L E G E
cu privire la Registrul obiectivelor de infrastructură tehnico-edilitară
nr. 150 din 14.07.2017
Monitorul Oficial nr.277-288/483 din 04.08.2017
* * *
C U P R I N S
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
Articolul 1. Domeniul de aplicare a legii
Articolul 2. Noţiuni principale
Articolul 3. Destinaţia Registrului obiectivelor de infrastructură tehnico-edilitară
Articolul 4. Subiecţii şi obiectele înregistrării
Articolul 5. Subiecţii raporturilor juridice privind Registrul
Articolul 6. Registratorul
Capitolul II
REGISTRUL ŞI DOCUMENTELE ACESTUIA.
MODUL DE ŢINERE A REGISTRULUI
Articolul 7. Registrul
Articolul 8. Modul de ţinere a Registrului
Articolul 9. Schimbul de date dintre registre
Articolul 10. Documentele Registrului
Articolul 11. Exigenţe faţă de documentele prezentate pentru înregistrarea drepturilor asupra obiectivului de infrastructură tehnico-edilitară
Articolul 12. Documentele ce confirmă înregistrarea obiectivului de infrastructură tehnico-edilitară şi a drepturilor asupra acestuia
Articolul 13. Consecinţele juridice ale înregistrării
Capitolul III
REGIMUL JURIDIC DE UTILIZARE
A DATELOR REGISTRULUI
Articolul 14. Transparenţa datelor Registrului
Articolul 15. Accesul la informaţie
Capitolul IV
FINANŢAREA REGISTRULUI. CONTROLUL
ŢINERII REGISTRULUI. RĂSPUNDEREA
Articolul 16. Finanţarea Registrului
Articolul 17. Controlul privind ţinerea Registrului
Articolul 18. Răspunderea
Capitolul V
DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII
Articolul 19. Intrarea în vigoare a legii
Articolul 20. Excepţii pentru drepturile apărute anterior
Articolul 21. Perioada de tranziţie
Notă: În cuprinsul legii, sintagma „Agenţia Servicii Publice”, la orice formă gramaticală, se substituie, după caz, cu sintagmele „Instituţia abilitată cu funcţii de implementare a politicii statului în domeniul cadastrului bunurilor imobile” şi „instituţia abilitată cu funcţii de implementare a politicii statului în domeniul cadastrului bunurilor imobile” la forma gramaticală corespunzătoare, conform Legii nr.349 din 24.11.2023, în vigoare 13.12.2023
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
Articolul 1. Domeniul de aplicare a legii
Prezenta lege reglementează înregistrarea obiectivelor de infrastructură tehnico-edilitară, a dreptului de proprietate şi a altor drepturi reale asupra acestora, grevărilor acestor drepturi, naşterii, modificării şi încetării lor (în continuare – înregistrarea drepturilor asupra bunurilor imobile), statutul Registrului obiectivelor de infrastructură tehnico-edilitară, crearea, ţinerea, reorganizarea şi lichidarea acestuia, drepturile, obligaţiile şi responsabilitatea deţinătorului Registrului.
Articolul 2. Noţiuni principale
În sensul prezentei legi, următoarele noţiuni principale semnifică:
infrastructura tehnico-edilitară – ansamblul sistemelor de utilităţi publice destinate furnizării/prestării serviciilor de utilităţi publice;
obiective de infrastructură tehnico-edilitară – reţele subterane şi supraterane de alimentare cu apă potabilă şi tehnică, de canalizare, de termoficare, de alimentare cu energie electrică, de telefonie etc., precum şi căile de circulaţie a mijloacelor de transport, construcţiile supraterane de pozare a instalaţiilor electrice, staţiile de pompare şi de punere sub presiune, alte construcţii şi instalaţii ce fac parte din dotarea edilitară de interes public sau comun. Obiectivele de infrastructură tehnico-edilitară constituie bunuri imobile în măsura în care acestea corespund noţiunii respective conform prevederilor Codului civil. Nu constituie bunuri imobile şi nici părţi componente ale bunurilor imobile obiectivele de infrastructură tehnico-edilitară care nu sunt ataşate, în mod permanent, la un teren sau la o clădire şi care pot fi separate fără a deteriora, în mod substanţial, şi fără a schimba destinaţia clădirii sau terenului.
