L E G E
pentru aprobarea Strategiei naţionale de dezvoltare regională
pentru anii 2016–2020
nr. 239 din 13.10.2016
Monitorul Oficial nr.30-39/65 din 03.02.2017
* * *
Notă: În textul legii, sintagma „Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor”, la orice formă gramaticală, se substituie cu sintagma „Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului” la forma gramaticală corespunzătoare, sintagma „Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor” – cu sintagma „Ministerul Economiei şi Infrastructurii”, iar textul „Ministerul Mediului, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare,” se exclude, conform Legii nr.79 din 24.05.2018, în vigoare 15.06.2018
În vederea asigurării procesului de implementare a politicii de dezvoltare regională în Republica Moldova şi a dezvoltării echilibrate a regiunilor de dezvoltare,
Parlamentul adoptă prezenta lege ordinară.
Art.1. – Se aprobă Strategia naţională de dezvoltare regională pentru anii 2016-2020, prezentată în anexa care este parte integrantă a prezentei legi.
Art.2. – Guvernul, în termen de 3 luni de la data publicării prezentei legi, va elabora şi va aproba Planul de acţiuni privind implementarea Strategiei naţionale de dezvoltare regională pentru anii 2016–2020.
| PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Andrian CANDU
|
| Nr.239. Chişinău, 13 octombrie 2016. | |
Anexă
STRATEGIA NAŢIONALĂ
de dezvoltare regională pentru anii 2016–2020
GLOSAR DE TERMENI
Politică de dezvoltare regională – activitate coordonată a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, a colectivităţilor locale şi a organizaţiilor neguvernamentale, orientată spre planificarea şi realizarea unei dezvoltări social-economice teritoriale echilibrate;
Strategie naţională de dezvoltare regională – document principal de planificare a dezvoltării regionale, care reflectă politica naţională în domeniu şi introduce mecanismele naţionale ale acestei dezvoltări;
strategie de dezvoltare regională – document al politicii de dezvoltare regională pe termen mediu care identifică priorităţi şi măsuri specifice pentru implementarea acestei politici în cadrul regiunii de dezvoltare;
program regional sectorial – document de planificare a investiţiilor pentru dezvoltarea pe termen lung a infrastructurii unui anumit sector;
coeziune teritorială – dezvoltare echilibrată, coerentă şi armonioasă a teritoriului sub aspectul activităţilor economice, sociale, al dotărilor, al accesibilităţii, al calităţii mediului, al condiţiilor de viaţă şi de muncă echitabile pentru toţi cetăţenii, indiferent de locul în care se află;
indice de deprivare a ariilor mici – indicator complex care reflectă plasamentul/locul ocupat de fiecare localitate, raion, regiune din Republica Moldova, în funcţie de nivelul de dezvoltare pe următoarele domenii: activitate economică, educaţie, sănătate, demografie, protecţie socială, condiţii de mediu, finanţe publice locale, infrastructură de drumuri, apă şi canalizare, energetică şi comunicaţii;
cooperare intercomunală – asociere a două şi mai multe localităţi învecinate pentru prestarea serviciilor publice în comun;
pol de creştere – localitate urbană care se remarcă prin concentrarea populaţiei, a activităţilor economice, sociale şi culturale, cu caracter polarizator din punct de vedere socioeconomic regional şi care stimulează dezvoltarea localităţilor învecinate;
nomenclator comun al unităţilor teritoriale de statistică – nomenclator utilizat pentru a facilita colectarea, dezvoltarea şi publicarea unor statistici regionale armonizate în Uniunea Europeană;
indicator de produs – element ce caracterizează aspectul produsului şi evaluează cantitatea produselor sau serviciilor aferente atingerii obiectivelor ce se realizează în procesul derulării programului/subprogramului;
indicator de rezultat – element care măsoară rezultatele şi efectele sau calitatea programului. Indicatorul de rezultat descrie în ce măsură s-au îndeplinit scopurile şi obiectivele programului;
competitivitate regională – capacitatea unităţii administrativ-teritoriale de a genera, într-o manieră durabilă şi în condiţii de concurenţă, un nivel relativ ridicat al veniturilor şi ocupării factorilor.
INTRODUCERE
Conform prevederilor legale, Strategia naţională de dezvoltare regională (în continuare – Strategie) este principalul document de planificare a dezvoltării regionale în Republica Moldova, care reflectă cadrul strategic naţional în domeniu şi introduce mecanismele naţionale ale acestei dezvoltări.
Prezenta Strategie, fiind un document de politici publice, descrie şi analizează situaţia existentă în domeniu, identifică viziunea şi obiectivele strategice de dezvoltare regională în perspectiva anului 2020. De asemenea, Strategia defineşte instrumentele şi mecanismele de realizare a obiectivelor, formulează riscurile posibile şi previzionează impactul aşteptat în urma desfăşurării activităţilor ei.
Prezenta Strategie a fost elaborată ţinînd cont de prevederile legislaţiei naţionale în vigoare din domeniul specific, dar şi din domenii interconectate cu procesul de dezvoltare regională: Legea nr.166 din 11 iulie 2012 pentru aprobarea Strategiei naţionale de dezvoltare „Moldova 2020”, Legea nr.438-XVI din 28 decembrie 2006 privind dezvoltarea regională în Republica Moldova, Legea nr.68 din 5 aprilie 2012 pentru aprobarea Strategiei naţionale de descentralizare şi a Planului de acţiuni privind implementarea Strategiei naţionale de descentralizare pentru anii 2012–2018, strategiile naţionale sectoriale şi alte acte normative. De asemenea, în elaborarea prezentei Strategii s-a ţinut cont de prevederile titlului IV capitolul 20 „Dezvoltarea regională, cooperarea la nivel transfrontalier şi regional” al Acordului de Asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, ratificat de Parlamentul Republicii Moldova prin Legea nr.112 din 2 iulie 2014, şi de prevederile Planului de acţiuni al Guvernului, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.890 din 20 iulie 2016, care oferă cadrul de politici de guvernare a Republicii Moldova pentru perioada 2016–2018.
Prezenta Strategie se bazează pe rezultatele analizei situaţiei social-economice a regiunilor de dezvoltare, pe contextul regional internaţional existent şi pe previziunile de dezvoltare. Un alt aspect care a fost luat în considerare la elaborarea prezentei Strategii sînt rezultatele evaluării impactului implementării Strategiei naţionale de dezvoltare regională pentru anii 2013–2015.
Prin conţinutul său, prezentul document reprezintă o continuare logică a Strategiei naţionale de dezvoltare regională pentru anii 2013–2015, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.685 din 4 septembrie 2013, dar şi a Strategiei naţionale de dezvoltare regională, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.158 din 4 martie 2010.
Cadrul legislativ şi normativ existent, experienţa acumulată de structurile instituţionale implicate în proces, oportunităţile deschise de Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, percepţia publică faţă de procesul de dezvoltare regională, precum şi alţi factori reflectă existenţa premiselor necesare pentru promovarea mecanismelor de implementare a politicii de dezvoltare regională în Republica Moldova la un nivel calitativ nou. Abordarea sectorială îngustă aplicată în perioadele precedente va fi modificată prin implicarea ministerelor de resort şi asigurarea unei planificări sinergizate şi ajustate atît la prevederile politicilor sectoriale naţionale, cît şi la prevederile acquis-lui comunitar. Procesul de dezvoltare regională urmează să treacă la un nou nivel conceptual, unde prezenta Strategie devine un document de politici integrat intersectorial, astfel încît procesul de dezvoltare regională să devină mai eficient şi mai rezultativ.
Prezenta Strategie ia în considerare trei elemente principale ale dezvoltării regiunilor: competitivitatea, coeziunea şi buna guvernare.
Pentru a asigura o dezvoltare socioeconomică echilibrată şi durabilă a regiunilor de dezvoltare, prezenta Strategie urmăreşte îmbinarea eforturilor structurilor/instituţiilor de diferit nivel la implementarea unor proiecte complexe de dezvoltare intersectorială, cu utilizarea elementelor de inovaţie şi eficienţă. Pentru realizarea acestui deziderat, în prezenta Strategie au fost stabilite obiective specifice şi activităţi cu mecanisme şi instrumente de implementare, de asemenea a fost stabilit sistemul de monitorizare şi evaluare a implementării acţiunilor planificate pentru perioada 2016–2020.
Pornind de la specificul noii abordări, implementarea prezentei Strategii se preconizează a fi realizată în două etape. Prima etapă (pînă în 2018) va fi una de tranziţie, în care se va păstra abordarea actuală a politicii de dezvoltare regională şi se vor întreprinde măsurile necesare de pregătire pentru trecerea la noua formulă. În etapa a doua (anii 2018–2020), politica de dezvoltare regională se va realiza conform noii abordări.
Prezenta Strategie urmează să constituie un punct de referinţă pentru elaborarea strategiilor de dezvoltare regională a regiunilor de dezvoltare prevăzute în cadrul legislativ existent al Republicii Moldova şi pentru toate proiectele de dezvoltare regională care vor tinde să realizeze priorităţile stabilite.
Prezenta Strategie a fost elaborată de un grup mixt de specialişti din cadrul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, în comun cu membrii consiliilor regionale pentru dezvoltare şi ai agenţiilor de dezvoltare regională, a fost consultată cu experţi naţionali şi internaţionali din Polonia, Germania şi Marea Britanie. Un merit deosebit la elaborarea prezentei Strategii l-au avut membrii grupului de lucru interministerial. De asemenea, în conformitate cu prevederile cadrului legislativ, prezenta Strategie a fost analizată de toţi factorii interesaţi.
1. Analiza situaţiei
1.1. Contextul politicii de dezvoltare regională în Republica Moldova
În abordarea clasică, prin „politică de dezvoltare regională” se înţelege activitatea concentrată a diferitor autorităţi, structuri şi instituţii de stat, regionale sau locale, publice şi private, realizată în scopul sprijinirii proceselor de dezvoltare în regiuni şi echilibrării nivelului de dezvoltare al acestora atît în interiorul regiunilor (intraregional), cît şi între regiuni (interregional).
Din această activitate coordonată rezultă scopul general urmărit de politicile de dezvoltare regională – asigurarea dezvoltării echilibrate a teritoriului naţional din punct de vedere economic, social, cultural, de mediu şi evitarea manifestării disparităţilor şi dezechilibrelor de dezvoltare.
Astfel, politicile de dezvoltare regională constituie ansamblul de măsuri planificate şi promovate de autorităţile administraţiei publice centrale, regionale şi locale în parteneriat cu diverşi actori publici sau privaţi pentru a asigura o creştere economică şi socială dinamică şi durabilă prin valorificarea eficientă a potenţialului local şi regional, dar şi a resurselor atrase în acest sens.
Unul dintre obiectivele primordiale ale politicilor de dezvoltare regională este de a spori competitivitatea economică a regiunilor şi, prin urmare, de a stimula dezvoltarea economică şi socială în regiuni. Legat de aspectele economice este şi un alt obiectiv principial – asigurarea coeziunii sociale a populaţiei şi instituţiilor. Al treilea obiectiv indispensabil este asigurarea coeziunii teritoriale. Toate aceste trei elemente primordiale contribuie la reducerea diferenţelor de dezvoltare în cadrul regiunilor şi între regiuni.
Ţinînd cont de aceste elemente constituente, politica de dezvoltare regională este un subiect important al politicii structurale a Uniunii Europene. În prezent, aceasta reprezintă principala politică de investiţii a Uniunii Europene, fiind orientată spre restabilirea creşterii economice şi a competitivităţii în statele membre, consolidarea coeziunii sociale şi teritoriale, dezvoltarea durabilă. Politica de dezvoltare regională stimulează regiunile să îşi valorifice atuurile lor şi, beneficiind de sprijin din partea Uniunii Europene prin programele structurale, să demareze strategii regionale inteligente, destinate creşterii socioeconomice şi realizării potenţialului lor competitiv.
În Republica Moldova, implementarea politicilor în domeniul dezvoltării regionale este un domeniu relativ nou. Deşi încă de la începutul anilor 2000 au fost lansate mai multe iniţiative de dezvoltare regională, abia odată cu asumarea vectorului european al politicii externe (anul 2009) autorităţile centrale au întreprins paşi concreţi în vederea iniţierii, promovării şi implementării unui nou concept de politici orientate spre dezvoltarea regiunilor. Prin realizarea prevederilor Legii nr.438-XVI din 28 decembrie 2006 privind dezvoltarea regională în Republica Moldova, Guvernul a început implementarea politicii de dezvoltare regională orientate spre:
– obţinerea unei dezvoltări social-economice echilibrate şi durabile pe întreg teritoriul ţării;
– reducerea dezechilibrelor de dezvoltare social-economică între regiuni şi în interiorul lor;
– consolidarea oportunităţilor financiare, instituţionale şi umane pentru dezvoltarea social-economică echilibrată a regiunilor.
Suportul legislativ al acestor acţiuni a fost asigurat de cadrul legislativ şi normativ aprobat, inclusiv de:
– Legea nr.438-XVI din 28 decembrie 2006 privind dezvoltarea regională în Republica Moldova;
– Hotărîrea Guvernului nr.127 din 8 februarie 2008 cu privire la măsurile de realizare a Legii nr.438-XVI din 28 decembrie 2006 privind dezvoltarea regională în Republica Moldova, prin care s-a aprobat Regulamentul Consiliului Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale, Regulamentul-cadru al Consiliului Regional pentru Dezvoltare, Regulamentul-cadru al Agenţiei de Dezvoltare Regională, Regulamentul de formare şi utilizare a mijloacelor Fondului Naţional pentru Dezvoltare Regională;
– Hotărîrea Guvernului nr.1305 din 21 noiembrie 2008 cu privire la Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale.
În baza prevederilor legale au fost elaborate un şir de documente strategice şi de programare care asigură suportul conceptual, direcţia de implementare, responsabilităţile instituţionale, mecanismele şi instrumentele de implementare a politicii de dezvoltare regională. Cele mai importante dintre acestea sînt:
– Hotărîrea Guvernului nr.158 din 4 martie 2010 cu privire la aprobarea Strategiei naţionale de dezvoltare regională;
– Hotărîrea Guvernului nr.685 din 4 septembrie 2013 cu privire la aprobarea Strategiei naţionale de dezvoltare regională pentru anii 2013–2015;
– Hotărîrea Guvernului nr.772 din 26 august 2010 cu privire la aprobarea Documentului unic de program pentru anii 2010–2012;
– Hotărîrea Guvernului nr.933 din 18 decembrie 2012 cu privire la aprobarea Documentului unic de program pentru anii 2013–2015;
– strategiile de dezvoltare regională pentru regiunile Nord, Centru şi Sud;
– planurile operaţionale regionale pentru regiunile de dezvoltare Nord, Centru şi Sud.
Prezenta Strategie şi Documentul unic de program reprezintă cadrul de politici ale dezvoltării regionale la nivel naţional. La nivel regional acţiunile sînt ghidate de strategia de dezvoltare regională şi planul operaţional regional. Aceste documente principale definesc priorităţile şi instrumentele de punere în aplicare a politicii de dezvoltare regională în regiuni, iar fiecare regiune îşi poate elabora propriile viziuni de dezvoltare corespunzătoare nevoilor specifice.
Realizarea efectivă a obiectivelor politicilor de dezvoltare regională şi gestionarea eficientă a proceselor de dezvoltare sînt asigurate de un cadru instituţional bine definit, constituit din autorităţi, structuri şi instituţii atît naţionale, cît şi regionale.
În acest sens, la nivel naţional, instituţiile responsabile de coordonarea politicii de dezvoltare regională sînt Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului şi structurile subordonate, în speţă Direcţia generală dezvoltare regională a Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului.
La nivel regional, cadrul instituţional pentru implementarea politicii de dezvoltare regională este constituit din consiliile regionale pentru dezvoltare Nord, Centru, Sud şi UTA Găgăuzia şi agenţiile de dezvoltare regională Nord, Centru, Sud şi UTA Găgăuzia.
Specificul cadrului instituţional regional este că consiliile regionale pentru dezvoltare sînt constituite din reprezentanţi ai sectorului public şi privat, a căror activitate operaţională este desfăşurată cu suportul agenţiilor de dezvoltare regională, acestea fiind şi instituţiile care asigură secretariatul. Parte integrantă a cadrului instituţional al dezvoltării regionale sînt şi administraţiile publice locale de ambele niveluri, care coordonează procesul de dezvoltare la nivel local. În ultima perioadă acestea sînt tot mai mult implicate în elaborarea, promovarea, crearea de parteneriate cu instituţii publice şi private, precum şi în implementarea proiectelor de dezvoltare regională.
Conform prevederilor legale, întreg spectrul de programe, proiecte şi acţiuni ale politicii de dezvoltare regională trebuie să se realizeze în cele şase regiuni de dezvoltare: Nord, Centru, Sud, municipiul Chişinău, UTA Găgăuzia, Transnistria. Conform prevederilor Hotărîrii Guvernului nr.158 din 4 martie 2010 cu privire la aprobarea Strategiei naţionale de dezvoltare regională, în perioada anilor 2010–2012 politica de dezvoltare regională urma a fi fortificată în trei regiuni de dezvoltare: Nord, Centru şi Sud, iar în perioada 2012–2019 – în celelalte trei regiuni: municipiul Chişinău, UTA Găgăuzia şi Transnistria.
Un aspect al politicii de dezvoltare regională în Republica Moldova este legat de susţinerea financiară a acestui proces. Conform prevederilor legislaţiei în vigoare, anual, programele şi proiectele definite ca prioritare, incluse în Documentul unic de program şi aprobate de Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale, se finanţează din mijloacele Fondului Naţional pentru Dezvoltare Regională, care constituie 1% din veniturile bugetului de stat pe anul respectiv, cu excepţia veniturilor cu destinaţie specială.
Totodată, implementarea politicii de dezvoltare regională în Republica Moldova se bucură şi de sprijinul partenerilor externi de dezvoltare.
Începînd cu anul 2010, Uniunea Europeană, guvernele Marii Britanii, Germaniei, României şi Suediei, prin agenţiile lor de cooperare, dar şi alţi parteneri externi, oferă suport financiar, logistic şi asistenţă pe mai multe dimensiuni ale politicii de dezvoltare regională. În acest sens, se acordă asistenţă pentru implementarea diferitor proiecte de investiţii orientate spre dezvoltarea infrastructurii, creşterea eficienţei şi calităţii serviciilor publice, consolidarea capacităţii instituţionale a beneficiarilor. Suportul partenerilor de dezvoltare se referă şi la cadrul de politici.
Astfel, cu sprijinul Uniunii Europene, în cadrul unui proiect de twinning, au fost consolidate capacităţile de dezvoltare regională. Cu participarea partenerilor externi au fost elaborate Strategia naţională de dezvoltare regională pentru anii 2013–2015, strategiile de dezvoltare regională pentru regiunile Nord, Centru şi Sud, planurile operaţionale regionale pentru regiunile vizate. De asemenea s-a acordat suport pentru elaborarea Programului regional sectorial pentru domeniile: alimentarea cu apă şi canalizare, gestionarea deşeurilor solide, eficienţa energetică în clădirile publice, drumurile regionale şi locale. Implementarea Programului regional sectorial va fi asigurată prin identificarea unui flux de proiecte „gata de finanţare”, inclusiv studii de fezabilitate, evaluări ale impactului asupra mediului etc., pentru investiţiile din sectoarele identificate.
În baza celor menţionate constatăm că, în prezent, în Republica Moldova există toate premisele necesare – legale, instituţionale şi de suport – pentru a asigura un proces durabil şi eficace de dezvoltare regională conform cerinţelor şi abordărilor europene în domeniu, şi anume:
– este aprobat cadrul legislativ şi normativ necesar;
– este constituit cadrul instituţional la diferite niveluri de administrare;
– este aprobat şi pus în aplicare cadrul conceptual strategic şi de programare;
– există un mecanism stabilit de finanţare, dar şi un cadru de cooperare pentru sprijinirea financiară externă a proiectelor şi programelor de dezvoltare regională.
Cu toate acestea, aşa cum atestă capitolele ce urmează, în domeniul dezvoltare regională persistă încă un şir de probleme şi necesităţi care urmează a fi soluţionate inclusiv prin punerea în aplicare a prezentei Strategii.
Acţiunile de dezvoltare regională ce urmează a fi realizate în perioada următoare sînt determinate de contextul actual existent şi de faptul că mecanismul de implementare a politicii de dezvoltare regională în Republica Moldova contribuie puţin la asigurarea coeziunii sociale şi teritoriale, la creşterea bunăstării populaţiei şi necesită astfel să fie modificat.
