L E G E
pentru modificarea şi completarea Legii bugetului de stat
pe anul 2007 nr.348-XVI din 23 noiembrie 2006
nr. 272-XVI din 07.12.2007
Monitorul Oficial ediţie specială/755 din 13.12.2007
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Articol unic. – Legea bugetului de stat pe anul 2007 nr.348-XVI din 23 noiembrie 2006 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.189-192, art.893), cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 1 alineatul (1), cifrele “12958532,0”, “13031432,0” şi “72900,0” se înlocuiesc cu cifrele “13878436,3”, “14234965,1” şi, respectiv, “356528,8”.
2. La articolul 4 alineatul (1), cifra “185,4” se înlocuieşte cu cifra “196,0”.
3. La articolul 5:
alineatul unic devine alineatul (1), în care cifra “449,0” se înlocuieşte cu cifra “465,3”;
articolul se completează cu alineatul (2) cu următorul cuprins:
“(2) Se autorizează Ministerul Finanţelor să efectueze subvenţionarea utilizatorilor de produse de uz fitosanitar (pesticide) şi de fertilizanţi (îngrăşăminte minerale), compensarea sumei taxei pe valoarea adăugată calculate la procurarea tehnicii şi utilajului agricol, precum şi subvenţionarea producătorilor agricoli la livrarea pe teritoriul ţării a producţiei agricole de fabricaţie proprie, peste limitele aprobate în fondul pentru subvenţionarea producătorilor agricoli, din contul şi în limita cheltuielilor totale ale bugetului de stat.”
4. La articolul 6 alineatul (3), cifra “17,0” se înlocuieşte cu cifra “22,0”.
5. La articolul 7, cifrele “560,0”, “446,0” şi “252,0” se înlocuiesc cu cifrele “410,0”, “406,0” şi, respectiv, “202,4”.
6. La articolul 8, cifrele “920,0”, “665,0” şi “375,0” se înlocuiesc cu cifrele “960,0”, “815,0” şi, respectiv, “424,6”.
7. La articolul 81, cifra “100,0” se înlocuieşte cu cifra “192,0”.
8. La articolul 20, cifrele “3849,5” şi “738,3” se înlocuiesc cu cifrele “3750,2” şi, respectiv, “790,0”.
9. La articolul 22 litera b), cifra “1973,4” se înlocuieşte cu cifra “1932,2”.
10. La articolul 24 alineatul (1), textul “1752,2 milioane lei” se înlocuieşte cu textul “1964229,5 mii lei”.
11. La articolul 27 alineatul (1), cifra “6090,0” se înlocuieşte cu cifra “9090,0”.
12. Anexele nr.1-14 şi nr.17-19 se înlocuiesc cu anexele nr.1-17 la prezenta lege.
PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Marian LUPU |
Chişinău, 7 decembrie 2007. | |
Nr.272-XVI. |
Anexa nr.1 "Anexa nr.1
Sinteza veniturilor, cheltuielilor şi surselor de finanţare ale bugetului de stat pe anul 2007 - mii lei - |
Codul | Total | inclusiv | ||||||||
Capi- tolul/ gru- pul prin- cipal | Para- gra- ful/ gru- pul | Auto- rita- tea/ pro- iec- tul/ fon- dul | compo- nenta de bază | inclusiv | proiecte finanţate din surse externe | fonduri speciale | mijloace speciale | |||
fără investiţii capitale | investiţii capitale | |||||||||
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 |
Venituri, total | 13878436,3 | 12296660,9 | 329771,1 | 168336,3 | 1083668,0 | |||||
Venituri curente | 100 | 12937168,1 | 11685163,8 | 168336,3 | 1083668,0 | |||||
Impozitele pe venit | 111 | 589555,0 | 589555,0 | |||||||
Impozitele interne pe mărfuri şi servicii | 115 | 9297560,0 | 9297560,0 | |||||||
Taxa pe valoarea adăugată, total | 7677000,0 | 7677000,0 | ||||||||
Taxa pe valoarea adăugată la mărfurile produse şi la serviciile prestate pe teritoriul Republicii Moldova | 115 | 1 | 2600000,0 | 2600000,0 | ||||||
Taxa pe valoarea adăugată la mărfurile importate | 115 | 2 | 6427000,0 | 6427000,0 | ||||||
Restituirea taxei pe valoarea adăugată | 115 | 3 | -1350000,0 | -1350000,0 | ||||||
Accize, total | 1318960,0 | 1318960,0 | ||||||||
Accizele la materialul vinicol | 115 | 10 | 8000,0 | 8000,0 | ||||||
Accize la rachiu, lichioruri, divinuri (coniacuri) şi la alte băuturi spirtoase | 115 | 11 | 197105,0 | 197105,0 | ||||||
Accize la vinurile din struguri şi vinurile din struguri saturate cu dioxid de carbon | 115 | 12 | 25000,0 | 25000,0 | ||||||
Accizele la bere | 115 | 13 | 157000,0 | 157000,0 | ||||||
Accizele la produsele din tutun | 115 | 14 | 83900,0 | 83900,0 | ||||||
Accizele la bijuterii (inclusiv bijuterii cu briliante) | 115 | 15 | 12000,0 | 12000,0 | ||||||
Accizele la benzină şi motorină | 115 | 16 | 437590,0 | 437590,0 | ||||||
Accizele la alte mărfuri | 115 | 17 | 23015,0 | 23015,0 | ||||||
Accizele la autoturisme | 115 | 18 | 424800,0 | 424800,0 | ||||||
Accize la produsele petroliere altele decît benzina şi motorina | 115 | 24 | 550,0 | 550,0 | ||||||
Restituirea accizelor | 115 | 25 | -50000,0 | -50000,0 | ||||||
Taxe rutiere, total | 98300,0 | 98300,0 | ||||||||
Taxa pentru folosirea drumurilor Republicii Moldova de către autovehiculele neînmatriculate în Republica Moldova | 115 | 43 | 11000,0 | 11000,0 | ||||||
Taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în Republica Moldova | 115 | 44 | 33000,0 | 33000,0 | ||||||
Taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele ale căror masă totală, sarcină masică pe osie sau ale căror gabarite depăşesc limitele admise | 115 | 45 | 2400,0 | 2400,0 | ||||||
Taxa de eliberare a autorizaţiilor pentru transporturi rutiere internaţionale | 115 | 46 | 35500,0 | 35500,0 | ||||||
Taxa pentru folosirea zonei de protecţie a drumurilor din afara perimetrului localităţilor pentru efectuarea lucrărilor de construcţie şi montaj, pentru amplasarea publicităţii exterioare şi obiectivelor de prestare a serviciilor rutiere | 115 | 47 | 1400,0 | 1400,0 | ||||||
Taxa pentru comercializarea gazului lichefiat şi a gazelor naturale destinate utilizării în calitate de carburant pentru unităţile de transport auto | 115 | 48 | 15000,0 | 15000,0 | ||||||
Impozitul privat | 115 | 4 | 450,0 | 450,0 | ||||||
Taxa de licenţă pentru practicarea unui anumit gen de activitate | 115 | 55 | 149850,0 | 149850,0 | ||||||
Taxa pentru efectuarea expertizei ecologice | 115 | 63 | 800,0 | 800,0 | ||||||
Taxa de timbru | 115 | 64 | 12000,0 | 12000,0 | ||||||
Taxa pentru revitalizarea viticulturii | 115 | 67 | 40200,0 | 40200,0 | ||||||
Impozitele asupra comerţului exterior şi asupra operaţiunilor externe | 116 | 859000,0 | 859000,0 | |||||||
Taxa vamală | 116 | 2 | 570000,0 | 570000,0 | ||||||
Taxa pentru efectuarea procedurilor vamale | 116 | 3 | 230000,0 | 230000,0 | ||||||
Taxa specială | 116 | 4 | 1500,0 | 1500,0 | ||||||
Taxa pentru asistenţa vamală în domeniul protecţiei proprietăţii intelectuale | 116 | 5 | 100,0 | 100,0 | ||||||
Taxa consulară | 116 | 11 | 57400,0 | 57400,0 | ||||||
Alte venituri din activitatea de întreprinzător şi din proprietate | 121 | 630032,5 | 630032,5 | |||||||
Dividendele aferente cotei de participare a statului în societăţi pe acţiuni | 121 | 2 | 196275,0 | 196275,0 | ||||||
Defalcări din profitul net al întreprinderilor de stat | 121 | 3 | 43000,0 | 43000,0 | ||||||
Soldul profitului net al Băncii Naţionale a Moldovei | 121 | 10 | 313400,0 | 313400,0 | ||||||
Dobînzile la creditele acordate de la bugetul de stat | 121 | 11 | 36000,0 | 36000,0 | ||||||
Dobînzile aferente soldurilor mijloacelor băneşti la conturile bancare ale Trezoreriei de Stat | 121 | 12 | 26000,0 | 26000,0 | ||||||
Dobînzile de la depunerea mijloacelor bugetare la conturile bancare de depozit | 121 | 15 | 12357,5 | 12357,5 | ||||||
Dobînzile aferente soldurilor mijloacelor băneşti la conturile bancare ale proiectelor finanţate din surse externe | 121 | 16 | 3000,0 | 3000,0 | ||||||
Taxele şi plăţile administrative | 122 | 223016,3 | 223016,3 | |||||||
Taxa de stat pentru cauzele examinate în judecătoria economică | 122 | 10 | 26500,0 | 26500,0 | ||||||
Taxa de stat pentru cauzele examinate în judecătorii şi în alte organe de resort | 122 | 11 | 39000,0 | 39000,0 | ||||||
Taxa de stat pentru actele notariale îndeplinite de notari şi de alte persoane abilitate prin lege | 122 | 12 | 44000,0 | 44000,0 | ||||||
Încasările pentru serviciile prestate de notarii de stat | 122 | 13 | 9000,0 | 9000,0 | ||||||
Taxa pentru eliberarea paşapoartelor | 122 | 22 | 6300,0 | 6300,0 | ||||||
Taxele percepute de poliţia rutieră | 122 | 26 | 2800,0 | 2800,0 | ||||||
Veniturile Societăţii pe Acţiuni "Moldova-Gaz" obţinute în urma includerii în tariful la gazele naturale a mijloacelor destinate recuperării mijloacelor utilizate pentru răscumpărarea cambiilor emise pentru Societatea pe Acţiuni "Gazprom" din Federaţia Rusă | 122 | 39 | 59707,5 | 59707,5 | ||||||
Alte încasări | 122 | 40 | 6708,8 | 6708,8 | ||||||
Sumele încasate conform deciziilor Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei | 122 | 45 | 5500,0 | 5500,0 | ||||||
Mijloacele încasate în legătură cu excluderea terenurilor din circuitul agricol | 122 | 50 | 20000,0 | 20000,0 | ||||||
Taxa pentru legalizarea capitalului, achitată de către persoanele juridice | 122 | 52 | 3500,0 | 3500,0 | ||||||
Amenzile şi sancţiunile administrative | 123 | 86000,0 | 86000,0 | |||||||
Mijloace speciale | 151 | 1083668,0 | 1083668,0 | |||||||
Mijloacele speciale ale instituţiilor publice | 151 | 1 | 1083668,0 | 1083668,0 | ||||||
Veniturile fondurilor speciale | 161 | 168336,3 | 168336,3 | |||||||
Veniturile fondurilor speciale | 161 | 1 | 168336,3 | 168336,3 | ||||||
Granturi | 400 | 941268,2 | 611497,1 | 329771,1 | ||||||
Granturi externe pentru susţinerea bugetului | 412 | 1 | 611497,1 | 611497,1 | ||||||
Granturi pentru proiecte finanţate din surse externe | 412 | 2 | 329771,1 | 329771,1 | ||||||
Cheltuieli, total | 14234965,1 | 12160857,6 | 10954122,6 | 1206735,0 | 794111,2 | 196328,3 | 1083668,0 | |||
Servicii de stat cu destinaţie generală | 1 | 915320,9 | 726261,4 | 664442,8 | 61818,6 | 29525,2 | 159534,3 | |||
Autorităţile legislative | 1 | 1 | 64951,6 | 64168,9 | 63199,9 | 969,0 | 782,7 | |||
Parlamentul | 1 | 1 | 101 | 64951,6 | 64168,9 | 63199,9 | 969,0 | 782,7 | ||
Autorităţile executive | 1 | 2 | 114369,9 | 69012,7 | 58214,1 | 10798,6 | 175,5 | 45181,7 | ||
Aparatul Preşedintelui Republicii Moldova | 1 | 2 | 102 | 11423,5 | 11223,5 | 11223,5 | 200,0 | |||
Aparatul Guvernului | 1 | 2 | 104 | 102770,9 | 57789,2 | 46990,6 | 10798,6 | 44981,7 | ||
Proiectul pentru pregătirea Creditului II de susţinere a reducerii sărăciei | 1 | 2 | 401 | 175,5 | 175,5 | |||||
Activitatea financiară, bugetar-fiscală şi de control | 1 | 3 | 539725,5 | 468929,7 | 420178,7 | 48751,0 | 20458,4 | 50337,4 | ||
Curtea de Conturi | 1 | 3 | 103 | 14767,8 | 14754,0 | 14754,0 | 13,8 | |||
Ministerul Finanţelor | 1 | 3 | 122 | 242482,3 | 193570,7 | 193142,9 | 427,8 | 48911,6 | ||
inclusiv: | ||||||||||
Serviciul Fiscal de Stat | 1 | 3 | 122 | 201027,5 | 152132,0 | 151704,2 | 427,8 | 48895,5 | ||
Serviciul Control Financiar şi Revizie | 1 | 3 | 122 | 11077,4 | 11073,4 | 11073,4 | 4,0 | |||
Trezoreria de Stat | 1 | 3 | 122 | 29636,7 | 29636,7 | 29636,7 | ||||
Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Asigurărilor şi Fondurilor Nestatale de Pensii | 1 | 3 | 122 | 434,8 | 422,7 | 422,7 | 12,1 | |||
Serviciul Supravegherii de Stat a Activităţii Asociaţiilor de Economii şi Împrumut ale Cetăţenilor | 1 | 3 | 122 | 305,9 | 305,9 | 305,9 | ||||
Serviciul Vamal | 1 | 3 | 145 | 261887,4 | 260475,4 | 212152,2 | 48323,2 | 1412,0 | ||
Proiectul "Facilitarea Comerţului şi Transportului în Europa de Sud-Est" | 1 | 3 | 325 | 6389,8 | 129,6 | 129,6 | 6260,2 | |||
Proiectul de suport prin asistenţă tehnică pentru dezvoltarea strategică a Curţii de Conturi | 1 | 3 | 395 | 1953,0 | 1953,0 | |||||
Proiectul "Managementul finanţelor publice" | 1 | 3 | 443 | 12245,2 | 12245,2 | |||||
Servicii de planificare şi statistică | 1 | 4 | 35646,2 | 33528,6 | 33528,6 | 2117,6 | ||||
Biroul Naţional de Statistică | 1 | 4 | 143 | 35646,2 | 33528,6 | 33528,6 | 2117,6 | |||
Autorităţi şi servicii cu destinaţie generală neatribuite la alte grupuri | 1 | 8 | 109461,8 | 41097,5 | 41097,5 | 8822,1 | 59542,2 | |||
Serviciul de Stat de Arhivă | 1 | 8 | 154 | 2632,7 | 2282,7 | 2282,7 | 350,0 | |||
Comisia Electorală Centrală | 1 | 8 | 195 | 2122,0 | 2094,9 | 2094,9 | 27,1 | |||
Serviciul de Curieri Speciali | 1 | 8 | 199 | 2607,4 | 1492,4 | 1492,4 | 1115,0 | |||
Acţiuni generale (desfăşurarea alegerilor) | 1 | 8 | 200 | 29596,0 | 29596,0 | 29596,0 | ||||
Centrul pentru Drepturile Omului | 1 | 8 | 257 | 1967,5 | 1732,4 | 1732,4 | 235,1 | |||
Ministerul Dezvoltării Informaţionale | 1 | 8 | 296 | 60428,5 | 2613,5 | 2613,5 | 57815,0 | |||
Direcţia Serviciului de Alternativă | 1 | 8 | 312 | 943,3 | 943,3 | 943,3 | ||||
Fondul pentru implementarea Strategiei de reformă a administraţiei publice centrale | 1 | 8 | 381 | 342,3 | 342,3 | 342,3 | ||||
Oficiul de suport administrativ pentru asistenţă la implementarea Strategiei de reformă a administraţiei publice centrale în Republica Moldova | 1 | 8 | 390 | 8822,1 | 8822,1 | |||||
Organele administrative | 1 | 10 | 51165,9 | 49524,0 | 48224,0 | 1300,0 | 69,2 | 1572,7 | ||
Ministerul Economiei şi Comerţului | 1 | 10 | 121 | 11818,4 | 10488,4 | 10488,4 | 1330,0 | |||
inclusiv: | ||||||||||
aparatul ministerului | 1 | 10 | 121 | 8540,8 | 8540,8 | 8540,8 | ||||
Agenţia Proprietăţii Publice | 1 | 10 | 121 | 3277,6 | 1947,6 | 1947,6 | 1330,0 | |||
Ministerul Finanţelor | 1 | 10 | 122 | 13284,6 | 13284,6 | 12484,6 | 800,0 | |||
Ministerul Administraţiei Publice Locale | 1 | 10 | 137 | 4578,5 | 4575,9 | 4575,9 | 2,6 | |||
Biroul Naţional de Statistică | 1 | 10 | 143 | 7545,4 | 7545,4 | 7545,4 | ||||
Biroul Relaţii Interetnice | 1 | 10 | 149 | 1687,7 | 1448,8 | 948,8 | 500,0 | 238,9 | ||
Serviciul de Stat de Arhivă | 1 | 10 | 154 | 864,5 | 864,5 | 864,5 | ||||
Ministerul Dezvoltării Informaţionale | 1 | 10 | 296 | 8338,2 | 8338,2 | 8338,2 | ||||
Camera de Licenţiere | 1 | 10 | 310 | 2979,4 | 2978,2 | 2978,2 | 1,2 | |||
Proiectul pentru pregătirea Creditului II de susţinere a reducerii sărăciei | 1 | 10 | 401 | 69,2 | 69,2 | |||||
Activitate externă | 2 | 304819,0 | 289760,3 | 237760,3 | 52000,0 | 701,5 | 14357,2 | |||
Colaborarea internaţională | 2 | 1 | 51651,5 | 50950,0 | 50950,0 | 701,5 | ||||
Ministerul Economiei şi Comerţului | 2 | 1 | 121 | 701,5 | 701,5 | |||||
Acţiuni generale | 2 | 1 | 200 | 50950,0 | 50950,0 | 50950,0 | ||||
Misiunile diplomatice | 2 | 4 | 240622,3 | 226317,3 | 174317,3 | 52000,0 | 14305,0 | |||
Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene | 2 | 4 | 135 | 240622,3 | 226317,3 | 174317,3 | 52000,0 | 14305,0 | ||
Organele administrative | 2 | 10 | 12545,2 | 12493,0 | 12493,0 | 52,2 | ||||
Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene | 2 | 10 | 135 | 12545,2 | 12493,0 | 12493,0 | 52,2 | |||
Apărarea naţională | 3 | 268771,3 | 232270,3 | 218279,3 | 13991,0 | 36501,0 | ||||
Armata Naţională | 3 | 1 | 268771,3 | 232270,3 | 218279,3 | 13991,0 | 36501,0 | |||
Ministerul Apărării | 3 | 1 | 132 | 268771,3 | 232270,3 | 218279,3 | 13991,0 | 36501,0 | ||
Justiţie | 4 | 237289,4 | 203748,8 | 196195,6 | 7553,2 | 117,0 | 2664,6 | 30759,0 | ||
Instanţele judecătoreşti | 4 | 3 | 92041,0 | 89698,2 | 86145,0 | 3553,2 | 2342,8 | |||
Curtea Supremă de Justiţie | 4 | 3 | 108 | 15829,0 | 15299,2 | 13299,2 | 2000,0 | 529,8 | ||
Curtea de Apel Economică | 4 | 3 | 112 | 4657,6 | 4604,3 | 4604,3 | 53,3 | |||
Ministerul Justiţiei (judecătoriile) | 4 | 3 | 131 | 55917,3 | 54339,0 | 53785,8 | 553,2 | 1578,3 | ||
Curtea de Apel Chişinău | 4 | 3 | 335 | 5836,3 | 5720,5 | 5720,5 | 115,8 | |||
Curtea de Apel Bălţi | 4 | 3 | 336 | 3416,3 | 3392,8 | 3392,8 | 23,5 | |||
Curtea de Apel Bender | 4 | 3 | 337 | 2027,9 | 1997,2 | 1997,2 | 30,7 | |||
Curtea de Apel Cahul | 4 | 3 | 338 | 2019,9 | 2012,8 | 2012,8 | 7,1 | |||
Curtea de Apel Comrat | 4 | 3 | 339 | 2336,7 | 2332,4 | 1332,4 | 1000,0 | 4,3 | ||
Procuratura | 4 | 4 | 68614,5 | 68438,7 | 64438,7 | 4000,0 | 175,8 | |||
Procuratura Generală | 4 | 4 | 113 | 68614,5 | 68438,7 | 64438,7 | 4000,0 | 175,8 | ||
Notariatele | 4 | 5 | 5873,4 | 5873,4 | 5873,4 | |||||
Ministerul Justiţiei | 4 | 5 | 131 | 5873,4 | 5873,4 | 5873,4 | ||||
Autorităţi şi servicii de justiţie neatribuite la alte grupuri | 4 | 6 | 16488,2 | 14040,4 | 14040,4 | 117,0 | 2330,8 | |||
Consiliul Superior al Magistraturii | 4 | 6 | 107 | 546,3 | 546,3 | 546,3 | ||||
Ministerul Justiţiei | 4 | 6 | 131 | 9029,9 | 6782,4 | 6782,4 | 2247,5 | |||
Institutul Naţional al Justiţiei | 4 | 6 | 139 | 6795,0 | 6711,7 | 6711,7 | 83,3 | |||
Proiectul "Reforma instanţelor judecătoreşti" | 4 | 6 | 389 | 117,0 | 117,0 | |||||
Executarea judecătorească | 4 | 7 | 22411,5 | 19741,1 | 19741,1 | 2664,6 | 5,8 | |||
Ministerul Justiţiei | 4 | 7 | 131 | 22411,5 | 19741,1 | 19741,1 | 2664,6 | 5,8 | ||
Organele administrative | 4 | 10 | 31860,8 | 5957,0 | 5957,0 | 25903,8 | ||||
Ministerul Justiţiei | 4 | 10 | 131 | 31860,8 | 5957,0 | 5957,0 | 25903,8 | |||
Jurisdicţia constituţională | 41 | 3770,5 | 3707,5 | 3707,5 | 63,0 | |||||
Autoritatea de jurisdicţie constituţională | 41 | 1 | 3770,5 | 3707,5 | 3707,5 | 63,0 | ||||
Curtea Constituţională | 41 | 1 | 106 | 3770,5 | 3707,5 | 3707,5 | 63,0 | |||
Menţinerea ordinii publice şi securitatea naţională | 5 | 1051803,5 | 878004,9 | 859084,2 | 18920,7 | 173798,6 | ||||
Organele afacerilor interne | 5 | 1 | 449906,1 | 291654,9 | 289254,9 | 2400,0 | 158251,2 | |||
Ministerul Afacerilor Interne | 5 | 1 | 133 | 449906,1 | 291654,9 | 289254,9 | 2400,0 | 158251,2 | ||
Trupele de carabinieri | 5 | 2 | 52925,5 | 51885,5 | 50385,5 | 1500,0 | 1040,0 | |||
Ministerul Afacerilor Interne | 5 | 2 | 133 | 52925,5 | 51885,5 | 50385,5 | 1500,0 | 1040,0 | ||
Penitenciarele | 5 | 3 | 189446,9 | 181956,9 | 175417,2 | 6539,7 | 7490,0 | |||
Ministerul Justiţiei | 5 | 3 | 131 | 189446,9 | 181956,9 | 175417,2 | 6539,7 | 7490,0 | ||
Organele securităţii naţionale | 5 | 4 | 231848,4 | 229632,8 | 224032,8 | 5600,0 | 2215,6 | |||
Serviciul Grăniceri | 5 | 4 | 152 | 134801,2 | 133701,2 | 131101,2 | 2600,0 | 1100,0 | ||
Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat | 5 | 4 | 183 | 22046,9 | 21446,9 | 19446,9 | 2000,0 | 600,0 | ||
Serviciul de Informaţii şi Securitate | 5 | 4 | 285 | 75000,3 | 74484,7 | 73484,7 | 1000,0 | 515,6 | ||
Protecţie civilă şi situaţii excepţionale | 5 | 6 | 79220,6 | 75283,7 | 74783,7 | 500,0 | 3936,9 | |||
Ministerul Afacerilor Interne | 5 | 6 | 133 | 79220,6 | 75283,7 | 74783,7 | 500,0 | 3936,9 | ||
Organe şi instituţii neatribuite la alte grupuri | 5 | 9 | 48456,0 | 47591,1 | 45210,1 | 2381,0 | 864,9 | |||
Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei | 5 | 9 | 297 | 48456,0 | 47591,1 | 45210,1 | 2381,0 | 864,9 | ||
Învăţămînt | 6 | 1415440,9 | 880210,3 | 859377,4 | 20832,9 | 91939,4 | 31162,5 | 412128,7 | ||
Învăţămîntul preşcolar | 6 | 1 | 46416,5 | 46416,5 | ||||||
Proiectul "Educaţie pentru toţi – iniţiativa de acţiune rapidă" | 6 | 1 | 388 | 46416,5 | 46416,5 | |||||
Învăţămîntul primar | 6 | 2 | 11843,7 | 11843,7 | ||||||
Fondul de investiţii sociale | 6 | 2 | 249 | 11843,7 | 11843,7 | |||||
Învăţămîntul secundar | 6 | 3 | 497400,3 | 418406,8 | 417165,8 | 1241,0 | 33679,2 | 31162,5 | 14151,8 | |
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare | 6 | 3 | 125 | 625,6 | 590,6 | 590,6 | 35,0 | |||
Ministerul Educaţiei şi Tineretului | 6 | 3 | 129 | 452038,8 | 407031,6 | 405790,6 | 1241,0 | 31162,5 | 13844,7 | |
dintre care Fondul pentru susţinerea cadrelor didactice tinere din mediul rural | 6 | 3 | 129 | 7200,1 | 7200,1 | 7200,1 | ||||
Ministerul Culturii şi Turismului | 6 | 3 | 130 | 11012,2 | 10740,1 | 10740,1 | 272,1 | |||
Academia de Ştiinţe a Moldovei | 6 | 3 | 157 | 44,5 | 44,5 | 44,5 | ||||
Proiectul "Dezvoltarea învăţămîntului în mediul rural" | 6 | 3 | 385 | 33679,2 | 33679,2 | |||||
Învăţămîntul superior | 6 | 4 | 568237,7 | 241387,5 | 226574,6 | 14812,9 | 326850,2 | |||
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare | 6 | 4 | 125 | 39366,9 | 26335,3 | 26006,6 | 328,7 | 13031,6 | ||
Ministerul Sănătăţii | 6 | 4 | 128 | 66013,9 | 35765,2 | 34765,2 | 1000,0 | 30248,7 | ||
Ministerul Educaţiei şi Tineretului | 6 | 4 | 129 | 440768,3 | 161657,7 | 151473,5 | 10184,2 | 279110,6 | ||
Ministerul Culturii şi Turismului | 6 | 4 | 130 | 22081,3 | 17629,3 | 14329,3 | 3300,0 | 4452,0 | ||
Academia de Administrare Publică de pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova | 6 | 4 | 158 | 7,3 | 7,3 | |||||
Învăţămîntul postuniversitar | 6 | 5 | 64313,8 | 53951,2 | 52451,2 | 1500,0 | 10362,6 | |||
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare | 6 | 5 | 125 | 302,4 | 302,4 | 302,4 | ||||
Ministerul Sănătăţii | 6 | 5 | 128 | 50140,6 | 42704,2 | 41704,2 | 1000,0 | 7436,4 | ||
Ministerul Educaţiei şi Tineretului | 6 | 5 | 129 | 4236,8 | 4195,8 | 4195,8 | 41,0 | |||
Ministerul Culturii şi Turismului | 6 | 5 | 130 | 385,8 | 320,5 | 320,5 | 65,3 | |||
Academia de Administrare Publică de pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova | 6 | 5 | 158 | 9248,2 | 6428,3 | 5928,3 | 500,0 | 2819,9 | ||
Cursuri şi instituţii de perfecţionare a cadrelor | 6 | 6 | 10602,4 | 7485,5 | 7485,5 | 3116,9 | ||||
Ministerul Finanţelor | 6 | 6 | 122 | 17,6 | 17,6 | 17,6 | ||||
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare | 6 | 6 | 125 | 1819,1 | 762,0 | 762,0 | 1057,1 | |||
Ministerul Sănătăţii | 6 | 6 | 128 | 3472,3 | 2480,2 | 2480,2 | 992,1 | |||
Ministerul Educaţiei şi Tineretului | 6 | 6 | 129 | 4831,2 | 3882,4 | 3882,4 | 948,8 | |||
Ministerul Culturii şi Turismului | 6 | 6 | 130 | 32,7 | 32,7 | 32,7 | ||||
Academia de Administrare Publică de pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova | 6 | 6 | 158 | 429,5 | 310,6 | 310,6 | 118,9 | |||
Instituţii şi activităţi în domeniul învăţămîntului neatribuite la alte grupuri | 6 | 7 | 17392,7 | 16043,7 | 15843,7 | 200,0 | 1349,0 | |||
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare | 6 | 7 | 125 | 2446,7 | 2175,7 | 2175,7 | 271,0 | |||
Ministerul Sănătăţii | 6 | 7 | 128 | 106,2 | 106,2 | 106,2 | ||||
Ministerul Educaţiei şi Tineretului | 6 | 7 | 129 | 14754,2 | 13676,2 | 13476,2 | 200,0 | 1078,0 | ||
Fondul burselor acordate de Preşedintele Republicii Moldova | 6 | 7 | 445 | 85,6 | 85,6 | 85,6 | ||||
Învăţămîntul mediu de specialitate | 6 | 8 | 194164,9 | 139060,6 | 135981,6 | 3079,0 | 55104,3 | |||
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare | 6 | 8 | 125 | 38388,0 | 27121,4 | 27121,4 | 11266,6 | |||
Ministerul Sănătăţii | 6 | 8 | 128 | 31924,3 | 21217,7 | 19217,7 | 2000,0 | 10706,6 | ||
Ministerul Educaţiei şi Tineretului | 6 | 8 | 129 | 102978,2 | 73364,7 | 72551,7 | 813,0 | 29613,5 | ||
Ministerul Culturii şi Turismului | 6 | 8 | 130 | 20874,4 | 17356,8 | 17090,8 | 266,0 | 3517,6 | ||
Organele administrative | 6 | 10 | 5068,9 | 3875,0 | 3875,0 | 1193,9 | ||||
Ministerul Educaţiei şi Tineretului | 6 | 10 | 129 | 5068,9 | 3875,0 | 3875,0 | 1193,9 | |||
Ştiinţă şi inovare | 7 | 299612,9 | 284065,6 | 245800,9 | 38264,7 | 282,1 | 15265,2 | |||
Cercetări ştiinţifice fundamentale | 7 | 1 | 70840,5 | 67664,0 | 67411,0 | 253,0 | 3176,5 | |||
Academia de Ştiinţe a Moldovei | 7 | 1 | 157 | 70840,5 | 67664,0 | 67411,0 | 253,0 | 3176,5 | ||
Cercetări ştiinţifice aplicate | 7 | 2 | 144533,9 | 138320,9 | 138320,9 | 6213,0 | ||||
Academia de Ştiinţe a Moldovei | 7 | 2 | 157 | 144533,9 | 138320,9 | 138320,9 | 6213,0 | |||
Pregătirea cadrelor ştiinţifice | 7 | 3 | 14676,0 | 11927,8 | 11727,8 | 200,0 | 2748,2 | |||
Academia de Ştiinţe a Moldovei | 7 | 3 | 157 | 14674,3 | 11927,8 | 11727,8 | 200,0 | 2746,5 | ||
Academia de Administrare Publică de pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova | 7 | 3 | 158 | 1,7 | 1,7 | |||||
Instituţii şi acţiuni pentru ştiinţă şi inovare neatribuite la alte grupuri | 7 | 4 | 56045,7 | 55277,1 | 17465,4 | 37811,7 | 282,1 | 486,5 | ||
Ministerul Sănătăţii | 7 | 4 | 128 | 2242,2 | 2242,2 | 2242,2 | ||||
Academia de Ştiinţe a Moldovei | 7 | 4 | 157 | 53803,5 | 53034,9 | 15223,2 | 37811,7 | 282,1 | 486,5 | |
Organele administrative | 7 | 10 | 13516,8 | 10875,8 | 10875,8 | 2641,0 | ||||
Academia de Ştiinţe a Moldovei | 7 | 10 | 157 | 11550,0 | 9150,0 | 9150,0 | 2400,0 | |||
Consiliul Naţional pentru Acreditare şi Atestare | 7 | 10 | 454 | 1966,8 | 1725,8 | 1725,8 | 241,0 | |||
Cultură, artă, sport şi acţiuni pentru tineret | 8 | 307827,8 | 265470,8 | 243400,7 | 22070,1 | 3807,8 | 38549,2 | |||
Activităţi în domeniul culturii | 8 | 2 | 184606,0 | 149396,5 | 127326,4 | 22070,1 | 35209,5 | |||
Aparatul Guvernului | 8 | 2 | 104 | 30000,0 | 30000,0 | |||||
Ministerul Educaţiei şi Tineretului | 8 | 2 | 129 | 588,1 | 478,3 | 478,3 | 109,8 | |||
Ministerul Culturii şi Turismului | 8 | 2 | 130 | 133007,6 | 127919,8 | 125849,7 | 2070,1 | 5087,8 | ||
dintre care: | ||||||||||
Cinematografia | 8 | 2 | 130 | 7450,0 | 7450,0 | 7450,0 | ||||
Teatre, circuri şi organizaţii concertistice | 8 | 2 | 130 | 93642,9 | 93642,9 | 93642,9 | ||||
Societatea Orbilor din Moldova | 8 | 2 | 180 | 747,2 | 745,3 | 745,3 | 1,9 | |||
Asociaţia Surzilor din Republica Moldova | 8 | 2 | 181 | 263,1 | 253,1 | 253,1 | 10,0 | |||
Fondul de investiţii sociale | 8 | 2 | 249 | 20000,0 | 20000,0 | 20000,0 | ||||
Radioteleviziunea | 8 | 3 | 61221,1 | 61221,1 | 61221,1 | |||||
Instituţia Publică Naţională a Audiovizualului Compania "Teleradio-Moldova" | 8 | 3 | 173 | 61221,1 | 61221,1 | 61221,1 | ||||
Presa periodică şi editurile | 8 | 4 | 1869,9 | 1869,9 | 1869,9 | |||||
Ministerul Culturii şi Turismului | 8 | 4 | 130 | 1050,0 | 1050,0 | 1050,0 | ||||
Fondul pentru susţinerea redacţiilor | 8 | 4 | 186 | 819,9 | 819,9 | 819,9 | ||||
inclusiv: | ||||||||||
Redacţia revistei "Alunelul" | 8 | 4 | 201 | 273,3 | 273,3 | 273,3 | ||||
Redacţia revistei "Noi" | 8 | 4 | 202 | 273,3 | 273,3 | 273,3 | ||||
Redacţia revistei "Florile Dalbe" | 8 | 4 | 203 | 273,3 | 273,3 | 273,3 | ||||
Sport şi acţiuni pentru tineret | 8 | 5 | 43125,8 | 38743,4 | 38743,4 | 3807,8 | 574,6 | |||
Ministerul Educaţiei şi Tineretului | 8 | 5 | 129 | 3270,0 | 3270,0 | 3270,0 | ||||
Agenţia Sportului | 8 | 5 | 138 | 36048,0 | 35473,4 | 35473,4 | 574,6 | |||
Unitatea consolidată pentru implementarea şi monitorizarea proiectelor în domeniul agriculturii (programe pentru tineret) | 8 | 5 | 282 | 3690,8 | 3690,8 | |||||
