L E G E A
bugetului de stat pe anul 2007
nr. 348-XVI din 23.11.2006
Monitorul Oficial nr.189-192/893 din 15.12.2006
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
Art.1. – (1) Bugetul de stat se aprobă la venituri în sumă de 12088,5 milioane lei şi la cheltuieli în sumă de 12161,4 milioane lei, cu un deficit în sumă de 72,9 milioane lei.
(2) Sinteza veniturilor, cheltuielilor şi surselor de finanţare ale bugetului de stat se prezintă în anexa nr.1.
(3) Bugetele judecătoriilor se aprobă potrivit anexei nr.2.
(4) Lista bugetelor autorităţilor administraţiei publice centrale, fundamentate pe programe şi performanţă, se prezintă în anexa nr.3.
(5) Repartizarea alocaţiilor pentru finanţarea investiţiilor capitale pe beneficiari şi obiective se prezintă în anexa nr.4.
(6) Repartizarea alocaţiilor pentru finanţarea reparaţiilor capitale pe beneficiari şi obiective se prezintă în anexa nr.5.
(7) În componenţa bugetului de stat se aprobă următoarele fonduri speciale:
a) fondul pentru dezvoltarea sistemului de executare, prevăzut în anexa nr.6;
b) fondul pentru manuale, prevăzut în anexa nr.7;
c) fondul naţional pentru susţinerea ştiinţei, prevăzut în anexa nr.8;
d) fondul republican de susţinere socială a populaţiei, prevăzut în anexa nr.9;
e) fondul pentru încurajarea dezvoltării culturii nucului, prevăzut în anexa nr.10;
f) fondul ecologic naţional, prevăzut în anexa nr.11;
g) fondurile ecologice locale (sinteza), prevăzute în anexa nr.12;
h) fondul pentru finanţarea lucrărilor de constituire a bazei normative în construcţii, prevăzut în anexa nr.13;
i) fondul pentru promovarea şi dezvoltarea turismului, prevăzut în anexa nr.14.
Capitolul II
REGLEMENTĂRI SPECIFICE
Art.2. – (1) Impozitul privat reprezintă plata unică care se percepe la efectuarea tranzacţiilor cu bunuri ale domeniului public în procesul privatizării, indiferent de tipul mijloacelor folosite pentru aceasta.
(2) Subiecţi ai impunerii cu impozit privat sînt persoanele juridice şi persoanele fizice din Republica Moldova, precum şi persoanele juridice şi persoanele fizice străine, cărora în procesul privatizării li se transmit în proprietate privată bunuri ale domeniului public.
(3) Obiecte ale impunerii cu impozit privat sînt bunurile domeniului public, inclusiv acţiunile.
(4) Cota impozitului privat se stabileşte în mărime de 1% din valoarea de achiziţionare a bunurilor domeniului public supuse privatizării, inclusiv din valoarea acţiunilor supuse privatizării.
(5) Impozitul privat se achită pînă la semnarea contractului de vînzare-cumpărare şi se virează la bugetul de stat sau la bugetul unităţii administrativ-teritoriale, în dependenţă de apartenenţa bunului.
(6) Impozitul privat nu se achită în cazul primirii gratuite în proprietate privată a bunurilor domeniului public de către persoanele fizice rezidente care nu practică activitate de întreprinzător.
(7) În cazul rezilierii sau rezoluţiunii contractului de vînzare-cumpărare, generate de neexecutarea sau executarea necorespunzătoare de către cumpărător a obligaţiilor asumate, sumele achitate ale impozitului privat nu se restituie.
Art.3. – (1) Cuantumul minim al chiriei/arendei bunurilor domeniului public se determină conform anexei nr.15.
(2) Mijloacele băneşti obţinute de către instituţiile publice finanţate de la bugetul de stat din locaţiunea/arenda bunurilor se lasă la dispoziţia acestora pentru acoperirea cheltuielilor proprii şi se gestionează în modul stabilit pentru mijloacele speciale.
(3) Instituţiile publice finanţate de la bugetul public naţional se scutesc de plata chiriei pentru încăperile închiriate de la întreprinderile de stat ale căror fondatori sînt nemijlocit instituţiile publice respective sau autoritatea ierarhic superioară lor, precum şi de la alte instituţii publice finanţate de la bugetul public naţional, cu excepţia plăţii pentru serviciile comunale.
Art.4. – (1) Volumul fondului rutier se aprobă în sumă de 185,4 milioane lei.
(2) Din încasările în limita veniturilor aprobate în bugetul de stat ca accize la benzină şi motorină, în fondul rutier se virează 97,7 milioane lei. Accizele la benzină şi motorină încasate peste suma aprobată în bugetul de stat se virează integral în fondul rutier.
Art.5. – În componenţa bugetului de stat se aprobă fondul pentru subvenţionarea producătorilor agricoli, în sumă de 240,0 milioane lei, care va fi utilizat în baza regulamentului aprobat de Parlament.
Art.6. – (1) Cheltuielile de exploatare a lacurilor de acumulare de folosinţă comună, a construcţiilor de protecţie împotriva inundaţiilor, a terenurilor din luncile inundabile şi a instalaţiilor hidrotehnice intergospodăreşti se finanţează de la bugetul de stat în limita a 12545,0 mii lei.
(2) Pentru finanţarea cheltuielilor ce ţin de siguranţa barajului nodului hidrotehnic Costeşti-Stînca şi barajului lacului Ghidighici, de la bugetul de stat se alocă 2,0 milioane lei.
(3) Cheltuielile pentru plata energiei electrice şi altor resurse energetice utilizate la pomparea apei pentru irigare se finanţează de la bugetul de stat în limita a 7,0 milioane lei.
Art.7. – În bugetul de stat se stabilesc şi se aprobă alocaţii pentru compensarea parţială a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii, care se plătesc de către organizaţiile şi întreprinderile Societăţii Orbilor din Moldova în sumă de 560,0 mii lei, Asociaţiei Surzilor din Republica Moldova în sumă de 446,0 mii lei şi Societăţii Invalizilor din Republica Moldova în sumă de 252,0 mii lei.
Art.8. – Se aprobă în bugetul de stat alocaţii pentru crearea şi modernizarea locurilor de muncă: Asociaţiei Surzilor din Republica Moldova – 920,0 mii lei, Societăţii Orbilor din Moldova – 665,0 mii lei, Societăţii Invalizilor din Republica Moldova – 375,0 mii lei.
Art.9. – Despăgubirile de asigurare pentru persoanele supuse, conform legislaţiei, asigurării sociale de stat obligatorii se plătesc, în baza documentelor perfectate de către serviciile de specialitate din autorităţile (instituţiile) în care sînt angajate aceste persoane, din mijloacele autorităţilor (instituţiilor) respective.
Art.10. – (1) Băncilor comerciale care au acordat, pînă la 29 iulie 1994, credite preferenţiale pe termen lung cooperativelor de construcţie a locuinţelor, înfiinţate pînă la 1 ianuarie 1993, care au început construcţia caselor pînă la această dată, băncilor comerciale care au acordat, după 29 iulie 1994, astfel de credite cooperativelor de construcţie a locuinţelor specificate în Hotărîrea Parlamentului nr.209-XIII din 29 iulie 1994, în condiţiile prevăzute în Hotărîrea Guvernului nr.349 din 7 iunie 1993, precum şi băncilor comerciale care au acordat credite cooperativelor de construcţie a locuinţelor specificate în hotărîrile Parlamentului nr.834-XIII din 16 mai 1996, nr.1011-XIII din 23 octombrie 1996, nr.1588-XIII din 27 februarie 1998, nr.1611-XIII din 17 martie 1998, nr.1147-XIV din 20 iulie 2000 şi nr.905-XV din 7 martie 2002, în condiţiile prevăzute în aceste hotărîri, li se compensează de la bugetul de stat venitul ratat prin acordarea acestor credite.
(2) În modul specificat la alin.(1), băncilor comerciale li se compensează şi veniturile ratate prin acordarea de credite preferenţiale şi de credite fără dobîndă categoriilor de persoane care, conform legislaţiei, beneficiază de acest drept, în dependenţă de sursa de compensare a acestor pierderi prevăzută în actele normative.
(3) Prevederile alin.(1) şi (2) nu se extind asupra creditelor folosite contrar destinaţiei.
(4) Compensarea a 50% din suma creditelor bancare acordate cooperativei de construcţie a locuinţelor nr.244 (municipiul Chişinău) şi cooperativei de construcţie a locuinţelor “Apartament” (municipiul Bălţi), constituite exclusiv pentru construcţia de spaţiu locativ destinat participanţilor la acţiunile de luptă pentru apărarea independenţei şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, se efectuează de la bugetele municipale Chişinău şi Bălţi, în funcţie de costul construcţiilor aprobat în modul stabilit la data semnării documentelor de predare-preluare în exploatare a obiectivelor menţionate.
Art.11. – Tarifele la serviciile de distribuire a pensiilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi altor ajutoare prevăzute în bugetul de stat pentru pensionarii din rîndul militarilor, pentru persoanele din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne, pentru alte categorii de persoane, servicii prestate de Banca de Economii, se stabilesc, la încheierea contractelor dintre bancă şi autorităţile administraţiei publice de resort, în proporţie de pînă la 0,8% din suma distribuită.
Art.12. – (1) Tarifele la serviciile de încasare de la populaţie, de la perceptorii fiscali şi funcţionarii fiscali a vărsămintelor la bugetul de stat (cu excepţia plăţii drepturilor de import-export) şi la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale se stabilesc în proporţie de pînă la 1,0% din suma încasată.
(2) Cheltuielile aferente serviciilor menţionate la alin.(1) se efectuează din contul bugetelor respective.
(3) Comisionul pentru recepţionarea de la persoanele fizice a drepturilor de import-export se achită de organele vamale din contul mijloacelor proprii, în bază de contract încheiat cu instituţiile financiare.
Art.13. – (1) Datoriile, existente la 1 ianuarie 2007, ale instituţiilor publice finanţate de la bugetul de stat vor fi achitate de acestea din contul şi în limita mijloacelor aprobate pentru întreţinerea lor în anul 2007.
(2) În anul 2007, achiziţionarea de mărfuri, lucrări şi servicii, precum şi efectuarea de cheltuieli de către executorii de buget se fac numai în limita alocaţiilor repartizate instituţiilor respective, reduse cu suma datoriilor, existente la 1 ianuarie 2007, ale instituţiilor.
Art.14. – Contribuabilii pentru care, conform art.228 alin.(5) lit.b) din Codul fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997, nu se aplică (nu se calculează) majorări de întîrziere (penalităţi) nu vor calcula penalităţi instituţiilor publice finanţate de la buget pentru neefectuarea în termen a plăţilor la mărfuri şi servicii în partea care se încadrează în limitele alocaţiilor bugetare aprobate.
Art.15. – Inspectoratul Fiscal Principal de Stat va micşora, în sistemul informaţional al Serviciului Fiscal de Stat, obligaţiile fiscale la taxa pe valoarea adăugată şi la impozitul pe venit contribuabililor care au contribuit la lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale din 18-19 august 2005. Micşorarea obligaţiilor fiscale se va efectua în sumă de 8820,5 mii lei, conform unei liste aprobate de Guvern.
Art.16. – (1) Guvernul se abilitează cu dreptul de redistribuire a alocaţiilor pentru finanţarea investiţiilor capitale între beneficiarii şi între obiectivele menţionate în anexele nr.4 şi nr.18, în funcţie de îndeplinirea lucrărilor respective de către beneficiari.
(2) Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale beneficiari ai obiectivelor în construcţie prevăzute în programele investiţionale, aprobate de Parlament şi Guvern, inclusiv ai obiectivelor menţionate în anexele nr.4 şi nr.18, sînt responsabile de corectitudinea determinării volumului lucrărilor efectuate şi a cheltuielilor în construcţie, precum şi de reflectarea cheltuielilor în evidenţa contabilă.
Art.17. – Autorităţile publice centrale pot efectua, cu acordul Ministerului Finanţelor, cheltuieli pentru reparaţii capitale peste limitele alocaţiilor prevăzute în anexa nr.5 şi pentru obiective neincluse în această anexă în cazul posibilităţii acoperirii acestor cheltuieli din contul şi în limita alocaţiilor totale aprobate autorităţilor respective în bugetul de stat la grupurile funcţionale corespunzătoare (cu excepţia alocaţiilor pentru finanţarea investiţiilor capitale).
Art.18. – Se stabileşte că dobînzile calculate la soldurile mijloacelor băneşti din conturile bancare ale unităţilor de implementare a proiectelor finanţate din surse externe, precum şi ale unităţilor Trezoreriei de Stat, inclusiv la soldurile mijloacelor speciale şi fondurilor speciale (cu excepţia fondului pentru manuale), se virează integral la contul bugetului de stat.
Art.19. – Ministerul Finanţelor se autorizează:
a) în funcţie de volumul încasărilor la bugetul de stat, să finanţeze în mod prioritar cheltuielile de onorare a angajamentelor aferente datoriei de stat, de retribuire a muncii, de plată a burselor, pensiilor, compensaţiilor şi indemnizaţiilor, pentru serviciile legate de pregătirea către sezonul rece;
b) să efectueze, la solicitarea beneficiarilor în construcţii şi reparaţii capitale, plăţi prealabile, în proporţie de pînă la 30% din limita stabilită pe obiectiv, pentru organizarea proceselor tehnologice, pentru procurarea de materiale şi utilaj, în funcţie de condiţiile prevăzute în contractele de antrepriză încheiate între beneficiari şi antreprenori, cu confirmarea ulterioară a sumelor plătite prin volumul de lucrări executate efectiv pe parcursul anului de gestiune;
c) să modifice, la cererile întemeiate ale executorilor primari de buget, prevederile aprobate ale bugetului pe mijloace speciale, fonduri speciale şi proiecte finanţate din surse externe, ca urmare a acumulărilor de venituri suplimentare la mijloacele speciale şi fondurile speciale, a intrărilor suplimentare de credite şi granturi externe, precum şi din contul soldurilor de mijloace băneşti, la începutul anului 2007, la conturile de mijloace speciale şi fonduri speciale şi la conturile proiectelor respective;
d) să efectueze, în limitele anului bugetar, cheltuieli de răscumpărare a hîrtiilor de valoare de stat din mijloacele obţinute prin realizarea împrumuturilor interne de stat ulterioare şi prin dezafectarea temporară a mijloacelor bugetare;
e) să contracteze pe parcursul anului bugetar împrumuturi pe piaţa internă peste limitele prevăzute în bugetul de stat, cu scadenţe în anul 2007, pentru acoperirea decalajului de casă al bugetului de stat, format ca urmare a intrării neuniforme a veniturilor la buget;
f) să utilizeze temporar soldurile disponibile ale mijloacelor speciale şi ale fondurilor speciale ale instituţiilor publice finanţate de la bugetul de stat pentru efectuarea cheltuielilor de bază ale bugetului de stat, cu restituirea lor pe parcursul anului bugetar;
g) să redistribuie alocaţiile aprobate în bugetul de stat la cererile întemeiate ale executorilor primari de buget:
- între grupurile unei ramuri (funcţii), cu excepţia grupului “Organele administrative”;
- între autorităţile publice centrale, în cazul trecerii, în modul stabilit (inclusiv în urma divizării), a unor unităţi, subdiviziuni sau instituţii din subordinea unei autorităţi publice centrale în subordinea altei autorităţi publice centrale;
- între programele aprobate unui executor primar de buget în cadrul unui grup funcţional, cu excepţia programelor organelor administrative;
h) să modifice raporturile dintre bugetul de stat şi bugetele unităţilor administrativ-teritoriale în cazul modificării actelor normative în vigoare sau în cazul adoptării de acte normative noi referitoare la organizarea administrativ-teritorială sau la trecerea, în modul stabilit, a unor instituţii din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale în subordinea autorităţilor administraţiei publice centrale şi viceversa;
i) să recrediteze, din credite externe, autorităţile administraţiei publice ale raioanelor, ale municipiilor Chişinău şi Bălţi, autoritatea administraţiei publice a unităţii teritoriale autonome Găgăuzia, drept garanţie de plată servind defalcările din veniturile generale de stat la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale şi transferurile din fondul de susţinere financiară a unităţilor administrativ-teritoriale;
j) să suspende, în limitele anului bugetar, transferul impozitelor şi taxelor la bugetul de stat şi bugetele unităţilor administrativ-teritoriale în sumele decontate de pe conturile contribuabililor, dar nevărsate la aceste bugete de către instituţiile financiare declarate insolvabile, fără aplicarea faţă de contribuabilii indicaţi a măsurilor de asigurare a stingerii obligaţiei fiscale în limita sumelor decontate.
Capitolul III
DATORIA DE STAT ŞI ÎMPRUMUTURILE GUVERNULUI
Art.20. – Se stabileşte că, la situaţia din 31 decembrie 2007, datoria de stat internă nu va depăşi 3849,5 milioane lei, iar datoria de stat externă, administrată de Guvern, 738,3 milioane dolari S.U.A.
Art.21. – (1) La aprobarea şi aplicarea tarifului la gazele naturale, în acest tarif se includ mijloace în valoare de 4 dolari S.U.A. la 1000 m3, destinate recuperării cheltuielilor bugetului de stat suportate la răscumpărarea cambiilor emise de Guvernul Republicii Moldova pentru Societatea pe Acţiuni “Gazprom” din Federaţia Rusă.
(2) Mijloacele menţionate la alin.(1) încasate prin metoda de casă se transferă de către Societatea pe Acţiuni “Moldova-Gaz” la bugetul de stat, lunar, cel tîrziu la data de 20 a lunii imediat următoare lunii de gestiune.
(3) Venitul Societăţii pe Acţiuni “Moldova-Gaz” obţinut în urma includerii în tariful la gazele naturale a mijloacelor menţionate la alin.(1) se scuteşte de impozitul pe venit.
(4) Pentru neexecutarea prevederilor alin.(1) şi (2) se aplică măsurile de asigurare a stingerii obligaţiei fiscale conform Codului fiscal.
(5) Urmărirea îndeplinirii prevederilor prezentului articol conform legislaţiei fiscale revine Inspectoratului Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor.
Art.22. – Banca Naţională a Moldovei:
a) va accepta reemisiunea hîrtiilor de valoare de stat în sumă de 400,0 milioane lei la preţul de cumpărare, pe care le-a procurat în urma conversiunii împrumuturilor contractate de Ministerul Finanţelor anterior, stabilind scadenţele acestora pentru anul 2008;
b) va reperfecta împrumuturile în sumă de 1973,4 milioane lei, garantate prin hîrtii de valoare de stat, prelungind termenul de rambursare a acestora pentru anul 2008.
Capitolul IV
RAPORTURILE DINTRE BUGETUL DE STAT ŞI BUGETELE
UNITĂŢILOR ADMINISTRATIV-TERITORIALE
Art.23. – (1) Se aprobă normativele defalcărilor din veniturile generale de stat (cu excepţia taxei pe valoarea adăugată şi a accizelor) la bugetele raionale, la bugetele municipale Chişinău şi Bălţi şi la bugetul central al unităţii teritoriale autonome Găgăuzia, potrivit anexei nr.16.
(2) Taxa pe valoarea adăugată la mărfurile şi serviciile livrate de către agenţii economici înregistraţi în unitatea teritorială autonomă Găgăuzia, precum şi accizele la mărfurile (producţia) supuse accizelor fabricate în această unitate se varsă integral la bugetul central al acesteia.
(3) Sumele defalcărilor din veniturile generale de stat destinate bugetelor menţionate la alin.(1) nu pot fi dezafectate pentru scopurile bugetului de stat decît pentru achitarea datoriilor bugetelor respective faţă de bugetul de stat.
Art.24. – (1) În componenţa bugetului de stat, fondul de susţinere financiară a unităţilor administrativ-teritoriale se aprobă în sumă de 1752,2 milioane lei.
(2) Transferurile din fondul de susţinere financiară a unităţilor administrativ-teritoriale la bugetele raionale, la bugetul municipal Bălţi şi la bugetul central al unităţii teritoriale autonome Găgăuzia se stabilesc conform anexei nr.17.
Art.25. – Transferurile de la bugetul de stat la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale pentru finanţarea investiţiilor capitale se prezintă în anexa nr.18.
Art.26. – Transferurile de la bugetul de stat la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale pentru finanţarea reparaţiilor capitale se prezintă în anexa nr.19.
Art.27. – (1) În componenţa bugetului de stat se aprobă un fond, în sumă de 6090,0 mii lei, pentru compensarea, conform legislaţiei, a diferenţei de tarife la energia electrică şi la gazele naturale utilizate de locuitorii unor localităţi din raioanele Anenii Noi, Căuşeni şi Dubăsari.
(2) Compensarea din fondul menţionat la alin.(1) se efectuează trimestrial, în baza rapoartelor prezentate de autorităţile administraţiei publice respective.
Capitolul V
DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII
Art.28. – Guvernul va repartiza pe destinatari alocaţiile prevăzute în bugetul de stat pentru implementarea Strategiei de reformă a administraţiei publice centrale şi a Strategiei naţionale de edificare a societăţii informaţionale – “Moldova Electronică”, pentru realizarea Programului naţional de elaborare a reglementărilor tehnice, pentru plata cotizaţiilor în organizaţiile internaţionale al căror membru este Republica Moldova, pentru demarcarea frontierei de stat.
Art.29. – Anexele nr.1-nr.19 fac parte integrantă din prezenta lege.
Art.30. – Prezenta lege intră în vigoare la 1 ianuarie 2007.
PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Marian LUPU |
Chişinău, 23 noiembrie 2006. | |
Nr.348-XVI. |
Anexa nr.1 Sinteza veniturilor, cheltuielilor şi surselor de finanţare ale bugetului de stat - mii lei - |
||||||||||
Denumirea |
Codul |
Total |
Inclusiv | |||||||
Capi- tol/ grup prin- cipal |
Para- graf/ grup |
Auto- rita- tea/ pro- iec- tul/ fon- dul |
venituri/ cheltuieli de bază |
inclusiv |
proiecte finanţate din surse externe |
fonduri speciale |
mijloace speciale | |||
fără investiţii capitale |
investiţii capitale | |||||||||
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
10 |
11 |
Venituri, total |
12088500,0 |
10686016,8 |
334249,2 |
137808,2 |
930425,8 | |||||
Venituri curente |
100 |
11227410,8 |
10159176,8 |
137808,2 |
930425,8 | |||||
Impozitele pe venit |
111 |
411275,0 |
411275,0 | |||||||
Impozitele interne pe mărfuri şi servicii |
115 |
8373450,0 |
8373450,0 | |||||||
Taxa pe valoarea adăugată, total |
6900000,0 |
6900000,0 | ||||||||
Taxa pe valoarea adăugată la mărfurile produse şi la serviciile prestate pe teritoriul Republicii Moldova |
115 |
1 |
2200000,0 |
2200000,0 | ||||||
Taxa pe valoarea adăugată la mărfurile importate |
115 |
2 |
5800000,0 |
5800000,0 | ||||||
Restituirea taxei pe valoarea adăugată |
115 |
3 |
-1100000,0 |
-1100000,0 | ||||||
Accize,total |
1223700,0 |
1223700,0 | ||||||||
Accizele la materialul vinicol |
115 |
10 |
21500,0 |
21500,0 | ||||||
Accizele la rachiu, lichioruri şi alte băuturi spirtoase |
115 |
11 |
217105,0 |
217105,0 | ||||||
Accizele la vinurile din struguri, la divinuri (coniacuri) şi la vinurile din struguri saturate cu dioxid de carbon |
115 |
12 |
74330,0 |
74330,0 | ||||||
Accizele la bere |
115 |
13 |
116660,0 |
116660,0 | ||||||
Accizele la produsele din tutun |
115 |
14 |
73000,0 |
73000,0 | ||||||
Accizele la bijuterii (inclusiv bijuterii cu briliante) |
115 |
15 |
9600,0 |
9600,0 | ||||||
Accizele la benzină şi motorină |
115 |
16 |
467590,0 |
467590,0 | ||||||
Accizele la alte mărfuri |
115 |
17 |
23015,0 |
23015,0 | ||||||
Accizele la autoturisme |
115 |
18 |
340300,0 |
340300,0 | ||||||
Accizele la produsele petroliere, altele decît benzina şi motorina |
115 |
24 |
3000,0 |
3000,0 | ||||||
Restituirea accizelor |
115 |
25 |
-122400,0 |
-122400,0 | ||||||
Taxele rutiere, total |
87700,0 |
87700,0 | ||||||||
Taxa pentru folosirea drumurilor Republicii Moldova de către autovehiculele neînmatriculate în Republica Moldova |
115 |
43 |
10500,0 |
10500,0 | ||||||
Taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în Republica Moldova |
115 |
44 |
29500,0 |
29500,0 | ||||||
Taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehicule ale căror masă totală, sarcină masică pe osie sau gabarite depăşesc limitele admise |
115 |
45 |
2700,0 |
2700,0 | ||||||
Taxa de eliberare a autorizaţiilor pentru transporturi rutiere internaţionale |
115 |
46 |
28000,0 |
28000,0 | ||||||
Taxa pentru comercializarea gazului lichefiat şi a gazelor naturale destinate utilizării în calitate de carburant pentru unităţile de transport auto |
115 |
48 |
17000,0 |
17000,0 | ||||||
Impozitul privat |
115 |
4 |
450,0 |
450,0 | ||||||
Taxa de licenţă pentru practicarea unui anumit gen de activitate |
115 |
55 |
67450,0 |
67450,0 | ||||||
Taxa pentru efectuarea expertizei ecologice |
115 |
63 |
800,0 |
800,0 | ||||||
Taxa de timbru |
115 |
64 |
5000,0 |
5000,0 | ||||||
Taxa pentru revitalizarea viticulturii |
115 |
67 |
88350,0 |
88350,0 | ||||||
Impozitele asupra comerţului exterior şi asupra operaţiunilor externe |
116 |
735900,0 |
735900,0 | |||||||
Taxa vamală |
116 |
2 |
490000,0 |
490000,0 | ||||||
Taxa pentru efectuarea procedurilor vamale |
116 |
3 |
184000,0 |
184000,0 | ||||||
Taxa specială |
116 |
4 |
4500,0 |
4500,0 | ||||||
Taxa consulară |
116 |
11 |
57400,0 |
57400,0 | ||||||
Alte venituri din activitatea de întreprinzător şi din proprietate |
121 |
361375,0 |
361375,0 | |||||||
Dividendele aferente cotei de participare a statului în societăţi pe acţiuni |
121 |
2 |
196275,0 |
196275,0 | ||||||
Defalcări din profitul net al întreprinderilor de stat |
121 |
3 |
20000,0 |
20000,0 | ||||||
Venitul net al Băncii Naţionale a Moldovei |
121 |
10 |
118400,0 |
118400,0 | ||||||
Dobînzile la creditele acordate de la bugetul de stat |
121 |
11 |
22000,0 |
22000,0 | ||||||
Dobînzile aferente soldurilor mijloacelor băneşti la conturile bancare ale trezoreriilor teritoriale |
121 |
12 |
3000,0 |
3000,0 | ||||||
Dobînzile aferente soldurilor mijloacelor băneşti la conturile bancare ale proiectelor finanţate din surse externe |
121 |
16 |
1700,0 |
1700,0 | ||||||
Taxele şi plăţile administrative |
122 |
191176,8 |
191176,8 | |||||||
Taxa de stat pentru cauzele examinate în judecătoria economică |
122 |
10 |
17600,0 |
17600,0 | ||||||
Taxa de stat pentru cauzele examinate în judecătorii şi alte organe de resort |
122 |
11 |
34000,0 |
34000,0 | ||||||
Taxa de stat pentru actele notariale îndeplinite de notari şi de alte persoane abilitate prin lege |
122 |
12 |
24000,0 |
24000,0 | ||||||
Încasările pentru serviciile prestate de notarii de stat |
122 |
13 |
5600,0 |
5600,0 | ||||||
Taxa pentru eliberarea paşapoartelor |
122 |
22 |
5100,0 |
5100,0 | ||||||
Taxele percepute de poliţia rutieră |
122 |
26 |
2800,0 |
2800,0 | ||||||
Veniturile Societăţii pe Acţiuni "Moldova-Gaz" obţinute în urma includerii în tariful la gazele naturale a mijloacelor destinate recuperării mijloacelor utilizate pentru răscumpărarea cambiilor emise pentru Societatea pe Acţiuni "Gazprom" din Federaţia Rusă |