elementele structurale ale obiectivului – părţi componente ale obiectivului de infrastructură tehnico-edilitară care servesc pentru suportarea sarcinilor externe şi interne şi pentru asigurarea exploatării adecvate a reţelei inginereşti;
zonă de protecţie a obiectivului de infrastructură tehnico-edilitară – zona adiacentă obiectivului de infrastructură tehnico-edilitară, extinsă în spaţiu, necesară pentru asigurarea condiţiilor normale de exploatare şi de protecţie a obiectivului, în limitele căreia se stabilesc cerinţe speciale pentru proprietarii terenului sau pentru alţi titulari ai dreptului de folosinţă asupra acestuia;
Registrul obiectivelor de infrastructură tehnico-edilitară – totalitatea informaţiilor documentate privind obiectivele de infrastructură tehnico-edilitară şi drepturile asupra acestora, ţinute într-un sistem informaţional automatizat, organizat în conformitate cu cerinţele stabilite de legislaţie;
planul cadastral al obiectivului de infrastructură tehnico-edilitară – document tehnic generat din baza de date a Registrului obiectivelor de infrastructură tehnico-edilitară, ce conţine date despre amplasamentul obiectivului de infrastructură tehnico-edilitară înregistrat în Registru, despre elementele structurale ale acestuia şi numărul de identificare al obiectivului;
registrator – persoană cu funcţie de răspundere avînd dreptul de examinare a documentelor prezentate spre înregistrare, dreptul de decizie asupra înregistrării obiectivelor de infrastructură tehnico-edilitară şi a drepturilor asupra acestora, dreptul de efectuare şi modificare a înscrierilor în Registrul obiectivelor de infrastructură tehnico-edilitară, precum şi dreptul de refuz al efectuării sau modificării înscrierilor respective, în modul stabilit de Guvern;
documente ce servesc drept temei pentru înregistrarea obiectivului – documentele ce reproduc informaţia din cadastrele de specialitate, documentaţia de proiect, ridicările topografice de execuţie, întocmite în modul stabilit în scopul înregistrării primare sau al actualizării datelor privind obiectivele de infrastructură tehnico-edilitară în Registrul acestora;
înregistrare primară – prima înscriere în Registrul obiectivelor de infrastructură tehnico-edilitară referitoare la obiectivul de infrastructură tehnico-edilitară, drepturile asupra acestuia, titularul de drepturi, zona de protecţie a obiectului şi interdicţiile privind folosinţa terenurilor incluse în zona de protecţie;
arhiva electronică – depozit structurat de documente electronice, care asigură confidenţialitatea, nonrepudierea şi integritatea acestora, de asemenea garantează valoarea probantă în timp a acestora.
[Art.2 modificat prin Legea nr.112 din 11.05.2023, în vigoare 02.07.2023]
Articolul 3. Destinaţia Registrului obiectivelor de infrastructură tehnico-edilitară
Registrul obiectivelor de infrastructură tehnico-edilitară (în continuare – Registru) se creează în scopul colectării, acumulării, prelucrării, sistematizării, păstrării, utilizării şi furnizării de date cu privire la obiectivele de infrastructură tehnico-edilitară, drepturile asupra acestora, zonele de protecţie ale acestora, precum şi restricţiile aferente zonelor de protecţie.
Articolul 4. Subiecţii şi obiectele înregistrării
(1) Subiecţi ai înregistrării obiectivelor de infrastructură tehnico-edilitară sînt proprietarii acestora şi alţi titulari ai drepturilor patrimoniale asupra acestora: cetăţeni ai Republicii Moldova, cetăţeni străini, apatrizi, persoane juridice din ţară şi din străinătate, organizaţii internaţionale, Republica Moldova şi unităţile ei administrativ-teritoriale.
