H O T Ă R Î R E
cu privire la aprobarea circumscripţiilor uninominale permanente
nr. 970 din 15.11.2017
Monitorul Oficial nr.399-410/1080 din 17.11.2017
* * *
În temeiul art.74 alin.(2) din Codul electoral al Republicii Moldova nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.277-287, art.585), cu modificările şi completările ulterioare, şi în conformitate cu pct.40 din Regulamentul cu privire la activitatea Comisiei naţionale pentru constituirea circumscripţiilor uninominale permanente, adoptat prin Hotărîrea Guvernului nr.670 din 23 august 2017 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.316-321, art.771), Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se ia act de Decizia Comisiei naţionale pentru constituirea circumscripţiilor uninominale permanente nr.1 din 30 octombrie 2017.
2. Se aprobă 51 de circumscripţii uninominale permanente, după cum urmează:
1) pe teritoriul Republicii Moldova aflat sub controlul autorităţilor constituţionale ale statului – 46 de circumscripţii uninominale, conform anexei nr.1;
2) pe teritoriul Republicii Moldova din stînga Nistrului (Transnistria), temporar în afara controlului autorităţilor constituţionale ale statului – 2 circumscripţii uninominale:
nr.47 – or.Camenca, Rîbniţa, Dubăsari şi Grigoriopol;
nr.48 – or.Slobozia, mun.Tiraspol şi Bender;
3) peste hotarele Republicii Moldova – 3 circumscripţii uninominale:
nr.49 – la est de Republica Moldova;
nr.50 – la vest de Republica Moldova;
nr.51 – SUA, Canada.
3. Tabelul totalizator privind constituirea circumscripţiilor uninominale şi hărţile cu repartizarea circumscripţiilor uninominale pe teritoriul Republicii Moldova se expun în anexa nr.2.
PRIM-MINISTRU | Pavel FILIP
|
Contrasemnează: | |
Ministrul justiţiei | Vladimir Cebotari
|
Nr.970. Chişinău, 15 noiembrie 2017. |
Anexa nr.1 la Hotărîrea Guvernului nr.970 din 15 noiembrie 2017
LISTA circumscripţiilor uninominale permanente create pe teritoriul Republicii Moldova aflat sub controlul autorităţilor constituţionale ale statului
| |||
Circumscripţia uninominală nr.1, or.Briceni
| |||
Localitatea de sediu | Nr. biroului electoral | Adresa/nr. de telefon | Nr. alegătorilor |
r-nul Briceni | |||
BRICENI | |||
1 | Liceul Teoretic nr.1, or.Briceni (23-2-37) | 2953 | |
2 | Liceul Teoretic „Grigore Vieru”, or.Briceni (23-2-38) | 2908 | |
3 | Liceul Teoretic „Taras Şevcenco”, or.Briceni (24-6-31) | 2342 | |
LIPCANI | |||
4 | Gimnaziul, or.Lipcani, str.Libertăţii, 71 (61-3-68) | 2125 | |
5 | Liceul Teoretic, or.Lipcani, str.Libertăţii, 81 (61-8-43) | 2331 | |
BALASINEŞTI | |||
6 | Casa de cultură, s.Balasineşti (36-4-57) | 1883 | |
BĂLCĂUŢI | |||
7 | Casa de cultură, s.Bălcăuţi (92-3-25) | 535 | |
BELEAVINŢI | |||
8 | Casa de cultură, s.Beleavinţi (45-3-36) | 1784 | |
BERLINŢI | |||
9 | Casa de cultură, s.Berlinţi (64-3-36) | 1211 | |
10 | Grădiniţa de copii, s.Caracuşenii Noi (54-3-36) | 409 | |
BOGDĂNEŞTI | |||
11 | Căminul cultural, s.Bogdăneşti (30-2-88) | 498 | |
12 | Biblioteca, s.Bezeda (30-4-19) | 384 | |
BULBOACA | |||
13 | Casa de cultură, s.Bulboaca (49-4-05) | 726 | |
CARACUŞENII VECHI | |||
14 | Liceul Teoretic, s.Caracuşenii Vechi (44-3-85) | 1440 | |
40 | Casa de cultură, s.Caracuşenii Vechi (44-3-93) | 1873 | |
COLICĂUŢI | |||
15 | Căminul cultural, s.Colicăuţi (42-8-82) | 2019 | |
16 | Clubul cultural, s.Trestieni (37-1-29) | 385 | |
CORJEUŢI | |||
17 | Liceul Teoretic, s.Corjeuţi (57-3-96) | 2998 | |
18 | Căminul cultural, s.Corjeuţi (57-3-38) | 2782 | |
COTEALA | |||
19 | Casa de cultură, s.Coteala (34-5-52) | 1565 | |
COTIUJENI | |||
20 | Căminul de cultură, s.Cotiujeni (46-0-08) | 2703 | |
CRIVA | |||
21 | Casa de cultură, s.Criva (47-5-40) | 1223 | |
DREPCĂUŢI | |||
22 | Liceul Teoretic, s.Drepcăuţi (52-3-34) | 1931 | |
GRIMĂNCĂUŢI | |||
23 | Casa de cultură, s.Grimăncăuţi (48-9-31) | 1676 | |
24 | Liceul Teoretic, s.Grimăncăuţi (48-3-25) | 1808 | |
HALAHORA DE SUS | |||
25 | Gimnaziul, s.Halahora de Sus (33-3-21) | 879 | |
26 | Clubul sătesc, s.Halahora de Jos (33-3-19) | 294 | |
HLINA | |||
27 | Casa de cultură, s.Hlina (63-5-25) | 793 | |
LARGA | |||
28 | Căminul cultural „Anatol Dumitraş”, s.Larga (51-9-98) | 2303 | |
29 | Gimnaziul, s.Larga (51-3-39) | 1460 | |
MĂRCĂUŢI | |||
30 | Casa de cultură, s.Mărcăuţi (31-1-02) | 1166 | |
MEDVEJA | |||
31 | Casa de cultură, s.Medveja (32-3-25) | 1152 | |
MIHĂILENI | |||
32 | Gimnaziul-gradiniţă, s.Mihăileni (92-2-21) | 273 | |
33 | Grădiniţa „Romaşca”, s.Grozniţa (92-1-17) | 275 | |
PERERITA | |||
34 | Casa de cultură, s.Pererita (38-3-37) | 1417 | |
SLOBOZIA-ŞIRĂUŢI | |||
35 | Casa de cultură, s.Slobozia-Şirăuţi (55-0-99) | 752 | |
ŞIRĂUŢI | |||
36 | Căminul cultural, s.Şirăuţi (53-7-07) | 1899 | |
TABANI | |||
37 | Căminul cultural, s.Tabani (43-3-43) | 2456 | |
TEŢCANI | |||
38 | Casa de cultură, s.Teţcani (39-3-84) | 2124 | |
TREBISĂUŢI | |||
39 | Căminul cultural, s.Trebisăuţi (41-7-01) | 1644 | |
r-nul Ocniţa | |||
CORESTĂUŢI | |||
16 | Casa de cultură, com.Corestăuţi (77-0-30) | 778 | |
HĂDĂRĂUŢI | |||
22 | Casa de cultură, s.Hădărăuţi (76-4-91) | 1538 | |
TOTAL: | 63695 |
Circumscripţia uninominală nr.2, or.Ocniţa
| |||
Localitatea de sediu | Nr. biroului electoral | Adresa/nr. de telefon | Nr. alegătorilor |
r-nul Ocniţa | |||
OCNIŢA | |||
1 | Secţia de întreţinere a căilor ferate, or.Ocniţa, str.Libertăţii, 2a (22-3-12) | 1126 | |
2 | Liceul Teoretic „Gheorghe Biruitorul”, or.Ocniţa (22-2-52) | 1843 | |
3 | Primăria, or.Ocniţa, str.Mihai Viteazul, 1 (21-8-02) | 1615 | |
4 | Şcoala de Arte, or.Ocniţa, str.Independenţei, 49 (22-1-39) | 2058 | |
OTACI | |||
5 | Grădiniţa de copii nr.1, or.Otaci, str.Ion Creangă (78-1-59) | 1705 | |
6 | Gimnaziul, or.Otaci, str.Svobodî, 33 (79-4-08; 79-5-33) | 2065 | |
7 | Clădirea administrativă Uzina „Aschim”, or.Otaci, str.Ştefan cel Mare, 165 (92-1-00; 79-5-56) | 1782 | |
FRUNZĂ | |||
8 | Primăria, or.Frunză (61-3-10) | 1044 | |
BÎRLĂDENI | |||
9 | Primăria, com.Bîrlădeni (75-1-07) | 549 | |
10 | Casa de cultură, s.Paladea (75-1-59) | 434 | |
11 | Casa de cultură, s.Rujniţa (75-3-74) | 968 | |
BÎRNOVA | |||
12 | Căminul cultural, s.Bîrnova (54-2-70) | 1922 | |
CALARAŞOVCA | |||
13 | Gimnaziul, com.Calaraşovca (63-0-56) | 1311 | |
14 | Gimnaziul, s.Berezovca (29-4-62) | 396 | |
CLOCUŞNA | |||
15 | Casa de cultură, s.Clocuşna (94-4-77) | 1923 | |
DÎNGENI | |||
17 | Gimnaziul, com.Dîngeni (71-6-39) | 1355 | |
GÎRBOVA | |||
18 | Casa de cultură, s.Gîrbova (59-1-00) | 1054 | |
GRINĂUŢI-MOLDOVA | |||
19 | Casa de cultură, com.Grinăuţi-Moldova (74-2-11) | 702 | |
20 | Casa de cultură, s.Grinăuţi-Raia (74-4-60) | 539 | |
21 | Casa de cultură, s.Rediul Mare (57-3-94) | 589 | |
LENCĂUŢI | |||
23 | Gimnaziul, com.Lencăuţi (52-4-63) | 794 | |
24 | Căminul cultural, s.Verejeni (52-3-63) | 672 | |
LIPNIC | |||
25 | Căminul cultural, com.Lipnic (64-8-57) | 2148 | |
26 | Centrul comunitar, s.Paustova (64-8-62) | 591 | |
MEREŞEUCA | |||
27 | Căminul cultural, s.Mereşeuca (58-2-62) | 840 | |
MIHĂLĂŞENI | |||
28 | Casa de cultură, com.Mihălăşeni (73-3-17) | 1068 | |
NASLAVCEA | |||
29 | Primăria, s.Naslavcea (56-1-82) | 658 | |
com.OCNIŢA | |||
30 | Căminul cultural, com.Ocniţa (51-8-85, 51-5-55) | 2475 | |
31 | Casa de cultură, s.Maiovca (94-4-92) | 102 | |
SAUCA | |||
32 | Casa de cultură, s.Sauca (29-3-35) | 1395 | |
UNGURI | |||
33 | Casa de cultură, s.Unguri (62-0-14) | 1092 | |
VĂLCINEŢ | |||
34 | Casa de cultură, com.Vălcineţ (53-4-14) | 1598 | |
35 | Cămin cultural, s.Codreni (53-6-20) | 584 | |
r-nul Donduşeni | |||
DONDUŞENI | |||
1 | Casa de cultură (centru), or.Donduşeni, str.Independenţei (21-3-19) | 2934 | |
2 | Liceul Teoretic „Al. Puşkin”, str.Independenţei (24-6-89) | 2888 | |
3 | Casa de cultură (regiunea Fabricii de zahăr), str.Păcii (21-6-44) | 2102 | |
ARIONEŞTI | |||
4 | Căminul cultural, s.Arioneşti (46-2-29) | 1147 | |
BRICENI | |||
6 | Casa de cultură, s.Briceni (94-2-00) | 646 | |
CERNOLEUCA | |||
7 | Casa de cultură, s.Cernoleuca (77-2-93) | 1543 | |
CORBU | |||
8 | Primăria, s.Corbu (42-5-64) | 1170 | |
CLIMĂUŢI | |||
9 | Casa de cultură, s.Climăuţi (76-4-22) | 909 | |
s.DONDUŞENI | |||
11 | Casa de cultură, s.Donduşeni (73-2-30) | 1326 | |
ELIZAVETOVCA | |||
12 | Primăria, com.Elizavetovca (64-3-36) | 490 | |
HORODIŞTE | |||
15 | Casa de cultură, s.Horodişte (40-3-65) | 641 | |
MOŞANA | |||
16 | Casa de cultură, s.Moşana (72-1-05) | 1319 | |
PIVNICENI | |||
17 | Casa de cultură, s.Pivniceni (92-1-16) | 494 | |
PLOP | |||
18 | Primăria, s.Plop (71-2-36; 71-2-38) | 1105 | |
POCROVCA | |||
19 | Casa de cultură, s.Pocrovca (53-2-36) | 859 | |
REDIUL MARE | |||
20 | Gimnaziul, s.Rediul Mare (92-2-47) | 783 | |
SCĂIENI | |||
21 | Gimnaziul, s.Scăieni (43-2-10) | 1407 | |
SUDARCA | |||
22 | Primăria com.Sudarca (78-2-36) | 1058 | |
23 | Grădiniţa, s.Braicău (50-2-71) | 331 | |
ŢAUL | |||
27 | Casa de cultură, s.Ţaul (61-2-68, 61-4-97) | 2619 | |
TOTAL: | 64768 |
Circumscripţia uninominală nr.3, or.Edineţ
| |||
Localitatea de sediu | Nr. biroului electoral | Adresa/nr. de telefon | Nr. alegătorilor |
r-nul Edineţ | |||
EDINEŢ | |||
1 | IMSP „Centrul medicilor de familie Edineţ”, or.Edineţ, str.Independenţei, 81 (22-8-30) | 2857 | |
2 | Casa de cultură, or.Edineţ, str.Independenţei, 65 (25-9-15) | 2136 | |
3 | Liceul Teoretic „Pan Halippa”, or.Edineţ, str.Independenţei, 1 (22-7-54) | 2057 | |
4 | Liceul „V. Suhomlinschi”, or.Edineţ, str.Vişinarilor, 11 (23-6-30) | 3296 | |
5 | SA „Codreanca”, or.Edineţ , str.Sf. Vasile, 130 (22-9-30) | 2097 | |
6 | Serviciul veterinar de stat, or.Edineţ, str.Maiacovski, 94 (23-8-82) | 2512 | |
7 | Centrul comunitar (53-3-38) | 1082 | |
8 | Casa de cultură (47-3-66) | 269 | |
CUPCINI | |||
9 | Casa de cultură, or.Cupcini, str.Livezilor, 4 (71-1-80) | 2235 | |
10 | Liceul Teoretic „M. Sadoveanu”, or.Cupcini, str.Mateevici, 12 (72-3-55) | 1138 | |
11 | Liceul Teoretic „s.Kovalevskaia”, or.Cupcini, str.M. Eminescu, 2 (72-3-55) | 1140 | |
12 | Gimnaziul „C. Danilceac”, or.Cupcini, str.Ştefan cel Mare, 144 (72-6-21) | 1606 | |
13 | ÎI „Bejan Oleg”, s.Chetroşica Veche, str.Miciurin, 46 | 638 | |
14 | Gimnaziul, s.Chiurt (46-3-17) | 641 | |
ALEXEEVCA | |||
15 | Casa de cultură, s.Alexeevca (40-3-89) | 546 | |
BĂDRAGII NOI | |||
16 | Casa de cultură, s.Bădragii Noi (43-2-36) | 833 | |
BĂDRAGII VECHI | |||
17 | Casa de cultură, s.Bădragii Vechi (56-1-13) | 557 | |
BLEŞTENI | |||
18 | Primăria, s.Bleşteni (61-3-36) | 1395 | |
BRĂTUŞENI | |||
19 | Biblioteca sătească, s.Brătuşeni, str.Lenin, 18 (75-3-28) | 2352 | |
20 | Liceul Teoretic, s.Brătuşeni, str.Lenin, 79 (75-4-56) | 1399 | |
21 | Casa de cultură, s.Brătuşenii Noi (92-6-91) | 565 | |
BRÎNZENI | |||
22 | Casa de cultură, s.Brînzeni (59-8-20) | 1202 | |
BURLĂNEŞTI | |||
23 | Casa de cultură, s.Burlăneşti (66-2-61) | 1050 | |
24 | Casa de cultură, s.Buzdugeni (66-2-36) | 289 | |
CEPELEUŢI | |||
25 | Primăria, com.Cepeleuţi (64-4-99) | 887 | |
26 | Casa de cultură, s.Rîngaci (64-4-08) | 134 | |
CHETROŞICA NOUĂ | |||
27 | Gimnaziul, s.Chetroşica Nouă (78-2-15) | 843 | |
CONSTANTINOVCA | |||
28 | Grădiniţa de copii, com.Constantinovca (93-6-92) | 408 | |
CORPACI | |||
29 | Primăria, s.Corpaci (57-3-76) | 933 | |
CUCONEŞTII NOI | |||
30 | Gimnaziul, com.Cuconeştii Noi (52-3-83) | 1510 | |
FETEŞTI | |||
31 | Primăria, s.Feteşti (62-6-94) | 2269 | |
GAŞPAR | |||
32 | Casa de cultură, s.Gaşpar (93-5-34) | 976 | |
GOLENI | |||
33 | Primăria, s.Goleni (65-5-36) | 872 | |
GORDINEŞTI | |||
34 | Casa de cultură, s.Gordineşti (60-3-36) | 2530 | |
HANCĂUŢI | |||
35 | Căminul cultural, s.Hancăuţi (44-3-42) | 756 | |
HINCĂUŢI | |||
36 | Casa de cultură, com.Hincăuţi (76-3-36) | 995 | |
37 | Casa de cultură, s.Poiana (79-2-53) | 229 | |
HLINAIA | |||
38 | Căminul cultural, s.Hlinaia (50-1-38) | 1534 | |
LOPATNIC | |||
39 | Casa de cultură, s.Lopatnic (48-2-31) | 1076 | |
PARCOVA | |||
40 | Casa de cultură, s.Parcova (69-3-30) | 1241 | |
41 | Casa de cultură, s.Fîntîna Albă (77-2-38) | 608 | |
ROTUNDA | |||
42 | Casa de cultură, s.Rotunda (67-4-60) | 1017 | |
RUSENI | |||
43 | Gimnaziul, com.Ruseni (65-3-03) | 1632 | |
STOLNICENI | |||
44 | Căminul cultural, s.Stolniceni (63-3-49) | 1040 | |
ŞOFRÎNCANI | |||
45 | Căminul cultural, s.Şofrîncani (68-2-36) | 1553 | |
TEREBNA | |||
46 | Primăria, s.Terebna (55-3-36) | 1114 | |
TÎRNOVA | |||
47 | Casa de cultură, s.Tîrnova (54-2-36) | 1519 | |
TRINCA | |||
48 | Căminul cultural, s.Trinca (41-2-36) | 2315 | |
VIIŞOARA | |||
49 | Casa de cultură, s.Viişoara (42-6-02) | 1125 | |
ZĂBRICENI | |||
50 | Casa de cultură, com.Zăbriceni (51-3-88) | 1011 | |
51 | Azilul de bătrîni, s.Oneşti (51-3-14) | 838 | |
TOTAL: | 64857 |
Circumscripţia uninominală nr.4, or.Rîşcani
| |||
Localitatea de sediu | Nr. biroului electoral | Adresa/nr. de telefon | Nr. alegătorilor |
r-nul Rîşcani | |||
RÎŞCANI | |||
1 | Şcoala nr.1, or.Rîşcani, str.31 August (23-2-09) | 3244 | |
2 | Or.Rîşcani, str.G. Muzicescu, 26 (23-6-92) | 2131 | |
3 | Casa de cultură, or.Rîşcani, str.Independenţei, 56 (24-9-61) | 3028 | |
4 | Şcoala profesională, or.Rîşcani, str.Alexandru Lăpuşneanu (28-8-83) | 1831 | |
5 | Casa de cultură, s.Balanul Nou (28-8-36) | 284 | |
6 | Casa de cultură, s.Rămăzan (41-2-59) | 444 | |
ALEXĂNDREŞTI | |||
11 | Casa de cultură, com.Alexăndreşti (55-2-38) | 433 | |
12 | Gimnaziul, s.Cucuieţii Vechi (66-4-39) | 317 | |
BOROSENII NOI | |||
14 | Căminul cultural, s.Borosenii Noi (48-2-60) | 1469 | |
DURUITOAREA NOUĂ | |||
20 | Casa de cultură, com.Duruitoarea Nouă (92-4-16) | 633 | |
21 | Casa de cultură, s.Dumeni (92-3-04) | 148 | |
GRINĂUŢI | |||
24 | Gimnaziul, com.Grinăuţi (46-2-80) | 894 | |
HILIUŢI | |||
25 | Casa de cultură, s.Hiliuţi (45-2-21) | 1816 | |
HORODIŞTE | |||
26 | Căminul cultural, s.Horodişte | 689 | |
MIHĂILENI | |||
29 | Liceul Teoretic „E.Coşeriu”, s.Mihăileni (76-2-19) | 1570 | |
30 | Casa de cultură, s.Mihăileni (76-4-73) | 1804 | |
NIHORENI | |||
31 | Casa de cultură, s.Nihoreni (26-9-96) | 2400 | |
PÎRJOTA | |||
33 | Casa de cultură, s.Pîrjota (43-2-22) | 1340 | |
POCIUMBĂUŢI | |||
34 | Casa de cultură, s.Pociumbăuţi (73-4-21) | 488 | |
POCIUMBENI | |||
35 | Primăria, com.Pociumbeni (73-2-36) | 636 | |
36 | Casa de cultură, s.Druţa (93-0-40) | 306 | |
RECEA | |||
39 | Casa de cultură, com.Recea (93-2-53) | 2112 | |
40 | Casa de cultură, s.Slobozia-Recea (74-8-04) | 80 | |
41 | Casa de cultură, s.Sverdiac (49-2-33) | 393 | |
STURZENI | |||
43 | Căminul cultural, s.Sturzeni (66-4-90) | 927 | |
ŞAPTEBANI | |||
44 | Casa de cultură, s.Şaptebani (51-2-71) | 1249 | |
ŞUMNA | |||
45 | Căminul cultural, com.Şumna (50-2-38) | 79 | |
46 | Căminul cultural, s.Bulhac (50-2-23) | 177 | |
47 | Căminul cultural, s.Cepăria (60-2-53) | 157 | |
VASILEUŢI | |||
48 | Casa de cultură, com.Vasileuţi (70-3-74) | 1106 | |
49 | Casa de cultură, s.Ciubara (47-3-27) | 364 | |
50 | Casa de cultură, s.Mihăilenii Noi (62-2-89) | 196 | |
51 | Casa de cultură, s.Moşeni (94-2-81) | 497 | |
52 | Casa de cultură, s.Ştiubeieni (93-8-69) | 308 | |
VĂRATIC | |||
53 | Primăria, s.Varatic (79-2-38) | 1738 | |
ZĂICANI | |||
54 | Căminul cultural, s.Zăicani (72-0-06) | 2358 | |
r-nul Drochia | |||
ANTONEUCA | |||
8 | Casa de cultură, s.Antoneuca (38-3-85) | 347 | |
FÎNTÎNIŢA | |||
17 | Instituţia preşcolară „Izvoraş”, s.Fîntîniţa (41-4-36) | 999 | |
HĂSNĂŞENII NOI | |||
20 | Gimnaziul „V.Bejenaru”, s.Hăsnăşenii Noi (35-2-50) | 943 | |
21 | Şcoala primară, s.Lazo (43-2-55) | 404 | |
MICIURIN | |||
23 | Gimnaziul, s.Miciurin (39-2-34) | 1165 | |
NICORENI | |||
26 | Casa de cultură, s.Nicoreni (37-2-95) | 2702 | |
OCHIUL ALB | |||
27 | Gimnaziul „N.Testemiţanu”, s.Ochiul Alb (75-2-32) | 2446 | |
PELINIA | |||
30 | Gimnaziul, s.Pelinia (58-3-49) | 2824 | |
31 | Casa de cultură, s.Pelinia, str.M. Eminescu (59-3-92) | 1430 | |
32 | Liceul teoretic, s.Pelinia (58-2-72) | 1857 | |
PERVOMAISCOE | |||
33 | Casa de cultură, s.Pervomaiscoe (38-5-01) | 774 | |
ŢARIGRAD | |||
45 | Gimnaziul „Ion Creangă”, s.Ţarigrad (71-2-86) | 1389 | |
46 | Casa de cultură, s.Ţarigrad (61-0-34) | 2241 | |
r-nul Donduşeni | |||
BARABOI | |||
5 | Casa de cultură, s.Baraboi (70-9-66) | 2568 | |
FRASIN | |||
13 | Primăria, com.Frasin (41-2-36) | 927 | |
14 | Gimnaziul, s.Codrenii Noi (41-6-52) | 515 | |
TÎRNOVA | |||
25 | Gimnaziul „C.Negruzzi”, com.Tîrnova, str.I.Mahu, 2 (55-4-54) | 2962 | |
26 | Casa de cultură, s.Briceva (94-8-64) | 198 | |
TOTAL: | 64337 |
Circumscripţia uninominală nr.5, or.Glodeni
| |||
Localitatea de sediu | Nr. biroului electoral | Adresa/ nr. de telefon | Nr. alegătorilor |
r-nul Glodeni | |||
GLODENI | |||
1 | Liceul Teoretic „Dmitrie Cantemir”, or.Glodeni, str.Basarabeană, 2 (25-7-08) | 2773 | |
2 | SRL „Bosvelia” (blocul administrativ), or.Glodeni, str.Suveranităţii, 95 (28-1-72) | 1722 | |
3 | Liceul Teoretic „Lev Tolstoi”, or.Glodeni, str.Decebal, 16 (22-2-97) | 2208 | |
4 | Centrul de cultură, or.Glodeni, str.Ştefan cel Mare, 16 (22-7-51) | 1582 | |
5 | Liceul Teoretic Glodeni „Vasile Coroban”, or.Glodeni, str.Eminescu, 9 (22-2-69) | 1465 | |
6 | Fosta casă de cultură, or.Glodeni, s.Stîrcea (25-5-66) | 226 | |
BALATINA | |||
7 | Casa de cultură, com.Balatina (41-2-44) | 1800 | |
8 | com.Balatina, str.Grigore Cernocan (41-2-91) | 1374 | |
9 | Căminul cultural, s.Clococenii Vechi (59-3-51) | 556 | |
10 | Căminul cultural, s.Tomeştii Noi (41-7-02) | 566 | |
CAJBA | |||
11 | Casa de cultură, s.Cajba (52-2-53) | 1274 | |
CAMENCA | |||
12 | Casa de cultură, com.Camenca (77-2-41) | 972 | |
13 | Căminul cultural, s.Brînzeni (77-2-63) | 284 | |
14 | Şcoala primară, s.Buteşti (78-2-81) | 386 | |
CIUCIULEA | |||
15 | Casa de cultură, s.Ciuciulea (79-6-74) | 2768 | |
COBANI | |||
16 | Casa de cultură, s.Cobani (72-3-54) | 2112 | |
CUHNEŞTI | |||
17 | Casa de cultură, com.Cuhneşti (58-6-32) | 2173 | |
18 | Căminul cultural, s.Bisericani (58-2-51) | 151 | |
DANU | |||
19 | Căminul cultural, com.Danu (71-7-41) | 999 | |
20 | Grădiniţa de copii nr.2, com.Danu (71-5-08) | 1178 | |
21 | Casa cet. Prim Ivan, s.Camencuţa (71-1-05) | 51 | |
22 | Punctul medical, s.Nicolaevca (71-3-92) | 223 | |
DUŞMANI | |||
23 | Casa de cultură, s.Duşmani (74-2-38) | 1577 | |
FUNDURII NOI | |||
24 | Gimnaziul, s.Fundurii Noi (70-8-43) | 658 | |
FUNDURII VECHI | |||
25 | Casa de cultură, s.Fundurii Vechi (73-2-38) | 2386 | |
HÎJDIENI | |||
26 | Liceul Teoretic, s.Hîjdieni (56-3-81) | 3039 | |
IABLOANA | |||
27 | Căminul cultural, com.Iabloana (54-6-38) | 1187 | |
28 | Grădiniţa-creşă nr.2, com.Iabloana (54-2-61) | 822 | |
29 | Clubul, s.Soroca (22-4-27) | 51 | |
LIMBENII NOI | |||
30 | Casa de cultură, s.Limbenii Noi (70-2-38) | 1249 | |
LIMBENII VECHI | |||
31 | Liceul Teoretic, s.Limbenii Vechi (75-2-98) | 1330 | |
PETRUNEA | |||
32 | Casa de cultură, s.Petrunea (92-5-35) | 1784 | |
STURZOVCA | |||
33 | Gimnaziul, s.Sturzovca (45-2-47) | 2173 | |
34 | Liceul Teoretic, s.Sturzovca (45-2-26) | 1405 | |
USTIA | |||
35 | Casa de cultură, s.Ustia (51-6-20) | 1450 | |
VIIŞOARA | |||
36 | Primăria, com.Viişoara (57-2-36) | 1199 | |
37 | Grădiniţa, s.Moara Domnească (57-2-26) | 368 | |
r-nul Rîşcani | |||
COSTEŞTI | |||
7 | Căminul de cultură, or.Costeşti, str.Prieteniei, 11 (32-2-74) | 2062 | |
8 | Grădiniţa de copii, s.Dămăşcani (93-2-74) | 245 | |
9 | Fosta şcoală primară, s.Duruitoarea (32-6-66) | 259 | |
10 | Gimnaziul, s.Păscăuţi (75-2-93) | 649 | |
ALUNIŞ | |||
13 | Primăria, s.Aluniş (61-5-13) | 1440 | |
BRANIŞTE | |||
15 | Căminul cultural, com.Branişte, (78-2-44) | 374 | |
16 | Gimnaziul, com.Branişte (78-3-86) | 354 | |
17 | Şcoala primară, s.Reteni (93-4-46) | 346 | |
CORLĂTENI | |||
18 | Liceul Teoretic „V.Dumbrăveanu”, s.Corlăteni (56-3-09) | 2476 | |
19 | Casa de cultură, s.Corlăteni (56-3-31) | 2078 | |
GĂLĂŞENI | |||
22 | Casa de cultură, com.Gălăşeni (42-4-10) | 843 | |
23 | Gimnaziul, s.Mălăieşti (42-4-61) | 480 | |
MALINOVSCOE | |||
27 | Casa de cultură, com.Malinovscoe (65-2-38) | 915 | |
28 | Oficiul medicilor de familie, s.Lupăria (54-2-26) | 126 | |
PETRUŞENI | |||
32 | Casa de cultură, s.Petruşeni (44-2-36) | 922 | |
RĂCĂRIA | |||
37 | Primăria, com.Răcăria (64-2-38) | 1073 | |
38 | Gimnaziul, s.Uşurei (63-5-90) | 309 | |
SINGURENI | |||
42 | Primăria, s.Singureni, str.M.Viteazul, 70 (71-2-36) | 1354 | |
TOTAL: | 63826 |
Circumscripţia uninominală nr.6, or.Drochia
| |||
Localitatea de sediu | Nr. biroului electoral | Adresa/ nr. de telefon | Nr. alegătorilor |
r-nul Drochia | |||
DROCHIA | |||
1 | Liceul Teoretic „Ştefan cel Mare şi Sfînt”, or.Drochia, str.Alexandru cel Bun, 5 (26-1-83) | 2774 | |
2 | Liceul Teoretic „M. Eminescu” , or.Drochia, bd.Independenţei, 36A (22-9-57) | 3258 | |
3 | Liceul Teoretic Rus nr.3, or.Drochia, str.31 August, 5 (22-4-70) | 1678 | |
4 | Casa de cultură (centru), or.Drochia, str.31 August, 2 (23-6-72) | 3109 | |
5 | Casa de cultură (regiunea Fabricii de zahăr), or.Drochia, str.Chişinăului, 10 (2-89-80) | 2578 | |
6 | Gimnaziul-internat de tip sanatorial, or.Drochia, str.E. Gudanov, 1 (22-6-39) | 1515 | |
7 | Centrul de sănătate autonom „Anatatolie Manziuc”, or.Drochia, bd.N. Testemiţanu, 4 (23-0-31) | 1629 | |
BARONCEA | |||
9 | Gimnaziul, com.Baroncea (33-2-19) | 1211 | |
CHETROSU | |||
10 | Fostul gimnaziu nr.3, s.Chetrosu (54-2-99) | 534 | |
11 | Liceul Teoretic „Victor Coţofană”, s.Chetrosu (54-2-88) | 2523 | |
12 | Gimnaziul „Bunescu Dumitru”, s.Chetrosu (54-2-11) | 1220 | |
COTOVA | |||
13 | Liceul Teoretic, s.Cotova (62-3-47) | 2214 | |
14 | Şcoala primară-grădiniţă, s.Măcăreuca (44-1-35) | 208 | |
DOMINTENI | |||
15 | Casa de cultură, s.Dominteni (70-2-34) | 994 | |
s.DROCHIA | |||
16 | Gimnaziul „D.Roman”, s.Drochia (72-2-18) | 2328 | |
GRIBOVA | |||
18 | Casa de cultură, s.Gribova (32-2-01) | 1677 | |
HĂSNĂŞENII MARI | |||
19 | Casa de cultură, s.Hăsnăşenii Mari (78-1-19) | 1483 | |
MARAMONOVCA | |||
22 | Primăria, s.Maramonovca (79-2-38) | 1853 | |
MÎNDÎC | |||
24 | Gimnaziul, s.Mîndîc (31-2-34) | 2578 | |
MOARA DE PIATRĂ | |||
25 | Gimnaziul, s.Moara de Piatră (31-2-34; 31-2-25) | 1134 | |
PALANCA | |||
28 | Primăria, s.Palanca (73-2-36; 92-7-54; 73-2-13) | 342 | |
29 | Gimnaziul, s.Şalvirii Noi (92-7-04) | 288 | |
PETRENI | |||
34 | Casa de cultură, s.Petreni (70-3-38) | 857 | |
POPEŞTII DE JOS | |||
35 | Casa de cultură, s.Popeştii de Jos (69-0-05) | 1378 | |
POPEŞTII DE SUS | |||
36 | Casa de cultură, s.Popeştii de Sus (69-0-00) | 1349 | |
SOFIA | |||
37 | Gimnaziul „Valentin Zolotuhin”, s.Sofia (30-7-38) | 1487 | |
38 | Liceul Teoretic „Viorel Cantemir”, s.Sofia (30-3-80) | 2292 | |
ŞALVIRII VECHI | |||
39 | Gimnaziul, s.Şalvirii Vechi (36-2-50) | 372 | |
40 | Şcoala primară, s.Ceapaevca (36-2-30) | 248 | |
41 | Fosta şcoală primară, s.Iliciovca (36-3-05) | 146 | |
ŞURI | |||
42 | Casa de cultură, s.Şuri (77-2-71) | 1980 | |
43 | ÎI „Amaftioae Sofia” (fosta fabrică de covoare), s.Şuri (77-4-16) | 1181 | |
44 | Instituţia preşcolară, s.Şurii Noi (42-3-42) | 541 | |
ZGURIŢA | |||
47 | Casa de ceremonii, s.Zguriţa (44-2-34) | 2081 | |
r-nul Donduşeni | |||
CRIŞCĂUŢI | |||
10 | Casa de cultură, s.Crişcăuţi (93-9-91) | 936 | |
TELEŞEUCA | |||
24 | Gimnaziul, com.Teleşeuca (63-3-83) | 577 | |
r-nul Soroca | |||
BĂDICENI | |||
14 | Grădiniţa de copii, com.Bădiceni (41-3-31) | 1325 | |
15 | Primăria, s.Grigorăuca (41-5-18) | 845 | |
16 | Căminul cultural, s.Grigorăuca (93-6-16) | 108 | |
BĂXANI | |||
17 | Casa de cultură, s.Băxani (77-2-38) | 725 | |
CREMENCIUG | |||
26 | Gimnaziul, com.Cremenciug (65-6-19) | 452 | |
27 | Şcoala-grădiniţă, s.Sobari (92-7-33) | 240 | |
DĂRCĂUŢI | |||
28 | Casa de nunţi, com.Dărcăuţi (72-2-36) | 1031 | |
29 | Grădiniţa de copii, s.Mălcăuţi (72-1-25) | 145 | |
HOLOŞNIŢA | |||
32 | Casa de cultură, com.Holoşniţa (70-0-55) | 820 | |
33 | Clădirea fostului gimnaziu, s.Cureşniţa (70-0-56) | 334 | |
IAROVA | |||
35 | Căminul cultural, com.Iarova (76-3-43) | 542 | |
36 | Căminul cultural, s.Balinţi (76-2-41) | 218 | |
OCLANDA | 39 | Primăria, s.Oclanda (44-5-36) | 465 |
RUDI | 52 | Casa de cultură, s.Rudi (93-7-22) | 745 |
ŞEPTELICI | 56 | Căminul cultural, s.Şeptilici (64-2-36) | 849 |
ŞOLCANI | 57 | Casa de cultură, com.Şolcani (73-4-03) | 1010 |
58 | Casa de cultură, s.Cureşniţa Nouă (73-2-69) | 235 | |
TĂTĂRĂUCA VECHE | 59 | Gimnaziul „E.Gudumac”, com.Tătărăuca Veche (48-2-38) | 574 |
60 | Casa de cultură, s.Tătătrăuca Nouă (92-5-25) | 310 | |
61 | Căminul cultural, s.Niorcani (65-2-26) | 417 | |
62 | Căminul cultural, s.Slobozia Nouă (92-2-64) | 222 | |
VISOCA | 71 | Primăria, s.Visoca (93-1-56) | 1574 |
TOTAL: | 65739 |
Circumscripţia uninominală nr.7, or.Soroca
| |||
Localitatea de sediu | Nr. biroului electoral | Adresa/ nr. de telefon | Nr. alegătorilor |
r-nul Soroca | |||
SOROCA | |||
1 | Biblioteca „Basarabia”, or.Soroca, str.Mihai Eminescu, 4 (30-4-86) | 1824 | |
2 | Liceul Teoretic „Al. Puşkin”, or.Soroca, str.D. Bolintineanu, 10 (23-1-02) | 1621 | |
3 | Colegiul de arte populare, or.Soroca, str.Ştefan cel Mare, 39 (23-3-35) | 1359 | |
4 | Liceul Teoretic „P. Rareş”, or.Soroca, str.Testemiţanu, 2 (24-1-86) | 2362 | |
5 | Instituţia preşcolară nr.10, or.Soroca, str.F. Budde, 3 (28-2-38) | 2460 | |
6 | SRL „Sotex-Grup”, or.Soroca, str.Ştefan cel Mare, 110 (31-8-13) | 2341 | |
7 | Liceul Teoretic „C. Stere”, or.Soroca, str.D. Cantemir, 26 (22-4-57) | 2751 | |
8 | Policlinica stomatologică, or.Soroca, str.D. Cantemir, 27 (22-3-51) | 2920 | |
9 | Colegiul tehnic agricol, or.Soroca, str.C. Bălţului, 2 (22-4-68) | 2497 | |
10 | Liceul Teoretic „Ion Creangă”, or.Soroca, str.C. Bălţului, 87 (26-5-44) | 2787 | |
11 | Liceul Teoretic „Ion Creangă”, or.Soroca, str.C. Bălţului, 87 (26-5-44) | 1547 | |
12 | Gimnaziul nr.1, or.Soroca, str.V. Stroiescu, 56 (23-0-71) | 1349 | |
13 | Instituţia preşcolară nr.15, or.Soroca, str.Fîntîniţei (25-3-41) | 2927 | |
BULBOCI | |||
18 | Gimnaziul, com.Bulboci (57-0-29) | 1560 | |
19 | Căminul cultural, s.Bulbocii Noi (57-5-35) | 191 | |
CĂINARII VECHI | |||
20 | Casa de cultură, s.Căinarii Vechi (75-2-38) | 1381 | |
21 | Gimnaziul „A.Porcescu”, com.Căinarii Vechi (75-6-50) | 1019 | |
22 | Casa de cultură, s.Floriceni (57-9-57) | 125 | |
COSĂUŢI | |||
23 | Gimnaziul, com.Cosăuţi (61-3-61) | 1188 | |
24 | Casa de cultură, com.Cosăuţi (61-7-13) | 1045 | |
25 | Gimnaziul, s.Iorjniţa (51-3-17) | 562 | |
DUBNA | |||
30 | Casa de cultură, s.Dubna (79-2-36) | 621 | |
EGORENI | |||
31 | Gimnaziul, s.Egoreni (71-2-38) | 802 | |
HRISTICI | |||
34 | Căminul cultural, s.Hristici (42-2-36; 42-3-39) | 955 | |
NIMEREUCA | |||
37 | Primăria, com.Nimereuca (63-2-56) | 1737 | |
38 | Gimnaziul (sala polivalentă), s.Cerlina (92-4-01) | 956 | |
OCOLINA | |||
40 | Instituţia preşcolară, com.Ocolina (44-3-58) | 811 | |
41 | Căminul cultural, s.Ţepilova (42-6-45) | 671 | |
PARCANI | |||
42 | Casa de cultură, com.Parcani (53-1-50) | 730 | |
43 | Gimnaziul, s.Voloave (40-9-72) | 696 | |
PÎRLIŢA | |||
44 | Căminul cultural, com.Pîrliţa (62-2-36) | 405 | |
45 | Căminul cultural, s.Vanţina (62-3-67) | 211 | |
RACOVĂŢ | |||
46 | Gimnaziul, s.Racovăţ (60-2-38) | 2846 | |
REDI-CEREŞNOVĂŢ | |||
47 | Căminul cultural, s.Redi-Cereşnovăţ (40-3-81) | 745 | |
REGINA MARIA | |||
48 | Căminul cultural, com.Regina Maria (45-5-33) | 418 | |
49 | Grădiniţa de copii, s.Lugovoe (45-6-59) | 130 | |
RUBLENIŢA | |||
50 | Liceul Teoretic, com.Rubleniţa (93-6-07; 51-1-40) | 2967 | |
51 | Casa de cultură, s.Rubleniţa Nouă (73-3-64) | 105 | |
SCHINENI | |||
53 | Căminul cultural, com.Schineni (47-5-67) | 1102 | |
STOICANI | |||
54 | Casa de cultură, com.Stoicani (43-5-38) | 672 | |
55 | Fostul gimnaziu, s.Soloneţ (43-9-31) | 467 | |
TRIFĂUŢI | |||
63 | Primăria, s.Trifăuţi (48-7-36; 48-8-80) | 773 | |
VASILCĂU | |||
64 | Fosta cîrmuire a SA „Miciurin”, com.Vasilcău (48-2-38) | 1897 | |
65 | Căminul cultural, s.Ruslanovca (94-4-83) | 403 | |
VĂRĂNCĂU | |||
66 | Gimnaziul, com.Vărăncău (78-5-90) | 1215 | |
67 | Gimnaziul, s.Slobozia-Cremene (43-2-76) | 1019 | |
68 | Casa brigăzii nr.2, s.Slobozia-Vărăncău (94-2-23) | 534 | |
VĂDENI | |||
69 | Casa de cultură, com.Vădeni (49-3-49) | 1634 | |
70 | Grădiniţa de copii, s.Dumbrăveni (45-2-61) | 243 | |
VOLOVIŢA | |||
72 | Gimnaziul „ Al. Lupaşcu”, com.Voloviţa (46-2-73) | 1094 | |
73 | Centrul comunitar, s.Alexandru cel Bun (92-2-34) | 533 | |
ZASTÎNCA | |||
74 | Gimnaziul, s.Zastînca (33-4-91) | 1989 | |
TOTAL: | 65197 |
Circumscripţia uninominală nr.8, or.Floreşti
| |||
Localitatea de sediu | Nr. biroului electoral | Adresa/ nr. de telefon | Nr. alegătorilor |
r-nul Floreşti | |||
FLOREŞTI | 1 | Casa de cultură a S.A. „Cristal Flor”, str.Mihai Viteazul, 1 (20-8-04) | 2084 |
2 | Liceul Teoretic „Anton Cehov”, str.Ciprian Porumbescu, 12 (22-2-72) | 2695 | |
3 | Casa de cultură, str.Speranţei, 1 (22-2-83) | 2330 | |
4 | Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, str.Mihai Eminescu, 150 (21-2-62) | 1727 | |
5 | Barul „Napoleon”, str.Mihai Eminescu, 198 (20-8-11) | 2006 | |
6 | Liceul Teoretic „Miron Costin”, str.Ion Creangă (21-2-71) | 2892 | |
or. GHINDEŞTI | |||
7 | Primăria, or.Ghindeşti, str.Fabricii, 3 (71-1-40) | 1671 | |
or. MĂRCULEŞTI | |||
8 | Primăria, or.Mărculeşti, str.Ştefan cel Mare, 64 (45-3-38) | 1310 | |
ALEXEEVCA | |||
9 | Casa de cultură, s.Alexeevca (47-2-36) | 615 | |
10 | Căminul cultural, s.Chirilovca (34-2-56) | 78 | |
11 | Şcoala primară, s.Dumitreni (34-3-02) | 414 | |
BĂHRINEŞTI | |||
12 | Casa de cultură, s.Băhrineşti (94-4-13) | 1793 | |
CERNIŢA | |||
14 | Casa de cultură, s.Cerniţa (59-3-40) | 846 | |
CIRIPCĂU | |||
15 | Casa de cultură, s.Ciripcău (93-4-74) | 936 | |
COŞERNIŢA | |||
19 | Primăria, s.Coşerniţa (39-4-85) | 1303 | |
CUHUREŞTII DE JOS | |||
20 | Gimnaziul, Casa de cultură, com.Cuhureştii de Jos (77-6-66) | 1314 | |
21 | Oficiul Medicului de Familie, grădiniţa, s.Ţipordei (77-6-02) | 309 | |
CUHUREŞTII DE SUS | |||
22 | Căminul cultural, s.Cuhureştii de Sus (57-9-00) | 1268 | |
23 | Căminul cultural, s.Unchiteşti (57-2-05) | 559 | |
24 | Oficiul Medicului de Familie, localitatea Gara Unchiteşti (71-9-69) | 88 | |
CUNICEA | |||
25 | Casa de cultură, s.Cunicea (51-8-62) | 1644 | |
26 | Centrul Medicilor de Familie, s.Cunicea (51-2-84) | 1224 | |
FRUMUŞICA | |||
28 | Casa de cultură, s.Frumuşica (61-2-36) | 1173 | |
GHINDEŞTI | |||
29 | Primăria, s.Ghindeşti (71-5-33) | 1161 | |
30 | Casa de cultură, s.Hîrtop (60-3-44) | 655 | |
31 | Casa de cultură, s.Ţîra (71-8-53) | 207 | |
GURA CAMENCII | |||
32 | Casa de cultură, s.Gura Camencii (43-4-24) | 1331 | |
33 | Căminul cultural, s.Bobuleşti (43-6-06) | 663 | |
34 | Căminul cultural, s.Gvozdova (43-2-52) | 870 | |
GURA CĂINARULUI | |||
35 | Casa de cultură, com.Gura Căinarului (40-2-66) | 1389 | |
36 | Căminul cultural, s.Zarojeni (40-4-03) | 200 | |
ILICIOVCA | |||
37 | Gimnaziul, com.Iliciovca (64-2-41) | 1108 | |
38 | Căminul cultural, s.Maiscoe (64-4-20) | 223 | |
IZVOARE | |||
39 | Casa de cultură, com.Izvoare (62-2-38) | 888 | |
40 | Oficiul medical, s.Bezeni (62-6-41) | 221 | |
41 | Grădiniţa de copii, s.Scăieni (62-5-08) | 335 | |
JAPCA | |||
42 | Casa de cultură, s.Japca (55-2-36) | 1064 | |
43 | Căminul cultural, s.Bursuc (55-4-30) | 293 | |
LUNGA | |||
44 | Şcoala primară, s.Lunga (93-8-91) | 1660 | |
MĂRCULEŞTI | |||
45 | Căminul cultural, s.Mărculeşti (45-3-49) | 726 | |
NAPADOVA | |||
46 | Căminul cultural, s.Napadova (52-3-16) | 849 | |
PRAJILA | |||
49 | Casa de cultură, s.Prajila (65-7-11) | 2229 | |
50 | Căminul cultural, s.Antonovca (92-7-72) | 58 | |
51 | Casa de cultură, s.Mihailovca (65-3-01) | 202 | |
PUTINEŞTI | |||
53 | Gimnaziul, s.Putineşti (35-2-48) | 1429 | |
RĂDULENII VECHI | |||
54 | Casa de cultură, s.Rădulenii Vechi (46-5-55) | 1160 | |
ROŞIETICI | |||
55 | Gimnaziul, s.Roşietici (48-3-19) | 404 | |
56 | Căminul cultural, s.Cenuşa (71-9-21) | 742 | |
57 | Căminul cultural, s.Roşieticii Vechi (94-2-12) | 760 | |
SĂNĂTĂUCA | |||
58 | Casa de cultură, s.Sănătăuca (66-2-38) | 2632 | |
SEVIROVA | |||
59 | Gimnaziul, s.Sevirova (42-2-17) | 646 | |
60 | Căminul cultural, s.Ivanovca (42-2-20) | 330 | |
TEMELEUŢI | |||
63 | Casa de cultură, s.Temeleuţi (58-5-51) | 907 | |
TÎRGUL VERTIUJENI | |||
64 | Casa de cultură, s.Tîrgul Vertiujeni (68-2-38) | 789 | |
TRIFĂNEŞTI | |||
65 | Gimnaziul, s.Trifăneşti (61-2-25) | 759 | |
66 | Casa de cultură, s.Alexandrovca (61-4-02) | 315 | |
VĂRVĂREUCA | |||
67 | Casa de cultură, s.Vărvăreuca (22-2-90) | 2476 | |
VĂSCĂUŢI | |||
68 | Gimnaziul, s.Văscăuţi (56-3-39) | 605 | |
69 | Căminul cultural, s.Octeabriscoe (56-2-23) | 136 | |
VERTIUJENI | |||
70 | Casa de cultură, s.Vertiujeni (53-2-36) | 1402 | |
ZĂLUCENI | |||
71 | Gimnaziul, s.Zăluceni (54-2-69) | 677 | |
62780 |
Circumscripţia uninominală nr.9, mun.Bălţi
| ||||
Localitatea de sediu | Nr. secţiei de votare | Hotarele secţiei de votare | Adresa/nr. de telefon | Nr. de alegători |
mun.Bălţi | ||||
MUN.BĂLŢI | ||||
1 | str.Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.162, 162 /A, 164, 166, 168/A, 170, 172 şi nr.109/B, 117, 119, 121, 123, 129, 139 – 161, 135/A, 165, 177, 187, 189, 195; str.V.Komarov nr.2, 2/B, 4, 8, 12 – 62, 48/A, 64 – 90, 64/A, 66A, 94 – 98, 102, 106 şi nr.23–51, 55, 57; str.A.Babinski nr.1 – 71 şi nr.2 – 70, str.Sportivă nr.40
– 54; str.A.Lazarev nr.2-22 şi nr.11 – 29; str.M.Naumov nr.1 – 15, 7/A şi nr.2 – 16, 10/A; str.V.Osadcii nr.1 – 11 şi nr.2 – 12; str.M.Alexeev