Factorul principal care determină situaţia descrisă este lipsa unui mecanism integrat şi unitar de planificare, gestionare şi coordonare, precum şi nevalorificarea adecvată a potenţialului regional pentru asigurarea unei dezvoltări durabile a regiunilor.
Din aceste considerente, prezenta Strategie stabileşte că dezvoltarea regională trebuie să fie un domeniu de concentrare a eforturilor mai multor actori, instituţii amplasate la diferite niveluri de administrare.
În acest sens, se va asigura fortificarea coeziunii economice, teritoriale şi sociale, dar şi îmbunătăţirea competitivităţii regionale şi a calităţii vieţii cetăţenilor, răspunzînd imperativelor politicilor trasate în cel de-al Şaselea Raport al Coeziunii Economice, Sociale şi Teritoriale al Uniunii Europene1, aprobat de Comisia Europeană la 23 iulie 2014, şi prevederilor Acordului de Asociere semnat între Republica Moldova şi Uniunea Europeană.
______________________
1 Comisia Europeană. Politica regională. Al Şaselea Raport al Coeziunii Economice, Sociale şi Teritoriale al UE, http://ec.europa.eu/regional_policy/ro/information/publications/reports/2014/6th-report-on-economic-social-and-territorial-cohesion.
1.2. Progresul realizat în urma implementării strategiilor naţionale de dezvoltare regională pentru anii 2010–2012 şi 2013–2015
Eforturile de realizare în practică a politicii de dezvoltare regională au fost direcţionate spre identificarea necesităţilor de dezvoltare a regiunilor. Activităţile desfăşurate în care au fost implicaţi mai mulţi actori regionali şi locali, într-un mod participativ şi transparent, au permis selectarea şi finanţarea mai multor proiecte investiţionale în următoarele domenii: alimentare cu apă şi canalizare, infrastructura drumurilor, gestionarea deşeurilor solide, sporirea atractivităţii turistice, eficienţa energetică a clădirilor publice şi suport în dezvoltarea sectorului privat.
Astfel, ca urmare a implementării proiectelor de dezvoltare regională, în perioada 2010–2015:
în domeniul alimentării cu apă potabilă şi serviciilor de canalizare s-au construit:
– 3 staţii de epurare a apelor reziduale;
– 2 staţii de tratare a apei potabile:
– 164,1 km reţele de apeduct;
– 55,0 km reţele de canalizare.
Beneficiari ai serviciilor respective au fost locuitorii a 53 de localităţi. Populaţia cu acces îmbunătăţit la serviciile respective constituie:
– la servicii de alimentare cu apă potabilă – 151 mii de persoane;
– la servicii de canalizare – 28,2 mii de persoane.
Pentru implementarea proiectelor de apă şi canalizare au fost alocate 188,08 milioane de lei;
în domeniul infrastructurii drumurilor:
– s-au construit– 31,2 km de drum;
– s-au renovat – 65,3 km.
De drumurile respective vor beneficia 83 de localităţi.
Populaţia cu acces îmbunătăţit la drumuri constituie circa 430 mii de persoane.
Pentru implementarea proiectelor de infrastructură au fost alocate 370,02 milioane de lei;
în domeniul gestionării deşeurilor menajere solide:
– s-au construit 4 poligoane şi 1266 de platforme pentru amplasarea containerelor de colectare a deşeurilor menajere solide;
– s-au procurat 15574 de containere de diferite dimensiuni, 41 de unităţi de tehnică specializată şi prese de balotat plastic.
De serviciile respective beneficiază 97 de localităţi. Populaţia cu acces îmbunătăţit la serviciile respective constituie circa 301,6 mii de persoane.
Pentru implementarea proiectelor în domeniul gestionării deşeurilor solide au fost alocate 72,35 milioane de lei;
pentru sporirea atractivităţii turistice au fost întreprinse următoarele:
– lansarea activităţii Centrului de Tineret şi Sport din oraşul Căuşeni, cu o suprafaţă de 4636 m2;
– construirea drumului de acces spre muzeul „Alexei Mateevici” din satul Zaim, raionul Căuşeni;
– reconstruirea Palatului de cultură din oraşul Ungheni;
– amenajarea teritoriului Centrului Cultural Intercomunal din satul Băhrineşti, raionul Floreşti, dotarea sălii multimedia din cadrul centrului cu inventar şi mobilă;
– construirea şi amenajarea, în cadrul proiectului „Amenajarea traseului ecoturistic „Pădurea Domnească””, a unui popas turistic constituit din 3 case de vacanţă şi 5 foişoare;
– reconstruirea muzeului şi amenajarea parcului din satul Ţaul;
– sporirea atractivităţii turistice a zonei Centru prin consolidarea patrimoniului existent în raionul Orhei;
– deschiderea traseului turistic Vama Veche – Lăpuşna prin restaurarea obiectelor de patrimoniu istoric Conacul „Manuc-Bey” din oraşul Hînceşti şi locaţia geto-dacă din satul Stolniceni.
Resursele financiare alocate pentru implementarea proiectelor în domeniul turismului au constituit 115,51 milioane de lei;
pentru susţinerea businessului a fost asigurată:
– conectarea la utilităţile publice a subzonelor nr.1–3 din Zona Economică Liberă „Bălţi” (drum de acces, alimentarea cu apă şi canalizare, reţele electrice);
– inaugurarea Incubatorului de afaceri din comuna Larga, raionul Briceni;
– amenajarea spaţiilor pentru 22 de antreprenori din 8 localităţi partenere în cadrul proiectului;
– construirea unui nou sistem de alimentare cu apă şi de canalizare, intern şi extern, pentru Parcul Industrial „Răut” din municipiul Bălţi;
– construirea infrastructurii edilitare pentru Parcul industrial din oraşul Edineţ;
– construirea unei case de ambalare pentru păstrarea şi procesarea fructelor şi strugurilor în satul Costeşti, raionul Ialoveni.
Pentru implementarea acestor proiecte au fost alocate 85,21 milioane de lei;
în domeniul eficienţei energetice s-au realizat:
– iluminarea a 4,7 km de drumuri;
– montarea a 113 instalaţii de iluminare stradală;
– sporirea eficienţei energetice a spitalului din oraşul Orhei.
Beneficiari ai realizărilor respective sînt circa 2000 de persoane din 6 localităţi.
Pentru implementarea proiectelor de eficienţă energetică au fost alocate 20,2 milioane de lei.
În perioada de referinţă au fost depuse eforturi considerabile pentru crearea bazei metodologice şi de instruire pentru actorii implicaţi în procesul de implementare a politicii de dezvoltare regională.
Astfel, în cadrul proiectului de twinning al Uniunii Europene „Consolidarea capacităţilor de dezvoltare regională în Republica Moldova”, în colaborare cu Academia de Administrare Publică de pe lîngă Guvernul Republicii Moldova şi cu participarea mai multor experţi naţionali şi internaţionali, au fost elaborate şi publicate:
– „Manualul pentru elaborarea unei Strategii naţionale de dezvoltare regională”;
– broşura „Transferul experienţelor de succes ale statelor membre ale UE în domeniul dezvoltării regionale şi planificării spaţiale”;
– broşura „Ghidul privind dezvoltarea regională în Republica Moldova”;
– broşura „Proiectele-pilot pentru dezvoltarea regională în Republica Moldova. Metodologie de studiu de caz”;
– broşura „Dezvoltarea regională în Moldova: 7 sesiuni de instruire privind ceea ce trebuie să cunoaşteţi despre coeziunea economică, socială şi teritorială”;
– broşura „Spre un sistem integrat al planificării spaţiale şi dezvoltării regionale”;
– broşura „Un nou cadru legal pentru o nouă politică de dezvoltare regională în Republica Moldova”;
– broşura „Dezvoltare regională. Profilele investiţionale pentru sectorul public al Republicii Moldova”;
– studiul „Proceduri de transmitere a bunurilor mobile şi imobile obţinute în urma implementării proiectelor de dezvoltare regională şi metodologia de întreţinere a acestora”;
– „Ghidul privind elaborarea strategiilor de dezvoltare socioeconomică la nivel de localitate, raion”;
– ghidul metodologic „Planificare strategică integrată la nivel regional şi local”;
– îndrumarul metodologic „Elaborarea strategiilor de dezvoltare regională”.
1.3. Cadrul legislativ şi instituţional
Implementarea politicii de dezvoltare regională în Republica Moldova are la bază un cadru legislativ complex constituit din:
1) prevederi ale tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte
La 27 iunie 2014, la Bruxelles a fost semnat Acordul de Asociere dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova. În cadrul negocierilor oficiale privind semnarea acestuia s-a propus să fie inclus domeniul dezvoltării regionale la compartimentul „Cooperare sectorială”. Părţile au convenit asupra cooperării în domeniul dezvoltării regionale, care are drept scop dezvoltarea economică durabilă a întregului teritoriu al Republicii Moldova prin diminuarea diferenţelor de dezvoltare economică dintre localităţi;
2) legea specială în domeniu
Legea nr.438-XVI din 28 decembrie 2006 privind dezvoltarea regională în Republica Moldova, cu modificările ulterioare, defineşte regiunile de dezvoltare funcţionale pe teritoriul Republicii Moldova, cadrul instituţional, instrumentele specifice politicii pentru dezvoltare regională, mijloacele necesare creării şi funcţionării regiunilor de dezvoltare, modul de cooperare interregională, modul de implementare şi monitorizare a implementării programelor şi proiectelor de dezvoltare regională;
3) legislaţia secundară
Hotărîrea Guvernului nr.127 din 8 februarie 2008 cu privire la măsurile de realizare a Legii nr.438-XVI din 28 decembrie 2006 privind dezvoltarea regională în Republica Moldova include Regulamentul Consiliului Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale, Regulamentul-cadru al Agenţiei de Dezvoltare Regională, Regulamentul-cadru al Consiliului Regional pentru Dezvoltare, Regulamentul de formare şi utilizare a mijloacelor Fondului Naţional pentru Dezvoltare Regională, prin care se definesc toate aspectele instituţionale şi de procedură de natură legal-administrativă pe domeniu. La acest nivel se includ şi actele normative prin care sînt aprobate strategiile naţionale de dezvoltare regională (pentru anii 2010–2012 şi 2013–2015), şi Documentul unic de program;
4) prevederi normative terţiare
Printre documentele normative terţiare se includ: Manualul operaţional al Fondului Naţional pentru Dezvoltare Regională, care prevede mecanismele de accesare a resurselor din acest fond; manualele operaţionale ale agenţiei de dezvoltare regională, instrucţiunile utilizatorilor pentru participare în apelurile pentru propuneri de proiect; strategia de dezvoltare regională; planul operaţional regional. De asemenea, pentru descrierea procedurilor de implementare a proiectelor de dezvoltare regională au fost aprobate Regulamentul Comisiei de evaluare a propunerilor de proiect, Ghidul aplicantului, Ghidul de comunicare şi alte documente regulatorii.
Conform opiniei expuse în studiile de expertiză juridică realizate, inclusiv de către experţii internaţionali, cadrul legislativ şi normativ în vigoare este suficient de bogat, reglementează practic toate aspectele normative şi procedurale şi, în mare parte, corespunde normelor europene şi permite realizarea obiectivelor politicii de dezvoltare regională.
Totodată, la acest capitol există mai multe lacune care au fost de multiple ori abordate pe parcursul anilor, dar care încă nu au fost înlăturate. Astfel, conform aceloraşi studii de expertiză juridică, la nivelul cadrului legislativ şi normativ persistă următoarele carenţe:
a) lipsesc prevederile care ar reglementa modalitatea de gestiune interministerială a procesului;
b) nu sînt reglementate responsabilităţile şi atribuţiile administraţiei publice locale privind implicarea în procesul de dezvoltare regională;
c) persistă inadvertenţe legale privind perioadele de elaborare şi implementare a prezentei Strategii (3 ani), a strategiei de dezvoltare regională (7 ani), a planului operaţional regional (3 ani), a Documentului unic de program (3 ani);
d) lipsesc normele privind dreptul de proprietate asupra patrimoniului creat în urma implementării politicii de dezvoltare regională şi administrarea acestui patrimoniu;
e) lipsesc prevederile legale care ar reglementa modalitatea de cofinanţare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională incluse în Documentul unic de program (din sursele financiare ale Fondului Naţional pentru Dezvoltare Regională şi alte surse naţionale şi externe);
f) lipsesc prevederile legale care ar reglementa aplicarea unui sistem informaţional integrat de control şi evaluare pentru realizarea unui management interministerial eficient al politicii dezvoltării regionale;
g) sînt lacunare prevederile de integrare a planificării teritoriale în politica de dezvoltare regională, nu sînt clar definite criteriile de constituire a regiunilor şi nu sînt respectate cerinţele nomenclatorului comun al unităţilor teritoriale de statistică faţă de constituirea regiunilor de dezvoltare.
Din aceste considerente, perfecţionarea cadrului legislativ şi normativ în domeniul dezvoltării regionale rămîne a fi unul dintre obiectivele importante ale documentelor de planificare strategică.
În ceea ce priveşte asigurarea coordonării şi sinergiei politicii de dezvoltare regională cu intervenţiile similare, propuse de alte strategii naţionale şi documente de politici, situaţia existentă este nesatisfăcătoare. Astfel, deşi politica de dezvoltare regională nu se regăseşte ca prioritate în cadrul Strategiei naţionale de dezvoltare „Moldova 2020”, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului desfăşoară multiple activităţi în vederea realizării documentului vizat, precum şi în vederea realizării cu succes a activităţilor planificate la nivel naţional privind politicile sectoriale, prin elaborarea instrumentelor de planificare şi programare strategică la nivel regional. Cu referinţă la alte documente strategice naţionale, rezultatele studiilor de evaluare atestă că, deşi obiectivul general şi cele specifice, precum şi majoritatea priorităţilor politicii de dezvoltare regională au tangenţe cu prevederile mai multor documente strategice naţionale, coordonarea şi sinergia cu aceste politici în mare măsură nu sînt asigurate.
Politica de dezvoltare regională este pusă în aplicare de un spectru larg de instituţii şi structuri, amplasate la diferite niveluri de administrare, care formează cadrul instituţional al procesului de dezvoltare regională. Astfel, la nivel central, sînt constituite Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale şi Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, iar la nivel regional, în patru din cele şase regiuni stabilite de legislaţie, sînt create şi funcţionează consilii regionale pentru dezvoltare şi agenţii de dezvoltare regională.
Conform rezultatelor studiilor de evaluare2, inclusiv de evaluare externă, cadrul instituţional actual al dezvoltării regionale în Republica Moldova a fost stabilit în conformitate cu practicile existente în ţările europene, este conform cu aceste standarde şi asigură un înalt nivel de coordonare şi implementare a politicii de dezvoltare regională.
______________________
2 Evaluarea intermediară a implementării strategiilor naţionale de dezvoltare regională 2010–2012, 2013–2015, Proiectul Agenţiei de Cooperare Internaţională a Germaniei „Modernizarea serviciilor publice locale”, 2015.
Ion Osoian, Evaluarea conformităţii cadrului instituţional şi procedural al dezvoltării regionale din Republica Moldova cu cerinţele UE din perspectiva negocierii Acordului de Asociere, http://conventia.md/data/files/45_rd_paper.pdf
Totodată, aceleaşi studii atestă existenţa anumitor carenţe ale sistemului instituţional.
În conformitate cu Hotărîrea Guvernului nr.127 din 8 februarie 2008, prin care s-a aprobat Regulamentul Consiliului Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale, această structură a fost concepută ca o instituţie al cărei obiectiv este consolidarea procesului de coordonare interministerială pentru identificarea strategică a priorităţilor sectoriale în contextul dezvoltării regionale. Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale se întruneşte în şedinţe de lucru trimestriale, aprobă documentele de programare a dezvoltării regionale (Strategia naţională de dezvoltare regională, Documentul unic de program) şi ia decizii privind alocarea resurselor financiare ale Fondului Naţional pentru Dezvoltare Regională în baza documentelor elaborate şi prezentate de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, instituţia care asigură secretariatul. Practica de activitate a Consiliului Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale a scos în evidenţă mai multe carenţe în modul de organizare şi funcţionare. Astfel, conform prevederilor legale, Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale este organizat în baza principiului parităţii între nivelurile de guvernare regional şi local, concept care nu este clarificat în întregime şi rămîne ambiguu; intervalul dintre şedinţele Consiliului Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale este mare, de 3–6 luni, ceea ce nu permite Consiliului să se implice activ şi strategic în coordonarea politicii de dezvoltare regională; lipsa reglementărilor privind asigurarea gestiunii interministeriale conferă activităţii Consiliului un rol mai mult formal în procesul de coordonare a politicilor, strategiilor, programelor şi proiectelor care se realizează pe diverse sectoare în regiuni. Aceste sarcini au fost lăsate pe seama Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, care însă nu are nivelul de autoritate şi de competenţă necesar.
În acest sens, este necesar ca Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale să devină o instituţie strategică în procesul de formulare, management, implementare, evaluare şi monitorizare a politicii de dezvoltare regională, inclusiv în discuţiile de armonizare a planurilor ministeriale care să ţină cont de cadrul Strategiei naţionale de dezvoltare regională. De asemenea, Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale trebuie să se implice activ şi în procesele de gestionare a resurselor financiare şi de atragere a finanţării suplimentare pentru implementarea politicii de dezvoltare regională, care sînt printre competenţele de bază ale acestei instituţii, prin coordonarea asistenţei financiare direcţionate de către donatori pe acest segment.
Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului este autoritatea de management şi implementare a politicii regionale, statutul acestei instituţii fiind recunoscut şi consolidat prin creşterea capacităţii instituţionale şi creşterea capacităţii de finanţare a proiectelor cu impact regional. În prezent, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului a devenit o instituţie importantă în procesul de implementare a politicii regionale şi responsabilă pentru coordonarea investiţiilor în infrastructură. Însă acest fapt i-a conferit statut de minister sectorial preocupat de proiecte de infrastructură şi anumite servicii publice (apă, canalizare, salubrizare). Pînă în prezent, la nivel politic nu se conştientizează că dezvoltarea regională este un domeniu intersectorial şi necesită sinergia mai multor sectoare.
Pentru a deveni o instituţie eficientă în acest proces este necesar ca Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului să-şi concentreze eforturile pe dimensiunea dezvoltării de politici şi coordonării acestora cu alte ministere şi agenţii guvernamentale, precum şi să le prezinte pentru aprobare Consiliului Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale. La momentul actual, mai multe ministere şi agenţii (Ministerul Economiei şi Infrastructurii, Agenţia Turismului, Agenţia Apele Moldovei etc.) se implică în procesul de reabilitare a infrastructurii, însă acţiunile acestora nu sînt coordonate şi nu contribuie la atingerea obiectivului major de creştere economică durabilă a regiunilor prin atragerea investiţiilor.
La nivelul regiunilor de dezvoltare se constituie şi funcţionează consiliile regionale pentru dezvoltare. Aceste structuri sînt instituite pe principii de paritate între reprezentanţii autorităţilor publice locale de ambele niveluri, pe de o parte, şi reprezentanţii sectorului privat şi ai celui asociativ, pe de altă parte. Consiliile regionale pentru dezvoltare au statut de organe decizionale şi de asigurare a legăturii dintre autorităţile administraţiei publice locale şi autoritatea centrală pentru a avea o bună reprezentare a priorităţilor regionale în cadrul naţional de planificare a dezvoltării regionale. Conform regulamentelor de funcţionare, consiliile regionale pentru dezvoltare sînt principalele structuri responsabile de coordonarea procesului de elaborare, promovare, implementare şi coordonare a programelor de dezvoltare la nivel regional. Analiza rapoartelor de evaluare3 a activităţii consiliilor regionale pentru dezvoltare atestă că, pînă în prezent, aceste structuri nu s-au dovedit a fi nişte structuri eficiente, nu sînt activ implicate în procesul de promovare şi coordonare a politicilor la nivel regional şi nu constituie o voce sonoră în raport cu autorităţile publice centrale. Consiliile regionale pentru dezvoltare au fost concepute ca nişte structuri participative şi abilitate cu drept decizional pentru regiunea respectivă, însă există mai mulţi factori obiectivi şi subiectivi care blochează activitatea acestora: numărul mare de membri, coloratura politică foarte diferită, capacităţi limitate de înţelegere a politicii de dezvoltare regională, manifestate de către unii membri, participarea pasivă a membrilor la şedinţe, promovarea propriilor interese în detrimentul celor de dezvoltare regională, lipsa unei viziuni strategice, lipsa unei poziţii certe şi definitivate etc. În acest context, se impune revederea rolului şi atribuţiilor acestor instituţii, precum şi a modului de implicare a lor în procesul de dezvoltare în regiuni.