Proiectul "Iniţiativa de dezvoltare socială II pentru Europa de Sud-Est" | 8 | 5 | 451 | 117,0 | 117,0 | |||||
Instituţii şi acţiuni privind cultura, arta şi sportul neatribuite la alte grupuri | 8 | 6 | 8606,9 | 7173,7 | 7173,7 | 1433,2 | ||||
Ministerul Culturii şi Turismului | 8 | 6 | 130 | 8174,1 | 6805,4 | 6805,4 | 1368,7 | |||
Agenţia Sportului | 8 | 6 | 138 | 228,3 | 228,3 | 228,3 | ||||
Biroul Relaţii Interetnice | 8 | 6 | 149 | 204,5 | 140,0 | 140,0 | 64,5 | |||
Organele administrative | 8 | 10 | 8398,1 | 7066,2 | 7066,2 | 1331,9 | ||||
Ministerul Culturii şi Turismului | 8 | 10 | 130 | 4245,1 | 2924,1 | 2924,1 | 1321,0 | |||
Agenţia Sportului | 8 | 10 | 138 | 1532,6 | 1527,2 | 1527,2 | 5,4 | |||
Consiliul Coordonator al Audiovizualului | 8 | 10 | 161 | 1961,9 | 1956,4 | 1956,4 | 5,5 | |||
Serviciul de Stat pentru Problemele Cultelor | 8 | 10 | 163 | 658,5 | 658,5 | 658,5 | ||||
Ocrotirea sănătăţii | 9 | 1831910,1 | 1638259,1 | 1585007,7 | 53251,4 | 91715,0 | 101936,0 | |||
Spitale | 9 | 1 | 62074,4 | 45243,1 | 8217,1 | 37026,0 | 16831,3 | |||
Ministerul Sănătăţii | 9 | 1 | 128 | 36600,0 | 36600,0 | 36600,0 | ||||
Asociaţia Curativ-Sanatorială şi de Recuperare | 9 | 1 | 176 | 25474,4 | 8643,1 | 8217,1 | 426,0 | 16831,3 | ||
Policlinicile şi centrele medicilor de familie | 9 | 2 | 12094,6 | 6842,3 | 5357,0 | 1485,3 | 5252,3 | |||
Ministerul Sănătăţii | 9 | 2 | 128 | 918,9 | 766,9 | 766,9 | 152,0 | |||
Asociaţia Curativ-Sanatorială şi de Recuperare | 9 | 2 | 176 | 11175,7 | 6075,4 | 4590,1 | 1485,3 | 5100,3 | ||
Servicii şi instituţii sanitaro-epidemiologice şi de profilaxie | 9 | 3 | 145847,5 | 108306,2 | 93566,1 | 14740,1 | 37541,3 | |||
Ministerul Sănătăţii | 9 | 3 | 128 | 144712,9 | 107291,6 | 92551,5 | 14740,1 | 37421,3 | ||
Asociaţia Curativ-Sanatorială şi de Recuperare | 9 | 3 | 176 | 1134,6 | 1014,6 | 1014,6 | 120,0 | |||
Instituţii şi servicii din domeniul ocrotirii sănătăţii neatribuite la alte grupuri | 9 | 5 | 155147,6 | 23994,1 | 23994,1 | 91715,0 | 39438,5 | |||
Ministerul Sănătăţii | 9 | 5 | 128 | 56538,0 | 17862,5 | 17862,5 | 38675,5 | |||
Asociaţia Curativ-Sanatorială şi de Recuperare | 9 | 5 | 176 | 6873,5 | 6110,5 | 6110,5 | 763,0 | |||
Unitatea de coordonare, implementare şi monitorizare a proiectului "Reforma sistemului de ocrotire a sănătăţii" | 9 | 5 | 277 | 68585,2 | 21,1 | 21,1 | 68564,1 | |||
Proiectul "Servicii de sănătate şi asistenţă socială" | 9 | 5 | 396 | 626,0 | 626,0 | |||||
Proiectul "Securitatea transfuzională în Republica Moldova" | 9 | 5 | 447 | 22524,9 | 22524,9 | |||||
Programe naţionale de ocrotire a sănătăţii | 9 | 6 | 255580,3 | 252715,7 | 252715,7 | 2864,6 | ||||
Ministerul Sănătăţii | 9 | 6 | 128 | 254767,7 | 251903,1 | 251903,1 | 2864,6 | |||
Asociaţia Curativ-Sanatorială şi de Recuperare | 9 | 6 | 176 | 812,6 | 812,6 | 812,6 | ||||
Servicii legate de asigurarea obligatorie de asistenţă medicală | 9 | 7 | 1195000,0 | 1195000,0 | 1195000,0 | |||||
Compania Naţională de Asigurări în Medicină | 9 | 7 | 322 | 1195000,0 | 1195000,0 | 1195000,0 | ||||
Organele administrative | 9 | 10 | 6165,7 | 6157,7 | 6157,7 | 8,0 | ||||
Ministerul Sănătăţii | 9 | 10 | 128 | 6165,7 | 6157,7 | 6157,7 | 8,0 | |||
Asigurare şi asistenţă socială | 10 | 1823666,0 | 1700195,5 | 1689423,3 | 10772,2 | 43534,3 | 72854,0 | 7082,2 | ||
Pensiile militarilor | 10 | 1 | 496256,9 | 496256,9 | 496256,9 | |||||
Ministerul Justiţiei | 10 | 1 | 131 | 48320,6 | 48320,6 | 48320,6 | ||||
Ministerul Apărării | 10 | 1 | 132 | 184588,1 | 184588,1 | 184588,1 | ||||
Ministerul Afacerilor Interne | 10 | 1 | 133 | 215882,6 | 215882,6 | 215882,6 | ||||
Serviciul Grăniceri | 10 | 1 | 152 | 15339,5 | 15339,5 | 15339,5 | ||||
Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat | 10 | 1 | 183 | 4201,8 | 4201,8 | 4201,8 | ||||
Serviciul de Informaţii şi Securitate | 10 | 1 | 285 | 23699,8 | 23699,8 | 23699,8 | ||||
Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei | 10 | 1 | 297 | 4224,5 | 4224,5 | 4224,5 | ||||
Instituţiile asistenţei sociale | 10 | 3 | 136241,1 | 130435,6 | 121663,4 | 8772,2 | 5805,5 | |||
Ministerul Economiei şi Comerţului | 10 | 3 | 121 | 17415,7 | 17415,7 | 17403,5 | 12,2 | |||
Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului | 10 | 3 | 127 | 118825,4 | 113019,9 | 104259,9 | 8760,0 | 5805,5 | ||
Compensarea pierderilor suportate de întreprinderile de transport în legătură cu acordarea de înlesniri unor categorii de populaţie | 10 | 5 | 100,0 | 100,0 | 100,0 | |||||
Acţiuni generale | 10 | 5 | 200 | 100,0 | 100,0 | 100,0 | ||||
Indexarea eşalonată a depunerilor populaţiei la Banca de Economii | 10 | 6 | 85000,0 | 85000,0 | 85000,0 | |||||
Acţiuni generale | 10 | 6 | 200 | 85000,0 | 85000,0 | 85000,0 | ||||
Organele administrative | 10 | 10 | 6534,3 | 5421,5 | 3421,5 | 2000,0 | 212,8 | 900,0 | ||
Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului | 10 | 10 | 127 | 6321,5 | 5421,5 | 3421,5 | 2000,0 | 900,0 | ||
Proiectul pentru pregătirea Creditului II de susţinere a reducerii sărăciei | 10 | 10 | 401 | 212,8 | 212,8 | |||||
Instituţii şi servicii din domeniul asigurării şi asistenţei sociale neatribuite la alte grupuri | 10 | 11 | 85852,6 | 42154,4 | 42154,4 | 43321,5 | 376,7 | |||
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare | 10 | 11 | 125 | 380,8 | 380,8 | 380,8 | ||||
Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului | 10 | 11 | 127 | 28757,1 | 28380,4 | 28380,4 | 376,7 | |||
Ministerul Sănătăţii | 10 | 11 | 128 | 669,4 | 669,4 | 669,4 | ||||
Ministerul Educaţiei şi Tineretului | 10 | 11 | 129 | 11463,9 | 11463,9 | 11463,9 | ||||
Ministerul Culturii şi Turismului | 10 | 11 | 130 | 156,7 | 156,7 | 156,7 | ||||
Societatea Orbilor din Moldova | 10 | 11 | 180 | 410,0 | 410,0 | 410,0 | ||||
Asociaţia Surzilor din Republica Moldova | 10 | 11 | 181 | 406,0 | 406,0 | 406,0 | ||||
Societatea Invalizilor din Republica Moldova | 10 | 11 | 227 | 202,4 | 202,4 | 202,4 | ||||
Proiectul "Gestionarea protecţiei sociale" | 10 | 11 | 276 | 43406,3 | 84,8 | 84,8 | 43321,5 | |||
Compensaţiile şi indemnizaţiile nominative | 10 | 13 | 23864,2 | 23864,2 | 23864,2 | |||||
Ministerul Justiţiei | 10 | 13 | 131 | 607,6 | 607,6 | 607,6 | ||||
Ministerul Apărării | 10 | 13 | 132 | 8774,6 | 8774,6 | 8774,6 | ||||
Ministerul Afacerilor Interne | 10 | 13 | 133 | 11475,0 | 11475,0 | 11475,0 | ||||
Serviciul Grăniceri | 10 | 13 | 152 | 1125,3 | 1125,3 | 1125,3 | ||||
Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat | 10 | 13 | 183 | 61,8 | 61,8 | 61,8 | ||||
Serviciul de Informaţii şi Securitate | 10 | 13 | 285 | 1806,6 | 1806,6 | 1806,6 | ||||
Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei | 10 | 13 | 297 | 13,3 | 13,3 | 13,3 | ||||
Subvenţionarea dobînzii şi rambursarea creditelor bancare preferenţiale acordate populaţiei şi cooperativelor de construcţie a locuinţelor | 10 | 18 | 57000,0 | 57000,0 | 57000,0 | |||||
Acţiuni generale | 10 | 18 | 200 | 57000,0 | 57000,0 | 57000,0 | ||||
Fondurile de susţinere socială a populaţiei | 10 | 20 | 72854,0 | 72854,0 | ||||||
Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului | 10 | 20 | 127 | 72854,0 | 72854,0 | |||||
Prestaţii sociale şi pensii achitate din bugetul asigurărilor sociale de stat | 10 | 21 | 807522,6 | 807522,6 | 807522,6 | |||||
Casa Naţională de Asigurări Sociale | 10 | 21 | 289 | 807522,6 | 807522,6 | 807522,6 | ||||
Compensarea diferenţei de tarif la resursele energetice livrate consumatorilor casnici | 10 | 22 | 52440,3 | 52440,3 | 52440,3 | |||||
Societatea pe Acţiuni "Moldova-Gaz" | 10 | 22 | 172 | 17440,3 | 17440,3 | 17440,3 | ||||
Acţiuni generale | 10 | 22 | 200 | 35000,0 | 35000,0 | 35000,0 | ||||
Agricultură, gospodăria silvică, gospodăria piscicolă şi gospodăria apelor | 11 | 1119315,4 | 897823,2 | 863826,2 | 33997,0 | 198016,2 | 4296,3 | 19179,7 | ||
Agricultură | 11 | 1 | 820358,4 | 797962,1 | 776965,1 | 20997,0 | 4296,3 | 18100,0 | ||
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare | 11 | 1 | 125 | 237858,4 | 224362,1 | 204015,1 | 20347,0 | 4296,3 | 9200,0 | |
Inspectoratul Principal de Stat pentru Carantina Fitosanitară | 11 | 1 | 224 | 9900,0 | 1000,0 | 1000,0 | 8900,0 | |||
Fondul pentru subvenţionarea producătorilor agricoli | 11 | 1 | 315 | 465300,0 | 465300,0 | 465300,0 | ||||
Agenţia Agroindustrială "Moldova-Vin" | 11 | 1 | 324 | 107300,0 | 107300,0 | 106650,0 | 650,0 | |||
dintre care Fondul pentru susţinerea înfiinţării plantaţiilor viticole | 11 | 1 | 324 | 103050,0 | 103050,0 | 103050,0 | ||||
Gospodăria silvică | 11 | 2 | 44936,8 | 41553,0 | 36553,0 | 5000,0 | 3383,8 | |||
Agenţia pentru Silvicultură "Moldsilva" | 11 | 2 | 178 | 41553,0 | 41553,0 | 36553,0 | 5000,0 | |||
Proiectul "Dezvoltarea pădurilor comunale" | 11 | 2 | 387 | 3383,8 | 3383,8 | |||||
Gospodăria apelor | 11 | 4 | 41045,0 | 41045,0 | 36545,0 | 4500,0 | ||||
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare | 11 | 4 | 125 | 28120,0 | 28120,0 | 28120,0 | ||||
Agenţia "Apele Moldovei" | 11 | 4 | 402 | 12925,0 | 12925,0 | 8425,0 | 4500,0 | |||
Activităţi şi servicii din agricultură, gospodăria silvică, gospodăria piscicolă şi gospodăria apelor neatribuite la alte grupuri | 11 | 5 | 203718,6 | 9458,4 | 5958,4 | 3500,0 | 194260,2 | |||
Unitatea consolidată pentru implementarea programelor Fondului Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă | 11 | 5 | 280 | 70175,1 | 300,0 | 300,0 | 69875,1 | |||
Unitatea consolidată pentru implementarea şi monitorizarea proiectelor în domeniul agriculturii | 11 | 5 | 282 | 121689,1 | 4280,0 | 4280,0 | 117409,1 | |||
Agenţia Agroindustrială "Moldova-Vin" | 11 | 5 | 324 | 4878,4 | 4878,4 | 1378,4 | 3500,0 | |||
Proiectul "Crearea staţiilor de deservire agrotehnică" | 11 | 5 | 450 | 6976,0 | 6976,0 | |||||
Organele administrative | 11 | 10 | 9256,6 | 7804,7 | 7804,7 | 372,2 | 1079,7 | |||
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare | 11 | 10 | 125 | 6111,3 | 5193,3 | 5193,3 | 918,0 | |||
Agenţia pentru Silvicultură "Moldsilva" | 11 | 10 | 178 | 1217,9 | 1057,0 | 1057,0 | 160,9 | |||
Agenţia Agroindustrială "Moldova-Vin" | 11 | 10 | 324 | 1237,2 | 1236,4 | 1236,4 | 0,8 | |||
Proiectul pentru pregătirea Creditului II de susţinere a reducerii sărăciei | 11 | 10 | 401 | 372,2 | 372,2 | |||||
Agenţia "Apele Moldovei" | 11 | 10 | 402 | 318,0 | 318,0 | 318,0 | ||||
Protecţia mediului şi hidrometeorologia | 12 | 133410,6 | 34035,7 | 33905,7 | 130,0 | 24116,4 | 68296,7 | 6961,8 | ||
Protecţia mediului | 12 | 1 | 87893,3 | 11882,7 | 11882,7 | 1713,9 | 68296,7 | 6000,0 | ||
Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale | 12 | 1 | 284 | 86179,4 | 11882,7 | 11882,7 | 68296,7 | 6000,0 | ||
Proiectul "Întărirea capacităţilor pentru dezvoltarea şi implementarea proiectelor finanţării de carbon" | 12 | 1 | 331 | 1713,9 | 1713,9 | |||||
Hidrometeorologia | 12 | 3 | 11513,6 | 10587,8 | 10457,8 | 130,0 | 925,8 | |||
Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale | 12 | 3 | 284 | 11513,6 | 10587,8 | 10457,8 | 130,0 | 925,8 | ||
Activităţi din domeniul protecţiei mediului şi hidrometeorologiei neatribuite la alte grupuri | 12 | 5 | 31762,5 | 9360,0 | 9360,0 | 22402,5 | ||||
Proiectul "Managementul şi distrugerea stocurilor de poluanţi organici persistenţi" | 12 | 5 | 386 | 31762,5 | 9360,0 | 9360,0 | 22402,5 | |||
Organele administrative | 12 | 10 | 2241,2 | 2205,2 | 2205,2 | 36,0 | ||||
Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale | 12 | 10 | 284 | 2241,2 | 2205,2 | 2205,2 | 36,0 | |||
Industrie şi construcţii | 13 | 32209,9 | 15989,5 | 15989,5 | 106,3 | 16000,0 | 114,1 | |||
Industria extractivă | 13 | 1 | 4000,0 | 4000,0 | 4000,0 | |||||
Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale | 13 | 1 | 284 | 4000,0 | 4000,0 | 4000,0 | ||||
Activităţi şi servicii din domeniul industriei şi construcţiilor neatribuite la alte grupuri | 13 | 5 | 21799,4 | 5794,1 | 5794,1 | 16000,0 | 5,3 | |||
Agenţia Construcţii şi Dezvoltare a Teritoriului | 13 | 5 | 140 | 19599,8 | 3594,5 | 3594,5 | 16000,0 | 5,3 | ||
Societatea Orbilor din Moldova | 13 | 5 | 180 | 815,0 | 815,0 | 815,0 | ||||
Asociaţia Surzilor din Republica Moldova | 13 | 5 | 181 | 960,0 | 960,0 | 960,0 | ||||
Societatea Invalizilor din Republica Moldova | 13 | 5 | 227 | 424,6 | 424,6 | 424,6 | ||||
Organele administrative | 13 | 10 | 6410,5 | 6195,4 | 6195,4 | 106,3 | 108,8 | |||
Agenţia Construcţii şi Dezvoltare a Teritoriului | 13 | 10 | 140 | 1279,3 | 1279,3 | 1279,3 | ||||
Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale (Agenţia de Stat pentru Geologie "AGeoM") | 13 | 10 | 284 | 939,1 | 939,1 | 939,1 | ||||
Ministerul Industriei şi Infrastructurii | 13 | 10 | 298 | 4085,8 | 3977,0 | 3977,0 | 108,8 | |||
Proiectul pentru pregătirea Creditului II de susţinere a reducerii sărăciei | 13 | 10 | 401 | 106,3 | 106,3 | |||||
Transporturi, gospodăria drumurilor, comunicaţii şi informatică | 14 | 856673,2 | 844961,3 | 425847,3 | 419114,0 | 10096,9 | 1615,0 | |||
Transportul naval | 14 | 2 | 3506,1 | 1891,1 | 1891,1 | 1615,0 | ||||
Ministerul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor | 14 | 2 | 264 | 3506,1 | 1891,1 | 1891,1 | 1615,0 | |||
Transportul feroviar | 14 | 3 | 192400,0 | 192400,0 | 192000,0 | 400,0 | ||||
Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru | 14 | 3 | 155 | 400,0 | 400,0 | 400,0 | ||||
Ministerul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor | 14 | 3 | 264 | 192000,0 | 192000,0 | 192000,0 | ||||
Gospodăria drumurilor | 14 | 7 | 624810,9 | 614714,0 | 196000,0 | 418714,0 | 10096,9 | |||
Fondul de investiţii sociale | 14 | 7 | 249 | 1318,6 | 1318,6 | |||||
Ministerul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor | 14 | 7 | 264 | 614714,0 | 614714,0 | 196000,0 | 418714,0 | |||
Proiectul de susţinere a programului pentru sectorul drumurilor | 14 | 7 | 399 | 8778,3 | 8778,3 | |||||
Comunicaţiile şi informatica | 14 | 8 | 33982,6 | 33982,6 | 33982,6 | |||||
Serviciul de Informaţii şi Securitate (Întreprinderea de Stat "Centrul de Telecomunicaţii Speciale") | 14 | 8 | 285 | 33982,6 | 33982,6 | 33982,6 | ||||
Organele administrative | 14 | 10 | 1973,6 | 1973,6 | 1973,6 | |||||
Ministerul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor | 14 | 10 | 264 | 1973,6 | 1973,6 | 1973,6 | ||||
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 15 | 116082,3 | 22800,1 | 1792,8 | 21007,3 | 93172,4 | 109,8 | |||
Gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 15 | 1 | 8582,3 | 8582,3 | 8582,3 | |||||
Parlamentul | 15 | 1 | 101 | 1380,0 | 1380,0 | 1380,0 | ||||
Ministerul Finanţelor | 15 | 1 | 122 | 800,0 | 800,0 | 800,0 | ||||
Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului | 15 | 1 | 127 | 500,0 | 500,0 | 500,0 | ||||
Ministerul Educaţiei şi Tineretului | 15 | 1 | 129 | 1852,3 | 1852,3 | 1852,3 | ||||
Ministerul Apărării | 15 | 1 | 132 | 1100,0 | 1100,0 | 1100,0 | ||||
Ministerul Administraţiei Publice Locale | 15 | 1 | 137 | 950,0 | 950,0 | 950,0 | ||||
Serviciul Vamal | 15 | 1 | 145 | 2000,0 | 2000,0 | 2000,0 | ||||
Gospodăria comunală | 15 | 2 | 105397,4 | 12225,0 | 12225,0 | 93172,4 | ||||
Agenţia Construcţii şi Dezvoltare a Teritoriului | 15 | 2 | 140 | 3251,6 | 1135,0 | 1135,0 | 2116,6 | |||
Fondul de investiţii sociale | 15 | 2 | 249 | 4655,8 | 4655,8 | |||||
Unitatea de implementare a proiectelor de aprovizionare cu apă şi canalizare | 15 | 2 | 326 | 97490,0 | 11090,0 | 11090,0 | 86400,0 | |||
Activitatea sanitară, inclusiv controlul asupra poluării mediului | 15 | 3 | 1265,9 | 1156,1 | 956,1 | 200,0 | 109,8 | |||
Ministerul Afacerilor Interne | 15 | 3 | 133 | 1265,9 | 1156,1 | 956,1 | 200,0 | 109,8 | ||
Activităţile şi serviciile gospodăriei comunale şi ale gospodăriei de exploatare a fondului de locuinţe neatribuite la alte grupuri | 15 | 4 | 836,7 | 836,7 | 836,7 | |||||
Agenţia Construcţii şi Dezvoltare a Teritoriului | 15 | 4 | 140 | 836,7 | 836,7 | 836,7 | ||||
Complexul pentru combustibil şi energie | 16 | 172178,3 | 47621,4 | 282,0 | 47339,4 | 124556,9 | ||||
Reţelele de gaze | 16 | 1 | 55108,9 | 47100,0 | 47100,0 | 8008,9 | ||||
Fondul de investiţii sociale | 16 | 1 | 249 | 8008,9 | 8008,9 | |||||
Ministerul Industriei şi Infrastructurii | 16 | 1 | 298 | 47100,0 | 47100,0 | 47100,0 | ||||
Centralele electrice | 16 | 2 | 239,4 | 239,4 | 239,4 | |||||
Ministerul Industriei şi Infrastructurii | 16 | 2 | 298 | 239,4 | 239,4 | 239,4 | ||||
Activităţile şi serviciile complexului pentru combustibil şi energie neatribuite la alte grupuri | 16 | 4 | 116830,0 | 282,0 | 282,0 | 116548,0 | ||||
Ministerul Industriei şi Infrastructurii | 16 | 4 | 298 | 170,0 | 170,0 | 170,0 | ||||
Unitatea consolidată pentru implementarea şi monitorizarea proiectelor în domeniul energeticii | 16 | 4 | 302 | 116660,0 | 112,0 | 112,0 | 116548,0 | |||
Serviciul datoriei de stat | 17 | 610266,3 | 610266,3 | 610266,3 | ||||||
Serviciul datoriei de stat interne | 17 | 1 | 410500,0 | 410500,0 | 410500,0 | |||||
Acţiuni generale | 17 | 1 | 200 | 410500,0 | 410500,0 | 410500,0 | ||||
Serviciul datoriei de stat externe | 17 | 3 | 199766,3 | 199766,3 | 199766,3 | |||||
Acţiuni generale | 17 | 3 | 200 | 199766,3 | 199766,3 | 199766,3 | ||||
Completarea rezervelor de stat | 18 | 66400,6 | 15528,7 | 15528,7 | 57,2 | 50814,7 | ||||
Tezaurul de stat | 18 | 1 | 443,1 | 169,5 | 169,5 | 273,6 | ||||
Acţiuni generale | 18 | 1 | 200 | 443,1 | 169,5 | 169,5 | 273,6 | |||
Rezervele materiale de stat | 18 | 2 | 53500,0 | 8000,0 | 8000,0 | 45500,0 | ||||
Agenţia Rezerve Materiale, Achiziţii Publice şi Ajutoare Umanitare | 18 | 2 | 169 | 53500,0 | 8000,0 | 8000,0 | 45500,0 | |||
Alte servicii pentru deservirea rezervelor de stat | 18 | 4 | 9543,8 | 4545,5 | 4545,5 | 57,2 | 4941,1 | |||
Ministerul Finanţelor (Vistieria de Stat) | 18 | 4 | 122 | 1848,2 | 1313,6 | 1313,6 | 534,6 | |||
Agenţia Rezerve Materiale, Achiziţii Publice şi Ajutoare Umanitare | 18 | 4 | 169 | 7638,4 | 3231,9 | 3231,9 | 4406,5 | |||
Proiectul "Dezvoltarea infrastructurii de achiziţii" | 18 | 4 | 444 | 57,2 | 57,2 | |||||
Organele administrative | 18 | 10 | 2913,7 | 2813,7 | 2813,7 | 100,0 | ||||
Agenţia Rezerve Materiale, Achiziţii Publice şi Ajutoare Umanitare | 18 | 10 | 169 | 2913,7 | 2813,7 | 2813,7 | 100,0 | |||
Alte servicii legate de activitatea economică | 19 | 166152,1 | 121760,5 | 121760,5 | 29678,2 | 772,1 | 13941,3 | |||
Alte servicii legate de activitatea economică | 19 | 3 | 148799,4 | 118057,8 | 118057,8 | 29678,2 | 772,1 | 291,3 | ||
Ministerul Economiei şi Comerţului | 19 | 3 | 121 | 6716,0 | 6716,0 | 6716,0 | ||||
Ministerul Culturii şi Turismului (Fondul pentru promovarea şi dezvoltarea turismului) | 19 | 3 | 130 | 772,1 | 772,1 | |||||
Serviciul Standardizare şi Metrologie | 19 | 3 | 144 | 4887,6 | 4887,6 | 4887,6 | ||||
Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru | 19 | 3 | 155 | 90306,7 | 90070,7 | 90070,7 | 236,0 | |||
Oficiul de Implementare a Primului Proiect de Cadastru | 19 | 3 | 254 | 26289,7 | 8631,8 | 8631,8 | 17657,9 | |||
Fondul pentru acoperirea unor cheltuieli aferente privatizării şi postprivatizării | 19 | 3 | 305 | 1000,0 | 1000,0 | 1000,0 | ||||
Agenţia Agroindustrială "Moldova-Vin" | 19 | 3 | 324 | 50,0 | 50,0 | |||||
Fondul pentru realizarea Programului naţional de elaborare a reglementărilor tehnice | 19 | 3 | 380 | 5000,0 | 5000,0 | 5000,0 | ||||
Unitatea de implementare a Proiectului de ameliorare a competitivităţii | 19 | 3 | 384 | 12020,3 | 12020,3 | |||||
Agenţia Naţională pentru Protecţia Concurenţei | 19 | 3 | 453 | 1757,0 | 1751,7 | 1751,7 | 5,3 | |||
Organele administrative | 19 | 10 | 17352,7 | 3702,7 | 3702,7 | 13650,0 | ||||
Serviciul Standardizare şi Metrologie | 19 | 10 | 144 | 3605,2 | 1505,2 | 1505,2 | 2100,0 | |||
Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru | 19 | 10 | 155 | 2197,5 | 2197,5 | 2197,5 | ||||
Comisia Naţională a Pieţei Financiare | 19 | 10 | 156 | 11550,0 | 11550,0 | |||||
Activităţi şi servicii neatribuite la alte grupuri principale | 20 | 2561307,8 | 2507380,1 | 2121707,6 | 385672,5 | 52970,5 | 957,2 | |||
Fondul de rezervă al Guvernului | 20 | 2 | 61000,0 | 61000,0 | 61000,0 | |||||
Acţiuni generale | 20 | 2 | 200 | 61000,0 | 61000,0 | 61000,0 | ||||
Transferuri la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale | 20 | 4 | 1964229,5 | 1964229,5 | 1964229,5 | |||||
Fondul de susţinere financiară a unităţilor administrativ-teritoriale | 20 | 4 | 440 | 1964229,5 | 1964229,5 | 1964229,5 | ||||
Transferuri la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale cu destinaţie specială | 20 | 5 | 457144,1 | 457144,1 | 71471,6 | 385672,5 | ||||
Acţiuni generale | 20 | 5 | 900 | 457144,1 | 457144,1 | 71471,6 | 385672,5 | |||
Cheltuieli neatribuite la alte grupuri | 20 | 9 | 78934,2 | 25006,5 | 25006,5 | 52970,5 | 957,2 | |||
Ministerul Finanţelor (servicii şi tehnologii informaţionale, fabricarea blanchetelor, reforma contabilă) | 20 | 9 | 122 | 3903,7 | 2946,5 | 2946,5 | 957,2 | |||
Acţiuni generale (cheltuieli de judecată, compensaţii pentru restituirea bunurilor sau recuperarea valorii acestora victimelor represiunilor politice) | 20 | 9 | 200 | 5000,0 | 5000,0 | 5000,0 | ||||
Fondul de investiţii sociale | 20 | 9 | 249 | 55740,5 | 2770,0 | 2770,0 | 52970,5 | |||
Fondul pentru demarcarea frontierei de stat | 20 | 9 | 328 | 5200,0 | 5200,0 | 5200,0 | ||||
Fondul pentru compensarea diferenţei de tarife la energia electrică şi la gazele naturale utilizate de locuitorii unor localităţi din raioanele Anenii Noi, Căuşeni şi Dubăsari | 20 | 9 | 442 | 9090,0 | 9090,0 | 9090,0 | ||||
Creditare netă | 23 | -59263,7 | -59263,7 | -59263,7 | ||||||
Deficit (-); excedent (+) | -356528,8 | 135803,3 | -464340,1 | -27992,0 | ||||||
Sursele de finanţare | 356528,8 | -135803,3 | 464340,1 | 27992,0 | ||||||
Sursele interne | -44727,4 | -44727,4 | ||||||||
Rambursarea împrumuturilor acordate de Banca Naţională a Moldovei | -160000,0 | -160000,0 | ||||||||
Mijloace din vînzarea valorilor mobiliare de stat | 120000,0 | 120000,0 | ||||||||
Rambursări de alte împrumuturi | -4727,4 | -4727,4 | ||||||||
Sursele externe | 143669,9 | -325566,6 | 469236,5 | |||||||
Intrări de împrumuturi externe | 597566,9 | 128330,4 | 469236,5 | |||||||
Rambursări de împrumuturi externe | -453897,0 | -453897,0 | ||||||||
Mijloace din vînzarea şi privatizarea bunurilor proprietate publică | 193700,0 | 193700,0 | ||||||||
Modificarea soldurilor la conturi | 63886,3 | 40790,7 | -4896,4 | 27992,0" |
Anexa nr.2 "Anexa nr.2
Bugetele judecătoriilor - mii lei - | ||||
Judecătoria | Total | Inclusiv: | ||
cheltuieli de bază | din care investiţii capitale | mijloace speciale | ||
1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
Total | 55917,3 | 54339,0 | 553,2 | 1578,3 |
Bălţi | 2919,8 | 2852,0 | 67,8 | |
Bender | 1049,6 | 1023,2 | 26,4 | |
Anenii Noi | 1006,4 | 983,8 | 22,6 | |
Basarabeasca | 1172,5 | 1157,4 | 553,2 | 15,1 |
Briceni | 1104,8 | 1077,7 | 27,1 | |
Cahul | 3237,9 | 3204,0 | 33,9 | |
Cantemir | 729,3 | 705,6 | 23,7 | |
Călăraşi | 953,8 | 923,1 | 30,7 | |
Căuşeni | 1331,2 | 1304,8 | 26,4 | |
Ceadîr-Lunga | 840,3 | 811,9 | 28,4 | |
Cimişlia | 895,2 | 880,1 | 15,1 | |
Comrat | 986,4 | 963,8 | 22,6 | |
Criuleni | 995,6 | 973,0 | 22,6 | |
Donduşeni | 834,1 | 803,6 | 30,5 | |
Drochia | 1011,2 | 988,6 | 22,6 | |
Dubăsari | 847,8 | 829,0 | 18,8 | |
Edineţ | 1199,6 | 1173,2 | 26,4 | |
Făleşti | 1010,3 | 987,7 | 22,6 | |
Floreşti | 1258,0 | 1227,9 | 30,1 | |
Glodeni | 1053,8 | 1028,4 | 25,4 | |
Hînceşti | 1410,2 | 1362,1 | 48,1 | |
Ialoveni | 1110,8 | 1086,2 | 24,6 | |
Leova | 782,7 | 767,6 | 15,1 | |
Nisporeni | 863,5 | 844,7 | 18,8 | |
Ocniţa | 1063,3 | 1044,5 | 18,8 | |
Orhei | 1300,8 | 1247,7 | 53,1 | |
Rezina | 905,1 | 867,8 | 37,3 | |
Rîşcani | 897,0 | 871,3 | 25,7 | |
Sîngerei | 962,6 | 937,9 | 24,7 | |
Soroca | 1545,9 | 1503,1 | 42,8 | |
Străşeni | 1190,3 | 1156,2 | 34,1 | |
Şoldăneşti | 754,7 | 732,0 | 22,7 | |
Ştefan Vodă | 725,4 | 710,3 | 15,1 | |
Taraclia | 869,4 | 840,5 | 28,9 | |
Teleneşti | 921,2 | 898,6 | 22,6 | |
Ungheni | 1203,9 | 1173,8 | 30,1 | |
Vulcăneşti | 660,6 | 636,7 | 23,9 | |
Grigoriopol | 106,2 | 102,4 | 3,8 | |
Rîbniţa | 104,2 | 100,4 | 3,8 | |
Slobozia | 119,5 | 115,7 | 3,8 | |
Botanica, municipiul Chişinău | 3223,8 | 3092,9 | 130,9 | |
Buiucani, municipiul Chişinău | 2856,2 | 2784,6 | 71,6 | |
Centru, municipiul Chişinău | 2780,4 | 2708,8 | 71,6 | |
Ciocana, municipiul Chişinău | 2444,5 | 2244,7 | 199,8 | |
Rîşcani, municipiul Chişinău | 2677,5 | 2609,7 | 67,8" |
Anexa nr.3 "Anexa nr.3
Bugetele autorităţilor administraţiei publice centrale, fundamentate pe programe şi performanţă - mii lei - | ||||||
Codul | Programul/subprogramul | Costul | Sursele de finanţare | |||
auto- rită- ţii | pro- gra- mu- lui | sub- pro- gra- mu- lui |
veniturile de bază | mijloacele speciale | ||
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
121 | Ministerul Economiei şi Comerţului, total | 6500,0 | 6500,0 | |||
701 | 00 | Susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii | 3000,0 | 3000,0 | ||
702 | 00 | Promovarea exporturilor | 3500,0 | 3500,0 | ||
122 | Ministerul Finanţelor, total | 251968,4 | 203068,9 | 48899,5 | ||
030 | 00 | Efectuarea reviziilor (controalelor) la executorii de buget | 11077,4 | 11073,4 | 4,0 | |
042 | 00 | Administrarea plăţilor la bugetul public naţional | 198769,7 | 149874,2 | 48895,5 | |
060 | 00 | Executarea de casă şi raportarea bugetului | 29636,7 | 29636,7 | ||
100 | 00 | Gestionarea generală a finanţelor publice | 12484,6 | 12484,6 | ||
125 | Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, total | 691543,7 | 658045,5 | 33498,2 | ||
351 | 00 | Învăţămîntul mediu de specialitate | 38388,0 | 27121,4 | 11266,6 | |
352 | 00 | Învăţămîntul superior | 39038,2 | 26006,6 | 13031,6 | |
353 | 00 | Învăţămîntul postuniversitar | 302,4 | 302,4 | ||
353 | 04 | Pregătirea cadrelor de înaltă calificare prin studii postuniversitare specializate (magistrat) | 302,4 | 302,4 | ||
660 | 00 | Diagnostica şi profilaxia bolilor la animale | 7726,5 | 5786,5 | 1940,0 | |
661 | 00 | Profilaxia şi tratarea bolilor infecţioase şi neinfecţioase la animale | 8714,2 | 8714,2 | ||