(2) Obiecte ale înregistrării sînt obiectivele de infrastructură tehnico-edilitară, zonele de protecţie ale acestora, drepturile asupra acestora şi restricţiile aferente zonelor de protecţie.
(3) Obiective de infrastructură tehnico-edilitară care se înregistrează în Registru sînt:
1) obiectivele din infrastructura transportului, şi anume:
a) drumurile;
b) căile ferate;
c) construcţiile, altele decît clădirile, instalaţiile şi echipamentele amplasate pe suprafaţa terestră (acvatică) a aerodromului (aeroportului);
d) construcţiile, altele decît clădirile, instalaţiile şi echipamentele amplasate pe teritoriul şi în acvatoriul portului maritim;
2) obiectivele din infrastructura energetică:
a) reţelele electrice;
b) reţelele de gaze naturale;
3) obiectivele din sistemele publice de gospodărie comunală:
a) sistemele de aprovizionare cu apă potabilă;
b) reţelele de canalizare;
c) reţelele de energie termică;
d) reţelele de iluminare;
e) reţelele de semaforizare;
f) reţelele transportului electric;
g) sistemele de gestionare a deşeurilor;
h) reţelele de comunicaţii electronice;
4) obiectivele transportului prin conducte (conducta, alte construcţii şi instalaţi ce fac parte din obiectivele respective), obiectivele pentru păstrarea şi comercializarea produselor petroliere, sistemele de irigare, sistemele de desecare.
(4) În Registru, în afara drepturilor reale, pot fi notificate drepturile de creanţă, faptele sau raporturile juridice aferente obiectivelor de infrastructură tehnico-edilitară.
(5) Obiectivele de infrastructură tehnico-edilitară şi zonele de protecţie ale acestora se supun înregistrării obligatorii, cu excepţia obiectivelor atribuite, în procesul privatizării, în contul cotelor valorice din bunurile întreprinderilor agricole, care se înregistrează la cererea titularilor de drepturi.
(6) Persoanele care desfăşoară activităţi de excavare a pămîntului sînt obligate să-şi coordoneze activităţile cu titularii drepturilor asupra obiectivelor de infrastructură tehnico-edilitară.
Articolul 5. Subiecţii raporturilor juridice privind Registrul
(1) Proprietarul Registrului este statul.
(2) Posesorul Registrului este autoritatea administrativă centrală în domeniul cadastrului bunurilor imobile. Posesorul Registrului:
a) asigură condiţiile organizatorice şi financiare pentru crearea şi ţinerea Registrului;
b) organizează crearea sistemului informaţional automatizat pentru ţinerea Registrului;
c) efectuează controlul extern privind ţinerea Registrului.
(3) Deţinătorul Registrului este instituţia abilitată cu funcţii de implementare a politicii statului în domeniul cadastrului bunurilor imobile. Deţinătorul Registrului:
a) gestionează sistemul informaţional automatizat „Registrul obiectivelor de infrastructură tehnico-edilitară”;
b) numeşte persoanele responsabile de înregistrarea obiectivelor de infrastructură tehnico-edilitară şi a drepturilor asupra acestora;
c) acumulează, sistematizează şi păstrează informaţia cu privire la obiectivele de infrastructură tehnico-edilitară şi drepturile asupra acestora;
d) organizează furnizarea informaţiilor din baza de date, stabileşte structura şi modul de furnizare a acestora;
e) asigură securitatea păstrării şi transmiterii datelor prin reţea.
(4) Dreptul de înregistrare a obiectivului de infrastructură tehnico-edilitară şi a drepturilor asupra acestuia îl are registratorul Registrului din cadrul instituţiei abilitate cu funcţii de implementare a politicii statului în domeniul cadastrului bunurilor imobile.