122 |
39 |
82100,0 |
82100,0 | ||||||
Alte încasări |
122 |
40 |
2976,8 |
2976,8 | ||||||
Sumele încasate conform deciziilor Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei |
122 |
45 |
14000,0 |
14000,0 | ||||||
Mijloacele încasate în legătură cu excluderea terenurilor din circuitul agricol |
122 |
50 |
3000,0 |
3000,0 | ||||||
Amenzile şi sancţiunile administrative |
123 |
86000,0 |
86000,0 | |||||||
Mijloace speciale |
151 |
930425,8 |
930425,8 | |||||||
Mijloacele speciale ale instituţiilor publice |
151 |
1 |
930425,8 |
930425,8 | ||||||
Veniturile fondurilor speciale |
161 |
137808,2 |
137808,2 | |||||||
Veniturile fondurilor speciale |
161 |
1 |
137808,2 |
137808,2 | ||||||
Granturi |
400 |
861089,2 |
526840,0 |
334249,2 | ||||||
Granturi pentru susţinerea bugetului |
412 |
1 |
526840,0 |
526840,0 | ||||||
Granturi pentru proiectele finanţate din surse externe |
412 |
2 |
334249,2 |
334249,2 | ||||||
Cheltuieli, total |
12161400,0 |
10053425,6 |
9495825,6 |
557600,0 |
1041313,0 |
136235,6 |
930425,8 | |||
Servicii de stat cu destinaţie generală |
1 |
866706,2 |
634648,0 |
600737,5 |
33910,5 |
106262,4 |
125795,8 | |||
Autorităţile legislative |
1 |
1 |
61317,1 |
60534,4 |
58907,4 |
1627,0 |
782,7 | |||
Parlamentul |
1 |
1 |
101 |
61317,1 |
60534,4 |
58907,4 |
1627,0 |
782,7 | ||
Autorităţile executive |
1 |
2 |
97852,7 |
63603,7 |
52766,7 |
10837,0 |
34249,0 | |||
Aparatul Preşedintelui Republicii Moldova |
1 |
2 |
102 |
12183,4 |
12183,4 |
12183,4 | ||||
Aparatul Guvernului |
1 |
2 |
104 |
85669,3 |
51420,3 |
40583,3 |
10837,0 |
34249,0 | ||
Activitatea financiară, bugetar-fiscală şi de control |
1 |
3 |
498348,2 |
386875,1 |
366728,6 |
20146,5 |
72771,5 |
38701,6 | ||
Curtea de Conturi |
1 |
3 |
103 |
13703,1 |
13703,1 |
13703,1 | ||||
Ministerul Finanţelor |
1 |
3 |
122 |
228757,0 |
190991,0 |
190991,0 |
37766,0 | |||
inclusiv: | ||||||||||
Serviciul Fiscal de Stat |
1 |
3 |
122 |
186462,3 |
148700,3 |
148700,3 |
37762,0 | |||
Serviciul Control Financiar şi Revizie |
1 |
3 |
122 |
11048,8 |
11044,8 |
11044,8 |
4,0 | |||
Trezoreria de Stat |
1 |
3 |
122 |
30331,7 |
30331,7 |
30331,7 | ||||
Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Asigurărilor şi Fondurilor Nestatale de Pensii |
1 |
3 |
122 |
463,9 |
463,9 |
463,9 | ||||
Serviciul Supravegherii de Stat a Activităţii Asociaţiilor de Economii şi Împrumut ale Cetăţenilor |
1 |
3 |
122 |
450,3 |
450,3 |
450,3 | ||||
Serviciul Vamal |
1 |
3 |
145 |
182935,6 |
182000,0 |
161853,5 |
20146,5 |
935,6 | ||
Proiectul "Facilitarea comerţului şi transportului în Europa de Sud-Est" |
1 |
3 |
325 |
5558,1 |
181,0 |
181,0 |
5377,1 | |||
Proiectul "Managementul finanţelor publice" |
1 |
3 |
443 |
67394,4 |
67394,4 | |||||
Servicii de planificare şi statistică |
1 |
4 |
32950,9 |
30833,3 |
30833,3 |
2117,6 | ||||
Biroul Naţional de Statistică |
1 |
4 |
143 |
32950,9 |
30833,3 |
30833,3 |
2117,6 | |||
Autorităţi şi servicii cu destinaţie generală neatribuite la alte grupuri |
1 |
8 |
131598,4 |
50175,2 |
50175,2 |
33490,9 |
47932,3 | |||
Serviciul de Stat de Arhivă |
1 |
8 |
154 |
2319,6 |
1969,6 |
1969,6 |
350,0 | |||
Comisia Electorală Centrală |
1 |
8 |
195 |
1441,5 |
1441,5 |
1441,5 | ||||
Serviciul de Curieri Speciali |
1 |
8 |
199 |
1982,4 |
1382,4 |
1382,4 |
600,0 | |||
Acţiuni generale (desfăşurarea alegerilor) |
1 |
8 |
200 |
18500,0 |
18500,0 |
18500,0 | ||||
Centrul pentru Drepturile Omului |
1 |
8 |
257 |
1732,4 |
1732,4 |
1732,4 | ||||
Ministerul Dezvoltării Informaţionale |
1 |
8 |
296 |
46982,3 |
46982,3 | |||||
Direcţia Serviciului de Alternativă |
1 |
8 |
312 |
943,3 |
943,3 |
943,3 | ||||
Fondul pentru implementarea Strategiei de reformă a administraţiei publice centrale |
1 |
8 |
381 |
7000,0 |
7000,0 |
7000,0 | ||||
Fondul pentru implementarea Strategiei naţionale de edificare a societăţii informaţionale - "Moldova Electronică" |
1 |
8 |
382 |
17206,0 |
17206,0 |
17206,0 | ||||
Oficiul de suport administrativ pentru asistenţă la implementarea Strategiei de reformă a administraţiei publice centrale în Republica Moldova |
1 |
8 |
390 |
33490,9 |
33490,9 | |||||
Organele administrative |
1 |
10 |
44638,9 |
42626,3 |
41326,3 |
1300,0 |
2012,6 | |||
Ministerul Economiei şi Comerţului |
1 |
10 |
121 |
12133,5 |
10433,5 |
10433,5 |
1700,0 | |||
inclusiv: | ||||||||||
aparatul ministerului |
1 |
10 |
121 |
8450,8 |
8450,8 |
8450,8 | ||||
Agenţia Privatizare |
1 |
10 |
121 |
3682,7 |
1982,7 |
1982,7 |
1700,0 | |||
Ministerul Finanţelor |
1 |
10 |
122 |
12784,6 |
12784,6 |
11984,6 |
800,0 | |||
Ministerul Administraţiei Publice Locale |
1 |
10 |
137 |
4510,9 |
4510,9 |
4510,9 | ||||
Biroul Naţional de Statistică |
1 |
10 |
143 |
7664,2 |
7664,2 |
7664,2 | ||||
Biroul Relaţii Interetnice |
1 |
10 |
149 |
1761,4 |
1448,8 |
948,8 |
500,0 |
312,6 | ||
Serviciul de Stat de Arhivă |
1 |
10 |
154 |
764,9 |
764,9 |
764,9 | ||||
Ministerul Dezvoltării Informaţionale |
1 |
10 |
296 |
2941,2 |
2941,2 |
2941,2 | ||||
Camera de Licenţiere |
1 |
10 |
310 |
2078,2 |
2078,2 |
2078,2 | ||||
Activitate externă |
2 |
261217,6 |
246912,6 |
246912,6 |
14305,0 | |||||
Colaborarea internaţională |
2 |
1 |
47150,0 |
47150,0 |
47150,0 | |||||
Acţiuni generale |
2 |
1 |
200 |
47150,0 |
47150,0 |
47150,0 | ||||
Misiunile diplomatice |
2 |
4 |
201622,3 |
187317,3 |
187317,3 |
14305,0 | ||||
Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene |
2 |
4 |
135 |
201622,3 |
187317,3 |
187317,3 |
14305,0 | |||
Organele administrative |
2 |
10 |
12445,3 |
12445,3 |
12445,3 | |||||
Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene |
2 |
10 |
135 |
12445,3 |
12445,3 |
12445,3 | ||||
Apărarea naţională |
3 |
222930,6 |
197130,6 |
194130,6 |
3000,0 |
25800,0 | ||||
Armata Naţională |
3 |
1 |
222930,6 |
197130,6 |
194130,6 |
3000,0 |
25800,0 | |||
Ministerul Apărării |
3 |
1 |
132 |
222930,6 |
197130,6 |
194130,6 |
3000,0 |
25800,0 | ||
Justiţie |
4 |
207693,4 |
197767,0 |
190267,0 |
7500,0 |
2771,0 |
960,0 |
6195,4 | ||
Instanţele judecătoreşti |
4 |
3 |
91604,2 |
89438,2 |
85938,2 |
3500,0 |
2166,0 | |||
Curtea Supremă de Justiţie |
4 |
3 |
108 |
15829,0 |
15299,2 |
13299,2 |
2000,0 |
529,8 | ||
Curtea de Apel Economică |
4 |
3 |
112 |
4604,3 |
4604,3 |
4604,3 | ||||
Ministerul Justiţiei (Judecătoriile) |
4 |
3 |
131 |
55507,1 |
53928,8 |
53428,8 |
500,0 |
1578,3 | ||
Curtea de Apel Chişinău |
4 |
3 |
335 |
5758,4 |
5720,5 |
5720,5 |
37,9 | |||
Curtea de Apel Bălţi |
4 |
3 |
336 |
3392,8 |
3392,8 |
3392,8 | ||||
Curtea de Apel Bender |
4 |
3 |
337 |
2017,2 |
1997,2 |
1997,2 |
20,0 | |||
Curtea de Apel Cahul |
4 |
3 |
338 |
2163,0 |
2163,0 |
2163,0 | ||||
Curtea de Apel Comrat |
4 |
3 |
339 |
2332,4 |
2332,4 |
1332,4 |
1000,0 | |||
Procuratura |
4 |
4 |
66297,5 |
66155,2 |
62155,2 |
4000,0 |
142,3 | |||
Procuratura Generală |
4 |
4 |
113 |
66297,5 |
66155,2 |
62155,2 |
4000,0 |
142,3 | ||
Notariatele |
4 |
5 |
6473,4 |
6473,4 |
6473,4 | |||||
Ministerul Justiţiei |
4 |
5 |
131 |
6473,4 |
6473,4 |
6473,4 | ||||
Autorităţi de justiţie neatribuite la alte grupuri |
4 |
6 |
14331,1 |
10040,1 |
10040,1 |
2771,0 |
1520,0 | |||
Consiliul Superior al Magistraturii |
4 |
6 |
107 |
546,3 |
546,3 |
546,3 | ||||
Ministerul Justiţiei |
4 |
6 |
131 |
4473,8 |
2953,8 |
2953,8 |
1520,0 | |||
Proiectul "Reforma instanţelor judecătoreşti" |
4 |
6 |
389 |
2771,0 |
2771,0 | |||||
Institutul Naţional de Justiţie |
4 |
6 |
999 |
6540,0 |
6540,0 |
6540,0 | ||||
Executarea judecătorească |
4 |
7 |
20663,1 |
19703,1 |
19703,1 |
960,0 | ||||
Ministerul Justiţiei |
4 |
7 |
131 |
20663,1 |
19703,1 |
19703,1 |
960,0 | |||
Organele administrative |
4 |
10 |
8324,1 |
5957,0 |
5957,0 |
2367,1 | ||||
Ministerul Justiţiei |
4 |
10 |
131 |
8324,1 |
5957,0 |
5957,0 |
2367,1 | |||
Jurisdicţia constituţională |
41 |
3665,0 |
3665,0 |
3665,0 | ||||||
Autoritatea de jurisdicţie constituţională |
41 |
1 |
3665,0 |
3665,0 |
3665,0 | |||||
Curtea Constituţională |
41 |
1 |
106 |
3665,0 |
3665,0 |
3665,0 | ||||
Menţinerea ordinii publice şi securitatea naţională |
5 |
968552,3 |
812150,8 |
795754,8 |
16396,0 |
156401,5 | ||||
Organele afacerilor interne |
5 |
1 |
414002,2 |
272176,1 |
269776,1 |
2400,0 |
141826,1 | |||
Ministerul Afacerilor Interne |
5 |
1 |
133 |
414002,2 |
272176,1 |
269776,1 |
2400,0 |
141826,1 | ||
Trupele de carabinieri |
5 |
2 |
50410,4 |
49370,4 |
49370,4 |
1040,0 | ||||
Ministerul Afacerilor Interne |
5 |
2 |
133 |
50410,4 |
49370,4 |
49370,4 |
1040,0 | |||
Penitenciarele |
5 |
3 |
177969,0 |
170479,0 |
164083,0 |
6396,0 |
7490,0 | |||
Ministerul Justiţiei |
5 |
3 |
131 |
177969,0 |
170479,0 |
164083,0 |
6396,0 |
7490,0 | ||
Organele securităţii naţionale |
5 |
4 |
200877,6 |
198967,0 |
193367,0 |
5600,0 |
1910,6 | |||
Serviciul Grăniceri |
5 |
4 |
152 |
117436,6 |
116641,6 |
114041,6 |
2600,0 |
795,0 | ||
Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat |
5 |
4 |
183 |
21416,9 |
20816,9 |
18816,9 |
2000,0 |
600,0 | ||
Serviciul de Informaţii şi Securitate |
5 |
4 |
285 |
62024,1 |
61508,5 |
60508,5 |
1000,0 |
515,6 | ||
Protecţie civilă şi situaţii excepţionale |
5 |
6 |
75841,1 |
72571,2 |
72571,2 |
3269,9 | ||||
Ministerul Afacerilor Interne |
5 |
6 |
133 |
75841,1 |
72571,2 |
72571,2 |
3269,9 | |||
Organe şi instituţii neatribuite la alte grupuri |
5 |
9 |
49452,0 |
48587,1 |
46587,1 |
2000,0 |
864,9 | |||
Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei |
5 |
9 |
297 |
49452,0 |
48587,1 |
46587,1 |
2000,0 |
864,9 | ||
Învăţămînt |
6 |
1348427,3 |
813963,1 |
804663,1 |
9300,0 |
85830,6 |
19975,6 |
428658,0 | ||
Învăţămîntul preşcolar |
6 |
1 |
20440,0 |
20440,0 | ||||||
Proiectul "Educaţie pentru toţi - iniţiativa de acţiune rapidă" |
6 |
1 |
388 |
20440,0 |
20440,0 | |||||
Învăţămîntul primar |
6 |
2 |
19390,6 |
19390,6 | ||||||
Fondul de investiţii sociale |
6 |
2 |
249 |
19390,6 |
19390,6 | |||||
Învăţămîntul secundar |
6 |
3 |
478437,8 |
398362,0 |
397562,0 |
800,0 |
46000,0 |
19975,6 |
14100,2 | |
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare |
6 |
3 |
125 |
579,5 |
544,5 |
544,5 |
35,0 | |||
Ministerul Educaţiei şi Tineretului |
6 |
3 |
129 |
421636,1 |
387815,8 |
387015,8 |
800,0 |
19975,6 |
13844,7 | |
dintre care Fondul pentru susţinerea cadrelor didactice tinere din mediul rural |
6 |
3 |
129 |
13500,0 |
13500,0 |
13500,0 | ||||
Ministerul Culturii şi Turismului |
6 |
3 |
130 |
10222,2 |
10001,7 |
10001,7 |
220,5 | |||
Proiectul "Dezvoltarea învăţămîntului în mediul rural" |
6 |
3 |
385 |
46000,0 |
46000,0 | |||||
Învăţămîntul superior |
6 |
4 |
546762,0 |
205791,4 |
200791,4 |
5000,0 |
340970,6 | |||
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare |
6 |
4 |
125 |
36434,3 |
23402,7 |
23402,7 |
13031,6 | |||
Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale |
6 |
4 |
128 |
76141,4 |
32216,5 |
31216,5 |
1000,0 |
43924,9 | ||
Ministerul Educaţiei şi Tineretului |
6 |
4 |
129 |
416584,3 |
137473,7 |
134473,7 |
3000,0 |
279110,6 | ||
Ministerul Culturii şi Turismului |
6 |
4 |
130 |
17532,3 |
12698,5 |
11698,5 |
1000,0 |
4833,8 | ||
Academia de Administrare Publică de pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova |
6 |
4 |
158 |
69,7 |
69,7 | |||||
Învăţămîntul postuniversitar |
6 |
5 |
60507,5 |
50384,0 |
48884,0 |
1500,0 |
10123,5 | |||
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare |
6 |
5 |
125 |
302,4 |
302,4 |
302,4 | ||||
Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale |
6 |
5 |
128 |
46813,8 |
40057,1 |
39057,1 |
1000,0 |
6756,7 | ||
Ministerul Educaţiei şi Tineretului |
6 |
5 |
129 |
3783,4 |
3783,4 |
3783,4 | ||||
Ministerul Culturii şi Turismului |
6 |
5 |
130 |
371,5 |
306,2 |
306,2 |
65,3 | |||
Academia de Administrare Publică de pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova |
6 |
5 |
158 |
9236,4 |
5934,9 |
5434,9 |
500,0 |
3301,5 | ||
Cursuri şi instituţii de perfecţionare a cadrelor |
6 |
6 |
10197,6 |
6671,5 |
6671,5 |
3526,1 | ||||
Ministerul Finanţelor |
6 |
6 |
122 |
315,2 |
315,2 |
315,2 | ||||
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare |
6 |
6 |
125 |
1720,3 |
663,2 |
663,2 |
1057,1 | |||
Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale |
6 |
6 |
128 |
3235,0 |
2242,9 |
2242,9 |
992,1 | |||
Ministerul Educaţiei şi Tineretului |
6 |
6 |
129 |
4302,4 |
2944,4 |
2944,4 |
1358,0 | |||
Ministerul Culturii şi Turismului |
6 |
6 |
130 |
32,7 |
32,7 |
32,7 | ||||
Ministerul Justiţiei |
6 |
6 |
131 |
171,7 |
171,7 |
171,7 | ||||
Academia de Administrare Publică de pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova |
6 |
6 |
158 |
420,3 |
301,4 |
301,4 |
118,9 | |||
Instituţii şi activităţi în domeniul învăţămîntului neatribuite la alte grupuri |
6 |
7 |
21941,6 |
20256,7 |
20256,7 |
1684,9 | ||||
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare |
6 |
7 |
125 |
2382,4 |
2064,2 |
2064,2 |
318,2 | |||
Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale |
6 |
7 |
128 |
84,9 |
84,9 |
84,9 | ||||
Ministerul Educaţiei şi Tineretului |
6 |
7 |
129 |
19403,7 |
18037,0 |
18037,0 |
1366,7 | |||
Fondul burselor acordate de Preşedintele Republicii Moldova |
6 |
7 |
445 |
70,6 |
70,6 |
70,6 | ||||
Învăţămîntul mediu de specialitate |
6 |
8 |
183956,0 |
127597,2 |
125597,2 |
2000,0 |
56358,8 | |||
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare |
6 |
8 |
125 |
37612,8 |
25737,2 |
25737,2 |
11875,6 | |||
Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale |
6 |
8 |
128 |
29009,3 |
18302,7 |
17302,7 |
1000,0 |
10706,6 | ||
Ministerul Educaţiei şi Tineretului |
6 |
8 |
129 |
97846,7 |
68233,2 |
67233,2 |
1000,0 |
29613,5 | ||
Ministerul Culturii şi Turismului |
6 |
8 |
130 |
19487,2 |
15324,1 |
15324,1 |
4163,1 | |||
Organele administrative |
6 |
10 |
6794,2 |
4900,3 |
4900,3 |
1893,9 | ||||
Ministerul Educaţiei şi Tineretului |
6 |
10 |
129 |
5796,1 |
4602,2 |
4602,2 |
1193,9 | |||
Comitetul Naţional pentru Adopţii |
6 |
10 |
321 |
998,1 |
298,1 |
298,1 |
700,0 | |||
Ştiinţă şi inovare |
7 |
278032,7 |
262219,2 |
234569,2 |
27650,0 |
550,0 |
15263,5 | |||
Cercetări ştiinţifice fundamentale |
7 |
1 |
66572,2 |
63395,7 |
63395,7 |
3176,5 | ||||
Academia de Ştiinţe a Moldovei |
7 |
1 |
157 |
66572,2 |
63395,7 |
63395,7 |
3176,5 | |||
Cercetări ştiinţifice aplicate |
7 |
2 |
136353,2 |
130140,2 |
130140,2 |
6213,0 | ||||
Academia de Ştiinţe a Moldovei |
7 |
2 |
157 |
136353,2 |
130140,2 |
130140,2 |
6213,0 | |||
Pregătirea cadrelor ştiinţifice |
7 |
3 |
14430,1 |
11683,6 |
11683,6 |
2746,5 | ||||
Academia de Ştiinţe a Moldovei |
7 |
3 |
157 |
14430,1 |
11683,6 |
11683,6 |
2746,5 | |||
Instituţii şi acţiuni pentru ştiinţă şi inovare neatribuite la alte grupuri |
7 |
4 |
48018,3 |
46981,8 |
19331,8 |
27650,0 |
550,0 |
486,5 | ||
Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale |
7 |
4 |
128 |
2129,7 |
2129,7 |
2129,7 | ||||
Academia de Ştiinţe a Moldovei |
7 |
4 |
157 |
45888,6 |
44852,1 |
17202,1 |
27650,0 |
550,0 |
486,5 | |
Organele administrative |
7 |
10 |
12658,9 |
10017,9 |
10017,9 |
2641,0 | ||||
Academia de Ştiinţe a Moldovei |
7 |
10 |
157 |
10757,5 |
8357,5 |
8357,5 |
2400,0 | |||
Consiliul Naţional pentru Acreditare şi Atestare |
7 |
10 |
454 |
1901,4 |
1660,4 |
1660,4 |
241,0 | |||
Cultură, artă, culte, sport şi acţiuni pentru tineret |
8 |
206503,4 |
200935,2 |
178435,2 |
22500,0 |
2920,2 |
2648,0 | |||
Activităţi în domeniul culturii |
8 |
2 |
105249,2 |
102684,2 |
80184,2 |
22500,0 |
2565,0 | |||
Ministerul Educaţiei şi Tineretului |
8 |
2 |
129 |
402,2 |
402,2 |
402,2 | ||||
Ministerul Culturii şi Turismului |
8 |
2 |
130 |
83927,2 |
81372,2 |
78872,2 |
2500,0 |
2555,0 | ||
dintre care: | ||||||||||
Cinematografia |
8 |
2 |
130 |
7450,0 |
7450,0 |
7450,0 | ||||
Teatre, circuri şi organizaţii concertistice |
8 |
2 |
130 |
48611,0 |
48611,0 |
48611,0 | ||||
Societatea Orbilor din Moldova |
8 |
2 |
180 |
697,2 |
697,2 |
697,2 | ||||
Asociaţia Surzilor din Republica Moldova |
8 |
2 |
181 |
222,6 |
212,6 |
212,6 |
10,0 | |||
Fondul de investiţii sociale |
8 |
2 |
249 |
20000,0 |
20000,0 |
20000,0 | ||||
Radioteleviziunea |
8 |
3 |
51519,6 |
51519,6 |
51519,6 | |||||
Instituţia Publică Naţională a Audiovizualului Compania "Teleradio-Moldova" |
8 |
3 |
173 |
51519,6 |
51519,6 |
51519,6 | ||||
Presa periodică şi editurile |
8 |
4 |
1869,9 |
1869,9 |
1869,9 | |||||
Ministerul Culturii şi Turismului |
8 |
4 |
130 |
1050,0 |
1050,0 |
1050,0 | ||||
Fondul pentru susţinerea redacţiilor |
8 |
4 |
186 |
819,9 |
819,9 |
819,9 | ||||
inclusiv: | ||||||||||
Redacţia revistei "Alunelul" |
8 |
4 |
201 |
273,3 |
273,3 |
273,3 | ||||
Redacţia revistei "Noi" |
8 |
4 |
202 |
273,3 |
273,3 |
273,3 | ||||
Redacţia revistei "Florile Dalbe" |
8 |
4 |
203 |
273,3 |
273,3 |
273,3 | ||||
Sport şi acţiuni pentru tineret |
8 |
5 |
35310,1 |
32389,9 |
32389,9 |
2920,2 | ||||
Ministerul Educaţiei şi Tineretului |
8 |
5 |
129 |
3270,0 |
3270,0 |
3270,0 | ||||
Agenţia Sportului |
8 |
5 |
138 |
29119,9 |
29119,9 |
29119,9 | ||||
Unitatea consolidată pentru implementarea şi monitorizarea proiectelor în domeniul agriculturii (Programe pentru tineret) |
8 |
5 |
282 |
2920,2 |
2920,2 | |||||
Instituţii şi acţiuni privind cultura, arta, cultele şi sportul neatribuite la alte grupuri |
8 |
6 |
6461,6 |
6443,6 |
6443,6 |
18,0 | ||||
Ministerul Culturii şi Turismului |
8 |
6 |
130 |
6321,6 |
6303,6 |
6303,6 |
18,0 | |||
Biroul Relaţii Interetnice |
8 |
6 |
149 |
140,0 |
140,0 |
140,0 | ||||
Organele administrative |
8 |
10 |
6093,0 |
6028,0 |
6028,0 |
65,0 | ||||
Ministerul Culturii şi Turismului |
8 |
10 |
130 |
3668,8 |
3623,8 |
3623,8 |
45,0 | |||
Consiliul Coordonator al Audiovizualului |
8 |
10 |
161 |
1985,4 |
1965,4 |
1965,4 |
20,0 | |||
Serviciul de Stat pentru Problemele Cultelor |
8 |
10 |
163 |
438,8 |
438,8 |
438,8 | ||||
Ocrotirea sănătăţii |
9 |
1735883,7 |
1572451,2 |
1564525,2 |
7926,0 |
85246,7 |
78185,8 | |||
Spitale |
9 |
1 |
33877,0 |
14239,1 |
7813,1 |
6426,0 |
19637,9 | |||
Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale |
9 |
1 |
128 |
6000,0 |
6000,0 |
6000,0 | ||||
Asociaţia Curativ-Sanatorială şi de Recuperare |
9 |
1 |
176 |
27877,0 |
8239,1 |
7813,1 |
426,0 |
19637,9 | ||
Policlinicile şi centrele medicilor de familie |
9 |
2 |
11602,7 |
6495,9 |
4995,9 |
1500,0 |
5106,8 | |||
Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale |
9 |
2 |
128 |
817,5 |
685,5 |
685,5 |
132,0 | |||
Asociaţia Curativ-Sanatorială şi de Recuperare |
9 |
2 |
176 |
10785,2 |
5810,4 |
4310,4 |
1500,0 |
4974,8 | ||
Servicii şi instituţii sanitaro-epidemiologice şi de profilaxie |
9 |
3 |
116559,3 |
86453,3 |
86453,3 |
30106,0 | ||||
Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale |
9 |
3 |
128 |
115709,3 |
85723,3 |
85723,3 |
29986,0 | |||
Asociaţia Curativ-Sanatorială şi de Recuperare |
9 |
3 |
176 |
850,0 |
730,0 |
730,0 |
120,0 | |||
Instituţii şi servicii din domeniul ocrotirii sănătăţii neatribuite la alte grupuri |
9 |
5 |
122175,3 |
16374,1 |
16374,1 |
85246,7 |
20554,5 | |||
Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale |
9 |
5 |
128 |
33587,1 |
14191,6 |
14191,6 |
19395,5 | |||
Asociaţia Curativ-Sanatorială şi de Recuperare |
9 |
5 |
176 |
3246,0 |
2087,0 |
2087,0 |
1159,0 | |||
Unitatea de coordonare, implementare şi monitorizare a proiectului "Reforma sistemului de ocrotire a sănătăţii" |
9 |
5 |
277 |
46541,6 |
95,5 |
95,5 |
46446,1 | |||
Proiectul "Securitatea transfuzională în Republica Moldova" |
9 |
5 |
447 |
38800,6 |
38800,6 | |||||
Programe naţionale de ocrotire a sănătăţii |
9 |
6 |
251011,7 |
248231,1 |
248231,1 |
2780,6 | ||||
Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale |
9 |
6 |
128 |
250199,1 |
247418,5 |
247418,5 |
2780,6 | |||
Asociaţia Curativ-Sanatorială şi de Recuperare |
9 |
6 |
176 |
812,6 |
812,6 |
812,6 | ||||
Servicii legate de asigurarea obligatorie de asistenţă medicală |
9 |
7 |
1195000,0 |
1195000,0 |
1195000,0 | |||||
Compania Naţională de Asigurări în Medicină |
9 |
7 |
322 |
1195000,0 |
1195000,0 |
1195000,0 | ||||
Organele administrative |
9 |
10 |
5657,7 |
5657,7 |
5657,7 | |||||
Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale |
9 |
10 |
128 |
5657,7 |
5657,7 |
5657,7 | ||||
Asigurare şi asistenţă socială |
10 |
1536765,3 |
1443366,3 |
1436806,3 |
6560,0 |
22922,0 |
64600,0 |
5877,0 | ||
Pensiile militarilor |
10 |
1 |
319447,5 |
319447,5 |
319447,5 | |||||
Ministerul Justiţiei |
10 |
1 |
131 |
23515,2 |
23515,2 |
23515,2 | ||||
Ministerul Apărării |
10 |
1 |
132 |
127169,9 |
127169,9 |
127169,9 | ||||
Ministerul Afacerilor Interne |
10 |
1 |
133 |
132714,9 |
132714,9 |
132714,9 | ||||
Serviciul Grăniceri |
10 |
1 |
152 |
11818,2 |
11818,2 |
11818,2 | ||||
Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat |
10 |
1 |
183 |
3651,8 |
3651,8 |
3651,8 | ||||
Serviciul de Informaţii şi Securitate |
10 |
1 |
285 |
16399,8 |
16399,8 |
16399,8 | ||||
Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei |
10 |
1 |
297 |
4177,7 |
4177,7 |
4177,7 | ||||
Instituţiile asistenţei sociale |
10 |
3 |
130537,5 |
124837,2 |
118277,2 |
6560,0 |
5700,3 | |||
Ministerul Economiei şi Comerţului |
10 |
3 |
121 |
17466,2 |
17466,2 |
17466,2 | ||||
Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale |
10 |
3 |
128 |
113071,3 |
107371,0 |
100811,0 |
6560,0 |
5700,3 | ||
Compensarea pierderilor suportate de întreprinderile de transport în legătură cu acordarea de înlesniri unor categorii de populaţie |
10 |
5 |
500,0 |
500,0 |
500,0 | |||||
Acţiuni generale |
10 |
5 |
200 |
500,0 |
500,0 |
500,0 | ||||
Indexarea eşalonată a depunerilor populaţiei la Banca de Economii |
10 |
6 |
85000,0 |
85000,0 |
85000,0 | |||||
Acţiuni generale |
10 |
6 |
200 |
85000,0 |
85000,0 |
85000,0 | ||||
Instituţii şi servicii din domeniul asigurării şi asistenţei sociale neatribuite la alte grupuri |
10 |
11 |
65654,2 |
42555,5 |
42555,5 |
22922,0 |
176,7 | |||
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare |
10 |
11 |
125 |
223,9 |
223,9 |
223,9 | ||||
Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale |
10 |
11 |
128 |
29085,0 |
28908,3 |
28908,3 |
176,7 | |||
Ministerul Educaţiei şi Tineretului |
10 |
11 |
129 |
11963,9 |
11963,9 |
11963,9 | ||||
Ministerul Culturii şi Turismului |
10 |
11 |
130 |
156,7 |
156,7 |
156,7 | ||||
Societatea Orbilor din Moldova |
10 |
11 |
180 |
560,0 |
560,0 |
560,0 | ||||
Asociaţia Surzilor din Republica Moldova |
10 |
11 |
181 |
446,0 |
446,0 |
446,0 | ||||
Societatea Invalizilor din Republica Moldova |
10 |
11 |
227 |
252,0 |
252,0 |
252,0 | ||||
Proiectul "Gestionarea protecţiei sociale" |
10 |
11 |
276 |
22966,7 |
44,7 |
44,7 |
22922,0 | |||
Compensaţiile şi indemnizaţiile nominative |
10 |
13 |
21970,7 |
21970,7 |
21970,7 | |||||
Ministerul Justiţiei |
10 |
13 |
131 |
899,8 |
899,8 |
899,8 | ||||
Ministerul Apărării |
10 |
13 |
132 |
7606,5 |
7606,5 |
7606,5 | ||||
Ministerul Afacerilor Interne |
10 |
13 |
133 |
10500,7 |
10500,7 |
10500,7 | ||||
Serviciul Grăniceri |
10 |
13 |
152 |
1125,3 |
1125,3 |
1125,3 | ||||
Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat |
10 |
13 |
183 |
30,0 |
30,0 |
30,0 | ||||
Serviciul de Informaţii şi Securitate |
10 |
13 |
285 |
1806,6 |
1806,6 |
1806,6 | ||||
Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei |
10 |
13 |
297 |
1,8 |
1,8 |
1,8 | ||||
Subvenţionarea dobînzii şi rambursarea creditelor bancare preferenţiale acordate populaţiei şi cooperativelor de construcţie a locuinţelor |
10 |
18 |
23500,0 |
23500,0 |
23500,0 | |||||
Acţiuni generale |
10 |
18 |
200 |
23500,0 |
23500,0 |
23500,0 | ||||
Fondurile de susţinere socială a populaţiei |
10 |
20 |
64600,0 |
64600,0 | ||||||
Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale |
10 |
20 |
128 |
64600,0 |
64600,0 | |||||
Prestaţii sociale şi pensii achitate din bugetul asigurărilor sociale de stat |
10 |
21 |
810555,4 |
810555,4 |
810555,4 | |||||
Casa Naţională de Asigurări Sociale |
10 |
21 |
289 |
810555,4 |
810555,4 |
810555,4 | ||||
Compensarea diferenţei de tarif la resursele energetice livrate consumatorilor casnici |
10 |
22 |
15000,0 |
15000,0 |
15000,0 | |||||
Societatea pe Acţiuni "Moldova-Gaz" |
10 |
22 |
172 |
15000,0 |
15000,0 |
15000,0 | ||||
Agricultură, gospodăria silvică, gospodăria piscicolă şi gospodăria apelor |
11 |
756636,9 |
538339,0 |
526824,0 |
11515,0 |
197037,0 |
3000,0 |
18260,9 | ||
Agricultură |
11 |
1 |
495625,5 |
474525,5 |
474510,5 |
15,0 |
3000,0 |
18100,0 | ||
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare |
11 |
1 |
125 |
157375,5 |
145175,5 |
145160,5 |
15,0 |
3000,0 |
9200,0 | |
Inspectoratul Principal de Stat pentru Carantina Fitosanitară |
11 |
1 |
224 |
9900,0 |
1000,0 |
1000,0 |
8900,0 | |||
Fondul pentru subvenţionarea producătorilor agricoli |
11 |
1 |
315 |
240000,0 |
240000,0 |
240000,0 | ||||
Agenţia Agroindustrială "Moldova-Vin" |
11 |
1 |
324 |
88350,0 |
88350,0 |
88350,0 | ||||
dintre care Fondul pentru susţinerea înfiinţării plantaţiilor viticole |
11 |
1 |
324 |
87050,0 |
87050,0 |
87050,0 | ||||
Gospodăria silvică |
11 |
2 |
22845,9 |
21553,0 |
16553,0 |
5000,0 |
1292,9 | |||
Agenţia pentru Silvicultură "Moldsilva" |
11 |
2 |
178 |
21553,0 |
21553,0 |
16553,0 |
5000,0 | |||
Proiectul "Dezvoltarea pădurilor comunale" |
11 |
2 |
387 |
1292,9 |
1292,9 | |||||
Gospodăria apelor |
11 |
4 |
25045,0 |
25045,0 |
21545,0 |
3500,0 | ||||
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare |
11 |
4 |
125 |
25045,0 |
25045,0 |
21545,0 |
3500,0 | |||
Activităţi şi servicii din agricultură, gospodăria silvică, gospodăria piscicolă şi gospodăria apelor neatribuite la alte grupuri |
11 |
5 |
205472,9 |
9728,8 |
6728,8 |
3000,0 |
195744,1 | |||
Unitatea consolidată pentru implementarea programelor Fondului Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă |
11 |
5 |
280 |
64685,4 |
350,4 |
350,4 |
64335,0 | |||
Unitatea consolidată pentru implementarea şi monitorizarea proiectelor în domeniul agriculturii |
11 |
5 |
282 |
122409,1 |
5000,0 |
5000,0 |
117409,1 | |||
Agenţia Agroindustrială "Moldova-Vin" |
11 |
5 |
324 |
4378,4 |
4378,4 |
1378,4 |
3000,0 | |||
Proiectul "Crearea staţiilor de deservire agrotehnică" |
11 |
5 |
450 |
14000,0 |
14000,0 | |||||
Organele administrative |
