H O T Ă R Î R E
cu privire la aprobarea Listei oficiale a mijloacelor de măsurare
şi a măsurărilor supuse controlului metrologic legal
nr. 1042 din 13.09.2016
Monitorul Oficial nr.306-313/1130 din 16.09.2016
* * *
În temeiul art.5 alin.(1) lit.d) şi art.11 alin.(3) din Legea metrologiei nr.19 din 4 martie 2016 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.100-105, art.190), Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Lista oficială a mijloacelor de măsurare şi a măsurărilor supuse controlului metrologic legal (se anexează).
2. Se abrogă Lista oficială a mijloacelor de măsurare supuse obligatoriu controlului metrologic al statului L.O. – 2004, aprobată prin Hotărîrea Departamentului Standardizare şi Metrologie nr.1445-M din 4 ianuarie 2004 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.35-38, art.81).
3. Dispozitivele medicale cu funcţie de măsurare specificate la poziţiile 1.1.4, 2.8, 3.4, 4.6, 5.2.4.2, 5.2.6, 8.3.4, 9.3.2, 9.3.3, 9.5, 10.1.5, 11.5 ale tabelului din anexă, indiferent de modalitatea de introducere pe piaţă, nu se vor supune verificărilor metrologice periodice la expirarea termenului de 1 an de la intrarea în vigoare a prezentei hotărîri.
4. Ministerul Sănătăţii, în termenul prevăzut în pct.3, va elabora cerinţe şi proceduri pentru verificarea periodică a dispozitivelor medicale cu funcţie de măsurare aflate în utilizare, precum şi criterii pentru organismele de evaluare a conformităţii care desfăşoară activităţi de verificare periodică a acestor dispozitive.
5. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data de 15 octombrie 2016.
PRIM-MINISTRU | Pavel FILIP
|
Contrasemnează: | |
Viceprim-ministru, ministrul economiei | Octavian Calmîc |
Ministrul sănătăţii | Ruxanda Glavan
|
Nr.1042. Chişinău, 13 septembrie 2016. |
Aprobat
prin Hotărîrea Guvernului
nr.1042 din 13 septembrie 2016
LISTA
oficială a mijloacelor de măsurare şi a măsurărilor
supuse controlului metrologic legal
1. Lista oficială a mijloacelor de măsurare şi a măsurărilor supuse controlului metrologic legal (în continuare – Lista oficială) stabileşte, în conformitate cu prevederile Legii metrologiei nr.19 din 4 martie 2016:
1) categoriile şi sortimentele mijloacelor de măsurare supuse controlului metrologic legal (indicate în coloanele 1-4 din tabel);
2) modalităţile de control metrologic aplicabile fiecărui sortiment de mijloace de măsurare, intervalul maxim admis între două verificări metrologice succesive (indicate în coloanele 5-6 din tabel);
3) categoriile de măsurări efectuate în domeniile de interes public specificate la art.11 alin.(1) din legea menţionată.
2. În sensul prezentei Liste oficiale sînt utilizate noţiunile din Legea metrologiei, cu următoarele completări:
categorie de mijloace de măsurare – grup de mijloace de măsurare cărora li se impun, prin unul sau mai multe documente normative de metrologie legală, aceleaşi cerinţe metrologice şi tehnice;
sortiment de mijloace de măsurare – grup de mijloace de măsurare aparţinînd aceleiaşi categorii de mijloace de măsurare, asociate pe baza similitudinii principiilor de funcţionare, soluţiilor constructive, domeniilor de utilizare, condiţiilor de funcţionare şi/sau domeniilor/intervalelor de măsurare.
3. La introducerea pe piaţă şi/sau darea în folosinţă a mijloacelor de măsurare supuse controlului metrologic legal conform art.13 alin.(1) din Legea metrologiei, cu excepţia mijloacelor de măsurare şi aparatelor de cîntărit cu funcţionare neautomată specificate în anexa nr.3 la Legea nr.235 din 1 decembrie 2011 privind activităţile de acreditare şi de evaluare a conformităţii, controlul metrologic legal se exercită, conform prevederilor regulamentelor generale de metrologie legală, prin următoarele modalităţi:
1) aprobarea de model;
2) verificarea metrologică iniţială;
3) verificarea iniţială CE;
4) supravegherea pieţei.