nr.1 – 9A şi nr.2 – 8; str.S.Taranenko nr.2 şi nr.1-5, 1/A; str.Lăutar Parno nr.2; str.V.Kulicov nr.1 – 13 şi nr.2 – 14; str.I.Soltîs nr.1 – 9 şi nr.2 – 10;
str-la A.Babinski nr.1 – 29 şi nr.2 – 36; str-la S.Rahmaninov nr.2 – 10 şi nr.3 – 7; pas.: Plopilor nr.2 – 16, 16/A şi nr.1, 3, 5/A, 7 – 19; V.Komarov nr.2 – 8 şi nr.1 – 45; Făleşti nr.2 – 16; Nistrean nr.1 – 5 şi nr.2; fund. A.Babinski nr.1 – 29 şi nr.2 – 30; str.P.Muşat nr.1 – 23 şi nr.12 – 32; str.A.Vlahuţă nr.9 – 29 şi nr.2/B,4, 4/A, 6, 6/A; str.Arhanghel Mihail nr.10-30 şi nr.11-27, 21/A; str.V.Cupcea nr.12-30 şi nr.11-31; str.Petru Rareş nr.1 – 23 şi nr.2 – 24; pas.Ungheni nr.2-24 şi nr.11-35; str.Ismail nr.12-36 şi nr.11-35; str-la Chilia nr.11-35 şi nr.12-36; str.I.Aivazovski nr.1 – 41, 1/A, 1/B şi nr.2 – 46, 2/A, 2/B | Clubul „CET-Nord”, str.Ştefan cel Mare, 168 (53-3-00) | 1475 | |
2 | str.Independenţei nr.70/A, 70 – 84, 88, 92/A, 92 – 102/A şi nr.59 – 89; str.M.Kogălniceanu nr.2 – 42, 40/A şi nr.15 – 31; str.C.Brâncuşi nr.1 – 9, 6/A, 8/A şi nr.2 – 16; str.31 August 1989 nr.24 – 30; str.G.Coşbuc nr.32 – 42; str.C.Stamati nr.17 – 21; str.M.Kutuzov nr.1 – 9, 9/A, nr.2 – 12, 16 | Şcoala de arte, str.Independenţei, 88 (26-1-38) | 1037 | |
3 | str.Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.80, 84-96, 100-104, 108, 108А, 110, 112, 138А, 140 – 144, 146А, 146В, 148; str.Decebal nr.3/A, 5/A; str.Voluntarilor nr.53 – 59; str.A.Puşkin nr.2 – 6 şi nr.1 – 9; str.31 August 1989 nr.2, 2/V, 4, 14А, 14 -18, 23 – 25, 29 – 39, 29А, 45; str.Sfîntul Nicolai nr.100, 102, 108, 110, 110/A, 114 – 128 şi nr.61 – 77; str.Ovidiu nr.2 – 22 şi nr.3 -19; str.Ioan Botezătorul nr.4 – 8; str.N.Testemiţanu nr.1 – 9, 2 – 12, 2/A şi nr.13, 15; str-la Sfîntul Nicolai nr.1 – 7, str-la N.Testemiţanu nr.1 – 13 | Casa Ofiţerilor, str.Ştefan cel Mare, 108 (22-5-10) | 1237 | |
4 | str.Sfîntul Nicolai nr.21 – 35,41, 45 – 49, 32 – 54, 44/B, 58 – 62, 60/A, 66 – 76, 76/A, 82 – 92; str.Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.34, 36, 48, 50, 64, 64/A, 66, 68, 72, 74, 78А; str.A. Lăpuşneanu nr.6 – 8; str.V.Ceapaev nr.1 –14, 18 -20, 24, 28 şi nr.2, 2/A, 4/А, 10/А; str.A. Paladii nr.47, 51, 57 – 61, 74, 82, 82/А, 84, 84/А, 92/А, 88 – 110; str.L.Dovator nr.1 , 1/A; str.I.Mecinikov nr.4, 7 – 19, 10, 18; str.C.Schmidt nr.6 – 20 şi nr.3 – 17; str.D.Şostakovici nr.1, 1/А, 3, 2 – 8, 8/A; Cosmonauţilor 1; str-la V.Ceapaev nr.1, 3, 9 – 15, 19, 21, 25, 2-10 | Liceul Teoretic „D.Cantemir” (fosta Şcoală medie nr.16), str.Sf. Nicolae, 98-a (23-4-58) | 1192 | |
5 | bd.Larisa nr.12, 14 şi 16, str.Starîi nr.1, 1/B, 3, 5/A şi 7 | Liceul Teoretic „M.Lomonosov”, bd.Larisa, 5 (49-5-31) | 1096 | |
6 | str.Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.31 – 41; str.M.Viteazul nr.27, 31-35, 43, 45, 49 – 63; str.26 Martie nr.1, 16, 20; str.Independenţei nr.6 – 12 şi nr.11 – 15 | Liceul Teoretic „N.Gogol” (fosta Şcoală medie nr.6), str.Academiei, N.Filipp 2 (28-0-76) | 788 | |
7 | str.M.Viteazul nr.36 – 42; str.1 Mai nr.32, nr.44 – 48, nr.52 – 56, nr.60 – 62, nr.66 – 68 şi nr.87 – 93, 89/A, nr.97 – 103; str.Şalom Aleihem nr.1 – 9, 5/A, 13- 65, 49/A, 71, 73, 77; str.V.Alecsandri nr.4, 10 şi nr.1 – 5, 9; str.Tiraspol nr.3, 5, 7, 9 ; str.Blănarilor nr.2 – 16 şi nr.1 – 5; str.Apelor nr.2 –22, 26, 28, 32 şi nr.25 – 31; str.B.P.Hasdeu nr.64; str-la Şalom Aleihem nr.3 – 11; str-la Blănarilor 4, 6 | Blocul administrativ al SA „Mioara”, str.V.Alecsandri, 2 (21-4-77) | 1340 | |
8 | str.Independenţei nr.34, 36 şi 38, nr.58 – 60, 66/A, 68, 68/A; str.A.Puşkin nr.10 şi nr.13, 13/A , 17, 19; str.Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.77 – 81, 89 – 95, 95/A; str.Voluntarilor nr.49, nr.2, 12 – 20; str.Hotin nr.10 şi nr.3 – 15, 5/A; str.31 August 1989 nr.47, 57 – 63; str.Decebal nr.2/A – 14/A; str.Sfîntul Nicolai nr.53 – 57 | Liceul Teoretic „M.Eminescu”, str.Ştefan cel Mare, 81 (21-5-64) | 1528 | |
9 | str.Independenţei nr.32; str.Moscova nr.4, 4/B – 14 şi nr.1, 3, 15/A, 15/B, 23 – 29, 33 – 37; str.M.Sadoveanu nr.1 – nr.7; str.F.Dostoievski nr.16 şi nr.51 – 57, 65 – 73, 69/A; str.M. Viteazul nr.10; str.Hotin nr.31 şi 33; str.A.Puşkin nr.50 – 56, 50/A, 52/A, 56/V, 60 – 72, 70/B, 72/A şi nr.63; str.C.Porumbescu nr.1 – 31, 3/A; str.Păcii nr.30 – 34, 38, 52, 54, 56/A, 56 – 80, 62/A, 64/A, 72/B şi nr.9 – 19, 23, 23/V, 23/B, 29, 35, 37,41 – 45; str.Libertăţii nr.18 – 30, 34, 36 şi nr.5, 7, 7/A; str-la M.Pinchenson nr.1, 2, 3, 4 | Liceul Teoretic „L.Blaga”, str.Puşkin, 69 (24-4-06) | 938 | |
10 | str.A.Puşkin nr.38 – 46 şi nr 27, 29, 29/А; str.G.Coşbuc nr.14 – 30 şi nr.21 – 29, 33 – 49; str.M.Kogălniceanu nr.1, 1/A – 13; str.31 August 1989 nr.69 – 71 şi nr.32 – 42, 40/А, 46; str.Brâncuşi nr.18, 18/1, 20, 22 şi nr.11 – 15, 25, 25/A, 27, 29; str.M.Sadoveanu nr.24 – 30, 30/A, 34/A, 36, 40 – 52, 60 – 64, 68, 70, 76 – 80, 86 – 90, str.Moldovenească nr.1; str.M.Lermontov nr.1 – 5, 8, 9 – 15; str-la C.Brâncuşi nr.2, 3 | Universitatea de Stat „A.Russo”, str.Puşkin, 38 (22-5-85) | 1206 | |
11 | str.C.Porumbescu nr.18 – 40, 18/A, 24/A, 26/A, 42, 44/B, 46, 48; str.31 August 1989 nr.78 – 100, 100/A şi nr.101, 103, 107 – 141, 123/A; str.N.Nekrasov nr.36 – 62, 62/A, 64 – 72, 72/A, 74 – 86 şi nr.31 – 65, 69; str.Moscova nr.39 şi 41, 41/А; str.Păcii nr.82 – 106 şi nr.69, 71, 75 – 89, 91 – 107, 98/A, 111, 111/A, 113 – 117, 117/A, 119, 121, 123, 125 – 141, 145, 149 – 169/A, 171, 171/A, 173; str.Libertăţii nr.74 – 96, 74/A, 90/A, 100 -114, 106/A, 118, 120 şi nr.115 – 137, 137/A, str.Mircea cel Bătrîn nr.102 – 116, 122 – 126; str.I. Krîlov nr.2 -18, 8/A, 18/B şi nr.1 – 19, 19/A, 20, 21/4, 22, 26-30, 34; str.I.Baharev nr.2 – 20 şi nr.3 – 21; str-la P.Rîbalko nr.8, 10, 16, nr.9 – 15, 11/А; str-la N.Nekrasov nr.2 – 6; str-la I. Krîlov nr.3 – 19, 9/A; fund. 31 August 1989 nr.1, 2, 3 | Liceul Teoretic „L.Blaga”, str.Puşkin, 69 (23-3-32) | 1649 | |
12 | str.Păcii nr.49 – 55, 49/A, 51/1, 55/D, 55/G, 57, 59, 59/A, 59/B, 61, 61/A, 63, 65; str.Libertăţii nr.40 – 44, 48 – 52, 52/1, 54 – 58/A, 58/B, 58/V, 60 – 72 şi nr.63 – 81, 85 – 113, 105/A; str.Mircea cel Bătrîn nr.50 – 98, 74/B, 96/A şi nr.65 – 99, 73/A, 91/A; str.Chişinău nr.86, 88, 92 – 102; str.A.Şciusev nr.1 – 11, 27; str.A.Puşkin nr.76 – 82; str.C. Porumbescu nr.33, 33/1, 35 – 47, 51 – 55/A, 55/B, 57 – 61 şi nr.52, 54; str.V.Lupu nr.1/A şi nr.2, 4, 6/A, 8, 10, 14, 16, 16/A, 18; str.31 August 1989 nr.143; str.V.Tereşkova nr.1 – 31, 31/A şi nr.4, 6, 6/A, 8; str.Matei Basarab nr.2 – 26 şi nr.1 – 15, 9/1, 19 – 25; str-la P.Rîbalko nr.1, 2, 3, 4, 5, 6, 6/А, 7; str-la C.Porumbescu nr.1, 2, 3, 5, 7 | Palatul municipal de cultură, str.F. Dostoievski, 24 (61-2-48) | 1354 | |
13 | str.Puşkin nr.88 – 94, 98; str.V.Lupu nr.20 – 46, nr.1, 1/B, 1/V şi nr.3 – 15; str.Şciusev nr.4 – 8, 8/A , 12, 12/A, 14; str.Chişinău nr.48, 50, 60, 62, 62/A, 70, 74 şi nr.43 – 65, 65/A, 67, 69, 75 – 87, 91 – 111; str.Şalom Aleihem nr.46, 50 – 58; str.N.Iorga nr.30 – 40, 30/A; str.Tiraspol nr.2 – 10, 10/A, 12; str-la Chişinău nr.2, 4 | Gimnaziul nr.4, str.Chişinău, 28 (22-1-00) | 2155 | |
14 | bd.M.Eminescu nr.2, 6; str.N.Iorga nr.6, 8 şi 10; str.Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.1, 3, 3/A, 5 şi 7 | Liceul Teroretic „M.Gorki”, bd.Eminescu, 4 (46-1-88) | 1646 | |
15 | bd.M.Eminescu nr.1; str.N.Iorga nr.14 – 20, 20/A, 22 şi 24; str.Şalom Aleihem nr.75 | Liceul Teroretic „M.Gorki”, bd.Eminescu 4 (46-1-88) | 1406 | |
16 | bd.Larisa nr.2 – 10; str.Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.6/1, 6/2, 6/3; str.Suceava nr.1 – 11, 8 – 14, 14/А, 16, 16/В şi 18. | Liceul Teoretic „G.Cojbuc”, bd.Larisa, 3 (66-3-41) | 2462 | |
17 | str.K.Feoktistov nr.1 – 19; str.Muncii nr.13-93, 99, 103
– 109 şi nr.26 – 40, 33/А, 40/A, 42 – 50, 47/А, 50/A, 52, 63/А, 83/А; str.Orhei nr.2, 6 – 52, 52/A, 54, 54/A, 56, 58, 62 – 74, 78, 82, 86
– 92 şi nr.29 – 35, 39 – 61, 65, 67, 71, 71/A, 73 – 81, 81/A, 83 – 111, 113/A, 117, 117/A; str.I.Gagarin nr.2 – 6, 10 – 44, 16/C, 48 – 60, 60/A, 62 – 68, 72 – 86, 92, 92/A, 98 – 102, 106, 108, 108/A, 110- 114 şi nr.3, 5, 13 – 15, 19 – 35, 45, 49, 53, 57, 57/A, 59, 61, 63, 63/A, 65 – 79, 85 – 87, 93: str.Heciului nr.2, 4, 8, 8/A, 10 – 20, 22/A, 24, 24/A, 26 – 34, 38 – 46, 50 – 64, 64/A, 68, 68/A, 70, 72, 76 – 80, 84, 90, 92, 92/A, 94 – 100, 104, 106/A, 108 – 116, 116/A, 118, 122 – 128, 128/B şi nr.1, 13, 13/A, 15, 39 – 47, 47/A, 49 – 71, 75
– 83, 85, 87, 91, 91/A; str.Ştefan Neaga nr.4, 8, 14 – 30, 34 – 38, 42 – 56 şi nr.11, 15, 19
– 29, 29/A, 33 – 41, 45 – 57, 57/A, 59; str.Sîngerei nr.4 – 26, 28 – 36, 40, 40/A, 40/B, 42, 44 şi nr.1 – 29, 35 – 39, 39/A, 41 – 45, 45/A, 47, 49; str.Sadovoe nr.2 – 6, 22, 28 – 38, 38/А, 42 – 46, 52, 54 şi nr.1, 3, 3/A, 5 – 11, 21, 21/A, 29, 31; str.Ceahlău nr.3, 27, 29, 51 şi nr.4, 4/1, 6; str.De Sus nr.8, 8/A, 18, 20, 32/ В, 36 şi nr.7, 17/A, 19/A; str.9 Ianuarie 1905 nr.6, 8, 11, 12, 15, 17; str.A.Bebel nr.2, 4, 1, 5 – 15; str-la Muncii nr.1, 1/A, 3, 5, 7/A, 7/B, 7/V, 9, 9/A, 11 – 15; str-la De Sus 2 – 14, 16 – 20, 3 – 13, 13/A, 15, 21; str-la Sadovoe nr.4 – 10; str-la I.Gagarin nr.2, 4, 8, 10, 10/A, 12, 16/B, 16/C, 18 şi nr.1, 5, 7, 7/A, 11, 11/A; str-la Heciului nr.24, 24/A, 26 – 36, 47/A, 85, 87, 91; str-la Ştefan Neaga nr.4 – 14 şi nr.1, 1/A, 3 – 11; str-la Orhei nr.2, 4, 8 – 18, 18/A şi nr.1, 1/A, 3 – 7, 7/A, 9 – 13, 17, 19; str-la 9 Ianuarie 8, 17; fund. A.Bebel nr.2, 4, 4/A, 6 şi nr.5 | Gimnaziul nr.4, str.Chişinău, 28 (25-5-73) | 1625 | |
18 | str.Independenţei nr.104, 106, 108/1; str.V.Komarov nr.1
– 21, 5/А; str.Sportivă nr.2-24, 28 – 40/A şi nr.1, 1/A, 5 – 13, 13/A, 13/B, 15 – 19, 23, 29
– 35; str.C.Stamati nr.1, 3 şi nr.2 – 10, 10/A, 12 – 28, 30, 30/1, 30/6; str.N.Glunovski nr.2 –34, 38 – 44, 38/А şi nr.1; str.Plopilor nr.2 – 58 şi nr.1 – 33, 23/А, 33/A, 35 – 45; str.N.Copernic nr.2 – 12, 14 – 38, 36/A şi nr.1 – 21, 23/1, 25 – 41; str.G.Ureche nr.2 – 36, 26/А şi nr.1 – 13, 13/A, 15, 17, 17/А, 21 – 27, 31, 40, 42, 42/A; str-la 1 G.Ureche nr.1 – 5 şi nr.2 – 6; str-la 2 G.Ureche nr.2-8, 5-9; str-la Plopilor nr.2 – 10 şi nr.1 – 9; str-la V.Komarov nr.2 – 8 şi nr.1 – 5 | Gimnaziul nr.9, str.N.Copernic, 23/A (24-5-67) | 1420 | |
19 | str.M.Sadoveanu nr.37; str.Bender nr.8/A – 12; str.Reuţel nr.1 – 9; str.Muncii nr.1, 5, 9, 11, nr.2 – 20, 2/А, 5/А şi nr.56 – pînă la sfîrşit, 70/А, 72/А, 92/А; str.Moldovenească de la nr.3 pînă la sfărşit şi de la 2 pînă la sfîrşit; str.K.Feoktisov nr.2-14, 18, 20 şi nr.21, 25, 27, 29, 29/A, 33-37, 37/A, 37/B, 39, 39/A, 39/B, 41-51, 51/A, 53-65; str.I.Smirnov nr.7, 9, 9/A, 11; str.Bucovina nr.2-6, 8-20, 20/A, 22-34; str.Salcîmilor nr.6-56, 56/A, 58
– 62, 66 – 118 şi nr.1/A, 3/A, 5-9, 13 – 37, 41 – 75, 79, 81, 85-95, 99, 99/A, 101; str.Rediului nr.2 – 8, 12
– 16, 20-36, 32/A, 1-31, 33-37; str.Speranţei nr.1; str.Primăverii nr.1, 5, 7 şi nr.6-16; str.Veteranilor 1, 2, 3, 4, 7; str-la Muncii nr.4/A, 6, 6/A, 8, 10 10/A, 12-34, 34/A, 36, 38-42 şi nr.17 -21, 25, 25/A, 27-31, 33/A, 35, 35/A, 37, 37/B, 39; Internatul Psihoneurologic | Clădirea administrativă a SA „Beermaster”, str.M.Sadoveanu, 35 (23-3-31) | 1663 | |
20 | str.Victoriei nr.48-A, nr.48 – 64, 62/А, 62/В şi nr.43 – 47, 47/A; str.A.Griboedov nr.11, 16/A
– 28, 20/А, 24/А, 26/А; str.Burebista nr.39 – 59 şi nr.56, 58; str.A.Cehov nr.1 – 15 şi nr.2 – 10; str.T.Vladimirescu nr.32/V, nr.34
– 40 şi nr.33 – 37, 35/A; str.Calea Ieşilor nr.29 – 45, 41/A; str.Alecu Russo nr.2
– 8; str.B.Glavan nr.2 , 4, 6, 6/A, 8 – 26 şi nr.3; str.N.Cicikalo nr.5 – 19, 19/A şi nr.2; str.P.Boţu nr.1
– 9, 5/A, 7/A; str.N.Cernîşevski nr.2-14, 10/A, 16, 18/A, 20; str-la A.Cehov nr.1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8; str-la B.Glavan nr.2-22 şi nr.1-5, 5/A, 7-17, 17/A, 17/B, 19, 21; fund. A.Cehov nr.1, 2, 3; Griboedov nr.1, 2, 3, 4, 5 | Clubul SA „Barza Albă”, str.Victoriei, 49 (31-1-30) | 1694 | |
21 | str.T.Vladimirescu nr.42 – 82; str.Calea Ieşilor nr.92
– 102, 106 -110, nr.47 şi nr.57 – 95; str.R.Malinovski nr.1, 3 şi 5; str.V.Korolenko nr.57, 61, 64; str.B.Glavan nr.9
– 15 şi 21; str.Alecu Russo nr.12, 14, 20 şi nr.7 – 21; str.A.Belinschi de la nr.8 pînă la sfîrşit şi de la nr.19 pînă la sfîrşit; str.A.Donici nr.20 – 32;
str-la A.Donici nr.18 – 28 şi nr.25 – 37; str-la A.Russo nr.18, 19, 20 şi 21; str-la V.Belinski nr.2 – 50 şi nr.1 – 59; pas.T.Vladimirescu nr.2-18 şi nr.1-27 | Şcoala profesională nr.3, str.Victoriei, 62/A (30-3-64) | 2712 | |
22 | str.Victoriei nr.22 – 44, 44/A şi nr.13
– 41; str.N.Ostrovski nr.1 – 15, 23 – 57; str.Pavel Boţu nr.2 – 66, 40/A, 42/A, 44/A, 50/A, 58/A, 60/A şi nr.11
– 61, 17/A, 51/A, 51/B; str.A.Cehov nr.12 – 70, 28/A, 40/A, 54/A; str.Calea Ieşilor nr.13
– 19, 19/B şi nr.21 – 27; str.T.Vladimirescu nr.12, 14, 18, 26, 30, 30/A, 32 şi nr.13, 17, 17 /1, 17/2, 19, 19/1, 19/2, 21, 21/A, 23, 25, 25/A; str.Burebista nr.26 – 54, 34/A şi nr.19
– 37; str.A.Griboedov nr.2 – 16 şi nr.3 – 9, 7/A, 9/A; str.T.Şevcenko nr.1, 3; str.Mitropolit Dosoftei nr.2
– 18, 16/A, 24 – 42 şi nr.1 – 9, 9/A, 11-31, 23/A, 31/A, 33 – 53; str.Acad.V.Belousov nr.2
– 16, 16/A, 18 – 44 şi nr.1-33, 33/A, 35 – 41, 45 – 49, 59; str.Burebista nr.26 – 54, 34/A şi nr.19 – 37; str-la Mitropolit Dosoftei nr.2-20, 1-7, 11-21; str-la P.Osipenco nr.1, 1/A, 2, 3, 4, 5, 6; str-la P. Boţu 2 – 14, 14/1 şi nr.1, 3, 7, 7/A, 9; pas.P.Osipenco nr.1, 2, 3, 4, 5, 1-ul; pas.1 P.Boţu şi pas.2 P.Boţu; Ostrovski nr.9; fund. P.Osipenco nr.1, 2, 3; fund. P.Boţu nr.1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8 şi al 2-lea fund. P.Boţu nr.1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10 | Liceul Teoretic „Ştefan cel Mare”, str.Ostrovski, 17 (30-5-10) | 2509 | |
23 | str.Victoriei nr.2, 4, 10 şi nr.1 – 11; str.T.Vladimirescu nr.1, 1/A, 5 – 11, 5/A, 7/A şi nr.2
– 10, 6/A, 10/A; str.Calea Ieşilor nr.1, 3 şi 5, str.N.Ostrovski nr.2 – 12, nr.32
– 38, 42 – 48; str.T.Şevcenko nr.2 – 6, 12 – 44, 20/A, 26/A, 38/A, nr.5 – 17, 7/1, 7/A, 23 şi nr.50
– 58; str.Decebal nr.1 – 7, 11 – 35, 11/А; str.Mitropolit Petru Movilă nr.2
– 14, 5 – 17, 17/A, 19, 21, 21/A, 23 – 35, 39, 41/B; str.Burebista nr.2 – 22 şi nr.1, 11, 13; str-la T.Şevcenko nr.1, 2, 3, 3/A, 4; str-la Decebal nr.1, 5, 2, 4; fund. Burebista nr.1, 2, 3, 4, 5, 6; pas.Decebal nr.3-11, 2-10 | Instituţia Publică Centrul Social „Viaţă cu Speranţă", str.Victoriei, 7/A (36-5-73) | 2765 | |
24 | str.Victoriei 8; str.Decebal nr.67 – 79, 79/A, 81 – 87, 97, 99/B, 101, 101/D, 111, 111/A şi nr.121, 121/1, 121/2, 121/2/A, 121/2A, 121/3, 121/A, 121/B, 121/ D, 121/ V; str.E.Colesov nr.1-5 şi nr.4-12, 6/A; str.M.Glinka nr.1- 9 şi nr.4 -10 | Colegiul de medicină, str.Decebal, 101 (30-1-06) | 2391 | |
25 | str.Decebal nr.2 – 74, 16/A, 18/A, 22/A, 24/A; str.M.Costin 1 – 65, 27/A, 63/A şi 2
– 60; str.V.Ceapaev nr.30 – 44, 48 – 90, 62/B, 62/C, 84/A, 94, 94/A, 96; str.A.Paladii nr.69,71, 81, 81A, 83
– 87, 87/A, 89 – 97 şi nr.114 – 128; str.Sfîntul Nicolai nr.94; str.A.Lăpuşneanu nr.7, 10; str.I.Vieru (toată strada); str.Apeductului de la nr.2 – 16 pînă la 7 – 19, 33; str.E.Racoviţa nr.2-34, 36/A, 38, 42, 44, 48, 50 şi nr. 5-11, 15 – 33/A; str.Pălăria nr.9, 23, 27, 39 -59, 63/A, 63 – 73, 77 – 85 şi nr.32 – 80; str.Lunnaia nr.4, 6, 9, 9A, 11 – 17, 21, 23, 27, 31 – 41; str-la Apeductului nr.4, 6, 12, 21; str-la Bucovinei nr.2 – 6, 6A, 8 – 20, 20/A, 22 – 34; str-la I.Vieru nr.1, 2, 3, 4, 5, 6; str-la E.Racoviţa nr.2, 2/A, 4, 6; str-la M.Costin nr.3, 5, 7, 29, 29A; str-la V.Ceapaev nr.2 – 6, 8/A, 8/B, 8/D, 8/V, 10, 10/A, 12-22, 22/A şi nr.1-13 | Centrul de Cultură şi Tineret, str.Decebal, 7/A (24-1-09) | 1676 | |
26 | str.P.Zadnipru nr.3 – 15, 9/A, 15/A, 19
– 25, 25/A, 29, 31, 35 – 63; str.I.L.Caragiale nr.35 – 43, 43/A, 47-69 şi nr.46, 48, 52
– 60, 60/A; str.Sceastlivaia nr.35 şi 36; str.I.Sereda nr.30 – 36, 40 – 62, 66 si nr.5, 13
– 55; str.Cahul nr.58, 60, 60/A, 62 şi nr.64, 66, 70 – 82, 86, 88 nr.65, 73, 75, 77, 77/A, 79, 83, 83/A, 83/B, 83/V, 83/G şi nr.85 – 111, 115, 117, 121; str.Gării nr.3 şi 5; str.M.Lomonosov nr.3 – 9, 9/А, 13, 15, 19, 19/А, 19/В, 19/V, 21, 25 – 29 şi nr.4, 8 – 50; str.Satelitului nr.1 – 7, 3/A şi nr.2; str.Arcaşului nr.14, 20, 20/B, 22, 24; str.Moldoviţa nr.1, 1/A, 1/B, 3 – 25 şi nr.2 – 20; str.C.Negruzzi de la nr.1, 2, 4,6; str.Putna nr.2 – 18, 6/A, 22 – 30, 34 – 42 şi nr.1 – 17; str.Dobrogea nr.1 – 11 şi nr.6 – 14, 10/А; str.Trаian nr.10, 14 – 20, 24 şi nr.9 – 21; str.D.Dragomir nr.2 – 14 şi nr.11 – 23; str.Voroneţ nr.1 – 5 şi nr.2 – 6; str.Mitropolit Varlaam nr.3- 11 şi nr. 8 – 18; str.Suceviţa nr.1 – 19 şi nr.2 – 14, 2/A, 10/A, 12/A; str.Căpriana nr.2, 4, 6; str.C.Negruzzi nr.2, 4, 6; str-la Rukavişnikov nr.1 – 9 şi nr.2 – 10; str-la A.Voskresenski nr.51-57; str-la I.L.Caragiale nr.1, 3, 7 – 23; str-la P.Zadnipru nr.1-7, 11 – 39, 25/A, 35/B şi nr.2, 6, 14 – 24, 32 – 38; str-la M.Lomonosov nr.1 – 51 si nr.16 – 52; str-la N.Lobacevski nr.1 – 9 şi nr.2 – 6, 10, 12; str-la Dobrogea nr.1 – 7 şi nr.2-14; str-la Suceviţa nr.7, 10; pas.Simferopol nr.3 – 9 şi nr.4 – 10, pas.Sfîntul Simion, nr.13, 14, 15, 16, 19, 22, 24; pas.Irkutsk nr.1 – 7 şi nr.4 – 12; fund. P.Zadnipru nr.1 – 7 şi nr.2 – 8 | Clădirea administrativă a Districtului căii ferate, str.Feroviarilor, 2 (82-4-52) | 1759 | |
27 | str.Kiev nr.2 şi nr.1 – 13, 17 nr.19/B; str.Feroviarilor nr.4, 8, 20 – 24, 28, 30 şi nr.11
– 17, 21, 23, 37, 41 – 45, 51, 53, 57, 61; str.I.Sereda nr.1, 1/A, 3, 7, 9; str.A.Mickiewicz nr.123, 123/A, 123/B nr.125
– 143 şi nr.100; str.Iu.Fucica nr.18 – 28, 32; str.Locomotivelor nr.1, 1/1, 1/A, 1/B, 1/G şi 1/V; str.Lvov nr.1; str.I.Pavlova nr.4
– 22 şi nr.1 – 11; str.C.Stere nr.1 – 45 şi nr.2 – 48, 20/A, 34/A, 36/A; str.Răzeşilor nr.2 – 28, 2/A, 32
– 48 şi nr.1 – 45, 11/A, 17/A; str.Bauman toata strada şi 9/A, 13/A, 32/A; str.Tuhacevshi nr.1
– 21 şi nr.2 – 48; str-la Tuhacevshi nr.1 – 21 şi nr.2 – 12; str-la I.Pavlov nr.1 – 15, 1/A, 19 – 35; str-la N.Bauman toata str-la şi 1/A, 15/A, 32/A, 36/A; str-la Răzeşilor nr.1 – 11 | Gimnaziul nr.6, str.Kiev, 16 (43-2-92) | 2018 | |
28 | str.Kiev nr.4, 8, 22, 24, 26/A, 26/B, 28, 32, 34, 38
– 50, 42/A, 44/A, 50/A şi nr.19, 21, 27 – 33, 37- 41, 45 – 59; str.I.Sereda nr.2 -8, 12
– 24; str.Cahul nr.1 – 9, 3/A, 7/A, 13 – 21, 25 – 43, 49 – 63; str.A.Mickiewicz nr.46 – 64, 52/B, 64/A, 68
– 74, 78, 78/A, 78/B, 82 – 98, 92/A, nr.71, 73, 73/A, 75/A şi nr.69 – 121, 97/A, 103/A, 113/A, 115/A; str.Julius Fucik nr.2 – 16, 10/A, şi nr.1 – 27, 1/A; str.K.Timireazev nr.2
– 28, 32 – 36 şi nr.1 – 37, 7/A, 27/B; str.8 Martie nr.2 – 18 şi nr.1 – 13; str.Odesa nr.1 – 5 şi nr.2 – 6, 10 – 22, 14/A; str.A.Vlaicu nr.2 – 26 şi nr.1 – 9, 1/A – 7/A, şi nr.17; str.A.Vasin nr.1 – 5, 9 , 33 – 37 , 41 – 45 şi nr.2 – 6, 32 – 44; str.L.Ciaikina nr.1 – 7 , 11, 15 – 23/A, 17/B şi nr.2 – 8, 6/A, 8/A, 12 – 28, 22/A, 32 – 36, 32/A; str.N.Pirogov nr.2 – 12, 2/A, 2/B, 16 – 28, 32, 36 – 38, 36/A şi nr.1 – 7, 11 – 53, 15/A, 33/A, 45/A; str.C.Negruzzi nr.23 – 39, 39/A, 39/B; str-la N.Pirogov nr.1, 2, 3, 4, 5, 6; str-la Entuziaştilor nr.1, 2, 2/A, 3, 4, 4/A, 5; str-la Cahul nr.2 – 8 şi nr.3, 3/A, 3/1, 3/2; str-la I.Sereda nr.2 – 20, 1, 3, 7, 7/A, 9 – 17, str-la A. Vlaicu 10 | Gimnaziul nr.16, str.Kiev, 16 (43-2-93) | 2015 | |
29 | str.Kiev nr.52 – 78, 52/A, 60/A, 76/A, 76/B, 82 – 106, 104/A, 104/B, 112, 112/A, 112/B, şi nr.69, 71, 77 – 107, 93/A, 95/A, 109/A, 115, 117, 121 – 129; str.Soroca nr.3 – 15, 5/A; str.Cahul nr.2, 2/A, 6 – 16, 8/A, 14/A, 16/A; str.A.Mickiewicz nr.2 – 22, 6/A, 14/A, 26 – 32, 28/A, 36, 36/A, 40 – 44 şi nr.1 – 5, 9 – 13, 17 – 31, 19/A, 35 – 51, 55, 57, 61, 63, 67; str.A.Parhomenko nr.1 – 15, 3/A şi nr.2, 10, 10/B; str.C.Zaslonov nr.9, 11, 15, 19 – 27, nr.27/A, nr.4, 6, 6/A, 8 – 12, 16 – 34; str.I.Fedko nr.1 – 5; str.V.Talalihin nr.1 – 21, 7/A, 15/A, şi nr.2, 4, 4/A, 10, 10/A; str.Şcolinaia nr.2 – 20, 2/B, 16/A şi nr.1 – 9; str.General D.Karbîşev nr.2 – 18, 16/A, 18/A şi nr.1, 3, 5, 9, 11; str.Răut nr.2 – 24 şi nr.1 – 17, 21, 23; str.E.Pottier nr.1 – 13/A, 3/A, 5/A, 11/A, 17 – 21, 25 – 31, 29/A, 31/A, 31/B şi nr.2 – 30, 12/A, 16/1, 24/A, 26/A; str.R.Sorge nr.2 – 18 şi nr.3 – 11, 15; str-la C.Zaslonov nr.1 – 7; str-la Şcolinaia nr.1, 1/B, 2, 3, 4, 5; str-la A.Mickiewicz nr.1 – 5 şi nr.2, 4, 8 – 14, 8/A; str-la Liman nr.2, 4; str-la N.Prjevaliski nr.1, 2, 3, 4, 5, 6, 6/A, 7, 7/A, 8; fund. Soroca nr.1, 3, 4, 5, 6 | Gimnaziul nr.3, str.Sorocii, 21 (44-2-87) | 1091 | |
30 | str.P.Zadnipru nr.2/A, nr.2, 6 – 12, 16 – 48, 46/A, nr.6, 6/A, 6/B; str.I.L.Caragiale nr.1/A şi nr.1, 3, 7 – 33, 17/A, 19/A, 25/A, 29/A, str.Soroca nr.17, 23 – 37; str.Cahul nr.44/A, 46/A, 46, 48, 48/B, 50, 52, şi 54, 54/A; str.A.Parhomenko nr.12 – 30, 12/A, 28/A şi nr.17 – 53, 25/A, 37/A; str.I.Fedko nr.2, 6, 6/A, 8/A; str.Sciastlivaia nr.2 – 34 şi nr.1 – 33; str.Soarelui nr.2 – 14, 18, 20, 24 – 36, 34/A, 40 şi nr.1 – 25, 25/A, 27 – 37; str.S.Halturin nr.2 – 8 şi nr.1 – 7, 5/A, 7/A, 11, 13, 13/A, 15 – 27, str.C.Libknekt (în întregime); str-la C.Zaslonov nr.2 – 8; str-la Soarelui nr.2 – 14, nr.18 – 36 şi nr.1 – 31, 5/A; str-la A.Parhomenko nr.2 – 30 şi nr.1,5 – 37; str-la Polzunov (în întregime); str-la C.Libknekt (în întregime) | Liceul Teoretic „Al.I.Cuza”, str.Cahul, 46 (46-6-24) | 1551 | |
31 | str.G.Coşbuc nr.1, 3, 17, 6, 8, 8-A; str.M.Sadoveanu nr.2 şi 4; str.Independenţei nr.35, 37 şi 39; str.A.Puşkin nr.47; str.Hotin nr.22, 24 şi 26 | Clubul veteranilor, str.A.Puşkin, 48 (29-1-69) | 1062 | |
32 | str.Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.8/1, 8/2, 8/3, nr.14 – nr.30; str.Sfîntul Nicolai nr.1 – 9, 5/A şi nr.4 – 24, 16/A, 28, 30/A; str.Mihai Viteazul nr.65, 67, 69 şi 71; str.L.Dovator nr.2;
str.A.Paladii nr.1, 7, 9, 9/1, 9/2 şi nr.2 şi 4; str.1 Mai nr.1/A, 7, 7/A, 9/A, 9/B şi nr.9 , 11, 15, 17, 19, 29, 31; str.Suceava nr.1/A, 2, 4, 6 | Complexul sportiv „Moldova”, str.Kiev, 155 (29-3-95) | 2154 | |
33 | str.Soroca nr.39 – 81, 73/A, 81/A, 85 – 107, 91/A, 105/A, 111 – 117/B, 119 şi nr.104 – 118, 122, 124, 128 – 156; str.I.L.Caragiale nr.2 – 16, 20 – 30, 20/A, 34 – 44; str.P.Nahimov nr.4 – 10 şi nr.3 – 13; str.s.Kovalevskaia nr.1, 7 – 33, 13/B, 25/A, 29/A; str.Z.Arbore nr.42 – 76, 80 – 84 şi nr.45 – 89, 51/A, 73/A, 87/A; str.D.Caraciobanu nr.81 – 147, 119/A, 119/B, 121/A, 121/B, 123/A, 139/A; str.Slobozia Nouă 1 – 15, 1/A, 7/A, 15/A, 19 – 27, 31 – 41, 31/A, 37/A şi nr.2 – 16, 20 – 50 , 20/A, 26/A, 30/A, 42/A; str.P.Iablocikov nr.1 – 29, 33 – 49, 35/A, 37/A, 49/A şi nr.2 – 54, 42/A, 58, 60, 60/A; str.A.Popov 20, 24 – 42, 24/A, 46 – 50, 46/A şi nr.1 – 41, 5/A; str.A.Beleakov nr.1 – 7, 11, 15 – 39, 29/A, 43 – 59 şi nr.2, 2/A, 4, 8 – 26, 10/A, 24/A, 26/A, 32, 34, 38, 40, 42, 46, 48; str.Lăutarilor nr.1, 1/A, 3, 7 – 23, 27 – 33, nr.2 – 34, 10/A, 42; str.Aerodromului 2 – 12, 16, 18, 22, 24 şi 1; str-la I. L.Caragiale 2, 6, 10, 12, 14, 16, 18, 24, 26, 26/A, 28; str-la Slobozia Nouă nr.1, 5, 7, 9, 13 – 31, 19/A, 39, 41 şi nr.4, 8 – 16, 6/A, 20 – 26; str-la P.Iablocikov nr.1 – 23, 1/A şi nr.2 ,4 , 8, 14; str-la Soroca nr.1 – 51/A, 1/A şi nr.2 – 52/A, 24/A; pas.A.Marinesku nr.2, 3, 4, 9; pas.A.Popov nr.2, 8, 10, 14, 16 şi nr.5 – 17 | Gimnaziul nr.3, str.Sorocii, 21 (44-2-89) | 1741 | |
34 | str.Kiev nr.114 – 126 şi nr.135, 139, 139/A, 139/B, 149, 151; str.Soroca nr.2 – 20, 2/A, 6/A, 24 – 102, 42/A, 64/A, 88/A; str.C. Zaslonov nr.1 – 7, nr.2 şi 2/A; str.Z. Arbore nr.8 – 16, 20 -28, 28/A, 32 – 40 şi nr.1, 9, 17, 21, 23, 27, 31, 35 – 41; str.D.Caraciobanu nr.3 – 11, 3/A, 27, 29, 33 – 39, 43, 45 – 49, 53, 55, 59 – 67, 71 – 79, 75/A şi nr.2 – 84, 88 – 98, 90/A; str.s.Kovalevskaia nr.2 – 12, 10/A, 16, 18; str.P.Nahimov nr.14; str.1 Mai nr.1 şi 3; str.A. Paladii nr.14, 18, 20, 24 – 34, 38 – 46, 50, 52, 56, 58; str.L.Dovator nr.9, 15, 17, 19, 23, 85 şi nr.4, 10 – 16, 16/1, 58, 86/A, 90, 92, 100 – 114; str.Frederic Joliot-Curie nr.1 – 17, 7/A, 21 – 33, 25/A, 31/A şi nr.2 – 38, 12/A; str.N.Dobroliubov nr.1, 5 – 21, 25 şi nr.4 – 20, 24; str.Meşteşugarilor nr.1/A, 2, 4, 6, 7, 9; str.S.Botkin 1, 3; str.Tineretului (Molodiojnîi) nr.2, 3, 5, 5/A, 7, 7/A, 13, 17, 21; str.A.Mureşanu nr.1, 2, 3, 4, 5, 7, 9; str.V.Vorovski nr.1, 2, 3, 5, 6, 7, 9, 11; str-la I.Dumeniuk nr.1, 1/A, 3, 5, 5/A; str-la A.Karmanov nr.1, 3, 5, 7, 9, 11, 13, 15, 15/A; str-la A.Mureşanu nr.1 – 7, 11, 15 şi nr.4 – 28, 28/A, 30; str-la Molodiojnaia nr.1 | Liceul Teoretic „G.Coşbuc”, bd.Larisa, 3 (29-3-95) | 1032 | |
35 | str.Mihai Viteazul nr.18/A, 24, 28, 30, 34; str.1 Mai nr.70 – 92, 96, 98/A, 100, 104 şi nr.109
– 139; str.A.Puşkin nr.79, 81 83, 87, 89, 93, 95, 97; str.Şalom Aleihem nr.2 – 10, 14 – 22, 26, 26/28, 32
– 44; str.Chişinău nr.2 – 26, 30 – 46 şi nr.3 – 31, 7/A, 35 – 41; str.Mircea cel Bătrîn nr.4 – 48, 26/A, 44/A, 48/A şi nr.1
– 53, 33/A, 47/A; str.Libertăţii nr.9, 9/A, 13, 17 – 55, 17/A, 25/A, 25/B, 55/A, 59; str.F.Dostoievski nr.40, 42, 44, 46;
str.S.Rudnev nr.1 – 15, 19 – 43 şi nr.2 – 42; str-la Chişinău nr.3, 5, 7; str-la S.Rudnev nr.1 – 21 şi nr.2 – 18, 28; str-la Dubăsari nr.1 – 31 şi nr.2, 4, 8, 12 – 26, 20/A; str-la Alişer Navoi nr.1 – 13 şi nr.2 – 8; str-la A.Voznesenski nr.2 – 12 şi nr.3, 5, 7 | Cladirea Administrativă a SA „Red Nord”, str.M.Viteazul, 16 (21-2-49) | 1196 | |
| ||||
SADOVOE | 59 | s.Sadovoe | Casa de cultură, s.Sadovoe (55-2-30) | 1199 |
r-nul FĂLEŞTI | ||||
PÎRLIŢA | ||||
51 | Casa de cultură, s.Pîrliţa (62-0-62) | 2678 | ||
RĂUŢEL | ||||
56 | Liceul Teoretic „A.Mateevici” (vestibul), s.Răuţel (54-2-67) | 1748 | ||
66 | Liceul Teoretic „A.Mateevici” (sala de festivităţi), s.Răuţel (54-2-67) | 1711 | ||
TOTAL: | 63919 |
Circumscripţia uninominală nr.10, mun.Bălţi
| ||||
Localitatea de sediu | Nr. secţiei de votare | Hotarele secţiei de votare | Adresa/nr. de telefon | Nr. de alegători |
Mun.Bălţi | ||||
BĂLŢI | 36 | str.M.Sadoveanu nr.9, 13, 15; str.Bender nr.1, 3, 9, 13
– 23; str.Moscova nr.18 – 34, 38 – 72 şi nr.43 – 91, 51/A; str.Păcii nr.108
– 142, 140/A, 142/A, 146 – 162, 162/A; str.C. Porumbescu nr.2 -14, 2/A, 10/A, 12/A; str.31 August 1989 nr.48
– 52, 58 – 76 şi nr.77 – 99; str.Brâncuşi nr.31 – 49, 53 – 57, 57/A şi nr.42
– 72, 44/A, 46/A, 72/A; str.N.Nekrasov nr.1 – 17, 21 – 29, 25/A, 29/A şi nr.2
– 34; str.Răuţel nr.11 – 43; str.Morscaia nr.1 – 15 şi nr.2 – 16; str.N.Gogol nr.1
– 49, 1/A şi nr.2 – 30, 2/A, 34 – 48; str.31 August nr.1, 2, 3, 5, 6, 8; str.Moscova nr.5 – 15 şi nr.2 – 10, 2/A; str.B.Polevoi nr.1 – 7 şi nr.2 – 10, 14, 16 | Gimnaziul nr.2, str.M.Sadoveanu, 54 (25-2-08) | 1094 |
37 | str.Victoriei nr.68, 74 -88; str.A. Russo nr.1, 3, 5; str.T.Vladimirescu nr.41 şi 45 şi nr.49 – 59; str.V.Belinski nr.1 – 17 şi nr.2, 4, 6; str.A.Donici nr.1 – 15 şi nr.4 – 18; str-la A.Donici nr.1 – 23 şi nr.2 – 16 | Gimnaziul-internat pentru copii orfani şi rămaşi fără îngrijirea părinţilor, mun.Bălţi, str.T.Vladimirescu, 86 (30-5-10) | 1148 | |
38 | str.T.Vladimirescu nr.32/A; str.A.Cehov nr.23 – 31, 31/A, 31 şi nr.39; str.Calea Ieşilor nr.27/A, 27/B, 27/D, 27/E, 27/G, 27/V; str.N.Cicicalo nr.4, 8, 10 | Liceul Teoretic „V.Maiakovski”, str.T.Vladimirescu, 32/B (35-0-07) | 1455 | |
39 | str.E.Kolesov nr.17 – 23, str.R.Malinovski nr.6 – 22 | Gimnaziul nr.7, str.E.Kolesov, 15 (38-1-82) | 1451 | |
40 | str.B.Glavan nr.23, 25, 27, 29, 31, 33, 35, 37, 39, 41; str.E.Colesov nr.7, 9, 11, 13; str.Sectorul 1 ICS | Gimnaziul nr.7, str.E.Kolesov, 15 (38-4-32) | 1664 | |
41 | str.Calea Ieşilor nr.109; str.V.Coroban nr.2, 4, 6, 8, 10, 12, 14, 16, 18, 20, 22, 24 | Casa de Cultură "Flacăra", str.Calea Ieşilor 156 (38-7-17) | 1607 | |
42 | str.Victoriei nr.90, 92, 94, 96, 98; str.T.Vladimirescu nr.61, 63, 65, 67, 71; str.Calea Ieşilor nr.97, 97/A, 99, 101, 105, 107, 111, 113 şi nr.112, 114; str.R.Malinovski nr.7, 9, 11; str.A.Donici nr.17 – 25 | Gimnaziul-internat pentru copii orfani şi rămaşi fără îngrijirea părinţilor, str.T. Vladimirescu, 86 (31-1-89) | 2029 | |
43 | str.Acad.L.Dubinovschi nr.1 – 37, 47 – 75 şi nr.2
– 80, 2/A, 2/B, 20/A; str.G.Enescu nr.1 – 53, 1/A, 29/A, 33/A, 41/A, 43/A, 57
– 73, 57/A, 77 – 107 şi nr.2 – 58, 2/A, 2/B, 46/A, 48/A, 50/A, 62 – 84; str.A.Radişcev nr.1
– 53, 31/A, 59 – 85, 89 – 93 şi nr.2 – 58, 62 – 96, 100; str.A.Pokrîşkin nr.1
– 5, 1/A, 1/B şi nr.2 – 12, 2/A, 6/A, 10/A, 10/B, 16 – 70, 18/A, 20/A, 28/A, 34/A, 66/A, 74
– 92, 96 – 106, 110 – 116, 120; str.T.Ciobanu nr.1 – 33, 5/A, 7/A, 7/B, 7/V, 11/A, 11/B, 13/A, 21/A, 23/A, 33/A, 37
– 93, 47/A şi nr.2 – 44, 2/A, 22/A, 32/A, 34/A, 36/A, 48 – 106; str.Doina nr.1
– 29, 33 -45 şi nr.2 – 44; str.Gh.Asachi nr.1 – 31 şi nr.2 – 30; str.A.Niţulenko nr.1
– 13, 17 – 23 şi nr.2 – 12, 16 – 22, 26; str.I.Şcelkov nr.1 – 15, 19 – 25, 29 şi nr.4
– 12, 16 – 28; str.Iu.Mahu nr.1 – 27 şi nr.2 – 8, 12 – 22; str.Izvoarelor nr.1
– 23, 27, 29, 33, 35 şi nr.2 – 36; str.Florilor nr.1 – 29 şi nr.2 – 20; str.A.Mateevici nr.1
– 19, 23 – 35; str.G.Musicescu nr.3 – 25 şi nr.2 – 44, 22/A, 48 – 58; str.V.Cupcea nr.2-10 şi nr.1-9; str.Ghioceilor nr.3
– 9, 13 – 25 şi nr.6 – 26; str.M.Cebotari nr.1, 1/A, 3/A, 5/A, 5/B, 7 – 15, 19, 23, 23/A, 25, 29, 31, 35
– 49 şi nr.2 – 46, 2/A, 50 – 84; str.Herson nr.1 – 37 şi nr.2 – 36; str-le Chilia nr.1-9 şi nr.2 – 10; pas.Ungheni nr.1 – 9; Ismail nr.1 – 9 şi nr.2 – 10; str.Herson nr.10, 11, 14, 22; str.P.Muşat nr.2-10; str.A.Vlahuţă nr.1-7; str.Arhanghel Mihail nr.1-9 şi 2-8 | Gimnaziul nr.10, str.Dubinovschi, 19 (62-9-70) | 2593 | |
44 | str.Calea Ieşilor nr.2 – 88; str.V.Korolenko nr.1 – 49 şi nr.2 – 60; str.Viilor nr.1 – 45 şi nr.2, 4, 6/1, 6/3, 8; str.P.Boţu nr.63 – 81 şi nr.87; str.A.Cehov nr.72 – 86 şi nr.41 – 47; str.B.Glavan nr.28, 28/A; str.Visarion Puiu nr.2 – 34; str.N.Ostrovski nr.56 – 82 şi nr.94; str.T.Şevcenko nr.70 – 98 şi nr.95, str.Decebal nr.59 – 65; str.Ion şi Doina Aldea Teodorovici nr.1 – 31 şi nr.2 – 36; str.C.Darwin nr.1 – 25 şi nr.2 – 34, str.A.Gherţen nr.1 – 37 şi nr.2 – 36. | ICŞ „Selecţia”, str.Calea Ieşilor, 28 (33-1-51) | 2594 | |
45 | str.Bulgară nr.23, 25, 27, 29, 31; str.Decebal nr.125 – 131, 125/V, 135, 137 şi 136/A, 136/B; str.I.Konev nr.34, 36; str.Alexandru cel Bun nr.36, 38, 40, 44; str.S.Ostaf nr.1 – 15, 1/A, 7/A, 11/B şi nr.2 – 4, 6/A, 8; str.Rîşcani nr.1 – 17, 1/A, 7/A, 9/A, 11/A, 11/B, 15/A şi nr.2 – 16, 2/A, 4/A, 4/B, 6/A, 8/A, 8/B, 10/A, 12/A; str.A.Calmaţui nr.1 – 17, 5/A, 7/A, 7/B, 13/A, 15/A şi nr.2 – 6, 10, 16; str.I.Ciarupin nr.2 – 14, 12/A, 14/A şi nr.1, 5, 5/A, 5/B; str.Smolean nr.17, 17/1, 17/2, 21 – 27, 31 -45, 49 – 53, 57 şi nr.38 – 94, 48/A, 50/A; str.L.Damian nr.1 – 47, 44 şi nr.2 – 16, 1/A, 5/A, 7/A, 9/A, 13/A; str.Corlăteni nr.1 – 11; str.Mărţişorilor nr.1 – 7, 7/A, 9/A, 11, 11/A 13, 17 – 45 şi nr.2 – 48, 2/A, 6/A – 14/A, 48/A; str.Livădenilor nr.1, 3, 7 – 11 şi nr.2 – 16, 8/A; str.Arţarilor nr.1 – 9 şi nr.2 – 16, 20 – 26, 20/A; str.Drujbî nr.3 – 11, 15/A; str-la Drujbî nr.2 – 8, 2/A | Colegiul Politehnic, str.I.Franco, 11 (71-2-15) | 2656 | |
46 | str.Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.196, 200 – 220, 210/A, 216/A, 224, 224/A, 228 -274, 278 – 288, 282/A; str.S.Karasiov nr.17/A, 17/B – 47, 51, 55 – 99, 55/A, 57/A, 59/A, 69/A, 77/A, 93/A şi nr.22 – 42, 30/A, 32/A, 46 – 68, 48/A, 50/A, 54/B, 58/A, 60/A, 60/B, 68/A, 70/A, 70/B, 70/V, 72 – 132, 78/B, 80/A, 80/B, 80/V, 82/A, 84/A, 84/B, 90/A, 90/B, 106/A, 106/B, 124/A, 126/A, 132/A; str.Codrenilor nr.2/A, 3, 8, 10, str.Puteiscaia nr.75, 75/A. Str-la S.Karasiov nr.1 – 15, 5/A şi nr.2 – 16, 2/A, 4/A, 4/B; fund. S.Karasiov nr.2, 4, 6, 8 | Casa de Cultură „Molodova”, str.Karasiov, 39 (24-3-65) | 1067 | |
47 | str.Decebal nr.76 – 126, 80/A şi nr.126/A, 126/V; str.M.Costin nr.67
– 81, 85 – 95 şi nr.62 – 116, 102/A; str.Bulgară nr.1 – 5, 9 – 19 şi nr.2 – 22; str.I.Franco nr.2
– 34, 20/A; str.M.Saltîkov-Şcedrin nr.1 – 39 şi nr.2 – 46, 6/A, 54 – 64, 56/A; str.S.Lazo nr.1
– 15, 3/A, 19 – 59 şi nr.2 – 54, 10/A, 48/A, 53/A; str.G.Derjavin nr.1 – 45 şi nr.2
– 40, 44; str.A.Hîjdeu nr.1 – 41 şi nr.2 – 40; str.N.Labiş nr.1 – 11 şi nr.2, 6
– 12; str.A.Borodin nr.1, 5 – 25, 5/A şi nr.2 – 28, 14/A; str.P.Tkacenco nr.1
– 15 şi nr.2 – 14; str.L.Tolstoi nr.1 – 37 şi nr.2 – 36; str-le A.Hîjdău nr.1 – 11 şi nr.2 – 26; Konecinîi nr.1, 2, 4, 5, 6; I.Gonciarov nr.1- 35 şi nr.2 – 32; pas.I.Kojedub nr.1 – 39 şi nr.2 – 40, 34/A; I.Gonciarov nr.2; D.Cantemir nr.1 – 35 şi nr.2 – 36; M.Musorgski nr.1 – 39 şi nr.4 – 40, P.Ceaikovski nr.3 – 39, 19/A şi nr.2 – 40, Dorojnîi nr.2 – 12 | Gimnaziul nr.15, str.A.Hîjdău, 6 (39-9-34) | 1920 | |
48 | str.M.Viteazul nr.46 – 58; str.Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.9 – 27, 9/A, 13/A, 17/A; str.1 Mai nr.8, 10, 37; bd.M.Eminescu nr.7, 9, 11, 13, 8, 10, 14, 16 | Liceul Teoretic „M.Gorki”, bd.M.Eminescu (23-4-37) | 1590 | |
49 | bd.Larisa nr.7, 9, 18; str.Starîi nr.13, 13-A, 17, şi 19; str.Suceava nr.13, 15, 15/A , 17, 19 şi nr.20, 21, 21/A, 21/B, 21/D | Liceul Teoretic „M.Lomonosov”, bd.Larisa, 5 (43-7-68) | 2171 | |
50 | str.Feroviarilor nr.32 – 36, 40 – 54, 78
– 84, 88 şi nr.63 -133, 139, 143 – 147, 149/1 – 149/8; str.I.Neculce nr.1 – 25, 41 şi nr.4
– 12; str.Locomotivelor nr.3 – 15 şi nr.2 – 24; str.Lvov nr.3 – 49/2 şi nr.2
– 32/A; str.Sofia nr.1 – 25 şi nr.2/A – 12; str.Raşcovul nr.1, 2, 4; str.N.Vatutin nr.1
– 23/A şi nr.2 – 24; str.I.Cerneahovski nr.1 – 59 şi nr.2 – 52; str.I.Turgheniev nr.1
– 57 şi nr.2 – 62; str.I.Vatamanu nr.1 – 15 şi nr.4-24; str-le: Sofiei nr.1; Eminescu nr.1 – 23 şi nr.2 -16; Raşcovul nr.1 – 19 şi nr.2 – 14; Locomotivelor nr.1 – 9 şi nr.2 – 12; I.Turgheniev nr.1 – 7 şi nr.2 – 10A; Lvov nr.1 – 19 şi nr.2 – 14A; I.Pavlov nr.2 – 12 | Clădirea administrativă, staţia Bălţi-Slobozia, str.Feroviarilor, 26 (46-7-81) | 1507 | |