11 |
10 |
7647,6 |
7486,7 |
7486,7 |
160,9 | ||||
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare |
11 |
10 |
125 |
5193,3 |
5193,3 |
5193,3 | ||||
Agenţia pentru Silvicultură "Moldsilva" |
11 |
10 |
178 |
1217,9 |
1057,0 |
1057,0 |
160,9 | |||
Agenţia Agroindustrială "Moldova-Vin" |
11 |
10 |
324 |
1236,4 |
1236,4 |
1236,4 | ||||
Protecţia mediului şi hidrometeorologia |
12 |
121943,4 |
25507,9 |
25377,9 |
130,0 |
49035,5 |
41200,0 |
6200,0 | ||
Protecţia mediului |
12 |
1 |
60796,6 |
11882,7 |
11882,7 |
1713,9 |
41200,0 |
6000,0 | ||
Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale |
12 |
1 |
284 |
59082,7 |
11882,7 |
11882,7 |
41200,0 |
6000,0 | ||
Proiectul "Întărirea capacităţilor pentru dezvoltarea şi implementarea proiectelor finanţării de carbon" |
12 |
1 |
331 |
1713,9 |
1713,9 | |||||
Hidrometeorologia |
12 |
3 |
9578,2 |
9378,2 |
9248,2 |
130,0 |
200,0 | |||
Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale |
12 |
3 |
284 |
9578,2 |
9378,2 |
9248,2 |
130,0 |
200,0 | ||
Activităţi din domeniul protecţiei mediului şi hidrometeorologiei neatribuite la alte grupuri |
12 |
5 |
50241,6 |
2920,0 |
2920,0 |
47321,6 | ||||
Proiectul "Managementul şi distrugerea stocurilor de poluanţi organici persistenţi" |
12 |
5 |
386 |
50241,6 |
2920,0 |
2920,0 |
47321,6 | |||
Organele administrative |
12 |
10 |
1327,0 |
1327,0 |
1327,0 | |||||
Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale |
12 |
10 |
284 |
1327,0 |
1327,0 |
1327,0 | ||||
Industrie şi construcţii |
13 |
21129,9 |
15629,9 |
15629,9 |
5500,0 | |||||
Industria extractivă |
13 |
1 |
4000,0 |
4000,0 |
4000,0 | |||||
Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale |
13 |
1 |
284 |
4000,0 |
4000,0 |
4000,0 | ||||
Activităţi şi servicii din domeniul industriei şi construcţiilor neatribuite la alte grupuri |
13 |
5 |
11054,5 |
5554,5 |
5554,5 |
5500,0 | ||||
Agenţia Construcţii şi Dezvoltare a Teritoriului |
13 |
5 |
140 |
9094,5 |
3594,5 |
3594,5 |
5500,0 | |||
Societatea Orbilor din Moldova |
13 |
5 |
180 |
665,0 |
665,0 |
665,0 | ||||
Asociaţia Surzilor din Republica Moldova |
13 |
5 |
181 |
920,0 |
920,0 |
920,0 | ||||
Societatea Invalizilor din Republica Moldova |
13 |
5 |
227 |
375,0 |
375,0 |
375,0 | ||||
Organele administrative |
13 |
10 |
6075,4 |
6075,4 |
6075,4 | |||||
Agenţia Construcţii şi Dezvoltare a Teritoriului |
13 |
10 |
140 |
1159,3 |
1159,3 |
1159,3 | ||||
Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale (Agenţia de Stat pentru Geologie "AGeoM") |
13 |
10 |
284 |
939,1 |
939,1 |
939,1 | ||||
Ministerul Industriei şi Infrastructurii |
13 |
10 |
298 |
3977,0 |
3977,0 |
3977,0 | ||||
Transporturi, gospodăria drumurilor, comunicaţii şi informatică |
14 |
423154,5 |
418135,7 |
222135,7 |
196000,0 |
5018,8 | ||||
Transportul naval |
14 |
2 |
1679,5 |
1679,5 |
1679,5 | |||||
Ministerul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor |
14 |
2 |
264 |
1679,5 |
1679,5 |
1679,5 | ||||
Gospodăria drumurilor |
14 |
7 |
386418,8 |
381400,0 |
185400,0 |
196000,0 |
5018,8 | |||
Fondul de investiţii sociale |
14 |
7 |
249 |
5018,8 |
5018,8 | |||||
Ministerul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor |
14 |
7 |
264 |
381400,0 |
381400,0 |
185400,0 |
196000,0 | |||
Comunicaţiile şi informatica |
14 |
8 |
33082,6 |
33082,6 |
33082,6 | |||||
Serviciul de Informaţii şi Securitate (Întreprinderea de Stat "Centrul de Telecomunicaţii Speciale") |
14 |
8 |
285 |
33082,6 |
33082,6 |
33082,6 | ||||
Organele administrative |
14 |
10 |
1973,6 |
1973,6 |
1973,6 | |||||
Ministerul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor |
14 |
10 |
264 |
1973,6 |
1973,6 |
1973,6 | ||||
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe |
15 |
146850,1 |
10025,1 |
1640,1 |
8385,0 |
136725,0 |
100,0 | |||
Gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe |
15 |
1 |
5460,0 |
5460,0 |
5460,0 | |||||
Parlamentul |
15 |
1 |
101 |
1380,0 |
1380,0 |
1380,0 | ||||
Ministerul Educaţiei şi Tineretului |
15 |
1 |
129 |
2080,0 |
2080,0 |
2080,0 | ||||
Serviciul Vamal |
15 |
1 |
145 |
2000,0 |
2000,0 |
2000,0 | ||||
Gospodăria comunală |
15 |
2 |
139450,0 |
2725,0 |
2725,0 |
136725,0 | ||||
Agenţia Construcţii şi Dezvoltare a Teritoriului |
15 |
2 |
140 |
40535,0 |
535,0 |
535,0 |
40000,0 | |||
Fondul de investiţii sociale |
15 |
2 |
249 |
1825,0 |
1825,0 | |||||
Unitatea de implementare a proiectelor de aprovizionare cu apă şi canalizare |
15 |
2 |
326 |
97090,0 |
2190,0 |
2190,0 |
94900,0 | |||
Activitatea sanitară, inclusiv controlul asupra poluării mediului |
15 |
3 |
1177,9 |
1077,9 |
877,9 |
200,0 |
100,0 | |||
Ministerul Afacerilor Interne |
15 |
3 |
133 |
1177,9 |
1077,9 |
877,9 |
200,0 |
100,0 | ||
Activităţile şi serviciile gospodăriei comunale şi ale gospodăriei de exploatare a fondului de locuinţe neatribuite la alte grupuri |
15 |
4 |
762,2 |
762,2 |
762,2 | |||||
Agenţia Construcţii şi Dezvoltare a Teritoriului |
15 |
4 |
140 |
762,2 |
762,2 |
762,2 | ||||
Complexul pentru combustibil şi energie |
16 |
219341,5 |
576,4 |
576,4 |
218765,1 | |||||
Reţele de gaze |
16 |
1 |
10265,6 |
10265,6 | ||||||
Fondul de investiţii sociale |
16 |
1 |
249 |
10265,6 |
10265,6 | |||||
Activităţile şi serviciile complexului pentru combustibil şi energie neatribuite la alte grupuri |
16 |
4 |
209075,9 |
576,4 |
576,4 |
208499,5 | ||||
Ministerul Industriei şi Infrastructurii |
16 |
4 |
298 |
280,0 |
280,0 |
280,0 | ||||
Unitatea consolidată pentru implementarea şi monitorizarea proiectelor în domeniul energeticii |
16 |
4 |
302 |
208795,9 |
296,4 |
296,4 |
208499,5 | |||
Serviciul datoriei de stat |
17 |
586755,0 |
586755,0 |
586755,0 | ||||||
Serviciul datoriei de stat interne |
17 |
1 |
341000,0 |
341000,0 |
341000,0 | |||||
Acţiuni generale |
17 |
1 |
200 |
341000,0 |
341000,0 |
341000,0 | ||||
Serviciul datoriei de stat externe |
17 |
3 |
245755,0 |
245755,0 |
245755,0 | |||||
Acţiuni generale |
17 |
3 |
200 |
245755,0 |
245755,0 |
245755,0 | ||||
Completarea rezervelor de stat |
18 |
60427,1 |
15518,9 |
15518,9 |
44908,2 | |||||
Tezaurul de stat |
18 |
1 |
573,6 |
300,0 |
300,0 |
273,6 | ||||
Acţiuni generale |
18 |
1 |
200 |
573,6 |
300,0 |
300,0 |
273,6 | |||
Rezervele materiale de stat |
18 |
2 |
48000,0 |
8000,0 |
8000,0 |
40000,0 | ||||
Agenţia Rezerve Materiale, Achiziţii Publice şi Ajutoare Umanitare |
18 |
2 |
169 |
48000,0 |
8000,0 |
8000,0 |
40000,0 | |||
Alte servicii pentru deservirea rezervelor de stat |
18 |
4 |
8967,6 |
4433,0 |
4433,0 |
4534,6 | ||||
Ministerul Finanţelor (Vistieria de Stat) |
18 |
4 |
122 |
2053,2 |
1518,6 |
1518,6 |
534,6 | |||
Agenţia Rezerve Materiale, Achiziţii Publice şi Ajutoare Umanitare |
18 |
4 |
169 |
6914,4 |
2914,4 |
2914,4 |
4000,0 | |||
Organele administrative |
18 |
10 |
2885,9 |
2785,9 |
2785,9 |
100,0 | ||||
Agenţia Rezerve Materiale, Achiziţii Publice şi Ajutoare Umanitare |
18 |
10 |
169 |
2885,9 |
2785,9 |
2785,9 |
100,0 | |||
Alte servicii legate de activitatea economică |
19 |
135807,9 |
74678,6 |
74678,6 |
59443,3 |
450,0 |
1236,0 | |||
Alte servicii legate de activitatea economică |
19 |
3 |
131105,2 |
70975,9 |
70975,9 |
59443,3 |
450,0 |
236,0 | ||
Ministerul Economiei şi Comerţului |
19 |
3 |
121 |
6716,0 |
6716,0 |
6716,0 | ||||
Ministerul Culturii şi Turismului (Fondul pentru promovarea şi dezvoltarea turismului) |
19 |
3 |
130 |
450,0 |
450,0 | |||||
Serviciul Standardizare şi Metrologie |
19 |
3 |
144 |
5010,7 |
5010,7 |
5010,7 | ||||
Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru |
19 |
3 |
155 |
50306,7 |
50070,7 |
50070,7 |
236,0 | |||
Oficiul de Implementare a Primului Proiect de Cadastru |
19 |
3 |
254 |
28381,6 |
2346,8 |
2346,8 |
26034,8 | |||
Fondul pentru acoperirea unor cheltuieli aferente privatizării şi postprivatizării |
19 |
3 |
305 |
1000,0 |
1000,0 |
1000,0 | ||||
Fondul pentru realizarea Programului naţional de elaborare a reglementărilor tehnice |
19 |
3 |
380 |
5000,0 |
5000,0 |
5000,0 | ||||
Unitatea de implementare a Proiectului de ameliorare a competitivităţii |
19 |
3 |
384 |
33408,5 |
33408,5 | |||||
Agenţia Naţională pentru Protecţia Concurenţei |
19 |
3 |
453 |
831,7 |
831,7 |
831,7 | ||||
Organele administrative |
19 |
10 |
4702,7 |
3702,7 |
3702,7 |
1000,0 | ||||
Serviciul Standardizare şi Metrologie |
19 |
10 |
144 |
2505,2 |
1505,2 |
1505,2 |
1000,0 | |||
Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru |
19 |
10 |
155 |
2197,5 |
2197,5 |
2197,5 | ||||
Cheltuieli neatribuite la alte grupuri principale |
20 |
2112206,9 |
2042280,8 |
1835453,3 |
206827,5 |
69335,4 |
590,7 | |||
Fondul de rezervă al Guvernului |
20 |
2 |
37000,0 |
37000,0 |
37000,0 | |||||
Acţiuni generale |
20 |
2 |
200 |
37000,0 |
37000,0 |
37000,0 | ||||
Transferuri la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale |
20 |
4 |
1752200,0 |
1752200,0 |
1752200,0 | |||||
Fondul de susţinere financiară a unităţilor administrativ-teritoriale |
20 |
4 |
440 |
1752200,0 |
1752200,0 |
1752200,0 | ||||
Transferuri la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale cu destinaţie specială |
20 |
5 |
227387,5 |
227387,5 |
20560,0 |
206827,5 | ||||
Acţiuni generale |
20 |
5 |
200 |
227387,5 |
227387,5 |
20560,0 |
206827,5 | |||
Cheltuieli neatribuite la alte grupuri |
20 |
9 |
95619,4 |
25693,3 |
25693,3 |
69335,4 |
590,7 | |||
Ministerul Finanţelor (Servicii şi tehnologii informaţionale, fabricarea blanchetelor, reforma contabilă) |
20 |
9 |
122 |
3424,0 |
2833,3 |
2833,3 |
590,7 | |||
Acţiuni generale (cheltuieli de judecată, compensaţii pentru restituirea bunurilor sau recuperarea valorii acestora victimelor represiunilor politice) |
20 |
9 |
200 |
5000,0 |
5000,0 |
5000,0 | ||||
Fondul de investiţii sociale |
20 |
9 |
249 |
75905,4 |
6570,0 |
6570,0 |
69335,4 | |||
Fondul pentru demarcarea frontierei de stat |
20 |
9 |
328 |
5200,0 |
5200,0 |
5200,0 | ||||
Fondul pentru compensarea diferenţei de tarife la energia electrică şi la gazele naturale utilizate de locuitorii unor localităţi din raioanele Anenii Noi, Căuşeni şi Dubăsari |
20 |
9 |
442 |
6090,0 |
6090,0 |
6090,0 | ||||
Creditare netă |
23 |
-59230,7 |
-59230,7 |
-59230,7 | ||||||
Deficit (-); excedent (+) |
-72900,0 |
632591,2 |
-707063,8 |
1572,6 | ||||||
Sursele de finanţare |
72900,0 |
-632591,2 |
707063,8 |
-1572,6 | ||||||
Sursele interne |
46411,2 |
46411,2 | ||||||||
Rambursarea împrumuturilor acordate de Banca Naţională a Moldovei |
-118800,0 |
-118800,0 | ||||||||
Mijloace din vînzarea hîrtiilor de valoare de stat |
170000,0 |
170000,0 | ||||||||
Rambursări de alte împrumuturi |
-4788,8 |
-4788,8 | ||||||||
Sursele externe |
304201,8 |
-396897,0 |
701098,8 | |||||||
Intrări de împrumuturi externe |
847098,8 |
146000,0 |
701098,8 | |||||||
Rambursări de împrumuturi externe |
-542897,0 |
-542897,0 | ||||||||
Mijloace din vînzarea şi privatizarea bunurilor domeniului public |
155000,0 |
155000,0 | ||||||||
Modificarea soldurilor la conturi |
-432713,0 |
-437105,4 |
5965,0 |
-1572,6 |
Anexa nr.2
Bugetele judecătoriilor
- mii lei - | |||||
Judecătoria |
Total |
Inclusiv | |||
cheltuieli de bază |
dintre care investiţii capitale |
mijloace speciale | |||
1 |
2 |
3 |
4 |
5 | |
Total |
55507,1 |
53928,8 |
500,0 |
1578,3 | |
Bălţi |
2907,4 |
2839,6 |
67,8 | ||
Bender |
1042,2 |
1015,8 |
26,4 | ||
Anenii Noi |
997,1 |
974,5 |
22,6 | ||
Basarabeasca |
1165,0 |
1149,9 |
500,0 |
15,1 | |
Briceni |
1094,5 |
1067,4 |
27,1 | ||
Cahul |
3228,3 |
3194,4 |
33,9 | ||
Cantemir |
720,3 |
696,6 |
23,7 | ||
Călăraşi |
944,2 |
913,5 |
30,7 | ||
Căuşeni |
1322,1 |
1295,7 |
26,4 | ||
Ceadîr-Lunga |
831,9 |
803,5 |
28,4 | ||
Cimişlia |
884,7 |
869,6 |
15,1 | ||
Comrat |
977,7 |
955,1 |
22,6 | ||
Criuleni |
986,0 |
963,4 |
22,6 | ||
Donduşeni |
825,3 |
794,8 |
30,5 | ||
Drochia |
1001,6 |
979,0 |
22,6 | ||
Dubăsari |
838,9 |
820,1 |
18,8 | ||
Edineţ |
1190,6 |
1164,2 |
26,4 | ||
Făleşti |
1000,4 |
977,8 |
22,6 | ||
Floreşti |
1247,3 |
1217,2 |
30,1 | ||
Glodeni |
1043,7 |
1018,3 |
25,4 | ||
Hînceşti |
1398,8 |
1350,7 |
48,1 | ||
Ialoveni |
1099,6 |
1075,0 |
24,6 | ||
Leova |
772,5 |
757,4 |
15,1 | ||
Nisporeni |
853,8 |
835,0 |
18,8 | ||
Ocniţa |
1055,2 |
1036,4 |
18,8 | ||
Orhei |
1290,4 |
1237,3 |
53,1 | ||
Rezina |
895,0 |
857,7 |
37,3 | ||
Rîşcani |
886,9 |
861,2 |
25,7 | ||
Sîngerei |
953,3 |
928,6 |
24,7 | ||
Soroca |
1534,6 |
1491,8 |
42,8 | ||
Străşeni |
1180,2 |
1146,1 |
34,1 | ||
Şoldăneşti |
746,4 |
723,7 |
22,7 | ||
Ştefan Vodă |
716,1 |
701,0 |
15,1 | ||
Taraclia |
858,3 |
829,4 |
28,9 | ||
Teleneşti |
913,3 |
890,7 |
22,6 | ||
Ungheni |
1195,0 |
1164,9 |
30,1 | ||
Vulcăneşti |
651,6 |
627,7 |
23,9 | ||
Grigoriopol |
106,2 |
102,4 |
3,8 | ||
Rîbniţa |
104,2 |
100,4 |
3,8 | ||
Slobozia |
119,5 |
115,7 |
3,8 | ||
Botanica, municipiul Chişinău |
3210,6 |
3079,7 |
130,9 | ||
Buiucani, municipiul Chişinău |
2847,1 |
2775,5 |
71,6 | ||
Centru, municipiul Chişinău |
2771,6 |
2700,0 |
71,6 | ||
Ciocana, municipiul Chişinău |
2430,4 |
2230,6 |
199,8 | ||
Rîşcani, municipiul Chişinău |
2667,3 |
2599,5 |
67,8 |
Anexa nr.3
Bugetele autorităţilor administraţiei publice centrale, fundamentate pe programe şi performanţă
- mii lei - | ||||||
Codul |
Programul/subprogramul |
Costul |
Sursele de finanţare | |||
auto- rităţii |
progra- mului |
sub- progra- mului |
veniturile de bază |
mijloacele speciale | ||
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
121 | Ministerul Economiei şi Comerţului, total |
6500,0 |
6500,0 | |||
701 |
00 | Susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii |
3000,0 |
3000,0 | ||
702 |
00 | Promovarea exporturilor |
3500,0 |
3500,0 | ||
122 | Ministerul Finanţelor, total |
239827,4 |
202061,4 |
37766,0 | ||
030 |
00 | Efectuarea reviziilor (controalelor) la executorii de buget |
11048,8 |
11044,8 |
4,0 | |
042 |
00 | Administrarea plăţilor la bugetul public naţional |
186462,3 |
148700,3 |
37762,0 | |
060 |
00 | Executarea de casă şi raportarea bugetului |
30331,7 |
30331,7 | ||
100 |
00 | Gestionarea generală a finanţelor publice |
11984,6 |
11984,6 | ||
125 | Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, total |
468710,0 |
434602,8 |
34107,2 | ||
351 |
00 | Învăţămîntul mediu de specialitate |
37612,8 |
25737,2 |
11875,6 | |
352 |
00 | Învăţămîntul superior |
36434,3 |
23402,7 |
13031,6 | |
353 |
00 | Învăţămîntul postuniversitar |
302,4 |
302,4 | ||
353 |
04 | Pregătirea cadrelor de înaltă calificare prin studii postuniversitare specializate (magistrat) |
302,4 |
302,4 | ||
660 |
00 | Diagnostica şi profilaxia bolilor la animale |
20418,5 |
18478,5 |
1940,0 | |
661 |
00 | Profilaxia şi tratarea bolilor infecţioase şi neinfecţioase la animale |
12586,1 |
12586,1 | ||
662 |
00 | Protecţia plantelor şi lupta contra dăunătorilor şi bolilor plantelor |
6760,8 |
6310,8 |
450,0 | |
663 |
00 | Măsurile de protecţie a plantelor contra dăunătorilor în masă |
400,0 |
400,0 | ||
664 |
00 | Monitorizarea şi supravegherea producerii seminţelor şi materialului săditor |
7955,0 |
6755,0 |
1200,0 | |
665 |
00 | Testarea soiurilor de plante |
5606,1 |
1806,1 |
3800,0 | |
666 |
00 | Controlul de stat asupra activităţii de selecţie şi reproducere în zootehnie |
1194,1 |
1194,1 | ||
667 |
00 | Controlul radiologic în sfera producţiei agroindustriale |
105,0 |
105,0 | ||
668 |
00 | Supravegherea condiţiilor tehnologice de păstrare a produselor cerealiere şi de panificaţie |
778,0 |
168,0 |
610,0 | |
669 |
00 | Protecţia antigrindină |
22382,7 |
21182,7 |
1200,0 | |
670 |
00 | Stocarea şi neutralizarea pesticidelor neutilizabile şi interzise |
750,0 |
750,0 | ||
671 |
00 | Formarea, menţinerea, utilizarea raţională şi ameliorarea virologică a genofondului pomicol şi bacifer |
650,0 |
650,0 | ||
672 |
00 | Garantarea rambursării valorii cerealelor înscrise în certificatele de depozit pentru cereale |
1400,0 |
1400,0 | ||
673 |
00 | Supravegherea stării tehnice a maşinilor agricole |
2000,0 |
2000,0 | ||
674 |
00 | Subvenţionarea asigurării riscurilor în agricultură |
15000,0 |
15000,0 | ||
675 |
00 | Subvenţionarea producătorilor agricoli |
240000,0 |
240000,0 | ||
676 |
00 | Organizarea concursurilor şi propaganda programelor din sectorul agrar |
180,0 |
180,0 | ||
677 |
00 | Sistemul de identificare şi trasabilitate a animalelor |
41713,6 |
41713,6 | ||
678 |
00 | Supravegherea fabricării, prelucrării, păstrării şi livrării produselor şi a materiei prime de origine animală |
6230,6 |
6230,6 | ||
679 |
00 | Menţinerea şi dezvoltarea fondului genetic de plante decorative |
250,0 |
250,0 | ||
680 |
00 | Menţinerea fondului genetic de animale de rasă |
8000,0 |
8000,0 | ||
128 | Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale, total |
690003,6 |
570444,3 |
119559,3 | ||
351 |
00 | Învăţămîntul mediu de specialitate |
28009,3 |
17302,7 |
10706,6 | |
352 |
00 | Învăţămîntul superior |
75141,4 |
31216,5 |
43924,9 | |
353 |
00 | Învăţămîntul postuniversitar |
45813,8 |
39057,1 |
6756,7 | |
353 |
01 | Pregătirea cadrelor de înaltă calificare prin studii postuniversitare |
6238,4 |
4312,2 |
1926,2 | |
353 |
02 | Pregătirea cadrelor de înaltă calificare prin studii de rezidenţiat |
30690,8 |
28959,6 |
1731,2 | |
353 |
03 | Pregătirea cadrelor de înaltă calificare prin studii de secundariat |
1696,3 |
1213,8 |
482,5 | |
353 |
04 | Pregătirea cadrelor de înaltă calificare prin studii postuniversitare specializate (magistrat) |
831,1 |
242,1 |
589,0 | |
353 |
05 | Asigurarea audienţilor cu spaţiu locativ pe perioada studiilor |
6357,2 |
4329,4 |
2027,8 | |
500 |
00 | Servicii sanitaro-epidemiologice |
75366,3 |
45972,3 |
29394,0 | |
501 |
00 | Reabilitarea şi recuperarea copiilor bolnavi şi invalizi |
26054,9 |
25654,9 |
400,0 | |
502 |
00 | Reabilitarea copiilor de vîrstă fragedă |
14288,1 |
14096,1 |
192,0 | |
503 |
00 | Sănătatea publică şi managementul sanitar |
3380,3 |
3278,3 |
102,0 | |
504 |
00 | Expertiza medico-legală |
11931,6 |
10913,3 |
1018,3 | |
505 |
00 | Cercetări în domeniul medicamentului |
18275,2 |
18275,2 | ||
506 |
00 | Serviciul de sînge |
14686,9 |
13776,3 |
910,6 | |
508 |
00 | Imunoprofilaxia şi măsurile antiepidemice |
7640,4 |
7640,4 | ||
509 |
00 | MoldDiab |
17991,9 |
17991,9 | ||
510 |
00 | Prevenirea HIV/SIDA, a bolilor sexual transmisibile, infecţioase şi combaterea lor |
943,6 |
943,6 | ||
511 |
00 | Prevenirea şi tratamentul stărilor şi patologiilor ce influenţează negativ asupra genomului uman |
4419,5 |
2549,5 |
1870,0 | |
512 |
00 | Combaterea tuberculozei |
5434,9 |
5434,9 | ||
513 |
00 | Combaterea cancerului |
6283,7 |
6283,7 | ||
514 |
00 | Operaţiile costisitoare la cord |
7912,2 |
7912,2 | ||
515 |
00 | Bolile psihice endogene, narcomania, toxicomania şi alcoolismul |
5619,2 |
5619,2 | ||
516 |
00 | Tratamentul şi investigaţiile costisitoare |
3435,9 |
3435,9 | ||
517 |
00 | Serviciul de hemodializă şi de transplant renal |
19819,3 |
19819,3 | ||
519 |
00 | Consolidarea bazei tehnico-materiale |
107580,0 |
107580,0 | ||
519 |
01 | Consolidarea bazei tehnico-materiale a instituţiilor medicale din subordinea Ministerului Sănătăţii şi Protecţiei Sociale |
32830,0 |
32830,0 | ||
519 |
02 | Consolidarea bazei tehnico-materiale a instituţiilor medicale din subordinea raioanelor |
74750,0 |
74750,0 | ||
520 |
00 | Asistenţa medicală persoanelor neasigurate care suferă de maladii social-condiţionate şi cu potenţă endemico-epidemică |
30925,0 |
30925,0 | ||
521 |
00 | Prestarea serviciilor medicale sportivilor |
817,5 |
685,5 |
132,0 | |
522 |
00 | Securitatea apei pentru populaţie |
3124,2 |
3124,2 | ||
523 |
00 | Asistenţa medicală şi asigurarea cu aparate auditive şi ochelari a persoanelor cu deficienţă de auz şi de văz |
10920,0 |
10920,0 | ||
524 |
00 | Protecţia socială a tinerilor specialişti medici din sectorul rural |
3462,4 |
3462,4 | ||
570 |
00 | Servicii instituţionale pentru minorii cu deficienţe mintale |
15284,9 |
15280,1 |
4,8 | |
571 |
00 | Servicii sociale instituţionale pentru persoanele vîrstnice şi invalizii cu disabilităţi fizice, psihice şi mixte |
53325,1 |
50230,1 |
3095,0 | |
573 |
00 | Servicii de reabilitare pentru invalizi şi pensionari |
29925,2 |
27148,0 |
2777,2 | |
575 |
00 | Servicii sociale alternative la instituţionalizarea copiilor aflaţi în dificultate |
2610,6 |
2610,6 | ||
576 |
00 | Reforma sistemului de prestaţii sociale |
1498,6 |
1498,6 | ||
|
577 |
00 | Expertiza medicală a vitalităţii |
4043,6 |
4043,6 | |
591 |
00 | Gestionarea sistemului public de ocrotire a sănătăţii şi de protecţie socială |
5657,7 |
5657,7 | ||
600 |
00 | Serviciul protetico-ortopedic pentru persoanele cu disabilităţi fizice |
22098,6 |
22098,6 | ||
601 |
00 | Compensaţii de transport pentru veterani şi invalizi |
5753,5 |
5753,5 | ||
602 |
00 | Susţinerea activităţii sistemului de protecţie socială |
528,3 |
528,3 | ||
129 | Ministerul Educaţiei şi Tineretului, total |
513104,4 |
204380,3 |
308724,1 | ||
351 |
00 | Învăţămîntul mediu de specialitate |
96636,7 |
67023,2 |
29613,5 | |
352 |
00 | Învăţămîntul superior |
412684,3 |
133573,7 |
279110,6 | |
353 |
00 | Învăţămîntul postuniversitar |
3783,4 |
3783,4 | ||
353 |
04 | Pregătirea cadrelor de înaltă calificare prin studii postuniversitare specializate (magistrat) |
3783,4 |
3783,4 | ||
130 | Ministerul Culturii şi Turismului, total |
36391,0 |
27328,8 |
9062,2 | ||
351 |
00 | Învăţămîntul mediu de specialitate |
19487,2 |
15324,1 |
4163,1 | |
352 |
00 | Învăţămîntul superior |
16532,3 |
11698,5 |
4833,8 | |
353 |
00 | Învăţămîntul postuniversitar |
371,5 |
306,2 |
65,3 | |
353 |
04 | Pregătirea cadrelor de înaltă calificare prin studii postuniversitare specializate (magistrat) |
371,5 |
306,2 |
65,3 | |
143 | Biroul Naţional de Statistică, total |
40615,0 |
38497,4 |
2117,6 | ||
101 |
00 | Asigurarea societăţii cu informaţie statistică |
28922,9 |
26805,3 |
2117,6 | |
103 |
00 | Sondaj statistic |
3614,8 |
3614,8 | ||
104 |
00 | Recensămîntul populaţiei |
413,1 |
413,1 | ||
105 |
00 | Gestionarea sistemului statistic |
7664,2 |
7664,2 | ||
155 | Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru, total |
52504,2 |
52268,2 |
236,0 | ||
900 |
00 | Relaţii funciare |
13414,0 |
13414,0 | ||
901 |
00 | Geodezie, cartografie şi cadastru |
3256,7 |
3256,7 | ||
902 |
00 | Sistemul de evaluare masivă a bunurilor imobiliare |
11406,0 |
11400,0 |
6,0 | |
903 |
00 | Valorificarea terenurilor noi şi sporirea fertilităţii solurilor |
22000,0 |
22000,0 | ||
904 |
00 | Gestionarea sistemului relaţiilor funciare, cadastru, geodezie şi geoinformatică |
2427,5 |
2197,5 |
230,0 | |
157 | Academia de Ştiinţe a Moldovei, total |
215655,5 |
203519,5 |
12136,0 | ||
407 |
00 | Biotehnologii agricole, fertilitatea solului şi securitatea alimentară |
50120,8 |
48019,8 |
2101,0 | |
407 |
01 | Principii şi procedee tehnologice de diminuare a consecinţelor calamităţilor naturale (secetă, îngheţuri etc.) asupra plantelor de cultură |
1200,0 |
1200,0 | ||
407 |
02 | Crearea, multiplicarea şi implementarea soiurilor şi hibrizilor de plante cu productivitate şi rezistenţă sporită |
2000,0 |
2000,0 | ||
407 |
03 | Tehnologii de prelucrare a materiei prime agricole şi de păstrare a producţiei agroalimentare cu consum redus de energie |
800,0 |
800,0 | ||
407 |
04 | Elaborarea şi implementarea sistemului de agricultură ecologică în Republica Moldova |
1600,0 |
1600,0 | ||
407 |
07 | Proiecte independente |
295,0 |
295,0 | ||
407 |
08 | Proiecte internaţionale |
1252,0 |
1252,0 | ||
407 |
09 | Proiecte de transfer tehnologic |
6623,0 |
6623,0 | ||
407 |
10 | Proiecte instituţionale |
36350,8 |
34249,8 |
2101,0 | |
408 |
00 | Nanotehnologii, inginerie industrială, produse şi materiale noi |
45183,7 |
41910,7 |
3273,0 | |
408 |
01 | Asigurarea competitivităţii produselor industriale în construcţia de maşini în baza inovaţiilor, know-how, materialelor noi şi a tehnologiilor avansate |
1600,0 |
1600,0 | ||
408 |
02 | Nanotehnologii, materiale noi multifuncţionale şi microsisteme electronice |
1100,0 |
1100,0 | ||
408 |
03 | Incubator inovaţional |
1500,0 |
1500,0 | ||
408 |
04 | Cercetări fundamentale şi elaborări de materiale şi dispozitive pentru aplicaţii fotonice şi optoelectronice |
1100,0 |
1100,0 | ||
408 |
05 | Ingineria şi tehnologiile electronice în relansarea economiei |
1500,0 |
1500,0 | ||
408 |
06 | Parcul tehnologic "Academica" |
2800,0 |
2800,0 | ||
408 |
07 | Proiecte independente |
200,0 |
200,0 | ||
408 |
08 | Proiecte internaţionale |
2666,8 |
2666,8 | ||
408 |
09 | Proiecte de transfer tehnologic |
220,0 |
220,0 | ||
408 |
10 | Proiecte instituţionale |
32596,9 |
29323,9 |
3273,0 | |
409 |
00 | Eficientizarea complexului energetic şi asigurarea securităţii energetice, inclusiv prin folosirea resurselor renovabile |
5611,1 |
5495,1 |
116,0 | |
409 |
01 | Elaborarea tehnologiei de producere şi utilizare a surselor energetice regenerabile în baza materiei prime şi a deşeurilor agricole |
1300,0 |
1300,0 | ||
409 |
07 | Proiecte independente |
85,0 |
85,0 | ||
409 |
08 | Proiecte internaţionale |
1034,6 |
1034,6 | ||
409 |
09 | Proiecte de transfer tehnologic |
1582,0 |
1582,0 | ||
409 |
10 | Proiecte instituţionale |
1609,5 |
1493,5 |
116,0 | |
410 |
00 | Edificarea statului de drept şi punerea în valoare a patrimoniului cultural şi istoric al Moldovei în contextul integrării europene |
20102,5 |
19702,5 |
400,0 | |
410 |
01 | Integrarea ştiinţei şi învăţămîntului superior |
700,0 |
700,0 | ||
410 |
07 | Proiecte independente |
180,0 |
180,0 | ||
410 |
08 | Proiecte internaţionale |
965,0 |
965,0 | ||
410 |
10 | Proiecte instituţionale |
18257,5 |
17857,5 |
400,0 | |
411 |
00 | Valorificarea resurselor umane, naturale şi informaţionale pentru dezvoltarea durabilă a economiei ţării |
48850,7 |
45501,2 |
3349,5 | |
411 |
01 | Prelucrarea şi utilizarea deşeurilor din industria vinicolă, precum şi obţinerea produselor noi |
1200,0 |
1200,0 | ||
411 |
02 | Elaborarea mecanismelor şi metodelor de stimulare a creşterii economice, de reducere a sărăciei şi de îmbunătăţire a calităţii vieţii în contextul SCERS, Programului naţional "Satul moldovenesc" şi Planului de acţiuni "Republica Moldova - Uniunea Europeană" |
1000,0 |
1000,0 | ||
411 |
03 | Elaborarea suportului ştiinţific şi tehnologic în edificarea societăţii informaţionale în Republica Moldova |