4. Prezenţa, pe un mijloc de măsurare, a marcajului de verificare iniţială CE corespunzător demonstrează că acesta a fost supus unor controale adecvate (aprobarea de model CE, verificarea iniţială CE) şi, în consecinţă, atunci cînd mijlocul de măsurare este importat sau dat în folosinţă în Republica Moldova, nu mai este necesar să se repete controalele care au fost deja efectuate. Verificarea iniţială CE este valabilă, din momentul acordării ei, pînă la finele anului următor celui în care a fost aplicat marcajul de verificare iniţială CE.
5. Condiţiile de introducere pe piaţă şi/sau de dare în folosinţă a mijloacelor de măsurare şi aparatelor de cîntărit cu funcţionare neautomată specificate în anexa nr.3 la Legea nr.235 din 1 decembrie 2011 se stabilesc prin Hotărîrea Guvernului nr.408 din 16 iunie 2015 „Pentru aprobarea Reglementării tehnice privind punerea la dispoziţie pe piaţă a mijloacelor de măsurare” (mijloacele de măsurare prevăzute în tabel cu indicele 1)) şi prin Hotărîrea Guvernului nr.267 din 8 aprilie 2014 „Pentru aprobarea Reglementării tehnice privind aparatele de cîntărit neautomate” (mijloacele de măsurare prevăzute în tabel cu indicele 2)).
6. Pînă la intrarea în vigoare a Reglementărilor tehnice menţionate în pct.5 din prezenta listă, mijloacele de măsurare respective se supun controlului metrologic legal conform prevederilor legislaţiei metrologice naţionale aplicabile anterior intrării în vigoare a acestor reglementări tehnice (aprobări de model, verificări metrologice iniţiale, verificări metrologice periodice, verificări metrologice după reparare).
7. După intrarea în vigoare a reglementărilor tehnice, mijloacele de măsurare vizate care posedă certificat de aprobare de model în termen sînt supuse verificării metrologice iniţiale.
8. Mijloacele de măsurare utilizate în domeniul de interes public, aflate în exploatare la persoane fizice sau juridice, indiferent de modalitatea de introducere pe piaţă, se supun în mod obligatoriu controlului metrologic legal, care, conform documentelor normative aplicabile, se realizează prin următoarele modalităţi:
1) verificarea metrologică periodică;
2) verificarea metrologică după reparare;
3) supravegherea în utilizare a mijloacelor de măsurare.
9. Prima verificare metrologică periodică a mijloacelor de măsurare şi a aparatelor de cîntărit cu funcţionare neautomată specificate în anexa nr.3 la Legea nr.235 din 1 decembrie 2011 se efectuează la expirarea intervalului de timp specificat în coloana 5 din tabel, calculat începînd cu anul indicat pe marcajul metrologic suplimentar. Verificarea metrologică periodică respectivă se va efectua în prima lună a anului următor celui în care a expirat intervalul de timp menţionat.
10. La efectuarea verificărilor metrologice iniţiale, periodice sau după reparaţie a mijlocului de măsurare se eliberează, în mod obligatoriu, un buletin de verificare metrologică.