51 | str.Bulgară nr.33, 35, 37, 39, 41, 43, 43/D, 43/G, 43/V, 45, 49; str.I.Franco 7, 7/A, 7/B, 9; str.Alexandru cel Bun nr.2 – 16, 22, 24; str.Decebal 162 | Şcoala Profesională nr.1, str.I.Franco, 9 (71-4-40) | 1814 | |
52 | str.Bulgară nr.24, 24/1 – 24/15 şi nr.52, 64, 68 – 96, 116 – 120, 120/A; str.I.Konev nr.42 – 46, 46/A; I.Franco 17, 17/1, 17/3. | Şcoala Profesională nr.4, str.I.Franco, 7 (70-4-86) | 2534 | |
53 | str.Bulgară nr.124, 126, 132, 134, 136, 140, 144 – 150, 150/1, 150/2, 152 – 156, 156/1, 156/2, 158 – 162, 162/1, 164, 166, 170, 172/A; str.M.Lesecico nr.20, 22, 26 | Liceul Teoretic „Al.Puşkin”, str.Bulgară, 122 (76-6-98) | 2515 | |
54 | str.Alexandru cel Bun nr.18, 20, 26, 28, 30, 32, 34, 42; str.I.Konev nr.13, 15, 17, 21, 23 şi nr.24, 28, 30, 38, 40; str.Decebal nr.158, 160; str.Bulgară nr.128, 130, 142 | Şcoala Profesională nr.5, str.I.Franco, 15 (72-3-34) | 2648 | |
55 | str.Bulgară nr.55 – 63, 71 – 75, 79, 81; str.I.Konev nr.1, 1/A, 3, 5 şi nr.2, 6, 10, 12, 16; str.M.Lesecico nr.16,18 | Gimnaziul nr.14, str.I.Konev, 9 (73-0-87) | 2701 | |
56 | str.Bulgară nr.19/1, 19/2, 19/3, 19/4, 19/5, 19/6, 19/7, 19/8, 19/9, 19/10, 19/11, 19/12, 28, 30, 50, 50/A, 50/B, 62, 100, 102, 104, 106, 108, 110, 112, 114 | IM „GLC”, str.I.Franco, 19 (77-0-95) | 2556 | |
57 | str.M.Lesecico nr.4, 6, 6/A, 8, 10, 12, 14; str.I.Konev nr.20, 22; str.Decebal nr.164, 166, 168, 170, 172 | Liceul Teoretic V.Alecsandri”, str.Konev, 16 /A (75-5-41) | 2682 | |
ELIZAVETA | 58 | s.Elizaveta | Gimnaziul nr.19 (68-2-81) | 2791 |
r-nul Sîngerei | ||||
BIRUINŢA | ||||
6 | or.Biruinţa, str.A.Rotaru, 20A (60-5-65; 068435494) | 2697 | ||
ALEXĂNDRENI | ||||
7 | Gimnaziul Alexăndreni, com.Alexăndreni (71-3-68) | 1250 | ||
8 | Grădiniţa de copii, s.Grigoreşti (71-0-85) | 1045 | ||
9 | Gimnaziul, s.Heciul Vechi (54-0-67) | 1176 | ||
10 | Gimnaziul, s.Ţipleşti (44-6-11) | 585 | ||
11 | Gimnaziul, s.Ţipleteşti (44-1-11) | 770 | ||
CUBOLTA | ||||
35 | Căminul cultural, com.Cubolta (58-3-48) | 1501 | ||
36 | Căminul cultural, s.Mărăşeşti (58-5-19) | 111 | ||
DOBROGEA VECHE | ||||
37 | Primăria, com.Dobrogea Veche (59-3-60) | 1417 | ||
HECIUL NOU | ||||
46 | Căminul cultural, com.Heciul Nou (57-3-31) | 1642 | ||
47 | Căminul cultural, s.Trifăneşti (64-2-44) | 451 | ||
SÎNGEREII NOI | ||||
61 | Căminul cultural, com.Sîngereii Noi (73-7-71) | 2727 | ||
62 | Gimnaziul, s.Mărineşti (53-9-03) | 1114 | ||
ŢAMBULA | ||||
63 | Gimnaziul, com.Ţambula (31-7-98) | 552 | ||
64 | Căminul cultural, s.Octeabriscoe (31-3-15) | 551 | ||
TOTAL: | 64376 |
Circumscripţia uninominală nr.11, or.Făleşti
| |||
Localitatea de sediu | Nr. biroului electoral | Adresa / nr.de telefon | Nr. alegătorilor |
r-nul Făleşti | |||
FĂLEŞTI | |||
1 | Casa de cultură, or.Făleşti, str. Ştefan cel Mare, 52 (22-7-55) | 2749 | |
2 | Liceul Teoretic „Ion Creangă”, or.Făleşti, str.Ştefan cel Mare, 89 (22-4-38) | 2014 | |
3 | Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, or.Făleşti, str.Alexandru Lăpuşneanu, 1 (22-1-83) | 2750 | |
4 | Liceul Teoretic „Al.Puşkin”, or.Făleşti, str.Ştefan cel Mare, 8 (25-5-66) | 2973 | |
5 | Căminul de cultură, or.Făleşti, str.Ungheniului, 3 (27-1-86) | 3214 | |
6 | Casa de cultură, s.Fabrica de Zahăr (27-5-58) | 952 | |
ALBINEŢUL VECHI | |||
7 | Casa de cultură, com.Albineţul Vechi (70-1-69) | 1731 | |
8 | Grădiniţa de copii, s.Albineţul Nou (70-3-36) | 190 | |
9 | Căminul cultural, s.Rediul de Jos (50-6-36) | 259 | |
BOCANI | |||
10 | Casa de cultură, s.Bocani (78-8-48) | 983 | |
CATRANÎC | |||
11 | Primăria, s.Catranîc (52-8-54) | 1025 | |
CĂLINEŞTI | |||
12 | Liceul Teoretic „G.Vrabie”, s.Călineşti (61-3-49) | 2199 | |
CĂLUGĂR | |||
13 | Casa de cultură, com.Călugăr (79-5-70) | 1765 | |
14 | Grădiniţa de copii, s.Frumuşica (94-2-71) | 324 | |
15 | Fosta grădiniţă, s.Socii Noi | 221 | |
CHETRIŞ | |||
16 | Gimnaziul, s.Chetriş (51-9-11) | 1203 | |
CIOLACU NOU | |||
17 | Casa de cultură, com.Ciolacu Nou (67-4-41) | 928 | |
18 | Căminul cultural, s.Ciolacu Vechi (78-2-14) | 815 | |
19 | Căminul cultural, s.Făgădău (93-3-02) | 449 | |
20 | Căminul cultural, s.Şoltoaia (92-1-31) | 157 | |
EGOROVCA | |||
21 | Gimnaziul, com.Egorovca (75-3-50) | 736 | |
22 | Căminul cultural, s.Ciuluc (75-3-98) | 105 | |
23 | Gimnaziul, s.Gara Catranîc (75-3-28) | 613 | |
FĂLEŞTII NOI | |||
24 | Casa de cultură, com.Făleştii Noi (60-3-36) | 1688 | |
25 | Căminul cultural, s.Pietrosul Nou (60-5-33) | 201 | |
GLINJENI | |||
26 | Casa de cultură, s.Glinjeni (71-0-53) | 2765 | |
HILIUŢI | |||
27 | Casa de cultură, com.Hiliuţi (74-5-70) | 1782 | |
HÎNCEŞTI | |||
28 | Căminul cultural, s.Hînceşti (51-1-38) | 841 | |
HOREŞTI | |||
29 | Căminul cultural, s.Horeşti (77-1-57) | 649 | |
30 | Căminul cultural, s.Lucăceni (93-2-00) | 235 | |
31 | Căminul cultural, s.Unteni | 85 | |
ILENUŢA | |||
32 | Casa de cultură, s.Ilenuţa (68-3-20) | 1233 | |
IŞCĂLĂU | |||
33 | Primăria, com.Işcălău (77-3-36) | 783 | |
34 | Şcoala primară, s.Burghelea (58-0-16) | 509 | |
35 | Gimnaziul, s.Doltu (58-5-73) | 828 | |
IZVOARE | |||
36 | Casa de cultură, s.Izvoare (69-3-40) | 1631 | |
LOGOFTENI | |||
37 | Casa de cultură, com.Logofteni (60-0-36) | 542 | |
38 | Căminul cultural, s.Moldoveanca (66-2-33) | 438 | |
MĂRĂNDENI | |||
39 | Casa de cultură, s.Mărăndeni (72-3-47) | 2264 | |
MUSTEAŢA | |||
40 | Gimnaziul, s.Musteaţa (50-5-59) | 1144 | |
NATALIEVCA | |||
41 | Palatul de cultură, com.Natalievca (55-1-91) | 479 | |
42 | Căminul cultural, s.Beleuţi (92-9-33) | 139 | |
43 | Căminul cultural, s.Comarovca (92-5-46) | 200 | |
44 | Căminul cultural, s.Popovca (94-3-53) | 722 | |
NĂVÎRNEŢ | |||
45 | Liceul Teoretic, s.Năvîrneţ (73-3-72) | 2131 | |
OBREJA VECHE | |||
46 | Casa de cultură, com.Obreja Veche (65-9-10) | 1399 | |
47 | Casa de cultură, s.Obreja Nouă (93-1-23) | 519 | |
PIETROSU | |||
48 | Primăria, com.Pietrosu (56-4-32) | 558 | |
49 | Căminul cultural, s.Măgura (93-7-51) | 114 | |
PÎNZĂRENI | |||
50 | Casa de cultură, com.Pînzăreni (57-9-59) | 1010 | |
POMPA | |||
52 | Primăria, com.Pompa (55-6-40) | 564 | |
53 | Şcoala primară, s.Suvorovca (55-5-68) | 311 | |
PRUTENI | |||
54 | Casa de cultură, com.Pruteni (94-8-35) | 1557 | |
55 | Casa de cultură, s.Valea Rusului (92-8-09) | 419 | |
RISIPENI | |||
57 | Casa de cultură, com.Risipeni (59-2-10) | 854 | |
58 | Sediul ASE COOP, s.Bocşa (59-7-14) | 824 | |
SĂRATA VECHE | |||
59 | Casa de cultură, com.Sărata Veche (64-3-36) | 2532 | |
60 | Gimnaziul, s.Hitreşti 65-4-40) | 506 | |
61 | Casa de cultură, s.Sărata Nouă (93-1-29) | 650 | |
SCUMPIA | |||
62 | Casa de cultură, com.Scumpia (63-8-73) | 2538 | |
63 | Casa de cultură, s.Măgureanca (79-5-42) | 370 | |
TAXOBENI | |||
64 | Casa de cultură, com.Taxobeni (68-4-99) | 1037 | |
65 | Căminul cultural, s.Hrubna Nouă (93-3-82) | 225 | |
TOTAL: | 65631 |
Circumscripţia uninominală nr.12, or.Sîngerei
| |||
Localitatea de sediu | Nr. biroului electoral | Adresa / nr. de telefon | Nr. alegătorilor |
r-nul Sîngerei | |||
SÎNGEREI | |||
1 | Liceul Teoretic „D.Cantemir”, or.Sîngerei, str.Testemiţanu, 6 (21-0-59) | 3010 | |
2 | Liceul Teoretic „Olimp”, or.Sîngerei, str.Independenţei, 105 (21-0-39) | 3005 | |
3 | Casa raională de cultură, or.Sîngerei, str.B.Lăutaru, 37 (22-9-46) | 3048 | |
4 | Gimnaziul „An.Crihan”, or.Sîngerei, str.M.Eminescu, 13 (28-7-68) | 2999 | |
5 | Căminul cultural, s.Vrăneşti (65-3-11) | 528 | |
BĂLĂŞEŞTI | |||
12 | Căminul cultural, com.Bălăşeşti (74-2-27) | 1328 | |
13 | Căminul cultural, s.Sloveanca (92-2-87) | 528 | |
BILICENII NOI | |||
14 | Căminul cultural, com.Bilicenii Noi | 656 | |
15 | Căminul cultural, s.Lipovanca (21-9-60) | 60 | |
16 | Grădiniţa de copii „Romaniţa”, s.Mîndreştii Noi (92-0-18) | 899 | |
BILICENII VECHI | |||
17 | Căminul cultural, com.Bilicenii Vechi (33-3-31) | 2462 | |
18 | Căminul cultural, s.Coada Iazului (33-6-68) | 247 | |
BURSUCENI | |||
19 | Centrul pentru tineret, com.Bursuceni | 878 | |
20 | Gimnaziul, s.Slobozia-Măgura (93-9-16) | 301 | |
CHIŞCĂRENI | |||
21 | Grădiniţa de copii, com.Chişcăreni, sediul bibliotecii publice (41-0-86) | 2110 | |
22 | Căminul cultural, com.Chişcăreni (55-1-37) | 1415 | |
23 | Fosta şcoală, s.Nicolaevca (41-3-71) | 194 | |
24 | Căminul cultural, s.Slobodzia-Chişcăreni (55-1-47) | 766 | |
CIUCIUIENI | |||
25 | Căminul cultural, com.Ciuciueni, (50-5-59) | 780 | |
26 | Blocul administrativ, s.Brejeni (50-4-50) | 143 | |
COPĂCENI | |||
27 | Căminul cultural, com.Copăceni (30-8-04) | 2115 | |
28 | Gimnaziul, s.Petrovca (35-6-81) | 644 | |
COŞCODENI | |||
29 | Primăria, com.Coşcodeni (36-3-31) | 837 | |
30 | Gimnaziul, s.Bobletici (36-7-12) | 380 | |
31 | Gimnaziul „Iurie Boghiu”, s.Flămînzeni (36-8-51) | 1104 | |
COTIUJENII MICI | |||
32 | Căminul cultural, com.Cotiujenii Mici (63-2-22) | 914 | |
33 | Şcoala-grădiniţă, s.Alexeevca (93-1-20) | 386 | |
34 | Punctul medical, s.Gura-Oituz (93-1-09) | 115 | |
DRĂGĂNEŞTI | |||
38 | Căminul cultural, com.Drăgăneşti (39-4-68) | 2087 | |
39 | Căminul cultural, s.Chirileni (92-5-86) | 129 | |
40 | Gimnaziul, s.Sacarovca (39-6-43) | 178 | |
DUMBRĂVIŢA | |||
41 | Primăria, com.Dumbrăviţa (43-1-33, 43-1-32) | 1638 | |
42 | Căminul cultural, s.Bocancea-Schit (43-4-40) | 230 | |
GRIGORĂUCA | |||
43 | Primăria, com.Grigorăuca (51-5-23) | 1369 | |
44 | Căminul cultural, s.Cozeşti (92-7-25) | 472 | |
45 | Căminul cultural, s.Petropavlovca (94-1-02) | 234 | |
IEZĂRENII VECHI | |||
48 | Primăria, com.Iezărenii Vechi (34-3-19) | 1471 | |
IZVOARE | |||
49 | Primăria, com.Izvoare (38-4-48) | 422 | |
50 | Gimnaziul, s.Valea Norocului (92-9-49) | 385 | |
PEPENI | |||
51 | Căminul cultural, com.Pepeni (72-3-05) | 2352 | |
52 | Liceul Teoretic „A.Agapie”, com.Pepeni (42-6-49) | 1692 | |
53 | Căminul cultural, s.Răzălăi (93-8-97) | 677 | |
PREPELIŢA | |||
54 | Casa de cultură, com.Prepeliţa (52-3-34) | 2324 | |
55 | Clubul, s.Clişcăuţi (92-6-91) | 98 | |
56 | Fosta clădire a primăriei, s.Mihailovca (35-3-54) | 625 | |
RĂDOAIA | |||
57 | Grădiniţa de copii „Romaniţa”, s.Rădoaia (37-4-36) | 2710 | |
58 | Căminul cultural, s.Rădoaia (67-2-72) | 1534 | |
TĂURA VECHE | |||
59 | Căminul cultural, com.Tăura Veche (55-3-87) | 391 | |
60 | Căminul cultural, s.Tăura Nouă (55-4-67) | 165 | |
r-nul Floreşti | |||
CAŞUNCA | |||
13 | Gimnaziul, s.Caşunca (67-4-44) | 1513 | |
CIUTULEŞTI | |||
16 | Gimnaziul, com.Ciutuleşti (38-2-35) | 1752 | |
17 | Gimnaziul, s.Ion Vodă (36-2-54) | 216 | |
18 | Gimnaziul, s.Sîrbeşti (36-3-08) | 336 | |
DOMULGENI | |||
27 | Gimnaziul, s.Domulgeni (33-4-14) | 1178 | |
NICOLAEVCA | |||
47 | Casa de cultură, s.Nicolaevca (93-8-93) | 641 | |
48 | Grădiniţa de copii, s.Valea Rădoaiei (92-4-22) | 101 | |
PRODĂNEŞTI | |||
52 | Gimnaziul, s.Prodăneşti (44-5-09) | 1523 | |
ŞTEFĂNEŞTI | |||
61 | Casa de cultură, s.Ştefăneşti (49-2-65) | 1625 | |
62 | Căminul cultural, s.Prodăneştii Vechi (49-2-30) | 133 | |
TOTAL: | 62053 |
Circumscripţia uninominală nr.13, or.Rezina
| |||
Localitatea de sediu | Nr. biroului electoral | Adresa / nr. de telefon | Nr. alegătorilor |
r-nul Rezina | |||
REZINA | |||
1 | Gimnaziul, or.Rezina, str.Păcii, 34/1 (22-2-44) | 1219 | |
2 | Liceul Teoretic „Al.Puşkin”, or.Rezina, bd.M.Eminescu, 4 (23-2-30) | 1080 | |
3 | Centrul comunitar, or.Rezina, str.27 August, 1A (23-1-86) | 1912 | |
4 | Şcoala-internat auxiliară, or.Rezina, str.27 August, 11 (23-8-72) | 2243 | |
5 | Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun”, or.Rezina, str.1 Mai, 11/1 (24-4-79) | 2665 | |
6 | Căminul cultural, s.Boşerniţa (67-2-65) | 371 | |
7 | Cantina gimnaziului, s.Ciorna, str.Iu.Gagarin, 165 (26-1-46) | 1053 | |
8 | Căminul cultural, s.Stohnaia, str.Lomonosov, 4 | 1023 | |
42 | str.27 August, 1A (22-7-76) | 3000 | |
CINIŞEUŢI | |||
10 | Gimnaziul, s.Cinişeuţi (51-2-83, 51-2-36) | 2290 | |
COGÎLNICENI | |||
11 | Căminul cultural, s.Cogîlniceni (72-3-01) | 453 | |
ECHIMĂUŢI | |||
13 | Liceul Teoretic, s.Echimăuţi (47-2-68) | 1682 | |
GORDINEŞTI | |||
15 | Şcoala, s.Roşcanii de Sus (32-2-17) | 147 | |
16 | Şcoala primară, s.Gordineşti (64-3-24) | 806 | |
HORODIŞTE | |||
17 | Casa de cultură, com.Horodişte (76-5-67) | 641 | |
18 | Şcoala primară, s.Slobozia-Horodişte (76-3-55) | 425 | |
IGNĂŢEI | |||
19 | Casa de cultură, s.Ignăţei (48-2-36) | 1887 | |
LIPCENI | |||
22 | Casa de cultură, s.Lipceni (42-3-15) | 415 | |
MATEUŢI | |||
23 | Primăria, s.Mateuţi | 1787 | |
MEŞENI | |||
24 | Căminul cultural, s.Meşeni (62-4-25; 62-2-36) | 684 | |
MINCENII DE JOS | |||
25 | Casa de cultură, com.Mincenii de Jos (92-1-06) | 279 | |
26 | Căminul cultural, s.Mincenii de Sus (92-1-76) | 275 | |
PĂPĂUŢI | |||
28 | Casa de cultură, s.Păpăuţi (77-5-53) | 1094 | |
PECIŞTE | |||
29 | Casa de cultură, s.Pecişte (74-4-04) | 1514 | |
PRIPICENI-RĂZEŞI | |||
31 | Gimnaziul, com.Pripiceni-Răzeşi (65-2-45) | 948 | |
SAHARNA NOUĂ | |||
32 | Gimnaziul, com.Saharna Nouă (78-2-39) | 750 | |
33 | Căminul cultural, s.Buciuşca (78-3-74) | 210 | |
34 | Şcoala primară, s.Saharna (78-6-88) | 328 | |
SOLONCENI | |||
37 | Primăria, com.Solonceni (41-4-59) | 895 | |
38 | Casa de cultură, s.Tarasova (79-2-75) | 391 | |
SÎRCOVA | |||
35 | Casa de cultură, com.Sîrcova (63-5-84) | 1346 | |
36 | Şcoala primară, s.Piscăreşti (92-5-65) | 344 | |
TRIFEŞTI | |||
39 | Casa de cultură, s.Trifeşti (49-4-45) | 646 | |
ŢAREUCA | |||
40 | Căminul cultural, com.Ţareuca (33-5-44) | 1383 | |
41 | Casa de cultură, s.Ţahnăuţi (93-1-56) | 1168 | |
r-nul Şoldăneşti | |||
ŞOLDĂNEŞTI | |||
1 | Căminul cultural, or.Şoldăneşti, str.G.Coşbuc (22-5-81) | 1936 | |
2 | Liceul Teoretic, or.Şoldăneşti, str.Ştefan cel Mare (22-2-89) | 1852 | |
3 | Liceul Teoretic, or.Şoldăneşti, str.Alexei Mateevici (24-1-76) | 2624 | |
ALCEDAR | |||
4 | Casa de cultură, com.Alcedar (56-2-46) | 823 | |
5 | Casa de cultură, s.Curătura (50-1-14) | 303 | |
CLIMĂUŢII DE JOS | |||
7 | Căminul cultural, com.Climăuţii de Jos (55- 2- 38) | 787 | |
8 | Casa de cultură, s.Cot (61-0-49) | 267 | |
COBÎLEA | |||
9 | Centrul comunitar, s.Cobîlea (51-8-30) | 1722 | |
COTIUJENII MARI | |||
10 | Casa de cultură, com.Cotiujenii Mari (92-8-94) | 1422 | |
11 | Liceul teoretic, com.Cotiujenii Mari (74-3-75) | 1219 | |
12 | SRL „Luan Cov Grup”, s.Coblea (74-7-18) | 493 | |
13 | Casa amplasată pe teritoriul Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului, s.Cuşelăuca | 43 | |
CUŞMIRCA | |||
14 | Primăria, s.Cuşmirca (52-2- 46) | 1705 | |
FUZĂUCA | |||
18 | Casa de cultură, s.Fuzăuca (41-2- 55) | 608 | |
GLINJENI | |||
20 | Casa de cultură, s.Glingeni (49-3-74) | 738 | |
MIHULENI | |||
21 | Grădiniţa de copii, s.Mihuleni (57-2-38) | 493 | |
OLIŞCANI | |||
22 | Casa de cultură, s.Olişcani (44-6-38) | 2307 | |
PARCANI | |||
23 | Casa de cultură, s.Parcani (62- 2-38) | 635 | |
POHOARNA | |||
24 | SRL „Pohoarna”, s.Pohoarna (47-2-80) | 1487 | |
POIANA | |||
25 | Căminul cultural, s.Poiana (59-1-39) | 689 | |
ROGOJENI | |||
27 | Casa de cultură, com.Rogojeni (63-2-77) | 557 | |
SALCIA | |||
28 | Casa de cultură, com.Salcia (53-2-08) | 792 | |
SĂMĂŞCANI | |||
29 | Gimnaziul, s.Sămăşcani (42-2-50) | 1168 | |
ŞESTACI | |||
30 | Casa de cultură, s.Şestaci (43- 3-00) | 947 | |
ŞIPCA | |||
31 | Şcoala primară, s.Şipca (58-2-22) | 599 | |
VADUL-RAŞCOV | |||
32 | Casa de cultură, com.Vadul-Raşcov (54-7-40) | 1212 | |
33 | Casa de cultură, s.Socola (54-5-57) | 291 | |
TOTAL: | 65073 |
Circumscripţia uninominală nr.14, or.Teleneşti
| |||
Localitatea de sediu | Nr. biroului electoral | Adresa / nr. de telefon | Nr. alegătorilor |
r-nul Teleneşti | |||
TELENEŞTI | |||
1 | Centrul de cultură, or.Teleneşti, str.31 August, 11 (23-4-53) | 2310 | |
2 | Liceul Teoretic „Lucian Blaga", or.Teleneşti, str.Ciprian Porumbescu, 3 (22-8-29) | 1819 | |
3 | Biblioteca publică raională „Vasile Alecsandri”, or.Teleneşti, str.Vasile Alecsandri, 8 (21-1-62) | 2200 | |
4 | Căminul cultural, s.Mihalaşa (51-0-71) | 1458 | |
BĂNEŞTI | |||
5 | Gimnaziul, com.Băneşti (57-7-10) | 1928 | |
6 | Gimnaziul, s.Băneştii Noi (57-7-04) | 621 | |
BOGZEŞTI | |||
7 | Casa de cultură, s.Bogzeşti (43-3-76) | 532 | |
BRÎNZENII NOI | |||
8 | Casa de cultură, s.Brînzenii Noi (70-5-54) | 750 | |
9 | Gimnaziul, s.Brînzenii Vechi (70-3-56) | 1482 | |
BUDĂI | |||
10 | Căminul cultural, s.Budăi (63-7-10) | 1513 | |
CĂZĂNEŞTI | |||
11 | Casa de cultură , s.Căzăneşti (72-8-74) | 1535 | |
12 | Casa de cultură, s.Vadul-Leca (72-3-45) | 1027 | |
CHIŞTELNIŢA | |||
13 | Grădiniţa de copii nr.2, s.Chiştelniţa (78-8-74) | 1202 | |
14 | Gimnaziul „Tudor Brădescu”, s.Chiştelniţa (78-5-99) | 1422 | |
CHIŢCANII VECHI | |||
15 | Casa de cultură, s.Chiţcanii Vechi (76-2-38) | 1753 | |
16 | Căminul cultural, s.Chiţcanii Noi (43-4-41) | 240 | |
CIULUCANI | |||
17 | Casa de cultură, s.Ciulucani (54-2-62) | 1284 | |
CÎŞLA | |||
18 | Gimnaziul, s.Cîşla (92-8-97) | 691 | |
CODRUL NOU | |||
19 | Casa de cultură, s.Codrul Nou (69-1-35) | 574 | |
COROPCENI | |||
20 | Gimnaziul, s.Coropceni (75-5-51) | 1117 | |
CRĂSNĂŞENI | |||
21 | Casa de cultură, s.Crăsnăşeni (61-4-73) | 968 | |
GHILICENI | |||
22 | Primăria, s.Ghiliceni (66-6-01) | 1330 | |
23 | Gimnaziul, s.Cucioaia (49-3-07) | 656 | |
HIRIŞENI | |||
24 | Gimnaziul, s.Hirişeni (79-2-20) | 1382 | |
INEŞTI | |||
25 | Primăria, s.Ineşti (50-6-00) | 2043 | |
LEUŞENI | |||
26 | Casa de cultură, s.Leuşeni (74-2-44) | 1446 | |
MÎNDREŞTI | |||
27 | Căminul de cultură, s.Mîndreşti (44-6-05) | 1964 | |
28 | Grădiniţa de copii „Nicuşor”, com.Mîndreşti (44-6-88) | 1288 | |
29 | Căminul de cultură, s.Codru (52-2-96) | 538 | |
NEGURENI | |||
30 | Casa de cultură, s.Negureni (60-8-98) | 2417 | |
NUCĂRENI | |||
31 | Grădiniţa de copii, s.Nucăreni (46-2-56) | 859 | |
ORDĂŞEI | |||
32 | Casa de cultură, s.Ordăşei (68-6-78) | 702 | |
PISTRUIENI | |||
33 | Casa de cultură, s.Pistruieni (68-5-20) | 676 | |
34 | Căminul de cultură, s.Hîrtop (68-2-22) | 165 | |
RATUŞ | |||
35 | Primăria, com.Ratuş (71-2-26) | 1533 | |
SĂRĂTENII VECHI | |||
36 | Casa de cultură, com.Sărătenii Vechi (73-3-40) | 2299 | |
SCORŢENI | |||
37 | Casa de cultură, s.Scorţeni (77-2-37) | 1977 | |
SUHULUCENI | |||
38 | Casa de cultură, com.Suhuluceni (75-2-72) | 1101 | |
39 | Centrul cultural, com.Ghermăneşti (75-6-13) | 400 | |
TÎRŞIŢEI | |||
40 | Casa de cultură, s.Tîrşiţei (92-9-33) | 1230 | |
41 | Casa de cultură, s.Flutura (92-9-26) | 162 | |
ŢÎNŢĂRENI | |||
42 | Casa de cultură, s.Ţînţăreni (69-2-38) | 1537 | |
VĂSIENI | |||
43 | Primăria, s.Văsieni (55-3-11) | 955 | |
VEREJENI | |||
44 | Primăria, s.Verejeni (67-4-24) | 2369 | |
ZGĂRDEŞTI | |||
45 | Gimnaziul „Emanoil Cately”, com.Zgărdeşti (45-2-36) | 728 | |
r-nul Şoldăneşti | |||
CHIPEŞCA | |||
6 | Casa de cultură, s.Chipeşca (60-2-38) | 1209 | |
DOBRUŞA | |||
15 | Casa de cultură, com.Dobruşa (48-2-07) | 614 | |
16 | Primăria, s.Receşti (48-2-36) | 277 | |
17 | Casa de cultură, s.Zahorna (48-3-97) | 246 | |
GĂUZENI | |||
19 | Gimnaziul, s.Găuzeni (46-2-10) | 1032 | |
RĂSPOPENI | |||
26 | Casa de cultură, s.Răspopeni (92-6-42) | 2193 | |
r-nul Orhei | |||
CIOCÎLTENI | |||
25 | Gimnaziul, com.Ciocîlteni (52-3-18) | 1935 | |
84 | Grădiniţa de copii, s.Fedoreuca (71-6-30) | 820 | |
CLIŞOVA | |||
26 | Căminul cultural, s.Clişova (52-9-70) | 1046 | |
TOTAL: | 65555 |
Circumscripţia uninominală nr.15, or.Călăraşi
| |||
Localitatea de sediu | Nr. biroului electoral | Adresa/ nr. de telefon | Nr. alegătorilor |
r-nul Călăraşi | |||
CĂLĂRAŞI | |||
1 | Căminul cultural, s.Oricova (23-6-01) | 89 | |
2 | SA „Drumuri”, or.Călăraşi, str.V.Alecsandri, 4 (20-3-40) | 692 | |
3 | Gimnaziul „Ion Creangă”, or.Călăraşi, str.Mitropolit Varlaam 15 (20-0-02) | 1789 | |
4 | Colegiul Pedagogic „Alexandru cel Bun”, or.Călăraşi, str.Alexandru cel Bun, 61(23-4-48) | 1366 | |
5 | SRL „Agricen-plus”, or.Călăraşi, str.Mateevici, 42 (26-4-59) | 1539 | |
6 | ÎM „Călăraşi-Divin” SA, or.Călăraşi, str.Călăraşilor, 10 (22-0-50) | 336 | |
7 | Liceul Teoretic „M.Sadoveanu”, or.Călăraşi, str.31 August, 9 (21-8-60) | 2909 | |
8 | Şcoala Profesională, or.Călăraşi, str.Ştefan cel Mare 42 (23-4-63) | 2432 | |
9 | Liceul Teoretic „V.Alecsandri”, or.Călăraşi, str.Toma Ciorbă, 11 (22-5-68) | 2488 | |
BAHMUT | |||
10 | Gimnaziul, com.Bahmut (45-2-12) | 983 | |
11 | Sala de aşteptare, gara Bahmut (45-4-03) | 621 | |
CĂBĂIEŞTI | |||
14 | Gimnaziul „Maria Luchian”, s.Căbăieşti (33-2-11) | 815 | |
DERENEU | |||
15 | Primăria, com.Dereneu (62-2-36, 62-2-38) | 1061 | |
HIROVA | |||
17 | Primăria, s.Hirova (78-2-36) | 1327 | |
HÎRJAUCA | |||
18 | Casa de cultură, com.Hîrjauca (73-2-08) | 456 | |
19 | Căminul cultural al Staţiunii balneare „Codru”, com.Hîrjauca (72-2-27) | 172 | |
20 | Căminul cultural, s.Leordoaia (73-2-20) | 263 | |
21 | Căminul cultural, s.Mîndra (72-3-56) | 587 | |
22 | Biblioteca publică, s.Palanca (73-2-11) | 698 | |
HOGINEŞTI | |||
23 | Casa de cultură, s.Hogineşti (67-2-36) | 1398 | |
MELEŞENI | |||
25 | Primăria, s.Meleşeni (65-3-36) | 1249 | |
NIŞCANI | |||
26 | Primăria, s.Nişcani (63-2-31, 63-3-05) | 1496 | |
ONIŞCANI | |||
27 | Primăria, com.Onişcani (35-2-36; 93-6-20) | 1047 | |
28 | Grădiniţa, s.Hîrbovăţ (37-3-20) | 526 | |
PETICENI | |||
30 | Primăria, s.Peticeni (77-2-36) | 1040 | |
RĂDENI | |||
35 | Primăria veche, s.Rădeni (31-4-90) | 1329 | |
SIPOTENI | |||
39 | Casa de cultură, com.Sipoteni, str.31 August (76-7-22) | 2776 | |
40 | Liceul Teoretic „M. Eminescu”, com.Sipoteni, str.Latiniei (76-7-08) | 2860 | |
TEMELEUŢI | |||
41 | Casa de cultură, s.Temeleuţi (74-2-36) | 1139 | |
ŢIBIRICA | |||
45 | Primăria, s.Ţibirica (65-4-61) | 1968 | |
VĂLCINEŢ | |||
46 | Casa de cultură, s.Vălcineţ (32-0-82) | 1112 | |
47 | Şcoala primară-grădiniţă, s.Vălcineţ (32-8-88) | 2214 | |
r-nul Ungheni | |||
CORNEŞTI | |||
13 | Liceul Teoretic „D.Cantemir”, or.Corneşti, str.Ştefan cel Mare, 89(61-2-73) | 1986 | |
14 | Căminul cultural, s.Romanovca (60-1-17) | 400 | |
AGRONOMOVCA | |||
15 | Gimnaziul, com.Agronomovca (79-2-40) | 650 | |
16 | Căminul cultural, s.Zăzulenii Noi (79-2-40) | 297 | |
ALEXEEVCA | |||
17 | Gimnaziul, com.Alexeevca (71-2-87) | 989 | |
BOGHENII NOI | |||
18 | Căminul cultural, com.Boghenii Noi (93-0-88) | 460 | |
19 | Căminul cultural, s.Boghenii Vechi (0236-92-9-25) | 271 | |
20 | Căminul cultural, s.Mirceşti (92-8-52) | 293 | |
21 | Căminul cultural, s.Poiana (92-9-36) | 285 | |
22 | Căminul cultural, s.Izvoreni (92-7-40) | 94 | |
BUMBĂTA | |||
24 | Primăria, s.Bumbăta (44-7-10) | 1801 | |
BUŞILA | |||
25 | Căminul cultural s.Buşila (93-3-60) | 1599 | |
CONDRĂTEŞTI | |||
31 | Căminul cultural, s.Condrăteşti (79-2-40) | 809 | |
32 | Gimnaziul, s.Curtoaia (92-7-64) | 174 | |
CORNEŞTI | |||
33 | Gimnaziul, s.Corneşti (39-2-87) | 1769 | |
CORNOVA | |||
34 | Căminul cultural (94-4-60) | 803 | |
HÎRCEŞTI | |||
39 | Căminul cultural, com.Hîrceşti (93-0-84) | 533 | |
40 | Căminul cultural, s.Drujba (62-3-46) | 516 | |
41 | Căminul cultural, s.Mînzăteşti (68-2-45) | 342 | |
42 | Oficiul medicilor de familie, s.Veveriţa (94-7-61) | 145 | |
MĂGURELE | |||
46 | Casa de cultură, s.Măgurele (78-3-09) | 647 | |
NĂPĂDENI | |||
52 | Căminul cultural, s.Năpădeni (47-4-28) | 715 | |
NEGURENII VECHI | |||
53 | Casa de cultură, com.Negurenii Vechi (92-2-38) | 558 | |
54 | Căminul cultural, s.Coşeni (92-1-99) | 262 | |
55 | Căminul cultural, s.Ţîghira (92-1-21) | 542 | |
56 | Căminul cultural, s.Zăzulenii Vechi (67-2-42) | 270 | |
PÎRLIŢA | |||
59 | Casa raională de cultură, com.Pîrliţa (60-2-70) | 2495 | |
60 | Gimnaziul „I.Vatamanu”, com.Pîrliţa (54-3-23) | 1451 | |
61 | Clădirea fostului gimnaziu, s.Hristoforovca (69-3-11) | 448 | |
RĂDENII VECHI | |||
62 | Căminul cultural, s.Rădenii Vechi (93-5-36) | 1420 | |
SINEŞTI | |||
67 | Căminul cultural, s.Sineşti (94-7-62) | 917 | |
TEŞCURENI | |||
68 | Gimnaziul, s.Teşcureni (59-3-12) | 804 | |
TOTAL: | 65522 |
Circumscripţia uninominală nr.16, or.Ungheni
| |||
Localitatea de sediu | Nr. biroului electoral | Adresa/ nr.de telefon | Nr. alegătorilor |
r-nul Ungheni | |||
UNGHENI | |||
1 | Blocul administrativ al fostei SA „Biovet”, str.Ştefan cel Mare, 279 (33-6-45) | 1943 | |
2 | Liceul Teoretic „I.Creangă”, str.Ştefan cel Mare, 151 (34-0-27) | 3415 | |
3 | Clădirea fostei cafenele „Merişor”, str.Ştefan cel Mare | 2509 | |
4 | Clădirea administrativă a Portului Fluvial, str.Lacului, 1 (34-4-58) | 1529 | |
5 | Palatul de cultură, str.N.Bălcescu, 9 (23-5-53) | 1561 | |
6 | Liceul Teoretic „V.Alecsandri”, str.Naţională, 13 (23-5-55) | 2171 | |
7 | Colegiul de Medicină, str.M.Eminescu, 73 (22-3-59) | 2943 | |
8 | Liceul Teoretic „Al.Puşkin”, str.Decebal, 36-a (26-3-19) | 3036 | |
9 | Centrul „Casa pentru toţi” (Grădiniţa nr.3), str.Bernardazzi, 1 (26-4-87) | 1728 | |
10 | Căminul Colegiului de Medicină, str.Bernardazzi, 15 (25-4-38) | 2571 | |
11 | Clădirea clubului nr.2, str.M.Viteazul (92-0-09) | 2426 | |
12 | Liceul Teoretic „Gh.Asachi”, str.Gh.Crestiuc, 49 (25-3-87) | 3165 | |
BUCIUMENI | |||
23 | Gimnaziul, com.Buciumeni (46-2-46) | 1085 | |
CETIRENI | |||
26 | Căminul cultural, s.Cetîreni (41-2-07) | 1853 | |
CHIRILENI | |||
27 | Căminul cultural, s.Chirileni | 1451 | |
CIOROPCANI | |||
28 | Sala de şedinţe a Consiliului, com.Cioropcani (76-2-38) | 1288 | |
29 | Casa de cultură, s.Bulhac (76-6-15) | 152 | |
30 | Gimnaziul, s.Stolniceni (76-2-85) | 596 | |
COSTULENI | |||
35 | Căminul cultural, s.Costuleni (40-9-66) | 2752 | |
FLORIŢOAIA VECHE | |||
36 | Gimnaziul, com.Floriţoaia Veche (41-2-41) | 736 | |
37 | Căminul cultural, s.Floriţoaia (92-1-92) | 410 | |
38 | Căminul cultural, s.Grozasca (94-2-04) | 568 | |
MĂCĂREŞTI | |||
43 | Primăria, com.Măcăreşti (48-0-56) | 2181 | |
44 | Fostul gimnaziu, s.Măcăreşti (45-2-48) | 561 | |
45 | Casa de cultură, s.Frăsineşti (45-2-32) | 966 | |
MĂNOILEŞTI | |||
47 | Gimnaziul, s.Manoileşti (73-2-39) | 1546 | |
48 | Pelin Irina, s.Novaia Nicolaevca (93-4-28) | 156 | |
49 | Gimnaziul, s.Rezina, (53-1-63) | 678 | |
50 | Primăria, s.Vulpeşti (73-2-36) | 495 | |
MORENII NOI | |||
51 | Gimnaziul, com.Morenii Noi (51-2-35) | 918 | |
PETREŞTI | |||
57 | Casa de cultură, com.Petreşti (42-8-41) | 3222 | |
58 | Gimnaziul, s.Medeleni (94-8-94) | 405 | |
SCULENI | |||
63 | Casa de cultură, str.Alexandru cel Bun, 5 (63-8-04) | 2251 | |
64 | Căminul cultural, s.Blindeşti (56-1-51) | 460 | |
65 | Căminul cultural, s.Floreni (93-8-68) | 264 | |
66 | Căminul cultural, s.Gherman (65-2-93) | 1388 | |
TODIREŞTI | |||
69 | Gimnaziul, com.Todireşti (49-2-67) | 2714 | |
70 | Casa de cultură, s.Grăseni (58-1-18) | 673 | |
UNŢEŞTI | |||
71 | Casa de cultură, s.Unţeşti (55-6-06) | 1332 | |
VALEA MARE | |||
72 | Casa de cultură, com.Valea Mare (43-2-45) | 1295 | |
73 | Grădiniţa, s.Buzduganii de Jos (94-5-72) | 406 | |
74 | Gimnaziul, s.Buzduganii de Sus (92-6-23) | 389 | |
75 | Gimnaziul, s.Morenii Vechi (43-2-86) | 488 | |
ZAGARANCEA | |||
76 | Gimnaziul, s.Zagarancea (21-5-40) | 1531 | |
77 | Gimnaziul, s.Semeni (70-2-76) | 1513 | |
78 | Casa cet. Pascaru Petru, s.Elizavetovca (92-7-39) | 231 | |
TOTAL: | 65951 |
Circumscripţia uninominală nr.17, or.Nisporeni
| |||
Localitatea de sediu | Nr. biroului electoral | Adresa/ nr.de telefon | Nr. alegătorilor |
r-nul Nisporeni | |||
NISPORENI | |||
1 | Liceul Teoretic „Mircea Eliade”, or.Nisporeni, str.Mării Adunări Naţionale, 1 | 2611 | |
2 | Sediul şcolii primare „Vasile Lupu”, or.Nisporeni | 2628 | |
3 | Liceul Teoretic „Ştefan cel Mare”, or.Nisporeni, strada Varlam, 3 (23-6-68) | 2442 | |
4 | Gospodăria silvică, or.Nisporeni, str.Toma Ciorbă, 5 | 1615 | |
5 | Muzeul de Istorie şi Etnografie, or.Nisporeni, str.M.Eminescu | 1222 | |
6 | Şcoala de muzică, or.Nisporeni, str.Ioan Vodă, 8 | 1170 | |
BĂLĂNEŞTI | |||
7 | Casa de cultură, com.Bălăneşti (53-2-35) | 1834 | |
8 | Gimnaziul, s.Găureni (62-2-13) | 459 | |
BĂLĂUREŞTI | |||
9 | Casa de cultură, s.Bălăureşti (48-4-24) | 1926 | |
BĂRBOIENI | |||
10 | Gimnaziul, s Bărboieni (43-6-35) | 709 | |
BOLDUREŞTI | |||
11 | Primăria, com.Boldureşti (64-8-70) | 1064 | |
12 | Centrul cultural, com.Boldureşti (64-6-40) | 1499 | |
13 | Gimnaziul, s.Băcşeni (64-0-11) | 471 | |
BOLŢUN | |||
14 | Casa de cultură, s.Bolţun (61-2-38) | 794 | |
BRĂTULENI | |||
15 | Primăria, com.Brătuleni (55-2-38) | 1202 | |
16 | Gimnaziul, s.Cîrneşti | 395 | |
BURSUC | |||
17 | Primăria, s.Bursuc (94-3-90) | 1018 | |
CĂLIMĂNEŞTI | |||
18 | Casa de cultură, s.Călimăneşti (93-1-47) | 808 | |
CIOREŞTI | |||
19 | Gimnaziul, com.Ciorăşti (45-2-73) | 1336 | |
20 | Casa de cultură, com.Cioreşti (45-4-85) | 1227 | |
21 | Gimnaziul, s.Vulcăneşti (25-3-17) | 905 | |
CIUTEŞTI | |||
22 | Casa de cultură, com.Ciuteşti (46-8-81) | 1329 | |
23 | Grădiniţa de copii, s.Valea Nîrnovei (46-3-24) | 194 | |
CRISTEŞTI | |||
24 | Gimnaziul, s.Cristeşti (52-2-80) | 984 | |
GROZEŞTI | |||
25 | Liceul Teoretic „Prometeu”, s.Grozeşti (43-2-75) | 1787 | |
IURCENI | |||
26 | Casa de cultură, com.Iurceni (49-2-38) | 1615 | |
MARINICI | |||
27 | Casa de cultură, com.Marinici (44-6-63) | 1829 | |
28 | Casa veterinară, s.Heleşteni (44-7-71) | 227 | |
MILEŞTI | |||
29 | Gimnaziul, s.Mileşti (40-2-23) | 2300 | |
SELIŞTE | |||
30 | Centrul medical, com.Selişte (46-2-23) | 712 | |
31 | Primăria, com.Selişte (46-8-40) | 1554 | |
32 | Şcoala-grădiniţă, s.Păruceni (46-2-78) | 446 | |
ŞIŞCANI | |||
33 | Casa de cultură, com.Şişcani (42-2-36) | 1808 | |
34 | Căminul cultural, s.Drojdieni (42-7-12) | 349 | |
SOLTĂNEŞTI | |||
35 | Casa de cultură, s.Soltăneşti (54-3-90) | 1293 | |
VALEA-TRESTIENI | |||
36 | Gimnaziul, com.Valea-Trestieni (51-2-42) | 1043 | |
37 | Gimnaziul, s.Isăicani (93-8-10) | 568 | |
VĂRZĂREŞTI | |||
38 | Casa de cultură, com.Vărzăreşti (65-0-98) | 2948 | |
39 | Gimnaziul, s.Şendreni (63-0-49) | 1287 | |
40 | Fostul gimnaziu nr.3, com.Vărzăreşti (22-0-29) | 685 | |
41 | Căminul cultural, s.Şendreni (63-0-91) | 649 | |
VÎNĂTORI | |||
42 | Casa de cultură, s.Vînători (30-2-84) | 876 | |
ZBEROAIA | |||
43 | Casa de cultură, s.Zberoaia (59-6-46) | 1497 | |
r-nul Străşeni | |||
DOLNA | |||
17 | Centrul de cultură şi agrement pentru tineret, s.Dolna (58-3-01) | 892 | |
LOZOVA | |||
22 | Primăria, com.Lozova (47-2-38) | 1697 | |
23 | Centrul de sănătate, com.Lozova (47-2-77) | 1020 | |
24 | Liceul „Mitropolit Nestor Vornicescu”, com.Lozova, str.Ion Creangă, 80 (47-3-10) | 2365 | |
25 | Gimnaziu, s.Stejăreni (69-0-22) | 539 | |
MICLEUŞENI | |||
28 | Liceul Teoretic „Ion Creangă”, com.Micleuşeni (67-2-77) | 1723 | |
29 | Clubul, s.Huzun | 262 | |
TOTAL: | 61813 |
Circumscripţia uninominală nr.18, or.Orhei
| |||
Localitatea de sediu | Nr. biroului electoral | Adresa/ nr.de telefon | Nr. alegătorilor |
r-nul Orhei | |||
ORHEI | |||
1 | Grădiniţa nr.6, or.Orhei, str.Unirii, 148 | 1470 | |
2 | Grădiniţa nr.8, or.Orhei, str.Iachir, 1 | 2151 | |
3 | Sediul administrativ al Fabricii de Vinuri, or.Orhei, str.B.Glavan, 10 | 1728 | |
4 | Centrul raional de sănătate publică Orhei, or.Orhei , str.C.Negruzzi, 78 | 2220 | |
5 | Liceul Teoretic „I. L.Caragiale”, or.Orhei, str.V.Lupu, 60 | 1131 | |
6 | Centrul raional de cultură „Andrei Suruceanu”, or.Orhei, bd.Mihai Eminescu, 12 | 1816 | |
7 | SA „Drum 2”, or.Orhei, str.Eliberării, 162 | 1436 | |
8 | Grădiniţa nr.12, or.Orhei, str.V.Cupcea, 2 | 2221 | |
9 | Or.Orhei, str.B.P.Hasdeu, 2 | 1351 | |
10 | Colegiul Pedagogic „V.Lupu”, or.Orhei, str.Vasile Mahu, 162 | 1058 | |
11 | Liceul Teoretic „A. Russo”, or.Orhei, str.Vasile Lupu, 13 | 2004 | |
12 | Şcoala de muzică, or.Orhei, str.Chişinăului, 9 | 2249 | |
13 | Şcoala Profesională, or.Orhei, str.31 August, 67 | 2160 | |
14 | Gimnaziul nr.6, or.Orhei, str.31 August, 114 | 970 | |
15 | Barul „Relax”, or.Orhei, str.Nistreană, 20/B | 2172 | |
BRĂVICENI | |||
21 | Gimnaziul, s.Brăviceni (51-448) | 1719 | |
CUCURUZENI | |||
30 | Casa de cultură, com.Cucuruzeni (66-579) | 1797 | |
GHETLOVA | |||
33 | Casa de cultură, com.Ghetlova (61-234) | 1156 | |
34 | Căminul cultural, s.Hulboaca | 531 | |
35 | Căminul cultural, s.Noroceni | 393 | |
ISACOVA | |||
36 | Casa de cultură, s.Isacova (40-536) | 1621 | |
MĂLĂIEŞTI | |||
44 | Casa de cultură, com.Mălăieşti (51-820) | 1060 | |
45 | Căminul cultural, s.Tîrzieni | 267 | |
MITOC | |||
46 | Gimnaziul, s.Mitoc (41-234) | 2377 | |
MOROZENI | |||
49 | Primăria, com.Morozeni (57-236) | 1151 | |
50 | Gimnaziul, s.Breanova | 507 | |
PELIVAN | |||
52 | Cămin cultural, com.Pelivan (68-238) | 2150 | |
53 | Gimnaziul, s.Cişmea | 1248 | |
NECULĂIEUCA | |||
51 | Căminul cultural, s.Neculăieuca (60-238) | 1125 | |
PUŢINTEI | |||
62 | Gimnaziul, com.Puţintei (61-647) | 793 | |
63 | Gimnaziul, s.Dişcova | 695 | |
64 | Căminul cultural, s.Vîprova | 527 | |
SELIŞTE | |||
66 | Casa de cultură, com.Selişte (44-161) | 2034 | |
67 | Casa de cultură, s.Lucăşeuca | 1740 | |
68 | Casa de cultură, s.Mana | 409 | |
VATICI | |||
76 | Gimnaziul, com.Vatici (59-002) | 767 | |
77 | Oficiul medicilor de familie, s.Curchi | 317 | |
78 | Gimnaziul, s.Tabăra | 782 | |
ZORILE | |||
81 | Casa de cultură, com.Zorile (69-536) | 960 | |
r-nul Călăraşi | |||
BRAVICEA | |||
12 | Casa de cultură, s.Bravicea (34-3-79) | 2704 | |
FRUMOASA | |||
16 | Biblioteca publică, s.Frumoasa (38-0-38) | 523 | |
PĂULEŞTI | |||
29 | Casa de cultură, s.Păuleşti (41-236) | 784 | |
PITUŞCA | |||
31 | Casa de cultură, s.Pituşca (44-2-36) | 2718 | |
RĂCIULA | |||