600,0 |
600,0 | ||
411 |
07 | Proiecte independente |
710,0 |
710,0 | ||
411 |
08 | Proiecte internaţionale |
3286,5 |
3286,5 | ||
411 |
09 | Proiecte de transfer tehnologic |
180,0 |
180,0 | ||
411 |
10 | Proiecte instituţionale |
41874,2 |
38524,7 |
3349,5 | |
420 |
00 | Biomedicina, farmaceutica, menţinerea şi fortificarea sănătăţii |
31256,6 |
31106,6 |
150,0 | |
420 |
03 | Elaborarea şi implementarea noilor preparate farmaceutice în baza utilizării materiei prime locale |
1000,0 |
1000,0 | ||
420 |
07 | Proiecte independente |
530,0 |
530,0 | ||
420 |
08 | Proiecte internaţionale |
745,1 |
745,1 | ||
420 |
09 | Proiecte de transfer tehnologic |
395,0 |
395,0 | ||
420 |
10 | Proiecte instituţionale |
28586,5 |
28436,5 |
150,0 | |
425 |
00 | Pregătirea cadrelor ştiinţifice |
14430,1 |
11683,6 |
2746,5 | |
158 | Academia de Administrare Publică de pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova, total |
8736,4 |
5434,9 |
3301,5 | ||
353 |
00 | Învăţămîntul postuniversitar |
8736,4 |
5434,9 |
3301,5 | |
353 |
01 | Pregătirea cadrelor de înaltă calificare prin studii postuniversitare |
7576,8 |
5255,3 |
2321,5 | |
353 |
04 | Pregătirea cadrelor de înaltă calificare prin studii postuniversitare specializate (magistrat) |
1159,6 |
179,6 |
980,0 | |
324 | Agenţia Agroindustrială "Moldova-Vin", total |
89728,4 |
89728,4 | |||
681 |
00 | Dezvoltarea durabilă a sectorului viticulturii |
88050,0 |
88050,0 | ||
681 |
01 | Susţinerea înfiinţării plantaţiilor viticole |
87050,0 |
87050,0 | ||
681 |
02 | Completarea şi menţinerea fondului genetic viticol |
1000,0 |
1000,0 | ||
690 |
00 | Înregistrarea şi protejarea mărcilor proprietate de stat |
1300,0 |
1300,0 | ||
695 |
00 | Controlul de stat asupra fabricării, stocării şi comercializării angro a producţiei alcoolice |
378,4 |
378,4 |
Anexa nr.4
Repartizarea alocaţiilor pentru finanţarea investiţiilor capitale pe beneficiari şi obiective - mii lei - | |||||||
Beneficiarul, obiectivul |
Codul | Total |
Inclusiv | ||||
Grupul princi- pal | Grupul |
Autori- tatea publică | cheltuieli de bază | mijloace speciale |
intrări de granturi şi credite externe | ||
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
TOTAL |
550264, 8 |
350772,5 |
64592,3 |
134900,0 | |||
Servicii de stat cu destinaţie generală |
1 |
35810,5 |
33910,5 |
1900,0 | |||
Autorităţile legislative |
1 |
1 |
1627,0 |
1627,0 | |||
Parlamentul |
1 |
1 |
101 |
1627,0 |
1627,0 | ||
Reconstrucţia sălii de şedinţe a Parlamentului (inclusiv lucrări de proiectare) |
1 |
1 |
101 |
1627,0 |
1627,0 | ||
Autorităţile executive |
1 |
2 |
10837,0 |
10837,0 | |||
Aparatul Guvernului |
1 |
2 |
104 |
10837,0 |
10837,0 | ||
Reconstrucţia Complexului "Condriţa" |
1 |
2 |
104 |
2837,0 |
2837,0 | ||
Reconstrucţia clubului şi ospătăriei Întreprinderii de Stat "Pensiunea din Holercani" |
1 |
2 |
104 |
6000,0 |
6000,0 | ||
Sistemul de aprovizionare autonomă cu energie termică şi electrică a clădirii Preşedinţiei |
1 |
2 |
104 |
2000,0 |
2000,0 | ||
Activitate financiară, bugetar-fiscală şi de control |
1 |
3 |
20146,5 |
20146,5 | |||
Serviciul Vamal |
1 |
3 |
145 |
20146,5 |
20146,5 | ||
Infrastructura biroului vamal Chişinău |
1 |
3 |
145 |
4679,1 |
4679,1 | ||
Infrastructura biroului vamal Cahul |
1 |
3 |
145 |
467,0 |
467,0 | ||
Infrastructura complexului vamal Tudora |
1 |
3 |
145 |
15000,4 |
15000,4 | ||
Autorităţi şi servicii cu destinaţie generală neatribuite la alte grupuri |
1 |
8 |
1900,0 |
1900,0 | |||
Ministerul Dezvoltării Informaţionale |
1 |
8 |
296 |
1900,0 |
1900,0 | ||
Palatul de căsătorii, municipiul Chişinău |
1 |
8 |
296 |
1800,0 |
1800,0 | ||
Blocul administrativ al oficiului teritorial Ungheni al Camerei Înregistrării de Stat, oraşul Ungheni |
1 |
8 |
296 |
100,0 |
100,0 | ||
Organele administrative |
1 |
10 |
1300,0 |
1300,0 | |||
Ministerul Finanţelor |
1 |
10 |
122 |
800,0 |
800,0 | ||
Galeria de acces din sediul aparatului central la sediul Întreprinderii de Stat "Fintehinform", str.Cosmonauţilor nr.7, municipiul Chişinău |
1 |
10 |
122 |
800,0 |
800,0 | ||
Biroul Relaţii Interetnice |
1 |
10 |
149 |
500,0 |
500,0 | ||
Reconstrucţia acoperişului clădirii Biroului Relaţii Interetnice, str.A.Mateevici nr.109/1, municipiul Chişinău |
1 |
10 |
149 |
500,0 |
500,0 | ||
Apărarea naţională |
3 |
3120,0 |
3000,0 |
120,0 | |||
Armata Naţională |
3 |
1 |
3120,0 |
3000,0 |
120,0 | ||
Ministerul Apărării |
3 |
1 |
132 |
3120,0 |
3000,0 |
120,0 | |
Bloc cu 20 de apartamente cu reţele inginereşti, str.Teiului, oraşul Ungheni |
3 |
1 |
132 |
1000,0 |
1000,0 | ||
Cazărmile nr.1-nr.4 ale Centrului de Instruire Bulboaca |
3 |
1 |
132 |
1000,0 |
1000,0 | ||
Complexul memorial "Feciorilor Patriei - sfîntă amintire", municipiul Chişinău |
3 |
1 |
132 |
1000,0 |
1000,0 | ||
Conducta de gaze spre baza de aviaţie, oraşul Mărculeşti, raionul Floreşti |
3 |
1 |
132 |
120,0 |
120,0 | ||
Justiţie |
4 |
7829,7 |
7500,0 |
329,7 | |||
Instanţele judecătoreşti |
4 |
3 |
3829,7 |
3500,0 |
329,7 | ||
Curtea Supremă de Justiţie |
4 |
3 |
108 |
2329,7 |
2000,0 |
329,7 | |
Reconstrucţia clădirii Curţii Supreme de Justiţie, str.Petru Rareş nr.18, municipiul Chişinău |
4 |
3 |
108 |
2329,7 |
2000,0 |
329,7 | |
Ministerul Justiţiei |
4 |
3 |
131 |
500,0 |
500,0 | ||
Clădirea judecătoriei Basarabeasca |
4 |
3 |
131 |
500,0 |
500,0 | ||
Curtea de Apel Comrat |
4 |
3 |
339 |
1000,0 |
1000,0 | ||
Reconstrucţia clădirii curţii, municipiul Comrat |
4 |
3 |
339 |
1000,0 |
1000,0 | ||
Procuratura |
4 |
4 |
4000,0 |
4000,0 | |||
Procuratura generală |
4 |
4 |
113 |
4000,0 |
4000,0 | ||
Renovarea blocului nefinalizat pentru sediul Procuraturii Generale, str.Alexandru cel Bun nr.100, municipiul Chişinău |
4 |
4 |
113 |
4000,0 |
4000,0 | ||
Menţinerea ordinii publice şi securitatea naţională |
5 |
16516,0 |
16396,0 |
120,0 | |||
Organele Afacerilor Interne |
5 |
1 |
2520,0 |
2400,0 |
120,0 | ||
Ministerul Afacerilor Interne |
5 |
1 |
133 |
2520,0 |
2400,0 |
120,0 | |
Reconstrucţia căminului în bloc cu apartamente, satul Varniţa, raionul Anenii Noi |
5 |
1 |
133 |
500,0 |
500,0 | ||
Cazangeria autonomă a spitalului şi policlinicii Ministerului Afacerilor Interne, str.Gh.Asachi nr.25b, municipiul Chişinău |
5 |
1 |
133 |
500,0 |
500,0 | ||
Reconstrucţia clădirii Comisariatului de poliţie raional Criuleni |
5 |
1 |
133 |
800,0 |
800,0 | ||
Reconstrucţia clădirii Comisariatului de poliţie raional Donduşeni (inclusiv lucrări de proiectare) |
5 |
1 |
133 |
600,0 |
600,0 | ||
Gazoductul spre Secţia Pază de Stat, oraşul Soroca |
5 |
1 |
133 |
120,0 |
120,0 | ||
Penitenciarele |
5 |
3 |
6396,0 |
6396,0 | |||
Ministerul Justiţiei |
5 |
3 |
131 |
6396,0 |
6396,0 | ||
Reconstrucţia spitalului de tuberculoză, oraşul Rezina |
5 |
3 |
131 |
1300,0 |
1300,0 | ||
Reconstrucţia penitenciarului nr.29/1, oraşul Taraclia (inclusiv lucrări de proiectare) |
5 |
3 |
131 |
2350,0 |
2350,0 | ||
Cota-parte la construcţia cazangeriei pentru blocul locativ şi sistemul de canalizare din penitenciarul nr.7, satul Rusca, raionul Hînceşti |
5 |
3 |
131 |
1500,0 |
1500,0 | ||
Elaborarea documentaţiei de proiect-tip a casei de arest cu capacitatea de 250 de locuri |
5 |
3 |
131 |
1246,0 |
1246,0 | ||
Organele securităţii naţionale |
5 |
4 |
5600,0 |
5600,0 | |||
Serviciul Grăniceri |
5 |
4 |
152 |
2600,0 |
2600,0 | ||
Procurarea edificiilor şi construcţiilor auxiliare în care sînt dislocate subdiviziunile trupelor de grăniceri "Ocniţa", "Tvardiţa", "Naslavcea","Cairaclia", "Carabetovca", "Copciac-Vulcăneşti" |
5 |
4 |
152 |
500,0 |
500,0 | ||
Orăşelele militare din satele Medveja şi Toсuz |
5 |
4 |
152 |
800,0 |
800,0 | ||
Proiectarea, gazificarea şi instalarea cazangeriilor în orăşelele militare |
5 |
4 |
152 |
400,0 |
400,0 | ||
Participarea cu cota-parte la construcţia spaţiului locativ în municipiul Chişinău, în oraşele Cahul, Edineţ şi Ungheni |
5 |
4 |
152 |
900,0 |
900,0 | ||
Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat |
5 |
4 |
183 |
2000,0 |
2000,0 | ||
Sediul administrativ al serviciului din str.Sfatul Ţării nr.26, municipiul Chişinău |
5 |
4 |
183 |
2000,0 |
2000,0 | ||
Serviciul de Informaţii şi Securitate |
5 |
4 |
285 |
1000,0 |
1000,0 | ||
Reconstrucţia clădirii Institutului Naţional de Informaţii şi Securitate, str.Balcani nr.7, municipiul Chişinău (tranşa I) |
5 |
4 |
285 |
1000,0 |
1000,0 | ||
Organe şi instituţii neatribuite la alte grupuri |
5 |
9 |
2000,0 |
2000,0 | |||
Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei |
5 |
9 |
297 |
2000,0 |
2000,0 | ||
Reconstrucţia edificiului centrului, bd.Ştefan cel Mare nr.198, municipiul Chişinău |
5 |
9 |
297 |
2000,0 |
2000,0 | ||
Învăţămînt |
6 |
64782,6 |
9300,0 |
55482,6 | |||
Învăţămîntul secundar |
6 |
3 |
800,0 |
800,0 | |||
Ministerul Educaţiei şi Tineretului |
6 |
3 |
129 |
800,0 |
800,0 | ||
Căminul şcolii profesionale din oraşul Nisporeni |
6 |
3 |
129 |
800,0 |
800,0 | ||
Învăţămîntul superior |
6 |
4 |
60482,6 |
5000,0 |
55482,6 | ||
Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale |
6 |
4 |
128 |
1000,0 |
1000,0 | ||
Centrul de cultivare a plantelor medicinale al Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu", satul Bardar, raionul Ialoveni |
6 |
4 |
128 |
1000,0 |
1000,0 | ||
Ministerul Educaţiei şi Tineretului |
6 |
4 |
129 |
58482,6 |
3000,0 |
55482,6 | |
Blocul de studii al Universităţii de Stat "Alecu Russo", municipiul Bălţi |
6 |
4 |
129 |
10000,0 |
10000,0 | ||
Căminul pentru studenţi al Universităţii de Stat "Alecu Russo", municipiul Bălţi |
6 |
4 |
129 |
1000,0 |
1000,0 | ||
Edificiile Universităţii Pedagogice de Stat "Ion Creangă", str.Ion Creangă nr.1, municipiul Chişinău |
6 |
4 |
129 |
558,7 |
558,7 | ||
Reconstrucţia blocului de studii al Facultăţii de radioelectronică şi telecomunicaţii a Universităţii Tehnice a Moldovei, str.Studenţilor nr.9/14, municipiul Chişinău (inclusiv lucrări de proiectare) |
6 |
4 |
129 |
3000,0 |
3000,0 | ||
Reconstrucţia grădiniţei de copii în bloc de studii al Facultăţii de industrie uşoară a Universităţii Tehnice a Moldovei, str.Studenţilor nr.11/1, municipiul Chişinău (inclusiv lucrări de proiectare) |
6 |
4 |
129 |
1103,0 |
1103,0 | ||
Centrul de agrement şi sport al Universităţii Tehnice a Moldovei, str.Studenţilor nr.3/8, municipiul Chişinău (inclusiv lucrări de proiectare) |
6 |
4 |
129 |
3000,0 |
3000,0 | ||
Lucrări de consolidare a construcţiilor blocului de studii nr.1 al Universităţii Tehnice a Moldovei, bd.Ştefan cel Mare nr.168, municipiul Chişinău (inclusiv lucrări de proiectare) |
6 |
4 |
129 |
1000,0 |
1000,0 | ||
Reconstrucţia clădirii existente în bibliotecă şi mediatecă ale Universităţii Tehnice a Moldovei, str.Studenţilor nr. 9/11, municipiul Chişinău |
6 |
4 |
129 |
3000,0 |
3000,0 | ||
Blocul de studii al Academiei de Studii Economice din Moldova, str.G.Bănulescu-Bodoni nr.59, municipiul Chişinău |
6 |
4 |
129 |
30064,0 |
30064,0 | ||
Cazangeria autonomă a căminelor pentru studenţi nr.1 şi nr.2 ale Academiei de Studii Economice din Moldova, str.Florilor nr.2/2 , municipiul Chişinău |
6 |
4 |
129 |
1241,0 |
1241,0 | ||
Sala de antrenament a Palatului Sporturilor al Universităţii de Stat din Moldova, str.Tighina nr.2, municipiul Chişinău |
6 |
4 |
129 |
1200,0 |
1200,0 | ||
Blocul central al Universităţii de Stat din Comrat, str.Galaţan, municipiul Comrat |
6 |
4 |
129 |
3000,0 |
3000,0 | ||
Căminul pentru studenţi al Universităţii de Stat din Comrat (inclusiv lucrări de proiectare) |
6 |
4 |
129 |
200,0 |
200,0 | ||
Elaborarea documentaţiei de proiect pentru acoperişul blocului central al Universităţii de Stat din Comrat |
6 |
4 |
129 |
115,9 |
115,9 | ||
Ministerul Culturii şi Turismului |
6 |
4 |
130 |
1000,0 |
1000,0 | ||
Reconstrucţia sediului Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, str.A.Mateevici nr.87, municipiul Chişinău |
6 |
4 |
130 |
1000,0 |
1000,0 | ||
Învăţămîntul postuniversitar |
6 |
5 |
1500,0 |
1500,0 | |||
Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale |
6 |
5 |
128 |
1000,0 |
1000,0 | ||
Reconstrucţia complexului din str.31 August 1989 nr.137a (blocul de recuperare) în clinică universitară de asistenţă medicală primară, municipiul Chişinău |
6 |
5 |
128 |
1000,0 |
1000,0 | ||
Academia de Administrare Publică de pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova |
6 |
5 |
158 |
500,0 |
500,0 | ||
Cazangeria şi gazoductul (inclusiv lucrări de proiectare) |
6 |
5 |
158 |
500,0 |
500,0 | ||
Învăţămîntul mediu de specialitate |
6 |
8 |
2000,0 |
2000,0 | |||
Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale |
6 |
8 |
128 |
1000,0 |
1000,0 | ||
Reconstrucţia clădirilor şi reţelelor inginereşti ale Colegiului Naţional de Medicină şi Farmacie din Chişinău, str.N.Testemiţanu nr.28, municipiul Chişinău |
6 |
8 |
128 |
1000,0 |
1000,0 | ||
Ministerul Educaţiei şi Tineretului |
6 |
8 |
129 |
1000,0 |
1000,0 | ||
Gazificarea Colegiului de construcţii din Hînceşti |
6 |
8 |
129 |
500,0 |
500,0 | ||
Gazificarea Colegiului Pedagogic "Gheorghe Asachi" din Lipcani (inclusiv lucrări de proiectare) |
6 |
8 |
129 |
500,0 |
500,0 | ||
Ştiinţă şi inovare |
7 |
27650,0 |
27650,0 | ||||
Instituţii şi acţiuni pentru ştiinţă şi inovare neatribuite la alte grupuri |
7 |
4 |
27650,0 |
27650,0 | |||
Academia de Ştiinţe a Moldovei |
7 |
4 |
157 |
27650,0 |
27650,0 | ||
Cazangeria autonomă a academiei, bd.Ştefan cel Mare nr.1, municipiul Chişinău |
7 |
4 |
157 |
450,0 |
450,0 | ||
Reconstrucţia Centrului de calcul şi a blocului tehnic pentru amplasarea în el a bibliotecii academiei, municipiul Chişinău |
7 |
4 |
157 |
12700,0 |
12700,0 | ||
Reconstrucţia blocului Institutului de Protecţie a Plantelor şi Agricultură Ecologică pentru amplasarea în el a Universităţii Academice, municipiul Chişinău |
7 |
4 |
157 |
4500,0 |
4500,0 | ||
Liceul Academic Republican de tip internat, str.Sprîncenoaia nr.1, municipiul Chişinău |
7 |
4 |
157 |
10000,0 |
10000,0 | ||
Cultură, artă, culte, sport şi acţiuni pentru tineret |
8 |
22500,0 |
22500,0 | ||||
Activitatea în domeniul culturii |
8 |
2 |
22500,0 |
22500,0 | |||
Ministerul Culturii şi Turismului |
8 |
2 |
130 |
2500,0 |
2500,0 | ||
Restaurarea edificiului Muzeului Naţional de Arte din str.31 August 1989 nr.115, municipiul Chişinău |
8 |
2 |
130 |
1700,0 |
1700,0 | ||
Restaurarea edificiului Muzeului Naţional de Arte din bd.Ştefan cel Mare nr.115, municipiul Chişinău |
8 |
2 |
130 |
800,0 |
800,0 | ||
Fondul de Investiţii Sociale |
8 |
2 |
249 |
20000,0 |
20000,0 | ||
Reconstrucţia instituţiilor de cultură |
8 |
2 |
249 |
20000,0 |
20000,0 | ||
Ocrotirea sănătăţii |
9 |
14226,0 |
7926,0 |
6300,0 | |||
Spitale |
9 |
1 |
6426,0 |
6426,0 | |||
Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale |
9 |
1 |
128 |
6000,0 |
6000,0 | ||
Reconstrucţia Spitalului Clinic Republican, str.N.Testemiţanu nr.29, municipiul Chişinău |
9 |
1 |
128 |
1000,0 |
1000,0 | ||
Reconstrucţia clădirilor spitalului de boli tuberculoase din satul Vorniceni, raionul Străşeni |
9 |
1 |
128 |
4000,0 |
4000,0 | ||
Centrul de radiodiagnostică al Centrului Ştiinţifico-Practic de Neurologie şi Neurochirurgie, str.V.Korolenko nr.2, municipiul Chişinău |
9 |
1 |
128 |
1000,0 |
1000,0 | ||
Asociaţia Curativ-Sanatorială şi de Recuperare |
9 |
1 |
176 |
426,0 |
426,0 | ||
Reţelele inginereşti (apă şi canalizare) ale spitalului, str.Drumul Viilor nr.34, municipiul Chişinău |
9 |
1 |
176 |
426,0 |
426,0 | ||
Policlinici şi centre ale medicilor de familie |
9 |
2 |
1500,0 |
1500,0 | |||
Asociaţia Curativ-Sanatorială şi de Recuperare |
9 |
2 |
176 |
1500,0 |
1500,0 | ||
Cazangeria autonomă a Policlinicii, str.31 August 1989 nr.70, municipiul Chişinău |
9 |
2 |
176 |
1500,0 |
1500,0 | ||
Instituţii şi activităţi în domeniul ocrotirii sănătăţii neatribuite la alte grupuri |
9 |
5 |
6300,0 |
6300,0 | |||
Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale |
9 |
5 |
128 |
6300,0 |
6300,0 | ||
Blocul de laboratoare al Agenţiei Medicamentului (fostul Institut Naţional de Farmacie), str.V.Korolenko nr.2/1, municipiul Chişinău |
9 |
5 |
128 |
6300,0 |
6300,0 | ||
Asigurare şi asistenţă socială |
10 |
6560,0 |
6560,0 | ||||
Instituţii de asistenţă socială |
10 |
3 |
6560,0 |
6560,0 | |||
Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale |
10 |
3 |
128 |
6560,0 |
6560,0 | ||
Îngrădirea teritoriului Centrului Republican de Reabilitare a Invalizilor şi Pensionarilor "Speranţa", oraşul Vadul lui Vodă, municipiul Chişinău |
10 |
3 |
128 |
800,0 |
800,0 | ||
Centrul Republican Experimental de Protezare, Ortopedie şi Reabilitare, municipiul Chişinău |
10 |
3 |
128 |
4800,0 |
4800,0 | ||
Reutilarea, cu trecere la gaze naturale, a cazangeriei internatului psihoneurologic din satul Cocieri, raionul Dubăsari |
10 |
3 |
128 |
960,0 |
960,0 | ||
Agricultură, gospodăria silvică, gospodăria piscicolă şi gospodăria apelor |
11 |
11855,0 |
11515,0 |
340,0 | |||
Agricultură |
11 |
1 |
355,0 |
15,0 |
340,0 | ||
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare |
11 |
1 |
125 |
155,0 |
15,0 |
140,0 | |
Conectarea la gaze naturale a sediului inspectoratului raional de stat pentru seminţe Leova |
11 |
1 |
125 |
15,0 |
15,0 | ||
Înfiinţarea plantaţiilor de vii şi livezi pentru încercarea soiurilor, satul Tvardiţa, raionul Taraclia |
11 |
1 |
125 |
140,0 |
140,0 | ||
Inspectoratul Principal de Stat pentru Carantină Fitosanitară |
11 |
1 |
224 |
200,0 |
200,0 | ||
Gazoductul spre Întreprinderea Centrală de Producţie a Inspectoratului Principal de Stat pentru Carantină Fitosanitară, municipiul Chişinău |
11 |
1 |
224 |
150,0 |
150,0 | ||
Sistemul de încălzire la Inspectoratul de frontieră pentru carantină fitosanitară din Ungheni |
11 |
1 |
224 |
50,0 |
50,0 | ||
Gospodăria silvică |
11 |
2 |
5000,0 |
5000,0 | |||
Agenţia pentru Silvicultură "Moldsilva" |
11 |
2 |
178 |
5000,0 |
5000,0 | ||
Regenerarea şi extinderea fondului forestier |
11 |
2 |
178 |
5000,0 |
5000,0 | ||
Gospodăria apelor |
11 |
4 |
3500,0 |
3500,0 | |||
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare |
11 |
4 |
125 |
3500,0 |
3500,0 | ||
Elaborarea schemei de dezvoltare a irigaţiei în condiţiile actuale, cu evidenţa implementării tehnologiilor noi |
11 |
4 |
125 |
1000,0 |
1000,0 | ||
Elaborarea strategiei de dezvoltare a resurselor de apă ale Republicii Moldova |
11 |
4 |
125 |
2500,0 |
2500,0 | ||
Activităţi şi servicii din agricultură, gospodăria silvică, gospodăria piscicolă şi gospodăria apelor neatribuite la alte grupuri |
11 |
5 |
3000,0 |
3000,0 | |||
Agenţia Agroindustrială "Moldova-Vin" |
11 |
5 |
324 |
3000,0 |
3000,0 | ||
Reconstrucţia clădirii Centrului de Cercetări al Institutului Naţional pentru Viticultură şi Vinificaţie, oraşul Codru, municipiul Chişinău |
11 |
5 |
324 |
3000,0 |
3000,0 | ||
Protecţia mediului şi hidrometeorologia |
12 |
130,0 |
130,0 | ||||
Hidrometeorologia |
12 |
3 |
130,0 |
130,0 | |||
Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale |
12 |
3 |
284 |
130,0 |
130,0 | ||
Conducte de gaze şi de apă pentru staţiile agrometeorologice din Cahul şi Ştefan Vodă (inclusiv lucrări de proiectare) |
12 |
3 |
284 |
100,0 |
100,0 | ||
Staţiile agrometeorologice din Leova şi Soroca (lucrări de proiectare) |
12 |
3 |
284 |
30,0 |
30,0 | ||
Transporturi, gospodăria drumurilor, comunicaţii şi informatică |
14 |
196000,0 |
196000,0 | ||||
Gospodăria drumurilor |
14 |
7 |
196000, 0 |
196000,0 | |||
Ministerul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor |
14 |
7 |
264 |
196000, 0 |
196000,0 | ||
Restabilirea drumului Anenii Noi - Căuşeni - Ştefan Vodă - Palanca, km 76-95 |
14 |
7 |
264 |
36000,0 |
36000,0 | ||
Reabilitarea drumului Răzeni - Valea Perjei |
14 |
7 |
264 |
30000,0 |
30000,0 | ||
Reabilitarea drumului Comrat - Cimişlia |
14 |
7 |
264 |
22000,0 |
22000,0 | ||
Reabilitarea drumului M-1 Chişinău - Leuşeni |
14 |
7 |
264 |
108000,0 |
108000,0 | ||
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe |
15 |
143285,0 |
8385,0 |
134900,0 | |||
Gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe |
15 |
1 |
5460,0 |
5460,0 | |||
Parlamentul |
15 |
1 |
101 |
1380,0 |
1380,0 | ||
Cota-parte în construcţia sau procurarea de spaţiu locativ |
15 |
1 |
101 |
1380,0 |
1380,0 | ||
Ministerul Educaţiei şi Tineretului |
15 |
1 |
129 |
2080,0 |
2080,0 | ||
Blocul locativ cu 20 de apartamente al Şcolii Profesionale nr.1, oraşul Criuleni |
15 |
1 |
129 |
1680,0 |
1680,0 | ||
Blocul locativ cu 40 de apartamente al Şcolii Profesionale nr.58, oraşul Călăraşi |
15 |
1 |
129 |
400,0 |
400,0 | ||
Serviciul Vamal |
15 |
1 |
145 |
2000,0 |
2000,0 | ||
Cota-parte în construcţia sau procurarea de spaţiu locativ |
15 |
1 |
145 |
2000,0 |
2000,0 | ||
Gospodăria comunală |
15 |
2 |
137625,0 |
2725,0 |
134900,0 | ||
Agenţia Construcţii şi Dezvoltare a Teritoriului |
15 |
2 |
140 |
40535,0 |
535,0 |
40000,0 | |
Elaborarea planurilor de amenajare a teritoriului şi a planurilor urbanistice generale |
15 |
2 |
140 |
385,0 |
385,0 | ||
Proiectul de îmbunătăţire a sistemelor de aprovizionare cu apă în 6 localităţi ale Republicii Moldova (Străşeni, Hînceşti, Taraclia, Carbalia, Risipeni, Sărata Veche) |
15 |
2 |
140 |
40150,0 |
150,0 |
40000,0 | |
Unitatea de implementare a proiectelor de aprovizionare cu apă şi de canalizare |
15 |
2 |
326 |
97090,0 |
2190,0 |
94900,0 | |
Proiectul de aprovizionare cu apă şi de canalizare (oraşele Cahul, Soroca, Orhei, Ştefan Vodă) |
15 |
2 |
326 |
97090,0 |
2190,0 |
94900,0 | |
Activitatea sanitară, inclusiv controlul asupra poluării mediului |
15 |
3 |
200,0 |
200,0 | |||
Ministerul Afacerilor Interne |
15 |
133 |
200,0 |
200,0 | |||
Obiectivele speciale nr.5101 şi nr.5102 |
15 |
3 |
133 |
200,0 |
200,0 |
Anexa nr.5
Repartizarea alocaţiilor pentru finanţarea reparaţiilor capitale pe beneficiari şi obiective - mii lei - | ||||||
Beneficiarul, obiectivul | Codul |
Total |
Inclusiv | |||
Grupul princi- pal | Grupul |
Autori- tatea publică |
cheltuieli de bază |
mijloace speciale | ||
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
Total |
139591,6 |
99538,8 |
40052,8 | |||
Servicii de stat cu destinaţie generală |
1 |
7743,0 |
5493,0 |
2250,0 | ||
Autorităţile legislative |
1 |
1 |
1860,0 |
1860,0 | ||
Parlamentul |
1 |
1 |
101 |
1860,0 |
1860,0 | |
Sediul din bd.Ştefan cel Mare nr.105, municipiul Chişinău |
1 |
1 |
101 |
1100,0 |
1100,0 | |
Căile de acces ale sediului din bd.Ştefan cel Mare nr.105, municipiul Chişinău |
1 |
1 |
101 |
450,0 |
450,0 | |
Instalarea copertinelor la intrările în blocurile A şi C din str.A.Corobceanu nr.1, municipiul Chişinău |
1 |
1 |
101 |
60,0 |
60,0 | |
Clădirile din str.A.Corobceanu nr.10, municipiul Chişinău |
1 |
1 |
101 |
250,0 |
250,0 | |
Activitatea financiară, bugetar-fiscală şi de control |
1 |
3 |
3134,0 |
3134,0 | ||
Serviciul Vamal |
1 |
3 |
145 |
3134,0 |
3134,0 | |
Clădirea administrativă a postului vamal Palanca |
1 |
3 |
145 |
2395,0 |
2395,0 | |
Acoperişul şi cazangeria biroului vamal Sculeni |
1 |
3 |
145 |
739,0 |
739,0 | |
Servicii de planificare şi statistică |
1 |
4 |
499,0 |
499,0 | ||
Biroul Naţional de Statistică |
1 |
4 |
143 |
499,0 |
499,0 | |
Sediul Direcţiei Statistică a municipiului Bălţi |
1 |
4 |
143 |
19,0 |
19,0 | |
Sediul Direcţiei Statistică a raionului Soroca |
1 |
4 |
143 |
80,0 |
80,0 | |
Sediul Direcţiei Statistică a raionului Briceni |
1 |
4 |
143 |
100,0 |
100,0 | |
Sediul Direcţiei Statistică a raionului Hînceşti |
1 |
4 |
143 |
70,0 |
70,0 | |
Sediul Direcţiei Statistică a raionului Nisporeni |
1 |
4 |
143 |
150,8 |
150,8 | |
Sediul Direcţiei Statistică a raionului Ungheni |
1 |
4 |
143 |
79,2 |
79,2 | |
Autorităţi şi servicii cu destinaţie generală neatribuite la alte grupuri |
1 |
8 |
2000,0 |
2000,0 | ||
Ministerul Dezvoltării Informaţionale |
1 |
8 |
296 |
2000,0 |
2000,0 | |
Oficiul Stării Civile Bălţi |
1 |
8 |
296 |
1000,0 |
1000,0 | |
Oficiul Stării Civile Făleşti |
1 |
8 |
296 |
1000,0 |
1000,0 | |
Organele administrative |
1 |
10 |
250,0 |
250,0 | ||
Ministerul Economiei şi Comerţului |
1 |
10 |
121 |
250,0 |
250,0 | |
Edificiul Agenţiei Privatizare, str.G.Bănulescu-Bodoni nr.45, municipiul Chişinău |
1 |
10 |
121 |
150,0 |
150,0 | |
Edificiul bazei de producţie a Agenţiei Privatizare, oraşul Durleşti, municipiul Chişinău |
1 |
10 |
121 |
100,0 |
100,0 | |
Apărarea naţională |
3 |
5503,1 |
4563,1 |
940,0 | ||
Armata Naţională |
3 |
1 |
5503,1 |
4563,1 |
940,0 | |
Ministerul Apărării |
3 |
1 |
132 |
5503,1 |
4563,1 |
940,0 |
Cazarma nr.30, Tabăra militară nr.142, str.Pietrarilor nr.1, municipiul Chişinău |
3 |
1 |
132 |
4563,1 |
4563,1 | |
Depozitul de armament, Tabăra militară nr.142, str.Pietrarilor nr.1, municipiul Chişinău |
3 |
1 |
132 |
500,0 |
500,0 | |
Blocurile A şi B ale Marelui Stat Major, şoseaua Hînceşti nr.84, municipiul Chişinău |
3 |
1 |
132 |
440,0 |
440,0 | |
Justiţie |
4 |
6510,6 |
6422,6 |
88,0 | ||
Instanţele judecătoreşti |
4 |
3 |
5712,6 |
5712,6 | ||
Curtea de Apel Economică |
4 |
3 |
112 |
1000,0 |
1000,0 | |
Sediul curţii, bd.Ştefan cel Mare nr.73, municipiul Chişinău |
4 |
3 |
112 |
1000,0 |
1000,0 | |
Ministerul Justiţiei |
4 |
3 |
131 |
4000,0 |
4000,0 | |
Sediul Judecătoriei Centru, municipiul Chişinău |
4 |
3 |
131 |
168,0 |
168,0 | |
Sediul Judecătoriei Botanica, municipiul Chişinău |
4 |
3 |
131 |
300,0 |
300,0 | |
Sediul Judecătoriei Buiucani, municipiul Chişinău |
4 |
3 |
131 |
234,4 |
234,4 | |
Sediul Judecătoriei Ciocana, municipiul Chişinău |
4 |
3 |
131 |
63,5 |
63,5 | |
Sediul Judecătoriei Bălţi |
4 |
3 |
131 |
390,2 |
390,2 | |
Sediul Judecătoriei Briceni |
4 |
3 |
131 |
115,0 |
115,0 | |
Sediul Judecătoriei Cahul |
4 |
3 |
131 |
1919,5 |
1919,5 | |
Sediul Judecătoriei Căuşeni |
4 |
3 |
131 |
200,0 |
200,0 | |
Sediul Judecătoriei Cimişlia |
4 |
3 |
131 |
150,0 |
150,0 | |
Sediul Judecătoriei Edineţ |
4 |
3 |
131 |
104,5 |
104,5 | |
Sediul Judecătoriei Glodeni |
4 |
3 |
131 |
96,9 |
96,9 | |
Sediul Judecătoriei Ocniţa |
4 |
3 |
131 |
183,0 |
183,0 | |
Sediul Judecătoriei Rezina |
4 |
3 |
131 |
75,0 |
75,0 | |
Curtea de Apel Bălţi |
4 |
3 |
336 |
312,6 |
312,6 | |
Blocul administrativ, str.Ştefan cel Mare nr.54, municipiul Bălţi |
4 |
3 |
336 |
312,6 |
312,6 | |
Curtea de Apel Bender |
4 |
3 |
337 |
400,0 |
400,0 | |
