joi, 15 noiembrie 2001
Hotărîre nr.299 din 15.11.2001 privind modificarea şi completarea Regulamentului cu privire la dirijarea riscului ratei dobînzii
                            BANCA NAŢIONALĂ
      Hotărîre privind modificarea şi completarea Regulamentului
           cu privire la dirijarea riscului ratei dobînzii

                        Nr.299  din  15.11.2001

      Monitorul Oficial al R.Moldova nr.141-143/345 din 22.11.2001

                                * * *

    Întru executarea  art.  11, 44 şi 46 din Legea cu privire  la  Banca
Naţională a Moldovei şi art.17, 18, 28, 29 şi 53 din Legea instituţiilor
financiare,  precum  şi  în scopul optimizării controlului,  modului  de
reglementare şi supraveghere a activităţii instituţiilor financiare,
    S-A HOTĂRÎT:
    1. Se modifică   şi  se  completează  Regulamentul  cu  privire   la
dirijarea  riscului  ratei dobînzii (Hotărîrea CA al BNM nr.249  din  22
septembrie  1999, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.109-111 din
07 octombrie 2000), după cum urmează:
    1.1.Capitolul  IV, punctul 11.1, propoziţia a doua din alineatul doi
se va expune în următoarea redacţie:
    "Acest comitet,  în componenţa căruia vor intra membri ai  organului
executiv  şi  conducători  ai  subdiviziunilor de  sine  stătătoare,  va
elabora  şi  va  prezenta  spre aprobare  consiliului  băncii  proiectul
politicii  cu  privire  la dirijarea riscului ratei  dobînzii,  care  va
include   dirijarea  combinată  a  riscului  ratei  dobînzii,   riscului
lichidităţii,  riscului  scadenţei, măsuri privind respectarea de  către
bancă   a  prevederilor  actelor  normative  de  domeniu  şi   controlul
realizării politicii în cauză".
    2. Controlul   asupra  executării  prezentei  hotărîri  îl  exercită
Departamentul reglementare şi supraveghere bancară.
    3. Prezenta hotărîre   intră  în  vigoare  la  data  publicării   în
Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

    PREŞEDINTELE
    CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE
    AL BĂNCII NAŢIONALE A MOLDOVEI              Leonid TALMACI

    Chişinău, 15 noiembrie 2001.
    Nr. 299.