662 | 00 | Protecţia plantelor şi lupta contra dăunătorilor şi bolilor plantelor | 6800,8 | 6350,8 | 450,0 | |
663 | 00 | Măsurile de protecţie a plantelor contra dăunătorilor în masă | 1080,0 | 1080,0 | ||
664 | 00 | Monitorizarea şi supravegherea producerii seminţelor şi materialului săditor | 8003,8 | 6803,8 | 1200,0 | |
665 | 00 | Testarea soiurilor de plante | 5955,4 | 2155,4 | 3800,0 | |
666 | 00 | Controlul de stat asupra activităţii de selecţie şi reproducere în zootehnie | 1202,2 | 1202,2 | ||
667 | 00 | Controlul radiologic în sfera producţiei agroindustriale | 105,0 | 105,0 | ||
668 | 00 | Supravegherea condiţiilor tehnologice de păstrare a produselor cerealiere şi de panificaţie | 778,0 | 168,0 | 610,0 | |
669 | 00 | Protecţia antigrindină | 40720,0 | 39520,0 | 1200,0 | |
670 | 00 | Stocarea şi neutralizarea pesticidelor neutilizabile şi interzise | 490,0 | 490,0 | ||
671 | 00 | Formarea, menţinerea, utilizarea raţională şi ameliorarea virologică a genofondului pomicol şi bacifer | 650,0 | 650,0 | ||
672 | 00 | Garantarea rambursării valorii cerealelor înscrise în certificatele de depozit pentru cereale | 1400,0 | 1400,0 | ||
674 | 00 | Subvenţionarea asigurării riscurilor în agricultură | 15000,0 | 15000,0 | ||
675 | 00 | Subvenţionarea producătorilor agricoli | 465300,0 | 465300,0 | ||
676 | 00 | Organizarea concursurilor şi propaganda programelor din sectorul agrar | 180,0 | 180,0 | ||
677 | 00 | Sistemul de identificare şi trasabilitate a animalelor | 35713,6 | 35713,6 | ||
678 | 00 | Supravegherea fabricării, prelucrării, păstrării şi livrării produselor şi a materiei prime de origine animală | 6545,6 | 6545,6 | ||
679 | 00 | Menţinerea şi dezvoltarea fondului genetic de plante decorative | 250,0 | 250,0 | ||
680 | 00 | Menţinerea fondului genetic de animale de rasă | 7200,0 | 7200,0 | ||
128 | Ministerul Sănătăţii, total | 586276,2 | 458771,1 | 127505,1 | ||
351 | 00 | Învăţămîntul mediu de specialitate | 29924,3 | 19217,7 | 10706,6 | |
352 | 00 | Învăţămîntul superior | 65013,9 | 34765,2 | 30248,7 | |
353 | 00 | Învăţămîntul postuniversitar | 49140,6 | 41704,2 | 7436,4 | |
353 | 01 | Pregătirea cadrelor de înaltă calificare prin studii postuniversitare | 6960,8 | 5034,6 | 1926,2 | |
353 | 02 | Pregătirea cadrelor de înaltă calificare prin studii de rezidenţiat | 32572,4 | 30841,2 | 1731,2 | |
353 | 03 | Pregătirea cadrelor de înaltă calificare prin studii de secundariat | 1696,3 | 1213,8 | 482,5 | |
353 | 04 | Pregătirea cadrelor de înaltă calificare prin studii postuniversitare specializate (magistrat) | 1404,4 | 242,1 | 1162,3 | |
353 | 05 | Asigurarea audienţilor cu spaţiu locativ pe perioada studiilor | 6506,7 | 4372,5 | 2134,2 | |
500 | 00 | Servicii sanitaro-epidemiologice | 87970,8 | 52730,5 | 35240,3 | |
501 | 00 | Reabilitarea şi recuperarea copiilor bolnavi şi invalizi | 26764,7 | 25126,7 | 1638,0 | |
502 | 00 | Reabilitarea copiilor de vîrstă fragedă | 15237,3 | 14694,3 | 543,0 | |
503 | 00 | Sănătatea publică şi managementul sanitar | 3986,4 | 3580,1 | 406,3 | |
504 | 00 | Expertiza medico-legală | 13320,2 | 12282,4 | 1037,8 | |
505 | 00 | Cercetări în domeniul medicamentului | 39231,4 | 2000,0 | 37231,4 | |
506 | 00 | Serviciul de sînge | 15036,2 | 14287,5 | 748,7 | |
508 | 00 | Imunoprofilaxia şi măsurile antiepidemice | 7648,1 | 7648,1 | ||
509 | 00 | MoldDiab | 16870,9 | 16870,9 | ||
510 | 00 | Prevenirea HIV/SIDA, a bolilor sexual transmisibile, infecţioase şi combaterea lor | 941,0 | 941,0 | ||
511 | 00 | Prevenirea şi tratamentul stărilor şi patologiilor ce influenţează negativ asupra genomului uman | 5292,1 | 3176,2 | 2115,9 | |
512 | 00 | Combaterea tuberculozei | 5600,4 | 5600,4 | ||
513 | 00 | Combaterea cancerului | 6783,4 | 6783,4 | ||
514 | 00 | Operaţiile costisitoare la cord | 7912,2 | 7912,2 | ||
515 | 00 | Bolile psihice endogene, narcomania, toxicomania şi alcoolismul | 5619,2 | 5619,2 | ||
516 | 00 | Tratamentul şi investigaţiile costisitoare | 4489,5 | 4489,5 | ||
517 | 00 | Serviciul de hemodializă şi de transplant renal | 24319,3 | 24319,3 | ||
519 | 00 | Consolidarea bazei tehnico-materiale | 70443,4 | 70443,4 | ||
519 | 01 | Consolidarea bazei tehnico-materiale a instituţiilor medicale din subordinea Ministerului Sănătăţii | 69066,9 | 69066,9 | ||
519 | 02 | Consolidarea bazei tehnico-materiale a instituţiilor medicale din subordinea raioanelor | 1376,5 | 1376,5 | ||
520 | 00 | Asistenţa medicală persoanelor neasigurate care suferă de maladii social-condiţionate şi cu potenţă endemico-epidemică | 56425,0 | 56425,0 | ||
521 | 00 | Prestarea serviciilor medicale sportivilor | 918,9 | 766,9 | 152,0 | |
522 | 00 | Securitatea apei pentru populaţie | 3124,2 | 3124,2 | ||
523 | 00 | Asistenţa medicală şi asigurarea cu aparate auditive şi ochelari a persoanelor cu deficienţă de auz şi de văz | 20800,4 | 20800,4 | ||
524 | 00 | Protecţia socială a tinerilor specialişti medici din sectorul rural | 3462,4 | 3462,4 | ||
127 | Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului, total | 138422,5 | 132240,3 | 6182,2 | ||
570 | 00 | Servicii instituţionale pentru minorii cu deficienţe mintale | 16163,4 | 16154,8 | 8,6 | |
571 | 00 | Servicii sociale instituţionale pentru persoanele vîrstnice şi invalizii cu dizabilităţi fizice, psihice şi mixte | 55556,8 | 52461,8 | 3095,0 | |
573 | 00 | Servicii de reabilitare pentru invalizi şi pensionari | 31201,3 | 28124,1 | 3077,2 | |
575 | 00 | Servicii sociale alternative la instituţionalizarea copiilor aflaţi în dificultate | 2734,5 | 2734,5 | ||
577 | 00 | Expertiza medicală a vitalităţii | 4386,1 | 4384,7 | 1,4 | |
600 | 00 | Serviciul protetico-ortopedic pentru persoanele cu dizabilităţi fizice | 26098,6 | 26098,6 | ||
601 | 00 | Compensaţii de transport pentru veterani şi invalizi | 1753,5 | 1753,5 | ||
602 | 00 | Susţinerea activităţii sistemului de protecţie socială | 528,3 | 528,3 | ||
129 | Ministerul Educaţiei şi Tineretului, total | 536986,1 | 228221,0 | 308765,1 | ||
351 | 00 | Învăţămîntul mediu de specialitate | 102165,2 | 72551,7 | 29613,5 | |
352 | 00 | Învăţămîntul superior | 430584,1 | 151473,5 | 279110,6 | |
353 | 00 | Învăţămîntul postuniversitar | 4236,8 | 4195,8 | 41,0 | |
353 | 04 | Pregătirea cadrelor de înaltă calificare prin studii postuniversitare specializate (magistrat) | 4236,8 | 4195,8 | 41,0 | |
130 | Ministerul Culturii şi Turismului, total | 39775,5 | 31740,6 | 8034,9 | ||
351 | 00 | Învăţămîntul mediu de specialitate | 20608,4 | 17090,8 | 3517,6 | |
352 | 00 | Învăţămîntul superior | 18781,3 | 14329,3 | 4452,0 | |
353 | 00 | Învăţămîntul postuniversitar | 385,8 | 320,5 | 65,3 | |
353 | 04 | Pregătirea cadrelor de înaltă calificare prin studii postuniversitare specializate (magistrat) | 385,8 | 320,5 | 65,3 | |
143 | Biroul Naţional de Statistică, total | 43191,6 | 41074,0 | 2117,6 | ||
101 | 00 | Asigurarea societăţii cu informaţie statistică | 31082,3 | 28964,7 | 2117,6 | |
103 | 00 | Sondaj statistic | 4184,6 | 4184,6 | ||
104 | 00 | Recensămîntul populaţiei | 379,3 | 379,3 | ||
105 | 00 | Gestionarea sistemului statistic | 7545,4 | 7545,4 | ||
155 | Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru, total | 90504,2 | 90268,2 | 236,0 | ||
900 | 00 | Relaţii funciare | 13414,0 | 13414,0 | ||
901 | 00 | Geodezie, cartografie şi cadastru | 3256,7 | 3256,7 | ||
902 | 00 | Sistemul de evaluare masivă a bunurilor imobiliare | 11400,0 | 11400,0 | ||
903 | 00 | Valorificarea terenurilor noi şi sporirea fertilităţii solurilor | 60000,0 | 60000,0 | ||
904 | 00 | Gestionarea sistemului relaţiilor funciare, cadastru, geodezie şi geoinformatică | 2433,5 | 2197,5 | 236,0 | |
157 | Academia de Ştiinţe a Moldovei, total | 229127,7 | 216991,7 | 12136,0 | ||
407 | 00 | Biotehnologii agricole, fertilitatea solului şi securitatea alimentară | 53239,4 | 51138,4 | 2101,0 | |
407 | 01 | Principii şi procedee tehnologice de diminuare a consecinţelor calamităţilor naturale (secetă, îngheţuri etc.) asupra plantelor de cultură | 1200,0 | 1200,0 | ||
407 | 02 | Crearea, multiplicarea şi implementarea soiurilor şi hibrizilor de plante cu productivitate şi rezistenţă sporită | 2000,0 | 2000,0 | ||
407 | 03 | Tehnologii de prelucrare a materiei prime agricole şi de păstrare a producţiei agroalimentare cu consum redus de energie | 800,0 | 800,0 | ||
407 | 04 | Elaborarea şi implementarea sistemului de agricultură ecologică în Republica Moldova | 1600,0 | 1600,0 | ||
407 | 07 | Proiecte independente | 295,0 | 295,0 | ||
407 | 08 | Proiecte internaţionale | 544,0 | 544,0 | ||
407 | 09 | Proiecte de transfer tehnologic | 6198,0 | 6198,0 | ||
407 | 10 | Proiecte instituţionale | 40602,4 | 38501,4 | 2101,0 | |
408 | 00 | Nanotehnologii, inginerie industrială, produse şi materiale noi | 47353,3 | 44080,3 | 3273,0 | |
408 | 01 | Asigurarea competitivităţii produselor industriale în construcţia de maşini în baza inovaţiilor, know-how, materialelor noi şi a tehnologiilor avansate | 1600,0 | 1600,0 | ||
408 | 02 | Nanotehnologii, materiale noi multifuncţionale şi microsisteme electronice | 1100,0 | 1100,0 | ||
408 | 03 | Incubator inovaţional | 1000,0 | 1000,0 | ||
408 | 04 | Cercetări fundamentale şi elaborări de materiale şi dispozitive pentru aplicaţii fotonice şi optoelectronice | 1100,0 | 1100,0 | ||
408 | 05 | Ingineria şi tehnologiile electronice în relansarea economiei | 1500,0 | 1500,0 | ||
408 | 06 | Parcul tehnologic "Academica" | 2287,6 | 2287,6 | ||
408 | 07 | Proiecte independente | 200,0 | 200,0 | ||
408 | 08 | Proiecte internaţionale | 1666,8 | 1666,8 | ||
408 | 09 | Proiecte de transfer tehnologic | 220,0 | 220,0 | ||
408 | 10 | Proiecte instituţionale | 36678,9 | 33405,9 | 3273,0 | |
409 | 00 | Eficientizarea complexului energetic şi asigurarea securităţii energetice, inclusiv prin folosirea resurselor renovabile | 5152,3 | 5036,3 | 116,0 | |
409 | 01 | Elaborarea tehnologiei de producere şi utilizare a surselor energetice regenerabile în baza materiei prime şi a deşeurilor agricole | 1300,0 | 1300,0 | ||
409 | 07 | Proiecte independente | 85,0 | 85,0 | ||
409 | 08 | Proiecte internaţionale | 34,6 | 34,6 | ||
409 | 09 | Proiecte de transfer tehnologic | 1317,8 | 1317,8 | ||
409 | 10 | Proiecte instituţionale | 2414,9 | 2298,9 | 116,0 | |
410 | 00 | Edificarea statului de drept şi punerea în valoare a patrimoniului cultural şi istoric al Moldovei în contextul integrării europene | 18285,8 | 17885,8 | 400,0 | |
410 | 01 | Integrarea ştiinţei şi învăţămîntului superior | 700,0 | 700,0 | ||
410 | 07 | Proiecte independente | 180,0 | 180,0 | ||
410 | 08 | Proiecte internaţionale | 428,9 | 428,9 | ||
410 | 10 | Proiecte instituţionale | 16976,9 | 16576,9 | 400,0 | |
411 | 00 | Valorificarea resurselor umane, naturale şi informaţionale pentru dezvoltarea durabilă a economiei ţării | 54545,4 | 51195,9 | 3349,5 | |
411 | 01 | Prelucrarea şi utilizarea deşeurilor din industria vinicolă, precum şi obţinerea produselor noi | 1200,0 | 1200,0 | ||
411 | 02 | Elaborarea mecanismelor şi metodelor de stimulare a creşterii economice, de reducere a sărăciei şi de îmbunătăţire a calităţii vieţii în contextul SCERS, Programului Naţional "Satul Moldovenesc" şi Planului de acţiuni "Republica Moldova - Uniunea Europeană" | 988,9 | 988,9 | ||
411 | 03 | Elaborarea suportului ştiinţific şi tehnologic în edificarea societăţii informaţionale în Republica Moldova | 600,0 | 600,0 | ||
411 | 07 | Proiecte independente | 710,0 | 710,0 | ||
411 | 08 | Proiecte internaţionale | 2286,5 | 2286,5 | ||
411 | 09 | Proiecte de transfer tehnologic | 180,0 | 180,0 | ||
411 | 10 | Proiecte instituţionale | 48580,0 | 45230,5 | 3349,5 | |
420 | 00 | Biomedicina, farmaceutica, menţinerea şi fortificarea sănătăţii | 35877,2 | 35727,2 | 150,0 | |
420 | 03 | Elaborarea şi implementarea noilor preparate farmaceutice în baza utilizării materiei prime locale | 1000,0 | 1000,0 | ||
420 | 07 | Proiecte independente | 530,0 | 530,0 | ||
420 | 08 | Proiecte internaţionale | 245,1 | 245,1 | ||
420 | 09 | Proiecte de transfer tehnologic | 395,0 | 395,0 | ||
420 | 10 | Proiecte instituţionale | 33707,1 | 33557,1 | 150,0 | |
425 | 00 | Pregătirea cadrelor ştiinţifice | 14674,3 | 11927,8 | 2746,5 | |
158 | Academia de Administrare Publică de pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova, total | 8748,2 | 5928,3 | 2819,9 | ||
353 | 00 | Învăţămîntul postuniversitar | 8748,2 | 5928,3 | 2819,9 | |
353 | 01 | Pregătirea cadrelor de înaltă calificare prin studii postuniversitare | 7931,7 | 5744,6 | 2187,1 | |
353 | 04 | Pregătirea cadrelor de înaltă calificare prin studii postuniversitare specializate (magistrat) | 816,5 | 183,7 | 632,8 | |
324 | Agenţia Agroindustrială "Moldova-Vin", total | 105728,4 | 105728,4 | |||
681 | 00 | Dezvoltarea durabilă a sectorului viticulturii | 104050,0 | 104050,0 | ||
681 | 01 | Susţinerea înfiinţării plantaţiilor viticole | 103050,0 | 103050,0 | ||
681 | 02 | Completarea şi menţinerea fondului genetic viticol | 1000,0 | 1000,0 | ||
690 | 00 | Înregistrarea şi protejarea mărcilor proprietate de stat | 1300,0 | 1300,0 | ||
695 | 00 | Controlul de stat asupra fabricării, stocării şi comercializării angro a producţiei alcoolice | 378,4 | 378,4" |
Anexa nr.4 "Anexa nr.4
Repartizarea alocaţiilor pentru finanţarea investiţiilor capitale pe beneficiari şi obiective - mii lei - | |||||||
Beneficiarul, obiectivul | Codul | Total | Inclusiv | ||||
Gru- pul prin- cipal | Gru- pul | Autori- tatea pub- lică |
compo- nenţa de bază | mijloace speciale |
intrări de granturi şi credite externe | ||
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 |
Total | 1010915,1 | 821062,5 | 101336,0 | 88516,6 | |||
Servicii de stat cu destinaţie generală | 1 | 70889,5 | 61818,6 | 9070,9 | |||
Autorităţi legislative | 1 | 1 | 969,0 | 969,0 | |||
Parlamentul | 1 | 1 | 101 | 969,0 | 969,0 | ||
Reconstrucţia sălii de şedinţe a Parlamentului (inclusiv lucrări de proiectare) | 1 | 1 | 101 | 969,0 | 969,0 | ||
Autorităţi executive | 1 | 2 | 10798,6 | 10798,6 | |||
Aparatul Guvernului | 1 | 2 | 104 | 10798,6 | 10798,6 | ||
Reconstrucţia Complexului "Condriţa" | 1 | 2 | 104 | 4849,0 | 4849,0 | ||
Reconstrucţia clubului şi ospătăriei Întreprinderii de Stat "Pensiunea din Holercani" | 1 | 2 | 104 | 3638,3 | 3638,3 | ||
Sistemul de aprovizionare autonomă cu energie termică şi electrică a clădirii Preşedinţiei, bd.Ştefan cel Mare nr.154, municipiul Chişinău | 1 | 2 | 104 | 2000,0 | 2000,0 | ||
Amenajarea teritoriului aferent clădirii Preşedinţiei, bd.Ştefan cel Mare nr.154, municipiul Chişinău | 1 | 2 | 104 | 311,3 | 311,3 | ||
Activitatea financiară, bugetar-fiscală şi de control | 1 | 3 | 48751,0 | 48751,0 | |||
Ministerul Finanţelor | 1 | 3 | 122 | 427,8 | 427,8 | ||
Sediul Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Făleşti | 1 | 3 | 122 | 96,1 | 96,1 | ||
Sediul Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Soroca | 1 | 3 | 122 | 101,8 | 101,8 | ||
Sediul Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Criuleni | 1 | 3 | 122 | 229,9 | 229,9 | ||
Serviciul Vamal | 1 | 3 | 145 | 48323,2 | 48323,2 | ||
Infrastructura complexului vamal Tudora | 1 | 3 | 145 | 16960,5 | 16960,5 | ||
Infrastructura biroului vamal Chişinău | 1 | 3 | 145 | 18052,8 | 18052,8 | ||
Infrastructura biroului vamal Cahul | 1 | 3 | 145 | 267,0 | 267,0 | ||
Infrastructura complexului vamal Ungheni | 1 | 3 | 145 | 1311,4 | 1311,4 | ||
Infrastructura complexului vamal Criva | 1 | 3 | 145 | 269,5 | 269,5 | ||
Infrastructura biroului vamal Leuşeni | 1 | 3 | 145 | 10400,0 | 10400,0 | ||
Infrastructura complexului vamal Otaci | 1 | 3 | 145 | 285,0 | 285,0 | ||
Infrastructura biroului vamal Sculeni | 1 | 3 | 145 | 287,0 | 287,0 | ||
Infrastructura biroului vamal Ocniţa | 1 | 3 | 145 | 490,0 | 490,0 | ||
Autorităţi şi servicii cu destinaţie generală neatribuite la alte grupuri | 1 | 8 | 9070,9 | 9070,9 | |||
Ministerul Dezvoltării Informaţionale | 1 | 8 | 296 | 9070,9 | 9070,9 | ||
Palatul de căsătorii, municipiul Chişinău | 1 | 8 | 296 | 9059,3 | 9059,3 | ||
Blocul administrativ al oficiului teritorial Ungheni al Camerei Înregistrării de Stat | 1 | 8 | 296 | 3,6 | 3,6 | ||
Blocul administrativ al oficiului teritorial Hînceşti al Camerei Înregistrării de Stat | 1 | 8 | 296 | 8,0 | 8,0 | ||
Organele administrative | 1 | 10 | 1300,0 | 1300,0 | |||
Ministerul Finanţelor | 1 | 10 | 122 | 800,0 | 800,0 | ||
Galeria de acces din sediul aparatului central la sediul Întreprinderii de Stat "Fintehinform", str.Cosmonauţilor nr.7, municipiul Chişinău | 1 | 10 | 122 | 800,0 | 800,0 | ||
Biroul Relaţii Interetnice | 1 | 10 | 149 | 500,0 | 500,0 | ||
Reconstrucţia acoperişului clădirii Biroului Relaţii Interetnice, str.A.Mateevici nr.109/1, municipiul Chişinău | 1 | 10 | 149 | 500,0 | 500,0 | ||
Activitatea externă | 2 | 52000,0 | 52000,0 | ||||
Misiuni diplomatice | 2 | 4 | 52000,0 | 52000,0 | |||
Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene | 2 | 4 | 135 | 52000,0 | 52000,0 | ||
Procurarea sediului Ambasadei Republicii Moldova în Republica Cehă | 2 | 4 | 135 | 52000,0 | 52000,0 | ||
Apărarea naţională | 3 | 14743,2 | 13991,0 | 752,2 | |||
Armata Naţională | 3 | 1 | 14743,2 | 13991,0 | 752,2 | ||
Ministerul Apărării | 3 | 1 | 132 | 14743,2 | 13991,0 | 752,2 | |
Complexul memorial „Feciorilor Patriei – sfîntă amintire”, municipiul Chişinău | 3 | 1 | 132 | 2789,1 | 2789,1 | ||
Conducta de gaze spre baza de aviaţie, oraşul Mărculeşti, raionul Floreşti | 3 | 1 | 132 | 228,6 | 228,6 | ||
Cantina Centrului de Instruire Bulboaca | 3 | 1 | 132 | 1283,9 | 1283,9 | ||
Depozitul de carburanţi, municipiul Bălţi | 3 | 1 | 132 | 64,6 | 64,6 | ||
Gazificarea clădirilor Brigăzii nr.1 Infanterie Motorizată, municipiul Bălţi | 3 | 1 | 132 | 459,0 | 459,0 | ||
Reconstrucţia Complexului Memorial „Eternitate”, municipiul Chişinău (stingerea datoriilor) | 3 | 1 | 132 | 9918,0 | 9918,0 | ||
Justiţie | 4 | 7882,9 | 7553,2 | 329,7 | |||
Instanţele judecătoreşti | 4 | 3 | 3882,9 | 3553,2 | 329,7 | ||
Curtea Supremă de Justiţie | 4 | 3 | 108 | 2329,7 | 2000,0 | 329,7 | |
Reconstrucţia clădirii Curţii Supreme de Justiţie, str.Petru Rareş nr.18, municipiul Chişinău | 4 | 3 | 108 | 2329,7 | 2000,0 | 329,7 | |
Ministerul Justiţiei | 4 | 3 | 131 | 553,2 | 553,2 | ||
Clădirea Judecătoriei Basarabeasca | 4 | 3 | 131 | 553,2 | 553,2 | ||
Curtea de Apel Comrat | 4 | 3 | 339 | 1000,0 | 1000,0 | ||
Reconstrucţia clădirii curţii, municipiul Comrat | 4 | 3 | 339 | 1000,0 | 1000,0 | ||
Procuratura | 4 | 4 | 4000,0 | 4000,0 | |||
Procuratura generală | 4 | 4 | 113 | 4000,0 | 4000,0 | ||
Renovarea blocului nefinalizat pentru sediul Procuraturii Generale, str.Alexandru cel Bun nr.100, municipiul Chişinău | 4 | 4 | 113 | 4000,0 | 4000,0 | ||
Menţinerea ordinii publice şi securitatea naţională | 5 | 20533,5 | 18920,7 | 1612,8 | |||
Organele Afacerilor Interne | 5 | 1 | 3194,2 | 2400,0 | 794,2 | ||
Ministerul Afacerilor Interne | 5 | 1 | 133 | 3194,2 | 2400,0 | 794,2 | |
Reconstrucţia căminului în bloc cu apartamente, satul Varniţa, raionul Anenii Noi | 5 | 1 | 133 | 500,0 | 500,0 | ||
Cazangeria autonomă a spitalului şi policlinicii Ministerului Afacerilor Interne, str.Gh.Asachi nr.25b, municipiul Chişinău | 5 | 1 | 133 | 500,0 | 500,0 | ||
Reconstrucţia clădirii Comisariatului de poliţie raional Criuleni | 5 | 1 | 133 | 800,0 | 800,0 | ||
Reconstrucţia clădirii Comisariatului de poliţie raional Donduşeni | 5 | 1 | 133 | 600,0 | 600,0 | ||
Reconstrucţia clădirii Comisariatului de poliţie raional Dubăsari, satul Coşniţa | 5 | 1 | 133 | 674,2 | 674,2 | ||
Gazoductul spre Secţia Pază de Stat, oraşul Soroca | 5 | 1 | 133 | 120,0 | 120,0 | ||
Trupele de carabinieri | 5 | 2 | 1500,0 | 1500,0 | |||
Reconstrucţia clădirilor brigăzii nr.1 – operative | 5 | 2 | 133 | 1500,0 | 1500,0 | ||
Penitenciarele | 5 | 3 | 6539,7 | 6539,7 | |||
Ministerul Justiţiei | 5 | 3 | 131 | 6539,7 | 6539,7 | ||
Reconstrucţia spitalului de tuberculoză, oraşul Rezina | 5 | 3 | 131 | 1867,8 | 1867,8 | ||
Reconstrucţia Penitenciarului nr.29/1, oraşul Taraclia | 5 | 3 | 131 | 2767,4 | 2767,4 | ||
Cota-parte la construcţia cazangeriei pentru blocul locativ şi sistemul de canalizare din Penitenciarul nr.7, satul Rusca, raionul Hînceşti | 5 | 3 | 131 | 1643,7 | 1643,7 | ||
Elaborarea documentaţiei de proiect-tip a casei de arest cu capacitatea de 250 locuri | 5 | 3 | 131 | 260,8 | 260,8 | ||
Organele securităţii naţionale | 5 | 4 | 5918,6 | 5600,0 | 318,6 | ||
Serviciul Grăniceri | 5 | 4 | 152 | 2918,6 | 2600,0 | 318,6 | |
Procurarea edificiilor şi construcţiilor auxiliare în care sînt dislocate subdiviziunile trupelor de grăniceri "Ocniţa", "Tvardiţa", "Naslavcea","Cairaclia", "Carabetovca", "Copceac-Vulcăneşti" | 5 | 4 | 152 | 342,0 | 342,0 | ||
Оrăşelele militare din satele Medveja şi Toсuz | 5 | 4 | 152 | 958,0 | 958,0 | ||
Proiectarea, gazificarea şi instalarea cazangeriilor în orăşelele militare | 5 | 4 | 152 | 400,0 | 400,0 | ||
Participarea cu cota-parte la construcţia spaţiului locativ în municipiul Chişinău, în oraşele Cahul, Edineţ şi Ungheni | 5 | 4 | 152 | 1218,6 | 900,0 | 318,6 | |
Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat | 5 | 4 | 183 | 2000,0 | 2000,0 | ||
Sediul serviciului, str.Sfatul Ţării nr.26, municipiul Chişinău | 5 | 4 | 183 | 2000,0 | 2000,0 | ||
Serviciul de Informaţii şi Securitate | 5 | 4 | 285 | 1000,0 | 1000,0 | ||
Reconstrucţia clădirii Institutului Naţional de Informaţii şi Securitate, str.Balcani nr.7, municipiul Chişinău (tranşa I) | 5 | 4 | 285 | 1000,0 | 1000,0 | ||
Protecţie civilă şi situaţii excepţionale | 5 | 6 | 1000,0 | 500,0 | 500,0 | ||
Ministerul Afacerilor Interne | 5 | 6 | 133 | 1000,0 | 500,0 | 500,0 | |
Reconstrucţia remizei Unităţii de pompieri şi salvatori din oraşul Căuşeni | 5 | 6 | 133 | 500,0 | 500,0 | ||
Reconstrucţia remizei Unităţii de pompieri şi salvatori din oraşul Basarabeasca | 5 | 6 | 133 | 500,0 | 500,0 | ||
Organe şi instituţii neatribuite la alte grupuri | 5 | 9 | 2381,0 | 2381,0 | |||
Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei | 5 | 9 | 297 | 2381,0 | 2381,0 | ||
Reconstrucţia sediului centrului, bd.Ştefan cel Mare nr.198, municipiul Chişinău | 5 | 9 | 297 | 2330,0 | 2330,0 | ||
Sediul Direcţiei generale teritoriale Bălţi | 5 | 9 | 297 | 51,0 | 51,0 | ||
Învăţămînt | 6 | 73457,7 | 20832,9 | 52624,8 | |||
Învăţămînt secundar | 6 | 3 | 1411,8 | 1241,0 | 170,8 | ||
Ministerul Educaţiei şi Tineretului | 6 | 3 | 129 | 1411,8 | 1241,0 | 170,8 | |
Căminul şcolii profesionale din oraşul Nisporeni | 6 | 3 | 129 | 800,0 | 800,0 | ||
Clădirea şcolii-internat speciale pentru copii cu deficienţe locomotorii din oraşul Ialoveni | 6 | 3 | 129 | 100,0 | 100,0 | ||
Gazificarea şcolii profesionale, oraşul Drochia | 6 | 3 | 129 | 94,0 | 94,0 | ||
Gazificarea şcolii profesionale, oraşul Orhei | 6 | 3 | 129 | 417,8 | 247,0 | 170,8 | |
Învăţămînt superior | 6 | 4 | 67266,9 | 14812,9 | 52454,0 | ||
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare | 6 | 4 | 125 | 1397,7 | 328,7 | 1069,0 | |
Clinica veterinară cu staţionar pentru animale a Universităţii Agrare de Stat din Moldova, str.Mirceşti, municipiul Chişinău | 6 | 4 | 125 | 328,7 | 328,7 | ||
Cazangeria şi gazoductul spre căminele Universităţii Agrare de Stat din Moldova, str.Mirceşti nr.20, municipiul Chişinău | 6 | 4 | 125 | 469,0 | 469,0 | ||
Vinoteca Universităţii Agrare de Stat din Moldova, str.Mirceşti, municipiul Chişinău | 6 | 4 | 125 | 600,0 | 600,0 | ||
Ministerul Sănătăţii | 6 | 4 | 128 | 1000,0 | 1000,0 | ||
Centrul de cultivare a plantelor medicinale al Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu", satul Bardar, raionul Ialoveni | 6 | 4 | 128 | 1000,0 | 1000,0 | ||
Ministerul Educaţiei şi Tineretului | 6 | 4 | 129 | 61032,9 | 10184,2 | 50848,7 | |
Blocul de studii al Universităţii de Stat "Alecu Russo", municipiul Bălţi | 6 | 4 | 129 | 7700,0 | 7700,0 | ||
Căminul pentru studenţi al Universităţii de Stat "Alecu Russo", municipiul Bălţi | 6 | 4 | 129 | 1000,0 | 1000,0 | ||
Cazangeria Universităţii de Stat "Alecu Russo", municipiul Bălţi | 6 | 4 | 129 | 140,0 | 140,0 | ||
Edificiile Universităţii Pedagogice de Stat "Ion Creangă", str.Ion Creangă nr.1, municipiul Chişinău | 6 | 4 | 129 | 558,7 | 558,7 | ||
Reconstrucţia blocului de studii al Facultăţii de radioelectronică şi telecomunicaţii a Universităţii Tehnice a Moldovei, str.Studenţilor nr.9/14, municipiul Chişinău | 6 | 4 | 129 | 7500,0 | 7500,0 | ||
Reconstrucţia grădiniţei de copii în bloc de studii al Facultăţii de industrie uşoară a Universităţii Tehnice a Moldovei, str.Studenţilor nr.11/1, municipiul Chişinău | 6 | 4 | 129 | 203,0 | 203,0 | ||
Centrul de agrement şi sport al Universităţii Tehnice a Moldovei, str.Studenţilor nr.3/8, municipiul Chişinău | 6 | 4 | 129 | 92,8 | 92,8 | ||
Lucrări de consolidare a construcţiilor blocului de studii nr.1 al Universităţii Tehnice a Moldovei, bd.Ştefan cel Mare nr.168, municipiul Chişinău | 6 | 4 | 129 | 100,0 | 100,0 | ||
Reconstrucţia clădirii existente în bibliotecă şi mediatecă ale Universităţii Tehnice a Moldovei, str.Studenţilor nr.9/11, municipiul Chişinău | 6 | 4 | 129 | 318,0 | 318,0 | ||
Parcul Universităţii Tehnice a Moldovei, str.Studenţilor, municipiul Chişinău | 6 | 4 | 129 | 840,1 | 840,1 | ||
Căminul pentru studenţi al Universităţii Tehnice a Moldovei, str.Studenţilor nr.1, municipiul Chişinău | 6 | 4 | 129 | 67,1 | 67,1 | ||
Blocul de studii al Academiei de Studii Economice din Moldova, str.G.Bănulescu-Bodoni nr.59, municipiul Chişinău | 6 | 4 | 129 | 30064,0 | 30064,0 | ||
Blocul de studii al Universităţii de Stat de Educaţie Fizică şi Sport, str.Alexandru cel Bun nr.69, municipiul Chişinău | 6 | 4 | 129 | 4014,7 | 2014,7 | 2000,0 | |
Blocul central al Universităţii de Stat din Comrat, str.Galaţan, municipiul Comrat | 6 | 4 | 129 | 8169,5 | 8169,5 | ||
Blocul de studii al Universităţii de Stat din Taraclia, str.G.Cotovschi nr.11, oraşul Taraclia | 6 | 4 | 129 | 265,0 | 265,0 | ||
Ministerul Culturii şi Turismului | 6 | 4 | 130 | 3836,3 | 3300,0 | 536,3 | |
