22 din anexa nr.1 la Legea nr.245/2008 cu privire la secretul de stat (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.45–46, art.123), cu modificările şi completările ulterioare, cuvintele „Director general” se substituie cu cuvîntul „Conducător”.
Art.V. – Legea nr.174/2014 cu privire la organizarea şi funcţionarea Serviciului naţional unic pentru apelurile de urgenţă 112 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.231–237, art.533), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 2 noţiunea „administrator al Serviciului 112”, cuvintele „în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor electronice” se substituie cu cuvintele „desemnat de Guvern”.
2. La articolul 4, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
„(1) Serviciul 112 este persoană juridică, care se organizează şi funcţionează în conformitate cu Regulamentul Serviciului 112, aprobat de Guvern.”
3. La articolul 7, în partea introductivă, cuvintele „în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor electronice” se substituie cu cuvintele „desemnat de Guvern”.
4. La articolul 11 alineatul (1) litera c), textul „din cadrul Ministerului Sănătăţii, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor” se substituie cu textul „din cadrul autorităţilor responsabile de domeniile sănătăţii, afacerilor interne, tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor”, iar cuvintele „şeful Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale” – cu cuvintele „şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă”.
Art.VI. – Guvernul, în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi:
a) va asigura revizuirea legislaţiei în domeniul rezervelor materiale de stat şi de mobilizare;
b) va prezenta Parlamentului propuneri pentru aducerea legislaţiei în vigoare în concordanţă cu prezenta lege;
c) va aduce actele sale normative în concordanţă cu prezenta lege.
PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Andrian CANDU
|
Nr.318. Chişinău, 22 decembrie 2017. |
