vineri, 1 iulie 2022
67/30.03.2006 Lege pentru ratificarea Convenţiei Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de fiinţe umane

L E G E

pentru ratificarea Convenţiei Consiliului Europei

privind lupta împotriva traficului de fiinţe umane

 

nr. 67-XVI  din  30.03.2006

 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.66-69/277 din 28.04.2006

 

* * *

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

 

Art.1. – Se ratifică Convenţia Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de fiinţe umane, semnată la Varşovia la 16 mai 2005, cu următoarea declaraţie:

"Pînă la restabilirea deplină a integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, prevederile Convenţiei se aplică doar pe teritoriul controlat efectiv de autorităţile Republicii Moldova."

 

Art.2. – Se desemnează Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiţiei, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Ministerul Finanţelor, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Economiei, Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, Procuratura Generală, Serviciul Vamal, Serviciul Grăniceri şi Biroul Naţional Migraţiune în calitate de autorităţi responsabile pentru realizarea prevederilor Convenţiei menţionate.

[Art.2 modificat prin Legea nr.156 din 09.06.2022, în vigoare 01.07.2022]

[Art.2 modificat prin Legea nr.79 din 24.05.2018, în vigoare 15.06.2018]

[Art.2 modificat prin Legea nr.107-XVI din 16.05.2008, în vigoare 20.06.2008]

 

Art.3. – Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene va asigura remiterea instrumentelor de ratificare depozitarului Convenţiei.

 

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUIMarian LUPU

Chişinău, 30 martie 2006.
Nr.67-XVI.