H O T Ă R Î R E
cu privire la aprobarea modificărilor şi completărilor
ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului
nr. 647 din 25.05.2016
Monitorul Oficial nr.140-149/704 din 27.05.2016
* * *
În temeiul Legii nr.273-XIII din 9 noiembrie 1994 privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.9, art.89), cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr.200 din 16 iulie 2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.179-181, art.610), cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în vederea sporirii gradului de securitate a actelor de identitate pentru străini, refugiaţi, beneficiarii de protecţie umanitară şi modificării designului acestora, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă modificările şi completările ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului (se anexează).
2. Buletinele de identitate pentru apatrizi, refugiaţi şi beneficiarii de protecţie umanitară, precum şi permisele de şedere eliberate pînă la intrarea în vigoare a prezentei hotărîri rămîn valabile pînă la expirarea termenului de valabilitate al acestora, iar buletinele de identitate pentru apatrizi eliberate pe termen nelimitat – pînă la stabilirea termenului de valabilitate-limită.
3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la momentul creării condiţiilor necesare pentru punerea în circulaţie a actelor de tip nou, dar nu mai tîrziu de 1 august 2016.
PRIM-MINISTRU | Pavel FILIP
|
Contrasemnează: | |
Ministrul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor | Vasile Botnari |
Ministrul afacerilor interne | Alexandru Jizdan
|
Nr.647. Chişinău, 25 mai 2016. |
Aprobate
prin Hotărîrea Guvernului
nr.647 din 25 mai 2016
MODIFICĂRILE ŞI COMPLETĂRILE
ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului
1. Punctul 16 din anexa nr.1 la Hotărîrea Guvernului nr.333 din 18 martie 2002 „Pentru aprobarea Concepţiei sistemului informaţional automatizat „Registrul de stat al populaţiei” şi Regulamentului cu privire la Registrul de stat al populaţiei” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.43-45, art.409), cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:
1) subpunctul 5) se completează în final cu textul „ , des.5.2”;
2) subpunctul 6) se completează în final cu textul „ , des.6.2”;
3) subpunctul 7) se completează în final cu textul „ , des.7.2”;
4) subpunctul 8) se completează în final cu textul „ , des.8.2”;
5) subpunctul 9) se completează în final cu textul „ , des.9.2”;
6) subpunctul 10) se completează în final cu textul „ , des.10.2”;
7) la subpunctul 14), după cuvintele „fără date biometrice” se introduce textul „– des.12”; iar în final se completează cu textul „ – des.12.1”;
8) subpunctul 15) se completează în final cu textul „cu date biometrice – des.13”;
9) subpunctul 16) se completează în final cu textul „cu date biometrice – des.14”;
10) se completează, corespunzător, cu desenele 5.2, 6.2, 7.2, 8.2, 9.2, 10.2, 12, 12.1, 13 şi 14 după cum urmează: „
Des.5.2. Modelul buletinului de identitate pentru apatrizi cu fişa de însoţire (generaţia II) emis în anul 2016
Des.6.2. Modelul permisului de şedere permanentă cu fişa de însoţire
(generaţia II) emis în anul 2016
Des.7.2. Modelul permisului de şedere provizorie pentru apatrizi (generaţia II) emis în anul 2016
Des.8.2. Modelul permisului de şedere provizorie pentru cetăţeni
străini (generaţia II) emis în anul 2016
Des.9.2. Modelul buletinului de identitate pentru refugiaţi cu fişa de
însoţire (generaţia II) emis în anul 2016
Des.10.2. Modelul buletinului de identitate pentru beneficiarii de protecţie
umanitară (generaţia II) emis în anul 2016
Des.12. Modelul documentului de călătorie (Convenţia din 28 septembrie 1954)
fără date biometrice
Des.12.1. Modelul documentului de călătorie (Convenţia din 28 septembrie 1954)
cu date biometrice emis în anul 2016
Des.13. Modelul documentului de călătorie (Convenţia cu privire la statutul
refugiaţilor din 28 iulie 1951) cu date biometrice
Des.14. Modelul documentului de călătorie (protecţie umanitară) cu date biometrice”
2. Anexele nr.3 – nr.8 la Hotărîrea Guvernului nr.53 din 17 ianuarie 2013 „Cu privire la aprobarea modelelor şi punerea în aplicare a actelor de identitate de tip nou” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.18-21, art.93), cu modificările şi completările ulterioare, vor avea următorul cuprins:
„Anexa nr.3
la Hotărîrea Guvernului
nr.53 din 17 ianuarie 2013
Anexa nr.4
la Hotărîrea Guvernului
nr.53 din 17 ianuarie 2013
Anexa nr.5
la Hotărîrea Guvernului
nr.53 din 17 ianuarie 2013
Anexa nr.6
la Hotărîrea Guvernului
nr.53 din 17 ianuarie 2013
Anexa nr.7
la Hotărîrea Guvernului
nr.53 din 17 ianuarie 2013
Anexa nr.8
la Hotărîrea Guvernului
nr.53 din 17 ianuarie 2013
”
3. Punctul 4 din Hotărîrea Guvernului nr.841 din 30 octombrie 2013 „Privind punerea în aplicare a buletinului de identitate electronic” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.243-247, art.947) se abrogă.”