33 | Casa de cultură, com.Răciula (64-6-79) | 1741 | |
34 | Instituţia preşcolară, s.Parcani (64-3-99) | 441 | |
SĂSENI | |||
37 | Liceul Teoretic, com.Săseni (66-235) | 1549 | |
38 | Gimnaziul, s.Bahu (43-2-94) | 468 | |
VĂRZĂREŞTII NOI | |||
48 | Primăria, s.Vărzăreştii Noi (71-2-38) | 1197 | |
TOTAL: | 64388 |
Circumscripţia uninominală nr.19, com.Ivancea
| |||
Localitatea de sediu | Nr. biroului electoral | Adresa/ nr.de telefon | Nr. alegătorilor |
r-nul Orhei | |||
BEREZLOGI | |||
16 | Casa de cultură, com.Berezlogi (67-8-11) | 1293 | |
17 | Biblioteca, s.Hîjdieni | 508 | |
BIEŞTI | |||
18 | Primăria, com.Bieşti (45-2-38) | 1625 | |
19 | Construcţia, s.Cihoreni | 655 | |
BOLOHAN | |||
20 | Primăria, s.Bolohan (40-2-36) | 1340 | |
BULĂIEŞTI | |||
22 | Casa de cultură, s.Bulăieşti (92-238) | 1157 | |
CHIPERCENI | |||
23 | Primăria, com.Chiperceni (75-2-38) | 1807 | |
24 | Casa de cultură, s.Voroteţ (49-9-70) | 951 | |
CRIHANA | |||
27 | Primăria, com.Crihana (69-3-13) | 150 | |
28 | Casa de cultură, s.Cucuruzenii de Sus | 405 | |
29 | Gimnaziul, s.Sirota | 406 | |
IVANCEA | |||
37 | Gimnaziul, com.Ivancea (43-2-21) | 1587 | |
38 | Gimnaziul, s.Brăneşti | 1160 | |
39 | Casa de cultură, s.Furceni | 1062 | |
JORA DE MIJLOC | |||
40 | Primăria, com.Jora de Mijloc (55-2-36) | 1203 | |
41 | Gimnaziul, s.Jora de Jos | 1027 | |
42 | Casa de cultură, s.Jora de Sus | 703 | |
43 | Casa de cultură, s.Lopatna | 395 | |
MÎRZEŞTI | |||
47 | Casa de cultură, com.Mîrzeşti | 597 | |
48 | Biblioteca, s.Mîrzaci | 428 | |
PIATRA | |||
56 | Grădiniţa de copii, com.Piatra (58-7-12) | 2201 | |
PODGORENI | |||
57 | Gimnaziul, s.Podgoreni (50-1-48) | 875 | |
POHORNICENI | |||
58 | Grădiniţa de copii, s.Pohorniceni (57-6-05) | 857 | |
POHREBENI | |||
59 | Casa de cultură, com.Pohrebeni (65-4-65) | 1612 | |
60 | Căminul cultural, s.Izvoare | 243 | |
61 | Casa de cultură, s.Şercani | 383 | |
STEP-SOCI | |||
69 | Primăria, com.Step-Soci (48-2-36) | 1843 | |
70 | Gimnaziul Step-Soci, s.Budăi | 271 | |
SUSLENI | |||
71 | Şcoala primară, s.Susleni (46-3-35) | 2515 | |
72 | Magazinul COOP, s.Susleni (62-5-51) | 1395 | |
TREBUJENI | |||
74 | Biblioteca publică, com.Trebujeni (56-0-36) | 1116 | |
75 | Gimnaziul, s.Butuceni (56-0-24) | 319 | |
VÎŞCĂUŢI | |||
79 | Gimnaziul, s.Vîşcăuţi (67-2-94) | 1193 | |
ZAHORENI | |||
80 | Casa de cultură, s.Zahoreni (50-6-66) | 1075 | |
r-nul Rezina | |||
BUŞĂUCA | |||
9 | Centrul comunitar, s.Buşăuca (93-5-00) | 866 | |
CUIZĂUCA | |||
12 | Căminul cultural, s.Cuizăuca (46-5-22) | 1130 | |
GHIDULENI | |||
14 | Căminul cultural, com.Ghiduleni (66-4-24) | 763 | |
LALOVA | |||
20 | Casa de cultură, com.Lalova (75-3-04) | 826 | |
21 | Casa de cultură, s.Ţipova (75-2-36) | 220 | |
OTAC | 27 | Căminul cultural, s.Otac (92-2-12) | 487 |
PERENI | |||
30 | Căminul cultural, com.Pereni (50-3-58) | 458 | |
r-nul Criuleni | |||
JEVRENI | |||
26 | Căminul cultural, s.Jevreni (68-3-41) | 1192 | |
MAŞCĂUŢI | |||
27 | Căminul cultural, s.Maşcăuţi (64-238) | 1834 | |
28 | Gimnaziul, s.Maşcăuţi (64-3-19) | 1444 | |
RĂCULEŞTI | |||
36 | Centrul pentru tineret, s.Răculeşti (75-2-00) | 855 | |
37 | Grădiniţa de copii, s.Bălăşeşti (75-6-77) | 574 | |
r-nul Dubăsari | |||
COCIERI | |||
1 | Primăria s.Cocieri, str.Renaşterii, 68 (52-2-31) | 1961 | |
2 | Liceul „V.Ioviţa”, s.Cocieri, str.Şcolii, 47 (52-2-49) | 1887 | |
CORJOVA | |||
3 | Căminul cultural, com.Cocieri, str.Renaşterii. 69 (52-4-50) | 1025 | |
HOLERCANI | |||
7 | Căminul cultural, s.Holercani, str.Ştefan Vodă (53-2-38) | 2159 | |
MARCĂUŢI | |||
8 | Căminul cultural, s.Marcauţi (57-3-28) | 656 | |
MOLOVATA | |||
9 | Căminul cultural, s.Molovata (54-2-04) | 2423 | |
MOLOVATA NOUĂ | |||
10 | Căminul cultural, s.Molovata Nouă, str.Victoria 85 (93-0-22) | 2273 | |
OXENTEA | |||
11 | Căminul cultural, s.Oxentea (56-6-09) | 2171 | |
USTIA | |||
14 | Căminul cultural s.Ustia, str.Ştefan cel Mare (55-2-22) | 3045 | |
TOTAL: | 62606 |
Circumscripţia uninominală nr.20, or.Străşeni
| |||
Localitatea de sediu | Nr. biroului electoral | Adresa/ nr.de telefon | Nr. alegătorilor |
r-nul Străşeni | |||
STRĂŞENI | |||
1 | Casa de cultură, or.Străşeni, str.Ştefan cel Mare, 70 (20-0-06) | 3058 | |
2 | ÎM „Gospodăria comunală”, or.Străşeni, str.Ştefan cel Mare, 134 (22-5-79) | 2718 | |
3 | Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, or.Străşeni,str.Mihai Eminescu, 187 (29-3-66) | 2445 | |
4 | Liceul Teoretic „Ion Vatamanu”, or.Străşeni, str.Mihai Eminescu (22-2-58) | 3002 | |
5 | Gimnaziul „Mihai Viteazul”, or.Străşeni, str.Chişinăului, 6 (24-9-47) | 2713 | |
6 | Bunul imobil de pe str-la 1 Mai 11 (29-4-33) | 1611 | |
7 | Şcoala de tip-internat pentru copii orfani şi rămaşi fără îngrijirea părinţilor, or.Străşeni, str.T.Ciorbă, 11 (25-0-18) | 1854 | |
8 | Căminul cultural, s.Făgureni (56-2-49) | 686 | |
CHIRIANCA | |||
12 | Casa de cultură, s.Chirianca (50-2-15) | 947 | |
CODREANCA | |||
13 | Gimnaziul, com.Codreanca, (75-3-55) | 1835 | |
14 | Gimnaziul, s.Lupa-Recea (93-1-64) | 378 | |
GĂLEŞTI | |||
18 | Gimnaziul, com.Găleşti ( 53-2-40) | 2473 | |
GHELĂUZA | |||
19 | Fostul gimnaziu, com.Ghelăuza (93-0-98) | 724 | |
20 | Şcoala veche, s.Saca (59-2-41) | 365 | |
GREBLEŞTI | |||
21 | Casa de cultură, com.Grebleşti ( 52-2-36) | 700 | |
MICĂUŢI | |||
26 | Casa de cultură, com.Micăuţi (0237-64-3-45) | 2336 | |
27 | Punctul medical, s.Gornoe (64-2-27) | 277 | |
NEGREŞTI | |||
30 | Casa de cultură, s.Negreşti (92-5-38) | 1217 | |
ONEŞTI | |||
31 | Gimnaziul, s.Oneşti (51-2-05) | 709 | |
PĂNĂŞEŞTI | |||
32 | Gimnaziul, com.Pănăşeşti (77-2-15) | 2258 | |
33 | Grădiniţa de copii, s.Ciobanca (77-2-77) | 458 | |
RĂDENI | |||
34 | Căminul cultural, com.Rădeni | 876 | |
35 | Gimnaziul, s.Drăguşeni (57-3-14) | 801 | |
36 | Căminul cultural, s.Zamciogi (57-9-43) | 862 | |
RECEA | |||
37 | Gimnaziul, s.Recea (41-4-55) | 2205 | |
ROMĂNEŞTI | |||
38 | Casa de cultură, s.Romăneşti (60-2-02) | 1229 | |
ROŞCANI | |||
39 | Gimnaziul, s.Roşcani (65-2-49) | 1361 | |
SIREŢI | |||
41 | Casa de cultură, s.Sireţi (93-1-27) | 2078 | |
42 | Liceul Teoretic, s.Sireţi (71-2-24) | 2817 | |
TĂTĂREŞTI | |||
43 | Casa de cultură, s.Tătăreşti (66-5-60) | 1260 | |
ŢIGĂNEŞTI | |||
44 | Căminul cultural, s.Ţigăneşti (63-2-40) | 1068 | |
VOINOVA | |||
45 | Casa de cultură, s.Voinova (76-2-28) | 1320 | |
ZUBREŞTI | |||
48 | Casa de cultură, s.Zubreşti, str.Ştefan cel Mare, 196 (92-9-30) | 1630 | |
49 | Liceul Teoretic, s.Zubreşti, str.M.Eminescu, 38 (79-3-41) | 964 | |
r-nul Orhei | |||
DONICI | |||
31 | Gimnaziul, com.Donici (73-5-29) | 658 | |
32 | Gimnaziul, s.Camencea (tel.: 0235-53-793) | 742 | |
82 | Gimnaziul, s.Pocşeşti | 62 | |
PERESECINA | |||
54 | Liceul Teoretic „A.Donici”, s.Peresecina , str.M.Eminescu, 15 (47-3-36) | 2707 | |
55 | Clădirea administrativă veche, s.Peresecina (47-2-67) | 1835 | |
83 | Grădiniţa nr.2, s.Peresecina (47-5-98) | 2020 | |
SĂMĂNANCA | |||
65 | Căminul cultural, s.Sămănanca (94-7-41) | 599 | |
TELEŞEU | |||
73 | Gimnaziul „Ion Creangă”, s.Teleşeu (54-2-31) | 1137 | |
TOTAL: | 60995 |
Circumscripţia uninominală nr.21, or.Criuleni
| |||
Localitatea de sediu | Nr. biroului electoral | Adresa/ nr.de telefon | Nr. alegătorilor |
r-nul Criuleni | |||
CRIULENI | |||
1 | Şcoala profesională nr.1, str.31 August, 130 (22-1-84) | 2860 | |
2 | Şcoala primară, or.Criuleni, bd.Biruinţa, 6 (22-1-65) | 1780 | |
3 | Centrul de cultură şi tineret „Grigore Sîrbu”, or.Criuleni, str.31 August, 100 (22-3-71) | 1834 | |
4 | Casa de cultură, s.Ohrincea (37-4-47) | 774 | |
BĂLĂBĂNEŞTI | |||
5 | Gimnaziul, s.Bălăbăneşti (32-2-95) | 1639 | |
6 | Oficiul medicilor de familie, s.Mălăieşti (65-3-18) | 337 | |
7 | Liceul Teoretic, s.Mălăieştii Noi (65-2-41) | 920 | |
BĂLŢATA | |||
8 | Gimnaziul, s.Bălţata (92-5-07) | 1180 | |
9 | Sediul fostei grădiniţe de copii, s.Sagaidac (93-0-01) | 273 | |
BOŞCANA | |||
10 | Casa de cultură, s.Boşcana (60-0-12) | 2442 | |
11 | Grădiniţa de copii, s.Mărdăreuca (93-7-81) | 473 | |
CIMIŞENI | |||
12 | Casa de cultură, s.Cimişeni (92-5-90) | 2332 | |
CORJOVA | |||
13 | Primăria, s.Corjova (78-2-38) | 2046 | |
COŞERNIŢA | |||
14 | Centrul pentru tineret, s.Coşerniţa (69-2-36) | 1080 | |
CRUGLIC | |||
15 | Casa de cultură, s.Cruglic (66-8-02) | 2240 | |
DOLINNOE | |||
16 | Casa de cultură, s.Dolinnoe (16-6-33) | 827 | |
DRĂSLICENI | |||
17 | Căminul cultural, s.Drăsliceni (73-1-19) | 1276 | |
18 | Căminul cultural, s.Ratuş (35-5-35) | 1190 | |
DUBĂSARII VECHI | |||
19 | Liceul Teoretic „Nicolai Donici”, s.Dubăsarii Vechi (61-2-66) | 2202 | |
20 | Casa de cultură, s.Dubăsarii Vechi (61-2-82) | 2293 | |
HÎRTOPUL MARE | |||
21 | Gimnaziul, com.Hîrtopul Mare (72-5-31) | 2103 | |
22 | Liceul Teoretic, s.Hîrtopul Mic (72-5-29) | 1047 | |
HRUŞOVA | |||
23 | Gimnaziul, s.Hruşova (39-3-29, 39-4-36) | 2141 | |
IŞNOVĂŢ | |||
24 | Casa de cultură, s.Işnovăţ (77-2-36) | 1262 | |
IZBIŞTE | |||
25 | Gimnaziul, s.Izbişte (67-3-34) | 2480 | |
MĂGDĂCEŞTI | |||
29 | Liceul Teoretic, s.Măgdăceşti (34-2-55) | 2146 | |
30 | Grădiniţa de copii, s.Măgdăceşti (34-6-33) | 1837 | |
MICLEŞTI | 31 | Primăria, com.Micleşti (36-2-36) | 1125 |
32 | Gimnaziul, s.Steţcani (36-0-64) | 696 | |
ONIŢCANI | |||
33 | Casa de cultură, s.Oniţcani (79-4-95) | 1772 | |
PAŞCANI | |||
34 | Grădiniţa de copii, s.Paşcani (30-3-86) | 825 | |
35 | Grădiniţa de copii, s.Porumbeni (63-2-62) | 1269 | |
RÎŞCOVA | |||
38 | Gimnaziul, s.Rîşcova (76-4-13) | 881 | |
SLOBOZIA-DUŞCA | |||
39 | Căminul cultural, s.Slobozia-Duşca (74-2-19) | 2373 | |
ZĂICANA | |||
40 | Căminul cultural, s.Zăicana (71-2-36) | 1540 | |
r-nul Dubăsari | |||
COŞNIŢA | |||
4 | Liceul teoretic „Ion Creangă”, com.Coşniţa, str.Păcii (44-2-12) | 2883 | |
5 | Căminul cultural com.Coşniţa, str.Păcii ( 44-7-35) | 1632 | |
13 | Căminul cultural, s.Pohrebea (92-7-28) | 572 | |
DOROŢCAIA | |||
6 | Liceul Teoretic Doroţcaia, s.Doroţcaia (45-1-04) | 2886 | |
PÎRÎTA | |||
12 | Gimnaziul, s.Pîrîta (46-2-94) | 2752 | |
TOTAL: | 64220 |
Circumscripţia uninominală nr.22, or.Ialoveni
| |||
Localitatea de sediu | Nr. biroului electoral | Adresa/ nr.de telefon | Nr. alegătorilor |
r-nul Ialoveni | |||
IALOVENI | |||
1 | SA „Vinuri-Ialoveni”, or.Ialoveni, str.Alexandru cel Bun, 4 (22-5-38) | 963 | |
2 | Centrul medicilor de familie, or.Ialoveni, str.Alexandru cel Bun, 7 (22-6-97) | 2536 | |
3 | Grădiniţa de copii nr.1 „Andrieş”, or.Ialoveni, str.Prieteniei, 6 (22-4-00) | 1075 | |
4 | Liceul Teoretic „Andrei Vartic”, or.Ialoveni (26-0-36) | 1120 | |
5 | Grădiniţa de copii nr.3 „Lăstărel”, or.Ialoveni (25-6-77) | 2290 | |
6 | Liceul Teoretic „Petre Ştefănucă”, or.Ialoveni (22-4-37) | 2775 | |
7 | Gimnaziul „Grigore Vieru”, or.Ialoveni (21-8-01) | 2477 | |
8 | SRL „Ialoveni-Gaz”, or.Ialoveni (30-3-14; 92-9-72) | 1034 | |
DĂNCENI | |||
17 | Gimnaziul, s.Dănceni, str.31 august (34-2-38) | 2389 | |
HORODCA | |||
23 | Gimnaziul, s.Horodca (40-1-98) | 889 | |
MALCOCI | |||
24 | Oficiul poştal, s.Malcoci (31-2-38) | 2099 | |
NIMORENI | |||
29 | Primăria, s.Nimoreni (32-2-38) | 2140 | |
RUSEŞTII NOI | |||
37 | Casa de cultură, com.Ruseştii Noi (41-2-85) | 2242 | |
38 | Primăria, com.Ruseştii Noi (41-2-48) | 1987 | |
39 | Casa de cultură, s.Ruseştii Vechi (42-2-13) | 308 | |
SOCITENI | |||
40 | Gimnaziul, s.Sociteni (35-2-38) | 1318 | |
SURUCENI | |||
41 | Liceul Teoretic „Ion Suruceanu”, s.Suruceni (33-2-59) | 2559 | |
ULMU | |||
45 | Primăria, s.Ulmu, str.Ulmului (47-3-75) | 1943 | |
46 | Clădirea fostului gimnaziu, s.Ulmu, str.Valea Botnei (47-3-39) | 676 | |
VĂSIENI | |||
48 | Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir”, s.Văsieni (44-9-77) | 1927 | |
49 | Gimnaziul, s.Văsieni (44-2-44) | 1463 | |
r-nul Străşeni | |||
BUCOVĂŢ | |||
9 | Primăria, or.Bucovăţ, str.Ştefan cel Mare, 18 (62-2-38) | 1155 | |
10 | Căminul cultural, s.Rassvet | 288 | |
CĂPRIANA | |||
11 | Gimnaziul, s.Căpriana (68-3-40) | 2033 | |
COJUŞNA | |||
15 | Liceul Teoretic „Aleco Russo”, s.Cojuşna, str.M.Viteazul, 38 (42-6-94) | 3017 | |
16 | Gimnaziul Cojuşna, s.Cojuşna, str.Decebal, 3 (42-2-17) | 3155 | |
SCORENI | |||
40 | Căminul cultural, s.Scoreni (74-1-04) | 1895 | |
50 | Căminul cultural (74-2-36, 74-2-36) | 1433 | |
VORNICENI | |||
46 | Casa de cultură, s.Vorniceni (46-8-16) | 2153 | |
47 | Şcoala primară „Constantin Balaur”, s.Vorniceni (46-7-28) | 2034 | |
r-nul Călăraşi | |||
BUDA | |||
13 | Primăria, com.Buda (61-9-38) | 889 | |
HORODIŞTE | |||
24 | Primăria, s.Horodişte (61-8-36) | 2212 | |
PÎRJOLTENI | |||
32 | Primăria, s.Pîrjolteni (61-2-38) | 1423 | |
SADOVA | |||
36 | Primăria, s.Sadova (75-2-36) | 2265 | |
TUZARA | |||
42 | Primăria, com.Tuzara, str.1 Mai, 19 (20-4-65) | 706 | |
43 | Casa de cultură, s.Novaci (42-2-82) | 648 | |
44 | Gimnaziul Tuzara, s.Seliştea Nouă, str.Tineretului, 2 (20-0-41) | 1224 | |
TOTAL: | 62740 |
Circumscripţia uninominală nr.23, mun.Chişinău
| |||
Nr. secţiei de votare | Hotarele secţiei de votare | Adresa/nr. de telefon | Nr. de alegători |
Botanica | |||
1 | şos.Munceşti nr.782/1, 782/2, 784, 784/1, 788, 793, 794, 798, 800/2, 800 i | Gimnaziul nr.49 (52-41-13) | 1657 |
2 | şos.Munceşti nr.790/1, 790/2, 799, 800 d, e, g, j, z, 802, 802/1, 804, 804/2, 806, 806/2, 808, 810, 812, 814 | Şcoala profesională nr.4 (52-51-05, 52-51-74) | 1359 |
3 | şos.Munceşti nr.600-780; str.Băcioii Noi 14/1, 14/2, 14/3, 14/4, 14/5, 16, 16/1; 16/2; str.Băcioii Noi; str-la Băcioii Noi; str.V.Zarzăr; str-la V.Zarzăr; str.Zmeurii; str.Gh.Cucereanu; str-la Gh.Cucereanu; str.Gh.Bezviconi; str.Imaşului; str-la Imaşului; str.Păşunilor; str.Revaca; str-la Revaca; str.Vitalie Tulnic; str.Muzelor; str.Alexandu Boldur; str.Vasile Covrig; str.Veniamin Apostol; Chişinău-60 (str.Băcioii Noi) | Sala de fitness, str.Băcioii Noi, 14 | 1922 |
4 | bd.Dacia nr.60/1, 60/2, 60/3, 60/4, 60/5, 60/12; str.Aeroport nr.1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 29 (bd.Dacia, 80/8) | Creşa-grădiniţă mixtă nr.123 (orăşelul Aeroport), str.Dante, 7 | 2032 |
5 | bd.Dacia nr.65, 65/1, 65/2, 65/3, 67/1, 69/1, 71/1, 71/2, 71/5, 71/6, 73/1, 73/2, 73/3; str.Astronauţilor; str.Aviatorilor; str.V.Cicalov; str.C.Columb; bd.Dacia (sectorul particular); str.Navigatorilor; str.Otopeni; str.Plopilor; str.A.Tupolev | Gimnaziul „Galata” (52-44-90) | 1601 |
6 | str.Salcîmilor nr.22/1, 22/2, 22/3, 22/4, 22/5, 22/7, 22/8, 22/9, 24, 24/1, 24/2, 24/3, 31; str.Calea Basarabiei nr.5 | Cafenea (SRL „Linda”) (24-40-47) | 1717 |
7 | şos.Munceşti nr.352 – nr.424, 402, 404, 406, 426a, b, d, e, g, i, n, v; str.Cetinii; str.Dinu Lipatti; str-la Dinu Lipatti; str.N.Grădescu; str.N.Grădescu nr.1, 3, 4, 5, 6, 7, 7a, 15, 17, 19, 21, 23; str.Pădurii; str.Pădurii nr.18a, b, v, g, j, z; str-la Pădurii; str.Podişului; str.Podişului nr.8, 10, 12, 14, 16; str-la Podişului; str.Hotarul Satului; str.M.Grebencea; str.Valea Bîcului nr.9 A | Gimnaziul nr.31(55-30-93) | 2137 |
8 | şos.Munceşti nr.171 – nr.267, 205, 215; str.Prigoreni; str.Prigoreni nr.3, 3/1, 5, 5/1, 7, 7/1, 10/1, 10/2; str.Albiţa; str.Cosaşilor; str.Decembriştilor; str.Leuşeni; str.Paul Gore; str.Podul de Flori; str.Simion Murafa; str.Şt.Holban; str.Şt.Ciobanu; str.Igor Ciorbă; str.Iurie Babei; str.Ţicău | Gimnaziul nr.31 (55-30-93) | 1902 |
9 | şos.Munceşti nr.115 – nr.167, 121a, 145/2, 145/3, 169, nr.268 – nr.350, 280, 300/2, 304, 326, 326a, 328; str-la 1, 2 Munceşti; str.Aşhabad nr.102 – nr.140, 121, 121a, 121/1, 123a,b, nr.109
– nr.127, 129, str.Cetatea Chilia nr.77 – nr.99, nr.92 – nr.128; str.Cetatea Albă nr.109 – nr.165, 141, 141/1, 141/2, 143, 143/1, 143/2, 143/3, nr.128 – nr.180 (exclusiv nr.158, 170), nr.134; str.Hanul Morii nr.109 – nr.121, nr.126 – nr.144; str.Istra; str.Tiras nr.25 – nr.47, nr.38 – nr.66; str.Dante Alighieri; str.Dante Alighieri nr.3, 9 | Creşa-grădiniţă mixtă nr.44, str.Dante, 7 (55-83-15) | 2331 |
10 | bd.Dacia nr.49, 49/1, 49/2, 49/3, 49/8, 49/14, 51 | Creşa-grădiniţa mixtă nr.181 (77-54-44) | 1463 |
11 | str.Burebista nr.23 – nr.35, nr.66/2/1, 66/2/2, 66/2/3, 68/1, 68/2, nr.86 – nr.104;
str.Sarmizegetusa nr.45/1, 45/2, 47a, 47/3, 51, 53, 94/1, 96, 96/2 | Colegiul de Ecologie din Chişinău (52-32-02) | 2077 |
12 | str.Burebista nr.66/3, 66/4, 66/5; str.Sarmizegetusa nr.24/1, nr.32 – nr.94, nr.35, 35/2, 37/1, 37/2, 37/3, 37/4, 37/5, 41/1, 41/2, 43/2 (43/5), 43/4, nr.75 – nr.115, nr.77a; str.Cernăuţi;
str.Danubius; str.Danubius nr.59, str.Pompierilor, str.Pompierilor, 12; str.Tiras nr.1 – nr.23, nr.2 – nr.28 | Liceul Teoretic „Mircea cel Bătrîn” (55-52-12) | 2724 |
13 | str.Sarmizegetusa nr.33/1, 33/2, 35/1; str.Aşhabad nr.62 – nr.100, nr.68; str.Cetatea Albă nr.75 – nr.107, nr.81, 83, 85a, b, 91, 93, 97, 97a, nr.76 – nr.126; str.Plaiului nr.85 – nr.125, nr.100 – nr.146; str.Cetatea Chilia nr.21 – nr.71, 43, 73, nr.30 – nr.90, nr.62; str.Baku; str.Tomis; str.Busuioceşti; str.Busuioceşti nr.16, 18, 19, 21, 23, 25; str.Hanul Morii nr.49 – nr.107, nr.86 – nr.124; str.Vîlcov; str.Duminica Mare; str.Învierii; str.Înălţării; str.Boteaza | Centrul de Excelenţă în Transporturi din Chişinău (52-34-26) | 2438 |
14 | bd.Cuza-Vodă nr.1/1, 1/2, 1/3, 1/4, 3, 3/1, 3/2, 5/2; str.Botanica Veche nr.2, 4, 5, 21, nr.7 – nr.57;
str.Sarmizegetusa nr.18, 18/3 bl. (scara) nr.5, 6, 18/4/9, 18/4/10, 18/6 (18/3 scara nr.7, 8), 20, 48/10, 48/12 | Centrul de Excelenţă în Informatică şi Tehnologii Informaţionale din Chişinău (52-32-96) | 2719 |
15 | bd.Dacia nr.2, 4, 6; str.Hristo Botev nr.2/1, 2/2, 2/3, 3/1, 3/2, 5/1, 5/2; str.N.Zelinski nr.42, 44; str-la Zaporojie | Liceul Internat Republican cu Profil Sportiv (76-78-59) | 1569 |
20 | bd.Dacia nr.38, 38/5, 38/6, 38/8, 40/1, 40/2, 40/3; bd.Cuza-Vodă nr.15/4, 17/5, 17/7 | Şcoala primară (filiala Liceului Teoretic „Dimitrie Cantemir”) (76-67-22) | 2537 |
21 | bd.Dacia nr.44/2; str.Independenţei nr.42, 42/1, 42/2, 44, 46, 48; str.Valea Crucii nr.4, 6 | Liceul Teoretic „Nicolai Iorga” (76-66-53) | 2307 |
22 | str.Independenţei nr.32a, 32b, 34a, 34b, 36, 38/1, 38/2, 38a, 38b; str.Valea Crucii nr.8, 10 | Creşa-grădiniţă mixtă nr.49 (77-34-47) | 2704 |
24 | str.Valea Crucii nr.1/1, 1/2, 2, 2/1; bd.Dacia nr.46, 50, 58/1, 58/2, 58/3; str.Butucului nr.53b | Centrul de creaţie al copiilor „Luceafărul” (77-89-29, 77-04-41) | 1643 |
27 | bd.Cuza-Vodă nr.30/1, 34/1, 34/2, 34/3, 36/1, 38/1, 36A, 38/2, 40, 42; str.Independenţei nr.24/2 | Liceul Teoretic „Traian”, mun.Chişinău (66-14-01) | 2136 |
58 | str.Valea Crucii nr.16 – nr.16/10; bd.Cuza-Vodă nr.25/6, 25/7, 25/8, 25/9; str.Independenţei nr.28/3, 30, 30/2, 30/3, 30/4; str.Negru Vodă; str.Nuferilor; str.Ghica Vodă; str.Ghica Vodă nr.10; str-la Ghica Vodă; str.Burebista nr.107 – nr.117, nr.164 – nr.200; str.Vlad Ioviţă; str.Eugen Popuşoi; str.Petru Osmătescu; str.Nichita Stănescu | Instituţia medico-sanitară publică Centrul Medicilor de Familie nr.2, Asociaţia Medicală Teritorială Botanica (77-04-63) | 1931 |
64 | str.Botanica Veche nr.6, 8, 10, 43, 43/1, 45; str.Poamei; str.Poamei nr.21; bd.Cuza-Vodă nr.7/1, 7/2, 7/3, 7/4, 9, 9/2,11 | Instituţia Publică Liceul Teoretic „Petru Movilă” | 2255 |
65 | bd.Cuza-Vodă nr.41/2, 43, 45, 45/2; nr.45/8 – nr.45/17, nr.47, 49, 51; str.Grenoble nr.241 – nr.287, nr.255/1, 255/2, 255/3, 257/1, 257/2, 257/3, 257/4, 257/5, 259/1, 259/2, 259/3, 259/4, 259/5, 259/6, 259/7, 259/8, 259/9, 259/10, 259/11, 259/12, 259/13, 259/14, 259/15; str.Valea Crucii nr.24, 26; str.Drumul Băcioiului (str.Grenoble) nr.289 – nr.331 | Creşa-grădiniţă nr.182 (76-55-93) | 2528 |
66 | bd.Dacia nr.32, 34, 36, 38/3, 38/4; bd.Cuza-Vodă nr.15/1, 15/2, 15/5, 17/1 | Creşa-grădiniţă nr.153 (76-69-22) | 2427 |
67 | str.Burebista nr.93 (Instituţia medico-sanitară publică „Institutul Mamei şi Copilului”) | Instituţia medico-sanitară publică „Institutul Mamei şi Copilului” (55-33-21) | 0 |
68 | bd.Cuza-Vodă nr.23, 25/2, 25/4, 25/5; str.Valea Crucii nr.9, 20, 22, 22/1 | Creşa-grădiniţă nr.168 (76-56-55) | 1949 |
69 | str.Burebista nr.2 – nr.52, nr.7/1, 36, 36/1, 36/2, 38, 40, 40/2, 42; str.Sarmizegetusa nr.109; str.Cetatea Albă, 158, 170 | Şcoala profesională nr.5, str.Burebista, 66 | 1780 |
70 | bd.Dacia nr.51/1, 53, 57; str.Burebista nr.114, 134; str.Grădina Botanică nr.12, 12/1, 14/2, 20/1 | Creşa-grădiniţă nr.180 (77-48-26, 77-54-55) | 1624 |
TOTAL: | 55469 |
Circumscripţia uninominală nr.24, mun.Chişinău
| |||
Nr. secţiei de votare | Hotarele secţiei de votare | Adresa/nr. de telefon | Nr. de alegători |
Botanica | |||
17 | bd.Dacia nr.47, 47/1, 47/2; bd.Cuza-Vodă nr.10, 12; str.Pictor Ion Jumati; str-la 1, 2 Pictor Ion Jumati | Facultatea Urbanism şi Arhitectură a Universităţii Tehnice a Moldovei (56-42-67, 77-38-03) | 1544 |
18 | bd.Cuza-Vodă; bd.Cuza-Vodă nr.6, 6/4, 8/1 (scara 2), 8/2, 8/5 (scara 1), 13/3, 13/5;
str.Belgrad nr.19/2, 19/3, 21/3, 23; str.Butucului; str.Butucului nr.2, 14, 16 | Centrul Republican de Instruire pentru Protecţia Civilă (77-44-00) | 1927 |
19 | bd.Cuza-Vodă nr.27/2, 29, 29/2, 31, 33, 35, 35/2, 37, 39/2;
str.Independenţei nr.20/1, 24/1, 24/3, 24/5 | Instituţia Publică Liceul Teoretic „Traian” din mun.Chişinău (76-57-22) | 1935 |
23 | bd.Cuza-Vodă nr.17/4, 17/8, 17/9, 19/1, 19/2, 19/4, 19/6, 19/7, 19/8, 21/1, 21/2;
str.Independenţei, 15 | Liceul Teatral Orăşenesc (76-46-22) | 2360 |
25 | bd.Cuza-Vodă nr.16/1, 16/2, 18, 18/1, 18/2, 18/5; bd.Dacia nr.26, 28, 30/1, 30/2; bd.Traian 1/1 | Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” (77-25-14) | 2407 |
26 | bd.Cuza-Vodă nr.20, 20/1, 20/2, 20/3, 20/4, 22, 24, 24/2, 26/1; bd.Traian nr.1/2, 5, 5/2, 7/1, 7/2 | Centrul Orăşenesc al Tinerilor Naturalişti (76-35-66, 56-45-20) | 2106 |
28 | bd.Traian nr.21/1, 21/3, 21/4, 23/1, 23/2; str.Grenoble nr.203, 205, 205/2, 209 | Centrul comunitar pentru copii şi tineri (76-35-97) | 2595 |
29 | str.Independenţei nr.7, 7/2, 9/1, 9/2, 9/4; bd.Traian nr.9, 11, 13/1, 13/2, 15 | Liceul Teoretic seral nr.2 (56-33-40) | 2088 |
30 | str.Independenţei nr.18, 20/2, 22/3; bd.Traian nr.17/1, 19/1, 19/2, 19/3 | Direcţia Educaţie, Tineret şi Sport, sec. Botanica (76-54-21) | 1484 |
32 | str.Independenţei nr.12/1, 12/2, 14/1, 14/2, 14/3, 14/4, 16; bd.Traian nr.16, 18/1 | Şcoala-grădiniţă nr.120 (76-76-55) | 2748 |
33 | str.Grenoble nr.169 – nr.191, nr.199; str.P.Ungureanu nr.2 – nr.30;
bd.Traian nr.12/2, 12/3, 14/4, 16/2, 20, 22; str.D.Moruzi nr.16 – nr.28, nr.17 – nr.27; str.V.Horea; str.I.Cloşca; str.Gh.Crişan nr.2 – nr.16, nr.15 – nr.29; str.Ioan Vodă Viteazul nr.7, 11, 13, 15 | Gimnaziul „Decebal” (76-84-24) | 2047 |
34 | str.Teilor nr.9/1; bd.Traian nr.2, 4, 6/1, 6/2, 6/4;
str.Crişana; str.Crişana nr.110; str.Banatului; str.Maramureş; str.Aron Pumnul; str-la 1, 2 Aron Pumnul | Liceul Teoretic cu profil sportiv „Gloria” (76-94-51) | 1480 |
35 | bd.Traian nr.6/3, 8/1, 10; str.Teilor nr.9/2, 9/3, 9/4, 11; str.Independenţei nr.5, 5/1 | Liceul Teoretic „Rambam” (77-59-94) | 1743 |
37 | str.Hristo Botev nr.21, 25, 27, 29; str.Independenţei nr.1 A, 10/3 | Colegiul de Arte Plastice „Al. Plămădeală” din Chişinău (76-66-39) | 1878 |
38 | bd.Dacia nr.22/2, 22/3; str.Teilor nr.4/2, 5, 6, 8; str.Hristo Botev nr.19/1 | Liceul Teoretic cu profil sportiv „Gloria” (76-94-51) | 1289 |
41 | bd.Dacia nr.1, 1/2, 1/3, 5, 7, 7/2, 9/1, 11, 11/2, 11/3 | Instituţia medico-sanitară publică „Asociaţia Medicală Teritorială Botanica” (52-81-89) | 2153 |
42 | bd.Dacia nr.29, 33, 37; bd.Cuza -Vodă nr.14; str.Belgrad nr.54 – nr.62; str.Praga; str.Varşovia; str.Varşovia nr.1, 3, 5, 7, 9, 9/1; str-la 2 Lvov, str-la 2 Lvov nr.83, 87, str-la Lvov nr.3, 4, 5 (exclusiv casa 1, 3, 5), 6; str.Sofia | Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” (55-30-96) | 1554 |
43 | str.Belgrad nr.17, nr.18 – nr.52, nr.19/1a,b, 19/4; str.C.Brâncuşi;
str.C. Brâncuşi nr.121 – nr.127, nr.124 – nr.144, nr.146/a, 146/6, 146/21, 148/10; str.Butucului nr.12; str-la Praga nr.12 – nr.20 | Creşa-grădiniţă nr.112 (55-60-11) | 1775 |
44 | str.Sarmizegetusa nr.6, 8, 10, 14/2, 14/3, 16/2;
str.N.Zelinski nr.8, 10, 10/2, 12, 12/3, 12/4; bd.Decebal nr.91/2 | Creşa-grădiniţă nr.96 (55-42-01) | 1912 |
45 | bd.Dacia nr.21, 25; bd.Decebal nr.76/3, 78, 78/1, 78/2, 80, 82, 82/1, 82/2, 84; 139; str.C. Brâncuşi nr.108 – nr.122, nr.110/a, 110/b, 110/c; str-la 1 Lvov; str-la 1 Lvov nr.66, str-la 5 Lvov (1, 3, 5); str.Zagreb | Institutul de Formare Continuă (85-46-93) | 2004 |
46 | bd.Dacia nr.15, 17, 18, 19, 20, 22, 24 | Centrul Academic Internaţional Eminescu (77-14-03) | 1222 |
47 | bd.Dacia nr.12/2, 16/1, 16/2; str.Hristo Botev nr.17, 19/2, 19/3, 19/5, 19/6, 19/7 | Instituţia Publică Liceul Teoretic „Liviu Rebreanu” din mun..Chişinău, str.Hristo Botev, 9/2 (77-16-11) | 1733 |
48 | str.A.Mureşanu; str.N.Titulescu nr.28, 28/2, 30, 32, 34, 36, 47, 47/2, 47/3, 49/1, 49/2, 51, 53/1, 53/2, 53/3, 55; str.N.Zelinski nr.5/1, 5/2, 5/3, 5/4, 5/5, 5/6, 5/7; 5/8; str.Sarmizegetusa nr.23, 25, 25/1, 25/2 | Direcţia Asistenţă Socială, sec.Botanica (52-71-71) | 2579 |
49 | bd.Decebal nr.91; str.N.Zelinski nr.20, 22, 24, 26/1, 26/2, 28/1, 28/2, 28/3 | Liceul Teoretic cu profil de arte „Elena Alistar” (55-70-08) | 1117 |
50 | şos.Munceşti nr.172, 174, 176, nr.178 – nr.264, nr.238, 240, 242;
str.A.Cristea; str.Aşhabad nr.26 – nr.60, nr.51 – nr.107; str.Căuşeni nr.1, 3, nr.2 – nr.34, nr.32, nr.5 – nr.31; str.Cetatea Albă nr.36 – nr.74, nr.47 – nr.73; str.Cetatea Chilia nr.1 – nr.19, nr.2 – nr.28; str.Cioriceşti; str.Ciugureanu; str.Hanul Morii nr.22 – nr.84, nr.31 – nr.47; str.Pandurilor nr.19, 21, 23; str.P.Erhan; str.Plaiului nr.35 – nr.81, nr.54 – nr.98; str.Reni | Gimnaziul „Nicolae H.Costin” (55-01-17) | 2271 |
51 | str.N.Zelinski nr.1, 2, 3, 4/1, 6/1, 6/2; str.N.Titulescu nr.9 – nr.45a, nr.10, 12, 14, 16, 20, 22, 24, 26, 33, 35, 39, 43 | Liceul Teoretic „Iulia Hajdeu” (55-13-30, 55-73-68) | 2059 |
52 | str.Sarmizegetusa; str.Sarmizegetusa nr.1, 3; str.Minsk nr.47, 49/1, 49/2, nr.45a – nr.53a; str.Pandurilor nr.51, 53, 55/1, 55/2, 68, 70/1, 70/2; str.Şoimari, str.Şoimari nr.8, 12; str.Titulescu nr.10/4; str.Sarmizegetusa; str.Sarmizegetusa nr.1, 3; str.Minsk nr.47, 49/1, 49/2, nr.45a – nr.53a; str.Pandurilor nr.51, 53, 55/1, 55/2, 68, 70/1, 70/2; str.Şoimari, str.Şoimari nr.8, 12; str.Titulescu nr.10/4. | ÎS Alimentaţie publică „Bucuria-EL” (55-55-93) | 1200 |
54 | bd.Decebal nr.64, 68/1, 68/2, 70, 70/1, 70/2, 70/3, 72/2, 72/4, 72/5, 89;
str.Trandafirilor nr.1, 2/2, 3, 3/2, 5/1, 5/2, 5/3 | Şcoala Profesională nr.3, mun.Chişinău (53-14-64) | 1495 |
56 | str.N.Titulescu nr.1, 1/2, 2, 4, 4a, 6, 8, nr.1a – nr.7;
str.Minsk nr.24, 26, 26/2, 28, 45; bd.Decebal nr.59, 61, 63; str.Plaiului nr.2; str.Dimineţii nr.48 | Întreprinderea municipală de gestionare a fondului locativ nr.1 (52-32-18) | 2451 |
61 | str.N.Zelinski nr.28/4, 28/5, 28/6, 30/3, 30/4, 32/4, 32/5, 32/6; str.Trandafirilor nr.7/3, 9/1, 9/2, 9/3, 11/1, 11/2 | Centrul sportiv de pregătire a loturilor naţionale (52-27-99, 55-30-95) | 1641 |
TOTAL: | 56797 |
Circumscripţia uninominală nr.25, mun.Chişinău
| |||
Nr. secţiei de votare | Hotarele secţiei de votare | Adresa/nr. de telefon | Nr. de alegători |
Centru, Botanica | |||
16 | bd.Dacia nr.42, 44, 44/5, 44/7; str.Independenţei nr.50, 54, 54/1 | Liceul Teoretic „Mihai Grecu” (76-86-61) | 2067 |
31 | str.Trandafirilor nr.11/5, 11/6, 13/1, 13/4, 15, 29/1, 29/2, 29/3, 29/4, 31/1, 31/2, 31/3, 31/4, 31/5, 31/6, 31/7, 33/1, 33/2 | Liceul Teoretic „Bogdan Petriceicu Haşdeu” (52-10-07) | 2682 |
36 | str.Independenţei; str.Independenţei nr.2/1, 2/2, 2/3, 4/1, 4/2, 6/2, 6/3, 8, 10/1, 10/2, 10/4, 10/5 | Institutul de Cercetări Ştiinţifice în Construcţii „INCERCOM” ÎS (77-57-14) | 2239 |
39 | str.Hristo Botev nr.5/3, 7/1, 7/2, 7/3, 11/2; bd.Dacia nr.8, 10, 12, 12/1, 14 | Instituţia Publică Liceul Teoretic „Liviu Rebreanu” din mun.Chişinău (76-17-77) | 1383 |
40 | str.Hristo Botev nr.4/1, 4/2, 6, 11/1, 13/1, 13/2, 15/2, 23 | Colegiul de Muzică „Ştefan Neaga” din Chişinău (77-84-25) | 1269 |
53 | str.Aşhabad nr.2 – nr.24, nr.29 – nr.49; str.Plaiului nr.1 – nr.33, nr.7, nr.4 – nr.52;
str-la Plaiului nr.1 – nr.17, nr.2 – nr.8; str.Hanul Morii nr.1 – nr.19, nr.2 – nr.20; str-la Hanul Morii nr.3 – nr.31, nr.4 – nr.20; str.Cetatea Albă nr.15a, 15b, nr.17 – nr.45, nr.18 – nr.34 (exclusiv nr.20), 43/1; str.Popovici; str.Minsk nr.7 – nr.43, nr.8 – nr.22; str.Pandurilor nr.1 – nr.45, nr.39, nr.4 – nr.60, nr.14, 16, 18, 20, 22, 42, 48j, 50e, 52d, 54g, 62; str.Tăbăcăria Nouă; str.Taşkent; str.Riga; str.Dimineţii; str.Dimineţii nr.26, 45, 51a, b, v, 63 | Instituţia Publică Liceul Teoretic „Tudor Vladimirescu” din mun.Chişinău (55-10-49) | 2887 |
55 | şos.Munceşti nr.92 – nr.168, nr.94, 162, 164, 166, 170;
str.Cetatea Albă nr.20 (nr.16); str.Dimineţii nr.3; str.Pandurilor nr.2; str.Minsk nr.1, 2, nr.1a – nr.5, nr.4 – nr.6; str.Tallinn | Oficiul poştal nr.2 (55-43-10) | 1611 |
57 | str.Frumuşica nr.1, 1a, b, v, g, 2, 6, 6a, 8a;
str.E.Alistar; str.L.Dimitriu nr.12, 20, 21, 37, 37/2, 39; str.Scutari; str.Sf.Treime; str.Clopotniţei; str.Dorobanţi; str.Cetatea Albă nr.1 – nr.11, nr.3, 5, 13, nr.2 – nr.14; şos.Munceşti nr.38 – nr.90, nr.44, 52, 54, 56, 56 a, 84 a, b | Policlinica Centrală a Căii Ferate din Moldova, şos.Munceşti nr.17 (83-24-84) | 2457 |
59 | bd.Decebal nr.1, 5, 6/1, 6/2, 6/4, 17j, z, 19, 23, 23/2;
str.Odessa nr.63, 65, 67; str.Mazililor; str.Vorniceni; str.Dobruşa; str.Stolniceni; str.Gagarin nr.13; şos.Munceşti nr.1 – nr.113; str.Fîntînilor (casele cu nrumere pare) | Palatul de Cultură al Feroviarilor (ÎS „Calea Ferată din Moldova”) (83-38-43, 83-27-56) | 2190 |
60 | str.Melestiu nr.11, 15, 20 (Spitalul Clinic Municipal nr.1), 24, 26/1, 26/2, 26/3, 26/4, 26/5, 26/6, 26/7, 26/8 | Instituţia medico-sanitară publică „Spitalul Clinic Municipal nr.1” (80-95-60) | 139 |
62 | str.Trandafirilor nr.33/3, 35/1, 35/2, 35/3, 35/4, 37/1, 37/2, 37/3, 39;
str.N.Zelinski nr.34/1, 34/2, 34/3, 34/4, 34/5, 34/6, 36/2, 36/3, 36/6, 36/8, 38/1, 38/2, 38/3, 38/4, 40/1, 40/2 | Creşa-grădiniţa nr.91 (55-15-72) | 2555 |
63 | bd.Dacia nr.3/1, 3/2; str.N.Zelinski nr.15 (Sanatoriul Preventoriu de bază „Constructorul”), 15/1, 15/2, 15/3, 15/4, 15/5 bl. 4, 15/6 bl. 5, 30/2, 31a, 31b, 32/1, 32/2, 32/3, 33/1, 33/2, 35, 37; str.Fulguleşti | Sanatoriul Preventoriu de bază „Constructorul” (52-70-93) | 1823 |
124 | str.Tighina de la nr.1 pînă la nr.21 şi nr.2, blocurile 1, 2, 3, 4, pînă la nr.12;
str.Bulgară de la nr.9 pînă la nr.25 şi de la nr.12 pînă la nr.42; str.Ismail de la nr.1 pînă la nr.7 şi de la nr.2 pînă la nr.28. | Casa de cultură a Universităţii de Stat din Moldova (27-04-91) | 541 |
125 | str.Lev Tolstoi de la nr.1 pînă la nr.11 şi de la nr.2 pînă la nr.26;
str.Al.Bernardazzi de la nr.1 pînă la nr.23 şi de nr.4 pînă la nr.24; str.A.Şciusev nr.1, nr.2, nr.3; str.Ion Inculeţ de la nr.1 pînă la nr.55 şi de la nr.2 pînă la nr.64; str.Cocieri; str.Fierarilor; str.Mircea Eliade; str.Chiţcani; str.Mereşeni; str.Coşniţa; str.Suruceni; str.Sărăteni; str.Gîrliţei; str.Negureni; str.Valea Podului; str.Mihail Ceachir; str.Ilie Geamănă; str-la Fierarilor | Casa de cultură a Universităţii de Stat din Moldova (27-42-66) | 1765 |
127 | str.Alexe Mateevici de la nr.1 pînă la nr.15 şi de la nr.2 pînă la nr.36;
str.Armenească de la nr.1 pînă la nr.25 şi de la nr.2 pînă la nr.22; str.Bulgară de la nr.1 pînă la nr.7 şi de la nr.2 pînă la nr.10; str.Drumul Viilor de la nr.1 pînă la nr.9 şi de la nr.2 pînă la nr.4 «b»; str.Valea Dicescu de la nr.5 pînă la nr.13 şi de la nr.2 pînă la nr.22; str.Vasile Alecsandri de la nr.21 pînă la nr.61, nr.14; str.Anton Crihan; str.Dîmbului; str.Universităţii; str-la Parcului | Şcoala auxiliară nr.7 (22-10-95) | 1456 |
128 | şos.Hînceşti de la nr.2 pînă la nr.20; str.Vasile Alecsandri de la nr.1 pînă la nr.19;
str.Valea Dicescu de la nr.15 pînă la nr.49 şi de la nr.24 pînă la nr.92 | Fostul sediu al Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei (26-93-32) | 1310 |
129 | str.Vasile Alecsandri de la nr.2 pînă la nr.12;
str.Gh.Asachi de la nr.1 pînă la nr.11, nr.11/1, 11/2 şi de la nr.2 pînă la nr.14; str.M. Lomonosov de la nr.1 pînă la nr.37 şi de la nr.2 pînă la nr.22; str.Pan Halippa; str.Al.Cosmescu; str.Aurel David; str.Pavel Boţu; str.I.Nistor; str.Ion Ganea; str.Gheorghe Malarciuc; str.George Bacovia | Fostul sediu al Ministerului Sănătăţii al Republicii Moldova (26-88-06) | 1550 |
130 | str.M. Lomonosov de la nr.39 pînă la nr.49, şi de la nr.24 pînă la nr.40/2; str.D.Mendeleev; str.Mitropolit Gurie Grosu de la nr.1 pînă la nr.19 „a” şi de la nr.2 pînă la nr.18;
str.V.Dokuceaev de la nr.1 pînă la nr.21 şi de la nr.2, nr.2/1, 2/2, 2/3, 2/4 pînă la nr.6 | Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” (73-39-96) | 2241 |
131 | şos.Hînceşti de la nr.3 pînă la nr.53 şi de la nr.22 pînă la nr.58, 58/1;
str.Gh.Asachi de la nr.13 pînă la nr.29 şi de la nr.16 pînă la nr.58; str.Frumoasa de la nr.9 pînă la nr.33 şi de la nr.14 pînă la nr.32; str.Lăpuşnei de la nr.1 pînă la nr.3 şi de la nr.2 pînă la nr.6; str.Valeriu Cupcea de la nr.33 pînă la nr.59 şi de la nr.20 pînă la nr.44; str.Valea Dicescu de la nr.51 pînă la nr.83 şi de la nr.94 pînă la nr.124; str.Gheorghe Tudor | Casa Naţională de Asigurări Sociale a Republicii Moldova (28-11-08) | 2095 |
132 | str.George Meniuc; str.Lacului; str.Lucian Blaga; str.N.Moroşanu; str.Oneşti;