Blocul administrativ, str.Ştefan cel Mare nr.86, municipiul Bender |
4 |
3 |
337 |
400,0 |
400,0 | |
Procuratura |
4 |
4 |
798,0 |
710,0 |
88,0 | |
Procuratura Generală |
4 |
4 |
113 |
798,0 |
710,0 |
88,0 |
Sediul Procuraturii Generale, str.G.Bănulescu-Bodoni nr.26, municipiul Chişinău |
4 |
4 |
113 |
150,0 |
150,0 | |
Sediul procuraturii raionale Cantemir |
4 |
4 |
113 |
150,0 |
150,0 | |
Sediul procuraturii raionale Nisporeni |
4 |
4 |
113 |
60,0 |
60,0 | |
Sediul procuraturii raionale Soroca |
4 |
4 |
113 |
150,0 |
150,0 | |
Sediul procuraturii raionale Sîngerei |
4 |
4 |
113 |
60,0 |
60,0 | |
Sediul procuraturii raionale Ştefan Vodă |
4 |
4 |
113 |
50,0 |
50,0 | |
Sediul procuraturii raionale Teleneşti |
4 |
4 |
113 |
90,0 |
90,0 | |
Baza de odihnă a Asociaţiei Procurorilor din Moldova, raionul Soroca |
4 |
4 |
113 |
88,0 |
88,0 | |
Menţinerea ordinii publice şi securitatea naţională |
5 |
5709,9 |
3929,1 |
1780,8 | ||
Organele afacerilor interne |
5 |
1 |
1700,8 |
1700,8 | ||
Ministerul Afacerilor Interne |
5 |
1 |
133 |
1700,8 |
1700,8 | |
Sediul Direcţiei Pază de Stat, str.31 August 1989 nr.104, municipiul Chişinău |
5 |
1 |
133 |
800,0 |
800,0 | |
Sediul Secţiei Pază de Stat, raionul Edineţ |
5 |
1 |
133 |
100,8 |
100,8 | |
Sediul Secţiei Pază de Stat, raionul Străşeni |
5 |
1 |
133 |
400,0 |
400,0 | |
Clădirile Clubului Sportiv Central "Dinamo", str.A.Şciusev nr.106, municipiul Chişinău |
5 |
1 |
133 |
400,0 |
400,0 | |
Penitenciarele |
5 |
3 |
1750,0 |
1750,0 | ||
Ministerul Justiţiei |
5 |
3 |
131 |
1750,0 |
1750,0 | |
Blocul administrativ al penitenciarului nr.4, oraşul Cricova, municipiul Chişinău |
5 |
3 |
131 |
900,0 |
900,0 | |
Clădirea punctului medical al penitenciarului nr.7, satul Rusca, raionul Hînceşti |
5 |
3 |
131 |
850,0 |
850,0 | |
Protecţie civilă şi situaţii excepţionale |
5 |
6 |
323,5 |
243,5 |
80,0 | |
Ministerul Afacerilor Interne |
5 |
6 |
133 |
323,5 |
243,5 |
80,0 |
Blocul administrativ al Direcţiei situaţii excepţionale, str.Gheorghe Asachi nr.69, municipiul Chişinău |
5 |
6 |
133 |
243,5 |
243,5 | |
Sediul Direcţiei situaţii excepţionale, str.Păcii nr.38, municipiul Bălţi |
5 |
6 |
133 |
80,0 |
80,0 | |
Autorităţi şi instituţii neatribuite la alte grupuri |
5 |
9 |
1935,6 |
1935,6 | ||
Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei |
5 |
9 |
297 |
1935,6 |
1935,6 | |
Clădirea Direcţiei generale teritoriale Bălţi |
5 |
9 |
297 |
150,0 |
150,0 | |
Clădirea Direcţiei generale teritoriale Cahul |
5 |
9 |
297 |
1785,6 |
1785,6 | |
Învăţămînt |
6 |
44350,0 |
13897,0 |
30453,0 | ||
Învăţămîntul secundar |
6 |
3 |
3285,2 |
2924,5 |
360,7 | |
Ministerul Educaţiei şi Tineretului |
6 |
3 |
129 |
2779,5 |
2418,8 |
360,7 |
Clădirile liceului teoretic, oraşul Bender |
6 |
3 |
129 |
977,0 |
977,0 | |
Clădirile Liceului Teoretic "Lucian Blaga", oraşul Tiraspol |
6 |
3 |
129 |
50,0 |
50,0 | |
Clădirile Liceului-Internat Republican cu Profil Sportiv, municipiul Chişinău |
6 |
3 |
129 |
1181,8 |
1181,8 | |
Clădirile Şcolii Profesionale nr.2, municipiul Chişinău |
6 |
3 |
129 |
185,7 |
185,7 | |
Şcoala Profesională nr.6, municipiul Chişinău |
6 |
3 |
129 |
50,0 |
50,0 | |
Căminul Şcolii Profesionale nr.1, municipiul Bălţi |
6 |
3 |
129 |
30,0 |
30,0 | |
Clădirile Şcolii Profesionale nr.4, municipiul Bălţi |
6 |
3 |
129 |
15,0 |
15,0 | |
Ospătăria şcolii profesionale, municipiul Comrat |
6 |
3 |
129 |
20,0 |
20,0 | |
Clădirile şcolii profesionale, oraşul Ştefan Vodă |
6 |
3 |
129 |
30,0 |
30,0 | |
Clădirea Şcolii de Meserii nr.8, satul Todireşti, raionul Anenii Noi |
6 |
3 |
129 |
210,0 |
210,0 | |
Clădirile Şcolii de Meserii nr.12, satul Viişoara, raionul Ştefan Vodă |
6 |
3 |
129 |
30,0 |
30,0 | |
Ministerul Culturii şi Turismului |
6 |
3 |
130 |
505,7 |
505,7 | |
Căminul Liceului Republican de Muzică "Ciprian Porumbescu", str.Kiev nr.1, municipiul Chişinău |
6 |
3 |
130 |
105,7 |
105,7 | |
Clădirile Liceului Republican de Muzică "Serghei Rahmaninov", str.M.Kogălniceanu nr.39, municipiul Chişinău |
6 |
3 |
130 |
200,0 |
200,0 | |
Clădirile Liceului-Internat Republican de Arte Plastice "Igor Vieru", str.Miron Costin nr.24, municipiul Chişinău |
6 |
3 |
130 |
200,0 |
200,0 | |
Învăţămîntul superior |
6 |
4 |
28047,9 |
2889,6 |
25158,3 | |
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare |
6 |
4 |
125 |
100,0 |
100,0 | |
Căminul nr.21/2 al Universităţii Agrare de Stat din Moldova, municipiul Chişinău |
6 |
4 |
125 |
100,0 |
100,0 | |
Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale |
6 |
4 |
128 |
5068,4 |
1088,4 |
3980,0 |
Blocul morfologic al Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu", municipiul Chişinău |
6 |
4 |
128 |
558,4 |
558,4 | |
Blocul de studii nr.1 al Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu", municipiul Chişinău |
6 |
4 |
128 |
530,0 |
530,0 | |
Căminul nr.7 al Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu", municipiul Chişinău |
6 |
4 |
128 |
3600,0 |
3600,0 | |
Căminul nr.14 al Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu", municipiul Chişinău |
6 |
4 |
128 |
380,0 |
380,0 | |
Ministerul Educaţiei şi Tineretului |
6 |
4 |
129 |
21290,3 |
900,0 |
20390,3 |
Blocul nr.1 al Universităţii de Stat din Moldova, municipiul Chişinău |
6 |
4 |
129 |
2000,0 |
2000,0 | |
Căminul nr.1 al Universităţii de Stat din Moldova, municipiul Chişinău |
6 |
4 |
129 |
3000,0 |
3000,0 | |
Căminul nr.19 al Universităţii de Stat din Moldova, municipiul Chişinău |
6 |
4 |
129 |
900,0 |
900,0 | |
Blocul de studii C al Academiei de Studii Economice din Moldova, str.Căpriana nr.50, municipiul Chişinău |
6 |
4 |
129 |
1250,0 |
1250,0 | |
Căminul nr.1 al Academiei de Studii Economice din Moldova, municipiul Chişinău |
6 |
4 |
129 |
3250,0 |
3250,0 | |
Blocul de studii nr.2 al Universităţii Tehnice din Moldova, municipiul Chişinău |
6 |
4 |
129 |
1200,0 |
1200,0 | |
Blocul de studii nr.3 al Universităţii Tehnice din Moldova, municipiul Chişinău |
6 |
4 |
129 |
900,0 |
900,0 | |
Blocul de studii nr.4 al Universităţii Tehnice din Moldova, municipiul Chişinău |
6 |
4 |
129 |
800,0 |
800,0 | |
Blocul de studii nr.5 al Universităţii Tehnice din Moldova, municipiul Chişinău |
6 |
4 |
129 |
400,0 |
400,0 | |
Blocul de studii nr.6 al Universităţii Tehnice din Moldova, municipiul Chişinău |
6 |
4 |
129 |
490,0 |
490,0 | |
Blocul de studii nr.8 al Universităţii Tehnice din Moldova, municipiul Chişinău |
6 |
4 |
129 |
700,0 |
700,0 | |
Blocul de studii nr.9 al Universităţii Tehnice din Moldova, municipiul Chişinău |
6 |
4 |
129 |
300,0 |
300,0 | |
Căminul nr.2 al Universităţii Tehnice din Moldova, municipiul Chişinău |
6 |
4 |
129 |
500,0 |
500,0 | |
Căminele nr.3 şi 4 ale Universităţii Tehnice din Moldova, municipiul Chişinău |
6 |
4 |
129 |
500,0 |
500,0 | |
Căminul nr.6 al Universităţii Tehnice din Moldova, municipiul Chişinău |
6 |
4 |
129 |
300,0 |
300,0 | |
Căminul nr.10 al Universităţii Tehnice din Moldova, municipiul Chişinău |
6 |
4 |
129 |
150,0 |
150,0 | |
Căminul nr.12 al Universităţii Tehnice din Moldova, municipiul Chişinău |
6 |
4 |
129 |
150,0 |
150,0 | |
Terenul de fotbal cu acoperire artificială al Universităţii Tehnice din Moldova, municipiul Chişinău |
6 |
4 |
129 |
300,0 |
300,0 | |
Blocul de studii "Lira" al Universităţii de Stat "Alecu Russo", municipiul Bălţi |
6 |
4 |
129 |
500,0 |
500,0 | |
Blocurile de studii ale Universităţii Pedagogice de Stat "Ion Creangă", municipiul Chişinău |
6 |
4 |
129 |
1770,0 |
900,0 |
870,0 |
Căminele nr.1, 3a, 3b, 4, 5 şi 6 ale Universităţii Pedagogice de Stat "Ion Creangă", municipiul Chişinău |
6 |
4 |
129 |
142,1 |
142,1 | |
Blocul alimentar al Universităţii de Stat din Comrat |
6 |
4 |
129 |
353,6 |
353,6 | |
Blocul pentru sport al Universităţii de Stat din Comrat |
6 |
4 |
129 |
99,6 |
99,6 | |
Blocul de studii al Universităţii de Stat "B.P.Haşdeu" din Cahul |
6 |
4 |
129 |
1100,0 |
1100,0 | |
Căminul Universităţii de Stat "B.P.Haşdeu" din Cahul |
6 |
4 |
129 |
235,0 |
235,0 | |
Ministerul Culturii şi Turismului |
6 |
4 |
130 |
1589,2 |
901,2 |
688,0 |
Blocurile de studii ale Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, str.A.Mateevici nr.111, municipiul Chişinău |
6 |
4 |
130 |
1005,9 |
750,0 |
255,9 |
Căminele pentru studenţi ale Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, str.A.Mateevici nr.111, municipiul Chişinău |
6 |
4 |
130 |
583,3 |
151,2 |
432,1 |
Învăţămîntul postuniversitar |
6 |
5 |
3372,2 |
3372,2 | ||
Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale |
6 |
5 |
128 |
3172,2 |
3172,2 | |
Căminul nr.8 al Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu", municipiul Chişinău |
6 |
5 |
128 |
2792,2 |
2792,2 | |
Căminul nr.14 al Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu", municipiul Chişinău |
6 |
5 |
128 |
380,0 |
380,0 | |
Academia de Administrare Publică de pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova |
6 |
5 |
158 |
200,0 |
200,0 | |
Blocul de studii, str.Ialoveni nr.100, municipiul Chişinău |
6 |
5 |
158 |
200,0 |
200,0 | |
Cursuri şi instituţii de perfecţionare a cadrelor |
6 |
6 |
711,4 |
511,4 |
200,0 | |
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare |
6 |
6 |
125 |
200,0 |
200,0 | |
Căminul nr.1 al Institutului de Management, Dezvoltare Rurală şi Perfecţionare, bd.Renaşterii nr.10/1, municipiul Chişinău |
6 |
6 |
125 |
200,0 |
200,0 | |
Ministerul Educaţiei şi Tineretului |
6 |
6 |
129 |
511,4 |
511,4 | |
Blocul de studii al Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei, str.Doina nr.104, municipiul Chişinău |
6 |
6 |
129 |
511,4 |
511,4 | |
Instituţii şi activităţi în domeniul învăţămîntului neatribuite la alte grupuri |
6 |
7 |
631,6 |
327,0 |
304,6 | |
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare |
6 |
7 |
125 |
327,0 |
327,0 | |
Clădirea administrativă a Şcolii Republicane Specializate de Hipism şi Pentatlon Modern, municipiul Chişinău |
6 |
7 |
125 |
327,0 |
327,0 | |
Ministerul Educaţiei şi Tineretului |
6 |
7 |
129 |
304,6 |
304,6 | |
Edificiul Palatului Naţional de Creaţie a Copiilor şi Adolescenţilor, municipiul Chişinău |
6 |
7 |
129 |
141,9 |
141,9 | |
Blocul A al Centrului Tinerilor Turişti din Moldova, municipiul Chişinău |
6 |
7 |
129 |
20,0 |
20,0 | |
Sala de lupte libere a Clubului Republican Sportiv "Olimpia", municipiul Chişinău |
6 |
7 |
129 |
142,7 |
142,7 | |
Învăţămîntul mediu de specialitate |
6 |
8 |
8301,7 |
3872,3 |
4429,4 | |
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare |
6 |
8 |
125 |
1475,9 |
1366,5 |
109,4 |
Depozitul central al Colegiului de Zootehnie şi Medicină Veterinară din Brătuşeni |
6 |
8 |
125 |
99,9 |
99,9 | |
Căminul nr.2 al Colegiului de Zootehnie şi Medicină Veterinară din Brătuşeni |
6 |
8 |
125 |
20,9 |
20,9 | |
Blocul de studii al Colegiului Tehnic Agricol din Soroca |
6 |
8 |
125 |
181,5 |
181,5 | |
Sala de sport a Colegiului Naţional de Viticultură şi Vinificaţie, oraşul Stăuceni, municipiul Chişinău |
6 |
8 |
125 |
60,0 |
60,0 | |
Căminul nr.2 al Colegiului Naţional de Viticultură şi Vinificaţie, oraşul Stăuceni, municipiul Chişinău |
6 |
8 |
125 |
1000,0 |
1000,0 | |
Clădirile Colegiului Agroindustrial din Rîşcani |
6 |
8 |
125 |
57,0 |
57,0 | |
Căminul nr.1 al Colegiului Agricol din Ţaul |
6 |
8 |
125 |
56,6 |
47,1 |
9,5 |
Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale |
6 |
8 |
128 |
1502,2 |
502,2 |
1000,0 |
Blocul de studii al Colegiului de Medicină din Cahul |
6 |
8 |
128 |
202,2 |
202,2 | |
Blocul de studii al Colegiului de Medicină din Orhei |
6 |
8 |
128 |
300,0 |
300,0 | |
Căminele Colegiului Naţional de Medicină şi Farmacie din Chişinău |
6 |
8 |
128 |
1000,0 |
1000,0 | |
Ministerul Educaţiei şi Tineretului |
6 |
8 |
129 |
4537,9 |
1554,2 |
2983,7 |
Blocul de studii al Colegiului Pedagogic "Mihai Eminescu" din Soroca |
6 |
8 |
129 |
657,0 |
657,0 | |
Căminul Colegiului Pedagogic "Mihai Eminescu" din Soroca |
6 |
8 |
129 |
897,2 |
897,2 | |
Reţelele termice ale Colegiului Pedagogic "Mihail Ciachir" din Comrat |
6 |
8 |
129 |
50,0 |
50,0 | |
Blocul de studii al Colegiului de Microelectronică şi Tehnică de Calcul din Chişinău |
6 |
8 |
129 |
100,0 |
100,0 | |
Căminul Colegiului de Microelectronică şi Tehnică de Calcul din Chişinău |
6 |
8 |
129 |
23,0 |
23,0 | |
Blocul de studii al Colegiului Politehnic din Bălţi |
6 |
8 |
129 |
26,3 |
26,3 | |
Căminul Colegiului Politehnic din Bălţi |
6 |
8 |
129 |
23,2 |
23,2 | |
Blocul de studii al Colegiului Politehnic din Chişinău |
6 |
8 |
129 |
124,2 |
124,2 | |
Blocul de studii al Colegiului de Transporturi din Chişinău |
6 |
8 |
129 |
468,7 |
468,7 | |
Căminul nr.1 al Colegiului de Transporturi din Chişinău |
6 |
8 |
129 |
508,5 |
508,5 | |
Căminele Colegiului de Construcţii din Chişinău |
6 |
8 |
129 |
87,3 |
87,3 | |
Blocul de studii al Colegiului Tehnologic din Chişinău |
6 |
8 |
129 |
100,0 |
100,0 | |
Căminul nr.1 al Colegiului Tehnologic din Chişinău |
6 |
8 |
129 |
88,0 |
88,0 | |
Blocul de studii al Colegiului Financiar-Bancar "A.Diordiţa" din Chişinău |
6 |
8 |
129 |
574,5 |
574,5 | |
Căminul Colegiului Financiar-Bancar "A.Diordiţa" din Chişinău |
6 |
8 |
129 |
810,0 |
810,0 | |
Ministerul Culturii şi Turismului |
6 |
8 |
130 |
785,7 |
449,4 |
336,3 |
Blocul de studii al Colegiului de Muzică "Ştefan Neaga" din Chişinău, str.Hristo Botev nr.4 |
6 |
8 |
130 |
108,7 |
8,7 |
100,0 |
Căminul Colegiului de Muzică "Ştefan Neaga" din Chişinău, str.Hristo Botev nr.4 |
6 |
8 |
130 |
211,3 |
20,0 |
191,3 |
Blocul de studii al Colegiului Republican de Arte Plastice "Alexandru Plămădeală" din Chişinău, str.Independenţei nr.1, municipiul Chişinău |
6 |
8 |
130 |
130,0 |
85,0 |
45,0 |
Căminul pentru studenţi al Colegiului Republican de Arte Plastice "Alexandru Plămădeală" din Chişinău, str.Independenţei nr.1, municipiul Chişinău |
6 |
8 |
130 |
20,0 |
20,0 | |
Blocul de studii al Colegiului de Muzică şi Pedagogie din Bălţi |
6 |
8 |
130 |
315,7 |
315,7 | |
Ştiinţă şi inovare |
7 |
22229,0 |
21948,0 |
281,0 | ||
Cercetări ştiinţifice fundamentale |
7 |
1 |
11100,0 |
11100,0 | ||
Academia de Ştiinţe a Moldovei |
7 |
1 |
157 |
11100,0 |
11100,0 | |
Blocul experimental al Institutului de Fiziologie şi Sanocreatologie, şos.Hînceşti nr.57a, municipiul Chişinău |
7 |
1 |
157 |
700,0 |
700,0 | |
Încăperile pentru amplasarea Centrului de Sanocreatologie al Institutului de Fiziologie şi Sanocreatologie, str.Academiei nr.1, municipiul Chişinău |
7 |
1 |
157 |
500,0 |
500,0 | |
Blocul Staţiei de Seismologie a Institutului de Geologie şi Seismologie, str.Gh.Asachi nr.60/3, municipiul Chişinău |
7 |
1 |
157 |
400,0 |
400,0 | |
Gardul decorativ pe perimetrul terenului atribuit în gestiunea Institutului de Geologie şi Seismologie, str.Gh.Asachi nr.60/3, municipiul Chişinău |
7 |
1 |
157 |
100,0 |
100,0 | |
Blocul Institutului de Chimie, str.Academiei nr.3, municipiul Chişinău |
7 |
1 |
157 |
2000,0 |
2000,0 | |
Gardul decorativ pe perimetrul terenului atribuit în gestiunea Institutului de Chimie, str.Academiei nr.3, municipiul Chişinău |
7 |
1 |
157 |
100,0 |
100,0 | |
Blocul Institutului de Fizică Aplicată, str.Academiei nr.5, municipiul Chişinău |
7 |
1 |
157 |
1500,0 |
1500,0 | |
Gardul decorativ pe perimetrul terenului atribuit în gestiunea Institutului de Fizică Aplicată, str.Academiei nr.5, municipiul Chişinău |
7 |
1 |
157 |
100,0 |
100,0 | |
Încăperile Institutului de Protecţie a Plantelor şi Agricultură Ecologică, str.Pădurii nr.26/1, municipiul Chişinău |
7 |
1 |
157 |
700,0 |
700,0 | |
Clădirea Institutului Patrimoniului Cultural, str.G.Bănulescu-Bodoni nr.35, municipiul Chişinău |
7 |
1 |
157 |
5000,0 |
5000,0 | |
Cercetări ştiinţifice aplicate |
7 |
2 |
6854,0 |
6798,0 |
56,0 | |
Academia de Ştiinţe a Moldovei |
7 |
2 |
157 |
6854,0 |
6798,0 |
56,0 |
Blocul de biologie al Institutului de Zoologie, str.Academiei nr.1, municipiul Chişinău |
7 |
2 |
157 |
2100,0 |
2100,0 | |
Gardul decorativ pe perimetrul terenului atribuit în gestiunea Institutului de Zoologie, str.Academiei nr.1, municipiul Chişinău |
7 |
2 |
157 |
100,0 |
100,0 | |
Blocul Institutului de Genetică şi Fiziologie a Plantelor, str.Pădurii nr.20, municipiul Chişinău |
7 |
2 |
157 |
1200,0 |
1200,0 | |
Clădirea Centrului Metrologie şi Metode Analitice de Cercetare, str.Academiei nr.3/2, municipiul Chişinău |
7 |
2 |
157 |
356,0 |
300,0 |
56,0 |
Încăperile Institutului de Inginerie Electronică şi Tehnologii Industriale, str.Academiei nr.3/3, municipiul Chişinău |
7 |
2 |
157 |
1400,0 |
1400,0 | |
Gardul decorativ pe perimetrul terenului atribuit în gestiunea Institutului de Inginerie Electronică şi Tehnologii Industriale, str.Academiei nr.3/3, municipiul Chişinău |
7 |
2 |
157 |
100,0 |
100,0 | |
Clădirea Institutului de Management, Dezvoltare Rurală şi Perfecţionare, bd.Renaşterii nr.10/1, municipiul Chişinău |
7 |
2 |
157 |
500,0 |
500,0 | |
Clădirea Institutului Grădinii Botanice, str.Pădurii nr.18, municipiul Chişinău |
7 |
2 |
157 |
400,0 |
400,0 | |
Blocul de sere al Institutului Grădinii Botanice, str.Pădurii nr.18, municipiul Chişinău |
7 |
2 |
157 |
100,0 |
100,0 | |
Blocul Institutului de Economie, Finanţe şi Statistică, str.Ion Creanga nr.45, municipiul Chişinău |
7 |
2 |
157 |
598,0 |
598,0 | |
Instituţii şi acţiuni pentru cercetare şi inovare neatribuite la alte grupuri |
7 |
4 |
1050,0 |
1050,0 | ||
Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale |
7 |
4 |
128 |
500,0 |
500,0 | |
Biblioteca Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie "N.Testemiţanu", municipiul Chişinău |
7 |
4 |
128 |
500,0 |
500,0 | |
Academia de Ştiinţe a Moldovei |
7 |
4 |
157 |
550,0 |
550,0 | |
Sala mare şi holul blocului administrativ, bd.Ştefan cel Mare nr.1, municipiul Chişinău (datorii creditoare) |
7 |
4 |
157 |
550,0 |
550,0 | |
Organele administrative |
7 |
10 |
3225,0 |
3000,0 |
225,0 | |
Academia de Ştiinţe a Moldovei |
7 |
10 |
157 |
3225,0 |
3000,0 |
225,0 |
Sistemul de încălzire din blocul administrativ, bd.Ştefan cel Mare nr.1, municipiul Chişinău |
7 |
10 |
157 |
900,0 |
900,0 | |
Birourile şi încăperile auxiliare din blocul administrativ, bd.Ştefan cel Mare nr.1, municipiul Chişinău |
7 |
10 |
157 |
1950,0 |
1950,0 | |
Traseul de alimentare cu electricitate a blocului administrativ, bd.Ştefan cel Mare nr.1 (inclusiv lucrări de proiectare) |
7 |
10 |
157 |
150,0 |
150,0 | |
Gardul decorativ pe perimetrul terenului atribuit în gestiunea academiei, orăşelul academic, municipiul Chişinău |
7 |
10 |
157 |
69,0 |
69,0 | |
Gardul blocului administrativ, bd.Ştefan cel Mare nr.1, municipiul Chişinău |
7 |
10 |
157 |
156,0 |
156,0 | |
Cultură, artă, culte, sport şi acţiuni pentru tineret |
8 |
13713,2 |
13663,2 |
50,0 | ||
Activităţi în domeniul culturii |
8 |
2 |
13713,2 |
13663,2 |
50,0 | |
Ministerul Culturii şi Turismului |
8 |
2 |
130 |
13713,2 |
13663,2 |
50,0 |
Edificiile Bibliotecii Naţionale, str.31 August 1989 nr.78, municipiul Chişinău |
8 |
2 |
130 |
130,0 |
130,0 | |
Edificiul Bibliotecii Naţionale pentru Copii "Ion Creangă", str.A.Şciusev nr.65, municipiul Chişinău |
8 |
2 |
130 |
70,1 |
70,1 | |
Edificiile Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei, str.31 August 1989 nr.121a, municipiul Chişinău |
8 |
2 |
130 |
2025,7 |
2025,7 | |
Edificiile Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, str.M.Kogălniceanu nr.82, municipiul Chişinău |
8 |
2 |
130 |
1212,4 |
1212,4 | |
Clădirile Casei-Muzeu "A.S.Puşkin", str.Anton Pann nr.19, municipiul Chişinău |
8 |
2 |
130 |
80,0 |
80,0 | |
Complexul etnografic din satul Butuceni al Complexului Muzeal "Oraşul medieval Orhei" |
8 |
2 |
130 |
250,0 |
250,0 | |
Complexul etnografic din satul Morovaia al Complexului Muzeal "Oraşul medieval Orhei" |
8 |
2 |
130 |
420,0 |
420,0 | |
Edificiul şi depozitele pentru păstrarea patrimoniului cultural al Muzeului Naţional de Artă, str.31 August 1989 nr.115, municipiul Chişinău |
8 |
2 |
130 |
300,0 |
250,0 |
50,0 |
Edificiul Muzeului Naţional de Artă, str.31 August 1989 nr.115, municipiul Chişinău |
8 |
2 |
130 |
100,0 |
100,0 | |
Edificiile studioului "Moldova-Film", şos.Hînceşti nr.61, municipiul Chişinău |
8 |
2 |
130 |
920,0 |
920,0 | |
Edificiul Sălii cu Orgă, str.Ştefan cel Mare nr.81, municipiul Chişinău |
8 |
2 |
130 |
155,0 |
155,0 | |
Edificiul Teatrului Naţional de Operă şi Balet, bd.Ştefan cel Mare nr.152, municipiul Chişinău |
8 |
2 |
130 |
6850,0 |
6850,0 | |
Edificiul Teatrului Naţional "Vasile Alecsandri", municipiul Bălţi |
8 |
2 |
130 |
500,0 |
500,0 | |
Edificiul Teatrului Republican de Păpuşi "Licurici", str.31 august 1989 nr.121, municipiul Chişinău |
8 |
2 |
130 |
700,0 |
700,0 | |
Ocrotirea sănătăţii |
9 |
13423,1 |
9851,1 |
3572,0 | ||
Spitale |
9 |
1 |
3580,0 |
2580,0 |
1000,0 | |
Asociaţia Curativ-Sanatorială şi de Recuperare |
9 |
1 |
176 |
3580,0 |
2580,0 |
1000,0 |
Blocul sanitar al spitalului, str.Drumul viilor nr.34, municipiul Chişinău |
9 |
1 |
176 |
980,0 |
980,0 | |
Blocul operator şi de reanimare al spitalului, str.Drumul viilor nr.34, municipiul Chişinău |
9 |
1 |
176 |
2600,0 |
1600,0 |
1000,0 |
Policlinicile şi centrele medicilor de familie |
9 |
2 |
570,0 |
540,0 |
30,0 | |
Asociaţia Curativ-Sanatorială şi de Recuperare |
9 |
2 |
176 |
570,0 |
540,0 |
30,0 |
Acoperişul policlinicii, str.31 august 1989 nr.70, municipiul Chişinău |
9 |
2 |
176 |
380,0 |
350,0 |
30,0 |
Blocul curativ al policlinicii, str.31 august 1989 nr.70, municipiul Chişinău |
9 |
2 |
176 |
140,0 |
140,0 | |
Blocul auxiliar al policlinicii, str.31 august 1989 nr.70, municipiul Chişinău |
9 |
2 |
176 |
50,0 |
50,0 | |
Servicii şi instituţii sanitaro-epidemiologice şi de profilaxie |
9 |
3 |
5944,9 |
3539,1 |
2405,8 | |
Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale |
9 |
3 |
128 |
5944,9 |
3539,1 |
2405,8 |
Sediul Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Preventivă, municipiul Chişinău |
9 |
3 |
128 |
1090,1 |
950,1 |
140,0 |
Sediul Centrului de Medicină Preventivă, municipiul Chişinău |
9 |
3 |
128 |
1965,5 |
1965,5 | |
Sediul Centrului de Medicină Preventivă, municipiul Bălţi |
9 |
3 |
128 |
200,0 |
200,0 | |
Sediul Centrului de Medicină Preventivă, raionul Anenii Noi |
9 |
3 |
128 |
100,0 |
100,0 | |
Sediul Centrului de Medicină Preventivă, raionul Briceni |
9 |
3 |
128 |
100,0 |
100,0 | |
Sediul Centrului de Medicină Preventivă, raionul Cahul |
9 |
3 |
128 |
29,5 |
29,5 | |
Sediul Centrului de Medicină Preventivă, raionul Cantemir |
9 |
3 |
128 |
100,0 |
100,0 | |
Sediul Centrului de Medicină Preventivă, raionul Căuşeni |
9 |
3 |
128 |
145,0 |
145,0 | |
Sediul Centrului de Medicină Preventivă, raionul Cimişlia |
9 |
3 |
128 |
100,0 |
100,0 | |
Sediul Centrului de Medicină Preventivă, raionul Donduşeni |
9 |
3 |
128 |
100,0 |
100,0 | |
Sediul Centrului de Medicină Preventivă, raionul Drochia |
9 |
3 |
128 |
100,0 |
100,0 | |
Sediul Centrului de Medicină Preventivă, raionul Făleşti |
9 |
3 |
128 |
100,0 |
100,0 | |
Sediul Centrului de Medicină Preventivă, raionul Glodeni |
9 |
3 |
128 |
100,0 |
100,0 | |
Sediul Centrului de Medicină Preventivă, raionul Ialoveni |
9 |
3 |
128 |
100,0 |
100,0 | |
Sediul Centrului de Medicină Preventivă, raionul Leova |
9 |
3 |
128 |
100,0 |
100,0 | |
Sediul Centrului de Medicină Preventivă, raionul Ocniţa |
9 |
3 |
128 |
100,0 |
100,0 | |
Sediul Centrului de Medicină Preventivă, raionul Sîngerei |
9 |
3 |
128 |
70,0 |
70,0 | |
Sediul Centrului de Medicină Preventivă, raionul Soroca |
9 |
3 |
128 |
35,0 |
35,0 | |
Sediul Centrului de Medicină Preventivă, raionul Străşeni |
9 |
3 |
128 |
200,0 |
200,0 | |
Sediul Centrului de Medicină Preventivă, raionul Şoldăneşti |
9 |
3 |
128 |
30,0 |
30,0 | |
Sediul Centrului de Reabilitare "Tîrnova" |
9 |
3 |
128 |
54,0 |
54,0 | |
Sediul Centrului de Recuperare "Sergheevka", oraşul Sergheevka, Ucraina |
9 |
3 |
128 |
223,0 |
223,0 | |
Sediul Centrului de Recuperare "Ceadîr-Lunga" |
9 |
3 |
128 |
485,8 |
300,0 |
185,8 |
Secţia de reabilitare a Centrului de Plasament şi Reabilitare pentru Copii de Vîrstă Fragedă, municipiul Chişinău |
9 |
3 |
128 |
232,0 |
212,0 |
20,0 |
Sediul Centrului de Plasament Temporar şi Reabilitare pentru Copii, municipiul Bălţi |
9 |
3 |
128 |
85,0 |
85,0 | |
Instituţii şi servicii din domeniul ocrotirii sănătăţii neatribuite la alte grupuri |
9 |
5 |
586,2 |
450,0 |
136,2 | |
Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale |
9 |
5 |
128 |
300,0 |
300,0 | |
Sediul Centrului Ştiinţifico-Practic Sănătate Publică şi Management Sanitar, municipiul Chişinău |
9 |
5 |
128 |
300,0 |
300,0 | |
Asociaţia Curativ-Sanatorială şi de Recuperare |
9 |
5 |
176 |
286,2 |
150,0 |
136,2 |
Clădirea din str.A.Şciusev nr.35, municipiul Chişinău |
9 |
5 |
176 |
80,0 |
80,0 | |
Blocul auxiliar din str.A.Şciusev nr.35, municipiul Chişinău |
9 |
5 |
176 |
70,0 |
70,0 | |
Sanatoriul "Moldova", oraşul Odessa, Ucraina |
9 |
5 |
176 |
50,0 |
50,0 | |
Sanatoriul "Moldova", oraşul Truskaveţ, Ucraina |
9 |
5 |
176 |
20,0 |
20,0 | |
Sanatoriul "Sănătate", oraşul Sergheevka, Ucraina |
9 |
5 |
176 |
66,2 |
66,2 | |
Programe naţionale de ocrotire a sănătăţii |
9 |
6 |
2742,0 |
2742,0 | ||
Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale |
9 |
6 |
128 |
2742,0 |
2742,0 | |
Secţia de producere a preparatelor sanguine a Centrului Naţional de Transfuzie a Sîngelui, municipiul Chişinău |
9 |
6 |
128 |
1800,0 |
1800,0 | |
Sediul Centrului de Hemotransfuzii, municipiul Bălţi |
9 |
6 |
128 |
942,0 |
942,0 | |
Asigurare şi asistenţă socială |
10 |
6667,7 |
6667,7 | |||
Instituţiile asistenţei sociale |
10 |
3 |
6667,7 |
6667,7 | ||
Ministerul Economiei şi Comerţului |
10 |
3 |
121 |
600,0 |
600,0 | |
Sediul Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă a municipiului Bălţi |
10 |
3 |
121 |
300,0 |
300,0 | |
Sediul Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă a raionului Cahul |
10 |
3 |
121 |
300,0 |
300,0 | |
Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale |
10 |
3 |
128 |
6067,7 |
6067,7 | |
Staţia de epurare a apelor reziduale a casei-internat pentru copii cu deficienţe mintale (băieţi), oraşul Orhei |
10 |
3 |
128 |
350,0 |
350,0 | |
Policlinica şi subsolul blocului nr.5 al internatului psihoneurologic, satul Brînzeni, raionul Edineţ |
10 |
3 |
128 |
437,4 |
437,4 | |
Blocul de gospodărie al internatului psihoneurologic, municipiul Bălţi |
10 |