11. Mijloacele de măsurare din categoriile şi sortimentele specificate în tabel se supun controlului metrologic legal în conformitate cu art.11 alin.(1) din Legea metrologiei, dacă sînt utilizate în următoarele măsurări din domeniile de interes public:
1) măsurările privind sănătatea publică:
a) determinarea masei şi volumului pentru prepararea medicamentelor în farmacii, conform prescripţiilor medicale;
b) măsurările efectuate de către personalul din cadrul instituţiilor publice şi organismelor abilitate în activităţi de supraveghere a unor mărimi importante pentru protecţia muncii, siguranţa antiincendiară, inclusiv monitorizarea expunerii profesionale şi a populaţiei la radiaţii ionizante şi la alţi factori nocivi;
2) măsurările efectuate în scopul asigurării ordinii şi siguranţei publice:
a) măsurările efectuate în cadrul inspecţiilor tehnice ale autovehiculelor pentru certificarea stării tehnice a acestora;
b) măsurările efectuate de agenţii de circulaţie în scopul aplicării legislaţiei în vigoare privind circulaţia pe drumurile publice;
c) măsurările efectuate pentru asigurarea condiţiilor de siguranţă în transporturile auto şi pe calea ferată;
d) măsurările efectuate de personalul din cadrul organismelor abilitate pentru protecţia drumurilor publice;
3) măsurările efectuate pentru asigurarea protecţiei mediului:
a) măsurările efectuate de personalul din cadrul instituţiilor publice şi organismelor abilitate în activităţi de supraveghere a unor mărimi importante pentru protecţia mediului şi pentru siguranţa antiincendiară;
b) măsurările efectuate de personalul din cadrul instituţiilor publice competente în activităţi de constatare a contravenţiilor şi infracţiunilor la legislaţia privind protecţia mediului şi pentru siguranţa antiincendiară;
4) măsurările efectuate în scopul asigurării corectitudinii tranzacţiilor comerciale şi a protecţiei consumatorilor:
a) măsurările efectuate în transferurile de utilităţi publice;
b) măsurările efectuate în cadrul activităţilor de comercializare directă a produselor şi mărfurilor către populaţie;
c) măsurările de masă în tranzacţii comerciale;
d) măsurările referitoare la preambalate, precum şi la produsele care au gramajul declarat;
e) măsurările efectuate în scopul stabilirii sumelor de plată pentru transportul de persoane şi de mărfuri;
f) măsurările efectuate de personalul din cadrul instituţiilor publice şi organismelor abilitate în scopul determinării concentraţiei de zahăr şi a concentraţiei de alcool în băuturi, a concentraţiei de grăsimi în produsele alimentare etc.;
g) măsurările efectuate în scopul determinării masei hectolitrice a cerealelor;
h) măsurările efectuate pentru determinarea umidităţii grăunţelor de cereale, seminţelor oleaginoase, eşantioanelor de lemn sau de tutun;
i) măsurările efectuate pentru stabilirea sumelor de plată pentru trimiterile poştale;
5) măsurările efectuate pentru asigurarea perceperii taxelor şi impozitelor:
a) măsurările efectuate de personalul din cadrul instituţiilor publice şi organismelor abilitate pentru stabilirea unor impozite, taxe, amenzi, penalizări sau altor tipuri similare de plăţi.
12. Dispozitivele medicale cu funcţie de măsurare (prevăzute în tabel cu indicele 3)), inclusiv cele utilizate la măsurările din procesul diagnosticării, care fac subiectul Hotărîrii Guvernului nr.418 din 5 iunie 2014 „Pentru aprobarea Regulamentului privind condiţiile de plasare pe piaţă a dispozitivelor medicale”, marcate cu marcajul european de conformitate CE, la introducerea pe piaţă nu se supun aprobării de model şi verificării metrologice iniţiale.
Prima verificare metrologică periodică a acestora va fi efectuată la expirarea intervalului de timp specificat în coloana 5 din tabel, calculat începînd cu data introducerii mijlocului de măsurare pe piaţă.
Dispozitivele medicale cu funcţie de măsurare, indiferent de modalitatea de introducere pe piaţă, nu se vor supune verificărilor metrologice periodice la expirarea termenului de 3 ani de la intrarea în vigoare a prezentei hotărîri.
13. Instalaţiile etalon (inclusiv etaloanele încorporate) utilizate la verificarea metrologică a mijloacelor de măsurare supuse controlului metrologic legal se supun etalonării la un interval de maximum 24 de luni.