Reconstrucţia sediului Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, str.A.Mateevici nr.87, municipiul Chişinău | 6 | 4 | 130 | 3836,3 | 3300,0 | 536,3 | |
Învăţămînt postuniversitar | 6 | 5 | 1500,0 | 1500,0 | |||
Ministerul Sănătăţii | 6 | 5 | 128 | 1000,0 | 1000,0 | ||
Reconstrucţia complexului din str.31 August 1989 nr.137a (blocul de recuperare) în clinică universitară de asistenţă medicală primară, municipiul Chişinău | 6 | 5 | 128 | 1000,0 | 1000,0 | ||
Academia de Administrare Publică de pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova | 6 | 5 | 158 | 500,0 | 500,0 | ||
Cazangeria şi gazoductul spre clădirile academiei, str.Ialoveni nr.100, municipiul Chişinău | 6 | 5 | 158 | 500,0 | 500,0 | ||
Instituţii şi activităţi în domeniul învăţămîntului neatribuite la alte grupuri | 6 | 7 | 200,0 | 200,0 | |||
Ministerul Educaţiei şi Tineretului | 6 | 7 | 129 | 200,0 | 200,0 | ||
Edificiul Palatului Naţional de Creaţie a Copiilor şi Adolescenţilor, municipiul Chişinău | 6 | 7 | 129 | 200,0 | 200,0 | ||
Învăţămînt mediu de specialitate | 6 | 8 | 3079,0 | 3079,0 | |||
Ministerul Sănătăţii | 6 | 8 | 128 | 2000,0 | 2000,0 | ||
Reconstrucţia clădirilor şi reţelelor inginereşti ale Colegiului Naţional de Medicină şi Farmacie din Chişinău, str.N.Testemiţanu nr.28, municipiul Chişinău | 6 | 8 | 128 | 2000,0 | 2000,0 | ||
Ministerul Educaţiei şi Tineretului | 6 | 8 | 129 | 813,0 | 813,0 | ||
Gazificarea Colegiului de Construcţii din Hînceşti | 6 | 8 | 129 | 669,6 | 669,6 | ||
Gazificarea Colegiului Pedagogic "Gheorghe Asachi" din Lipcani | 6 | 8 | 129 | 143,4 | 143,4 | ||
Ministerul Culturii şi Turismului | 6 | 8 | 130 | 266,0 | 266,0 | ||
Blocul de studii al Colegiului de Arte din Soroca | 6 | 8 | 130 | 266,0 | 266,0 | ||
Ştiinţă şi inovare | 7 | 38264,7 | 38264,7 | ||||
Cercetări ştiinţifice fundamentale | 7 | 1 | 253,0 | 253,0 | |||
Academia de Ştiinţe a Moldovei | 7 | 1 | 157 | 253,0 | 253,0 | ||
Blocul experimental al Institutului de Fiziologie şi Sanocreatologie, str.Mioriţa nr.3/9, municipiul Chişinău | 7 | 1 | 157 | 253,0 | 253,0 | ||
Pregătirea cadrelor ştiinţifice | 7 | 3 | 200,0 | 200,0 | |||
Academia de Ştiinţe a Moldovei | 7 | 3 | 157 | 200,0 | 200,0 | ||
Reconstrucţia clădirii Centrului de Instruire Universitară, Postuniversitară şi de Perfecţionare în cămin pentru doctoranzi, str.Munceşti nr.426, municipiul Chişinău | 7 | 3 | 157 | 200,0 | 200,0 | ||
Instituţii şi acţiuni pentru ştiinţă şi inovare neatribuite la alte grupuri | 7 | 4 | 37811,7 | 37811,7 | |||
Academia de Ştiinţe a Moldovei | 7 | 4 | 157 | 37811,7 | 37811,7 | ||
Cazangeria sediului academiei, bd.Ştefan cel Mare nr.1, municipiul Chişinău | 7 | 4 | 157 | 450,0 | 450,0 | ||
Reconstrucţia Centrului de calcul şi a blocului tehnic pentru amplasarea în ele a bibliotecii academiei, municipiul Chişinău | 7 | 4 | 157 | 12700,0 | 12700,0 | ||
Reconstrucţia blocului Institutului de Protecţie a Plantelor şi Agricultură Ecologică pentru amplasarea în el a Universităţii Academice, municipiul Chişinău | 7 | 4 | 157 | 60,6 | 60,6 | ||
Liceul Academic Republican de tip internat, str.Sprîncenoaia nr.1, municipiul Chişinău | 7 | 4 | 157 | 24601,1 | 24601,1 | ||
Cultură, artă, sport şi acţiuni pentru tineret | 8 | 52232,3 | 22070,1 | 30162,2 | |||
Activitate în domeniul culturii | 8 | 2 | 52232,3 | 22070,1 | 30162,2 | ||
Aparatul Guvernului | 8 | 2 | 104 | 30000,0 | 30000,0 | ||
Complexul Monastic "Căpriana", raionul Străşeni | 8 | 2 | 104 | 30000,0 | 30000,0 | ||
Ministerul Culturii şi Turismului | 8 | 2 | 130 | 2232,3 | 2070,1 | 162,2 | |
Restaurarea edificiului Muzeului Naţional de Arte, str.31 August 1989 nr.115, municipiul Chişinău | 8 | 2 | 130 | 1700,0 | 1700,0 | ||
Reconstrucţia edificiului Bibliotecii Naţionale pentru Copii "Ion Creangă", str.A.Şciusev nr.65, municipiul Chişinău | 8 | 2 | 130 | 70,1 | 70,1 | ||
Restaurarea Muzeului "Conacul familiei Lazo", satul Piatra, raionul Orhei | 8 | 2 | 130 | 462,2 | 300,0 | 162,2 | |
Fondul de Investiţii Sociale | 8 | 2 | 249 | 20000,0 | 20000,0 | ||
Reconstrucţia instituţiilor de cultură | 8 | 2 | 249 | 20000,0 | 20000,0 | ||
Ocrotirea sănătăţii | 9 | 59809,8 | 53251,4 | 6558,4 | |||
Spitale | 9 | 1 | 37026,0 | 37026,0 | |||
Ministerul Sănătăţii | 9 | 1 | 128 | 36600,0 | 36600,0 | ||
Reconstrucţia Spitalului Clinic Republican, str.N.Testemiţanu nr.29, municipiul Chişinău | 9 | 1 | 128 | 1000,0 | 1000,0 | ||
Reconstrucţia clădirilor spitalului de boli tuberculoase din satul Vorniceni, raionul Străşeni | 9 | 1 | 128 | 34000,0 | 34000,0 | ||
Centrul de radiodiagnostică al Centrului Ştiinţifico-Practic de Neurologie şi Neurochirurgie, str.V.Korolenko nr.2, municipiul Chişinău | 9 | 1 | 128 | 1000,0 | 1000,0 | ||
Clădirea Centrului de Chirurgie a Inimii, str.N.Testemiţanu nr.18, municipiul Chişinău | 9 | 1 | 128 | 600,0 | 600,0 | ||
Asociaţia Curativ-Sanatorială şi de Recuperare | 9 | 1 | 176 | 426,0 | 426,0 | ||
Reţelele inginereşti (apă şi canalizare) ale spitalului, str.Drumul Viilor nr.34, municipiul Chişinău | 9 | 1 | 176 | 426,0 | 426,0 | ||
Policlinici şi centre ale medicilor de familie | 9 | 2 | 1485,3 | 1485,3 | |||
Asociaţia Curativ-Sanatorială şi de Recuperare | 9 | 2 | 176 | 1485,3 | 1485,3 | ||
Cazangeria policlinicii, str.31 August 1989 nr.70, municipiul Chişinău | 9 | 2 | 176 | 1485,3 | 1485,3 | ||
Servicii şi instituţii sanitaro-epidemiologice şi de profilaxie | 9 | 3 | 14998,5 | 14740,1 | 258,4 | ||
Ministerul Sănătăţii | 9 | 3 | 128 | 14998,5 | 14740,1 | 258,4 | |
Sediul Centrului de Medicină Preventivă, raionul Căuşeni | 9 | 3 | 128 | 316,5 | 215,1 | 101,4 | |
Sediul Centrului pentru Copii cu Handicap Sever al Aparatului Locomotor, str.Grenoble nr.147, municipiul Chişinău | 9 | 3 | 128 | 14429,0 | 14429,0 | ||
Sediul Centrului Ftiziopneumologic de Reabilitare pentru Copii "Tîrnova", satul Tîrnova, raionul Donduşeni | 9 | 3 | 128 | 96,0 | 96,0 | ||
Sediul Centrului de Medicină Preventivă, raionul Rezina | 9 | 3 | 128 | 61,2 | 61,2 | ||
Sediul Centrului de Medicină Preventivă, raionul Şoldăneşti | 9 | 3 | 128 | 95,8 | 95,8 | ||
Instituţii şi activităţi în domeniul ocrotirii sănătăţii neatribuite la alte grupuri | 9 | 5 | 6300,0 | 6300,0 | |||
Ministerul Sănătăţii | 9 | 5 | 128 | 6300,0 | 6300,0 | ||
Blocul de laboratoare al Agenţiei Medicamentului, str.V.Korolenko nr.2/1, municipiul Chişinău | 9 | 5 | 128 | 6300,0 | 6300,0 | ||
Asigurare şi asistenţă socială | 10 | 10772,2 | 10772,2 | ||||
Instituţii de asistenţă socială | 10 | 3 | 8772,2 | 8772,2 | |||
Ministerul Economiei şi Comerţului | 10 | 3 | 121 | 12,2 | 12,2 | ||
Sediul Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă a raionului Soroca | 10 | 3 | 121 | 12,2 | 12,2 | ||
Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului | 10 | 3 | 127 | 8760,0 | 8760,0 | ||
Îngrădirea teritoriului Centrului Republican de Reabilitare a Invalizilor şi Pensionarilor "Speranţa", oraşul Vadul lui Vodă, municipiul Chişinău | 10 | 3 | 127 | 1500,0 | 1500,0 | ||
Centrul Republican Experimental de Protezare, Ortopedie şi Reabilitare, str.Romană nr.2, municipiul Chişinău | 10 | 3 | 127 | 6300,0 | 6300,0 | ||
Reutilarea, cu trecere la gaze naturale, a cazangeriei internatului psihoneurologic din satul Cocieri, raionul Dubăsari | 10 | 3 | 127 | 960,0 | 960,0 | ||
Organele administrative | 10 | 10 | 2000,0 | 2000,0 | |||
Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului | 10 | 10 | 127 | 2000,0 | 2000,0 | ||
Sediul Ministerului Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului, str.V.Alecsandri nr.1, municipiul Chişinău | 10 | 10 | 127 | 2000,0 | 2000,0 | ||
Agricultură, gospodăria silvică, gospodăria piscicolă şi gospodăria apelor | 11 | 34222,0 | 33997,0 | 225,0 | |||
Agricultură | 11 | 1 | 21222,0 | 20997,0 | 225,0 | ||
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare | 11 | 1 | 125 | 20372,0 | 20347,0 | 25,0 | |
Conectarea la gaze naturale a sediului inspectoratului raional de stat pentru seminţe Leova | 11 | 1 | 125 | 15,0 | 15,0 | ||
Înfiinţarea plantaţiilor de vii şi livezi pentru încercarea soiurilor, satul Tvardiţa, raionul Taraclia | 11 | 1 | 125 | 25,0 | 25,0 | ||
Reconstrucţia fermei de ovine a Institutului Naţional de Zootehnie şi Medicină Veterinară, satul Maximovca, raionul Anenii Noi | 11 | 1 | 125 | 800,0 | 800,0 | ||
Laboratorul de încercare a produselor alimentare de origine animalieră al Centrului Republican de Diagnostică Veterinară, municipiul Chişinău | 11 | 1 | 125 | 19492,0 | 19492,0 | ||
Laboratorul zonal pentru protecţia plantelor prin metode biologice, str.Nedovschi nr.4, oraşul Soroca | 11 | 1 | 125 | 40,0 | 40,0 | ||
Inspectoratul Principal de Stat pentru Carantină Fitosanitară | 11 | 1 | 224 | 200,0 | 200,0 | ||
Gazoductul spre Întreprinderea Centrală de Producţie a Inspectoratului Principal de Stat pentru Carantină Fitosanitară, municipiul Chişinău | 11 | 1 | 224 | 150,0 | 150,0 | ||
Sistemul de încălzire al Inspectoratului de frontieră pentru carantină fitosanitară din Ungheni | 11 | 1 | 224 | 50,0 | 50,0 | ||
Agenţia Agroindustrială "Moldova-Vin" | 11 | 1 | 324 | 650,0 | 650,0 | ||
Infrastructura Complexului "Oraşul vinului", oraşul Codru, municipiul Chişinău | 11 | 1 | 324 | 650,0 | 650,0 | ||
Gospodăria silvică | 11 | 2 | 5000,0 | 5000,0 | |||
Agenţia de Stat pentru Silvicultură "Moldsilva" | 11 | 2 | 178 | 5000,0 | 5000,0 | ||
Regenerarea şi extinderea fondului forestier | 11 | 2 | 178 | 5000,0 | 5000,0 | ||
Gospodăria apelor | 11 | 4 | 4500,0 | 4500,0 | |||
Agenţia "Apele Moldovei" | 11 | 4 | 402 | 4500,0 | 4500,0 | ||
Elaborarea schemei de dezvoltare a irigaţiei în condiţiile actuale, cu evidenţa implementării tehnologiilor noi | 11 | 4 | 402 | 1000,0 | 1000,0 | ||
Elaborarea strategiei de dezvoltare a resurselor de apă ale Republicii Moldova | 11 | 4 | 402 | 2500,0 | 2500,0 | ||
Clădirile Întreprinderii Interraionale de Stat „Acva-Nord”, oraşul Soroca | 11 | 4 | 402 | 1000,0 | 1000,0 | ||
Activităţi şi servicii din agricultură, gospodăria silvică, gospodăria piscicolă şi gospodăria apelor neatribuite la alte grupuri | 11 | 5 | 3500,0 | 3500,0 | |||
Agenţia Agroindustrială "Moldova-Vin" | 11 | 5 | 324 | 3500,0 | 3500,0 | ||
Reconstrucţia clădirii Centrului de cercetări al Institutului Naţional pentru Viticultură şi Vinificaţie, oraşul Codru, municipiul Chişinău | 11 | 5 | 324 | 3500,0 | 3500,0 | ||
Protecţia mediului şi hidrometeorologie | 12 | 130,0 | 130,0 | ||||
Hidrometeorologie | 12 | 3 | 130,0 | 130,0 | |||
Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale | 12 | 3 | 284 | 130,0 | 130,0 | ||
Conducte de gaze şi de apă pentru staţiile agrometeorologice din Cahul şi Ştefan Vodă | 12 | 3 | 284 | 100,0 | 100,0 | ||
Staţiile agrometeorologice din Leova şi Soroca | 12 | 3 | 284 | 30,0 | 30,0 | ||
Transporturi, gospodăria drumurilor, comunicaţii şi informatică | 14 | 419114,0 | 419114,0 | ||||
Transportul feroviar | 14 | 3 | 400,0 | 400,0 | |||
Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru | 14 | 3 | 155 | 400,0 | 400,0 | ||
Linia de cale ferată Revaca–Căinari (procurarea terenurilor) | 14 | 3 | 155 | 400,0 | 400,0 | ||
Gospodăria drumurilor | 14 | 7 | 418714,0 | 418714,0 | |||
Ministerul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor | 14 | 7 | 264 | 418714,0 | 418714,0 | ||
Reabilitarea drumului Anenii Noi–Căuşeni– Ştefan Vodă–Palanca, km 76-95 | 14 | 7 | 264 | 36000,0 | 36000,0 | ||
Reabilitarea drumului Răzeni–Valea Perjei | 14 | 7 | 264 | 30000,0 | 30000,0 | ||
Reabilitarea drumului Comrat–Cimişlia | 14 | 7 | 264 | 46000,0 | 46000,0 | ||
Reabilitarea drumului M-1 Chişinău–Leuşeni | 14 | 7 | 264 | 266104,0 | 266104,0 | ||
Reabilitarea drumului L364 L363 Hîrtop–Doroţcaia–Coşniţa | 14 | 7 | 264 | 18600,0 | 18600,0 | ||
Reabilitarea drumului L339 Ustia–Molovata | 14 | 7 | 264 | 22000,0 | 22000,0 | ||
Gara de Nord, str.Calea Moşilor nr.2/1, municipiul Chişinău | 14 | 7 | 264 | 10,0 | 10,0 | ||
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 15 | 109523,9 | 21007,3 | 88516,6 | |||
Gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 15 | 1 | 8582,3 | 8582,3 | |||
Parlamentul | 15 | 1 | 101 | 1380,0 | 1380,0 | ||
Cota-parte în construcţia sau procurarea de spaţiu locativ | 15 | 1 | 101 | 1380,0 | 1380,0 | ||
Ministerul Finanţelor | 15 | 1 | 122 | 800,0 | 800,0 | ||
Cota-parte în construcţia sau procurarea de spaţiu locativ | 15 | 1 | 122 | 800,0 | 800,0 | ||
Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului | 15 | 1 | 127 | 500,0 | 500,0 | ||
Blocul locativ cu 80 de apartamente pentru participanţii la lichidarea avariei de la CAE Cernobîl, str.Alba Iulia, municipiul Chişinău (inclusiv lucrări de proiectare) | 15 | 1 | 127 | 500,0 | 500,0 | ||
Ministerul Educaţiei şi Tineretului | 15 | 1 | 129 | 1852,3 | 1852,3 | ||
Blocul locativ cu 20 de apartamente al Şcolii Profesionale nr.1, oraşul Criuleni | 15 | 1 | 129 | 1452,3 | 1452,3 | ||
Blocul locativ cu 40 de apartamente al Şcolii Profesionale nr.58, oraşul Călăraşi | 15 | 1 | 129 | 400,0 | 400,0 | ||
Ministerul Apărării | 15 | 1 | 132 | 1100,0 | 1100,0 | ||
Cota-parte în construcţia sau procurarea de spaţiu locativ | 15 | 1 | 132 | 1100,0 | 1100,0 | ||
Ministerul Administraţiei Publice Locale | 15 | 1 | 137 | 950,0 | 950,0 | ||
Cota-parte în construcţia sau procurarea de spaţiu locativ | 15 | 1 | 137 | 950,0 | 950,0 | ||
Serviciul Vamal | 15 | 1 | 145 | 2000,0 | 2000,0 | ||
Cota-parte în construcţia sau procurarea de spaţiu locativ | 15 | 1 | 145 | 2000,0 | 2000,0 | ||
Gospodăria comunală | 15 | 2 | 100741,6 | 12225,0 | 88516,6 | ||
Agenţia Construcţii şi Dezvoltare a Teritoriului | 15 | 2 | 140 | 3251,6 | 1135,0 | 2116,6 | |
Elaborarea planurilor de amenajare a teritoriului şi a planurilor urbanistice generale | 15 | 2 | 140 | 385,0 | 385,0 | ||
Proiectul de îmbunătăţire a sistemelor de aprovizionare cu apă în 6 localităţi ale Republicii Moldova (Străşeni, Hînceşti, Taraclia, Carbalia, Risipeni, Sărata Veche) | 15 | 2 | 140 | 2266,6 | 150,0 | 2116,6 | |
Apeductul Soroca–Bălţi | 15 | 2 | 140 | 600,0 | 600,0 | ||
Unitatea de implementare a proiectelor de alimentare cu apă şi de canalizare | 15 | 2 | 326 | 97490,0 | 11090,0 | 86400,0 | |
Proiectul de aprovizionare cu apă şi de canalizare (oraşele Cahul, Soroca, Orhei, Ştefan Vodă) | 15 | 2 | 326 | 97490,0 | 11090,0 | 86400,0 | |
Activitate sanitară, inclusiv controlul asupra poluării mediului | 15 | 3 | 200,0 | 200,0 | |||
Ministerul Afacerilor Interne | 15 | 3 | 133 | 200,0 | 200,0 | ||
Obiectivele speciale nr.5101 şi nr.5102 | 15 | 3 | 133 | 200,0 | 200,0 | ||
Complexul pentru combustibil şi energie | 16 | 47339,4 | 47339,4 | ||||
Reţele de gaze | 16 | 1 | 47100,0 | 47100,0 | |||
Ministerul Industriei şi Infrastructurii | 16 | 1 | 298 | 47100,0 | 47100,0 | ||
Gazoductul-branşament de presiune înaltă Bălţi–Ungheni | 16 | 1 | 298 | 2500,0 | 2500,0 | ||
Gazoductul-branşament Tocuz–Căinari–Mereni | 16 | 1 | 298 | 44600,0 | 44600,0 | ||
Centrale electrice | 16 | 2 | 239,4 | 239,4 | |||
Ministerul Industriei şi Infrastructurii | 16 | 2 | 298 | 239,4 | 239,4 | ||
Linia electrică aeriană de 35 kV şi staţia de transformare 35/10 kV ale Portului Internaţional Liber "Giurgiuleşti" | 16 | 2 | 298 | 239,4 | 239,4” |
Anexa nr.5 „Anexa nr.5
Repartizarea alocaţiilor pentru finanţarea reparaţiilor capitale pe beneficiari şi obiective - mii lei - | ||||||
Beneficiarul, obiectivul | Codul | Total | Inclusiv | |||
Gru- pul prin- cipal | Gru- pul | Autori- tatea pub- lică | compo- nenta de bază | mijloace speciale | ||
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
Total | 158750,0 | 110281,9 | 48468,1 | |||
Servicii de stat cu destinaţie generală | 1 | 20158,2 | 16844,2 | 3314,0 | ||
Autorităţi legislative | 1 | 1 | 1860,0 | 1860,0 | ||
Parlamentul | 1 | 1 | 101 | 1860,0 | 1860,0 | |
Sediul din bd. Ştefan cel Mare nr.105, municipiul Chişinău | 1 | 1 | 101 | 1431,0 | 1431,0 | |
Căile de acces la sediul din bd.Ştefan cel Mare nr.105, municipiul Chişinău | 1 | 1 | 101 | 407,0 | 407,0 | |
Instalarea copertinelor la intrările din blocurile A şi C din str.A.Corobceanu nr.1, municipiul Chişinău | 1 | 1 | 101 | 22,0 | 22,0 | |
Autorităţi executive | 1 | 2 | 684,7 | 350,0 | 334,7 | |
Aparatul Guvernului | 1 | 2 | 104 | 684,7 | 350,0 | 334,7 |
Cazangeria clădirii din str.31 August 1989 nr.127, municipiul Chişinău | 1 | 2 | 104 | 334,7 | 334,7 | |
Clădirea din bd.Ştefan cel Mare nr.200, municipiul Chişinău | 1 | 2 | 104 | 350,0 | 350,0 | |
Activitate financiară, bugetar-fiscală şi de control | 1 | 3 | 12099,0 | 12099,0 | ||
Ministerul Finanţelor | 1 | 3 | 122 | 9837,9 | 9837,9 | |
Sediul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, str.Cosmonauţilor nr.9, municipiul Chişinău | 1 | 3 | 122 | 469,7 | 469,7 | |
Sediul oficiului fiscal Botanica al Inspectoratului Fiscal de Stat pe municipiul Chişinău | 1 | 3 | 122 | 3010,9 | 3010,9 | |
Sediul Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Ocniţa | 1 | 3 | 122 | 2000,0 | 2000,0 | |
Sediul Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Donduşeni | 1 | 3 | 122 | 400,0 | 400,0 | |
Sediul Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Ungheni | 1 | 3 | 122 | 328,0 | 328,0 | |
Sediul Inspectoratului Fiscal de Stat pe UTA Găgăuzia | 1 | 3 | 122 | 392,8 | 392,8 | |
Sediul Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Cahul | 1 | 3 | 122 | 179,6 | 179,6 | |
Sediul Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Rezina | 1 | 3 | 122 | 2501,0 | 2501,0 | |
Sediul Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Călăraşi | 1 | 3 | 122 | 125,0 | 125,0 | |
Sediul Inspectoratului Fiscal de Stat pe municipiul Bălţi | 1 | 3 | 122 | 20,0 | 20,0 | |
Sediul Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Cantemir | 1 | 3 | 122 | 50,0 | 50,0 | |
Sediul Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Criuleni | 1 | 3 | 122 | 70,1 | 70,1 | |
Sediul Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Dubăsari | 1 | 3 | 122 | 20,0 | 20,0 | |
Sediul Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Edineţ | 1 | 3 | 122 | 237,0 | 237,0 | |
Sediul Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Taraclia | 1 | 3 | 122 | 31,5 | 31,5 | |
Sediul Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Făleşti | 1 | 3 | 122 | 2,3 | 2,3 | |
Serviciul Vamal | 1 | 3 | 145 | 2261,1 | 2261,1 | |
Clădirea administrativă a postului vamal Palanca | 1 | 3 | 145 | 282,0 | 282,0 | |
Sediul biroului vamal Leuşeni | 1 | 3 | 145 | 198,0 | 198,0 | |
Clădirile biroului vamal Bender | 1 | 3 | 145 | 25,0 | 25,0 | |
Infrastructura biroului vamal Chişinău | 1 | 3 | 145 | 985,6 | 985,6 | |
Căminul biroului vamal, municipiul Bălţi | 1 | 3 | 145 | 170,5 | 170,5 | |
Infrastructura complexului vamal Otaci | 1 | 3 | 145 | 600,0 | 600,0 | |
Servicii de planificare şi statistică | 1 | 4 | 519,0 | 519,0 | ||
Biroul Naţional de Statistică | 1 | 4 | 143 | 519,0 | 519,0 | |
Sediul Direcţiei Statistică a municipiului Bălţi | 1 | 4 | 143 | 19,0 | 19,0 | |
Sediul Direcţiei Statistică a raionului Soroca | 1 | 4 | 143 | 80,0 | 80,0 | |
Sediul Direcţiei Statistică a raionului Briceni | 1 | 4 | 143 | 100,0 | 100,0 | |
Sediul Direcţiei Statistică a raionului Hînceşti | 1 | 4 | 143 | 70,0 | 70,0 | |
Sediul Direcţiei Statistică a raionului Nisporeni | 1 | 4 | 143 | 150,8 | 150,8 | |
Sediul Direcţiei Statistică a raionului Ungheni | 1 | 4 | 143 | 79,2 | 79,2 | |
Sediul Direcţiei Statistică a raionului Făleşti | 1 | 4 | 143 | 20,0 | 20,0 | |
Autorităţi şi servicii cu destinaţie generală neatribuite la alte grupuri | 1 | 8 | 3127,3 | 298,0 | 2829,3 | |
Serviciul de Stat de Arhivă | 1 | 8 | 154 | 347,6 | 298,0 | 49,6 |
Edificiile Arhivei Naţionale, municipiul Chişinău | 1 | 8 | 154 | 347,6 | 298,0 | 49,6 |
Ministerul Dezvoltării Informaţionale | 1 | 8 | 296 | 2779,7 | 2779,7 | |
Oficiul Stării Civile Bălţi | 1 | 8 | 296 | 1000,0 | 1000,0 | |
Oficiul Stării Civile Făleşti | 1 | 8 | 296 | 1000,0 | 1000,0 | |
Oficiul Stării Civile Criuleni | 1 | 8 | 296 | 718,1 | 718,1 | |
Oficiului Stării Civile Ciocana, municipiul Chişinău | 1 | 8 | 296 | 61,6 | 61,6 | |
Organe administrative | 1 | 10 | 1868,2 | 1718,2 | 150,0 | |
Ministerul Economiei şi Comerţului | 1 | 10 | 121 | 150,0 | 150,0 | |
Edificiul Agenţiei Proprietăţii Publice, str.G.Bănulescu-Bodoni nr.45, municipiul Chişinău | 1 | 10 | 121 | 150,0 | 150,0 | |
Biroul Naţional de Statistică | 1 | 10 | 143 | 1718,2 | 1718,2 | |
Sediul Biroului Naţional de Statistică, str.Grenoble nr.106, municipiul Chişinău | 1 | 10 | 143 | 1718,2 | 1718,2 | |
Activitate externă | 2 | 5860,9 | 5860,9 | |||
Misiuni diplomatice | 2 | 4 | 5860,9 | 5860,9 | ||
Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene | 2 | 4 | 135 | 5860,9 | 5860,9 | |
Sediul Ambasadei Republicii Moldova în Regatul Belgiei, oraşul Bruxelles | 2 | 4 | 135 | 5860,9 | 5860,9 | |
Apărarea naţională | 3 | 9475,1 | 6866,1 | 2609,0 | ||
Armata Naţională | 3 | 1 | 9475,1 | 6866,1 | 2609,0 | |
Ministerul Apărării | 3 | 1 | 132 | 9475,1 | 6866,1 | 2609,0 |
Cazarma nr.30, Tabăra militară nr.142, str.Pietrarilor nr.1, municipiul Chişinău | 3 | 1 | 132 | 4570,2 | 4570,2 | |
Blocurile Marelui Stat-Major, şos.Hînceşti nr.84, municipiul Chişinău | 3 | 1 | 132 | 360,8 | 360,8 | |
Sediul Institutului Militar "Alexandru cel Bun", str.Haltei nr.23, municipiul Chişinău | 3 | 1 | 132 | 354,9 | 354,9 | |
Edificiul Casei Centrale a Armatei Naţionale, str.Tighina nr.47, municipiul Chişinău | 3 | 1 | 132 | 668,2 | 668,2 | |
Complexul Memorial "Capul de Pod Şerpeni" | 3 | 1 | 132 | 78,3 | 78,3 | |
Cantina Brigăzii nr.2 Infanterie Motorizata, municipiul Chişinău | 3 | 1 | 132 | 848,7 | 848,7 | |
Cazarma Brigăzii nr.2 Infanterie Motorizată, municipiul Chişinău | 3 | 1 | 132 | 330,2 | 330,2 | |
Clădirile Brigăzii nr.1 Infanterie Motorizată, municipiul Bălţi | 3 | 1 | 132 | 840,3 | 840,3 | |
Blocurile Batalionului de Gardă, str.Pietrarilor nr.1, municipiul Chişinău | 3 | 1 | 132 | 375,3 | 375,3 | |
Cazarma nr.29, Tabăra militară nr.142, str.Pietrarilor nr.1, municipiul Chişinău | 3 | 1 | 132 | 371,0 | 371,0 | |
Căminul Ministerului Apărării, şos.Hînceşti nr.84, municipiul Chişinău | 3 | 1 | 132 | 185,8 | 185,8 | |
Complexul tehnico-sanitar al Centrului de Instruire Bulboaca | 3 | 1 | 132 | 99,7 | 99,7 | |
Adăpostul de supraveghere al Centrului de Instruire Bulboaca | 3 | 1 | 132 | 229,0 | 229,0 | |
Judecătoria Militară, str.Pietrarilor nr.3, municipiul Chişinău | 3 | 1 | 132 | 162,7 | 162,7 | |
Justiţie | 4 | 10111,6 | 10046,6 | 65,0 | ||
Instanţe judecătoreşti | 4 | 3 | 6135,7 | 6072,6 | 63,1 | |
Curtea de Apel Economică | 4 | 3 | 112 | 1000,0 | 1000,0 | |
Sediul curţii, bd.Ştefan cel Mare nr.73, municipiul Chişinău | 4 | 3 | 112 | 1000,0 | 1000,0 | |
Ministerul Justiţiei | 4 | 3 | 131 | 4124,1 | 4061,0 | 63,1 |
Sediul Judecătoriei Centru, municipiul Chişinău | 4 | 3 | 131 | 168,0 | 168,0 | |
Sediul Judecătoriei Botanica, municipiul Chişinău | 4 | 3 | 131 | 300,0 | 300,0 | |
Sediul Judecătoriei Buiucani, municipiul Chişinău | 4 | 3 | 131 | 234,4 | 234,4 | |
Sediul Judecătoriei Ciocana, municipiul Chişinău | 4 | 3 | 131 | 69,2 | 69,2 | |
Sediul Judecătoriei Bălţi | 4 | 3 | 131 | 480,1 | 417,0 | 63,1 |
Sediul Judecătoriei Briceni | 4 | 3 | 131 | 143,5 | 143,5 | |
Sediul Judecătoriei Cahul | 4 | 3 | 131 | 1919,5 | 1919,5 | |
Sediul Judecătoriei Căuşeni | 4 | 3 | 131 | 200,0 | 200,0 | |
Sediul Judecătoriei Cimişlia | 4 | 3 | 131 | 150,0 | 150,0 | |
Sediul Judecătoriei Edineţ | 4 | 3 | 131 | 104,5 | 104,5 | |
Sediul Judecătoriei Glodeni | 4 | 3 | 131 | 96,9 | 96,9 | |
Sediul Judecătoriei Ocniţa | 4 | 3 | 131 | 183,0 | 183,0 | |
Sediul Judecătoriei Rezina | 4 | 3 | 131 | 75,0 | 75,0 | |
Curtea de Apel Bălţi | 4 | 3 | 336 | 478,5 | 478,5 | |
Blocul administrativ, str.Ştefan cel Mare nr.54, municipiul Bălţi | 4 | 3 | 336 | 478,5 | 478,5 | |
Curtea de Apel Bender | 4 | 3 | 337 | 453,0 | 453,0 | |
Blocul administrativ, str.Ştefan cel Mare nr.86, municipiul Bender | 4 | 3 | 337 | 453,0 | 453,0 | |
Curtea de Apel Comrat | 4 | 3 | 339 | 80,1 | 80,1 | |
Sediul curţii, str.Lenin nr.177, municipiul Comrat | 4 | 3 | 339 | 80,1 | 80,1 | |
Procuratura | 4 | 4 | 710,0 | 710,0 | ||
Procuratura Generală | 4 | 4 | 113 | 710,0 | 710,0 | |
Sediul Procuraturii Generale, str.G.Bănulescu-Bodoni nr.26, municipiul Chişinău | 4 | 4 | 113 | 150,0 | 150,0 | |
Sediul Procuraturii raionale Nisporeni | 4 | 4 | 113 | 60,0 | 60,0 | |
Sediul Procuraturii raionale Soroca | 4 | 4 | 113 | 150,0 | 150,0 | |
Sediul Procuraturii raionale Sîngerei | 4 | 4 | 113 | 108,0 | 108,0 | |
Sediul Procuraturii raionale Ştefan Vodă | 4 | 4 | 113 | 22,0 | 22,0 | |
Sediul Procuraturii raionale Teleneşti | 4 | 4 | 113 | 90,0 | 90,0 | |
Sediul Procuraturii raionale Donduşeni | 4 | 4 | 113 | 100,0 | 100,0 | |
Sediul Procuraturii raionale Rîşcani | 4 | 4 | 113 | 30,0 | 30,0 | |
Autorităţi şi servicii de justiţie neatribuite la alte grupuri | 4 | 6 | 3264,0 | 3264,0 | ||
Institutul Naţional al Justiţiei | 4 | 6 | 139 | 3264,0 | 3264,0 | |
Institutul Naţional al Justiţiei, str.S.Lazo nr.1, municipiul Chişinău | 4 | 6 | 139 | 3264,0 | 3264,0 | |
Organe administrative | 4 | 10 | 1,9 | 1,9 | ||
Ministerul Justiţiei | 4 | 10 | 131 | 1,9 | 1,9 | |
Sediul Ministerului Justiţiei, str.31 August 1989 nr.82, municipiul Chişinău | 4 | 10 | 131 | 1,9 | 1,9 | |
Menţinerea ordinii publice şi securitatea naţională | 5 | 10717,3 | 5951,1 | 4766,2 | ||
Organele afacerilor interne | 5 | 1 | 4883,6 | 197,4 | 4686,2 | |
Ministerul Afacerilor Interne | 5 | 1 | 133 | 4883,6 | 197,4 | 4686,2 |
Sediul Direcţiei Pază de Stat, str.31 August 1989 nr.104, municipiul Chişinău | 5 | 1 | 133 | 800,0 | 800,0 | |
Sediul Secţiei Pază de Stat, raionul Edineţ | 5 | 1 | 133 | 6,0 | 6,0 | |
Sediul Secţiei Pază de Stat, raionul Străşeni | 5 | 1 | 133 | 400,0 | 400,0 | |
Clădirile Clubului Sportiv Central "Dinamo", str.A.Şciusev nr.106, municipiul Chişinău | 5 | 1 | 133 | 400,0 | 400,0 | |
Clădirile Academiei "Ştefan cel Mare", str.Gh.Asachi nr.21, municipiul Chişinău | 5 | 1 | 133 | 597,5 | 197,4 | 400,1 |
Sediul Secţiei Pază de Stat, raionul Leova | 5 | 1 | 133 | 637,0 | 637,0 | |
