vineri, 22 decembrie 2017
309/22.12.2017 Lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative

L E G E

pentru modificarea şi completarea unor acte legislative

 

nr. 309  din  22.12.2017

 

Monitorul Oficial nr.7-17/68 din 12.01.2018

 

* * *

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

 

Art.I.Legea privatizării fondului de locuinţe nr.1324/1993 (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, ediţie specială din 27 iunie 2006), cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Articolul 5:

la alineatul (4), textul „În cazul în care, la privatizarea locuinţei, suprafaţa acesteia a fost mai mică decît normativul prevăzut la art.10, cetăţenii proprietari ai locuinţei, aflaţi la evidenţă pentru îmbunătăţirea condiţiilor locative, au dreptul să participe la privatizarea gratuită a locuinţelor în blocurile neterminate în conformitate cu legislaţia în vigoare.” se exclude;

articolul se completează cu alineatul (41) cu următorul cuprins:

„(41) În cazul în care, la privatizarea locuinţei, suprafaţa acesteia a fost mai mică decît normativul prevăzut la art.10, persoanele deplasate intern din raioanele de est ale ţării au dreptul să participe la privatizarea gratuită a diferenţei dintre normativul prevăzut şi suprafaţa locuinţei privatizate în conformitate cu legislaţia în vigoare.”

2. Articolul 17 alineatul (1):

la subalineatul 8, cuvintele „familiilor cu cinci copii” se substituie cu cuvintele „familiilor cu trei copii”;

alineatul se completează cu un subalineat nou cu următorul cuprins:

„familiilor persoanelor care au fost nevoite să părăsească domiciliul din raioanele de est ale ţării şi nu au avut posibilitatea să revină la locul precedent de trai (persoanele deplasate intern din raioanele de est ale Republicii Moldova) – cu titlu gratuit.”

 

Art.II. – Articolul 59 din Legea nr.75/2015 cu privire la locuinţe (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr.131–138, art.249), cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

alineatul (3) va avea următorul cuprins:

„(3) Persoanele care locuiesc în locuinţe pasibile de privatizare conform Legii privatizării fondului de locuinţe nr.1324/1993 dispun de dreptul de a le privatiza pînă la 31 mai 2021, avînd obligaţia de a înregistra dreptul de proprietate în modul stabilit prin Legea cadastrului bunurilor imobile nr.1543/1998.”

la alineatul (31) subalineatul al treilea, cuvintele „Cu membrii Mişcării Refugiaţilor Transnistreni” se substituie prin cuvintele „Cu persoanele”.

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUIAndrian CANDU

 

Nr.309. Chişinău, 22 decembrie 2017.