str.N. Pirogov; str.Timiş de la nr.21 pînă la capăt şi de la nr.26 pînă la capăt; str.Cireşilor de la nr.1 pînă la nr.29 şi de la nr.2 pînă la nr.44; str.Valeriu Cupcea de la nr.1 pînă la nr.31 şi de la nr.2 pînă la nr.18; str.Frumoasa de la nr.1 pînă la nr.7 şi de la nr.2 pînă la nr.12; str.Lăpuşnei de la nr.8 pînă la nr.20 şi de la nr.5 pînă la nr.21; str.Drumul Viilor de la nr.11 pînă la nr.27, nr.27 „a” şi de la nr.6 pînă la nr.24; str.Tudor Aman; str.Nucarilor; str-la Nucarilor | Şcoala medie nr.41 Instituţia Publică Gimnaziul „Dumitru Matcovschi” (72-51-97) | 1471 |
133 | str.Drumul Viilor de la nr.29 pînă la nr.89 şi de la nr.26 pînă la nr.32;
str.Cireşilor de la nr.31 pînă la nr.77 şi de la nr.46 pînă la nr.98; str.Valeriu Cupcea de la nr.61 pînă la nr.109 «b» şi de la nr.46 pînă la nr.82 | Facultatea de Geografie, Facultatea de Biologie şi Chimie ale Universităţii de Stat din Tiraspol (72-33-53) | 1696 |
134 | str.Mitropolit Gurie Grosu de la nr.21 pînă la nr.37 şi de la nr.20 pînă la nr.38 «a»;
str.V. Cheltuială; str.avocat Eugenia Cruşevan; str.Bujorilor; str.Belşugului; str.Agnesa Roşca | Facultatea de Geografie, Facultatea de Biologie şi Chimie ale Universităţii de Stat din Tiraspol (72-33-43) | 706 |
140 | str.Gh.Asachi de la nr.53, nr.53/1, nr.53/2 pînă la nr.65 «a», nr.65/2, nr.67, nr.69 şi nr.60/1, nr.62;
str.M. Lomonosov nr.49/1, 49/2 şi nr.49 (case particulare); str.Vl.Korolenko | Centrul Naţional de Sănătate Publică (57-46-09) | 2525 |
141 | str.Gh.Asachi nr.71/1, 71/2, 71/3, 71/4, 71/5, 71/6, 71/7, 71/8, nr.77, nr.79/1, 79/2, nr.64/1 şi nr.66/1 | Instituţia Publică „Centrul de Excelenţă în Construcţii din mun.Chişinău (72-39-31) | 1442 |
142 | str.N.Testemiţanu de la nr.29 pînă la capăt şi nr.20, nr.24 «a», 24/3, nr.26/1, 26/2;
str.Arheolog Ion Casian-Suruceanu; str.Pictor Mihai Grecu; str-la Pictor Mihai Grecu; str.Protoiereu M.Berezovschi; str-la Protoiereu M.Berezovschi; str.Mălina Mică nr.70, nr.70/1 70/2, 70/3, nr.72; str.M. Lomonosov de la nr.53 pînă la nr.59, nr.65 (căminul 3); str.actor Chiril Ştirbu; str-la actor Chiril Ştirbu; str-la Constantin Vîrnav; str.Constantin Vârnav, nr.13(inclusiv pacienţii Institutului de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” | Centrul de Excelenţă în Medicină şi Farmacie „Raisa Pacalo” (72-85-11) | 1711 |
143 | str.N.Testemiţanu nr.24; str.Mălina Mică nr.11/4, nr.11/10, nr.68/1 | Căminul nr.4 al Centrului de Excelenţă în Medicină şi Farmacie „Raisa Pacalo” (72-92-58) | 990 |
144 | str.Mălina Mică de la nr.3 pînă la nr.9 şi de la nr.52 pînă la nr.68;
str.N.Testemiţanu nr.22, nr.22/2, 22/3 şi nr.24/2; str.Constantin Vîrnav de la nr.2 pînă la nr.14 şi de la nr.15 pînă la nr.25; str.Ip.Soroceanu de la nr.71 pînă la capăt; str.M. Lomonosov nr.63 căminul 8, nr.51/1, 51/2; str.acad. Ilie Untilă; str.Fraţii Apostol; str.Romantica; str-la Mălina Mică | Facultatea de Farmacie a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „N.Testemiţanu” (72-88-22) | 1342 |
145 | str.N.Testemiţanu de la nr.11 pînă la nr.27 şi nr.18;
str.Constantin Vîrnav de la nr.16 pînă la capăt şi de la nr.27 pînă la capăt; str.Mălina Mică nr.68/2, 68/3, 68/11; str.acad.Natalia Gheorghiu; str.Mălina Mare; str.Melestiu de la nr.22 pînă la capăt; str.Avicenna; str-la Avicenna; str-la Zaporojie | Blocul didactic nr.1 „Leonid Cobîleanschi” al Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „N.Testemiţanu” (20-54-28) | 2444 |
146 | str.Gheorghe Caşu nr.30/16, nr.32, căminele 10, 11, 12, 13 şi nr.37 | Căminul nr.13 al Universităţii de Stat din Moldova (73-16-97) | 331 |
147 | str.Gheorghe Caşu de la nr.1 pînă la nr.31 şi de la nr.2 pînă la nr.28;
str.Ion Inculeţ de la nr.57 pînă la capăt şi de la nr.66 pînă la capăt; str.Ip.Soroceanu de la nr.1 pînă la nr.69 şi de la nr.2 pînă la nr.72/2; str.Constantin Vîrnav de la nr.1 pînă la nr.11; str.N.Testemiţanu de la nr.1 pînă la nr.9 şi de la nr.2 pînă la nr.16; str.Mălina Mică nr.1 şi de la nr.2 pînă la nr.50; str.Ion Vatamanu (fosta str.Herţen); str.Sclifos; str.Valentin Guţu; str.Arborilor; str-la Arborilor; str-la Ip.Soroceanu; str-la A.Herţen | Gimnaziul internat nr.3 (72-79-63) | 1968 |
148 | str.Grenoble nr.159/3, 159/4, 159/5, 159/6, 159/7, 159/8 nr.161/4, 161/5, nr.163/4, 163/6, 163/7 şi nr.165/3, 165/4; str.Petre Ungureanu de la nr.1 pînă la nr.17; str.Gh.Crişan de la nr.1 pînă la 13; str.D.Moruzi de la 1 pînă la 15 şi de la nr.2 pînă la nr.14; str.dr.Tudor Strişcă | Liceul Teoretic „Vasile Lupu” (76-55-22) | 1567 |
149 | str.Grenoble de la nr.147 pînă la nr.157, nr.159, nr.159 „A”, nr.159/2, nr.161/1, 161/2, 161/3, nr.163/1, 163/2, 163/3, şi nr.165/1, 165/2, nr.167/1 | Liceul Teoretic „Vasile Lupu” (92-92-31) | 1509 |
150 | str.Grenoble de la nr.1 pînă la nr.115 şi 106, nr.106 «a», nr.106 «b», nr.106/4;
str.Drumul Schinoasei nr.1/1, 1/2, 1/3, 1/4 | Liceul Teoretic cu profil de arte „Nicolae Sulac” (72-93-25) | 1199 |
156 | Pacienţii internaţi în IMSP „Spitalul Clinic Republican” (str.N.Testemiţanu nr.29) şi IMSP „Institutul de Cardiologie” (str.N.Testemiţanu nr.29/1) | Instituţia medico-sanitară publică „Spitalul Clinic Republican” (40-36-86) | 0 |
157 | Pacienţii internaţi la IMSP Institutull Oncologic (str.N. Testemiţanu nr.30) | Instituţia medico-sanitară publică „Institutul Oncologic” (72-55-88) | 0 |
TOTAL: | 55161 |
Circumscripţia uninominală nr.26, mun.Chişinău
| |||
Nr. secţiei de votare | Hotarele secţiei de votare | Adresa/nr. de telefon | Nr. de alegători |
Centru, Buiucani | |||
93 | str.Ion Creangă de la nr.82/2 pînă la capăt; str.Ion Pelivan de la nr.17 pînă la capăt şi de la nr.26 pînă la capăt | Şcoala profesională nr.9 (75-07-60) | 2022 |
95 | str.Alba-Iulia nr.5; 5/1; 7/1; 15; 15/1; 15/2; 17, nr.10 – nr.14, 20 şi nr.122 –nr.146;
str.Ion Pelivan nr.13 – nr.15 şi nr.20 – nr.24 | Liceul Teoretic „I.S.Neciui-Leviţchi” (74-45-22) | 1518 |
97 | str.Doina şi Ion Aldea-Teodorovici nr.8 – nr.14 (toate blocurile) | APLP-53/408 (59-23-61) | 1383 |
98 | str.Doina şi Ion Aldea-Teodorovici nr.11 – nr.17;
str.Alba-Iulia nr.2 – nr-8 (toate blocurile) şi nr.3; str.Ion Creangă nr.76 – nr.80 | Liceul Teoretic „Doina şi Ion Aldea-Teodorovici” (74-57-47) | 2502 |
99 | str.Piaţa Unirii Principatelor nr.1; str.Alba-Iulia nr.1; str.Vasile Lupu de la nr.36 pînă la capăt; str.Ion Creangă de la nr.49/3; 53/1; 55; 59; 82/1; str.Şt.Luchian; str.Constituţiei | Liceul profesional nr.1 (75-09-33) Şcoala profesională nr.2 | 2783 |
100 | str.Piaţa Unirii Principatelor nr.3; str.Ion Creangă nr.39 – nr.47 şi nr.64 – nr.74; str.Ioana Radu de la nr.23 pînă la capăt şi de la nr.24 pînă la capăt; str.Vasile Lupu nr.34/1 | Şcoala sportivă „Speranţa” (74-65-19) | 2575 |
101 | str.Ion Creangă nr.62; str.Ion Neculce de la nr.53 pînă la capăt şi de la nr.32 pînă la capăt; str.V.Belinski de la nr.27 pînă la capăt şi de la nr.40 pînă la capăt; str.Alexandru Donici; str.Serghei Rahmaninov; str.Dominte Timonu; str.Dumitru Caraciobanu | Consiliul Veteranilor al sectorului Buiucani (74-62-47) | 2336 |
102 | str.E.Coca de la nr.45 pînă la capăt şi de la nr.24 pînă la capăt;
str.Ion Neculce nr.5 – nr.51 şi nr.2 –nr.30; str.Şt.Neaga de la nr.57 pînă la capăt şi de la nr.56 pînă la capăt; str-la Şt. Neaga; str.Lisabona; str.Ioan Livescu; str.G.Topârceanu | Centrul medicilor de familie nr.4 (74-82-75) | 2147 |
103 | str.E.Coca nr.1 – nr.23 şi nr.2 – nr.14; str.E. Coca nr.29
str.Maria Lătăreţu; str.P.Ceaikovski nr.1 – nr.7 şi nr.2 – nr.10; str.Ioana Radu nr.1 – nr.21; str.Barbu Lăutaru; str.Şt. Neaga nr.15 – nr.31 şi nr.10 – nr.30; str.Buiucani nr.3; 4; 5; 6; 16; str.Vasile Lupu nr.6 | Căminul nr.3 al Universităţii Pedagogice de Stat „I.Creangă” (75-15-83) | 2857 |
104 | str.Cornului (în afară de nr.5; nr.5/1; nr.7; 7/3; 5/2 );
str.Drumul Taberei; str-la Cornului; str.Durleşti; str.Schitului; str.Roşiori; str.Dragomirna; str.Vovinţeni; str.Toamnei; str.Humuleşti; str.Toporaşilor; str.Gh.Codreanu; str.Rariştii; str.Ghioceilor; str.Voievozilor; str.Bisericii; str.Porumbrele; str-la Bisericii; str.Aluniş; str.Grîului; str.Pîrîului | Fosta şcoală medie nr.52, str.Cornului (74-09-57) | 2858 |
105 | str.Vasile Lupu nr.55, 59, 59/1, 59/2, 61, 61A, 63, 65, 67, 69, 71,71/2, 73, 81, 83, 83”a”, 85”a”, 87, 91, 93, 117, 119;
str.Gr.Alexandrescu | Creşa-grădiniţă nr.20 (71-52-87) | 2892 |
106 | str.Vasile Lupu nr.1 – 39 şi nr.2-34 ; 28/1; 47/2; 87/2; 87/3; 89;
str.V.Belinski nr.1 – 25 şi nr.2 – 38; str.Maria Tănase; str.Ciprian Porumbescu; str.Şt.Neaga nr.1 –13 şi nr.2 – 8; str.P.Ceaikovski de la nr.9 pînă la capăt şi de la nr.12 pînă la capăt; str.Buiucani nr.2; 3; 16; str.Cornului nr.5; 5/1; 5/2; 7; 7/1; 7/3. | Direcţia nr.13 pentru administrarea clădirilor Guvernului Republicii Moldova (75-24-11) | 2888 |
107 | str.A. Mateevici nr.79-nr.85 şi nr.60 – nr.64;
str.Nicolae Iorga nr.2 – nr.12; str.Bucureşti nr.71 – nr.87 şi nr.66 – nr.72; str.A. Puşkin nr.1 – nr.21; str.Mitropolit G.Bănulescu-Bodoni nr.1 – nr.35 şi nr.2 – nr..20; str.M.Kogălniceanu nr.65 – nr.75 şi nr.58 – nr.76; str.A.Şciusev nr.65 – nr.93 şi nr.66 – nr.86 | Universitatea de Stat din Moldova (57-74-67) | 1060 |
108 | str.A. Mateevici nr.87 – nr.111 şi nr.66 – nr.86;
str.Sfatul Ţării nr.1 – nr.41 şi nr.2 – nr.20; str.31 August 1989 nr.115 – nr.133 şi nr.78 – nr.82; str.Nicolae Iorga nr.1 – nr.27 şi nr.14- nr.28; str.Maria Cibotari nr.1 – nr.49 şi nr.2 – nr.18; str.M.Kogălniceanu nr.77 – nr.93 şi nr.78 – nr.84; str.A.Şciusev nr.95 – nr.105 şi nr.88 – nr.102; str.Bucureşti nr.89 – nr.109 şi nr.74 – nr.92 | Liceul Teoretic „N.V.Gogol” (23-83-82) | 1302 |
109 | str.Sfarul Ţării nr.43 – nr.69 şi nr.22 – nr.32;
str.Columna nr.121 – nr.133; str.Mitropolit G.Bănulescu-Bodoni nr.37 – nr.47; bd.Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.103, nr.148 – nr.158; str.Mitropolit Dosoftei nr.85 – nr.95 şi nr.100 – nr.114; str.Maria Cibotari nr.51 – nr.61 şi nr.20 – nr.28; str.Tricolorului nr.29 – nr.43 şi nr.30 – nr.50; str-la Teatrului | Liceul Teoretic „Spiru Haret” (22-60-90) | 907 |
110 | str.A.Mateevici de la nr.113 pînă la capăt şi de la nr.88 pînă la capăt;
str.A.Plămădeală; str.C. Stere; str.A.Şciusev de la nr.107 pînă la capăt şi de la nr.104 pînă la capăt; str.A.Corobceanu; str.31 August 1989 de la nr.135 pînă la capăt şi de la nr.84 pînă la capăt; str.Bucureşti de la nr.111 pînă la capăt şi de la nr.94 pînă la capăt; 96; 96/1. str.M.Kogălniceanu de la nr.95 pînă la capăt şi de la nr.86 pînă la capăt; str.A.Lăpuşneanu; str.Toma Ciorbă nr.3 – nr.17 şi nr.2 – nr.28; str.Mitropolit Petru Movilă nr.1- nr.29 şi nr.2 – nr.14; str.S.Lazo nr.1 – nr.19 şi nr.2 – nr.38 | Liceul Teoretic „A.Cantemir” (23-39-66) | 1322 |
111 | str.Alba-Iulia nr.188/1; 190/2; 192; 192/2; 194; 194/1; 194/2; 194/3;
str.Alba-Iulia nr.77/5; 77/6; str.N.H.Costin nr.65/3; str.Liviu Deleanu nr.2; 4 | Grădiniţa de copii nr.164 (51-82-64) | 2789 |
112 | În listele electorale se înscriu pacienţii din circumscripţia nr.26
mun.Chişinău 4, internaţi în ziua alegerilor în: – Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Urgentă (str.Toma Ciorbă, 1); – Instituţia medico-sanitară publică „Spital clinic municipal de copii nr.1” (str.S.Lazo, 7); – Instituţia medico-sanitară publică „Spitalul clinic municipal nr.4” (str.Columna, 150); – Instituţia medico-sanitară publică Spitalul de traumatologie şi Ortopedie” (bd.Ştefan cel Mare şi Sfînt,190); – Instituţia medico-sanitară publică „Spitalul clinic de boli infecţioase „T.Ciorbă” (bd.Ştefan cel Mare şi Sfînt, 163) | Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină de Urgentă (25-07-03) | 0 |
135 | şos.Hînceşti de la nr.59 pînă la nr.99; str.Lech Kaczynski nr.2/1, 2/2, nr.4, nr.6/1, 6/2, 6/3, 6/4, nr.10/1, 10/2, 10/3, 10/4; str.Drumul Viilor de la nr.91 pînă la nr.99 şi nr.34; str.Frumoasa de la nr.35 pînă la nr.75 şi de la nr.34 pînă la nr.90; str.Academiei nr.15/2 şi nr.17 | Liceul Teoretic „Academician C.Sibirschi” (72-90-35) | 1966 |
136 | str.Drumul Viilor de la 40 pînă la nr.42, nr.42/3;
str.Pietrarilor de la nr.5 pînă la capăt, partea pară de la nr.2 pînă la nr.12 şi de la nr.16 pînă la capăt; str.Primar Carol Schmidt; str.Nichita Smochină; str-la Nichita Smochină 1; str-la Nichita Smochină 2; str-la Nichita Smochină 3; str-la Nichita Smochină 4 | Creşa-grădiniţă nr.59 (73-54-41) | 1919 |
137 | str.Drumul Viilor nr.36, nr.38, nr.38/1; str.Pietrarilor nr.1-3, nr.14, nr.14/1, 14/2, 14/3, 14/4; str.Trifan Baltă; str.Ciocîrliei; str-la 1 Ciocîrliei; str-la 2 Ciocîrliei | Şcoala-grădiniţă nr.226 (72-77-60) | 1329 |
138 | şos.Hînceşti nr.55/3, nr.57, nr.60, nr.60/1, 60/2, 60/3, nr.62, nr.62/2, 62/3;
str.Academiei de la nr.3 pînă la nr.13, nr.13/3, nr.10 şi nr.12; str.Lech Kaczynski nr.2/3, 2/4, 2/5; str.Valea Dicescu de la nr.85 pînă la capăt şi de la nr.126 pînă la capăt; str.V.Dokuceaev de la nr.23 pînă la capăt şi de la nr.8 pînă la capăt | Biblioteca ştiinţifică centrală „A.Lupan” a Academiei de Ştiinţe a Moldovei (72-70-26) | 2219 |
139 | str.Academiei nr.1 şi de la nr.2 pînă la nr.8/1, 8/2;
str.Gh.Asachi de la nr.31 pînă la nr.51 şi nr.60/2, nr.62/1, 62/2, 62/3, 62/4, 62/5; str.acad.I.Grosul; str.R.Williams; str.Pomilor | Institutul de Zoologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (73-98-65) | 1725 |
151 | str.Mioriţa nr.3/1, 3/2, nr.5/1, 5/2, 5/3, 5/4, 5/5, nr.7/1, nr.9/1, 9/2, nr.11;
str.Gh.Asachi nr.68/1 şi nr.104; str.Sprîncenoaia nr.1/1, 3/1 | Uzina experimentală „ASELTEH” a Academiei de Ştiinţe a Moldovei (28-14-10) | 2146 |
152 | şos.Hînceşti de la nr.64 pînă la nr.90; str.Sihastrului de la nr.1 pînă la nr.23;
str.Focşani; str.Vlad Ţepeş; str.Schinoasa; str.Mioriţa (partea pară); str.Aurel Vlaicu; str.Constanţa; str.Galaţi; str.Brăila; str.Turturele; str.Măceşilor; str.Lămîiţei; str.Mărţişor; str.Griviţei; str.Vînătorilor; str.Rîndunele; str.Mărăşeşti; str.Costeşti; str.Rovinari; str.Băltagi; str.Bugeacului | Casa Radio a Instituţiei publice naţionale a Audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova” (72-17-58) | 2524 |
153 | şos.Hînceşti de la nr.101 pînă la nr.255 şi de la nr.92 pînă la nr.256;
str.Porumbiţei; str.Garoafelor; str.Dealul Cucului; str.Ialoveni de la nr.1 pînă la nr.69 şi de la nr.2 pînă la nr.42; str.Tudor Malai; str.Văleni; str.Crinilor; str.Cimbrului; str.Vîlcele; str.Cişmele; str.Măgurele; str.V.Kovtun; str-la V.Kovtun | Liceul Teoretic „Univers LIONS” (73-82-07) | 1346 |
154 | str.M.Lermontov de la nr.21 pînă la capăt şi de la nr.32 pînă la capăt;
str.Roguleni; str.Sfînta Vineri; str.Valea Rediului; str.Tatarbunar; str.Spicului; str.Crizantemelor; str.Orhideelor; str.Zodiac; str.Capricorn; str.Fecioarei; str-la Sfînta Vineri. str.Valea Rediului nr.16 (Azilul republican pentru invalizi, veterani ai muncii şi războiului) | Combinatul Republican de Instruire Auto (72-52-41) | 2252 |
155 | str.Ialoveni de la nr.71 pînă la capăt şi de la nr.44 pînă la capăt; str.M.Lermontov de la nr.1 pînă la nr.19 şi de la nr.2 pînă la nr.30; str.P.Didîc; str.Speranţei; str-la M.Lermontov | ÎS „Institutul de Proiectări pentru Organizarea Teritoriului” (28-44-31) | 1864 |
TOTAL: | 55431 |
Circumscripţia uninominală nr.27, mun.Chişinău
| |||
Nr. secţiei de votare | Hotarele secţiei de votare | Adresa/nr. de telefon | Nr. de alegători |
Buiucani | |||
71 | bd.Ştefan cel Mare şi Sfânt de la nr.115 pînă la capăt şi de la nr.160 pînă la capăt;
str.Mihai Viteazul; str.Columna nr.135 – nr.169 şi nr.150; str.S.Lazo nr.40 – nr.48 şi nr.21/1 str.Mitropolit Petru Movilă de la nr.31 pînă la capăt şi de la nr.16 pînă la capăt; str.Toma Ciorbă de la nr.19 pînă la capăt şi de la nr.30 pînă la capăt; 32/1; 32/2; str.Mitropolit Dosoftei nr.97 – nr.103 şi nr.116 – nr.140 | Liceul Teoretic „Al. Puşkin” (22-27-05) | 1164 |
72 | str.Mitropolit Dosoftei de la nr.105 pînă la capăt şi de la nr.142 pînă la capăt;
str.Columna de la nr.171 pînă la capăt şi de la nr.162 pînă la capăt; str.H.Coandă; str.Bucuriei; str.Prunului; str.Cantonului; str.Ghenadie Iablocikin; str.Caişilor; str.Zăvoiului | Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto (74-32-64) | 1399 |
73 | str.Ion Creangă nr.1 – nr.37 şi nr.4 – nr.60; str.E. Coca nr.25 – nr.43 (în afară de nr.29); str.Ioana Radu nr.2 – nr.22; str.Gheorghe Enescu; str.Primăverii; str.Tamara Ciobanu; str.P.Ştefănucă; str.Şt.Neaga nr.33 – nr.55 şi nr.32 – nr.54 | Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” (74-72-08) | 2053 |
74 | str.Calea Ieşilor nr.1 – nr.13 şi nr.2 – nr.10;
str.I.Neculce nr.1- nr.3; str.Milano nr.2 – nr.8 | Societatea pe acţiuni „Pielart” (58-26-01) | 1865 |
75 | str.Calea Ieşilor nr.15 – nr.23; nr.25 – nr.39 şi nr.12;
str.Bariera Sculeni; str.Milano nr.1 – nr.3 şi nr.10 – nr.56; str.27 Martie 1918; str.Călăraşi nr.1 – nr.45 şi nr.2 – nr.42; str.Trei Crai; str.Ţarinii nr.1 – nr.49 şi nr.2 – nr.42; str.Drumul Crucii nr.1 – nr.53 şi nr.2 – nr.44; str.Truşeni; str-la Florile Dalbe; str.Florile Dalbe | Liceul Teoretic „Principesa Natalia Dadiani” (74-75-19) | 2154 |
76 | str.Drumul Crucii nr.55 – nr.101 şi nr.46 – nr.114;
str.Ţarinii nr.51 – nr.79 şi nr.44 – nr.90; str.Călăraşi de la nr.47 pînă la capăt şi de la nr.44 pînă la capăt; str.Milano de la nr.5 pînă la capăt şi de la nr.58 pînă la capăt; str-la Sculeni; str.Torino; str-la Călăraşi | Grădiniţa de copii nr.52 (59-78-66) | 2408 |
77 | str.Calea Ieşilor nr.41 – nr.47 şi nr.16 (blocurile 1,2,3);
str.Mesager | Şcoala de muzică pentru copii nr.3 (74-44-64) | 2684 |
78 | str.Calea Ieşilor nr.49 – nr.53; str.Pruncul nr.1/1, 1/3, 1/7, 2/1, 2/2, 2/5, 2/10, 2/16; str.Calea Ghidighiciului; str.Ghidighici; şos.Balcani nr.20 | Instituţia preşcolară nr.52, str.Drumul Crucii, 99/1 (58-28-67) | 1244 |
79 | str.Calea Ieşilor de la nr.55 pînă la capăt; str.Golia; str.Drumul Crucii de la nr.103 pînă la capăt şi de la nr.116 pînă la capăt; str.Ţarinei de la nr.81 pînă la capăt şi de la nr.92 pînă la capăt | Şcoala primară nr.91 „Antonin Ursu” (74-94-66) | 2277 |
80 | str.Liviu Deleanu nr.1; nr1/1; nr.3 (toate blocurile);
str.Alba-Iulia 196, 196/1, 200/3, nr.204/1, 204/2; | Liceul Teoretic „A.Cehov” (58-18-32) | 2885 |
81 | str.Liviu Deleanu nr.5 (toate blocurile), nr.9 (toate blocurile), 11, 11/1, 7/6, 7/7;
str.Angela Păduraru; str-la Angela Păduraru | Liceul Teoretic „L.Deleanu” (51-44-08) | 2848 |
82 | str.Alba-Iulia nr.200, 200/1, 200/5, 202, 202/1, 202/2, 204, 206, 206/1 | Liceul internat republican cu profil sportiv (58-18-91) | 2896 |
83 | şos.Balcani de la nr.2 pînă la capăt; str.Liviu Deleanu nr.7/1, 7/2, 7/3, 7/5 | Liceul Teoretic „L.Deleanu” (51-63-73) | 2879 |
84 | str.Nicolae H.Costin de la nr.59 pînă la nr.61 (toate blocurile);
str.Alba-Iulia nr.184,184/1, 184/2, 184/3, 184/4, 186,188; str.Alba-Iulia nr.188/2, 188/7, 188/8; 188/9 | Liceul Teoretic „Petru Rareş” (51-84-53) | 2636 |
85 | str.Nicolae H.Costin nr.63 (toate blocurile) şi nr.65/2;
str.Onisifor Ghibu nr.4, 4/2, 9, 9/1, 11/1, 11/2, 15, 15/3, 15/4, 17,19; str.Alba-Iulia nr.75 (toate blocurile) | Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” (51-82-31) | 2707 |
86 | str.Onisifor Ghibu nr.2; 2/2; 2/3; str.Alba-Iulia nr.23; nr.23/1, 23/2; str.Suceviţa nr.36 (toate blocurile) şi nr.38/2 | Grădiniţa de copii nr.158 (51-12-68) | 2749 |
87 | str.Alba-Iulia nr.77 /2, 77/15, 77/17, 81(toate blocurile), 83, 83/2, 85 (toate blocurile), 87 (toate blocurile), 89 (toate blocurile), 91, 91/1, 93, 93/2, 97, 97/1, 97/2, 101,105,113, 113/1, 113/3, 113/5, 115;
str.Codrilor; str.Muşatinilor; str.Basarabilor; str.Ion Buzdugan | Şcoala profesională nr.6 (59-48-22) | 2796 |
88 |
str.Suceviţa de la nr.27 pînă la capăt şi de la nr.28 pînă la nr.34 (toate blocurile);
str.Paris de la nr.32 pînă la capăt; str.Lipcani; str-la Lipcani; str.Bacău; str.Gheorghe Tofan | Grădiniţa de copii nr.145 (58-08-84) | 2873 |
89 |
str.Suceava de la nr.139 pînă la capăt; str.Paris nr.22 – nr.30; str.Suceviţa nr.17 – nr.25 şi nr.20 – nr.26; str.A.Xenopol; str.Vasile Coroban de la nr.43 pînă la capăt şi de la nr.34 pînă la capăt; str.Virtuţii; str.Onisifor Ghibu nr.5, 7/1, 7/3,7/4,7/5; str.Alba-Iulia nr.148 – nr.182; str.Ion Calimachi | Căminul nr.5 al Universităţii Pedagogice de Stat „I.Creangă” (58-15-11) | 1738 |
90 | str.Suceava de la nr.140 pînă la capăt; str.Vasile Coroban nr.1 – nr.41, nr.2 – nr.20 şi nr.24 – nr.32; str.N.Bălcescu; str.Onisifor Ghibu nr.1- nr.3; str.Suceviţa nr.13 – nr.15 | Căminul nr.4 al Universităţii Pedagogice de Stat „I.Creangă” (58-15-08) | 1427 |
91 | str.Nicolae H.Costin nr.27 – nr.57 şi de la nr.46 pînă la capăt;
str.Doina şi Ion Aldea-Teodorovici de la nr.39 pînă la capăt şi de la nr.42 pînă la capăt; str.Paris nr.1 – nr.25 şi nr.2 – nr.20; str.Vasile Coroban nr.22 (toate blocurile); str.Suceviţa nr.1 – nr.11 şi nr.2 – nr.18 | Şcoala profesională nr.1 (74-29-49) | 1971 |
92 | str.Al.Marinescu; str.Paris de la nr.45 pînă la capăt; str.I.L.Caragiale de la nr.29 pînă la capăt şi de la nr.30 pînă la capăt; str.Spicului; str.Sergiu Culaţchi; str.Floreşti; str.Perilor; str.Murelor | Liceul Teoretic cu profil real „M.Marinciuc” (74-66-83) | 2314 |
94 | str.Paris nr.27 – nr.43, 43/1, 43/4; str.Suceava nr.65 – nr.137 şi nr.18 – nr.138; str.V.Stroiescu; str.I.L.Caragiale nr.8 – nr.28 şi nr.7 – nr.27; str.Gh.Călinescu; str.Sălcuţa; str.Vişinilor; str-la Vişinilor; str.Vasile Pogor | Centrul de creaţie tehnică (59-28-19) | 2049 |
96 | str.Ion Pelivan nr.1 – nr.11 şi nr.2 – nr.18; str.I.L.Caragiale nr.1 – nr.5 şi nr.2 – nr.6; str.Nicolae H.Costin nr.1 – nr.25 şi nr.2 – nr.44; str.Doina şi Ion Aldea-Teodorovici nr.19- nr.37 şi nr.16 – nr.40; str.G.Musicescu; str.Serghei Lunchevici | Grădiniţa de copii nr.119 (74-54-49) | 1810 |
247 | str.Alexandru cel Bun nr.69, 69B, 89, 91, 91A, 95, 97, 98, 98A, 99, 101, 103, 105, 107, 108, 108/1, 109, 113, 117, 126, 128, 132, 144, 144/1, 144A, 146, 148;
str.Anton Pann; str.Mitropolit G.Bănulescu-Bodoni nr.20, 22, 22A, 28/1, 28/2, 53, 57; str.Căpriana; str.Colina Puşkin; str.Columna nr.102, 104, 106, 108, 110, 112, 114, 118, 121, 124, 126, 128, 132, 132/1, 136, 138, 140, 144, 144/1, 144/E 146, 152, 154, 160, 160C, 160G; str.Ion Doncev; str.Maria Cibotari; str.Sf.Andrei nr.1 – nr.21 şi nr.2 – nr.20; str.Sf.Ilie; str.Sfatul Ţării 32, 34, 65, 67, 67/1, 69; str.Zamfir Arbore; str-la Zamfir Arbore | Academia de Studii Economice din Moldova (blocul B) (24-51-14) | 2545 |
TOTAL: | 56371 |
Circumscripţia uninominală nr.28, mun.Chişinău
| |||
Nr. secţiei de votare | Hotarele secţiei de votare | Adresa/nr. de telefon | Nr. de alegători |
Rîşcani | |||
202 | str.Ceucari; str.Cucorilor; str.Doina nr.148/2, 150 (toate blocurile) | Liceul Teoretic „George Călinescu” (46-97-75) | 2831 |
203 | str.Iazului nr.1, 1/1, 1/1A, 1/2, 1/2B, 1/3, 3, 5, 7, 7/1, 7/2, 7/3, 9, 11, 13, 13/1, 13/2, 13/3, 15, 17, 38, 40, 51, 53, 55, 56A, 57, 59, 61, 63, 72, 72/1, 74/1, 82, 84;
str-la Studenţilor nr.13/2, 16, 16/3A, 17/1, 17/2, 19/1 | Liceul Teoretic „George Călinescu” (46-69-18) | 2662 |
204 | str-la Studenţilor nr.2/1, 2/2, 2/3, 2/4, 4/1, 4/2, 6, 7/1, 7/2, 7/3, 8, 9/1, 9/2, 10, 11/1, 11/2, 11/3, 12, 13/1 | Şcoala primară a Liceului Teoretic „George Călinescu” (31-50-27) | 2460 |
205 | str.Constantin Brîncoveanu; str.Victor Crăsescu de la nr.23 pînă la nr.117;
str-la Victor Crăsescu; str.Criuleni nr.28 – nr.82 şi nr.29 – nr.85; str-la Criuleni; str.Liviu Damian nr.23 – nr.81 şi nr.24 – nr.82; str-la Liviu Damian; str.Pitulicii; str.Podgorenilor de la nr.62 pînă la nr.126 | Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei (40-07-53) | 1825 |
206 | str.Doina nr.86 – nr.126, nr.113 – nr.185; str.Socoleni nr.19/1, 19/2, 21, 21/2, 21/3, 23;
Brigada 1 mobil-operativă a Departamentului Trupelor de Carabinieri al Ministerului Afacerilor Interne. | Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei (46-69-21) | 1688 |
207 | str.Grătieşti; str.Iazului nr.6, 8, 10, 12, 16, 18, 19, 20, 20A, 22;
str.Gh.Madan nr.87/5, 89/3; str.Socoleni nr.4, 6, 8, 9, 10, 11, 11/1, 12/2, 13, 14, 15, 16, 16/2, 17 | Centrul comunitar pentru copii şi tineri „Andrieş” (46-44-71) | 2713 |
208 | str.Hotin nr.39, 40, 40A, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 50, 52, 54, 58, 60;
str.Gh.Madan nr.46/6, 48, 48/2, 48/3, 50, 50/2, 50/3, 52, 87, 87/1, 87/2, 87/3, 87/4; str.Moldoviţa; str.Putnei nr.65 – nr.91 şi nr.68 – nr.94; str.Ecaterina Teodoroiu nr.22 – nr.48 şi nr.35 – nr.59; str.Timişoara nr.17 – nr.45 şi nr.14 – nr.46 | Liceul Teoretic „Mihail Lomonosov” (46-69-31) | 2483 |
209 | str.Calea Orheiului nr.92, 97, 99, 103, 103/2, 105, 105/1, 105/2, 107;
str.Gh.Madan nr.46/1, 46/2, 46/3, 46/4, 46/5; str.V.Badiu nr.8/3, 10/2, 10/3. | Grădiniţa nr.57 (46-81-84) | 2694 |
210 | str.Calea Orheiului nr.109/2, 109/3, 111/1, 111/2, 111/3, 111/4, 111/8, 113/2, 114/4, 115/1;
str.Iazului nr.2, 2/1, 2/2, 2/3, 2/4, 4, 4/1, 4/2; str.Gh.Madan nr.63 – nr.81 | Întreprinderea municipală pentru gestionarea fondului locativ nr.21 (46-09-57) | 2831 |
224 | str.Bogdan Voievod nr.1/1, 2, 2/1, 2/2, 2A, 2C, 4, 6/1, 6/2, 6/3, 6/4, 8/2, 8/3, 8/6, 10, 10/1, 12 | Colegiul Tehnologic din Chişinău (43-47-86) | 2184 |
225 | str.Florilor nr.2, 2/2, 4/2 | Liceul Teoretic „Ştefan cel Mare” (44-21-42) | 550 |
226 | str.Florilor nr.4A , 4B, 4/3, 6/2, 8/1, 8/2, 8/3, 8/4, 10; bd.Moscova nr.3/3, 7/3 | Liceul Teoretic „Natalia Gheorghiu” (44-63-67) | 1812 |
227 | str.Miron Costin nr.1/1, 1/2, 1/3, 2, 3/1, 4/1, 5/1, 6/1, 6/2, 8, 10, 11/2, 11/3, 11/3A, 11/4;
bd.Moscova nr.7/1, 7/2 | Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” (49-82-85) | 2365 |
228 | str.Florilor nr.12/1, 12/2, 12/3, 12/4, 14/2, 16/1, 16/2; bd.Moscova nr.13/2, 13/3, 13/3A, 13/4, 13/5 | Liceul Teoretic „Nicolae Milescu Spătarul” (32-59-69) | 2036 |
229 | bd.Moscova nr.9, 9/1, 9/2, 11, 11/3, 13, 15/1, 15/2, 15/3, 15/6 | Liceul Teoretic „Nicolae Milescu Spătarul” (32-59-11) | 2682 |
230 | str.Florilor nr.16/3, 18/1, 18/2, 26, 26/1, 26/2, 26/3, 28/3, 30, 30/1, 30/1A, 30/2, 32, 32/1,34/1;
str.Matei Basarab nr.2, 2/1, 6; bd.Moscova nr.17/1 | Universitatea Slavonă, str.Florilor, 28/1 (44-97-84) | 2758 |
231 | str-la I Olga Vrabie; str-la II Olga Vrabie; str.Academician Eugen Coşeriu;
str.Academician Silviu Berejan; str.Bucovinei; str.Constantin Constantinov; str.Lidia Istrati; str.Olga Vrabie; str.Petru Leşcenco; str-la Petru Leşcenco; str.Primar Gherman Pîntea; str-la Primar Gherman Pîntea; str.Studenţilor nr.3/2, 3/6, 3/10, 5, 5/1, 7/1; str.Valentin Roşca; str.Vasile Ţepordei | Blocul de Studii nr.3 al Universităţii Tehnice a Moldovei (50-99-02) | 1574 |
232 | str.Academician N.Corlăteanu; bd.Moscova nr.20/2, 20/3, 20/4, 22, 24, 26, 26/2, 28; str.Studenţilor nr.1, 1/1, 2, 3, 3/1, 7/2, 7/3, 7/7, 7/8, 7/9, 7/10, 7/11 | Liceul Teoretic „Ion Creangă” (32-36-32) | 2510 |
233 | str.Academician Sergiu Rădăuţanu; str.Nicolae Dimo nr.29/1, 29/2, 29/3, 29/4, 31/1, 31/2; str.Studenţilor nr.9/18, 9/19, 9/20, 9/21, 9/22, 10, 10/1, 10/2, 12/1, 12/3 | Liceul Teoretic „Ion Creangă” (32-16-55) | 2888 |
234 | str.Nicolae Dimo nr.23/2, 23/3, 25; str.Matei Basarab nr.8, 8/2, 9/1, 9/2, 10, 10/1, 10/2, 10/3, 16/1; str.Miron Costin nr.15/2; bd.Moscova nr.14, 16 | Liceul Teoretic „Matei Basarab” (32-34-33) | 2422 |
235 | str.Nicolae Dimo nr.21/1, 21/2, 23; str.Miron Costin nr.13/1, 19/1, 19/3, 19/4, 19/6, 21, 23; bd.Moscova nr.12 | Centrul medicilor de familie nr.12 (44-01-37) | 1851 |
236 | str.Miron Costin nr.13/2, 13/3, 15/1, 17/3, 19/2, 19/5;
bd.Moscova nr.12/1, 12/2, 12/3, 14/1 | Institutul municipal de proiectări „CHIŞINĂU PROIECT” (44-32-91) | 1893 |
237 | str.Nicolae Dimo nr.27/1; str.Matei Basarab nr.5/1, 5/3, 5/4, 5/5, 7/1, 7/2, 7/3, 7/4, 7/5, 7/6, 7/7; bd.Moscova nr.18, 18/1, 20 | Liceul Teoretic „Matei Basarab” (32-20-57) | 2471 |
238 | str.Nicolae Dimo nr.21; str.Miron Costin nr.12, 14, 16, 18, 18/1, 18/2, 20, 22;
bd.Moscova nr.8, 10, 10/1, 10/2 | Gimnaziul „Taras Şevcenco” (44-50-66) | 2082 |
239 | str.Alecu Russo nr.3/2, 5/2, 7/2, 13/2, 13/3, 13/4;
str.Miron Costin nr.26/1, 26/2, 26/3 | Colegiul Financiar – Bancar din Chişinău (43-50-55) | 1383 |
TOTAL: | 55648 |
Circumscripţia uninominală nr.29, mun.Chişinău
| |||
Nr. secţiei de votare | Hotarele secţiei de votare | Adresa/nr. de telefon | Nr. de alegători |
Rîşcani, Centru | |||
113 | str.Haltei, str.Tăbăcăria Veche; str.Cărbunari, str.Negreşteni;
str.Scoreni, str.Bazinului, str.Paşcani; str-la Haltei | Secţia de întreţinere a Întreprinderii de stat „Calea Ferată din Moldova” (83-21-07) | 1361 |
114 | bd.Iu.Gagarin de la nr.1 pînă la nr.13 şi nr.4;
bd.C.Negruzzi nr.1, nr.3; str.Aleea Gării; str.Piaţa Gării; str.Tiraspol | Centrul de creaţie pentru copii şi tineret „Politehnic” (27-00-63) | 1026 |
115 | str.Valea Trandafirilor; str.Odesa de la nr.23 pînă la nr.61 şi de la nr.38 pînă la nr.64;
str.31 August 1989 de la nr.2 pînă la nr.20 şi de la nr.1 pînă la nr.11; str.Melestiu de la nr.2 pînă la nr.18; str.Arţarului; str.Gârlei; str.Tecuci; str.Hrusca; str.Cernica; str.Tisa; str.Zaim; str.Oituz; str.Fîntînilor (partea impară); str.Copăceni; str.Socilor; str.Dumbrăvii; str-la 31 August 1989; str-la Hrusca; str-la Caucaz-1; str-la Caucaz-2; str-la Caucaz-3; str-la Dumbrăvii; str-la Melestiu | Colegiul Politehnic din Chişinău (54-34-03) | 2663 |
116 | bd.Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.1, nr.3 şi nr.6;
bd.C.Negruzzi nr.5, nr.4/2, nr.6/2, nr.7, nr.10; str.Odesa de la nr.1 pînă la nr.21 şi de la nr.2 pînă la nr.36; str.Lev Tolstoi de la nr.39 pînă la nr.61 şi de la nr.52 pînă la nr.70; str.Ciuflea de la nr.1 pînă la nr.15 şi de la nr.2 pînă la nr.16; str.Caucaz; str.Ion Vasilenco; str.Gării; str.Mileşti; str.Cristeşti; str.Cameniţa; str-la C.Negruzzi; str-la Stejereni; str-la Ion Vasilenco | Academia de Ştiinţe a Moldovei (54-64-10) | 1931 |
117 | str.Ismail nr.45, nr.47 şi de la nr.84 pînă la nr.96, nr.96/1;
str.Lev Tolstoi de la nr.63 pînă la nr.69 şi de la nr.72 pînă la nr.78; str.Columna de la nr.35 pînă la nr.55; str.Mitropolit Varlaam de la nr.47 pînă la nr.65 şi de la nr.46 pînă la nr.56 | Întreprinderea municipală de gestionare a fondului locativ nr.9 (54-71-14) | 2234 |
118 | bd.D.Cantemir; bd.C. Negruzzi nr.2, nr.2/2, 2/3, 2/6, nr.4, nr.4/1, nr.6, nr.8;
str.Nicolae Anestiade; str.Nicolae Starostenco; str.Ciuflea de la nr.17 pînă la capăt şi de la nr.18 pînă la capăt | Grădiniţa nr.210 (27-92-71) | 1962 |
119 | bd.Ştefan cel Mare şi Sfînt de la nr.126 pînă la nr.136;
str.Columna de la nr.57 pînă la nr.115; str.Mihai Eminescu de la nr.51 pînă la nr.55 şi de la nr.60 pînă la nr.68; str.Vlaicu Pîrcălab de la nr.63 pînă la nr.77 şi de la nr.44 pînă la nr.72; str.A.Puşkin de la nr.22 pînă la nr.32; str.Mitropolit Varlaam de la nr.67 pînă la nr.79 şi de la nr.58 pînă la nr.90; str.Armenească nr.61; str.Vasile Alecsandri de la nr.117 pînă la nr.129 şi de la nr.82 pînă la nr.86 „a” | Teatrul Naţional „Satiricus Ion Luca Caragiale” (22-15-13) | 1050 |
120 | bd.Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.62, nr.64 şi nr.71;
str.Armenească nr.47 şi de la nr.38 pînă la nr.44; str.31 August 1989 de la nr.87 pînă la nr.97 şi nr.64, nr.66; str.Bucureşti de la nr.47 pînă la nr.51 şi de la nr.50 pînă la nr.58; str.A.Şciusev de la nr.41 pînă la nr.47 şi de la nr.42 pînă la nr.48; str.Vasile Alecsandri de la nr.79 pînă la nr.115 şi de la nr.32 pînă la nr.80; str.Mihai Eminescu de la nr.15 pînă la nr.31 şi de la nr.18 pînă la nr.58; str.Veronica Micle (integral) | Blocul administrativ al Direcţiei generale pentru administrarea clădirilor Guvernului Republicii Moldova (54-51-62) | 1726 |
121 | str.Vlaicu Pîrcălab de la nr.1 pînă la nr.61 şi de la nr.2 pînă la nr.42;
str.Mihai Eminescu de la nr.33 pînă la nr.49; str.A.Puşkin de la nr.2 pînă la nr.20; str.31 August 1989 de la nr.99 pînă la nr.105; str.Bucureşti de la nr.53 pînă la nr.67 şi nr.60; str.A.Şciusev de la nr.49 pînă la nr.63 şi de la nr.50 pînă la nr.62; str.Mihail Kogălniceanu de la nr.57 pînă la nr.63 şi de la nr.50 pînă la nr.56; str.Al.Bernardazzi de la nr.83 pînă la nr.97 şi de la nr.68 pînă la nr.78 | Direcţia Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” (22-55-16) | 1150 |
122 | str.31 August 1989 de la nr.51 pînă la nr.85 şi de la nr.46 pînă la nr.62;
str.Bucureşti de la nr.19 pînă la nr.45 şi de la nr.30 pînă la nr.48; str.Bulgară de la nr.27 pînă la nr.41 şi de la nr.44 pînă la nr.48; str.Armenească de la nr.27 pînă la nr.45 şi de la nr.24 pînă la nr.36; str.A.Şciusev de la nr.5 pînă la nr.39 şi de la nr.4 pînă la nr.40 | Asociaţia Medicală Teritorială Centru, Centrul Consultativ Diagnostic (54-56-32) | 1495 |
123 | bd.Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.67; str.Ismail de la nr.9 pînă la nr.43 şi de la nr.30 pînă la nr.82;
str.Lev Tolstoi de la nr.13 pînă la nr.37 şi de la nr.28 pînă la nr.50; str.Bucureşti de la nr.1 pînă la nr.17 şi de la nr.2 pînă la nr.28; str.31 August 1989 de la nr.13 pînă la nr.49 şi de la nr.22 pînă la nr.44; str.Tighina de la nr.23 pînă la nr.61 şi de la nr.14 pînă la nr.42. str.Al.Bernardazzi nr.3 (Penitenciarul de anchetă penală nr.13); str.Tighina nr.6 (Izolatorul de detenţie provizorie al Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău) | Casa Centrală a Armatei Naţionale (27-04-34) | 1455 |
126 | str.Alexei Mateevici de la nr.17 pînă la nr.73 şi de la nr.38 pînă la nr.58;
str.Mihail Kogălniceanu de la nr.1 pînă la nr.55 şi de la nr.2 pînă la nr.48; str.Al.Bernardazzi de la nr.25 pînă la nr.81 şi de la nr.26 pînă la nr.66; str.Vasile Alecsandri de la nr.63 pînă la nr.77 şi de la nr.16 pînă la nr.30; str.Mihai Eminescu de la nr.2 pînă la nr.16 şi de la nr.1 pînă la 13 „a”; str.Timiş de la nr.1 pînă la nr.19 şi de la nr.2 pînă la nr.24; str.Galbenă | Centrul de creaţie a copiilor „Floarea Soarelui” (28-78-49) | 1589 |