______________________
3 Evaluarea intermediară a implementării strategiilor naţionale de dezvoltare regională 2010–2012, 2013–2015, Proiectul Agenţiei de Cooperare Internaţională a Germaniei „Modernizarea serviciilor publice locale”, 2015.
La nivel regional sînt constituite agenţiile de dezvoltare regională, structuri executive care, din punct de vedere decizional, sînt total subordonate Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, cu un grad limitat de independenţă, rolul acestora fiind de a implementa strategiile de dezvoltare regională. În perioada 2010–2015 au fost realizate mai multe acţiuni privind consolidarea capacităţilor instituţionale ale agenţiei de dezvoltare regională. Partenerii externi de dezvoltare au susţinut financiar crearea şi consolidarea agenţiilor de dezvoltare regională prin dotarea acestora cu toate cele necesare pentru buna desfăşurare a activităţii. În baza prevederilor Regulamentului-cadru al Agenţiei de Dezvoltare Regională, pentru fiecare agenţie de dezvoltare regională au fost elaborate şi aprobate regulamente interne şi manuale operaţionale care ghidează personalul agenţiei de dezvoltare regională cu privire la procedurile pentru realizarea funcţiilor, sarcinilor şi împuternicirilor, stabilesc regulile pentru personal şi modul în care acesta ar trebui să-şi realizeze obligaţiile; stabilesc documentele de planificare şi programare a dezvoltării regionale, modul de finanţare şi managementul programelor şi proiectelor de dezvoltare regională.
Mediul general şi condiţiile de activitate ale agenţiilor de dezvoltare regională sînt, per ansamblu, suficiente. Totodată, există anumite carenţe, înlăturarea cărora ar putea da un nou impuls procesului de dezvoltare regională. Aceste carenţe se referă la statutul nedefinit al agenţiilor de dezvoltare regională: structuri subordonate Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului sau instituţii cu autonomie funcţională şi financiară. Totodată trebuie examinat şi rolul agenţiei de dezvoltare regională în procesul de atragere a resurselor financiare externe pentru proiectele de dezvoltare regională.
În condiţiile cadrului instituţional şi ale mecanismului de finanţare existente, agenţiile de dezvoltare regională se plasează în rol de instituţii principale la nivel regional, care se ocupă atît de elaborarea strategiilor, programelor şi, uneori, a proiectelor, cît şi de implementarea şi monitorizarea lor în conformitate cu deciziile şi directivele aprobate în cadrul consiliilor regionale pentru dezvoltare. De asemenea, relaţia de subordonare a agenţiilor de dezvoltare regională faţă de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului limitează atît motivaţia, cît şi capacitatea acestor agenţii de a se implica în atragerea resurselor donatorilor externi, rolul lor în acest sens devenind practic neglijabil.
Din aceste considerente, statutul, responsabilităţile, atribuţiile şi sarcinile agenţiilor de dezvoltare regională ar trebui să fie revăzute pentru a le acorda o mai mare flexibilitate şi capacitate de a se implica în procesul de dezvoltare regională şi de accesare a diferitor resurse pentru cofinanţarea programelor şi proiectelor implementate în regiuni.
În concluzie, cadrul instituţional existent în domeniul dezvoltării regionale este suficient şi operaţional, capacitatea administrativă se dezvoltă continuu. Totodată, anumite sarcini şi responsabilităţi ale instituţiilor participante la formularea şi implementarea politicii de dezvoltare regională necesită a fi ajustate şi consolidate în continuare, luînd în considerare prevederile acordurilor internaţionale la care Republica Moldova este parte.
1.4. Dezvoltarea socială
Informaţiile Biroului Naţional de Statistică privind fenomenele şi procesele sociale şi economice, în profil teritorial (după regiunile de dezvoltare), diferă de la un domeniu la altul. În scopul realizării unei comparaţii în timp, sintezele analizelor prezentate în continuare se vor referi preponderent la perioada 2009–2014 în cazul domeniilor sociale şi la 2009–2013 în cazul domeniilor economice.
1.4.1. Situaţia demografică
Efectivul populaţiei. La începutul anului 2015, populaţia stabilă din Republica Moldova a înregistrat un efectiv de circa 3555,2 mii de locuitori (în scădere cu 0,07% faţă de 2014, cu 2,44% faţă de 2000 şi cu 18,5% faţă de 1991). Astfel, începînd cu anul 1992 şi pînă în prezent, efectivul populaţiei republicii s-a aflat într-o recesiune continuă, determinată preponderent de sporul natural negativ (circa 51,5% din reducere), dar şi de soldul migrator negativ (48,5% din reducere).
În structura populaţiei, după regiunea de dezvoltare, se detaşează regiunile Centru şi Nord, cu circa 30% şi, respectiv, 28% din populaţia republicii, urmate de municipiul Chişinău, căruia îi revine o cotă de circa 23%. Sudul republicii însumează aproape 1/5 din populaţie, regiunii de dezvoltare Sud revenindu-i o pondere de circa 15%, iar UTA Găgăuzia – 4,6% din populaţia republicii. Dinamica structurii populaţiei după regiunile de dezvoltare se manifestă destul de stabil în timp, cu avantaje nesemnificative pentru municipiul Chişinău şi UTA Găgăuzia, în creştere cu 0,6 p.p. şi, respectiv, 0,1 p.p., în timp ce ponderile populaţiei din regiunile de dezvoltare Nord, Sud şi Centru s-au redus cu cîte 0,5 p.p., 0,2 p.p. şi, respectiv, 0,1 p.p.
În perioada de referinţă (2009–2014), populaţia stabilă a republicii s-a redus cu 9,9 mii de locuitori (0,28%), înregistrînd astfel o reducere medie anuală cu circa 0,06%, în condiţiile unei creşteri semnificative a populaţiei municipiului Chişinău – cu circa 18,9 mii de locuitori (2,4%), cu perioada de dublare a populaţiei de circa 145 de ani, şi ale unei reduceri similare a efectivului populaţiei din regiunea de dezvoltare Nord – cu 18,9 mii de locuitori (1,9%), cu o perioadă de înjumătăţire de 184 de ani. Dinamica recesivă a populaţiei în perioada consemnată este valabilă şi pentru celelalte regiuni de dezvoltare (cu 2,1% în regiunea de dezvoltare Sud şi cu 0,9% în regiunea de dezvoltare Centru), cu excepţia UTA Găgăuzia, în care populaţia stabilă s-a majorat cu circa 2 mii de persoane (1,25%).
Reducerea efectivului populaţiei republicii a determinat o reducere continuă a densităţii populaţiei, astfel încît în anul 2014 densitatea populaţiei a fost de 117,2 loc./km2 (faţă de 128,3 loc./km2 la recensămîntul din 1989). Cele mai dense din punctul de vedere al populaţiei sînt regiunile de dezvoltare Centru şi Nord, acestea fiind caracterizate de densităţi apropiate de valoarea de 100 (99,7 şi, respectiv, 99,3 loc./km2), mai depopulată fiind zona de Sud – cu 72,6 loc./km2 în regiunea de dezvoltare Sud şi 87,6 loc./km2 în UTA Găgăuzia.
Structura populaţiei după medii de reşedinţă. În anul 2014, în Republica Moldova predomina populaţia rurală, cu o pondere de circa 57,8% din populaţia republicii, în condiţiile unor disparităţi profunde în profil teritorial, cu precădere în regiunea de dezvoltare Centru, unde populaţia rurală este cu circa 61 p.p. mai mare decît cea urbană, urmată de o diferenţă de 47 p.p. în regiunea de dezvoltare Sud, 28 p.p. în regiunea de dezvoltare Nord şi 19 p.p. în UTA Găgăuzia. Cu toate acestea, în republică se face observat un modest proces de urbanizare. Conform indicatorului de urbanizare, Republica Moldova se regăseşte în grupul ţărilor în curs de dezvoltare, indicatorul urbanizării fiind, pe parcursul ultimilor 5 ani, sub nivelul mondial – 51%, dar peste nivelul de 34% caracteristic ţărilor slab dezvoltate. Cea mai urbanizată regiune de dezvoltare dintre cele 3 instituţionalizate este regiunea Nord, cu o pondere a populaţiei urbane de circa 35,9%.
Structura populaţiei republicii după sexe este favorabilă sexului feminin (51,9% femei şi 48,9% bărbaţi)4, iar pentru a pune în evidenţă amploarea procesului de echilibrare se va menţiona că diferenţa dintre cele două sexe s-a redus semnificativ – de la 6,5% în 1970 pînă la 3,8% în prezent.
______________________
4 Ponderi medii pentru perioada 2009–2014.
În perioada de referinţă (2009–2014), cele mai mari dezechilibre dintre sexe pot fi observate în municipiul Chişinău (diferenţa medie pentru perioada de referinţă a fost de 6,1% în favoarea femeilor), în regiunea de dezvoltare Nord (4,6%) şi în UTA Găgăuzia (3,8%), în timp ce regiunea de dezvoltare Sud şi regiunea de dezvoltare Centru sînt caracterizate de situaţii mai echilibrate decît media pe ţară (1,7% şi, respectiv, 2,1%).
Structura populaţiei după vîrste. În prezent, în Republica Moldova se constată o situaţie relativ favorabilă la capitolul structura populaţiei după principalele grupe de vîrstă. Populaţiei cu vîrsta aptă de muncă îi revin circa 2/3 din populaţia totală (66%), în timp ce populaţia sub vîrsta aptă de muncă este reprezentată de o cotă moderat deficitară de circa 17,1%, cea care a depăşit vîrsta aptă de muncă fiind puţin excedentară, cu o pondere de circa 16,8%. Printre cele mai defavorabile structuri pe vîrste ale populaţiei, în profil teritorial, este cea caracteristică regiunii de dezvoltare Nord, în care, pe lîngă deficitul populaţiei tinere, cu cota de 16,7% (faţă de cota normală de 20,8%), se constată şi un exces al populaţiei vîrstnice (20,2% faţă de cota normală de 16,7%).
În profil teritorial, perioada 2009–2014 a fost caracterizată de creşteri continue ale efectivelor populaţiei vîrstnice, care s-au manifestat foarte intens în municipiul Chişinău (circa 10%), în UTA Găgăuzia (7,7%), în regiunea de dezvoltare Centru (6,4%) şi în regiunea de dezvoltare Sud (6%), în timp ce în regiunea de dezvoltare Nord creşterea populaţiei vîrstnice a înregistrat 2,6%. În acelaşi timp pot fi surprinse reduceri mai consistente ale populaţiei tinere, cu precădere în regiunile de dezvoltare Sud şi Nord (3,7% şi, respectiv, 3,1%), însoţite de reduceri mai puţin importante ale populaţiei adulte – între 1,2% (în regiunea de dezvoltare Nord) şi 0,2% (în municipiul Chişinău).
Îmbătrînirea demografică. Creşterea ponderii populaţiei vîrstnice în populaţia totală determină fenomenul de îmbătrînire demografică a populaţiei, care, la începutul anului 2015, a înregistrat un nivel de circa 16,2%, în condiţiile în care nivelul de 12% se consideră deja prag-limită de îmbătrînire demografică. Prin urmare, toate regiunile de dezvoltare dispun de populaţii îmbătrînite din punct de vedere demografic, cu precădere regiunea de dezvoltare Nord, în care coeficientul îmbătrînirii a fost unul excesiv, care tinde lent spre nivelul critic de 20%. Perioada 2009–2014 este caracterizată de o aprofundare continuă a îmbătrînirii demografice a populaţiei republicii, care a crescut de la 13,7% în 2009 la 15,7% în 2014 (cu 2 p.p.), cu diferenţe moderate în profil teritorial. Astfel, cea mai defavorabilă dinamică se observă în municipiul Chişinău (2,8 p.p.), în timp ce regiunii de dezvoltare Nord îi corespunde cea mai mică creştere – de numai 1,3 p.p.
Sporul natural. În anul 2014, rata de natalitate de circa 10,9‰, cu valori cuprinse între minima de 8,9‰, în municipiul Chişinău, şi maxima de 12,1‰, în regiunea de dezvoltare Centru, este depăşită de rata de mortalitate de 11,1‰, cu valoarea maximă specifică în regiunea de dezvoltare Nord (13‰) şi minimă în municipiul Chişinău (7,8‰), ceea ce determină un spor natural negativ, cu valori mai accentuate în regiunea de dezvoltare Nord (cu 2,3‰). Perioada analizată (2009–2014) este caracterizată de o reducere mai consistentă a ratei brute de mortalitate (cu 0,14‰ anual) comparativ cu scăderea ratei brute de natalitate (cu 0,1‰ anual), fapt care poate conduce în următoarea perioadă la un spor natural pozitiv.
Mobilitatea spaţială internă a populaţiei din republică a fost caracterizată în 2013 de un pol receptor, localizat în municipiul Chişinău, cu o rată în creştere a migraţiei interne de 6,2‰, în timp ce în regiunile de dezvoltare plecările populaţiei depăşesc sosirile, acestea servind drept emiţători ai fluxului de emigranţi spre municipiul Chişinău. Printre cele mai afectate regiuni de dezvoltare din punct de vedere al ratei sporului migrator sînt cele de Sud (populaţia fiind în scădere cu 2,5%) şi Centru (populaţia fiind în scădere cu 2,2%). Este important de menţionat creşterea intensităţii proceselor migratorii interne, constatată în ultimii 4 ani.
Participarea populaţiei Republicii Moldova la activitatea economică5 este caracterizată de o intensitate destul de mică, redată prin rata activităţii economice de circa 41,2%, aceasta înregistrînd în ultimii 10 ani o descreştere, dar cu tendinţă de stabilizare. Cea mai favorabilă situaţie este atestată în municipiul Chişinău (51,4%), pe cînd în regiunea de dezvoltare Sud se observă cea mai mică rată a activităţii (34,3%). O situaţie similară poate fi observată şi în cazul ratei de ocupare, care a înregistrat în anul 2014 39,6%, cu o intensitate mai mare în municipiul Chişinău (48,5%) şi una mai mică în regiunea de dezvoltare Sud (33,1%). O comparaţie dintre rata activităţii economice şi rata de ocupare indică o situaţie mai defavorabilă a ocupării faţă de activitatea economică în municipiul Chişinău, în timp ce cea mai favorabilă situaţie este valabilă pentru regiunea de dezvoltare Nord. În 2014 şomajul în Republica Moldova a atins cota de 3,9% şi s-a manifestat mai intens în municipiul Chişinău, unde rata medie a şomajului pentru perioada 2007–2014 a fost de circa 7,7%, aceasta fiind mai mică în regiunea de dezvoltare Nord (4,3%). Dinamica şomajului, după perioada de criză economică şi financiară, este în descreştere în toate regiunile de dezvoltare din republică.
______________________
5 Indicatorii privind relaţia populaţiei cu piaţa muncii provin din Ancheta forţei de muncă, care se obţin în baza cercetării statistice selective asupra gospodăriilor populaţiei, după zone statistice (diferite nesemnificativ de regiunile de dezvoltare).
1.4.2. Serviciile publice pe regiune
Învăţămîntul preşcolar. Creşterea natalităţii în ultimii 12 ani a condus la majorarea numărului copiilor care frecventează instituţiile preşcolare. În anul 2014 în aceste instituţii au fost înscrişi 147,7 mii de copii, ceea ce depăşeşte cu circa 57,7% numărul copiilor din grădiniţe în anul 2000 şi cu circa 14% pe cel al copiilor din grădiniţe în anul 2005. Tendinţa pozitivă a fost mai evidentă în mediul urban comparativ cu cel rural, în special în municipiul Chişinău şi în regiunea de dezvoltare Centru. Majorarea numărului de copii de vîrstă preşcolară a determinat şi creşterea numărului de grădiniţe, cu 28% în 2014 faţă de 2000 şi cu 12% faţă de 2005, fenomen care s-a observat mai bine în regiunea de dezvoltare Centru.
În învăţămîntul primar şi secundar general din ultimii 5 ani s-a redus atît numărul de elevi, cît şi numărul instituţiilor de învăţămînt. În anul 2014, comparativ cu anul 2009, efectivele de elevi s-au micşorat în medie cu 15%. În mediul rural, diminuarea numărului de elevi(cu 20%) este mai semnificativă faţă de mediul urban (8%). Cea mai mare scădere la acest capitol s-a înregistrat în UTA Găgăuzia şi în regiunea de Sud (cu 23% şi, respectiv, cu 19%), iar în regiunile Nord şi Centru – cu 16%. Procesul de optimizare a reţelei instituţiilor de învăţămînt secundar general a avut drept rezultat o reducere a numărului instituţiilor şcolare în ultimii 5 ani cu circa 9%.
În perioada analizată a suportat o recesiune şi învăţămîntul profesional tehnic. Astfel, numărul elevilor din şcolile profesionale s-a redus în ultimii 10 ani cu circa 30%, în timp ce numărul instituţiilor corespunzătoare a scăzut cu mai mult de 1/5 (22%). Învăţămîntul profesional tehnic în colegii a fost afectat mai puţin, numărul elevilor reducîndu-se doar cu 10%, iar numărul de instituţii – cu circa 12%.
Reduceri semnificative în ultimii 10 ani s-au produs şi în învăţămîntul superior, care a pierdut circa 11% din numărul de instituţii şi circa 29% din numărul total de studenţi.
În anul 2013, reţeaua instituţiilor medico-sanitare includea 945 de instituţii de asistenţă medicală primară şi specializată, 42 de instituţii sanitar-epidemiologice, 96 de policlinici sau puncte medicale independente şi 138 de staţii, substaţii şi puncte de asistenţă medicală urgentă. În perioada de referinţă au fost atestate 85 de spitale, dintre care 72 sau 85% reprezintă instituţii de stat. Sectorul spitalicesc este format din 40% de spitale de tip raional, 12% de tip municipal şi circa 36% de tip republican. Pe regiuni de dezvoltare, constatăm o evoluţie constantă a numărului de spitale, excepţie făcînd regiunea Centru şi municipiul Chişinău – cu o creştere de 11% şi, respectiv, de 8%. Există disparităţi semnificative între regiunile de dezvoltare în asigurarea cu medici. Instituţiile medico-sanitare care înregistrează cel mai mare deficit de cadre medicale superioare sînt amplasate în regiunea Sud (doar 78% dintre acestea sînt asigurate) şi Centru (81,2%), în timp ce municipiul Chişinău atrage cel mai mare număr de profesionişti (92,2%).
Protecţie socială. Procesul de îmbătrînire a populaţiei şi scăderea ratei de natalitate, incapacitatea financiară a persoanelor social vulnerabile de a face faţă condiţiilor din societate ridică probleme pentru societate în ansamblu şi impun schimbarea radicală a viziunilor de perspectivă ale cetăţenilor şi statului. În anul 2013 pensionarii reprezentau 659,6 mii de persoane sau 53,3% din populaţia activă, numărul lor fiind în creştere cu 6% faţă de 2009. În perioada de referinţă, pentru deservirea vîrstnicilor şi persoanelor inapte de muncă activează secţii de asistenţă socială la domiciliu (110) şi lucrători sociali de deservire (2442), numărul lor fiind în descreştere cu 25% şi, respectiv, cu 5%.
Pentru persoanele cu dizabilităţi, în republică îşi desfăşoară activitatea 6 case-internat în care se află 1999 de persoane (bătrîni şi persoane mature cu dizabilităţi) şi 2 case-internat în care sînt internaţi 551 de copii cu dizabilităţi. La 100000 de locuitori revin 419,3 persoane (≥18 ani) cu dizabilitate primară sau cu 17% mai puţin decît în 2009, cele mai multe fiind înregistrate în regiunile Centru (354,6 persoane) şi Nord (348,9 persoane).
Pentru alimentarea persoanelor din categoriile social vulnerabile activează 99 de cantine de ajutor social, cu 31% mai puţin decît în anul 2009. Numărul persoanelor care beneficiază lunar de serviciile cantinelor de asemenea este în descreştere – cu 15% faţă de 2009, constituind 4996 de persoane în 2013.
Cuantumul mediu al pensiei pentru limita de vîrstă în anul 2013 este în creştere, constituind 1049,2 lei sau cu 31% mai mult decît în 2009, dar se situează sub nivelul mărimii minimumului de existenţă pentru pensionari (79,1%) şi sub nivelul cheltuielilor medii lunare de consum ale populaţiei (59%).
1.4.3. Disparităţi în venitul şi consumul populaţiei, indicatorii de sărăcie
În perioada 2009–2013, venitul mediu lunar disponibil per locuitor a înregistrat o creştere în toate regiunile de dezvoltare ale Republicii Moldova. Cele mai mari valori ale acestui indicator se înregistrează în municipiul Chişinău, fiind, în medie, de 1,6 ori mai mari decît în celelalte regiuni de dezvoltare. După municipiul Chişinău, cele mai mari venituri sînt înregistrate în regiunea de dezvoltare Nord, care sînt mai mari cu 5–10% comparativ cu regiunile de dezvoltare Centru şi Sud.