3 |
128 |
320,0 |
320,0 | |
Clădirile internatului psihoneurologic, satul Bădiceni, raionul Soroca |
10 |
3 |
128 |
422,1 |
422,1 | |
Reţelele interioare de electricitate din blocurile internatului psihoneurologic, satul Cocieri, raionul Dubăsari |
10 |
3 |
128 |
729,5 |
729,5 | |
Blocul de cazare al Centrului Republican de Reabilitare a Invalizilor, Veteranilor Muncii şi ai Războiului, satul Cocieri, raionul Dubăsari |
10 |
3 |
128 |
500,0 |
500,0 | |
Blocurile de cazare ale Azilului Republican pentru Invalizi şi Pensionari, municipiul Chişinău |
10 |
3 |
128 |
1302,0 |
1302,0 | |
Edificiul Centrului Republican de Reabilitare a Invalizilor şi Pensionarilor "Speranţa", oraşul Vadul lui Vodă, municipiul Chişinău |
10 |
3 |
128 |
920,0 |
920,0 | |
Edificiile Centrului de Reabilitare a Invalizilor şi Pensionarilor "Victoria", oraşul Sergheevka, Ucraina |
10 |
3 |
128 |
915,3 |
915,3 | |
Edificiul Centrului de Plasament Temporar al Copiilor Aflaţi în Situaţie de Risc "Azimut", raionul Soroca |
10 |
3 |
128 |
171,4 |
171,4 | |
Agricultură, gospodăria silvică, gospodăria piscicolă şi gospodăria apelor |
11 |
13155,0 |
12995,0 |
160,0 | ||
Agricultură |
11 |
1 |
13155,0 |
12995,0 |
160,0 | |
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare |
11 |
1 |
125 |
13005,0 |
12995,0 |
10,0 |
Clădirea administrativă a Centrului Republican de Diagnostică Veterinară, municipiul Chişinău |
11 |
1 |
125 |
7904,0 |
7894,0 |
10,0 |
Laboratorul de încercare a produselor alimentare de origine animalieră al Centrului Republican de Diagnostică Veterinară, municipiul Chişinău |
11 |
1 |
125 |
4992,0 |
4992,0 | |
Clădirea administrativă a inspectoratului raional de stat pentru seminţe Bălţi |
11 |
1 |
125 |
50,0 |
50,0 | |
Clădirea administrativă a inspectoratului raional de stat pentru seminţe Criuleni |
11 |
1 |
125 |
25,0 |
25,0 | |
Clădirea administrativă a inspectoratului raional de stat pentru seminţe Sîngerei |
11 |
1 |
125 |
34,0 |
34,0 | |
Inspectoratul Principal de Stat pentru Carantină Fitosanitară |
11 |
1 |
224 |
150,0 |
150,0 | |
Sediul Inspectoratului de Stat pentru Carantină Fitosanitară Călăraşi |
11 |
1 |
224 |
75,0 |
75,0 | |
Sediul Inspectoratului de Stat pentru Carantină Fitosanitară Rezina |
11 |
1 |
224 |
75,0 |
75,0 | |
Protecţia mediului şi hidrometeorologia |
12 |
109,0 |
109,0 | |||
Hidrometeorologia |
12 |
3 |
109,0 |
109,0 | ||
Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale |
12 |
3 |
284 |
109,0 |
109,0 | |
Staţia agrometeorologică Bravicea |
12 |
3 |
284 |
54,0 |
54,0 | |
Staţia agrometeorologică Bălţata |
12 |
3 |
284 |
55,0 |
55,0 | |
Completarea rezervelor de stat |
18 |
478,0 |
478,0 | |||
Alte servicii pentru deservirea rezervelor de stat |
18 |
4 |
478,0 |
478,0 | ||
Agenţia Rezerve Materiale, Achiziţii Publice şi Ajutoare Umanitare |
18 |
4 |
169 |
478,0 |
478,0 | |
Clădirile Combinatului "Liman", str.Uzinelor nr.6, municipiul Chişinău |
18 |
4 |
169 |
273,3 |
273,3 | |
Clădirile Bazei Republicane Tehnico-Materiale, str.Lazo nr.27, oraşul Orhei |
18 |
4 |
169 |
204,7 |
204,7 |
Anexa nr.6
Fondul pentru dezvoltarea sistemului de executare - mii lei - | |
I. Venituri, total | 960,0 |
Taxa de executare în mărime de 5% din suma real percepută sau din valoarea bunurilor percepute | 960,0 |
II. Cheltuieli, total | 960,0 |
1. Organizarea conferinţelor şi seminarelor cu invitarea cadrelor didactice de la diferite instituţii de învăţămînt, precum şi a experţilor internaţionali în domeniul executării documentelor executorii | 47,4 |
2. Întărirea bazei tehnico-materiale a structurilor teritoriale | 423,6 |
3. Deplasări pentru studierea experienţei în domeniul executării silite | 177,8 |
4. Plata sporurilor la salariul executorilor judecătoreşti | 240,0 |
5. Activităţi de instruire şi formare profesională a cadrelor din sistemul de executare | 70,4 |
6. Alte cheltuieli | 0,8 |
Anexa nr.7
Fondul special pentru manuale - mii lei - | |
I. Venituri, total | 21548,1 |
1. Taxe pentru închirierea manualelor, neachitate pentru anul de studii 2006/2007 | 500,0 |
2. Taxe pentru închirierea manualelor în anul de studii 2007/2008 (învăţămîntul gimnazial) | 12215,9 |
3. Taxe pentru închirierea manualelor în anul de studii 2007/2008 (învăţămîntul liceal) | 2163,9 |
4. Dobînzi de la depozite bancare | 4000,0 |
5. Plăţi compensatorii de la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale pentru închirierea manualelor de către elevii din familii socialmente vulnerabile | 1710,2 |
6. Taxe pentru închirierea manualelor pentru elevii din şcolile-internat de toate tipurile, acoperite de la bugetul de stat | 423,1 |
7. Plăţi compensatorii de la bugetul de stat pentru manualele de limbă maternă din instituţiile alolingve | 535,0 |
II. Cheltuieli, total | 19975,6 |
1. Reeditarea manualelor | 17179,5 |
2. Distribuirea manualelor către raioane | 911,5 |
3. Achitarea plăţii pentru prima ediţie a manualelor pentru învăţămîntul liceal | 1050,5 |
4. Servicii bancare | 115,6 |
5. Asigurarea funcţionării fondului | 718,5 |
III. Depăşirea veniturilor asupra cheltuielilor |
1572,6 |
IV. Sold la începutul anului | 50161,6 |
V. Sold la sfîrşitul anului | 51734,2 |
Anexa nr.8
Fondul naţional pentru susţinerea ştiinţei - mii lei - | |
I. Venituri, total | 550,0 |
1. Defalcări în mărime de 0,5% din granturile fundaţiilor, instituţiilor şi organizaţiilor internaţionale | 10,4 |
2. Defalcări în mărime de 2% din valoarea totală a serviciilor prestate contra plată, a operaţiunilor de arendă a spaţiilor, a executării comenzilor sau contractelor, precum şi din alte venituri ale organizaţiilor din sfera ştiinţei şi inovării subordonate Academiei de Ştiinţe a Moldovei | 197,1 |
3. Defalcări în mărime de 3% din profitul rămas la dispoziţia Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală | 80,0 |
4. Defalcări în mărime de 10% din profitul rămas la dispoziţia agenţilor economici cu autofinanţare din subordinea Academiei de Ştiinţe a Moldovei | 131,7 |
5. Donaţii, sponsorizări şi alte surse legale | 130,8 |
II. Cheltuieli, total | 550,0 |
1. Premierea şi susţinerea financiară a cercetătorilor ştiinţifici şi a tinerelor talente | 298,0 |
2. Acordarea de burse pentru rezultate deosebite în sfera ştiinţei şi inovării | 252,0 |
Anexa nr.9
Fondul republican de susţinere socială a populaţiei - mii lei - | |
I. Venituri, total | 64600 |
1. Plata suplimentară obligatorie de abonament, încasată de la beneficiarii de telefoane mobile şi servicii de comunicaţii GSM | 61600 |
2. Plata suplimentară obligatorie obţinută de la perfectarea şi eliberarea certificatului de înmatriculare a automobilului | 3000 |
II. Cheltuieli, total | 64600 |
1. Acordarea de ajutoare materiale nemijlocit din mijloacele fondului | 2370 |
2. Asigurarea activităţii direcţiei executive a fondului | 730 |
3. Transferuri la fondurile locale pentru susţinerea materială a persoanelor defavorizate şi alimentarea în cantinele de ajutor social | 61500 |
Anexa nr.10
Fondul special pentru încurajarea dezvoltării culturii nucului - mii lei - | |
I. Venituri, total | 3000 |
Defalcări în mărime de 1% din valoarea costului comercial al exportului de nuci, de produse derivate din nuci şi lemn de nuc | 3000 |
II. Cheltuieli, total | 3000 |
1. Menţinerea şi dezvoltarea fondului genetic de nuc | 300 |
2. Producerea materialului de înmulţire şi săditor de nuc altoit în pepiniere şi dezvoltarea bazei tehnico-materiale a pepinierelor | 1500 |
3. Înfiinţarea şi întreţinerea pînă la intrare pe rod a plantaţiilor producţie-marfă de nuc altoit | 1050 |
4. Promovarea dezvoltării culturii nucului (elaborarea actelor normative şi tehnice, editarea materialelor didactico-metodice, susţinerea activităţilor de propagare a realizărilor tehnico-ştiinţifice şi tehnologiilor avansate, organizarea seminarelor, conferinţelor ştiinţifico-practice, simpozioanelor etc.) | 150 |
Anexa nr.11
Fondul ecologic naţional - mii lei - | |
I. Venituri, total |
37000 |
1. Mijloace transferate de către fondurile ecologice locale, inclusiv 30% din veniturile totale ale fondurilor ecologice locale |
1800 |
2. Plăţi pentru emisiile de poluanţi din sursele mobile care folosesc benzină (etilată, neetilată), carburanţi pentru motoare de avion sau motorină |
19438 |
3. Plată pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului |
15762 |
II. Cheltuieli, total |
37000 |
1. Finanţarea proiectelor pentru implementarea strategiilor, programelor şi planurilor naţionale de protecţie a mediului, standardelor şi normativelor, pentru construcţia şi participarea prin cote-părţi la construcţia obiectivelor de protecţie a mediului (inclusiv finanţarea lucrărilor de proiectare şi implementare a proiectelor în domeniul alimentării cu apă şi canalizare, finanţarea lucrărilor de colectare şi sortare a deşeurilor şi susţinerea întreprinderilor de prelucrare sau de neutralizare a lor, finanţarea lucrărilor de ameliorare a calităţii bazinului aerian) |
29000 |
dintre care: |
|
- cota-parte pentru proiectul „Managementul şi distrugerea stocurilor de poluanţi organici persistenţi” |
880 |
- stabilirea zonelor şi fîşiilor de protecţie a apelor rîurilor şi bazinelor de ape, precum şi plantarea |
2000 |
- construcţia digurilor zonei umede de importanţă internaţională „Lacurile Prutului de Jos” |
1000 |
2. Investigaţii ştiinţifice în domeniul protecţiei mediului efectuate la comanda Ministerului Ecologiei şi Resurselor Naturale, participarea prin cote-părţi la lucrările de cercetare-dezvoltare, elaborarea proiectelor zonelor protejate ale patrimoniului natural şi ale celui construit de importanţă naţională şi internaţională |
1000 |
3. Organizarea şi gestionarea sistemului de informaţie şi reclamă ecologică, propagarea cunoştinţelor ecologice |
1100 |
4. Premierea specialiştilor, indiferent de apartenenţa departamentală (pînă la 1% din veniturile fondului), achitarea cheltuielilor pentru crearea bazei tehnico-materiale şi pentru ţinerea evidenţei statistice a fondurilor ecologice |
1700 |
5. Organizarea colaborării internaţionale în domeniul protecţiei mediului, inclusiv prin antrenarea specialiştilor străini la acordarea asistenţei consultative, de expertizare, participarea reprezentanţilor ţării la activitatea convenţiilor ecologice internaţionale la care Republica Moldova este parte, achitarea cotizaţiilor de membru al organizaţiilor interstatale în domeniul protecţiei mediului, organizarea şi realizarea activităţilor de implementare a Convenţiei CITES (elaborarea permiselor CITES, procurarea timbrului special CITES etc.) |
2300 |
6. Lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale, avariilor de producţie, a altor situaţii ce pot aduce prejudiciu mediului |
1500 |
7. Acordarea de sprijin financiar organizaţiilor ecologiste neguvernamentale în baza unui program special de granturi pentru proiectele destinate protecţiei mediului |
400 |
Anexa nr.12
Sinteza fondurilor ecologice locale - mii lei - | |
I. Venituri, total |
6000,0 |
1. Plăţi pentru poluarea mediului în limitele normativelor stabilite inclusiv pentru poluarea: |
5224,1 |
- surselor de apă |
2177,0 |
- aerului atmosferic |
2353,2 |
- cu mijloace de transport |
126,5 |
- prin depozitarea deşeurilor |
567,4 |
2. Mijloace încasate pentru compensarea prejudiciilor cauzate prin încălcarea legislaţiei cu privire la protecţia mediului |
775,9 |
II. Cheltuieli, total |
6000,0 |
1. Transferuri în fondul ecologic naţional (30% din veniturile fondului) |
1800,0 |
2. Elaborarea şi implementarea strategiilor, programelor şi planurilor locale de protecţie a mediului şi de regenerare a resurselor naturale |
415,8 |
3. Construcţia, reconstrucţia şi reutilarea obiectivelor de protecţie a mediului |
107,0 |
4. Proiectarea, construcţia şi amenajarea poligoanelor pentru depozitarea deşeurilor |
600,0 |
5. Măsuri sanitare (lichidarea gunoiştilor neautorizate, curăţarea fîntînilor, izvoarelor, lacurilor etc.) |
755,5 |
6. Propagarea cunoştinţelor ecologice |
153,0 |
7. Întărirea bazei tehnico-materiale a structurilor de protecţie a mediului |
1664,7 |
8. Premierea inspectorilor ecologici (pînă la 5% din veniturile fondului) şi întreţinerea serviciilor ecologico-economice din componenţa agenţiilor ecologice teritoriale |
300,0 |
9. Acţiuni de prevenire şi lichidare a consecinţelor poluării mediului, calamităţilor naturale şi avariilor, care au condiţionat degradarea componentelor mediului |
105,0 |
10. Alte lucrări cu specific local ce ţin de protecţia mediului (pînă la 15% din veniturile fondului) |
99,0 |
Anexa nr.13
Fondul special pentru finanţarea lucrărilor de constituire a bazei normative în construcţii - mii lei - | |
I. Venituri, total |
5500 |
1. Defalcări din volumul investiţiilor prevăzute în bugetul de stat |
500 |
2. Defalcări din volumul investiţiilor efectuate din alte surse |
5000 |
II. Cheltuieli, total |
5500 |
Lucrări de constituire a bazei normative în construcţii |
5500 |
Anexa nr.14
Fondul special pentru promovarea şi dezvoltarea turismului - mii lei - | |
I. Venituri, total |
450,0 |
1. Defalcări în mărime de 50% din mijloacele provenite din eliberarea brevetelor de turism |
120,0 |
2. Mijloace financiare provenite din clasificarea structurilor de primire turistică cu funcţii de cazare şi de servire a mesei |
50,0 |
3. Donaţii, sponsorizări şi granturi |
215,0 |
4. Încasări din activitatea editorială şi de publicitate |
50,0 |
5. Defalcări din veniturile Centrului Naţional de Perfecţionare a Cadrelor din Industria Turismului |
10,0 |
6. Alte mijloace, în conformitate cu legislaţia în vigoare |
5,0 |
II. Cheltuieli, total |
450,0 |
1. Programe şi activităţi de creare şi dezvoltare a produsului turistic |
78,3 |
2. Activităţi de promovare, reprezentare şi informare turistică, inclusiv în străinătate |
307,2 |
3. Investigaţii ale pieţei turistice, activităţi de informare şi documentare în domeniul turismului |
64,5 |
Anexa nr.15
Determinarea cuantumului minim al chiriei/arendei bunurilor domeniului public
1. Cuantumul minim al chiriei anuale pentru folosirea încăperilor se calculează, aplicîndu-se formula: Pai = Tb x (1 + K1 + K2 + K3) x K4 x S, în care: Pai - cuantumul chiriei anuale; Tb - tariful de bază pentru chiria anuală a unui metru pătrat de spaţiu; K1 - coeficientul de amplasare a încăperii; K2 - coeficientul amenajării tehnice; K3 - coeficientul ramural de utilizare a încăperii; K4 - coeficientul de piaţă; S - suprafaţa încăperii. Valoarea coeficienţilor folosiţi în calcule se determină după următoarele criterii:
a) tariful de bază pentru chiria anuală a unui metru pătrat de spaţiu (Tb):
| |
municipiul Chişinău | 188,4 lei |
municipiul Bălţi | 133,7 lei |
celelalte municipii, oraşele-reşedinţă | 97,2 lei |
oraşele şi localităţile suburbane din componenţa municipiilor | 72,9 lei |
localităţile săteşti | 24,3 lei; |
b) coeficientul de amplasare a încăperii (K1):
|
|
clădire separată | 0,5 |
construcţie încorporată sau anexată | 0,45 |
încăpere supraterană (parter) | 0,4 |
soclu | 0,35 |
demisol | 0,3 |
subsol cu geamuri, etaj tehnic, acoperiş | 0,2 |
alte subsoluri |
0,0; |
c) coeficientul amenajării tehnice (K2):
|
|
apeduct, canalizare, apă caldă, încălzire centrală | 0,5 |
apeduct, canalizare, încălzire centrală | 0,4 |
apeduct, canalizare, apă caldă | 0,3 |
apeduct, canalizare | 0,2 |
încălzire centrală | 0,2 |
amenajarea tehnică lipseşte |
0,0; |
d) coeficientul ramural de utilizare a încăperii (K3):
| |
1) ateliere de creaţie ale pictorilor, sculptorilor, arhitecţilor, meşterilor populari, spatii utilizate de către chiriaşi în scopuri medicale şi farmaceutice, întreprinderi de producţie ale societăţilor persoanelor cu handicap, spaţii utilizate pentru realizarea acţiunilor în masă din cadrul proiectelor şi programelor finanţate de la bugetul public naţional | 0,05 |
2) instituţii finanţate de la bugetul de stat, bugetele unităţilor administrativ-teritoriale, bugetul asigurărilor sociale de stat şi din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală, uniuni de creaţie, patronate, organizaţii neguvernamentale | 0,1 |
3) garaje, depozite, spaţii tehnice (cu excepţia celor menţionate la poziţia 6) şi alte încăperi auxiliare | 0,3 |
4) spaţii pentru prestarea de servicii către populaţie (ateliere de reparaţie a încălţămintei, a îmbrăcămintei şi a obiectelor de uz casnic, frizerii, curăţătorii chimice, puncte de închiriere a obiectelor, băi, birouri de avocaţi) | 0,4 |
5) spaţii folosite pentru comercializarea produselor de panificaţie, a produselor lactate, alimentare şi de cofetărie, a băuturilor nealcoolice; unităţi de alimentaţie publică cu preparare şi comercializare a bucatelor; spaţii pentru laboratoare, pentru instruire, pentru efectuarea de lucrări de cercetare şi proiectare; spaţii pentru prestarea de servicii poştale, sportive şi de întremare a sănătăţii; spaţii de producţie; sedii (încăperi) folosite de organele mijloacelor de informare în masă | 0,5 |
6) încăperi pentru reparaţia şi deservirea tehnică a automobilelor, a tehnicii de calcul şi a altor utilaje | 0,7 |
7) spaţii folosite în scopuri de comerţ, altele decît cele prevăzute la poziţia 5) | 0,8 |
8) saloane de jocuri electronice, jocuri computerizate şi alte jocuri distractive pentru copii | 1,2 |
9) încăperi utilizate în calitate de oficii | 1,5 |
10) instituţii financiare, burse, instituţii de asigurare | 2,0 |
11) restaurante, baruri, cafenele cu servirea băuturilor alcoolice | 2,5 |
12) case de schimb valutar, puncte de înregistrare video şi de închiriere a producţiei video | 3,0 |
13) cazinouri, saloane pentru jocuri de noroc | 4,0 |
14) încăperi cu alta destinaţie decît cele enumerate la poziţiile 1)-13) | 1,0; |
e) coeficientul de piaţă (K4) se stabileşte prin înţelegerea părţilor şi nu poate fi mai mic de 1,0, iar pentru genurile de activitate desfăşurate în încăperile menţionate la lit.d) poziţiile 1)–6) nu poate fi mai mic de 0,5, excepţie făcînd încăperile folosite de către organele mijloacelor de informare în masă, pentru care coeficientul de piaţă va fi de 0,5, spaţiile utilizate pentru realizarea acţiunilor în masă din cadrul proiectelor şi programelor finanţate de la bugetul public naţional şi spaţiile folosite de către uniunile de creaţie, pentru care coeficientul de piaţă se stabileşte în mărime de 0,1. La stabilirea acestui coeficient, trebuie să se ţină cont de cererea şi oferta spaţiilor ce ar putea fi date în chirie, de posibilitatea utilizării terenului aferent, de caracteristicile teritorial-economice ale zonei şi de alte criterii calitative ale încăperilor, necuprinse în coeficienţii aplicaţi. În cazul în care se dau în chirie mai multe încăperi cu diferite condiţii de amplasare şi de amenajare tehnică sau încăperi care vor fi utilizate în diverse scopuri, cuantumul total al chiriei se constituie din suma plăţilor pentru chirie, calculate pentru fiecare încăpere sau grup de încăperi.
2. Cuantumul arendei anuale pentru utilajul, mijloacele de transport şi alte fonduri fixe (denumite în continuare utilaj) arendate se calculează aplicîndu-se formula: Pau = Ua x K1 x K2 + Q, în care: Pau - cuantumul arendei anuale pentru utilajul arendat; Ua - uzura anuală a utilajului dat în arendă; K1 - coeficientul de calcul; K2 - coeficientul de piaţă; Q - cheltuielile suportate de arendator la întreţinerea şi exploatarea utilajului dat în arendă. Valoarea coeficienţilor folosiţi în calcule se determină după următoarele criterii:
a) uzura anuală a utilajului (Ua) se calculează pentru fiecare poziţie aparte, potrivit prevederilor Catalogului mijloacelor fixe şi activelor nemateriale, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.338 din 21 martie 2003, conform tabelului nr.1:
Tabelul nr.1
|
Nr crt. |
Denumirea utilajului |
Nr. de inventar |
Termenul de exploatare, în ani. Distanţa, în km |
Valoarea iniţială reevaluată, în lei |
Uzura (contabilă) la data dării în arendă, în lei |
Uzura anuală Ua, în lei |
Coeficientul de calcul k1 |
Coeficientul de piaţă K2 |
Cheltuielile de întreţinere şi exploatare a utilajului Q, în lei |
Cuantumul arendei anuale Pau, în lei |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
10 |
11 |
b) coeficientul de calcul (K1) se va stabili, în funcţie de uzura contabilă, la data dării în arendă a utilajului (tabelul nr.2)
Tabelul nr.2
|
U (%) |
0 |
10 |
20 |
30 |
40 |
50 |
60 |
70 |
80 |
90 |
100 |
K1 |
1,88 |
1,79 |
1,71 |
1,62 |
1,53 |
1,44 |
1,35 |
1,27 |
1,18 |
1,09 |
1,0 |
Pentru utilajul complet amortizat (uzura contabilă - 100%), valoarea coeficientului de calcul se determină în funcţie de uzura fizică reală a utilajului;
c) coeficientul de piaţă (K2) se stabileşte prin înţelegerea părţilor şi nu poate fi mai mic de 1,0. La stabilirea acestui coeficient se va ţine cont de cerere şi ofertă, de venitul neobţinut, de diferenţa dintre valoarea iniţială de bilanţ şi preţul de piaţă la utilajul de acelaşi tip sau cu caracteristici comparabile, precum şi de alţi factori. Excepţie fac instituţiile publice finanţate de la bugetul public naţional la darea în arendă a utilajului altor instituţii publice finanţate de la bugetul public naţional, pentru care coeficientul de piaţă se stabileşte în mărime de 1,0. În cazul în care mărimea cheltuielilor de întreţinere şi exploatare a utilajului (Q) variază, ea se recalculează şi se achită suplimentar.
3. Cuantumul arendei anuale pentru folosirea mijloacelor circulante se calculează aplicîndu-se formula: Pac = C x R x K, în care: Pac - cuantumul arendei anuale pentru folosirea mijloacelor circulante; C- costul mijloacelor circulante la data calculării arendei; R - rata de bază aplicată la refinanţarea băncilor comerciale prin operaţiuni REPO de cumpărare, pe termen de 2 luni, a hîrtiilor de valoare de stat, efectuate în cadrul operaţiunilor de piaţă deschisă ale Băncii Naţionale a Moldovei; K - coeficientul de piaţă. Valoarea coeficienţilor folosiţi în calcule se determină după următoarele criterii:
a) costul mijloacelor circulante se calculează pentru fiecare poziţie separat, conform tabelului nr.3:
Tabelul nr.3
|
Nr. crt. |
Denumirea mijloacelor circulante |
Cantitatea |
Unitatea de măsură |
Costul unei unităţi la data calculării arendei, în lei |
Costul la data calculării arendei, în lei |
Note |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
b) rata de bază aplicată de Banca Naţională a Moldovei la refinanţarea băncilor comerciale prin operaţiuni REPO de cumpărare, pe termen de 2 luni, a hîrtiilor de valoare de stat se publică periodic în presă. În calcule se foloseşte valoarea ratei în vigoare la data încheierii contractului de arendă; c) coeficientul de piaţă se stabileşte prin înţelegerea părţilor şi nu poate fi mai mic de 1,0. După încetarea efectului contractului de arendă, arendaşul restituie mijloacele circulante în volumele fixate la data dării lor în arendă. În cazul imposibilităţii de restituire a mijloacelor circulante, costul lor se recuperează la preţurile în vigoare la data încetării efectului contractului de arendă. Cuantumul minim al chiriei/arendei bunurilor domeniului public se stabileşte fără taxă pe valoarea adăugată. Dacă locatorul/arendatorul este înregistrat ca plătitor al taxei pe valoarea adăugată, chiria/arenda va fi încasată de la locatar/arendaş cu aplicarea taxei pe valoarea adăugată, calculate suplimentar la valoarea serviciilor prestate. |
Anexa nr.16
Normativele defalcărilor din veniturile generale de stat la bugetele raionale, la bugetele municipale Chişinău şi Bălţi şi la bugetul central al unităţii teritoriale autonome Găgăuzia (cu excepţia taxei pe valoarea adăugată şi a accizelor)
| ||
Unitatea administrativ-teritorială |
Defalcări, în % | |
din impozitul pe venit de la activitatea de întreprinzător |
din taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în Republica Moldova | |
1 |
2 |
3 |
Raionul | ||
Anenii Noi | 100 | 50 |
Basarabeasca | 100 | 50 |
Briceni | 100 | 50 |
Cahul | 100 | 50 |
Cantemir | 100 | 50 |
Călăraşi | 100 | 50 |
Căuşeni | 100 | 50 |
Cimişlia | 100 | 50 |
Criuleni | 100 | 50 |
Donduşeni | 100 | 50 |
Drochia | 100 | 50 |
Dubăsari | 100 | 50 |
Edineţ | 100 | 50 |
Făleşti | 100 | 50 |
Floreşti | 100 | 50 |
Glodeni | 100 | 50 |
Hînceşti | 100 | 50 |
Ialoveni | 100 | 50 |
Leova | 100 | 50 |
Nisporeni | 100 | 50 |
Ocniţa | 100 | 50 |
Orhei | 100 | 50 |
Rezina | 100 | 50 |
Rîşcani | 100 | 50 |
Sîngerei | 100 | 50 |
Soroca | 100 | 50 |
Străşeni | 100 | 50 |
Şoldăneşti | 100 | 50 |
Ştefan Vodă | 100 | 50 |
Taraclia | 100 | 50 |
Teleneşti | 100 | 50 |
Ungheni | 100 | 50 |
Municipiul | ||
Chişinău | 50 | 50 |
Bălţi | 50 | 50 |
Unitatea teritorială autonomă Găgăuzia | 100 | 50 |
Anexa nr.17
Transferuri din fondul de susţinere financiară a unităţilor administrativ-teritoriale la bugetele raionale, la bugetul municipal Bălţi şi la bugetul central al unităţii teritoriale autonome Găgăuzia
| |
Unitatea administrativ-teritorială |
Suma, mii lei |
Raionul |
|
Anenii Noi |
49960 |
Basarabeasca |
16610 |
Briceni |
45000 |
Cahul |
72640 |
Cantemir |
52140 |
Călăraşi |
57240 |
Căuşeni |
65430 |
Cimişlia |
47060 |
Criuleni |
55790 |
Donduşeni |
26710 |
Drochia |
51300 |
Dubăsari |
35430 |
Edineţ |
42460 |
Făleşti |
64960 |
Floreşti |
56270 |
Glodeni |
39640 |
Hînceşti |
89390 |
Ialoveni |
66340 |
Leova |
42860 |
Nisporeni |
57700 |
Ocniţa |
33340 |
Orhei |
67540 |
Rezina |
33750 |
Rîşcani |
44570 |
Sîngerei |
72390 |
Soroca |
66940 |
Străşeni |
62450 |
Şoldăneşti |
35580 |
Ştefan Vodă |
54640 |
Taraclia |
26760 |
Teleneşti |
64970 |
Ungheni |
80610 |
Municipiul | |
Bălţi |
7590 |
Unitatea teritorială autonomă Găgăuzia |
66140 |
Total |
1752200 |
Anexa nr.18
Transferuri de la bugetul de stat la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale pentru finanţarea investiţiilor capitale
| ||||
Beneficiarul, obiectivul |
Codul | Suma,
mii lei | ||
Autoritatea publică | Grupul principal | Grupul | ||
1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
Raionul Anenii Noi | 30 | 4900,0 | ||
Învăţămînt | 6 | 3900,0 | ||
Învăţămîntul secundar | 6 | 3 | 2900,0 | |
Şcoala pentru 694 de locuri, satul Delacău | 30 | 6 | 3 | 1100,0 |
Şcoala medie, satul Merenii Noi | 30 | 6 | 3 | 800,0 |
Şcoala medie, satul Floreni | 30 | 6 | 3 | 1000,0 |
Instituţii şi acţiuni în domeniul învăţămîntului neatribuite la alte grupuri | 6 | 7 | 1000,0 | |