200 | str.Mirceşti nr.2/1, 2/1A, 8/1, 11, 21/4 , 22/3 , 22/3A, 22/3 B, 22/4 , 23/1, 24/1, 28 | Blocul de studii al Universităţii Agrare de Stat din Moldova (43-23-58) | 1004 |
201 | str.Astronom Nicolae Donici; str.Balcani nr.7, 7/1, 7/2, 7/3, 7/4, 7/5, 7/6, 7/7, 7/8,7/9;
str.A.Belski; str.N.Berzarin; str.Sergiu Coipan; str.Domniţei; str.Gura Văii; str.Ipoteşti; str.Memoriei; str.Mirceşti nr.21/1, 21/2, 21/3, 22/1, 22/1A, 22/1B, 22/2, 22/2A, 22/2B, 30, 36, 38, 47, 56/5, 96, 181; str.Tudor Panfile; str.Pescăruşilor; str.Străşeni; str.S.Timoşenco; str.F.Tolbuhin; str.Valea Albă; str.Vasile Harea; str.Voluntar Filip Lupaşcu; str.Voluntar Grigore Vîrtosu; str.Zamolxe | Blocul de studii al Universităţii Agrare de Stat din Moldova (43-26-59) | 1734 |
211 | str.Victor Crăsescu nr.1 – nr.21 şi nr.2 – nr.30; str.Criuleni nr.1
– nr.27 şi nr.2 – nr.26; str.Doina nr.54 – nr.82 şi nr.59 – nr.111; str.Hotin nr.1 – nr.35 şi nr.2 – nr.38;
str.Vl.Komarov; str-la Vl.Komarov; str.Lalelelor; str.Liliacului; str.Liviu Damian nr.1 – nr.21 şi nr.2 – nr.22; str.Gh.Madan nr.1 – nr.59A şi nr.2 – nr.44/2; str.Magda Isanos; str.Putnei nr.39 – nr.63 şi nr.40 – nr.66; str.Ecaterina Teodoroiu nr.2 – nr.20 şi nr.1 – nr.33; str.Timişoara nr.1 – nr.15A şi nr.2 – nr.12; str.Vasile Badiu nr.1- nr.29 , nr.4, 6, 8, 10, 12, 16, 22, 24, 26, 28, 30, 32, 34, 36, 38, 40, 42, 44, 46, 48, 50, 52, 70 | SA „Constantin şi Elena” (46-20-68) | 2015 |
212 | str.Andrei Lupan; str.Bariera Orhei; str.Calea Orheiului nr.3A – nr.95, nr.10/12, nr.88, nr.88B, nr.90, nr.90D; str.Grădinarilor; str.Hipodromului; str.Podgorenilor nr.1 – 67 şi nr.2 – 58; str.Putnei nr.5 – nr.37 şi nr.2 – nr.38; str.Solidarităţii | Şcoala Primară a Liceului Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” (46-04-06) | 2161 |
213 | str-la I Carierei; str-la II Carierei; str-la 1 Petricani; str-la 2 Petricani;
str.8 Martie; str.Căluşari; str.Cărăuşilor; str.Constructorilor; str.Doina nr.1- nr.53 şi nr.2 – nr.46; str-la Doina; str.Dubăsari; str.Montană; str.Petricani; str.Poştei nr.1 – nr.91 şi nr.2 – nr.100; str-la Poştei; str.Visterniceni | Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” (46-89-09) | 2747 |
240 | str.Albişoara nr.8, 10, 12, 14, 16, 16/1, 16/2, 18, 20, 22, 24;
str.Grădinilor nr.21, 23 | Biblioteca de Arte „Tudor Arghezi” (27-45-75) | 2460 |
241 | str.Alexandru Hîjdeu nr.4, 11, 28/1, 29, 31, 33, 35, 37, 37A, 39, 43, 45, 46, 46/1, 48, 50, 52, 54, 56, 58, 60, 62, 64, 66, 66/1, 68, 70, 72;
str.Grigore Ureche nr.2, 5, 11, 12, 17, 19; str.Ismail nr.98, 98/2, 100, 100/2, 102, 102/3, 102/4, 104, 106/2, 108, 108/2; str.Sf.Gheorghe nr.29, 32, 34, 36. | Liceul Teoretic "Kiril şi Metodiu" (54-42-72) | 1973 |
242 | str.Alexandru cel Bun nr.1 – nr.23B şi nr.2 – nr.24; str.Avram Iancu; str.Bălănescu;
str.Bulgară nr.99, 101, 103, 105, 107; str.Columna nr.40 – nr.58B; str.Ismail nr.49, 53, 55, 59, 61, 63, 65, 67, 69, 71, 71/1, 77; str.Sf. Gheorghe nr.3 – nr.27 şi nr.2 – nr.28 (28/1, 28/9, 28/B); str.Sf.Petru; str.Tighina nr.48, 50, 52, 54, 67, 67A | Liceul Teoretic „Miguel de Cervantes” (54-35-64) | 1279 |
243 | str.Alexandru Hîjdău nr.51, 53, 55, 57, 59, 63, 86, 86/1, 88, 90, 98, 98/1, 110;
str.Grădinilor nr.25, 56, 65, 67, 67/1; str.Grigore Ureche nr.14 şi de la nr.32 pînă la nr.59; str.Ioan Botezătorul; str.Junimea; str.Titu Maiorescu | Şcoala internat auxiliară nr.6 (54-19-86) | 1451 |
244 | str.Alexandru cel Bun nr.25, 27, 28, 29, 30, 32, 34, 40;
str.Alexandru Hîjdău nr.71, 73, 75, 75A 77, 77/1, 77/2, 79, 81, 83, 85, 87, 91, 93, 95, 104, 106, 118, 120, 122/1, 124; str.Armenească nr.65, 67, 69, 71, 73, 75, 77, 79, 81, 83, 85, 87, 89, 98, 100, 102, 104, 106, 108, 110/1; str.Cojocarilor; str.Columna nr.72A; str.Habat Liubavici; str.Iacob Hîncu; str.Mihai Eminescu nr.55, 61; str.Octavian Goga; str.Rabi Ţirilson; str.Vasile Alecsandri nr.88, 92, 100, 100/1, 102, 104, 106, 131, 131/1; str.Alexandru Vlăhuţă. | Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copilului (22-60-93) | 2051 |
245 | str.Cahul; str.Grădinilor nr.58, 60; str.Grigore Ureche nr.64, 66, 68, 69, 70, 71, 73, 75;
str.Măzărachi; str.Romană nr.2/2, 4, 4/1, 11, 12, 13; str.Şipotelor; str.Sîrbească.; pacienţii internaţi în ziua alegerilor în Centrul Republican Experimental de Reabilitare, Protezare şi Ortopedie CREPOR (str.Romană, nr.1) | Centrul Republican Experimental de Reabilitare, Protezare şi Ortopedie CREPOR (22-99-22) | 1929 |
246 | str.Alexandru cel Bun nr.50, 52, 55, 57, 62; str.Bălţi; str.Columna nr.78, 94;
str.George Coşbuc; str.A. Puşkin nr.39, 39/2, 39/4, 41, 43, 47/1, 47/5, 49/1, 50, 50A, 52, 56, 60, 60/1; pacienţii internaţi în ziua alegerilor în Centrul Sănătăţii Familiei „Galaxia” (str.Alexandru cel Bun, nr.54) | Colegiul Pedagogic „Alexei Mateevici” (24-22-87) | 1441 |
248 | str-la I Cramei; str-la II Cramei; str.Cramei; str-la Alexandru Botezatu;
str.Alexandru Botezatu; str.Arhangelul Mihail; str.Buna Vestire; str.Constantin Stamati; str.Constantinovskaia; bd.Grigore Vieru nr.3, 5, 9, 13, 15, 17, 19; str.Bogdan Petriceicu Hasdeu; str.Ion Pruncul; str.Ivan Zaikin; str.Moara Roşie; str.Movila lui Burcel; str.Petru Rareş | Academia de Studii Economice din Moldova (blocul A) (22-27-32) | 2288 |
249 | str.Alexandru cel Bun nr.79, 96; str.Eugen Doga;
bd.Grigore Vieru nr.8, 8/3, 10, 14, 16, 20, 22, 22/3, 22/4; str.Al.Puşkin nr.33, 35. 37, 44; pacienţii internaţi în ziua alegerilor în Maternitatea municipală nr.2 (bd.Grigore Vieru, nr.12) | Asociaţia Ştiinţifică de Producere „Fertilitate” (24-30-57) | 1220 |
250 | str.Albişoara nr.42/1; str.Fantalului nr.15;
bd.Grigore Vieru nr.21, 21/1, 21/2, 21/3, 22/5, 22/6, 22/7, 22/8, 22/9, 22/10, 22/11, 24, 25, 26, 29; str.Piaţa Veche; str.Romană nr.19/1, 19/2; pacienţii internaţi în ziua alegerilor în Spitalul Clinic al fostului Minister al Sănătăţii (str.A. Puşkin, nr.51) | Serviciul ambulator al IMSP Spitalul Clinic al fostului Minister al Sănătăţii (22-10-78, 26-70-82) | 1760 |
251 | str.Albişoara nr.64, 66, 68/2, 68/3, 70, 70/1, 72/1, 72/2, 72/3, 72/5, 74/1, 76/1, 76/2, 78/1; str.Cantonului; str.Romană nr.24, 26, 28, 30/1;
pacienţii internaţi în ziua alegerilor în Spitalul Clinic Municipal „Sfîntul Arhanghel Mihail” (str.Arhanghel Mihail, nr.38) | Cantina Societăţii Comerciale „Electromaşina” SRL (22-87-18) | 2428 |
252 | str.Albişoara nr.76/5, 76/6, 76/7, 76/8, 78/2, 78/6, 80/2, 80/3, 82/1, 82/2, 82/3, 82/4, 82/5, 82/6, 82/8;
str.Mihai Viteazul nr.10/1 | Liceul Teoretic „George Meniuc” (29-17-00) | 2815 |
253 | str.Albişoara nr.80/4, 80/5, 80/6, 80/7, 80/10, 80/11, 80/12, 84/1, 84/2, 84/3, 84/4, 84/5, 86, 86/1, 86/2, 86/3;
str.Serghei Lazo nr.21, 25, 27, 27A, 27/1, 29, 29/1, 37/1, 50; str.Sf. Andrei nr.23 – nr.59 şi nr.22 -nr.68; str-la Sf. Andrei | Liceul Teoretic „George Meniuc” (29-17-00) | 2769 |
TOTAL: | 55167 |
Circumscripţia uninominală nr.30, mun.Chişinău
| |||
Nr. secţiei de votare | Hotarele secţiei de votare | Adresa/nr. de telefon | Nr. de alegători |
Centru, Botanica | |||
158 | str.Alecu Russo nr.18; str.Ginta Latină nr.12/3,12/5,12/6, 12/7,13,15/2;
str.Mihail Sadoveanu nr.1/1, 2/5, 4/6, 4/7, 6, 6/3, 6/6, 8/2, 8/3; sectorul particular: nr.3/1, 3/2, 3/3. | Liceul Teoretic „Ginta Latină” (blocul B) (34-21-55) | 2268 |
159 | str.Ginta Latină nr.1/1, 3, 3/1, 3/2, 3/3, 5, 5/1, 5/2, 5a, 5b, 7, 9/1, 11/3;
str.Mihail Sadoveanu nr.2/1, 4 | Liceul Teoretic „Ginta Latină” (blocul A) (34-03-00) | 2662 |
160 | str.Mihail Sadoveanu nr.2, 2/3, 4/1, 4/2, 4/3, 4/5, 4/9;
str.Ginta Latină nr.1, 1/2. | Liceul Teoretic "Ginta Latină" (bl A) (31-02-59) | 2587 |
161 | str.Alecu Russo nr.18/1, 22, 24, 24/1, 24/2; str.Ginta Latină nr.9/2, 9/3, 11, 13/1, 15/1 | Liceul Teoretic „Ginta Latină” (blocul A) (42-51-84) | 2763 |
162 | str.Alecu Russo nr.55, 55/1, 57/2, 57/3, 59/1, 59/2, 59/3, 59/4, 61/2, 63/1 | Liceul Teoretic cu profil sportiv nr.2 (33-13-45) | 2735 |
163 | str.Alecu Russo nr.61, 61/4, 61/6, 63/2, 63/3, 63/4;
bd.Mircea cel Bătrîn nr.3, 5/2, 5/3 | Filiala Centrului de creaţie pentru copii (33-13-78) | 2686 |
164 | str.Petru Zadnipru nr.2, 2/1, 2/2, 2/7, 4/3; str.Alecu Russo nr.55/2, 55/3, 55/4, 55/5; str.Mihail Sadoveanu nr.10/1, 10/2, 12, 12/1, 14, 16 | Şcoala primară nr.12 „Anatol Popovici” (33-96-45) | 2557 |
165 | str.Petru Zadnipru nr.4/1, 4/2, 6, 8/1; bd.Mircea cel Bătrîn nr.7, 7/2 | Centrul de creaţie pentru copii (33-13-87) | 2463 |
167 | str.Petru Zadnipru nr.15, 19, 19/3; bd.Mircea cel Bătrîn nr.20/6, 22/1, 22/2, 22/5; str.Nicolae Milescu Spătarul nr.11/3, 11/4, 11/5, 11/6, 11/7, 11/9, 11/10,11/11,13/1, 13/2; str.Eroii Neamului; str.Calea Dacilor | Liceul Teoretic „Petru Zadnipru” (33-86-54) | 2858 |
173 | str.Petru Zadnipru nr.1, 3, 5, 5/2, 5/3,7/2; str.Mihail Sadoveanu nr.9, 9/1; 9/2; 11/1, 11/2, 15/3, 20 | Liceul Teoretic „Olimp” (33-94-43) | 1614 |
174 | str.Mihail Sadoveanu nr.22, 22/1, 22/1a, 22/1b, 22/2, 22/3;
bd.Mircea cel Bătrîn nr.13/1, 15, 15/1 | Liceul teoretic „Olimp” (33-94-43) | 2195 |
175 | str.Petru Zadnipru nr.7, 7/3, 7/4, 9; bd.Mircea cel Bătrîn nr.9, 11 | Grădiniţa-creşă nr.30, str.Petru Zadnipru, 7/1 | 2003 |
176 | str.Mihail Sadoveanu nr.24/2, 24/5, 24/6, 26/1, 26/2, 26/3, 28; sectorul particular nr.21/1 – 47; str.Igor Vieru nr.2/1, 2/4, 4, 6/1 | Liceul Teoretic „Constantin Negruzzi” (48-29-46) | 2639 |
177 | str.Igor Vieru nr.8, 8/1, 10; bd.Mircea cel Bătrîn nr.13/2, 17, 17/1, 19/1, 21, 21/1, 23 | Liceul Teoretic „Constantin Negruzzi” (48-30-19) | 2615 |
178 | bd.Mircea cel Bătrîn nr.24, 24/1, 26/1, 26/6, 28, 28/1, 28/2;
str.Igor Vieru nr.12, 14, 14/1, 14/2 | Şcoala primară nr.83 „Grigore Vieru” (48-77-90) | 2663 |
179 | str.Igor Vieru nr.16, 16/1, 16/2, 18, 18/1; str.Nicolae Milescu Spătarul nr.13,15,15/1 | Şcoala primară nr.83 „Grigore Vieru” (48-77-94) | 2472 |
180 | str.Mihail Sadoveanu 30, 30/1, 30/2, 30/3, 34/2, sect. particular: nr.36/4, 38/1, 38/2;
str.Igor Vieru nr.1, 3, 3/1, 3/4; bd.Mircea cel Bătrîn nr.29/1, 29/2 | Grădiniţa de copii nr.211 (48-32-69) | 2265 |
181 | bd.Mircea cel Bătrîn nr.29/3, 29/4, 31/2, 31/3, 31/4, 33, 33/1, 33/2, 33/3, 39 | Grădiniţa de copii nr.211 (48-14-76) | 2165 |
182 | str.Igor Vieru nr.5, 5/1,7, 9, 11; bd.Mircea cel Bătrîn nr.25, 27, 27b, 27/1, 27/2, 27/3 | Liceul Teoretic cu profil de arte „M.Berezovschi” (blocul C) (48-15-37) | 2345 |
183 | bd.Mircea cel Bătrîn nr.32, 32/3, 34, 34/1, 34/2;
str.Igor Vieru nr.13, 15 | APLP – 54/219 (48-22-65) | 2201 |
184 | str.Profesor Ion Dumeniuc nr.14, 16, 18, 20, 22, 24, 26;
bd.Mircea cel Bătrîn nr.38/1, 38/2; str.Nicolae Milescu Spătarul nr.21/5, 25, 25/1, 25/2, 25/3, 25/4 | Liceul Teoretic cu profil de arte „M.Berezovschi” (blocul A), str.Igor Vieru, 15/4 (48-22-69) | 2376 |
185 | str.Igor Vieru nr.15/1, 17, 17/1, 17/3, 19, 19/1;
str.Nicolae Milescu Spătarul nr.17, 19/1, 19/2, 19/4, 19/5. | Liceul Teoretic cu profil de arte „M.Berezovschi” (blocul A), str.Igor Vieru, 15/4 (48-22-69) | 2374 |
186 | bd.Mircea cel Bătrîn nr.40/1, 42, 42/1, 44/1, 46, 48, 58;
str.Profesor Ion Dumeniuc nr.17-35 (partea impară); str.Albăstrele; str.Armoniei; str.Ilie Coşanu; str.Gheorghe Ghimpu; str.Irişilor; str.Poienilor; str.Nicolae Sulac | Liceul Teoretic cu profil de arte „M.Berezovschi” (blocul A), str.Igor Vieru, 15/4 (48-22-69) | 2045 |
187 | str.Nicolae Milescu Spătarul nr.19, 19/3, 21/1, 21/2, 21/3, 21/4, 23, 23/4 | Liceul Teoretic cu profil de arte „Mihail Berezovschi” (blocul B), str.Igor Vieru, 17/2 | 2414 |
188 | str.Mihail Sadoveanu nr.40, 40/1; str.Studenţilor nr.14,14a; str.Bucovinei | Centrul de Excelenţă în Energetică şi Electronică, str.M.Sadoveanu, 40/2 (48-97-86, 48-97-22) | 277 |
TOTAL: | 58242 |
Circumscripţia uninominală nr.31, mun.Chişinău
| |||
Nr. secţiei de votare | Hotarele secţiei de votare | Sediul biroului electoral al secţiei de votare | Nr. de alegători |
Rîşcani, Ciocana | |||
166 | str.Petru Zadnipru nr.11, 13, 15/1, 15/2, 15/3;
bd.Mircea cel Bătrîn nr.12, 12/1, 14/1, 16, 16/1, 18/1, 18/2, 18/3 | APLP 54/183 (34-93-54) | 2516 |
168 | str.Petru Zadnipru nr.19/1, 19/2, 21; bd.Mircea cel Bătrîn nr.20/2, 20/3, 20/4; str.Nicolae Milescu Spătarul nr.7, 7/1, 9, 9/1, 9/2, 9/4 | Liceul Teoretic „Petru Zadnipru” (33-86-54) | 2744 |
169 | bd.Mircea cel Bătrîn nr.4, 4/1, 8/1, 8/2, 10;
str.Petru Zadnipru nr.10, 12/1 | Liceul Teoretic „Gaudeamus” ( 33-10-56) | 2191 |
170 | str.Petru Zadnipru nr.14, 14/1, 14/2, 14/6; str.Ginta Latină nr.17, 17/1, 19/1, 19/2 | Liceul Teoretic „Gaudeamus” (33-10-67) | 2102 |
171 | str.Nicolae Milescu Spătarul, nr.1, 1/2; str.Ginta Latină nr.19, 21, 21/1, 21/2, 23, 48; sect. particular: nr.26/2B – 44/6 | Liceul Teoretic „Dacia” (42-62-56) | 2450 |
172 | str.Nicolae Milescu Spătarul nr.1/1, 3, 5; str.Petru Zadnipru nr.16, 16/1, 16/2, 16/3, 18, 18/1, 18/2, 18/3,18/4, 18/5 | Liceul Teoretic „Dacia” (42-62-56) | 2527 |
189 | str.V.Vărzaru nr.5/2; str.Vadul lui Vodă, nr.76, 78;
str.Maria Drăgan nr.1/1, 2/1, 2/1a, 3a, 4/1, 4/2, 6, 7, 8/1, 8/2, 8/3, 10, 10/1; str.Meşterul Manole | Teatrul municipal „Guguţă” (47-35-25) | 2285 |
190 | str.Maria Drăgan nr.12, 14/1, 14/2, 14/3, 16,18/1,18/2, 18/3, 20/1, 20/2, 22/1, 22/2, 22/3; str.V.Vărzaru nr.9, 11 | Gimnaziul „Steliana Grama” (47-10-61) | 2310 |
191 | str.Maria Drăgan nr.26/2, 26/2a, 26/2b, 26/3, 26/3a, 28/1, 28/2;
str.Petrodava; str.Ratuş; str.Vaslui nr.35 -65 şi nr.40-60; str.Bulboaca; str.Butuceni; str.Făureşti; str.Budăi; str.Sargidava | Gimnaziul „Steliana Grama” (47-10-61) | 2325 |
192 | str.Maria Drăgan nr.30/1, 30/2, 30/3, 30/8, 30/9, 32, 32/1, 32/2, 34, 34/1, 34/2, 36, 36/1, 36/2, 38, 38/1, 38/2, 38/3; str.Ciocana | SA „Nufărul” (47-51-68) | 2499 |
193 | str.Haiducul Bujor; str.Alcedar; str.Tîrgovişte; str.Coloniţa; str.Transnistria; str.Vadul lui Vodă
de la nr.100 pînă la capăt; str.Andrei Izbaş; str.Arioneşti; str.Industrială; str-la Coloniţa; str-la Nicolae Milescu Spătarul | SA „Transenergoreparaţia” (47-20-10) | 849 |
194 | str.Vadul lui Vodă nr.44 -74; str.Mereni; str.Budeşti; str-la Mereni; str.Floreni;
str.Vasile Varzaru nr.3,5/1, sect. particular: nr.2 – 20/2; str.Vladimir Buzescu; str.Codrul Cosminului; str.Vaslui, nr.1-33 şi 2-38; str.Călugăreni | Şcoala primară nr.82 (47-71-60) | 2275 |
195 | str.Otovasca nr.1-15 (partea impară); str.Vadul lui Vodă nr.16-42;
str.Nicolae Grigorescu; str.Ilie Repin; str.Ismail, nr.116; str.Uzinelor nr.2, 2-a; str.Mălăieşti; str.Podul Înalt; str.Dumbrava Roşie | Grădiniţa de copii nr.67 (47-34-73) | 2219 |
196 | str.Călătorilor nr.24-38, 27-105; str-la Călătorilor;
str.Liviu Rebreanu nr.75-221, 30-38; str.Movileni; str.Sfînta Paraschiva; str.Voluntarilor nr.14, 14/1, 14/2, 16, 16/1, 16/2, 16/3, 18/1, 18/2, 18/3, 20 | Grădiniţa de copii nr.177, str.Voluntarilor, 14/3 (47-15-82) | 2329 |
197 | str.Uzinelor nr.13a – 167, 80 – 96; str.Liviu Rebreanu nr.1
– 73, 2 – 28a; str-la Liviu Rebreanu; str.Cărămidarilor; str.Călătorilor, nr.1 – 25, 2 – 22; str.Otovasca nr.14 – 20 (partea pară); nr.21-31 (partea impară); str.Tăbăcăria Veche; str.Varniţa; str.Plugarilor; str-la Cărămidarilor; str-la Uzinelor; str.Negreşteni | Centrul medicilor de familie nr.9 (47-16-14) | 878 |
198 | str.Voluntarilor nr.4, 8/1, 10, 12, 12/1, 12/2, 12/3;
str.Vladimir Maiakovski; str-la Işnovăţ | Colegiul Tehnic (47-05-00) | 2456 |
199 | str.Uzinelor nr.102-184, 171-277; str.Lunca Bîcului; str.Valeriu Dumbravă | S A „Macon” (40-58-63) | 502 |
214 | str-la 1 Circului; str-la 2 Circului; str-la I Pietrăriei; str-la 2 Pietrăriei;
str.Andrei Doga nr.28, 28/1, 28/2, 28/4, 28/5, 28/6, 28/7, 28/8, 29, 30, 31, 32, 32/2, 32/7,32/8; str.Bulbocica; str-la Bulbocica; str.Carierei; str.Luncii; pacienţii internaţi în ziua alegerilor în instituţia medicală ÎCS „Health Forever Internaţional” SRL (str.A. Doga, 24) | Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport (31-02-34) | 2693 |
215 | str-la 1 Aerodromului; str.Aerodromului; str.Andrei Doga nr.2, 2/1, 4, 6, 7, 8, 9, 11, 13, 13A, 13/2, 13/3, 14, 15, 16, 17, 23, 25, 25A, 27, 27A; str-la Andrei Doga; str.Circului; str.Corneşti; str.Dumitru Rîşcanu nr.1, 1B, 2, 3, 4, 6; str.Florica Niţă; str.Pietrăriei nr.5-37, 4-24; bd.Renaşterii Naţionale | Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu” (44-32-78) | 2766 |
216 | str.Andrei Doga nr.33, 34, 35, 36, 38; str.Dumitru Rîşcanu nr.7, 8, 9, 9/1, 11, 11/2, 11A, 12, 12B, 12V, 14; str.Tudor Vladimirescu nr.1, 1/1, 1/2, 1/3, 1/4, 1/5, 1B, 3, 5, 7, 18, 20, 22 | Cantina „Rîşcani” (44-02-10) | 2445 |
217 | str.Andrei Doga nr.37, 39, 39/1, 39/2, 39/3; str.Crîngului;
str.Dumitru Rîşcanu nr.16, 18/1, 20/1, 20/2, 29/2, 29A , 31/1, 31/2, 31/3, 31/4, 33/1, 33/2, 33/4, 33/5, 35/2, 35/3, 37; str.Tudor Vladimirescu nr.8, 8/1, 10/1, 10/2, 10/3, 11/1, 12/1, 12/2, 12/3, 14 | Centrul de creaţie tehnică pentru copii şi tineret (44-00-11) | 2035 |
218 | str-la 1 Florării; str-la 2 Florării; str.Florării;
str.Andrei Doga nr.41/1, 41/2, 43/1, 43/2, 43/3, 45/1, 45/2, 45/3; str.Macilor; str.Pajurii; str.Vadul lui Vodă; str.Zimbrului | SA „Termocom” (43-63-06) | 2784 |
219 | str-la 2 Aerodromului; str.Nicolai Dimo nr.1/1, 1/2, 1/3, 4/1, 5/1, 5/2, 5/3;
str.Kiev nr.2, 3/3, 4, 4/1, 6/1, 6/2, 6/3, 8/1, 8/2, 10/1, 10/2, 12, 12/1, 14/1, 14/2, 14/3; str.Nadejda Russo; str.Pietrăriei nr.38 – 62, nr.4 – 85; str.Spartacus | Liceul-internat Republican de Muzică „Ciprian Porumbescu” (44-01-54) | 2486 |
220 | str.Academician Andrei Saharov; str.Braniştii nr.1, 1V, 3/1, 3/2, 5/2, 5/3, 5/4, 5/5, 5/6, 7/1, 7/2, 7/3, 7/4, 9/1, 9/2, 11, 13; str.Nicolai Dimo nr.7/3, 8, 9/1, 9/2, 9/3, 10, 12, 14; pacienţii internaţi în ziua alegerilor în Spitalul clinic municipal „Sfînta Treime” (str.Alecu Russo nr.11) | Asociaţia Medicală Teritorială Rîşcani (44-35-31) | 2731 |
221 | str.Nicolai Dimo nr.11/1, 11/2, 11/3, 13/1, 13/2, 13/3, 15/1, 15/2, 16, 17/1, 17/2, 17/3, 17/4, 18, 20 | Liceul Teoretic „Alecu Russo” (92-71-27) | 1629 |
222 | str.Braniştii nr.15, 17, 19; str.Nicolai Dimo nr.13/4, 22, 24;
str.Alecu Russo nr.1/2, 3/1, 4, 5/1, 6, 7/1, 8/1, 8/2, 9/1,9/2, 11/2 | Liceul Teoretic „Lucian Blaga” (44-52-26) | 1999 |
223 | str.Bogdan Voievod nr.7, 7/2, 7/3, 7/4, 7/5, 7/6;
str.Kiev nr.16/1, 16/3, 16/4, 16/6; bd.Moscova nr.1/1, 1/2, 1/3, 2, 3, 3/1, 3/2, 5, 5/2 | Liceul Teoretic „Lucian Blaga” (44-41-26) | 2371 |
TOTAL: | 59396 |
Circumscripţia uninominală nr.32, mun.Chişinău
| |||
Nr. secţiei de votare | Hotarele secţiei de votare | Sediul biroului electoral al secţiei de votare | Nr. de alegători |
Bubuieci | |||
285 | str.Toader Bubuiog nr.2-52, nr.1-97; str.Viilor nr.2-6, nr.1-19;
str.A.Puşkin nr.2-18, nr.1-19; str.V.Tereşcova nr.2-14, nr.1-19; str.V.Alecsandri nr.2-20, nr.1-17; str.Tineretului nr.2-20, 1-17; str-la Tineretului nr.2-16 şi 1-25; str.I.Soltîs nr.2-12, 3-27; str.Iu.Gagarin nr.2-58, 1-67; str.Voluntarilor nr.2-12, 1-13; str.Plopilor nr.2-12, 1-13; str.27 August nr.2-46, 1-103b; str.A.Popov, nr.2-12, 1-7; str.Sf. Maria nr.2-8, 1-3; str.B.Glavan nr.2-22, 1-19; str.Toamnei nr.1-53; str.Şcolii, nr.2-110, 1-107; str.Cişmelei nr.2-16, 1-9; str.A. Mateevici nr.2-12, 1-3; str.I.Creangă nr.2-10, 1-13; str.M. Eminescu nr.2-58; str.Florilor nr.2-40, 1-15; str.V.Cupcea nr.2-36, 1-13; str.E.Doga nr.2-8, 1-3; str.V.Micle nr.2-14, 1-13; str.Victoriei nr.2-52, 1-27; str.Independenţei nr.2-46, 1-47; str.M. Viteazul nr.2-60, 1-57; str.D.Cantemir nr.2-56, 1-61; str.A. Russo nr.2-54, 1-55; str.Decebal nr.2-60, 1-55; str.Ion şi Doina Aldea Teodorovici nr.2-54, 1-43; str.Traian nr.1-39; str.Teilor nr.2-42, 1-57; str-la Teilor nr.2-40, 1-55; str.Burebista nr.2-14, 1-15; str.Veniamin Apostol nr.2-4, 1-17 | Casa de cultură, s.Bubuieci, str.Toader Bubuiog, 28 | 3103 |
286 | str.I.Vieru nr.2-26, 1-23, str.C.Chiroşca nr.2-4, 1-3,
str.Izvoarelor nr.2-14, 1-23, str.M.Costin nr.1-17, str.Constructorilor nr.1-35, str.Cotul Morii nr.2-22, str-la I Şcolii nr.1-14, 2-22, str-la II Şcolii nr.1-11, 2-20, str.Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.2-12, 1-19; I str-la Ştefan cel Mare, II str-la Ştefan cel Mare nr.2-46, 1-39; III str-la Ştefan cel Mare nr.2-38, 1-9; str.Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.23, 25, 28/1, 28/2, 29/1, 29/2; str.Mioriţa nr.2-26, 1-25; str.Mioriţa (case cu etaje), nr.26/1, 26/2; str.Livezilor nr.2-20, 1-29; str.Livezilor (case cu etaje), nr.23, 25 ,27 ,29/2, 29/3; str.Serelor (bloc locativ) nr.20/1; str.C.Chiroşca (bloc locativ) nr.2, str.A. Donici nr.2-12, str.Gospodarilor nr.2-6, 1-9; str.Frunze nr.2-52, 1-53; str.S.Lazo nr.2-30, 1-57; str.Bîcovschi nr.2-10, 1-11; str.Nouă nr.2-6, 1-9; str.Bucovina de Nord nr.1, 2-4; str.Mircea cel Bătrîn nr.2-10, 1-7; str.M.Dosoftei nr.2-6, 1-5; str.Valea Iazului nr.2-12, 1-13; str.Dumbravei nr.2-24; str.Busuiocului nr.1-25; str.Fierarilor nr.2-28, 1-27; str.Lemnarilor nr.2-28, 1-27; str.Pietrarilor nr.2-34, 1-31; str.Zidarilor nr.2-28, 1-27, str.Grigore Vieru nr.2-36; str.Sf. Gheorghe nr.2-16, 1-15; str.Sf. Nicolae nr.1-15, 2-16; str.Sf.Andrei nr.1-15, 2-16; str.Sf. Vasile nr.7-8, str.Ion Botezătorul nr.1-13, 2-16; str.Lalelelor 2-6; str.Trandafirilor nr.2-30, 1-27; str.Salcîmilor nr.2-28, 1-23; str.Dacilor nr.2-38, 1-37; str.Morilor nr.2-44, 1-35; Ştefan cel Mare nr.2-88, 1-101 | Liceul Teoretic „Toader Bubuiog”, s.Bubuieci, str.Ştefan cel Mare şi Sfînt, 1 (41-49-41) | 3025 |
287 | str.Grădinarilor nr.2-130 şi 1-133; str.Sf. Dumitru 2-78 şi 1-5;
str.Prieteniei nr.2-16 şi 1-13; str.Constituţiei nr.2-8 şi 1-11; str.M. Sadoveanu nr.2-42 şi 1-21; str.Sf. Treime nr.2-36 şi 1-35; str.Alba Iulia nr.2-18 şi 1-15; str.Alexandru cel Bun nr.2-34 şi 1-19; str.Castanilor nr.2-12 şi 1-13; str.Moldovei nr.2-12; str.N.Labiş nr.1-19 | Centrul de sănătate, s.Bîc, str.Grădinarilor, 100 (42-00-15) | 944 |
288 | Toţi alegătorii domiciliaţi în limitele satului Humuleşti | Şcoala primară, s.Humuleşti | 213 |
Budeşti | |||
289 | str.Tineretului, str.Speranţei, str.Doina şi Ion Aldea-Teodorovici, str.Bucuriei,
str.Arţarului, str.Bujorilor, str.Aluniş, str.Crizantemelor, str.Veronica Micle, str.Ciocîrliei, str.Cireşilor, str.T.Ceban, str.Bălţata, str.Gh.Asachi, str.Hîjdău, str.Vasile Alecsandri, str.Columna, str.A. Russo, str.Mitropolit Varlaam, str.Florilor, str.Izvorul Vieţii, str.Nucilor, str.Ianovschi, str.Meşterul Manole, str.M. Drăgan, str.Cotului, str.V.Proca, str.Mircea cel Bătrîn, str.Decebal, str.P.Pîntea, str.Gr.Velicico, str.Bălţata de Sus, str.Chişinăului nr.85-159 (numerele impare, inclusiv cu bară), str.Chişinăului nr.10-90 (numerele pare, inclusiv cu bară), str.Ion Creangă nr.2-24 (numerele pare, inclusiv cu bară), str.Ion Creangă nr.1-19 (numerele impare, inclusiv cu bară), str.Mihai Eminescu nr.1-35 (numerele impare, inclusiv cu bară), str.Mihai Eminescu nr.2-26 (numerele pare, inclusiv cu bară), str-la: Chişinăului, str.Mihai Eminescu, str.Primăverii, str.Murelor, str.Teilor, str.Ţarinii, str.Sf. Gheorghe, str.Spicului, str.Clopotniţei, str.Crinilor, str.Mioriţa | Căminul cultural, str.Chişinăului, 115 (41-88-13) | 2587 |
290 | str.Hotarul Satului, str.S.Lunchevici, str.S.Lazo, str.A.Lăpuşneanu,
str.B.Lăutarul, str.31 August, str.Haiducilor, str.M.Kogălniceanu, str.8 Martie, str.Grădinarilor, str.Budeştii Noi, str.Plopilor, str.Ginta Latină, str.Sf.Ilie, str.Humuleşti, str.A.Pumnul, str.Mesager, str.Toamnei, str.Romantică, str.Studenţilor, str.Şoimilor, str.Traian, str.Salcîmilor, Drumul Viilor, str.Mihail Sadoveanu, str.Şcolii, str.M.Cebotari, str.Andrieş, str.Trandafirilor, str.Mihai Eminescu nr.28-70 (numerele pare, inclusiv cu bară), str.Mihai Eminescu nr.37-67 (numerele impare, inclusiv cu bară), str.Ion Creangă nr.26-46 (numerele pare, inclusiv cu bară), str.Ion Creangă nr.21-39 (numerele impare, inclusiv cu bară), Chişinăului str.nr.2-8 (numerele pare, inclusiv cu bară), str.Chişinăului nr.1-83 (numerele impare, inclusiv cu bară) | Liceul Teoretic Budeşti, str.Şcolii, 5 (41-80-53) | 1083 |
Ciorescu | |||
291 | str.Tineretului, str.Pavlov, str.Frunze, str.Kogălniceanu, str.Cantemir,
str.Livezilor, str.Ştefan cel Mare şi Sfînt, str.Alexandru Ioan Cuza, str.Cireşilor, str.Merilor, str.Ciorescu, str.Mihai Eminescu, str.Prietenia, str.Glavan, str.Minerilor, str.Ion Creangă, str.Florilor, str.Alexe Mateevici, str.Basistîi, str.Salcîmilor, str.Donici, str.Lunii, str.Luceafărul Renaşterii, str.Nucarilor, str.Teilor, str.Albişoara, str.Independenţei, str.Libertăţii, str.Trandafirilor, str.Chişinăului, str.Mugurel, str.Artelor, str.Bucuria, str.31 August, str.Sfatul Ţării, str.S.Lazo, str-la S.Lazo, str.Sf.Parascheva | Gimnaziul nr.45, s.Ciorescu, str.Alexandru cel Bun, 4 (45-62-74) | 2819 |
292 | str.Moldova nr.1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 10, 12, 16,
str.S.Lazo nr.2, 4, str.Alexandru cel Bun şi casele particulare | Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”, s.Ciorescu, str.Alexandru cel Bun, 5 (45-62-06) | 2126 |
293 | Toţi alegătorii domiciliaţi în limitele s.Goian | Clubul, s.Goian, str.Păcii, 2 (45-64-86) | 243 |
294 | Toţi alegătorii domiciliaţi în limitele s.Făureşti | Clubul, s.Făureşti, str.Ogoarelor, 58 (45-64-85) | 318 |
Coloniţa | |||
308 | str.Valea Raiului; str.Livezilor; str.Ciprian Porumbescu; Calea Basarabiei;
str.Mioriţa; str.Petru Rareş; str.Fîntîna lui Radu; str.Ion Vatamanu; str.Teilor; str.Doina şi Ion Aldea –Teodorovici; str.Nucarilor; str.Luceafărul; str.Alexandru cel Bun; str.Mihai Viteazul; str.B.P.Haşdeu; str.Pădurilor; str.Salcîmilor; str.Ion Creangă; str.N.Testemiţanu; str.Hipocrat; str.Budeşti; str.Sfînta Maria; str.Tamara Ciobanu; str.31 August; str.Ştefan cel Mare; str.Greaca; str.Movileni; str.Dacilor; str.Haiducilor; str.Valea lui Simon; str.Albişoara; str.Cucoarelor; str.Igor Vieru; str.Gh.Asachi; str.Hotin; str.Ion Neculce; str.Cuza Vodă; str.Zorilor; str.Răsăritului; str.Vasile Lupu; str.Valea Ungurului; str.Emilian Bucov, str.Bucureşti; str.Lăutarilor; str.Florilor; str.Vadul lui Vodă, str.Mihai Sadoveanu, str.Ştefan Neaga; str.Hotin; str.Nicolina; str.Trandafirilor | Centrul de creaţie şi agrement, s.Coloniţa, str.Ştefan cel Mare, 35 (57-92-41) | 2315 |
309 | str.Mihai Eminescu, str.Alexei Mateevici, str.Ciocana Veche, str.Vasile Alecsandri, str.S.Lazo; str.Fîntînilor; str.Decebal; str.Columna lui Traian;
str.Mircea cel Bătrîn; str.Maria Drăgan; str.Tineretului; str.Stejarilor; str.Valea Lacului; str.Unirii; str.Tighina; str.Tohatin | Liceul Teoretic „Gheorghe Ghimpu”, satul Coloniţa, str.Ion Creangă, 1 (57-93-04) | 832 |
Condriţa | |||
310 | Toţi alegătorii domiciliaţi în hotarele satului Condriţa | Gimnaziul nr.65, s.Condriţa | 549 |
Cricova | |||
259 | str.Chişinăului nr.1- nr.95; str.Veteranilor; str.Alexei Mateevici; str.Alecu Russo; str.Doina; str.Bucuria; str.Vasile Alecsandri; str.Ciorescu; str.Albişoara; str.Gh.Titov; str.I.Creangă; str.I.Creangă nr.34; str.Iiachir; str.Viilor; str.Dacia; str.Dacia 10, 12; str.Şt.Neaga; şos.Dubăsari; str-la Chişinăului nr.2; str-la Viilor; str-la Decebal; str-la Lugovaia; str-la Dosoftei; Instituţia penitenciară nr.15 | Casa de cultură, str.Dacia, 13 (45-37-44) | 2069 |
260 | str.Livezilor; str.Minerilor nr.2, 3, nr.5 -15, nr.20, 22, 24, 25, 27, 28;
str.Libertăţii nr.8-21, 23, 25, 27, 29; str.Chişinăului nr.92, 94, 96, 97, 99, 100, 102, 104, 106, 110-122; str.31 August 1989 nr.2, 2 A; str.Boris Glavan; str.A.Colosov; str.Cantemir; str.Ştefan cel Mare; str.B.P.Hasdeu, str.Luceafărul; str.Luceafărul nr.1 | SA „Mineral”, or.Cricova, str.Chişinăului, 86 (45-31-97) | 2622 |
261 | str.Păcii; str.Mioriţa; str.Frunze; str.31 August; str.31 August nr.5, 5A;
str.Tineretului (case particulare); str.Tineretului nr.16, nr.20, nr.30, nr.32; str.M.Spătarul nr.3, 7, 24, 26; str.Iu.Gagarin; str.M.Eminescu; str.Florilor; str.Nucarilor; str.S.Lazo; str.V.Micle; str.Burebista; str.A.Pumnul; str.Calea Basarabiei; str.Valea Rediului; str.Barbu Lăutarul; str.Mircea cel Bătrîn; str.Voievozilor; str.Porumbiţei, str.Columna; str.Fîntînilor; str.Bunavestire; str.Renaşterii; str.Moldoviţa; str.Cuza Vodă; str.Teilor; str.Crinilor; str.Petru Ungureanu; str.Constructorilor; str.Drumul Viilor; str.Crucec; str.Natalia Gheorghiu; str.Trandafirilor; str.Sf.Nicolae; str.Speranţei; str.Prieteniei; str.Biruinţei – 60 ani; şos.Chişinăului; str.Alba Iulia; str.Izvoarelor, str.Traian; str.Unirii; str.Igor Vieru; str.Nicolae Sulac; str.N.Costin; Instituţia penitenciară nr.4 | Gimnaziul nr.77, or.Cricova, str.I.Creangă, 31 (45-33-32) | 2449 |
Cruzeşti | |||
295 | Toţi alegătorii domiciliaţi în hotarele satelor Cruzeşti şi Ceroborta | Gimnaziul nr.75, s.Cruzeşti, str.Sf.Avraam, 14 (41-96-99) | 1459 |
Ghidighici | |||
311 | str.9 Mai; str-la 9 Mai; str.Alba Iulia; str.Vasile Alecsandri;
str.Alexandru cel Bun; str.Emilian Bucov; str.P.Bulgaru; str.Dimitrie Cantemir; str.Columna; str-la Comuna; str.Comuna din Paris; str.Vasile Costin; str.Ion Creangă; str.Decebal; str.Liviu Deleanu; str.Doina; str.A.Donici; str.Mihai Eminescu; str.Frunze; str.Fundul Văii; str.Iu.Gagarin; str-la Iu.Gagarin; str.Boris Glavan; str.Nicolae Gribov; str.B.P.Hasdeu; str.Alexei Mateevici | Casa de cultură, s.Ghidighici, str.Ştefan cel Mare, 39 | 2389 |
312 | str.Veronica Micle; str.Mihai Viteazul; str.Miron Costin; str.Ştefan Neaga;
str.Ion Neculce; str.Vălicica Omului; str.Păcii; str.Piersicilor; str.Ponoarelor; str.A.Puşkin; str.Rădiacului; str.Rediul Cazacului; str.Săraturi; str-la Sărături; str.Şerban; str.Sfatul Ţării; str.Ion Soltîs; str.Ştefan cel Mare; str.Ţîglău; str.Valea Cîmpiei; str.Victoriei; str.Viilor; str.Grigore Ureche; str.Dacia; str.Tricolorului; str.Graurilor; str.Florilor; str.Nucarilor; str.Maria Drăgan; str.Ghioceilor; str.Teilor; str.Mioriţa; ÎP „Fîntînilor” | Casa de cultură, s.Ghidighici, str.Ştefan cel Mare, 39 | 2042 |
Grătieşti | |||
296 | str.Ştefan cel Mare şi Sfînt, str.Al. Donici, str.Alexandru cel Bun, str.Decebal,
str.Maria Drăgan, str.Sf. Vineri, str.M. Costin, str.Luceafărul, str.Teiului, str.Alba Iulia, str.Prieteniei, str.Fîntînilor, str.Mihai Eminescu, str.V.Maiacovschi, str.I.Vatamanu, str.V.Alecsandri, str.Alexe Mateevici, str.Veronica Micle, str.Agricolă, str.C.Negruzzi, str.31 August; str.Ion Creangă; str.Sf. Treime; str.Teodorovici; str.L.Deleanu; str.Tineretului; str.Bucuriei; str.Ţarinei; str.Mihail Sadoveanu; str.Mihai Viteazul; str.Fructelor; str.George Coşbuc; str.Rediului; str.Octavian Goga, str.Nicolae Testemiţanu |
Gimnaziul nr.93, s.Hulboaca, str.Ştefan cel Mare, 116 (31-86-82) | 1357 |
297 | str.Ştefan cel Mare şi Sfînt, str.Mihai Eminescu, str.D.Cantemir, str.1 Mai,
str.31 August, str.Iu.Gagarin, str.M. Viteazul, str.Şt. Gratie, str.B.Glavan, str.I.Soltîs, str.Alexandru cel Bun, str.Vasile Alecsandri, str.Fîntînilor, str.Ion Creangă, str.Nicolae M. Spătarul, str.Izvoarelor, str.P. Movilă, str.Dragoş Vodă, str.I. Vodă, str.C.Stere, str.A. Plămădeală, str.Ţarinei, str.Bucovinei, str.Viilor, str.Mihail Sadoveanu, str.Nicolae Testemiţanu, str.N.Gribov, str.Maiakovski, str-la Maiakovschi, str.Veronica Micle, str.Albişoara, str.Miron Costin, str.Drumul Petricanilor, str.Alexei Mateevici, str.Salcîmilor, str.Florilor, str.Dumbravei, str.Fructelor, str.Alecu Russo, str.Cişmelelor, str.Rediului, str.Livezilor, str.Primăverii, şos.Balcani, str.A.Donici | Liceul Teoretic, str.Ştefan cel Mare, s.Grătieşti, 17 (45-11-54) | 2619 |
298 | str.Luceafărul, str.S.Lazo, str.Teodorovici, str.Şt.Neaga, str.C.Porumbescu,
str.M.Drăgan, str.Prieteniei (Academiei), str.Cetatea Albă, str.Nucarilor, str.Decebal, str.C.Brîncuşi, str.Mureşanu, str.G. Meniuc, str.Alba Iulia, str.Catalan, str.Sf.Treime, str.Mioriţa, str.L.Istrati, str.Mărţişor, str.Grîului, str.Independenţei, str.Olimpică, str.I.Dumeniuk, str.Suceava, str.N.Labiş, str.Calea Orheiului, str.I.Vataman, str.8 Martie, str.B.P.Hasdeu, str.G.Coşbuc, str.Tineretului, str.Drumul Alegii, str.Gr.Ureche | Şcoala primară, s.Grătieşti, str.Prieteniei, 6A (45-11-01) | 1743 |
Stăuceni | |||
299 | str.Grătieşti nr.1, 3, 5; str.Studenţilor nr.1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 10;
str.Florilor nr.1, 2, 3, 5; str.Cicago; str.Bujorilor; str.Nicolae Sulac; str.D.Cantemir; str.Ave Maria; str.Bucovinei, str.Chişinăului; str.Ana Barbu | Instituţia publică „Centrul de Excelenţă în Viticultură şi Vinificaţie din Chişinău” (blocul de studii), s.Stăuceni, str.Grătieşti, nr.1 (32-79-85) | 1838 |
300 | str.Alexei Mateevici, de la nr.1- 43; str.Prigorodnaia; str.Dumitru Matcovschi; str-la Dumitru Matcovschi; str.Constantin Stamati; str.Petru Rareş;
str-la Petru Rareş; str.Şcolnîi; str-la Şcolnîi; str.Vierilor; str-la Vierilor; str.Victoriei; str.Viilor; str-la Viilor; str.Vinogradnaia; Brigada de Viticultură; Căsuţa Brigada de Viticultură; str.Zelionaia; str.Ion Creangă; str.Vasile Alecsandri; str-la Vasile Alecsandri; str.Kotovski; str-la Kotovski; str.Tineretului pînă la nr.40; str.Molodiojnaia; str.Păcii; str.Ştefan cel Mare şi Sfînt; str-la Stepelor; str.Stepnaia; str.Mihai Eminescu; str.Nistreană; str.Dnestrovscaia; str.Serghei Lazo; str.Mugurel; str.Grătieşti de la nr.10 pînă la sfîrşit; str-la Grătieşti; str.Florilor nr.4, 6, 8, 10, 12, 14, 16; str.Livezilor; str.Sadovaia, str.Octombrie | Liceul Teoretic „Dragoş Vodă”, s.Stăuceni, str.Livezilor, 2 (32-67-54) | 2452 |
301 | str.Vasile Alecsandri; str.Gloriei; str.Pădurilor; str.Lesnaia; str.Tineretului;