Etaloanele utilizate la verificarea metrologică a mijloacelor de măsurare, supuse controlului metrologic legal, se supun etalonării la un interval de maximum 12 luni, cu excepţia celor indicate mai jos:
1) greutăţi etalon clasa E1, E2; traductoare de temperatură etalon; manometre cu piston şi greutăţi; micromanometre cu lichid etalon – 24 de luni;
2) balanţe de cereale etalon de 1 L; set filtre neutre şi spectrale etalon; prisme etalon pentru verificarea refractometrelor; plăci etalon ale unghiului de polarizare a luminii – 36 de luni;
3) transformatoare pentru măsurare de curent şi tensiune etalon – 60 sw luni.
Tabel
CATEGORIILE ŞI SORTIMENTELE mijloacelor de măsurare supuse controlului metrologic legal
| |||||
Nr. poziţiei | Categoriile mijloacelor de măsurare | Numărul poziţiei | Sortimentele mijloacelor de măsurare | Intervalul maxim admis între două verificări metrologice succesive, luni | Modalitatea de control metrologic aplicabil |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 |
1. MĂRIMI ACUSTICE | |||||
1.1. | Mijloace de măsurare a nivelului de presiune acustică utilizate în măsurări privind protecţia muncii şi protecţia mediului | 1.1.1. | Sonometre | 12 | VI, VP |
1.1.2. | Dozimetre de zgomot | 12 | VI, VP | ||
1.1.3. | Expozimetre sonore individuale | 12 | VI, VP | ||
1.1.43). | Sisteme de testare a protezelor auditive | 24 | VP | ||
2. MĂRIMI FIZICO-CHIMICE | |||||
2.1. | Analizoare şi semnalizoare de gaze | 2.1.1. | Aparat de măsurare a etanolului din aerul expirat (etilometre) | 12 | AM, VI, VP |
2.1.2. | Analizoare de gaze, inclusiv cu funcţie de semnalizare | 12 | AM, VI, VP | ||
2.21). | Analizoare pentru gaze de eşapament | 2.2.1. | Analizoare pentru gaze de eşapament | 12 | VP |
2.3. | Aparate electrochimice | 2.3.1. | pH-metre | 12 | AM, VI, VP |
2.3.2. | Ionometre şi nitratometre | 12 | AM, VI, VP | ||
2.3.3. | Conductometre | 12 | AM, VI, VP | ||
2.4. | Densimetre şi alcoolmetre | 2.4.1. | Densimetre şi alcoolmetre din sticlă | 60 | AM, VI, VP |
2.4.2. | Densimetre şi alcoolmetre digitale | 12 | AM, VI, VP | ||
2.4.3. | Analizoare digitale ale concentraţiei de etanol | 12 | AM, VI, VP | ||
2.5. | Cromatografe | 2.5.1. | Cromatografe cu gaz sau lichid | 12 | AM, VI, VP |
2.6. | Aparate de determinare a concentraţiei elementelor chimice | 2.6.1. | Spectrometre de absorbţie/emisie atomică | 12 | AM, VI, VP |
2.6.2. | Alte aparate de determinare a concentraţiei elementelor chimice | 12 | AM, VI, VP | ||
2.7. | Viscozimetre | 2.7.1. | Viscozimetre de toate tipurile | 12 | AM, VI, VP |
2.83). | Aparate pentru măsurare în domeniul sănătăţii publice | 2.8.1. | Aparate pentru măsurarea echilibrului acido-bazic, presiunii parţiale a gazelor în sînge şi lichide biologice | 24 | VP |
2.8.2. | Analizoare de toate tipurile, inclusiv biochimice, imunologice, hematologice | ||||
2.8.3. | Coagulometre | ||||
2.8.4. | Urometre | ||||
2.8.5. | Hemoglobinometre | ||||
3. ULTRASUNET ŞI VIBRAŢII | |||||
3.1. | Aparate de măsurat vibraţiile | 3.1.1. | Aparate de măsurat vibraţiile de toate tipurile | 12 | AM, VI, VP |