Tabăra de odihnă pentru copii, satul Şerpeni | 30 | 6 | 7 | 1000,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 15 | 400,0 | ||
Gospodăria comunală | 15 | 2 | 400,0 | |
Apeductul, satul Gura Bîcului | 30 | 15 | 2 | 80,0 |
Aprovizionarea cu apă a noului sector locativ, satul Ţînţăreni | 30 | 15 | 2 | 120,0 |
Reţelele de canalizare, satul Roşcani | 30 | 15 | 2 | 200,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 16 | 600,0 | ||
Reţelele de gaze | 16 | 1 | 600,0 | |
Gazoductul spre satul Nicolaevca | 30 | 16 | 1 | 100,0 |
Gazoductul spre satul Zolotievca | 30 | 16 | 1 | 200,0 |
Gazoductul spre satul Larga | 30 | 16 | 1 | 100,0 |
Gazoductul spre satul Ochiul Roş | 30 | 16 | 1 | 200,0 |
Raionul Basarabeasca | 31 |
1400,0 | ||
Învăţămînt | 6 | 500,0 | ||
Instituţii şi acţiuni în domeniul învăţămîntului neatribuite la alte grupuri | 6 | 7 | 500,0 | |
Centrul de creaţie a copiilor "Luceafărul", oraşul Basarabeasca | 31 | 6 | 7 | 500,0 |
Asigurare şi asistenţă socială | 10 | 500,0 | ||
Instituţii de asistenţă socială | 10 | 3 | 500,0 | |
Reţelele inginereşti la casa pentru persoane cu vîrstă înaintată, satul Sadaclia | 31 | 10 | 3 | 500,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 15 | 400,0 | ||
Gospodăria comunală | 15 | 2 | 400,0 | |
Reconstrucţia reţelelor de canalizare din str.Sovhoznaia, oraşul Basarabeasca | 31 | 15 | 2 | 400,0 |
Raionul Briceni | 32 | 7360,0 | ||
Învăţămînt | 6 | 2660,0 | ||
Învăţămîntul preşcolar | 6 | 1 | 750,0 | |
Reconstrucţia şi reutilarea, cu trecere la gaze naturale, a cazangeriei grădiniţei de copii, satul Colicăuţi | 32 | 6 | 1 | 750,0 |
Învăţămîntul secundar | 6 | 3 | 1910,0 | |
Şcoala medie, oraşul Lipcani | 32 | 6 | 3 | 800,0 |
Modernizarea sistemului de încălzire al liceului, satul Larga | 32 | 6 | 3 | 110,0 |
Liceul teoretic din satul Caracuşenii Vechi | 32 | 6 | 3 | 1000,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 15 | 1500,0 | ||
Gospodăria comunală | 15 | 2 | 1500,0 | |
Modernizarea şi dezvoltarea sistemelor de aprovizionare cu apă şi de canalizare, oraşul Briceni | 32 | 15 | 2 | 1500,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 16 | 3200,0 | ||
Reţelele de gaze | 16 | 1 | 3200,0 | |
Gazoductul spre satele Pererîta, Medveja, Bogdăneşti şi Mihăileni | 32 | 16 | 1 | 1300,0 |
Gazoductul Lipcani - Drepcăuţi - Criva | 32 | 16 | 1 | 1900,0 |
Raionul Cahul | 34 | 5970,0 | ||
Învăţămînt | 6 | 470,0 | ||
Învăţămîntul preşcolar | 6 | 1 | 240,0 | |
Reconstrucţia grădiniţei de copii, satul Tătăreşti | 34 | 6 | 1 | 120,0 |
Gazificarea grădiniţei de copii, satul Cîşliţa-Prut | 34 | 6 | 1 | 120,0 |
Învăţămîntul secundar | 6 | 3 | 230,0 | |
Reutilarea, cu trecere la gaze naturale, a cazangeriei şcolii, satul Baurci-Moldoveni | 34 | 6 | 3 | 60,0 |
Gazificarea gimnaziului, satul Luceşti | 34 | 6 | 3 | 80,0 |
Gazificarea gimnaziului, satul Bucuria | 34 | 6 | 3 | 90,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 15 | 1800,0 | ||
Gospodăria comunală | 15 | 2 | 1800,0 | |
Apeductul, satul Vadul lui Isac | 34 | 15 | 2 | 200,0 |
Colectorul principal pentru canalizare, oraşul Cahul | 34 | 15 | 2 | 800,0 |
Aprovizionarea cu apă a satului Giurgiuleşti | 34 | 15 | 2 | 800,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 16 | 3700,0 | ||
Reţelele de gaze | 16 | 1 | 3700,0 | |
Gazoductul Cahul - Andruşul de Sus - Chircani - Doina - Iasnaia Poleana | 34 | 16 | 1 | 2000,0 |
Gazoductul Cahul - Moscovei - Burlacu - Spicoasa | 34 | 16 | 1 | 1700,0 |
Raionul Cantemir | 36 | 10240,0 | ||
Învăţămînt | 6 | 6040,0 | ||
Învăţămîntul preşcolar | 6 | 1 | 100,0 | |
Grădiniţa de copii, satul Porumbeşti (lucrări de proiectare) | 36 | 6 | 1 | 100,0 |
Învăţămîntul secundar | 6 | 3 | 4540,0 | |
Gazificarea gimnaziului, satul Porumbeşti | 36 | 6 | 3 | 200,0 |
Şcoala pentru 198 de locuri, satul Ţărăncuţa | 36 | 6 | 3 | 3040,0 |
Gazificarea Liceului Teoretic "Mihai Eminescu", satul Baimaclia | 36 | 6 | 3 | 300,0 |
Reconstrucţia Gimnaziului "Ion Cojocaru", satul Ţiganca | 36 | 6 | 3 | 200,0 |
Gazificarea liceului, satul Cociulia | 36 | 6 | 3 | 800,0 |
Instituţii şi acţiuni în domeniul învăţămîntului neatribuite la alte grupuri | 6 | 7 | 1400,0 | |
Tabăra de odihna pentru copii, satul Hănăseni | 36 | 6 | 7 | 1400,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 15 | 1000,0 | ||
Gospodăria comunală | 15 | 2 | 1000,0 | |
Reconstrucţia staţiei de epurare a apelor reziduale, oraşul Cantemir | 36 | 15 | 2 | 500,0 |
Reconstrucţia sistemului de aprovizionare cu apă şi de canalizare, oraşul Cantemir | 36 | 15 | 2 | 500,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 16 | 3200,0 | ||
Reţelele de gaze | 16 | 1 | 3200,0 | |
Gazoductul magistral Comrat - Baimaclia | 36 | 16 | 1 | 2100,0 |
Gazoductul Cotovscoe - Cîietu | 36 | 16 | 1 | 500,0 |
Gazoductul spre satul Cania | 36 | 16 | 1 | 600,0 |
Raionul Călăraşi | 38 | 9000,0 | ||
Învăţămînt | 6 | 3300,0 | ||
Învăţămîntul secundar | 6 | 3 | 3300,0 | |
Anexa la Liceul Teoretic "Ştefan cel Mare", satul Bravicea (inclusiv lucrări de proiectare) | 38 | 6 | 3 | 1300,0 |
Anexa la şcoala din satul Hirova | 38 | 6 | 3 | 2000,0 |
Ocrotirea sănătăţii | 9 | 250,0 | ||
Spitale | 9 | 1 | 250,0 | |
Finisarea construcţiei centrului medicilor de familie, satul Temeleuţi | 38 | 9 | 1 | 250,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 15 | 1000,0 | ||
Gospodăria comunală | 15 | 2 | 1000,0 | |
Staţia de epurare a apelor reziduale, oraşul Călăraşi | 38 | 15 | 2 | 1000,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 16 | 4450,0 | ||
Reţelele de gaze | 16 | 1 | 4450,0 | |
Gazoductul spre satul Parcani | 38 | 16 | 1 | 150,0 |
Gazificarea satului Pîrjolteni | 38 | 16 | 1 | 100,0 |
Gazoductul Răciula - Săseni | 38 | 16 | 1 | 800,0 |
Gazoductul-branşament Călăraşi - Sipoteni - Vălcineţ - Pîrjolteni (sectorul Horodişte - Sadova) | 38 | 16 | 1 | 960,0 |
Gazoductul Pituşca - Vărzăreştii Noi | 38 | 16 | 1 | 800,0 |
Gazoductul-branşament Călăraşi - Sipoteni - Vălcineţ - Pîrjolteni (sectorul Novaci - Horodişte - Pîrjolteni) | 38 | 16 | 1 | 640,0 |
Gazoductul-branşament Hîrbovăţ - Hogineşti - Onişcani | 38 | 16 | 1 | 1000,0 |
Raionul Căuşeni | 40 | 5390,0 | ||
Învăţămînt | 6 | 600,0 | ||
Învăţămîntul secundar | 6 | 3 | 600,0 | |
Şcoala pentru 464 de locuri, satul Ciufleşti (inclusiv lucrări de proiectare) | 40 | 6 | 3 | 600,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 15 | 600,0 | ||
Gospodăria comunală | 15 | 2 | 600,0 | |
Reconstrucţia apeductului, oraşul Căuşeni | 40 | 15 | 2 | 500,0 |
Apeductul, satul Ursoaia | 40 | 15 | 2 | 100,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 16 | 4190,0 | ||
Reţelele de gaze | 16 | 1 | 4190,0 | |
Gazoductul spre satul Chircăieşti | 40 | 16 | 1 | 1200,0 |
Gazoductul spre satul Ucrainca | 40 | 16 | 1 | 500,0 |
Gazoductul spre satul Plop-Ştiubei | 40 | 16 | 1 | 1100,0 |
Gazoductul spre satele Taraclia, Baimaclia, Ciufleşti | 40 | 16 | 1 | 700,0 |
Gazoductul spre satele Ursoaia şi Tănătari | 40 | 16 | 1 | 490,0 |
Gazificaţia caselor de locuit din str.Păcii, satul Copanca | 40 | 16 | 1 | 200,0 |
U.T.A. Găgăuzia | 43 | 3650,0 | ||
Învăţămînt | 6 | 500,0 | ||
Învăţămîntul secundar | 6 | 3 | 500,0 | |
Şcoala medie nr.2, satul Copceac | 43 | 6 | 3 | 500,0 |
Ocrotirea sănătăţii | 9 | 800,0 | ||
Spitale | 9 | 1 | 800,0 | |
Blocul de chirurgie al spitalului raional, municipiul Comrat | 43 | 9 | 1 | 800,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 15 | 1750,0 | ||
Gospodăria comunală | 15 | 2 | 1750,0 | |
Staţia de epurare a apelor reziduale, municipiul Comrat | 43 | 15 | 2 | 950,0 |
Staţia de epurare a apelor reziduale, oraşul Ceadîr-Lunga | 43 | 15 | 2 | 800,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 16 | 600,0 | ||
Reţelele de gaze | 16 | 1 | 600,0 | |
Gazoductul Cotovscoe - Chioselia Rusă | 43 | 16 | 1 | 600,0 |
Raionul Cimişlia | 44 | 5950,0 | ||
Învăţămînt | 6 | 800,0 | ||
Instituţii şi acţiuni în domeniul învăţămîntului neatribuite la alte grupuri | 6 | 7 | 800,0 | |
Tabăra de odihnă pentru copii, gara Zloţi | 44 | 6 | 7 | 800,0 |
Ocrotirea sănătăţii | 9 | 500,0 | ||
Policlinici şi centre ale medicilor de familie | 9 | 2 | 500,0 | |
Reconstrucţia sediului centrului de sănătate, oraşul Cimişlia | 44 | 9 | 2 | 500,0 |
Asigurare şi asistenţă socială | 10 | 350,0 | ||
Instituţii de asistenţă socială | 10 | 3 | 350,0 | |
Reconstrucţia azilului de bătrîni, oraşul Cimişlia | 44 | 10 | 3 | 350,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 15 | 1000,0 | ||
Gospodăria comunală | 15 | 2 | 1000,0 | |
Reconstrucţia staţiei de epurare a apelor reziduale şi a sistemului de canalizare, oraşul Cimişlia | 44 | 15 | 2 | 1000,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 16 | 3300,0 | ||
Reţelele de gaze | 16 | 1 | 3300,0 | |
Gazoductul spre satul Satul Nou | 44 | 16 | 1 | 500,0 |
Gazoductul spre satele Munteni, Schinoşica | 44 | 16 | 1 | 400,0 |
Gazoductul spre satul Batîr | 44 | 16 | 1 | 800,0 |
Gazoductul spre satul Cenac | 44 | 16 | 1 | 600,0 |
Gazoductul spre satele Javgur şi Ialpujeni | 44 | 16 | 1 | 1000,0 |
Raionul Criuleni | 48 | 6340,0 | ||
Învăţămînt | 6 | 3720,0 | ||
Învăţămîntul preşcolar | 6 | 1 | 300,0 | |
Reproiectarea şi reconstrucţia grădiniţei de copii în şcoală, satul Rîşcova | 48 | 6 | 1 | 100,0 |
Gazificarea grădiniţei de copii, satul Zăicana | 48 | 6 | 1 | 150,0 |
Gazificarea grădiniţei de copii, satul Dolinoe | 48 | 6 | 1 | 50,0 |
Învăţămîntul secundar | 6 | 3 | 3420,0 | |
Reconstrucţia Casei de cultură în şcoală medie de cultură generală, satul Răculeşti | 48 | 6 | 3 | 1400,0 |
Liceul din satul Dubăsarii Vechi | 48 | 6 | 3 | 600,0 |
Reutilarea, cu trecere la gaze naturale, a cazangeriei Liceului Teoretic "Mihai Eminescu", satul Jevreni | 48 | 6 | 3 | 100,0 |
Gazificarea şcolii şi grădiniţei de copii, satul Coşerniţa | 48 | 6 | 3 | 150,0 |
Anexa la şcoala medie pentru 12 săli de clasă, satul Cruglic | 48 | 6 | 3 | 1000,0 |
Renovarea sistemului de canalizare al liceului din satul Oniţcani | 48 | 6 | 3 | 70,0 |
Gazificarea şcolii şi grădiniţei de copii, satul Hruşova | 48 | 6 | 3 | 100,0 |
Ocrotirea sănătăţii | 9 | 50,0 | ||
Spitale | 9 | 1 | 50,0 | |
Gazificarea centrului de sănătate, satul Jevreni | 48 | 9 | 1 | 50,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 15 | 1664,4 | ||
Gospodăria comunală | 15 | 2 | 1664,4 | |
Apeductul şi sistemul de canalizare, satul Bălăbăneşti | 48 | 15 | 2 | 70,0 |
Staţia de epurare a apelor reziduale, satul Oniţcani | 48 | 15 | 2 | 1594,4 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 16 | 905,6 | ||
Reţelele de gaze | 16 | 1 | 905,6 | |
Gazoductul spre satul Izbişte (achitarea creditului şi dobînzii aferente) | 48 | 16 | 1 | 199,5 |
Gazoductul spre satul Boşcana (achitarea creditului şi dobînzii aferente) | 48 | 16 | 1 | 306,1 |
Gazoductul spre satul Răculeşti (achitarea creditului şi dobînzii aferente) | 48 | 16 | 1 | 88,3 |
Gazoductul spre satul Mărdăreuca (achitarea creditului şi dobînzii aferente) | 48 | 16 | 1 | 22,0 |
Gazoductul spre satul Sagaidacul de Sus (achitarea creditului şi dobînzii aferente) | 48 | 16 | 1 | 105,0 |
Gazoductul spre satul Bălţata de Sus (achitarea creditului şi dobînzii aferente) | 48 | 16 | 1 | 184,7 |
Raionul Donduşeni | 50 | 6500,0 | ||
Învăţămînt | 6 | 1600,0 | ||
Învăţămîntul secundar | 6 | 3 | 600,0 | |
Gazificarea şcolii, satul Corbu | 50 | 6 | 3 | 200,0 |
Sistemul de încălzire al gimnaziului din satul Donduşeni | 50 | 6 | 3 | 400,0 |
Instituţii şi acţiuni în domeniul învăţămîntului neatribuite la alte grupuri | 6 | 7 | 1000,0 | |
Tabăra de odihnă pentru copii, satul Arioneşti | 50 | 6 | 7 | 1000,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 15 | 1500,0 | ||
Gospodăria comunală | 15 | 2 | 1500,0 | |
Restabilirea staţiei de epurare a apelor reziduale, oraşul Donduşeni | 50 | 15 | 2 | 900,0 |
Sistemul de aprovizionare cu apă a oraşului Donduşeni | 50 | 15 | 2 | 600,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 16 | 3400,0 | ||
Reţelele de gaze | 16 | 1 | 3400,0 | |
Gazoductul spre satul Arioneşti | 50 | 16 | 1 | 800,0 |
Gazoductul Donduşeni - Plop - Elizavetovca | 50 | 16 | 1 | 1900,0 |
Gazoductul spre satul Pocrovca | 50 | 16 | 1 | 700,0 |
Raionul Drochia | 52 | 4790,0 | ||
Învăţămînt | 6 | 500,0 | ||
Învăţămîntul secundar | 6 | 3 | 500,0 | |
Şcoala medie, satul Cotova | 52 | 6 | 3 | 500,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 15 | 800,0 | ||
Gospodăria comunală | 15 | 2 | 800,0 | |
Reconstrucţia apeductului, oraşul Drochia | 52 | 15 | 2 | 800,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 16 | 3490,0 | ||
Reţelele de gaze | 16 | 1 | 3490,0 | |
Gazoductul Şuri - Cotova | 52 | 16 | 1 | 1890,0 |
Gazoductul spre satul Zguriţa | 52 | 16 | 1 | 1600,0 |
Raionul Dubăsari | 53 | 1750,0 | ||
Învăţămînt | 6 | 760,0 | ||
Învăţămîntul preşcolar | 6 | 1 | 50,0 | |
Renovarea sistemului de încălzire al grădiniţei de copii, satul Cocieri | 53 | 6 | 1 | 50,0 |
Învăţămîntul secundar | 6 | 3 | 210,0 | |
Gazificarea şcolii, satul Oxentea | 53 | 6 | 3 | 110,0 |
Gazificarea căminului Liceului Teoretic, satul Holercani | 53 | 6 | 3 | 100,0 |
Instituţii şi acţiuni în domeniul învăţămîntului neatribuite la alte grupuri | 6 | 7 | 500,0 | |
Tabăra de odihnă pentru copii "Prietenia", satul Coşniţa | 53 | 6 | 7 | 500,0 |
Ocrotirea sănătăţii | 9 | 290,0 | ||
Spitale | 9 | 1 | 290,0 | |
Gazificarea centrului de sănătate, satul Molovata | 53 | 9 | 1 | 290,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 15 | 300,0 | ||
Gospodăria comunală | 15 | 2 | 300,0 | |
Staţia biologică de purificare a apelor reziduale, satul Holercani | 53 | 15 | 2 | 200,0 |
Extinderea apeductului, satul Molovata Nouă | 53 | 15 | 2 | 100,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 16 | 400,0 | ||
Reţelele de gaze | 16 | 1 | 400,0 | |
Gazoductul Criuleni - Holercani | 53 | 16 | 1 | 400,0 |
Raionul Edineţ | 55 | 5370,0 | ||
Învăţămînt | 6 | 1250,0 | ||
Instituţii şi acţiuni în domeniul învăţămîntului neatribuite la alte grupuri | 6 | 7 | 1250,0 | |
Şcoala sportiva de lupte libere "Atlet", satul Trinca | 55 | 6 | 7 | 1250,0 |
Cultură, artă, culte, sport şi acţiuni pentru tineret | 8 | 500,0 | ||
Activitatea în domeniul culturii | 8 | 2 | 500,0 | |
Reutilarea, cu trecere la gaze naturale, a cazangeriei Casei de cultură raionale, oraşul Edineţ | 55 | 8 | 2 | 500,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 15 | 500,0 | ||
Gospodăria comunală | 15 | 2 | 500,0 | |
Apeductul magistral de alimentare cu apă a satelor Volodeni şi Bleşteni | 55 | 15 | 2 | 500,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 16 | 3120,0 | ||
Reţelele de gaze | 16 | 1 | 3120,0 | |
Gazoductul Cupcini-Parcova-Ruseni-Goleni | 55 | 16 | 1 | 1100,0 |
Gazoductul spre satele Alexăndreni, Bleşteni, Volodeni | 55 | 16 | 1 | 1500,0 |
Gazoductul spre satul Hincăuţi | 55 | 16 | 1 | 520,0 |
Raionul Făleşti | 57 | 5250,0 | ||
Învăţămînt | 6 | 1000,0 | ||
Învăţămîntul secundar | 6 | 3 | 1000,0 | |
Anexa la clădirea pentru clasele începătoare a gimnaziului, gara Catranîc | 57 | 6 | 3 | 500,0 |
Anexa la şcoala medie, satul Egorovca | 57 | 6 | 3 | 500,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 15 | 1150,0 | ||
Gospodăria comunală | 15 | 2 | 1150,0 | |
Apeductul, satul Horeşti | 57 | 15 | 2 | 150,0 |
Sistemul de aprovizionare cu apa potabilă din rîul Prut, oraşul Făleşti | 57 | 15 | 2 | 500,0 |
Măsuri de protecţie contra subinundaţiilor a terenului aferent gimnaziului din satul Bocani | 57 | 15 | 2 | 500,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 16 | 3100,0 | ||
Reţelele de gaze | 16 | 1 | 3100,0 | |
Gazoductul magistral Mărăndeni-Glinjeni | 57 | 16 | 1 | 2300,0 |
Gazoductul spre satul Chetriş | 57 | 16 | 1 | 800,0 |
Raionul Floreşti | 59 | 3400,0 | ||
Complexul pentru combustibil şi energie | 16 | 3400,0 | ||
Reţelele de gaze | 16 | 1 | 3400,0 | |
Gazoductul-branşament Cunicea-Japca-Sănătăuca-Napadova | 59 | 16 | 1 | 2300,0 |
Gazoductul Ghindeşti-Zăluceni | 59 | 16 | 1 | 1100,0 |
Raionul Glodeni | 61 | 4300,0 | ||
Învăţămînt | 6 | 1000,0 | ||
Învăţămîntul secundar | 6 | 3 | 1000,0 | |
Reconstrucţia clădirii fostei gospodării agricole în gimnaziu, satul Iabloana | 61 | 6 | 3 | 500,0 |
Gazoductul şi reutilarea, cu trecere la gaze naturale, a cazangeriei şcolii ruse nr.1, satul Sturzovca | 61 | 6 | 3 | 500,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 15 | 800,0 | ||
Gospodăria comunală | 15 | 2 | 800,0 | |
Restabilirea sistemului de aprovizionare cu apă, oraşul Glodeni | 61 | 15 | 2 | 800,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 16 | 2500,0 | ||
Reţelele de gaze | 16 | 1 | 2500,0 | |
Gazoductul Duşmani-Ciuciulea | 61 | 16 | 1 | 300,0 |
Gazoductul Glodeni-Limbenii Vechi | 61 | 16 | 1 | 2200,0 |
Raionul Hînceşti | 65 | 5100,0 | ||
Învăţămînt | 6 | 1000,0 | ||
Învăţămîntul secundar | 6 | 3 | 1000,0 | |
Şcoala de cultură generală, satul Dancu | 65 | 6 | 3 | 1000,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 15 | 1000,0 | ||
Gospodăria comunală | 15 | 2 | 1000,0 | |
Staţia de pompare a apelor reziduale, oraşul Hînceşti | 65 | 15 | 2 | 1000,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 16 | 3100,0 | ||
Reţelele de gaze | 16 | 1 | 3100,0 | |
Gazoductul-branşament Hînceşti - Cărpineni | 65 | 16 | 1 | 2100,0 |
Gazoductul Sărata-Galbenă - Caracui | 65 | 16 | 1 | 1000,0 |
Raionul Ialoveni | 67 | 7000,0 | ||
Învăţămînt | 6 | 2000,0 | ||
Învăţămîntul secundar | 6 | 3 | 2000,0 | |
Şcoala pentru 120 de locuri, satul Horodca | 67 | 6 | 3 | 1000,0 |
Şcoala pentru 470 de locuri, satul Cigîrleni | 67 | 6 | 3 | 800,0 |
Reutilarea, cu trecere la gaze naturale, a cazangeriei liceului, satul Bardar | 67 | 6 | 3 | 200,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 15 | 1000,0 | ||
Gospodăria comunală | 15 | 2 | 1000,0 | |
Apeductul, satul Zîmbreni | 67 | 15 | 2 | 100,0 |
Reconstrucţia colectorului de canalizare, oraşul Ialoveni | 67 | 15 | 2 | 900,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 16 | 4000,0 | ||
Reţelele de gaze | 16 | 1 | 4000,0 | |
Gazoductul Gura Galbenei-Munteni-Răzeni- Cărbuna-Alexandrovca | 67 | 16 | 1 | 4000,0 |
Raionul Leova | 69 | 5770,0 | ||
Învăţămînt | 6 | 500,0 | ||
Instituţii şi acţiuni în domeniul învăţămîntului neatribuite la alte grupuri | 6 | 7 | 500,0 | |
Tabăra de odihnă pentru copii, satul Hănăşenii Noi | 69 | 6 | 7 | 500,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 15 | 1900,0 | ||
Gospodăria comunală | 15 | 2 | 1900,0 | |
Măsuri de protecţie contra inundaţiilor provocate de ploile torenţiale, oraşul Leova | 69 | 15 | 2 | 800,0 |
Sistemul de aprovizionare cu apă, oraşul Iargara (inclusiv lucrări de proiectare) | 69 | 15 | 2 | 500,0 |
Sistemul de aprovizionare cu apă, oraşul Leova | 69 | 15 | 2 | 600,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 16 | 3370,0 | ||
Reţelele de gaze | 16 | 1 | 3370,0 | |
Gazoductul Romanovca - Filipeni | 69 | 16 | 1 | 1700,0 |
Gazoductul Filipeni - Hănăşenii Noi | 69 | 16 | 1 | 300,0 |
Gazoductul Leova - Sîrma | 69 | 16 | 1 | 820,0 |
Gazoductul Sărata Nouă - Iargara | 69 | 16 | 1 | 550,0 |
Raionul Nisporeni | 71 | 10340,0 | ||
Învăţămînt | 6 | 2490,0 | ||
Învăţămîntul preşcolar | 6 | 1 | 690,0 | |
Grădiniţa de copii, satul Selişte | 71 | 6 | 1 | 400,0 |
Grădiniţa de copii, satul Bărboieni | 71 | 6 | 1 | 290,0 |
Învăţămîntul secundar | 6 | 3 | 1800,0 | |
Reutilarea, cu trecere la gaze naturale, a cazangeriei şcolii, satul Cristeşti | 71 | 6 | 3 | 500,0 |
Şcoala medie, satul Bălăureşti | 71 | 6 | 3 | 1100,0 |
Reutilarea, cu trecere la gaze naturale, a cazangeriei şcolii, satul Şişcani | 71 | 6 | 3 | 200,0 |
Ocrotirea sănătăţii | 9 | 2000,0 | ||
Spitale | 9 | 1 | 2000,0 | |
Spitalul pentru 50 de locuri, satul Boldureşti | 71 | 9 | 1 | 300,0 |
Centrul de sănătate, comuna Cioreşti | 71 | 9 | 1 | 700,0 |
Reconstrucţia blocului de chirurgie şi а spălătoriei spitalului raional, oraşul Nisporeni | 71 | 9 | 1 | 800,0 |
Construcţia "Casei Sănătăţii" în baza blocurilor nefinisate ale grădiniţei de copii, satul Soltăneşti | 71 | 9 | 1 | 200,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 15 | 2050,0 | ||
Gospodăria comunală | 15 | 2 | 2050,0 | |
Reconstrucţia sistemului de aprovizionare cu apă, oraşul Nisporeni | 71 | 15 | 2 | 100,0 |
Implementarea proiectului-pilot privind tratarea apelor din surse subterane, cu eliminarea hidrogenului sulfurat şi a azotului amoniacal prin metoda biologică, oraşul Nisporeni | 71 | 15 | 2 | 1950,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 16 | 3800,0 | ||
Reţelele de gaze | 16 | 1 | 3800,0 | |
Gazoductul-branşament Morenii Noi - Brătuleni - Boldureşti | 71 | 16 | 1 | 500,0 |
Gazoductul Şendreni - Bolţun, cu ramificare din satul Bursuc spre satele Micleuşeni şi Dolna | 71 | 16 | 1 | 2200,0 |
Gazoductul Şendreni - Cioreşti - Vulcăneşti | 71 | 16 | 1 | 1100,0 |
Raionul Ocniţa | 72 | 10577,5 | ||
Învăţămînt | 6 | 3400,0 | ||
Învăţămîntul secundar | 6 | 3 | 3400,0 | |
Anexa la Şcoala Medie "Constantin Stamati", satul Ocniţa | 72 | 6 | 3 | 1200,0 |
Sala de sport a gimnaziului, satul Gîrbova | 72 | 6 | 3 | 500,0 |
Blocul de studii al gimnaziului, satul Mereşeuca | 72 | 6 | 3 | 700,0 |
Anexa la şcoala medie, satul Unguri | 72 | 6 | 3 | 1000,0 |
Cultură, artă, culte, sport şi acţiuni pentru tineret | 8 | 2200,0 | ||
Activitatea în domeniul culturii | 8 | 2 | 2200,0 | |
Centrul de cultură pentru tineret, oraşul Otaci | 72 | 8 | 2 | 2200,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 15 | 1750,0 | ||
Gospodăria comunală | 15 | 2 | 1750,0 | |
Construcţia a două rezervoare pentru apă potabilă, oraşul Otaci | 72 | 15 | 2 | 950,0 |
Reconstrucţia sistemului de aprovizionare cu apă şi canalizare, oraşul Ocniţa | 72 | 15 | 2 | 800,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 16 | 3227,5 | ||
Reţelele de gaze | 16 | 1 | 3227,5 | |
Gazificarea şcolii, satul Dîngeni | 72 | 16 | 1 | 750,0 |
Gazoductul-branşament spre satul Bîrnova | 72 | 16 | 1 | 450,0 |
Gazoductul spre satul Naslavcea | 72 | 16 | 1 | 500,0 |
Gazoductul spre satul Corestăuţi | 72 | 16 | 1 | 202,5 |
Gazoductul spre satul Unguri | 72 | 16 | 1 | 400,0 |
Gazoductul spre satul Mihălăşeni | 72 | 16 | 1 | 425,0 |
Gazoductul spre satul Sauca | 72 | 16 | 1 | 500,0 |
Raionul Orhei | 74 | 9780,0 | ||
Învăţămînt | 6 | 150,0 | ||
Învăţămîntul secundar | 6 | 3 | 150,0 | |
Cazangeria şcolii, satul Pohrebeni | 74 | 6 | 3 | 150,0 |
Cultură, artă, culte, sport şi acţiuni pentru tineret | 8 | 500,0 | ||
Sport şi acţiuni pentru tineret | 8 | 5 | 500,0 | |
Reconstrucţia stadionului, oraşul Orhei | 74 | 8 | 5 | 500,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 15 | 1180,0 | ||
Gospodăria comunală | 15 | 2 | 1180,0 | |
Lucrări de consolidare contra alunecărilor de teren în cartierul Bucuria, oraşul Orhei | 74 | 15 | 2 | 1000,0 |
Fîntîna arteziană, satul Peresecina | 74 | 15 | 2 | 180,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 16 | 7950,0 | ||
Reţelele de gaze | 16 | 1 | 7950,0 | |
Gazoductul Selişte-Vatici-Tabăra, cu ramificare spre satele Isacova, Neculăieuca şi Complexul monastic Curchi | 74 | 16 | 1 | 4900,0 |
Gazoductul spre satele Ivancea, Brăneşti şi Trebujeni | 74 | 16 | 1 | 700,0 |
Gazoductul Berezlogi-Şercani | 74 | 16 | 1 | 700,0 |
Gazoductul Pohorniceni-Piatra-Jeloboc | 74 | 16 | 1 | 1150,0 |
Gazoductul spre satul Voroteţ | 74 | 16 | 1 | 300,0 |
Gazoductul, satul Cucuruzeni | 74 | 16 | 1 | 200,0 |
Raionul Rezina | 76 | 6000,0 | ||
Învăţămînt | 6 | 1900,0 | ||
Învăţămîntul secundar | 6 | 3 | 1900,0 | |
Gimnaziul, satul Saharna Nouă | 76 | 6 | 3 | 300,0 |
Finalizarea construcţiei gimnaziului, satul Păpăuţi | 76 | 6 | 3 | 600,0 |
Şcoala medie, satul Cinişeuţi | 76 | 6 | 3 | 300,0 |
Şcoala medie, satul Pecişte | 76 | 6 | 3 | 500,0 |
Şcoala-grădiniţă, satul Roşcanii de Sus | 76 | 6 | 3 | 200,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 15 | 950,0 | ||
Gospodăria comunală | 15 | 2 | 950,0 | |
Staţia de epurare a apelor reziduale, oraşul Rezina | 76 | 15 | 2 | 950,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 16 | 3150,0 | ||
Reţelele de gaze | 16 | 1 | 3150,0 | |
Gazoductul spre satul Meşeni | 76 | 16 | 1 | 550,0 |
Gazoductul Cinişeuţi - Echimăuţi - Saharna | 76 | 16 | 1 | 800,0 |
Gazoductul Gordineşti-Trifeşti-Pereni-Cogîlniceni-Roşcanii de Sus | 76 | 16 | 1 | 1000,0 |
Gazoductul fabrica de ciment - Mateuţi | 76 | 16 | 1 | 800,0 |
Raionul Rîşcani | 79 | 4310,0 | ||
Învăţămînt | 6 | 120,0 | ||
Învăţămîntul secundar | 6 | 3 | 120,0 | |
Gazificarea gimnaziului şi grădiniţei de copii, satul Moşeni | 79 | 6 | 3 | 120,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 15 | 860,0 | ||
Gospodăria comunală | 15 | 2 | 860,0 | |
Apeductul, satul Petruşeni | 79 | 15 | 2 | 860,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 16 | 3330,0 | ||
Reţelele de gaze | 16 | 1 | 3330,0 | |
Gazoductul spre satul Pociumbeni | 79 | 16 | 1 | 400,0 |
Gazoductul spre satul Malinovscoe | 79 | 16 | 1 | 430,0 |
Gazoductul spre satul Borosenii Noi | 79 | 16 | 1 | 1500,0 |
Gazoductul Răcăria-Recea | 79 | 16 | 1 | 1000,0 |
Raionul Sîngerei | 81 | 5400,0 | ||
Învăţămînt | 6 | 800,0 | ||
Învăţămîntul secundar | 6 | 3 | 800,0 | |
Reconstrucţia sistemului de încălzire al şcolii medii, satul Rădoaia (inclusiv aprovizionarea cu gaze naturale şi termoficarea) | 81 | 6 | 3 | 800,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 15 | 1600,0 | ||
Gospodăria comunală | 15 | 2 | 1600,0 | |
Aprovizionarea cu apă a satului Dumbrăviţa | 81 | 15 | 2 | 700,0 |
Reconstrucţia sistemului de canalizare, oraşul Sîngerei | 81 | 15 | 2 | 900,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 16 | 3000,0 | ||
Reţelele de gaze | 16 | 1 | 3000,0 | |
Gazificarea satului Cubolta, inclusiv reutilarea, cu trecere la gaze naturale, a cazangeriei şcolii medii | 81 | 16 | 1 | 1000,0 |
Gazoductul-branşament Rădoaia-Izvoare-Drăgăneşti-Cotiujenii Mici | 81 | 16 | 1 | 2000,0 |
Raionul Soroca | 84 | 3770,0 | ||
Învăţămînt | 6 | 100,0 | ||
Învăţămîntul preşcolar | 6 | 1 | 100,0 | |
Sistemul de încălzire cu gaze naturale al grădiniţei de copii, satul Egoreni | 84 | 6 | 1 | 100,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 16 | 3670,0 | ||
Reţelele de gaze | 16 | 1 | 3670,0 | |
Gazoductul Soroca-Niorcani | 84 | 16 | 1 | 1100,0 |