(5) Furnizor de date pentru Registru este persoana fizică sau persoana juridică de drept privat ori de drept public care prezintă deţinătorului de Registru documentele ce servesc temei pentru înregistrarea obiectivului de infrastructură tehnico-edilitară şi a drepturilor asupra acestuia.
(6) Destinatari ai datelor din Registru sînt autorităţile publice, persoanele fizice şi persoanele juridice.
[Art.5 modificat prin Legea nr.349 din 24.11.2023, în vigoare 13.12.2023]
[Art.5 modificat prin Legea nr.173 din 26.07.2018, în vigoare 17.09.2018]
Articolul 6. Registratorul
(1) Registrator al Registrului, în cadrul instituţiei abilitate cu funcţii de implementare a politicii statului în domeniul cadastrului bunurilor imobile, poate fi persoana selectată prin concurs, cu care s-a încheiat un contract individual de muncă conform legislaţiei muncii şi care îndeplineşte următoarele condiţii:
a) este cetăţean al Republicii Moldova;
b) are studii superioare de licenţă la specialitatea de inginer cadastral, inginer constructor, inginer geodez;
c) nu are antecedente penale nestinse;
d) este aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei.
(2) Registratorul are următoarele atribuţii:
a) solicită documentele necesare includerii în Registru a datelor despre obiectivul de infrastructură tehnico-edilitară şi drepturile asupra acestuia;
b) decide înregistrarea obiectivului de infrastructură tehnico-edilitară, modificarea înscrierii respective din Registru, precum şi refuzul de a efectua sau modifica înscrierea respectivă;
c) introduce în baza de date a Registrului volumul stabilit de date geospaţiale şi textuale cu privire la obiectivul de infrastructură tehnico-edilitară şi drepturile asupra acestuia;
d) eliberează extrase şi alte informaţii din Registru;
e) corectează greşelile din Registru.
(3) În luarea deciziilor cu privire la Registru, registratorul poate fi asistat de către un specialist licenţiat în drept, angajat al deţinătorului de Registru.
Capitolul II
REGISTRUL ŞI DOCUMENTELE ACESTUIA.
MODUL DE ŢINERE A REGISTRULUI
Articolul 7. Registrul
(1) Registrul conţine înscrieri referitoare la obiectivele de infrastructură tehnico-edilitară, drepturile asupra acestora, titularii de drepturi şi documentele ce confirmă drepturile respective, elementele structurale ale obiectivelor în cauză şi zonele de protecţie ale acestora.
(2) Registrul include următoarele date cu privire la obiectivul de infrastructură tehnico-edilitară:
1) date ce descriu obiectivul:
a) numărul de identificare;
b) destinaţia;
c) denumirea individuală;
d) amplasarea;
e) parametrii obiectivului (lungimea/suprafaţa/volumul);
f) numărul şi denumirea elementelor structurale;
g) domeniul – în cazul obiectivelor de infrastructură tehnico-edilitară proprietate publică a statului sau a unităţii administrativ-teritoriale;
h) data înregistrării;
i) temeiul efectuării înscrierii;
j) statutul înscrierii (proiect/activ/radiat);
2) date ce descriu zona de protecţie;
a) identificatorul zonei de protecţie;
b) denumirea zonei de protecţie;
c) parametrii zonei de protecţie (lungimea/suprafaţa);
d) data înregistrării;
e) temeiul efectuării înscrierii;
f) statutul înscrierii (proiect/activ/radiat);
3) date geospaţiale despre obiectiv şi zona de protecţie, precum şi date atributive;
4) date referitoare la drepturile asupra bunului imobil:
a) numele şi prenumele proprietarului, numărul de identificare de stat (IDNP) – în cazul persoanei fizice;
b) denumirea, numărul şi data emiterii deciziei privind înregistrarea de stat sau, după caz, certificatul înregistrării de stat şi numărul de identificare de stat (IDNO) – în cazul persoanei juridice;
c) Republica Moldova sau unitatea administrativ-teritorială corespunzătoare – în cazul bunului proprietate publică;
d) domiciliul persoanei fizice sau sediul persoanei juridice;
e) cota de proprietate – în cazul dreptului de proprietate comună pe cote-părţi;
f) documentele ce confirmă dreptul, în baza cărora a fost înscris dreptul;
g) data înregistrării;
h) statutul înscrierii (activ/radiat);
i) date referitoare la restricţiile aferente zonei de protecţie.