Odată cu creşterea veniturilor disponibile medii lunare ale populaţiei, în perioada 2009–2013 au crescut şi cheltuielile medii lunare de consum în toate regiunile de dezvoltare. Cele mai mari cheltuieli medii lunare de consum se înregistrează în municipiul Chişinău, iar cele mai mici cheltuieli sînt înregistrate în regiunea de dezvoltare Sud. Regiunile de dezvoltare Centru şi Nord înregistrează practic aceleaşi valori în fiecare an (cu variaţii de 10–20 de lei).
În perioada 2009–2014, evoluţia nivelului sărăciei înregistrează o tendinţă descrescătoare în toate regiunile de dezvoltare, iar ponderea populaţiei aflate sub pragul naţional absolut al sărăciei (rata sărăciei absolute) s-a redus de la 26,3% în 2009 la 11,4% în 2014. Regiunile de dezvoltare Sud şi Centru reprezintă cele mai sărace regiuni din republică, iar municipiul Chişinău este cel mai puţin afectat de sărăcie. În anul 2014, în regiunea de dezvoltare Sud rata sărăciei a înregistrat valoarea de 17,6%, în regiunea de dezvoltare Centru – 14%, în regiunea de dezvoltare Nord – 12,5%, în municipiul Chişinău – 2,1%.
1.4.4 Fondul de locuinţe şi construcţiile
Fondul locativ al Republicii Moldova la sfîrşitul anului 2013 a constituit 80614,6 mii m2, dintre care 31719,4 mii m2 sau 39,3% reprezintă localităţile urbane şi 48895,2 mii m2 sau 60,7% – localităţile rurale. Fondul locativ a avut 1318,4 mii apartamente, dintre care 57,8% în localităţi rurale. Din numărul total al apartamentelor existente, 10,5% revin apartamentelor cu o cameră, 32,2% – celor cu două camere, 36,3% – celor cu trei camere, 21,0% – celor cu patru şi mai multe camere. Cele mai multe locuinţe se află în proprietatea privată a cetăţenilor şi persoanelor juridice, constituind 97,6% din totalul fondului locativ al Republicii Moldova.
Fondul locativ al Republicii Moldova este construit preponderent pînă în anii 1990 şi lipseşte performanţa energetică a clădirilor, în special a blocurilor cu mai multe etaje. Cheltuielile de consum medii lunare per persoană pentru întreţinerea locuinţei în 2013 au constituit 341 lei sau 19% din cheltuielile de consum, în creştere cu 73% faţă de 2009. Cele mai mari cheltuieli de întreţinere a locuinţelor sînt înregistrate în Chişinău (452,3 lei) şi regiunea de dezvoltare Nord (321,3 lei), iar cele mai mici în regiunea de dezvoltare Sud (282,2 lei). Îmbunătăţirea eficienţei energetice a proprietăţilor locative va contribui semnificativ la reducerea costurilor şi a consumului de energie pentru termoficare şi prepararea apei calde.
Suprafaţa locuibilă per persoană pe republică este în creştere, atingînd în anul 2013 o cifră medie de 15,59 m2 (faţă de 15,28 m2 în 2009). Cea mai ridicată valoare a suprafeţei locuibile per persoană se înregistrează în regiunea Nord, unde unui locuitor îi revin 16,86 m2 de suprafaţă locuibilă sau cu 1,07 m2 mai mult decît în regiunea Centru. În regiunea Sud se înregistrează cea mai mică suprafaţă şi constituie 15,6 m2. Analizată în profil teritorial şi pe medii de rezidenţă, suprafaţa medie de locuit ce revine unei persoane în localităţile rurale are valori cuprinse între 16,8 şi 33,7 m2 şi mai mari decît în mediul urban, excepţie făcînd Chişinău, Bălţi, Taraclia.
1.4.5. Acces la servicii şi utilităţi
În prezent, Republica Moldova este asigurată cu infrastructură suficientă în raport cu suprafaţa şi numărul populaţiei. Cu toate că există suficientă capacitate pentru transport şi logistică, starea infrastructurii existente reprezintă problema-cheie.
Actualmente, reţeaua infrastructurii de transport:
a) este dezvoltată suficient şi acoperă întreg teritoriul ţării, dar necesită investiţii majore pentru reabilitare şi modernizare;
b) în unele zone în care se preconizează creştere economică, poate fi extinsă conform cerinţelor traficului6.
______________________
6 Strategia de transport şi logistică pe anii 2013–2022, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.827 din 28 octombrie 2013.
Reţeaua de drumuri publice a ţării constituie 10544 km. Dintre aceştia, la momentul actual, 9344 km (3336 km de drumuri naţionale şi 6008 km de drumuri locale) sînt gestionaţi de Ministerul Economiei şi Infrastructurii, iar 1200 km sînt provizoriu gestionaţi de administraţia publică din partea stîngă a rîului Nistru. Adiţional, aproximativ 32000 km de străzi, căi de acces şi drumuri comunale sînt gestionaţi de administraţia publică locală.
Conform ultimelor date, din cei 9344 km de drumuri, 94,5% din drumurile naţionale şi 46,1% din cele locale au îmbrăcăminte rutieră permanentă şi semipermanentă (beton asfaltic, beton de ciment, mixturi bituminoase executate in situ), ponderea acestora constituind 62,7% din întreaga reţea. Densitatea reţelei rutiere – de 314 km la 1000 km2 şi 2,6 km la 1000 de persoane este considerată suficientă pentru o ţară cu un nivel de dezvoltare ca al Republicii Moldova. În prezent, circa 53% din drumurile naţionale sînt în stare foarte bună, bună sau mediocră, în timp ce 47% din drumuri sînt în stare rea şi foarte rea.
Infrastructura de drumuri disponibile raportate la suprafaţa raioanelor indică disparităţi resimţite în plan regional. Evident, centrele urbane mari dispun de cea mai densă reţea de drumuri, oraşul Chişinău avînd la acest capitol mai mult de două ori decît restul regiunilor, urmat de municipiul Bălţi, cu o densitate de 51 km drumuri la 100 km2. În afară de municipii, în plan regional, densitatea reţelei de drumuri publice variază între 22 şi 40 km per 100 km2, regiunea de dezvoltare Nord dispunînd de o densitate de 34 km per 100 km2, comparativ cu 31 km în regiunea de dezvoltare Centru şi 28 km per 100 km2 în regiunea de dezvoltare Sud. UTA Găgăuzia este unitatea administrativ-teritorială cu cea mai puţin densă reţea de drumuri publice – 22 km de drum per 100 km2.
Urbanizarea republicii determină discrepanţe mari între marile urbe şi restul ţării, fiind la fel de mari între regiuni şi între raioane în ceea ce priveşte numărul de drumuri disponibile. Nivelul de exploatare a drumurilor în municipiile Chişinău şi Bălţi este unul extrem de înalt, comparativ cu restul regiunilor de dezvoltare. Raportat la lungimea drumurilor disponibile, municipiul Chişinău înregistrează peste 700 mii de pasageri per km de drum, transportaţi pe parcursul anului 2013, ceea ce este de 3,5 ori mai mult faţă de municipiul Bălţi şi de sute de ori mai mult faţă de celelalte regiuni de dezvoltare. În ceea ce priveşte transportarea mărfurilor, discrepanţele sînt la fel de mari.
Disponibilitatea resurselor de apă în Republica Moldova7 este la un nivel critic, aspect care afectează capacitatea de dezvoltare economică a ţării. Volumul apei de suprafaţă din Republica Moldova este estimat la aproximativ 1,32 miliarde m3. Rezervele regenerabile de apă subterană sînt estimate la 3,478 milioane m3, dintre care 2,138 milioane m3 sînt aprobate de Comisia de stat pentru rezervele de substanţe minerale utile. Dintre acestea circa 2,121 milioane m3 sînt utilizate de populaţie ca apă potabilă.
______________________
7 Strategia de alimentare cu apă şi sanitaţie (2014–2028), aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.199 din 20 martie 2014.
Conform Strategiei de alimentare cu apă şi sanitaţie, populaţia deservită de sistemul public de alimentare cu apă în anul de referinţă 2012 a fost de circa 1,5 milioane de persoane, ceea ce reprezintă 42,1% din populaţia ţării (68,9% din populaţia urbană şi 22,7% din populaţia rurală). Cea mai mare pondere a populaţiei deservite de sistemul public de alimentare cu apă se înregistrează în UTA Găgăuzia – 66,6% şi municipiul Chişinău – 66,4%, urmate de regiunile Sud – 48,8%, Nord – 30,5% şi Centru – 27,4%. Numărul populaţiei cu acces la servicii de canalizare a constituit 761 mii de persoane, ceea ce reprezintă 21,4% din totalul populaţiei, inclusiv 50,1% în localităţile urbane şi numai 1,0% în localităţile rurale. Cea mai mare pondere a populaţiei cu acces îmbunătăţit la servicii de canalizare este înregistrată în regiunea Nord – 23,4%, urmată de regiunile Centru – 10,2% , Sud – 6,7% şi UTA Găgăuzia – 2,2%.
Diferenţele înregistrate între regiuni privind infrastructura serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare8 implică abordări specifice în dezvoltarea regională. Regiunea de dezvoltare Sud dispune, aparent, de cea mai densă infrastructură de apeducte, cu cea mai înaltă pondere a gospodăriilor casnice conectate. În acelaşi timp, înregistrăm situaţii inverse în ceea ce ţine de densitatea reţelelor de canalizare. Cea mai densă reţea există în regiunile de dezvoltare Nord şi Centru (cîte 10,6 localităţi per sistem), însă semnificativ mai scăzut faţă de regiunea de dezvoltare Sud (11,8 localităţi per reţea).
______________________
8 Notă analitică „Sistemele de aprovizionare cu apă şi canalizare în profil teritorial”, material elaborat în baza datelor statistice ale Biroului Naţional de Statistică, cu suportul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare şi al Guvernului României, şi diseminat în cadrul Proiectului Comun ONU „Consolidarea Sistemului Statistic Naţional”.
În ceea ce priveşte funcţionalitatea apeductelor, regiunile de dezvoltare Sud şi Centru înregistrează niveluri mai înalte – 94,5% şi, respectiv, 92,9% din sistemele disponibile sînt funcţionale – comparativ cu regiunea de dezvoltare Nord, cu doar 86,8% din sistemele disponibile funcţionale. În schimb, în această regiune nivelul de funcţionalitate a sistemelor de canalizare este cel mai înalt – 70,3%, pe cînd în regiunea de dezvoltare Sud doar unul din două sisteme este funcţional (52,2%). UTA Găgăuzia înregistrează la acest capitol rata maximă de funcţionare a sistemelor de apeduct (100%) şi o rată de funcţionare a sistemelor de canalizare comparabilă cu regiunea de dezvoltare Sud (55,6%).
Accesul populaţiei la servicii de alimentare cu apă şi de canalizare poate fi analizat nu doar pornind de la disponibilitatea sistemelor respective în localitate, dar şi avînd în vedere posibilitatea populaţiei de a beneficia de aceste servicii. Dotarea fondului locativ cu servicii centralizate de alimentare cu apă şi de canalizare variază între 7% (fond locativ dotat) în raionul Teleneşti şi 69% în UTA Găgăuzia, 83% în municipiul Bălţi şi 97% în municipiul Chişinău.
În cadrul regiunilor de dezvoltare, regiunea Nord se remarcă printr-o evoluţie scăzută în ceea ce priveşte serviciile de alimentare cu apă şi de canalizare (între 16% şi 28%), avînd şi un nivel scăzut de dotare.
O schimbare semnificativă se constată în regiunea de dezvoltare Sud, unde se face remarcat raionul Cantemir, cu un nivel de peste două ori mai mic decît liderul din regiune şi cu 11% mai mic decît următorul raion din regiune. Cel mai mare nivel de dotare este înregistrat în raionul Căuşeni, unde 69% din fondul locativ este dotat cu apeduct şi 60% – cu canalizare.
Cea mai înaltă rată de dezvoltare a serviciilor este înregistrată în regiunea de dezvoltare Centru – de la 7% în raionul Teleneşti la 54% în raionul Anenii Noi.
În special este limitat accesul la apeduct şi canalizare pentru populaţia din mediul rural (de circa 2,5 ori mai mic faţă de mediul urban). Lipsa accesului la apeducte este compensată aproape în întregime de fîntîni.
Gestionarea deşeurilor9 rămîne a fi o altă problemă dificilă şi nerezolvată pentru Republica Moldova. Agravarea problemei deşeurilor, în special a deşeurilor menajere solide, este generată de modul defectuos în care se acţionează la diferite etape de procesare a deşeurilor.
______________________
9 Strategia naţională de gestionare a deşeurilor în Republica Moldova pentru anii 2013–2027, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.248 din 10 aprilie 2013.
Deşi în prezent există servicii specializate de salubritate în municipii, în toate centrele raionale, inclusiv în orăşelele mici, gestionarea deşeurilor municipale fiind realizată în mod organizat, prin intermediul acestor servicii (care lucrează pe bază de contract cu generatorii individuali), acest sistem acoperă numai 60–90% din totalul generatorilor de deşeuri municipale din mediul urban.
În mediul rural, de cele mai multe ori, nu există servicii organizate pentru gestionarea deşeurilor, transportul la locurile de depozitare fiind realizat în mare parte individual de către generatori. Actualmente se atestă o tendinţă pozitivă de a crea servicii de colectare a deşeurilor şi în mai multe localităţi rurale.
Cea mai frecventă metodă de tratare a deşeurilor menajere este depozitarea pe sol, ceea ce reprezintă o sursă importantă de poluare a solului şi a apelor subterane. În acest context, salubritatea localităţilor, managementul deşeurilor menajere sînt obiective importante ale structurilor guvernamentale şi locale. Anual, prin intermediul serviciilor de salubrizare din localităţile urbane, se transportă la depozitele de deşeuri menajere solide circa 1860–2512 mii m3 de deşeuri (anii 2010–2013).
Depozitele actuale de deşeuri nu sînt utilizate corespunzător: nu se compactează şi nu se acoperă periodic cu materiale inerte în vederea prevenirii incendiilor, a răspîndirii mirosurilor neplăcute; nu există un control strict al calităţii şi cantităţii deşeurilor care sînt evacuate per depozit; nu există facilităţi pentru recuperarea biogazului produs sau pentru recuperarea/tratarea filtratului; drumurile de acces spre depozite şi în interiorul acestora nu sînt întreţinute, mijloacele de transport nu sînt spălate la ieşirea de pe depozite; depozitele nu dispun de împrejmuire, cu intrare corespunzătoare şi panouri de avertizare. Circa 865 de depozite existente pentru eliminarea deşeurilor nu corespund standardelor internaţionale de mediu, ceea ce reprezintă o ameninţare pentru sănătatea publică şi resursele de mediu, cu excepţia a 5–7 depozite, care corespund cerinţelor de protecţie a mediului10.
______________________
10 „Programul regional sectorial de management al deşeurilor solide”, document elaborat în cadrul proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova”.
Alt aspect negativ al gestionării neadecvate a deşeurilor este acela că multe materiale reciclabile şi utile sînt depozitate împreună cu cele nereciclabile, astfel pierzîndu-se o mare parte a potenţialului lor util (hîrtie, sticlă, metale, materiale plastice). Fiind amestecate şi contaminate din punct de vedere chimic şi biologic, recuperarea acestora este dificilă.
Deşeurile rămîn a fi o sursă importantă de poluare a mediului în Republica Moldova atît timp cît nu se întreprind măsuri concrete pentru stabilirea unui management adecvat al deşeurilor, în baza unui cadru legislativ, normativ şi tehnic, în conformitate cu principiile directivelor Uniunii Europene.
Sectorul de comunicaţii electronice a înregistrat o creştere moderată pe parcursul ultimilor ani. Această evoluţie a fost determinată, în principal, de dezvoltarea ascendentă a pieţei serviciilor de acces la internet, la puncte fixe şi mobile, care a devenit principalul motor al sectorului. În schimb, piaţa de telefonie mobilă şi-a încetinit evoluţia, iar piaţa de telefonie fixă continuă să se afle în recesiune.
1.5. Dezvoltarea economică
De regulă, dezvoltarea regională este determinată de dinamica economică favorabilă, menită să asigure o diversificare optimă a activităţilor economice, stimularea procesului investiţional, reducerea şomajului şi îmbunătăţirea nivelului de trai al locuitorilor regiunii.
Activitatea agenţilor economici. În anul 2013, în Republica Moldova erau înregistrate circa 52,2 mii de întreprinderi, dintre care au raportat activităţi economice şi financiare (întreprinderi active) circa 90%, cu un efectiv mediu de circa 525,2 mii de angajaţi şi cu o valoare a vînzărilor de circa 232,9 miliarde de lei. Mai mult de jumătate (56%) dintre întreprinderile active au raportat în 2013 pierderi, iar cel mai des au înregistrat un rezultat financiar negativ microîntreprinderile şi întreprinderile mici (circa 96% din numărul întreprinderilor cu pierderi).
În 2014 numărul întreprinderilor înregistrate a atins cota de 53,7 mii (cu 3% mai mult faţă de 2013), creşterea cea mai mare fiind specifică regiunii de dezvoltare Sud (cu 4,1% mai mult), în timp ce UTA Găgăuzia a pierdut circa 3,6% din efectivul întreprinderilor înregistrate. În structura întreprinderilor pe regiuni s-au produs modificări nesemnificative, municipiului Chişinău revenindu-i, ca şi mai înainte, circa 66% din numărul total de întreprinderi, regiunii de dezvoltare Centru – 15%, regiunii de dezvoltare Nord – 12%, regiunii de dezvoltare Sud şi UTA Găgăuzia – cîte 5,1% şi, respectiv, 2,5%. Ca şi în anul anterior au declarat activităţi circa 90% dintre întreprinderi, iar gradul maxim de activitate l-au înregistrat întreprinderile din regiunea de dezvoltare Nord (96,4% dintre întreprinderile localizate aici), din UTA Găgăuzia (94,6%) şi din regiunea de dezvoltare Sud (92,8%), în timp ce în municipiul Chişinău au fost active numai 89% dintre întreprinderile înregistrate.
Numărul mediu de salariaţi s-a redus cu circa 1%, iar cele mai afectate de reducere au fost UTA Găgăuzia (cu 7% mai puţin) şi regiunea de dezvoltare Sud (cu 5% mai puţin). Veniturile din vînzări în 2014 au crescut cu 13%, situaţie atenuată de reducerea valorii profiturilor cu circa 11%. În cea mai favorabilă situaţie s-au situat întreprinderile din regiunea de dezvoltare Sud, al căror profit s-a majorat cu circa 90% în condiţiile unei creşteri a veniturilor din vînzări cu circa 9%, iar în cea mai defavorabilă situaţie s-au aflat întreprinderile din municipiul Chişinău, al căror profit însumat s-a redus cu circa 30%, în timp ce veniturile din vînzări au sporit cu circa 14%. Cu toate acestea, ponderea mai mare a profiturilor în veniturile din vînzări, asociată numărului mai mic de salariaţi, pune în evidenţă situaţia mai favorabilă a întreprinderilor din UTA Găgăuzia, în care, în anul 2014, s-a înregistrat un profit de circa 14,5 mii de lei per salariat, urmată de regiunea de dezvoltare Centru – cu circa 13,1 mii de lei per salariat, în capătul listei plasîndu-se municipiul Chişinău şi regiunea de dezvoltare Nord – cu profituri de circa 5,8 şi, respectiv, 5,0 mii de lei per salariat.
Agregate macroeconomice. Conform datelor statistice, PIB-ul Republicii Moldova, în anul 2014, a înregistrat o valoare de 105,1 miliarde de lei (preţuri comparabile), în condiţiile unei creşteri a volumului fizic al PIB-ului cu circa 4,4% şi a preţurilor cu 4,6%. Valoarea adăugată brută a reprezentat în structura PIB-ului circa 84%, iar impozitele nete pe produse au atins o cotă de 16%. Circa 1/3 din valoarea adăugată brută a fost reprezentată de producţia de bunuri, în timp ce serviciile au reprezentat circa 2/3 din valoarea adăugată brută. În structura valorii adăugate brute se detaşează (G) Comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor, motocicletelor, a bunurilor casnice şi personale, cu ponderea de circa 16,5% (cu 2,86 p.p. mai mult comparativ cu 2013), (A) Agricultura, economia vînatului şi silvicultura, (B) Pescuitul, piscicultura, cu o pondere însumată de circa 15% (cu 2,93 p.p. mai mult) şi (D) Industria prelucrătoare, cu ponderea de 14,4% (cu 2,67 p.p. mai mult).