Sediul Secţiei Paza de Stat, raionul Hînceşti | 5 | 1 | 133 | 80,0 | 80,0 | |
Sediul Ministerului Afacerilor Interne, bd.Ştefan cel Mare nr.75, municipiul Chişinău | 5 | 1 | 133 | 1600,0 | 1600,0 | |
Reparaţia sălii de atletism a BPDS "Fulger", str.Mesager nr.5, municipiul Chişinău | 5 | 1 | 133 | 363,1 | 363,1 | |
Penitenciare | 5 | 3 | 1834,0 | 1834,0 | ||
Ministerul Justiţiei | 5 | 3 | 131 | 1834,0 | 1834,0 | |
Blocul administrativ al Penitenciarului nr.4, oraşul Cricova, municipiul Chişinău | 5 | 3 | 131 | 650,0 | 650,0 | |
Clădirea punctului medical al Penitenciarului nr.7, satul Rusca, raionul Hînceşti | 5 | 3 | 131 | 753,0 | 753,0 | |
Clădirea Centrului de Instruire, satul Goian, municipiul Chişinău | 5 | 3 | 131 | 431,0 | 431,0 | |
Protecţie civilă şi situaţii excepţionale | 5 | 6 | 323,5 | 243,5 | 80,0 | |
Ministerul Afacerilor Interne | 5 | 6 | 133 | 323,5 | 243,5 | 80,0 |
Blocul administrativ al Direcţiei situaţii excepţionale, str.Gh.Asachi nr.69, municipiul Chişinău | 5 | 6 | 133 | 243,5 | 243,5 | |
Sediul Direcţiei situaţii excepţionale, str.Păcii nr.38, municipiul Bălţi | 5 | 6 | 133 | 80,0 | 80,0 | |
Organe şi instituţii neatribuite la alte grupuri | 5 | 9 | 3676,2 | 3676,2 | ||
Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei | 5 | 9 | 297 | 3676,2 | 3676,2 | |
Clădirea Direcţiei generale teritoriale Bălţi | 5 | 9 | 297 | 1323,4 | 1323,4 | |
Clădirea Direcţiei generale teritoriale Cahul | 5 | 9 | 297 | 2352,8 | 2352,8 | |
Învăţămînt | 6 | 45097,2 | 17180,0 | 27917,2 | ||
Învăţămînt secundar | 6 | 3 | 5652,5 | 5126,4 | 526,1 | |
Ministerul Educaţiei şi Tineretului | 6 | 3 | 129 | 5146,8 | 4620,7 | 526,1 |
Clădirile Liceului Teoretic, oraşul Bender | 6 | 3 | 129 | 977,0 | 977,0 | |
Clădirile Liceului Teoretic "Lucian Blaga", oraşul Tiraspol | 6 | 3 | 129 | 50,0 | 50,0 | |
Clădirile Liceului-Internat Republican cu Profil Sportiv, municipiul Chişinău | 6 | 3 | 129 | 1181,8 | 1181,8 | |
Clădirile Şcolii Profesionale nr.2, municipiul Chişinău | 6 | 3 | 129 | 185,7 | 185,7 | |
Şcoala Profesională nr.6, municipiul Chişinău | 6 | 3 | 129 | 50,0 | 50,0 | |
Clădirile Şcolii Profesionale nr.4, municipiul Bălţi | 6 | 3 | 129 | 15,0 | 15,0 | |
Ospătăria Şcolii Profesionale, municipiul Comrat | 6 | 3 | 129 | 20,0 | 20,0 | |
Clădirile Şcolii Profesionale, oraşul Ştefan Vodă | 6 | 3 | 129 | 30,0 | 30,0 | |
Clădirea şcolii de Meserii nr.8, satul Todireşti, raionul Anenii Noi | 6 | 3 | 129 | 210,0 | 210,0 | |
Clădirile Şcolii de Meserii nr.12, satul Viişoara, raionul Ştefan Vodă | 6 | 3 | 129 | 30,0 | 30,0 | |
Clădirea Şcolii Profesionale nr.1, municipiul Chişinău | 6 | 3 | 129 | 793,5 | 697,9 | 95,6 |
Clădirile Şcolii Profesionale, oraşul Orhei | 6 | 3 | 129 | 300,0 | 300,0 | |
Clădirea Şcolii Profesionale nr.10, municipiul Chişinău | 6 | 3 | 129 | 60,0 | 60,0 | |
Clădirea Şcolii Profesionale nr.2, municipiul Bălţi | 6 | 3 | 129 | 75,2 | 75,2 | |
Căminul şcolii-internat auxiliare din oraşul Mărculeşti, raionul Floreşti | 6 | 3 | 129 | 232,5 | 232,5 | |
Clădirea şcolii-internat speciale pentru copii hipoacuzici din satul Hîrbovăţ, raionul Călăraşi | 6 | 3 | 129 | 99,8 | 99,8 | |
Clădirile şcolii-internat sanatoriale din satul Ivancea, raionul Orhei | 6 | 3 | 129 | 91,6 | 91,6 | |
Clădirea şcolii-internat pentru copii orfani şi rămaşi fără îngrijirea părinţilor, municipiul Bender | 6 | 3 | 129 | 194,7 | 194,7 | |
Clădirile şcolii-internat pentru copii orfani şi rămaşi fără îngrijirea părinţilor, satul Căzăneşti, raionul Teleneşti | 6 | 3 | 129 | 100,0 | 100,0 | |
Clădirea şcolii-internat speciale pentru copii cu deficienţe locomotorii din oraşul Ialoveni | 6 | 3 | 129 | 450,0 | 450,0 | |
Ministerul Culturii şi Turismului | 6 | 3 | 130 | 505,7 | 505,7 | |
Căminul Liceului Republican de Muzică "Ciprian Porumbescu", str.Kiev nr.1, municipiul Chişinău | 6 | 3 | 130 | 105,7 | 105,7 | |
Clădirile Liceului Republican de Muzică "Serghei Rahmaninov", str.M.Kogălniceanu nr.39, municipiul Chişinău | 6 | 3 | 130 | 200,0 | 200,0 | |
Clădirile Liceului-Internat Republican de Arte Plastice "Igor Vieru", str.Miron Costin nr.24, municipiul Chişinău | 6 | 3 | 130 | 200,0 | 200,0 | |
Învăţămînt superior | 6 | 4 | 25981,5 | 3560,9 | 22420,6 | |
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare | 6 | 4 | 125 | 1171,3 | 671,3 | 500,0 |
Căminul nr.21/2 al Universităţii Agrare de Stat din Moldova, municipiul Chişinău | 6 | 4 | 125 | 100,0 | 100,0 | |
Căminul nr.22 al Universităţii Agrare de Stat din Moldova, municipiul Chişinău | 6 | 4 | 125 | 240,0 | 240,0 | |
Blocul Facultăţii de medicină veterinară a Universităţii Agrare de Stat din Moldova, str.Mirceşti, municipiul Chişinău | 6 | 4 | 125 | 671,3 | 671,3 | |
Garajul Universităţii Agrare de Stat din Moldova, str.Mirceşti, municipiul Chişinău | 6 | 4 | 125 | 160,0 | 160,0 | |
Ministerul Sănătăţii | 6 | 4 | 128 | 4957,4 | 1088,4 | 3869,0 |
Blocul morfologic al Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu", municipiul Chişinău | 6 | 4 | 128 | 547,2 | 547,2 | |
Blocul de studii nr.1 al Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu", municipiul Chişinău | 6 | 4 | 128 | 1,0 | 1,0 | |
Căminul nr.7 al Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu", municipiul Chişinău | 6 | 4 | 128 | 3600,0 | 3600,0 | |
Căminul nr.4 al Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu", municipiul Chişinău | 6 | 4 | 128 | 269,0 | 269,0 | |
Blocul central de studii al Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu", municipiul Chişinău | 6 | 4 | 128 | 22,7 | 22,7 | |
Căminul nr.8 al Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu", municipiul Chişinău | 6 | 4 | 128 | 165,2 | 165,2 | |
Blocul de studii nr.2 al Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu", municipiul Chişinău | 6 | 4 | 128 | 292,1 | 292,1 | |
Căminul nr.9 al Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu", municipiul Chişinău | 6 | 4 | 128 | 4,2 | 4,2 | |
Blocul auditorial D al Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu", municipiul Chişinău | 6 | 4 | 128 | 24,5 | 24,5 | |
Ministerul Educaţiei şi Tineretului | 6 | 4 | 129 | 18419,5 | 900,0 | 17519,5 |
Blocul central al Universităţii de Stat din Moldova, str.A.Mateevici nr.60, municipiul Chişinău | 6 | 4 | 129 | 5136,3 | 5136,3 | |
Căminul nr.1 al Academiei de Studii Economice din Moldova, municipiul Chişinău | 6 | 4 | 129 | 767,9 | 767,9 | |
Blocul de studii nr.2 al Universităţii Tehnice a Moldovei, municipiul Chişinău | 6 | 4 | 129 | 1400,0 | 1400,0 | |
Blocul de studii nr.3 al Universităţii Tehnice a Moldovei, municipiul Chişinău | 6 | 4 | 129 | 200,0 | 200,0 | |
Blocul de studii nr.4 al Universităţii Tehnice a Moldovei, municipiul Chişinău | 6 | 4 | 129 | 381,3 | 381,3 | |
Blocul de studii nr.5 al Universităţii Tehnice a Moldovei, municipiul Chişinău | 6 | 4 | 129 | 1076,5 | 1076,5 | |
Blocul de studii nr.6 al Universităţii Tehnice a Moldovei, municipiul Chişinău | 6 | 4 | 129 | 490,0 | 490,0 | |
Blocul de studii nr.9 al Universităţii Tehnice a Moldovei, municipiul Chişinău | 6 | 4 | 129 | 383,0 | 383,0 | |
Căminul nr.2 al Universităţii Tehnice a Moldovei, municipiul Chişinău | 6 | 4 | 129 | 500,0 | 500,0 | |
Căminele nr.3 şi 4 ale Universităţii Tehnice a Moldovei, municipiul Chişinău | 6 | 4 | 129 | 500,0 | 500,0 | |
Căminul nr.6 al Universităţii Tehnice a Moldovei, municipiul Chişinău | 6 | 4 | 129 | 300,0 | 300,0 | |
Căminul nr.10 al Universităţii Tehnice a Moldovei, municipiul Chişinău | 6 | 4 | 129 | 150,0 | 150,0 | |
Căminul nr.12 al Universităţii Tehnice a Moldovei, municipiul Chişinău | 6 | 4 | 129 | 150,0 | 150,0 | |
Terenul de fotbal cu acoperire artificială al Universităţii Tehnice a Moldovei, municipiul Chişinău | 6 | 4 | 129 | 2000,0 | 2000,0 | |
Blocurile de studii ale Universităţii Pedagogice de Stat "Ion Creangă", municipiul Chişinău | 6 | 4 | 129 | 2270,0 | 900,0 | 1370,0 |
Căminele nr.1, 3a, 3b, 4, 5 şi 6 ale Universităţii Pedagogice de Stat "Ion Creangă", municipiul Chişinău | 6 | 4 | 129 | 142,1 | 142,1 | |
Blocul de studii al Universităţii de Stat "B.P.Haşdeu" din Cahul | 6 | 4 | 129 | 1100,0 | 1100,0 | |
Căminul Universităţii de Stat "B.P.Haşdeu" din Cahul | 6 | 4 | 129 | 243,2 | 243,2 | |
Complexul de sport pentru tineret al Universităţii Tehnice a Moldovei, str.Studenţilor 2/2, municipiul Chişinău | 6 | 4 | 129 | 400,0 | 400,0 | |
Blocul de studii nr.10 al Universităţii Tehnice a Moldovei, municipiul Chişinău | 6 | 4 | 129 | 742,2 | 742,2 | |
Clădirea Universităţii de Stat din Tiraspol, str.Drumul Viilor nr.26, municipiul Chişinău | 6 | 4 | 129 | 87,0 | 87,0 | |
Ministerul Culturii şi Turismului | 6 | 4 | 130 | 1433,3 | 901,2 | 532,1 |
Blocurile de studii ale Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, str.A.Mateevici nr.111, municipiul Chişinău | 6 | 4 | 130 | 850,0 | 750,0 | 100,0 |
Căminele pentru studenţi ale Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, str.A.Mateevici nr.111, municipiul Chişinău | 6 | 4 | 130 | 583,3 | 151,2 | 432,1 |
Învăţămînt postuniversitar | 6 | 5 | 3402,2 | 3402,2 | ||
Ministerul Sănătăţii | 6 | 5 | 128 | 3172,2 | 3172,2 | |
Căminul nr.8 al Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu", municipiul Chişinău | 6 | 5 | 128 | 2941,6 | 2941,6 | |
Căminul nr.14 al Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu", municipiul Chişinău | 6 | 5 | 128 | 230,6 | 230,6 | |
Academia de Administrare Publică de pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova | 6 | 5 | 158 | 230,0 | 230,0 | |
Blocul de studii al academiei, str.Ialoveni nr.100, municipiul Chişinău | 6 | 5 | 158 | 230,0 | 230,0 | |
Cursuri şi instituţii de perfecţionare a cadrelor | 6 | 6 | 639,5 | 511,4 | 128,1 | |
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare | 6 | 6 | 125 | 128,1 | 128,1 | |
Căminul nr.1 al Institutului de Management, Dezvoltare Rurală şi Perfecţionare, bd.Renaşterii nr.10/1, municipiul Chişinău | 6 | 6 | 125 | 128,1 | 128,1 | |
Ministerul Educaţiei şi Tineretului | 6 | 6 | 129 | 511,4 | 511,4 | |
Blocul de studii al Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei, str.Doina nr.104, municipiul Chişinău | 6 | 6 | 129 | 511,4 | 511,4 | |
Instituţii şi activităţi în domeniul învăţămîntului neatribuite la alte grupuri | 6 | 7 | 347,0 | 327,0 | 20,0 | |
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare | 6 | 7 | 125 | 327,0 | 327,0 | |
Clădirea administrativă a Şcolii Republicane Specializate de Hipism şi Pentatlon Modern, municipiul Chişinău | 6 | 7 | 125 | 327,0 | 327,0 | |
Ministerul Educaţiei şi Tineretului | 6 | 7 | 129 | 20,0 | 20,0 | |
Blocul A al Centrului Tinerilor Turişti din Moldova, municipiul Chişinău | 6 | 7 | 129 | 20,0 | 20,0 | |
Învăţămînt mediu de specialitate | 6 | 8 | 9074,5 | 4252,1 | 4822,4 | |
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare | 6 | 8 | 125 | 1699,9 | 1650,5 | 49,4 |
Depozitul central al Colegiului de Zootehnie şi Medicină Veterinară din Brătuşeni | 6 | 8 | 125 | 39,9 | 39,9 | |
Căminul nr.2 al Colegiului de Zootehnie şi Medicină Veterinară din Brătuşeni | 6 | 8 | 125 | 20,9 | 20,9 | |
Blocul de studii al Colegiului Tehnic Agricol din Soroca | 6 | 8 | 125 | 271,5 | 271,5 | |
Căminele Colegiului Tehnic Agricol din Soroca | 6 | 8 | 125 | 110,0 | 110,0 | |
Blocul de studii al Colegiului Naţional de Viticultură şi Vinificaţie, oraşul Stăuceni, municipiul Chişinău | 6 | 8 | 125 | 1060,0 | 1060,0 | |
Clădirile Colegiului Agroindustrial din Rîşcani | 6 | 8 | 125 | 57,0 | 57,0 | |
Blocul de studii al Colegiului Agroindustrial din Grinăuţi, raionul Ocniţa | 6 | 8 | 125 | 84,0 | 84,0 | |
Căminul nr.1 al Colegiului Agricol din Ţaul | 6 | 8 | 125 | 56,6 | 47,1 | 9,5 |
Ministerul Sănătăţii | 6 | 8 | 128 | 652,2 | 502,2 | 150,0 |
Blocul de studii al Colegiului de Medicină din Cahul | 6 | 8 | 128 | 202,2 | 202,2 | |
Blocul de studii al Colegiului de Medicină din Orhei | 6 | 8 | 128 | 450,0 | 300,0 | 150,0 |
Ministerul Educaţiei şi Tineretului | 6 | 8 | 129 | 5870,9 | 1584,2 | 4286,7 |
Blocul de studii al Colegiului Pedagogic "Mihai Eminescu" din Soroca | 6 | 8 | 129 | 657,0 | 657,0 | |
Căminul Colegiului Pedagogic "Mihai Eminescu" din Soroca | 6 | 8 | 129 | 897,2 | 897,2 | |
Reţelele termice ale Colegiului Pedagogic "Mihail Ciachir" din Comrat | 6 | 8 | 129 | 50,0 | 50,0 | |
Blocul de studii al Colegiului de Microelectronică şi Tehnică de Calcul din Chişinău | 6 | 8 | 129 | 185,0 | 185,0 | |
Căminul Colegiului de Microelectronică şi Tehnică de Calcul din Chişinău | 6 | 8 | 129 | 153,3 | 30,0 | 123,3 |
Blocul de studii al Colegiului Politehnic din Bălţi | 6 | 8 | 129 | 49,2 | 49,2 | |
Căminul Colegiului Politehnic din Bălţi | 6 | 8 | 129 | 23,2 | 23,2 | |
Blocul de studii al Colegiului Politehnic din Chişinău | 6 | 8 | 129 | 124,2 | 124,2 | |
Blocul de studii al Colegiului de Transporturi din Chişinău | 6 | 8 | 129 | 968,7 | 968,7 | |
Căminul nr.1 al Colegiului de Transporturi din Chişinău | 6 | 8 | 129 | 963,3 | 963,3 | |
Căminele Colegiului de Construcţii din Chişinău | 6 | 8 | 129 | 87,3 | 87,3 | |
Blocul de studii al Colegiului Tehnologic din Chişinău | 6 | 8 | 129 | 100,0 | 100,0 | |
Căminul nr.1 al Colegiului Tehnologic din Chişinău | 6 | 8 | 129 | 88,0 | 88,0 | |
Blocul de studii al Colegiului Financiar-Bancar "A.Diordiţa" din Chişinău | 6 | 8 | 129 | 574,5 | 574,5 | |
Căminul Colegiului Financiar-Bancar "A.Diordiţa" din Chişinău | 6 | 8 | 129 | 810,0 | 810,0 | |
Blocul de studii al Colegiului Pedagogic "Alexei Mateevici" din Chişinău, str.A.Puşkin nr.54 | 6 | 8 | 129 | 140,0 | 140,0 | |
Ministerul Culturii şi Turismului | 6 | 8 | 130 | 851,5 | 515,2 | 336,3 |
Blocul de studii al Colegiului de Muzică "Ştefan Neaga" din Chişinău, str.Hristo Botev nr.4 | 6 | 8 | 130 | 108,7 | 8,7 | 100,0 |
Căminul Colegiului de Muzică "Ştefan Neaga" din Chişinău, str.Hristo Botev nr.4 | 6 | 8 | 130 | 211,3 | 20,0 | 191,3 |
Blocul de studii al Colegiului de Arte Plastice "Alexandru Plămădeală", str.Independenţei nr.1, municipiul Chişinău | 6 | 8 | 130 | 130,0 | 85,0 | 45,0 |
Căminul Colegiului de Arte Plastice "Alexandru Plămădeală", str.Independenţei nr.1, municipiul Chişinău | 6 | 8 | 130 | 20,0 | 20,0 | |
Blocul de studii al Colegiului de Muzică şi Pedagogie din Bălţi | 6 | 8 | 130 | 381,5 | 381,5 | |
Ştiinţă şi inovare | 7 | 16604,1 | 16293,1 | 311,0 | ||
Cercetări ştiinţifice fundamentale | 7 | 1 | 5253,1 | 5253,1 | ||
Academia de Ştiinţe a Moldovei | 7 | 1 | 157 | 5253,1 | 5253,1 | |
Blocul Staţiei de seismologie a Institutului de Geologie şi Seismologie, str.Gh.Asachi nr.60/3, municipiul Chişinău | 7 | 1 | 157 | 465,2 | 465,2 | |
Blocul Institutului de Chimie, str.Academiei nr.3, municipiul Chişinău | 7 | 1 | 157 | 2000,0 | 2000,0 | |
Blocul Institutului de Fizică Aplicată, str.Academiei nr.5, municipiul Chişinău | 7 | 1 | 157 | 1500,0 | 1500,0 | |
Încăperile Institutului de Protecţie a Plantelor şi Agricultură Ecologică, str.Pădurii nr.26/1, municipiul Chişinău | 7 | 1 | 157 | 700,0 | 700,0 | |
Clădirea Institutului Patrimoniului Cultural, str.G.Bănulescu-Bodoni nr.35, municipiul Chişinău | 7 | 1 | 157 | 587,9 | 587,9 | |
Cercetări ştiinţifice aplicate | 7 | 2 | 7063,0 | 7007,0 | 56,0 | |
Academia de Ştiinţe a Moldovei | 7 | 2 | 157 | 7063,0 | 7007,0 | 56,0 |
Blocul de Biologie al Institutului de Zoologie, str.Academiei nr.1, municipiul Chişinău | 7 | 2 | 157 | 2100,0 | 2100,0 | |
Blocul Institutului de Genetică şi Fiziologie a Plantelor, str.Pădurii nr.20, municipiul Chişinău | 7 | 2 | 157 | 1200,0 | 1200,0 | |
Clădirea Centrului Metrologie şi Metode Analitice de Cercetare, str.Academiei nr.3/2, municipiul Chişinău | 7 | 2 | 157 | 356,0 | 300,0 | 56,0 |
Încăperile Institutului de Inginerie Electronică şi Tehnologii Industriale, str.Academiei nr.3/3, municipiul Chişinău | 7 | 2 | 157 | 896,5 | 896,5 | |
Sistemul de încălzire al Institutului de Inginerie Electronică şi Tehnologii Industriale, str.Academiei nr.3/3, municipiul Chişinău | 7 | 2 | 157 | 503,5 | 503,5 | |
Clădirea Institutului Grădinii Botanice, str.Pădurii nr.18, municipiul Chişinău | 7 | 2 | 157 | 809,0 | 809,0 | |
Blocul de sere al Institutului Grădinii Botanice, str.Pădurii nr.18, municipiul Chişinău | 7 | 2 | 157 | 100,0 | 100,0 | |
Blocul Institutului de Economie, Finanţe şi Statistică, str.Ion Creangă nr.45, municipiul Chişinău | 7 | 2 | 157 | 598,0 | 598,0 | |
Gardul decorativ pe perimetrul terenului atribuit în gestiunea Institutului de Fizică Aplicată, str.Academiei nr.5, municipiul Chişinău | 7 | 2 | 157 | 500,0 | 500,0 | |
Instituţii şi acţiuni pentru ştiinţă şi inovare neatribuite la alte grupuri | 7 | 4 | 500,0 | 500,0 | ||
Ministerul Sănătăţii | 7 | 4 | 128 | 500,0 | 500,0 | |
Biblioteca Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu", municipiul Chişinău | 7 | 4 | 128 | 500,0 | 500,0 | |
Organe administrative | 7 | 10 | 3788,0 | 3533,0 | 255,0 | |
Academia de Ştiinţe a Moldovei | 7 | 10 | 157 | 3788,0 | 3533,0 | 255,0 |
Sistemul de încălzire din blocul administrativ, bd.Ştefan cel Mare nr.1, municipiul Chişinău | 7 | 10 | 157 | 900,0 | 900,0 | |
Birourile şi încăperile auxiliare din blocul administrativ, bd.Ştefan cel Mare nr.1, municipiul Chişinău | 7 | 10 | 157 | 2483,0 | 2483,0 | |
Traseul de alimentare cu electricitate a blocului administrativ, bd.Ştefan cel Mare nr.1, municipiul Chişinău (inclusiv lucrări de proiectare) | 7 | 10 | 157 | 150,0 | 150,0 | |
Gardul decorativ pe perimetrul terenului atribuit în gestiunea academiei, orăşelul academic, municipiul Chişinău | 7 | 10 | 157 | 69,0 | 69,0 | |
Gardul blocului administrativ, bd.Ştefan cel Mare nr.1, municipiul Chişinău | 7 | 10 | 157 | 186,0 | 186,0 | |
Cultură, artă, sport şi acţiuni pentru tineret | 8 | 13082,1 | 12796,4 | 285,7 | ||
Activităţi în domeniul culturii | 8 | 2 | 12899,4 | 12796,4 | 103,0 | |
Ministerul Culturii şi Turismului | 8 | 2 | 130 | 12899,4 | 12796,4 | 103,0 |
Edificiile Bibliotecii Naţionale, str.31 August 1989 nr.78, municipiul Chişinău | 8 | 2 | 130 | 130,0 | 130,0 | |
Edificiul Bibliotecii Naţionale pentru Copii „Ion Creangă”, str.Şciusev nr.65, municipiul Chişinău | 8 | 2 | 130 | 70,1 | 70,1 | |
Edificiile Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei, str.31 August 1989 nr.121a, municipiul Chişinău | 8 | 2 | 130 | 1434,5 | 1434,5 | |
Edificiile Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, str.M.Kogălniceanu nr.82, municipiul Chişinău | 8 | 2 | 130 | 1054,4 | 1054,4 | |
Clădirile Casei-Muzeu „A.S.Puşkin”, str.Anton Pann nr.19, municipiul Chişinău | 8 | 2 | 130 | 80,0 | 80,0 | |
Complexul etnografic din satul Butuceni al Complexului Muzeal „Oraşul Medieval Orhei” | 8 | 2 | 130 | 250,0 | 250,0 | |
Complexul etnografic din satul Morovaia al Complexului Muzeal „Oraşul Medieval Orhei” | 8 | 2 | 130 | 420,0 | 420,0 | |
Edificiul şi depozitele pentru păstrarea patrimoniului cultural ale Muzeului Naţional de Artă, str.31 August 1989 nr.115, municipiul Chişinău | 8 | 2 | 130 | 300,0 | 250,0 | 50,0 |
Edificiul Muzeului Naţional de Artă, str.31 August 1989 nr.115, municipiul Chişinău | 8 | 2 | 130 | 153,0 | 100,0 | 53,0 |
Edificiile studioului „Moldova-Film”, şos.Hînceşti nr.61, municipiul Chişinău | 8 | 2 | 130 | 924,9 | 924,9 | |
Edificiul Sălii cu Orgă, bd.Ştefan cel Mare nr.81, municipiul Chişinău | 8 | 2 | 130 | 155,0 | 155,0 | |
Edificiul Teatrului Naţional de Operă şi Balet, bd.Ştefan cel Mare nr.152, municipiul Chişinău | 8 | 2 | 130 | 6569,5 | 6569,5 | |
Edificiul Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri”, municipiul Bălţi | 8 | 2 | 130 | 500,0 | 500,0 | |
Edificiul Teatrului Republican de Păpuşi „Licurici”, str.31 August 1989 nr.121, municipiul Chişinău | 8 | 2 | 130 | 858,0 | 858,0 | |
Sport şi acţiuni pentru tineret | 8 | 5 | 182,7 | 182,7 | ||
Agenţia Sportului | 8 | 5 | 138 | 182,7 | 182,7 | |
Sala de lupte libere a Centrului Sportiv de Pregătire a Loturilor Naţionale, municipiul Chişinău | 8 | 5 | 138 | 182,7 | 182,7 | |
Ocrotirea sănătăţii | 9 | 14555,7 | 10091,7 | 4464,0 | ||
Spitale | 9 | 1 | 2928,4 | 2623,2 | 305,2 | |
Asociaţia Curativ-Sanatorială şi de Recuperare | 9 | 1 | 176 | 2928,4 | 2623,2 | 305,2 |
Blocul sanitar al spitalului, str.Drumul Viilor nr.34, municipiul Chişinău | 9 | 1 | 176 | 980,0 | 980,0 | |
Blocul operator şi de reanimare al spitalului, str.Drumul Viilor nr.34, municipiul Chişinău | 9 | 1 | 176 | 1600,0 | 1600,0 | |
Reţelele electrice şi sistemul tehnico-sanitar al spitalului, str.Drumul Viilor nr.34, municipiul Chişinău | 9 | 1 | 176 | 348,4 | 43,2 | 305,2 |
Policlinici şi centre ale medicilor de familie | 9 | 2 | 558,4 | 540,0 | 18,4 | |
Asociaţia Curativ-Sanatorială şi de Recuperare | 9 | 2 | 176 | 558,4 | 540,0 | 18,4 |
Acoperişul policlinicii, str.31 August 1989 nr.70, municipiul Chişinău | 9 | 2 | 176 | 368,4 | 350,0 | 18,4 |
Blocul curativ al policlinicii, str.31 August 1989 nr.70, municipiul Chişinău | 9 | 2 | 176 | 140,0 | 140,0 | |
Blocul auxiliar al policlinicii, str.31 August 1989 nr.70, municipiul Chişinău | 9 | 2 | 176 | 50,0 | 50,0 | |
Servicii şi instituţii sanitaro-epidemiologice şi de profilaxie | 9 | 3 | 7615,3 | 3611,1 | 4004,2 | |
Ministerul Sănătăţii | 9 | 3 | 128 | 7465,3 | 3461,1 | 4004,2 |
Sediul Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Preventivă, municipiul Chişinău | 9 | 3 | 128 | 1090,1 | 950,1 | 140,0 |
Sediul Centrului de Medicină Preventivă, municipiul Chişinău | 9 | 3 | 128 | 3017,5 | 3017,5 | |
Sediul Centrului de Medicină Preventivă, municipiul Bălţi | 9 | 3 | 128 | 221,8 | 200,0 | 21,8 |
Sediul Centrului de Medicină Preventivă, raionul Anenii Noi | 9 | 3 | 128 | 100,0 | 100,0 | |
Sediul Centrului de Medicină Preventivă, raionul Briceni | 9 | 3 | 128 | 100,0 | 100,0 | |
Sediul Centrului de Medicină Preventivă, raionul Cahul | 9 | 3 | 128 | 29,5 | 29,5 | |
Sediul Centrului de Medicină Preventivă, raionul Cantemir | 9 | 3 | 128 | 100,0 | 100,0 | |
Sediul Centrului de Medicină Preventivă, raionul Cimişlia | 9 | 3 | 128 | 100,0 | 100,0 | |
Sediul Centrului de Medicină Preventivă, raionul Donduşeni | 9 | 3 | 128 | 100,0 | 100,0 | |
Sediul Centrului de Medicină Preventivă, raionul Drochia | 9 | 3 | 128 | 113,3 | 100,0 | 13,3 |
Sediul Centrului de Medicină Preventivă, raionul Făleşti | 9 | 3 | 128 | 100,0 | 100,0 | |
Sediul Centrului de Medicină Preventivă, raionul Glodeni | 9 | 3 | 128 | 100,0 | 100,0 | |
Sediul Centrului de Medicină Preventivă, raionul Ialoveni | 9 | 3 | 128 | 100,0 | 100,0 | |
Sediul Centrului de Medicină Preventivă, raionul Leova | 9 | 3 | 128 | 100,0 | 100,0 | |
Sediul Centrului de Medicină Preventivă, raionul Ocniţa | 9 | 3 | 128 | 167,0 | 167,0 | |
Sediul Centrului de Medicină Preventivă, raionul Sîngerei | 9 | 3 | 128 | 70,0 | 70,0 | |
Sediul Centrului de Medicină Preventivă, raionul Soroca | 9 | 3 | 128 | 55,0 | 55,0 | |
Sediul Centrului de Medicină Preventivă, raionul Străşeni | 9 | 3 | 128 | 217,0 | 200,0 | 17,0 |
Sediul Centrului Ftiziopneumologic de Reabilitare pentru Copii "Tîrnova", satul Tîrnova, raionul Donduşeni | 9 | 3 | 128 | 54,0 | 54,0 | |
Sediul Centrului de Recuperare "Sergheevka", oraşul Sergheevka, Ucraina | 9 | 3 | 128 | 585,0 | 223,0 | 362,0 |
Sediul Centrului de Recuperare "Ceadîr-Lunga" | 9 | 3 | 128 | 604,7 | 300,0 | 304,7 |
Sediul Centrului de Plasament şi Reabilitare pentru Copii de Vîrstă Fragedă, municipiul Chişinău | 9 | 3 | 128 | 212,0 | 212,0 | |
Secţia de reabilitare a Centrului de Plasament şi Reabilitare pentru Copii de Vîrstă Fragedă, municipiul Chişinău | 9 | 3 | 128 | 20,0 | 20,0 | |
Sediul Centrului de Plasament Temporar şi Reabilitare pentru Copii, municipiul Bălţi | 9 | 3 | 128 | 108,4 | 85,0 | 23,4 |
Asociaţia Curativ-Sanatorială şi de Recuperare | 9 | 3 | 176 | 150,0 | 150,0 | |
Laboratoriul bacteriologic al Centrului de Igienă şi Epidemiologie, municipiul Chişinău | 9 | 3 | 176 | 150,0 | 150,0 | |
Instituţii şi servicii din domeniul ocrotirii sănătăţii neatribuite la alte grupuri | 9 | 5 | 439,8 | 303,6 | 136,2 | |
Ministerul Sănătăţii | 9 | 5 | 128 | 303,6 | 303,6 | |
Sediul Centrului Ştiinţifico-Practic Sănătate Publică şi Management Sanitar, municipiul Chişinău | 9 | 5 | 128 | 303,6 | 303,6 | |
Programe naţionale de ocrotire a sănătăţii | 9 | 6 | 2973,8 | 2973,8 | ||
Ministerul Sănătăţii | 9 | 6 | 128 | 2973,8 | 2973,8 | |
Clădirile Centrului Naţional de Transfuzie a Sîngelui, municipiul Chişinău | 9 | 6 | 128 | 1800,0 | 1800,0 | |
Sediul Centrului de Hemotransfuzii, municipiul Bălţi | 9 | 6 | 128 | 43,2 | 43,2 | |
Sediul Centrului de Medicină Preventivă, raionul Taraclia | 9 | 6 | 128 | 80,0 | 80,0 | |
Sediul Centrului de Medicină Preventivă, raionul Ştefan Vodă | 9 | 6 | 128 | 250,0 | 250,0 | |
Sediul Centrului de Recuperare "Sergheevka", oraşul Sergheevka, Ucraina | 9 | 6 | 128 | 300,6 | 300,6 | |
Secţia Centrului de Medicină Legală, municipiul Bălţi | 9 | 6 | 128 | 100,0 | 100,0 | |
Secţia de reanimare chirurgicală a Institutului de Cercetări Ştiinţifice în Domeniul Ocrotirii Sănătăţii Mamei şi Copilului, str.Burebista nr.93, municipiul Chişinău | 9 | 6 | 128 | 400,0 | 400,0 | |
Organe administrative | 9 | 10 | 40,0 | 40,0 | ||
Ministerul Sănătăţii | 9 | 10 | 128 | 40,0 | 40,0 | |
Sediul Ministerului Sănătăţii, str.V.Alecsandri nr.2, municipiul Chişinău | 9 | 10 | 128 | 40,0 | 40,0 | |
Asigurare şi asistenţă socială | 10 | 7039,8 | 7039,8 | |||
Instituţii ale asistenţei sociale | 10 | 3 | 7039,8 | 7039,8 | ||
Ministerul Economiei şi Comerţului | 10 | 3 | 121 | 600,0 | 600,0 | |
Sediul Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă a municipiului Bălţi | 10 | 3 | 121 | 300,0 | 300,0 | |
Sediul Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă a raionului Cahul | 10 | 3 | 121 | 300,0 | 300,0 | |
Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului | 10 | 3 | 127 | 6439,8 | 6439,8 | |
Staţia de epurare a apelor reziduale a casei-internat pentru copii cu deficienţe mintale (băieţi), oraşul Orhei | 10 | 3 | 127 | 350,0 | 350,0 | |
Policlinica şi subsolul blocului nr.5 ale internatului psihoneurologic, satul Brînzeni, raionul Edineţ | 10 | 3 | 127 | 437,4 | 437,4 | |
Blocul de gospodărie al internatului psihoneurologic, municipiul Bălţi | 10 | 3 | 127 | 292,1 | 292,1 | |