str.Clubului; str.Livezilor; str.M. Eminescu; str.Luceafărul; str.Ion Creangă; str.Păcii; str.Mioriţa; str.A. Donici; str.Octombrie; str.Verde; str.Eugen Doga, str-la Şcolii | Casa de cultură, s.Goianul Nou, str.Mihai Eminescu, 7 (35-11-30) | 488 |
302 | str.Alexei Mateevici de la nr.45 pînă la sfîrşit;
str.Tineretului de la nr.41 pînă la sfîrşit; str.31 August 1989; str.Nucarilor; str.Unirii; str.Barbu Lăutaru; str.Orheiului; str.Dacia; str.Livezilor de la nr.47 pînă la sfîrşit; str.A.Hîjdău; str.Trandafirilor; str.Mioriţa; str.Salcîmilor; str.Frunze; str.Renaşterii; str.Dragoş Vodă; str.Gh.Asachi; str.Decebal; str.Biruinţei; str.Dumbravei, str.Dubăsari | Şcoala-grădiniţă „Ilie Fulga”, str.Trandafirilor, 2 A (45-50-96) | 2702 |
Tohatin | |||
303 | Toţi alegătorii domiciliaţi în hotarele satelor Tohatin, Cheltuitor şi Buneţ | Primăria, com.Tohatin, str.Ştefan cel Mare, 1 (38-72-36) | 2445 |
Vadul lui Vodă | |||
274 | str.Balneară nr.1-5/22, 9; str.Ion Creangă nr.1
– 27 A; str.Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.2/1-38 A; str.Mihai Eminescu nr.1-13; str.A.Mateevici nr.1-7; str-la Alexei Mateevici nr.8; str.Sf. Dumitru nr.1-20, 37, 37-a; str.N.Nicolaev nr.1-12; str-la Nicolaev nr.1, 2, 4, 6; str.Doina nr.3-7; str.31 August 1989 nr.1-44; str.Pădurii nr.1g-26; str.Primăverii nr.1- 7; Casa pădurarului; | Liceul Teoretic „Ştefan Vodă”, or.Vadul lui Vodă, str.Ştefan cel Mare şi Sfînt, 9 (41-63-29, 41-63-19) | 1880 |
275 | str.Ion Creangă nr.28 – 49; str.Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.37, 41-151;
str.Miron Costin nr.1-23; str.Luceafărul nr.1-25; str.27 Aprilie nr.1-6; str.Serghei Lazo nr.1-14; str-la nr.1A, nr.3, nr.7; str.Izvoarelor nr.1-7; str.Ghioceilor nr.1-4; str.M.Frunze nr.1-8; str-la Frunze nr.8 A; str.Poperecinîi nr.6; str-la Poperecinîi nr.1-6, nr.1a – nr.6; str.Munteniei nr.la-33; str.Uzinelor nr.1-8; str.Vl. Komarov nr.3- 8; str.Alecu Russo nr.1-10; str-la Alecu Russo nr.1; nr.4; nr.10. str.Veronica Micle nr.1- 37; str.Ismail nr.1-9; str-la Ismail nr.1; nr.1 A; nr.9; str.Iu.Gagarin nr.1-11; str.Moiseenko nr.1 – nr.14; str.Nistreană nr.2- 27; str.Bogdan P. Hasdeu; nr.1-16; str-la B.P.Hasdeu nr.4; str.Cetatea Albă nr.1-10; str.Alexandru Donici nr.1-20; str-la Alexandru Donici nr.1, nr.12; str.Vasile Alecsandri nr.1-47; str.Mihai Eminescu nr.14-51; str-la Mihai Eminescu nr.33; str.Chişinău nr.1-4a; str-la Chişinău nr.1; str.Petru Rareş nr.1-4 A; str.A.Onica, nr.1- 56-a; str.Decebal, nr.1a-40; str.Mihai Viteazul nr.4-42; str.Tatarbunar nr.1-5; str.Păcii nr.1-8; str-la nr.1, nr.8; str.Gorki, nr.1-6; str.Mircea cel Bătrîn, nr.1-24; str.Livezilor nr.1A-16; str-la Livezilor nr.4, nr.7, nr.10; str.Lucian Blaga nr.4-21 | Primăria, or.Vadul lui Vodă (41-63-82, 41-72-75) | 1450 |
276 | str.Gh.Asachi nr.2-44; str.Florilor nr.1-46; str.Ion Soltîs nr.1-20;
str.Voluntarilor, nr.1-16; str.Dimitrie Cantemir, nr.1-28; str.Vlad Ţepeş nr.1-23; str.Alexandru cel Bun nr.1-54; str.Tineretului nr.1-32; str.Victoriei nr.1-42; str.Bucovinei nr.1-49; str.M.Sadoveanu nr.2-47; str.N. Testemiţanu nr.5- 26; str.Vatra nr.19; str.Unirii nr.4, 8, 18, 20; str.Trandafirilor nr.1-21; str.Pucioasa nr.9; str.Negruzzi nr.6 | Baza de producere a regiei comunal-locative, or.Vadul lui Vodă, str.Gh.Asachi, 2 | 828 |
277 | În listele electorale se înscriu alegătorii domiciliaţi în hotarele satului Văduleni | Grădiniţa de copii, s.Văduleni | 466 |
Vatra | |||
278 | Toţi alegătorii domiciliaţi în hotarele oraşului Vatra | Gimnaziul nr.51 „Gheorghe Malarciuc”, or.Vatra, str.M. Frunze, 1 (61-59-51) | 3001 |
TOTAL: | 56456 |
Circumscripţia uninominală nr.33, mun.Chişinău
| |||
Nr. secţiei de votare | Hotarele secţiei de votare | Sediul biroului electoral al secţiei de votare | Nr. de alegători |
Băcioi | |||
279 | str.N.Bălcescu; str.Plugarilor; str.Hlobeni; str.Miron Costin; str.Caragiale; str.Botanica; str.Florilor; str.Grigore Ureche; str.Primăverii;
str.Mihail Kogălniceanu, str.Bujorilor; str.Sîngera; str.A.Lăpuşneanu; str.Alecu Russo; str.Maria Drăgan; str.Mihail Sadoveanu; str.Columna; str.Romaniţei; str.Constructorilor; str.Hajdeu; str.Sfîntul Mihail; str.Sfatul Ţării; str.Codrului; str.Soarelui; str.Revaca; str.Pruncului; str.Sălcuţa; str.Dimineţii; str.Căpriana; str.Sfîntul Vasile; str.Aeroport; str.Renaşterii; str.Oana, str.Decebal; str.Păcii; numerele de pe str.Independenţei nr.181 – în sus, impare, nr.112 – în sus, pare | Grădiniţa de copii, nr.171, com.Băcioi, str.Independenţei, 185 (38-29-46) | 1941 |
280 | str.Işnovăţ; str.Izvoarelor; str.Veronica Micle; str.Gh.Asachi; str.Ghioceilor; str.Luceafărul; str.Arhanghelul Mihail; str.Ion Neculce; str.Hlobeni; str.Agricultorilor; str.Munceşti; str.Ion Creangă; str.N.Testemiţanu,
str.Sfîntul Nicolai; str.N.Titulescu; str.Entuziaştilor; str.Ismail; str.Mihai Eminescu; str.Milano; str.Cuza Vodă; str.Dragoş Vodă; str.Salcîmilor; str.Unirii, str.Iurii Gagarin nr.0 – în sus, pare, nr.43 – în sus, impare; str.Vasile Alecsandri nr.0 – în sus, impare; str.Sf.Maria de la nr.31 – în sus impare, şi 36 – în sus, pare; str.Independenţei nr.113/1-177, 62 – 108 | Şcoala primară nr.101, com.Băcioi, str.Arhanghel Mihail, 10 (38-32-80) | 2002 |
281 | str.Anatol Corobceanu nr.29 – în sus impare; 32/b – în sus pare;
str.Independenţei nr.83-111, 38/1-54; str.Dacia, nr. impare, str.Toma Ciorbă nr.31 – în sus impare, 42 sus pare; str.Stefan cel Mare, 29 sus impare; str.Ion Druţă nr.0-36, 0-35; str.Chişinău, 14 sus pare; str.Crimeea; str.N.Iorga; str.C.Brâncuşi; str.Alexei Mateevici; str.Sf. Petru; str.Livezilor; str.Crîngului; str.N.Doga; str.Victoriei; str.Sf.Elena; str.Lozioara; str.Plugarilor; str.Cosmonauţilor; str.Dumbrava; str.I.Vatamanu; str.Dacia Satelit; str.Mircea cel Bătrîn; str.Mihai Viteazul | Liceul Teoretic „Grigore Vieru”, com.Băcioi, str.Independenţei, 52 (38-32-92, 38-12-80) | 1831 |
282 | str.Crizantemelor; str.Albişoara; str.Bucovina; str.Garofiţa; str.Uzinelor;
str.G.Musicescu; str.Petru Movilă; str.Mioriţa; str.Florile Dalbe; str.Călătorilor; str.Mărţişor, str.Cetatea Albă; str.Drumul Viilor; str.1 Mai; str.A.Chiochiu; str.Constanţa; str.Valea Trandafirilor; str.Pavel Bechet; str.Floreşti; str.Dorobanţi; str.Biruinţa; str.Basarabia; str.Sfîntul Ştefan; str.Lalelelor; str.Vasile Lupu; str.Fîntînilor; str.Valea Vîtului; str.S.Rădăuţanu; str.31 august 1989; str.T.Ciobanu; str.Zimbrului; str.Tineretului; str.Cireşilor; str.Pan Hallipa; str.Orheiului; str.Dacia nr. pare; str.Ion Druţă de la nr.38 în sus, 37 în sus; str.Toma Ciorbă nr.1-29, 2-40; str.Vasile Alecsandri 0 – în sus, pare; str.Ştefan cel Mare nr.0-27, 0-16; str.Anatol Corobceanu, 0-27, 0-30; str.Chişinău nr.0-12, pare | SA „Armo Beton”, com.Băcioi, str.Uzinelor, 8 (069290172) | 2015 |
283 | str.Sf.Andrei; str.Sf.Constantin; str.Sf.Pavel; str.V.Păvăluc; str.Sf.Valentin;
str.Andriana; str.Sf.Ilie; str.Alexandru cel Bun; str.Voluntarilor; str.Rezeni; str.Trandafirilor; str.Dimitrie Cantemir; str.Petru Zadnipru; str.Bulgară, str.Bucureşti; str.Zodiac; str.Schinoasa; str.Liviu Deleanu; str.Hotin; str.A.Puşkin; str.Eugen Coca; str.Plopilor; str.Pădurilor; str.Constantin Stere; str.Viilor; str.Sf. Mihail; str.Chilia; str.Sfîntul Gheorghe; str.Burebista; str.Tighina; str.Lămîiţei; str.Sf. Treime; str.Nicolae Sulac; str.Macilor; str.Cîmpiilor; str.Baciului; str.Teilor; str.Serilor; str.Independenţei nr.0-81, impare; 0-38, pare; str.Chişinău de la 0 – în sus, impare | Grădiniţa de copii nr.101, com.Băcioi, str.Independenţei, 21 (38-29-63) | 1384 |
284 | str.Livezilor; str.Iu.Gagarin; str.D.Cantemir; str.Petru Movilă; str.Renaşterii;
str.Florilor; str.Nucarilor; str.Trandafirilor; str.Işnovăţ; str.Tineretului; str.31 August 1989; str.Dacia; str.Decebal; str.Ştefan cel Mare; str.Plopilor; str.Doina; str.Munceşti; str.Păcii; str.E.Doga; str.Burebista; str.Independenţei; str.Bujorilor; str.Pădurilor; str.Vila Verde | Gimnaziul nr.102, s.Brăila, str.Renaşterii, 14 (42-33-29) | 837 |
Codru | |||
254 | str.Sihastrului începînd cu nr.25, impare şi Sihastrului pare începînd cu nr.2,
str-la I, II, IV Sihastrului, str.Haiducilor, str.Viticultorilor, str.Pomicultorilor, str-la I, II, III, IV, V, VI Pomicultorilor, str.Pădurilor, str.Schinoasa-Deal, str-la I, II, Schinoasa-Deal, str.Livădarilor, str.Cobzarilor, str-la I, II, III, IV, V, VI, VII, VIII, IX, X Cobzarilor, str.Izvoarelor, str-la I Izvoarelor, str.Vieru, str.Sf. Ştefan, str.Galaţi, str.Sfinţii Martiri Brîncoveni, str-la I, II, III Sfinţii Martiri Brîncoveni, str.Grigore Vascan, Elena Alistar | Gimnaziul nr.42, str.Schinoasa-Deal, 7 (28-21-72) | 2744 |
255 | str.Drumul Schinoasei impare începînd cu nr.1 (cu excepţia blocurilor locative
nr.1/1,1/2,1/3,1/4,1/6) şi partea pară; str-la I, III Drumul Schinoasei, str.Schinoşica, str.Molocanilor, str-la I, II Molocanilor, str.Olimpică, str-la I, II Olimpică, str.Schinoasa-Vale, str.Sitarului, str-la I, II, III Sitarului, str.Colinei, str-la I, II Colinei, str.Potîrnichii, str.Busuiocului, str-la I Busuiocului, str.Ion Creangă, str.Mihai Eminescu, str.Academician Sergiu Rădăuţanu, str-la I, II, III, IV Academician Sergiu Rădăuţanu, str.Schinoasa-Nouă, str.Prepeliţei, str.Codru, str.Semion Cibotaru, str.Anton Ablov, str.Bujorilor, str-la I, V Bujorilor, str.Dragomirna, str.Tadeuş Malinovschi, str.Vasile Nauc (Colina Verde), str.Vasile Alexandru, str.Nicolae Sulac, str.Andrei Vînaru | Biroul Naţional de Statistică, or.Codru, str.Grenoble, 106 | 2985 |
256 | str.Costiujeni nr.6, 6/1, 6/2, 8/2, 8/3, 8/4, 8/5, 8/5A; 10; 12/5, 12/8, str.Gohberg,
str.Jubiliară, str.Mihai Juraveli, str-la I, II, III, IV Mihai Juraveli, str.Grenoble nr.120/1, 120/2, 122-126, 136-194, str.Puhoi | Şcoala primară nr.88, str.Costiujeni, 10 (28-90-03,79-31-36) | 2379 |
257 | str.Costiujeni nr.3/1-3/3, 3/6, 3/12-3/18, 5, 7, 90, str.Soarelui, str.Valea Apelor, str-la I, II, III, IV Valea Apelor, str.Cîmpului, str.Turgheniev, str-la Turgheniev, str.Luceafărul, str.Grînelor, str.Gliei, str.Sf. Dumitru, str.Sf. Maria,
str.Sf. Gheorghe, str.Sf. Vasile | IMSP „Spitalul clinic de psihiatrie”, Casa de cultură, str. Costiujeni 3 (79-49-00) | 2226 |
258 | str.Grenoble nr.128/1-128/4, 128/E, 130, 130/1- 130/3,
str.Costiujeni nr.12/1-12/4, 12/6, 12/7, 14/1, 14/2, 14/4, 14/6; 15/1, 15/2, 18-76, str.Plaiului, str-la I, II Plaiului, str.Sf.Ion, str.Sf.Petru, str.Sf.Pavel, str.Dumbravei, str.Gutuilor, str.Sf.Nicolai | Staţiunea Tehnologico-Experimentală „Codru”, str.Costiujeni, 14 (78-77-69) | 2702 |
Durleşti | |||
262 | str.Cartuşa blocurile locative; str.Cartuşa de la nr.32 pînă la capăt şi de la nr.29 pînă la capăt; strada şi str-le Tineretului; str.Cantinei, str.Atelierelor; str.Căpriana; str.M.Costin; str.P.Rareş; str.Gr.Ureche; str.Iaşului; str.Testemiţanu – cartierul blocurilor locative şi de la nr.39 pînă la capăt; strada şi str-le Plopilor; strada şi str-la N.Dimo; str.Sf.Andrei; str.A.Orlov; str.M.Odatiuc; ÎP „Miciurin”; ÎP „Pedologul”; ÎP „Mugurel”; ÎP „Struguraş”; ÎP Slavira; str-le Testemiţanu; şos.Hînceşti; str.Ruhuleanca | Centrul de sănătate, or.Durleşti, str.Cartuşa, 56 (58-32-85) | 2833 |
263 | str.Podgorenilor; str.Codrilor; str-la Codrilor; str.Făţărilor;
str.Testemiţeanu nr.2-18, 1-39; str.V.Lupu; str.N.Gribov de la nr.12 pînă la capăt şi de la nr.19 pînă la capăt; str.M.Eminescu de la nr.38 pînă la capăt şi de la nr.1 pînă la capăt; str.Păcii de la nr.29 pînă la capăt şi de la nr.34 pînă la capăt; str.Decebal de la nr.40 pînă la capăt şi de la nr.39 pînă la capăt; str.Livezilor de la nr.76 pînă la capăt şi de la nr.47 pînă la capăt; str.Izvoarelor; str-la Izvoarelor; str.A.Mateevici; str-la A. Mateevici; str.I.Soltîs de la nr.1 pînă la nr.11; şi de la nr.2 pînă la 12; str-la Rediul Mare; str.Alexandru cel Bun; str-la Alexandru cel Bun; str.N.M.Spătarul; str-la N. M. Spătarul; str.Budăi; str.Cartuşa, nr.1-27, 2-30 | Liceul Teoretic „Hyperion”, or.Durleşti, str.Cartuşa, 3 (58-44-76) | 2864 |
264 | str.Gh.Asachi; str.Rediul Mare; str.L.Damian;
str.Livezilor nr.1-45, 2 -74 A; str.Rediul Mic; strada şi str-le Cişmelelor; strada şi str-le Ştefan Vodă; str.M.Sadoveanu nr.1-109, nr.2-116; str-le Livezilor; str.27 August nr.17-77, 38 A-80; str.Hîrtoape; strada şi str-la Sf. Gheorghe; str-la Rediul Mic | Casa de cultură, or.Durleşti, str.Alexandru cel Bun, 5 (58-33-92) | 2845 |
265 | str.A.Marinescu nr.31-65 şi blocurile locative nr.40, 42, 44, 44/1, 44/2, 46A, 48, 48A, 50;
ÎP „Dumbrava”; str.T. Vladimirescu nr.100-146 A, nr.67 pînă la capăt, inclusiv blocurile locative nr.5, 7, 9, nr.15; str.Gribov, nr.2-10, 1-17; str.Brîncoveanu; str.V.Alecsandri; str.Florilor; str-la Gribov; str.M.Cebotari; str.M.Eminescu nr.2-36 inclusiv | Gimnaziul nr.64, or.Durleşti, str.N. Gribov, 10 (58-56-03) | 2390 |
266 | str.T.Vladimirescu, nr.2-68/2, 1-61, (cu excepţia caselor bloc nr.5, 7, 9, 15);
str.Chimiştilor; str.Gh.Coşbuc; strada şi str-la Dacilor; str.Dealul Morilor; str.B.Glavan; str.Hotinului; str.Junimii; str.A.Marinescu, nr.1- 29, 2-38 „A”; str.Timişoara; str.M.Viteazul; str-la Hotinului; str.27 August, nr.1-15, 2 -38 şi str-la 27 August | S A „Aschim”, or.Durleşti, str.Tudor Vladimirescu, 70 (74-25-70) | 2875 |
267 | str.27 August nr.79 pînă la capăt, nr.82 pînă la capăt; strada şi str-la Caucazului; str.G.Musicescu; str.P.Movilă; str.Răzeşilor; str.D.Cantemir; str.I.Creangă; str.I.Soltîs nr.14 pînă la capăt, nr.13 pînă la capăt; str.A.Donici; str.Mitropolit Dosoftei; str.Viilor; str.M.Sadoveanu nr.113 pînă la capăt, nr.118 pînă la capăt; str-le P.Movilă; str.Mirceşti; str.Voluntarilor; str.Er.Stratan; str.B.Zavatin; str.Bisericii | Grădiniţa de copii nr.3, or.Durleşti, str.Caucazului, 51 (58-42-47) | 2625 |
268 | str.Balcani; stradelele Balcani; strada şi str-la T.Alimoş; str.B.Lăutarul;
str.Stejarului; str.Teiului; str.Dumbrăvii; str.Renaşterii; str-la Renaşterii; str.Valea Babei; strada şi str-le Calea Unirii; str-la T.Vladimirescu; strada şi str-le Vovinţeni; str.Decebal de la nr.1 pînă la nr.37, 2- 38; str.Păcii de la nr.1-27, 2-32 A; str-la M. Eminescu; str-la Păcii; str.Rezistenţei; str-le I şi II Rezistenţei; str.H.Tobultoc; str.Şoimilor şi str.Burebista | Centrul de sănatate, or.Durlesti, str.Decebal (58-32-79) | 1823 |
Sîngera | |||
269 | str.Ştefan cel Mare şi Sfînt (pare – 2-18 ; impare – 1-23); str.Petru Rareş;
str.Vasile Lupu; str.Ion Neculce; str.Memoriei; str.Gliei; str.Dimitrie Cantemir; str.Grigore Ureche; str.Serghei Lazo; str.Bogdan Vodă; str.Alecu Russo; str.Decebal; str.Viilor; Livezilor; str.Mihail Lomonosov; str.Aerogării; str.Hînceşti; str.Andrieş; str.Marinescu; str.Constantin Negruzzi; str.Petru Zadnipru; str.Orheiului; str.Horelor; str.Miron Costin; str.Tighina; Florilor; str.31 August 1989 (de la 1-35); str-la Vasile Lupu I; str-la Vasile Lupu II; str.Liviu Deleanu; str.Doinelor; str.Zimbrului; str-la Orheiului; str.Pandurilor; str.Sfînta Maria; str.Vîlcelei; str.Teilor; str.Soltana; str.Veronica Micle; str. şi str-la Decebal; str-la Serghei Lazo; str-la Bogdan Vodă; str.Nikolai Cernîşevski; str-la Dimitrie Cantemir | Casa de cultură, or.Sîngera, str.31 August, 9 | 2821 |
270 | str.Alexe Mateevici; str.Ştiinţei; str.Ştefan Neaga; str.Şleahul Puhoiului;
str.Işnovăţului; str.Mihai Kogălniceanu; str.Mioriţei; str.Fîntîna Schinului; str.Alexandru Lăpuşneanu; str.Suveranităţii; str.Cetatea Albă; str-la Suveranităţii; str.Tineretului; str.Sfatul Ţării; str.Victor Crăsescu; str.Mihail Frunze; str.Cuza Vodă; str.Renaşterii; str.Independenţei; str.Plaiului; str-la Plaiului; str.Păcii; str-le Păcii, Păcii I, Păcii II; str-la Petru Movilă; str.Alexandru cel Bun; str.Barbu Lăutarul; str.şi str-la Testemiţanu; str-la Sfatul Ţării; str.Burebista; str.Sergiu Rădăuţanu; str.Hotin; str.Costache Conachi; str.Unirii; str.Chişinăului; str.Schinoasa; str.Industrială; str.Uzinelor; str.Întovărăşirile Pomicole; şos.Chişinău – Tighina | Liceul „Alexandru cel Bun”, or.Sîngera, str.31 August 1989, 35/1 | 2768 |
271 | str.Ştefan cel Mare si Sfînt (pare – 20-122 ; Impare – 23-113); str.Izvorului;
str.Salcîmilor; str.Dealul Leului; str.Mihai Eminescu; str.Petru Movilă; str.Nucarilor; str.Daciei; str.Mircea cel Bătrîn; str.Alexandru Donici; str.Munceşti; str.Luceafărul; str.Traian; str.Alexandru Plămădeală; str.31 August 1989 (37-84); str.Părintele Ştefan; str.Grădina Cucoanei; str-la Petru Movilă; str.Ion Creangă; str.Igor Vieru; str-le I Igor Vieru, II Igor Vieru; str.Eugen Coca; str.Cocostîrcilor; str.Mihai Sadoveanu; str.Liviu Damian; str-la Alexei Mateevici; str.B.P Hasdeu; str-la B.P.Hasdeu; str.Primăverii | Liceul „Alexandru cel Bun”, str.31 August 1989, 35/1, or.Sîngera | 1757 |
272 | str.Ştefan cel Mare şi Sfînt; str.Mihai Eminescu; str.Mitropolitul Varlaam;
str.Constantin Stere; str.Mihai Viteazul; str.Răzeşilor; str.Mitropolit Dosoftei; str.Alexei Mateevici; str.Gheorghe Asachi; str.A.Macarenco; str.Ion Creangă; str.Serghei Lazo; str.Alexandru Donici; str.Vasile Alexandri; str.Tineretului; str.Independenţei; str.Suveranităţii; str.Ion Soltîs; str.Anton Ursu | Gimnaziul nr.67, s.Revaca, str.Ştefan cel Mare, 19 | 923 |
273 | str.Mihai Eminescu; str.Serghei Lazo; str.Dimitrie Cantemir;
str.Ştefan cel Mare şi Sfînt; str.Ion Creangă; str.Mihail Frunze; str.Florilor; str.Salcîmilor; str.Tineretului; str.Chişinăului; str.Alexandru Donici; str.Luceafărul; str.Decebal; str-la Tineretului; str.Ion Creangă II; str-la Serghei Lazo II, s.Dobrogea | Gimnaziul nr.68, s.Dobrogea, str.Ion Creangă, 2 | 3126 |
Truşeni | |||
304 | str.Alexandru cel Bun; str-la Alexandru cel Bun; str.9 Mai;
str.M.Frunze de la nr.29 – pînă la sfîrşit şi M.Frunze de la nr.42 pînă la sfîrşit; str.27 August 1989 nr.27 – pînă la sfîrşit; str.27 August nr.2-pînă la str.27 August nr.30, str.Alexei Mateevici; str.Ion Creangă; str.Mihai Eminescu; str.V.Precup; str.Chişinău (Chişinăului); str.V.Cibotaru; str.Viilor; str.Voluntarilor; str.Dimitrie Cantemir; str.Gh.Asachi; str.Doina; str.Decebal; str.Meşterul Manole; str.Grigore Ureche; str.Mircea cel Bătrîn; str.Răzeşilor; str.Cireşar (Cireşilor), str.Ghidighici, str.Spicului, str.Veronica Micle, str.Petru Movilă, Hîrtoape, str.Dumbrava, str.George Coşbuc, str.Fiodor Potîrcă, str.Mihai Viteazul, str.Traian ÎP„Apicultorul”; ÎP „Salcîmul Alb” | Casa de cultură, com.Truşeni, str.27 August 1989, 10 (59-02-30) | 2308 |
305 | str.Tinereţii; str.Miron Costin; str.Mitropolit Dosoftei (Dosoftei);
str.Constantin Stere; str.Basarabia nr.1-39, 2–26; str.27 August nr.1- 25; str.27 August, nr.32-pînă la str.27 August, nr.124, str-la 27 August, str.M. Frunze de la nr.1-pînă la nr.27 şi M. Frunze de la nr.2 pînă la nr.40; str.1 Mai; str.Ştefan cel Mare nr.2-46, nr.1-27; str.Dacia de la nr.43- pînă la sfîrşit şi str.Dacia de la nr.22 – pînă la sfîrşit; str-la Dacia; str.Boris Glavan; str-la Boris Glavan; str.Ion Soltîs; str-la 1 Ion Soltîs; str-la 2 Ion Soltîs; str.Livezilor; str-la 1 Livezilor; str-la 2 Livezilor; str-la 3 Livezilor; str.Străşeni; str.Ioan Vodă; str.Iu.Gagarin; str-la 1 Iu.Gagarin; str-la 2 Iu. Gagarin; str-la 3 Iu. Gagarin; str-la 4 Iu. Gagarin | Gimnaziul „G.V.Madan”, nr.99, s.Truşeni, str.Ştefan cel Mare, 1 (59-03-32) | 2180 |
306 | str.Basarabia de la nr.41 pînă la capăt şi de la nr.28 pînă la capăt;
str-la 1 Basarabia; str-la 2 Basarabia, str.Vasile Lupu; str-la 1 Vasile Lupu; str-la 2 Vasile Lupu; str-la 3 Vasile Lupu; str-la 4 Vasile Lupu; str.Trandafirilor; str.Ştefan cel Mare de la nr.nr.48-pînă la capăt, de la nr.29 – pînă la capăt; str-la Ştefan cel Mare; str.Vasile Alecsandri; de la nr.2 – pînă la capăt, str.Serghei Lazo; str.31 August; str-la 1 31 August; str-la 2 31 August; 7 str-la 3 31 August; str.Morilor; str.Alexandru Donici; str-la Alexandru Donici; str.Alecu Russo; str.Gheorghe V.Madan; str.Dragoş-Vodă; str.Ioan Neculce; str.Constantin Stamati; str.Mărţişor (Mărţişorului); str.Valnova, str.Kiev; str-la Kiev; str.Gh.Codreanu, str.Dacia de la nr.1-41 şi str.Dacia de la nr.2-20 | Liceul Teoretic „Truşeni”, s.Truşeni, str.Gheorghe V.Madan, 60 (59-04-56) | 2328 |
307 | str.Buiucani; str.Teilor; str.Prieteniei; str.Maria Cebotari; str.Durleşti;
str.Petru Movilă; str.Mihai Boţ; str.Fîntînilor; str.Zăvoiului; str.Drumul Vilelor; str.M.Sadoveanu; str.Ioan Botezătorul; str.Sf.Gheorghe; str.Vierul; str.La Răscruce; str.Frumoasa, str.Rariştei, întreprinderile private „Livada”; „Izvoraş”, „Dorojnic”, „Moldelectromontaj”, „Truşeni”, „Gladiola”, „Victoria”, „Mugurel”, „Lotsind”, „Sănătatea”, „Meliorator”, „Automobilist”, „Grădina Moldovei”; „Otdîh”, „Dumbrava, „Poleana”, „Proiectirovşcik”, „Valea Seacă”, „Codru”, „La Fîntînă”, „Alfa”, „Bostănica” | s.Dumbrava (magazin alimentar), str.Ioan Botezătorul, 24A (71-70-50) | 823 |
TOTAL: | 60335 |
Circumscripţia uninominală nr.34, or.Anenii Noi
| |||
Localitatea de sediu | Nr. biroului electoral | Adresa/ nr. de telefon | Nr. alegătorilor |
r-nul Anenii Noi | |||
ANENII NOI | |||
1 | Casa de cultură, or.Anenii Noi, str.Suvorov, 7 (22-1-85) | 3091 | |
2 | Centrul de creaţie al elevilor, or.Anenii Noi, str.Concilierii Naţionale, 22 (22-0-04) | 2301 | |
3 | Liceul Teoretic „A. Puşkin”, or.Anenii Noi, str.Chişinăului, 26 (23-4-96) | 2654 | |
4 | Oficiul medicilor de familie, s.Beriozchi (65-3-54) | 616 | |
5 | Şcoala primară, s.Hîrbovăţul Nou (77-2-85) | 412 | |
6 | Căminul cultural, s.Ruseni (25-7-09) | 1367 | |
7 | Oficiul medicilor de familie, s.Socoleni (56-2-30) | 444 | |
BOTNĂREŞTI | |||
8 | Primăria, s.Botnăreşti (79-3-51) | 863 | |
BULBOACA | |||
9 | Liceul Teoretic (Gimnaziul) „Anton Guzun”, s.Bulboaca, str.A.Mateevici, 1 (47-3-59) | 2997 | |
10 | Fosta ospătărie, s.Bulboaca, str.Dacia, 1 (47-2-35) | 1702 | |
CALFA | |||
11 | Gimnaziul, s.Calfa (37-2-82) | 1368 | |
CHETROSU | |||
12 | Gimnaziul „Gr. Vieru”, s.Chetrosu, str.Frunze, 24 (32-1-17) | 996 | |
13 | Căminul cultural, s.Chetrosu, str-la I.Creangă, 2 (32-7-00) | 794 | |
14 | Gimnaziul, s.Todireşti, str.Ştefan cel Mare, 65 (32-5-86) | 1551 | |
CHIRCA | |||
15 | Gimnaziul, s.Chirca (53-3-25) | 1492 | |
CIOBANOVCA | |||
16 | Gimnaziul, s.Ciobanovca (78-2-06) | 1035 | |
17 | Gimnaziul, s.Troiţa Nouă (51-3-67) | 500 | |
COBUSCA NOUĂ | |||
18 | Primăria, s.Cobusca Nouă, str.Ştefan cel Mare (73-2-38, 73-2-33) | 1273 | |
COBUSCA VECHE | |||
19 | Căminul cultural, primăria, s.Cobusca Veche (35-2-66, 35–3-32, 35-6-83) | 1849 | |
DELACĂU | |||
20 | Gimnaziul, s.Delacău (36-2-30) | 1785 | |
FLORENI | |||
21 | Gimnaziul, s.Floreni, str.Ştefan cel Mare, 103 A (61-5-18) | 2005 | |
22 | Grădiniţa „Poiana Picilor”, s.Floreni, str.Chişinăului, 6 (93-2-10) | 1261 | |
GEAMĂNA | |||
23 | Casa de cultură, sala de festivităţi, s.Geamăna (68-3-97, 68-9-14) | 2772 | |
GURA BÎCULUI | |||
24 | Liceul Teoretic, s.Gura Bîcului (41-6-80) | 2802 | |
MAXIMOVCA | |||
27 | Primăria, s.Maximovca, str.Renaşterii, 2 (35-92-02, 35-93-41) | 1583 | |
MERENI | |||
28 | Şcoala primară-grădiniţă, s.Mereni, str.Ştefan cel Mare, 71 (54-3-47) | 2321 | |
29 | Liceul Teoretic „Emil Nicula”, s.Mereni, str.Ştefan cel Mare, 104 (54-3-04) | 2759 | |
MERENII NOI | |||
30 | Grădiniţa de copii, s.Merenii Noi, str.Şcolii, 2 (62-5-88) | 1398 | |
OCHIUL ROŞ | |||
31 | Fostul gimnaziu, s.Ochiul Roş, str.Molodiojnaia (58-2-36) | 372 | |
PUHĂCENI | |||
32 | Complexul sportiv, s.Puhăceni, str.Centrală, 25 (75-8-53) | 3053 | |
ROŞCANI | |||
33 | Primăria, s.Roşcani, str.Ştefan cel Mare, 15 (38-4-98) | 2275 | |
SPEIA | |||
34 | Primăria, s.Speia, str.Ştefan cel Mare, 4 (74-3-67) | 2588 | |
ŞERPENI | |||
35 | Gimnaziul, s.Şerpeni, str.Ştefan cel Mare, 18 (34-2-38) | 2898 | |
TELIŢA | |||
36 | Căminul cultural, s.Teliţa, str.M. Eminescu (31-2-17) | 989 | |
ŢÎNŢĂRENI | |||
37 | Casa de cultură, s.Ţînţăreni, str.M. Eminescu (33- 6-36, 33-9-06) | 2513 | |
38 | Şcoala primară, s.Creţoaia, str.Şcolii, 7, (tel. 63-2-92) | 318 | |
VARNIŢA | |||
39 | Centrul de cultură şi tineret, s.Varniţa, str.Tighina, 60 (46-3-15) | 1840 | |
40 | Centrul multifuncţional „Asclepio”, s.Varniţa, str.Tighina, 60 (93-6-79) | 1659 | |
41 | Liceul Teoretic, s.Varniţa, str.Ion Creangă, 20/a (46-2-35) | 0 | |
42 | Liceul Teoretic, s.Varniţa, str.Ion Creangă, 20/a (93-9-96) | 0 | |
ZOLOTIEVCA | |||
43 | Căminul cultural, s.Zolotievca, str.Benderscaia (95-1-66) | 471 | |
44 | Căminul cultural, s.Larga, str.Centrală (59-2-05) | 185 | |
TOTAL: | 65152 |
Circumscripţia uninominală nr.35, or.Căuşeni
| |||
Localitatea de sediu | Nr. biroului electoral | Adresa/ nr. de telefon | Nr. alegătorilor |
r-nul Căuşeni | |||
CĂUŞENI | |||
1 | Casa raională de cultură, or.Căuşeni (22-5-27) | 2683 | |
2 | Liceul Teoretic „A.Mateevici”, or.Căuşeni (22-5-30) | 2773 | |
3 | Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, or.Căuşeni (22-6-45) | 1863 | |
4 | Clubul Spitalului raional, or.Căuşeni (25-4-46) | 2938 | |
5 | Liceul Teoretic „Ion Creangă” , or.Căuşeni (26-8-82) | 2916 | |
6 | Sala de aşteptare a gării feroviare, or.Căuşeni (26-3-60) | 397 | |
7 | Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir”, or.Căuşeni (27-6-61) | 2938 | |
BACCEALIA | |||
11 | Casa de cultură, s.Baccealia (79-4-06) | 1388 | |
12 | Gimnaziul, s.Florica (94-3-60) | 363 | |
CHIRCĂIEŞTI | |||
15 | Primăria, s.Chircăieşti (54-9-07) | 2548 | |
CÎRNĂŢENI | |||
19 | Casa de cultură, s.Cîrnăţeni, str.Ştefan cel Mare (53-1-33) | 2288 | |
COŞCALIA | |||
25 | Gimnaziul, s.Coşcalia, str.Viilor (96-6-30) | 1762 | |
FÎRLĂDENI | |||
26 | Liceul Teoretic, com.Fîrlădeni (57-3-80) | 2455 | |
27 | Grădiniţa de copii, com.Fîrlădeni (55-1-30) | 858 | |
28 | Casa de cultură, com.Fîrlădenii Noi (56-2-51) | 186 | |
GRIGORIEVCA | |||
31 | Gimnaziul, s.Grigorievca (75-2-38) | 1031 | |
HAGIMUS | |||
32 | Casa de cultură, s.Hagimus (58-5-00) | 2245 | |
OPACI | |||
33 | Casa de cultură, s.Opaci, str.Ştefan cel Mare (73-2-36) | 2597 | |
PLOP-ŞTIUBEI | |||
36 | Centrul social-cultural, s.Plop-Ştiubei (59-2-55) | 1317 | |
SĂIŢI | |||
37 | Casa de cultură, s.Săiţi (52-2-36) | 1758 | |
SĂLCUŢA | |||
38 | Liceul Teoretic „Meşterul Manole”, s.Sălcuţa (41-2-47) | 2259 | |
39 | Gimnaziul „Sfinţii Trei Ierarhi”, s.Sălcuţa (41-2-83) | 1539 | |
TARACLIA | |||
40 | Casa de cultură, s.Taraclia, str.S.Lazo (61-2-38) | 1798 | |
41 | Sediul SRL „Bogatmos”, s.Taraclia, str.Păcii, 94 (61-2-38) | 1432 | |
TĂNĂTARI | |||
42 | Primăria, s.Tănătari (77-3-44) | 2094 | |
TĂNĂTARII NOI | |||
43 | Primăria, com.Tănătarii Noi (56-2-37) | 481 | |
44 | Casa de cultură, s.Ştefăneşti (56-2-37) | 73 | |
TOCUZ | |||
45 | Grădiniţa de copii, s.Tocuz (78-2-30) | 855 | |
46 | Casa de cultură, s.Tocuz (78-2-10) | 2415 | |
UCRAINCA | |||
47 | Primăria, str.Sf.Marie, 50 (71-2-38) | 1286 | |
URSOAIA | |||
48 | Grădiniţa de copii, s.Ursoaia (42-2-78) | 2097 | |
ZAIM | |||
49 | Liceul Teoretic (blocul A), com.Zaim, str.A. Mateevici, 31 (72-2-92) | 2129 | |
50 | Liceul Teoretic (blocul B), com.Zaim (72-2-36) | 1554 | |
r-nul Anenii Noi | |||
HÎRBOVĂŢ | |||
25 | Şcoala primară, s.Hîrbovăţ, str.Păcii (72-4-54) | 2802 | |
26 | Liceul Teoretic „Ion Creangă”, s.Hîrbovăţ (72-5-19, 72-6-01) | 1764 | |
TOTAL: | 61882 |
Circumscripţia uninominală nr.36, or.Ştefan Vodă
| |||
Localitatea de sediu | Nr. biroului electoral | Adresa/ nr. de telefon | Nr. alegătorilor |
r-nul Ştefan Vodă | |||
ŞTEFAN VODĂ | 1 | Casa de cultură, or.Ştefan Vodă, str.31 August, 2 (23-0-25) | 2508 |
2 | Liceul Teoretic „Ştefan-Vodă”, or.Ştefan Vodă, str.Libertăţii, 8 (22-7-87) | 2293 | |
3 | Liceul Teoretic „D.Cantemir”, or.Ştefan Vodă, str.Ştefan cel Mare,15 (23-2-21) | 2664 | |
ALAVA | |||
4 | Şcoala primară-grădiniţă, com.Alava, str.Roz, 6 (92-6-22) | 312 | |
5 | Clubul, s.Lazo, (93-0-99) | 81 | |
ANTONEŞTI | |||
6 | Căminul cultural, s.Antoneşti, str.Independenţei (48-2-38) | 2100 | |
BREZOAIA | |||
7 | Casa de cultură, s.Brezoaia, str.Lenin (92-9-90) | 777 | |
CĂPLANI | |||
9 | Gimnaziul, s.Căplani, str.Ştefan cel Mare (43-2-34) | 2796 | |
CARAHASANI | |||
8 | Casa de cultură, s.Carahasani, str.Alexandru cel Bun (42-8-91) | 2471 | |
CIOBURCIU | |||
10 | Gimnaziul „Mihai Sîrghi”, s.Cioburciu, str.Ştefan cel Mare (35-2-74) | 2386 | |
COPCEAC | |||
11 | Casa se cultură, s.Copceac , str.Mihai Eminescu (38-4-00) | 2033 | |
CROCMAZ | |||
12 | Casa de cultură, s.Crocmaz, str.Păcii (46-8-27) | 2464 | |
ERMOCLIA | |||
13 | Gimnaziul, s.Ermoclia, str.Mihai Eminescu, 1 (33-0-58) | 1692 | |
14 | Grădiniţa de copii „Andrieş”, s.Ermoclia, str.Mihai Eminescu, 2 (33-2-39) | 1666 | |
FEŞTELIŢA | |||
15 | Casa de cultură, str.M. Eminescu, 16 (44-6-38) | 2243 | |
MARIANCA DE JOS | |||
16 | Gimnaziul, s.Marianca de Jos, str.Păcii, 1 (32-4-23) | 425 | |
OLĂNEŞTI | |||
17 | Casa de cultură, s.Olăneşti, str.Ştefan cel Mare, 1 (51-2-46) | 2232 | |
18 | Liceul Teoretic „B. P. Hasdeu”, s.Olăneşti, str.Alexandru cel Bun, 82 (52-9-72) | 1624 | |
19 | Căminul cultural, Fabrica de conserve, s.Olăneşti, str.31 August (92-0-13) | 590 | |
PALANCA | |||
20 | Gimnaziul, s.Palanca, str.Fraţii Dumitraşco (47-2-45) | 1527 | |
POPEASCA | |||
21 | Casa de cultură, s.Popeasca, str.Florilor (34-6-83) | 2096 | |
PURCARI | |||
22 | Gimnaziul, com.Purcari, str.Grigore Vieru (30-4-39) | 1816 | |
23 | Gimnaziul, s.Viişoara, str.Păcii (31-2-45) | 406 | |
RĂSCĂIEŢI | |||
24 | Casa de cultură, com.Răscăieţi (36-7-90) | 2185 | |
25 | Gimnaziul, s.Răscăieţii Noi (37-4-18) | 662 | |
SEMIONOVCA | |||
26 | Primăria, s.Semionovca, str.Ugrumova (39-2-36) | 605 | |
SLOBOZIA | |||
27 | Gimnaziul „Alexandru cel Bun”, str.Ştefan cel Mare (29-1-03) | 2893 | |
ŞTEFĂNEŞTI | |||
28 | Gimnaziul, s.Ştefăneşti, str.Ştefan cel Mare (37-3-05) | 966 | |
TALMAZA | |||
29 | Gimnaziul „Anatolie Sîrghi”, str.27 August (41-3-45) | 1586 | |
30 | Casa de cultură, s.Talmaza, str.27 August (41-3-32) | 1358 | |
31 | Liceul Teoretic „Ştefan Ciobanu”, str.27 August (40-4-87) | 3147 | |
TUDORA | |||
32 | Casa de cultură, s.Tudora, str.Ştefan cel Mare (53-5-88) | 1717 | |
VOLINTIRI | |||
33 | Casa de cultură, s.Volintiri, str.Maria Bieşu (55-8-87) | 2921 | |
r-nul Căuşeni | |||
COPANCA | |||
22 | Liceul Teoretic „V.Alecsandri”, s.Copanca, str.Alexandru cel Bun (50-4-28) | 1741 | |
23 | Liceul „Prometeu”, s.Copanca, str.Alexandru cel Bun (50-5-89) | 1363 | |
24 | Centrul de tineret, s.Copanca (51-2-83) | 1001 | |
GRĂDINIŢA | |||
29 | Gimnaziul, com.Grădiniţa, str.Lenin (45-2-35) | 515 | |
30 | Magazinul alimentar, s.Leuntea, str.Jucov (92-6-36) | 326 | |
TOTAL: | 62188 |
Circumscripţia uninominală nr.37, com.Răzeni
| |||
Localitatea de sediu | Nr. biroului electoral | Adresa/ nr. de telefon | Nr. alegătorilor |
r-nul Ialoveni | |||
BARDAR | |||
9 | Casa de cultură, s.Bardar, str.Aurel David, 70 (37-2-17) | 1940 | |
10 | Centrul de sănătate, s.Bardar, str.„Aurel David”, 109 (37-3-61) | 2053 | |
COSTEŞTI | |||
13 | Liceul Teoretic „Olimp”, s.Costeşti, str.Ştefan cel Mare, 107 (51-2-52) | 2795 | |
14 | Liceul Teoretic, s.Costeşti, str.Moldova, 2 (51-4-81) | 2278 | |
15 | Gimnaziul, s.Costeşti, str.Bălţi, 1 (51-3-25; 52-0-07) | 2770 | |
16 | Grădiniţa nr.4, s.Costeşti, str.Independenţei, 31 (51-4-28) | 1710 | |
CĂRBUNA | |||
11 | Primăria, s.Cărbuna (65-2-38) | 1513 | |
CIGÎRLENI | |||
12 | Căminul cultural, s.Cigîrleni (93-3-47) | 1852 | |
GANGURA | |||
18 | Gimnaziul, com.Gangura (70-2-38) | 1382 | |
19 | Casa de cultură, s.Homuteanovca (93-2-81) | 117 | |
20 | Gimnaziul, s.Misovca (94-5-26) | 414 | |
HANSCA | |||
21 | Gimnaziul, s.Hansca (56-2-78) | 882 | |
HOREŞTI | |||
22 | Casa de cultură, s.Horeşti (58-2-36) | 3121 | |
MILEŞTII MICI | |||
25 | Primăria, com.Mileştii Mici, (69-0-08) | 1715 | |
26 | Liceul Teoretic „Mihai Bîrcă”, com.Mileştii Mici (68-5-80) | 1646 | |
27 | Şcoala Primară, s.Piatra Albă (67-1-45) | 626 | |
MOLEŞTI | |||
28 | Casa de cultură, s.Moleşti (93-4-44) | 2413 | |
POJĂRENI | |||
30 | Gimnaziul, s.Pojăreni (36-2-36) | 876 | |
PUHOI | |||
31 | Liceul Teoretic, s.Puhoi (63-2-81) | 2601 | |
32 | Casa de cultură, s.Puhoi (63-2-38) | 1790 | |
RĂZENI | |||
33 | Căminul cultural „Ion Inculeţ”, com.Răzeni (73-2-81) | 2933 | |
34 | Liceul Teoretic „Ion Pelivan”, com.Răzeni (74-866) | 2332 | |
35 | Şcoala profesională tehnică, com.Răzeni (74-9-24) | 563 | |
36 | Gimnaziul, s.Mileştii Noi (72-0-08) | 427 | |
ŢIPALA | |||
42 | Casa de cultură, s.Ţipala (61-2-38) | 2881 | |
43 | Grădiniţa de copii, s.Bălţaţi (61-6-22) | 342 | |
44 | Punctul medical, s.Budăi (62-1-16) | 178 | |
VĂRATIC | |||
47 | Primăria, s.Văratic (75-2-36) | 928 | |
ZÎMBRENI | |||
50 | Casa de cultură, com.Zîmbreni (57-2-37) | 2280 | |
r-nul Căuşeni | |||
CĂINARI | |||
8 | Casa de cultură, or.Căinari, str.Ştefan Vodă, 52 (33-1-69) | 1991 | |
9 | Casa de cultură, or.Căinari, str.Ştefan Vodă, 52 (33-4-04) | 1676 | |
10 | Clădirea căii ferate, or.Căinari, str.Ştefan Vodă, 82 (3-34-20) | 223 | |
BAIMACLIA | |||
13 | Primăria, com.Baimaclia (62-2-29) | 1448 | |
14 | Gimnaziul, s.Surchiceni (95-0-88) | 403 | |
CIUFLEŞTI | |||
16 | Primăria, s.Ciufleşti (65-2-23) | 931 | |
CHIRCĂIEŞTII NOI | |||
17 | Primăria, s.Chircăieştii Noi (94-0-36) | 883 | |
18 | Casa de cultură, s.Baurci (63-3-18) | 402 | |
CÎRNĂŢENII NOI | |||
20 | Casa de cultură, s.Cîrnăţenii Noi (64-4-61) | 1169 | |
21 | Oficiul medicilor de familie, s.Sălcuţa Nouă (94-9-26) | 164 | |
PERVOMAISC | |||
34 | Căminul cultural, com.Pervomaisc (67-1-60) | 597 | |
35 | Gimnaziul, s.Constantinovca (69-3-11) | 557 | |
r-nul Hînceşti | |||
BUŢENI | |||
14 | Gimnaziul „Anton Bunduchi”, s.Buţeni (52-2-97) | 2965 | |