În structura PIB-ului, după elementele de consum, consumul final a depăşit valoarea PIB-ului cu 10% (110% faţă de PIB), formarea brută de capital a reprezentat circa 26% (construcţiile 16%), în timp ce exportul net de bunuri şi servicii a contribuit la diminuarea PIB-ului cu circa 36%. În aceste condiţii, Republica Moldova reprezintă un stat în care se pune accentul pe consum, iar mai mult de 1/3 din consum şi investiţii provine din import.
Cu regret, statisticile oficiale ale Biroului Naţional de Statistică nu oferă informaţii privind aspectele regionale ale agregatelor macroeconomice, astfel încît abordările ulterioare vor fi fundamentate pe indicatori disponibili sub aspect teritorial. Abordarea diferenţiată a indicatorilor privind activitatea întreprinderilor în profil teritorial indică disparităţi majore după regiunile de dezvoltare. Astfel, mai mult de 2/3 dintre întreprinderi îşi au sediul în municipiul Chişinău, realizînd mai puţin de 3/4 din veniturile din vînzări (circa 73,3%), la celălalt pol plasîndu-se regiunea de dezvoltare Sud, cu o cotă de numai 5,1% din numărul total de întreprinderi şi o pondere a veniturilor din vînzări de numai 3,1%. Şi distribuţia pe sectoare de activitate este relativ diferită de structura sectorială la nivel de ţară, fapt datorat specificului activităţii agenţilor economici din Chişinău. Conform numărului întreprinderilor care activează în cele 4 regiuni de dezvoltare, se menţine orientarea spre activitatea comercială, urmată fiind de sectorul agricol (în regiunile de dezvoltare Nord şi Sud) şi industria prelucrătoare (regiunea de dezvoltare Centru).
Venitul din vînzări. Dinamica diferită a indicatorilor absoluţi, cu o capacitate redusă de comparaţie, implică în caracterizarea gradului de dezvoltare economică a regiunilor de dezvoltare utilizarea unor indicatori de intensitate, precum productivitatea (veniturile din vînzări per angajat, venituri din vînzări sau profitul realizat per lucrător), în timp ce efectul creşterii preţurilor poate fi eliminat prin exprimarea indicatorilor de rezultate în preţurile anului de bază (2005). Astfel, cele mai mari performanţe în activitatea economică, în anul 2014, pot fi sesizate în municipiul Chişinău (circa 289,5 mii de lei venituri din vînzări per angajat la preţurile din 2005), pe cînd cele mai modeste rezultate pot fi surprinse în regiunea de dezvoltare Sud (circa 114,7 mii de lei venituri din vînzări per angajat). Cu toate acestea, municipiul Chişinău este caracterizat de cea mai lentă dinamică a productivităţii (2005–2014), iar cele mai mari şi stabile performanţe se fac observate în regiunea de dezvoltare Centru.
Profilul regiunilor după activitatea economică. Diferenţierea regiunilor de dezvoltare după indicatorii de rezultate, combinată cu activitatea economică, permite evidenţierea profilului regiunilor de dezvoltare după activitatea economică. Astfel, dacă se face abstracţie de activităţile financiare în care se înregistrează un profit excesiv per angajat (în special în UTA Găgăuzia – cu 3,9 mii de lei per angajat şi în municipiul Chişinău – cu 118,5 mii de lei per angajat), pot fi surprinse următoarele specializări ale regiunilor de dezvoltare:
1) municipiul Chişinău – (E) Energie electrică şi termică, gaze şi apă, (O) Alte activităţi de servicii colective, sociale, şi personale;
2) regiunea de dezvoltare Nord – (C) Industria extractivă şi (A) Agricultura, economia vînatului şi silvicultura, (F) Construcţii;
3) regiunea de dezvoltare Centru – (G) Comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor, motocicletelor, a bunurilor casnice şi personale; (M) Învăţămînt;
4) regiunea de dezvoltare Sud – (D) Industria prelucrătoare, (B) Pescuitul, piscicultura.
Investiţiile reprezintă unul dintre cele mai importante elemente de cheltuieli reproductive, menit să asigure o dezvoltare regională durabilă. În anul 2013, investiţiile totale în active materiale pe termen lung au însumat circa 20,8 miliarde de lei (circa 18,6% din PIB), ceea ce a reprezentat o valoare medie pe republică de circa 5,9 milioane de lei per locuitor, cu diferenţe semnificative în profilul teritorial.
Astfel, în seria datelor privind investiţiile se detaşează puternic municipiul Chişinău, cu o valoare de circa 16,1 milioane de lei per locuitor, în timp ce în regiunea de dezvoltare Sud investiţiile per locuitor au fost de numai circa 2,76 milioane de lei. Municipiul Chişinău şi regiunea de dezvoltare Centru sînt caracterizate de dinamici pozitive, accentuate şi stabile ale investiţiilor în active materiale pe termen lung (ritmul mediu anual fiind în creştere cu 15,8% şi, respectiv, cu 13,9%), în celelalte regiuni dinamica fiind mai lentă. În UTA Găgăuzia investiţiile sînt în descreştere (cu 8,8% în medie pe an).
Analiza indicatorilor cu privire la activitatea economică evidenţiază în acelaşi timp necesitatea intervenţiei orientate spre sporirea performanţelor şi a competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii, în special în regiunile în care sînt înregistrate valori scăzute, în condiţiile în care cota-parte a acestor întreprinderi din Republica Moldova în PIB este de circa 28,3%.
Activitatea agenţilor economici în profil teritorial rămîne a fi o sursă semnificativă de venit pentru administraţiile locale, în contextul în care în regiunea de dezvoltare Nord 31,8% din defalcările de la impozitele şi taxele de stat provin din impozitul pe venit al persoanelor juridice. În regiunile de dezvoltare Centru şi Sud acest indicator atinge cote mai mari – de 45,1% şi, respectiv, 33,7%.
1.5.1. Producţia industrială
Datele pe regiuni de dezvoltare atestă faptul concentrării activităţilor industriale în proporţie de 63,0% în municipiul Chişinău, 16,9% – în regiunea de dezvoltare Nord şi 14,7% – în regiunea de dezvoltare Centru. Regiunile de dezvoltare Sud şi UTA Găgăuzia deţin cele mai mici ponderi în totalul producţiei pe ţară – 3,1% şi, respectiv, 2,3%. În cadrul regiunilor de dezvoltare, cea mai mare pondere a producţiei livrate pe piaţa externă o deţin întreprinderile situate pe teritoriul UTA Găgăuzia – 70,0% şi cele din regiunea de dezvoltare Sud – 60,9%, urmate de regiunea de dezvoltare Centru – 52,7%.
1.5.2. Turismul
Cu o populaţie de circa 3,5 milioane de locuitori, Republica Moldova este vizitată anual de circa 2,3 milioane de cetăţeni străini11. Repartizarea fluxurilor de vizitatori străini se prezintă astfel: din România şi Uniunea Europeană – circa 33%, din Ucraina şi alte ţări ale CSI – circa 57%. Din numărul total de vizitatori, 10% intră în ţară prin Aeroportul Internaţional Chişinău.
______________________
11 Conform datelor furnizate de Poliţia de Frontieră, 2014.
În topul primelor 10 ţări din care provin turiştii care vizitează Republica Moldova, după frecventarea structurilor de primire turistică în anul 2014, sînt: România, Ucraina, Rusia, SUA, Italia, Germania, Turcia, Marea Britanie, Polonia şi Franţa.12
______________________
12 Conform datelor furnizate de Biroul Naţional de Statistică.
Cele mai solicitate destinaţii turistice sînt monumentele culturale, cramele, mănăstirile, cetăţile, rezervaţiile naturale şi pensiunile rurale, care formează oferta generală pentru turismul intern şi receptor. La momentul actual sînt promovate preponderent 20 de rute turistice naţionale şi 7 rute ale vinului. Totodată, turismul intern şi receptor este încă destul de slab dezvoltat.
Conform datelor Agenţiei Turismului, la începutul lunii iulie 2015 îşi desfăşurau activitatea 414 agenţii de turism şi turoperatori. Din numărul total, 366 (81%) activau în Chişinău, 25 (6%) – în regiunea de dezvoltare Nord (18 dintre aceştia activau în Bălţi), 13 (3%) – în regiunea de dezvoltare Centru, 7 – în regiunea de dezvoltare Sud şi 3 – în UTA Găgăuzia. În 15 raioane (Basarabeasca, Briceni, Criuleni, Donduşeni, Dubăsari, Făleşti, Floreşti, Glodeni, Leova, Nisporeni, Sîngerei, Şoldăneşti, Ştefan-Vodă, Taraclia şi Teleneşti) nu activează nicio agenţie de turism.
La finele anului 2014 îşi desfăşurau activitatea 275 de structuri de primire turistică cu servicii de cazare şi servire a mesei. Din numărul total, 45% erau amplasate în Chişinău, 18% – în regiunea de dezvoltare Nord, 24% – în regiunea de dezvoltare Centru, 8,7% – în regiunea de dezvoltare Sud şi 4,3% – în UTA Găgăuzia. În raioanele Basarabeasca, Cantemir şi Străşeni nu există nicio unitate de cazare. Pensiuni turistice activează doar în 7 raioane din 32, ceea ce reprezintă mai puţin de un sfert din total. Această situaţie însă nu este favorabilă pentru deservirea în afara capitalei a fluxului existent de turişti.
1.5.3. Agricultura
În anul 2013 valoarea producţiei agricole a fost de 23,8 miliarde de lei, ceea ce a reprezentat circa 12,3% din valoarea totală a producţiei, valoarea adăugată brută fiind de circa 12,3 miliarde de lei sau 14,7% din valoarea adăugată brută totală, cu o tendinţă de creştere în ultimii 6 ani (8,8% în 2009). Veniturile din activităţile agricole sînt scăzute, chiar dacă în ultimii ani este înregistrată o dinamică pozitivă.
Deja în anul 2014, producţia agricolă, la toate categoriile de gospodării, a constituit circa 27,1 miliarde de lei, fiind în creştere cu circa 8,6% (în preţuri comparabile) faţă de anul precedent, iar dinamica favorabilă a fost determinată preponderent de creşterea producţiei vegetale (cu 10,8%), care, în anul 2014, a reprezentat circa 65% din producţia agricolă totală, producţiei animaliere revenindu-i circa 35% din producţia agricolă totală (în creştere cu 4,1% faţă de 2013). După cum se constată din analizele retrospective, agricultura republicii s-a profilat pe producţia de cereale şi de leguminoase, care a impulsionat majorarea producţiei agricole totale cu un ritm mediu de circa 2,8% (2010–2014), ceea ce reprezintă circa ¼ din dinamica generală a producţiei agricole. În acelaşi timp, producţia agricolă a Republicii Moldova este dependentă în întregime de importul de produse de uz fitosanitar şi fertilizanţi, de seminţe şi de combustibil, ceea ce are un impact negativ asupra competitivităţii produselor agroalimentare moldoveneşti.
În profil regional, regiunea de dezvoltare Nord înregistrează cele mai mari venituri din vînzări din domeniul agricol – cu 3557,71 milioane de lei. În acelaşi timp, atît ponderea veniturilor, cît şi productivitatea acestui sector rămîne minoră, reprezentînd 3,8% din volumul total al vînzărilor, în condiţiile în care 30% din populaţia ocupată activează în domeniul agricol.
1.6. Planificare spaţială şi teritorială
Acţiunile de amenajare a teritoriului care se desfăşoară sau ar trebui să se desfăşoare în Republica Moldova au ca scop armonizarea politicilor economice, tehnologice, sociale şi culturale ale societăţii la nivel teritorial. Cadrul de reglementare a acestui proces implică reguli şi legi care contribuie la salvgardarea patrimoniului natural şi cultural al Republicii Moldova, toate avînd în bază conceptul de dezvoltare durabilă. Unul dintre aspectele importante, scoase în evidenţă în urma evaluării gradului de corelare a politicilor de dezvoltare la nivel de teritoriu, atestă lipsa coordonării dintre aceste politici şi planificarea spaţială. Nevoia corelării acestor două elemente rezultă din faptul că procesul general de dezvoltare necesită integrarea metodelor de planificare cu elementele teritoriale.
Elementul principal al planificării spaţiale este teritoriul, definit ca un spaţiu delimitat cu structură fizică proprie, cu varietatea capitalului şi a potenţialului, cu avantajele şi, în acelaşi timp, cu lipsurile sale. Prin planificare spaţială se are în vedere totalitatea acţiunilor instituţiilor specializate, care vizează organizarea optimă a unui teritoriu prin prisma structurii sale fizice (utilizarea terenurilor, comunicaţii, utilităţi etc.). Aplicarea planificării spaţiale presupune organizarea fizică a spaţiului conform unei concepţii directoare, pentru a oferi locuitorilor acestui spaţiu un cadru şi o calitate a vieţii care să le asigure dezvoltarea individuală. Deducem astfel că planificarea spaţială este un proces de organizare şi remodelare, complex şi continuu, a structurilor teritoriale şi a localităţilor în scopul asigurării unui cadru optim necesar desfăşurării activităţilor umane şi ridicării permanente a nivelului de trai. Rolul planificării spaţiale în asigurarea unei dezvoltări echilibrate în regiunile de dezvoltare ale Republicii Moldova este unul crucial, întrucît ar asigura coordonarea activităţilor în ceea ce priveşte atît direcţionarea şi amplasarea proiectelor investiţionale, a elementelor de infrastructură, prin folosirea raţională a potenţialului teritorial şi sporirea coeziunii economice, sociale, teritoriale, cît şi competitivitatea economică a teritoriului.
Toate acţiunile de planificare a activităţilor de dezvoltare la nivel supra urban şi subnaţional ar trebui să fie „legate” de un teritoriu concret şi corelate cu potenţialul existent pe acest teritoriu. Această relaţie impune planificarea spaţială în politicile de dezvoltare regională. Relaţia acestor două elemente ale procesului general de dezvoltare ar trebui să fie realizată, conform practicii internaţionale, printr-un spectru larg de documente: planul de amenajare a teritoriului naţional, planurile regionale de amenajare a teritoriului, planurile de amenajare a teritoriului raional sau planurile locale de amenajare a teritoriului.
La momentul actual există un proiect al planului de amenajare a teritoriului naţional, elaborat în anii 2010–2012, care necesită să fie actualizat. Din cele 6 regiuni de dezvoltare, doar municipiul Chişinău are elaborat un plan de amenajare a teritoriului, care însă, fiind aprobat în 2007, necesită a fi actualizat. Celelalte regiuni de dezvoltare nu dispun de un astfel de document. Procedurile privind elaborarea planurilor regionale de amenajare a teritoriului n-au fost iniţiate şi promovate. Proiectele teritoriale şi urbanistice realizate de către instituţiile de dezvoltare sînt lipsite de documente legale de planificare a teritoriului.
La nivel raional şi local a fost elaborată o serie de documente de planificare. La nivel local aproximativ 33% din localităţile urbane şi 1% din localităţile rurale dispun de planuri urbanistice care, în mare parte, sînt învechite, elaborate fragmentar sau necorespunzătoare planurilor raionale şi, respectiv, planului naţional. Începînd cu anul 2000 şi pînă în prezent, pentru 31 din 52 de oraşe (circa 60%) au fost elaborate sau se află în curs de avizare şi aprobare planuri urbanistice generale.
Lipsa coerenţei în procesul de elaborare a documentelor de planificare spaţială şi a coordonării dintre aceste documente creează o inconsecvenţă totală la nivel de amplasare şi acces echilibrat la infrastructura tehnico-edilitară (reţeaua de drumuri, sistemele de apă şi canalizare, sistemul de gestionare a deşeurilor solide etc.), dar şi de amplasare teritorială a proiectelor investiţionale. În acest fel, politicile de dezvoltare regională riscă să nu fie suficient de mult „legate” de teritoriu şi de potenţialul existent în teritoriu. Excluderea elementului teritorial din procesul de planificare a dezvoltării face ca atît procesul de dezvoltare să fie unul incomplet, cît şi procesul de implementare a strategiilor elaborate să fie unul deficitar.
Abordarea dezvoltării de ansamblu a ţării fără a lua în calcul elementul teritorial nu mai corespunde complexităţii proceselor de dezvoltare contemporane. În contextul dezvoltării regionale, planificarea spaţială are drept scop identificarea şi delimitarea zonelor defavorizate, care să stea la baza definirii programelor şi stabilirii priorităţilor în contextul alocării financiare. Prin planificare spaţială se determină, de asemenea, viziunea asupra dezvoltării policentrice şi relaţia oraş–sat. Planificarea spaţială trebuie să ofere soluţii pentru crearea carcasei de localităţi, să definească criteriile de clasificare a localităţilor, să determine elementele disparităţilor de dezvoltare şi să ofere concepte şi argumentări la amplasarea teritorială a acestor elemente. Lipsa elementului de planificare spaţială în politicile de dezvoltare pe termen mediu şi lung duce la lipsa fundamentării din punct de vedere teritorial a deciziilor de dezvoltare.
În acest sens, pentru a asigura un proces de dezvoltare durabilă şi coerentă, în Republica Moldova se impune de urgenţă revenirea la finalizarea şi aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional, elaborarea şi aprobarea planurilor de amenajare a teritoriului regiunilor, a planurilor de amenajare a teritoriului raioanelor şi a planurilor locale de amenajare a teritoriului, ajustarea legislaţiei şi stabilirea ierarhiei, coerenţei şi necesităţii corelării strategiilor, programelor şi planurilor de dezvoltare cu elementele teritoriale.
2. Analiza SWOT
Capitolul dat include o analiză a politicii de dezvoltare regională în contextul punctelor forte şi slabe care influenţează implementarea, oportunităţile existente şi riscurile posibile. Analiza SWOT este un sumar al concluziilor analizei situaţiei existente, precum şi al constatărilor asupra cadrului de implementare a politicii de dezvoltare regională.
| Părţile forte | Părţile slabe |
| • Existenţa cadrului legislativ şi normativ al politicii de dezvoltare regională • Cadrul instituţional funcţional (Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, Consiliul Regional pentru Dezvoltare, Agenţia de Dezvoltare Regională) • Existenţa surselor de finanţare a politicii de dezvoltare regională (Fondul Naţional pentru Dezvoltare Regională, donatori şi parteneri de dezvoltare) • Existenţa programelor regionale sectoriale în 4 domenii importante pentru dezvoltarea regională • Disponibilitatea instituţiilor naţionale pentru implicarea în implementarea politicii de dezvoltare regională • Cooperarea dintre regiunile de dezvoltare • Experienţa Agenţiei de Dezvoltare Regională în implementarea proiectelor regionale • Transparenţa crescută în gestionarea Fondului Naţional pentru Dezvoltare Regională în comparaţie cu alte fonduri naţionale • Proiectele-pilot implementate împreună cu partenerii de dezvoltare |
• Caracterul sectorial al politicii de dezvoltare regională şi coordonarea interministerială insuficientă • Lipsa sinergiei dintre documentele de planificare şi de politici sectoriale la diferite niveluri administrative • Mijloacele financiare insuficiente pentru acoperirea necesităţilor de dezvoltare atît locale, cît şi regionale • Sistemul slab de evaluare a dezvoltării regionale, inclusiv lipsuri în domeniul indicatorilor regionali de monitorizare a dezvoltării • Lipsa definiţiilor unor concepte precum disparităţi interregionale, dezvoltare echilibrată, pol de creştere, sistem de indicatori, nomenclator comun al unităţilor teritoriale de statistică etc. • Capacitatea instituţională scăzută de coordonare intersectorială a Consiliului Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale, caracterul formal al Consiliului Regional pentru Dezvoltare • Accesul limitat la infrastructura de utilităţi publice, servicii publice regionale • Proiectele de dezvoltare regională realizate sînt locale şi nu sînt corelate la scara necesităţilor regionale • Sinergia utilizării resurselor diferitor fonduri şi resurse nu este asigurată • Infrastructura turistică slab dezvoltată în teritoriu
|
| Oportunităţi | Pericole |
| • Angajarea Republicii Moldova în implementarea Acordului de Asociere cu UE
• Liberalizarea comerţului cu UE • Priorităţile politicii UE (inclusiv legate de construirea competitivităţii regionale) • Implementarea mecanismului de cooperare intercomunală • Asistenţa tehnică şi transferul de cunoştinţe ale partenerilor de dezvoltare • Existenţa fondurilor disponibile pentru susţinerea implementării proiectelor de dezvoltare regională • Existenţa programelor de cooperare transfrontalieră • Infrastructura de suport al afacerilor dezvoltată (parcuri industriale, incubatoare de afaceri, zone economice libere etc.) • Patrimoniul cultural şi resursele naturale disponibile • Dezvoltarea capacităţilor Agenţiei de Dezvoltare Regională şi Consiliului Regional pentru Dezvoltare în accesarea fondurilor suplimentare • Elaborarea programului regional sectorial în domeniul economic şi turismului • Promovarea imaginii şi patrimoniului regiunilor de dezvoltare • Potenţialul de creştere a atractivităţii turistice a Republicii Moldova | • Situaţia politică incertă
• Instabilitatea financiară • Lipsa voinţei politice de a implementa reforma privind organizarea administrativ-teritorială • Delimitarea incertă şi incompletă a competenţelor între diferite niveluri de administrare • Stagnarea reformelor, inclusiv descentralizarea administrativă şi organizarea administrativ-teritorială • Abordarea segmentată a domeniilor de intervenţie a politicii de dezvoltare regională • Migraţia continuă a populaţiei economic active • Implicarea limitată a sectorului privat şi asociativ în procesul de dezvoltare regională • Capacităţile limitate ale sectorului privat de a realiza proiecte de dezvoltare regională |
2.1. Definirea problemelor de implementare a politicii de dezvoltare regională
Analiza contextului implementării politicii de dezvoltare regională, a rezultatelor diagnosticului situaţiei curente de dezvoltare socioeconomică, dar şi a rezultatelor evaluării implementării Strategiei naţionale de dezvoltare regională în perioada 2010–2015, denotă existenţa unui spectru larg de probleme care pot fi clasificate, convenţional, în cîteva categorii.