Clădirile internatului psihoneurologic, satul Bădiceni, raionul Soroca | 10 | 3 | 127 | 422,1 | 422,1 | |
Reţelele interioare de electricitate din blocurile internatului psihoneurologic, satul Cocieri, raionul Dubăsari | 10 | 3 | 127 | 729,5 | 729,5 | |
Blocul de cazare al Centrului Republican de Reabilitare a Invalizilor, Veteranilor Muncii şi ai Războiului, satul Cocieri, raionul Dubăsari | 10 | 3 | 127 | 500,0 | 500,0 | |
Blocurile de cazare ale Azilului Republican pentru Invalizi şi Pensionari, municipiul Chişinău | 10 | 3 | 127 | 1302,0 | 1302,0 | |
Edificiul Centrului Republican de Reabilitare a Invalizilor şi Pensionarilor „Speranţa”, oraşul Vadul lui Vodă, municipiul Chişinău | 10 | 3 | 127 | 920,0 | 920,0 | |
Edificiile Centrului de Reabilitare a Invalizilor şi Pensionarilor „Victoria”, oraşul Sergheevka, Ucraina | 10 | 3 | 127 | 915,3 | 915,3 | |
Edificiul Centrului de Plasament Temporar al Copiilor Aflaţi în Situaţie de Risc „Azimut”, raionul Soroca | 10 | 3 | 127 | 171,4 | 171,4 | |
Clădirea Asociaţiei pentru Persoane cu Dizabilităţi de Intelect „Humanitas”, str.Butucului nr.10, municipiul Chişinău | 10 | 3 | 127 | 400,0 | 400,0 | |
Agricultură, gospodăria silvică, gospodăria piscicolă şi gospodăria apelor | 11 | 953,0 | 943,0 | 10,0 | ||
Agricultură | 11 | 1 | 953,0 | 943,0 | 10,0 | |
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare | 11 | 1 | 125 | 953,0 | 943,0 | 10,0 |
Clădirea administrativă a Centrului Republican de Diagnostică Veterinară, municipiul Chişinău | 11 | 1 | 125 | 204,0 | 194,0 | 10,0 |
Clădirea administrativă a inspectoratului raional de stat pentru seminţe Bălţi | 11 | 1 | 125 | 50,0 | 50,0 | |
Clădirea administrativă a inspectoratului raional de stat pentru seminţe Criuleni | 11 | 1 | 125 | 25,0 | 25,0 | |
Clădirea administrativă a inspectoratului raional de stat pentru seminţe Sîngerei | 11 | 1 | 125 | 34,0 | 34,0 | |
Ferma de bovine cu vaci-mame producătoare de tauri a Institutului Naţional de Zootehnie şi Medicină Veterinară, satul Maximovca, raionul Anenii Noi | 11 | 1 | 125 | 300,0 | 300,0 | |
Încăperile de întreţinere a taurilor-reproducători ale Centrului Republican pentru Ameliorarea şi Reproducerea Animalelor, satul Maximovca, raionul Anenii Noi | 11 | 1 | 125 | 300,0 | 300,0 | |
Blocul administrativ al Inspectoratului de Stat Republican pentru Protecţia Plantelor, str.Cartuşa nr.77, oraşul Durleşti, municipiul Chişinău | 11 | 1 | 125 | 40,0 | 40,0 | |
Protecţie a mediului şi hidrometeorologie | 12 | 2940,0 | 369,0 | 2571,0 | ||
Protecţie a mediului | 12 | 1 | 2518,4 | |||
Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale | 12 | 1 | 284 | 2518,4 | ||
Sediul Inspectoratului Ecologic de Stat, str.Cosmonauţilor nr.9, municipiul Chişinău | 12 | 1 | 284 | 1935,1 | 1935,1 | |
Sediul Agenţiei Ecologice Cahul | 12 | 1 | 284 | 183,3 | 183,3 | |
Sediul Agenţiei Ecologice Chişinău, str.V.Alecsandri nr.1, municipiul Chişinău | 12 | 1 | 284 | 400,0 | 400,0 | |
Hidrometeorologie | 12 | 3 | 421,6 | 369,0 | 52,6 | |
Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale | 12 | 3 | 284 | 421,6 | 369,0 | 52,6 |
Staţia Agrometeorologiсă Bravicea | 12 | 3 | 284 | 54,0 | 54,0 | |
Staţia Agrometeorologiсă Bălţata | 12 | 3 | 284 | 55,0 | 55,0 | |
Sediul Serviciului Hidrometeorologic de Stat, str.Grenoble nr.193, municipiul Chişinău | 12 | 3 | 284 | 312,6 | 260,0 | 52,6 |
Completarea rezervelor de stat | 18 | 2155,0 | 2155,0 | |||
Alte servicii pentru deservirea rezervelor de stat | 18 | 4 | 2155,0 | 2155,0 | ||
Ministerul Finanţelor | 18 | 4 | 122 | 1100,3 | 1100,3 | |
Clădirea Centrului specializat "Tezaur" al Vistieriei de Stat, str.A.Puşkin nr.44, municipiul Chişinău | 18 | 4 | 122 | 1100,3 | 1100,3 | |
Agenţia Rezerve Materiale, Achiziţii Publice şi Ajutoare Umanitare | 18 | 4 | 169 | 1054,7 | 1054,7 | |
Clădirile Combinatului "Liman", str.Uzinelor nr.6, municipiul Chişinău | 18 | 4 | 169 | 850,0 | 850,0 | |
Clădirile Bazei Republicane Tehnico-Materiale, str.S.Lazo nr.27, oraşul Orhei | 18 | 4 | 169 | 204,7 | 204,7” |
Anexa nr.6 „Anexa nr.6
Fondul pentru dezvoltarea sistemului de executare - mii lei - | |
I. Venituri, total | 1460,0 |
Taxa de executare în mărime de 5% din suma real percepută sau din valoarea bunurilor percepute | 1460,0 |
II. Cheltuieli, total | 2664,6 |
1. Organizarea conferinţelor şi seminarelor cu invitarea cadrelor didactice de la diferite instituţii de învăţămînt, precum şi a experţilor internaţionali în domeniul executării documentelor executorii | 47,4 |
2. Întărirea bazei tehnico-materiale a structurilor teritoriale | 2003,2 |
3. Deplasări pentru studierea experienţei în domeniul executării silite | 177,8 |
4. Plata sporurilor la salariul executorilor judecătoreşti | 365,0 |
5. Activităţi de instruire şi formare profesională a cadrelor din sistemul de executare | 70,4 |
6. Alte cheltuieli | 0,8 |
III. Depăşirea cheltuielilor asupra veniturilor | 1204,6 |
IV. Soldul la începutul anului | 1206,5 |
V. Soldul la sfîrşitul anului | 1,9” |
Anexa nr.7 „Anexa nr.7
Fondul special pentru manuale - mii lei - | |
I. Venituri, total | 24389,0 |
1. Taxe pentru închirierea manualelor, neachitate pentru anul de studii 2006/2007 | 561,7 |
2. Taxe pentru închirierea manualelor în anul de studii 2007/2008 (învăţămîntul gimnazial) | 12215,9 |
3. Taxe pentru închirierea manualelor în anul de studii 2007/2008 (învăţămîntul liceal) | 3625,9 |
4. Dobînzi de la depozite bancare | 6500,0 |
5. Plăţi compensatorii de la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale pentru închirierea manualelor de către elevii din familii socialmente vulnerabile | 775,0 |
6. Taxe pentru închirierea manualelor pentru elevii din şcolile-internat de toate tipurile, acoperite de la bugetul de stat | 253,4 |
7. Plăţi compensatorii de la bugetul de stat pentru manualele de limbă maternă din instituţiile alolingve | 457,1 |
II. Cheltuieli, total | 31162,5 |
1. Reeditarea manualelor | 27883,7 |
2. Distribuirea manualelor către raioane | 1394,2 |
3. Achitarea plăţii pentru prima ediţie a manualelor pentru învăţămîntul liceal | 1050,5 |
4. Servicii bancare | 115,6 |
5. Asigurarea funcţionării fondului | 718,5 |
III. Depăşirea cheltuielilor asupra veniturilor | 6773,5 |
IV. Soldul la începutul anului | 54623,0 |
V. Soldul la sfîrşitul anului | 47849,5” |
Anexa nr.8 „Anexa nr.8
Fondul naţional pentru susţinerea ştiinţei - mii lei - | |
I. Venituri, total | 325,0 |
1. Defalcări în mărime de 0,5% din granturile fundaţiilor, instituţiilor şi organizaţiilor internaţionale | 10,0 |
2. Defalcări în mărime de 2% din valoarea totală a serviciilor prestate contra plată, a operaţiunilor de arendă a spaţiilor, a executării comenzilor sau contractelor, precum şi din alte venituri ale organizaţiilor din sfera ştiinţei şi inovării subordonate Academiei de Ştiinţe a Moldovei | 145,0 |
3. Defalcări în mărime de 3% din profitul rămas la dispoziţia Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală | 80,0 |
4. Defalcări în mărime de 10% din profitul rămas la dispoziţia agenţilor economici cu autofinanţare din subordinea Academiei de Ştiinţe a Moldovei | 90,0 |
II. Cheltuieli, total | 282,1 |
1. Premierea şi susţinerea financiară a cercetătorilor ştiinţifici şi a tinerelor talente | 129,8 |
2. Acordarea de burse pentru rezultate deosebite în sfera ştiinţei şi inovării | 152,3 |
III. Depăşirea veniturilor asupra cheltuielilor | 42,9 |
IV. Soldul la începutul anului | 259,9 |
V. Soldul la sfîrşitul anului | 302,8” |
Anexa nr.9 „Anexa nr.9
Fondul republican de susţinere socială a populaţiei - mii lei - | |
I. Venituri, total | 72350,0 |
1. Plata din partea persoanelor juridice care prestează servicii de telefonie mobilă | 68030,0 |
2. Plata suplimentară obligatorie obţinută de la perfectarea şi eliberarea certificatului de înmatriculare a automobilului | 4320,0 |
II. Cheltuieli, total | 72854,0 |
1. Acordarea de ajutoare materiale nemijlocit din mijloacele fondului | 2670,0 |
2. Asigurarea activităţii direcţiei executive a fondului | 730,0 |
3. Transferuri la fondurile locale pentru susţinerea materială a persoanelor defavorizate şi alimentarea în cantinele de ajutor social | 69454,0 |
III. Depăşirea cheltuielilor asupra veniturilor | 504,0 |
IV. Soldul la începutul anului | 504,0 |
V. Soldul la sfîrşitul anului | 0” |
Anexa nr.10 „Anexa nr.10
Fondul pentru încurajarea dezvoltării culturii nucului - mii lei - | |
I. Venituri, total | 3750,0 |
Defalcări în mărime de 1,5% din valoarea costului comercial al exportului de nuci, de produse derivate din nuci şi lemn de nuc | 3750,0 |
II. Cheltuieli, total | 4296,3 |
1. Menţinerea şi dezvoltarea fondului genetic de nuc | 430,0 |
2. Producerea materialului de înmulţire şi săditor de nuc altoit în pepiniere şi dezvoltarea bazei tehnico-materiale a pepinierelor | 2148,0 |
3. Înfiinţarea şi întreţinerea pînă la intrare pe rod a plantaţiilor producţie-marfă de nuc altoit | 1504,0 |
4. Promovarea dezvoltării culturii nucului (elaborarea actelor normative şi tehnice, editarea materialelor didactico-metodice, susţinerea activităţilor de propagare a realizărilor tehnico-ştiinţifice şi tehnologiilor avansate, organizarea seminarelor, conferinţelor ştiinţifico-practice, simpozioanelor etc.) | 214,3 |
III. Depăşirea cheltuielilor asupra veniturilor | 546,3 |
IV. Soldul la începutul anului | 546,3 |
V. Soldul la sfîrşitul anului | 0” |
Anexa nr.11 „Anexa nr.11
Fondul ecologic naţional - mii lei - | |
I. Venituri, total | 50300,0 |
1. Mijloace transferate de către fondurile ecologice locale, inclusiv 30% din veniturile totale ale fondurilor ecologice locale | 2100,0 |
2. Plăţi pentru emisiile de poluanţi din sursele mobile care folosesc benzină (etilată, neetilată), carburanţi pentru motoare de avion sau motorină | 31438,0 |
3. Plată pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului | 16762,0 |
II. Cheltuieli, total | 61043,4 |
1. Finanţarea proiectelor pentru implementarea strategiilor, programelor şi planurilor naţionale de protecţie a mediului, standardelor şi normativelor, pentru construcţia şi participarea prin cote-părţi la construcţia obiectivelor de protecţie a mediului (inclusiv finanţarea lucrărilor de proiectare şi implementarea proiectelor în domeniul alimentării cu apă şi canalizare, finanţarea lucrărilor de colectare şi sortare a deşeurilor şi susţinerea întreprinderilor de prelucrare sau de neutralizare a lor, finanţarea lucrărilor de ameliorare a calităţii bazinului aerian) | 48754,9 |
dintre care: | |
- cota-parte pentru proiectul „Managementul şi distrugerea stocurilor de poluanţi organici persistenţi” | 880,0 |
- stabilirea zonelor şi fîşiilor de protecţie a apelor rîurilor şi bazinelor de ape, precum şi plantarea | 2000,0 |
- construcţia digurilor zonei umede de importanţă internaţională „Lacurile Prutului de Jos” | 1000,0 |
2. Investigaţii ştiinţifice în domeniul protecţiei mediului efectuate la comanda Ministerului Ecologiei şi Resurselor Naturale, participarea prin cote-părţi la lucrările de cercetare-dezvoltare, elaborarea proiectelor zonelor protejate ale patrimoniului natural şi ale celui construit de importanţă naţională şi internaţională | 3300,0 |
3. Organizarea şi gestionarea sistemului de informaţie şi reclamă ecologică, propagarea cunoştinţelor ecologice | 1600,0 |
4. Premierea specialiştilor, indiferent de apartenenţa departamentală (pînă la 1% din veniturile fondului), achitarea cheltuielilor pentru crearea bazei tehnico-materiale şi pentru ţinerea evidenţei statistice a fondurilor ecologice | 2188,5 |
5. Organizarea colaborării internaţionale în domeniul protecţiei mediului, inclusiv prin antrenarea specialiştilor străini la acordarea asistenţei consultative, de expertizare, participarea reprezentanţilor ţării la activitatea convenţiilor ecologice internaţionale la care Republica Moldova este parte, achitarea cotizaţiilor de membru al organizaţiilor interstatale în domeniul protecţiei mediului, organizarea şi realizarea activităţilor de implementare a Convenţiei CITES (elaborarea permiselor CITES, procurarea timbrului special CITES etc.) | 1300,0 |
6. Lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale, avariilor de producţie, a altor situaţii ce pot aduce prejudiciu mediului | 2500,0 |
7. Acordarea de sprijin financiar organizaţiilor ecologiste neguvernamentale în baza unui program special de granturi pentru proiectele destinate protecţiei mediului | 1400,0 |
III. Depăşirea cheltuielilor asupra veniturilor | 10743,4 |
IV. Soldul la începutul anului | 18743,4 |
V. Soldul la sfîrşitul anului | 8000,0” |
Anexa nr.12 „Anexa nr.12
Sinteza fondurilor ecologice locale - mii lei - | |
I. Venituri, total | 7000,0 |
1. Plăţi pentru poluarea mediului în limitele normativelor stabilite | 6224,1 |
inclusiv pentru poluarea: | |
- surselor de apă | 2477,0 |
- aerului atmosferic | 2853,2 |
- cu mijloace de transport | 226,5 |
- prin depozitarea deşeurilor | 667,4 |
2. Mijloace încasate pentru compensarea prejudiciilor cauzate prin încălcarea legislaţiei cu privire la protecţia mediului | 775,9 |
II. Cheltuieli, total | 9353,3 |
1.Transferuri în fondul ecologic naţional (30% din veniturile fondului) | 2100,0 |
2. Elaborarea şi implementarea strategiilor, programelor şi planurilor locale de protecţie a mediului şi de regenerare a resurselor naturale | 1098,4 |
3. Construcţia, reconstrucţia şi reutilarea obiectivelor de protecţie a mediului | 1357,0 |
4. Proiectarea, construcţia şi amenajarea poligoanelor pentru depozitarea deşeurilor | 750,0 |
5. Măsuri sanitare (lichidarea gunoiştilor neautorizate, curăţarea fîntînilor, izvoarelor, lacurilor etc.) | 1555,5 |
6. Propagarea cunoştinţelor ecologice | 153,0 |
7. Întărirea bazei tehnico-materiale a structurilor de protecţie a mediului | 1835,4 |
8. Premierea inspectorilor ecologici (pînă la 5% din veniturile fondului) şi întreţinerea serviciilor ecologico-economice din componenţa agenţiilor ecologice teritoriale | 300,0 |
9. Acţiuni de prevenire şi lichidare a consecinţelor poluării mediului, calamităţilor naturale şi avariilor, care au condiţionat degradarea componentelor mediului | 105,0 |
10. Alte lucrări cu specific local ce ţin de protecţia mediului (pînă la 15% din veniturile fondului) | 99,0 |
III. Depăşirea cheltuielilor asupra veniturilor | 2353,3 |
IV. Soldul la începutul anului | 2353,3 |
V. Soldul la sfîrşitul anului | 0” |
Anexa nr.13 „Anexa nr.13
Fondul special pentru finanţarea lucrărilor de constituire a bazei normative în construcţii - mii lei - | |
I. Venituri, total | 10287,8 |
1. Defalcări din volumul investiţiilor prevăzute în bugetul de stat | 500,0 |
2. Defalcări din volumul investiţiilor efectuate din alte surse | 9787,8 |
II. Cheltuieli, total | 16000,0 |
Lucrări de constituire a bazei normative în construcţii | 16000,0 |
III. Depăşirea cheltuielilor asupra veniturilor | 5712,2 |
IV. Soldul la începutul anului | 12078,6 |
V. Soldul la sfîrşitul anului | 6366,4” |
Anexa nr.14 „Anexa nr.14
Fondul special pentru promovarea şi dezvoltarea turismului - mii lei - | |
I. Venituri, total | 574,5 |
1. Defalcări în mărime de 50% din mijloacele provenite din eliberarea brevetelor de turism | 90,0 |
2. Mijloace financiare provenite din clasificarea structurilor de primire turistică cu funcţii de cazare şi de servire a mesei | 50,0 |
3. Donaţii, sponsorizări şi granturi | 103,9 |
4. Defalcări din veniturile Centrului Naţional de Perfecţionare a Cadrelor din Industria Turismului | 10,0 |
5. Alte mijloace, în conformitate cu legislaţia în vigoare | 320,6 |
II. Cheltuieli, total | 772,1 |
1. Programe şi activităţi de creare şi dezvoltare a produsului turistic | 116,0 |
2. Activităţi de promovare, reprezentare şi informare turistică, inclusiv în străinătate | 587,1 |
3. Investigaţii ale pieţei turistice, activităţi de informare şi documentare în domeniul turismului | 69,0 |
III. Depăşirea cheltuielilor asupra veniturilor | 197,6 |
IV. Soldul la începutul anului | 197,6 |
V. Soldul la sfîrşitul anului | 0” |
Anexa nr.15 "Anexa nr.17
Transferuri din fondul de susţinere financiară a unităţilor administrativ-teritoriale la bugetele raionale, la bugetele municipale Chişinău şi Bălţi şi la bugetul central al unităţii teritoriale autonome Găgăuzia
| |
Unitatea administrativ-teritorială | Suma, mii lei |
1 | 2 |
Raionul | |
Anenii Noi | 54834,1 |
Basarabeasca | 18406,2 |
Briceni | 49856,5 |
Cahul | 80681,9 |
Cantemir | 56472,2 |
Călăraşi | 61693,2 |
Căuşeni | 73241,8 |
Cimişlia | 50463,8 |
Criuleni | 61778,8 |
Donduşeni | 29752,7 |
Drochia | 59300,0 |
Dubăsari | 37555,7 |
Edineţ | 47592,3 |
Făleşti | 70828,2 |
Floreşti | 60986,0 |
Glodeni | 43388,5 |
Hînceşti | 95412,5 |
Ialoveni | 71711,9 |
Leova | 45784,0 |
Nisporeni | 61819,5 |
Ocniţa | 36601,5 |
Orhei | 74490,6 |
Rezina | 37452,3 |
Rîşcani | 48820,0 |
Sîngerei | 77610,6 |
Soroca | 72495,9 |
Străşeni | 67798,2 |
Şoldăneşti | 38502,0 |
Ştefan Vodă | 59552,3 |
Taraclia | 30483,5 |
Teleneşti | 69652,9 |
Ungheni | 85767,4 |
Municipiul | |
Chişinău | 40952,3 |
Bălţi | 13265,5 |
Unitatea teritorială autonomă Găgăuzia | 79224,7 |
Total | 1964229,5" |
Anexa nr.16 „Anexa nr.18
Transferuri de la bugetul de stat la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale pentru finanţarea investiţiilor capitale
| ||||
Beneficiarul, obiectivul | Codul | Suma, mii lei | ||
Autori- tatea pub- lică | Gru- pul prin- cipal | Gru- pul | ||
1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
Municipiul Chişinău | 1 | 77841,0 | ||
Transporturi, gospodăria drumurilor, comunicaţii şi informatică | 1 | 14 | 12268,0 | |
Gospodăria drumurilor | 1 | 14 | 7 | 12268,0 |
Gara de Nord | 1 | 14 | 7 | 590,0 |
Reconstrucţia străzii Pan Halippa (de la piaţa Pan Halippa pînă la str.Ismail) (stingerea datoriilor) | 1 | 14 | 7 | 11678,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 1 | 15 | 15573,0 | |
Gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 1 | 15 | 1 | 6100,0 |
Blocurile locative pentru persoanele care au avut de suferit în urma acţiunilor de luptă pentru apărarea independenţei şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova | 1 | 15 | 1 | 6100,0 |
Gospodăria comunală | 1 | 15 | 2 | 9473,0 |
Lucrări de consolidare contra alunecărilor de teren în cartierul Universităţii de Stat de Medicina şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu" | 1 | 15 | 2 | 1450,0 |
Aprovizionarea cu apă, satul Goian | 1 | 15 | 2 | 129,0 |
Apeductul şi sistemul de canalizare din str.Livădarilor, oraşul Codru | 1 | 15 | 2 | 500,0 |
Linia de troleibuze Centru–Petricani (achitarea datoriilor) | 1 | 15 | 2 | 6894,0 |
Reabilitarea str.Costiujeni nr.3–93, în urma construcţiei reţelelor inginereşti, oraşul Codru | 1 | 15 | 2 | 500,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 1 | 16 | 50000,0 | |
Reţele de gaze | 1 | 16 | 1 | 50000,0 |
Gazoductul-branşament Tocuz–Căinari–Mereni | 1 | 16 | 1 | 50000,0 |
Municipiul Bălţi | 12 | 3992,0 | ||
Învăţămînt | 12 | 6 | 600,0 | |
Învăţamînt secundar | 12 | 6 | 3 | 600,0 |
Cazangeria cu gaze naturale a şcolii medii nr.15 | 12 | 6 | 3 | 600,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 12 | 15 | 3392,0 | |
Gospodăria comunală | 12 | 15 | 2 | 3392,0 |
Rezervoarele de apă cu capacitatea de 8,0 mii m3, str.Bucovinei | 12 | 15 | 2 | 1600,0 |
Staţia de pompare şi apeductul spre rezervoarele de apă din str.Bucovinei | 12 | 15 | 2 | 392,0 |
Măsuri contra alunecărilor de teren în cartierul Bălţi Nou | 12 | 15 | 2 | 1400,0 |
Raionul Anenii Noi | 30 | 5406,1 | ||
Învăţamînt | 30 | 6 | 4486,1 | |
Învăţămînt secundar | 30 | 6 | 3 | 2786,1 |
Şcoala pentru 694 de locuri, satul Delacău | 30 | 6 | 3 | 1100,0 |
Şcoala medie, satul Merenii Noi | 30 | 6 | 3 | 6,1 |
Şcoala medie, satul Floreni | 30 | 6 | 3 | 1680,0 |
Instituţii şi activităţi în domeniul învăţămîntului neatribuite la alte grupuri | 30 | 6 | 7 | 1700,0 |
Tabăra de odihnă pentru copii, satul Şerpeni | 30 | 6 | 7 | 1700,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 30 | 15 | 320,0 | |
Gospodăria comunală | 30 | 15 | 2 | 320,0 |
Reţelele de canalizare, satul Roşcani | 30 | 15 | 2 | 200,0 |
Aprovizionarea cu apă a noului sector locativ, satul Ţînţăreni | 30 | 15 | 2 | 120,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 30 | 16 | 600,0 | |
Reţele de gaze | 30 | 16 | 1 | 600,0 |
Gazoductul spre satul Ochiul Roş | 30 | 16 | 1 | 42,8 |
Gazoductul spre satul Zolotievca | 30 | 16 | 1 | 403,2 |
Gazoductul spre satul Nicolaevca | 30 | 16 | 1 | 77,0 |
Gazoductul spre satul Larga | 30 | 16 | 1 | 77,0 |
Raionul Basarabeasca | 31 | 1400,0 | ||
Învăţămînt | 31 | 6 | 500,0 | |
Instituţii şi activităţi în domeniul învăţămîntului neatribuite la alte grupuri | 31 | 6 | 7 | 500,0 |
Centrul de creaţie al copiilor "Luceafarul", oraşul Basarabeasca | 31 | 6 | 7 | 500,0 |
Asigurare şi asistenţă socială | 31 | 10 | 500,0 | |
Instituţii de asistenţă socială | 31 | 10 | 3 | 500,0 |
Reţelele inginereşti la casa pentru persoane cu vîrstă înaintată, satul Sadaclia | 31 | 10 | 3 | 500,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 31 | 15 | 400,0 | |
Gospodăria comunală | 31 | 15 | 2 | 400,0 |
Reconstrucţia reţelelor de canalizare din str.Sovhoznaia, oraşul Basarabeasca | 31 | 15 | 2 | 400,0 |
Raionul Briceni | 32 | 14353,5 | ||
Învăţămînt | 32 | 6 | 5060,0 | |
Învăţămînt preşcolar | 32 | 6 | 1 | 750,0 |
Reconstrucţia şi reutilarea, cu trecere la gaze naturale, a cazangeriei grădiniţei de copii, satul Colicăuţi | 32 | 6 | 1 | 750,0 |
Învăţămînt secundar | 32 | 6 | 3 | 4310,0 |
Şcoala medie, oraşul Lipcani | 32 | 6 | 3 | 1200,0 |
Modernizarea sistemului de încălzire al liceului, satul Larga (achitarea datoriei din anul 2005) | 32 | 6 | 3 | 110,0 |
Liceul teoretic din satul Caracuşenii Vechi | 32 | 6 | 3 | 3000,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 32 | 15 | 1500,0 | |
Gospodăria comunală | 32 | 15 | 2 | 1500,0 |
Modernizarea şi dezvoltarea sistemelor de aprovizionare cu apă şi de canalizare, oraşul Briceni | 32 | 15 | 2 | 1500,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 32 | 16 | 7793,5 | |
Reţele de gaze | 32 | 16 | 1 | 7793,5 |
Gazoductul Lipcani–Drepcăuţi–Criva | 32 | 16 | 1 | 1868,0 |
Gazoductul spre satul Bogdăneşti | 32 | 16 | 1 | 2260,0 |
Gazoductul spre satul Medveja | 32 | 16 | 1 | 1885,5 |
Gazoductul spre satul Pererita | 32 | 16 | 1 | 1280,0 |
Gazoductul spre satul Mihăileni | 32 | 16 | 1 | 500,0 |
Raionul Cahul | 34 | 10251,0 | ||
Învăţamînt | 34 | 6 | 350,0 | |
Învăţămînt preşcolar | 34 | 6 | 1 | 120,0 |
Reconstrucţia grădiniţei de copii, satul Tătăreşti | 34 | 6 | 1 | 120,0 |
Învăţămînt secundar | 34 | 6 | 3 | 230,0 |
Reutilarea, cu trecere la gaze naturale, a cazangeriei şcolii, satul Baurci-Moldoveni | 34 | 6 | 3 | 60,0 |
Gazificarea gimnaziului, satul Luceşti | 34 | 6 | 3 | 80,0 |
Gazificarea gimnaziului, satul Bucuria | 34 | 6 | 3 | 90,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 34 | 15 | 1701,0 | |
Gospodăria comunală | 34 | 15 | 2 | 1701,0 |
Aprovizionarea cu apă a satului Giurgiuleşti | 34 | 15 | 2 | 800,0 |
Apeductul, satul Vadul lui Isac | 34 | 15 | 2 | 200,0 |
Colectorul principal pentru canalizare, oraşul Cahul | 34 | 15 | 2 | 630,0 |
Elaborarea Planului general urbanistic de dezvoltare a satului Giurgiuleşti | 34 | 15 | 2 | 71,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 34 | 16 | 8200,0 | |
Reţele de gaze | 34 | 16 | 1 | 8200,0 |
Gazoductul Cahul–Moscovei–Burlacu–Spicoasa | 34 | 16 | 1 | 3700,0 |
Gazoductul Cahul–Andruşul de Sus–Chircani–Doina–Iasnaia Poleana | 34 | 16 | 1 | 4500,0 |
Raionul Cantemir | 36 | 15428,0 | ||
Învăţămînt | 36 | 6 | 6863,0 | |
Învăţămînt preşcolar | 36 | 6 | 1 | 225,0 |
Grădiniţa de copii, satul Porumbeşti (lucrări de proiectare) | 36 | 6 | 1 | 225,0 |
Învăţămînt secundar | 36 | 6 | 3 | 6190,0 |
Şcoala pentru 198 de locuri, satul Ţărăncuţa | 36 | 6 | 3 | 5140,0 |
Gazificarea Liceului Teoretic "Mihai Eminescu", satul Baimaclia | 36 | 6 | 3 | 300,0 |
Reutilarea sistemului de încălzire al gimnaziului "Ion Cojocaru", satul Ţiganca | 36 | 6 | 3 | 200,0 |
Gazificarea gimnaziului, satul Porumbeşti | 36 | 6 | 3 | 200,0 |
Gazificarea liceului, satul Cania | 36 | 6 | 3 | 350,0 |
Instituţii şi activităţi în domeniul învăţămîntului neatribuite la alte grupuri | 36 | 6 | 7 | 448,0 |
Tabăra de odihnă pentru copii, satul Hănăseni | 36 | 6 | 7 | 448,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 36 | 15 | 1000,0 | |
Gospodăria comunală | 36 | 15 | 2 | 1000,0 |
Contribuţia la implementarea proiectului de reconstrucţie a sistemului de aprovizionare cu apă şi de canalizare, oraşul Cantemir | 36 | 15 | 2 | 1000,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 36 | 16 | 7565,0 | |
Reţele de gaze | 36 | 16 | 1 | 7565,0 |
Gazoductul magistral Comrat–Baimaclia | 36 | 16 | 1 | 4900,0 |
Gazoductul Cotovscoe–Cîietu | 36 | 16 | 1 | 500,0 |
Gazificarea satului Cania | 36 | 16 | 1 | 250,0 |
Gazificarea satului Cociulia | 36 | 16 | 1 | 800,0 |
Gazificarea satului Pleşeni | 36 | 16 | 1 | 815,0 |
Gazoductul Cociulia–Capaclia | 36 | 16 | 1 | 300,0 |
Raionul Călăraşi | 38 | 13082,6 | ||
Învăţămînt | 38 | 6 | 4513,6 | |
Învăţămînt preşcolar | 38 | 6 | 1 | 300,0 |
Gazificarea grădiniţei de copii, satul Hogineşti | 38 | 6 | 1 | 300,0 |
Învăţămînt secundar | 38 | 6 | 3 | 4213,6 |
Anexa la şcoală, satul Hirova | 38 | 6 | 3 | 3600,0 |
Anexa la Liceul Teoretic "Ştefan cel Mare", satul Bravicea (inclusiv lucrări de proiectare) | 38 | 6 | 3 | 413,6 |
Gazificarea gimnaziului şi grădiniţei de copii, satul Vărzăreştii Noi | 38 | 6 | 3 | 200,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 38 | 15 | 200,0 | |
Gospodăria comunală | 38 | 15 | 2 | 200,0 |
Linia electrică şi transformatorul pentru punerea în funcţiune a fîntînii arteziene din partea de sus a satului Hirova (inclusiv lucrări de proiectare) | 38 | 15 | 2 | 200,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 38 | 16 | 8369,0 | |
Reţele de gaze | 38 | 16 | 1 | 8369,0 |
Gazoductul-branşament Hîrbovăţ–Hogineşti–Onişcani | 38 | 16 | 1 | 80,0 |
Gazoductul-branşament Călăraşi–Sipoteni–Vălcineţ–Pîrjolteni (sectorul Novaci–Horodişte–Pîrjolteni) | 38 | 16 | 1 | 410,0 |
Gazoductul Răciula–Săseni | 38 | 16 | 1 | 2864,0 |