Gazoductul Soroca-Egoreni | 84 | 16 | 1 | 600,0 |
Gazoductul spre Centrul de Resurse pentru Tineret „Dacia”, oraşul Soroca | 84 | 16 | 1 | 470,0 |
Gazoductul Parcani-Trifăuţi | 84 | 16 | 1 | 700,0 |
Gazoductul Soroca-Zastînca | 84 | 16 | 1 | 800,0 |
Raionul Străşeni | 86 | 5600,0 | ||
Învăţămînt | 6 | 2200,0 | ||
Învăţămîntul secundar | 6 | 3 | 2200,0 | |
Reconstrucţia bucătăriei de lactate în filială a liceului teoretic pentru amplasarea claselor primare, satul Sireţi | 86 | 6 | 3 | 1850,0 |
Gazificarea şcolii medii, satul Recea | 86 | 6 | 3 | 100,0 |
Gazificarea gimnaziului, satul Saca | 86 | 6 | 3 | 100,0 |
Cazangeria şcolii, satul Grebleşti | 86 | 6 | 3 | 150,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 15 | 150,0 | ||
Gospodăria comunală | 15 | 2 | 150,0 | |
Aprovizionarea cu apă a satului Rădeni | 86 | 15 | 2 | 100,0 |
Reţelele de canalizare, satul Tătăreşti | 86 | 15 | 2 | 50,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 16 | 3250,0 | ||
Reţelele de gaze | 16 | 1 | 3250,0 | |
Gazoductul Bucovăţ-Rassvet | 86 | 16 | 1 | 300,0 |
Gazoductul spre satul Dolna şi comuna Micleuşeni | 86 | 16 | 1 | 1650,0 |
Gazoductul spre satele Oneşti, Ţigăneşti, Codreanca, Lupa-Recea (sectorul Codreanca-Lupa-Recea) | 86 | 16 | 1 | 1300,0 |
Raionul Şoldăneşti | 88 | 8680,0 | ||
Învăţămînt | 6 | 3580,0 | ||
Învăţămîntul secundar | 6 | 3 | 3580,0 | |
Şcoala medie de cultură generală pentru 198 de locuri, satul Parcani | 88 | 6 | 3 | 3230,0 |
Reutilarea, cu trecere la gaze naturale, a cazangeriei şcolii, satul Cobîlea | 88 | 6 | 3 | 350,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 15 | 950,0 | ||
Gospodăria comunală | 15 | 2 | 950,0 | |
Reconstrucţia sistemului de canalizare şi construcţia staţiei de epurare a apelor reziduale, oraşul Şoldăneşti | 88 | 15 | 2 | 950,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 16 | 4150,0 | ||
Reţelele de gaze | 16 | 1 | 3950,0 | |
Gazoductul spre satul Pohoarna | 88 | 16 | 1 | 1350,0 |
Gazoductul Dobruşa-Receşti-Zahorna-Găuzeni-Chipeşca | 88 | 16 | 1 | 1200,0 |
Gazoductul spre satul Sămăşcani | 88 | 16 | 1 | 1400,0 |
Centralele electrice | 16 | 2 | 200,0 | |
Reconstrucţia reţelelor electrice pe sectorul de cale ferată, oraşul Şoldăneşti | 88 | 16 | 2 | 200,0 |
Raionul Ştefan Vodă | 89 | 4640,0 | ||
Învăţămînt | 6 | 2090,0 | ||
Învăţămîntul secundar | 6 | 3 | 290,0 | |
Reutilarea sistemului de încălzire al şcolii medii, satul Crocmaz | 89 | 6 | 3 | 200,0 |
Sistemul de încălzire al liceului, satul Slobozia | 89 | 6 | 3 | 90,0 |
Instituţii şi acţiuni în domeniul învăţămîntului neatribuite la alte grupuri | 6 | 7 | 1800,0 | |
Tabăra de odihnă pentru copii, satul Talmaza | 89 | 6 | 7 | 1800,0 |
Cultură, artă, culte, sport şi acţiuni pentru tineret | 8 | 50,0 | ||
Sport şi acţiuni pentru tineret | 8 | 5 | 50,0 | |
Complexul sportiv, satul Carahasani | 89 | 8 | 5 | 50,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 16 | 2500,0 | ||
Reţelele de gaze | 16 | 1 | 2500,0 | |
Gazoductul-branşament Ştefan Vodă-Palanca | 89 | 16 | 1 | 2000,0 |
Gazoductul Răscăieţii Noi-Răscăieţi | 89 | 16 | 1 | 500,0 |
Raionul Taraclia | 91 | 1250,0 | ||
Învăţămînt | 6 | 500,0 | ||
Învăţămîntul secundar | 6 | 3 | 500,0 | |
Reutilarea, cu trecere la gaze naturale, a cazangeriei Liceului nr.2, oraşul Taraclia | 91 | 6 | 3 | 200,0 |
Cazangeria autonoma a Liceului nr.4, oraşul Taraclia | 91 | 6 | 3 | 300,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 16 | 750,0 | ||
Reţelele de gaze | 16 | 1 | 750,0 | |
Gazoductul Salcia-Orehovca | 91 | 16 | 1 | 750,0 |
Raionul Teleneşti | 93 | 6600,0 | ||
Învăţămînt | 6 | 1250,0 | ||
Învăţămîntul secundar | 6 | 3 | 1250,0 | |
Şcoala medie, satul Ratuş | 93 | 6 | 3 | 600,0 |
Şcoala medie, satul Suhuluceni | 93 | 6 | 3 | 450,0 |
Reconstrucţia sistemului de încălzire al gimnaziului, satul Brînzenii Noi | 93 | 6 | 3 | 200,0 |
Transporturi, gospodăria drumurilor, comunicaţii şi informatică | 14 | 750,0 | ||
Gospodăria drumurilor | 14 | 7 | 750,0 | |
Podul, satul Sărătenii Vechi | 93 | 14 | 7 | 750,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 15 | 1400,0 | ||
Gospodăria comunală | 15 | 2 | 1400,0 | |
Sistemul de aprovizionare cu apă potabilă, oraşul Teleneşti (tranşa I) | 93 | 15 | 2 | 600,0 |
Sistemul de epurare a apelor reziduale, oraşul Teleneşti | 93 | 15 | 2 | 800,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 16 | 3200,0 | ||
Reţelele de gaze | 16 | 1 | 3200,0 | |
Gazoductul Chiştelniţa-Scorţeni | 93 | 16 | 1 | 1400,0 |
Gazoductul Chiştelniţa-Ordăşei | 93 | 16 | 1 | 1000,0 |
Gazoductul Verejeni-Suhuluceni | 93 | 16 | 1 | 800,0 |
Raionul Ungheni | 95 | 5100,0 | ||
Învăţămînt | 6 | 200,0 | ||
Învăţămîntul secundar | 6 | 3 | 200,0 | |
Schimbarea geamurilor şi instalarea sistemului de încălzire la gimnaziu, satul Ţîghira | 95 | 6 | 3 | 100,0 |
Schimbarea uşilor şi ferestrelor la Liceul "Dimitrie Cantemir", oraşul Corneşti | 95 | 6 | 3 | 100,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 15 | 1500,0 | ||
Gospodăria comunală | 15 | 2 | 1500,0 | |
Conductele de apă şi de canalizare, satul Pîrliţa | 95 | 15 | 2 | 1500,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 16 | 3400,0 | ||
Reţelele de gaze | 16 | 1 | 3400,0 | |
Gazoductul spre satele Cornova, Năpădeni | 95 | 16 | 1 | 750,0 |
Gazoductul spre cazangeria gimnaziului, satul Valea Mare (inclusiv lucrări de proiectare) | 95 | 16 | 1 | 500,0 |
Gazoductul Ungheni-Petreşti | 95 | 16 | 1 | 750,0 |
Gazoductul Cetireni-Floriţoaia Veche | 95 | 16 | 1 | 650,0 |
Gazoductul Pîrliţa-Corneşti | 95 | 16 | 1 | 750,0 |
Municipiul Chişinău | 1 | 10550,0 | ||
Învăţămînt | 6 | 500,0 | ||
Învăţămîntul preşcolar | 6 | 1 | 500,0 | |
Finisarea lucrărilor de construcţie a blocului nr.1 al grădiniţei de copii, satul Băcioi | 1 | 6 | 1 | 500,0 |
Transporturi, gospodăria drumurilor, comunicaţii şi informatică | 14 | 2000,0 | ||
Gospodăria drumurilor | 14 | 7 | 2000,0 | |
Gara de Nord | 1 | 14 | 7 | 2000,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 15 | 8050,0 | ||
Gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 15 | 1 | 4600,0 | |
Blocurile locative pentru persoanele care au avut de suferit în urma acţiunilor de luptă pentru apărarea independenţei şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova | 1 | 15 | 1 | 4600,0 |
Gospodăria comunală | 15 | 2 | 3450,0 | |
Aprovizionarea cu apă, satul Goian | 1 | 15 | 2 | 500,0 |
Apeductul şi sistemul de canalizare din str.Livădarilor, oraşul Codru | 1 | 15 | 2 | 500,0 |
Lucrări de consolidare contra alunecărilor de teren în cartierul Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” | 1 | 15 | 2 | 2450,0 |
Municipiul Bălţi | 12 | 4800,0 | ||
Învăţămînt | 6 | 300,0 | ||
Învăţămîntul secundar | 6 | 3 | 300,0 | |
Cazangeria cu gaze naturale a şcolii medii nr.15 | 12 | 6 | 3 | 300,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 15 | 4500,0 | ||
Gospodăria comunală | 15 | 2 | 4500,0 | |
Rezervoarele de apă cu capacitatea de 8,0 mii m3 din str.Bucovinei | 12 | 15 | 2 | 3000,0 |
Staţia de pompare şi apeductul spre rezervoarele de apă din str.Bucovinei | 12 | 15 | 2 | 1500,0 |
TOTAL | 206827,5 | |||
Inclusiv: | ||||
Învăţămînt | 6 | 51680,0 | ||
Învăţămîntul preşcolar | 1 | 2730,0 | ||
Învăţămîntul secundar | 3 | 40200,0 | ||
Instituţii şi acţiuni în domeniul învăţămîntului neatribuite la alte grupuri | 7 | 8750,0 | ||
Cultură, artă, culte, sport şi acţiuni pentru tineret | 8 | 3250,0 | ||
Activitatea în domeniul culturii | 2 | 2700,0 | ||
Sport şi acţiuni pentru tineret | 5 | 550,0 | ||
Ocrotirea sănătăţii | 9 | 3890,0 | ||
Spitale | 1 | 3390,0 | ||
Policlinici şi centre ale medicilor de familie | 2 | 500,0 | ||
Asigurare şi asistenţă socială | 10 | 850,0 | ||
Instituţiile asistenţei sociale | 3 | 850,0 | ||
Transporturi, gospodăria drumurilor, comunicaţii şi informatică | 14 | 2750,0 | ||
Gospodăria drumurilor | 7 | 2750,0 | ||
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 15 | 45004,4 | ||
Gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 1 | 4600,0 | ||
Gospodăria comunală | 2 | 40404,4 | ||
Complexul pentru combustibil şi energie | 16 | 99403,1 | ||
Reţelele de gaze | 1 | 99203,1 | ||
Centralele electrice | 2 | 200,0 |
Anexa nr.19
Transferuri de la bugetul de stat la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale pentru finanţarea reparaţiilor capitale
|
||||
Beneficiarul, obiectivul |
Codul |
Suma, mii lei | ||
Autoritatea publică |
Grupul principal |
Grupul | ||
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
Raionul Anenii Noi |
30 |
800,0 | ||
Învăţămînt |
6 |
470,0 | ||
Învăţămîntul preşcolar |
6 |
1 |
470,0 | |
Clădirea grădiniţei de copii, satul Gura Bîcului |
30 |
6 |
1 |
200,0 |
Grădiniţa de copii, satul Botnăreşti |
30 |
6 |
1 |
70,0 |
Grădiniţa de copii, satul Cobusca Veche |
30 |
6 |
1 |
200,0 |
Cultură, artă, culte, sport şi acţiuni pentru tineret |
8 |
100,0 | ||
Activitatea în domeniul culturii |
8 |
2 |
100,0 | |
Casa de cultură, satul Zolotievca |
30 |
8 |
2 |
100,0 |
Transporturi, gospodăria drumurilor, comunicaţii şi informatică |
14 |
30,0 | ||
Gospodăria drumurilor |
14 |
7 |
30,0 | |
Drumul, satul Hîrbovăţ |
30 |
14 |
7 |
30,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe |
15 |
200,0 | ||
Gospodăria comunală |
15 |
2 |
200,0 | |
Apeductul spre şcoală şi spre grădiniţa de copii, satul Cobusca Nouă |
30 |
15 |
2 |
150,0 |
Reţelele electrice, oraşul Anenii Noi |
30 |
15 |
2 |
50,0 |
Raionul Basarabeasca |
31 |
350,0 | ||
Transporturi, gospodăria drumurilor, comunicaţii şi informatică |
14 |
200,0 | ||
Gospodăria drumurilor |
14 |
7 |
200,0 | |
Drumul, satul Abaclia |
31 |
14 |
7 |
200,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe |
15 |
150,0 | ||
Gospodăria comunală |
15 |
2 |
150,0 | |
Sistemul de canalizare, oraşul Basarabeasca |
31 |
15 |
2 |
150,0 |
Raionul Briceni |
32 |
490,0 | ||
Învăţămînt |
6 |
285,0 | ||
Învăţămîntul secundar |
6 |
3 |
285,0 | |
Gimnaziul, satul Tabani |
32 |
6 |
3 |
100,0 |
Gimnaziul, satul Bogdăneşti |
32 |
6 |
3 |
85,0 |
Şcoala, satul Şirăuţi |
32 |
6 |
3 |
100,0 |
Cultură, artă, culte, sport şi acţiuni pentru tineret |
8 |
205,0 | ||
Activitatea în domeniul culturii |
8 |
2 |
205,0 | |
Casa de cultură, satul Pererîta |
32 |
8 |
2 |
90,0 |
Casa de cultură, satul Drepcăuţi |
32 |
8 |
2 |
115,0 |
Raionul Cahul |
34 |
470,0 | ||
Învăţămînt |
6 |
290,0 | ||
Învăţămîntul preşcolar |
6 |
1 |
190,0 | |
Grădiniţa de copii, satul Andruşul de Sus |
34 |
6 |
1 |
100,0 |
Grădiniţa de copii, satul Huluboaia |
34 |
6 |
1 |
90,0 |
Învăţămîntul primar |
6 |
2 |
100,0 | |
Şcoala primară şi grădiniţa de copii, satul Spicoasa |
34 |
6 |
2 |
100,0 |
Cultură, artă, culte, sport şi acţiuni pentru tineret |
8 |
180,0 | ||
Activitatea în domeniul culturii |
8 |
2 |
180,0 | |
Casa de cultură, satul Frumuşica |
34 |
8 |
2 |
80,0 |
Casa de cultură, satul Tătăreşti |
34 |
8 |
2 |
100,0 |
Raionul Cantemir |
36 |
400,0 | ||
Învăţămînt |
6 |
400,0 | ||
Învăţămîntul preşcolar |
6 |
1 |
100,0 | |
Grădiniţa de copii, satul Haragîş |
36 |
6 |
1 |
100,0 |
Învăţămîntul secundar |
6 |
3 |
300,0 | |
Sala de sport a şcolii, satul Stoianovca |
36 |
6 |
3 |
300,0 |
Raionul Călăraşi |
38 |
800,0 | ||
Învăţămînt |
6 |
800,0 | ||
Învăţămîntul preşcolar |
6 |
1 |
150,0 | |
Grădiniţa de copii, satul Sipoteni |
38 |
6 |
1 |
150,0 |
Învăţămîntul secundar |
6 |
3 |
650,0 | |
Clădirea Gimnaziului "Ion Creangă", oraşul Călăraşi |
38 |
6 |
3 |
150,0 |
Gimnaziul, satul Meleşeni |
38 |
6 |
3 |
300,0 |
Şcoala, satul Rădeni |
38 |
6 |
3 |
50,0 |
Şcoala, satul Buda |
38 |
6 |
3 |
50,0 |
Şcoala, satul Răciula |
38 |
6 |
3 |
100,0 |
Raionul Căuşeni |
40 |
500,0 | ||
Învăţămînt |
6 |
300,0 | ||
Învăţămîntul secundar |
6 |
3 |
300,0 | |
Acoperişul şi sistemul de încălzire, şcoala medie rusă, satul Grădiniţa |
40 |
6 |
3 |
300,0 |
Cultură, artă, culte, sport şi acţiuni pentru tineret |
8 |
100,0 | ||
Activitatea în domeniul culturii |
8 |
2 |
100,0 | |
Casa de cultură, satul Chircăieşti |
40 |
8 |
2 |
100,0 |
Transporturi, gospodăria drumurilor, comunicaţii şi informatică |
14 |
100,0 | ||
Gospodăria drumurilor |
14 |
7 |
100,0 | |
Drumul din satul Hagimus |
40 |
14 |
7 |
100,0 |
U.T.A. Găgăuzia |
43 |
1000,0 | ||
Cultură, artă, culte, sport şi acţiuni pentru tineret |
8 |
500,0 | ||
Sport şi acţiuni pentru tineret |
8 |
5 |
500,0 | |
Stadionul, oraşul Vulcăneşti |
43 |
8 |
5 |
500,0 |
Ocrotirea sănătăţii |
9 |
500,0 | ||
Spitale |
9 |
1 |
500,0 | |
Spitalul, satul Chirsova |
43 |
9 |
1 |
500,0 |
Raionul Cimişlia |
44 |
550,0 | ||
Cultură, artă, culte, sport şi acţiuni pentru tineret |
8 |
100,0 | ||
Activitatea în domeniul culturii |
8 |
2 |
100,0 | |
Muzeul, satul Selemet |
44 |
8 |
2 |
100,0 |
Transporturi, gospodăria drumurilor, comunicaţii şi informatică |
14 |
450,0 | ||
Gospodăria drumurilor |
14 |
7 |
450,0 | |
Strada Constantin Stere, oraşul Cimişlia |
44 |
14 |
7 |
150,0 |
Drumul, satul Topala |
44 |
14 |
7 |
150,0 |
Drumul, satul Suric |
44 |
14 |
7 |
150,0 |
Raionul Criuleni |
48 |
810,0 | ||
Învăţămînt |
6 |
390,0 | ||
Învăţămîntul preşcolar |
6 |
1 |
100,0 | |
Acoperişul şi sistemul de încălzire ale grădiniţei de copii, satul Micleşti |
48 |
6 |
1 |
100,0 |
Învăţămîntul secundar |
6 |
3 |
290,0 | |
Şcoala, satul Hruşova |
48 |
6 |
3 |
50,0 |
Şcoala, satul Slobozia-Duşca |
48 |
6 |
3 |
60,0 |
Şcoala, satul Boşcana |
48 |
6 |
3 |
70,0 |
Şcoala, satul Corjova |
48 |
6 |
3 |
70,0 |
Şcoala, satul Hîrtopul Mic |
48 |
6 |
3 |
40,0 |
Cultură, artă, culte, sport şi acţiuni pentru tineret |
|
8 |
50,0 | |
Activitatea în domeniul culturii |
|
8 |
2 |
50,0 |
Clubul, satul Bălţata de Sus |
48 |
8 |
2 |
50,0 |
Ocrotirea sănătăţii |
9 |
300,0 | ||
Spitale |
|
9 |
1 |
300,0 |
Reţelele de termoficare ale spitalului raional, oraşul Criuleni |
48 |
9 |
1 |
300,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe |
15 |
70,0 | ||
Gospodăria comunală |
15 |
2 |
70,0 | |
Sonda de apă, satul Işnovăţ |
48 |
15 |
2 |
70,0 |
Raionul Donduşeni |
50 |
450,0 | ||
Învăţămînt |
6 |
300,0 | ||
Învăţămîntul secundar |
6 |
3 |
300,0 | |
Clădirea Liceului Teoretic, satul Arioneşti |
50 |
6 |
3 |
300,0 |
Cultură, artă, culte, sport şi acţiuni pentru tineret |
8 |
150,0 | ||
Sport şi acţiuni pentru tineret |
8 |
5 |
150,0 | |
Sala de sport, satul Corbu |
50 |
8 |
5 |
150,0 |
Raionul Drochia |
52 |
500,0 | ||
Învăţămînt |
6 |
50,0 | ||
Învăţămîntul preşcolar |
6 |
1 |
50,0 | |
Grădiniţa de copii, satul Palanca |
52 |
6 |
1 |
50,0 |
Cultură, artă, culte, sport şi acţiuni pentru tineret |
8 |
450,0 | ||
Activitatea în domeniul culturii |
8 |
2 |
450,0 | |
Casa de cultură, satul Fîntîniţa |
52 |
8 |
2 |
450,0 |
Raionul Dubăsari |
53 |
600,0 | ||
Învăţămînt |
6 |
600,0 | ||
Învăţămîntul preşcolar |
6 |
1 |
100,0 | |
Grădiniţa de copii, satul Doroţcaia |
53 |
6 |
1 |
100,0 |
Învăţămîntul secundar |
6 |
3 |
500,0 | |
Sistemul de încălzire al şcolii medii, satul Molovata |
53 |
6 |
3 |
250,0 |
Clădirea gimnaziului, satul Marcăuţi |
53 |
6 |
3 |
250,0 |
Raionul Edineţ |
55 |
200,0 | ||
Învăţămînt |
6 |
200,0 | ||
Învăţămîntul preşcolar |
6 |
1 |
100,0 | |
Grădiniţa de copii, satul Lopatnic |
55 |
6 |
1 |
100,0 |
Învăţămîntul secundar |
6 |
3 |
100,0 | |
Acoperişul blocului nr.2 al şcolii, satul Hincăuţi |
55 |
6 |
3 |
100,0 |
Raionul Făleşti |
57 |
100,0 | ||
Învăţămînt |
6 |
100,0 | ||
Învăţămîntul secundar |
6 |
3 |
100,0 | |
Clădirea şcolii, satul Scumpia |
57 |
6 |
3 |
100,0 |
Raionul Floreşti |
59 |
500,0 | ||
Cultură, artă, culte, sport şi acţiuni pentru tineret |
8 |
500,0 | ||
Activitatea în domeniul culturii |
8 |
2 |
500,0 | |
Casa de cultură, satul Iliciovca |
59 |
8 |
2 |
500,0 |
Raionul Glodeni |
61 |
200,0 | ||
Învăţămînt |
6 |
200,0 | ||
Învăţămîntul preşcolar |
6 |
1 |
200,0 | |
Grădiniţa de copii, satul Fundurii Noi |
61 |
6 |
1 |
200,0 |
Raionul Hînceşti |
65 |
1330,0 | ||
Învăţămînt |
6 |
750,0 | ||
Învăţămîntul preşcolar |
6 |
1 |
250,0 | |
Grădiniţa de copii, satul Fundul Galbenei |
65 |
6 |
1 |
250,0 |
Învăţămîntul secundar |
6 |
3 |
500,0 | |
Acoperişul gimnaziului, satul Lăpuşna |
65 |
6 |
3 |
300,0 |
Gimnaziul, satul Ivanovca |
65 |
6 |
3 |
200,0 |
Transporturi, gospodăria drumurilor, comunicaţii şi informatică |
14 |
580,0 | ||
Gospodăria drumurilor |
14 |
7 |
580,0 | |
Podul, satul Anini |
65 |
14 |
7 |
280,0 |
Drumul, satul Drăguşenii Noi |
65 |
14 |
7 |
300,0 |
Raionul Ialoveni |
67 |
1080,0 | ||
Învăţămînt |
6 |
700,0 | ||
Învăţămîntul preşcolar |
6 |
1 |
400,0 | |
Grădiniţa de copii, satul Ulmu |
67 |
6 |
1 |
100,0 |
Grădiniţa de copii, satul Misovca |
67 |
6 |
1 |
150,0 |
Grădiniţa de copii, satul Văratic |
67 |
6 |
1 |
150,0 |
Învăţămîntul secundar |
6 |
3 |
300,0 | |
Şcoala, satul Hansca |
67 |
6 |
3 |
100,0 |
Şcoala, satul Nimoreni |
67 |
6 |
3 |
200,0 |
Transporturi, gospodăria drumurilor, comunicaţii şi informatică |
14 |
380,0 | ||
Gospodăria drumurilor |
14 |
7 |
380,0 | |
Drumul, satul Moleşti |
67 |
14 |
7 |
100,0 |
Drumul, satul Horeşti |
67 |
14 |
7 |
280,0 |
Raionul Leova |
69 |
550,0 | ||
Învăţămînt |
6 |
550,0 | ||
Învăţămîntul preşcolar |
6 |
1 |
250,0 | |
Acoperişul grădiniţei de copii, satul Cneazevca |
69 |
6 |
1 |
250,0 |
Învăţămîntul secundar |
6 |
3 |
300,0 | |
Reţelele electrice din şcoală, satul Sărata Nouă |
69 |
6 |
3 |
50,0 |
Sistemul de încălzire şi cazangeria gimnaziului, satul Beştemac (inclusiv lucrări de proiectare) |
69 |
6 |
3 |
250,0 |
Raionul Nisporeni |
71 |
350,0 | ||
Învăţămînt |
6 |
150,0 | ||
Învăţămîntul secundar |
6 |
3 |
150,0 | |
Şcoala medie de cultură generală nr.3 „Ştefan cel Mare”, oraşul Nisporeni |
71 |
6 |
3 |
150,0 |
Transporturi, gospodăria drumurilor, comunicaţii şi informatică |
14 |
200,0 | ||
Gospodăria drumurilor |
14 |
7 |
200,0 | |
Drumul, satul Vărzăreşti |
71 |
14 |
7 |
200,0 |
Raionul Ocniţa |
72 |
900,0 | ||
Învăţămînt |
6 |
600,0 | ||
Învăţămîntul secundar |
6 |
3 |
600,0 | |
Sistemul de încălzire al gimnaziului, satul Vălcineţ |
72 |
6 |
3 |
500,0 |
Gimnaziul, satul Mihălăşeni |
72 |
6 |
3 |
100,0 |
Transporturi, gospodăria drumurilor, comunicaţii şi informatică |
14 |
200,0 | ||
Gospodăria drumurilor |
14 |
7 |
200,0 | |
Drumul, satul Mihălăşeni |
72 |
14 |
7 |
100,0 |
Drumul, satul Grinăuţi-Moldova |
72 |
14 |
7 |
100,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe |
15 |
100,0 | ||
Gospodăria comunală |
15 |
2 |
100,0 | |
Apeductul, satul Grinăuţi-Moldova |
72 |
15 |
2 |
100,0 |
Raionul Orhei |
74 |
500,0 | ||
Învăţămînt |
6 |
500,0 | ||
Învăţămîntul preşcolar |
6 |
1 |
150,0 | |
Grădiniţa de copii, satul Cucuruzeni |
74 |
6 |
1 |
150,0 |
Învăţămîntul secundar |
6 |
3 |
350,0 | |
Clădirea şcolii, satul Peresecina |
74 |
6 |
3 |
350,0 |
Raionul Rezina |
76 |
250,0 | ||
Învăţămînt |
6 |
100,0 | ||
Învăţămîntul secundar |
6 |
3 |
100,0 | |
Şcoala, satul Saharna Nouă |
76 |
6 |
3 |
100,0 |
Cultură, artă, culte, sport şi acţiuni pentru tineret |
8 |
150,0 | ||
Activitatea în domeniul culturii |
8 |
2 |
150,0 | |
Casa de cultură, satul Otac |
76 |
8 |
2 |
150,0 |
Raionul Rîşcani |
79 |
930,0 | ||
Învăţămînt |
6 |
660,0 | ||
Învăţămîntul preşcolar |
6 |
1 |
400,0 | |
Grădiniţa de copii, satul Horodişte |
79 |
6 |
1 |
200,0 |
Cazangeria grădiniţei de copii, satul Văratic |
79 |
6 |
1 |
100,0 |
Acoperişul grădiniţei de copii, satul Grinăuţi |
79 |
6 |
1 |
100,0 |
Învăţămîntul secundar |
6 |
3 |
260,0 | |
Cazangeria gimnaziului, satul Mihăileni |
79 |
6 |
3 |
100,0 |
Sala de sport a şcolii medii, satul Şaptebani |
79 |
6 |
3 |
90,0 |
Atelierul şcolii medii, satul Hiliuţi |
79 |
6 |
3 |
70,0 |
Transporturi, gospodăria drumurilor, comunicaţii şi informatică |
14 |
270,0 | ||
Gospodăria drumurilor |
14 |
7 |
270,0 | |
Podul plutitor, oraşul Costeşti |
79 |
14 |
7 |
150,0 |
Drumul Păscăuţi-Costeşti |
79 |
14 |
7 |
70,0 |
Drumul Pîrjota-Borosenii Noi |
79 |
14 |
7 |
50,0 |
Raionul Sîngerei |
81 |
400,0 | ||
Învăţămînt |
6 |
400,0 | ||
Învăţămîntul preşcolar |
6 |
1 |
200,0 | |
Grădiniţa de copii pentru 90 de locuri, satul Bălăşeşti |
81 |
6 |
1 |
100,0 |
Cazangeria autonomă şi sistemul de încălzire ale grădiniţei de copii, satul Cubolta |
81 |
6 |
1 |
100,0 |
Învăţămîntul secundar |
6 |
3 |
200,0 | |
Gimnaziul, satul Dobrogea Veche |
81 |
6 |
3 |
100,0 |
Cazangeria autonomă şi sistemul de încălzire ale gimnaziului, satul Izvoare |
81 |
6 |
3 |
100,0 |
Raionul Soroca |
84 |
800,0 | ||
Învăţămînt |
6 |
500,0 | ||
Învăţămîntul preşcolar |
6 |
1 |
300,0 | |
Grădiniţa de copii, satul Egoreni |
84 |
6 |
1 |
100,0 |
Acoperişul clădirii grădiniţei de copii, satul Bădiceni |
84 |
6 |
1 |
100,0 |
Grădiniţa de copii, satul Ţepilova |
84 |
6 |
1 |
100,0 |
Învăţămîntul secundar |
6 |
3 |
200,0 | |
Sala sportivă a liceului, satul Visoca |
84 |
6 |
3 |
100,0 |
Şcoala de muzică, satul Vărăncău |
84 |
6 |
3 |
100,0 |
Cultură, artă, culte, sport şi acţiuni pentru tineret |
8 |
100,0 | ||
Activitatea în domeniul culturii |
8 |
2 |
100,0 | |
Casa de cultură, satul Tătărăuca Nouă |
84 |
8 |
2 |
100,0 |
Transporturi, gospodăria drumurilor, comunicaţii şi informatică |
14 |
200,0 | ||
Gospodăria drumurilor |
14 |
7 |
200,0 | |
Sectorul de drum Nimereuca - Cerlina |
84 |
14 |
7 |
100,0 |
Podul, satul Voloviţa |
84 |
14 |
7 |
50,0 |
Podul, satul Hristici |
84 |
14 |
7 |
50,0 |
Raionul Străşeni |
86 |
1050,0 | ||
Învăţămînt |
6 |
725,0 | ||
Învăţămîntul preşcolar |
6 |
1 |
325,0 | |
Grădiniţa de copii, satul Pănăşeşti |
86 |
6 |
1 |
75,0 |
Grădiniţa de copii, satul Lozova |
86 |
6 |
1 |
50,0 |
Acoperişul clădirii grădiniţei de copii, satul Roşcani |
86 |
6 |
1 |
100,0 |
Grădiniţa de copii, oraşul Bucovăţ |
86 |
6 |
1 |
100,0 |
Învăţămîntul secundar |
6 |
3 |
400,0 | |
Şcoala şi grădiniţa de copii, satul Zubreşti |
86 |
6 |
3 |
175,0 |
Şcoala, satul Codreanca |
86 |
6 |
3 |
50,0 |
Şcoala, satul Voinova |
86 |
6 |
3 |
100,0 |
Gimnaziul şi grădiniţa de copii, satul Negreşti |
86 |
6 |
3 |
75,0 |
Cultură, artă, culte, sport şi acţiuni pentru tineret |
8 |
200,0 | ||
Activitatea în domeniul culturii |
8 |
2 |
200,0 | |
Casa de cultură, satul Micleuşeni |
86 |
8 |
2 |
100,0 |
Acoperişul Casei de cultură, satul Roşcani |
86 |
8 |
2 |
100,0 |
Transporturi, gospodăria drumurilor, comunicaţii şi informatică |
14 |
125,0 | ||
Gospodăria drumurilor |
14 |
7 |
125,0 | |
Podul din centrul satului Roşcani |
86 |
14 |
7 |
50,0 |
Drumurile de acces, satul Rădeni |
86 |
14 |
7 |
75,0 |
Raionul Şoldăneşti |
88 |
650,0 | ||
Învăţămînt |
6 |
100,0 | ||
Învăţămîntul secundar |
6 |
3 |
100,0 | |
Acoperişul şcolii, satul Răspopeni |
88 |
6 |
3 |
100,0 |
Cultură, artă, culte, sport şi acţiuni pentru tineret |
8 |
550,0 | ||
Activitatea în domeniul culturii |
8 |
2 |
550,0 | |
Casa de cultură, satul Glinjeni |
88 |
8 |
2 |
100,0 |
Casa de cultură, satul Chipeşca |
88 |
8 |
2 |
100,0 |
Casa de cultură, oraşul Şoldăneşti |
88 |
8 |
2 |
100,0 |
Casa de cultură, satul Poiana |
88 |
8 |
2 |
100,0 |
Casa de cultură, satul Cot |
88 |
8 |
2 |
50,0 |
Casa de cultură, satul Alcedar |
88 |
8 |
2 |
100,0 |
Raionul Ştefan Vodă |
89 |
480,0 | ||
Învăţămînt |
6 |
150,0 | ||
Învăţămîntul preşcolar |
6 |
1 |
50,0 | |
Grădiniţa de copii, satul Cioburciu |
89 |
6 |
1 |
50,0 |
Învăţămîntul secundar |
6 |
3 |
100,0 | |
Gimnaziul, satul Popeasca |
89 |
6 |
3 |
50,0 |
Sala de sport a Liceului "B.P.Haşdeu", satul Olăneşti |
89 |
6 |
3 |
50,0 |
Cultură, artă, culte, sport şi acţiuni pentru tineret |
8 |
160,0 | ||
Activitatea în domeniul culturii |
8 |
2 |
160,0 | |
Casa de cultură, satul Crocmaz |
89 |
8 |
2 |
90,0 |
Casa de cultură, satul Tudora |
89 |
8 |
2 |
70,0 |
Transporturi, gospodăria drumurilor, comunicaţii şi informatică |
14 |
100,0 | ||
Gospodăria drumurilor |
14 |
7 |
100,0 | |
Drumul, satul Ermoclia |
89 |
14 |
7 |
100,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe |
15 |
70,0 | ||
Gospodăria comunală |
15 |
2 |
70,0 | |
Apeductul, satul Marianca de Jos |
89 |
15 |
2 |
70,0 |
Raionul Teleneşti |
93 |
550,0 | ||
Învăţămînt |
6 |
100,0 | ||
Învăţămîntul secundar |
6 |
3 |
100,0 | |
Şcoala, satul Ţînţăreni |
93 |
6 |
3 |
100,0 |
Cultură, artă, culte, sport şi acţiuni pentru tineret |
8 |
450,0 | ||
Activitatea în domeniul culturii |
8 |
2 |
450,0 | |
Casa de cultură, satul Ciulucani |
93 |
8 |
2 |
150,0 |
Casa de cultură, satul Văsieni |
93 |
8 |
2 |
300,0 |
Raionul Ungheni |
95 |
420,0 | ||
Învăţămînt |
6 |
320,0 | ||
Învăţămîntul secundar |
6 |
3 |
320,0 | |
Gimnaziul şi grădiniţa de copii, satul Valea Mare |
95 |
6 |
3 |
100,0 |
Sistemul de încălzire al Liceului Teoretic (blocul B şi căminul), satul Petreşti |
95 |
6 |
3 |
100,0 |
Acoperişul gimnaziului, satul Buciumeni |
95 |
6 |
3 |
100,0 |
Gimnaziul, satul Floriţoaia Veche |
95 |
6 |
3 |
20,0 |
Ocrotirea sănătăţii |
9 |
100,0 | ||
Spitale |
9 |
1 |
100,0 | |
Centrul medical de familie, satul Pîrliţa |
95 |
9 |
1 |
100,0 |
Municipiul Chişinău |
1 |
1400,0 | ||
Învăţămînt |
6 |
|
500,0 | |
Învăţămîntul preşcolar |
6 |
1 |
200,0 | |
Grădiniţa de tip sanatorial nr.26 |
1 |
6 |
1 |
200,0 |
Învăţămîntul secundar |
6 |
3 |
300,0 | |
Liceul Teoretic "Hiperion", oraşul Durleşti |
1 |
6 |
3 |
300,0 |
Ocrotirea sănătăţii |
9 |
|
900,0 | |
Spitale |
9 |
1 |
900,0 | |
Secţia de reanimare chirurgicală a Centrului de chirurgie pediatrică "Natalia Gheorghiu" |
1 |
9 |
1 |
400,0 |
Spitalul, oraşul Vadul lui Vodă |
1 |
9 |
1 |
500,0 |
Municipiul Bălţi |
12 |
|
200,0 | |
Învăţămînt |
6 |
|
200,0 | |
Instituţii şi acţiuni în domeniul învăţămîntului neatribuite la alte grupuri |
6 |
7 |
200,0 | |
Tabăra de odihna pentru copii "Olimpieţ" |
12 |
6 |
7 |
200,0 |
TOTAL |
20560,0 | |||
Inclusiv: | ||||
Învăţămînt |
6 |
11390,0 | ||
Învăţămîntul preşcolar |
1 |
3985,0 | ||
Învăţămîntul primar |
2 |
100,0 | ||
Învăţămîntul secundar |
3 |
7105,0 | ||
Instituţii şi acţiuni în domeniul învăţămîntului neatribuite la alte grupuri |
7 |
200,0 | ||
Cultură, artă, culte, sport şi acţiuni pentru tineret |
8 |
3945,0 | ||
Activitatea în domeniul culturii |
2 |
3295,0 | ||
Sport şi acţiuni pentru tineret |
5 |
650,0 | ||
Ocrotirea sănătăţii |
9 |
1800,0 | ||
Spitale |
1 |
1800,0 | ||
Transporturi, gospodăria drumurilor, comunicaţii şi informatică |
14 |
2835,0 | ||
Gospodăria drumurilor |
7 |
2835,0 | ||
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe |
15 |
590,0 | ||
Gospodăria comunală |
2 |
590,0 |