Prima categorie de probleme rezultă din deficienţele intercorelării documentelor strategice de politici ale cadrului legislativ şi ale celui instituţional, care conferă procesului de implementare a dezvoltării regionale un caracter îngust sectorial, diferit de abordările moderne şi tendinţele europene în acest domeniu. Pe această dimensiune constatăm că:
1) lipseşte o viziune generală şi coordonată a procesului de dezvoltare regională, deşi, începînd cu anul 2006, în Republica Moldova au fost aprobate documentele de politici şi cadrul legislativ necesar dezvoltării regionale;
2) pînă la momentul actual, politica de dezvoltare regională nu este percepută ca o politică de coeziune socială, economică şi teritorială, astfel cum stabileşte Politica de coeziune a Uniunii Europene13;
______________________
13 Regulamentul (UE, EURATOM) nr.1311/2013 al Consiliului din 2 decembrie 2013 de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2014–2020 şi Regulamentul (UE) nr.1300/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr.1084/2006, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene pe 20 decembrie 2013.
3) dezvoltarea regională este percepută ca un domeniu sectorial, preocupat de realizarea unor proiecte de infrastructură sau de dezvoltare a serviciilor, şi nu este înţeleasă drept o politică interministerială;
4) deşi priorităţile politicii de dezvoltare regională au tangenţă cu prevederile mai multor documente strategice naţionale (Strategia naţională de descentralizare, Strategia de dezvoltare a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii pentru anii 2012–2020 etc.), sinergia acestora şi coordonarea cu alte politici nu sînt asigurate deplin;
5) cadrul legislativ în vigoare, în mare parte, corespunde normelor europene şi a permis iniţierea implementării politicii de dezvoltare regională. În acelaşi timp, la etapa actuală, prevederile cadrului legal urmează a fi ajustate la prevederile acquis-ului comunitar pentru a oferi un impuls nou procesului de dezvoltare regională;
6) la nivel instituţional nu sînt valorificate pe deplin competenţele Consiliului Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale şi ale consiliilor regionale pentru dezvoltare pentru implementarea prezentei Strategii şi a strategiilor de dezvoltare regională. Legislaţia ar trebui să prevadă un statut definit pentru agenţiile de dezvoltare regională;
7) unităţile administrativ-teritoriale din Republica Moldova sînt foarte fragmentate, autorităţile administraţiei publice locale fiind subfinanţate şi cu o slabă capacitate instituţională de a organiza şi de a presta servicii publice. Dimensiunile mici ale localităţilor, combinate cu potenţialul economic scăzut, afectează negativ capacitatea administrativă a autorităţilor locale de a-şi îndeplini funcţiile lor;
8) procesul de implementare a proiectelor de dezvoltare regională se confruntă şi cu capacitatea scăzută a administraţiei publice locale de a coordona efectiv şi de a gestiona eficient proiecte. În aceste condiţii, rolul de coordonator se transferă agenţiilor de dezvoltare regională, care sînt preocupate atît de implementarea, coordonarea, monitorizarea, cît şi de controlul realizării proiectelor;
9) suma anuală de doar 1% alocată din bugetul de stat este infimă pentru realizarea unui proces amplu de dezvoltare regională. În acelaşi timp există un şir de alte fonduri naţionale, Fondul Ecologic Naţional, fondul rutier, Fondul de Eficienţă Energetică, care finanţează proiecte conexe procesului de dezvoltare regională, însă o sinergie a acestor fonduri nu este asigurată.
A doua categorie de probleme este creată de faptul că, în pofida realizării politicii de dezvoltare regională, de mai bine de 5 ani, obiectivele generale privind diminuarea disparităţilor intra- şi interregionale şi dezvoltarea echilibrată a teritoriului rămîn a fi nerealizate. Pe această dimensiune constatăm că:
1) pînă în prezent nu au fost create premisele necesare care ar asigura definirea, la nivel conceptual şi legal, a conceptelor „disparitate intraregională”, „disparitate interregională” şi „dezvoltare echilibrată”. Aceste impedimente sînt create de lipsa unui sistem statistic regional bine dezvoltat;
2) la nivel naţional există în continuare discrepanţe majore între indicatorii de dezvoltare socioeconomică a municipiului Chişinău şi a celorlalte regiuni. Decalajele de dezvoltare dintre mediul urban şi rural în cadrul regiunilor de dezvoltare sînt în creştere. Regiunea de dezvoltare Sud depăşeşte regiunile de dezvoltare Nord şi Centru în ceea ce priveşte indicatorii de dezvoltare socioeconomică şi de infrastructură;
3) este necesară ajustarea prevederilor legislative existente la prevederile Regulamentului (CE) nr.1059/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 mai 2003 privind instituirea unui nomenclator comun al unităţilor teritoriale de statistică (NUTS) în vederea organizării teritoriale a regiunilor de dezvoltare a Republicii Moldova;
4) lipseşte o viziune strategică în ceea ce priveşte asigurarea dezvoltării teritoriale şi spaţiale a Republicii Moldova. Pînă în prezent nu au fost aprobate planul naţional de amenajare a teritoriului, planurile regionale de amenajare a teritoriului. Planurile de amenajare raionale şi locale lipsesc practic în majoritatea administraţiilor publice locale. În acest sens, dezvoltarea regională nu poate asigura un echilibru teritorial în ceea ce priveşte dezvoltarea infrastructurii de utilităţi şi servicii. Absenţa unor informaţii exacte cu privire la infrastructura utilităţilor şi serviciilor din teritoriu împiedică dezvoltarea regională proporţională;
5) politicile de dezvoltare regională se realizează prin intermediul proiectelor finanţate preponderent din Fondul Naţional pentru Dezvoltare Regională. Proiectele de dezvoltare regională implementate pînă în prezent au vizat (cu mici excepţii), în mod prioritar, dezvoltarea unor obiecte de infrastructură de utilităţi (apă, canalizare, drumuri) şi servicii locale (salubrizare, aprovizionare cu apă potabilă etc.). La nivelul regiunilor de dezvoltare nu au fost identificate şi nu au fost realizate proiecte de dezvoltare a infrastructurii de utilităţi regionale;
6) lipsa unui cadru de reglementare privitor la conceptul de regionalizare a serviciilor nu a permis creşterea numărului de iniţiative în acest sens. Conform evaluării cu privire la implementarea proiectelor realizate cu sprijinul Fondului Naţional pentru Dezvoltare Regională14, serviciile publice create/dezvoltate au avut mai mult caracter local, decît regional, ceea ce nu contribuie la diminuarea disparităţilor de dezvoltare şi nu le asigură serviciilor eficienţă economică, economii de scară, externalizare. În general, serviciile publice primordiale (apă, canalizare, salubrizare, sănătate etc.) sînt încă insuficiente şi amplasate disproporţionat pe teritoriul regiunilor.
______________________
14 Evaluarea intermediară a implementării strategiilor naţionale de dezvoltare regională 2010–2012, 2013–2015, Proiectul Agenţiei Germaniei pentru Dezvoltare Internaţională „Modernizarea serviciilor publice locale”, 2015.
A treia categorie de probleme rezidă în insuficienţa premiselor pentru asigurarea unei dezvoltări economice durabile a regiunilor. Existenţa acestor premise ar permite creşterea, în primul rînd, a PIB-ului regional (care, la momentul actual, nu este stabilit clar), a veniturilor locale, atragerea investiţiilor, crearea întreprinderilor mici şi mijlocii, a locurilor de muncă la nivel de regiuni, ceea ce ar condiţiona creşterea competitivităţii regiunilor de dezvoltare şi, respectiv, a atractivităţii pentru noi investiţii publice şi private.
Deocamdată, situaţia existentă arată că:
1) mai mult de 2/3 dintre întreprinderi îşi au sediul în municipiul Chişinău, realizînd aproape 3/4 din veniturile din vînzări (circa 73,3%), în timp ce cotele medii ale acestor indicatori în celelalte trei regiuni de abia dacă ajung la o pondere de 5–10%;
2) investiţiile publice şi private au o reprezentare disproporţionată în profil teritorial. Aşa cum atestă analiza socioeconomică a situaţiei existente, investiţiile se realizează, de regulă, în municipiul Chişinău şi în localităţile urbane mari, diferenţele fiind de circa 7 ori. Investiţiile în localităţile rurale practic nu se realizează sau sînt foarte mici în comparaţie cu localităţile urbane. În legătură cu acest indicator există decalaje între regiunile de dezvoltare. Acest fapt atestă absenţa unei orientări strategice coerente a investiţiilor la nivel de ţară;
3) regiunile de dezvoltare şi teritoriul naţional, în general, au o acoperire suficientă cu infrastructură de afaceri. Multe din aceste structuri economice necesită însă investiţii substanţiale pentru construirea infrastructurii tehnice şi de producţie, care ar permite atragerea investiţilor străine în lansarea de noi activităţi de producere sau extinderea celor existente. Principalul impediment este insuficienţa mijloacelor financiare;
4) fragmentarea excesivă a unităţilor teritorial-administrative condiţionează existenţa la nivel naţional, local şi regional a unui potenţial şi a unor resurse şi capacităţi de dezvoltare mici, a veniturilor bugetare limitate, fără prea multe perspective de creştere din cauza situaţiei economice, a capacităţilor instituţionale slabe, a mediului investiţional neatractiv, a lipsei de cunoştinţe şi de experienţă în atragerea de investiţii;
5) fondurile externe existente (de exemplu, programele Uniunii Europene de cooperare transfrontalieră) sau cele acordate prin diferite alte programe de către donatorii internaţionali, care sînt comparabile cu resursele din Fondul Naţional pentru Dezvoltare Regională, sînt utilizate fără a fi coordonate pentru diferite tipuri de proiecte locale. În acest mod este ratată oportunitatea de a uni resursele şi de a asigura un efect de „plus valoare” proiectelor de dezvoltare.
Astfel, problema principală a domeniului de dezvoltare regională constă în faptul că politicile de dezvoltare regională nu asigură dezvoltarea echilibrată şi durabilă a regiunilor de dezvoltare şi contribuie nesemnificativ la creşterea bunăstării populaţiei. Politica de dezvoltare regională actuală nu asigură premise solide şi durabile pentru promovarea/asigurarea coeziunii teritoriale, sociale şi economice la nivelul regiunilor de dezvoltare.
Prezenta Strategie urmăreşte modificarea situaţiei existente prin asigurarea creării premiselor şi a bazei conceptuale necesare pentru ca politica de dezvoltare regională pentru perioada 2016–2020 să întrunească criteriile corespunzătoare şi să se transforme într-o politică intersectorială conform politicilor şi principiilor europene în domeniu. În acest sens se consideră oportună orientarea eforturilor tuturor factorilor implicaţi în proces şi a resurselor necesare spre realizarea obiectivului general şi obiectivelor specifice prevăzute în prezenta Strategie.
3. Obiectivul general şi obiectivele specifice
În contextul prezentei Strategii, atingerea obiectivelor propuse are următoarele premise/precondiţii:
1) politica de dezvoltare regională în Republica Moldova ţine cont de prevederile Politicii de coeziune a Uniunii Europene, precum şi de cele ale Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană şi ale Planului de acţiuni aferent acestuia. În acelaşi timp, Republica Moldova nu este la momentul actual stat membru al Uniunii Europene şi nu are acces la fondurile structurale ale acesteia. Din aceste considerente, implementarea prezentei Strategii depinde de contextul şi posibilităţile de dezvoltare ale ţării, precum şi de fondurile disponibile/accesibile. Cu toate acestea, concordanţa cu standardele Uniunii Europene şi aspiraţiile de asigurare a unei coeziuni economice, sociale şi teritoriale – trei dimensiuni esenţiale pentru asigurarea unei dezvoltări regionale durabile – vor sta la baza promovării şi implementării prezentei Strategii;
2) pornind de la faptul că obiectivele Strategiei naţionale de dezvoltare regională pentru anii 2013–2015 nu au putut fi atinse integral în această perioadă, prezenta Strategie nu prezintă o nouă paradigmă a dezvoltării regionale în Republica Moldova, însă pledează pentru o continuitate în promovarea paradigmei de dezvoltare regională existente, accentul fiind plasat pe eficientizarea şi asigurarea durabilităţii eforturilor depuse şi a mecanismelor create;
3) strategiile de dezvoltare regională la nivel de regiuni vor fi ajustate, din perspectiva conceptuală şi a cadrului temporal, la prezenta Strategie, cu includerea unor aspecte sau priorităţi de dezvoltare specifice pentru regiunea respectivă. În acest sens, prezenta Strategie trasează liniile directoare de dezvoltare regională la nivel de ţară, iar strategiile de dezvoltare regională le vor transpune la nivel regional, oferind pîrghiile necesare pentru a asigura realizarea obiectivului general, însă prin prisma valorificării potenţialului şi specificului regiunii;
4) în acest context, dezvoltarea regională în sine nu presupune un domeniu aparte, ci, mai degrabă, un efort conjugat de integrare şi sinergizare a politicilor sectoriale, apărînd necesitatea planificării integrate atît la nivel regional, cît şi la nivel naţional. Caracterul multisectorial al prezentei Strategii impune integrarea priorităţilor şi tendinţelor sectoriale în politica de dezvoltare regională în vederea asigurării unui cadru coerent de dezvoltare durabilă a regiunilor;
5) implementarea eficientă a prezentei Strategii implică asigurarea unei coordonări (multisectoriale) eficiente de către Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale, cu suportul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, la nivel interministerial. În acelaşi timp, se va ţine cont de mandatul ministerelor de resort în promovarea politicilor sectoriale, valorificînd potenţialul ministerelor şi al instituţiilor participante atît la nivel naţional, cît şi regional. Acest lucru va fi asigurat prin utilizarea intervenţiilor, eforturilor, competenţelor instituţiilor participante, precum şi a fondurilor în gestiunea şi perfecţionarea mecanismului de atragere a investiţiilor şi de finanţare multisectorială a implementării prezentei Strategii;
6) la nivel regional, consiliile regionale pentru dezvoltare şi agenţiile de dezvoltare regională sînt pilonii principali care asigură planificarea multisectorială şi coordonarea eficientă a implementării Strategiei naţionale de dezvoltare regională şi a prezentei Strategii la nivel de regiuni, inclusiv implementarea investiţiilor şi proiectelor de anvergură regională. Acest aspect impune, pe de o parte, extinderea (revizuirea) mandatului şi consolidarea continuă a capacităţilor consiliilor regionale pentru dezvoltare, ale agenţiilor de dezvoltare regională în domeniul coordonării multisectoriale, precum şi consolidarea capacităţilor administraţiei publice locale în domeniul gestionării eficiente a proiectelor de anvergură regională. Pe de altă parte, aspectul dat necesită o deschidere a ministerelor şi a instituţiilor participante la implementarea prezentei Strategii şi/sau a celor sectoriale în profil teritorial.
În definirea viziunii strategice pentru perioada 2016–2020 au fost luate în calcul constatările şi tendinţele expuse în analiza socioeconomică a regiunilor de dezvoltare, contextul regional şi internaţional existent şi previziunile de dezvoltare ulterioare. Un alt aspect care a fost luat în considerare la elaborarea Strategiei naţionale de dezvoltare regională sînt rezultatele evaluării intermediare ale implementării prezentei Strategii şi Strategiei naţionale de dezvoltare regională pentru anii 2013–2015 şi măsura în care au fost atinse obiectivele incluse în aceste documente strategice.
Etapele anterioare în implementarea politicii de dezvoltare regională au fost, în mare parte, axate pe constituirea cadrului de funcţionare şi pe crearea pîrghiilor necesare unei abordări intersectoriale. Complexitatea acestui proces, precum şi perioada relativ scurtă de realizare a acestuia au subliniat necesitatea de a eficientiza procesul şi de a consolida unele aspecte ce ţin de cadrul instituţional şi normativ. În acelaşi timp, la baza orientării strategice a documentelor de politici anterioare au stat prevederile Legii nr.438-XVI din 28 decembrie 2006 privind dezvoltarea regională în Republica Moldova, şi anume dezvoltarea echilibrată şi durabilă în toate regiunile de dezvoltare. Întrucît obiectivul nu a fost atins integral, procesul dat presupune un exerciţiu de lungă durată, care va fi continuat şi prin implementarea prezentei Strategii.
În acest context, ţinînd cont de angajamentul de a asigura continuitatea paradigmei prin valorificarea potenţialului social, economic şi teritorial la nivel naţional şi regional, obiectivul general al prezentei Strategii este:
| Dezvoltarea echilibrată şi durabilă asigurată în toate regiunile de dezvoltare ale Republicii Moldova |
Obiectivul general va fi atins prin realizarea a trei obiective specifice:
1) asigurarea accesului la servicii şi utilităţi publice calitative;
2) asigurarea creşterii economice sustenabile în regiuni;
3) îmbunătăţirea guvernanţei în domeniul dezvoltării regionale.
Prezenta Strategie îşi propune sinergizarea eforturilor pentru atingerea următoarelor rezultate:
a) nivel de trai al populaţiei din regiuni îmbunătăţit;
b) disparităţi regionale diminuate;
c) coeziune teritorială asigurată;
d) proces migraţional din regiuni redus.
Progresul de realizare a obiectivului general al prezentei Strategii va fi cuantificat prin estimarea următorilor indicatori:
– PIB-ul regional;
– nivelul de sărăcie în regiuni;
– indicele de disparitate;
– nivelul emisiilor de gaze cu efect de seră.
Obiectivul specific nr.1. Asigurarea accesului la servicii şi utilităţi publice calitative
Obiectivul contribuie la dezvoltarea infrastructurii de importanţă regională şi locală pentru sporirea coeziunii teritoriale şi diminuarea disparităţilor regionale. În acelaşi timp, datorită importanţei infrastructurii vizate pentru beneficiarii finali, prin implementarea măsurilor care duc la realizarea obiectivului se urmăreşte asigurarea coeziunii sociale a regiunilor. Obiectivul dat include şi măsuri care urmăresc eficientizarea modului de organizare a serviciilor publice, în particular a regionalizării serviciilor de gestionare a deşeurilor solide, de alimentare cu apă şi de canalizare. Deşi anumite practici în acest sens au fost iniţiate în localităţile-pilot din Republica Moldova, prin diferite forme, inclusiv întreprinderi intercomunale, mai sînt totuşi necesare intervenţii de sporire a gradului de informare a administraţiei publice locale şi a populaţiei, precum şi de extindere şi consolidare a serviciilor publice de gestionare a deşeurilor solide, de alimentare cu apă şi de canalizare.
Totodată Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului îşi propune să asigure colaborarea cu alte proiecte, implementate de alţi parteneri, prin crearea unei platforme de coordonare, comunicare şi monitorizare a proiectelor implementate, ceea ce conduce la asigurarea accesului la servicii şi utilităţi publice calitative în regiuni.
Rezultate scontate:
1) servicii publice eficientizate de gestionare a deşeurilor solide, de alimentare cu apă şi de canalizare, de dezvoltare regională şi locală şi de eficienţă energetică în clădirile publice;
2) beneficiari ai serviciilor publice calitative de gestionare a deşeurilor solide, de alimentare cu apă şi de canalizare, ai drumurilor regionale şi locale, precum şi ai serviciilor de eficienţă energetică în clădiri publice sînt locuitorii regiunilor de dezvoltare;
3) cooperare intercomunală în prestarea serviciilor publice de gestionare a deşeurilor solide, de alimentare cu apă şi canalizare în localităţile selectate, îmbunătăţită.