Gazoductul Pituşca–Vărzăreştii Noi | 38 | 16 | 1 | 1814,0 |
Gazoductul spre satul Parcani | 38 | 16 | 1 | 408,0 |
Gazificarea satului Pîrjolteni | 38 | 16 | 1 | 425,0 |
Gazoductul-branşament Călăraşi–Sipoteni–Vălcineţ–Pîrjolteni (sectorul Horodişte–Sadova) | 38 | 16 | 1 | 2368,0 |
Raionul Căuşeni | 40 | 8750,0 | ||
Învăţămînt | 40 | 6 | 1200,0 | |
Învăţămînt preşcolar | 40 | 6 | 1 | 600,0 |
Gazificarea grădiniţei de copii, satul Copanca | 40 | 6 | 1 | 600,0 |
Învăţămînt secundar | 40 | 6 | 3 | 600,0 |
Şcoala pentru 464 de locuri, satul Ciufleşti (inclusiv lucrări de proiectare) | 40 | 6 | 3 | 600,0 |
Cultură, artă, sport şi acţiuni pentru tineret | 40 | 8 | 1000,0 | |
Activităţi în domeniul culturii | 40 | 8 | 2 | 1000,0 |
Restaurarea Casei-Muzeu "Alexei Mateevici", satul Zaim | 40 | 8 | 2 | 1000,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 40 | 15 | 600,0 | |
Gospodăria comunală | 40 | 15 | 2 | 600,0 |
Reconstrucţia apeductului, oraşul Căuşeni | 40 | 15 | 2 | 500,0 |
Apeductul, satul Ursoaia (inclusiv lucrări de proiectare) | 40 | 15 | 2 | 100,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 40 | 16 | 5950,0 | |
Reţele de gaze | 40 | 16 | 1 | 5950,0 |
Gazoductul de presiune medie spre azilul de bătrîni şi spre şcoală, satul Tănătari | 40 | 16 | 1 | 490,0 |
Gazoductul spre satul Plop-Ştiubei | 40 | 16 | 1 | 1247,0 |
Gazoductul spre satul Chircăieşti | 40 | 16 | 1 | 1346,0 |
Gazoductul spre satele Taraclia, Baimaclia, Ciufleşti | 40 | 16 | 1 | 2667,0 |
Gazificarea caselor de locuit din str.Păcii, satul Copanca | 40 | 16 | 1 | 200,0 |
U.T.A. Găgăuzia | 43 | 3650,0 | ||
Învăţămînt | 43 | 6 | 500,0 | |
Învăţămînt secundar | 43 | 6 | 3 | 500,0 |
Şcoala medie nr.2, satul Copceac | 43 | 6 | 3 | 500,0 |
Ocrotirea sănătăţii | 43 | 9 | 800,0 | |
Spitale | 43 | 9 | 1 | 800,0 |
Blocul de chirurgie al spitalului raional, municipiul Comrat | 43 | 9 | 1 | 800,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 43 | 15 | 1750,0 | |
Gospodăria comunală | 43 | 15 | 2 | 1750,0 |
Staţia de epurare a apelor reziduale, municipiul Comrat | 43 | 15 | 2 | 950,0 |
Staţia de epurare a apelor reziduale, oraşul Ceadîr-Lunga | 43 | 15 | 2 | 800,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 43 | 16 | 600,0 | |
Reţele de gaze | 43 | 16 | 1 | 600,0 |
Gazoductul Cotovscoe–Chioselia Rusă | 43 | 16 | 1 | 600,0 |
Raionul Cimişlia | 44 | 8420,0 | ||
Învăţămînt | 44 | 6 | 800,0 | |
Instituţii şi activităţi în domeniul învăţămîntului neatribuite la alte grupuri | 44 | 6 | 7 | 800,0 |
Tabăra de odihnă pentru copii, gara Zloţi | 44 | 6 | 7 | 800,0 |
Ocrotirea sănătăţii | 44 | 9 | 500,0 | |
Policlinici şi centre ale medicilor de familie | 44 | 9 | 2 | 500,0 |
Reconstrucţia sediului Centrului de sănătate, oraşul Cimişlia | 44 | 9 | 2 | 500,0 |
Asigurare şi asistenţă socială | 44 | 10 | 350,0 | |
Instituţii ale asistenţei sociale | 44 | 10 | 3 | 350,0 |
Reconstrucţia azilului de bătrîni, oraşul Cimişlia | 44 | 10 | 3 | 350,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 44 | 15 | 793,0 | |
Gospodăria comunală | 44 | 15 | 2 | 793,0 |
Reconstrucţia staţiei de epurare a apelor reziduale şi a sistemului de canalizare, oraşul Cimişlia | 44 | 15 | 2 | 793,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 44 | 16 | 5977,0 | |
Reţele de gaze | 44 | 16 | 1 | 5977,0 |
Gazoductul spre satul Cenac | 44 | 16 | 1 | 727,0 |
Gazoductul spre satul Batîr | 44 | 16 | 1 | 800,0 |
Gazoductul spre satul Satul Nou | 44 | 16 | 1 | 500,0 |
Gazoductul spre satele Javgur şi Ialpujeni | 44 | 16 | 1 | 3550,0 |
Gazoductul spre satele Munteni şi Schinoşica | 44 | 16 | 1 | 400,0 |
Raionul Criuleni | 48 | 6061,1 | ||
Învăţămînt | 48 | 6 | 3511,1 | |
Învăţămînt preşcolar | 48 | 6 | 1 | 300,0 |
Reproiectarea şi reconstrucţia grădiniţei de copii în şcoală, satul Rîşcova | 48 | 6 | 1 | 100,0 |
Renovarea sistemului de încălzire al grădiniţei de copii, satul Dolinnoe | 48 | 6 | 1 | 50,0 |
Gazificarea grădiniţei de copii, satul Coşerniţa | 48 | 6 | 1 | 150,0 |
Învăţămînt secundar | 48 | 6 | 3 | 3211,1 |
Anexa la şcoala medie pentru 12 săli de clasă, satul Cruglic | 48 | 6 | 3 | 811,1 |
Liceul din satul Dubăsarii Vechi | 48 | 6 | 3 | 130,0 |
Reconstrucţia Casei de cultură în şcoală medie de cultură generală, satul Răculeşti | 48 | 6 | 3 | 1400,0 |
Reutilarea, cu trecere la gaze naturale, a cazangeriei Liceului Teoretic "Mihai Eminescu", satul Jevreni | 48 | 6 | 3 | 100,0 |
Renovarea sistemului de canalizare al liceului, satul Oniţcani | 48 | 6 | 3 | 70,0 |
Gazificarea şcolii şi grădiniţei de copii, satul Hruşova | 48 | 6 | 3 | 100,0 |
Reutilarea, cu trecere la gaze naturale, a cazangeriei şcolii medii, satul Corjova | 48 | 6 | 3 | 160,0 |
Reutilarea, cu trecere la gaze naturale, a cazangeriei gimnaziului, satul Slobozia-Duşca | 48 | 6 | 3 | 100,0 |
Reutilarea, cu trecere la gaze naturale, a cazangeriei şcolii medii, satul Drăsliceni | 48 | 6 | 3 | 165,0 |
Reutilarea, cu trecere la gaze naturale, a cazangeriei liceului, satul Oniţcani | 48 | 6 | 3 | 175,0 |
Ocrotirea sănătăţii | 48 | 9 | 50,0 | |
Spitale | 48 | 9 | 1 | 50,0 |
Gazificarea Centrului de sănătate, satul Jevreni | 48 | 9 | 1 | 50,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 48 | 15 | 2400,0 | |
Gospodăria comunală | 48 | 15 | 2 | 2400,0 |
Staţia de epurare a apelor reziduale, satul Oniţcani | 48 | 15 | 2 | 2400,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 48 | 16 | 100,0 | |
Reţele de gaze | 48 | 16 | 1 | 100,0 |
Extinderea reţelei de gaze, satul Hruşova | 48 | 16 | 1 | 100,0 |
Raionul Donduşeni | 50 | 8505,8 | ||
Învăţămînt | 50 | 6 | 1165,8 | |
Învăţămînt secundar | 50 | 6 | 3 | 1130,0 |
Gazificarea şcolii, satul Corbu | 50 | 6 | 3 | 200,0 |
Gazificarea gimnaziului, satul Elizavetovca | 50 | 6 | 3 | 130,0 |
Sistemul de încălzire al gimnaziului, satul Donduşeni | 50 | 6 | 3 | 400,0 |
Gazificarea liceului, comuna Tîrnova | 50 | 6 | 3 | 400,0 |
Instituţii şi activităţi în domeniul învăţămîntului neatribuite la alte grupuri | 50 | 6 | 7 | 35,8 |
Tabăra de odihnă, satul Arioneşti | 50 | 6 | 7 | 35,8 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 50 | 15 | 1500,0 | |
Gospodăria comunală | 50 | 15 | 2 | 1500,0 |
Sistemul de aprovizionare cu apă a oraşului Donduşeni | 50 | 15 | 2 | 300,0 |
Restabilirea staţiei de epurare a apelor reziduale, oraşul Donduşeni | 50 | 15 | 2 | 1200,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 50 | 16 | 5840,0 | |
Reţele de gaze | 50 | 16 | 1 | 5840,0 |
Gazoductul Donduşeni–Plop–Elizavetovca (achitarea creditului) | 50 | 16 | 1 | 1900,0 |
Gazoductul spre satul Arioneşti | 50 | 16 | 1 | 2340,0 |
Gazoductul spre satul Pocrovca | 50 | 16 | 1 | 1600,0 |
Raionul Drochia | 52 | 15137,2 | ||
Servicii de stat cu destinaţie generală | 52 | 1 | 54,0 | |
Autorităţi executive | 52 | 1 | 2 | 54,0 |
Gazificarea şi termoficarea clădirii sediului primăriei, satul Fîntîniţa | 52 | 1 | 2 | 54,0 |
Învăţămînt | 52 | 6 | 500,0 | |
Învăţămînt secundar | 52 | 6 | 3 | 500,0 |
Şcoala medie, satul Cotova | 52 | 6 | 3 | 500,0 |
Ocrotirea sănătăţii | 52 | 9 | 500,0 | |
Spitale | 52 | 9 | 1 | 500,0 |
Renovarea edificiului Centrului de sănătate, satul Pelinia | 52 | 9 | 1 | 500,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 52 | 15 | 2072,2 | |
Gospodăria comunală | 52 | 15 | 2 | 2072,2 |
Reconstrucţia apeductului, oraşul Drochia | 52 | 15 | 2 | 800,0 |
Proiectarea reţelelor magistrale de conectare la apeductul Soroca–Bălţi a localităţilor din raionul Drochia | 52 | 15 | 2 | 1272,2 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 52 | 16 | 12011,0 | |
Reţele de gaze | 52 | 16 | 1 | 12011,0 |
Gazoductul spre satul Zguriţa (inclusiv achitarea creditului şi dobînzii aferente) | 52 | 16 | 1 | 6572,0 |
Gazoductul Drochia–Şurii Noi (achitarea creditului şi dobînzii aferente) | 52 | 16 | 1 | 814,0 |
Gazoductul Şuri–satul Drochia–Mîndîc (achitarea creditului şi dobînzii aferente) | 52 | 16 | 1 | 735,0 |
Gazoductul Şuri–Cotova | 52 | 16 | 1 | 3890,0 |
Raionul Dubăsari | 53 | 6100,0 | ||
Învăţămînt | 53 | 6 | 1390,0 | |
Învăţămînt preşcolar | 53 | 6 | 1 | 50,0 |
Renovarea sistemului de încălzire al grădiniţei de copii, satul Cocieri | 53 | 6 | 1 | 50,0 |
Învăţămînt secundar | 53 | 6 | 3 | 840,0 |
Gazificarea şcolii, satul Cocieri | 53 | 6 | 3 | 450,0 |
Gazificarea şcolii, satul Oxentea | 53 | 6 | 3 | 290,0 |
Gazificarea căminului Liceului Teoretic, satul Holercani | 53 | 6 | 3 | 100,0 |
Instituţii şi activităţi în domeniul învăţămîntului neatribuite la alte grupuri | 53 | 6 | 7 | 500,0 |
Tabăra de odihnă pentru copii "Prietenia", satul Coşniţa | 53 | 6 | 7 | 500,0 |
Cultură, artă, sport şi acţiuni pentru tineret | 53 | 8 | 450,0 | |
Activităţi în domeniul culturii | 53 | 8 | 2 | 450,0 |
Gazificarea Casei de cultură, satul Doroţcaia | 53 | 8 | 2 | 250,0 |
Gazificarea Casei de cultură, satul Cocieri | 53 | 8 | 2 | 200,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 53 | 15 | 3860,0 | |
Gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 53 | 15 | 1 | 3440,0 |
Reconstrucţia clădirii căminului fostei AŞP „Codru” în casă de locuit, satul Coşniţa | 53 | 15 | 1 | 3440,0 |
Gospodăria comunală | 53 | 15 | 2 | 420,0 |
Sistemul de aprovizionare cu apă a satului Coşniţa | 53 | 15 | 2 | 200,0 |
Extinderea apeductului, satul Molovata Nouă | 53 | 15 | 2 | 100,0 |
Proiectarea sistemului de apeduct, satul Pîrîta | 53 | 15 | 2 | 120,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 53 | 16 | 400,0 | |
Reţele de gaze | 53 | 16 | 1 | 400,0 |
Gazoductul Criuleni–Holercani (achitarea datoriilor) | 53 | 16 | 1 | 400,0 |
Raionul Edineţ | 55 | 6605,0 | ||
Învăţămînt | 55 | 6 | 1750,0 | |
Instituţii şi activităţi în domeniul învăţămîntului neatribuite la alte grupuri | 55 | 6 | 7 | 1750,0 |
Şcoala Sportivă de Lupte Libere "Atlet", satul Trinca | 55 | 6 | 7 | 1750,0 |
Cultură, artă, sport şi acţiuni pentru tineret | 55 | 8 | 500,0 | |
Activităţi în domeniul culturii | 55 | 8 | 2 | 500,0 |
Reutilarea, cu trecere la gaze naturale, a cazangeriei Casei de cultură raionale, oraşul Edineţ | 55 | 8 | 2 | 500,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 55 | 15 | 300,0 | |
Gospodăria comunală | 55 | 15 | 2 | 300,0 |
Apeductul magistral de alimentare cu apă a satelor Volodeni şi Bleşteni | 55 | 15 | 2 | 300,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 55 | 16 | 4055,0 | |
Reţele de gaze | 55 | 16 | 1 | 4055,0 |
Gazoductul spre satul Hincăuţi | 55 | 16 | 1 | 755,0 |
Gazoductul Cupcini–Parcova–Ruseni–Goleni | 55 | 16 | 1 | 1100,0 |
Gazoductul spre satele Alexăndreni, Bleşteni, Volodeni | 55 | 16 | 1 | 2200,0 |
Raionul Făleşti | 57 | 7230,0 | ||
Învăţămînt | 57 | 6 | 1700,0 | |
Învăţămînt secundar | 57 | 6 | 3 | 1700,0 |
Anexa la şcoala medie, satul Egorovca | 57 | 6 | 3 | 1500,0 |
Gimnaziul, satul Bocani (măsuri de protecţie contra subinundaţiilor terenului aferent) | 57 | 6 | 3 | 200,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 57 | 15 | 550,0 | |
Gospodăria comunală | 57 | 15 | 2 | 550,0 |
Sistemul de aprovizionare cu apă potabilă din rîul Prut, oraşul Făleşti | 57 | 15 | 2 | 550,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 57 | 16 | 4980,0 | |
Reţele de gaze | 57 | 16 | 1 | 4980,0 |
Gazoductul magistral Mărăndeni–Glinjeni | 57 | 16 | 1 | 3088,7 |
Gazoductul spre satul Chetriş | 57 | 16 | 1 | 461,3 |
Gazoductul spre satul Hiliuţi | 57 | 16 | 1 | 500,0 |
Gazificarea satului Pietrosul Nou | 57 | 16 | 1 | 230,0 |
Gazificarea satului Egorovca | 57 | 16 | 1 | 150,0 |
Gazificarea gării Catranîc | 57 | 16 | 1 | 150,0 |
Gazoductul spre satul Ilenuţa | 57 | 16 | 1 | 400,0 |
Raionul Floreşti | 59 | 19516,0 | ||
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 59 | 15 | 616,0 | |
Gospodăria comunală | 59 | 15 | 2 | 616,0 |
Proiectarea reţelelor magistrale de conectare la apeductul Soroca–Bălţi a localităţilor din raionul Floreşti | 59 | 15 | 2 | 616,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 59 | 16 | 18900,0 | |
Reţele de gaze | 59 | 16 | 1 | 18900,0 |
Gazoductul-branşament Cunicea–Japca–Sănătăuca–Napadova | 59 | 16 | 1 | 2300,0 |
Gazoductul Ghindeşti–Zăluceni | 59 | 16 | 1 | 16600,0 |
Raionul Glodeni | 61 | 7290,0 | ||
Învăţămînt | 61 | 6 | 2700,0 | |
Învăţămînt secundar | 61 | 6 | 3 | 2700,0 |
Reconstrucţia clădirii fostei gospodării agricole în gimnaziu, satul Iabloana | 61 | 6 | 3 | 1700,0 |
Gazoductul şi reutilarea, cu trecere la gaze naturale, a cazangeriei Şcolii Ruse nr.1, satul Sturzovca | 61 | 6 | 3 | 1000,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 61 | 16 | 4590,0 | |
Reţele de gaze | 61 | 16 | 1 | 4590,0 |
Gazoductul Glodeni–Limbenii Vechi | 61 | 16 | 1 | 2700,0 |
Gazoductul Duşmani–Ciuciulea | 61 | 16 | 1 | 1450,0 |
Gazoductul Limbenii Vechi–Fundurii Vechi | 61 | 16 | 1 | 440,0 |
Raionul Hînceşti | 65 | 6080,0 | ||
Învăţămînt | 65 | 6 | 1000,0 | |
Învăţămînt secundar | 65 | 6 | 3 | 1000,0 |
Şcoala de cultură generală, satul Dancu | 65 | 6 | 3 | 1000,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 65 | 15 | 1800,0 | |
Gospodăria comunală | 65 | 15 | 2 | 1800,0 |
Staţia de pompare a apelor reziduale, oraşul Hînceşti | 65 | 15 | 2 | 1000,0 |
Contribuţia la implementarea proiectului de reconstrucţie a sistemului de aprovizionare cu apă şi de canalizare, satul Mingir | 65 | 15 | 2 | 800,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 65 | 16 | 3280,0 | |
Reţele de gaze | 65 | 16 | 1 | 3280,0 |
Gazoductul Hînceşti–Mereşeni–Sărata-Galbenă | 65 | 16 | 1 | 990,0 |
Gazoductul Sărata-Galbenă–Caracui | 65 | 16 | 1 | 2290,0 |
Raionul Ialoveni | 67 | 9600,0 | ||
Învăţămînt | 67 | 6 | 1375,0 | |
Învăţămînt secundar | 67 | 6 | 3 | 1375,0 |
Şcoala pentru 120 de locuri, satul Horodca | 67 | 6 | 3 | 1000,0 |
Reutilarea, cu trecerea la gaze naturale, a cazangeriei Liceului Teoretic, satul Bardar | 67 | 6 | 3 | 200,0 |
Şcoala pentru 470 de locuri, satul Cigîrleni | 67 | 6 | 3 | 175,0 |
Transporturi, gospodăria drumurilor, comunicaţii şi informatică | 67 | 14 | 260,0 | |
Gospodăria drumurilor | 67 | 14 | 7 | 260,0 |
Drumul de acces spre cimitir şi podul, satul Pojăreni | 67 | 14 | 7 | 260,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 67 | 15 | 1465,0 | |
Gospodăria comunală | 67 | 15 | 2 | 1465,0 |
Reconstrucţia colectorului de canalizare, oraşul Ialoveni | 67 | 15 | 2 | 1365,0 |
Apeductul, satul Zîmbreni | 67 | 15 | 2 | 100,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 67 | 16 | 6500,0 | |
Reţele de gaze | 67 | 16 | 1 | 6500,0 |
Gazoductul Gura Galbenei–Munteni–Răzeni–Cărbuna–Alexandrovca | 67 | 16 | 1 | 6500,0 |
Raionul Leova | 69 | 6990,0 | ||
Învăţămînt | 69 | 6 | 656,2 | |
Învăţămînt secundar | 69 | 6 | 3 | 156,2 |
Gazificarea şcolii, satul Filipeni | 69 | 6 | 3 | 156,2 |
Instituţii şi activităţi în domeniul învăţămîntului neatribuite la alte grupuri | 69 | 6 | 7 | 500,0 |
Tabăra de odihnă pentru copii, satul Hănăşenii Noi | 69 | 6 | 7 | 500,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 69 | 15 | 1400,0 | |
Gospodăria comunală | 69 | 15 | 2 | 1400,0 |
Sistemul de aprovizionare cu apă a oraşului Leova | 69 | 15 | 2 | 600,0 |
Includerea rîului în colector, oraşul Leova | 69 | 15 | 2 | 800,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 69 | 16 | 4933,8 | |
Reţele de gaze | 69 | 16 | 1 | 4933,8 |
Gazoductul Romanovca–Filipeni | 69 | 16 | 1 | 1543,8 |
Gazoductul Filipeni–Hănăşenii Noi | 69 | 16 | 1 | 1100,0 |
Gazoductul Leova–Sîrma | 69 | 16 | 1 | 1440,0 |
Gazoductul Sărata Nouă–Iargara | 69 | 16 | 1 | 850,0 |
Raionul Nisporeni | 71 | 17750,0 | ||
Învăţămînt | 71 | 6 | 3890,0 | |
Învăţămînt preşcolar | 71 | 6 | 1 | 890,0 |
Grădiniţa de copii, satul Selişte | 71 | 6 | 1 | 600,0 |
Grădiniţa de copii, satul Bărboieni | 71 | 6 | 1 | 290,0 |
Învăţămînt secundar | 71 | 6 | 3 | 3000,0 |
Şcoala medie, satul Bălăureşti | 71 | 6 | 3 | 2300,0 |
Reutilarea, cu trecere la gaze naturale, a cazangeriei şcolii, satul Cristeşti | 71 | 6 | 3 | 500,0 |
Reutilarea, cu trecere la gaze naturale, a cazangeriei şcolii, satul Şişcani | 71 | 6 | 3 | 200,0 |
Ocrotirea sănătăţii | 71 | 9 | 2700,0 | |
Spitale | 71 | 9 | 1 | 2700,0 |
Reconstrucţia blocului de chirurgie şi a spălătoriei spitalului raional, oraşul Nisporeni | 71 | 9 | 1 | 1500,0 |
Centrul de reabilitare socio-medical, satul Boldureşti | 71 | 9 | 1 | 300,0 |
Centrul de sănătate din comuna Cioreşti | 71 | 9 | 1 | 700,0 |
Construcţia "Casei Sănătăţii" în baza blocurilor nefinisate ale grădiniţei de copii, satul Soltăneşti | 71 | 9 | 1 | 200,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 71 | 15 | 2650,0 | |
Gospodăria comunală | 71 | 15 | 2 | 2650,0 |
Reconstrucţia sistemului de aprovizionare cu apă, oraşul Nisporeni | 71 | 15 | 2 | 100,0 |
Implementarea proiectului-pilot privind tratarea apelor din surse subterane, cu eliminarea hidrogenului sulfurat şi a azotului amoniacal prin metoda biologică, oraşul Nisporeni | 71 | 15 | 2 | 2550,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 71 | 16 | 8510,0 | |
Reţele de gaze | 71 | 16 | 1 | 8510,0 |
Gazoductul Şendreni–Cioreşti–Vulcăneşti | 71 | 16 | 1 | 1310,0 |
Gazoductul Şişcani–Marinici–Călimăneşti–Bălăureşti–Zberoaia (inclusiv achitarea datoriilor) | 71 | 16 | 1 | 4800,0 |
Gazoductul Şendreni–Bolţun, cu ramificare din satul Bursuc spre satele Micleuşeni şi Dolna | 71 | 16 | 1 | 2200,0 |
Gazificarea satului Şişcani | 71 | 16 | 1 | 200,0 |
Raionul Ocniţa | 72 | 23503,9 | ||
Învăţămînt | 72 | 6 | 5036,8 | |
Învăţămînt secundar | 72 | 6 | 3 | 5036,8 |
Anexa la şcoala medie "C.Stamati", satul Ocniţa | 72 | 6 | 3 | 1200,0 |
Anexa la şcoala medie, satul Unguri | 72 | 6 | 3 | 1000,0 |
Blocul de studii al gimnaziului, satul Mereşeuca | 72 | 6 | 3 | 1500,0 |
Reutilarea, cu trecere la gaze naturale, a cazangeriei gimnaziului, satul Bîrnova | 72 | 6 | 3 | 436,8 |
Sala de sport a gimnaziului, satul Gîrbova | 72 | 6 | 3 | 900,0 |
Cultură, artă, sport şi acţiuni pentru tineret | 72 | 8 | 11200,0 | |
Activităţi în domeniul culturii | 72 | 8 | 2 | 11200,0 |
Centrul de cultură pentru tineret, oraşul Otaci | 72 | 8 | 2 | 11200,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 72 | 15 | 1810,0 | |
Gospodăria comunală | 72 | 15 | 2 | 1810,0 |
Reconstrucţia sistemului de aprovizionare cu apa şi canalizare, oraşul Ocniţa | 72 | 15 | 2 | 240,0 |
Construcţia a două rezervoare pentru apă potabilă, inclusiv sistemul de aprovizionare cu apă şi canalizare, oraşul Otaci | 72 | 15 | 2 | 1570,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 72 | 16 | 5457,1 | |
Reţele de gaze | 72 | 16 | 1 | 5457,1 |
Gazoductul spre satul Corestăuţi | 72 | 16 | 1 | 202,5 |
Gazoductul spre satul Sauca | 72 | 16 | 1 | 1500,0 |
Gazoductul spre satul Naslavcea | 72 | 16 | 1 | 1800,0 |
Gazoductul-branşament spre satul Bîrnova | 72 | 16 | 1 | 13,2 |
Gazificarea şcolii, satul Dîngeni | 72 | 16 | 1 | 750,0 |
Gazoductul spre satul Unguri | 72 | 16 | 1 | 970,0 |
Gazificarea satului Mihălăşeni (inclusiv lucrări de proiectare) | 72 | 16 | 1 | 221,4 |
Raionul Orhei | 74 | 14747,0 | ||
Învăţămînt | 74 | 6 | 330,6 | |
Învăţămînt secundar | 74 | 6 | 3 | 330,6 |
Gazificarea gimnaziului, satul Mălăieşti | 74 | 6 | 3 | 100,0 |
Reconstrucţia sistemului de încălzire al gimnaziului, satul Voroteţ | 74 | 6 | 3 | 230,6 |
Cultură, artă, sport şi acţiuni pentru tineret | 74 | 8 | 500,0 | |
Sport şi acţiuni pentru tineret | 74 | 8 | 5 | 500,0 |
Reconstrucţia stadionului, oraşul Orhei | 74 | 8 | 5 | 500,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 74 | 15 | 1180,0 | |
Gospodăria comunală | 74 | 15 | 2 | 1180,0 |
Lucrări de consolidare contra alunecărilor de teren în cartierul Bucuria, oraşul Orhei | 74 | 15 | 2 | 1000,0 |
Fîntîna arteziană, satul Peresecina | 74 | 15 | 2 | 180,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 74 | 16 | 12736,4 | |
Reţele de gaze | 74 | 16 | 1 | 12736,4 |
Gazoductul spre satele Ivancea, Brăneşti şi Trebujeni | 74 | 16 | 1 | 1757,0 |
Gazoductul Pohorniceni–Piatra–Jeloboc | 74 | 16 | 1 | 776,7 |
Gazoductul Selişte–Vatici–Tabăra, cu ramificare spre satele Isacova, Neculăieuca şi Complexul Monastic Curchi | 74 | 16 | 1 | 7400,0 |
Gazoductul Berezlogi–Şercani | 74 | 16 | 1 | 2100,0 |
Gazoductul spre satul Voroteţ | 74 | 16 | 1 | 69,4 |
Gazoductul spre satele Inculeţ, Ocniţa-Ţărani, Ocniţa-Răzeşi şi Cucuruzeni | 74 | 16 | 1 | 573,3 |
Gazoductul spre satul Hîjdieni | 74 | 16 | 1 | 60,0 |
Raionul Rezina | 76 | 7490,0 | ||
Învăţămînt | 76 | 6 | 2356,5 | |
Învăţămînt secundar | 76 | 6 | 3 | 2356,5 |
Gazificarea şcolii medii, satul Mateuţi | 76 | 6 | 3 | 371,6 |
Gazificarea gimnaziului şi reutilarea cazangeriei, satul Meşeni | 76 | 6 | 3 | 359,6 |
Gazificarea gimnaziului, satul Gordineşti | 76 | 6 | 3 | 525,3 |
Gazificarea şi termoficarea blocului A al gimnaziului şi grădiniţei de copii, satul Păpăuţi | 76 | 6 | 3 | 600,0 |
Gazificarea şi termoficarea şcolii medii, satul Cinişeuţi | 76 | 6 | 3 | 300,0 |
Şcoala-grădiniţă, satul Roşcanii de Sus | 76 | 6 | 3 | 200,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 76 | 15 | 250,0 | |
Gospodăria comunală | 76 | 15 | 2 | 250,0 |
Staţia de epurare a apelor reziduale, oraşul Rezina | 76 | 15 | 2 | 250,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 76 | 16 | 4883,5 | |
Reţele de gaze | 76 | 16 | 1 | 4883,5 |
Gazoductul spre satul Meşeni | 76 | 16 | 1 | 190,4 |
Gazoductul Cinişeuţi–Echimăuţi–Saharna | 76 | 16 | 1 | 1900,0 |
Gazoductul Gordineşti–Trifeşti–Pereni–Cogîlniceni–Roşcanii de Sus | 76 | 16 | 1 | 1474,7 |
Gazoductul fabrica de ciment–Mateuţi | 76 | 16 | 1 | 428,4 |
Gazoductul Mateuţi–Solonceni | 76 | 16 | 1 | 890,0 |
Raionul Rîşcani | 79 | 7858,2 | ||
Servicii de stat cu destinaţie generală | 79 | 1 | 55,0 | |
Autorităţi executive | 79 | 1 | 2 | 55,0 |
Gazificarea clădirii sediului primăriei, satul Malinovscoe | 79 | 1 | 2 | 55,0 |
Învăţămînt | 79 | 6 | 120,0 | |
Învăţămînt secundar | 79 | 6 | 3 | 120,0 |
Gazificarea gimnaziului şi grădiniţei de copii, satul Moşeni | 79 | 6 | 3 | 120,0 |
Ocrotirea sănătăţii | 79 | 9 | 70,0 | |
Policlinici şi centre ale medicilor de familie | 79 | 9 | 2 | 70,0 |
Gazificarea clădirii Centrului medical, satul Malinovscoe | 79 | 9 | 2 | 70,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 79 | 15 | 2016,2 | |
Gospodăria comunală | 79 | 15 | 2 | 2016,2 |
Apeductul, satul Petruşeni | 79 | 15 | 2 | 860,0 |
Proiectarea reţelelor magistrale de conectare la apeductul Soroca–Bălţi a localităţilor din raionul Rîşcani | 79 | 15 | 2 | 1156,2 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 79 | 16 | 5597,0 | |
Reţele de gaze | 79 | 16 | 1 | 5597,0 |
Gazoductul spre satul Borosenii Noi | 79 | 16 | 1 | 1500,0 |
Gazoductul Costeşti–Hîjdieni | 79 | 16 | 1 | 1006,0 |
Gazoductul Pîrjota–Sturzeni–Alexăndreşti (inclusiv achitarea datorilor) | 79 | 16 | 1 | 386,0 |
Gazoductul Răcăria–Recea, inclusiv gazificarea comunei Răcăria | 79 | 16 | 1 | 2000,0 |
Gazoductul spre satul Pociumbeni | 79 | 16 | 1 | 400,0 |
Gazoductul spre satul Malinovscoe | 79 | 16 | 1 | 305,0 |
Raionul Sîngerei | 81 | 7379,2 | ||
Învăţămînt | 81 | 6 | 800,0 | |
Învăţămînt secundar | 81 | 6 | 3 | 800,0 |
Reconstrucţia sistemului de încălzire al şcolii medii, satul Rădoaia (inclusiv aprovizionarea cu gaze naturale şi termoficarea) | 81 | 6 | 3 | 800,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 81 | 15 | 2329,2 | |
Gospodăria comunală | 81 | 15 | 2 | 2329,2 |
Reconstrucţia sistemului de canalizare, oraşul Sîngerei | 81 | 15 | 2 | 900,0 |
Aprovizionarea cu apă a satului Dumbrăviţa | 81 | 15 | 2 | 700,0 |
Proiectarea reţelelor magistrale de conectare la apeductul Soroca–Bălţi a localităţilor din raionul Sîngerei | 81 | 15 | 2 | 729,2 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 81 | 16 | 4250,0 | |
Reţele de gaze | 81 | 16 | 1 | 4250,0 |
Gazoductul-branşament Rădoaia–Izvoare–Drăgăneşti– Cotiujenii Mici | 81 | 16 | 1 | 3600,0 |
Gazificarea satului Cubolta (inclusiv reutilarea, cu trecere la gaze naturale, a cazangeriei şcolii medii) | 81 | 16 | 1 | 650,0 |
Raionul Soroca | 84 | 6970,0 | ||
Învăţămînt | 84 | 6 | 622,3 | |
Învăţămînt preşcolar | 84 | 6 | 1 | 100,0 |
Sistemul de încălzire cu gaze naturale al grădiniţei de copii, satul Egoreni | 84 | 6 | 1 | 100,0 |
Învăţămînt secundar | 84 | 6 | 3 | 522,3 |
Gazificarea şi termoficarea şcolii, satul Ocolina | 84 | 6 | 3 | 400,0 |
Gazificarea liceului, satul Rubleniţa | 84 | 6 | 3 | 122,3 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 84 | 15 | 400,0 | |
Gospodăria comunală | 84 | 15 | 2 | 400,0 |
Construcţia unei fîntîni arteziene în comuna Bădiceni | 84 | 15 | 2 | 400,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 84 | 16 | 5947,7 | |
Reţele de gaze | 84 | 16 | 1 | 5947,7 |
Gazoductul de presiune înaltă de la staţia de distribuire a gazelor naturale Soroca pînă la satele Ocolina, Ţepilova (inclusiv pînă la şcolile din satele Ocolina şi Ţepilova) | 84 | 16 | 1 | 700,0 |
Gazoductul Soroca–Egoreni | 84 | 16 | 1 | 600,0 |
Gazoductul spre Centrul de Resurse pentru Tineret "Dacia", oraşul Soroca | 84 | 16 | 1 | 910,0 |
Gazoductul Parcani–Trifăuţi (sectorul Parcani–Alexandru cel Bun) | 84 | 16 | 1 | 700,0 |
Gazoductul Soroca–Zastînca (inclusiv pînă la gimnaziul din satul Zastînca) | 84 | 16 | 1 | 360,0 |
Achitarea datoriilor formate la construcţia gazoductului spre satul Rubleniţa | 84 | 16 | 1 | 2677,7 |
Raionul Străşeni | 86 | 5420,0 | ||
Învăţămînt | 86 | 6 | 2510,0 | |
Învăţămînt secundar | 86 | 6 | 3 | 2510,0 |
Reconstrucţia bucătăriei de lactate în filiala Liceului Teoretic pentru amplasarea claselor primare, satul Sireţi | 86 | 6 | 3 | 1850,0 |
Achitarea datoriilor pentru construcţia gazoductului şi gazificarea şcolii, satul Chirianca | 86 | 6 | 3 | 347,0 |
Gazificarea şcolii medii, satul Recea | 86 | 6 | 3 | 100,0 |
Gazificarea gimnaziului, satul Saca | 86 | 6 | 3 | 63,0 |
Cazangeria şcolii, satul Grebleşti | 86 | 6 | 3 | 150,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 86 | 15 | 150,0 | |
Gospodăria comunală | 86 | 15 | 2 | 150,0 |
Aprovizionarea cu apă a satului Rădeni | 86 | 15 | 2 | 100,0 |
Reţelele de canalizare, satul Tătăreşti | 86 | 15 | 2 | 50,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 86 | 16 | 2760,0 | |