3.2. | Defectoscoape | 3.2.1. | Defectoscoape | 12 | AM, VI, VP |
3.3. | Aparate pentru măsurarea vitezei | 3.3.1. | Aparate/sisteme pentru măsurarea vitezei de mişcare a autovehiculelor | 12 | AM, VI, VP |
3.3.2. | Sisteme pentru măsurarea vitezei medii de mişcare a autovehiculelor | 12 | AM, VI, VP | ||
3.3.3. | Tahometre şi tahografe mecanice şi electronice | 12 | AM, VI, VP | ||
3.3.4. | Vitezometre pentru locomotive | 12 | VI, VP | ||
3.43). | Aparate ultrasonografice diagnostice | 3.4.1. | Aparate ultrasonografice diagnostice şi cu efect doppler | 24 | VP |
4. MĂRIMI ELECTROMAGNETICE | |||||
4.1. | Transformatoare pentru măsurare | 4.1.1. | Transformatoare pentru măsurare de curent | 48 | AM, VI, VP |
4.1.2. | Transformatoare pentru măsurare de tensiune | 48 | AM, VI, VP | ||
4.2. | Aparate pentru măsurarea caracteristicilor electrice | 4.2.1. | Aparate pentru măsurarea caracteristicilor contururilor de tip „faza-zero” şi a curentului de scurtcircuit | 12 | VI, VP |
4.2.2. | Aparate pentru măsurarea sarcinii electrostatice | 12 | VI, VP | ||
4.31). | Contoare de energie electrică activă | 4.3.1. | Contoare de energie electrică activă trifazate | 48 | VP |
4.3.2. | Contoare de energie electrică activă monofazate | 96 | VP | ||
4.4. | Contoare de energie electrică reactivă | 4.4.1. | Contoare de energie electrică reactivă trifazate | 48 | AM, VI, VP |
4.4.2. | Contoare de energie electrică reactivă monofazate | 96 | AM, VI, VP | ||
4.5. | Aparate electrice indicatoare | 4.5.1. | Ampermetre, voltmetre, wattmetre, multimetre, ohmmetre, RLC-metre | 12 | AM, VI, VP |
4.5.2. | Punţi | 12 | VI, VP | ||
4.63). | Aparate cu semnale electrice utilizate în sănătatea publică | 4.6.1. | Electroencefalografe şi encefaloscoape | 24 | VP |
4.6.2. | Electrocardiografe şi cardiomonitoare | 24 | VP | ||
5. DEBIT ŞI VOLUM | |||||
5.1. Debit al lichidelor şi gazelor | |||||
5.1.1. | Debitmetre pentru fluide | 5.1.1.1. | Debitmetre pentru fluide (lichide, gaze, aburi), inclusiv cu dispozitive de strangulare | 12 | AM, VI, VP |
5.1.21). | Contoare de gaz | 5.1.2.1. | Contoare de gaz cu debitul maxim pînă la 2500 m3/h (cu excepţia celor cu pereţi deformabili) | 24 | VP |
5.1.2.2. | Contoare de gaz cu pereţi deformabili | 60 | VP | ||
5.1.31). | Contoare de apă | 5.1.3.1. | Contoare de apă rece şi caldă de la DN 25 pînă la DN 200 | 24 | VP |
5.1.3.2. | Contoare de apă rece şi caldă cu DN 15 şi DN 20 | 60 | VP | ||
5.1.4. | Complexe de măsurare | 5.1.4.1. | Complexe de măsurare a cantităţilor de fluide, gaze cu dispozitive de strangulare | 12 | AM, VI, VP |
5.1.5. | Sisteme de măsurare şi înregistrare a cantităţii produselor petroliere şi gazelor lichefiate livrate cu amănuntul | 5.1.5.1. | Sisteme de măsurare şi înregistrare a cantităţii produselor petroliere şi gazelor lichefiate livrate cu amănuntul | 6 | AM, VI, VP |
5.1.6. | Distribuitoare de gaz comprimat | 5.1.6.1. | Distribuitoare de gaz comprimat | 6 | AM, VI, VP |