Măsura 1.1. Dezvoltarea infrastructurii de importanţă regională şi locală
Avînd la bază programele regionale sectoriale în domeniul serviciilor de gestionare a deşeurilor solide, de alimentare cu apă şi de canalizare, al eficienţei energetice în clădirile publice, această măsură implică atît consolidarea fundamentării intervenţiilor în baza disparităţilor regionale, cît şi lucrări de extindere şi consolidare a serviciilor respective. Acestea sînt orientate spre dezvoltarea infrastructurii fizice şi a infrastructurii sociale de importanţă regională şi locală.
1.1.1. Elaborarea metodologiei cu privire la identificarea şi estimarea disparităţilor regionale.
1.1.2. Acordarea sprijinului în dezvoltarea portofoliului de proiecte în cele 4 domenii: gestionarea deşeurilor solide, eficienţa energetică, drumurile regionale şi locale şi alimentarea cu apă şi canalizarea.
1.1.3. Implementarea portofoliului de proiecte prioritare de dezvoltare regională aprobate în Documentul unic de program în domeniile: gestionarea deşeurilor solide, eficienţa energetică, dezvoltarea regională şi locală, alimentarea cu apă şi canalizarea.
1.1.4. Monitorizarea şi evaluarea internă a implementării proiectelor de dezvoltare regională.
Măsura 1.2. Dezvoltarea principiilor de regionalizare a serviciilor publice în domeniile gestionării deşeurilor solide şi al alimentării cu apă şi canalizării implică acţiuni orientate spre eficientizarea serviciilor publice prin implementarea mecanismelor de cooperare intercomunală în aceste domenii. Întrucît acest mecanism a fost lansat doar în localităţile-pilot, măsura dată include acţiuni menite să sensibilizeze comunităţile asupra beneficiilor implementării unor astfel de mecanisme, să promoveze conceptul şi să consolideze mecanismele date.
1.2.1. Sensibilizarea comunităţilor în privinţa cooperării intercomunale în domeniile gestionării deşeurilor solide şi al eficienţei energeticii.
1.2.2. Elaborarea şi aprobarea unui plan de acţiuni privind descentralizarea şi regionalizarea serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare.
1.2.3. Determinarea criteriilor de cooperare intercomunitară şi de regionalizare în sectoarele alimentării cu apă şi canalizării şi al gestionării deşeurilor solide.
Obiectivul specific nr.2. Asigurarea creşterii economice sustenabile în regiuni
Acest obiectiv contribuie la asigurarea coeziunii economice şi valorificarea potenţialului economic. Caracterul convergent al acestui obiectiv este reflectat prin măsurile care vizează aspectul inovativ şi adaptabilitatea economică. Obiectivul conţine un set de măsuri cu un caracter complex, menite să asigure premisele de ordin economic pentru o dezvoltare durabilă în regiuni, care nu pot fi atinse decît prin cooptarea în acest proces a ministerelor partenere, în a căror competenţe intră dezvoltarea economică. În condiţiile creşterii preconizate şi sustenabile a economiei, cota industriei şi gospodăriilor agricole urmează să ocupe o poziţie prioritară, astfel asigurînd securitatea, autosuficienţa şi independenţa pieţei interne faţă de cea externă. Obiectivele propuse vor tinde spre crearea unui sistem prin care orice regiune de dezvoltare va avea posibilitatea să dispună de o specializare economică proprie de producere şi/sau de servicii, ţinînd cont de resursele proprii şi de cele atrase din investiţii şi asistenţă tehnică. La rîndul său, funcţionarea lor în comun va contribui la acoperirea necesităţilor regiunilor care sînt lipsite de anumite resurse.
Identificarea oraşelor cu potenţial de creştere economică reprezintă una dintre etapele necesare pentru impulsionarea proceselor economice, optimizîndu-se alocarea finanţării, întrucît impactul politicii date are un efect asupra localităţilor din zona adiacentă, dar şi asupra regiunii. Măsurile date au şi menirea de a crea un climat favorabil pentru atragerea investiţiilor, inclusiv măsurile orientate spre diversificarea serviciilor ce au ca scop susţinerea afacerilor şi promovarea antreprenoriatului în regiune.
De asemenea, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului îşi propune să asigure cooperarea cu alte proiecte, implementate în acest domeniu de alţi parteneri, prin crearea unei platforme de coordonare, comunicare şi monitorizare a proiectelor implementate, ceea ce contribuie la asigurarea creşterii economice în regiuni.
Rezultate scontate:
1) potenţial economic al regiunilor valorificat;
2) atractivitate investiţională a regiunilor sporită;
3) infrastructură de afaceri valorificată;
4) potenţial turistic al regiunilor majorat.
Măsura 2.1. Conceptualizarea reţelei de centre urbane
Această măsură presupune activităţi menite să identifice şi să clarifice conceptul de centre urbane cu potenţial de dezvoltare economică competitivă şi orientarea proiectelor investiţionale către consolidarea infrastructurii acestora, astfel încît să impulsioneze procesele economice în regiuni.
2.1.1. Elaborarea şi aprobarea analizei ex ante privind identificarea centrelor urbane de dezvoltare.
2.1.2. Elaborarea programului cu privire la realizarea politicii publice privind centrele urbane de dezvoltare.
2.1.3. Ajustarea documentelor de politici sectoriale la prevederile politicii publice privind centrele urbane de dezvoltare.
Măsura 2.2. Consolidarea şi dezvoltarea economiei regionale
Măsura respectivă presupune acţiuni menite să diversifice structura activităţii economice a regiunilor, implicînd atît orientarea antreprenorilor către sectoarele producătoare ale economiei şi valorificarea potenţialului, dar şi impulsionarea utilizării metodelor inovative în activitatea antreprenorială; acţiuni direcţionate spre asigurarea unei planificări strategice sectoriale în domeniul dezvoltării economice regionale, inclusiv prin consolidarea infrastructurii de susţinere a afacerilor (de exemplu, incubatoare de afaceri, parcuri industriale) în fiecare regiune de dezvoltare. În baza acestei planificări se va acorda suport în implementarea unor proiecte prioritare care contribuie la dezvoltarea economica a regiunilor.
2.2.1. Elaborarea programelor regionale sectoriale în domeniul dezvoltării economice pentru fiecare regiune de dezvoltare.
2.2.2. Identificarea şi dezvoltarea portofoliului de proiecte de susţinere a activităţii economice în regiuni.
2.2.3. Implementarea portofoliului de proiecte prioritare în domeniul susţinerii dezvoltării sectorului privat, aprobate în Documentul unic de program în domeniul economic.
2.2.4.Monitorizarea şi evaluarea internă a implementării proiectelor de dezvoltare regională în domeniul economic.
Măsura 2.3. Consolidarea şi dezvoltarea infrastructurii turistice în regiunile de dezvoltare
Această măsură implică acţiuni menite să asigure dezvoltarea sau consolidarea infrastructurii necesare pentru a spori accesibilitatea către obiectivele turistice, dar şi pentru atragerea turiştilor în regiuni. Măsura cuprinde şi acţiuni orientate spre planificarea strategică sectorială şi valorificarea potenţialului turistic al regiunilor, reabilitarea şi amenajarea obiectivelor şi infrastructurii turistice existente, precum şi orientarea activităţii turistice către zonele rurale.
2.3.1. Elaborarea programelor regionale sectoriale de dezvoltare a turismului în regiunile de dezvoltare.
2.3.2. Identificarea şi dezvoltarea portofoliului de proiecte în domeniul turismului.
2.3.3. Implementarea proiectelor ce ţin de reabilitarea obiectivelor şi infrastructurii turistice incluse în Documentul unic de program.
2.3.4. Monitorizarea şi evaluarea internă a implementării proiectelor de dezvoltare regională în domeniul turistic în regiuni.
Obiectivul specific nr.3. Îmbunătăţirea guvernanţei în domeniul dezvoltării regionale
Obiectivul presupune eficientizarea procesului de coordonare interministerială, precum şi a implementării politicii de dezvoltare regională la nivel naţional şi regional. Imperativul atingerii acestui obiectiv este justificat atît de carenţele de ordin administrativ, cît şi de aspectele legislative care nu au fost armonizate cu tendinţele de dezvoltare. Etapele iniţiale ale dezvoltării regionale au asigurat definirea unui cadru instituţional al dezvoltării regionale, care poate fi ajustat în conformitate cu evoluţia procesului care nu este dependent de prevederile juridice sau constituţionale rigide. În baza recomandărilor vor fi modificate şi completate atît actele legislative, cît şi normative, inclusiv prin actualizarea corespunzătoare a manualelor operaţionale, instrucţiunilor, precum şi a altor documente normative ale politicii de dezvoltare regională. De asemenea urmează a fi introduse modificări şi specificări cu privire la funcţionarea unor mecanisme, cooperarea intercomunală şi interregională în cadrul procesului de planificare integrată a dezvoltării regionale, luîndu-se în considerare principiile nondiscriminatorii şi ale egalităţii de gen.
Caracterul intersectorial al politicii de dezvoltare regională şi implicarea unui spectru larg de factori de decizie necesită atît consolidarea cooperării, cît şi sinergizarea eforturilor tuturor actorilor implicaţi în procesul de dezvoltare regională, în particular în implementarea strategiilor regionale, sectoriale, precum şi a proiectelor de anvergură regională. În acest sens, consolidarea continuă a capacităţilor instituţionale ale consiliilor regionale pentru dezvoltare şi agenţiilor de dezvoltare regională este esenţială. Pentru a asigura simţul proprietăţii şi un management eficient al proiectelor de dezvoltare regională au fost incluse măsuri care vizează consolidarea capacităţii actorilor locali (administraţia publică locală) şi regionali în gestionarea acestor proiecte. În aceleaşi timp, avînd în vedere implementarea reformei de descentralizare şi creştere treptată a competenţelor administraţiilor publice locale, realizarea acestui obiectiv devine o necesitate în procesul de dezvoltare regională. Abilitatea autorităţilor publice locale de a participa efectiv la dezvoltarea şi implementarea proiectelor regionale necesită creşterea autonomiei lor. Implementarea cu succes a politicii de descentralizare şi autonomiei locale va asigura sporirea capacităţilor instituţionale ale administraţiei publice locale pentru implementarea politicii şi a proiectelor de dezvoltare regională.
Obiectivul dat îşi propune atît eficientizarea dialogului la nivel interministerial, cît şi cooptarea partenerilor de dezvoltare în acest proces. În cadrul acestui obiectiv au fost incluse şi măsuri care vizează perfecţionarea mecanismului de finanţare şi eficientizare a procesului de alocare a resurselor financiare pentru proiecte şi iniţiative de anvergură regională. În prezent, Fondul Naţional pentru Dezvoltare Regională este unicul instrument care este dedicat implementării politicii de dezvoltare regională. Totuşi, avînd în vedere caracterul multisectorial şi regional al proiectelor, este vizată sinergizarea finanţărilor şi din alte fonduri, naţionale şi internaţionale. Ca prim exerciţiu în acest sens au fost elaborate programele regionale sectoriale, care au facilitat procesul de prioritizare şi au îmbunătăţit coordonarea în identificarea şi elaborarea proiectelor regionale. Aceste activităţi urmează a fi consolidate în continuare şi instituţionalizate pe parcursul perioadei de implementare a prezentei Strategii. În acelaşi timp se propune îmbunătăţirea statisticii regionale, precum şi a mecanismului de monitorizare şi evaluare a implementării strategiilor de dezvoltare regională la nivel naţional şi regional.
Rezultate scontate:
1) arie de acoperire a politicii regionale extinsă;
2) cooperare interministerială eficientă asigurată;
3) competenţe şi capacităţi ale consiliilor regionale pentru dezvoltare şi agenţiilor de dezvoltare regională în coordonarea multisectorială şi implementarea eficientă a prezentei Strategii şi a strategiei de dezvoltare regională, la nivel de regiuni, consolidate;
4) capacităţi ale administraţiei publice locale în implementarea proiectelor regionale, consolidate;
5) sistem de finanţare a proiectelor în domeniul de dezvoltare, îmbunătăţit.
Măsura 3.1. Perfecţionarea cadrului legislativ şi normativ în domeniul dezvoltării regionale şi celui aferent
Acţiunile cuprinse în această măsură presupun modificări ale cadrului legislativ, ajustate la prevederile Planului de acţiuni al Acordului de Asociere Uniunea Europeană – Republica Moldova, şi implementarea acestora. Elaborarea Planului de amenajare a teritoriului naţional este, de asemenea, o activitate inclusă în această măsură şi este menită să faciliteze procesul de planificare. Întrucît se vizează şi eficientizarea proceselor operaţionale, măsura dată include acţiuni direcţionate spre perfecţionarea sistemului de finanţare a proiectelor de dezvoltare regională.
3.1.1. Modificarea şi completarea Legii privind dezvoltarea regională.
3.1.2. Armonizarea prevederilor Legii cu privire la statistică cu prevederile Legii cu privire la dezvoltarea regională.
3.1.3. Ajustarea cadrului normativ aferent politicii de dezvoltare regională.
3.1.4. Elaborarea Planului de amenajare a teritoriului naţional.
3.1.5. Îmbunătăţirea sistemului de finanţare a proiectelor de dezvoltare regională.
3.1.6. Desfăşurarea apelului de propuneri de proiecte.
3.1.7. Elaborarea Documentului unic de program.
Măsura 3.2 Consolidarea cadrului instituţional şi a potenţialului administrativ
Măsura cuprinde acţiuni ce implică facilitarea dialogului şi a cooperării instituţiilor la nivel naţional, regional şi local. În acelaşi timp, pentru a asigura o înaltă performanţă a cadrului instituţional, măsura include activităţi orientate spre consolidarea capacităţilor actorilor la nivel local şi regional în baza necesităţilor şi a tendinţelor de dezvoltare.
Continuarea procesului de incluziune teritorială urmează să fie asigurată prin instituţionalizarea regiunilor de dezvoltare municipiul Chişinău şi UTA Găgăuzia, dar şi prin eficientizarea instituţiilor existente.
3.2.1. Eficientizarea cooperării şi coordonării interministeriale şi la nivel regional.
3.2.2. Evaluarea necesităţilor de consolidare a capacităţilor actorilor la nivel local şi regional.
3.2.3. Elaborarea programului de instruire.
3.2.4. Consolidarea capacităţilor actorilor la nivel local şi regional în conformitate cu Programul de instruire.
3.2.5. Consolidarea capacităţii instituţionale a Agenţiei de Dezvoltare Regională UTA Găgăuzia (nou-formată).
Măsura 3.3. Eficientizarea sistemului de monitorizare şi evaluare a implementării prezentei Strategii
Implică o serie de acţiuni complexe menite să asigure mecanismele necesare, dar şi să optimizeze procesul de implementare a politicii de dezvoltare regională. Acţiunile vor presupune şi cooperarea instituţiilor atît în procesul de planificare şi implementare, cît şi în procesul de monitorizare şi evaluare, astfel urmărindu-se şi îmbunătăţirea statisticii regionale.
3.3.1. Îmbunătăţirea statisticii în domeniul dezvoltării regionale.
3.3.2. Elaborarea cadrului de reglementare cu privire la monitorizarea şi evaluarea procesului de dezvoltare regională.
3.3.3. Elaborarea rapoartelor anuale cu privire la implementarea prezentei Strategii şi prezentarea acestora Consiliului Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale.
Realizarea obiectivelor specifice se bazează pe utilizarea unor mecanisme clar definite, a căror implementare este reflectată în următoarele documente: Planul de acţiuni privind realizarea prezentei Strategii, Documentul unic de program, planurile operaţionale regionale.
Riscuri evaluate în contextul realizării obiectivului general şi a celor specifice
| ||
| Riscul | Gradul | Probabilitatea de apariţie |
Politic | ||
| Mediul politic nesigur | Mediu | Medie |
| Lipsa voinţei politice de a implementa reformele (reforma administrativ-teritorială/de descentralizare) | Mare | Mare |
| Imposibilitatea demarării procesului de dezvoltare regională în Transnistria | Mediu | Mare |
| Gradul sporit al corupţiei ce poate submina implementarea politicii | Mare | Mediu |
Economic | ||
| Criza economică care poate afecta implementarea eficientă a politicii de dezvoltare regională şi a proiectelor aferente | Mare | Foarte mare |
| Migraţia continuă a populaţiei economic active | Mediu | Mare |
Operaţional | ||
| Capacităţile limitate ale guvernării de a realiza în mod oportun şi conform aşteptărilor consecutivitatea reformelor | Mediu | Scăzut |
| Lipsa capacităţilor şi a încrederii la nivel local de a dezvolta parteneriate | Mediu | Foarte mare |
| Capacităţile limitate ale administraţiei publice locale de a administra proiecte de anvergură | Mediu | Mediu |
| Cooperarea interministerială insuficientă | Mediu | Scăzut |
De mediu | ||
| Schimbarea climei şi calamităţi naturale | Mare | Mediu |
4. Cadrul instituţional. Etapele de implementare
Procesul de implementare a prezentei Strategii este divizat convenţional în 2 etape:
1) etapa întîi (2016–2018): etapă tranzitorie spre o nouă paradigmă a dezvoltării regionale, cu un cadru temporal estimativ de 3 ani;
2) etapa a doua (2018–2020): realizarea politicii de dezvoltare regională în Republica Moldova este un proces intersectorial integrat şi unitar de planificare, gestionare şi coordonare.
Prima etapă de implementare a prezentei Strategii va respecta, în mare parte, modalitatea de realizare a politicii de dezvoltare regională conform abordării actuale. O componentă importantă a acestei etape va consta în realizarea de către Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, cu suportul partenerilor externi de dezvoltare, a activităţilor planificate conform obiectivului specific nr.3. Pentru realizarea acestui obiectiv urmează să fie realizate activităţi de modificare şi perfecţionare a cadrului legislativ şi a procedurilor instituţionale, astfel încît să se asigure toate condiţiile necesare pentru a trece la o nouă paradigmă a dezvoltării regionale în Republica Moldova. În mod practic, aceasta va presupune:
a) perfecţionarea cadrului legislativ şi normativ al politicii de dezvoltare regională, definirea termenilor menţionaţi anterior şi clarificarea competenţelor şi atribuţiilor cadrului instituţional;
b) perfecţionarea cadrului legislativ şi normativ cu privire la regionalizarea serviciilor;
c) consolidarea capacităţilor actorilor de nivel local şi regional în gestionarea proiectelor;
d) elaborarea şi aprobarea reglementărilor legale necesare pentru consolidarea dialogului interinstituţional şi a cooperării instituţiilor implicate în implementarea politicii regionale la nivel naţional, regional şi local.
În etapa a doua urmează a fi puse în aplicare măsurile şi activităţile pentru toate obiectivele specifice în baza noii paradigme a dezvoltării regionale. Va fi anunţat un nou apel de propuneri de proiecte pentru elaborarea Documentului unic de program pentru 2019–2021. Propunerile de proiecte se vor încadra în măsurile şi activităţile propuse în legătură cu obiectivul general şi cu cele specifice. În această etapă va creşte semnificativ rolul de coordonator al Consiliului Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale, care urmează, conform noii abordări, să asigure caracterul intersectorial integrat al proiectelor de dezvoltare, finanţarea integrată a proiectelor din diferite surse, planificarea implementării lor şi gestionarea în comun a proiectelor de către diferite structuri şi instituţii.
În funcţie de etapele planificate de realizare, cadrul instituţional al implementării prezentei Strategii va cuprinde un spectru larg de instituţii şi parteneri amplasaţi la diferite niveluri de administrare.
În cadrul primei etape de implementare a prezentei Strategii, cadrul instituţional va păstra, în principiu, configuraţia actuală stabilită de cadrul legislativ şi normativ existent şi va fi constituit din instituţii amplasate la nivel central, regional şi local. Această etapă tranzitorie va fi utilizată în vederea pregătirii modificărilor şi completărilor cadrului de reglementare, inclusiv prin ajustarea cadrului legislativ-normativ al Republicii Moldova la prevederile acquis-ului comunitar.
La nivel central, Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale va asigura în continuare coordonarea implementării politicii de dezvoltare regională şi a prezentei Strategii. Structura instituţională a Consiliului Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale nu va suferi modificări. La nivel de competenţă, Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale va asigura în continuare aprobarea, promovarea şi coordonarea la nivel naţional a obiectivelor politicii de dezvoltare regională. În acest sens, Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale va asigura aprobarea, promovarea şi coordonarea instrumentelor de implementare a politicii de dezvoltare regională, coordonarea mecanismelor financiare de dezvoltare regională, de asemenea va supraveghea şi va controla modul de utilizare a mijloacelor Fondului Naţional pentru Dezvoltare Regională.