(3) Conţinutul concret de date atributive necesare pentru descrierea obiectivului de infrastructură tehnico-edilitară şi a elementelor structurale ale acestuia în Registru se stabileşte printr-un regulament aprobat de Guvern.
(4) La data înregistrării obiectivului de infrastructură tehnico-edilitară în Registru, acestuia i se atribuie un număr de identificare, care se păstrează pe toată perioada de existenţă a obiectivului în calitate de obiect de drept unic.
Articolul 8. Modul de ţinere a Registrului
Modul de ţinere a Registrului se stabileşte de Guvern.
Articolul 9. Schimbul de date dintre registre
(1) Sistemul informaţional al Registrului utilizează date din registrele de stat şi cadastrele de specialitate.
(2) Schimbul automat de date între sistemul informaţional al Registrului şi alte resurse şi servicii informaţionale de stat se asigură gratuit prin intermediul platformei de interoperabilitate instituite de Guvern.
Articolul 10. Documentele Registrului
(1) Registrul conţine următoarele documente:
a) documentele ce servesc drept temei pentru înregistrarea obiectivului de infrastructură tehnico-edilitară;
b) documentele ce servesc drept temei pentru înregistrarea drepturilor asupra bunului imobil – în cazul obiectivelor tehnico-edilitare care constituie bunuri imobile;
c) documentele ce servesc drept temei pentru înregistrarea restricţiilor aferente zonei de protecţie a obiectivului de infrastructură tehnico-edilitară;
d) planul digital al obiectivului de infrastructură tehnico-edilitară;
e) documentele tehnologice.
(2) Documentele ce servesc drept temei pentru înregistrarea obiectivului de infrastructură tehnico-edilitară se întocmesc de către titularul de drepturi asupra obiectivului de infrastructură tehnico-edilitară sau de către ingineri cadastrali sau geodezi certificaţi.
(3) Conţinutul şi modul de întocmire a documentelor ce servesc drept temei pentru înregistrarea obiectivului de infrastructură tehnico-edilitară se stabilesc de către Guvern.
(4) Documentele ce servesc drept temei pentru înregistrarea drepturilor asupra bunurilor imobile sînt următoarele:
a) actele administrative emise de autorităţile publice abilitate în modul stabilit de legislaţie;
b) hotărîrile instanţelor de judecată;
c) alte documente privind naşterea sau transmiterea drepturilor asupra obiectivelor de infrastructură tehnico-edilitară, eliberate conform legislaţiei în vigoare la data naşterii sau transmiterii acestor drepturi.
(5) Restricţiile aferente zonei de protecţie a obiectivului de infrastructură tehnico-edilitară se înscriu în temeiul legii sau al actului normativ care le stabileşte.
(6) Documentele Registrului şi alte documente necesare pentru înregistrare se păstrează în arhiva digitală a instituţiei abilitate cu funcţii de implementare a politicii statului în domeniul cadastrului bunurilor imobile în format digital sau în copii scanate, autenticitatea lor fiind confirmată prin semnătura electronică a registratorului sau a persoanei care a perfectat copiile.
[Art.10 modificat prin Legea nr.349 din 24.11.2023, în vigoare 13.12.2023]
[Art.10 completat prin Legea nr.112 din 11.05.2023, în vigoare 02.07.2023]
[Art.10 modificat prin Legea nr.173 din 26.07.2018, în vigoare 17.09.2018]
Articolul 11. Exigenţe faţă de documentele prezentate pentru înregistrarea drepturilor asupra obiectivului de infrastructură tehnico-edilitară
(1) Documentele ce confirmă drepturile asupra obiectivului de infrastructură tehnico-edilitară se depun într-un singur exemplar original sau în copie legalizată.