5.1.71). | Sistemele de măsurare pentru măsurarea continuă şi dinamică a cantităţilor de lichide, altele decît apa | 5.1.7.1. | Sisteme de măsurare dinamică a cantităţilor de lichide, altele decît apa | 12 | VP |
5.1.7.2. | Contoare pentru lichide, altele decît apa, pînă la DN 400 mm | 12 | VP | ||
5.1.7.3. | Calculatoare (de debit), traductoare de presiune, traductoare de temperatură (termorezistenţe)/adaptoare de temperatură şi traductoare de debit pentru sisteme de măsurare a cantităţilor de lichide, altele decît apa | 12 | VP | ||
5.1.7.4. | Distribuitoare de produse petroliere şi gaze lichefiate | 6 | VP | ||
5.2 VOLUM | |||||
5.2.1. | Cisterne | 5.2.1.1. | Cisterne auto pentru petrol şi produse alimentare | 12 | VI, VP |
5.2.1.2. | Cisterne feroviare pentru produse petroliere şi produse alimentare | 12 | VI, VP | ||
5.2.21). | Măsuri de capacitate de servire | 5.2.2.1. | Măsuri de volum pentru comercializarea lichidelor (în afară de măsurile de volum din sticlă) | 12 | VP |
5.2.3. | Măsuri de volum | 5.2.3.1. | Măsuri cu plutitor pentru lapte | 12 | VI, VP |
5.2.4. | Dozatoare | 5.2.4.1. | Dozatoare volumetrice | 12 | AM, VI, VP |
5.2.4.23). | Pipete | 24 | VP | ||
5.2.5. | Rezervoare metalice staţionare | 5.2.5.1. | Rezervoare metalice staţionare pentru stocarea produselor petroliere şi gazelor lichefiate | 60 | VI, VP |
5.2.5.2. | Rezervoare metalice staţionare pentru stocarea produselor alimentare lichide | 120 | VI, VP | ||
5.2.5.3. | Rezervoare metalice staţionare pentru stocarea altor produse lichide | 60 | VI, VP | ||
5.2.63). | Aparate pentru măsurarea volumului respirator | 5.2.6.1. | Spirometre şi spirotahometre | 24 | VP |
6. RADIAŢII IONIZATE | |||||
6.1. | Dozimetre şi expozimetre | 6.1.1. | Dozimetre de măsurare a radiaţiilor ionizante | 12 | VI, VP |
6.1.2. | Debitmetre de măsurare a radiaţiilor ionizante | 12 | AM, VI, VP | ||
6.1.3. | Rentghenometre | 12 | AM, VI, VP | ||
6.1.4. | Expozimetre pentru radiaţii | 12 | AM, VI, VP | ||
6.1.5. | Detectoare de radioactivitate | 12 | AM, VI, VP | ||
6.2. | Spectrometre | 6.2.1. | Spectrometre de măsurare a energiilor radiaţiilor ionizante | 12 | AM, VI, VP |
6.3. | Radiometre şi contaminometre | 6.3.1. | Radiometre şi contaminometre | 12 | AM, VI, VP |
7. MĂRIMI GEOMETRICE | |||||
7.11). | Măsuri materializate ale lungimii, gradate | 7.1.1. | Rigle gradate | 12 | VP |
7.1.2. | Tije metrice | 12 | VP | ||
7.1.3. | Rulete şi panglici de măsurare | 12 | VP | ||
7.21). | Mijloace de măsurare a dimensiunilor | 7.2.1. | Aparate de măsurat lungimi | 12 | VP |
7.2.2. | Aparate de măsurat arii | 12 | VP | ||
7.2.3. | Aparate de măsurat multidimensioanale | 12 | VP | ||
7.3. | Aparate şi măsuri de măsurat dimensiuni | 7.3.1. | Rulete şi panglici de măsurare electronice | 12 | AM, VI, VP |
7.3.2. | Aparate de măsurat grosimi | ||||
7.3.3. | Aparate de măsurat unghiul | ||||
7.3.4. | Măsuri terminale de lungime şi unghi | ||||
7.3.5. | Mire topografice şi de nivelment | ||||
7.3.6. | Teodilite şi lunete topografice | ||||
7.4. | Diafragme | 7.4.1. | Diafragme (dispozitive de strangulare) | 12 | VI, VP |