Pentru prima etapă de implementare a prezentei Strategii, rolul principal de autoritate centrală de implementare a politicii de dezvoltare regională va continua să fie îndeplinit de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului. Acesta va fi principala instituţie responsabilă de realizarea procesului de dezvoltare regională la nivel naţional. Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului va asigura planificarea anuală, monitorizarea şi evaluarea implementării prezentei Strategii, gestionarea Fondului Naţional pentru Dezvoltare Regională, precum şi determinarea priorităţilor naţionale de dezvoltare regională în colaborare cu Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale, consiliile regionale pentru dezvoltare, precum şi cu alte ministere. Ministerul va promova şi va implementa politicile de dezvoltare regională în conformitate cu prevederile prezentei Strategii, de asemenea va informa Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale şi Guvernul despre procesul dezvoltării regionale, progresul realizat, impedimentele de ordin legislativ şi procedural şi va iniţia acţiuni de modificare şi perfecţionare a cadrului legislativ şi procedural pe domeniu. Rapoartele anuale prezentate Guvernului şi Consiliului Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale vor include evaluarea implementării prezentei Strategii şi a Documentului unic de program în baza analizelor agregate şi a datelor de monitorizare colectate la nivel regional.
La nivel regional, pentru prima etapă de implementare a prezentei Strategii, consiliile regionale pentru dezvoltare vor continua să asigure rolul de coordonare şi promovare a obiectivelor politicii de dezvoltare regională. În acest sens, consiliile regionale pentru dezvoltare vor coordona şi vor monitoriza procesul de elaborare a strategiilor de dezvoltare regională şi a planurilor operaţionale, vor contribui la mobilizarea resurselor regionale în scopul dezvoltării stabile şi durabile a localităţilor din regiune, avînd drept obiectiv îmbunătăţirea maximă a condiţiilor de trai pe întreg teritoriul regiunii de dezvoltare, vor contribui la definirea scopurilor şi priorităţilor în domeniul dezvoltării social-economice a regiunii respective, vor asigura coordonarea planificării şi implementării obiectivelor de dezvoltare regională din cadrul regiunii de dezvoltare.
Agenţiile de dezvoltare regională vor continua să asigure rolul de coordonatori ai implementării prezentei Strategii la nivel regional. În acest sens, în conformitate cu prevederile prezentei Strategii, agenţiile de dezvoltare regională vor asigura elaborarea analizelor situaţiei social-economice din regiunea de dezvoltare respectivă, elaborarea strategiilor de dezvoltare regională, a planurilor operaţionale şi a planurilor anuale de implementare, vor asigura promovarea şi mobilizarea resurselor pentru implementarea acestora, vor monitoriza şi vor evalua procesul de implementare a programelor şi proiectelor menite să asigure realizarea obiectivelor Strategiei de dezvoltare regională şi Planului operaţional regional, vor întreprinde măsuri de acordare a suportului informaţional, metodologic şi consultativ autorităţilor administraţiei publice locale în vederea implicării în procesul de dezvoltare echilibrată şi durabilă a regiunilor.
La nivel local, autorităţile administraţiei publice locale, comunităţile urbane şi rurale, organizaţiile din mediul asociativ şi privat vor fi principalii beneficiari ai proiectelor de dezvoltare regională. Pentru prima etapă de realizare a prezentei Strategii, administraţiile publice locale vor fi furnizorii principali de propuneri de proiecte, dar şi principalii parteneri ai procesului de implementare a proiectelor, conform prevederilor legislaţiei în vigoare.
În etapa a doua de implementare a prezentei Strategii, configuraţia cadrului instituţional şi spectrul atribuţiilor şi responsabilităţilor instituţiilor implicate în proces urmează să fie modificate şi completate în conformitate cu prevederile cadrului legislativ şi normativ modificat şi ajustat. Politica de dezvoltare regională în Republica Moldova se va realiza printr-un proces intersectorial integrat şi unitar de planificare, gestionare şi coordonare. Procesul de dezvoltare regională va fi corelat cu prevederile Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, cu Programul de activitate al Guvernului şi documentele de politici sectoriale. Schematic, acest proces va avea următoarea configuraţie:
Pentru a asigura realizarea prevederilor prezentei Strategii în etapa a doua, liniile directoare care vor ghida modificările în cadrul de politici de dezvoltare, la nivel legislativ şi normativ, vor fi:
1) cadrul instituţional de implementare a prezentei Strategii va include un număr mare de instituţii amplasate la nivel central, regional şi local, între care să se realizeze un dialog permanent, precum şi un schimb continuu de informaţii şi coordonări;
2) la nivel central, rolul Consiliului Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale de coordonator al implementării politicii de dezvoltare regională şi a prezentei Strategii urmează să fie amplificat şi consolidat în vederea valorificării tuturor competenţelor atribuite din punct de vedere strategic şi financiar. Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale va asigura în continuare competenţa generală privind aprobarea, promovarea şi coordonarea la nivel naţional a obiectivelor politicii de dezvoltare regională. Misiunea Consiliului Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale constă în asigurarea unui proces integrat de implementare a politicii de dezvoltare regională, în care sînt corelate, în cea mai eficientă manieră, priorităţile naţionale stabilite în principalele documente strategice ale Guvernului cu politicile elaborate de către organele centrale de specialitate ale administraţiei publice, cu angajamentele internaţionale asumate şi cu cadrul de resurse interne şi externe;
3) pentru Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale urmează a fi stabilite inclusiv următoarele atribuţii:
a) coordonarea elaborării şi monitorizarea implementării prezentei Strategii, a Documentului unic de program şi a altor documente strategice;
b) corelarea priorităţilor strategice ce derivă din documentele de politici sectoriale cu acţiunile întreprinse de către organele centrale de specialitate ale administraţiei publice în domeniul dezvoltării regionale pentru realizarea acestor priorităţi;
c) aprobarea, promovarea şi coordonarea instrumentelor de implementare a politicii de dezvoltare regională;
d) asigurarea sinergiei efortului financiar al diferitor fonduri naţionale administrate de structuri ministeriale;
e) asigurarea dialogului permanent dintre factorii decizionali implicaţi în procesul dezvoltării regionale şi alte structuri preocupate de procesul de dezvoltare naţională;
f) asigurarea corelării politicilor elaborate cu angajamentele internaţionale asumate de către Guvern, în special cu agenda de integrare europeană;
g) asigurarea corelării programelor de asistenţă externă cu priorităţile strategice identificate în prezenta Strategie;
h) asigurarea elaborării de către autorităţile publice centrale a politicilor sectoriale şi intersectoriale din perspectiva dezvoltării regionale echilibrate şi analiza tendinţelor în dezvoltarea regiunilor;
i) asigurarea dialogului permanent cu societatea civilă şi partenerii de dezvoltare ai ţării, inclusiv prin intermediul diverselor structuri de cooperare create la nivel naţional;
j) asigurarea soluţionării disputelor aferente procesului de implementare a politicii de dezvoltare regională şi atingerea unui consens cu privire la subiectele abordate;
4) rolul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului în calitate de autoritate centrală de implementare a politicii de dezvoltare regională urmează să fie consolidat, fiindu-i atribuite competenţe interministeriale şi de coordonare şi monitorizare a tuturor intervenţiilor în regiunile de dezvoltare, astfel încît să fie asigurată evaluarea nivelului de dezvoltare a regiunilor de dezvoltare şi să fie implementate principiile politicii de coeziune ale Uniunii Europene. Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului va fi principala instituţie responsabilă de realizarea procesului de dezvoltare regională la nivel naţional, dar în procesul de planificare anuală, monitorizare şi evaluare a implementării prezentei Strategii, precum şi în determinarea priorităţilor naţionale de dezvoltare regională, vor fi implicate şi ministerele, şi structurile ministeriale care vor avea tangenţe cu proiectele de dezvoltare regională incluse în Documentul unic de program;
5) la nivel regional, urmează să fie modificate şi completate actele legislative şi normative care reglementează activităţile consiliilor regionale pentru dezvoltare în scopul sporirii rolului lor de coordonatori principali ai implementării strategiilor de dezvoltare regională şi a planurilor operaţionale regionale;
6) agenţia de dezvoltare regională urmează să obţină autonomie funcţională şi financiară, iar rolul acesteia în implementarea proiectelor de dezvoltare regională să fie direcţionat doar spre monitorizarea şi evaluarea procesului de implementare a acestor proiecte. Agenţiile de dezvoltare regională vor transfera integral atribuţiile de realizare a proiectelor către administraţiile publice locale şi alţi actori locali. Totodată creşterea autonomiei funcţionale a agenţiilor de dezvoltare regională va permite delegarea către acestea a atribuţiilor de implementare a proiectelor interregionale complexe;
7) în procesul de implementare a proiectelor de dezvoltare regională urmează să fie incluse şi structurile desconcentrate ale ministerelor de ramură care sînt implicate în realizarea unor proiecte de dezvoltare regională pe domenii conexe legate de protecţia mediului, dezvoltarea infrastructurii de utilităţi publice şi comunicaţii sau a proiectelor de dezvoltare a serviciilor publice;
8) la nivel local, autorităţile administraţiei publice locale, organizaţiile din mediul asociativ şi privat vor fi în continuare principalii beneficiari ai proiectelor de dezvoltare regională, însă rolul lor urmează să fie consolidat şi amplificat astfel încît aceşti actori să devină principalii responsabili de implementarea proiectelor de dezvoltare regională;
9) relaţiile dintre instituţiile şi factorii decizionali implicaţi în proces urmează să fie ghidate de prevederile prezentei Strategii, iar gradul de realizare a acestor prevederi va fi evaluat printr-un sistem de monitorizare bazat pe raportări de rezultate.
Schematic, cadrul instituţional de implementare a prezentei Strategii include:
5. Mecanisme de monitorizare şi evaluare
Implementarea prezentei Strategii va fi monitorizată în permanenţă la cele două niveluri, naţional şi regional.
La nivel naţional, sistemul actual de monitorizare şi evaluare aplicat de către Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului face posibilă monitorizarea sistematică a implementării proiectelor de dezvoltare regională, finanţate, în mare parte, din Fondul Naţional pentru Dezvoltare Regională, în baza datelor transmise de Agenţia de Dezvoltare Regională şi colectate de către Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului la nivel naţional, pe diferite sectoare. Cu toate acestea, o monitorizare şi evaluare complexă, bazată pe rezultate (MBR), a implementării prezentei Strategii lipseşte în prezent. Avînd în vedere că Republica Moldova a aderat la Declaraţia de la Paris privind eficacitatea asistenţei (2005) şi la Agenda de Acţiuni de la Accra, în care se pune accentul pe „rezultate şi impactul măsurabil de dezvoltare”, actualul sistem de monitorizare şi evaluare necesită a fi îmbunătăţit pentru a asigura orientarea rezultatelor sale.
În acest sens, monitorizarea şi evaluarea vor reprezenta un proces integrat în prezenta Strategie, care se va referi la evaluarea obiectivelor strategice, a impactului şi a rezultatelor scontate. Procesul de monitorizare şi evaluare va conţine principalii indicatori ai impactului, rezultatele şi nivelurile de realizare, însoţite de standarde, obiective anuale, frecvenţa şi responsabilitatea pentru implementarea acţiunii respective de monitorizare şi evaluare.
Pentru asigurarea unui proces de monitorizare şi evaluare a intervenţiilor, precum şi pentru prognozarea anumitor rezultate, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, în comun cu alţi actori implicaţi în implementarea politicii de dezvoltare regională, va iniţia şi va facilita procesul de identificare a indicatorilor care ar reflecta impactul implementării prevederilor strategice. Acest proces va fi ajustat la prevederile reglementărilor Uniunii Europene, luînd în considerare şi prevederile Regulamentului (CE) nr.1059/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 mai 2003 privind instituirea unui nomenclator comun al unităţilor teritoriale de statistică (NUTS).
Astfel, au fost identificaţi următorii indicatori preliminari pentru monitorizarea şi evaluarea gradului de atingere a obiectivului general şi a obiectivelor specifice:
1) pentru obiectivul general „Dezvoltarea echilibrată şi durabilă asigurată în toate regiunile de dezvoltare ale Republicii Moldova” urmează a fi calculaţi următorii indicatori complecşi:
a) produsul intern brut (PIB-ul) regional;
b) nivelul de sărăcie în regiuni;
c) indicele de disparitate;
d) nivelul emisiilor de gaze cu efect de seră;
2) pentru obiectivul specific nr.1 „Asigurarea accesului la servicii şi utilităţi publice calitative” urmează a se calcula:
a) rata de conectare a populaţiei la servicii îmbunătăţite de aprovizionare cu apă, % (urban/rural);
b) rata de conectare a populaţiei la servicii de canalizare, % (urban/rural);
c) rata de acoperire a localităţilor cu servicii de gestionare a deşeurilor solide, % (urban/rural);
d) numărul de spaţii neconforme de depozitare a deşeurilor solide;
e) consumul de energie în clădirile publice (kWh/mp);
f) ponderea clădirilor publice renovate (eficientizate energetic) (mp);
g) numărul de cooperări intercomunale stabilite pentru gestionarea serviciilor publice;
h) numărul şcolilor conectate la drumurile locale reabilitate/reconstruite;
i) numărul instituţiilor medico-sanitare conectate la drumurile locale reabilitate/reconstruite;
j) numărul localităţilor conectate la instituţiile de importanţă regională prin îmbunătăţirea drumurilor locale;
3) pentru obiectivul specific nr.2 „Asigurarea creşterii economice sustenabile în regiuni” urmează a se calcula:
a) produsul intern brut (PIB-ul) regional;
b) valoarea adăugată brută regională;
c) valoarea investiţiilor pe cap de locuitor la nivel regional (milioane lei);
d) productivitatea muncii în regiunile de dezvoltare (mii lei);
e) valoarea investiţiilor capitale în parcurile industriale, zonele economice libere;
f) numărul de întreprinderi mici şi mijlocii per 1000 de locuitori;
g) numărul turiştilor pe regiuni de dezvoltare în cadrul turismului intern şi receptor;
h) numărul obiectivelor turistice reabilitate/amenajate;
4) pentru obiectivul specific nr.3 „Îmbunătăţirea guvernanţei în domeniul dezvoltării regionale” urmează a se calcula:
a) numărul de legi şi alte acte normative aprobate şi ajustate;
b) nivelul de satisfacţie a populaţiei privind implementarea politicii de dezvoltare regională, precum şi activitatea instituţiilor de dezvoltare regională;
c) numărul proiectelor de dezvoltare regională finanţate/cofinanţate din alte fonduri naţionale;
d) nivelul de satisfacţie a populaţiei privind serviciile dezvoltate în rezultatul implementării proiectelor investiţionale.
În contextul realizării unui proces de monitorizare şi evaluare a realizării obiectivelor prezentei Strategii, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, cu sprijinul Biroului Naţional de Statistică şi în comun cu ministerele sectoriale, va asigura elaborarea metodologiei de calcul al indicatorilor complec şi produsul intern brut regional, nivelul de sărăcie în regiuni, indicele de disparitate, precum şi al celor la nivel de fiecare obiectiv specific. Aceşti indicatori vor măsura nivelul de progres în dezvoltarea regiunilor, inclusiv în comparaţie cu regiunile respective din cadrul Uniunii Europene. De asemenea, în contextul monitorizării intervenţiilor specifice domeniilor sectoriale, pe parcursul anului 2016 urmează a fi desfăşurate activităţi de identificare a valorilor iniţiale pentru indicatorii prezentaţi mai sus, precum şi de prognozare a scopurilor pentru anul 2020.
Cadrul instituţional
La nivel naţional, Consiliul Naţional de Coordonare pentru Dezvoltare Regională este principalul organism de monitorizare şi evaluare a implementării prezentei Strategii în conformitate cu monitorizarea şi evaluarea complexă bazată pe rezultate. La nivel regional, consiliile regionale pentru dezvoltare din regiunile de dezvoltare Nord, Sud, Centru, Chişinău şi UTA Găgăuzia sînt organismele responsabile pentru monitorizarea şi evaluarea implementării prezentei Strategii în conformitate cu monitorizarea şi evaluarea complexă bazată pe rezultate. Biroul Naţional de Statistică va fi partenerul principal în sprijinirea Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului în procesul de îmbunătăţire a statisticilor regionale, în raport cu regiunile de dezvoltare astfel cum sînt definite în Legea nr.438-XVI din 28 decembrie 2006 privind dezvoltarea regională în Republica Moldova. Pe durata implementării prezentei Strategii, Biroul Naţional de Statistică va asigura suportul metodologic pentru Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, va colecta şi va procesa într-un mod sistematic datele conform indicatorilor de dezvoltare regională conveniţi, în scopul de a asigura evaluarea dinamicii de dezvoltare a regiunilor în perioada 2016–2020.
Ministerele de resort, care sînt parteneri în implementarea prezentei Strategii, instituţiile lor descentralizate la nivel regional/local, precum şi consiliile regionale pentru dezvoltare, agenţiile de dezvoltare regională vor fi responsabile de informaţiile şi datele necesare Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului pentru a evalua nivelul de implementare a prezentei Strategii la nivel naţional şi, respectiv, la nivel regional. Consiliile regionale pentru dezvoltare şi agenţiile de dezvoltare regională vor purta răspunderea primordială pentru monitorizarea şi evaluarea proiectelor de dezvoltare regională. Administraţia publică locală va furniza agenţiilor de dezvoltare regională informaţiile necesare cu privire la evoluţia implementării proiectelor regionale respective.
Raportarea
Raportarea anuală şi semestrială privind evoluţia implementării prezentei Strategii va fi asigurată de către Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului. Rapoartele anuale şi semestriale vor fi elaborate de către Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului în coordonare cu ministerele de resort, consiliile regionale pentru dezvoltare şi agenţiile de dezvoltare regională şi vor fi prezentate Consiliului Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale. Rapoartele anuale privind evoluţia implementării prezentei Strategii vor fi prezentate şi Cancelariei de Stat, pentru a fi ulterior discutate şi prezentate la nivel de Guvern. De asemenea, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, în coordonare cu Biroul Naţional de Statistică şi agenţiile de dezvoltare regională, va fi responsabil de prezentarea analizei consolidate privind profilul de dezvoltare şi tendinţele anuale de dezvoltare ale regiunilor de bază. Toate rapoartele privind implementarea prezentei Strategii vor fi plasate pe pagina web a Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului.
Agenţiile de dezvoltare regională vor prezenta rapoarte anuale şi semestriale privind evoluţia implementării prezentei Strategii şi a strategiilor de dezvoltare regională către consiliile regionale pentru dezvoltare. De asemenea, agenţiile de dezvoltare regională vor dezvolta şi vor actualiza în permanenţă profilurile, vor evalua continuu tendinţele de dezvoltare ale regiunilor respective potrivit indicatorilor şi parametrilor regionali conveniţi. Agenţiile de dezvoltare regională vor prezenta rapoarte trimestriale şi anuale privind evoluţia implementării proiectelor de dezvoltare regională către consiliile regionale pentru dezvoltare şi Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului.
Toate rapoartele privind implementarea prezentei Strategii, strategiei de dezvoltare regională şi a proiectelor de dezvoltare regională vor fi plasate pe paginile web ale agenţiilor de dezvoltare regională corespunzătoare.
Evaluarea
Luînd în considerare setul de indicatori identificat, prezenta Strategie va fi supusă unei evaluări a impactului potrivit procedurilor recomandate de către Cancelaria de Stat (cu referire la principiile directoare de evaluare ex ante şi ex post), conform bunelor practici internaţionale de monitorizare şi evaluare. În caz de necesitate vor fi efectuate studii şi evaluări specifice ale prezentei Strategii, ale strategiilor de dezvoltare regională şi ale proiectelor implementate de către agenţiile de dezvoltare regională şi Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului. Vor fi indicate necesităţile de finanţare din Fondul Naţional pentru Dezvoltare Regională în vederea asigurării evaluării impactului sistemic şi calitativ al prezentei Strategii, strategiei de dezvoltare regională şi al proiectelor de dezvoltare regională. Rezultatele finale şi recomandările evaluărilor vor fi incluse într-un raport de evaluare care se va prezenta Consiliului Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale şi Cancelariei de Stat.
Audit
Toate proiectele de dezvoltare regională finanţate din Fondul Naţional pentru Dezvoltare Regională şi din alte fonduri vor fi supuse auditului anual în conformitate cu procedurile respective.