TOTAL: | 60767 |
Circumscripţia uninominală nr.38, or.Hînceşti
| |||
Localitatea de sediu | Nr. biroului electoral | Adresa/ nr. de telefon | Nr. alegătorilor |
r-nul Hînceşti | |||
HÎNCEŞTI | |||
1 | Colegiul de construcţii, or.Hînceşti (23-6-03) | 2845 | |
2 | Gimnaziul „Mihai Viteazul”, or.Hînceşti (23-1-61) | 2821 | |
3 | Casa de cultură, or.Hînceşti (23-4-73) | 2984 | |
4 | Şcoala profesională, or.Hînceşti (22-1-40) | 2958 | |
5 | Liceul Teoretic „M.Eminescu”, or.Hînceşti (22-2-85) | 2974 | |
BĂLCEANA | |||
6 | Gimnaziul, s.Bălceana (38-2-25) | 1327 | |
BOBEICA | |||
7 | Casa de cultură, s.Bobeica (56-9-42) | 634 | |
8 | Clubul sătesc, s.Dahnovici (56-6-84) | 878 | |
9 | Grădiniţa de copii, s.Drăguşeni (93-6-73) | 1000 | |
BOGHICENI | |||
10 | Gimnaziul, s.Boghiceni (42-2-21) | 2273 | |
BUJOR | |||
13 | Casa de cultură, s.Bujor (92-5-33, 72-7-70) | 2914 | |
CĂŢELENI | |||
23 | Primăria, s.Căţeleni (53-4-17, 53-2-38) | 1027 | |
CIUCIULENI | |||
25 | Liceul Teoretic „A.Donici”, sala de festivităţi, s.Ciuciuleni (33-9-50) | 1550 | |
26 | Liceul Teoretic „A.Donici”, etajul I, sala de aşteptare, s.Ciuciuleni (33-2-74) | 730 | |
27 | Grădiniţa de copii „Albinuţa”, et.I, s.Ciuciuleni (33-3-67) | 739 | |
28 | Liceul Teoretic „A.Donici” (33-2-42) | 1030 | |
COTUL MORII | 29 | Gimnaziul-grădiniţă, s.Cotul Morii | 1657 |
CRASNOARMEISCOE | 30 | Liceul Teoretic „D.Cantemir”, s.Crasnoarmeiscoe, str.Centrală (71-2-20) | 1762 |
31 | Gimnaziul, s.Tălăieşti, str.Cikalovo (71-2-06) | 1698 | |
DRĂGUŞENII NOI | |||
33 | Căminul cultural, s.Drăguşenii Noi (36-2-36) | 1551 | |
34 | Oficiul medicilor de familie, s.Horodca (36-8-05) | 160 | |
FUNDUL GALBENEI | |||
36 | Primăria, s.Fundul Galbenei (75-2-38) | 2130 | |
IVANOVCA | |||
37 | Gimnaziul „Ksenia Evteeva”, s.Ivanovca (78-2-84) | 787 | |
LĂPUŞNA | |||
38 | Casa de cultură, s.Lăpuşna (51-3-22) | 2334 | |
39 | Liceul Teoretic „Lăpuşna”, s.Lăpuşna (51-2-80) | 2519 | |
40 | Punctul medical, s.Anini (51-3-92) | 130 | |
41 | Casa de cultură a penitenciarului „Rusca”, s.Rusca (23-8-74) | 152 | |
LOGĂNEŞTI | |||
43 | Gimnaziul (blocul administrativ), s.Logăneşti (57-3-17) | 2227 | |
69 | Gimnaziul (blocul de studii), s.Logăneşti, (57-3-17) | 1251 | |
MEREŞENI | |||
44 | Primăria, s.Mereşeni (74-2-15) | 1769 | |
45 | Casa de cultură, s.Sărata-Mereşeni (39-2-89) | 437 | |
MIREŞTI | |||
48 | Gimnaziul, s.Mireşti (63-2-61) | 1065 | |
NEMŢENI | |||
50 | Casa de cultură, s.Nemţeni (79-2-48) | 1500 | |
OBILENI | |||
51 | Casa de cultură, s.Obileni (35-5-97) | 1080 | |
ONEŞTI | |||
52 | Primăria (etajul I, sala de festivităţi), s.Oneşti (58-2-38) | 1335 | |
PAŞCANI | |||
53 | Gimnaziul, s.Paşcani (43-3-75) | 1171 | |
54 | Casa de cultură, s.Pereni (43-2-14) | 958 | |
PERVOMAISCOE | |||
55 | Gimnaziul, s.Pervomaiscoe (41-3-23) | 629 | |
SECĂRENI | |||
62 | Căminul cultural, s.Secăreni (44-5-09) | 528 | |
63 | Primăria, s.Secărenii Noi (93-4-91) | 218 | |
64 | Clubul sătesc, s.Corneşti (44-4-57) | 466 | |
ŞIPOTENI | |||
67 | Casa de cultură, s.Şipoteni (65-3-22) | 674 | |
SOFIA | |||
65 | Primăria, s.Sofia, str.Ştefan cel Mare, 116 (49-2-36) | 1144 | |
STOLNICENI | |||
66 | Gimnaziul „A. Plămădeală”, s.Stolniceni (55-2-19) | 1661 | |
TOTAL: | 61677 |
Circumscripţia uninominală nr.39, com.Sărata Galbenă
| |||
Localitatea de sediu | Nr. biroului electoral | Adresa/ nr. de telefon | Nr. alegătorilor |
r-nul Leova | |||
CEADÎR | |||
21 | Gimnaziul, s.Ceadîr (75-2-71) | 942 | |
CNEAZEVCA | |||
22 | Casa de cultură, com.Cneazevca (46-4-36) | 866 | |
23 | Centrul cultural, s.Cîzlar (92-6-56) | 120 | |
COLIBABOVCA | |||
24 | Primăria, s.Colibabovca (51-4-56) | 869 | |
COVURLUI | |||
25 | Casa de cultură, s.Covurlui (78-2-38) | 1222 | |
ORAC | |||
29 | Grădiniţa de copii, s.Orac (52-2-10) | 968 | |
SĂRATA-RĂZEŞI | |||
33 | Casa de cultură, s.Sărata-Răzeşi (79-4-36) | 1017 | |
SĂRĂTENI | |||
34 | Gimnaziul, com.Sărăteni (61-3-55) | 744 | |
35 | Grădiniţa de copii, s.Victoria (94-8-84) | 104 | |
SĂRĂŢICA NOUĂ | |||
36 | Casa de cultură, com.Sărăţica Nouă (73-3-14) | 587 | |
37 | Grădiniţa de copii, s.Cîmpul Drept (73-3-13) | 294 | |
TOMAI | |||
42 | Liceul Teoretic „Mihai Vitezul”, s.Tomai (69-4-68) | 2711 | |
TOMAIUL NOU | |||
43 | Căminul cultural, com.Tomaiul Nou (76-3-17) | 375 | |
44 | Grădiniţa de copii, s.Sărăţica Veche (66-2-64) | 287 | |
r-nul Cimişlia | |||
ALBINA | |||
12 | Casa de cultură, com.Albina (36-2-72) | 660 | |
13 | Casa de cultură, s.Fetiţa (45-4-08) | 365 | |
14 | Casa de cultură, s.Mereni (53-2-36) | 666 | |
GRADIŞTE | |||
22 | Primăria, s.Gradişte (78-5-36) | 1697 | |
23 | Grădiniţa, s.Iurevca (77-2-86) | 421 | |
GURA GALBENEI | |||
24 | Casa de cultură, s.Gura Galbenei, str.Alexei Mateevici, 47 (45-0-97) | 3012 | |
25 | Liceul Teoretic „Hiperion”, s.Gura Galbenei, str.M.Eminescu, 121 (46-4-07) | 1664 | |
HÎRTOP | |||
26 | Casa de cultură, com.Hîrtop (37-3-33) | 1599 | |
27 | Clădirea administrativă, s.Ialpug (92-9-44) | 260 | |
IVANOVCA NOUĂ | |||
30 | Primăria, s.Ivanovca Nouă (51-2-38) | 712 | |
LIPOVENI | |||
33 | Casa de cultură, com.Lipoveni (71-4-55) | 1146 | |
34 | Clubul, s.Munteni (56-2-24) | 459 | |
35 | Clubul, s.Schinoşica (56-2-26) | 94 | |
PORUMBREI | |||
38 | Gimnaziul, com.Porumbrei (76-5-05) | 1295 | |
r-nul Hînceşti | |||
BOZIENI | |||
11 | Gimnaziul, s.Bozieni (59-2-41) | 1953 | |
12 | Casa de cultură, s.Dubovca (59-3-80) | 259 | |
CARACUI | |||
15 | Casa de cultură, s.Caracui (31-6-50) | 1995 | |
CĂLMĂŢUI | |||
16 | Casa de cultură, c. Calmăţui (32-4-84) | 1354 | |
CĂRPINENI | |||
17 | Brigada nr.1, s.Cărpineni, str.Lăpuşniţa (28-2-38) | 1444 | |
18 | Şcoala Profesională, s.Cărpineni, str.Independenţei, 28 (28-4-78) | 1574 | |
19 | Liceul Teoretic „Ştefan Holban”, s.Cărpineni, str.Independenţei, 28 (28-2-51) | 1323 | |
20 | Gimnaziul nr.2, s.Cărpineni, str.I. Gagarin, 36 (28-4-35) | 2372 | |
21 | Gimnaziul nr.3, s.Cărpineni, str.Cuza Vodă (28-9-85) | 1678 | |
22 | Gimnaziul, s.Horjeşti (37-2-35) | 739 | |
CIOARA | |||
24 | Casa de cultură, s.Cioara (47-3-36) | 1958 | |
DANCU | |||
32 | Gimnaziul, s.Dancu (64-3-89,64-4-63) | 1322 | |
FÎRLĂDENI | |||
35 | Casa de cultură, s.Fîrlădeni (30-4-33) | 734 | |
LEUŞENI | |||
42 | Gimnaziul, s.Leuşeni (54-3-49) | 1855 | |
MINGIR | |||
46 | Şcoala Primară, s.Mingir (66-2-57) | 2344 | |
47 | Liceul Teoretic, s.Mingir (76-2-83) | 2024 | |
NEGREA | |||
49 | Primăria, s.Negrea, str.Andrei Şeptefraţi, 5 (70-6-05) | 1591 | |
POGĂNEŞTI | |||
56 | Primăria, s.Pogăneşti (48-2-36) | 1323 | |
SĂRATA-GALBENĂ | |||
57 | Casa de cultură, s.Sărata-Galbenă (60-2-65) | 1834 | |
58 | Şcoala-internat auxiliară, s.Sărata-Galbenă (50-5-40) | 2081 | |
59 | Grădiniţa de copii, s.Brătianovca (50-3-09) | 280 | |
60 | Punctul medical, s.Cărpineanca (50-3-05) | 195 | |
61 | Casa de cultură, s.Valea Florii (50-4-59) | 141 | |
VOINESCU | |||
68 | Casa de cultură, s.Voinescu (45-2-36) | 2355 | |
TOTAL: | 59884 |
Circumscripţia uninominală nr.40, or.Cimişlia
| |||
Localitatea de sediu | Nr. biroului electoral | Adresa/nr. de telefon | Nr. alegătorilor |
r-nul Cimişlia | |||
CIMIŞLIA | |||
1 | Liceul Teoretic „M. Eminescu”, or.Cimişlia, str.M.Eminescu, 48 (22-2-56) | 2055 | |
2 | Casa orăşenească de cultură, or.Cimişlia, str.V.Alecsandri, 190 (22-4-66) | 1644 | |
3 | Grădiniţa „Scufiţa Roşie”, or.Cimişlia, str.Cehov, 38 (23-6-84) | 1379 | |
4 | Şcoala primară, or.Cimişlia, str.M.Viteazul, 105 (22-3-48) | 1989 | |
5 | Grădiniţa de copii „Făt-Frumos”, or.Cimişlia, str.Şt.cel Mare, 92 (22-1-32) | 998 | |
6 | Şcoala tehnică, or.Cimişlia, str.C.Stere, 2, DOSAAF (22-1-42) | 1934 | |
7 | Grădiniţa „Ghiocel”, or.Cimişlia, str.P. Movilă, 3 (23-9-98) | 1425 | |
8 | Centrul de Medicină Preventivă, or.Cimişlia, str.Cetatea Albă, 27 (22-7-78) | 1270 | |
9 | Punctul medical, s.Bogdanovca Nouă (32-3-52) | 152 | |
10 | Gimnaziul, s.Bogdanovca Veche (32-2-65) | 1061 | |
11 | Şcoala primară, s.Dimitrovca (73-2-48) | 279 | |
BATÎR | |||
15 | Gimnaziul, s.Batîr (59-6-96) | 1938 | |
CENAC | |||
16 | Gimnaziul, s.Cenac (38-6-31) | 1565 | |
CIUCUR-MINGIR | |||
17 | Casa de cultură, s.Ciucur-Mingir (30-5-02) | 1558 | |
CODRENI | |||
18 | Primăria, com.Codreni (93-6-36) | 392 | |
19 | Ocolul silvic, s.Zloţi (93-7-47) | 170 | |
ECATERINOVCA | |||
20 | Primăria, com.Ecaterinovca (31-2-38) | 862 | |
21 | Gimnaziul, s.Coştangalia (75-2-25) | 611 | |
IALPUJENI | |||
28 | Casa de cultură, com.Ialpujeni (79-2-36) | 920 | |
29 | Căminul cultural, s.Marienfeld (79-3-06) | 481 | |
JAVGUR | |||
31 | Casa de cultură, com.Javgur (33-2-35) | 1216 | |
32 | Casa de cultură, s.Maximeni (58-2-88) | 380 | |
MIHAILOVCA | |||
36 | Casa de cultură, s.Mihailovca, str.Mihai Eminescu, 140 (44-2-38) | 1742 | |
37 | Ospătăria „Universcoop”, s.Mihailovca, str.Mihai Eminescu, 83 (44-3-83) | 952 | |
SAGAIDAC | |||
39 | Casa de cultură, s.Sagaidac (35-7-09) | 1941 | |
SATUL NOU | |||
40 | Casa de cultură, s.Satul Nou (92-1-13) | 1618 | |
SELEMET | |||
41 | Casa de cultură, s.Selemet (39-0-60) | 1099 | |
42 | Grădiniţa de copii, s.Selemet, str.31 August (39-3-97) | 1907 | |
SURIC | |||
43 | Gimnaziul, s.Suric (92-6-82) | 655 | |
TOPALA | |||
44 | Casa de cultură, s.Topala (74-3-86) | 830 | |
TROIŢCOE | |||
45 | Casa de cultură, s.Troiţcoe (50-2-9) | 902 | |
VALEA PERJEI | |||
46 | Şcoala, s.Valea Perjei (34-2-25) | 694 | |
r-nul Basarabeasca | |||
BASARABEASCA | |||
1 | SRC „Policlinica”, or.Basarabeasca, str.Muncii, 55 (22-4-51; 92-5-03) | 1453 | |
2 | Liceul Teoretic „A.Puşkin”, or.Basarabeasca, str.Naberejnaia, 3 (21-9-98; 92-5-02) | 2296 | |
3 | Casa de cultură, or.Basarabeasca, str.Karl Marx, 84 (22-4-12) | 1932 | |
4 | Gimnaziul nr.22, or.Basarabeasca, str.Gării, 116 (25-5-33) | 1483 | |
5 | Şcoala Tehnică Feroviară, or.Basarabeasca, str.Depovscaia, 4 (82-1-64; 92-5-01) | 1460 | |
6 | Liceul Teoretic „N.Gogol”, or.Basarabeasca, str.Gogol, 8 (25-2-16; 25-2-16) | 1631 | |
ABACLIA | |||
7 | Liceul Teoretic „Constantin Stere”, str.Independenţei (51-3-88) | 2195 | |
8 | Edificiul, s.Abaclia, str.Doina (51-2-97) | 2058 | |
BAŞCALIA | |||
9 | Casa de cultură, s.Başcalia (54-2-97) | 2978 | |
CARABETOVCA | |||
10 | Liceul Teoretic „Ştefan cel Mare”, s.Carabetovca (56-2-36) | 1409 | |
IORDANOVCA | |||
11 | Gimnaziul Iordanovca, s.Iordanovca, str.Tineretului (63-2-16) | 749 | |
ISERLIA | |||
12 | Casa de cultură, s.Iserlia, str.Păcii, 71 (58-4-21) | 745 | |
13 | Casa de cultură, s.Ivanovca (58-2-70) | 176 | |
SADACLIA | |||
14 | Casa de cultură, s.Sadaclia, str.31 August (59-0-12) | 1572 | |
15 | Grădiniţa de copii nr.2, s.Sadaclia, str.31 August (59-0-11) | 1720 | |
TOTAL: | 60476 |
Circumscripţia uninominală nr.41, or.Leova
| |||
Localitatea de sediu | Nr. biroului electoral | Adresa/ nr. de telefon | Nr. alegătorilor |
r-nul Leova | |||
LEOVA | |||
1 | Liceul Teoretic „L.Tolstoi", or.Leova, str.Ştefan cel Mare, 24 (22-3-31) | 1783 | |
2 | Casa de cultură, or.Leova, str.Independenţei, 1 (24-6-40) | 1532 | |
3 | Liceul Teoretic „M. Eminescu", or.Leova, str.Ştefan cel Mare, 61 (22-3-33) | 1103 | |
4 | Grădiniţa de copii nr.2, or.Leova, str.Ştefan cel Mare, 44 (22-3-50) | 1359 | |
5 | Grădiniţa de copii nr.1, or.Leova, str.Mărinescu, 1 (23-5-76) | 1388 | |
6 | Gimnaziul-internat, or.Leova, str.Ştefan cel Mare, 90 (25-0-74) | 1571 | |
8 | Şcoala profesională, or.Leova, str.Independenţei, 60 (22-1-85) | 1153 | |
IARGARA | |||
9 | Biblioteca orăşenească, or.Iargara, str.31 august, 47 (63-4-49) | 634 | |
10 | Întreprinderea silvică de stat, or.Iargara, str.Ştefan Vodă, 184 (63-1-56) | 1321 | |
11 | Liceul Teoretic „L.Blaga”, or.Iargara, str.Şcolii (63-5-34) | 957 | |
12 | Casa de creaţie, or.Iargara, str.27 August, 21 (63-1-36) | 1023 | |
BĂIUŞ | |||
13 | Gimnaziul, com.Baiuş (70-2-28) | 843 | |
14 | Fosta şcoală primară, s.Cociulia Nouă (70-4-49) | 164 | |
15 | Casa cet. Cernenchi Ilie, s.Hîrtop (70-5-07) | 47 | |
BEŞTEMAC | |||
16 | Casa de cultură, com.Beştemac (59-3-06) | 851 | |
BOROGANI | |||
17 | Liceul Teoretic „Gr. Vieru”, s.Borogani (71-5-09) | 2240 | |
48 | Gimnaziul „V. Badiu”, s.Borogani (71-0-65) | 1027 | |
CAZANGIC | |||
18 | Căminul cultural, com.Cazangic (93-9-74) | 850 | |
19 | Grădiniţa de copii, s.Selişte (93-2-39) | 277 | |
20 | Căminul cultural, s.Frumuşica (93-1-51) | 156 | |
CUPCUI | |||
26 | Gimnaziul, s.Cupcui (74-3-42) | 1200 | |
FILIPENI | |||
27 | Casa de cultură, s.Filipeni (40-7-85) | 2747 | |
HĂNĂSENII NOI | |||
28 | Casa da cultură, com.Hănăsenii Noi (72-2-36) | 891 | |
ROMANOVCA | |||
30 | Grădiniţa-şcoala, s.Romanovca (77-2-16) | 439 | |
SĂRATA NOUĂ | |||
31 | Gimnaziul, com.Sărata Nouă (62-2-44) | 1231 | |
32 | Casa în chirie, s.Bulgărica (94-7-18) | 80 | |
SÎRMA | |||
38 | Căminul cultural, s.Sîrma (71-2-36) | 856 | |
TIGHECI | |||
39 | Căminul Cultural, com.Tigheci (45-2-38) | 1911 | |
40 | Punctul medical, s.Cuporani, str.Bulgară, 6/18-1 (45-5-92) | 206 | |
TOCHILE-RĂDUCANI | |||
41 | Casa de cultură, s.Tochile-Răducani (54-4-85) | 1265 | |
VOZNESENI | |||
45 | Gimnaziul, com.Vozneseni (57-3-63) | 585 | |
46 | Biblioteca sătească (sala de festivităţi), s.Troiţa (93-7-35) | 286 | |
47 | Grădiniţa de copii, s.Troian (57-5-16) | 246 | |
r-nul Cantemir | |||
ANTONEŞTI | |||
3 | Casa de cultură, s.Antoneşti (73-4-47) | 837 | |
4 | Clubul, s.Leca (62-3-22) | 396 | |
BAIMACLIA | |||
5 | Casa de cultură, s.Baimaclia, str.M.Eminescu, 29 (43-7-78) | 1975 | |
6 | Şcoala primară-grădiniţa, s.Acui, str.D.Cantemir, 29 (46-1-27) | 326 | |
7 | Şcoala primară-grădiniţa, s.Suhat, str.Tineretului, 3 (43-6-73) | 239 | |
CAPACLIA | |||
10 | Primăria (sala de şedinţe), s.Capaclia (71-2-36) | 1721 | |
CÎIETU | |||
16 | Primăria, com.Cîietu (92-6-13) | 641 | |
17 | Grădiniţa de copii, s.Dimitrova (92-4-36) | 321 | |
CÎRPEŞTI | |||
18 | Gimnaziul, s.Cîrpeşti (78-6-55) | 2074 | |
COCIULIA | |||
20 | Casa de cultură, s.Cociulia (65-0-72) | 3029 | |
ENICHIOI | |||
22 | Casa de cultură, s.Enichioi (79-2-70) | 955 | |
23 | Grădiniţa de copii, s.Bobocica (92-3-35) | 229 | |
24 | Şcoala primară-grădiniţa, s.Ţolica (79-2-26) | 280 | |
HARAGÎŞ | |||
29 | Gimnaziul, s.Haragîş (63-3-53) | 811 | |
LĂRGUŢA | |||
30 | Primăria, s.Lărguţa (76-2-38, 76-2-36) | 2205 | |
LINGURA | |||
31 | Casa de cultură, s.Lingura (77-8-60) | 995 | |
32 | Centrul medicilor de familie, s.Crăciun (77-1-63) | 219 | |
PLEŞENI | |||
33 | OMF Pleşeni, s.Pleşeni, str.Păcii, 14 (74-2-25) | 1043 | |
34 | Casa de cultură, s.Hănăseni, str.Păcii, 65 (74-8-31) | 1471 | |
PORUMBEŞTI | |||
38 | Căminul cultural, s.Porumbeşti (52-3-49) | 1340 | |
SADÎC | |||
39 | Gimnaziul „N. Sulac” (sala de festivităţi), s.Sadîc, str.N. Sulac, 17 (75-6-49) | 1748 | |
40 | Punctul Medical, s.Taraclia, str.Ştefan cel Mare, 31 (75-7-02) | 78 | |
ŞAMALIA | |||
42 | Primăria (sala de festivităţi), s.Şamalia, str.Ştefan cel Mare, 43 (67-2-38) | 807 | |
TARTAUL | |||
43 | Căminul cultural, s.Tartaul (77-2-36) | 1701 | |
TOCENI | |||
44 | Primăria (sala de şedinţe), s.Toceni (51-2-38) | 700 | |
45 | Grădiniţa de copii, s.Vîlcele (93-0-77) | 341 | |
VIŞNIOVCA | |||
48 | Casa de cultură, s.Vişiniovca (42-2-38) | 1315 | |
TOTAL: | 60019 |
Circumscripţia uninominală nr.42, or.Cantemir
| |||
Localitatea de sediu | Nr. biroului electoral | Adresa/nr. de telefon | Nr. alegătorilor |
r-nul Cantemir | |||
CANTEMIR | |||
1 | Casa de cultură, or.Cantemir, str.Ştefan Vodă, 1 (22-2-03) | 2261 | |
2 | Casa de cultură, or.Cantemir, str.Ştefan Vodă, 1 (94-1-07) | 1861 | |
CANIA | |||
8 | Căminul cultural, s.Cania, str.31 august (41-2-38) | 2700 | |
9 | Căminul cultural, s.Iepureni (94-1-95) | 515 | |
CHIOSELIA | |||
11 | Gimnaziul „Nicolae Botgros”, s.Chioselia (54-3-70) | 1258 | |
12 | Gimnaziul „Vladimir Curbet”, s.Ţărăncuţa (54-6-91) | 480 | |
CIOBALACCIA | |||
13 | Primaria, com.Ciobalaccia (70-2-36) | 768 | |
14 | Gimnaziul, s.Flocoasa (47-2-13) | 547 | |
15 | Sediul Cîrmuirii CAP „Ciobalaccia”, s.Victorovca (70-2-18) | 1111 | |
CÎŞLA | |||
19 | Casa de cultură, s.Cîşla (55-7-03) | 485 | |
COŞTANGALIA | |||
21 | Gimnaziul, s.Costangalia (55-2-42) | 797 | |
GOTEŞTI | |||
25 | Grădiniţa de copii nr.4, s.Goteşti (49-5-99) | 753 | |
26 | Primăria, s.Goteşti (44-0-01) | 1798 | |
27 | Grădiniţa de copii nr.1, s.Goteşti (49-3-06) | 945 | |
28 | Casa de cultură, s.Constantineşti (48-0-48) | 345 | |
PLOPI | |||
35 | Primăria, com.Plopi, str.Jubileului (45-2-36) | 755 | |
36 | Grădiniţa, s.Hîrtop, str.Eroilor (92-2-96) | 423 | |
37 | Grădiniţa, s.Taraclia, str.Lesnaia (45-6-57) | 218 | |
STOIANOVCA | |||
41 | Gimnaziul, s.Stoianovca (61-2-42) | 1247 | |
ŢIGANCA | |||
46 | Gimnaziul „Ion Cojocaru”, s.Ţiganca (53-5-00) | 1729 | |
47 | Gimnaziul, s.Ghioltosu (53-7-18) | 871 | |
r-nul Cahul | |||
ALEXANDERFELD | |||
15 | Casa de cultură, s.Alexanderfeld (30-2-10) | 1109 | |
ANDRUŞUL DE JOS | |||
18 | Casa de cultură, s.Andruşul de Jos (52-3-89) | 1786 | |
ANDRUŞUL DE SUS | |||
19 | Primăria, s.Andruşul de Sus (58-8-10; 58-9-87) | 1422 | |
BADICUL MOLDOVENESC | |||
20 | Primăria, s.Badicul Moldovenesc (70-2-22) | 1103 | |
BAURCI-MOLDOVENI | |||
21 | Gimnaziul „Ion Neculce”, s.Baurci-Moldoveni (56-1-39) | 1710 | |
BORCEAG | |||
22 | Primăria, s.Borceag (33-2-30) | 1212 | |
BUCURIA | |||
24 | Casa de cultură, s.Bucuria (55-3-29) | 628 | |
BURLĂCENI | |||
27 | Primăria, s.Burlăceni (64-2-67) | 1651 | |
28 | SRL „Moldgranum”, s.Greceni, str.Elevatornaia (64-2-94) | 88 | |
BURLACU | |||
25 | Casa de cultură, s.Burlacu (79-2-34) | 1528 | |
26 | Clubul, s.Spicoasa (79-0-68) | 168 | |
CHIOSELIA MARE | |||
29 | Sediul magazinului, s.Chioselia Mare (66-5-16) | 573 | |
30 | Gimnaziul, s.Frumuşica (74-2-28) | 648 | |
CUCOARA | |||
36 | Primăria, com.Cucoara (51-3-12) | 1015 | |
37 | Clubul, s.Chircani (51-6-50) | 614 | |
DOINA | |||
38 | Gimnaziul „I. L. Caragiale”, s.Doina, str.Drujba (75-2-31) | 1244 | |
39 | Şcoala-grădiniţă, s.Rumeanţev (72-2-84) | 344 | |
GĂVĂNOASA | |||
40 | Casa de cultură, s.Găvănoasa (57-4-25) | 1500 | |
41 | Grădiniţa de copii, s.Vladimirovca (94-4-49) | 279 | |
HULUBOAIA | |||
43 | Gimnaziul „Ieroslav Gaşec”, s.Huluboaia (76-1-33) | 708 | |
IUJNOE | |||
44 | Căminul cultural, s.Iujnoe (50-6-36) | 572 | |
LARGA NOUĂ | |||
45 | Primăria, com.Larga Nouă (70-7-18; 70-8-08) | 1240 | |
LEBEDENCO | |||
46 | Gimnaziul „M.Lomonosov”, s.Hutulu (73-5-21) | 1007 | |
47 | Gimnaziul „A.Russo”, s.Ursoaia (50-2-61) | 1080 | |
LOPĂŢICA | |||
48 | Casa de cultură, s.Lopăţica (54-3-27) | 539 | |
LUCEŞTI | |||
49 | Casa de cultură, s.Luceşti (59-0-55) | 531 | |
MOSCOVEI | |||
52 | SRL „Răzmost”, com.Moscovei (75-2-42) | 1864 | |
53 | Gimnaziul „Mircea cel Bătrîn”, com.Moscovei (75-2-77) | 943 | |
PELINEI | |||
54 | Casa de cultură, s.Pelinei (74-2-45) | 1997 | |
ROŞU | |||
55 | Gimnaziul „Al.I.Cuza”, s.Roşu (71-2-90) | 2789 | |
TARACLIA DE SALCIE | |||
58 | Casa de cultură, s.Taraclia de Salcie (78-3-60) | 1271 | |
TARTAUL DE SALCIE | |||
59 | Casa de cultură, s.Tartaul de Salcie (93-0-36; 76-7-16) | 763 | |
TĂTĂREŞTI | |||
60 | Primăria, s.Tătăreşti (76-7-16) | 1623 | |
ZÎRNEŞTI | |||
63 | Casa de cultură, s.Zîrneşti (59-7-35) | 1826 | |
64 | Clubul, s.Paicu (93-3-84) | 438 | |
TOTAL: | 59680 |
Circumscripţia uninominală nr.43, or.Cahul
| |||
Localitatea de sediu | Nr. biroului electoral | Adresa/ nr. de telefon | Nr. alegătorilor |
r-nul Cahul | |||
CAHUL | |||
1 | Liceul Teoretic „P.Rumeanţev”, or.Cahul, str.31 August, 7 (20-7-39) | 2539 | |
2 | Palatul de cultură, or.Cahul, bd.Victoriei, 18 (20-6-04) | 2753 | |
3 | Universitatea de Stat „B.P.Hasdeu”, or.Cahul, str.Piaţa Independenţei, 1 (32-5-30) | 2099 | |
4 | Liceul Teoretic „D.Cantemir”, or.Cahul, str.I.L.Caragiale, 33 (32-2-83) | 2557 | |
5 | Centrul de creaţie al copiilor „Mioriţa”, or.Cahul, str.I.Neculce, 6 (20-5-89) | 2171 | |
6 | Liceul Teoretic „M.Eminescu”, or.Cahul, str.C.Negruzzi, 117 (44-8-20) | 2841 | |
7 | Şcoala Profesională nr.2, or.Cahul, str.Ştefan cel Mare, 127 (34-9-03) | 2975 | |
8 | SA „Agromontaj”, or.Cahul, str.I.Spirin, 88 (35-2-86) | 2964 | |
9 | SA „Prut”, or.Cahul, str.G.Coşbuc, 1 (92-3-36) | 822 | |
10 | Sectorul de exploatare a drumurilor, or.Cahul, str.M.Viteazul, 25 (43-4-94) | 2997 | |
11 | Liceul Teoretic „s.Rahmaninov”, or.Cahul, str.Păcii, 6 (40-3-19) | 2353 | |
12 | Colegiul industrial-pedagogic, or.Cahul, str.Dunării, 34 (41-4-52; 41-5-30) | 2057 | |
13 | Staţiunea Balneară „Nufărul Alb”, or.Cahul, str.Nucilor, 1 (28-7-73; 23-6-81) | 938 | |
14 | Gimnaziul „M.Kogălniceanu”, s.Cotihana (53-6-13) | 1097 | |
ALEXANDRU IOAN CUZA | |||
16 | Grădiniţa de copii nr.1, s.Alexandru Ioan Cuza (53-3-48) | 1239 | |
17 | Casa de cultură, s.Alexandru Ioan Cuza (53-3-95) | 774 | |
BRÎNZA | |||
23 | Liceul Teoretic „Academician Ion Bostan” (36-3-47) | 2074 | |
CÎŞLIŢA-PRUT | |||
31 | Casa de cultură, s.Cîşliţa-Prut (39-3-05) | 1032 | |
COLIBAŞI | |||
32 | Casa de cultură, s.Colibaşi (62-2-91) | 2859 | |
33 | Liceul Teoretic „V.Alecsandri”, s.Colibaşi (62-8-79) | 1878 | |
CRIHANA VECHE | |||
34 | Casa de cultură, s.Crihana Veche (72-0-81) | 2235 | |
35 | Liceul Teoretic „M.Eminescu”, s.Crihana Veche (72-2-16) | 1469 | |
GIURGIULEŞTI | |||
42 | Casa de cultură, s.Giurgiuleşti (68-2-34) | 2634 | |
MANTA | |||
50 | Casa de cultură, s.Manta (77-4-52) | 2613 | |
51 | Gimnaziul „N.Stănescu”, s.Paşcani (57-7-98) | 794 | |
SLOBOZIA MARE | |||
56 | Gimnaziul „Alecu Mare”, s.Slobozia Mare (61-4-50) | 2779 | |
57 | Liceul Teoretic „M.Eminescu”, s.Slobozia Mare (61-3-43) | 2188 | |
VADUL LUI ISAC | |||
61 | Gimnaziul „M.Sadoveanu”, s.Vadul lui Isac (38-2-17, 38-2-38) | 2474 | |
VĂLENI | |||
62 | Gimnaziul „Stefan cel Mare”, s.Văleni (60-3-22) | 2521 | |
TOTAL: | 60726 |
Circumscripţia uninominală nr.44, or.Taraclia
| |||
Localitatea de sediu | Nr. biroului electoral | Adresa/ nr. de telefon | Nr. alegătorilor |
TARACLIA | |||
1 | Casa de cultură raională, or.Taraclia, str.General I.Inzov, 1 (23-6-39) | 1925 | |
2 | Gimnaziul nr.2, or.Taraclia, str.Lenin, 57 (24-4-51) | 1807 | |
3 | Şcoala de muzică, or.Taraclia, str.Lenin, 96 (22-4-65) | 2710 | |
4 | Centrul comunitar „O.Panov”, or.Taraclia, str.Gogol, 93 (25-7-53) | 1848 | |
5 | Gimnaziul „O.Panov”, or.Taraclia, str.Cotovski, 29 (24-2-32) | 2283 | |
6 | Universitatea de Stat din Taraclia, or.Taraclia, str.Mira, 4 (23-8-32) | 1751 | |
TVARDIŢA | |||
7 | Casa de cultură, or.Tvardiţa, str.Gagarin, 11 (63-4-59) | 1903 | |
8 | Gimnaziul, or.Tvardiţa, str.Lenin, 248 (62-5-35, 62-5-42) | 1344 | |
9 | Grădiniţa de copii nr.2, or.Tvardiţa, str.Mira, 106 (62-5-07) | 1415 | |
ALBOTA DE JOS | |||
10 | Gimnaziul, com.s.Albota de Jos, str.Jubileului, 19 (93-7-39) | 726 | |
11 | Instituţia medicală, s.Hagichioi (54-2-21) | 220 | |
12 | Gimnaziul, s.Hîrtop (93-8-53) | 319 | |
ALBOTA DE SUS | |||
13 | Clădirea administrativă a CAP „Albota” (57-2-56) | 1129 | |
14 | Echipa de tractoare nr.2, s.Sofievca (57-6-71) | 96 | |
15 | Gimnaziul, s.Sofievca (57-6-32) | 656 | |
ALUATU | |||
16 | Grădiniţa de copii „Licurici”, str.M. Eminescu, 50 (35-0-82) | 821 | |
BALABANU | |||
17 | Gimnaziul, s.Balabanu, str.Miciurin, 10 (067720229) | 750 | |
BUDĂI | |||
18 | Casa de cultură, str.Mira, 86 (53-2-38) | 790 | |
CAIRACLIA | |||
19 | Gimnaziul, s.Cairaclia, str.Lenin, 46 (66-3-99) | 1539 | |
CEALÎC | |||
20 | Clubul, com.Cealîc, str.Suvorov, 101 (31-3-49) | 392 | |
21 | Clubul, s.Samurza, str.Chirova, 26 (92-5-31) | 216 | |
22 | Clădire administrativă, s.Cortenul Nou, str.Bolgarscaia (31-3-29) | 169 | |
CORTEN | |||
23 | Casa de cultură, str.Chirov, 1 (72-1-26) | 2700 | |
MUSAITU | |||
24 | Casa de cultură, s.Musaitu, str.Pervomaiscaia, 132 (52-2-35) | 794 | |
NOVOSIOLOVCA | |||
25 | Gimnaziul, str.Lenin, 44 (34-1-45) | 1117 | |
SALCIA | |||
26 | Grădiniţa de copii, com.Salcia (58-2-77) | 280 | |
VALEA PERJEI | |||
27 | Casa de cultură, s.Valea Perjei, str.Lenin, 168 (47-1-95) | 2093 | |
28 | Grădiniţa de copii nr.3, s.Valea Perjei, str.Calinin, 2 (47-3-33) | 1721 | |
VINOGRADOVCA | |||
29 | Casa de cultură, str.Komsomolskaia, 4 | 441 | |
30 | Clubul, s.Chirilovca (92-3-26) | 178 | |
31 | Clubul, s.Ciumai (33-7-06) | 751 | |
32 | Clubul, s.Mirnoe (27-5-89) | 198 | |
TOTAL: | 35082 |
Circumscripţia uninominală nr.45, mun.Comrat
| |||
Localitatea de sediu | Nr. biroului electoral | Adresa/ nr. de telefon | Nr. alegătorilor |
COMRAT | |||
1 | Centrul tineretului, or.Comrat, str.Lenin, 19 (27-6-92) | 1002 | |
2 | Liceul „N.Tretiakov”, or.Comrat, str.Lenin, 144 (22-3-82) | 2307 | |
3 | Colegiul Pedagogic, or.Comrat, str.Lenin, 160 (2-25-04) | 1823 | |
4 | Primăria, or.Comrat, str.Tretiacov, 36 (22-8-00) | 1572 | |
5 | SPS SR, or.Comrat, str.Romancenco, 2 (31-7-42) | 1775 | |
6 | Gimnaziul „s.Curoglo”, or.Comrat, str.Suvorova, 54 (31-9-51) | 2109 | |
7 | Casa de cultură raională, or.Comrat, str.Lenina, 196 (22-0-92) | 2429 | |
8 | Liceul Teoretic „D.A.Mavrodi”, or.Comrat, str.Ostrovski, 7 (23-4-53) | 2889 | |
9 | UPC, or.Comrat, str.Cotovscogo, 180 (22-0-93) | 1038 | |
10 | Vinzavod, or.Comrat, str.Ealpugscaia, 31 (29-4-44) | 1224 | |
11 | Gimnaziul nr.7, or.Comrat, str.Ferapontievscaea, 7 (25-2-59, 22-2-09) | 1861 | |
12 | Grădiniţa nr.6, or.Comrat, str.Novaia, 5/1 (23-4-74) | 1495 | |
AVDARMA | |||
29 | Şcoala medie, s.Avdarma (58-2-72) | 2885 | |
BEŞALMA | |||
33 | Primăria, s.Beşalma, str.Lenin,108 (53-2-38) | 1884 | |
34 | Casa de cultură, s.Beşalma, str.Lenin, 87 (53-8-21) | 662 | |
BUGEAC | |||
36 | Gimnaziul, s.Bugeac, str.Rabociaia, 23 (65-2-66) | 756 | |
37 | Casa de cultură, s.Bugeac, str.Gastelo, 4 (65-2-40) | 620 | |
GAIDAR | |||
38 | Gimnaziul, str.Şcolinaia, 2 (71-2-66) | 1736 | |
39 | Clădirea casei de cultură, s.Gaidar, str.Sovetscaia, 291 (71-6-05) | 1680 | |
DEZGHINGEA | |||
40 | Liceul teoretic, s.Dezghingea, str.Miciurin, 17 (63-2-50) | 2236 | |
41 | Liceul teoretic nr.2 (sala 1), s.Dezghingea, str.Miciurin, 17 (63-2-50) | 2162 | |
CHIRIET-LUNGA | |||
47 | Primăria, s.Chiriet-Lunga, str.Svobodi, 43 (52-2-47) | 1947 | |
CHIRSOVA | |||
48 | Liceul „M.Tuzlov”, str.Kotovski, 158 (51-2-40) | 3077 | |
49 | Grădiniţa de copii, s.Chirsova, str.Lenin, 194 (51-3-37) | 2882 | |
CONGAZ | |||
50 | Gimnaziul nr.3, s.Congaz, str.Octeabriscaia, 53 (68-3-95) | 2939 | |
51 | Casa de cultură, str.28 Iunie, 2 (68-8-40) | 2626 | |
52 | Liceul nr.1, s.Congaz, str.Goriki, 9 (68-3-59) | 1748 | |
53 | Gimnaziul nr.2, s.Congaz, str.Lenin, 155 (68-5-40) | 2888 | |
CONGAZCICUL DE SUS | |||
54 | Casa de cultură, s.Congazcic (73-6-04, 73-2-10) | 1768 | |
COTOVSCOE | |||
59 | Primăria, str.Lenin, 17 (77-2-36) | 723 | |
CHIOSELIA RUSĂ | |||
60 | Primăria, s.Chioselia Rusă, str.Molodejnaia, 16 (66-2-38, 66-2-36) | 590 | |
SVETLÎI | |||
61 | Clădirea liceului, com.Svetlîi, str.Lenin, 32 (62-5-34) | 1324 | |
62 | Grădiniţa de copii, s.Alexeevca, str.Iachir, 5 (62-4-42) | 284 | |
FERAPONTIEVCA | |||
65 | Casa de cultură, str.Gagarin, 69/a (59-2-44) | 872 | |
CIOC- MAIDAN | |||
68 | Liceul teoretic, str.Kotovski, 72 (55-3-41) | 1997 | |
69 | Casa de cultură, str.Kotovski, 82 (55-7-40) | 1082 | |
TOTAL: | 62892 |
Circumscripţia uninominală nr.46, or.Ceadîr-Lunga
| |||
Localitatea de sediu | Nr. biroului electoral | Adresa/ nr. de telefon | Nr. alegătorilor |
CEADÎR-LUNGA | |||
13 | Gimnaziul nr.6, or.Ceadîr-Lunga, str.Miciurin, 69 (23-9-76) | 2295 | |
14 | Gimnaziul „P.Cazmalî”, or.Ceadîr-Lunga, str.Cikalov, 49 (22-4-96) | 2897 | |
15 | Casa de cultură, or.Ceadîr-Lunga, str.Lenin, 89 (23-0-64) | 2904 | |
16 | Liceul „V.Moscov”, or.Ceadîr-Lunga, str.Lenin, 108 (21-7-37) | 2955 | |
17 | Liceul nr.2, or.Ceadîr-Lunga, str.Bugeacului, 259 (22-3-06) | 2116 | |
18 | Incubatorul de afaceri , or.Ceadîr-Lunga, str.Bolgarscaia, 3 (2-53-43) | 2732 | |
19 | SA „Ceadîr-Petrol”, or.Ceadîr-Lunga, str.Bugeacului, 17 (20-2-13) | 1803 | |
VULCĂNEŞTI | |||
20 | Centrul de reabilitare „M.Sabunina”, or.Vulcăneşti, str.B. Glavan (33-1-74) | 1558 | |
21 | Gimnaziul nr.3, or.Vulcăneşti, str.Sovetscoi Armii, 57 (34-0-74) | 2854 | |
22 | Gimnaziul nr.4, or.Vulcăneşti, str.Sverdlov, 14 (36-5-40) | 1502 | |
23 | CONSUMCOOP, or.Vulcăneşti, str.Sovetscoi Armii (36-4-83) | 1349 | |
24 | PPS, or.Vulcăneşti, str.Cahul, 62 (31-0-19) | 1923 | |
25 | Casa de cultură, or.Vulcăneşti, str.Frunza, 14 (22-0-74) | 2141 | |
26 | Blocul MSO, or.Vulcăneşti, str.Lenin, 109 (32-4-38) | 1313 | |
27 | Şcoala auto, or.Vulcăneşti, str.Plotnicov, 2 (21-4-55) | 1009 | |
28 | Gara feroviară, or.Vulcăneşti, str.Teliman, 15 (78-3-14) | 219 | |
BAURCI | |||
30 | Şcoala medie, s.Baurci (33-5-36) | 1441 | |
31 | Casa de cultură, str.60 ani Octeabrea, 2 (32-2-50) | 2413 | |
32 | Liceul Teoretic, str.K.Marx, 100/a (32-1-68) | 2891 | |
BEŞGHIOZ | |||
35 | Casa de cultură, str.Lenin, 156 (78-2-58) | 2576 | |
JOLTAI | |||
42 | Primăria, s.Joltai, str.Lenin, 64 (75-2-38) | 1799 | |
ETULIA | |||
43 | Liceul Teoretic, com.Etulia (76-2-38) | 2783 | |
CAZACLIA | |||
44 | Casa de cultură, s.Cazaclia, str.Lenin, 119 (67-2-45) | 3016 | |
45 | Liceul Teoretic, or.Cazaclia, str.A. Puşkin, 101 (67-2-73) | 2726 | |
CARBALIA | |||
46 | Casa de cultură, s.Carbalia, str.G.Gaidarji, 41 (63-2-42) | 419 | |
COPCEAC | |||
55 | Casa de cultură, s.Copceac, str.Lenin, 98 (50-5-35) | 1863 | |
56 | Liceul Teoretic, s.Copceac, str.Ceapaev (50-3-87) | 2412 | |
57 | Liceul Teoretic „Boris Ianacoglo”, s.Copceac, str.Rodac (50-6-59) | 1763 | |
58 | Grădiniţa de copii nr.3, s.Copceac, str.8 Martie (52-8-48) | 1467 | |
TOMAI | |||
63 | Liceul Teoretic, s.Tomai, str.Şcolinaia, 103 a (51-2-89) | 1886 | |
64 | Clădirea casei de cultură, str.Cotovski, 17 (51-6-90) | 2244 | |
CIŞMICHIOI | |||
66 | Liceul Teoretic, str.Cosmodemieanscoi, 3 (63-2-63) | 1551 | |
67 | Gimnaziul, str.Şcolinaia, 39 (63-5-33) | 2458 | |
TOTAL: | 67278 |
Anexa nr.2 la Hotărîrea Guvernului nr.970 din 15 noiembrie 2017
Tabel totalizator privind constituirea circumscripţiilor uninominale
| ||
PARTICIPAREA ELECTORATULUI LA ALEGERILE PREZIDENŢIALE, TURUL I
| ||
Indici | Valoare | |
a | Numărul de alegători incluşi în listele electorale de bază | 2812566 (349 alegători în listele de bază peste hotare) |
b | Numărul de alegători incluşi în listele suplimentare | 117128 |
TOTAL ALEGĂTORI | 2929694 | |
c | Numărul de alegători care au primit buletine de vot | 1440830 |
d | Numărul de alegători care au participat la votare | 1440733 |
PROCENTUL PARTICIPĂRII | 49,18% | |
f | Numărul buletinelor de vot declarate nevalabile | 22215 |
h | Numărul total de voturi valabil exprimate | 1418518 |
Nr. crt. | Circumscripţia uninominală | Numărul de alegători |
1. | Circumscripţia uninominală nr.1, or.Briceni | 63695 |
2. | Circumscripţia uninominală nr.2, or.Ocniţa | 64768 |
3. | Circumscripţia uninominală nr.3, or.Edineţ | 64857 |
4. | Circumscripţia uninominală nr.4, or.Rîşcani | 64337 |
5. | Circumscripţia uninominală nr.5, or.Glodeni | 63826 |
6. | Circumscripţia uninominală nr.6, or.Drochia | 65739 |
7. | Circumscripţia uninominală nr.7, or.Soroca | 65197 |
8. | Circumscripţia uninominală nr.8, or.Floreşti | 62780 |
9. | Circumscripţia uninominală nr.9, mun.Bălţi | 63919 |
10. | Circumscripţia uninominală nr.10, mun.Bălţi | 64376 |
11. | Circumscripţia uninominală nr.11, or.Făleşti | 65631 |
12. | Circumscripţia uninominală nr.12, or.Sîngerei | 62053 |
13. | Circumscripţia uninominală nr.13, or.Rezina | 65073 |
14. | Circumscripţia uninominală nr.14, or.Teleneşti | 65555 |
15. | Circumscripţia uninominală nr.15, or.Călăraşi | 65522 |
16. | Circumscripţia uninominală nr.16, or.Ungheni | 65951 |
17. | Circumscripţia uninominală nr.17, or.Nisporeni | 61813 |
18. | Circumscripţia uninominală nr.18, or.Orhei | 64388 |
19. | Circumscripţia uninominală nr.19, com. Ivancea | 62606 |
20. | Circumscripţia uninominală nr.20, or.Străşeni | 60995 |
21. | Circumscripţia uninominală nr.21, or.Criuleni | 64220 |
22. | Circumscripţia uninominală nr.22, or.Ialoveni | 62740 |
23. | Circumscripţia uninominală nr.23, mun.Chişinău | 55469 |
24. | Circumscripţia uninominală nr.24, mun.Chişinău | 56797 |
25. | Circumscripţia uninominală nr.25, mun.Chişinău | 55161 |
26. | Circumscripţia uninominală nr.26, mun.Chişinău | 55431 |
27. | Circumscripţia uninominală nr.27, mun.Chişinău | 56371 |
28. | Circumscripţia uninominală nr.28, mun.Chişinău | 55648 |
29. | Circumscripţia uninominală nr.29, mun.Chişinău | 55167 |
30. | Circumscripţia uninominală nr.30, mun.Chişinău | 58242 |
31. | Circumscripţia uninominală nr.31, mun.Chişinău | 59396 |
32. | Circumscripţia uninominală nr.31, mun.Chişinău | 56456 |
33. | Circumscripţia uninominală nr.33, mun.Chişinău | 60335 |
34. | Circumscripţia uninominală nr.34, or.Anenii Noi | 65152 |
35. | Circumscripţia uninominală nr.35, or.Căuşeni | 61882 |
36. | Circumscripţia uninominală nr.36, or.Ştefan Vodă | 62188 |
37. | Circumscripţia uninominală nr.37, com. Răzeni | 60767 |
38. | Circumscripţia uninominală nr.38, or.Hînceşti | 61677 |
39. | Circumscripţia uninominală nr.39, com. Sărata Galbenă | 59884 |
40. | Circumscripţia uninominală nr.40, or.Cimişlia | 60476 |
41. | Circumscripţia uninominală nr.41, or.Leova | 60019 |
42. | Circumscripţia uninominală nr.42, or.Cantemir | 59680 |
43. | Circumscripţia uninominală nr.43, or.Cahul | 60726 |
44. | Circumscripţia uninominală nr.44, or.Taraclia | 35082 |
45. | Circumscripţia uninominală nr.45, mun.Comrat | 62892 |
46. | Circumscripţia uninominală nr.46, or.Ceadîr-Lunga | 67278 |
TOTAL: | 2812217 |