7.5. | Aparate pentru reglarea farurilor la autovehicule | 7.5.1. | Aparate pentru reglarea farurilor la autovehicule | 12 | VI, VP |
7.6. | Standuri pentru reglarea dezaxării şi convergenţei roţilor autovehiculelor | 7.6.1. | Standuri pentru reglarea dezaxării şi convergenţei roţilor autovehiculelor | 12 | VI, VP |
7.7. | Standuri pentru verificarea sistemului de frînare al autovehiculelor | 7.7.1. | Standuri pentru verificarea sistemului de frînare al autovehiculelor | 12 | VI, VP |
7.8. | Taximetre | 7.8.1. | Taximetre electronice cu memorie fiscală | 12 | VP |
7.9. | Centrifugi | 7.9.1. | Centrifugi | 12 | VI, VP |
7.10. | Standuri pentru balansarea roţilor la autovehicule | 7.10.1. | Standuri pentru balansarea roţilor la autovehicule | 12 | VI, VP |
7.11. | Aparate pentru măsurarea jocului volanului autovehiculelor | 7.11.1. | Aparate pentru măsurarea jocului volanului autovehiculelor | 12 | VI, VP |
8. MASA ŞI MĂRIMI DERIVATE | |||||
8.1. MASA | |||||
8.1.1. | Greutăţi | 8.1.1.1. | Greutăţi de lucru | 12 | VI, VP |
8.1.22). | Aparate de cîntărit cu funcţionare neautomată | 8.1.2.1. | Aparate de cîntărit cu funcţionare neautomată | 12 | VP |
8.1.31). | Aparate de cîntărit cu funcţionare automată | 8.1.3.1. | Aparate de cîntărit cu funcţionare automată pentru sortare-etichetare a masei/preţului | 12 | VP |
8.1.3.2. | Dozatoare gravimetrice cu funcţionare automată | 12 | VP | ||
8.1.3.3. | Aparate de cîntărit cu totalizare discontinuă (aparat de cîntărit cu dozare) | 12 | VP | ||
8.1.3.4. | Aparate de cîntărit cu totalizare continuă | 12 | VP | ||
8.1.3.5. | Bascule-pod feroviare cu funcţionare automată | 12 | VP | ||
8.1.4. | Aparate pentru măsurarea masei hectolitrice a cerealelor | 8.1.4.1. | Balanţe de cereale de 1 L | 12 | AM, VI, VP |
8.1.5. | Aparate de cîntărire în mers a autovehiculelor | 8.1.5.1. | Aparate de cîntărire în mers a autovehiculelor | 12 | AM, VI, VP |
8.2. FORŢĂ ŞI DURITATE | |||||
8.2.1. | Chei şi mînere dinamometrice | 8.2.1.1. | Chei şi mînere dinamometrice | 12 | VI, VP |
8.2.2. | Aparate de măsurare a deformaţiei glutenului | 8.2.2.1. | Aparate de măsurare a deformaţiei glutenului | 12 | VI, VP |
8.3. PRESIUNE | |||||
8.3.1. | Manometre | 8.3.1.1. | Manometre de toate tipurile | 12 | AM, VI, VP |
8.3.1.2. | Aparate pentru măsurarea presiunii cu semnalul de ieşire unificat | 12 | AM, VI, VP | ||
8.3.2. | Traductoare de presiune | 8.3.2.1. | Traductoare de presiune şi diferenţă de presiune | 12 | AM, VI, VP |
8.3.31). | Dispozitive de conversie a volumului | 8.3.3.1. | Corectoare electronice de volum de gaze | 24 | VP |
8.3.3.2. | Corectoare electronice de volum de gaze încorporate în contoare cu pereţi deformabili (vezi poziţia 5.1.2.2) | 60 | VP | ||
8.3.43). | Sfigmomanometre noninvazive | 8.3.4.1. | Sfigmomanometre noninvazive (Aparate pentru măsurarea presiunii arteriale cu manometru mecanic sau electronic) | 24 | VP |
Traductoarele de presiune (poziţia 8.3.2) care fac parte din componenţa corectoarelor electronice de volum de gaze au perioada maximă de verificare egală cu perioada maximă de verificare a corectorului electronic de volum de gaze (vezi poziţia 5.1.2.2). | |||||