Reţele de gaze | 86 | 16 | 1 | 2760,0 |
Gazoductul spre satele Oneşti, Ţigăneşti, Codreanca, Lupa-Recea (sectorul Codreanca–Lupa-Recea) | 86 | 16 | 1 | 655,0 |
Gazoductul spre satul Dolna şi comuna Micleuşeni | 86 | 16 | 1 | 1405,0 |
Gazoductul Bucovăţ–Rassvet | 86 | 16 | 1 | 550,0 |
Gazoductul spre sediul rezervaţiei naturale „Codrii”, satul Lozova | 86 | 16 | 1 | 150,0 |
Raionul Şoldăneşti | 88 | 10303,0 | ||
Învăţămînt | 88 | 6 | 3580,0 | |
Învăţămînt secundar | 88 | 6 | 3 | 3580,0 |
Şcoala medie de cultură generală pentru 198 de locuri, satul Parcani | 88 | 6 | 3 | 3230,0 |
Reutilarea, cu trecere la gaze naturale, a cazangeriei şcolii, satul Cobîlea | 88 | 6 | 3 | 350,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 88 | 15 | 290,0 | |
Gospodăria comunală | 88 | 15 | 2 | 290,0 |
Reconstrucţia sistemului de canalizare şi construcţia staţiei de epurare a apelor reziduale, oraşul Şoldăneşti | 88 | 15 | 2 | 290,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 88 | 16 | 6433,0 | |
Reţele de gaze | 88 | 16 | 1 | 6433,0 |
Gazoductul spre satul Pohoarna | 88 | 16 | 1 | 2050,0 |
Gazoductul Dobruşa–Receşti–Zahorna–Găuzeni–Chipeşca | 88 | 16 | 1 | 2083,0 |
Gazoductul spre satul Sămăşcani | 88 | 16 | 1 | 2300,0 |
Raionul Ştefan Vodă | 89 | 5304,0 | ||
Învăţămînt | 89 | 6 | 2540,0 | |
Învăţămînt secundar | 89 | 6 | 3 | 290,0 |
Reutilarea sistemului de încălzire al şcolii medii, satul Crocmaz | 89 | 6 | 3 | 200,0 |
Sistemul de încălzire al liceului, satul Slobozia | 89 | 6 | 3 | 90,0 |
Instituţii şi activităţi în domeniul învăţămîntului neatribuite la alte grupuri | 89 | 6 | 7 | 2250,0 |
Tabăra de odihnă pentru copii, satul Talmaza | 89 | 6 | 7 | 2250,0 |
Transporturi, gospodăria drumurilor, comunicaţii şi informatică | 89 | 14 | 600,0 | |
Gospodăria drumurilor | 89 | 14 | 7 | 600,0 |
Drumul, satul Feşteliţa | 89 | 14 | 7 | 600,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 89 | 16 | 2164,0 | |
Reţele de gaze | 89 | 16 | 1 | 2164,0 |
Gazoductul-branşament Ştefan Vodă–Palanca | 89 | 16 | 1 | 1777,0 |
Gazoductul Răscăieţii Noi–Răscăieţi | 89 | 16 | 1 | 387,0 |
Raionul Taraclia | 91 | 1450,0 | ||
Învăţămînt | 91 | 6 | 930,0 | |
Învăţămînt preşcolar | 91 | 6 | 1 | 228,0 |
Reconstrucţia sistemului de încălzire al grădiniţei de copii nr.4, oraşul Taraclia | 91 | 6 | 1 | 228,0 |
Învăţămînt secundar | 91 | 6 | 3 | 702,0 |
Reutilarea, cu trecere la gaze naturale, a cazangeriei Liceului nr.2, oraşul Taraclia | 91 | 6 | 3 | 630,0 |
Cazangeria autonomă a Liceului nr.4, oraşul Taraclia | 91 | 6 | 3 | 72,0 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 91 | 16 | 520,0 | |
Reţele de gaze | 91 | 16 | 1 | 520,0 |
Gazoductul Svetlîi–Cealîc | 91 | 16 | 1 | 200,0 |
Gazoductul Salcia–Orehovca | 91 | 16 | 1 | 320,0 |
Raionul Teleneşti | 93 | 7628,4 | ||
Învăţămînt | 93 | 6 | 650,0 | |
Învăţămînt secundar | 93 | 6 | 3 | 650,0 |
Şcoala medie, satul Suhuluceni | 93 | 6 | 3 | 450,0 |
Şcoala medie, satul Ratuş | 93 | 6 | 3 | |
Reconstrucţia sistemului de încălzire al gimnaziului, satul Brînzenii Noi | 93 | 6 | 3 | 200,0 |
Transporturi, gospodăria drumurilor, comunicaţii şi informatică | 93 | 14 | 190,0 | |
Gospodăria drumurilor | 93 | 14 | 7 | 190,0 |
Podul, satul Sărătenii Vechi | 93 | 14 | 7 | 190,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 93 | 15 | 1788,4 | |
Gospodăria comunală | 93 | 15 | 2 | 1788,4 |
Sistemul de epurare a apelor reziduale, oraşul Teleneşti | 93 | 15 | 2 | 800,0 |
Sistemul de aprovizionare cu apă potabilă, oraşul Teleneşti (tranşa I) | 93 | 15 | 2 | 362,0 |
Proiectarea reţelelor magistrale de conectare la apeductul Soroca–Bălţi a localităţilor din raionul Teleneşti | 93 | 15 | 2 | 626,4 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 93 | 16 | 5000,0 | |
Reţele de gaze | 93 | 16 | 1 | 5000,0 |
Gazoductul Chiştelniţa–Ordăşei | 93 | 16 | 1 | 1800,0 |
Gazoductul Chiştelniţa–Scorţeni | 93 | 16 | 1 | 1400,0 |
Gazoductul Verejeni–Suhuluceni | 93 | 16 | 1 | 1800,0 |
Raionul Ungheni | 95 | 8179,5 | ||
Învăţămînt | 95 | 6 | 1200,0 | |
Învăţămînt secundar | 95 | 6 | 3 | 1200,0 |
Schimbarea geamurilor şi instalarea sistemului de încălzire la gimnaziu, satul Ţîghira | 95 | 6 | 3 | 100,0 |
Schimbarea uşilor şi ferestrelor la Liceul "Dimitrie Cantemir", oraşul Corneşti | 95 | 6 | 3 | 100,0 |
Gazificarea Liceului Teoretic, satul Costuleni (inclusiv lucrări de proiectare) | 95 | 6 | 3 | 470,0 |
Gazificarea gimnaziului, satul Valea Mare (inclusiv lucrări de proiectare) | 95 | 6 | 3 | 530,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 95 | 15 | 1950,5 | |
Gospodăria comunală | 95 | 15 | 2 | 1950,5 |
Conductele de apa şi de canalizare, satul Pîrliţa | 95 | 15 | 2 | 1121,0 |
Apeductul Zagarancea–Corneşti | 95 | 15 | 2 | 829,5 |
Complexul pentru combustibil şi energie | 95 | 16 | 5029,0 | |
Reţele de gaze | 95 | 16 | 1 | 5029,0 |
Gazoductul Cetireni–Floriţoaia Veche | 95 | 16 | 1 | 1000,0 |
Gazoductul spre cazangeria gimnaziului, satul Valea Mare (inclusiv lucrări de proiectare) | 95 | 16 | 1 | 190,0 |
Gazoductul Ungheni–Petreşti | 95 | 16 | 1 | 3200,0 |
Gazoductul Pîrliţa–Corneşti | 95 | 16 | 1 | 165,0 |
Gazoductul Valea Mare–Buzduganii de Sus | 95 | 16 | 1 | 474,0 |
Total | 385672,5 | |||
inclusiv: | ||||
Servicii de stat cu destinaţie generală | 1 | 109,0 | ||
Autorităţi executive | 1 | 2 | 109,0 | |
Învăţămînt | 6 | 65187,0 | ||
Învăţămînt preşcolar | 6 | 1 | 3563,0 | |
Învăţămînt secundar | 6 | 3 | 53140,2 | |
Instituţii şi activităţi în domeniul învăţămîntului neatribuite la alte grupuri | 6 | 7 | 8483,8 | |
Cultură, artă, sport şi acţiuni pentru tineret | 8 | 13650,0 | ||
Activităţi în domeniul culturii | 8 | 2 | 13650,0 | |
Ocrotirea sănătăţii | 9 | 4620,0 | ||
Spitale | 9 | 1 | 4050,0 | |
Policlinici şi centre ale medicilor de familie | 9 | 2 | 570,0 | |
Asigurare şi asistenţă socială | 10 | 850,0 | ||
Instituţii ale asistenţei sociale | 10 | 3 | 850,0 | |
Transporturi, gospodăria drumurilor, comunicaţii şi informatică | 14 | 13318,0 | ||
Gospodăria drumurilor | 14 | 7 | 13318,0 | |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 15 | 58006,5 | ||
Gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 15 | 1 | 9540,0 | |
Gospodăria comunală | 15 | 2 | 48466,5 | |
Complexul pentru combustibil şi energie | 16 | 229932,0 | ||
Reţele de gaze | 16 | 1 | 229932,0” |
Anexa nr.17 „Anexa nr.19
Transferuri de la bugetul de stat la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale pentru finanţarea reparaţiilor capitale
| ||||
Beneficiarul, obiectivul | Codul | Suma, mii lei | ||
Autori- tatea pub- lică | Gru- pul prin- cipal | Gru- pul | ||
1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
Municipiul Chişinău | 1 | 1500,0 | ||
Învăţămînt | 1 | 6 | 1000,0 | |
Învăţămînt preşcolar | 1 | 6 | 1 | 700,0 |
Grădiniţa de tip sanatorial nr.26 | 1 | 6 | 1 | 200,0 |
Grădiniţa de copii, satul Băcioi | 1 | 6 | 1 | 500,0 |
Învăţămînt secundar | 1 | 6 | 3 | 300,0 |
Liceul Teoretic "Hiperion", oraşul Durleşti | 1 | 6 | 3 | 300,0 |
Ocrotirea sănătăţii | 1 | 9 | 500,0 | |
Spitale | 1 | 9 | 1 | 500,0 |
Spitalul, oraşul Vadul lui Vodă | 1 | 9 | 1 | 500,0 |
Municipiul Bălţi | 12 | 200,0 | ||
Învăţămînt | 12 | 6 | 200,0 | |
Instituţii şi activităţi din domeniul învăţămîntului neatribuite la alte grupuri | 12 | 6 | 7 | 200,0 |
Tabăra de odihnă pentru copii "Olimpieţ" | 12 | 6 | 7 | 200,0 |
Raionul Anenii Noi | 30 | 1180,0 | ||
Învăţămînt | 30 | 6 | 620,0 | |
Învăţămînt preşcolar | 30 | 6 | 1 | 470,0 |
Clădirea grădiniţei de copii, satul Gura Bîcului | 30 | 6 | 1 | 200,0 |
Grădiniţa de copii, satul Botnăreşti | 30 | 6 | 1 | 70,0 |
Grădiniţa de copii, satul Cobusca Veche | 30 | 6 | 1 | 200,0 |
Învăţămînt secundar | 30 | 6 | 3 | 150,0 |
Şcoala medie, satul Cobusca Nouă | 30 | 6 | 3 | 150,0 |
Cultură, artă, sport şi acţiuni pentru tineret | 30 | 8 | 100,0 | |
Activităţi în domeniul culturii | 30 | 8 | 2 | 100,0 |
Casa de cultură, satul Zolotievca | 30 | 8 | 2 | 100,0 |
Transporturi, gospodăria drumurilor, comunicaţii şi informatică | 30 | 14 | 330,0 | |
Gospodăria drumurilor | 30 | 14 | 7 | 330,0 |
Drumul, satul Hîrbovăţ | 30 | 14 | 7 | 30,0 |
Drumul, satul Mereni | 30 | 14 | 7 | 300,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 30 | 15 | 130,0 | |
Gospodăria comunală | 30 | 15 | 2 | 130,0 |
Reţelele electrice, oraşul Anenii Noi | 30 | 15 | 2 | 50,0 |
Apeductul, satul Gura Bîcului | 30 | 15 | 2 | 80,0 |
Raionul Basarabeasca | 31 | 525,0 | ||
Învăţămînt | 31 | 6 | 175,0 | |
Învăţămînt secundar | 31 | 6 | 3 | 175,0 |
Acoperişul Liceului Teoretic, satul Başcalia | 31 | 6 | 3 | 175,0 |
Transporturi, gospodăria drumurilor, comunicaţii şi informatică | 31 | 14 | 200,0 | |
Gospodăria drumurilor | 31 | 14 | 7 | 200,0 |
Drumul, satul Abaclia | 31 | 14 | 7 | 200,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 31 | 15 | 150,0 | |
Gospodăria comunală | 31 | 15 | 2 | 150,0 |
Sistemul de canalizare, oraşul Basarabeasca | 31 | 15 | 2 | 150,0 |
Raionul Briceni | 32 | 785,0 | ||
Învăţămînt | 32 | 6 | 285,0 | |
Învăţămînt secundar | 32 | 6 | 3 | 285,0 |
Gimnaziul, satul Tabani | 32 | 6 | 3 | 100,0 |
Gimnaziul, satul Bogdăneşti | 32 | 6 | 3 | 85,0 |
Şcoala, satul Şirăuţi | 32 | 6 | 3 | 100,0 |
Cultură, artă, sport şi acţiuni pentru tineret | 32 | 8 | 500,0 | |
Activităţi în domeniul culturii | 32 | 8 | 2 | 500,0 |
Casa de cultură, satul Drepcăuţi | 32 | 8 | 2 | 500,0 |
Raionul Cahul | 34 | 590,0 | ||
Învăţămînt | 34 | 6 | 410,0 | |
Învăţămînt preşcolar | 34 | 6 | 1 | 310,0 |
Grădiniţa de copii, satul Andruşul de Sus | 34 | 6 | 1 | 100,0 |
Grădiniţa de copii, satul Huluboaia | 34 | 6 | 1 | 90,0 |
Grădiniţa de copii, satul Cîşliţa-Prut | 34 | 6 | 1 | 120,0 |
Învăţămînt primar | 34 | 6 | 2 | 100,0 |
Şcoala primară şi grădiniţa de copii, satul Spicoasa | 34 | 6 | 2 | 100,0 |
Cultură, artă, sport şi acţiuni pentru tineret | 34 | 8 | 180,0 | |
Activităţi în domeniul culturii | 34 | 8 | 2 | 180,0 |
Casa de cultură, satul Frumuşica | 34 | 8 | 2 | 80,0 |
Casa de cultură, satul Tătăreşti | 34 | 8 | 2 | 100,0 |
Raionul Cantemir | 36 | 551,0 | ||
Învăţămînt | 36 | 6 | 551,0 | |
Învăţămînt preşcolar | 36 | 6 | 1 | 100,0 |
Grădiniţa de copii, satul Haragîş | 36 | 6 | 1 | 100,0 |
Învăţămînt secundar | 36 | 6 | 3 | 451,0 |
Sala de sport a şcolii, satul Stoianovca | 36 | 6 | 3 | 300,0 |
Sistemul de încălzire al şcolii, satul Cîşla | 36 | 6 | 3 | 151,0 |
Raionul Călăraşi | 38 | 1050,0 | ||
Învăţămînt | 38 | 6 | 800,0 | |
Învăţămînt preşcolar | 38 | 6 | 1 | 150,0 |
Grădiniţa de copii, satul Sipoteni | 38 | 6 | 1 | 150,0 |
Învăţămînt secundar | 38 | 6 | 3 | 650,0 |
Clădirea gimnaziului "Ion Creanga", oraşul Călăraşi | 38 | 6 | 3 | 150,0 |
Gimnaziul, satul Meleşeni | 38 | 6 | 3 | 300,0 |
Şcoala, satul Rădeni | 38 | 6 | 3 | 50,0 |
Şcoala, satul Buda | 38 | 6 | 3 | 50,0 |
Şcoala, satul Răciula | 38 | 6 | 3 | 100,0 |
Ocrotirea sănătăţii | 38 | 9 | 250,0 | |
Spitale | 38 | 9 | 1 | 250,0 |
Centrul medicilor de familie, satul Temeleuţi | 38 | 9 | 1 | 250,0 |
Raionul Căuşeni | 40 | 500,0 | ||
Învăţămînt | 40 | 6 | 300,0 | |
Învăţămînt secundar | 40 | 6 | 3 | 300,0 |
Acoperişul şi sistemul de încălzire ale şcolii medii ruse, satul Grădiniţa | 40 | 6 | 3 | 300,0 |
Cultură, artă, sport şi acţiuni pentru tineret | 40 | 8 | 100,0 | |
Activităţi în domeniul culturii | 40 | 8 | 2 | 100,0 |
Casa de cultură, satul Chircaieşti | 40 | 8 | 2 | 100,0 |
Transporturi, gospodăria drumurilor, comunicaţii şi informatică | 40 | 14 | 100,0 | |
Gospodăria drumurilor | 40 | 14 | 7 | 100,0 |
Drumul, satul Hagimus | 40 | 14 | 7 | 100,0 |
U.T.A. Găgăuzia | 43 | 1000,0 | ||
Cultură, artă, sport şi acţiuni pentru tineret | 43 | 8 | 500,0 | |
Sport şi acţiuni pentru tineret | 43 | 8 | 5 | 500,0 |
Stadionul, oraşul Vulcăneşti | 43 | 8 | 5 | 500,0 |
Ocrotirea sănătăţii | 43 | 9 | 500,0 | |
Spitale | 43 | 9 | 1 | 500,0 |
Spitalul, satul Chirsova | 43 | 9 | 1 | 500,0 |
Raionul Cimişlia | 44 | 550,0 | ||
Cultură, artă, sport şi acţiuni pentru tineret | 44 | 8 | 100,0 | |
Activităţi în domeniul culturii | 44 | 8 | 2 | 100,0 |
Muzeul, satul Selemet | 44 | 8 | 2 | 100,0 |
Transporturi, gospodăria drumurilor, comunicaţii şi informatică | 44 | 14 | 450,0 | |
Gospodăria drumurilor | 44 | 14 | 7 | 450,0 |
Strada Constantin Stere, oraşul Cimişlia | 44 | 14 | 7 | 150,0 |
Drumul, satul Topala | 44 | 14 | 7 | 150,0 |
Drumul, satul Suric | 44 | 14 | 7 | 150,0 |
Raionul Criuleni | 48 | 1800,0 | ||
Învăţămînt | 48 | 6 | 1310,0 | |
Învăţămînt preşcolar | 48 | 6 | 1 | 720,0 |
Grădiniţa de copii, satul Zăicana | 48 | 6 | 1 | 150,0 |
Acoperişul şi sistemul de încălzire ale grădiniţei de copii, satul Micleşti | 48 | 6 | 1 | 100,0 |
Grădiniţa de copii, satul Dubăsarii Vechi | 48 | 6 | 1 | 470,0 |
Învăţămînt secundar | 48 | 6 | 3 | 590,0 |
Şcoala, satul Hruşova | 48 | 6 | 3 | 50,0 |
Şcoala, satul Slobozia-Duşca | 48 | 6 | 3 | 60,0 |
Şcoala, satul Boşcana | 48 | 6 | 3 | 70,0 |
Şcoala, satul Corjova | 48 | 6 | 3 | 70,0 |
Şcoala, satul Hîrtopul Mic | 48 | 6 | 3 | 40,0 |
Acoperişul blocului G al Liceului Teoretic, satul Măgdăceşti | 48 | 6 | 3 | 300,0 |
Cultură, artă, sport şi acţiuni pentru tineret | 48 | 8 | 50,0 | |
Activităţi în domeniul culturii | 48 | 8 | 2 | 50,0 |
Clubul, satul Bălţata | 48 | 8 | 2 | 50,0 |
Ocrotirea sănătăţii | 48 | 9 | 300,0 | |
Spitale | 48 | 9 | 1 | 300,0 |
Reţelele de termoficare ale spitalului raional, oraşul Criuleni | 48 | 9 | 1 | 300,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 48 | 15 | 140,0 | |
Gospodăria comunală | 48 | 15 | 2 | 140,0 |
Sonda de apă, satul Işnovăţ | 48 | 15 | 2 | 70,0 |
Apeductul şi sistemul de canalizare, satul Bălăbăneşti | 48 | 15 | 2 | 70,0 |
Raionul Donduşeni | 50 | 150,0 | ||
Cultură, artă, sport şi acţiuni pentru tineret | 50 | 8 | 150,0 | |
Sport şi acţiuni pentru tineret | 50 | 8 | 5 | 150,0 |
Sala de sport, satul Corbu | 50 | 8 | 5 | 150,0 |
Raionul Drochia | 52 | 966,0 | ||
Învăţămînt | 52 | 6 | 446,0 | |
Învăţămînt preşcolar | 52 | 6 | 1 | 250,0 |
Grădiniţa de copii, satul Palanca | 52 | 6 | 1 | 50,0 |
Grădiniţa de copii, satul Fîntîniţa | 52 | 6 | 1 | 200,0 |
Învăţămînt secundar | 52 | 6 | 3 | 196,0 |
Sistemul de alimentare cu apă a gimnaziului şi grădiniţei de copii, satul Fîntîniţa | 52 | 6 | 3 | 196,0 |
Ocrotirea sănătăţii | 52 | 9 | 520,0 | |
Spitale | 52 | 9 | 1 | 520,0 |
Reparaţia spitalului raional, oraşul Drochia | 52 | 9 | 1 | 520,0 |
Raionul Dubăsari | 53 | 3450,0 | ||
Învăţămînt | 53 | 6 | 3160,0 | |
Învăţămînt preşcolar | 53 | 6 | 1 | 2560,0 |
Grădiniţa de copii, satul Doroţcaia | 53 | 6 | 1 | 100,0 |
Grădiniţa de copii, satul Pîrîta | 53 | 6 | 1 | 2000,0 |
Renovarea blocului şcolii, destinat instituţiei preşcolare, satul Molovata | 53 | 6 | 1 | 350,0 |
Grădiniţa de copii, satul Oxentea | 53 | 6 | 1 | 110,0 |
Învăţămînt secundar | 53 | 6 | 3 | 600,0 |
Sistemul de încălzire al şcolii medii, satul Molovata | 53 | 6 | 3 | 250,0 |
Clădirea gimnaziului, satul Marcăuţi | 53 | 6 | 3 | 250,0 |
Şcoala medie, satul Pîrîta | 53 | 6 | 3 | 100,0 |
Ocrotirea sănătăţii | 53 | 9 | 290,0 | |
Spitale | 53 | 9 | 1 | 290,0 |
Clădirea Centrului de sănătate, satul Molovata | 53 | 9 | 1 | 290,0 |
Raionul Edineţ | 55 | 200,0 | ||
Învăţămînt | 55 | 6 | 200,0 | |
Învăţămînt preşcolar | 55 | 6 | 1 | 100,0 |
Grădiniţa de copii, satul Lopatnic | 55 | 6 | 1 | 100,0 |
Învăţămînt secundar | 55 | 6 | 3 | 100,0 |
Acoperişul blocului nr.2 al şcolii, satul Hincăuţi | 55 | 6 | 3 | 100,0 |
Raionul Făleşti | 57 | 297,0 | ||
Învăţămînt | 57 | 6 | 100,0 | |
Învăţămînt secundar | 57 | 6 | 3 | 100,0 |
Clădirea şcolii, satul Scumpia | 57 | 6 | 3 | 100,0 |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 57 | 15 | 197,0 | |
Gospodăria comunală | 57 | 15 | 2 | 197,0 |
Apeductul, satul Horeşti | 57 | 15 | 2 | 197,0 |
Raionul Floreşti | 59 | 500,0 | ||
Cultură, artă, sport şi acţiuni pentru tineret | 59 | 8 | 500,0 | |
Activităţi în domeniul culturii | 59 | 8 | 2 | 500,0 |
Casa de cultură, satul Iliciovca | 59 | 8 | 2 | 500,0 |
Raionul Glodeni | 61 | 780,9 | ||
Învăţămînt | 61 | 6 | 780,9 | |
Învăţămînt preşcolar | 61 | 6 | 1 | 780,9 |
Grădiniţa de copii, satul Fundurii Noi | 61 | 6 | 1 | 200,0 |
Grădiniţa de copii, satul Viişoara | 61 | 6 | 1 | 580,9 |
Raionul Hînceşti | 65 | 1650,0 | ||
Învăţămînt | 65 | 6 | 1350,0 | |
Învăţămînt preşcolar | 65 | 6 | 1 | 250,0 |
Grădiniţa de copii, satul Fundul Galbenei | 65 | 6 | 1 | 250,0 |
Învăţămînt secundar | 65 | 6 | 3 | 1100,0 |
Acoperişul gimnaziului, satul Lăpuşna | 65 | 6 | 3 | 300,0 |
Gimnaziul, satul Ivanovca | 65 | 6 | 3 | 200,0 |
Acoperişul şcolii, satul Nemţeni | 65 | 6 | 3 | 600,0 |
Transporturi, gospodăria drumurilor, comunicaţii şi informatică | 65 | 14 | 300,0 | |
Gospodăria drumurilor | 65 | 14 | 7 | 300,0 |
Podul, satul Anini | 65 | 14 | 7 | 80,0 |
Drumul, satul Drăguşenii Noi | 65 | 14 | 7 | 220,0 |
Raionul Ialoveni | 67 | 1980,0 | ||
Învăţămînt | 67 | 6 | 1600,0 | |
Învăţămînt preşcolar | 67 | 6 | 1 | 1300,0 |
Grădiniţa de copii, satul Misovca | 67 | 6 | 1 | 150,0 |
Grădiniţa de copii, satul Văratic | 67 | 6 | 1 | 150,0 |
Grădiniţa de copii nr.3, oraşul Ialoveni | 67 | 6 | 1 | 1000,0 |
Învăţămînt secundar | 67 | 6 | 3 | 300,0 |
Şcoala, satul Hansca | 67 | 6 | 3 | 100,0 |
Şcoala, satul Nimoreni | 67 | 6 | 3 | 200,0 |
Transporturi, gospodăria drumurilor, comunicaţii şi informatică | 67 | 14 | 380,0 | |
Gospodăria drumurilor | 67 | 14 | 7 | 380,0 |
Drumul, satul Moleşti | 67 | 14 | 7 | 100,0 |
Drumul, satul Horeşti | 67 | 14 | 7 | 280,0 |
Raionul Leova | 69 | 550,0 | ||
Învăţămînt | 69 | 6 | 550,0 | |
Învăţămînt preşcolar | 69 | 6 | 1 | 250,0 |
Grădiniţa de copii, satul Cneazevca | 69 | 6 | 1 | 250,0 |
Învăţămînt secundar | 69 | 6 | 3 | 300,0 |
Reţelele electrice din şcoală, satul Sărata Nouă | 69 | 6 | 3 | 50,0 |
Sistemul de încălzire şi cazangeria gimnaziului, satul Beştemac (inclusiv lucrări de proiectare) | 69 | 6 | 3 | 250,0 |
Raionul Nisporeni | 71 | 350,0 | ||
Învăţămînt | 71 | 6 | 150,0 | |
Învăţămînt secundar | 71 | 6 | 3 | 150,0 |
Şcoala Medie de Cultură Generală nr.3 "Ştefan cel Mare", oraşul Nisporeni | 71 | 6 | 3 | 150,0 |
Transporturi, gospodăria drumurilor, comunicaţii şi informatică | 71 | 14 | 200,0 | |
Gospodăria drumurilor | 71 | 14 | 7 | 200,0 |
Drumul, satul Vărzăreşti | 71 | 14 | 7 | 200,0 |
Raionul Ocniţa | 72 | 950,0 | ||
Învăţămînt | 72 | 6 | 750,0 | |
Învăţămînt secundar | 72 | 6 | 3 | 750,0 |
Sistemul de încălzire al gimnaziului, satul Vălcineţ | 72 | 6 | 3 | 500,0 |
Gimnaziul, satul Mihălăşeni | 72 | 6 | 3 | 100,0 |
Sala de sport a şcolii, satul Hădărăuţi | 72 | 6 | 3 | 150,0 |
Transporturi, gospodăria drumurilor, comunicaţii şi informatică | 72 | 14 | 200,0 | |
Gospodăria drumurilor | 72 | 14 | 7 | 200,0 |
Drumul, satul Mihălăşeni | 72 | 14 | 7 | 100,0 |
Drumul, satul Grinăuţi-Moldova | 72 | 14 | 7 | 100,0 |
Raionul Orhei | 74 | 706,7 | ||
Învăţămînt | 74 | 6 | 706,7 | |
Învăţămînt preşcolar | 74 | 6 | 1 | 150,0 |
Grădiniţa de copii, satul Cucuruzeni | 74 | 6 | 1 | 150,0 |
Învăţămînt secundar | 74 | 6 | 3 | 556,7 |
Clădirea şcolii, satul Peresecina | 74 | 6 | 3 | 350,0 |
Sala de sport a şcolii, satul Isacova | 74 | 6 | 3 | 56,7 |
Cazangeria şcolii, satul Pohrebeni | 74 | 6 | 3 | 150,0 |
Raionul Rezina | 76 | 900,0 | ||
Învăţămînt | 76 | 6 | 900,0 | |
Învăţămînt secundar | 76 | 6 | 3 | 900,0 |
Şcoala, satul Saharna Nouă | 76 | 6 | 3 | 400,0 |
Şcoala medie, satul Pecişte | 76 | 6 | 3 | 500,0 |
Raionul Rîşcani | 79 | 1230,0 | ||
Învăţămînt | 79 | 6 | 660,0 | |
Învăţămînt preşcolar | 79 | 6 | 1 | 400,0 |
Grădiniţa de copii, satul Horodişte | 79 | 6 | 1 | 200,0 |
Cazangeria grădiniţei de copii, satul Văratic | 79 | 6 | 1 | 100,0 |
Acoperişul grădiniţei de copii, satul Grinăuţi | 79 | 6 | 1 | 100,0 |
Învăţămînt secundar | 79 | 6 | 3 | 260,0 |
Cazangeria gimnaziului, satul Mihăileni | 79 | 6 | 3 | 100,0 |
Sala de sport a şcolii medii, satul Şaptebani | 79 | 6 | 3 | 90,0 |
Atelierul şcolii medii, satul Hiliuţi | 79 | 6 | 3 | 70,0 |
Transporturi, gospodăria drumurilor, comunicaţii şi informatică | 79 | 14 | 570,0 | |
Gospodăria drumurilor | 79 | 14 | 7 | 570,0 |
Podul plutitor, oraşul Costeşti | 79 | 14 | 7 | 150,0 |
Drumul Păscăuţi–Costeşti | 79 | 14 | 7 | 70,0 |
Drumul Pîrjota–Borosenii Noi | 79 | 14 | 7 | 50,0 |
Drumurile locale din satele Răcăria şi Uşurei, comuna Răcăria | 79 | 14 | 7 | 300,0 |
Raionul Sîngerei | 81 | 550,0 | ||
Învăţămînt | 81 | 6 | 550,0 | |
Învăţămînt preşcolar | 81 | 6 | 1 | 200,0 |
Grădiniţa de copii pentru 90 de locuri, satul Bălăşeşti | 81 | 6 | 1 | 100,0 |
Grădiniţa de copii, satul Cubolta | 81 | 6 | 1 | 100,0 |
Învăţămînt secundar | 81 | 6 | 3 | 350,0 |
Gimnaziul, satul Dobrogea Veche | 81 | 6 | 3 | 100,0 |
Gimnaziul, satul Izvoare | 81 | 6 | 3 | 100,0 |
Sala de sport a gimnaziului, comuna Dumbrăviţa | 81 | 6 | 3 | 150,0 |
Raionul Soroca | 84 | 1100,0 | ||
Învăţămînt | 84 | 6 | 800,0 | |
Învăţămînt preşcolar | 84 | 6 | 1 | 300,0 |
Grădiniţa de copii, satul Egoreni | 84 | 6 | 1 | 100,0 |
Acoperişul clădirii grădiniţei de copii, satul Bădiceni | 84 | 6 | 1 | 100,0 |
Grădiniţa de copii, satul Ţepilova | 84 | 6 | 1 | 100,0 |
Învăţămînt secundar | 84 | 6 | 3 | 500,0 |
Sala de sport a liceului, satul Visoca | 84 | 6 | 3 | 100,0 |
Gimnaziul, satul Dărcăuţi | 84 | 6 | 3 | 100,0 |
Clădirea Gimnaziului "Veniamin Apostol", satul Dubna | 84 | 6 | 3 | 300,0 |
Cultură, artă, sport şi acţiuni pentru tineret | 84 | 8 | 100,0 | |
Activităţi în domeniul culturii | 84 | 8 | 2 | 100,0 |
Casa de cultură, satul Tătărăuca Nouă | 84 | 8 | 2 | 100,0 |
Transporturi, gospodăria drumurilor, comunicaţii şi informatică | 84 | 14 | 200,0 | |
Gospodăria drumurilor | 84 | 14 | 7 | 200,0 |
Sectorul de drum Nimereuca–Cerlina | 84 | 14 | 7 | 100,0 |
Podul, satul Voloviţa | 84 | 14 | 7 | 50,0 |
Podul, satul Hristici | 84 | 14 | 7 | 50,0 |
Raionul Străşeni | 86 | 1715,0 | ||
Învăţămînt | 86 | 6 | 1402,0 | |
Învăţămînt preşcolar | 86 | 6 | 1 | 525,0 |
Grădiniţa de copii, satul Pănăşeşti | 86 | 6 | 1 | 75,0 |
Grădiniţa de copii, satul Lozova | 86 | 6 | 1 | 50,0 |
Acoperişul clădirii grădiniţei de copii, satul Roşcani | 86 | 6 | 1 | 150,0 |
Grădiniţa de copii, oraşul Bucovăţ | 86 | 6 | 1 | 100,0 |
Grădiniţa de copii, satul Zubreşti | 86 | 6 | 1 | 75,0 |
Grădiniţa de copii, satul Negreşti | 86 | 6 | 1 | 75,0 |
Învăţămînt secundar | 86 | 6 | 3 | 877,0 |
Şcoala, satul Zubreşti | 86 | 6 | 3 | 100,0 |
Şcoala, satul Codreanca | 86 | 6 | 3 | 50,0 |
Şcoala, satul Voinova | 86 | 6 | 3 | 100,0 |
Cazangeria gimnaziului, satul Saca | 86 | 6 | 3 | 37,0 |
Acoperişul şcolii medii, satul Micăuţi | 86 | 6 | 3 | 590,0 |
Cultură, artă, sport şi acţiuni pentru tineret | 86 | 8 | 200,0 | |
Activităţi în domeniul culturii | 86 | 8 | 2 | 200,0 |
Casa de cultură, satul Micleuşeni | 86 | 8 | 2 | 100,0 |
Acoperişul Casei de cultură, satul Roşcani | 86 | 8 | 2 | 100,0 |
Transporturi, gospodăria drumurilor, comunicaţii şi informatică | 86 | 14 | 113,0 | |
Gospodăria drumurilor | 86 | 14 | 7 | 113,0 |
Drumurile de acces, satul Rădeni | 86 | 14 | 7 | 75,0 |
Drumul, satul Cojuşna | 86 | 14 | 7 | 38,0 |
Raionul Şoldăneşti | 88 | 670,0 | ||
Învăţămînt | 88 | 6 | 100,0 | |
Învăţămînt secundar | 88 | 6 | 3 | 100,0 |
Acoperişul şcolii, satul Răspopeni | 88 | 6 | 3 | 100,0 |
Cultură, artă, sport şi acţiuni pentru tineret | 88 | 8 | 570,0 | |
Activităţi în domeniul culturii | 88 | 8 | 2 | 570,0 |
Casa de cultură, satul Glinjeni | 88 | 8 | 2 | 100,0 |
Casa de cultură, satul Chipeşca | 88 | 8 | 2 | 100,0 |
Casa de cultură, oraşul Şoldăneşti | 88 | 8 | 2 | 100,0 |
Casa de cultură, satul Poiana | 88 | 8 | 2 | 100,0 |
Casa de cultură, satul Cot | 88 | 8 | 2 | 50,0 |
Casa de cultură, satul Alcedar | 88 | 8 | 2 | 100,0 |
Acoperişul Căminului cultural, satul Parcani | 88 | 8 | 2 | 20,0 |
Raionul Ştefan Vodă | 89 | 675,0 | ||
Învăţămînt | 89 | 6 | 390,0 | |
Învăţămînt preşcolar | 89 | 6 | 1 | 100,0 |
Grădiniţa de copii, satul Cioburciu | 89 | 6 | 1 | 50,0 |
Grădiniţa de copii, satul Carahasani | 89 | 6 | 1 | 50,0 |
Învăţămînt secundar | 89 | 6 | 3 | 290,0 |
Gimnaziul, satul Popeasca | 89 | 6 | 3 | 50,0 |
Sala de sport a Liceului "B.P.Haşdeu", satul Olăneşti | 89 | 6 | 3 | 240,0 |
Cultură, artă, sport şi acţiuni pentru tineret | 89 | 8 | 185,0 | |
Activităţi în domeniul culturii | 89 | 8 | 2 | 185,0 |
Casa de cultură, satul Crocmaz | 89 | 8 | 2 | 115,0 |
Casa de cultură, satul Tudora | 89 | 8 | 2 | 70,0 |
Transporturi, gospodăria drumurilor, comunicaţii şi informatică | 89 | 14 | 100,0 | |
Gospodăria drumurilor | 89 | 14 | 7 | 100,0 |
Drumul, satul Ermoclia | 89 | 14 | 7 | 100,0 |
Raionul Teleneşti | 93 | 550,0 | ||
Învăţămînt | 93 | 6 | 100,0 | |
Învăţămînt secundar | 93 | 6 | 3 | 100,0 |
Şcoala, satul Ţînţăreni | 93 | 6 | 3 | 100,0 |
Cultură, artă, sport şi acţiuni pentru tineret | 93 | 8 | 450,0 | |
Activităţi în domeniul culturii | 93 | 8 | 2 | 450,0 |
Casa de cultură, satul Ciulucani | 93 | 8 | 2 | 150,0 |
Casa de cultură, satul Văsieni | 93 | 8 | 2 | 300,0 |
Raionul Ungheni | 95 | 320,0 | ||
Învăţămînt | 95 | 6 | 220,0 | |
Învăţămînt secundar | 95 | 6 | 3 | 220,0 |
Gimnaziul şi grădiniţa de copii, satul Valea Mare | 95 | 6 | 3 | 100,0 |
Clădirea Liceului Teoretic "Gaudeamus", satul Petreşti | 95 | 6 | 3 | 100,0 |
Gimnaziul, satul Floriţoaia Veche | 95 | 6 | 3 | 20,0 |
Ocrotirea sănătăţii | 95 | 9 | 100,0 | |
Spitale | 95 | 9 | 1 | 100,0 |
Centrul medicilor de familie, oraşul Ungheni | 95 | 9 | 1 | 100,0 |
TOTAL | 30471,6 | |||
inclusiv: | ||||
Învăţămînt | 6 | 20566,6 | ||
Învăţămînt preşcolar | 6 | 1 | 9615,9 | |
Învăţămînt primar | 6 | 2 | 100,0 | |
Învăţămînt secundar | 6 | 3 | 10650,7 | |
Instituţii şi activităţi în domeniul învăţămîntului neatribuite la alte grupuri | 6 | 7 | 200,0 | |
Cultură, artă, sport şi acţiuni pentru tineret | 8 | 3685,0 | ||
Activitatea în domeniul culturii | 8 | 2 | 3035,0 | |
Sport şi acţiuni pentru tineret | 8 | 5 | 650,0 | |
Ocrotirea sănătăţii | 9 | 2460,0 | ||
Spitale | 9 | 1 | 2460,0 | |
Transporturi, gospodăria drumurilor, comunicaţii şi informatică | 14 | 3143,0 | ||
Gospodăria drumurilor | 14 | 7 | 3143,0 | |
Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe | 15 | 617,0 | ||
Gospodăria comunală | 15 | 2 | 617,0” |