(2) Documentele prezentate pentru înregistrarea drepturilor asupra unui obiectiv de infrastructură tehnico-edilitară trebuie să identifice obiectivul respectiv (să conţină descrierea lui), să indice dreptul ce urmează a fi înscris sau radiat, să conţină numele părţilor actului juridic, semnăturile de rigoare, iar în cazurile stabilite de lege, să fie autentificate notarial şi ştampilate.
(3) În cazul în care documentul are două sau mai multe file, acestea trebuie să fie numerotate şi şnuruite.
(4) La înregistrarea drepturilor asupra obiectivului de infrastructură tehnico-edilitară nu se acceptă documentele:
a) ce nu corespund cerinţelor prevăzute la alin.(2) şi (3);
b) ce conţin ştersături, adăugiri, cuvinte radiate, alte corectări nemenţionate în ele;
c) executate în creion;
d) cu deteriorări grave, ce nu permit interpretarea univocă a conţinutului lor.
Articolul 12. Documentele ce confirmă înregistrarea obiectivului de infrastructură tehnico-edilitară şi a drepturilor asupra acestuia
(1) Înregistrarea obiectivului de infrastructură tehnico-edilitară şi a drepturilor asupra acestuia se confirmă printr-un extras din Registru.
(2) Extrasul din Registru se eliberează persoanei care s-a legitimat şi a depus o cerere în acest sens la instituţia abilitată cu funcţii de implementare a politicii statului în domeniul cadastrului bunurilor imobile, în termen de 3 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii.
(3) Refuzul de eliberare a extrasului din Registru poate fi contestat în conformitate cu legislaţia privind contenciosul administrativ.
(4) Extrasul din Registru se eliberează pe suport de hîrtie sau în format digital, în funcţie de dorinţa solicitantului.
Articolul 13. Consecinţele juridice ale înregistrării
Consecinţele juridice ale înregistrării apar după efectuarea înscrierii privind drepturile asupra obiectivului de infrastructură tehnico-edilitară în Registru. După efectuarea înscrierii în Registru, data autentică a înregistrării se consideră data de primire a cererii de înregistrare, care trebuie să fie inclusă în condica de cereri.
Capitolul III
REGIMUL JURIDIC DE UTILIZARE
A DATELOR REGISTRULUI
Articolul 14. Transparenţa datelor Registrului
(1) Informaţia din Registru este publică. Orice persoană are dreptul de a solicita informaţii referitoare la planul cadastral al obiectivului de infrastructură tehnico-edilitară şi drepturile asupra bunului respectiv înregistrate în Registru, cu excepţia datelor ce constituie secret de stat.
(2) Datele privind condiţiile tranzacţiei şi copiile de pe actele justificative care au servit drept temei pentru înregistrarea drepturilor asupra obiectivului de infrastructură tehnico-edilitară se eliberează numai titularilor de drepturi indicaţi în act sau participanţilor la tranzacţie, reprezentanţilor acestora, de asemenea instanţelor de judecată, organelor procuraturii, organelor de urmărire penală, Serviciului de Informaţii şi Securitate, executorilor judecătoreşti, lichidatorilor şi administratorilor de insolvabilitate, organelor cu atribuţii de control, care au obligaţia să justifice scopul prelucrării datelor cu caracter personal în conformitate cu Legea nr.133/2011 privind protecţia datelor cu caracter personal. Dacă actul justificativ este un document electronic avînd o semnătură electronică avansată, la solicitare poate fi eliberată o copie pe suport de hîrtie a acestuia, care se autentifică de către registrator şi conţine menţiunea că este o copie a documentului electronic.
(3) Accesul la informaţia privind obiectivele de infrastructură tehnico-edilitară asupra cărora o persoană deţine drept de proprietate, de posesie sau de folosinţă îl au persoanele şi autorităţile care justifică scopul prelucrării informaţiei în cauză.