9. FOTOMETRIE ŞI RADIOMETRIE | |||||
9.1. | Fotometre | 9.1.1. | Luxmetre | 12 | AM, VI, VP |
9.2. | Colorimetre | 9.2.1. | Opacimetre (Fummetre) | 12 | AM, VI, VP |
9.3. | Refractometre | 9.3.1. | Refractometre analogice, digitale | 12 | AM, VI, VP |
9.3.23). | Dioptrimetre (frotifocometre) | 24 | VP | ||
9.3.33). | Refractometre oftalmologice | 24 | VP | ||
9.4. | Polarimetre | 9.4.1. | Polarimetre analogice şi digitale | 12 | AM, VI, VP |
9.53). | Set de lentile de testare oftalmologică | 9.5.1. | Set de lentile de testare oftalmologică | 24 | VP |
10. TERMOMETRIE | |||||
10.1. | Termometre | 10.1.1. | Termometre din sticlă cu lichid, inclusiv cu contacte electrice | 36 | AM, VI, VP |
10.1.2. | Termometre manometrice şi bimetalice | 12 | VI, VP | ||
10.1.3. | Termometre cu infraroşu şi pirometre | 12 | VI, VP | ||
10.1.4. | Termometre digitale | 12 | VI, VP | ||
10.1.53). | Termometre digitale medicale | 24 | VP | ||
10.2. | Traductoare de temperatură | 10.2.1. | Termorezistenţe | 24 | AM, VI, VP |
10.2.2. | Termocupluri | 12 | VI, VP | ||
10.2.3. | Aparate de măsurare şi/sau înregistrare a temperaturii | 12 | VI, VP | ||
10.3. | Incinte termostatate | 10.3.1. | Camere climatice | 12 | VI, VP |
10.3.2. | Termostate şi cuptoare de calcinare | 12 | VI, VP | ||
10.3.3. | Sterilizatoare cu aburi şi aer uscat | 12 | VI, VP | ||
10.41). | Contoare de energie termică | 10.4.1. | Perechi de termorezistenţe pentru contoare de energie termică | 60 | VP |
10.4.2. | Traductoare de debit pentru contoare de energie termică pînă la DN 200 | 60 | VP | ||
10.4.3. | Calculator de energie termică | 60 | VP | ||
10.5. | Aparate de măsurare a umidităţii | 10.5.1. | Higrometre şi psihrometre | 24 | AM, VI, VP |
10.5.2. | Umidimetre (pentru seminţe, cereale, lemn şi tutun) | 12 | AM, VI, VP | ||
11. FRECVENŢĂ ŞI TIMP | |||||
11.1. | Cronometre | 11.1. | Cronometre | 12 | VI, VP |
11.2. | Aparate pentru măsurarea frecvenţei | 11.2.1. | Frecvenţmetre, osciloscoape şi oscilografe | 12 | AM, VI, VP |
11.3. | Echipamente de evidenţă a timpului legăturilor telefonice şi a volumului informaţiei | 11.3.1. | Echipamente de evidenţă a timpului legăturilor telefonice | 24 | AM, VI, VP |
11.3.2. | Echipamente de evidenţă a volumului informaţiei transmise/recepţionate sau a duratei legăturilor la prestarea serviciilor de transmitere a pachetelor de informaţie şi accesului la internet | 12 | AM, VI, VP | ||
11.4. | Receptoare ale sistemului satelitar global de navigaţie | 11.4.1. | Receptoare ale GNSS (sistem satelitar de navigaţie globală) | 12 | VI, VP |
11.53). | Aparate pentru măsurarea frecvenţei în domeniul sănătăţii publice | 11.5.1. | Aparate pentru măsurarea, inclusiv continuă, şi analiza frecvenţei contracţiilor cardiace | 24 | VP |
11.5.2. | Pulsoximetre, pulsometre | 24 | VP | ||
Abrevieri utilizate: AM – aprobare de model; VI – verificare iniţială; VP – verificare periodică (inclusiv după reparare) |
