L E G E
pentru modificarea şi completarea unor acte legislative
nr. 314 din 22.12.2017
Monitorul Oficial nr.464-470/812 din 29.12.2017
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Art.I. – Legea asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi trupele organelor afacerilor interne nr.1544/1993 (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.247–251, art.752), cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:
1. În preambulul legii, după textul „persoane din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne,” se introduce textul „persoane din efectivul de comandă suprem şi”.
2. Articolul 4 se completează cu alineatul (4) cu următorul cuprins:
„(4) Persoanele din efectivul de comandă suprem al Centrului Naţional Anticorupţie şi membrii lor de familie au dreptul la pensie în aceleaşi condiţii ca şi militarii care îndeplinesc serviciul prin contract şi, respectiv, ca şi membrii de familie ai militarilor. Activitatea în funcţia de director şi director adjunct al Centrului Naţional Anticorupţie se echivalează cu serviciul militar prin contract.”
Art.II. – Legea nr.1104/2002 cu privire la Centrul Naţional Anticorupţie (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.209–211, art.683), cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 12 alineatul (2), după textul „persoanelor cu funcţii de demnitate publică,” se introduce textul „cu excepţiile prevăzute de lege,”.
2. La articolul 421 alineatul (1) va avea următorul cuprins:
„(1) Vechimea în muncă/stagiul de cotizare pentru stabilirea pensiilor directorului, directorului adjunct şi colaboratorilor Centrului se calculează în conformitate cu Legea asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne nr.1544/1993, iar pentru funcţionarii publici din cadrul Centrului, se calculează în conformitate cu Legea nr.156/1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat.”
Art.III. – Articolul 20 din Legea nr.199/2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.194–196, art.637), cu modificările şi completările ulterioare, se completează în final cu textul „ , cu excepţiile prevăzute de legea specială”.
PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Andrian CANDU
|
Nr.314. Chişinău, 22 decembrie 2017. |