(4) Datele din Registru se utilizează în conformitate cu prevederile art.30 din Legea nr.71/2007 cu privire la registre.
Articolul 15. Accesul la informaţie
(1) Accesul pentru vizualizarea şi căutarea informaţiei din Registru este disponibil publicului cu titlu gratuit. Furnizarea de informaţii prin serviciile de descărcare şi de transformare ale Registrului se face contra plată. Tarifele pentru furnizarea informaţiilor se stabilesc de Guvern.
(2) Pentru autorităţile publice, serviciile de vizualizare, de căutare şi de descărcare a informaţiei din Registru sînt gratuite.
Capitolul IV
FINANŢAREA REGISTRULUI. CONTROLUL
ŢINERII REGISTRULUI. RĂSPUNDEREA
Articolul 16. Finanţarea Registrului
(1) Cheltuielile pentru crearea sistemului informaţional al Registrului sînt suportate pe seama mijloacelor financiare din bugetul de stat, precum şi a altor surse legale.
(2) Ţinerea Registrului se efectuează cu mijloacele financiare provenite din prestarea serviciilor de înregistrare a obiectivelor de infrastructură tehnico-edilitară şi a drepturilor asupra acestora şi din furnizarea de date din baza de date a Registrului.
(3) Metodologia de calculare a tarifelor şi tarifele pentru serviciile de înregistrare şi furnizare a datelor din Registru, prestate de către instituţia abilitată cu funcţii de implementare a politicii statului în domeniul cadastrului bunurilor imobile, se aprobă de către Guvern.
[Art.16 modificat prin Legea nr.349 din 24.11.2023, în vigoare 13.12.2023]
Articolul 17. Controlul privind ţinerea Registrului
(1) Ţinerea Registrului este supusă controlului intern şi extern. Controlul intern se efectuează de către posesorul Registrului. Controlul extern privind crearea, ţinerea, reorganizarea şi lichidarea Registrului se exercită de către autoritatea administraţiei publice abilitată prin lege. Registrul se fondează şi se lichidează conform legii.
(2) Controlul extern privind ţinerea Registrului se efectuează o dată pe an. În urma fiecărui control, organul de control întocmeşte un act în două exemplare, dintre care unul se expediază deţinătorului de Registru, iar celălalt rămîne la organul de control. Deţinătorul de Registru este obligat să întreprindă măsurile necesare pentru înlăturarea încălcărilor privind ţinerea Registrului, menţionate în actul de control, şi să informeze în acest sens organul de control.
(3) Sistemul de control intern şi extern asigură calitatea datelor şi respectarea întocmai a modului de formare şi utilizare a resurselor informaţionale de stat privind obiectivele de infrastructură tehnico-edilitară, în conformitate cu actele normative.
(4) Reprezentanţii organului de control au drept de acces la Registru şi la mijloacele de ţinere a acestuia, în plus, au acces la încăperile destinate prelucrării datelor corespunzătoare sau la cele în care se află mijloacele tehnice destinate procesului de prelucrare.
Articolul 18. Răspunderea
(1) Încălcarea prezentei legi atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravenţională sau penală.
(2) Pentru prejudiciul cauzat ca urmare a înregistrării obiectivelor de infrastructură tehnico-edilitară şi a drepturilor asupra acestora în baza documentelor ce au servit drept temei pentru înregistrarea obiectivelor în cauză şi a documentelor ce confirmă drepturile asupra acestora şi care conţin erori comise de către autorităţile care au emis sau perfectat documentele prezentate pentru înregistrare, răspunderea o poartă autorităţile în cauză.
(3) Introducerea, modificarea sau radierea înscrierilor din Registru cu încălcarea regulilor stabilite, precum şi difuzarea şi furnizarea nesancţionată a datelor din Registru atrag răspunderea persoanelor vinovate în conformitate cu legislaţia.
(4) Instituţia abilitată cu funcţii de implementare a politicii statului în domeniul cadastrului bunurilor imobile poartă răspundere civilă pentru cauzarea de prejudicii titularilor de drepturi prin deteriorarea sau pierderea documentelor din arhiva instituţiei.
Capitolul V
DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII
Articolul 19. Intrarea în vigoare a legii
(1) Prezenta lege intră în vigoare la 6 luni de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
(2) Guvernul, în termen de 3 luni:
a) va prezenta în Parlament propuneri pentru a aduce în conformitate legislaţia în vigoare cu prezenta lege;
b) va aduce în conformitate actele sale normative cu prezenta lege;
c) va adopta acte normative pentru a asigura executarea prezentei legi;
d) va asigura reexaminarea sau abrogarea actelor normative ale autorităţilor administraţiei publice centrale care contravin prezentei legi.
(3) Pînă la aducerea în conformitate a legislaţiei cu prezenta lege, legile şi alte acte normative se aplică în măsura în care nu contravin acesteia.
Articolul 20. Excepţii pentru drepturile apărute anterior
(1) Drepturile asupra obiectivelor de infrastructură tehnico-edilitară apărute anterior intrării în vigoare a prezentei legi şi neînscrise în Registru se consideră valabile. Aceste drepturi se înscriu în Registru în procesul înregistrării primare şi se consideră născute din ziua legalizării documentelor ce le confirmă.
(2) În cazul transmiterii drepturilor asupra obiectivului de infrastructură tehnico-edilitară de la un titular la altul, inclusiv de la/către stat, precum şi în cazul naşterii sau stingerii drepturilor respective după punerea în aplicare a prezentei legi, transmiterea sau naşterea drepturilor se supune înregistrării obligatorii în modul stabilit de prezenta lege.
Articolul 21. Perioada de tranziţie
(1) Perioada de tranziţie este timpul în care se creează Registrul.
(2) În perioada de creare a Registrului, Guvernul:
a) ia măsuri pentru punerea în aplicare a prezentei legi;
b) asigură informarea societăţii privind întregul proces de creare a Registrului;
c) întreprinde alte măsuri în vederea creării Registrului.
(3) În perioada de tranziţie:
a) se adoptă acte normative, se elaborează standarde de stat, se creează condiţii tehnice care asigură instituirea, implementarea şi funcţionarea eficientă a Registrului;
b) se întocmesc, în modul stabilit, documente ce servesc drept temei pentru înregistrarea obiectivelor de infrastructură tehnico-edilitară în Registru;
c) în cazul lipsei (pierderii, deteriorării) documentelor ce confirmă dreptul asupra obiectivelor de infrastructură tehnico-edilitară proprietate publică în vederea înregistrării primare, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale efectuează inventarierea acestora, cu întocmirea listelor de obiective de infrastructură tehnico-edilitară în baza actelor de inventariere în conformitate cu art.101 din Legea nr.121/2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice;
d) titularii de drepturi asupra obiectivelor de infrastructură tehnico-edilitară, indiferent de tipul de proprietate, sînt obligaţi să înregistreze aceste obiective în Registru în termenele stabilite de Guvern, cu excepţiile prevăzute la art.4 alin.(5) din prezenta lege.
(4) După expirarea termenelor de înregistrare primară a obiectivelor de infrastructură tehnico-edilitară, prejudiciul cauzat unui obiectiv de infrastructură tehnico-edilitară ca urmare a activităţilor ce pot avea impact negativ asupra infrastructurii tehnico-edilitare se repară de către:
a) titularul de drepturi asupra obiectivului de infrastructură tehnico-edilitară prejudiciat, în cazul în care acesta nu a înregistrat obiectivul respectiv în Registru şi informaţia nu a fost accesibilă;
b) persoana care desfăşoară activităţi ce pot avea impact negativ asupra infrastructurii tehnico-edilitare, în cazul în care obiectivul de infrastructură tehnico-edilitară prejudiciat a fost înregistrat în Registru şi informaţia a fost accesibilă.
PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Andrian CANDU
|
Nr.150. Chişinău, 14 iulie 2017. |
